• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Povesti postapocaliptice, si nu numai ;)

Cazul a fost mult mai complicat decat ne asteptam. Dat fiind faptul ca niciunul din presupusii tati nu-si asuma paternitea copchilului postapocaliptic, si pentru ca indiciile au fost foarte vagi, cautand, am dat peste alta chestie, interesanta dealtfel. :P Este vorba despre mama copchilului, caci macar aici avem o certitudine. Din poza mi-am dat seama ca acest cipchil nu are tata, deci cautarile sunt inutile. Cum a fost conceput bietul copchil, va puteti da seama singuri, dar aici nu a fost nevoie de om... =))=))=)).

http://icouldcrybutidonthavetime.files.wordpress.com/2009/05/penis-nose.jpg
 
Sa aibe oarece legatura cu firul epic?
59a4069757a810fde1f27fbddd3aecec.jpg
 
Acu...daca e sa fim cinstiti,taticutzul e nitzel pervers :P
 
Cred ca-i cazul sa postezi "amintile " tale despre parintii tai,nu crezi ? O adevarat provocare =)) Abia sa te te citesc .
 
pff... =)) nu am talente la scris....O provoc pe bodo sa se puna in pielea mea si sa posteze :P (promit ca nu ma supar:P)
 
Ne,ne, tu tre' sa scrii. Nu-i concurs, nu suntem critici literari , lasand ca si stangaciile au sarmul lor .Da-i bice ! De tine depinde "soarta"povestii postapocaliptice. GO !
 
Era fericita! Nu o mai batea nimeni, cunostea cateva plante pe care le putea manca, avea un acoperis deasupra capului. Totusi, un soi de neliniste o incerca. "Oare cat o sa stau singura?". Nu simtea neaparat nevoia sa aibe pe cineva in preajma, deoarece viata o invatase ca oamenii sunt rai, ci mai degraba ar fi vrut sa vorbeasca cu cineva.
Incepuse sa culeaga mai multe plante decat putea manca, iar in amintirea vremurilor in care suferise de foame, surplusul il usca. Acum putea sa faca focul fara probleme, si totusi lasa mereu in soba focul arzand sub cenusa. Sa economiseasca chibriturile. Si asa putine.
In clipele de ragaz citea mult si se plimba in jurul colibei. Incepuse sa se plimbe pe sectoare, fiind foarte atenta la tot ce o inconjura. Invatase potecile iepurilor si invatase toti pomii fructiferi din jur. Pomi care, desi neingrijiti, faceau cateva fructe. Nu erau multe, dar nemaifiind nimeni in zona, erau mai mult decat suficiente pentru ea.
In ciuda hranei suficiente pe care o avea, se vedea pe zi ce trece ca slabeste. Totusi, vegetalele nu ofera multa grasime, se gandea, si isi puse in cap sa gaseasca si ceva carne. Stia ca singura sursa de carne este vanatoarea, dar ideea de a omora un animal ii repugna. Isi facuse o bata zdravana, de care nu se mai despartea, bata pe care o ascutise in foc la un capat.
Intruna din zile, fiind in plimbarea cotidiana din jurul colibei, gasi intr-un tub de beton ingropat o caprioara. Aceasta era ranita, probabil cazuse si-si rupsese picioarele. A izbucnit in plans si a coborat sa vada ce se intamplase. Ca prioara se zbatea innebunita sa scape, dar nu avea nici o sansa. Cu ochii plini de lacrimi se gandea ca nu poate face nimic sa ajute bietul animal decat sa-i curme suferinta. Cu o mare durere in suflet, lua bata ascutita si i-o infipse direct in inima. Animalul o privi cu ochii sai mari si umezi, parca multumindu-i si totodata implorand pentru viata. Nu se putu abtine, si plansul a doborat-o. Statea acolo in groapa, plina de sange si avand in brate o caprioara ce se recea. Era distrusa.

Dupa o vreme, cand si-a mai revenit in simtiri, scoase caprioara afara si iesi si ea. O duse acasa, gandindu-se ca daca are parte de carne, nu o va refuza, oricat de rau ii parea pentru animal. Era primul suflet ce-si gasise sfarsitul datorita ei.
Ajunsa acasa, lua o lama de fier, o ascuti bine apoi incepu sa-i scoata pielea "De asta o sa am nevoie mai incolo". Dupa ce scoase pielea, ii taie capul si cu o gioarsa de topor sparse capatana, scotandu-i creierul. Oscila mult daca sa-l manance (era totusi o cantitate impresionanta de grasime si minerale) sau sa-l foloseasca la prepararea pieii. Il lasa deoparte, apoi cu mult chin scoase toata carnea, fasii si bucatele. Pana a terminat de scos carnea de pe oase, se hotarase sa foloseasca creierul la tabacirea pieii. Il puse in apa calda si il framanta in maini pana cand apa si creierul s-au transformat intr-o pasta vascoasa. Cu aceasta pasta unse bine pielea, pe partea fara par, apoi a lasat-o sa se usuce. Apoi a luat organele interne si le-a pus la fiert in tuci, impreuna cu o mana de plante si buruieni.
Pana cand fiertura a fost gata, toata carnea era taiata subtire si intinsa pe cateva ate, in podul colibei, sa se afume. Stia ca afumarea conserva carnea "Ce buna ar fi fost niste sare"...
Terminase si fiertura si, mancand pentru prima data dupa mult timp carne, se intinse apuizata sa doarma.

Se trezi de dimineata, in latrat. "Caini" spuse tresarind, dar cand iesi repede afara, vazu 3 vulpi ce se bateau pe matele si ramasitele caprioarei. Acestea o luara la fuga cand o vazura. Gandindu-se, lua ramasitele si se duce cu ele, aruncandu-le in groapa unde omorase caprioara. Poate vreo vulpe curioasa intra in groapa, si se mai alegea cu niste carne. Incepuse sa devina un adevarat vanator-culegator...
 
Dupa ce aruncase ramasitele, lua toporul si merse spre o padurice. Rezerva de lemne scadea vazand cu ochii, si stia ca are nevoie de altele. Ajunsa acolo, cauta printre copaci si copacei pe cei ce erau uscati si in picioare. Cu chin, dobora cativa si apoi i-a carat la coliba. Epuizata, manca putina fiertura si s-a intins sa sa se odihneasca. Cand s-a trezit, lua toporul si bata si se duse la groapa unde omorase caprioara. Nimic nou, doar multe muste ce roiau in jurul intestinelor, si un miros insuportabil. Se duse in padure, si mai dobora copacei, pe care i-a carat langa coliba.

Astfel, intra intr-o rutina. Plante, fructe, lemne si carne. Carne prinsa cu ajutorul gropii si cu ajutrul unor laturi puse pe potecile iepurilor. Nu incepuse sa se ingrase, dar cel putin nu mai slabea. Si din punct de vedere fizic, se simtea din ce in ce mai in forma.

Si astfel trecu vara. Zilele se faceau din ce in ce mai scurte. Si noaptea se facea din ce in ce mai frig.
Intr-o dimineata s-a trezit si afara a gasit bruma "Vine iarna" spuse, cu oarecare deznadejde. Nu era vorba, avea podul plin cu carne afumata, cu plante uscate si cu fructe uscate. Pe langa coliba erau destule lemne "Dar nu destule cat sa treaca iarna" asa ca incepu din ce in ce mai mult sa care lemne. Si culegea nuci, jir si ghinda. Sa aibe peste iarna. Nucile si jirul erau bune la gust, dar ghinda era oribila. Insa, daca o prajea putin pe plita, aducea foarte mult la gust cu migdalele.

Intr-o dimineata s-a trezit si cand a iesit afara, a vazut totul in jur alb. Ninsese.
Era pregatita pentru asta, avea provizii, avea pieile animalelor, avea o sursa de apa, avea lemne. Dar odata cu venirea iernii, incepea plictiseala. Avea cateva cartulii, dar le citise pe toate. De cateva ori.
Cu pieile tabacite foosind creierul si cu tendoanele pe care le pastrase, se trase langa fereastra. Avea lama de fier foarte ascutita si o bucata de sarma de otel pe care o ascutise la un capat pe o piatra si o gaurise la celalalt capat. Si, usor usor, cu multa munca, dupa doua saptamani, isi teminase un rand de haine din piele si din blana. "Daca m-ar vedea gagicile de pe Magheru ar fi invidioase. Am pantaloni si scurta din blana de vulpe naturala" spuse zambind in sinea ei. Din pielea de caprior isi facuse parazapezi iar din cateva blani de iepure isi facuse niste ciorapi foarte caldurosi.

In mijlocul iernii nu se putea plange. Mai avea destula mancare si laturile si capcanele inca mai prindeau cate ceva. Lemnele erau suficiente. Insa nu mai avea ce face.
Intr-o dimineata, si-a pus intr-un sac mare provizii pentru cateva zile, si-a luat toporul si sulita si a plecat spre sud. Avea in plan sa mearga asa cateva ore, poate chiar o zi, si apoi sa se intoarca. Zis si facut...

Cand s-a inserat gasise o capita de fan vechi. A mancat ceva carne uscata, a baut niste apa din zapada topita si s-a bagat in capita de fan. Usor usor, s-a incalzit si a adormit. A doua zi a plecat tot spre sud, cu gand sa se opreasca dupa cateva ore si sa faca cale intoarsa. Dar dupa nici doua ore, zari in departare ceva ce parea un sat. Afara era lumina si limpezis, insa in sat nu se vedea deloc fum. Grabind pasul, dupa inca trei ore ajunse in sat.
 
A intrat sovaielnic. Nu zarea nici o urma de locuire iar zapada era neatinsa. Strabatu usor tot satul, de la un cap la altul, apoi se gandi sa vada daca poate gasi ceva de care sa profite. Se indrepta spre prima casa si, intrand in curte, vazu ca usa casei este larg deschisa. Insa nici un semn de locuire nu parea sa fie. Isi lua inima in dinti si intra in casa. Nimic interesant nu zarii. Numai carpe aruncate pe jos, cateva ziare si cateva carti. Deodata, o imagine de cosmar o lovi. Doua cadavre inghetate si mutilate de animale zaceau. Iesi afara si vomita indelung. Apoi, isi lua inima in dinti si merse la urmatoarea casa. La fel, parea de parca o tornada lovise camerele. Nu gasi nimic de mancare, dar nu gasii nici un cadavru. Din fericire. Astfel, cerceta atenta toate casele si toate dependintele din satucul pustiit. Pe seara, se retrase intr-una din case, una in care nu gasise nici un cadavru, si isi incropii un culcus din carpe si zdrente. Nu facu focul, insa manca putina carne afumata si se culca. In gand, inainte de culcare, isi facu planul pentru a doua zi.

Se trezi dis de dimineata. Gasise un carucior fara o roata si printr-o alta gospodarie gasi o roata care se potrivea. Astfel avea un mijloc de transport. Apoi a inceput sa scotoceasca din gospodarie in gospodarie luand tot ce parea a avea o utilitate. Pe seara, trase caruciorul plin cu carti, seminte, doua sape stirbe, un joagar fara manere, doua fierastraie stirbe, alte cateva unelte, multe carti si reviste (ce plictisitoare pot sa fie zilele de iarna fara ceva de lucru), doua paturi, un pumn de nasturi, cateva cuie, cateva ace si ata de cusut. Mai gasise de asemenea cateva borcane si recipiente ce se puteau inchide ermetic. O adevarata comoara pe care o gasise consta in cativa bulgari de sare gasiti intr-o iesle si cativa metri de lant. Trase caruciorul langa casa in care dormise si noaptea trecuta, apoi manca ceva si se baga iar sa doarma. "Maine voi pleca de aici. Oare ce i-a ucis pe toti acesti oameni, si ce le-a pradat gospodariile in asemenea hal?"

De dimineata se trezi si din intamplare scapa pe jos o cana cu apa. Vazu ca apa se scurge extrem de rapid printre scandurile pardoselei. "Oare ce sa fie?" se intreba si, luand un topor, scoase prima scandura. Sub pardoseala gasise o adevarata comoara. O pusca de vanatoare ciudata, cu 4 tevi, si cu luneta. Langa ea gasii o cartusiera cu 3 tipuri de cartuse, cateva cutii cu cartuse de calibrul 12, cateva cutii de cartuse de calibrul 30.06 si doi sacotei plini cu niste cartuse mici, pe care scria .22LR. Totodata, un cutit de vanatoare, doua spray-uri de WD40 si o carte "Using a firearm for stupids".
Lua toate acestea si le puse pe carucior, apoi fara sa se gandeasca prea mult lua calea inapoi, spre coliba.
 
Dupa doua zile de efort, a ajuns in sfarsit la coliba. Baga caruciorul plin de comori inauntru, a facut focul, a mancat putin si a adormit epuizata. In timpul noptii a avut un somn agitat, somn in care toate cadavrele pe care le vazuse in sat parea ca inviasera si veneau dupa ea sa o manance.
In sfarsit, s-a trezit dimineata, a reaprins focul in soba si a pus pe plita o fiertura cu carne afumata si cu buruieni. S-a apucat sa organizeze comoara din carucior. A zdrobit putin dintr-un bolovan de sare si a pus putina sare in fiertura. Dupa ce a gustat, un zambet imens i s-a asternut pe fata. Era cea mai buna mancare pe care o gatise de cand ajunsese la coliba. Acum avea manacare, avea un acoperis bun, avea unelete si, lucru ce i s-a parut foarte important, avea o arma de foc. Nemaispunand nimic de cartile pe care le recuperase. Erau atat carti si reviste usoare dar si cateva manuale de agricultura, constructii, tamplarie, si cate si mai cate.

Pe seara a inceput sa ninga din nou. Si a tinut ninsoarea asa vreme de doua zile. Afara stratul de zapada depasea 60 de centimetri. Cand s-a oprit zapada, s-a imbracat bine in hainele din blana de vulpe si a dat zapada jos de pe acoperisul colibei. Dupa aceea a facut o poteca lata de jumatate de metru in jurul colibei. Apoi a facut o poteca pana la izvor. In mod curios, desi la izvor era plin de gheata, fantana nu inghetase.

Dupa ce toate acestea au fost facute, s-a apucat sa citeasca cartea despre manuirea armelor. A invatat cum se intretine o arma, cum se incarca, cum se trage cu ea, ce sunt calibrele, cum se trage cu luneta si citise destul de multe despre calibre. Dupa cateva zile de citit, de demontat si montat arma, de curatat si de foc la rece, a bagat un cartus de .22 LR pe teava (citise ca este cel mai silentios) si alegandu-si o tinta la 100 de metri a tras. Glontul a lovit tinta exact unde ochise ea. Prinzand curaj, a luat arma si cartusiera plina si, mergand (mai mut inotand) prin zapada mare s-a dus intr-o vaioaga pe care o stia. Ajunsa acolo, a tras cu arma cu diverse munitii si la diverse distante, pana cand a fost destul de sigura ca o poate folosi. Pentru a-si procura hrana sau pentru aparare. Simtindu-se stapana pe ea in aceasta privinta, a luat usor drumul catre casa. Totusi, dorind parca sa verifice arma, a trecut prin zona in care avea laturile pentru iepuri. Le-a verificat si a gasit in ele 2 iepuri prinsi si congelati de-a dreptul. A luat iepurii si a rearmat laturile si capcanele, apoi s-a asezat in spatele unei tufe, cu arma incarcata cu un cartus de .22LR. Dupa nu foarte multa vreme, in spatele unui damb de zapda, zarii doua urechi mari. Duse usor arma la ochi si apasa usor tragaciul. Un zgomot ca cel de la desfacerea unei sticle de sampanie si un iepure cazu zbatandu-se.
Bucuroasa, lua iepurii si merse spre casa. Curata arma, umplu cartusiera cu cartuse, apoi pregatii iepurii si se culca epuizata.
 
Dupa usurinta cu care manuieste arma femeia din postarea lui Gogu , am asa o vaga senzatie ca ceva nu-i lucru curat. Ma pune pe ganduri modul ei de a se decurca in situatii limita ,analogia cu dopul sticlei de sampanie.....Trebuie facute oaresce sapaturi.
 
Back
Top