• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Povesti de singuratate si dorinte

Ba, eu zic ca am castigat ceva. Poeziile lui Black. Si chiar au un farmec aparte. Nu inteleg insistenta ta....
 
Ben,daca doresti un topic doar cu ceea ce scrii tu,fa-l ,dar tot aici :p eu ma gandeam la asta de la bun inceput .
 
Ben, nu vrei tu sa sari in ajutorul nostru cu comentariile ,ca esti mai familiarizat cu astea decat noi, care suntem doar consumatori de poezie.Ce zici? Te astept.
 
@Anuk - probabil ca ai dreptate dar am ajuns la concluzia ca mi-am facut datoria aici, poate mai repede decat ma asteptam...
 
poti sa dai copy paste prin alte parti linistit, nu cred ca se prinde nimeni
 
Cocktail​
de Copoiu Florin Beniamin​

- E timpul să plec necunoscutule! Ne-am iubit destul...
Îi spusesem în soaptă înainte de-a renunţa să-mi mai pun sutienul pe mine. Îmi luasem cămaşa lui albă. Îi sorbeam parfumul din guler şi-l priveam cum dormea nestingherit într-o linişte dulceagă. Lăcrimam. De câte ori să-mi spun în sinea mea că nu mai pic pradă şi nu mai vin în casa niciunui bărbat? Reproşuri pe care mi le spuneam în gând, dar el era aşa de dulce. Blonduţ, cu ochii negri şi dulce în vorbe...
- Iubitule...
Îmi doresc mereu să-l strâng şi să mă tragă spre el, spre pieptul său, să facem dragoste între fum de ţigare şi pahare pline de vin roşu... Păcat, el e unul cu noaptea. În zi el nu mai e... Şi nici a doua noapte.
Îl mai întâlneam până să ajungem unde suntem acum, dar rar. Ne învârteam în anturaje comune. El mă privea mereu atent iar eu zâmbeam ca o fetiţă pe ascuns. Niciodată nu-şi gasise curajul să-mi vorbească, să-mi spună cât de mult mă dorea, să-i văd chipul cum se lumina când mă vedea, sau să tremur toată când se apropia. Eram doi nebuni ca şi acum... Când ne-am iubit pentru prima şi ultima oară.
Am refuzat mereu alte căi de a ne vorbi, nici prin telefon nici prin intermediari. Doream să vină el, să mă vrăjească prin cuvintele lui, să-mi spune orice fel de clişeu numai să se culce cu mine. Norocul lui era că eu îl doream la fel de mult...
Într-o sâmbătă seara un tip din anturajul nostru îşi sărbătorea ziua la un restaurant din zona în care locuia el. Anturajul lui era foarte mare, asta lăsa impresia, îi ştia pe toţi şi toate. Mă făcea să râd, orice fată cu care vorbea folosea tot felul de apelative ieftine de genul "iubita mea" sau "păsărică" , era atât de tipic, la urma urmei şi eu eram atunci o tipa tipica la rândul meu chiar şi aşa nu sunt o ieftina ca altele...
Jumătate de noapte am petrecut-o printr-un pachet de ţigări, cafea şi conversaţii plictisitoare cu mai mult de jumătate din băieţii de la petrecere. Hormonii le alergau prin sânge, îi vedeam şi mă amuzam de tentativele lor eşuate de a mă aborda... Mulţi aveau senzaţia că toate tipele care vin la o petrecere, vin doar ca să se culce cu cineva.
El, conversa mai cu toţi şi printre rânduri îmi arunca priviri atente. Îl observam şi îi răspundeam. Sigur povestea asta seamănă cu toate poveştile, clişee epice... Nu-mi pasă, sunt o femeie căruia nu îi pasă ce este-n jur şi ştie ce vrea. Mai bine să fiu aşa decât să fiu călcată-n picioare din inconştienţă.
Mă îmbrăcasem lejer, zic eu, pentru o petrecere. Aveam o rochie albastră fără bretele cu parul prins şi-o geantă plic din catifea.
- Hai sa bem o cafea...
Îmi spuse dragul de el. Credea că-i pic în plasă ca una din prostuţele pe care le vrăjea el. Era şi dulce, se aştepta să muşc din schemuţele lui clişeice.
- Dragule, eu nu ies cu străinii...
Apoi mă ridic şi plec privindu-l în urmă. Recunosc, îmi doream să fiu abordată. Îmi doream să fiu vânată. Îmi doream să se lupte pentru mine, el, oricare ar fi fost el, dar nu cedam cu una cu două; moment în care el mă prinsese de mână şi mă trase
- Stai...
- Bai băiatule, unde te crezi? În filme?...
Şi-l las fără grai. Mă amuza cumplit, era aşa de dulce cum tot încerca să mă tragă spre el. Eram tineri, dar nu îndeajuns de tineri încât sa ne jucam. Aş fi vrut să rămân mai mult în viaţa lui, sau el în a mea, sa ne vrăjim în fiecare seară şi-n dimineaţă să ne trezim unul în braţele celuilalt sărutându-ne... Iubindu-ne... Astfel de basme pentru femei ca mine nu există.
M-am dus în baie şi-am chicotit pe seama lui, mă dădusem cu rujul meu cel roşu. Acel ruj care înnebunea bărbaţii şi parfumul căruia niciun bărbat nu i-a rezistat şi mă pregătisem de luptă...
Ieşisem şi-l priveam cu coada ochiului, elegant încât să-l fac să mă dorească. El mă privea atent de la masa la care era aşezat, tipele păreau să-l abordeze, el mă privea atent, dincolo de muzică, dincolo de fum... Era deja un joc de copii de care îmi doream să mă îndrăgostesc numai sa aud vorbe dulci cu care ar încerca el să mă vrăjească... Mă lăsam sedusă doar dacă vroiam eu sa fiu sedusă. Eu oricum obţinusem deja ceea ce-mi doream. Mi-am dovedit că totuşi pot, chiar şi după mult timp, să mai fac un bărbat să mă dorească. Deodată din privirile insistente se apropase din nou.
- Vreau să-mi cer scuze pentru mai devreme...
O altă replică dulce, spusă special să mă înduioşeze, era o vulpe bătrână în meseria asta şi-l simţeam...
- N-ai de ce să-ţi ceri scuze, si daca ar fi s-o, cere-ţi scuze în faţa lui Dumnezeu, nu mie.
Şi când să mă ridic ajungem faţă-n faţă... Mă prinsese de brâu şi mă-nbrăţişase. Eram speriată, vroiam să mă zbat, să scap din mâinile lui dar era atât de dulce... Îi miroseam gulerul cămăşii pe care-o purta şi îl sărut pe gât... Gulerul ulterior se pătase cu rujul cu care mă dădusem, ca o ştampilă. Era unică senzaţia, eram parcă în mâinile unui erou ce mă salvase dintr-un incendiu, iar fumul de ţigare era cerul prin care noi zburam..
Timpul se oprise şi pentru o clipă eram una cu el. Buzele lui erau ale mele, parfumul lui era al meu, inima lui a mea şi tot ce era în jurul nostru dispăruse printre muzica tare şi fumul de ţigare... Mă mângâia suav pe obraz şi-l simteam că mă dorea, îl simţeam cum vroia să fugim, să uitam de anturaje şi nebunii, să uitam de ţigări, cafele, şi replici de agăţat... Îl doream. Îl sarutam pe gat şi îi simţeam fiorii. Mă aştepta la fel de mult pe cât îl aşteptam şi eu...
După ce dansasem mă luase de mână şi mă dusese în holul băilor trântidu-mă de peretele unde era o oglindă mare ţinându-mă de gat... Mă adulmeca, şi mă simţea toată, extazul era cu atât mai mare cu cât muzica începea să se audă tot mai tare, teama că ar putea cineva să intre peste noi ne ţinea tot mai mult în suspans... Mă sărutase pe gât apoi a dorea să vadă dacă îl doream cu adevărat şi mă atinsese acolo unde mulţi bărbaţi n-au reusit să mă atingă. Mă simţise că poftesc după el. Era evident că-i picasem în plasă, sau aşa voiam să creadă...
Mă sărutase ca un adolescent pe gât, cu o mâna sub rochie si cu cealaltă pe obrazul drept pe care eu îi simţeam venele groase de pe mâna lui ce-mi strângea chipul, şi degetele care şi le plimba gentil pe sub rochie. Mă aprindea parcă mai tare, şi nu ne doream decât să ne pierdem amândoi în nebunia unui cântec de noapte, cearceafuri albe şi nopţi târzii în care dansam împreună...
Aaah ce de-a clişee folosea, şi totuşi era spontan... Un oximoron al mediului social. Avea momente când era previzibil, cu atingerile, cu vorbele, cu privirile, însă era îndeajuns de bun încât să mă facă să plec cu el... La un moment dat mă trase de mână să mergem. Spre ieşire, spre apartamentul lui...
- Hai, vino cu mine!
- Stai!
Şi-l privesc în ochi apoi îl sarut dulce şi fugim spre ieşire să luăm un taxi. Ne luasem lucrurile şi ne făcusem dispăruţi printre mulţimea din petrecere, muzica tare, fumul gros de ţigare, urlete şi chiuieli, distracţie şi dorinţe ascunse ale bărbaţilor, ne-am strecurat în neantul nopţii, şi-mi placea sa visez, să mă las dusă de valul superficial...
Tot drumul nu ne-am spus o vorbă, ne priveam unul pe altul pe bancheta din spate şi ne ţineam de mână, cu degetele încrucişate parcă eram doi adolescenţi îndrăgostiţi. El ştia bine ce să-mi ofere să-mi fie pe plac. Fiecare gest micuţ îl urmăream reciproc, ca un vultur, nu cumva să facem vreo greşeală să ne stricăm momentul... Din clipa în care fugăream cu taxiul simţeam că mă lăsam încet prada, iată, a nuştiu câta oară, unui individ, conştientă.
Ne-am grăbit pasul sărutându-ne în lift până ce-am ajuns la etajul zece, la apartamentul lui din centrul oraşului, o vorba nu mi-a spus până la uşă. Deschisese uşa, apoi:
- Hai!... Intră!
- Să nu îţi faci impresia că o să se întample ceva doar pentru că m-ai pipăit sau m-ai pupat până acum...
Deodată-şi schimbase privirea. Aşa eram eu, mai dura, dar nu superficială cum era el. Codus de celălalt cap, şi nu mă refer la capul pieptului.
Dupa ce închisese uşa, ne luasem de mână şi ne condusem unul pe altul spre dormitorul lui. Un dormitor specific unui tip ca el. Zugrăvit pe un albastru deschis şi mobilă nouă. Avea un miros dulce camera lui, ca un soi de afrodisiac, de nu ştiam bine, el premeditase tot, dar eu eram mai vicleană ca el. Pe pat avea întinse tot felul de obiecte feminine. Clame de păr, un sutien, o perie de păr, un maieu, un parfum, nişte fotografii cu el şi încă o tipă cu ochelari cu un sac pe care scria gros numele unei fete... Pe birou avea caiete cu versuri scrise şi o scrumieră plină cu ţigări nefumate şi uitate iar undeva în colţ zăcea o rama dublă cu două poze în care era el de când era copil... Până să-i cedez ne-am privit ochi în ochi nestingheriţi de obiectele din pat.
"Prostuţule" îmi spusesem în gând. Nu ştiu daca era cu cineva sau nu, dacă tipa din poze era iubita lui sau nu, dar se pare că reuşise să mă facă să ajung în apartamentul lui. Era o luptă în care preferam să nu mă-ndrăgostesc de el... Deodată mă prinsese de încheietura mâinii, şi mă sărutase respirând parcă de după fiori. Fiori pe care şi eu îi simţeam până în capătul degetelor de la picioare. Mă topeam în dorinţa lui nebunească de a mă iubi superficial. Nu voiam să cred ca el se-ndrăgostise chiar dacă mi-o arătase. Era totuşi un tip de care eram conştientă ca nu voi mai auzi. De ce să mă îndrăgostesc de-un basm?
După minute-n şir de sărutări mă lăsase în cameră timp în care el plecase spre bucătărie. Îmi aprinsesem o ţigare şi începusem să răsfoiesc din versurile lui... Era un fel de poet nedescoperit, drăguţul de el. Cu nişte versuri în care încerca să arate ceva. Probabil versuri facute să agaţe vreo puştoaică de liceu. Eu eram prea bătrână pentru astfel de abordări. Cel puţin nu era momentul atunci... Cel puţin nu între noi... De ce să cred că ar fi unul care să rămână când noi nu ne-am schimbat mai mult de câteva vorbe de când ne-am cunoscut oficial şi până în clipa în care ajunsesem la el? O mai fi având pretenţia să mă şi culc cu el. Voia şi se întâmplase...
Venise după 10 minute cu o sticlă de vin roşu şi două pahare înalte pline. Chicotisem, eram uimită cât de previzibil putea fi în unele momente, şi-l uram pentru asta.
- Încerci să mă-nbeţi...
- Nu! Vreau doar sa cinstim pentru clipa asta...
- Nuştiu cine ai senzaţia că aş fi dar nu sunt niciuna din femeile din poveştile tale scrise pentru agăţat puştoaice de liceu!
Sarcasmul era singura metodă de-al face interesat şi de a mă proteja în acelaşi timp. Îi vedeam privirea miloagă atunci când mereu îi tăiam entuziasmul dar el încerca tot mai tare. Mă poftea şi mă doarea mai tare ca oricând, iar mişcarile mele suave erau doar ca să-l cuceresc de tot.
Luasem paharul şi sorbisem împreuna cu el o gură vin; fumul din ţigarea nestinsă şi parfumul dulce din camera lui mă-nnebuneau şi mă faceau să uit că sunt femeie şi am o demnitate. Juca dur, la fel jucam şi eu. Pentru el eram ca o prăjitură de după o vitrină dintr-o cofetărie, poftea la mine mai rau ca un copil mic, iar eu nici în ruptul capului nu mă lăsam fără o luptă.
Îmi mângâiam gâtul ca vârful degetelor şi-l priveam de sus cum sorbea din paharul aproape gol de vin. Un vin roşu, dar dulce, totul dulce cum îi place unei femei dure să-i cedeze. Mă impresiona. Scumpul de el, dulcele de el. Cum mă privea şi cum mă admira, clipea uşor şi respira repede şi silenţios... Deodată lăsasem paharele deoparte şi începusem să ne sărutam.
Cedasem, ca o femeie ce sunt, am o inimă care să lasă cucerită, chiar şi de-un străin. Îi simţeam palmele cum îmi strângeau chipul cu dorinţă şi sudoarea din trupul amândărora. Mă mai opream. Îl mai priveam, mai chicoteam de urma de ruj de pe gulerul lui şi-l sărutam din nou, prin fumul de ţigare şi paharele de vin.
Avea muşchii încordaţi, palmele-i erau umede şi ochii îi lăcrimau sărutându-mă... Avea emoţii iar eu nu voiam să-l cred, nu voaim să pic în capcana lui ca şi în a altora. Mă minţisem singură, eram deja în braţele lui iar el mă sorbea de sus până jos...
În timp ce mă săruta îşi plimba mâinile pe tot trupul meu, tremurând, simţindu-mi sânii întăriţi de poftă, şi totuşi nu vroiam să mă ofer, dar îl simţeam cum mă copleşea. Dulcele parfum, camaşa lui alba pătată cu rujul meu, ochii lui negrii, părul lui scurt şi blond, privirea cu care mă cucerea... Cliseul de el, era la fel ca oricare alt bărbat cu care m-aş fi culcat până acum, avea doar alte haine şi el era mai dulce...

Va urma!​
 
=D>=D>=D>=D> Frumos, foarte frumos! =D>=D>=D>=D>
 
Ochiul de apa

4d5954e6142fb.jpg


M-am nascut demult, nu mai tin minte unde si cum. Dar, de cand ma stiu, locuiesc aici. In jurul meu cresc flori mai mari sau mai mici. Uneori sunt roz, alteori sunt galbene sau mov. De dimineata si pana seara nu fac altceva decat sa se oglindeasca in mine. Reactiile lor, atunci cand se privesc, sunt diverse. Reactia mea nu mi-o cunosc. Sunt o apa in care se oglindesc florile, pasarile si cerul.

Iarna, cand inghet, nu prea mai stiu mare lucru. Dar cand aud florile crescand, stiu ca vine primavara. Si pana sa ma dezmeticesc prea bine, le vad cum isi aranjeaza petalele roz. Atunci sunt si eu roz. Si orice alta culoare in afara de cea a mea. Asa credeam candva, ca si eu am o culoare. Apoi mi-am dat seama ca eu exist pentru ca florile, pasarile si cerul sa se vada atunci cand ma privesc.

Toate astea se intamplau pana sa apara acea noapte. Inchisesem ochii si raspundeam cu clipociri lenese urarilor de noapte buna ale florilor ce abia se mai tineau pe picioare. Deodata, o picatura de lumina s-a asezat pe marginea mea si m-a incalzit intr-o clipa. Nu imi dadeam seama daca dormeam sau nu. Gandurile asteptau. Apoi, lumina s-a ridicat impreuna cu mine. Eram aripile ei de apa. Zburam. In urma mea, un ochi de apa mirat.

Am ajuns in cealalta parte. Stiam de la flori ca exista. Acolo, mii, zeci de mii de fluturi zburau pe deasupra unui camp urias de lumina. Eram un fluture. O lumina cu aripi de apa. Am zburat nebuneste si m-am bucurat cum nu stiam ca ma pot bucura. Imi aflasem culoarea.

http://www.feminis.ro/bloguri/Vilia_Lupu/fara-categorie/ochiul-de-apa-1820
 
A trecut un inger azi, prin mine...

M-am observat din afara in prezenta soarelui. M-am detasat de mine si m-am privit mergand pe strada fericita (fericire de moment, dar atat de intensa!)…si dandu-mi seama ca as putea renunta la planurile de azi pentru ca nu am chef, am mers pe strazi dupa-amiaza, cand culoarea cerului si a luminii soarelui vorbeau despre Dumnezeu :)

Am tot mers, am intrat cu o stare febrila dintr-un magazin intr-altul, fie el de gablonturi sau spice shop (nu intrasem niciodata si vroiam sa vad cum e - tot n-am inteles nimic :) ), pet shop, cu haine sau supermarket sau sh…m-am holbat. Pur si simplu m-am holbat la oameni, la ce fac ei, daca sunt sau nu mai veseli acum ca e soare, daca aud si ei aceeasi muzica pe care o aud si eu, daca mai viseaza, daca mai au imaginatie…daca mai traiesc. Caci in ultimul timp mai toti ne-am intunecat. Daca va uitati in metrou, sau de fapt in mijloacele de transport in comun…e trist peisajul. Lumea cam "hiberneaza", ca sa nu spun ca parca din ce in ce mai multi se duc "sa moara putin", cum zicea Sorescu…Dar azi am avut noroc. Am dat peste oameni care mi-au zambit inapoi, care nu se certau sau injurau pe strada, am scapat de hoti, am cumparat lalele pentru mama si am "negociat" si chiar daca m-a pacalit tiganca…eu am simtit ca nu a fost asa, am vorbit cu oamenii pe care ii iubesc, dar nu m-am intalnit cu ei, deoarece azi dupa-amiaza…eram doar eu si restul lumii straina mie.

Am ajuns intr-un parc…nu stiu sigur unde, am vazut ca si pasarile sunt fericite, ca nici zapada nu mai e rece, dar ca noroiul si-a intrat in drepturi, m-am stropit pana sus pe pantaloni si m-am amuzat, am dat o mandarina unui copil…si ajungand la mine in Dristor pe jos dar pe rute ocolitoare si pierdute memoriei mele am stat putin pe o banca, am aprins o nenorocire de-aia de care tot spun ca ma las (dar si ea parca avea ceva proaspat) si am inceput sa…tac in mine. Si sa primesc ce vine de afara. Am vorbit cam mult si sunt, de felul meu, cam agasanta cu vorbitul uneori degeaba, multumesc cui mi-a deschis ochii pe treaba asta :). Si taceam…si ma bucuram de tot. Cred ca azi am invatat sa…"meditez".

Soarele imi zambea, bancuta ma sustinea si imi promitea ca va fi bine, vrabiile barfeau ciorile si mirosul de cartofi prajiti de la fast food ametea pietonii…iar eu pur si simplu stateam. Uneori e bine sa stai.

O poveste citita nu mai stiu unde spune ca niste arabi vin la oamenii desertului cu dorinta de a fi dusi cat mai repede pe partea cealalta. Oamenii desertului se invoiesc pentru cea mai mare suma de bani pe care calatorii o puteau oferi. Tot mergeau si mergeau, pana cand, intr-o zi, oamenii desertului si-au culcat camilele, si-au asternut tabara. Calatorii, exasperati si grabiti, incep sa urle ca ei au dat o gramada de bani, ca nu se poate sa se opreasca etc. Dar oamenii desertului au raspuns-"am mers prea repede si nu mai stim cine suntem. Trebuie acum sa asteptam sa vina si sufletele noastre din urma".

Cam asta am simtit petrecand 3 ore cu mine. Si pe banca m-am asezat si…am asteptat sa ma linistesc. Va multumesc ca sunt si ca sunteti. Ca suntem vii. Si ca mi-ati zambit azi.

Cea mai frumoasa zi.

http://www.feminis.ro/bloguri/Alexa_Istrate/fara-categorie/a-trecut-un-inger-azi-prin-mine-1809
 
Cocktail ( partea 2 )​
de Copoiu Florin Beniamin​

Mi-a dat uşor rochia jos… Se prelinse toată pe mine lăsându-mă-n sânii goi şi în chiloţi. Mă descălţasem de pantofi şi îl lăsasem pe el să mă aşeze pe pat. Într-o grabă dăduse totul deoparte să ne facă loc. Prea gentil era, îi tremurau palmele când m-atingea, dar nu puteam să-i dau drumul buzelor… Se grăbea dragul de el, se grăbea să mă seducă, să-mi facă avansuri insistente de care amândoi ştiam că voiam să le simt, şi nu doream de grabă…
– Stai…
Îi spusesem în gâfâieli în timp ce îl priveam în ochi. Era chipeş, mă fermecase privirea lui şi parfumul din camera, clipe în care îmi doream ca timpul sa nu existe, la fel cum îmi doream şi în restaurant, şi să uit că am o demnitate de femeie, să-l las între coapsele mele şi să mă facă să-l doresc mai mult…
Se dezbrăcase, gol. Cămaşa i-o luasem să-l simt lângă mine şi tot ce însemna el. Să-l simt pe mine, în mine… Cu mine.
Avea un alt stil de a iubi. Ceva ce eu am mai întâlnit dar cu mult timp în urmă. Voia să mă iubească altfel decât o făcea el, şi îmi plăcea să fiu minţită, de nu ştiam bine, preferam să închid ochii şi să mă mint că sunt iubita decât să ştiu că un străin m-a prins în mâinile lui.
Din sărutări trecuse la spatele meu. Eram pe partea dreaptă a patului. Mâna stângă o avea la brâul meu cu palma pe sânul drept şi mă strângea; mâna dreaptă o avea sub capul meu iar palma o strângea de palma mea. Mă sărutase pe gând şi în extazul uitării îl lăsasem în mine. Adoram cu îi se umflau venele din mâini cum mă strângea, chipul aspru şi lacrimile cum îi curgeau şi se ascundea. Mă jur că îmi doream să vină un cutremur să se dărâme blocul să murim împreuna, dar niciodată n-am uitat că sunt femeie, chiar dacă am cedat, chiar dacă nebunia unei iubiri unice m-a dus într-un val superficial. Eu dacă vreau să iubesc, pot iubi chiar şi pentru o noapte… Şi aşa am şi făcut. Mă iubisem cu un străin…
Inimile se zbăteau sălbatice în nebunia fumului şi a parfumului din cameră într-un amestec deosebit de vin şi nepăsare, mă-ncovoiam toată la atingerile lui bărbăteşti, şi-l descopeream cu fiecare atingere a lui. În tot timpul ăsta nu-mi dăduse cămaşa deloc jos, voia să ştie că-l doresc, eu voiam să ştiu că-l mint şi că mă mint şi pe mine totodată.
Am dansat împreună nestingheriţi printre amintiri dureroase cu alţi bărbaţi cu care-mi mai pierdeam nopţile sperând să mă lipesc să nu îi părăsesc… Bărbaţii sunt porci, toţi, dar sunt şi excepţii, cel mai bine e să fii ca ei, să vă iubiţi apoi să dispari din viaţa lor, cum fac şi ei mereu.
După minute-n şir de sudoare din dorinţă, mă întorsese pe spate şi începuse în a mă săruta atent cu vârful buzelor pe frunte, pe buze, pe barbă, pe gât, după urechi încet până pe piept, apoi cu vârful buzelor lui cărnoase îmi devora sfârcurile ca pe nişte struguri. Mă facuse să gâdesc la lucruri pe care nicio femeie deobicei nu le-ar gândi de-ar fii vreuna-n locul meu… În nebunia nopţii încheiase dragostea cu un ultim sărut pe cealaltă pereche de buze pe care nu mulţi bărbaţi au reusit să le sărute. Săruturile lui şi vinul mă-nnebunise şi până să-l mai simt din nou ajunsesem la punctul în care mă strânsesem toată de extazul feminin şi nu doream nimic altceva decât să fiu cuprinsă de el şi să adorm până-ntr-a doua zi. O a doua zi care nu a existat. Mă ridicasem îndată ce adormise şi îl privisem cum dormea nestingherit în lumea lui superficială, crezând, dragul de el, că se va trezi cu mine în braţe dar nu a fost aşa… Îmi luasem hainele şi camaşa lui şi disparusem. Deşi, ştiu, sunt o femeie, şi poftesc şi eu la iubiri şi poveşti care nu se mai termină, probabil că doream ca el să nu mă uite, să mă iubescă pe undeva pe ascuns sau să mă caute ca orice alt bărbat care şi-a arătat o parte mai sensibila, dar cum spusesem şi în alte rânduri, eu dacă vreau să iubesc, pot iubi chiar şi pentru o noapte…

Sfârşit​
 
O poveste de acum 3 - 4 ani care nu a avut continuare

Trecătorul​
de Copoiu Florin Beniamin​

...mi-era dor de casă. Mi-era dor de mama, mi-era dor de sora mea plecată şi de nepoţica mea. Mi-era dor de mine şi de dus la ei, cu mult poftita dorinţă de a mă odihni. Eram obosită, bineînţeles pentru că, aşa cum era Bucureştiul obositor, aşa era şi alt oraş şi nu doream decât să merg acasă. Plin, fără pic de aer sau gânduri curate oraşul mă sufoca. Voiam să nu mă mai gândesc la cel ce-mi dăruisem chiar şi viaţa şi mă târâse prin gropi. Nu voiam nici să mai aud de dragoste sau de dăruire... Nu-mi pasă, şi în plus aveam cu totul alte perspective despre viitorul meu. Nu cu el, sau cu altul care ar putea să mă facă să sufar. Doar eu, mama şi sora mea, asta era tot ce voiam. Zilele treceau cu gânduri îndurerate şi reţineri la orice poftă de afecţiune... Tristă, pierdută, poate că asta mi-a fost răsplata pentru tot ce i-am dăruit, tot ce am făcut pentru el, tot ce am sperat că va fi între noi. Mi-a spulberat orice vis, şi inima cu totul. Nopţile nedormite, orele în care am cugetat, şi lacrimile ce nici el nu mi le poate returna, nimic nu mă putea face fericită. Eram şi sunt o fată frumoasă, nu cred că era capăt de drum pentru mine însă nu la asta visam, nu-mi doream aşa ceva. M-a făcut să nu mă mai dăruiesc mai mult de-o zi, de-o oră, de-un sărut, de-o vorbă dulce-n tren sau prin tramvai. M-a făcut să închid ochii, lăcrimaţi după fiece sărut străin... Străin? Da! Străin; poate că mă făcea să mă simt dorită mai mult decât mă făcuse el... Sau nu... Prefer să fac altceva decât să mă mai gândesc la el.
Că tot vorbeam de tren, vorbăreaţă cum sunt, n-am putut evita un puştiulică. Amuzant cum sună, lui i-am dat mai multă atenţie decât i-am dat cuiva vreodată de după cel ce m-a distrus. Vorbind atât de mult, m-am rătăcit de la subiect, vorbeam, poate, singură cum fac mereu când mă întristez. Voiam să spun că l-am cunoscut în tren, în timp ce mergeam acasă, plecând din Bucuresti.
Era zi de vară nu prea caldă dar nici urâtă. Unchiul meu, care îl iubesc pot spune, a fost drăguţ cu mine şi-mi oferise un loc gratuit în cabina sa de controlori, un anume compartiment liber special pentru ei; controlorii. Trebuie să recunosc, aşa dur cum pare el, e un om care te ajută când ai nevoie.
Ore târzii, agitație mare, nu-mi trecea nimic prin gând decât să ajung acasă și să odihnesc mult, tânjisem cu zilele la un somn adânc, acasă.
...și trenul porniseră. Singură în compartiment, cu becul stins, priveam pe fereastră în gol, gândindu-mă la ce aveam rețineri. Mi-era dor de-o îmbrățisare. Mi-era dor de cine am fost. Sigur, acum, sunt conștiincioasă și devotată carierei și mi-e bine așa dar parcă nici somnul nu mi-e bun dacă nu am pe cine săruta, dacă nu am după cine pofti, dacă nu am iubirea unui..."el". Tot felul de gânduri se zbăteau în mintea mea, și mă tulburau.
Somn nu aveam așa că am ieșit pe hol. Mai auzeam o vorbă de la oamenii ce se plângeau constant că nu au bani îndeajuns sau că sunt unul mai presus de altul, mai aveam noroc de stațiile în care se oprea trenul, mai fumam o țigare, îmi mai limpezeam gândurile. Singurul lucru care mă face să uit de mine...
Era rece pe hol, curent din ferestrele deschise din vagon. Pe culoar în stânga mea doi tipi vorbeau despre subiecte bărbătești, specific lor, mai apoi un puști și după, o fată. I-am privit pe fiecare în parte. Am privit orice detaliu, orice mișcare numai să nu mă gândesc la al meu; până la puști. Pustiul era mai plinuț, de fapt avea burtică... Era drăguț... Părea drăguț; și cred că era de vârsta mea. Îmi placea oarecum de el, dar principiile pe care mi le-am impus nu mi-au permis o abordare de niciun fel dar totuși se întâmplase. Se întâmplase fără să vreau. Mi-am întors privirea către el chiar când mă privea... Și... Îmi zâmbise. Dintr-o rușine de copil i-am zâmbit înapoi și m-am dus grăbită-n compartiment.
Nu am avut de gând să mai continui cu jocuri copilărești, nu aveam vârsta de asemenea lucruri și-n plus nu era ceea ce căutam, deși dacă stăteam bine să mă gândesc pustiul poate era... Altceva.

Va Urma! ( Poate )​
 
Calugarul
Partea a II-a​
Calugarul se aseza confortabil in scaunul masinii, se sterse cu dosul palmei la gura si incepu a povesti.
- M-ai intrebat mai devreme de ce m-am calugarit. Sunt mai multe motivele ce au stat la baza acestei hotarari. O sa le iau pe rand, ca sa intelegi ca la mine, decizia asta a fost singura cale corecta pe care am putut s-o iau intr-un anumit moment al vietii mele….Nu regret ….Doar ca uneori ma gandesc, ca as fi putut avea alta soarta in viata asta….Dar soarta mi-a fost dictata de la inceput, din pantecul mamei mele… Si pe urma tot mama a fost cea care mi-a desenat soarta …. Asta e….

Eu (gand): Asta are toate vorbele la el…. Pare scolit…. Il intreb:

- Stai putin, cum adica soarta ti-a fost pecetluita din pantecul mamei?
- Imi vine greu sa vorbesc despre mama. Am incercat din rasputeri sa o uit in toti anii astia. Si sa o iert….
- Dar ce ti-a facut? Pare ceva mai serios…..
- Ce mi-a facut? S-a jucat cu mintea mea …. A vrut sa ma modeleze dupa chipul si asemanarea ei…Multa vreme am crezut ca asa e normal, asa e corect….doar era mama mea…. Mai tarziu am inteles ca mama era un monstru, iar eu devenisem un pui de monstru…. Nu stii cat am luptat sa scap de povara asta….

Eu (gand): Asta ma cam sperie…..

- Dar cum ramane cu pantecul mamei?
- Mama mea era pustoaica. Era la liceu, intr-un orasel de provoncie. Bunicii mei erau niste oameni respectabili, erau profesori, tot orasul ii cunostea. “Raul” a intrat in mama cand ea avea cam 14 ani.
- Ce rau?
- Mama a inceput sa fie interesata de barbati intr-un mod bolnav … era inca un copil …. La inceput actiunile ei eram mai timide ….dar treptat a ajuns sa nu mai aibe nicio limita. Si nicio rusine. Nu ierta nimic….
- Oauuu!!! Adica era nimfomana?
- Exact.
- La liceul unde invata au inceput sa apara zvonuri. Bunicul era profesor chiar acolo la liceu. Totul a culminat cu o scena fierbinte de sex in toalete fetelor….Protagonisti: mama si profesorul de fizica, care avea 50 de ani…. A fost scandal mare…. Bunicul si-a dat demisia de la liceu (de rusine) si a luat-o si pe mama de acolo. A mutat-o la un liceu in capitala…. Capitala era mare, nu era ca oraselul lor. Si bunicul si-a gasit un loc de munca in Bucuresti. Degeaba au luptat bunicii cu mama sa o aduca pe drumul cel bun…. Boala ei avansa…. Si atunci au luat hotararea sa mearga la medic cu ea. Pe vremea aceea era mare rusine sa apelezi la psiholog. Nici nu stiu daca era psiholgi pe atunci. Toata lumea stia ca mergi la psihiatru, adica la nebuni. Si le-a fost foarte greu, in primul rand lor, sa accepte ca fata lor, unicul lor copil, e nebun. Totul a fost tinut secret. Nu stiau nici rudele de ce au parasit oraselul lor mic, de provincie…. “La Bucuresti e viata mai buna” spuneau ei…..
Au mai trecut anii si mama a facut 18 ani. Medicii nu au facut-o bine. I-au dat medicamente care o “potoleau”, o faceau leguma…. Dar ea trebuia sa invete, era eleva la liceu, asa ca bunicii au luat decizia de a stopa tratamentul. “Boala” revenise …. Se agravase…Nu mai venea noptile pe acasa….incepuse sa bea …. Bunicii erau disperati….. Bine ca nu aparusera drogurile, ca sigur s-ar fi drogat…. A recuperat pe urma…Se droga cu mine in casa….De fata cu mine….. Ea m-a invatat sa ma droghez….

Eu (gand): doamne, ma ia durerea de cap cu asta…. Ce familie!!!

- Asa ca, la terminarea liceului, bunicii au luat hotararea de a o duce la o manastire…. au ales o manastire mai izolata, fara acces rapid la cele lumesti …au vorbit cu stareta, i-au explicat situatia …. Maica stareta nu prea a vrut sa primeasca in randul surorilor o asa faptura, dar vazand disperarea bunicilor mei (care imbatranisera in patru ani, cat altii in zece), s-a lasat induplecata, promitandu-le acestora ca va incerca sa o aduca pe drumul cel corect.
- Banuiesc ca daca te-a nascut pe tine, nu prea a facut multi purici nici la manastire…
- Asa e. Mama a turbat cand a fost bagata la manastire. Stilul ei de viata nu se potrivea cu viata anosta dintre zidurile manastirii. Dar n-a avut incotro…. Acolo nu erau barbati…Era doar un preot batran, care slujea … Dar ala venea doar la slujbe…Nu locuia acolo.
Acolo mama a citit pentru prima oara biblia. Care a impresionat-o…. caci pe urma m-a terorizat si pe mine cu cititul bibliei… Facuse o fixatie ciudata pe Biblie… Si dupa ce ma punea sa citesc (asa eram pedepsit, cand eram “obraznic”), ma punea sa spun pe de rost pasaje din biblie, in fata ei si a unui eventual iubit, ei fiind in pat, eu langa pat, in genunchi…..

Eu (gand): Hopaaa!! Unde naiba mi-am pus pistolul ala ….? Nu de alta….dar e bine sa-l am la indemana… Nu imi suna prea bine ce auzeam…

- Si ce s-a intamplat de-a parasit manastirea?
- A ramas gravida.
- Cum? Cu duhul sfant?
- Nu. Cu un biet baiat ce venise sa repare acoperisul manastirii. Venise o echipa sa schimbe acoperisul manastirii, ca se invechise …. Asta s-a intamplat la doi ani dupa ce intrase in manastire…. S-a intamplat deci atunci cand toata lumea credea ca mama isi revenise.... Stii, cand intri la manastire, trebuie sa rupi orice legatura cu rudele…trebuie sa renunti la averi, mosteniri…. Saracii bunici, iti dai seama…mama era singurul lor copil… Dar erau gata sa doneze tot ce aveau manastirii, doar sa stie ca mama e bine, ca e impacata cu ea, ca si-a gasit linistea…. N-au mai apucat sa doneze nimic manastirii, caci au fost anuntati ca mama e gravida si ca va fi data afara din manastire….
Cred ca la mama, asta a fost suprema razbunare…. Pe bunici, pe stareta.. pe lume…Sarcina a fost descoperita tarziu de maica stareta … Mama era gravida in 7 luni…. A fost un scandal monstru…Nimeni nu a vrut sa auda de asa ceva. Au respins-o si pe mama si pe copilul ce-l purta in pantec..Bine, sa nu-ti imaginezi ca mama era foarte incantata de ce se intamplase…Ea nu m-a dorit….Mi-am dat seama de asta mai tarziu … caci nu ezita niciodata sa-mi spuna ca eu i-am distrus viata. M-a blestemat din burta …. Ma gandesc ca si asta a contat in destinul meu….
Si ofta prelung. Apoi tot el:
- Dar iti dai seama? Eu am auzit rugaciunile si cantarile catre Dumnezeu din pantecul mamei…. Dumnezeu stia ca asta e drumul meu….
- Ihi… gand: (mare ti-e gradina !!!) Si ce-a urmat ?
- Bunicul a facut un atac de cord la aflarea vestii …. Mama a fost luata acasa de bunica, a nascut si a inceput sa-si traiasca viata intr-un mod total haotic…. A avut si un moment de luciditate in viata ei, cand s-a maritat cu un om minunat, pe care eu l-am iubit sincer…. A fost tatal meu cel bun … asa ii spuneam. E adevarat, pentru cinci ani…. Dar anii aia au fost minunati…. Mama n-a suportat insa normalitatea in viata ei…. Ea era cu vechea ei problema …. Nesatula!! N-o satura nimeni, asa cum ar fi vrut ea ….

Eu (gand): povesti cu nimfomane!!…. Asta imi trebuia!! Ma simteam un pic…. nu stiu cum sa zic… ciudat. Pentru ca brusc intrasem in viata omului astuia (prin intermediul povestii lui) si imi dadeam seama ca ceea ce percepem noi ca barbati despre femeile nimfomane era partea frumoasa, aia de folclor, ca sa zic. De cate ori nu i-am auzit pe tovarasii nostrii spunand cu admiratie, la o bere: “Frate, am facut-o cu o nimfomana!!!”…. Ori ceea ce-mi spunea calugarul asta, imi dadea parca la o parte valul de pe ochi…. Auzeam altceva…ceva ce nu ma prea incanta… Nimfomania ca si alcoolismul e o boala, o boala care distruge vieti … viata ta ca femeie in primul rand, apoi viata familiei tale…. Ma intrebam sincer daca femeile ce au problema asta constientizeaza acest lucru….

- Auzi, dar am o intrebare…. De unde stii tu toata povestea asta, cu mama la liceu, mamastire…?
- De la bunica. Mi s-a “spovedit” cand era pe patul de moarte. Nu putea sa duca cu ea in mormant povestea asta care i-a distrus familia…. Caci asta a facut mama … a distrus frumoasa familie a bunicilor… Dumnezeu sa-i ierte!!!
- Dumnezeu sa-i ierte! zic si eu.

Dupa care ii spun calugarului Corlatean:
- Ne oprim si noi sa bem o cafea, ceva? (simteam nevoia sa iau o gura de aer)…. In plus, trebuia sa-l mai temperez si pe Corlatean asta, ca mi se parea ca pe masura ce povestea i se schimba vocea….devenea asa, un pic rastita…. Parca-si striga ura. Si in momentele astea e bine sa focusezi omul pe alte lucruri.
- Eu nu beau cafea, poate un suc. Si iti tin companie.
- OK. Dar in gand imi zic: Sa vezi ce misto o sa fie…eu cu cafeaua si tigara si calugarul langa mine…. Si ma pufni rasul (in gand).

Va urma​
 
Jurnal de iubită ( partea 3 )​
de Copoiu Florin Beniamin​

Bună. Îți spun aici ce vreau să știi și-apoi te las. Nu vreau să te deranjez și nici să insist cu nimic. În fața ta nu vreau să fiu așa, nu sunt așa. Orgoliul meu e mult prea mare să mă înjosesc așa, și tu știi bine. Și dacă mă gândesc bine, ce urmează să-ți spun e exact opusul faptului că nu aș vrea să par așa. Te rog, să nu spui nimănui…
Aș vrea dar nu pot, să recunosc că am greșit în fața ta. De multe ori, și de multe ori ai trecut cu vederea peste crizele, peste geloziile și peste toate lucrurile care ți le făceam. Iubitule… Pot să-ți spun așa? Îmi dai voie? Sau Panda sau Puiule, cum îți plăcea ție… Pot?
Am visat multe lucruri împreuna, am visat un viitor pentru care luptam, și eram dispusă să fac sacrificii, dar am greșit pe parcurs. Am greșit enorm, și nu mă aștept să mă mai ierți. Dar știu Puiule, când mă vezi ți se înmoie picioarele cum ți s-au înmuiat și când m-ai văzut atunci când te-am chemat la mine… Am greșit și atunci imediat după ce m-am despărțit, mi-am bătut joc și te-am dat afară dimineață de nebună ce eram, am vrut să suferi și tu, sau poate am vrut să te încerc, nu stiu… Nu mai știu, a fost una dintre greșelile pe care le-am făcut în fața ta. Te-am gonit și tot m-ai primit înapoi când eu de fapt trebuia să te primesc.
Puiule, știi că nu-mi lipsește nimic. Am mașină, am casă, am o familie care mă iubește, așa dură cum e. Părinții mei au așteptări mari de la mine și de la cel cu care-mi împart viața, poate d-asta l-am prezentat mai repede pe Dan și de tine nu le-am spus când noi ne-am împăcat. Greșeli peste greșeli, și tot nu vreau să recunsc, dar e greu acum când nu mai sunt cu tine, Puiule. Iubitule… Panda… Trăiam mereu cu impresia că pleci sau că alta îți poate oferi ceva mai bun ca mine, încă mai trăiesc așa nu vreau să te mint. Cu Dan nu am fost așa. De ce-ți spun ție toate astea, nu știu? Vreau să citești atent și să înțelegi, poate tu înțelegi mai bine ca mine.
Trăiam mereu cu impresia că pleci, dar tu erai mereu lângă mine. Nu știu de ce nu am văzut, de ce nu mi-am dat seama, tu erai numai lângă mine. Peste tot, unde voiam eu, tu erai acolo. În fiecare zi când te chemam, te trezeai dimineața la 6, la ora 7 să fii la ușa mea după ce plecau ai mei la serviciu. Vedeai din Baba Novac în Rahova doar să mai stai o ora în pat lânga mine. La spatele meu… Apoi mă duceai la facultate la Drept, dupa care mă luai și ma duceai la facultate la litere, ma așteptai și mă duceai acasă… Erai mereu lângă mine. Mă așteptai cu orele atunci când aveam examene. Nu m-ai lăsat niciodată atunci când am avut nevoie de tine. Poate că nu le-am spus alor mei că ne-am împăcat din frică să nu mă părăsești, cum ai făcul și altădată. Puiule… Te făceam obsedat de multe ori ca să te rănesc, dar tu de fapt mă iubeai. Iar eu eram și sunt oarbă de orgoliul meu.
De ce tot pe tine te caut când nu mai este altul lângă mine? Cu Dan am fost fericita, chiar am fost. Cu Gabi la fel. Cu tine am plâns, pe tine te-am iubit, cu tine am tras… Familia mea e mai importantă pentru mine acum, și viitorul meu la fel, iar eu îi înteleg pe ai mei că vor să fiu cu cineva care-mi poate asigura un viitor frumos alături de el. Nu sunt materialistă știi asta, dar vreau un bărbat capabil să fie bărbat… Tu? Tu ești doar tu… Ben. Puiul meu. Panda gras.
Am închis în sinea mea tot ce a ținut de tine, și de noi. Te rog să nu mă pui să-mi amintesc. Vreau să uit când te-ai pus în genunchi după ce m-ai primit înapoi, să nu te părăsesc, să nu te dau afară. Te-ai înjosit în fața mea și mi-am bătut joc. Chiar vrei să-mi amintesc lucrurile astea? Eu nu m-aș fi pus în genunchi dacă eram în locul tău. Nu știu cum m-ai suportat, dar cum am fost cu tine n-am mai fost cu nimeni. Nici cu Dan nici cu Gabi.
Tu ai avut cea mai mare încredere în mine, și-mi doresc Puiule, îmi doresc din inimă să am și eu măcar un gram de încredere pe cât ai avut tu în mine. Nu am avut și n-am să am, mi-e frică.
Uneori adorm gândindu-mă la tine, visând că stai la spatele meu și mă săruți. Tare-mi doream să mă trezesc din visurile astea iar Dan să fie lângă mine. Dan a fost bărbatul care tu nu ai știut să fii, dar nu l-am iubit cum te-am iubit pe tine. Chiar așa cum e el, că vorbește tare și peste toți, a reușit să mă facă fericită, și l-am acceptat pentru ceea ce e, și cum e.
Să nu crezi că te caut să-mi cer iertare. Nu mai am pentru ce în fața ta. Nici nu știu de ce-ți mai spun lucrurile astea. Nu știu de ce îți mai scriu toate rândurile astea, te rog să ștergi tot după, atât să poți face, dacă mă respecți.
Ți-am vorbit de multe ori urât când tu probabil sufereai, am făcut multe lucruri care te-au făcut să suferi și poate, mai mult ca sigur nu ai meritat, chiar dacă ai plecat de două ori, n-ai meritat tot ce ți-am făcut… Mă gândesc uneori dacă aș fi pățit cu Dan ceea ce noi doi am pățit, oare el ar fi venit cu mine la spital? Ar fi stat lângă mine, m-ar fi așteptat? Știu că tu ai fost acolo, știu că tu erai cel ce ma aștepta, știu că tu ai fost cel care m-a primit în brațe și care mă iubea indiferent. Iubitule, nu te consumă tot ce noi doi am pățit? Nu te consumă faptul că acum sunt singură și poate nu te doresc? Nu te mai consumă nimic acum?
Mincinosule, acum mi-am amintit cum mă mințeai tot timpul. Credeai că sunt proastă mereu, și ți-am dovedit de atâtea ori că nu sunt așa. Și totuși, poate, uneori mi-e dor de tine, sau mi-e dor să mă cauți. Mi-e dor să știu de tine. Mi-e dor să știu de noi chiar dacă tata, mama sau frati-miu nu te vor. Tot datorită mie, i-am mințit de mult că tu ai fost primul meu bărbat căruia m-am daruit și ți-ai bătut joc de mine deși n-a fost așa, mereu am trăit cu impresia că-ți bați joc de mine, la fel cum uneori trăiesc cu impresia că tu încă mă iubești.
Mai ții minte iubitule, când plecau ai mei la Monteoru, te chemam la mine și-ți mai făceam câte-o surpriză? Mă îmbrăcam în lejeria aia roșie care-ți place ție, mă dădeam cu rujul meu roșu și cu parfumul meu de la Givenchy Ange ou Demon Secret despre care scrii acum cu foc, și făceam dragoste încă de la ușa? Ții minte când dormeam în patul alor mei mă țineai în brate și te jucai în părul meu până dimineață? Tu de ce nu ai putut să fii ca Dan? De ce nu m-ai făcut să plutesc? Te iubeam dar nu eram fericită. Sau mai bine te întreb de ce mă mai țineai lângă tine dacă te făceam să suferi? De ce încă mai scrii acum despre mine? De ce mă mai cauți câteodată?
Poate că râzi acum. Te întrebi cum de Irina aia arogantă și plină de ea îți dă un semn? Mă bucur că măcar am reusit sa te fac să râzi în seara asta, pentru că ador cum razi și știu ca din vina mea n-ai mai ras de mult. Mă bucur că măcar atât am reușit și eu azi, și în viața asta în general…
Nu mai vreau să te stresez pe tine cu tâmpeniile mele și cu stările mele de om nebun și depresiv. O să te las să stai liniștit, fără să mă auzi mereu, mereu, mereu pe mine cum mă plâng. Pentru că numai atât știu sa fac, se pare… Să mă plâng, te rog să mă scuzi că ți-am ocupat timpul degeaba…
„Vreau să simt caldura ta cand noaptea va veni…” Mai ții minte cât am plâns amândoi pe melodia asta? Mi-a rămas versul ăsta în cap și nu mi-l mai pot scoate. De ce e totul atât de greu? Încă din clipa în care ne-am cunoscut, totul a fost al naibi de complicat. De ce Ben, de ce?
Știi ce mă mai tine legată de tine? Ideea, poate și speranța că noi doi chiar suntem predestinați să fim împreună. Uneori stau și mă gândesc la asta și sincer am ajuns să o cred pentru că de aproape 3 ani ne legăm unul de celălalt. Nu putem să uitam unul de altul indiferent ce se întâmplă, chiar dacă ne spunem vorbe grele tot simțim ceva unul pentru celălalt.
Uneori ajung să cred că tu chiar ești sufletul meu pereche, că poate tu ești jumătatea mea, că tu vei fii soțul meu și tatăl copiilor mei, că alături de tine voi îmbătrâni, că tu vei fi primul și singurul care mă va vedea în rochia albă și perfectă de mireasă, că alături de tine voi zâmbi în noaptea nunții și la primul nostru dans ca și Familia Ben și Irina C., că împreună cu tine voi ajunge departe, vom avea bani și copii frumoși și deștepți ca noi, că numai și numai tu mă vei tine de mână și mă vei săruta înainte să mor… Știu, probabil te gândești că m-am uitat la prea multe filme romantice. E posibil…
Eu chiar te iubesc Ben, însă știi care e problema? Mi-e frică să mă dăruiesc ție; tot timpul astă cât am stat despărțiți am încercat să-mi impun să te urăsc, să te uit, să-ți vorbesc urât, să-ți zic câte și mai câte, numai ca tu să mă lași și să treci peste mine și tot ce ține de mine pentru că nu sunt bună pentru tine Ben. Nimic din ceea ce am eu și ceea ce sunt eu nu e bun pentru tine… Și totuși de ce mai vrei să continuăm și de ce mă mai iubești? Nici cât am fost cu Dan nu m-ai lăsat… Doamne Ben… Tu știi că nimeni nu m-a iubit cum mă iubești tu? Sincer mi-era frica de chestia asta. Nu voiam să ajungă cineva să mă iubească atât pentru că implicit ar fi văzut cum sunt eu cu adevărat. Geloasă, posesivă, nebună, crizată, romantică, iubitoară, plângacioasă, nimfomană, veselă, depresivă, tristă, zâmbitoare, visătoare, fricoasă. Asta e cea care te iubește, sau te iubea, atât…
Îmi amintesc, într-o seară am făcut dragoste Puiule, cum n-am făcut noi niciodată… Am pus sentiment și iubire în fiecare atingere și în fiecare sărut. Buzele mele, iți iubeam buzele Ben. Mi-aș fi dorit să vină un cutremur și să cadă blocul pe noi și să murim… Asta ca să știu am murit ținându-te pe tine în brațe Puiule. Știu că sună sinistru, dar chiar asta îmi doream la un moment dat. Am făcut dragoste iubitule de parcă într-o oră venea sfârșitul lumii. Tu nu știi cât iubesc eu să te sarut, să îți simt respirația pe spatele meu, să mă atingi, să te țin în brațe, să te sărut pe piept și să simt cum te topești printre degetele mele, să te fac să mă dorești ca pe nimeni alta. Să te fac să mă vezi și să mă consideri cea mai frumoasă și cea mai sexy, mereu să ne îndrăgostim unul de altul… Ador chestiile astea.
Ben… Îmi este foarte greu fără tine și tu știi bine asta. Mi-e dor de zilele de vară cu înghețată, mi-e dor de filmele văzute împreună, de jocurile noastre, de vorbele noastre, mi-e dor să te vâd când ies de la facultate… Mi-e greu să te știu departe, să știu că nu mai esti iubitul meu, ci poate al alteia, al Elizei sau al Oanei. Da! Sunt nebună de gelozie și simt că mă sufoc când știu că tu ai putea vorbi cu altă femeie sau că ai putea simți altceva pentru alta.
Nu știu ce să mai spun. Am atâtea sentimente care mă tulbură și care mă rod pe dinăuntru, sunt genul ăla de sentimente pe care nu le poți explica în cuvinte. Când te-am văzut atunci când te-ai pus în genunchi în ce stare erai, nu știam cum să reacționez… Mă durea să te văd așa, înșă în același timp mă uimea și parcă nu puteam să cred tot ce-mi spuneai. Nici acum nu pot să cred că tu chiar m-ai iubit precum ai spus, că tu chiar iți doreai să continuam… Nu inteleg de ce? De ce eu Ben? Ce am eu? Ce am eu și n-au altele? Ce am eu de iubești sau ai iubit tu atât la mine? Ce Ben? Ce? Eu știu că tu ești TU pentru mine pentru că m-ai fascinat din prima clipă. M-am îndrăgostit nebunește de tine, îmi placea și-mi cum scri, mai ales când scri despre mine, îmi place că scrii, iubesc că mă iubești, vreau să cred că incă mă mai iubești că ai avut grijă de mine și ai lângă mine chiar dacă uneori nu am aprecat chestiile astea.
Ben, mi-e un dor de tine de nici mie nu-mi vine să cred, și nici nu vreau să cred. Sa nu îți faci impresia că tu vei fi în viața mea după Dan, cum ai fost și după Gabi. N-am să mai las pe nimeni să își bată joc.
Nu mai cred acum în nimic ce ține de tine și sufar când mă gandesc la vorbele dulci pe care ți le spuneam înainte să ne despărțim. Vorbe care încă le mai simt dar nu vreau să le spun. Nu am cui, nu am de ce…
Câteodata mai aștept un semn de la tine, să mă faci să știu că încă-ți mai pasă și încă mă mai iubești. Că încă mai ești înnebunit de vocea mea subțire, de parfumul și rujul despre care, iată mă repet, încă mai scri, de unghiile mele roșii și mâinile mele mici. Vreau să cred că tu înca mai ești înnebunit să dormi la spatele meu și să mă săruti iubitule, și apoi să faci dragoste cu mine cum am făcut atunci când m-ai iertat că te-am umilit la mare.
Te rog să nu spui nimanui că ți-am scris, că Irina ta încă te iubește acolo undeva. Să nu mă cauți, să nu mă suni, să nu îmi spui nimic iubitule, să nu o uiți pe pisicuța ta, pisoiul tau așa cum mă alintai tu și mă iubeai, să nu uiți niciodată lucrurile și greutățile prin care am trecut împreună, să nu mă uiți niciodata Ben, așa cum am fost eu posesiva, nebună, geloasă, crizată, cum vrei tu. Să nu-mi uiți vocea, râsetul colorat, parfumul și rujul puiule. Poate într-o zi am să mă întorc la tine sau te voi vedea din masină traversând strada din fața blocului tău pe lânga care trec în fiecare zi.
Cu dragoste Irina ta…
 
Fericire de copilă​
de Copoiu Florin Beniamin​

Of ce minunată-i viața câteodată! Atunci când te sărut și fugim de nebuni dintr-un loc în altul. Când înnebunim împreună pe muzica de dragoste și bule de săpun… Te iubesc. Te iubesc de înnebunesc, de-mi vine să plâng de fericire și vreau sa fiu întotdeauna a ta. Să-ți ofer ce am mai bun din mine și toate gândurile mele să fie ale tale. Glasul meu, ecoul tu să-mi fii. Părul meu, culoarea tu s-o dai, iar buzele să le săruți doar tu. Iubitule, ce viață copleșitoare am cu tine și n-am răbdare s-o trăiesc, să înnebunesc, să înfloresc, să privesc soarele al cărui lumină tu îmi ești.
Nu-i om pe lumea asta să mă iubescă așa cum faci tu, așa cum simți tu. Înțelege că nu sunt eu când tu nu respiri lângă mine, când tu nu mă săruți, când tu nu exiști în viața mea. Sunt doar o simpla fetiță îndrăgostită, nu vreau decât să mă săruți…
Ce dulci sunt zilele când fără gând fugim în câte o gară, fugim în câte un tren oriunde în lumea asta… Nu mi-e teamă când tu ești lângă mine și alungi orice gând rău, orice ființă ce mi-ar strica visul dulce cu tine.
Mi-e ciudă că oricât am fugi n-ar fi om să-mi înțeleagă iubirea cum faci tu, iar de tu nu ai fi, m-aș spulbera la fel ca visurile mele de copil…
Dulci sunt zilele de vară când fugăream în trenuri și ne iubeam în compartimente încuiate, până și femeile erau invidioase de bărbatul din tine, stăpânul meu, iubitul meu. Șoaptele mi-aș dori ne ducă într-o lume care se hrănește din iubirea noastră, în extaz, în dragoste fără de sfârșit în care aș vrea să mă îmbăt toată de amor dulce din săruturile tale. Nu sunt cuvinte să mai exprim ce simt. Sunt înnebunită de versurile care mi le spui, de buzele cu care îmi atingi spatele și zâmbetul pe care îl avem împreuna ce nimeni și nimic nu-l poate doborâ.
Iubitule vreau să-mi repeți neîncetat cât mă iubești și cât lupți pentru mine, pentru noi și ceea ce suntem noi… Niște păpădii într-o vară călduroasă; niște fructe care se aseamănă dar nu-s la fel. Eu, o vișină iar tu o cireașă, avem același sâmbure, aceeași inimă…
Ce dulci sunt nopțile în fugă, atunci când adorm la pieptul tău și tu respiri cu mine într-o lume de vis, o lume de Rai. Ești totul, și tot ce mișca-n lumea mea, tot ce mă face să zâmbesc și să radiez, m-aș stinge să știu că nu mai sunt a ta…
Cuvintele pe care le rostesc mereu sunt pentru tine iar glasul dulce tu mi-l dai, n-ar fi vorbă să n-o spun fără tine-n gândul meu, fără sărutul ce-l simt mereu care-mi innebunește sufletul de copilă. Plutesc iubitule, plutesc împreună cu tine pe nori din vată de zahar, printre ploi de sirop de cireșe și îngeri ce renasc din stropi de foc și urlete din suflet.
Of ce lume tristă-i lângă fericirea noastră, iubitule…
 
Jurnal de iubita ( partea 4 )​
de Copoiu Florin Beniamin​

Ben. Timpul ne schimbă pe amândoi, tu ştii bine asta. Pe mine sigur m-a schimbat, nu mai sunt acea fată naivă care plângea după tine când tu erai departe. Nu mai sunt acea fată care mereu te aştepta pe tine... E frumos acum când tu plângi în locul meu? Cum se poate întoarce roata puiule, ţi-am spus mereu asta dar ai crezut că sunt proastă, ai crezut că pic iar în schemuţele tale...
Ai avut noroc şi poate încă ai că te iubesc şi mereu ai avut un loc special în inima mea chiar dacă... Nu, e deajuns câte ştii acum... Voiam atât de mult să mă iubeşti şi pe mine cum ai iubit-o pe Petruţa, cum le-ai iubit pe altele. Atât de complicate sunt vieţile noastre. Atât de grele... Simt uneori că sunt fără puteri, şi poate aş avea nevoie de tine, dar... Dar sunt şi cuvinte de regret, sunt cuvinte peste care nu pot trece singură.
Ai fost marea mea iubire, nu mi-e ruşine s-o zic dar îmi este greu. Ben, te rog uita tot ce ţine de mine. De buzele şi de săruturile mele. Te rog să uiţi de weekend-urile în care te chemam pe la mine când nu erau ai mei acasă, uită-mi parfumul, rujul, cerceii, mâinile, pantofii... Uită-mă pe mine. De câteori să-ţi spun să uiţi tot ce ţine de mine? Noi doi am fost şi atât, dar ştii cum e vorba aia: "Niciodată să nu spui niciodată!" ; în cazul tău Ben, niciodată rămâne niciodată. Un niciodată definitiv, nu ca altădată când veneai înapoi şi-ţi făceai loc pe sub pielea mea. Nu mai vreau să cred nimic din ce faci tu, orice ai face tu. De prea multe ori am cedat şi de prea multe ori m-ai luat de proastă. Indiferent ce făceai tu, ştiam că totul e cu-n scop la tine, nimic nu-mi spui doar de dragul de spune, nimic nu mă surprinde. Te rog măcar acum să spunem adevărul, unul în faţa celuilalt, măcar acum să nu-mi bat gura degeaba...
Vezi tu, Ben, mi se pare amuzant, eu tot te-am iubit şi-aşa cum erai tu, dar nu-i nimic, ştim amândoi că roata se întoarce mereu, poate se va întoarce şi-n cazul meu, poate nu. Ştiu că-ţi place să mă faci să cred ca dispari de tot dar tot îţi faci ştiută prezenţa în viaţa mea. Nu vreau să ajung ca în alţi ani când plângeam după tine pe ascuns, când mă îmbolnăveam de suferinţă, când eram depresivă, când mă ascundeam de ai mei şi de prieteni iar tu nu ştiai nimic. Nimeni n-a ştiut cat te-am iubit şi cât am plâns după tine, cum poate nimeni nu ştie cât plângi tu acum. Ţi-o fi bine aşa? Ţi-o fi uşor puiule? Te roade şi te macină când te alint, şi ştiu că nu mai poţi când mă auzi, aşa cum unele nopţi făceai la telefon... Ştiu că nu e bine ce fac, şi poate o să se întoarcă totul împotriva mea, dar un singur lucru îmi doresc Ben, îmi doresc din tot sufletul să nu mă întorc la tine din nou, sper să am destul orgoliu încât să nu mă întorc iar la tine... Ben, puiule, panda...
 
Adio​
de Copoiu Florin Beniamin​

Adio dragule… Adio pe lumea asta îți zic… Poate ne vom revedea acolo. Poate eu voi ajunge în altă parte, poate nu există o altă parte unde să ne revedem, tinere.
Vreau să-mi citești rândurile de sub pernă și să-mi spui în somn tot ce vreau sa aud, tot ce vreau să simt. Măcar minte-mă…
Mi-e dor să te sărut și să râd cu tine. Acum nu pot decât să plâng și să aștept să ajung lângă tine. Am învățat multe de când te-am cunoscut, am simțit multe de când te-am primit lângă mine, eram un nimeni de-a dreptul. Eram, și-acum sunt din nou. Ai adormit pe veci cu chipul meu prea strans la pieptul tău.
Te rog, dragule fă-ți loc acolo pentru mine, așteaptă-mă. Știu că ți-e rece, știu că ți-e teamă, dar nu ești singur, nu ești ca aici, nu ești cum m-ai lăsat pe mine. O femeie printre lacrimi și mânie…
Eram prea tineri și frumoși împreună, de ce-ai plecat? De ce m-ai lăsat singură în mâinile lumii ăsteia ce distruge.
Eu încă te mai simt în patul meu în unele nopți. Încă-ți mai simt trupul lângă mine cum se zbate în coșmaruri, cum mă săruta pe spate, cum mă iubește, și mă încălzește toată. Încă mai am parfumul tău pe pernă, și te iubesc pe zi ce trece mai mult chiar dacă nu mai ești aici, lângă mine… Chiar dacă sufăr singură și nu știe nici măcar un suflet cât te-am iubit iar tu nu mai ești printre noi…
Câteodată uit tot. Uit cum arăţi, uit cum erai, te uit pur şi simplu; şi nu-mi amintesc decât rândurile tale în care îţi făceai o descriere perfectă… Probabil te pregăteai pentru astfel de zile în care una din noi, iubirile tale, te vom căuta. Tu ne privești mereu pe toate… Și pe mine, chiar dacă n-ai stat mult în viața mea. Unul dintre lucrurile care le-am învățat despre tine, e faptul ca nu uiți pe nimeni și nimic, poate n-ai uitat acolo unde ești nici de clipele în care te-am iubit ca nebuna…
Venisei misterios în viata mea, ca-n filmele alea… La fel de misterios ai și plecat. Singur, și totuși multe au fost în urma ta, eu a câta am fost? Pe mine m-ai iubit? Pe mine m-ai dorit la fel de mult ca și pe cele despre care-mi povesteai, rănile tale care nu se mai vindecau, dragule?
Mi-era mila cum le priveam pe toate, femei în toata regula plângeau în hohote după buzele și vocea ta, după cuvintele și săruturile tale, dar nu mi-era atât de mila de ele pe cât imi era și-mi este de mine. Încă nu cred că nu mai ești…
Și eu urasc faptul că scri aceleași lucruri din alți ochi dar aceeași poveste, erai obsedat de singurătate și de trecut. Te ascunsesei de mine, mi-e ciuda c-ai plecat și nu mi-ai spus nimic din tine, și nici de-as vrea să știu n-am cum decât dacă ajung și eu acolo, sau dacă te citesc…
Îmi umplusei viața de dorință și de fericire… Știi cât mă bucuram când veneai pe neașteptate la ușa mea, și te primeam călduros în casă, acum pe cine să primesc? La pieptul cui să dorm? Poveștile cui să le ascult?
”Iubita mea!”… Mă trec fiorii când aud cuvintele astea, e tot ce mai am de la tine… E tot ce mai aud…
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top