beniamin24
New member
- Joined
- Nov 15, 2010
- Messages
- 94
- Reaction score
- 0
O poveste scrisă cu mult timp în urmă, aproape 10 ani, s-ar putea să fie un pic fără sens dar fie...
“Tatăl nostru care ne Eşti în Ceruri"... Zi de zi mă rog la Tine, Dumnezeule, să nu-mi dai ispita cea din care au gustat mulţi şi s-au lepădat de Tine. Să nu fiu eu aceea ce pică-n plasa celui viclean ce-mi oferă iubirea pervers de dulce. Ţi-am spus Doamne, Ţi-am spus!
Rugându-mă acum la Tine îţi spun, prin mărturia mea, că am greşit în faţa Ta. În faţa mea. În faţa iubirii credinţei ce-o purtam de-o viaţă întreagă pentru ceea ce credeam a fi ceva ce poate nu a existat… Off prea milostive Doamne, prea-iertătorule, sfinte Dumnezeule... Mă ierţi Iisuse? M-ai fi putut ierta vreodată?
Aminte-mi aduc de-acea satană cu chip de înger ce m-a ispitit în veacuri de agonie şi chin din iubire pentru el şi m-a furat din ce-am călugărit până acum. Ori eu nu sunt femeie? Ori eu nu vreau iubită ca şi Tine?; ce Te iubesc toţi.
Nopţile-mi curg cu sudori şi dorinţă, pofte de atingeri şi mângâieri, şoapte ispititoare de care numai Tu le-Ai ştii şi oricare femeie ce a păşit în iad. Mă simt înflăcărată. Oare deja ard în iaduri, în chinuri şi dureri apocaliptice? Dumnezeul meu. Să fi greşit că am ales dăruinţa într-un Tine şi nu viaţa ce m-ar duce-n iad?
L-am cunoscut într-una din zilele de vară,ale Raiului ce nu le-Ai dăruit, într-o Duminică în care muritorii se rugau; el avea o mormântare. Am privit neputincioasă cum îi curgeau lacrimile-ndurerate de “harul” ce i l-Ai dăruit, ca cea care i-a dat viaţă să-Ţi fie alături. Lângă Tine.
Plângeau în hohote, pe vreme ce preotul cerea iertare pentru fiinţa ce-Ai chemat-o alături. Eram cu surorile, ruga Ţi-o făceam. Îmi amintesc şi-acum chiar, ziua aceea l-am privit numai pe el. Numai fiinţa lui ispitea precum şarpele pe Eva, şi-atunci nu Te-am mai simţit.
Transpiram ţinând cartea cea cu rugăciuni în care surorile, ce-Ţi erau credincioase citeau, iar Tu le mulţumeai cu săruturi de bună-stare şi credinţă pe când eu pofteam la muritori. Eram copleşită, îmbujorată... Scăpam cartea cea cu rugăciuni în neştire. Preotul mă privea lung iar surorile cu ură. Ştiau că eu pofteam la “necuratul” dar ce era să fac? Speram doar că mormântarea se va sfârşi, iar el va pleca şi voi uita. Nu! Tu Ai ştiut prea bine Doamne, că pofta de iubire într-o viaţă dedicată în ceea ce aş putea crede, ar creşte din clipa în care aş găsi-o. Atunci eu mi-am pierdut credinţa…
Se întâmpla oare ceva sau eram din ce în ce mai atrasă de el?… De negrul din ochii lui, de lacrimile ce le vărsa în hohotele durerii, de parul blond?… De mâinile fine şi buzele cărnoase? Eram pierdută în privirea lui.
Tată! Maine-Ţi voi mărturisi mai mult.
….”În Numele Tatălui; şi-al Fiului, şi-al Sfântului Duh…Amin!”
Călugăriţa ( partea 1 )
de Copoiu Florin Beniamin
“Tatăl nostru care ne Eşti în Ceruri"... Zi de zi mă rog la Tine, Dumnezeule, să nu-mi dai ispita cea din care au gustat mulţi şi s-au lepădat de Tine. Să nu fiu eu aceea ce pică-n plasa celui viclean ce-mi oferă iubirea pervers de dulce. Ţi-am spus Doamne, Ţi-am spus!
Rugându-mă acum la Tine îţi spun, prin mărturia mea, că am greşit în faţa Ta. În faţa mea. În faţa iubirii credinţei ce-o purtam de-o viaţă întreagă pentru ceea ce credeam a fi ceva ce poate nu a existat… Off prea milostive Doamne, prea-iertătorule, sfinte Dumnezeule... Mă ierţi Iisuse? M-ai fi putut ierta vreodată?
Aminte-mi aduc de-acea satană cu chip de înger ce m-a ispitit în veacuri de agonie şi chin din iubire pentru el şi m-a furat din ce-am călugărit până acum. Ori eu nu sunt femeie? Ori eu nu vreau iubită ca şi Tine?; ce Te iubesc toţi.
Nopţile-mi curg cu sudori şi dorinţă, pofte de atingeri şi mângâieri, şoapte ispititoare de care numai Tu le-Ai ştii şi oricare femeie ce a păşit în iad. Mă simt înflăcărată. Oare deja ard în iaduri, în chinuri şi dureri apocaliptice? Dumnezeul meu. Să fi greşit că am ales dăruinţa într-un Tine şi nu viaţa ce m-ar duce-n iad?
L-am cunoscut într-una din zilele de vară,ale Raiului ce nu le-Ai dăruit, într-o Duminică în care muritorii se rugau; el avea o mormântare. Am privit neputincioasă cum îi curgeau lacrimile-ndurerate de “harul” ce i l-Ai dăruit, ca cea care i-a dat viaţă să-Ţi fie alături. Lângă Tine.
Plângeau în hohote, pe vreme ce preotul cerea iertare pentru fiinţa ce-Ai chemat-o alături. Eram cu surorile, ruga Ţi-o făceam. Îmi amintesc şi-acum chiar, ziua aceea l-am privit numai pe el. Numai fiinţa lui ispitea precum şarpele pe Eva, şi-atunci nu Te-am mai simţit.
Transpiram ţinând cartea cea cu rugăciuni în care surorile, ce-Ţi erau credincioase citeau, iar Tu le mulţumeai cu săruturi de bună-stare şi credinţă pe când eu pofteam la muritori. Eram copleşită, îmbujorată... Scăpam cartea cea cu rugăciuni în neştire. Preotul mă privea lung iar surorile cu ură. Ştiau că eu pofteam la “necuratul” dar ce era să fac? Speram doar că mormântarea se va sfârşi, iar el va pleca şi voi uita. Nu! Tu Ai ştiut prea bine Doamne, că pofta de iubire într-o viaţă dedicată în ceea ce aş putea crede, ar creşte din clipa în care aş găsi-o. Atunci eu mi-am pierdut credinţa…
Se întâmpla oare ceva sau eram din ce în ce mai atrasă de el?… De negrul din ochii lui, de lacrimile ce le vărsa în hohotele durerii, de parul blond?… De mâinile fine şi buzele cărnoase? Eram pierdută în privirea lui.
Tată! Maine-Ţi voi mărturisi mai mult.
….”În Numele Tatălui; şi-al Fiului, şi-al Sfântului Duh…Amin!”
Va urma!
) nu inca, chiar am 23 de ani, si chiar am scris povestea asta ( Calugarita ) acum 10 ani ( am sa postez in seara asta si urmatoarea parte ). Nu sunt un geniu, dar am experienta, nu fantastica, dar am. In ceea ce priveste scrisul mai am de invatat foarte mult, iar reactia ta ( ca nu stii daca e un "el" sau o "ea" ) e exact ceea ce vreau sa reiasa. Sunt doar niste povesti scrise de un barbat din perspectiva unei femei, nu scriu doar asa, insa am cateva din perspectiva femeilor... Sau nu, te las pe tine sa descoperi ce sunt cu adevarat un el sau o ea 
. 
Si asta e tot o aroganta a scriitorului, evident