• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

Crizantemă – floarea deznădejdii...

Crizantemă – floarea deznădejdii
Cu parfumul tău trist şi amar
Că-i aproape răsuflarea iernii
Îmi aduci aminte iar şi iar.

Floare enigmatică şi pură,
Palid semn al verii ce s-a dus –
Spune-mi, de ce-n lumea asta dură
Nici tandreţi nici sentimente nu-s?

Tu, regina frunzelor de-aramă,
Tu, cea sărutată de zăpezi,
Spune-mi de ce sunt cuprins de teamă
Când s-aşterne bruma prin livezi.

Crizantemă – floare solitară
Tu, ce înfloreşti când pomii mor,
De ce mă cuprinde-n fapt de seară
De trecutul mort atâta dor?

Floarea tinereţilor apuse,
Crizantemă – ultim vis aprins,
De ce îmi rămân mereu nespuse
Lacrima şi dorul meu nestins.

În grădina sufletului meu,
Pustiită straşnic de tristeţi,
Stai de-a pururi cu parfumul tău
Tămâind amare dimineţi.

Lăcrimând când gerul te va arde
Şi zăpada floare-ţi va păli,
Te-oi culege şi te-oi pune-n suflet
Şi-mpreună ne vom vesteji.

Crizantemă – floarea deznădejdii,
Floarea ceţii şi-a tristeţilor,
Sub troian de gheaţă când vei zace
Te-oi păstra în rana ochilor.

Boris Ioachim
 
Parabola frunzei si a febrilului ei visator


El ia o frunza ingalbenita,
o descuie si intra.

Trece incet
cu umblet de miel
printre obiectele toamnei,
studiaza atent
anfrenajele brumei
(ce zareste el-ce nu zareste !),
frange duios coloana vertebrala
a lunii septembrie,
misca mici roticele dintate,
ascunse sisteme de scripeti,lantisoare si parghii,
pana cand din frunza
incep sa zboare vulturi,
vulturi de argint
si stoluri rosii de lebede.
Apoi intoarce secreta masinarie cu arc
a frunzei
si iese:

la iesire
frunza
intotdeauana e verde!


Arcadie Suceveanu
 
In ton cu vremea de afara :D: desi ....iubesc ploile



Plouă


Da, plouă cum n-am mai văzut…
Şi grele talăngi adormite,
Cum sună sub şuri învechite!
Cum sună în sufletu-mi mut!

Oh, plânsul şi când plouă!

Şi ce enervare pe gând!
Ce zi primitivă de tină!
O bolnavă fată vecină
Răcneşte la ploaie, râzând..

Oh, plânsul şi când plouă!

Da, plouă…şi sună umil
Că tot ce-i iubire şi ură –
Cu-o muzică tristă, de gură,
Pe-aproape s-aude-un copil.

Oh, plânsul şi când plouă!

Ce basme şi le spun!
Ce lume-aşa goală de vise!
… Şi cum să nu plângi în abise,
Da, cum să nu mori şi nebun?

Oh, plânsul şi când plouă!

G Bacovia


--------------------------------------------------------



PLOAIE URBANA



Ploua!...
In orasul nostru romanesc
Ploua asa cum stim cu toti ca ploua —
Ploua “gris” ca-ntr-o estampa japoneza...
Pietonii pe trotuare se raresc,
O trasura cu un “Chrysler” in viteza,
Trec in sens invers
Si se ciocnesc...
Iar un popa cu sutana noua
Sta lipit de chioscul de ziare,
Ca un Crist de abanos intr-o vitrina
Plina
Cu tot felul de obiecte rare...
Ploua...
Si-n orasul nostru ploaia canta,
Canta ca un fonograf stricat...
De trei zile si trei nopti, neincetat,
Un tenor cu vocea falsa se framanta
Si pe strazi,
Si-n curte la palat...
Un tramvai se-ntoarce de la gara,
Si-n tramvaiul plin de pasageri
Toata lumea canta-n cor pe dinafara,
Ce-a cantat si ieri,
Si-alaltaieri...

Ploua!...
Si-n orasul nostru romanesc,
Bantuit de gripa si ftizie,
Tinerii fumeaza si tusesc,
Iar batranii dor m in vesnicie,
Ca solutiile puse-n... (paranteza)...
Ploua “gris” ca-ntr-o estampa japoneza...


Autor: Ion Minulescu


------------------------------------------

Sa nu fim totusi tristi ,sa ne dedulcim cu Toparceanu :P


NOAPTE IN PLOAIE

(Fragment dintr-un poem)
...Mai sus, la poalele padurii,
Se-mbina umbrele-n coroana
Si ca-n poveste se deschide
In fata noastra o poaina:
Mesteceni albi, cu ramuri goale,
Pe margini codrul adormit
Si-n raza lunii, risipite,
Capite mici de fan cosit...
Aici nu-i nimeni sa ne vada
In pacea noptii-ncremenite,
O, farmec negrait de dulce
Al sarutarilor oprite!...
Dar un fior prin noapte trece.
Soptesc copacii ingroziti.
Un tainic murmur, ca o apa,
Coboara-n codrii adormiti.
Vin freamate nelamurite,
Prevestitoare de furtuna,
Si nouri vineti, colo-n zare,
Deasupra muntilor s-aduna...
Acum pe bolta razvratita
Alearga cum ii poarta vantul.
In valuri negre luna moare
Si umbra-ntuneca pamantul.


O, doamne! Ploaia-n noaptea asta
Ne strica fara mila rostul.
Dar colo jos, intr-o capita
De fan, gasi-vom adapostul...
Stam bine-asa, sub bolta moale,
Cu fruntile alaturate
Ca doi copii cuminti. Ne-mbata
Mirosul florilor uscate.
De peste deal abia s-aude
Un ropot repede-n paduri,
E ploaia... Pan’ la noi deodata
Ajung razlete picaturi,
Si tot mai dese cad. Un fulger
Taria norilor despica
Vuinid departe-n munti. Iubita
S-a strans la pieptul meu cu frica.
Simteam atunci viata calda
Cum tremura ca o vapaie
De foc nestins, in trupul tanar,
Sub haina umeda de ploaie...
Cum norii-ntunecau seninul
Nemarginirilor albastre,
O noapte dulce-nvaluise
Lumina gandurilor noastre.
Dar n-a fost patima nebuna
Cu ganduri risipite-n soapte,
A fost un vis frumos... Si ploaia
Curgea cu ropot lung, in noapte.

....................
....................
La rasarit incet s-aprinde
Vapaie rece de rubin
Cand printre norii rupti s-arata
Ferestre mari de cer senin.

______________________________

Si de ce nu cu ....Minulescu



Acuarela


În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă...

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţïnându-se de mână...


Si pt ati fost cuminti si citit poeziile , perimiti bonus :P un cante (drag mie )

 
Si daca tot ne invaluie toamna rece si trista, si ne indeamna la visare, iata si un fragment de proza frumos: " Cum spun, mi-e teama ca n-am sa mai pot visa. Vine o alta lunga toamna, alte regrete se vor naste, alte tristeti vor iesi la suprafata, alta durere imi va inchega inima, alte ganduri ma vor pierde... Se va scrie iar despre toamna, toti veti scrie poezii, cuvintele se vor inalta iar, se vor juca prin parul nostru, ochiul o lacrima o va goni... sau nu?
Mi-e teama ca n-am sa mai pot visa de-atata visare. Mi-e teama ca n-am sa mai aud de-atata zbucium... Frunzele ce vor muri sau poate doar se vor transforma, cenusiul si griul ce ne vor incolti, raceala ce ne va sfarteca oasele, moleseala si dulcea abandonare in creierul atrofiat de-atatea temeri... Inima nu va mai vedea iar avantul nostru de adanc se va spulbera. Mi-e teama de atata visare... as vrea veselie, desi ea ma oboseste. Mi-e teama ca mi se va ineca sufletul in aceasta dulce-amara volbura a visarii si nici toate rafalele lumii nu-l vor mai smulge de acolo.
Am sa ma amarasc cu atata visare, cu atata romantism al serilor seci de toamna, cu attea dimineti fosnitoare... Si noi toti la fel... Dar ce frumos, ce subilm de trist!!!

As vrea sa mor intr-o toamna lunga si sufletul sa-mi alerge liber pe campurile ingalbenite.. " Monica Voinea
 
Zi de toamnă
Rainer Maria Rilke

Bătut-a ceasul, Domne. Vara-a fost lungă, lungă.
Aşterne-ţi umbra peste cadranele solare
şi pe ogoare vântul dezleagă-l şi-l alungă.

Să fie pline porunceşte celor din urmă roade;
mai dăruieşte-le din Sud o zi sau două,
îndeamnă-le să se-mplinească şi înrouă
dulceaţa de pe urmă în vinul greu din cade.

Cine acum nu are casă, nu-şi mai face.
Cine acum e singur, va rămânea-ndelung.
O să vegheze, va ceti, scrisori va scrie lungi
şi pe alei va rătăci acolo şi încoace
pierdut, când frunzele se-ndungă şi cad foşning prelung.



După ce m-am rupt în bucăţi

Margaret Atwood

Cu ce-ncordată atenţie
te urmăresc
lipind şi cosând
şi potrivindu-mă din nou laolaltă.

Creierul meu a fost
o păpuşă spartă, i s-a fărmat inima
de-atâtea greşite planete mecanice, pendule
şi ochi de sticlă
zornăiţi pe sârmă care bâltâcăie
şi totuşi conştiinţa mi-i
tare, golită,
o cunoaştere albastră
sub care poţi să umbli, fără
a-ţi da seama că eşti singurul
gând legănat în ţeasta mea
de păpuşă, cer boltit, secată
fântână întoarsă, o lipsă
de anotimpuri rotite ce-ar putea ţine
înecul într-un gol
mai adânc decât apa.

Dar neştiutoarele riscuri
sau tocmai
de aceea poate
mi-atingi capul
universul în ţăndări
iată luna şi soarele
se-nalţă, se-ntind şi apun
iarăşi deasupră-ne
aşa cum se cuvine
în vreme ce gâtul mi se suceşte
dres de-ndemânatecele-ţi degete.
 
Aditule, te-ai fixat pe papusi? Ai probleme cu resapata? :D Lasand gluma, in ultimul timp ma surprinzi placut cu poeziile. >D<
 
Amintire
A S Puskin

Cînd zarva zilei se preface-n şoapte,
Şi-n pieţele, de linişte-acum pline,
Şi-aşterne umbra străvezia noapte,
Iar somnul cu răsplata trudei vine,
Atunci începe truda mea şi chinul,
Şi ceasurile picură-n tăcere:
În nemişcarea nopţii simt veninul
Mustrărilor arzînd pîn’la durere.
În cugetul meu trist, noiam de vise,
Sfîşietoare gînduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-şi gheamul nesfîrşit.
Şi recitindu-mi viaţa mea în silă
Blestem şi mă cutremur, plîng amar,
Dar rîndurile triste de pe filă
Răsar prin pînza lacrimilor iar.





La o ceaşcă de vin
Li Tai Pe

Te sfătuiesc : ascultă
Înţelepciunea mea !
Te-aşteaptă ceaşca plină !
Ridic-o, deci, şi bea !

N-auzi ? Şi vântul parcă
Oftează de necaz !
Până şi vântul râde
De tine, că eşti treaz !

Te uită ce bogată
E Firea, uneori ...
Şi arborii deschis-au
Ca nişte ochi de flori,

Şi susură din ramuri,
Şi din frunzişuri moi ;
Cu ochi de flori se uită
La ierburi şi la noi ...

În linul ceas al serii,
Aproape, în boschet,
S-a furişat un gangur,
Şi fluieră încet ...

În ceştile de aur,
În limpedele vin,
Încet răsare luna,
Cu discul ei deplin !

Te sfătuiesc : ascultă
Înţelepciunea mea :
Te-aşteaptă ceaşca plină
Ridic-o, deci, şi bea.

Căci toate trec, şi toate
Se duc spre nicăieri !
Toţi oamenii aceştia
Erau copii mai ieri !

Să dăm pe gât, şi vinul,
Şi luna prinsă-n ceşti,
Căci azi sunt albi la tâmple
Toţi oamenii aceşti !

Demult căzu seraiul
Cel mare, în ruini !
Şi sălile celebre
S-au potopit de spini,

În lungul zilei, cerbii
Aleargă în tumult,
Pe Marile Terase
Vestite, de demult ...

O, numai timpul singur
E fără de sfârşit !
Şi demnitari muriră,
Şi hanii au murit !

O, numai timpul singur
E fără de hotar !
Pe prăfuite ziduri
Se lasă noaptea, iar ...

Te sfătuiesc, ascultă :
Înţelepciunea mea !
Te-aşteaptă ceaşca plină !
Ridic-o, deci, şi bea !

Demult, în alte vremi
Adâncuri de genuni,
S-au risipit seraiuri
Celebre, şi străbuni !
 
Anton Pann e de actualitate , cel putin in forumul nostru :P


Despre minciuni şi flecării


Omul care e flecar
Troncăneşte ca un car.

Îl auzi numai:

Hodorog-tronc! vorba îndată,
Ca moara cînd e stricată.

El

Pentr-un şoarece se-nnoadă
Şi jură că n-are coadă.

Şi

Încornorează ţînţarul
De ţi-l face cît magarul.

Sau

Vei, nu vei, el cu d-a sila
Face musca cît camila.

Şi

Purecile cînd îi place
Cît un elefant îl face.

Da însă

Cu minciuna or prînzeşti, or cinezi,
Pe amîndouă nu le închelbezi.

Căci

Vremea cu încetul poate
Să le descopere toate.

Şi mai vîrtos

Minciuna are şi ea pe unde să trece.

Povestea ăluia:

Umblă la grădinar crastaveţi să vînză,
Şi lui de dînşii îi este acră rînza.
Minciuna ca glonţul în apă se afundă
Şi îndată ca frunza iese în undă.

Şi
Suliţa orşiunde
Nu să poate ascunde.

Dar însă

Mincinos pe mincinos nu poate înşela.
 
...tot despre minciuni
Minciunile

Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,
Dar, hai, să ne spunem minciuni şi mai mici,
Aşa cum amanţii le mint pe amante
Şi ele îi mint pe pământ pe aici.

Dar, hai, să ne spunem cu patos braşoave,
Dar, hai, să vedem cine minte mai mult,
Ascultă delirul consoanelor grave,
Cum şi eu minciunile tale le-ascult.

E foarte frumoasă, e foarte frumoasă
Minciuna aceasta pe care mi-o spui,
Aşa că, te rog, şi pe mine mă lasă
Să palavrăgesc doar ce nu-i, doar ce nu-i.

Concurs de minciuni la echipe şi solo
Şi ies campioni mincinoşii cei mari,
Dar, dragă Păcală, tu ce faci acolo?
În campionate de ce nu apari?

Se minte cum nu s-a minţit niciodată,
E multă minciună la noi pe pământ,
Sunt false recursuri şi nu-i judecată,
Balanţa cea veche-a dreptăţii s-a frânt.

Dar, hai, să minţim fără nicio ruşine,
Dar, hai, să minţim în direct şi-n răspăr,
Că poate prin rău vom ajunge la bine,
Minciuna supremă va fi adevăr.

poezie de Adrian Păunescu
 
De la primul vers l-am recunoscut pe Paunescu,inconfundabil.


S-au spart in doua minciunile


Samburele de adevar pe care l-ai
ighitit,
fara sa vrei,
ti-a spart in doua minciunile.
O parte s-au pierdut in
intuneric,
o alta parte, in lumina.
Peste ele a cazut o cortina.
Adevarul, spus cum nu trebuie,
arata ca o minciuna,
se pierde ca o minciuna.
Adevarul trebuie rostit printre gene,
printre zambete, viclean
ca o poveste
inmormantata sub castan.


Simona Nestor Popescu.
 
Alb şi negru


Încă o noapte albă în contul vieţii gri
Încă un bulgăr negru la muntele de smoală
Încă un om mai crede şi altul îl înşală
Şi „a minţi” se-aude la fel cu „a iubi”.

Nu mai putem distinge minciuna de greşeală?
Ni-i dat să spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum să ducem angoasa mondială?

Ce drept are minciuna să vină între noi?
Dăm pensie la diavoli să ne păzească iadul.
Noi re-nviem şi raiul, şi muntele, şi bradul!
Te-acuz şi-ţi cad în faţă tîrîndu-mă-n noroi.

Noi sîntem programaţii, trimişii, posedaţii
Unui blestem mai mare, mai rău şi mai adînc.
M-a umilit minciuna, pe-a cărei notă plîng.
Strigoii-nstrăinării din casa noastră ia-ţi-i.

Încă o noapte albă, poţi merge să te culci
Te voi iubi de taină, de jale şi de veghe,
Îţi voi fura din vorbe, cercei pentru ureche
Încă o noapte albă, cu negre fructe dulci.

Eu plec nu prea departe, aici, lîngă pădure
Mă întîlnesc cu Shakespeare, un viitor coleg.
Şi într-o tragedie de-a lui am să te leg,
Ca toţi actorii lumii destinul să ţi-l fure.

Prea dulceo! Noapte bună –să visezi că minţi
Şi trează în minciună s-adormi cu foc sub talpă
Să ai o noapte neagră, să am o noapte albă
Tu cu o taină-n suflet, eu cu-n cuţit în dinţi.

Încă o noapte albă în contul vieţii gri
Încă un bulgăr negru la muntele de smoală
Încă un om mai crede şi altul îl înşală
Şi „a minţi” se-aude la fel cu „a iubi”.

Nu mai putem distinge minciuna de greşeală?
Ni-i dat să spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum să ducem angoasa mondială?

Ce drept are minciuna să vină între noi?
Dăm pensie la diavoli să ne păzească iadul.
Noi re-nviem şi raiul, şi muntele, şi bradul!
Te-acuz şi-ţi cad în faţă tîrîndu-mă-n noroi.

Noi sîntem programaţii, trimişii, posedaţii
Unui blestem mai mare, mai rău şi mai adînc.
M-a umilit minciuna, pe-a cărei notă plîng.
Strigoii-nstrăinării din casa noastră ia-ţi-i.

Încă o noapte albă, poţi merge să te culci
Te voi iubi de taină, de jale şi de veghe,
Îţi voi fura din vorbe, cercei pentru ureche
Încă o noapte albă, cu negre fructe dulci.

Eu plec nu prea departe, aici, lîngă pădure
Mă întîlnesc cu Shakespeare, un viitor coleg.
Şi într-o tragedie de-a lui am să te leg,
Ca toţi actorii lumii destinul să ţi-l fure.

Prea dulceo! Noapte bună –să visezi că minţi
Şi trează în minciună s-adormi cu foc sub talpă
Să ai o noapte neagră, să am o noapte albă
Tu cu o taină-n suflet, eu cu-n cuţit în dinţi.


Adrian Paunescu
 
Alb şi negru


Încă o noapte albă în contul vieţii gri
Încă un bulgăr negru la muntele de smoală
Încă un om mai crede şi altul îl înşală
Şi „a minţi” se-aude la fel cu „a iubi”.

Nu mai putem distinge minciuna de greşeală?
Ni-i dat să spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum să ducem angoasa mondială?

Ce drept are minciuna să vină între noi?
Dăm pensie la diavoli să ne păzească iadul.
Noi re-nviem şi raiul, şi muntele, şi bradul!
Te-acuz şi-ţi cad în faţă tîrîndu-mă-n noroi.

Noi sîntem programaţii, trimişii, posedaţii
Unui blestem mai mare, mai rău şi mai adînc.
M-a umilit minciuna, pe-a cărei notă plîng.
Strigoii-nstrăinării din casa noastră ia-ţi-i.

Încă o noapte albă, poţi merge să te culci
Te voi iubi de taină, de jale şi de veghe,
Îţi voi fura din vorbe, cercei pentru ureche
Încă o noapte albă, cu negre fructe dulci.

Eu plec nu prea departe, aici, lîngă pădure
Mă întîlnesc cu Shakespeare, un viitor coleg.
Şi într-o tragedie de-a lui am să te leg,
Ca toţi actorii lumii destinul să ţi-l fure.

Prea dulceo! Noapte bună –să visezi că minţi
Şi trează în minciună s-adormi cu foc sub talpă
Să ai o noapte neagră, să am o noapte albă
Tu cu o taină-n suflet, eu cu-n cuţit în dinţi.

Încă o noapte albă în contul vieţii gri
Încă un bulgăr negru la muntele de smoală
Încă un om mai crede şi altul îl înşală
Şi „a minţi” se-aude la fel cu „a iubi”.

Nu mai putem distinge minciuna de greşeală?
Ni-i dat să spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum să ducem angoasa mondială?

Ce drept are minciuna să vină între noi?
Dăm pensie la diavoli să ne păzească iadul.
Noi re-nviem şi raiul, şi muntele, şi bradul!
Te-acuz şi-ţi cad în faţă tîrîndu-mă-n noroi.

Noi sîntem programaţii, trimişii, posedaţii
Unui blestem mai mare, mai rău şi mai adînc.
M-a umilit minciuna, pe-a cărei notă plîng.
Strigoii-nstrăinării din casa noastră ia-ţi-i.

Încă o noapte albă, poţi merge să te culci
Te voi iubi de taină, de jale şi de veghe,
Îţi voi fura din vorbe, cercei pentru ureche
Încă o noapte albă, cu negre fructe dulci.

Eu plec nu prea departe, aici, lîngă pădure
Mă întîlnesc cu Shakespeare, un viitor coleg.
Şi într-o tragedie de-a lui am să te leg,
Ca toţi actorii lumii destinul să ţi-l fure.

Prea dulceo! Noapte bună –să visezi că minţi
Şi trează în minciună s-adormi cu foc sub talpă
Să ai o noapte neagră, să am o noapte albă
Tu cu o taină-n suflet, eu cu-n cuţit în dinţi.



A Paunescu
 
Clipe mirosind a toamnă


Merg cavalerii nopţii
să ceară lunii vamă,
copacii în iluzii
pierd frunzele pe rând,
a mai trecut o vară
s-a mai topit un gând;
să bem din cupa nopţii
şi nu fi tristă, doamnă!

Pe uliţa din suflet
mai trece-un dor flămând
trist căutând un loc
unde-ar putea să doarmă,
din vise desuete
gustând ca dintr-o poamă,
tomnatic pierde-vară,
el trece fluierând.

Ne plouă în privire,
ne plouă şi în gând
stropii plesnind de clipe
cu iz, discret, de toamnă,
doar dragostea cu vise
drept licurici în coamă
ne strângă cu blândeţe
la pieptul ei plăpând.

Să amânăm tristeţea
în nopţile ce vin
cu nostalgia-n suflet
plângând a poezie
şi spre-a uita de drama
naturii-n agonie
să bem din cupa nopţii
iubire-întru festin.


Elena Glodean
 
Ţiganii



Dorm câmpiile-n lumină.
Peste pacea lor senină
Cade soarele-n apus.
Un convoi s-arată-n zare...
Creşte-ncet pe drumul mare
Şi cum vine tot mai tare
Pulberea se-nalţă-n sus.
Vin ţiganii!... Fără veste
Pe la porţi răsar neveste,
Satul se deşteapt-acum —
Când prin văl de praf subţire
Începură să se-nşire
Cară mici cu coviltire
Scârţâind încet pe drum.
Trec flăcăi cu urşi în lanţuri.
Câinii, deşteptaţi din şanţuri,
Latră fără să-i asmuţi
Şi orbiş s-aruncă-n cete, —
Dar flăcăii largi în spete,
Cu ochi mari, cu negre plete,
Calcă mândri şi tăcuţi...
Vine-apoi pestriţa gloată
Cu gospodăria toată.
Caii slobozi, fără frâu,
Duc merindele-n spinare
Şi se ţin pe lângă care,

Iar vătavul stă călare
Cu harapnicul la brâu.
Sar copiii goi şi strigă,
Cer la poartă mămăligă,
Babe frânte din mijloc,
Iar ţigăncile cu gura
Înteţesc harababura
Când îţi umplu bătătura
Să-ţi ghicească din ghioc.
Vin mişcând din şold alene
Cu privirile viclene
Şi cu sânii arşi de vânt,
De la sudul tainic, unde
Soarele-ndelung pătrunde
Bronzul formelor rotunde
Stingherite de veşmânt...
S-a oprit lâng-o poiată
Un ţigan răzleţ de ceată, —
Ochii-i fug după găini...
Strâns îşi ţine-acum vioara
Şi, cum trece ulicioara,
Fac în urma lui ca cioara
Toţi copiii din vecini.
Mai încolo, pe-o mârţoagă,
Dintr-o gură de desagă
Atârnată de oblânc,
Fără scâncet, cu sfială,
Iese negru la iveală
Numai cât o portocală
Un căpşor mirat de ţânc.
Lume pe la porţi se-ndeasă.
Chiar şi doamna preuteasă
Şi-a lăsat gherghefu-n pat
Şi-şi păzeşte-n prag odaia.
Creşte-n uliţi harmalaia
Când domoală trece laia
Cătră margine de sat.
................
Şi s-au dus... Pe câmp, pe drumuri,

Pale străvezii de fumuri
Se ridică-n depărtări.
Limpede-asfinţit coboară;
Crezi că-n uriaşa-i pară
Un oraş întreg, o ţară
Arde dincolo de zări...


George Coşbuc
 
Am senzatia c-am mai postat-o ,nu-s convinsa, pate doar am intentionat :P
Se potriveste, toamna, must in ulcica ,pastrama ......voie buna.


Ulciorul


Mai vino să ciocnim o cupă
La hanul vechi de pe coclaur
Căci pentru vin şi pentru tine
Mai am în sân trei pumni de aur.

Hai, vin să ne-omorâm tristeţea
Şi setea fără de-alinare
La hanul vechi cu vinul roşu
Din valea umbrelor fugare.

Rămâi să potolim pojarul
Tristeţei care ne-nconjoară
Cu vin aromitor la hanul
Incremenit în prag de seară.

Şii tu, frumoaso, că ulciorul
Din care bei cu-nfrigurare
La făurit cu trudă sfântă
Un biet olar la drumul mare.

Un biet olar ce luase lutul
Inăclăit, murdar şi greu
Din ţărna unui trup de fată
Frumos şi cald ca trupul tău

Ca mâine om poposi în groapă
Uitaţi nepomeniţi de nime,
Ca mâine vor veni olarii
Să fure lut din ţintirime.

Iar trupul tău ce astăzi saltă
In joc de sâni cu mângâiere,
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumeţii cu plăcere.

Inmiresmează-te, frumoaso,
Cu mirodenii fermecate
Cât râde-n ochii tăi norocul,
Cât zorii-s grei de diamante.

Iubeşte-mă acum, căci anii
Se sting ca para lumânării
Si bătrânetea ne va ninge
Cu neaua grea a destrămării.

Acum când drumurile lumii
Mai au pe maluri bucurii,
Ca mâine în zadar vei bate
La porţi de suflete pustii.

Iubeşte-mă acum, căci anii
La năzuinţe-or pune frâuri
Şi zilele vieţii noastre
Se duc pe undele de râuri.

Iar trupul tău care mi-e astăzi
Cel mai râvnit dintre limanuri,
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumeţii pe la hanuri.



Omar Khyamm
 
Nu stiu de ce, dar vad imagini in locul versurilor :P

Cântecul potirului



Când holda tãiatã de seceri fu gata,
Bunicul si tata
Lãsarã o chitã de spice-n picioare,
Legând-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau mãtãsos
Sã-nchipuie barba lui Domnu Cristos.

Când pâinea-n cuptor semãna cu arama,
Bunica si mama,
Scotând-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parcã moaste cinstite si lucii,
Cã pâinea, dând abur cu dulce miros,
Pãrea cã e fata lui Domnu Cristos.

Si iatã potirul la gurã te-aduce,
Iisuse Cristoase, Tu, jertfã pe cruce,
Hrãneste-mã, manã de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu-n ciorchine,
Esti totul în toate si toate prin tine,
Tu, pâinea de-a pururi a neamului meu.

Din coarda de vitã ce-nfãsurã crama
Bunica si mama
Mi-au rupt un ciorchine,
spunându-i povestea:
Copile, grãirã, broboanele acestea
Sunt lacrimi de mamã vãrsate prinos
La caznele Domnului nostru Cristos.

Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul si tata,
În joc de cãlcâie zdrobind nestemate
Ce lasã ca rana suvoaie-nspumate,
Copile, grãirã, e must sângeros
Din inima Domnului nostru Cristos.

Si, iatã, potirul la gurã te-aduce,
Iisuse Cristoase, Tu, jertfã pe cruce;
Adapã-mã, sevã de sfânt Dumnezeu,
Ca bobul în spice si mustu-n ciorchine,
Esti totul în toate si toate prin tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate si lanuri mãnoase,
Pãmântul acesta, Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveste-te-n vie si vezi-te-n grâne
Si sângerã-n struguri si frânge-te-n pâine,
Tu, viata de-a pururi a neamului meu.


NICHIFOR CRAINIC
 
Ma gandesc ca o oprire la chioscul de ziare pt a cumpara volumul de poezii de dragoste scrise de Paunescu ar fi benefic :P

Miercuri, 2 noiembrie, Jurnalul Naţional apare împreună cu "Cele mai frumoase poezii de dragoste" de Adrian Păunescu.

Dacă până la capătul destinului nostru ne-am întâlni măcar o dată cu dragostea. Cea adevărată. Cea pe care o simţi şi o transmiţi din tot sufletul. Dacă iubirea ar fi singurul război al lumii… Dacă ne-ar păsa cu adevărat de lucrurile importante din viaţa noastră şi dacă le-am acorda locul potri­vit la momentul… potrivit. Cu siguranţă, drumul nostru ar arăta cu totul altfel …

"Să ştiţi că eu n-am să mai falsific trecutul meu
fii n-am cum să mai dau înapoi.
Eu când am făcut o declaraţie de dragoste,
Parc-am făcut declaraţie de război.
Dacă nu izbândeam în iubire era moarte,
Nu concepeam o altă împărţire
Decât la doi.
Eu când am făcut o declaraţie de dragoste,
Parc-am făcut declaraţie de război.
fii-acum sunt la fel./
Îmi păstrez trăsăturile.
Stupul meu mai trimite către voi
Câte-un roi,
Dar fiţi atenţi
Că eu, şi când fac o declaraţie de dragoste,
Parcă fac declaraţie de război.
Dacă zic: te iubesc,
Asta sună a ordin
fii-n faţa femeii
Ce măreţ mă-ncovoi
Vă iubesc şi vă rog să primiţi
Această declaraţie de dragoste
Ca pe-o declaraţie de război
Dac-ar rămâne iubirea
Singurul lumii război."

ADRIAN PĂUNESCU, Declaraţie de dragoste, 1986
 
E totul randuit



Cum sa traiesti frumos fara iubire,
Cum sa visezi, sa umbli, ori sa zbori,
Cum sa cuprinzi nelinistea din zori
Si pacea din amurg dintr-o privire?

Cum sa inoti prin marile de flori,
Cum sa te bucuri de intreaga fire
Si viata ta sa-si afle implinire
Fara minunea care da fiori?

E totul randuit sa se intample-
Cu simplitatea unei adieri-
Cand de lumina sufletul se umple,

Dar daca-n schimbul sterpei mangaieri
Ghetarii urii se ivesc la tample,
Nu-ti vei afla iertarea nicaieri.


George Tarnea
 
Am invatat


Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca,
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie,
Altora s-ar putea sa nu le pese.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata,

Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul circa 15 minute,
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva...
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca,
Ci cu ceea ce poti tu sa faci.
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor,
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva.
Am invatat ca, oricum ai taia,
Orice lucru are doua fete.
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde.
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi...
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti.
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie,
Indiferent de consecinte.
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc,
Dar nu stiu s-o arate.
Am invatat ca atunci cand sunt suparat, am DREPTUL sa fiu suparat,
Dar nu am dreptul sa fiu si rau.
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta,
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu,
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten,
Oricum te va rani din cand in cand,
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii,
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea,
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale.
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit.
Am invatat ca, indiferent de consecinte,
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata.
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat,
Cand te striga un prieten, vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul,

Ca si vorbitul,
Poate linisti durerile sufletesti.
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede...
Octavian Paler- Am invatat
vezi galeria foto »
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc,
Ca sa pot sa fiu iubit.



Octavian Paler
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top