De acum 2 ani...
Ultim cuvânt ( piesa de teatru )
de Copoiu Florin Beniamin
Personaje:
Iubitul : Bogdan
iubita : Cornelia
Piese de fundal: Florin – salcia
Într-o încăpere întunecată, luminată ușor pe fundal de piesă un cuplu se săruta de zori…
Bogdan : (
o apucă pe Cornelia de mănă, o trage și-o sărută pasional )
Cornelia : (
surprinsă îl sărută înapoi pe fundalul piesei )
Luminile se sting și se aprind în timp ce piesa cânta iar ei se îmbrățișau și se sărutau în timp pe fundal până la sfâșitul piesei.
Cornelia : (
îl împinge ) Ți-am spus că vreau să uit, Bogdan… Ți-am spus că nu mai am ce simți pentru tine… Pentru noi. (
privește în jos, înapoi ) Îmi pare rău…
Bogdan : (
o privește cu ochii milogiți ) Cum așa Cornelia, cum așa? Cum poate fi altfel când am greșit a doua oară, tu știi bine, oamenii se schimbă, pâna și tu te-ai schimbat…
Cornelia : (
întrerupe repezită ) Dar în rău..
Bogdan : (
reia discuția o prinde de mâini și-o privește în ochii ) Iubito! Te rog… (
o sărută )
Cornelia : (
îl împinge și îi dă o palmă ) Nesimțitule! (
se răstește la el, el lăsa capul plecat ) Cum poți, tu, să-mi ceri ceva ce nu-ți mai pot oferi? Ceva ce aș vrea și totuși n-aș putea, când tu fie și a treia șansă de ți-aș da-o ai pierde-o-ntr-o clipită? La fel ca-n’ dățile trecute. Nesimțitule ! Egoistule! Te-am iubit (
îi ridică privirea cu degetul sub barbiă lui iar el o privește iubitor ) Uită-te la mine. M-ai învătat sa iubesc, m-ai învățat să mă descopăr, să stiu ce să simt și ce nu, și pentru cine; când tu ai plecat întâia oară din viața mea. Și totuși, iubitul meu, te-am iertat. (
îl sărută părintește pe frunte ) Te-am iertat căci te iubesc. Nesimțitule! (
brusc o altă palmă apoi își întoarce spatele și plânge ) Tu știi câte nopți m-am întrebat unde ești, Bogdan? Tu știi câte zile mă prefăceam cu zâmbete false și gânduri îndepărtate la iubirea ta? La noi… La ziua aceea când ne-am cunoscut? Dar nu! (
se șterge pe față și ridică privirea, tot cu spatele la el ) Nu sunt atât de slabă. Nu, iubitule, nu din nou, nu iar. N-ai să te mai strecori în viața mea cu acele cuvinte dulci de poet nedescoperit. N-ai să mai apari din neant, acel nimeni și tot ce îmi doream, nu vei mai fi așa, n-am să te mai las. Pleacă! … (
se răstește la el ) Pleacă nu auzi?
Bogdan : (
cu privire milogită ) Iubita mea, s-au schimbat atât de multe..
Cornelia : (
întrerupe ) Ai schimbat multe…
Bogdan : (
oftează și reia ) S-au schimbat multe la mine, nu mai sunt cum eram, nu mai gândesc ceea ce gândeam cândva, când eram cu tine… Am invațat să prețuiesc…
Cornelia : (
se întoarce cu fața la el și întrerupe ) Tu? (
bufnește în râs ) Pfoa, tu, Bogdane? Erai cu mine? Când erai tu cu mine? Atunci când te gândeai la telefoane și laptopuri sau cum să te culci cu tipa aia cu care vorbeai să faci videochat? Jură-te… (
râde sarcastic )
Bogdan : (
îngenunchiază îi ia mâna și o sărută ) : Iubito… Încă te iubesc…
Cornelia : (
sarcastică privește înapoi ): Ridică-te că nu mă impresionezi cu nimic…
Bogdan : (
o ia de mâini iar ea privește înapoi ) : Privește-mă, aici sunt. Nu mă mai iubești? Nu mai sunt eu cel ce îti întoarcea viața la o mie de grade? Unde-ți sunt cuvintele? Unde e acea mareață iubire pe care tu însăți mi-o șopteai nopțile la telefon? Ori eu nu te-am iubit deloc? Atâta timp, mi-a fost teama de mine… Mi-a fost teama de tine. N-am vrut să mă rănești ca altele-naintea ta, să te iubesc iar tu să pleci și eu să sufăr precum tu suferi acum. Știam că dacă sunt indiferent te voi ține lângă mine, că mă vei iubi, că vei avea grija de inima mea când era suferindă… Aveam un viitor, dar nu a depins de mine. Nicicând. Dar acum însă… Tu… Tu poti schimba multe, și ai schimbat…. M-am schimbat. N-ar fi cuvinte să-ți spun câte-mi amintesc pe vremea când noi eram iar alții pofteau la noi, la iubirea noastră… Cuplul perfect cum tu spuneai cândva, știai prea bine, și învățasei să mă ții lângă tine… (
privește în jos iar ea îl privea confuză ) Știu… Ți-am făcut multe, am greșit mult, însă nu am venit prea târziu, simt asta, o simt în măduva oaselor. Încă mă mai iubești deși… (
pică în genunghi )
Cornelia : (
îl privește cu mila ) : Desi ce, Bogdan? Cuvintele nu mai sunt un atuu în cazul tău. Nu mai sunt atât de mișcată de ceea ce tu îmi spui. (
răstită la el ) Nu pot trece peste nu înțelegi? Nu pot. Nu meriți. Ma doare mai mult că imi aduc aminte de ziua aia… Acea primavera, acum îmi pare rău de ea… Când te-a adus Andreea la mine, erai un nimic, acum ești la fel, mi-ai vorbit o zi întreagă la un Sprite și nu ți-a păsat dacă prin coincidența printre prietenii tai era și Alex, iubitul meu. (
zâmbeste ironic ) Erai rebelul meu. Reușisei să mă ridici de pe pământ chiar și arogantă cum eram eu, m-ai suportat, iar când te-am sărutat eram parcă în alta lume… Mă îndrăgostisem de-un șarpe. Nesimțitule!
Bogdan : (
trist ) Și-un șarpe de eram, m-ai iubit… Și erai ceea ce-mi doream cândva, sufletul care avea grija de mine când imi era greu. Când nu știam încotro s-o iau…
Cornelia : (
sarcastică la vorbă se plimba prin încăpere iar el privind-o ) Dacă mai eram fata cea naiva de altădată îți credeam cuvintele și făceai ce vroiai din mine. Îți săream în brațe și te sărutam cu foc așa cum am făcut-o cand am plecat în Germania. (
plângând îi cuprinde obrajii baiatului ) Iubitule! Nu pot uita când cu nesimțire m-ai mințit că muncești departe iar tu erai poate în pat cu acea… Curvă! Cu ce ți-am greșit, ce nu am făcut pentru tine, mai mult decăt oricine în lumea asta? Te-am luat în viața mea din nimicul tău, prietenii mei erau ai tăi. Visam că te potriveai ca o manușă în viața mea și ai dat cu piciorul când eram mai fericită… Când aveam nevoie de tine mai mult. (
liniște preț de un minut vreme ce ea suspină ) Nu am mai mâncat cu zilele. Nu mă mai îngrijeam, nu mă mai recunoșteam, pentru tine… Tu, iubitul meu, tu m-ai făcut să sufăr mai mult decât altcineva vreodată în viața mea, iar tu vrei să te iert? (
sarcastică ) Tu? Tu vrei o noua viață? Jură-te! Ai o nouă viață alături de cea la care ai plecat când eu îți ofeream tot.
Bogdan : Știu! (
o ia în brațe ) Știu tot ce am făcut, știu că mă iubești, știu că vrei poate mai mult ca mine să ne sărutăm iar și ne iubim orbește cu zilele, fără obsesii sau nebunii. Putem repara, o putem lua de la început, putem fi ca înainte…
Cornelia : (
dezamagită ) Să ne iubim?
Bogdan : (
entuziasmat ) Da, iubito! Da! Să fim fără griji și fără inhibiții. Oriunde, oricum, oricând cu tine… Cu mine.
Cornelia : (
repezită ) Vezi? “Oriunde, oricum, oricand…” m-ai devora toată, nu-i așa? Ca de ziua Liviei atunci când te-am iubit întăia oară, nici nu m-am gândit. Într-o baie de cafenea. Mă îndrăgostisem mai mult decât trebuia de tine. Și nici nu-ți știam poemele. M-ai vrăjit mai mult decât trebuia. Ți-am dat tot ce aveam, și le-ai călcat în picioare…
Bogdan : (
o prinde de mâini ) Iubito, ții minte când eram la Busteni, când m-ai luat în dimineața aia de nu știam ce-i cu mine, și ne-am iubit pe ascuns ca fratele tău să nu știe… ? Când dormeai pe pieptul meu și priveam stelele nestingheriți noaptea pe fereastra, iar tu mă mângâiai mereu…
Cornelia : (
dură ) Nu mă mai impresionează cu nimic ceea ce-mi spui, sunt sigură că e încă o schemuță de-a ta să mă faci să sufar din nou. (
plângând spre el ) De ce ai venit înapoi? De ce? (
îl lovește cu podul palmelor pe piept ) Să-mi întorci viața la o mie de grade iar? Să plâng după tine din nou?
Bogdan : (
o ține în brațe după luptă ) Nu iubito, nu! Acum știu , am învățat…
Cornelia : Ce-ai învățat? Cum să mai profiți de inima mea și să-mi faci rău? Dispari! Simplul fapt că vorbesc cu tine-mi face rău! (
se zbate iar ) Nu întelegi că am uitat tot ce are legătură cu tine?
Bogdan : (
îi dă drumul și îi vorbește trist ) Te rog iubito, lasă-mă să-ți dovedesc că m-am schimbat, te rog! Să știi, de când am revenit înafară de tine altceva nu am….
Cornelia : (
arogantă ) Nu, nu știu. Și e vina ta că nu știu și că atât mai ai tu… Tu i-ai îndepărtat pe toți…
Bogdan : Oamenii se mai schimbă iubita mea. Până și tu te-ai schimbat…
Cornelia : (
întrerupe sarcastică ) Și oamenii promit, și mint, și înseală, și trădează; și dacă fac o dată vor mai face, și se schimbă doar cel care dă dovadă de conștiință și remușcări. La tine n-am văzut asta niciodată și nici nu ma voi astepta să văd. Și, mă rog, ce-mi ceri? Iertare?
Bogdan : Da, iubita mea!
Cornelia : Meriți? Și cu ce te-ar încălzi?
Cornelia : (
arogantă ) Meriți? Și cu ce te-ar încălzi?
Bogdan : (
dezamăgit se îndreaptă spre ea ) Hai să nu fim chiar așa iubito, nu am însemnat nimic pentru tine? (
o prinde de mâini și o privește în ochii, ea îl privește furioasă ) Știu, ai vrut să fiu într-o lesă, (
pauză 3 secunde ) să ascult și să mă supun. Eram într-adevar rebel dar era bine așa cum eram noi. (
îi dă drumu și se plimbă prin încăpere iar ea îl urmărește cu dispreț ) Adu-ți aminte că au fost alții care au plecat din viața ta și nu s-au mai întors, iar eu..
Cornelia : (
întrerupe repezită ) …tu ai plecat de două ori, ce vrei mai mult de atât?
Bogdan : (
reia sigur pe el ) …dar m-am întors. (
se oprește și o prinde iar de mâini ) Trebuia să greșesc de două ori să văd că într-adevar meriți. (
o îmbrățișează, el o cuprinde cu mâinile, ea stă cu mâinile strânse ) Mi-e dor de viața care am avut-o împreună… mi-e dor. (
o sărută părintește pe frunte )
Cornelia : (
îl împinge arogantă ) Să-ți fie! (
pauză 2 secunde ) Să-ți fie, așa mi-a fost și mie cu prietenii mei la câte-o petrecere când eu eram singura. (
sarcastică apăsând pe „noștri” și „mei” ) Prietenii noștri? Nu! Prietenii mei… Care-mi sunt alături. (
tristă ) Se distrau iar eu plângeam în baie căci te iubeam și erai departe. (
pauză 2 secunde stau cu privirea în jos )
(
sarcastică ) Vrei să-mi amintesc? Pha! Jura-te! A fost vreodata ceva bun de la tine? (
răstită ) Porcule! Te-am scos din atâtea belele iar tu nici măcar să-mi fi alături n-ai putut… (
plânge ) Ți-ai băgat picioarele, nu odată, de două ori, nesimțitule…
Bogdan : (
iubitor ) Iubita mea, eu, așa cum eram m-ai iubit, m-ai acceptat și m-ai curățat de trecut…
Cornelia : (
repezită întrerupe arogantă ) Tu trăiești în trecut. Băi băiatule, tu trăiești din poveștile tale triste în care numai tu crezi ca-ș putea fi a ta. (
arogantă ) Jura-te! N-ai știut să vezi ceea ce eu făceam pentru tine…
Bogdan : (
reia încrezător ) ..m-ai curățat de trecut. (
o prinde de mâini ) Și câte ți-am suportat, aaah și câte mi-ai făcut la rândul tău, și am trecut peste pentru că știai bine, deși nu vedeai, simțeai că te iubesc. (
oftează ) Nu puteam să-ți arăt cum tu reușeai să-mi arăți mereu dar te iubeam și te iubesc… iubita mea.
Cornelia : (
recalcitrantă își retrage mâinile ) Ce? (
pauză 2 secunde ) Ce mă? Ce-ai mă, ești autist? Jură-te că ți-am făcut eu vreo fază! (
scârbită ) Nu ți-ar fi rușine?
Bogdan : (
trist și iubitor ) De ce, iubita mea?…
Cornelia : (
întrerupe cu tonul ridicat ) Încetează cu apelativele astea…
Bogdan : (
încercând să fie dur ) De ce Cornelia? (
o prinde de mâini și o privește iubitor ) Nu tu mi-ai întors spatele și ai plecat atunci la metrou? (
oftează călduros ) Iubita mea, mi-ai întors spatele și m-ai lăsat atunci când nu am auzit ce-ai spus; (
precipitat îi dă drumul mâinilor și se întoarce cu spatele ) ori eu nu am trecut peste? Sau aroganța cu care mă tratai într-o perioadă, că până și ai tăi prieteni îți spuneau s-o lași mai usor, nu era dovadă că te iubesc înferent; ori ziua aceea în care te-am rugat să vii cu mine la petrecerea aia la Intermacedonia și m-ai refuzat nu am trecut peste?
Cornelia : (
arogantă ) Mda, te-ai îmbătat și m-ai făcut de căcat la telefon…
Bogdan : (
întrerupe încrezător ) …și-atâtea, și-atâtea. Dar nu e bine, nu? Să vezi numai ce-i rau? Eu mi-amintesc numai ce-afost bun între noi…
Bogdan : (
o sarută pasional )…
Cornelia : (
întrerupe; tristă se pune la pieptul lui ) …eu nu vreau să te mai iubesc, nu mai vreau.. (
îl privește de la pieptul lui )
Bogdan : (
o sarută pasional )…
Cornelia : (
îl împinge și îi dă o palmă ) Nu pot… (
suspină )
Bogdan : (
nedumerit și trist ) Dar…
Cornelia : (
sună telefonul “Now youre gone…” , răspunde plină de ea, se plimbă și constant dă ochii peste cap în timp ce vorbește despre Bogdan ) Bună iubitule! (
zâmbește prefăcut ). (
pauză 3 secunde ) Și eu te iubesc. (
pauză 3 secunde ) Da, mă simt mai bine, încerc de fapt. (
oftează ) Au grija anumite persoane să-mi strice dispoziția dar (
se preface încântată ) noroc că te am pe tine puiule. (
pauza 2 secunde )
Bogdan : (
o privește trist )
Cornelia : (
dă ochii peste cap ) Da! M-am întâlnit cu el. Nuștiu ce vrea, tot insistă la mine, (
râde sarcastic ) se milogeste ca ultimul om ce a ajuns, ce jostnic e. (
pauză 2 secunde ) Ce-ai spus iubitule? (
pauză 2 secunde ) Și eu te iubesc puiul meu! (
pauză 2 secunde ) Bine, bine, hai… Pa. (
plină de ea închide telefonul ). (
spre el autoritară ) Și? Mai ai ceva de adăugat? (
arogantă ) Am treabă și eu și chiar n-aș vrea să te rețin … știi tu.
Bogdan : (
o privește întristat ) Ai vobit cu el?
Cornelia : (
răstita, arogantă și cu tonul ridicat ) Nu cred că e problema ta cu cine am vorbit și-n plus n-ai cum să știi pentru ca nu mai faci parte din viața mea, niciodată n-ai făcut parte din ea. Tu erai cu lumea ta aia bolnavă iar eu mă luptam să te trezesc. Întotdeauna m-ai crezut proastă și încă o dată ți-am dovedit că nu e așa. Am trecut peste tine. Gata! Nu mai insista. Nu mai pot fi cu tine.
Bogdan : (
blând ) Nu există nu pot, există nu vreau…
Cornelia : (
agitată ) Bine, atunci nu vreau! Nu mai vreau! Pleacă din viața mea. Nu mi-o distruge iar. Nu mă face să sper aiurea la ceva ce nu va fi. Ce am acum e mai presus de orice am avut cu tine… (
pauză 2 secunde în care ea își aprinde o țigare ) Of, pe cine mint, încă te iubesc dar nu mai cred în tine, nu mai cred în cuvintele tale. (
agitată ) Nu mai am ce plânge la telefon cu tine când nu-ti-e bine, nu mai am pe cine trezi dimineața sau sa ma ducă acasă… (
optimistă ) Acum stau cu un bărbat care mă iubește așa cum merit și cum tu nu ai știut niciodată să faci. (
fumând privește în sus visătoare ) Îi calc, îi spăl, îl iubesc. (
articulează pe "ne" ) Ne iubim… Un bărbat care m-a cerut în căsătorie…
Bogdan : (
cu capul plecat ) Știu… La ziua prietenei lui Matei. (
trist ) Știu că ai spus Da doar de dragul de-a spune-o. Știu că nu cred ca ar fi zi în care să nu te gândești la mine, ori că-ți impui copilăresc să nu o faci sau te grăbești să-ți fuți viața cu el… Nu știu… Știu că am greșit… (
o prinde de maini și o privește în ochi ) Știu că te iubesc… Știu că meriți, ce nu știu este; de ce încă mai faci toate astea?
Cornelia : (
se zbate din mainile lui și se întoarce cu spatele ) Vezi, mă urmărești ca un obsedat, să-mi distrugi viața. (
agitată își aprinde o altă țigare și se plimba prin încăpere autoritară ) N-am să te las… N-am să te las să fii fericit, am să fiu mereu umbra ta să-ți aduc aminte de greselile trecute… (
se întoarce la el și se răstește ) Tu nu ai știut niciodata să mă alinți, n-ai știut niciodată ce am simțit petru tine și câte am pus în joc sau măcar să mă iubești pe cât te-am iubit si eu. De mă sunai în miez de noapte eu eram mereu acolo pentru tine… Tu în schimb erai mereu pentru altcineva, nu și pentru mine. Toți te-au acceptat. (
cu tonul ridicat spre plânset ) Toți din lumea mea erau ai tăi, nu era îndeajuns? Ce vroiai mai mult de atât? Ce mai vrei acum de la mine?
Bogdan : (
bland ) Iubita mea… (
pauza 2 secunde ) Să mă iubești ca înainte… Să-mi repar din greseli, să lupt pentru tine… Exact așa cum o făceai tu cândva, acum e rândul meu.
Cornelia : (
dură spre el ) Nu înteleg ce cauți iar în viața mea? Însă de data asta nu-ți permit să mă mai distrugi… Să mă manipulezi cum vrei tu și să-ți bați joc… (
se întoarce cu spatele autoritară ) Am o relație mult prea frumoasă de care sunt mândră și la care nu voi renunța pentru nimic în lume…
Bogdan : (
iritat o prinde de-o mână și-o întoarce brusc ) Crezi că va ține la nesfârșit? Nu va călca strâmb nici el? Așa perfect cum ți-l imaginezi, cum eram și eu, cum era și Alex sau celălalt dinaintea lui care chipurile a dispărut de tot, nu va fi perfect.
Cornelia : (
își ia mâna nervoasă ) Mănânci căcat, asa cum mereu ai mâncat.. Eu nu te pot ierta. Nu pot trece peste nesimțirea ta. Nesimțirea dureroasă de atunci când (
scârbită ) îmi spuneai la telefon că mă iubești și erai cu aia și-o futeai. Nu pot. (
răstită spre el ) Ai simțit și tu asta din partea ei, și sper că te-a durut la fel de mult ca pe mine. M-ai lăsat fără inima, fără sentimente… Un nimic am mai avut după… Abia George a reușit să mă schimbe și crede-mă că după luni de încercări. (
îi cuprinde obrajii cu mâinile și îi vorbește călduros ) Off… nu înțelegi? Tu nu mai ai nicio șansă. Eu cred că nu realizezi cât de mult te urăsc. Dintr-o iubire imensă care ți-am purtat-o cândva, a ajuns o ura de care nu credeam că poate fi capabil un om. Bogdan… iubitule, chiar dacă totul se schimba, ura mea nu se va schimba și tu chiar poți să te schimbi pentru că nu pentru mine o faci ci pentru tine, însă eu nu mai cred nimic din gura ta… nu mai am ce crede.
Bogdan : (
blând ) Iubito, aș vrea să-mi dai șansa asta, știu a treia… Niciodată nu e prea târziu, doar știi asta. Mă iubești, și-o simt. (
agitat ) Mă tot repet în cuvinte, ce pot să mai fac să înțelegi? Atâtea lucruri sunt ce ne leagă în continuare, de amintiri și vorbe spuse noaptea. (
o prinde de mâini ) Iubita mea, atât de orb am fost, că tu mi-ai oferit tot. Tot ce am avut și am acum e al tău. Lasă-mă să lupt pentru tine… Te rog… Te rog… Lasă-mă să fac orice pentru tine, așa cum făceai și tu…
Cornelia : (
își retrage mâinile și vorbește autoritară ) Pentru mine? Absolut nimic. Pentru ce ai face ceva pentru mine? Pentru tine… cred că tu știi mai bine. (
răstită ) Eu nu ți-am cerut niciodată nimic decât sinceritate și fidelitate și în schimb cred că ți-am dat și luna de pe cer… (
indiferentă ) Luptă dar lupta pentru tine. Și dacă tu nu contezi pentru tine, atunci cine sau ce? Mha… Spre deosebire de cum eram înainte, acum eu contez pentru mine enorm de mult. Cuvintele astea nu mă mai ating de mult…
Bogdan : (
o prinde iar de mâini și o privește blând ) Poate nu am știut cândva cum să fiu, sau poate mi-era teamă doar știi, și ție-ți este teamă acum și iată, sunt dispus să învăț… Să mă înveți cum să te iubesc… (
apasă pe cuvântul ”să” ) Cum să iubesc.
Cornelia : (
iși retrage mâinile și contunuiă sarcastică ) Mă faci să râd! (
apasă pe fiecare cuvânt ”eu” ) Eu să te învăț pe tine ce e aia iubirea? Eu, aia mică și proastă care pune botul la orice cuvânt? Eu aia începătoare și neștiutoare? Eu? (
răstită ) Dar unde ți-a dispărut lauda de sine? Cuvintele tale, cum tu le știi pe toate în ale iubirii, că tu nu iubești, tu fuți, că n-ai mai iubit de la aia din Focșani și asa mai departe. Unde e aroganța ta? Unde Bogdan, unde?
Bogdan : (
răspunde blând și se îndreaptă spre ea ) Așa vrei să fiu? Arogant ca înainte? Așa te pot aduce inapoi? Nu mai sunt așa, nu mai vreau să trăiesc în trecut ca altădată. Să trăiesc din amintiri irosite aiurea, și care poate nu au meritat…
Cornelia : Abia acum ai realizat că trăiesti în trecut, din amintiri? (
dură ) Băi băiatule, consideră-mă o amintire, e mai bine pentru toți… (
se întoarce cu spatele )
Bogdan : (
o întoarce înapoi și o prinde iar de mâini ) Nu e bine așa, nu vreau…
Cornelia : (
se întoarce cu spatele ) Gandește-te bine, vei vedea că așa e. Perfecți nu putem fi, pentru că perfecțiunea nu există, tu știi asta, fericiți da… (
apasă pe cuvânt ) Separați. Că nici nu mai vreau să aud de tine, nici ca prieten nu te vreau pentru că nu ai știut să mă ai. (
se intoarce răstită la el ) Și știi de ce? Pentru că nu ai vrut niciodată să mă cunoști că să știi ce să faci cu mine și ce-mi place mie… (
se întoarce cu spatele indiferentă ) Păcat că eu am ajuns să te cunosc mai mult decât mi-aș fi dorit…
Bogdan : (
ridică tonul trist ) Tu chiar crezi că mă joc? Chiar crezi că mai am timp de pierdut aiurea cu trecutul meu? Eu nu pot trece peste tine la fel de ușor ca și la celelalte? Crezi că nu esti tu cea importantă, când eu tot la tine am venit, și am deschis ochii poate la limita? Nu vreau să perd ce pot avea din nou cu tine… (
o prinde de mâini ) Nu pentru ceea ce am trăit cu tine, nu pentru ceea ce i-ai oferit sufletului meu… nu mai e o joaca pentru mine.
Cornelia : (
suspină ) Asta ai făcut tot timpu… Totul e o joaca pentru tine. Nu vreau să știu, m-am săturat de promisiuni în vânt, acum lasă-mă că îmi faci rău, mereu mi-ai făcut. Uită-mă! Uită-mi vocea, râsul, ochii, buzele, pasiunea. Uita tot! (
se apropie de el ) Șterge-mă cu buretele din viața ta… Uită-mă… (
îl sărută pasional )
Sfârşit!
? 
), dar fie...
)