POVESTE ÎN DO MAJOR ( piesa de teatru )
de Copoiu Florin Beniamin & Alexandra Andrada
Personaje:
Băiatul :
Cătălin
Fata :
Layla
Piese de fundal: Six feet under episode OST
Într-o încăpere întunecată, luminată ușor cu pensule, hârtii, o păpușă din cârpe și o găleată cu apă pe jos toate pe un fundal de piesă, o fetiță gingașă de 14 ani cu părul buclat și codițe, îmbrăcată într-o rochiță roșie pătată de culori desena nestingherită pe un perete fals albastru deschis. Desculță, la gât un fluier, în buzunar un prezervativ și-un ruj trăia în lumea ei pictată naiva. Tânărul îmbrăcat în totalitate în negru, costum, cămasă, cravată neagră; suspină adânc în fața unui pian, pierdut în lumea lui nebună neliniștită și singuratică.
•
Cătălin :
Un tânăr de 21 ani, îmbrăcat în totalitate în negru, costum, cămasă, cravată neagră; fost pianist cu o carieră ratată, suspina adânc în fața unui pian, pierdut în lumea lui nebună, neliniștită și singuratică. Acesta suferă de schizofrenie sau ceva boală asemanătoare.)
•
Layla :
prezervativ și un ruj rosu, ambele găsite. În jurul ei sunt împrăștiate pensule de aceeași culoare, singurele elemente pentru décor, alături de o găleată de plastic, plină cu apă.
Layla : (
la doi metri distanță de el, stă cu spatele și desenează pe perete ) De ce m-ai adus aici?
Cătălin : (
privește în jos și se prinde cu mâna dreapta de par apoi ridica privirea ) Ceee? Ai zis ceva? (
pauză 3 secunde apoi brusc cu voce tare ) Oricum nu contează. Ce să conteze? (
rade disperat ) ahaha… Ești aici, fă ce ai de făcut și dispari… Sau vrei să dispar și eu?
Layla : (
speriată scapă pensula ) Cătălin, termină! Mă sperii!
Catalin : (
privirea blândă ) Copilă dulce… Mi-ai spus, cândva, că eu, (
țipa ) cine-oi fi eu, voi fi liber de tine… De astea toate… Nu te-am adus aici degeaba! (
pauză 5 secunde ) Cum? Ai zis ceva?
Layla : (
ia pensula de jos vine spre el, îl privește cu ochi mari și îi vorbește ) Cătălin, uita-te la mine!
Cătălin : (
suspină ) Pleacă! N-ai făcut destule? Du-te acolo și prinde-te de ce mai ai, sau cântă-mi ceva să uit… Hai, fă-o! Haide copilă!
Layla : (
zâmbește dulce și îi cuprinde obrajii în mâini și cântă ) Încearcă să zâmbești fără să te amăgești și să îți dorești un lucru ușor fiindcă e trecător. Dacă iei un strop de ploaie în palmă ai să vezi că nu e atât de greu să speri, fură o rază de lumină, înceară în ea să crezi și ridică-ți fruntea spre cer*.
*Mircea Baniciu – Daca ai ghici
Cătălin : (
se leagănă cu fața plânsă )
Layla : (
îi privește curioasă ) De ce plângi? Am cântat urât? Nu mai cânt… Promit!
Cătălin : (
blând ) Ce dulce copilă! Ce dulce ești… Mi-aduci aminte, de cândva, de când eram copil (
închide ochii preț de 3 secunde se ridica brusc cu tonul ridicat și se plimbă în încăpere ) De-ale profesorilor spuse din ani uitate de mici copii auzite, vorbe din cântece și fluerături pe stradă, micile nimicuri și iată plâng la ele. Spune-mi-le, spune-mi tot ce nu știam copilă, tu știi de moarte? Ori tu nu vezi căci negru sunt de-al pompelor funebre să le simt durerea fraților… (
cu vocea blândă ) De-ai tăi… De-ai mei… De-ai lor (
o sărută pe frunte ).
Layla : (
se retrage și vorbește ușor în agitație ) Nu înțeleg… Nu înțeleg nimic… Ce vorbești? Ce profesori? Ce frați? Cântecul ăsta mi-l cânta mama, seara înainte de culcare, credeam că o să-ți placă. (
lasă capul jos )
Cătălin : (
o privește dulce ) Nu ai ce înțelege copilă (
zâmbește parcă fără speranță ), nu ai ce… Sunt vieți trecute de tine, sunt lucruri pe care tu nu știi de-ar fi ceva în fața ta… Uite (
îi arată ceasul ) e timpul… Cântă-mi cu pensula pe foaie sau perete, cu sunet de culoare; urâtul cel frumos… Of dulce oximoron… Uite … (
îi arată ceasul ) e timpul! N-ai dispărut încă? Nu ți-a ajuns câte ai, câte știi, câte mi-ai spus și câte zeci de veacuri am cu tine aici?
Layla : (
tristă ) Du-mă acasă!
Cătălin : (
voce tare ) Pha… Acasă? Care casă? A cui? M-aș duce de-aș știi încotro… Tu? Tu știi unde?
Layla : (
îi arată cu degetul ) Da! Lângă mama. Acolo lângă mormanele alea de pământ de lângă pădure. Vreau să stau cu ea și să-i cânt. Ei îi place.
Cătălin : (
cu vocea blândă ) Copilă… (
o cuprinde și o sărută pe frunte )
Layla : (
plânge ) : Mi-e frig!
Cătălin : (
parcă nebun ) : Ai spus ceva?
Layla : (
plânge ) : Mi-e frig!… (
pauză 3 secunde ) Cătălin? Tu ți-ai simțit vreodată sufletul rece?
Cătălin : Cum? (
pauză 3 secunde în care el o privește ) Copilă, cum? Eu știu că sunt în iad ce-i cald de nu mai pot. Doar mort ce sunt mă întreb de ce-i cu tine aici de-n iad eu sunt?
(
brusc ) Sau stai că nu e iad, e purgatoriu pur, de tu ești rece mergi în sus ori eu sunt cald… E clar că-i iad, dar ce-i cu tine aici?
Layla : (
naivă repezită ) Ce e iadul? Dar purgatoriu? De ce la tine e cald și la mine frig? (
se așează amândoi jos ) M-a pedepsit Dumnezeu?
Cătălin : Copilă! (
ironic o privește blând și părintesc ) Tu știi când pui ceva-n congelator îngheață și e bine, că se păstrează-n timp ei bine așa ești tu… O păstrată! (
râd amândoi preț de 3-4 secunde ) Purgatoriul e… (
lasă privirea-n jos apoi se ridică și brusc psihotic ) Uite! (
îi arată ceasul ) E timpul!… N-ai plecat încă?
Layla : (
naivă ) Unde să plec? Vine cineva? (
agitată îl ia în brațe ) Nu-i lăsa să mă ia și pe mine ca pe mama!
Cătălin : (
o cuprinde îi ridică privirea cu degetul sub bărbie în sus și îi arată cu degetul ) Uite acolo! Acolo te duci… Acolo-ți sunt păpușile și gândurile tale naive. Gânduri ce le-aveam și eu de nu gustam d-ale poeților pasiuni sau d-ale prozatorilor gânduri de suicid…(
jelește țipând ) Daaa…. Vine cineva nu și pentru mine! (
psihotic și agitat ) Dar dacă vine spunei că… Că… Că eu rămân aici, măcar aici decât să ard în iad. Desenează-mi ceva, nuștiu, ceva să te țin minte, ceva s-aud, ceva să simt… Copila mea, n-am să te las să pleci. Cum aș putea când tu ești tot ce am aici… Hai! Zmângălește-mi viața pe foaie sau perete.
Layla : (
îi dă drumul băiatului se duce spre perete scoate rujul și se dă cu el apoi sărută peretele ) Uite, ăsta ești tu! Ești un pupic. (
chicotește )
Cătălin : (
o privește trist pe ea apoi peretele se duce și sărută peretele unde a sărutat fata și îmbrățișează peretele )
Layla : (
curioasă ) Cătălin? Mă iubești?
Cătălin : (
brusc și tare ) Stai! Copilă, uite! E timpul!… Încă n-au venit, încă nu au venit… Copilă!…
Layla : (
neliniștită ) Despre ce vorbești? (
respiră des ) Ce e cu tine? Termină!
Cătălin : Copilă… Mă iubești?
Layla : Nuștiu! Te doare când iubești?
Cătălin : (
sarcastic ) Nu-mi irosi timpul cu întrebări retorice și infantile. Hai… N-ai plecat încă?… Am o eternitate de putrezit aici și sunt mai bătrân ca tine!
Layla : Tu m-ai adus aici! Du-mă înapoi de unde m-ai luat! (
își ia păpușa de pe jos și se șterge pe buze mânjindu-se cu ruj ) Uite, te-am șters de pe buzele mele! Ești rău!
Cătălin : (
agitat ) Uite uite uite… (
îi arată ceasul repezit la ea ) E timpul… Adu-ți aminte copilă, atunci când erai de vârsta mea, ce mă sărutai. Și ce-ți șopteam (
ridică mâinile ca pe cruce și privește în sus ) Eminescu, Bacovia, Cioran, cine vrei, acum-ți sunt la picioare. Eu ce să-ți spun când ei șoptesc aici veșnic ce eu m-am chinuit să îți arăt, copilă? (
pauză 4 secunde ) Ai zis ceva? (
agitat ) Probabil că nu, sau nu, nu ai ce spune. Să-mi mulțumești copilă, să-mi mulțumești că te-am salvat… (
agitat râzând că un nebun ) Ahahahaa sau preferai să vina altul să-ți fure vorba din gură o veșnicie? Uite (
îi arată ceasul ) e timpul… Spune-mi ceva. Zi-mi ceva de când eram noi doi. Mai știi?
Layla : Ce vorbești? Ce vorbești? Eu nu te cunosc! (
încearcă să ridice găleata cu apă și-o varsă pe jos, cade cu găleata cănd vrea s-o ridice ) Te ud pe picioare… Așa, să fii și tu bun! Să fii rece ca mine.
Cătălin : (
agitat se strânge într-un colț se ghemuiește și șopteste destul de tare încât să se audă psihotic și agitat ) Uite uite uite… (
respiră repede ) Îți spun ceva și-ți vei aduce amine… Fiind băiet, păduri cutreieram. Și mă culcam ades lângă izvor, iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam, s-ascult cum sună apa-ncetișor, un freamăt lin venea din ram în ram și un miros venea adormitor… Și… (
privind dubios când în stânga când în dreapta ) De-aici nu mai știu… Dar sunt al tău… Pictează-mă cum vrei și-ți voi spune multe, copilă…
Layla : (
se repede spre el ) Iartă-mă, am fost rea! Nu am vrut să te ud! (
se duce și-și i-a pensulele și vopseaua ) Uite, o să te pictez. Unde vrei? Nu pot peste haine, o să te murdaresc.
Cătălin : Nu!… Să-mi cânți atunci când pictezi… S-aud când dai cu pensula…
Layla : (
îi desface nasturii de la sacou ) Dă-l jos!
Cătălin : (
se sperie și se retrage ) Nu, copilă! Nu!… M-ai ispitit odată în a morții capcană să crăp aici cu secole și tu să râzi de neputința mea de-a te iubi… (
tare ) Nu!…
Layla : (
se sperie și fuge suspinând, băgându-se sub pian )
Cătălin : (
blând ) Hai copilă, ieși! Uite (
îi arată ceasul ) încă nu e timpul… Mai stai… (
îi dă mâna și o scoate, apoi se trezesc îmbrățișați )
Layla : De ce ți-s umezi ochii? Văd o gaură-n ei. (
îi atinge ochii cu degetele )
Cătălin : (
încă în brațele unu altuia îi ia mâna de la ochi până să-i atingă ) De ce n-ar fi copilă? Ce ști tu ce au văzut ori nu? Ce găuri sunt ori dacă sunt să știi și unde?… Ești copilă, ar trebui să știi.. (
îi dă drumul brusc dar ea îl ține încă de incheietura mâini drepte, el încercând să plece ea-l trage iar el se întoarce ) Ai zis ceva?
Layla : (
el se lasă în genunchi iar ea îi sărută ochii ) Acum ți-am acoperit gaura. (
râde copilăresc )
Cătălin : (
iubitor ) Copila mea… (
o îmbrățișează apoi o împinge ) Dispari de nu știi ce-i cu mine. Ce gânduri, șarpe, mi-ai adus? (
agitat vorbind tare ) Da!… Tu erai acea ispita! Acea creatură din nimic ce m-a-ngropat precum i-am îngropat pe-ai mei ori eu trăiam din asta… Tu ce vrei de la mine? Hai… (
agitat ) Uite… (
îi arată ceasul ) E timpul… E timpul să pleci! Să nu-ți arăți chipul de păpușă.
Layla : (
țipă tare după care ridică tonul ) Nu mai plec! Nu mai plec nicăieri! (
îi ia ceasul de pe mână și îl zdrobește cu picioarele ) Nu mai este timp, l-am oprit! Acum, nu mai vine nimeni, nu mai trebuie să plec. (
se întoarce și cântă ) Și de la mine până la tine, cuvântul însuși v-a îngheța. Nici să te strig nu știu prea bine…
*Vasile Seicaru – LA adio tu
(
se duce iar lângă perete desenează și cântă ) Și uite nu are cine să ne-ajute, abia-și mai ține lumea ale sale/ Și pe-un perete alb de muze mute, nebunii negrii caută o cale…
Cătălin : (
pică în genunchi ) Copilă… (
trist ) Copila mea ce-ai făcut? Cu ce-o să-mi număr orele când tu nu vei mai fi? Cum să mor din nou de-s mort deja cu tine și-aș vrea din nou de n-ai să fii cândva și nu-mi pot număra eu viața? Eu cum să știu de trupul meu îmbălsămat va putrezi ori ba când tu nu vrei să-mi dai odihna?… (
plânge în genunchi ) Copilă, copilă…
Layla : (
își ia fluierul și suflă, să acopere sunetul; continuă să picteze )
Cătălin : (
își pune mâinile la urechi și țipă ) Taaaaaaci!…
Layla : (
ea continuă )
Cătălin : (
se duce spre ea îi ia fluierul din mână și îi prinde capul cu palmele o privește în ochii și-i spune ) Mă iubești?
Layla : (
izbucnește în plâns ) Cine ești?
Cătălin : (
o scutură și îi spune cu tonul ridicat ) Copilă, mă iubești?
Layla : (
încearcă să se desprindă din strânsoare ) Lasă-mă! Lasă-mă!
Cătălin : (
îi dă drumu și îi spune trist ) Nu mă iubești?
Layla : (
ea pică se ridică în genunchi, își scoate rujul, se dă iar peste cel vechi și îl sărută ) Te iubesc! Acum o să mă ai și pe mine pe buze. (
chicotește )
Cătălin : (
după ce-i spune fata respiră din ce în ce mai repede în agitare și privește deasupra ei ) Uite!… Uite, uite!… E timpul… (
luminile se sting și se aprind ) Copilă e timpul!… Au venit… Vor să mi te ia!
Layla : (
îl ține strâns ) Zi-le să plece! Zi-le să plece!
Cătălin : (
o ține în brațe și agitat gonește cu mâna țipând psihotic spre plâns ) Plecați!… Plecați nu auziți? Nu am ce să vă ofer. De-mi spuneți vorbe dulci eu n-am s-aud de-l am pe șarpe lângă mine și șarpe sunt și eu… Plecați n-auziți? Plecați!…
Layla : (
se stinge lumina ) Au plecat?
Cătălin : (
o strânge în brațe și-o mângâie pe păr și se leagănă ) Șșșh copilă! Doar liniștea ce-mi spune-acum că tu ești doar cu mine când nici de iad nu pot scăpa, doar îngeri iau cu mine. Tu!… (
suspină ) Tu, copila mea… Privește-mă! (
lumina pe ei și ei se privesc )
E timpul! Pictează-mi lumea mea de-acolo, și făr de gânduri duse-n vorbe d-ale tale. (
blând la vorba ) Naive… Copilă, umple-mă de nonculori.
Layla : (
tremură ) Cătălin, poate era mama, poate vine după mine. Trebuie să plec, mă duc…(
vrea să se ridice din brațele lui )
Cătălin : (
voce tare ) Nuuu copila mea… (
trist nebun ) Incă nu e timpul! De nu e ceas să-mi spună când să pleci, de ce să pleci căci eu nu știu nici când e timpul? Și nu e ora să-mi numere trăirea, respir cu tine aici în purgatoriu… (
blând pică în genunchi ) Copilă… Sărută-mă și spune-mi că nu pleci, și nu ma lași s-astept să vina ei cu nebunirea lor citită. Proza lor de suicid. N-am să-i astept… Am veșnicia aici, n-o pot trăi cu tine? Copila mea…
Layla : (
șoptește ) Nu se mai aude nimic… (
cu un glas parcă stins ) Mi-e somn! Îmi cânți ceva? Uite, îți dau o acadea, am găsit-o pe drum. (
scoate din buzunar prezervativul )
Cătălin : (
zâmbind părintește ) Copilă… Ai crescut și nu-i așa că-i bine? Ori ce să-ți cânt când tu adormi pe veci iar eu sunt veșnic treaz aici? S-adorm cu tine n-aș putea.
Layla : (
indignată ) De ce nu mănânci acadeaua?
Cătălin : Nu, copilă! (
blând ) Mi-ai dat un balon… Îl umflu dar ține cât e aer în el ori de l-aș sparge copilul îmi va da copil.
Layla : (
uimită ) Îți va da un copil? Cum? (
repezită ) De ce nu vrei să-l spargi? Așa mă vei lăsa să plec, nu vei mai fi singur.
Cătălin : Mă iubești, copilă?
Layla : (
naivă ) Nu știu. Doare iubirea? Pe mine ma arde ceva aici… (
pune mâna pe frunte )
Cătălin : (
îi pune mâna pe frunte apoi o sărută pe frunte ) E timpul! Privește… Aud doar versuri spuse ție. Și versuri spuse mie… (
ea se lasă în brațele lui )
Arată-ți chipul să văd ce-i drept…Că plângi;
Înger slab cu aripi negre, frânte și fulgi arși…
Ce-ai căutat, tu-n iadul meu? Să-l frângi?
Să-l bântui tot? Să-l scapi de lacrimi tot și îngeri falși?
Layla : Mi-ai spus cândva să nu te strig, crestine
Să nu-mi mai spulber aripile-n fum…
Eu înger pur cu dracul cel din mine
Mergeam în rai dar iadul m-a oprit din drum. (
umflă prezervativul în timp ce recita el ultima strofă )
Cătălin : Nu plânge, tu, cu lacrimi sfinte. Înger rătăcit…
Nu mă găsești, sunt rătăcit în iadul ca și tine;
M-am rătăcit lipsit de dragoste și îndrumare… Obosit.
Speram că mă salvezi de mă găseai pe mine.
Layla : (
sparge balonul, el tresare ) Acum nu o să mai fi singur!
Cătălin : (
privește în jur uimit ) Uite! Copilă… Uite cum s-au adunat poeții, vor să mi te fure! Pictează-mă al tău să știu că-ți sunt pe veci în gând, ori nu… (
trist ) Dar unde-i ceasul?… Dar unde-s orele să-ți spun din nebunire că-i timpul să plecam?
Layla : (
se uită în jur ) De ce nu vine copilul? Unde e copilul? De unde vine?
Cătălin : (
ia o pensulă și desenează pe perete în jurul buzelor sărutate pe perete un copil ) Uite-l copilă! Uite-l!…
Layla : (
se lipește cu obrazul de copilul desenat ) Îl iubesc Cătălin, îl iubesc…
Cătălin : (
furios se ridică agitat îi spune ) Atunci rămâi cu el! Sau pleacă! Ți-am spus de-atâtea ori, copilă dulce, dispari că nu ai loc. (
în disperare ) N-auzi că vocile-mi iar spun să pleci sau să dispari? Dispari în lumea ta de fum!
Layla : (
se face palidă, vrea să plece ) Cătălin, mi-e rau! (
pică jos )
Cătălin : (
disperat o ia în brațe ) Nuu, nu, nu copilă! Uite, uite, uite! (
îi arată mâna goală ) N-am ceas, și nu știu de e timpul, dar nu e și tu știi copila mea… Nu copilă (
plânge ) Uite, uite, uite! (
respiră repede și se leagănă ) Îți spun povești din minte scoase, d-ale cufărului gând și spuse-n tinerețe. Bătrânii mei și-ai tăi, copilă… Naiv ce cred c-aș fi să știu că-i disparea sau tu n-ai fost deloc și-nebunesc aici cu versuri de poeți și proza-n suicid. N-ai vrea să mor cu tine-acum? (
o strânge-n brațe se leagănă și plânge )
Sfârşit!
.