NOSTALGII

[alerim_61]

Miezul iernii
V.Alecsandri

In paduri trasnesc stejarii!E un ger amar,cumplit!
Stelele par inghetate,cerul pare otelit
Iar zapada cristalina pe campii stralucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scartaie sub picioare.

Fumuri albe se ridica in vazduhul scanteios
Ca inaltele coloane unui templu maiestos,
Si pe ele se aseaza bolta cerului senina,
Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina.

O!tablou maret,fantastic!...Mii de stele argintii
In nemarginitul templu ard cu vecinice faclii.
Muntii sunt a lui altare,codrii-organe sonore
Unde crivatul patrunde,scotand note-ngrozitoare.

Totul e in neclintire,fara viata,fara glas;
Nici-un zbor in atmosfera,pe zapada nici-un pas;
Dar ce vad?...in raza lunii o fantasma se arata...
E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimantata!


Cam o asemenea iarna avem in aceste zile.

 

[anuk]

Ana Blandian



-Ninge cu duşmănie

Ninge cu duşmănie,
Cu ură cade zăpada
Peste apele îngheţate cu ură,
Peste livezile înflorite din răutate,
Peste păsările înrăite care îndură.
Ninge ca şi cum prin zăpadă
Ar trebui să se sfârşească
Viaţa acestui acvatic popor,
Ninge cu o încrâncenare
Omenească,
Ninge otrăvitor.
Pe cine să mire?
Doar eu mai ştiu
Că ninsoarea
A fost la-nceputuri iubire.
E atât de târziu
Şi ninge hidos,
Şi nu-mi vine-n minte
Decât să aştept
Lupii flămânzi,
Să le fiu de folos




Miraj de iarna
A.E. Baconsky


Aicea totul seamana cu tine
Sau poate eu asemanari iti caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.

Brazii inalti si coplesiti de nea
Par crini enormi acoperiti de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o planta suitoare.

In sarpele de fum ce suie lin
Faptura ta subtire se mladie,
Vantul de nord in fulgii care vin
Te spulbera, te-adoarme si te-nvie.

Ceturi tarzii - flori de ninsoare, flori
Tresar si se-nfioara omeneste,
Si parca insasi noaptea uneori
Cu ochii tai de-aproape ma priveste.

O, ceas de taina - clipele dispar,
E numai gandul meu umbland aiurea.
Si neaua cu sclipiri de nenufar
Trecand prin mine, bantuie padurea.

Sunt numai eu care mi-aduc aminte…
Din toate-ai disparut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topeste-n jur imensele zapezi



Ce ar fi daca ati posta poeziile de iana care va plac sau care va aduc aminte de copilarie?
Va astept >D<

 

[anuk]

Iarna
de Ion Luca Caragiale

Negresit ca, sus in ceruri
Soarele fiind aprins,
Nu se simte frigul, gerul
Care astazi ne-a cuprins.


Negresit! Focul din soare
Nu-l plateste Dumnezeu,
Insa noi platim, sarmanii,
Lemne si carbuni mereu.


Doamne, de-ai veni-ntr-o noapte
Pe pamantul inghetat
Ca sa vezi cat e de jalnic
Sa tot tremuri nencetat,


Tu, care-ti iubesti faptura,
N-ai mai zice un cuvant
Si-ai opri crivatul aspru
Sa mai sufle pe pamant!

 

[anuk]

Va aduceti aminte de iarna copilariei ?



Poveste de omat
Otilia Cazimir


Tu nu stii…
A fost odata
O casuta fermecata
Si-n casuta-o fata mica,
Un pisoi si o bunica.

Si-ntr-o iarna, intr-o seara,
Fata s-a uitat afara
Si-a vazut cum prin perdea
Stelele râdeau de ea…

Dar pe drum cotit si nins,
Umbra sura s-a desprins:
Un voinic abia de-o schioapa
Inota-n omat ca-n apa.

Si proptinduse-n toiag,
Un toiag mai nalt ca el,
A-nceput sa cante-n prag,
Tremurat si subtirel…

Dormi?
Si nici n-am prins de veste!

Usa s-a inchis cu cheia,
Focu-si palpaie scanteia,
Si povestea nu-i poveste:

Eu eram fetita-aceea,
Iar bunica – nu mai este…

------------------------------------------------------------------------


Iarna pe ulita
G Cosbuc


A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe rîu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii,
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abea, abea;
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi, de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi să ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc—să mi te ţii!
Colo, zgomotoasă gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

—„Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post—
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!“

Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin—
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.

S-oţereşte rău bătrâna
Pentru micul Barbă-Cot,
—„Aţi înnebunit de tot—
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!“

Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu, cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:
Bate,-njură, dă din mâni:
—„Dracilor, sunteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câni!“

Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.

Ba se răscolesc şi cânii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.

—„Ce-i pe drum atâta gură?“
—„Nu-i nimic. Copii ştrengari.
—„Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!“

 

[anuk]

Au disparut iubitorii de poezie ?

 

[anuk]

POEZIE DEDICATA LUI GOGU




MASA
Toparceanu

Din văzduh abia s-aude
Ţipăt jalnic de prigorii...
Cu ciubote mari şi ude
Stau la masă vânătorii.

Toţi cu puşca lângă geantă,
Guralivi şi orăşeni,
Pun o pată discordantă
Pe căpiţa de strujeni.

Şi e frig, şi toţi îngheaţă...
Şi din când în când nu strică,
Începând de dimineaţă,
Câte-un strop de săcărică...

- Într-o toamnă, zice unul,
La un capăt de răzor
M-am oprit să scot tutunul...
Când, de jos, de la picior,

Fără veste văd că-mi sare
Un şoldan cât un viţel,
Şi stârneşte-n goana mare
Alţi vreo şapte după el!

Trag cu ploaie în grămadă,
Fără să ţintesc deloc...
Cine s-aştepta să-mi cadă
Patru iepuri dintr-un foc?...

- Astea sunt invenţii pure...
Mie mi s-a întâmplat,
La o goană-ntr-o pădure,
Un mister adevărat.

Nici nu m-aşezasem bine,
Stam cu puşca subsuoară...
Când deodată lângă mine
Se opreşte-o căprioară.

Stă şi-ascultă, imobilă...
Eu atunci - mă ştiţi cum sunt -
M-a cuprins un fel de milă:
Am oftat... şi-am tras în vânt.

Când văzu că "umplutura"
Trece fără s-o atingă,
Ea şi-a-ntins la puşcă gura
Şi-a-nceput... aşa s-o lingă...

- I-auzi colo, ce curaj, mă!
Asta şi-a-ntrecut perechea!
... Buruienile din preajmă
Trag şi ele cu urechea.

Un măceş de două şchioape
Zice-n taină unui spin:
- Dumneata eşti mai aproape,
Ia-l de mânecă puţin!

 

[anuk]

Gînduri pentru un scaun


Jan Lulu Stern


Un scaun , nu mai mult , dar cita viata ,
Cita miscare el vede-n jurul lui
Si bucurii , si lacrime pe fata ,
Dar mut , el nu le spune nimanui .
El m-a vazut la inceputul vietii
Cercind sa il dobor , neputincios ,
Voind sa fiu la fel cu calaretii
Calare , sus pe calul lor focos .
Si mai tirziu , sezind pe el alene ,
Cu gindul dus departe catre ea ,
El m-a vazut si tine minte bine
De cite ori am plins durerea mea ,
Sau fericit , zvicnind mereu din scaun ,
Pindind venirea ei dupa perdea ,
Cind aparea , saream la usa ca un
Copil voios ce-a capatat ce vrea .
Dar timpul trece , dragul meu prieten ,
Nici tu , nici eu nu mai sintem ce-am fost .
Tu gemi usor cind doar m-ating de tine ,
Eu pling vazindu-mi viata fara rost

 

[anuk]

VREMEA
I Pilat



Am oprit in lunca apa curgatoare
La un scoc de moara printre verzi arini;
Am oprit pe ape lin-tremuratoare
Zilele de vara, razele de soare,
Noptile senine, stelele si luna
Pentru totdeauna
Vremea care curge n-am putut s-o tin.
Am inchis in palma pui de randunele,
Le-am simtit bataia inimii in chin;
Am oprit in brate dragostele mele…
Pasare de-o toamna, dragoste cu jele,
Le-am cules ca frunza moarta cand da bruma
Pentru totdeauna
Vremea care zboara n-am putut s-o tin.
Am pastrat in suflet ganduri, vorbe, glume,
Zambetul ce iarta, plansetul hain;
Am pastrat in minte fete fara nume
Intalnite-n cale si pierdute-n lume,
Le-am in mine una cate una
Pentru totdeauna
Vremea, vremea insa, n-am putut s-o tin.

 

[anuk]

Părinţii
Ana Blandiana



Părinţii fac totul oricând pentru noi -
Ne nasc şi ne cresc mai mari decât ei,
Rămân apoi cu discreţie în urmă,
Nu ne deranjează de obicei.

Li-e ruşine că sunt prea bătrâni, prea bolnavi,
Pentru noi prea modeşti şi prea simpli părinţi,
Vinovaţi pentru timpul pierdut
Ne privesc în tăcere cuminţi.

Apoi îşi mută privirea în stea,
Când raza-nglodată de cer se subţie.
Şi, obosiţi, nu pregetă-o clipă
Să ni se aşeze în pământ, temelie.

---

Lucruri suntem
L. Blaga


Lucruri suntem,printre lucruri.
Aproape suflete suntem,noi doi,
prin soartă asemenea tuturor.
Gînduri ca pietrele,uneori stele,
lucruri suntem,ce poartă în ele,
şi totdeauna,un dor .

Pe drumul său fiecare,
ne-am duce pe veci undeva…
ne-am duce-mpreună,mereu, amîndoi.
Dar drumul norilor e prea mare
în lumea noastră – pentru noi.

 

[alerim_61]

M-as intinde langa tine,mama...
Corneliu Vadim Tudor

Tu,mama,sa ma ierti intai de toate
Prea mult te-ai zbuciumat
De cand te stiu
Tot lacrimand de dorul grijii mele
Ai strans un lac
De munte argintiu.

Tu nu te-ntorci-
Eu am sa vin la tine
Chiar daca-ar fi sa trec
Prin vami de foc
Am sa alerg
In roiuri de albine
In steaua ta
Cea fara de noroc.

Asa te stiu,asa mi te pastrez
Intr-un sfarsit etern de saptamana
Cand anii nostri dulci erau la miez
Si te slaveam,si ne erai stapana.

Lasa-ma alaturea de tine
Ca-n copilarie sa ma strang
Astazi nu mai stiu ce se cuvine
Prea sunt ostenit ca sa mai plang.
M-as intinde langa tine,mama
M-a razbit un dor de nu mai pot
Doar o zi si-o noapte de arama
Sa nu fii chiar singura de tot.
Ochii mei ca manjii se inhama
La un rug de frunze vechi arzand.
M-as intinde langa tine,mama,
Intr-o zi,sau poate mai curand...

 

[anuk]

MAMA
Cosbuc



În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.

...O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti
Ce vezi? întreab-o fată.
Nimic... Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!

 

[anuk]

Strig
V Voiculescu


Nu stiu să mă rog, că nici cuvântul
Şi nici cugetele nu-şi au rost.
Prin închipuire-mi bate vântul,
Mîinilor în darn cer adapost,
Aş psălmi, n-am ghiers şi nu ştiu cântul.

Fac ca pomul, iarna, în grădină
În pamânt genunchii mi-i înfig
Şi cu inima-nălţată spre lumină
Tac şi-aştept ca soarele să vină…
Iar în viscole, mă vaier şi Te strig.

 

[anuk]

Ca nisipul femeile sunt

Bărbaţii-s făcuţi din carne,
Femeile - din oţel,
Ar fi trebuit să fie invers,
Dar Dumnezeu mai greşeşte şi el...

Femeile zic că-s din carne,
Bărbaţii că-s din oţel,
Şi de-aia e noaptea-ntuneric
Şi viaţa e un hotel...

Ca nisipul femeile sunt,
Le ia pe sus orice boare de vânt
Şi-napoi nu mai vin nicicând...
Ca nisipul femeile sunt!

Au camere mari, cu multe oglinzi,
Ca-ntr-o plasă în ele te prinzi...
Când sub pătura moale te-ntinzi
Nici nu ştii cât de adânc te prinzi!

Au ochi să te-oprească,
Şi-aceiaşi ochi să te gonească
Curând...
Ca nisipul femeile sunt...


Alexandru Andries

 

[alerim_61]

Padure sfanta
C.V.Tudor

Padurea mea de brad,padure sfanta
Nu ma mai satur de lumina ta
Primeste-ma cand toata slava canta
Si rade iar copilaria mea.

Imi este dor de vremea fermecata
Cand fara nici o grija hoinaream
Imi este dor de-o mama,si de-un tata
Pe care astazi,Doamne,nu-i mai am.

Padure sfanta,ce frumos era
Sub streasina de arbori seculari
Cand zmeura in cranguri inflorea
Si-o stea de aur bland calauzea
Salbaticiuni de vis,cu ochii mari
Acolo este toata viata mea!

Aici mi-a fost natura mama buna
Si-o fata tot aici am indragit.
Cat de puternici suntem impreuna
Eu doar in templul tau sunt fericit.

Padurea mea cu ghiocei la poale
Ma infratesc cu tine in destin
Ce bine-i la racoarea vrajei tale
Ma-mbata parca cel mai dulce vin.

 

[anuk]

ASTEPTATI ZIUA INDRAGOSTITILOR ?

pana pe data de 14 februarie vom posta doar poezii de dragoste

IN VIE

Eu vine la tine-n vie: te rog să mă primeşti,
Îţi voi culege via şi-ţi voi propti butucii,
Nu-ţi cer nici pat, nici masă; ci ca să găzduieşti,
Mă lasă-n miezul zilei sub umbra ce-aştern nucii.

Mă lasă-n miezul să dorm culcat în fân
Şi să presimt cum vraja lactee-ncet mă ninge;
Mă voi hrăni cu ierburi, cu fructe şi parfum
Şi voi simţi cum pacea înaintând mă-nvinge.

Vezi tu? Eu vin în vie ca-ntr-un refugiu bun
Şi dacă nu-ţi cer masă, nci pat şi nici simbrie
Am fost până la tine mânat de-un dor străbun,
Ce-n fiecare toamnă mă-ndeamnă către-o vie.
Se vede că ne tragem din neam de podgoreni.
- O, nimeni nu mi-a spus-o, deşi o ştiu prea bine, -
Şi că acum, când bruma se prinde pe poieni,
Bunicii din podgorii făcut-au cramă-n mine.

Făcut-au cramă-n mine bunicii din podgorii
Şi simt cum fierbe mustul dorinţelor uitate,
Iar viţa mă primeşte cu gestul cald al sorii,
Înfăşurându-mi trupul cu braţe delicate.
Da, viţa mă primeşte; mă recunoaşte viţa:
Arac i-aş sta, să urce, un trunchi pletos mă facă
Şi ploaia să mă ude, usuce-mă arşiţa,
Voi prinde rădăcină în ţarina uscată.

Voi prinde rădăcină şi mă voi bucura
- Ah, bucuria vieţii în larguri răspândită –
Dar toamna când cu pete de sânge s-o lăsa
Voi sângera-mpreună cu viţa însorită.
M-or apropia atuncea flăcăi înalţi şi bruni,
Şi desprinzând ciorchinii bogaţi şi aurii,
Pe care-i pârguisem cu dorul din străbuni,
Vor duce în panere profunde nostalgii.

Ah! vor simţi băieţii că sub călcâiul lor
Va plânge-ntreg un suflet un suflet în crudă remuşcare,
Că viaţa i se scurse aşa, neştiutor,
Prin săli orgolioase şi umede hambare?
Şi vinul când va plânge în căzile de lemn
- Helitre transparente când le-o-ncreţi întinsul, -
Afla-vor în aceste cei dimprejur un semn
Că sufletu-i de floare îşi plânge-atunci învinsul!

Afla-vor toate-acestea şi le vor presimţi
Flăcăii, podgorenii şi oaspeţii din vie
Când cănile cu smalţuri şi flori le vor ciocni
Şi vor ura: „Mulţi anii şi multă bogăţie!”
Pătrunde-voi în vine întreg, cu dorul meu
Sau poate voi rămâne ospeţelor strein?
Oricum, aici, sub ziduri, îmi simt pământul greu.

O, lasă-mă în via ta să vin...

1920 Tudor Vianu

 

[alerim_61]

Cantec in doi
Lucian Blaga

Si vine toamna iar
ca dup-un psalm aminul
Doi suntem gata sa gustam
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutam
brandusile ardorii
Sa infloreasca iar in noi
si-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem,cand cu umbra lor
ne impresoara-n lume norii,
Ce ganduri are soarele cu noi
nu stim,dar suntem doi.

 

[anuk]

Ion Minulescu
--------------------------------------------------------------------------------
Celei care minte

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!


--------------------------------------------------------------------------------

 

[anuk]

Romanţa ultimului sărut

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
În clipa-n care îţi sărută gura
Îţi soarbe lacomă şi respirarea
Cu care-ţi prelungeşti caricatura
Pe care bunul Dumnezeu
Ţi-a creionat-o după chipul său -
Aşa cum i-a dictat-o inspirarea!...

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Se te sărut,
Căci gura mea
E gura care nu sărută
Decât cu sărutarea mută
A celor ce,-mpăcaţi cu cele sfinte,
Pornesc cu tălpile-nainte
Şi-n gură cu câte o floare,
Culeasă-anume pentru cine moare!...

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
Sărută fără... "va urma".

Iar mâine-n zori când voi pleca,
În gura mea
Cu respirarea ta,
Nu-ţi voi lăsa - drept amintire -
Decât portretul meu pe poartă,
O zi de doliu-n calendar,
Nota de plată la dricar
Şi... "Veşnica ta pomenire"
Pe fundul celor opt pahare
De ţuică fiartă,
Golite după-nmormântare
De cei opt ciocli ce-ţi purtară
Coşciugul în spinare.

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
N-a sărutat decât aşa
Cum a vrut Ea...

Şi tot aşa va săruta mereu,
Fiindcă - fatal - nu sărut Eu,
Sărută numai Gura mea...

Minulescu
-----------------------------------------------------------------------

 

[anuk]

De ce-ai plecat?...


Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
Prin munţii cu păduri de brad,
Oricine-ar fi - femeie sau bărbat -
Potecile te duc spre Iad,
Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?...

De ce-ai plecat
Cu vântu-n părul tău vâlvoi,
Când nici un glas nu te-a chemat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
Potecile sunt încă pline de noroi?...

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
E luna primului păcat -
Păcatul care dintr-o glumă
Te prinde-n laţ şi te sugrumă
Şi-apoi te-aruncă-afară-n ploaie,
În lada cu gunoaie?...

Opreşte-te!...
Priveşte-n jurul tău...
Şi dacă nu ţi-ai murdărit
Pantofii de noroi,
Fă-ţi cruce
Şi întoarce-te napoi!...
Fă-ţi cruce
Fiindcă n-ai păcătuit
Decât în vis...
Şi visul s-a sfârşit!...


Minulescu

 

[anuk]

Celei care pleaca



Tu crezi c-a fost iubire-adevărată…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie…
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată…

A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe - călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cântec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,
Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii
Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt’dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete…

A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodată…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!