NOSTALGII

[bodo]

Planta
Rubin Bucoiu

Planta asta agăţătoare o sa ne doboare zidul
He, he…
Degeaba te faci că nu ştii ce-i iubirea.
Cum ce e…?
E o’ntrebare!
Scrisă pe frunze, pe muguri
Pe nisipul din mare.
Rădăcinile mici mi-au străpuns mâinile
Ochii mi-s acoperiţi de-ncolăciri…
Oare-mi va surpa temelia?
Mă voi unii cu pământul căzând?
Pe-o parte, pe alta
O caracatiţă cu rădăcini din firişoare
Mlădiţă cu gust de cătuşă
mi-a pironit tencuiala pe ziduri
şi mi-a mărit semnul de-ntrebare.
Ce-i?
Iubire,
Pasiune,’nşelare,
Semn de mirare.
Sau doar o plant’agăţătoare?
Ce mi-a prins în cârlige zidul
Ce mi l-am ridicat pentru apărare.

 

[anuk]

Frumoooos !!!

---

Nu stiu daca e aceasi pesoana ,cert este ca imi place cum se joaca cu cuvintele


Altoire

Io mă retrag atunci
Ca un băiat cu bun simţi ce sunt?
Bine crescut pe-o muchie de sat
Asta pentru că mă altoia tata când eram mic
Lui i-a plăcut pomicultura
m-a învăţat şi pe mine să altoiesc un păr
şi exersam pe soră-mea
îi spuneam că verfic dacă are perucă sau nu
dar niciodată nu avea
parcă-mi făcea în ciudă
deşi eram din acelaş altoi...
Neconvins continuam să verific
vechile îndoieli, mereu noi.
Şi nu mă prindeam
Şi tata mă altoia din nou, cu speranţă...


Ruben Bucoiu

 

[bodo]

E acelasi autor. Place si mie.

 

[bodo]

Joc
Gabriela Chiscari

1. E mâna mea pe fruntea-ţi
Când dormi cu somn adânc
Iar pleoapele-ţi ce mişcă
În vise-uşor se frâng!...

2. E gura mea ce-alintă
Când ne jucăm de-a... jocul,
Şoptind poveşti nespuse,
Să ne-amăgim... norocul.

3. E părul meu în mâna-ţi
Când ticul tău se-avântă
Şi caută "inele"
Pe degete să-nvârtă...

4. E-a mea îmbrăţişarea
Pe care-o furi distrat
Când spatele-mi întorc
C-un zâmbet "supărat"...

5. E-a mea inima-ţi toată
Te chem să fii al meu,
Dar nu ştiu... încă... sigur:
Dorinţa cui sunt... eu?

 

[bodo]

Daca tot s-a pus piesa pe chat, mi-am adus a,omte de versurile lui Paunescu. Frumos!


Nebun de alb
Adrian Paunescu

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De cand ma simt tot mai bogat, de tine,
Si-mi stau pe tample soarele si luna,
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine

M-as jelui in fel de fel de jalbe
In care nici n-as spune cum te cheama,
Patrate negre si patrate albe
Imi covarsesc gradina si mi-e teama

Si uite, n-are cine sa ne-ajute,
Abia-si mai tine lumea ale sale
Si-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negrii cauta o cale

Prin gari descreierate - accidente,
Marfare triste, vin in miezul verii,
Iar eu sunt pln de gesturi imprudente,
Ca sa te-apropii si ca sa te sperii

Jur-imprejur privelisti aberante,
Copii fragili ducand parintii-n spate,
Batrani cu sanii gri de os pe pante
Si albatrosi venind spre zari uscate

Mi-e dor de tine si iti caut chipul
In fiecare margine a firii,
In podul palmei, daca iau nisipul,
Simt un inel jucandu-se de-a mirii

Te-aud in batalii din vreme-n vreme,
Ostasii garzii tale ti se-nchina,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon si nume de regina

Fiorul rece prin spinare-mi trece
Cand mi-amintesc cu gene-nlacrimate
Ca tu, de la etajul treisprezece,
Voiai sa te arunci sa scapi de toate

Dar tu-ntelegi, de fapt ca nu se cade
Sa-ti pui in cumpana intreaga viata,
Ca nu-s in joc abstractele rocade
Ci sangele ce fierbe sau ingheata

Neputincioasa, trista si frigida
Asa ai fost si apareai senina,
Dar cel care-a stiut sa te deschida
Nu-i fericit, ci imbatat de vina

De te lucram sarguincios cu dalta,
De te faceam din carnea mea, iubito,
Nu deveneai, cum astazi esti, o alta,
Pe care la caldura am trezit-o

Lasand ambitiile de o parte
Ne aruncam in marea nemiloasa
Si-mpreunati, ca filele-ntr-o carte,
Ne facem din sudoare, sfanta casa

Pe urma vin ceilalti sa ne-o distruga
Si ochii tai ma cauta intruna
Si eu inalt nefericita ruga
Purtand pe tample soarele si luna

Si te iubesc cu mila si cu groaza,
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru vesnicie.

 

[anuk]

Frumos de frumos !

 

[anuk]

Special pt Joia Mare .


“Ştergarul”


La cina cea de Paşti, în camera de sus,
înconjurat de-Apostoli, S-a aşezat Iisus.
Se revărsa din sfeşnic o galbenă lumină
pe azimile calde, pe mielul… fără vină…
Era plăcut prilejul. Şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând să le-o deslege,
să le aline talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?

O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, în fiecare zboară:

N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
- Chiar eu?… Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
- Dar tu? Tu cel mai tânăr? -Eu stau lângă Stăpân…
- Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
- Chiar eu?… Sunt cel din urmă la Domnul între ei?
- Dar tu ce ţii doar punga? – Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns…
- Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
- Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială…
- Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?

tunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer
Şi-a-nfăşurat ştergarul, S-a aplecat uşor
să-Şi spele ucenicii, ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.
Şi-acum a câta oară? – Se-aşează iar Iisus
să-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară:
- N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?…
Tu, soră Mărioară? Tu, Radu? Tu, Mihai?…
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?
Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi în taină se preling,
sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,
sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
bolnavi care aşteaptă un salvator semnal.
Se cere osteneală şi jertfă uneori.
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,
cât mătura şi acul şi rufa de spălat,
cât cratiţa, toporul şi roata la fântână.
ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.
Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;
să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.
… Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?

- Chiar eu?… Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
- Chiar eu?… Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân…
- Chiar eu?… Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
- Chiar eu? – Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns.

Şi-atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,
iubirii fără margini trăindu-i iarăşi taina,
încet – a câta oară? – Se-apleacă iar Iisus
şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar Şi-a pus.
Şi-aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Iisus iar Se-njugă,
El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă.
Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână!
Iisus vă spală iarăşi cu propria Sa mână!
Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Iisus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!…

Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!
Şi nu uitaţi: pe cale, orice lucrare-i bună;
dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!

Costache Ioanid (1912-1987)

 

[anuk]

Poezie de Vinerea Mare


Ti-aduci aminte Vinerea aceia



Ti-aduci aminte Vinerea aceia
Lovindu-se in piepturi Fariseii
Strigau: ,,Sa cerem lui Pilat osanda,
Profetului din tara Galileii!”

Iti amintesti cum ne-mbulzeam cu totii
Ca sa-L vedem…era ciudat din privire.
Cind L-au lovit cu-n pumn in dreapta fetei
El si-a intors si stanga spre lovire

Iar cind Romanul se spala de sange
Silabisind verdictul, trist si rar.
Iti amintesti de chiotele noastre
Scapasem de la moarte un talhar.

Uraland spre Gologota, ti-aduci aminte
Cum se inaltara spre cer acelei zile neuitate
In asfintitul mohorit si sumbru
Trei cruci masive si insangerate?

Si cum in clipa cind isi dete duhul Galileanul
Tunete bizare pufnira-n hou,
Si se crapa in doua catapeteasma Templului cea mare.
Ingenunchind atunci Centurionul
Isi umili in fata crucii fala.

Si-alaturea de dansul, zguduita
Plangea amar Maria din Magdala.
Inebuniti atunci de groaza-n noapte
Am alergat tipand si robi caintii

Si-am intalnit in drum pe Iuda
Care isi numara plangand argintii.
Iar mai tarziu cind ne-am trezit deodata-n Ghetsimani
Intr-un hatis de spini
L-am intalnit legandu-si funia
Pe cel mai drept si falnic din maslini.

Si-nspaimantati atunci, ti-aduci aminte ?
Vorbecaind prin bezna grea de tuci
Am alergat la locul Capatanii
Si-am plans si noi, rugandu-ne sub cruci.



http://rodiagnusdei.wordpress.com/

 

[bodo]

Isus în celulă
Radu Gyr

Azi noapte Isus mi-a intrat in celula.
O, ce trist si ce'nalt parea Crist!
Luna venea dupa El, in celula
si-L, facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui, pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura:
- De unde vii Doamne, din ce veac?
Isus a dus lin un deget la gura
si mi-a facut semn ca sa tac.

S'a asezat langa mine pe rogojina:
- Pune-Mi pe rani mana ta!
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina dar zabrelele groase,
lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea capatana
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani...

Cand m'am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
numai Isus nu era nicairi...

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: niciun raspuns!
Doar razele reci, ascutite'n unghere,
cu sulita lor m'au strapuns...

- Unde esti Doamne? Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui...
M'am pipait... si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.

 

[anuk]

Hristos a'nviat


Se asternuse piatra pe proaspatul mormant
Si noaptea coborase, acoperind cetatea.
Se linistise neamul vanzarii.Pe pamant
Era o taina mare... minune-apropiata.

Au stat tacuti de paza cei doi ostasi strajeri
Ne-atinsi de maretia adancurilor firii,
Nepresimtind venirea minunii celei mari
Ce-avea sa schimbe fata si rostul omenirii.

Si iata miezul noptii, de stele-mpodobit:
Un tunet lung s' aude, pamantu-n el vueste.
Adanci puteri il misca, izbindu-l. Sguduit
Mormantul se deschide: scriptura se implineste.

Lumini lucesc la gura mormantului deschis,
Intunecimea piere o clipa-n toata firea...
Hristos invie!... Paznici, sa fie voua vis,
Lumina va orbeste, v'a inlemnit uimirea!

Lumina~ din lumina cerescului cuprins
Luceste-acum pe chipu-i. Il'nalta biruinta.
Si, lepa~da^nd pa~ma^ntul, ii lasa foc nestins
Pe calea mantuirii: nadejdea si credinta.

Cu moartea Sa, pe cruce murind nevinovat,
Ne-a dat El noua pilda a marei jertfi de Sine,
Cu moartea Sa pe moarte calcand a inviat
Spre invierea vietii in faptele de bine.

Cantati cu bucurie acelui Ce-a scapat
Pe om si omenirea de moarte sufleteasca.
E Pastele! Vieata! Hristos a inviat!
Iubire intre oameni si pace sa domneasca.


Alexe Mateevici

---

Clopotele de paşti


Miezul noptii, e-o tacere pste tot orasul, sfanta...
Dar deodata glas de clopot tot vazduhul il framanta!

Da semnalul, ca un tunet, primul, clopotul cel mare,
Grav, maret vuind in noapte,-o razboinica chemare

Raspandind talaz de sunet ca talazurile marii,
Tot mai grav, tot mai departe, in adancurile zarii.

Desteptat din somn, raspunde clopotul cel mijlociu,
Cam dogit, batranul clopot, dar sfatos, cucernic, viu...

In sfarsit, cu ritmul vesel, clopotele mici si ele
Bat sonor in noaptea clara sub albastru plin de stele,

Iar metalicele note revarsate val cu val
Par o grindina de aur pe-o cupola de cristal.

De departe-n lungi ecouri, mii de sunete de clopot
Isi amesteca-armonia in acest feeric ropot.

-"Primavara" lung rasuna prin vazduhuri cadentat,
Iar ecoul bland raspunde: "Adevarat a inviat!"...

Si cand templele sfintite deschid vechile lor porti
E-ntr-un gand intreg pamantul: "A-nviat Christos din morti!"...

Fratilor, cand voci de clopot spun minunea lui Iisus,
Ridicati-va din tarna, va-naltati mai sus, mai sus!

Desteptati-va si-aprindeti iarasi candela vegherii
Salutati in mandre canturi sarbatoarea primaverii.

Uniti glasurile voastre cu al clopotelor cor
Innoiti-va viata la al vietii sfânt izvor!...


C. Z. Buzdugan

 

[alerim_61]

Christos a înviat (A. Vlahuţă)

Si-au tremurat stapanii lumii
La glasul blandului profet
Si-un dusman au vazut in fiul
Dulgherului din Nazareth!

El n-a venit sa razvrateasca
Nu vrea pieirea nimanui;
Descult, pe jos, colinda lumea
Si multi hulesc in urma lui.

Si multi cu pietre il alunga
Si rad de el ca de-un smintit:
Iisus zambste tuturora-
Atotputernic si smerit!

El orbilor le da lumina,
Si mutilor le da cuvant,
Pe cei infirmi ii intareste,
Pe morti ii scoala din mormant.

Si tuturor de o potriva.
Imparte darul lui ceresc-
Si celor care cred intr-insul,
Si celor ce-l batjocoresc.

Urasca-l cei fara de lege...
Cei pasa lui de ura lor?
El a venit s-aduca pacea
Si infratirea tuturor.

Din toata lumea asupritii
In jurul lui s-au gramadit
Si-n vijeliile de patimi
La glasul lui au amutit:

"Fiti blanzi cu cei ce va insulta,
Iertati pe cei ce va lovesc,
Iubiti pe cei ce-n contra voastra
Cu vrajmasie se pornesc"...

II

Cat bine, cata fericire,
Si cata dragoste-ai adus!
Si oamenii drept rasplatire
Pe cruce-ntre talhari te-au pus.

Au ras si te-au scuipat in fata
Din spini cununa ti-au facut,
Si in desarta lor trufie
Stapani desupră-ti s-au crezut...

Aduceti piatra cea mai mare
Mormantul sa-i acoperiti
Chemati sutasii cei mai ageri,
Si straji de noapte randuiti...

III

S-au veselit necredinciosii
C-au pus luminii stavilar,
Dar ea s-a intarit in focul
Durerilor de la Calvar,

Si valurile-i neoprite
Peste pamant se impanzesc,
Ducand dreptate si iubire
Si pace-n neamul omenesc.

Voi toti, ce-ati plans in intuneric
Si nimeni nu v-a mangaiat,
Din lunga voastra-nghenunchere
Sculati... Christos a Inviat!

 

[anuk]

La Paşti


Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite si mânjite,
Zece ouă înrosite.

Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
- Ce vă este, frătioare,
- Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Stati gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-ati fi ouă...
- Suntem fierte!
Zise-un ou rotund si fraise
Lânga pasca cu orez.
Si schimbindu-si brusc alura,
Toate-au început cu gura:
- Pân'la urmă tot nu scap!
- Ne găteste de paradă.
- Ne ciocneste cap în cap
Si ne zvârle coaja-n stradă...
- Ce rusine!
- Ce dezastru!
- Preferam să fiu omletă!
- Eu, de m-ar fi dat la closcă,
As fi scos un pui albastru...
- Si eu unul violet...
- Eu, mai bine-ar fi să tac:
Asa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!...



George Topârceanu

 

[anuk]

Oul dogmatic



E dat acestui trist norod
Si oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare !

Cum lumea veche, în clestar,
Înoată, în subtire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă si cavou.

Din trei atlazuri e culcusul
În care doarme nins albusul
Atât de gales, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul ?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Si masculin
Albusului în hialin :
Sărutul plin.

*

Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, si azi -- întocma :
Mărunte lumi păstrează dogma.

Să vezi la bolti pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou -- simbol ti-l aduc,
Om sters, uituc.

Nu oul rosu.
Om fără sat si om nerod,
Un ou cu plod
Îti vreau plocon, acum de Paste :
Îl urcă -- în soare si cunoaste !

*

Si mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Si ou si lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar...
A mortii frunte -- acolo-i toată.
În gălbenus,
Să roadă spornicul albus,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma -- dogma.

*

Încă o dată :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Si nici la closcă să nu-l pui !
Îl lasă -- în pacea -- întâie-a lui,

Că vinovat e tot făcutul,
Si sfânt, doar nunta, începutul.



Ion Barbu

 

[bodo]

Eşti singur azi şi-mpovărat de tine...
Anna Ahmatova

Eşti singur azi şi-mpovărat de tine,
De slavă şi de visuri despărţit,
Dar ai rămas iubitul pentru mine,
Cu cât mai trist, cu-atât mai îndrăgit.

Bei vin mereu, ţi-s nopţile murdare,
Mai ştii dacă trăieşti cu-adevărat?
Şi ochii-ţi verzi cu zvârcoliri de mare
Mărturisesc că pacea n-ai aflat.

Invocă moartea inima-ţi nebună,
Afurisind al soartei pas greoi,
Şi vântul de apus mi-aduce-ntr-una
Din partea ta mustrări şi rugi, puhoi

Spre tine iar, cum pot să viu fierbinte?
Sub cerul pal, aici, în ţara mea,
Ştiu doar să cânt şi să-mi aduc aminte,
Tu nici măcar atât nu cuteza!

Tristeţi sporind, trec zile fără veste...
Ce rugăciuni de dragul tău să fac?
Iubirea mea atât de mare este,
Că n-ai putut nici tu să-i vii de hac.

 

[anuk]

Aprilie


Baloane mari de spuma alba prin gradini
(Si zarzarul, si visinul, si perii)
Stau gata sa se-nalte din tulpini
Spre cerul primaverii…
Caisul nostru s-a gatit la poarta
Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,
Si cu zulufi de floare la urechi,
Cum astazi nicaieri nu se mai poarta.
Pe strada mare,
Ies flori înalte la plimbare
În rochii de sezon, usoare,
Cu toate ca-i o vreme asa de schimbatoare.
Ah, fetele - si mai ales cucoanele
Când vine primavara
Sunt dulci si colorate ca bomboanele!
Pe cea care-a trecut o cheama Clara,
Fiindca are
Ochi albastri tare,
Si gura ei cu rouge ca de coral
Surâde vertical…
Un mic vârtej, copil al Nefiintei,
De-a curmezisul strazii ratacit,
Nebun în jurul lui s-a rasucit
Sa-si prinda coada galbena cu dintii.
Departe, în azurul dintre nori,
S-arata bifurcat pe cer
Un sir subtire de cocori,
O escadrila de pe vremea lui Homer…


George Toparceanu

 

[anuk]

Fii atent...

Fii atent
Fii atent cum te dai,
Niciodată de tot.
Păstrează ceva, de o parte pus bine
Doar pentru tine.
O carte, un crez, un cuvânt
Ca un borcan cu dulceaţă, ascuns de bunica-n cămară.
Locul unde revii fără să doară
Numai al tău, tăinuit,
În care poţi dormi liniştit, cu tine împăcat
Somn adânc, legănat
Şi unde poţi fi pe rând sau deodată
Pirat
Aviator
Pompier
Şi axa de roată dinţată.

Fii atent cui te dai,
Deschide ochii larg, priveşte în jur
S-a cam perimat noţiunea de "pur"
În secolul nostru motorizat...
Suntem alţii
De noi înşine puţin depăşiţi,
De noi înşine puţin înspăimântaţi şi siliţi
Să facem totdeauna ce-am vrea.
Oamenii nu sunt teribili de buni, nu sunt nici răi,
Oamenii-s oameni
Crede doar în ochii deschişi mai larg ca ai tăi.
Oricum ar fi...
E păcat pentru noi
Să risipim
Orzul pe gâşte
Şi pâinea albă pe oi
(Ultima fărâmă, ştii bine
Niciodată n-o păstrezi pentru tine
Totdeauna e altul care are nevoie mai mare
Face parte din a fi tare).

Fii atent cum te dai, fii atent cui te dai
Oamenii nu-s buni, nu sunt nici răi,
Oamenii-s oameni
Crede doar în ochii mai larg deschişi ca ai tăi.

Doru Davidovici

 

[anuk]

Trei din cele mai ciudate cuvinte



Când pronunţ cuvântul Viitor
prima silabă se îndepărtează deja în trecut.

Când pronunţ cuvântul Linişte
o distrug.

Când pronunţ cuvântul Nimic
creez ceva ce nu încape în nici o nefiinţă.



Wislawa Szymborska din Lirică poloneză

 

[anuk]

Armindeni


Umblă teleleu prin ţară
zvon zvonit din pretutindeni;
am ieşit la soare iară;
este verde, e armindeni.

E armindeni, este verde;
prin albastru suie soare;
zvonul pleacă şi se pierde
între-o zare şi-altă zare.

Un an vine, altul pleacă,
noi horim hora pe loc;
când necazul ne încearcă,
başca! dregem busuioc.

Totul e ciclicitate
din armindeni în armindeni;
toate câte-s date, toate
se repetă pretutindeni.


Vasile Popovici

 

[bodo]

Cioburi

Cioburi de vise interzise
imi străpung tălpile,
mă ard, mă supun.
Genunchii le sărută, palmele le sprijină.
Mă ridic. Continui să dansez.
Sângerez.
Visele dor. Cioburile sângerează.
Se sparg in zeci de alte cioburi,
fiecare jertfind câte o picătură de sânge
spre a-mi hrăni visul.
Infinite cioburi hrănesc un vis
al cărui sfârşit e proiectat în fiecare ciob infinit
acelaşi, altul, mereu al meu..

Andrada Ianosi

 

[anuk]

Conform unei bune traditii m-ai incitat cu poezia Andradei Ianosi , i-am cautat scrierile si am gasit o poezie pe are o dedic cui se va recunoaste in ea


Sfada amanților

E iarasi clipa blestemata in care-amantii se sfadesc
Privirile de alta data in mii de draci se convertesc.

Și sar din om in om, nebunii, si impung cu vorbe de otrava
Sub talpa lor si-a geloziei nici mintea nu ramane-ntreaga.

Ei sfarma tot, cladiri de-o viata, povesti cu feti frumosi si zei
Raman in urma lor regrete si oameni fara dumnezei.

Cersind din crudul adevar, orbecaind dupa iubire,
Se leapada de cea iertare ce i-ar putea aduce-n fire.

Un gol imens dupa navala de lungi cuvinte-ucigatoare
Ce in victorie nu aduc decat o trista-nsingurare.