• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

Să ştii să plângi...
Marin Bunget

Să ştii să plângi
Când taina fericirii
Te leagănă
Pe visul ei de nor,
Când inima
Ţi-e plină de iubire,
Şi visele
Durează până-n zori.

Să ştii sa râzi
Când viaţa te doboară,
Şi neguri surde
Se strâng în jurul tău,
Când amintiri ucise
Te-infioară,
Strivindu-ţi gânduri
Şi păreri de rău.

Să ştii să plângi
Când te-a'invelit sărutul
Cu taina lui,
Cu dorurile-i fireşti.
De-atâtea ori
El este începutul...
Să ştii să plângi
Inseamnă să iubeşti.
 
Alunecare


Alunecăm pe cuvinte.
Uneori nu-mi dai drumul la mână,
Când ne oprim
Și-ţi faci din gene dinţi
Clipind cu insistență.

Apoi ne coborâm în sensuri
Intrând până la genunchi
Într-o resemnare.

“Nu știi jocul”,explicai,
Și ridicându-te pe vârfuri
Alimentai orgolii.
Știu scopul,spuneam,
Am vrut să fac din tine o sită
De cernut focul.

Oana-Ramona Velicu
 
Festina lente
Ionut Caragea

năucitoare clipe, poeme indecente
aceasta este viaţa, un vis: festina lente
calvarul cu cocoaşă, copita de argint
cu fiecare vorbă, încerc să nu vă mint
cu fiecare scrâşnet, un gând se domoleşte
în fiecare faptă o moarte mă păzeşte
aceasta este viaţa, un vis: memento mori
adu-mi mereu aminte, pleca-vor călătorii
la margine de drum, doi oameni se iubesc
privindu-i cu tristeţe, şi eu îmbătrânesc
nu-mi place vinul ăsta cu gust de scorţişoară
nu-mi place nici izbânda pe calea cea uşoară
aceasta este viaţa; de gustibus: nu-ţi place?
trăieşte altă viaţă sub altă carapace!
şi crucea: ce e crucea, ce drumuri le bifurcă?
e drumul ce coboară şi drumul care urcă?
şi corpul: care corp se arde-n crematoriu?
şi lumea: care lume trăieşte-n purgatoriu?
aceasta este viaţa, un veni, vidi, vici
o scurtă nebunie cu dragoste şi vicii
tu scrie, lasă joaca, poeme indecente
aceasta este viaţa, un vis: festina lente
 
O poezie scrisa acum cativa ani. Nu stiu daca o sa va placa, ma chinuia si pe mine talentul :P. Dar mi-am adus aminte ca odata scriam si io poezii :P.

Trista mare
by Bodo

Uneori, pur si simplu ma apuca, asa,
Sa fiu singura la marginea marii.
As vrea marea sa ma-nghita-n apa sa
Si sa ma duca la marginea zarii.
Si-as mai vrea sa fie toamna si-amurg,
Sa aud valurile cum plang si curg,
Sa vad cerul insangerat
Cum se apropie de mare involburat.
Ce frumoasa e marea intr-o seara de toamna ,
Frumoasa si ingandurata ca o doamna
Matura si constienta de propria-i seducite care trece, si trece...
Pacat ca e atat de frumoasa, dar rece.
 
Lumini Si Umbre
Otilia Cazimr


Ai ochii negri, mincinosi si rai
Fîntînile cu ape moarte- ascund
Pupile negre licarind în fund,
Ce ma atrag spre-adînc ca ochii tai.

Cînd vreau sa plec, ma tii în loc cu un cuvînt
Asa se zbat copacii în furtuna;
Ca pentru fuga crengile- si aduna,
Dar radacina- i leaga de pamînt.

De azi încolo n- am sa- l mai iubesc…
Dar cînd îi vad privirile pagîne
Si zîmbetul copilaresc,
Ma jur ca n- am sa-l mai iubesc- de mîine.

Pe zi ce trece- ti seman tot mai mult;
Asa izvorul ce se- arunca- n balta,
Se- nvaluie cu mîlul laolalta
Si- n loc sa- i spele apele verzui, îsi tulbura izvorul apa lui.

Ma iscodesti ca pasarea de prada,
Ma urmaresti cu ochii reci si rai,
Dar uiti ca daca- s urme pe zapada,
Noroiul e lasat de pasii tai.

Mi- e fata împietrita ca o masca
Si- n ochi lumina- i gata sa se stînga
Chiar diamantului ca sa sclipeasca
Îi trebuie o raza s- o rasfrînga.

Iubirea ta nu creste si nu moare,
Ci totdeauna- i rece si egala
E ca o floare artificiala
Pe- o pajiste cu maci arzînd în soare.

Cînd voi pleca, ma vei uita usor
Si stiu ca nici nu s- ar putea altfel:
Abia o clipa valul calator
Pastreaza chipul oglindit în el.

Am vrut în ciuda zîmbetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrima sa storc
Si am plecat sa nu ma mai întorc,
Dar azi, din zori de zi îti umblu- n cale.

Ce demon oare mi te- a scos în drum?!
De- ar vrea viata azi sa ma dezlege
Si raiul ei sa mi- l ofere- acum
Tot iadul nostru dulce l- as alege.

Azi mi- a venit cu ochii calzi si buni
Si nu l- am întrebat de unde vine
Pe floarea de pe marginea de drum
N- o- ntrebi de- i înflorita pentru tine.

Te vad mereu ca- n clipa de pe urma;
Încremenit în capul scarii
Cu zîmbetul uitat în coltul gurii
Si- n ochi, taisul crud al nepasarii.

Esti rau. Dar cînd aud c- o spune altul
Ma uit în jos si strîng din pumni si tac.
Ca numai eu în toata lumea asta
Am dreptul sa te cert si sa te- mpac.

Eu am sa plec cu sufletu- mpacat
Ca nu las nimanuia mostenire
Un suflet greu de ura si iubire
Banuitor si trist si- nfrigurat.

M- am resemnat; atît a fost sa fie.
Ma uit cum cade soarele- n apus
Si- astept raspunsuri care n- or sa vie
La întrebari pe care nu le- am pus.
 
Muguri pe lacrimi


Dragostea este: ceea ce am crezut ca esti... -

Accept. N-ai vina ca nu poti iubi.
E vina mea, ca mi-am dorit sa fii,
altcineva...

Ma doare tot in mine, in afara mea...
te du ... si ia cu tine, minciuna.
Dragostea?...

Ce am crezut ca esti, imi va lipsi.
Te voi iubi mereu, de-acum,
fara sa stii.

Olog de dragoste, in vadul tau secat,
am vrut sa curg iubire.
Ce pacat!...

Nu-mi pare rau ca ai sa pleci, sa stii...
Imi pare rau de mine, ca mai mult
te voi iubi...

Te du... am inghetat deja, in prag de primavara,
cu mugurii pe lacrimi
si pe rana...

Tu inima!... Ma iarta. M-am mintit.
Nu-i omenesc, cand tu iubesti,
sa fiu iubit...


Tania Stefan
 
Grigore Vieru - Ca Prima Oara

Merg pe pamant
Si sun ca vioara.
Toate imi par ca sant
Prima oara.
Ca un copil
Astept dimineata,
Pana la lacrimi
Mi-e draga viata.
Orice splendoare
Ma doare,
Ma doare-aceasta floare
Si frumusetea ta,
Si frumusetea ta!
Si-aceasta zi
Ce maine nu va mai fi,
Nu va mai fi!
Infiorat spun mama si tata
De parca imi vad parintii
Prima data.
Ca un copil
Astept dimineata,
Pana la lacrimi
Mi-e draga viata.
Cand ma cuprinzi
Tremur, ah, toata,
De parca-as iubi, iubi
Prima data.
Ca un copil
Astept dimineata,
Pana la lacrimi
Mi-e draga viata.
 
Nu are Angela Similea un cantec cu aceste versuri? Sau fac eu o confuzie .....
 
Nu. Parca era Anastasia Lazariuc. Apropo de Vieru, ultimul spectacol al lui Tudor Gheorghe va fi preponderent cu versurile lui Vieru.
 
Mi-am amintit ,il canta Savoy :D:


Elogiu minunii de a fi



MOTO:
Nedragostea este o întindere de ape pe care
navighează sufletul... spre dragoste...


Aruncă-te ca un copil
în lanul de maci roşii,
cu cerul peste suflet,
cu grâul peste soare!...

Îmbracă-te în a luminii floare...
Iubirea mea... din taine şi candoare...

Ce-a fost. a fost. S-a dus acum!...
Durerea e fantasm şi fum...
dusă de vânt precum o frunză moartă...
menită de tristeţe să despartă...

E drumul greu, dar deseori frumos,
când ştii să ierţi iubind iar mărimos...
Să te supui legii pământului... învaţă...
căci viaţa curge-n moarte
spre-a reveni la viaţă...

Şi Doamne, când nu stau îngenunchiat în faţa ta,
cu ochii grei de cântec...

Tu ştii că e aşa!...


Tania Stefan



Ce-nseamnă bătrâneţea...?... inspirată de poezia marinarului...



Ce-nseamnă bătrâneţea…?…
Forma vizuală şi materială pe care o suportă trupul,
cu consecinţele ei… Atât.
Asta-i doar o parte din minunea om, creată de Dumnezeu…
Ce ştim noi…???…Poate e sensul trupului să nu dăinuie…
Ca şi coaja de ou, din care iese puiul, ca şi fructul ce adăposteşte sâmburele…

Sufletul cutează, nefiind legat de legile trecerii pământene…!...
Salutându-ne deseori nedumerirea, de pe bolta cerească…!...


 
APRILIE-CÂND PĂCĂLEŞTI EŞTI PĂCĂLIT!

Azi e zi de păcăleală,
De glume şi zăpăceală.
Însă omul bun de-i păcălit,
Greu a doua oară-i amăgit.

Ai grijă omule pe cine crezi
Că nu-i adevărat chiar tot ce vezi,
Să nu mai păcălim omul curat,
Că toate ni se-ntorc multiplicat.

Tu poţi să te distrezi şi să glumeşti,
Să râzi de omul drag care-l iubeşti,
Apoi te păcăleşte un alt om mai rău,
Şi te întorci spăşit la cuibul tău.

Căci toate le păţim în viaţă,
Din păcăleli luăm povaţă,
Că nu tot ce-auzim e-adevărat,
Si nici tot ce-i frumos e şi curat...

Dar dragi prieteni, astăzi ne distrăm.
Ne păcălim, zâmbim şi ne-amuzăm,
Căci ce-ar mai fi frumos în astă viaţă,
Fără un zâmbet şi-o sărbătoare-n casă?


Simina S
 
Eşti atât de departe

Mi-am aşternut dorul înverzit a primăvară târzie,

departe, sus, sub pietrele asprului ţinut,

când rotirea vulturului părea nimb

pădurii, privind de jos.



Astăzi,

doar norilor mai caut pricină

pentru zbucium şi gândul care doare.

Căci mâinile mele şi mâinile tale,

sunt atât de departe

şi tac.

Mai răsună uneori din buciumul amintirii,

cutremurându-mă.

Dar,

eşti atât de departe.


Lia Muresan

 
Tu esti somnul
Ana Blandiana

Intotdeauna toti m-au iubit,
Cei ce ma urau m-au iubit cel mai tare.
Am trecut printre oameni
Mereu acoperita de dragoste,
Cum trec prin iarna
Acoperita mereu de ninsoare.
Legea talionului e fara mila.
Iubirea cere iubire
Cum sangele cere sange,
Cand ninge
Si lascive, amenintatoare,
Funii lungi de argint
Scamosat ma incing,
Ninsoarea imi cere si mie sa ning.
Dar eu trec prin zapada dormind,
Tu esti somnul din care
Nu vreau sa mai ies,
Rar cate-o privire mai mare
Distrata, uituca visez,
Neaua moale ingheata pe mine,
Ma strange,
Mi-e cald in somn si bine
Si stiu ca o sa mor,
As fi iertata
Daca m-as trezi din tine,
Dar nu-mi doresc decat,
De sub pleoapele inchise izvorat,
Falfaitul acesta usor.
Trec dincolo a de zapada,
Spre inima celui din urma labirint,
Unde m-asteapta-o dreapta judecata
Care-o sa ma gaseasca vinovata
Poate
Si-o sa ma pedepseasca pentru toate
Iubirile pe care le-am netrait dormind
 
Trăim o zi cu fluturi
Llelu Nicolae Vălăreanu

Îţi înfloreşte gândul când te culci
Şi simt cum lângă mine arzi,
Sărutul înrourat pe buze dulci
Ademenind în mreje pe bastarzi.

Se varsă ceru-n ochii tăi străini
Cu împliniri pe clipe suprapuse,
Ca o mirare prinsă între crini
Să muşte uitarea iubirilor apuse.

Îmi fulgeri neastâmpărul în trup
Cu lacrimi reci aproape strig,
Aş vrea din lanţuri să te rup
Şi să topesc zăpezile de frig.

Amirosindu-ţi sânii, piersici coapte
Ce-mi pun parfumul lor în simţuri,
Aş întregi cu tine înc-o noapte
S-o rotunjim în forme fără zimţuri.

Şi apoi visul prelung cu gust de miere
Să-i fac iubitei tot ce o să refuze.
De prin şuviţe-i ard ochii de plăcere
Trăim o zi cu fluturi mari pe buze.
 
În fiecare zi


În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Însingurati în doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
În zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.



Romulus Vulpescu
 
Catrene
Omar Khayyam

I

Un om prin lume trece. El nu e musulman.
Nici infidel nu este. Nu crede-n legi si zei.
Nu neaga, nu afirma. Dar vezi in ochii sai
Ca nimenea nu este mai trist si mai uman.

II

Nu mi-am facut vreodata din rugi sirag de perle
Ca sa-mi ascund noianul pacatelor cu ele.
Nu stiu daca exista o Mila sau Dreptate
Dar totusi, nu mi-e teama: curat am fost în toate.

III

Spun unii ca exista un Creator si zic
Ca pentru a distruge, fiinte a creat.
Fiindca sunt urâte? Dar cine-i vinovat?
Sau pentru ca-s frumoase? Nu mai pricep nimic.

IV

Natura cu-ale sale stihii si elemente,
Sofismul si-adevarul – îmi sunt indiferente.
Da-mi vin si-atinge harfa cu modulatii moi
Asemeni cu-ale brizei ce trece ca si noi.

V

Mai toarna-mi vinul rosu ca un obraz de fata.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Caci, în afara cupei, Khayyam azi nu mai are
Macar un singur prieten cu inima curata.

VI

Sunt clipe când îmi pare ca tot ce-a trebuit
Sa aflu despre lume, de mult am deslusit.
Dar stelele ma mustra tacut din patru zari:
“N-ai dezlegat nici una din marile întrebari”.

VII

În aceasta seara vinul ma-nvata-un sens mai pur:
Cu sânge cast, de roze, paharele ni-s pline,
Iar cupa-i modelata din închegat azur.
Si noaptea-i pleoapa unei launtrice lumine…

VIII

Renume de-ai sa capeti, hulit vei fii de vulg.
Dar daca te vei tine departe de multime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, sa ma smulg,
Sa nu ma stie nimeni si sa nu stiu de nime?

IX

Fii vesel, caci tristetea o sa dureze pururi.
Mereu aceleasi stele s-or învârti-n azururi.
Din caramizi facute din trupul tau, n-ai teama,
Se vor zidi palate pentru neghiobi de seama.

X

Avui vestiti maestri. Facusem mari progrese.
Când mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar
Cu apa ce ia forma impusa de pahar
Si fumu-n care vântul naluci ciudate tese.

XI

Credinta si-ndoiala, eroare si-adevar,
Ca boaba unei spume, usoare sunt si goale.
Opaca sau bogata în irizari de cer,
Aceasta boaba-i chipul si tâlcul vietii tale.

XII

Atâta duiosie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi si-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi – apoi. De ce? Si-acum,
De ce sunt toate ura si lacrima si fum?

XIII

Putina apa si putina pîine
Si ochii tai în umbra parfumata.
N-a fost sultan mai fericit vreodata
Si nici un cersetor mai trist ca mine.

XIV

Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,
Iar moartea n-o sa-i schimbe rotundul si splendoarea.
Si nimeni nu-i sa-mi spuna ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Si-acum, ce sens plecarea?

XV

Priveste cedrul mândru: atâtea brate are!
Dar nu ca sa cerseasca, ci ca s-adune soare.
Si limbi nenumarate au nuferii si crinii.
Vorbesc însa limbajul tacerii si-al luminii.

XVI

Da-mi cupa si ulciorul! Sa bem fermecatoare
Faptura plamadita din roua si eter!
Câte minuni ca tine zeflemitorul cer
De mii de ori schimbat-a în cupe si ulcioare?

XVII

Sarmane om, nimica tu n-ai sa stii vreodata.
Nimic din ce-nconjoara aceasta ora trista.
Încearca sa-ti faci Raiul, promis de zei odata,
Aici, caci altul poate dincolo nu exista.

XVIII

Sa-ti faci putini prieteni. Din tine nu iesi
Caci prea des falsitatea credinta ne-o înfrânge.
Când ti se-ntinde o mâna, ‘nainte de-a o strânge,
Gândeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi.

XIX

Toti idolii pe care atât i-am adorat
Mi-au sângerat credinta cu rani ce nu se vindec.
Mi-au înecat tristetea în vinul parfumat
Si mi-au vândut la urma renumele pe-un cântec.

XX

Ma dojeniti ca vesnic sunt beat. Ei bine, sunt!
Necredincios ma faceti. Si ce daca-i asa?
Puteti orice sa spuneti pe socoteala mea.
Îmi apartin. Pricepeti? Si sunt ceea ce sunt!

XXI

Spuneti-mi, ce-i mai bine? Sa mergi într-o taverna,
Sau sa te tângui zilnic cu sufletul pustiu,
Îngenunchind în templu? Dar eu nu vreau sa stiu
De-Alah si alta viata, caci stingerea-i eterna.

XXII

Nu judeca pe nimeni, ci cata sa-ntelegi.
Eu beau, dar aminteste-ti ca ai si tu pacate.
De vrei s-ajungi la pace si la seninatate,
Apleaca-te asupra durerii lumii-ntregi.

XXIII

E-april. Pluteste-n aer o vraja de nespus.
Se nasc din nou sperante si-ndemnuri de a fi.
Fiece floare alba e mâna lui Moisí
Si-n fiecare briza respira, blând Isus.

XXIV

Acest vas fu odata un biet îndragostit
Gemând de nepasarea unei femei frumoase.
Iar toarta era bratul ce mângâia mâhnit
Suavul gât cu-atingeri usoare, de matase.

XXV

Noi nu vom sti vreodata ce ne asteapta mâine.
Tu bucura-te astazi! Atâta îti ramâne.
Ia cupa si te-aseaza sub luna de clestar,
Caci mâine poate luna te va cata-n zadar.

XXVI

Tu vezi doar aparente. Un val ascunde firea.
Tu stii de mult aceasta. Dar inima firava,
Tot vrea sa mai iubeasca. Caci ni s-a dat iubirea
Asa cum unor plante le-a dat Alah otrava.

XXVII

Coranul, cartea sfânta, citimu-l câteodata.
Dar cine se desfata din el în orice ceas?
Pe cupa plina însa o maxima-i gravata
Pe care zi si noapte o soarbem cu nesat.

XXVIII

Ni-i vinul si prieten si aur si noroc.
De cer nu ne e frica, nu-i cerem îndurare.
Caci suflete si inimi si cupe si ulcioare
N-au teama de tarâna, de apa si de foc.

XXIX

Cât de sarac e-acela ce nu poate sa spuna:
“Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii”.
Cum poate el sa simta în zori uimirea firii
Si noaptea vraja sfânta a a clarului de luna?

XXX

Nimic nu mai m-atrage. Da-mi vin! În asta seara
Cea mai frumoasa roza din lume-i gura ta.
Da-mi vin! Sa straluceasca aprins la fel ca ea!
Cainta mea sa fie ca bucla ta, usoara…

XXXI

Traiesc iar anii tineri. Aprinsul tamâios
În flacari sa ma arda, caci, iata, vine ceata.
Vin! Nu importa care. Nu sunt pretentios.
Pe cel mai bun gasi-l-voi la fel de-amar ca viata.

XXXII

Am întrebat Savantul si-am întrebat si Sfântul,
Sperând c-au sa ma-nvete suprema-ntelepciune.
Si dupa-atâta râvna atât se poate spune:
Ca am venit ca apa si-o sa plecam ca vântul.

XXXIII

De ce incertul mâine te tulbura mereu?
Caci nu sta în putere sa-i schimbi de astazi fata.
Traieste-adânc prezentul! Iar mâini? Nici Dumnezeu
Nu ar putea sa-ti spuna ce taina-ascunde ceata.

XXXIV

Dincolo de pamânt si infinit
Catam sa aflu cerul unde vine.
Si-un glas solemn atunci s-a auzit:
“Si cerul si infernul sunt în tine.”

XXXV

Cel ce-a cules în viata al cunostintei Mar
Pe-adevarata Cale purta-va pasii sai.
Numai acela stie ca azi e ca si ieri
Si mâini va fi asemeni cu Ziua cea Dintai.

XXXVI

Acum din fericire doar numele persista.
Iar cel mai vechi prieten tot vinul nou ramâne.
Mângâie cupa plina. E singurul tau bine
În ora asta goala, în ora asta trista

XXXVII

Viata se grabeste, rapida caravana.
Opreste-te si-ncearca sa-ti faci intensa clipa.
Nu ma-ntrista si astazi, faptura diafana!
Mai toarna-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…

XXXVIII

Un joc ce se repeta e viata – si tu stii:
Câstigul e durere si moartea fara nume.
Ferice de copilul sfârsit în prima zi…
Mai fericit acela ce n-a venit pe lume.

XXXIX

Zefirul racoreste obrajii rozelor
Si-n umbra parfumata ne mângâie extazul.
Atât de plin de vraja si de noroc e ceasul,
Ca tristul ieri dispare ca fulgul de usor…

XL

Aceste ornamente pe cupa delicata
Un bautor le-nscrise cu mâna-nfrigurata.
De dragul caror gene le-a vrut asa de fine?
Si-o sa le sfarme, poate, îndurerat de cine?

XLI

Sa nu-ti dezvalui taina din suflet celor rai.
Nebunilor nu spune durerea niciodata.
În zâmbet sa te ferici de toti semenii tai.
Nadejdile, ascunse sa-ti stea de lumea toata.

XLII

Întorsu-ne-am prieteni la vechiu-ne desfrâu.
Am renuntat la ceruri, la rugi si cele sfinte.
Oriunde este-o cupa, Tu ai sa vezi, Parinte,
Cum curge-n gâturi vinul ca apa într-un râu.

XLIII

O Mâna-ascunsa scrie si trece mai departe.
Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte
Nu vor îndupleca-o sa stearga vreun cuvânt.
Nici lacrimile toate nu pot sa stearga-un rând.

XLIV

Betivule, imensa urna, eu nu stiu cin’ te-a modelat.
Stiu doar ca poti sa-ncapi trei vedre si stiu c-ai sa te sfarmi curând.
Mult timp am sa ma-ntreb atuncea: de ce ai fost oare creat,
De ce-ai fost fericit si-acuma – de ce nu esti decât pamânt?

XLV

Esti trist? Adu-ti aminte ca-n jur atâtia sufar.
Si ca dureri mai grele în univers pot fi.
Alege-ti o femeie cu sânii albi, de nufar.
Sa n-o iubesti. Nici dânsa n-o sa poata iubi.

XLVI

Olarul sta în fata rotii. Cânta.
El modeleaza solduri de ulcioare.
El cranii mândre de sultani framânta
Si ofilite mâini de cersetoare.

XLVII

S-aprind alti zori! Descopar din nou splendoarea firii.
Cui sa-i aduc prinosul în clipa asta sfânta
Când mii de flori si buze se daruiesc iubirii?
Copila, lasa harfa, caci, iata, pasari cânta…

XLVIII

Bea vin! Curând vei trece si tu supremul prag.
Si nu vei lua cu tine nimic din ce ti-i drag.
Aceasta-i marea taina: laleaua scuturata
Nu înfloreste iarasi, o Saki, niciodata.

XLIX

De ai alaturea de tine doua masuri de vin si-o cupa,
Sa bei în orice adunare, si când esti singur iarasi bea!
Caci Cel ce face si reface tot ce-i în lume nu se-ocupa
Nici de musteti ca ale tale si nici de barbi cum e a mea.

L

Un punct pierdut e lumea în haosul imens.
Toata stiinta noastra: cuvinte fara sens.
Om, pasare si floare sunt umbre în abis.
Zadarnic este gândul, iar existenta – vis.

LI

Grabite ca si apa si repezi ca un vânt
Ce-alearga prin pustiuri, fug zilele-mi putine.
Si, totusi, doua zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri si ziua care-o sa vina mâine.

LII

Cât timp voi încerca sa umplu cu pietre marea nesfârsita?
Dispretuiesc si libertinii, dar si credinta ipocrita.
Voi merge-n Rai sau în Gheena? Dar mai întâi e-adevarat
C-aceste stranii tari exista? Care din voi le-a vizitat?

LIII

Priveste! Trandafirul se leagana în vânt.
Ce patimas îi cânta de sus privighetoarea!
Bea! Ca sa uiti ca vântul va scutura azi floarea
Si va lua cu dânsul fermecatorul cânt…

LIV

Khayyam cosea la cortul filosofiei. Dar
Cazu în creuzetul mâhnirii. Si-atunci fumul
Fu spulberat de Parce în patru vânturi. Scrumul
L-a dat pe mai nimica un negustor avar.

LV

De-i dam sa bea, si-un munte o sa danseze-n soare.
Dispretuirea cupei e cea mai grea smintire.
Tu-ai vrea sa schimbi paharul pe viata viitoare?
Dar vinul este-un suflet ce da desavârsire.

LVI

Te chinuieste gândul ca faci mereu pacate.
Din orice bucurie o vina ti-ai facut.
E fara rost tristetea, Khayyam, caci dupa moarte
Veni-va sau iertarea sau neantul absolut.

LVII

În vin cel întelept gaseste extazul celora Alesi.
El ne reda si tineretea si ce-am pierdut si ce ni-i dor.
În flacari aurii ne arde ca-ntr-un vârtej ametitor.
Dar si tristetea ne-o preschimba într-un izvor racoritor.

LVIII

Priveste-n jur: durerea cu mii si mii de fete.
Cei dragi sunt morti. Esti singur cu palida tristete.
Ridica însa fruntea! Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp sa-l plângi.

LIX

Imperiile toate pentru o cupa plina!
Toata stiinta voastra pe parfumatul vin.
Cântarile iubirii pe glasu-i cristalin
Si slava lumii pentru curata lui lumina.

LX

Beau vin si mi se spune de unul si altul:
“Sa nu mai bei, caci vinul dusman este de moarte
Al lui Alah”. Atuncea, zic eu, pentru Prea-Naltul
Voi bea pagânul sânge. E-un act de pietate.
 
Floriile

Iata zile-ncalzitoare
Dupa aspre vijelii!
Vin Floriile cu soare
Si soarele cu Florii.

Primavara-ncantatoare
Scoate iarba pe campii,
Vin Floriile cu soare
Si soarele cu Florii.

Lumea-i toata-n sarbatoare,
Ceru-i plin de ciocarlii.
Vin Floriile cu soare
Si soarele cu Florii.
Pacat, zau, de cine moare
Si ferice de cei vii!
Vin Floriile cu soare
Si soarele cu Florii.
Copilita, nu vrei oare,
Nu vrei cu mine sa vii,
Cand Floriile-s cu soare
Si soarele cu Florii?
Sa culegem la racoare
Viorele albastrii?
Hai! Floriile-s cu soare
Si soarele cu Florii.
Eu ti-oi da de orice floare
Mii de sarutari si mii.
Hai! Floriile-s cu soare
Si soarele cu Florii.

Iar tu, dulce zambitoare,
Te-i face ca te manii...
Hai! Floriile-s cu soare
Si soarele cu Florii.


Vasile Alecsandri
 
Rugă pentru duminica floriilor


Dezleagă-mă, Părinte, de ce-am jurat să fiu
Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât ce sunt -
Un cântec prea devreme, sau poate prea târziu,
Un ropot scurt de ploaie
Şi-un mic vârtej de vânt...
Dezleagă-mă de vina de-a fi-ncercat să fac
Granit din cărămidă
Şi, bronz din băligar,
Colan de pietre scumpe din sâmburi de dovleac
Şi-un Pegas cu-aripi duble din clasicul măgar...
Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât aşa
Cum te-am văzut pe tine -
C-aşa credeam că-i bine!...
Dar azi, când văd că-i altfel de cum am vrut să fie,
Stropeşte-mi ochii, Doamne, cu stropi de apă vie,
Retează-mi mâna dreaptă
Şi pune-mi strajă gurii,
Alungă-mi nebunia din scoarţele Scripturii
Şi-apoi desprinde-mi chipul de pe icoana Ta
Şi fă să uit c-odată am fost şi eu ca Tine!...



Ion Minulescu
 
Nina Cassian
Dezgheţ

Daca m-ai chema, ar zvacni
O mie de pasari in colivii;
O mie de usi s-ar da-n laturi
Si s-ar umple vazduhul de pasari
Si - ca legatura de chei a pamantului -
Ar zangani apele sub mainile vantului
Si s-ar vesti dezghetul pretutindeni!
Izvoarele-ar capata calcaie si pinteni
Si-ar incepe sa calareasca la vale
Pe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspre si goale;
Sloiul albastru al singuratatii s-ar sparge in hau -
Tu, dezghetul meu, soarele meu!
 
Back
Top