PLANETELE

[anuk]

Noi stiri de pe Marte: crater la orizont
6 Mai 2010 de Adrian Sonka


Roverul Opportunity, aflat pe Marte, in drum spre un crater mare, a reusit sa vada de departe marginea acestuia.


Acum aproape doi ani, cei care opereaza roverul Opportunity, hotarau ca acesta sa se indrepte spre un crater mare, mult mai mare decat cele vizitate pana acum de harnicul robotel.

Opportunity inca nu a ajuns la crater, si nici nu va ajunge pana in septembrie 2010 (cand se implinesc doi ani) pentru ca a gasit lucruri interesante de studiat pe drum. In plus, iarna martiana si putina energie pe care o primesc panourile solare de la Soare, ii obliga pe cei de la NASA sa miste roverul doar 30 de minute pe zi, timp in care acesta strabate maxim 50 de metri. Pana la craterul Endeavour mai sunt 12 km.


In luna martie, Opportunity strabatuse 20 de km pe Marte, un record, iar acum arata la bord 20,6 km. In curand un alt record va fi depasit: cel de functionare pe Marte. Recordul este detinut de sonda Voyager 1 (partea care a asolizat pe Marte) si este de 6 ani si 116 zile. Opportunity va depasi recordul la sfarsitul lui mai.

Este destul de bine pentru un aparat care era garantat pentru numai 6 luni.

---

Marginea craterului Endeavour la orizont. Imagine luata de Opportunity pe 28 aprilie 2010. Foto: NASA/JPL-Caltech/Cornell University


ozitia curenta a roverului Opportunity. Ultimul crater vizitat a fost Victoria, iar urmatorul este Endeavour. Foto: NASA/JPL-Caltech/Arizona State University


http://www.astronomic.ro/2010/05/noi-stiri-de-pe-marte-crater-la-orizont/

 

[mod1]

Mic asteroid trece pe langa Pamant
In noaptea de 8 spre 9 aprilie, un mic asteroid sau o mare roca, va trece la numai 359.000 km departare de planeta noastra.
http://www.astronomic.ro/tags/asteroizi/

a trecut si nu l-am vazut. isi vede de drumul lui

 

[anuk]

Planeta devorata de o stea.

“Ochiul” telescopului spatial Hubble a obtinut in sfarsit proba: steaua Wasp-12 isi “devoreaza” planeta vecina, care peste 10 milioane de ani nu va mai exista.

Fenomenul se numeste "canibalism cosmic" si are loc intre galaxii mari si mici, intre doua stele, si dupa cum se vede, chiar si intre o stea si planeta ei.
De la nasterea astrului si cu aceeasi materie a fost creat corpul planetar pe care acum astrul-mama il ia inapoi, distrugandu-l. Acest fapt a fost sugerat de Shu-lin Li de la Universitatea Pechin, dupa ce exoplaneta a fost descoperita, in 2008, pe parcursul unui studiu britanic denumit "Wide Area Search". A fost insa nevoie de puterea telescopului de la NASA pentru a capta radiatia slaba transmisa de Wasp-12 in constelatia Auriga si la o distanta de Terra de 600 de ani lumina.

Planeta, fiind atat de apropiata de astru incat il inconjoara complet in mai putin de o zi, reuseste sa-si faca simtita in mod violent forta de gravitatie, atragand materialul din care este formata Wasp-12b. Aceasta este similara in caracteristicile sale cu Jupiter, gigantul sistemului solar, prin urmare este gazoasa, dar de patru ori mai mare. Instrumentele de pe Hubble, masurand atat atenuarea luminozitatii cauzata de tranzitul corpului planetar, cat si tipul de radiatiei, le-au permis cercetatorilor de la Open University din Marea Britanie sa inteleaga ca in jurul planetei exista un nor mare de material, in mod constant "infulecat" de astrul-mama.
Sursa: Corriere della Sera

 

[anuk]

Stele variabile
de Adrian Sonka


Traim cu Soarele, o stea ca carei stralucire nu se schimba (din fericire). Dar nu toate stelele sunt asa.

Astronomii au descoperit ca stralucirea unor stele se modifica in timp, mai repede sau mai lent. Au numit aceste stele, „stele variabile”.

Motivele pentru care stralucirea unor stele se modifica sunt numeroase. Avem de exemplu, stelele „variabile intrinseci”, a caror stralucire se modifica din cauze interne. La unele diametrul se modifica, odata cu el schimbandu-se si stralucirea (stele pulsante). Alte stele sunt acoperite de pete. Cand sunt multe stralucirea scade, iar dupa ce dispar, revine la valoarea initiala.

Unele stele sufera eruptii, iar cand se degaja gaz devin mai stralucitoare. Dupa ce gazul s-a disipat in spatiu stralucirea revine la normal (stele eruptive).

Poate cele mai spectaculoase sunt stelele care stau ani de zile la o stralucire, pentru ca la un moment dat sa devina mult mai putin stralucitoare. Revin la starlucirea initiala dupa cateva luni sau ani. Motivul comportamentului este aparitia unui strat de praf in atmosfera stelei. Praful (compus din carbon) se produce in stea, se deplaseaza spre exterior si cand da de temperaturi mai scazute condenseaza si devine opac. Stelele de acest tip se numesc „R Coronae Borealis”.

Exista in univers si stelele cataclismice. Le stim dupa termenul de nova sau supernova, fiind stele a caror stralucire creste brusc de cateva milioane de ori. Motivele sunt expolozia unei stele dintr-un sistem binar (nove si supernove) sau implozia si explozia unei stele foarte masive (supernove).
Stralucirea unor stele poate varia si din motive care nu depind de ele. Acestea sunt „stele variabile extrinseci”.

Unele nu sunt rotunde si se rotesc foarte repede. Cand vedem partea mai mare a stelei avem o stralucire, cand vedem partea mai mica, alta (stele rotative).

Alte stele se afla in sisteme binare si se acopera reciproc. Uneori vedem lumina a doua stele, alteori doar lumina uneia (sisteme binare cu eclipsa). Exista si stelele care au planete. Acestea pot trece peste discul stele, „furand” o parte din stralucirea lor. Astfel stralucirea stelei scade.

Domeniul stelelor variabile este unul favorit astronomilor amatori pentru ca aceastea pot fi urmarite cu usurinta prin telescoape. Tot ce trebuie sa faci este sa determini stralucirea variabilei prin compararea ei cu stralucirea stelelor din preajma. Daca faceti acest lucru periodic, saptamanal, mai des sau mai rar (in functie de tipul stelei) puteti vedea cum variaza stralucirea.

http://www.astronomic.ro/2010/05/stele-variabile/#more-5042

---

Stele variabile in roiul globular M3. Stelele care sclipesc sunt stele pulsante. Imaginile au fost luate in de-a lungul unei nopti. Foto: J. Hartman & (Harvard CfA) & K. Stanek (Ohio State U.)


Sistem binar compus dintr-o pitica alba si o giganta rosie. Pitica alba atrage materie de la giganta si dupa un timp explodeaza.

 

[anuk]

n vizita la gradina…astronomica
2 Iunie 2010 de Mona Constantinescu


Invizibil pentru observatorii din emisfera nordica, Norul Mare al lui Magelan este una dintre galaxiile invecinate aflata la numai 160.000 de ani lumina de galaxia noastra.Norul mare al lui Magelan este o galaxie pitica neregulata si face parte din grupul local de galaxii. Are mai putin de o zecime din masa galaxiei noastre si se intinde pe numai 14.000 de ani lumina, comparativ cu 100.000 de ani lumina cat ocupa galaxia noastra in spatiu.

Imaginea este un mozaic format din patru parti obtinute cu instrumentul Wide Field Imager al telescopului de 2,2 metri MPG/ESO din La Silla, Chile si acopera o portiune de cer de aproximativ patru ori mai mare decat Luna plina. Acest camp vizual urias permite observarea unei mari varietati de obiecte intr-o singura fotografie: zeci de roiuri stelare tinere, urme de gaz si praf interstelar, un numar impresionant de stele indepartate si galaxii si mai indepartate.
In zona din dreapta-sus a imaginii este vizibil un roi globular neobisnuit de masiv catalogat NGC 1978. Spre deosebire de majoritatea roiurilor globulare, acesta este se pare destul de tanar, avand numai 3,5 miliarde de ani.

In coltul din dreapta-sus, o ramasita de supernova, cea mai stralucitoare din galaxie. Purtand denumirea DEM L 190 sau N 49, acest nor gigant de gaz stralucitor se intande pe 30 de ani lumina. In centrul sau se afla o stea neutronica cu un foarte puternic camp magnetic (numita si magnetar).

Aceasta portiune din Norul Mare al lui Magelan este atat de plina cu obiecte incat mai multi astronomii si-ar putea petrece intreaga cariera studiind numai ce este vizibil in aceasta imagine.

http://www.astronomic.ro/2010/06/in-vizita-la-gradinaastronomica/#more-5105

---

O intreaga "menajerie" de obiecte este vizibila in aceasta noua imagine din Norul Mare al lui Magelan. Foto: ESO

Cateva dintre multimea de obiecte vizibile in imagine, pe restul va invitam sa le gasiti. Foto:ESO

 

[anuk]

Stele in miscare
3 Iunie 2010 de Adrian Sonka


Observatii facute la zece ani diferenta ii pun pe astronomi in incurcatura.
Nebuloasa NGC 3603, ca orice nebuloasa care se respecta, are in centru un roi stelar. Stelele s-au format din gazul nebuloasei, sunt foarte tinere si, bineinteles, se misca impreuna prin spatiu.

Astronomii au observat ca stelele aflate in roiurile stelare se misca cu atat mai ince cu cat masa lor este mai mare. Stelele putin masive au viteze mari, dispersandu-se in spatiu mai repede.

Dar stelele din acest roi, un roi compact si foarte masiv, au aceeasi viteza de deplasare, independent de masa lor. Fiecare strabatea 4,5 km in fiecare secunda. Exista insa si o explicatie: roiul stelar inca nu este stabil, stelele avand inca miscarile pe care le aveau atunci cand s-au format (acum 1 milion de ani). La un moment dat gravitatia combinata a roiului va duce la stabilizarea stelelor, acestea fiind „libere” sa se miste conform teoriilor actuale.

Pentru a putea vedea cum se misca stelele din roi, astronomii au folosit observatii luate la 10 ani departare. S-au folosit imagini luate in 1997 si 2007, de diferite telescoape. Imaginile din 2007 au fost luate de telescopul spatial Hubble. S-au identificat 700 de stele din roi si s-a masurat pentru toate temperatura, masele si vitezele de deplasare. Precizia atinsa de masuratorile astronomilor este uimitoare: precizia este echivalenta cu detectarea din Bucuresti a miscarii egale cu grosimea unui fir de par a unui obiect situat in Viena!


http://www.astronomic.ro/2010/06/stele-in-miscare/#more-5111

---

Roiul stelar aflat in nebuloasa NGC3603. Foto: NASA, ESA and Wolfgang Brandner (MPIA), Boyke Rochau (MPIA) and Andrea Stolte (University of Cologne)
Roiul din nebuloasa NGC3603. Imagine luata de telescopul Hubble. NASA, ESA and the Hubble Heritage (STScI/AURA)-ESA/Hubble Collaboration

 

[anuk]

Azi, 10-06 2010 Luna este in primul patrar .

 

[anuk]

Vara. Pe alte planete…
24 Iunie 2010 de Adrian Sonka


Emisfera nordica a planetei noastre intrat in vara astronomica. Cea sudica in iarna astronomica, iar zonele ecuatoriale raman tot la ziua egala cu noaptea. Anotimpurile Terrei sunt produse de unghiul diferit sub care cad pe sol razele Soarelui. Oare celelalte planete au anotimpuri?


O conditie necesara pentru ca o planeta sa aiba anotimpuri este ca axa de rotatie a acesteia sa fie inclinata. Inclinarea axei planetei face ca emisferele diferite sa primeasca lumina Soarelui sub unghiuri diferite in acelasi timp.

Prima planeta de la Soare, Mercur, nu are anotimpuri. Axa planetei este inclinata cu 0,01°. Chiar si intr-o stiinta exacta ca astronomia putem considera ca inclinarea practic nu exista. Nu sunt anotimpuri pe Mercur, dar din cauza diferentelor mari de temperatura de la zi la noapte nici nu le-am simti daca ar exista. Noaptea sunt -150° C iar ziua +400°C!

Axa planetei Venus este inclinata cu numai -3°. Mica urma a anotimpurilor este stearsa de efectul de sera de la suprafata planetei. Temperatura pe Venus, constanta tot anul, ziua si noaptea, este de +462° C! Astronomic vorbind planeta are patru anotimpuri care dureaza in medie, intre 55 si 58 de zile pamantene. Pe 16 iunie a inceput toamna in emisfera nordica si primavara in cea sudica. Pe 11 august va incepe iarna in emisfera nordica si vara in cea sudica, planeta aflandu-se la solstitiul de iarna. Urmeaza, pe 7 octombrie 2010, echinoctiul de primavara (primavara in emisfera nordica) si pe 2 decembrie solstitiul de vara (vara in emisfera nordica).

Pe 21 iunie s-a produs solstitiul de vara pe Terra. In emisfera nordica s-a produs cea mai lunga zi, iar in ce sudica cea mai scurta. A inceput vara astronomica ca va dura 93 de zile. Toamna astronomica va incepe pe 21 septembrie si va dura 90 de zile. Solstitiul de iarna se produce pe 21 decembrie 2010, iar echinoctiul de primavara pe 21 martie 2011. Inclinarea axei terestre, de 23,5°, face ca iarna suprafata sa primeasca jumatate din caldura de la Soare pe care o primeste vara.

Axa de rotatie a planetei rosii, Marte, este inclinata cu 24°. Anotimpurile planetei dureaza de doua ori mai mult decat pe Terra, iar diferenta dintre ele este mai mare. Motivul este orbita planetei. Distanta de Soare variaza mult, de la 254.000.000 km la 203.000.000 km. Diferenta de 50 de milioane de km se simte pe planeta. Cand se afla la periheliu se primeste cu aproximativ 30% mai multa caldura decat cand se afla la afeliu.

Pe Marte anotimpurile dureaza aproximativ sapte luni. Pe 24 mai 2010 a inceput toamna in emisfera nordica. Va tine pana pe 22 noiembrie cand incepe iarna. Efectele anotimpurile martiene se observa si in valoarea presiunii atmosferice. Schimbul de dioxid de carbon dintre calotele polare si atmosfera, face ca iarna, cand dioxidul de carbon este inghetat la sol, presiunea atmosferica sa fie cu 25% mai mica decat vara. Avand in vedera ca presiunea atmosferica medie este asemanatoare cu cea de la 35 de km atitudine pe Terra, nu este un fapt prea imbucurator pentru viitorii astronauti.

Pe Jupiter anotimpurile nu sunt nici extreme dar nici medii ca intensitate. Axa planetei este inclinata cu numai 3°. Pentru ca nu are o suprafata solida, este greu de observat efectul firavelor anotimpuri. Acestea ar dura trei ani. Pe 9 octombrie 2010 a inceput primavara in emisfera nordica si toamna in cea sudica. Vara va incepe pe 7 iulie 2013.

Saturn are anotimpuri dar efectele lor nu se observa in atmosfera pentru ca planeta se afla departe de Soare. Axa ei are o inclinare de 26,75°, iar anotimpurile dureaza aproximativ sapte ani. In 2009 a inceput primavara in emisfera nordica. Primavara va fi foarte lunga, terminandu-se in anul 2016.

Daca doresti conditii meteo extreme du-te pe Uranus. Practic nu poti sta pe planeta pentru ca nu are suprafata solida, dar axa planetei este inclinata cu 82°. Anotimpurile dureaza 20 de ani, iar in timpul verii unul dintre poli este indreptat inspre Soare. Timp de 20 de ani polul opus se va afla in intuneric, impreuna cu jumatate de emisfera. In 2005 a inceput primavara in emisfera nordica. Daca doriti sa petreceti concediul la Uranus este bine sa stiti ca vara va incepe in anul 2025 si va dura pana in 2024.

Axa de rotatie a planetei Neptun are o inclinare de 28,5°. Anotimpurile dureaza 40 de ani. In anul 2003 a inceput iarna in emisfera nordica. Faceti voi calculele ca sa aflati cand incepe vara. Va dau un indiciu: nu o sa mai traiti atunci…

 

[anuk]

Planetele… prin telescop
30 Iunie 2010 de Adrian Sonka


A doua planeta de la Soare, Venus, este cea mai stralucitoare dintre toate. Pentru ca seara, contrastul dintre cer si planeta este foarte mare, astronomii o observa in timpul zilei.

Stralucirea mare a planetei este datorata aproperii de Terra si reflectivitatii norilor din atmosfera. Tot ce putem vedea prin telescop este atmosfera ei. Nici-un pamantean nu a putut observa suprafata acesteia pentru ca pe Venus nu se insenineaza niciodata.

Norii de acid sufluric nu prezinta diferente mari de culoare, discul planetei fiind alb. Datorita stralucirii mari planeta poate fi gasita foarte usor, prezentandu-se ca cel mai stralucitor astru de la rasarit sau apus. Nu este de mirare ca a primit nume proprii in majoritatea culturilor. Romanii ii spun „Luceafarul de seara” sau „Luceafarul de dimineata”.

Primul detaliu care se observa la Venus atunci cand privesti printr-un instrument astronomic, este faza planetei. La fel ca Mercur sau Luna, Venus prezinta faze. Acestea se schimba pe masura ce Terra si planeta se rotesc in jurul Soarelui. Vedem intreg discul planetei cand aceasta este in partea opusa Soarelui (conjunctie superioara). Pe masura ce trece timpul, Venus se va deplasa spre est si vom incepe sa vedem cum faza scade iar diametrul aparent creste. De la acest moment pana la „patrar” (atunci cand vedem jumatate din discul iluminat de Soare si jumatate din emisfera unde este intuneric) trec 225 de zile. Planeta este vizibila pe cerul de seara, aflandu-se la elongatie maxima de Soare. Apoi, in numai 70 de zile, putem vedea cum secera se subtiaza pe zi ce trece, pana cand vom vedea numai emisfera neiluminata de Soare. In acest rastimp planeta se apropie aparent din ce in ce mai mult de Soare pana cand se va afla in dreptul acestuia (conjuntie inferioara). Diametrul aparent este maxim pentru ca Venus se afla la cea mai mica departare de Terra. Timp de cateva zile nu putem observa planeta dar dupa maxim o saptamana va aparea pe cerul de dimineata, rasarind inaintea Soarelui. Faza incepe sa creasca, de la o secera foarte subtire pana la un „patrar”. Acum ne aflam la momentul elongatiei maxime vestice, cand planeta rasare cu 3 orei inaintea Soarelui. Dupa elongatie incepe sa se apropie de Soare, secera crescand iar diametrul aparent scazand. Urmeaza conjunctia superioara, pana la producerea careia trec 222 de zile.

Observand cu atentie fazele lui Venus se poate determina cu precizie momentul cand se vede exact jumatate din disc. Este faza cand terminatorul (linia care desparte partea intunecata de cea iluminata de Soare) este drept. S-a observat ca momentele observate ale acestui fenomen nu corespund cu cele calculate, efect ce se numeste „efectul Schroter”. Puteti desena sau fotografia planeta in fiecare zi, cu o luna inainte si dupa elongatiile maxime. Dupa ce veti avea o serie de observatii puteti vedea cand s-a produs „patrarul”. Comparati cu data calculata si trimiteti observatiile voastre la ALPO Japan (http://alpo-j.asahikawa-med.ac.jp/Latest/Venus.htm) sau la British Astronomica Association (http://britastro.org/mercuryandvenus). Nu uitati sa notati ora si minutul cand ati facut observatia.

Cand Venus se vede ca o secera se pot observa discontiuitati in terminator. Apar zone mai luminoase sau intunecate care se pot vedea prin telescoape. Forma varfurilor secerii este si ea variabila si nu corespunde cu faza calculata.

O alta observatie spectaculoasa se poate face inainte si dupa producerea conjunctiei inferioare. Atunci, cu cateva zile inainte sau dupa ce se va vedea numai emisfera neiluminata, se poate vedea un inel de lumina care inconjoara planeta. Este lumina solara deviata de atmosfera venusiana. Incercati. Nu multi au vazut asa ceva!

Detalii destul de sterse se pot vedea si in norii planetei. Uneori acestia prezinta zone mai intunecate sau mai luminoase. Zonele pot fi vazute mai usor daca priviti planeta printr-un filtru care lasa sa treaca partea ultravioleta a luminii. Unii observatori pot vedea fara filtru asemenea detalii, semn ca ochii lor prezinta o sensibiliate la ultraviolet.

Putei incerca sa observati aceeasi parte din atmosfera, ani si ani, pentru a vedea daca regiunile cu straluciri diferite stau pe loc sau se deplaseaza printre nori.

Toate detalii pot si schitate pe o hartie pe care ati desenat in prealabil faza planetei. Puteti trimite observatiile la ALPO Japan pentru a fi studiate mai departe.

Detalii observationale despre Venus

Stralucirea planetei variaza intre magnitudinile -4,6 si -3,8, uneori lasand umbre pe sol. Stralucirea creste de la momentul conjunctiei superioare pana la o luna inainte de conjunctia inferioara, moment cand planeta este la maxim de stralucire.

Diametrul aparent al planetei variaza mult, de la un minim de 9,5” la un maxim de 65,2” (de 30 de ori mai mic decat al Lunii Pline). Nici chiar atunci cand discul planetei are diametrul maxim, acasta nu se poate vedea ca un disc ci tot punctiform. Rezolutia ochiului liber (neajutat de instrumente astronomice) este de 2′.

Planeta se apropie de Terra cel mai mult decat orice al corp ceresc in afara de Luna, unii asteroizi sau meteoroizii.

Fiind o planeta interioara (situata intre Soare si Terra), Venus nu poate fi observata foare departe de Soare. Vazuta de pe Pamant, planeta va oscila in stanga si dreapta Soarelui, cu o perioada de 584 zile. Momentele cand se afla cel mai departe (aparent) de Soare se numesc „elongatii maxime” si pot fi „estice” si vestice”. La elongatie maxima estica, planeta se vede seara, situandu-se la „est” fata de Soare. In cazul elongatiei maxime vestice, se poate vedea dimineata, inainte de rasaritul Soarelui.

Foarte rar, planeta poate fi vazuta cum tranziteaza discul Soarelui. Tranziturile lui Venus se produc in pereche, la fiecare 121 de ani (sau 105 ani). Intre doua tranzite pereche trec 8 ani. Ultimul tranzit a avut loc pe 8 iunie 2004 iar urmatori se va produce pe 5 iunie 2012.

http://www.astronomic.ro/2010/06/planetele-prin-telescop-2/#more-5358

---

Imagini ale planetei Venus. Foto: Statis Kalyvas

---

Fazele planetei Venus

---

Planeta Venus si pozitii speciale pe orbita

 

[anuk]

Luna si planetele Venus, Marte si Satrun in seara zilei de 13/08/2010

---

 

[anuk]

Cum arata planeta Marte in urma cu 3,5 miliarde de ani .

Un ocean vast acoperea intreaga emisfera nordica a Planetei (astazi) Rosii, au dezvaluit cercetatorii din cradul Universitatii din Colorado. Departe de a fi o planeta arida, asa cum este vecina Terrei din zilele noastre, Marte se bucura in urma cu circa 3,5 miliarde de ani de o clima calda si ploioasa, ridicand mari semne de intrebare asupra existentei vietii extraterestre in acea perioada, anunta DailyMail.

Oceanul urias acoperea circa 36% din suprafata planetei Marte iar cantitatea totala de apa reprezenta circa 1/10 din cantitatea apei cuprinsa in oceanele Pamantului - Marte are o suprafata putin mai mare decat jumatate din suprafata Terrei. Pana in prezent, specialistii au identificat 52 de delte secate si circa 40.000 de albii ale raurilor care le alimentau. Este un semn clar ca Marte avea o atmosfera si o clima asemanatoare cu cele ale Pamantului. "Pe Terra, deltele si lacurile sunt gazde excelente ale vietii. Iar daca viata a inflorit vreodata pe Marte, atunci aceste locuri sunt cele in care trebuie cautat trecutul viu al Planetei Rosii", sustine Gaetano di Achille, unul dintre autorii studiului.

Existenta oceanelor si marilor pe Marte a fost un subiect aprig disputat de catre oamenii de stiinta de mai bine de doua decenii. Marele mister, odata cu rezolvarea acestei dileme, ramane motivul pentru care toata aceasta apa a disparut. Exista chiar o ipoteza care sustine ca apa este inca prezenta pe Marte, sub forma de gheata, sub solul arid si rosu. Urmatoarele misiuni spatiale ce au ca destinatie Planeta Rosie, Mars Atmosphere si Volatile Evolution, care ar trebui sa fie demarate in anul 2013, vor avea ca tinta tocmai descifrarea acestui mister

http://www.descopera.ro/dnews/6421757-cum-arata-planeta-marte-in-urma-cu-35-miliarde-de-ani-foto

 

[anuk]

Acesta este unul dintre cele mai stranii cratere dupa aspect gasite vreodata pe Marte, iar aceasta despresiune in forma de coada de ornitorinc, numita Orcus Patera, este o enigma. Termenul “patera” este utilizat pentru craterele vulcanice de forma complexa sau neregulata, dar savantii planetari nu sunt siguri daca aceasta forma de relief este de origine vulcanica.

http://www.astronews.ro/craterul-excentric-de-pe-marte-este-un-mister_3781.html

 

[anuk]

JUPITER si Uranus:
Jupiter este de la opoziţie, pe 21 septembrie, ceea ce inseamna ca planeta gigant vor fi direct opusă soarelui, creşterea aeriene de la miezul nopţii, cu stralucirea orbitoare. Într-o coincidenţă de proporţii interplanetar, Uranus este în opoziţie, pe noapte foarte fel! Fredrik Broms de Kvaløya, Norvegia a capturat doi converg în timpul unei furtuni geomagnetice pe 09 15:
"Este uimitor să se poată observa două planete gigant langa altul - şi niciodată nu am văzut o astfel de pereche, pe un fond complet verde!" spune Broms.

În timp ce Jupiter are stralucirea totala pe cer la miezul nopţii (cu excepţia Lunii), Uranus este abia vizibile cu ochiul liber. Este o diferenţă de scară: Uranus este de aproape trei ori mai mica decat Jupiter si de cinci ori mai departe. Cu toate acestea, Uranus este încă o privelişte frumoasă. Un telescop a subliniat la Jupiter pe 21 sept va dezvălui disc Aqua-colorate ale lui Uranus mai puţin de un grad departe.

 

[anuk]

Ultima noapte, Pământ şi Jupiter convergente la întâlnirea cea mai apropiat lor până în 2022. Planetă gigant de la miezul nopţii, strălucind ca un star super-luminoase doilea numai la Luna în luminozitate. Jupiter a fost la fel de mult ca 75 milioane km distanţă mai mică de alte întâlniri Pământ-Jupiter din ultimele decenii.

 

[anuk]

Intâlnirea super-apropiat al lui Jupiter cu Pamantul nu s-a încheiat acum două săptămâni .

Jupiter se retrage atât de încet, incat planeta este practic la fel de mare şi luminos cum a fost pe 20 septembrie Russell Cornul trimite această imagine luată doar câteva nopţi în urmă de la Springs Comanche Astronomie Campus în Texas:

 

[anuk]

Jupiter şi Luna având o întâlnire apropiat (<6o) în constelaţia Pesti. Coroborat luminos este vizibilă chiar şi din zonele poluate lumina-urban.

cer harta

 

[anuk]

In noiembrie , Venus este aproape , trece între Pământ şi Soare, un eveniment astronomic numit"conjuncţie inferior."

Venus poate fi vazut si ziua pe cer.

 

[anuk]

Cele mai ciudate planete



Printre cele peste 400 de planete din afara sistemului nostru solar exista planete asemanatoare Pamantului, insa mai mari si intesate de vulcani, sau planete de pe care s-ar putea vedea apusul mai multor sori.

Space.com a alcatuit un clasament al celor mai incredibile exoplanete, incepand cu prima descoperita in 1995, 51 Pegasi b, care orbiteaza o stea, alta decat Soarele nostru.

Cea mai mica Gliese 581 e este o planeta cu o talie asemanatoare Terrei, ce orbiteaza o stea ce are un total de 4 planete. Are talia de numai 1,9 cat Terra, ceea ce o face sa fie ce mai usoara exoplaneta cunoscuta. Celelalte planete au o masa de 5 pana la 16 ori mai mare decat cea a Pamantului.

Cea mai mare Exoplaneta aflata la polul opus este una dintre cele mai ciudate si teoretic nici nu ar trebui sa existe, spun oamenii de stiinta. Numita TrES-4, planeta este de 1,7 ori mai mare decat Jupiter, insa are o densitate foarte mica. Se afla la 1.400 de ani distanta de Pamant si orbiteaza in jurul stelei sale in numai 3,5 zile.

Cea mai apropiata de Terra Epsilon Eridani b orbiteaza un soare oranj, asemanator soarelui nostru, si se afla la o distanta de numai 10,5 ani lumina fata de Pamant. Este atat de aproape incat telescoapele ar putea sa o fotografieze curand. Se invarte in jurul stelei sale la prea mare departare pentru a avea apa in stare lichida.

Cosmar cu vulcani Planeta CoRoT-7b este prima lume stancoasa (asemanatoare Pamantului) confirmata in afara sistemului nostru solar, insa e departe de a fi un loc placut pentru a trai. Pe planeta, temperatura este de 2.200 de grade Celsius.

Planeta cu apus multiplu La fel cum planeta Tatooine avea doi sori, exista o planeta asemanatoare cu Jupiter, din sistemul HD 188753, care are trei sori, la o distanta de 149 de ani lumina fata de Pamant. Cea mai mare stea a sa are o masa similara cu Soarele nostru. Temperaturile sunt extrem de ridicate pe planeta, din moment ce aceasta se invarte in jurul stelei sale principale destul de aproape, terminand un tur complet in numai 3,5 zile.

Cea mai tanara exoplaneta descoperita pana acum are mai putin de 1 milion de ani si orbiteaza steaua Coku Tau 4, aflata la 420 de ani lumina distanta.

Cea mai varstnica exoplaneta La polul opus se afla o planeta de 12,7 miliarde de ani, formata cu mai bine de 8 miliarde de ani inainte de Pamant si cu 2 miliarde de ani dupa Big Bang. Descoperirea arata ca viata s-a format cu mult mai devreme decat majoritatea oamenilor de stiinta si-au imaginat.

Super-Terra Astronomii tot descopera lumi care se incadreaza la categoria super-Terra, cu o masa de 2 pana la 10 ori cat cea a Pamantului. O astfel de planeta, numita HD156668b, este a doua cea mai mica dupa Gliese 581 e. Unii cercetatori cred ca astfel de planete pot ajunge sa aiba conditiile necesare vietii.

Cea mai fierbinte O planeta numita WASP-12b este cea mai fierbinte descoperita vreodata, temperatura fiind de peste 2.200 de grade Celsius. Aceasta isi orbiteaza steaua la cea mai mica distanta descoperita vreodata, astfel ca un tur complet are loc la in fiecare zi pamanteana. WASP-12b este o planeta gazoasa, avand de 1,5 ori masa lui Jupiter si fiind de aproape doua ori mai mare ca ea. Se afla la o distanta de 870 de ani lumina fata de Terra.

---

Cea mai rece si mai departata de noi Cu o temperatura la suprafata de - 220 de grade Celsius, planeta extrasolara cunoscuta ca OGLE-2005-BLG-390L b este probabil cea mai rece planeta extraterestra. Mai mare de 5,5 ori decat Pamantul, cel mai probabil stancoasa, ea orbiteaza o stea pitica rosie aflata la 28.000 de ani lumina.

Atmosfera detectata Astronomii au detectat atmosfera in jurul catorva exoplanete, inclusiv HD 189733b.

Apa Planeta extrasolara GJ 1214b este una stancoasa, bogata in apa, care se afla la 40 de ani lumina departare, orbitand o stea rosie pitica. Este singura super-Terra exoplaneta - lumi ce au o masa aflata intre cea a Pamantului si cea a lui Neptun - unde s-a confirmat prezenta atmosferei. Planeta are de trei ori marimea Pamantului.

Cea mai rapida SWEEPS-10 se invarte in jurul stelei sale atat de aproape incat un an pe aceasta planeta are numai 10 ore pamantene.

Super Neptun In timp ce Neptun are un diametru de 3,8 ori cat cel al Pamantului si o masa de 17 ori cat cea a planetei naostre, planeta HAT-P-11b este de 4,7 ori mai mare fizic decat Pamantul, avand de 25 de ori masa acestuia. Exoplaneta isi orbiteaza steaua foarte aproape, facand un ciclu complet la fiecare 4,88 de zile. Rezultatul: teperaturi foarte inalte. De altfel, este nu cu mult mai rece decat Soarele.

Cea mai ospitaliera Gliese 581 d e prima la acest capitol, ea aflandu-se la o distanta perfecta fata de steaua sa astfel incat apa sa poata exista.

Cea mai densa COROT-exo-3b are aproximativ marimea lui Jupiter, insa masa e de 20 de ori mai mare, facand-o de doua ori mai densa decat mercurul.

 

[anuk]

Luna albastra

Luna este plină pe 21 noiembrie. De obicei, exista doar trei luni pline într-un sezon, dar Luna Plina de 21 noiembrie este a treia din cele patru.

"Am prognoza meteorologice nefavorabile pentru 21", spune De Rosa, "asa ca am luat fotografia Blue Moon pe data de 19

 

[anuk]

LUNAR X: In aceste zile de toamna, Luna este tot mai evidenta pe cerul serii. Pe langa aspectul feeric pe care il confera lungilor seri de toamna, Luna este un obiect deosebit de interesant in instrumente de orice fel: binocluri, lunete, telescoape. Luna isi schimba aspectul in fiecare zi si din aceasta cauza prin instrumente, pot fi observate mereu alte detalii interesante. Un astfel de detaliu este celebrul "Lunar X" sau Iluzia "X" de pe suprafata Lunii. Acest "X" este creat de configuratia unica a peretilor craterelor Blanchinus, La Caille si Purbach.

Astronomul bucurestean Catalin Beldea a reusit sa fotografieze aceasta celebra formatiune vizibila pe Luna. Catalin ne scris: "in seara de 12 noiembrie, cu cateva ore inainte de primul patrar, m-am hotarat sa incerc o imagine la Luna cu noua luneta Megrez de 88mm, un dublet la f/5.6 pentru a vedea daca fotografic are aberatii cromatice. Nu mica mi-a fost mirarea cind, pe langa “zero”-urile craterelor obisnuite de pe suprafata Lunii, am zarit pe ecranul aparatului foto pus pe live-view la magnificatia 10x, celebrul “Lunar X”. Aceasta formatiune se poate observa numai circa 4 ore putin inainte de Primul Patrar, la granita dintre noapte si zi de pe suprafata selenara si este vizibila cu telescoape mici dar si cu binocluri."

http://astroclick.wordpress.com/