• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Sarbatori Crestin-Ortodoxe anuale si Traditii Populare

Old DG

New member
Joined
Jan 2, 2010
Messages
5,244
Reaction score
0
SARBATORILE LUNII IANUARIE
Sarbatorile din luna ianuarie, prima luna a anului, cuprind obiceiuri si practici specifice inceputului de an prin care oamenii doresc sa obtina prosperitate, pace, liniste si sanatate.
Caracterul esential al sarbatorilor este bucuria si increderea cu care oamenii intampina trecerea de la anul vechi la anul nou, inceputul unei noi perioade de vegetatie, al unei noi etape in viata lor.
In prima zi a noului an, credinciosii ortodocsi il sarbatoresc pe Sfantul Vasile cel Mare, supranumit si "ocrotitorul saracilor".
Calendarul sarbatorilor din luna ianuarie:
- 5 ianuarie: Ajunul Bobotezei
- 6 ianuarie: Boboteaza (Iordanul, Botezul Domnului)
- 7 ianuarie: Sf. Ioan Botezatorul (Santion)
- 16 ianuarie: Sanpetrul Lupilor
- 16-17 ianuarie: Atanasiile
- 16-18 ianuarie: Circovii de Iarna
- 29-31 ianuarie: Filipii de Iarna
 
FEBRUARIE
Sinaxar 2 Februarie
În această lună, în ziua a doua, se prăznuieşte Întâmpinarea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când L-a primit dreptul Simeon în braţele sale.

În această zi Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40). După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii. După Legea lui Moise (Lev. 12:2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.
Mai multe puteti gasi aici:http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie02.htm
 
FILIPII DE IARNA
La sfarsitul lunii ianuarie, in perioada 29 - 31 ianuarie, calendarul popular marcheaza o sarbatoare importanta in lumea satului: Filipii de Iarna. Acum ia sfarsit o lunga perioada de imperechere a lupilor, inceputa la Filipii de Toamna.
Filipii sunt patroni ai lupilor, ca si Sfantul Petru cel Schiop.
Sarbatoarea este respectata in primul rand de taranii care au vite si de pastori, acestia temandu-se de pagubele pe care le provoaca lupii.
In prima zi de Filipi, femeile satului obisnuiesc sa lipeasca gura sobei cu lut ca sa le inclesteze si gura lupilor. Batranii spun ca in aceste zile nu e bine sa dai cu imprumut, sa cosi sau sa te speli pe cap.
In schimb e bine ca in aceste zile sa se atarne la hornul casei o secure sau o unealta pentru ca astfel sa fie uitate vitele si oile de catre dihanii.
Singura munca ingaduita si chiar recomandata este spalatul rufelor cu apa clocotita, caci numai astfel se poate opari, prin empatie, gura lupului.
In aceasta perioada se fac si previziuni meteorologice:
- daca este cer senin si luna plina, va fi o vara buna si an rodnic
- daca vremea nu este geroasa, vara va fi manoasa si anul bun pentru productia de miere
- daca curg stresinile, primavara este friguroasa
In noptile de Filipi, se zice ca lupoaicele cauta cu inversunare taciuni aprinsi. Cele care nu reusesc sa-i gaseasca si sa manance foc (simbol universal al masculinitatii si virilitatii), raman sterpe un an de zile. Iata de ce femeile nu scot cenusa din vatra si nu imprumuta foc in aceste zile.
Prin aceste manifestari ceremoniale ale Filipilor, lupul sugereaza mitologic ideea straveche a legaturii dintre fertilitate si sterilitate, dintre nastere si moarte.
 
Calendar Romanesc Traditional. Februarie (Faurar). (29 de zile. Ziua are 11 ore, noaptea 13 ore). Februarie este ultima luna a calendarului roman (cu inceput de an la 1 martie) si luna a doua a calendarului iulian si gregorian (cu inceput de an la 1 ianuarie). Denumirea populara a acestei luni - Faur...

Calendar Romanesc Traditional

Februarie (Faurar)
(29 de zile. Ziua are 11 ore, noaptea 13 ore)

Februarie este ultima luna a calendarului roman (cu inceput de an la 1 martie) si luna a doua a calendarului iulian si gregorian (cu inceput de an la 1 ianuarie). Denumirea populara a acestei luni - Faur (Faurariu, Faurar) - este legata de acei mesteri fauri, lucratori ai fierului, care pregateau sau ascuteau brazdarele plugurilor in asteptarea primaverii si a aratului. Acum se incheiau, de obicei, sezatorile si, o data cu ele, distractiile tinerilor din serile si noptile lungi de
iarna. Peisajul spiritual al satului romanesc cuprindea un mare numar de sarbatori religioase si populare. Iata cateva dintre ele: Intampinarea Domnului, Sf. Toader, Martirii de Iarna, Trif Nebunul, Ziua Omizilor, Ziua Ursului, Sf. Haralambie, Mosii de iarna.

Batranii spun ca luna februarie a fost intotdeauna o luna capricioasa si rea. E suparata si vitrega deoarece i s-au "repartizat" cele mai putine zile. Pe de alta parte, luna februarie este si cea care marcheaza inceputul sfarsitului iernii: "Februarie doboara iarna", se spune in unele zone.

Credinte populare

Daca in februarie sunt turturi mari, vom avea o primavara lunga.

Daca noaptea de 1 februarie va fi senina, cu multe stele, primavara se va lasa mult asteptata.

Ziua de 2 februarie este considerata ziua intalnirii cu vara, "intalnirea subei cu camasa". Ea arata cum va fi primavara. Daca in ziua respectiva e viscol mare, primavara va fi tarzie; daca va fi o zi calduroasa, primavara va fi timpurie si calda. Ninsoarea in dimineata de 2 februarie prevesteste o recolta buna de cereale paioase, iar ninsoarea de dupa-amiaza - recolta buna de porumb. Daca in ziua de 2 februarie se insenineaza catre seara, trebuie sa ne asteptam la geruri mari pe 11 februarie.

Pe 21 februarie, omul iese si se incalzeste la soare. Iarna si-a pierdut puterea. Daca in aceasta zi va fi multa zapada, trebuie sa ne asteptam la inundatii mari.

Anii in care februarie are 29 de zile sunt considerati ani rai pentru sanatatea oamenilor si animalelor, fapt confirmat si de descoperirile stiintei privind influenta activitatii solare, in cicluri, asupra a tot ce este viu.

Sarbatori crestine

Intampinarea Domnului (2 februarie)
Cand Pruncul Iisus a implinit 40 de zile, dupa cerinta legii de atunci "ca orice intai-nascut de parte barbateasca sa fie inchinat Domnului", l-au dus Iosif cu Maria la Templul din Ierusalim. La intrare, Pruncul Iisus a fost intampinat de un batran cu numele Simeon, caruia i se vestise de catre Domnul Sfant ca: "Nu va vedea moartea, pana ce nu va vedea pe Hristosul Domnului". Simeon a luat copilul in brate, a cunoscut ca este Mantuitorul cel vestit de proroci si a zis: "Acum, slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace. Ca ochii mei vazura mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, Lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau, Israel".

Sarbatoarea Intampinarii Domnului a ramas ca indatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserica la 40 de zile de la nastere, pentru molifta de curatire a lor.

Sarbatoarea Mulierilor
Intampinarea Domnului este o sarbatoare foarte indragita de catre femeile aromance, care o mai numesc si Sarbatoarea Mulierilor (a muierilor). In ziua aceasta, toate femeile duc la biserica cate o litrie si o coliva, dar mai ales cele insarcinate, spre a cere Maicii Domnului nastere usoara, iar lehuzele spre a-i multumi de ajutorul ce le-a dat la nastere.

Sf. si Dreptul Simeon, Sf. Proorocita Ana (3 februarie)
Potrivit traditiei Bisericii, Dreptul Simeon s-a nascut in Ierusalim si a trait in apropierea Templului, asteptand venirea Mantuitorului Iisus Hristos. Tuturor le marturisea ca Dumnezeu i-a vestit ca nu va muri pana nu il va vedea pe Hristos. Tot Dumnezeu l-a indemnat, prin Duhul Sfant, sa-i intampine pe Iosif si pe Fecioara Maria si sa ia in brate pe Pruncul Iisus. Cuvintele rostite in momentul in care l-a inchinat pe Hristos Domnului in Templu: "Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace" - subliniaza ca si-a vazut visul implinit si poate muri linistit. Anul mortii Dreptului Simeon nu este cunoscut. Ziua de 3 februarie este ziua onomastica a celor care au primit la botez numele Simion sau Ana.

Obiceiuri de Sfantul Toader (8 februarie)

Spalarea capului

Toata lumea, dar mai ales copilele si femeile mari, trebuie sa se scoale cu noaptea in cap in dimineata zilei de San Toader si sa-si spele parul inainte de a rasari soarele, deci inainte de a-si scoate San Toader caii la pascut. Daca fac asa, se spune ca vor avea motive de bucurie, caci: "Cresc cozile fetelor/ Cat cozile iepelor/ Pletele flacailor,/ Cat coamele cailor".

In apa pentru acest spalat se pune cenusa, iar credintele spun ca duhurile vor veni si se vor racori cu aceasta apa. Se mai adauga in ea multe ierburi frumos mirositoare, fan, busuioc, menta, cimbrisor, leustean, hamei, zmeurica - si asta nu doar pentru cresterea parului, ci si ca fetele sa fie totdeauna frumoase si imbujorate, atragatoare ca florile. In aceasta apa se pune si un ban de argint (ca sa se faca pielea ca argintul) si chiar lapte de iapa. Unele fete merg in padure, in seara dinspre San Toader, cu o bucata de paine si sare. Pun bucata de paine jos, langa un copac, si spun: "Eu te sorocesc/ Cu paine si sare./ Iar tu soroceste-ma/ Cu cinste si dragoste/ Si cu curatenie". Apa care ramane de la spalatul pe cap trebuie sa fie turnata la ieslea cailor, pe o tufa de trandafiri sau pe proptelele unui gard. Cand o toarna, fetele zic: "Cate proptele sunt la gard,/ Atatia petitori sa-mi vie".

La San Toader se facea si "alegerea cailor". Cursele de cai au fost introduse in Tarile Romane pe vremea lui Constantin Brancoveanu.

Haralambie (10 februarie)

Sfant mucenic celebrat pe 10 februarie, facator de minuni in Calendarul Crestin si patron al bolilor in Calendarul Popular. Unele legende, pentru ca circula mai multe legende despre el, il pomenesc pe Sf. Haralambie ca fiind insarcinat de Dumnezeu cu paza tuturor bolilor. (Sfantul umbla cu ele in lat.)

Acest sfant a fost la inceput pastor si din aceasta cauza el este responsabil de sanatatea si inmultirea vitelor. De ziua lui nu trebuie sa injugi boii. Tot in aceasta zi, este bine sa ungi pomii din gradina cu coliva adusa de la biserica, sa stropesti vitele si pomii fructiferi cu aghiasma. Sfantul ii apara de boli pe toti cei ce tin post toata ziua.

Sfantul Vlasie (11 februarie)

Cine se roaga de Sfantul Vlasie nu va ramane niciodata fara bani in punga. Se crede ca in aceasta zi se intorc pasarile la cuiburile lor, sau ca atunci si-ar deschide ciocul si ar incepe a canta. Aceasta sarbatoare este respectata de agricultori pentru a feri holdele de stricaciunile aduse de pasari.

Sarbatori populare

Ziua Omizilor

Este o sarbatoare cu data fixa (1 februarie), sinonima cu Trif Nebunul, Trif - patron al insectelor daunatoare (omizi, lacuste, gandaci, viermi). Conform traditiei populare, Trif ar fi fost un om necuviincios, care ar fi speriat-o pe Maica Domnului in timp ce mergea, dupa datina, la biserica, la 40 de zile de la Nasterea Pruncului Iisus Hristos, pentru molifta. Multi serbeaza aceasta zi ca sa nu se inmulteasca insectele, si cu deosebire omizile, si sa nu le strice pamanturile si semanaturile. In aceasta zi, se sfinteste apa si se stropesc pomii fructiferi, semanaturile, gradinile si via. Apa sfintita va fi amestecata cu unt. Se spune ca daca in aceasta zi este zapada, se va sparge iarna, iar daca nu este, se va pune pe iarna.

"Dragobete" (24 februarie)
(Patronul dragostei la romani)

In peisajul spiritual al satului romanesc, luna februarie, ultima perioada inainte de Postul Mare al Pastelui, gazduieste un mare numar de sarbatori. Unele cu data fixa, altele cu data mobila, in functie de data la care cade Pastele.

O asemenea sarbatoare vom gasi in ziua de 24 februarie. In Calendarul Ortodox, ea este marcata ca "intaia si a doua aflare a capului Sfantului Ioan Botezatorul" si cunoscuta in popor sub denumirea de Dragobete, patronul dragostei, al bunei dispozitii pe plaiurile romanesti.

Dupa legenda, el este fiul Babei Dochia. Iovan Dragobete reprezinta, in opozitie cu baba Dochia, principiul pozitiv. El este purtatorul dragostei, al bunei dispozitii, pastrand unele atributii ale lui Cupidon. Fetele si baietii il sarbatoreau cu sfintenie pe Dragobete, pentru a fi si ei indragostiti tot anul. Tot in aceasta zi se fac legamintele de prietenie dintre fete si baieti. Legamantul facut in aceasta zi este sfant, nu se desface pana la moarte. Obiceiul cere ca tinerii sa schimbe vorbe de dragoste pentru a le merge bine si a fi iubiti tot anul. De asemenea, in aceasta zi, tinerii gatiti de sarbatoare pornesc dupa ghiocei, viorele si tamaioare. Florile erau facute buchete si date pe apa. Traditia sustine ca impreunarea florilor surori, vitregite de natura sa nu se intalneasca niciodata, echivala cu o fapta buna.

Prof. Gabriela Barbu


http://www.formula-as.ro/2000/398/acasa-1/acasa-1173
 
ZIUA DE VLASIE
In fiecare an, pe data de 11 februarie, biserica il celebreaza pe Sfantul Vlasie, cel care a trait pe vremea imparatilor romani Diocletian si Licinus, aprigi prigonitori ai crestinilor.
Pentru a se feri din calea prigonitorilor, sfantul s-a retras in munti sa se roage. Se spune ca multe animale salbatice bolnave au fost tamaduite prin rugaciunea lui.
In calendarul popular, Sfantul Vlasie apare ca protector al pasarilor si al femeilor gravide. Deoarece ziua sfantului cade la inceputul migratiei de primavara a pasarilor, oamenii de la tara cred ca Sf. Vlasie le dezleaga glasul, ca sa cante. Cine nu respecta sarbatoarea nu va auzi, pe lumea cealalta, cantecul pasarilor din rai, iar pe lumea aceasta pasarile ii vor manca semanaturile. Iata de ce sarbatoarea este respectata mai cu seama de catre agricultori.
Dar si femeile gravide tin aceasta sarbatoare cu credinta de a naste copii sanatosi. Se mai spune ca cine respecta aceasta zi nu ramane niciodata fara bani, iar cei care au pierdut ceva, vor gasi acel lucru daca se vor ruga Sfantului Vlasie.
Ziua de Vlasie este doar prima sarbatoare a pasarilor in calendarul popular. Urmeaza Dragobetele (24 februarie) cand pasarile se imperecheaza si incep sa-si dureze cuibul, Ziua Cucului (25 martie) cand cucul incepe a canta, anuntand sosirea efectiva a primaverii, Constantin Graur sau Constandinu Puilor (21 mai) cand pasarile isi invata puii sa zboare, Ciricul pasarilor (1 septembrie) cand isi pregatesc camarile de iarna si multe altele.
 
Postul Sfintelor Pasti 15 Februarie - 3 Aprilie 2010

Incepand cu 15 februarie, crestinii au intrat in Postul Sfintelor Pasti. Acest post, fiind cel mai lung si cel mai aspru din posturile de durata intalnite in Biserica Ortodoxa, este cunoscut si sub denumirea de Postul Mare. Tinand seama ca el aminteste si de postul celor 40 de zile tinute de Hristos inainte de inceperea activitatii Sale mesianice (Luca IV, 1-2), a primit si numele de Paresimi. In vechime, Postul Sfintelor Pasti avea menirea de a-i pregati pe cei ce urmau sa primeasca botezul in noaptea Invierii.

Postul Sfintelor Pasti - felul postirii
In primele secole unele persoane posteau doar in Vinerea Patimilor, altele doua zile inainte de Pasti, altii o saptamana, in vreme ce unii posteau opt saptamani.
La sfaristul secolului al III lea, Postul Sfintelor Pasti a fost impartit in postul prepascal (Postul Paresimilor) care tinea pana la Duminica Floriilor, cu o durata variabila si Postul Pastilor (postul pascal), care tinea o saptamana, adica din Duminica Floriilor pana la cea a Invierii Domnului. Dupa Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325, Biserica de Rasarit a adoptat ca durata acestui post sa fi de sapte saptamani, durata prezenta si astazi.

Postul Mare era tinut cu rigozitate
Canonul 69 apostolic osandea cu excomunicarea pe credinciosi si cu caterisirea pe slujitorii Bisericii, in cazul in care acestia nu tineau Postul Sfintelor Pasti. Erau aceptate exceptiile, doar in caz de boala.

Liturghia din Postul Sfintelor Pasti
Liturghia avand un caracter de sarbatoare si bucurie, iar Postul Sfintelor Pasti fiind un timp al infranarii, Sfintii Parinti au randuit ca in perioada acestui post sa nu se savarseasca Sfanta Liturghie decat sambata si duminica. In celelalte zile se poate oficia Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, cu exceptia zilelor aliturgice, cand nu se oficiaza nicio Liturghie. Liturghia Darurilor mai inainte sfintite a luat fiinta datorita dorintei unor credinciosi de a se impartasi si in cursul saptamanii. Amintim ca in cadrul acestei Liturghii, Sfintele Daruri sunt sfintite la Liturghia oficiata duminica, sunt pastrate pe Sfanta Masa, iar in cursul saptamanii, atunci cand se savarseste Liturghia Darurilor sunt oferite credinciosilor spre impartasire. Pentru ca potrivit randuielii de postire a Bisericii, in zilele de rand din Postul Mare se ajuneaza pana la apusul soarelui, impartasirea se face seara dupa Vecernie.
In sambatele din Postul Mare se savarseste Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in primele cinci duminici de post se oficiaza Liturghia Sfantului Vasile cel Mare. In duminca Floriilor - Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in

Saptamana Patimilor, joi si sambata, Liturghia Sfantului Vasile cel Mare.
"Daca am pacatuit, vom posti pentru ca am pacatuit. Daca n-am pacatuit, vom posti ca sa nu pacatuim. Sa dam ceea ce avem: postul, si vom primi ceea ce nu avem: nepatimirea".
 
Istoria minunata a colivei - Sfantul Teodor Tiron - "Sambata lui Toader"

Cea mai cunoscută minune a Sfântului este cea „a colivei”, în cinstea căreia este pomenit în prima sâmbătă a Postului Mare. Împăratul Iulian Apostatul (361-363) a urmat gândul diavolesc de a stropi toate produsele comerciale destinate hranei, din pieţele Constantinopolului, cu sânge de la jertfele idolilor, fără ştirea creştinilor. Începuse prima săptămână a Postului Paştelui şi cu atât mai mult se bucura acela, să strice rânduiala creştinească. Înainte de a fi cumpărate acele produse, Dumnezeu i-a încredinţat Sfântului Mucenic Teodor sarcina de a vesti episcopului Eudoxie punerea la cale.
Pentru cei care nu aveau hrană depozitată – adică săracii oraşului – Sfântul Teodor a indicat modalitatea preparării colivei: grâu fiert îndulcit. Se pare că până atunci coliva se făcea în unele regiuni, nefiind strict legată de pomenirea morţilor. „Aşa ne-am obişnuit noi a numi grâul fiert în Evhaita”, a mărturisit Sfântul Teodor Tiron, potrivit sursei citate.Creştinii din zonă au scăpat de ispită, iar împăratul a renunţat la procedeul său de falsificare, fiindcă mâncarea din pieţe nu a mai fost cumpărată şi s-a stricat.
Pomenirea Sfântului Teodor din prima sâmbătă a Postului Mare, consfinţită în Sinod, pe vremea Patriarhului Nectarie al Constantinopolului (381-397), a fost corelată cu pregătirea colivei, în amintirea minunii. De atunci, coliva a fost asociată, astfel, cu pomenirea morţilor, în nădejdea învierii. Se poate vorbi astăzi despre o semnificaţie teologică explicită a colivei – element nelipsit la slujba parastasului şi a înmormântării – „ca expresie materială a credinţei noastre în nemurire şi înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Domnul Însuşi le-a înfăţişat ca simboluri ale învierii trupurilor” (cf. „Liturgica specială”, pr. prof. dr. Ene Branişte; vezi şi I Corinteni XV, 36).
Dulciurile şi ingredientele care intră în compoziţia colivei reprezintă virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pomeniţi, ori dulceaţa vieţii celei veşnice, pe care nădăjduim că a dobândit-o mortul”, continuă studiul citat.
Între alte minuni ale Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron sunt menţionate: descoperirea hoţilor şi a obiectelor furate, înapoierea persoanelor luate în robie, ocrotire pe timp de furtună.
 
ALEXIE - OMUL LUI DUMNEZEU
Pe 17 martie, biserica ortodoxa il celebreaza pe Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu. In calendarul popular, Alexie este considerat patronul vietuitoarelor care ierneaza sub pamant, in scorburi si sub scoarta copacilor, sub pietre sau in ape.
Se spune ca in 17 martie el ar incalzi si ar deschide Pamantul pentru a slobozi vietatile pe care le-a inchis la Ziua Crucii (14 septembrie).
O legenda povesteste ca, deoarece omul avea mult de suferit din cauza insectelor, Dumnezeu le-a adunat pe toate si le-a inchis intr-o lacra si l-a chemat pe Alexie s-o arunce in apa marii.
Ajuns la destinatie, Alexie nu a putut rezista insa curiozitatii si a deschis lacra, astfel incat toate acestea s-au raspandit din nou pe pamant. Pentru ca nu a ascultat de Dumnezeu, Alexie a fost transformat in cocostarc si pedepsit sa adune, intre 17 martie si 14 septembrie, insectele imprastiate. Legenda contine si un sambure de adevar caci in preajma acestei zile este perioada intoarcerii berzelor si cocostarcilor.
Sarbatoarea mai este denumita si Ziua Pestelui, Ziua Sarpelui sau Retezatul Stupilor, pentru ca pestii incep sa se zbata in ape, reptilele incep sa-si faca aparitia in cautarea soarelui, iar albinele ies din stupi.
Pescarii sustin ca Sfantul Alexie este cel care aduce pestii din adancurile unde au iernat la suprafata apelor. Ei tin post toata ziua, iar seara chefuiesc in cinstea sfantului, pentru a avea noroc la pescuit. Exista credinta ca, daca mananci un pestisor crud in aceasta zi, vei avea juvelnicul plin tot anul.
In ziua de Alexii, oamenii de la sate obisnuiesc sa aprinda focurile prin livezi, focuri care simbolizeaza curatenia rituala a gospodariilor pentru a ajuta soarele sa depaseasca momentul echinoctiului de primavara. In zorii zilei se matura si se grebleaza curtile, livezile si gradinile, iar gunoaielor li se da foc cu credinta ca ograda va fi pazita de insecte, iar oamenii si vitele de boli si muscaturi de sarpe.
Alte obiceiuri:
- se ocolesc casele si acareturile cu tamaie si carpa arsa pentru alungarea insectelor si a serpilor
- se leaga tulpinile pomilor fructiferi cu paie ca sa nu se catere omizile pe crengi
- se suna din clopotei sau se fac zgomote batand din fiare vechi pentru a se speria taratoarele
Fiind considerata si Ziua Sarpelui, i se acorda o atentie sporita acestui animal. Sarpelui nu i se pronunta numele de ziua lui pentru a-i putea fi castigata bunavointa pe timpul verii. In cazul in care cineva rostea din greseala cuvantul sarpe, acesta trebuia sa spuna neaparat un descantec: "Idita, idita,/Tine-te de pielita./Pielita de carne,/Carnea de os,/Osul da veninul jos./Descantecul sa fie de folos".
In unele regiuni, "se facea intr-o groapa sau garla un foc mare, se duce intr-un harb apa si o bucatica de mamaliga, sa aiba serpii ce bea si ce manca, ca sa nu iasa din acea groapa. toata vara". (T. Sperantia)
Interdictii:
- nu trebuie luat in mana nici un obiect ascutit, deoarece omul va vedea numai serpi in timpul anului
- femeile nu au voie sa toarca, sa depene fire si mai ales sa foloseasca ace si foarfece
In aceasta zi se fac si previziuni meteorologice. Ziua de Alexii, dupa credinta populara, e aceea in care ar incepe sa cante broastele. Daca broastele canta inainte de aceasta zi, atunci e semn ca primavara va fi lunga si rea; daca incep sa cante de Alexii, atunci e semn ca vor urma zile calduroase.
Unii oameni prin in ziua de Alexii un carabus pe care il strapung cu acul si-l pun intr-un pahar. Daca acesta nu moare pana dimineata, atunci anul nu va fi manos; daca moare, atunci anul va fi manos.
Tot Sfantul Alexie mai are si o alta putere: atunci cand se satura de iarna, ia un taciune aprins si il ingroapa in zapada. incepand din acel moment se topeste zapada si incepe cu adevarat vremea de primavara.
Numeroase superstitii sunt legate de Ziua lui Alexie. Iata, spre exemplu, un ritual magic pentru tratarea durerilor "de sale", relatat de Ion Creanga: "De vezi sarpe inati primavara, e bine, in ziua de Alexa, sa-l imbeti de cap, da sa nu-l omori de tot, asa ca numai sa nu muste, sa te drezbraci de straie si sa te incingi cu el peste mijloc, dupa aceea sa-l iei si sa-l ingropi intr-o borta si cu el sa pui trei catei de usturoi si sa zici: Cand a manca sarpele usturoi, atunci sa ma doara si pe mine mijlocul".
 
IZVORUL TAMADUIRII (Vinerea scumpa)

Izvorul Tamaduirii, prima mare sarbatoare dupa Invierea Domnului, este inchinata Maicii Domnului, avand rolul de a aminti importanta Nascatoarei de Dumnezeu in mantuirea oamenilor.
Traditia populara consemneaza mai multe legende legate de aceasta sarbatoare. Una dina acestea spune ca Fecioara Maria l-a calauzit catre un izvor miraculos pe cel care avea sa ajunga imparatul Leon cel Mare. Impreuna cu acesta se afla un orb care, dupa ce a baut din respectiva apa si s-a spalat pe fata, a inceput sa vada. Ajuns imparat, Leon a construit langa izvor o biserica. La randul sau, imparatul Justinian, care suferea de o boala grea si s-a vindecat dupa ce a baut apa din izvor, a construit o biserica si mai mare. De-a lungul timpului, apa izvorului a vindecat multe boli, molime si alte suferinte.
O alta legenda spune ca Sfantului Apostol Andrei i s-a facut mila de unul dintre ucenicii sai caruia ii era sete si a lovit cu toiagul in stanca de unde a izvorat apa, aceasta fiind o minune dumnezeiasca.
Se mai spune ca din lacrimile Maicii Domnului picate pe pamant au iesit mai in toate partile izvoare facatoare de minuni si cine s-ar spala la aceste izvoare si mai cu seama in aceasta zi se vindeca de orice boala.
Credinta in puterile miraculoase ale Izbucului de la Calugari, ii determina pe credinciosi sa participe in fiecare an la marea sarbatoare Izvorul Tamaduirii. Mii de pelerini din toate colturile tarii se aduna la sfanta Manastire Izbuc, pentru a lua parte la slujba de sfintire a apei, cunoscuta si sub numele de Aghiasma Mica.
Potrivit traditiei, cu apa sfintita se stropesc casele, fantanile, gradinile, pomii si animalele.
In trecut, in aceasta zi se cautau izvoare noi, se construiau si se curatau fantanile, cu credinta ca acestea vor avea apa abundenta si nu vor seca in verile secetoase.
 
Saptamana Luminata

Prima saptamana dupa Duminica Pastelui, este denumita Saptamana Luminata. In popor exista credinta ca odata cu Invierea Domnului nostru Iisus Christos, se deschide raiul pentru cei tinuti in iad, de la Adam si pana la venirea Mantuitorului si ramane deschis de la Inviere pana la Duminica Tomei. Dupa o veche datina, in biserici se scoate usa din mijloc a altarului, care e pusa deoparte si sta asa toata Saptamana Pastelui sau Saptamana Luminata. In aceasta saptamana nu se fac nunti, iar zilele ei se petrec conform datinii, traditiei si obiceiului, astfel :
In Lunea Alba, in unele locuri exista obiceiul udatului si al umblatului cu pasca pentru vestirea Invierii, la rude, neamuri, parinti, nasii, in familia largita. Cine moare in Lunea Alba ajunge-n Rai, nejudecat.
In Martea Alba, femeile slobozesc Paresimile, adica citirea pomelnicului in timpul postului si fac pomeni pentru vii si morti. In aceasta zi nu se lucreaza.

Miercurea dupa Pasti, zisa Sf.Mercurie, barbatii pot lucra la camp ; femeile insa tin aceasta zi pentru a nu se imbolnavi de picioare, „de dansele”. Ele mai spun ca nu e bine a lucra, altfel e rau de pureci. Acum e ziua cand se tine „nunta soarecilor” ; cine nu tine aceasta zi, acestuia soarecii ii vor roade granele, hainele si bucatele. Ca obicei, este paparuga sau dodoloiul : se merge la padure dupa flori si buciumei ( bete de alun ) ; se aduc acasa noua buciumei uscati.

Ziua de Joi mai este numita „Joia verde”, „Joia rea” sau „Joile Domnesti”, acestea fiind zilele de joi de dupa Pasti si pana la Duminica Mare- Rusalii. Aceasta zi este tinuta mai cu seama de femei, pentru ca grindina sa nu strice holdele, sa nu cheme seceta, pentru boli, si pentru rodul pomilor. Sunt multe obiceiuri legate de ziua aceasta din Saptamana Luminata : se da de pomana peste, se pomenesc mortii, se pune foc sub pomi contra omizilor ; in zori se face focul cu cei noua buciumei pentru a incalzi sufletele mortilor. Are loc Slobozitul Paresimilor, slobozitul ritual al apei pentru morti, o fata sau baiat, dupa cum e decedatul femeie sau barbat, cara 44 galeti cu apa, apoi se pun doua lumanari incrucisate, se aprind la toate patru capetele se pun pe o troaca si se slobozesc in fantana, pentru apa mortilor.
In ziua de vineri, zisa Fantanita sau Vinerea Scumpa, se sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, un praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin. Dupa Sfanta Liturghie, in toate bisericile se face o sfintire a apei, zisa „agheasma mica” ( spre deosebire de „agheasma mare” a Bobotezei ), dupa o randuiala adecvata Saptamanii Luminate. Dupa Vinerea Scumpa se da dezlegare la ploi.
Prima duminica dupa Paste, numita Duminica Tomei sau Pastile Mici sau Drustele, este o sarbatoare consacrata mortilor ; acum se fac pomeniri pentru cei inecati.


Material facut in colaborare cu Revista de Rugaciuni www.rugaciuni.ro







Vinerea Scumpa...

...sau Izvorul Tamaduirii, in prima vineri dupa Paste, se tine pentru mantuirea sufletelor. Se spune ca din lacrimile Maicii Domnului picate pe pamant, au iesit in mai toate partile, izvoare tamaduitoare, facatoare de minuni si cine s-ar spala in aceste izvoare, mai cu seama in aceasta zi, se vindeca de orice boala ar fi cuprins. Aceasta zi „se tine” ( adica nu se lucreaza ) , pentru : bogatie si belsug, pentru spor in gospodarie, pentru leac de boala ; pentru rodul vitelor, acestea se uda, dar si ca sa nu bata piatra.
 
tul Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta

Sfantul Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta

In fiecare an, la 23 aprilie, il praznuim pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta. Marele Mucenic Gheorghe s-a nascut in Capadocia, din parinti crestini. A urmat cariera militara, ajungand comandant in armata imparatului Diocletian.

In anul 303, imparatul a dat un decret prin care toti crestinii erau obligati sa se lepede de credinta in Hristos si sa se inchine zeilor. Sfantul Gheorghe, pentru ca nu a vrut sa jertfeasca zeilor, a fost condamnat la moarte prin decapitare in anul 303, in ziua de 23 aprilie.

Mentionam ca Biserica crestina serbeaza ziua mortii sfintilor ca ziua lor de nastere. Numai Fecioara Maria si Sfantul Ioan Botezatorul fac exceptie de la aceasta regula.

Iconografia bisericeasca pastreaza imaginea Sfantului Gheorghe calare pe un cal, strapungand cu sulita un balaur. Este vorba despre o legenda pioasa, in care Sfantul Gheorghe salveaza cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizata de un balaur. Aceasta imagine a sfantului a ramas in amintirea oamenilor ca model de curaj in lupta cu diavolul.

In 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfantul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale si al intregii tari. Regele Edward al III-lea a infiintat "Ordinul St. George", iar Crucea Sfantului Gheorghe a devenit, mai tarziu, steagul Angliei, "Union Jack". Marele Mucenic Gheorghe este considerat si ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei.

Obiceiuri de Sfantul Mare Mucenic Gheorghe

In traditia populara Sfantul Mare Mucenic Gheorghe este cunoscut sub numele de San-George. Este considerat a fi un zeu al vegetatiei, protector al naturii inverzite, al vitelor si al oilor, el fiind identificat in Panteonul romanesc cu Cavalerul Trac. In spiritualitatea populara, San-George este cel de-al doilea stalp calendaristic, alaturi de Sfantul Dumitru - Samedru -, intre cele doua divinitati existand o intelegere cosmica, facilitata si de divinitatea suprema. Se spune ca atunci cand se aud primele broaste cantand, San-George ia cheile de la Samedru pentru a deschide drumul naturii spre viata, el fiind considerat Cap mare de primavara, inverzitorul intregii naturi, semanatorul tuturor culturilor si inchizatorul anotimpului friguros. Toamna, Samedru, care nu iubeste pomii inverziti, primeste cheia de la San-George pentru a inchide timpul frumos si a slobozi din adancuri anotimpul rece.

In ajunul zilei de 23 aprilie oamenii pregateau cu grija brazde verzi, taiate sub forma patrata, in care infigeau ramuri inmugurite de salcie si flori galbene de primavara cunoscute, in Bucovina, sub numele de calce. In noaptea sau dimineata zilei de San-George capul familiei, intotdeauna un barbat, aseza brazdele, astfel impodobite, "de straja" la stalpii portilor si ai caselor, la ferestrele si usile caselor si grajdurilor, in gradini si pe mormintele din cimitire. Se credea ca, astfel, oamenii, vitele si semanaturile erau protejate de fortele malefice, ce deveneau extrem de active in acest moment de inceput a anului pastoral. Masurile de protectie se luau mai ales impotriva strigoilor si strigoaicelor care, conform traditiei, furau mana vitelor cu lapte. Tot impotriva strigoilor se obisnuia a se pune langa poarta casei si la intrarea in grajd o grapa, asezata cu dintii in sus si cu un bracinar de fecior cast petrecut printre acestia.

In Bucovina, brazdele si ramurile verzi erau pastrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri impotriva frigurilor sau pentru a fi amestecate in hrana animalelor (in credinta ca acestea vor fi protejate de puterea malefica a strigoilor) si pentru a fi puse in cuibarele clostilor (pentru a avea pui cat mai multi si pentru a le feri de boli si ulii).

O alta practica care se savarsea acum era impodobirea donitelor de muls vacile cu multa verdeata si flori de primavara. Donitele, pline cu apa si astfel "gatite", se puneau in tinda casei, dupa usa de la intrare. In dimineata zilei de San-George, apa si verdeata tocata erau turnate in hrana animalelor, crezandu-se ca, astfel, va spori laptele vitelor si ca vor fi protejate de toate relele. Intrucat San-George era considerat a fi Cap Mare de Primavara - moment important in derularea timpului calendaristic - in preziua sarbatorii dar si pe parcursul celor trei zile in care era celebrat, erau indeplinite numeroase ritualuri de aflare a ursitei si a norocului.

In ajunul zilei de San-George, fetele de maritat credeau ca isi pot vedea ursitul daca priveau, in aceasta noapte, intr-o cofa plina cu apa.

In dimineata zilei de 23 aprilie tot ele, fetele, puneau in mijlocul drumului brazde verzi, impodobite cu coronite, pentru a observa, pe furis, care fecior va calca peste ele. Daca flacaii ce le erau dragi nu calcau pe coronite, fetele credeau ca in acel an se vor casatori. Brazdele si coronitele erau pastrate peste an, pentru a fi folosite ca remediu in ameliorarea diferitelor boli sau pentru a se face cu ele farmece de dragoste.

Dis - de - dimineata, inainte de a se scutura roua, fetele mergeau pe furis in padure, in locuri ferite si indepartate, "pana acolo unde nu se auzeau latratul cainilor si cantatul cocosilor", pentru a culege matraguna si navalnic, pe care le aduceau acasa si le puneau in pod sau sub streasina, in credinta ca aceste plante miraculoase le vor aduce petitori bogati. Obiceiul pastra ceva din solemnitatea ceremoniala a marilor rituri: fetele isi luau traista si un colac descantat si, odata ajunse in padure, se incingeau intr-un joc cu semnificatii magice, mancau colacul, stropeau cu vin locul din care recoltasera plantele si abia apoi se intorceau acasa purtand un steag, numit pe alocurea strut, confectionat din ramuri de copac impodobite cu panglici multicolore.

Matraguna recoltata acum era pastrata peste an pentru a fi folosita la vindecarea unor bolii sau la practicarea vrajilor de maritis pentru fetele urate sau batrane, a vrajilor pentru imbogatire si castigare a faimei sau a celor de inmultire a laptelui la vaci. Matraguna putea sa provoace si nenorocire, saracie, uratenie, nebunie sau moarte, in functie de modul cum era folosita, de riturile sau vrajile in care era uzitata sau in functie de actul care-i declansa puterea.

Flacaii, pentru a nu ramane mai prejos decat fetele, cautau, in dimineata zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasa ce putea sa sfarame lacatele si lanturile sau putea sa le confere lor, flacailor, proprietati miraculoase, in ajunul sarbatorii, tinerii mergeau intr-o dumbrava din padurea localitatii in care traiau, ducand cu ei cate o cofa cu apa neinceputa. Fiecare tanar isi ascundea vasul intr-un loc doar de el stiut rostind numele fetei ce-i era draga. Apoi, pana la ivirea zorilor se prindeau cu totii in hora, spuneau cimilituri sau cantau din fluiere. La rasaritul soarelui fiecare privea in cofa cu apa. Daca in vas se afla un fir de iarba, credeau ca se vor casatori cu fata iubita si ca vor trai impreuna pana la adanci batranete. Daca in apa se afla o floare uscata sau vesteda, era semn ca tanarul nu se va insura in acel an, iar daca gaseau pamant, se credea ca feciorul va muri in curand.

Femeile casatorite savarseau si ele practici magice pentru bunul mers in gospodarie. De exemplu, in dimineata zilei, inainte de rasaritul soarelui, mergeau in padure si culegeau plante doar de ele stiute (mulgatoare, untul vacii), pe care le adaugau in hrana animalelor, in credinta ca vacile vor da lapte mult si de buna calitate.

Tot in aceasta zi se prepara si "unsoarea oilor", un medicament obtinut din plante si grasimi animale, unguent ce se aplica pe ugerul oilor pentru a le apara, astfel, de boli pe tot parcursul verii.

Nimeni nu avea voie sa doarma in aceasta zi deoarece se credea ca acel care incalca interdictia avea sa fie somnoros intregul an.

Urzicatul era un alt obicei de San-George, practicat de tinerii din comunitatile traditionale bucovinene. Intrucat sarbatoarea deschidea o perioada solicitanta in derularea tuturor activitatilor economice, tinerii se atingeau, pe furis, peste partile neacoperite ale corpului, cu tulpini de urzica, nutrind convingerea ca in felul acesta vor fi mai ageri, mai harnici si mai sanatosi de-a lungul intregii veri care urma sa inceapa.

In stransa dependenta cu faptul ca San-George deschidea anul pastoral, in ajunul sau in dimineata acestei zile se aprindeau focuri vii, fie in vatra casei, prin frecarea a doua bucati uscate de lemn, fie in ograda, prin invartirea energica a unui fuscel de lemn introdus intr-o gaura practicata in blana usii de la grajd, fie intr-un loc dinainte stabilit situat in vatra satului. In cazul focurilor aprinse in ograda sau in vatra satului, tinerii obisnuiau a sari peste foc sau prin fum crezand ca, in felul acesta, se purifica si se apara de orice posibile influente nefaste.

Dintre toate obiceiurile de San-George mai sus enumerate, in comunitatile satesti contemporane se mai pastreaza obiceiul impodobirii stalpilor de la poarta cu ramuri verzi de salcie inmugurita si flori galbene de calce, infipte in brazde inverzite. Intelesurile stravechi ale acestei practici sunt, insa, arareori cunoscute.http://www.crestinortodox.ro/stiri/crestinortodox/sfantul-mucenic-gheorghe-purtatorul-biruinta-74787.html..
 
Obiceiuri de Sfântul Gheorghe


Deşi nu suntem cunoscuţi ca popor de războinici, Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este unul dintre cei mai cinstiţi sfinţi din calendarul ortodox.

În tradiția populară, sărbătoarea din data de 23 aprilie este cunoscută sub numele de Sân-George. În panteonul românesc necreștin, Sfântul Gehorghe este asemănat Cavalerului Trac, fiind un sfânt al reînnoirii, al victoriei vieții asupra înghețului iernii, al vegetației și al animalelor.

Se spune că, atunci când se aud primele broaște, Sân-George ia cheile naturii de la Sâmedru (Sfântul Dumitru) și deschide drumul noii vieți. El este considerat Cap mare de primăvară, înverzitorul întregii naturi și închizătorul anotimpului friguros. Toamna, Sâmedru ia cheile înapoi și așterne frigul peste natură.

Sărbătoarea sa deschizând anul pastoral, Sfântul Gheorghe este un sfânt al păstorilor și al turmelor și este reprezentat adesea ca un războinic tânăr, călare.

În ajunul zilei de 23 aprilie, fetele de măritat privesc într-o cofă cu apă, fiindcă se spune că în ajun de Sân-George își pot zări ursitul astfel.

În dimineața de 23 aprilie, bărbații pun ghirlande din flori galbene (numite calce) pe brazde săpate pătrat și pe ușile grajdurilor, hambarelor, caselor, dar și pe morminte, pentru ca strigoii să nu se atingă de odihna morților și de belșugul viilor.

Fetele din sate îndeplinesc un ritual magic în dimineața de Sân-George, mergând în pădure când roua abia s-a așternut, culegând mătrăgună și năvalnic pe care le ascund mai apoi în podul casei, pentru a feri gospodăria de vrăji și a atrage pețitori bogați.

Flăcăii caută iarba fiarelor, care deschide toate lacătele și care le conferă puteri miraculoase, printre care se numără și puterea de a vedea comorile ascunse.

Tinerii se ating pe ascuns cu urzici pe mâini, fiindcă se crede că acest lucru îi va „iuți”, făcându-i mai ageri și mai harnici.

Nimeni nu are voie să doarmă în această zi, deoarece se spune că va fi încet și adormit tot anul.
 
Superstitii de Sf.Gheorghe



La 23 aprilie a fiecarui an se sarbatoreste Sfantul Mare Mucenic Gheorghe Purtatorul de Biruinta. Sarbatoarea aceasta este considerata inceputul verii pastorale, tot asa dupa cum cea a Sfantului Dumitru marcheaza incheierea ei. De Sf.Gheorghe oile pleaca la stana, vacile se „mana” la ciurda iar la sate oamenii „se tocmeau” pentru munca la arendasi sau boieri pana la anul. Noaptea 22/23 aprilie, numita noaptea Manicatoarei, despre care se spune ca este sora Sfantului Gheorghe, era o noapte mult temuta. Se spune ca este bine sa stai in casa in aceasta noapte deoarece acum ies sufletele strigoilor vii - cei carora le ies noaptea sufletele si bantuie prin sate - calaresc pe cozi de matura si pricinuiesc necazuri. Superstitia spune ca este bine sa se puna ghimpe, maracine sau crengi de maces la usa grajdului pentru ca sa se intepe strigoii cand vin sa ia mana vitelor.

Tot astfel, holdele trebuie inconjurate din timp de o femeie „cu randuieli” ( aflata la „period” ) pentru a speria strigoii veniti sa ia mana graului. Daca inainte de Sf.Gheorghe prinzi un sarpe, ii tai capul, apoi il porti la palarie sau basma si, daca te duci in capul satului cand ies ciurdele de vite sau turmele de oi, vei putea vedea strigoii calare pe animale. Desi ei isi fac de cap si-n ziua de Sf.Gheorghe, totusi nu mai au putere si astfel pot fi vazuti. Exista superstitia ca, daca Sf.Gheorghe cade in post, tot anul laptele vacilor si oilor va fi slab. Superstitia spune, de asemenea ca, poarta noroc daca oamenii se cantaresc in aceasta zi. In aceasta zi se serbeaza Mosii de Sf.Gheorghe si este bine ca la ferestre si usi, la intrarea staulelor si grajdurilor cu vite si cai, sa se puna ramuri de salcie; la biserica se imparte liliac, iar in unele regiuni, leustean, pentru a pastra sanatatea oamenilor si animalelor pe tot timpul anului si pentru a-i feri de rele. Asa cum in unele regiuni fetele sunt stropite de Paste cu parfum, tot asa in altele exista obiceiul ca ele sa fie stropite de Sf.Gheorghe, ca rit de reinnoire temporala si spirituala. Stropitul originar folosea apa din fantana, apa avand semnificatie dubla, de substanta purificatoare si element favorabil fecundarii. Se mai spune ca de Sf.Gheorghe ard comorile in paduri sau pe dealuri si cine le vede noaptea luminand, ziua le poate gasi. Tot acum se fac farmece pentru dragoste.


Se spune cã aceastã mare sãrbãtoare anunţã începutul verii pastorale, tot aşa cum Sfântul Dumitru marcheazã sfârşitul verii.
Producţia de lapte va fi slabã în anul în care Sfântul Gheorghe va cãdea în post
Legat de aceastã sãrbãtoare sunt legate o serie de tradiţii sau superstiţii:
l noaptea dintre 22 si 23 aprilie este presupusã a fi o noapte de temut şi cu toţii trebuie sã avem grijã la activitãţile pe care le întreprindem. Se spune cã este bine sã stai în casã în aceastã noapte, deoarece acum ies sufletele strigoilor. Se spune cã sufletele acestora ies şi bântuie prin sate, cãlãresc pe cozi de mãturã şi pricinuiesc necazuri;
l superstiţia spune cã este bine sã se punã ghimpe, mãrãcine sau crengi de mãceş la uşa grajdului pentru ca sã se înţepe strigoii;
l dacã înainte de Sfântul Gheorghe prinzi un şarpe, îi tai capul, apoi îl porţi la pãlãrie sau basma şi, dacã te duci în capul satului când ies ciurdele de vite sau turmele de oi, vei putea vedea strigoii cãlare pe animale;
l existã superstiţia cã, dacã ziua de Sfântul Gheorghe cade în post, tot anul laptele vacilor şi oilor va fi slab. Anul acesta, ziua de Sfântul Gheorghe cade în zi de post;
l este bine ca la ferestre şi uşi sã se punã ramuri de salcie;
l la biserici este bine sã se împartã li-liac, iar în unele regiuni, leuştean, pentru a pãstra sãnãtatea oamenilor şi animalelor pe tot timpul anului şi pentru a-i feri de rele;
l se spune cã acum trebuie ca fetele sã fie stropite cu apã proaspãtã din fântânã, pentru a fi propice fecundãrii,
l vineri este o zi prielnicã farmecelor de dragoste.
Ciupercile aduc peţitori bogaţi
l în dimineaţa zilei de Sfântul Gheorghe, fetele puneau în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coroniţe, pentru a observa, pe furiş, care fecior va cãlca peste ele. Dacã bãieţii ce le erau dragi nu cãlcau pe coroniţe, fetele credeau cã în acel an se vor cãsãtori. Brazdele şi coroniţele erau pãstrate peste an, pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli sau pentru a se face cu ele farmece de dragoste;
l în aceastã zi fetele mai obişnuiau sã semene usturoi, pe care-l pãstrau pânã în anul viitor. Mâncând usturoiul semãnat cu un an înainte, ele credeau cã vor fi înzestrate cu toate virtuţile şi ca se vor cãsãtori în cel mai scurt timp;
l în zori de zi, înainte de a se scutura roua, fetele mergeau pe furiş în pãdure, în locuri ferite şi îndepãrtate, pentru a culege ciuperci, pe care le aduceau apoi acasã şi le puneau în pod sau sub streaşinã, în cre-dinţa cã aceste plante miraculoase le vor aduce peţitori bogaţi;
l nimeni nu va avea voie sã doarmã în aceastã zi deoarece se crede cã acel care încalcã interdicţia va fi somnoros tot anul;
l pentru a fi apãraţi de rele, oamenii se cântãresc, astfel ei cred cã vor fi sprin-teni pânã la anul, când obiceiul se reînnoieşte.

Citeste articlolul de la sursa: www.ziarultop.ro
 
PASTELE CAILOR

La 40 de zile dupa Pasti, crestinii praznuiesc Inaltarea la cer a Mantuitorului, numita Inaltarea in trup, zi consemnata in calendarul popular sub numele de Ispas.
In vechime, sarbatoarea mai era cunoscuta si ca Pastele Cailor sau Joia Iepelor, cand se credea ca pentru un ceas si pentru o singura data pe an caii se saturau de pascut iarba.
O legenda populara din Transilvania zice:
"Cand Maica sfanta s-a dus la cea dintai scriere a lumii si, mult umbland, neaflandu-si alt salas decat grajdul lui Craciun, unde a intrat sa se gazduiasca, apucand-o muncile nasterii, s-a tras in apropierea cailor sa-si faca asternut... Dar nu putea naste, caci de o parte napastuind-o frigul, iar caii tropoteau mereu din copite si sfornaiau pe nas si, pe langa toate molcomirile si vorbele ei, nu mai incetau, ci inca mai si scormoneau prin asternutul sfant.
Maica sfanta in cele din urma i-a blestemat zicand:
- O, cal netrebnic!... nu ai avea stare si alinare in vecii vecilor; sa nu te saturi, numai o data in an, si atunci numai intr-un ceas: si de drag sa te blasteme oamenii!
De atunci si pana azi calul nu mai are sat, numai intr-un ceas in ziua de Ispas; el nu se mai alina, si sa nu te bucuri cand il vezi culcat... si de ar fi oricat de frumos si oricat de drag, el e intampinat cu: Bata-l... ce cal frumos!".
(Sim.F. Marian - Sarbatorile la romani)
Legenda se regaseste si in cuvinele unei mai vechi colinde:
"Si durerea-o cuprindea/Sa mai poarte nu putea,/Se punea si odihnea,/Dara caii tropotea,/Iepele tot rancheza".
Maica Domnului, vazand ca acestia nu mai conteneau cu tropaitul si ranchezitul, le zise:
"Stati pe loc, nu tropotiti,/Ca durerea mi-o mariti!"
Insa caii au continuat sa faca huiet mai departe. Atunci Maica Domnului s-a suparat si i-a blestemat:
"Fire-ati cai voi blestemati,/Sa n-aveti voi nicand sat,/Pana-n ziua de Naltare,/Dar si-atunci ne-ndestulare!"
Sau, dupa cum spune o alta colinda:
"Fire-ati cai voi osanditi/Si de mine-afurisiti,/De mine, de Dumnezeu,/Mai tare de fiul meu,/Fiindca nu m-ascultati,/Voi sa nu mai aveti sat,/Numa-n ziua de Ispas/Si si-atunci vreme de-un ceas!"
Si din momentul cand a rostit Maica Domnului cuvintele acestea, caii se facura asa de nesatiosi, ca orisicat ar manca nu se mai satura numai o singura data pe an, si anume:
"Numa-n ziua de Ispas/Si si-atunci vreme de-un ceas".
 
SFINTII CONSTANTIN SI ELENA

Crestinii ortodocsi si cei romano-catolici ii sarbatoresc la data de 21 mai pe Sfintii Imparati Constantin si mama sa Elena.
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 272/274 – d. mai 337), cunoscut sub numele Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost imparat roman intre 306 si 337, devenind conducator al intregului Imperiu Roman dupa infrangerea lui Maxentiu si a lui Liciniu.
Initial, religia sa era pagana – tinand cultul sincretist al soarelui - Sol invictus, introdus de imparatul Aurelian. Insa pasii pe care i-a urmat pana la imbratisarea religiei crestine au fost deosebit de insemnati.Constantin stia insa prea bine ca mare parte dintre supusi erau de credinta crestina, astfel ca indata ce a ajuns la putere a dat ordine sa ia sfarsit persecutiile crestinilor in teritoriile sale.Mai mult, in toamna anului 312, in ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a zarit pe cer, in plina zi, o cruce stralucitoare, deasupra soarelui, ce avea inscriptia : “in hoc signo vinces” – “prin acest semn vei birui”; iar pe timpul noptii i s-a aratat in vis insusi Iisus Hristos, cu semnul crucii, cerandu-i sa puna acest semn sfant pe steagurile soldatilor sai, urmand sa fie protector in focurile bataliei;.
Constantin asa a procedat si l-a infrant in lupta pe Maxentiu – cel care avusese o armata mult mai numeroasa. De altfel, pe Arcul de Triumf al lui Constantin aflat la Roma, este inscriptionat “instinctu divinitatis” – “prin inspiratie divina”.
Astfel, in anul urmator izbandei sale, Constantin, alaturi de Liciniu, da Edictul de la Milan (313) – iar din religie persecutata crestinismul devine religie permisa si chiar protejata, dupa cum vor arata si actele ulterioare.
Prin acest edict se recunoaste in stat religia crestina, clerul crestin este scutit de obligatia costisitoare a functiunilor municipale, a anumitor impozite, se acorda subventii, se acorda dreptul de a primi donatii, sunt inlaturate din legile penale acele pedepse care nu erau conforme spiritului crestin – rastignirea, stigmatizarea, zdrobirea picioarelor. Mai apoi, in 321 Constantin cel Mare a consacrat ca zi de repaus in Imperiu Duminica - sarbatoarea odihnei saptamanale a crestinilor.
Un alt lucru de o deosebita importanta savarsit de Constantin l-a reprezentat decizia de a parasi Roma cea pagana , restaurand orasul Byzantion, de pe Bosfor, si a-l transforma intr-o capitala maiestuasa a Imperiului.
Acesta a primit numele de Constantinopol – orasul lui Constantin, devenind un centru al crestinismului, resedinta de patriarh, avand dimensiuni comparabile cu cele ale Romei ori Alexandriei, mostenind institutiile politice ale vechii Rome precum si traditiile culturale ale Rasaritului grec. Constantin a purces si la ridicarea a doua marete biserici – Hagia Sophia (Sfanta Intelepciune) si Hagia Eirene (Sfanta Pace), iar la 11 mai 330 au avut loc festivitatile de inaugurare a Constantinopolului drept noua capitala a Imperiului Roman – eveniment anuntat lumii intregi si prin monedele batute in acel an.
Imparatul Constantin a mai luat inca o masura de importanta istorica pentru linistea Bisericii crestine – convocarea celui dintai Sinod ecumenic de la Niceea din anul 325. Aici a fost enuntata si recunoscuta ideea ca Fiul lui Dumnezeu este de aceeasi fiinta cu Tatal si din veci cu El, a fost stabilita o prima formulare a Simbolului de credinta – Crezul, precum si o prima regula pentru calcularea datei Pastilor, si au mai fost adoptate si o serie de canoane necesare disciplinei bisericesti.
Insa Constantin s-a botezat abia pe patul de moarte, murind la scurta vreme dupa aceea – pe 22 mai 337, in Duminica Rusaliilor, fiind inmormantat cu mult fast in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol –ctitoria sa. Iar pentru faptele sale si remarcabila contributie adusa crestinismului, Biserica Ortodoxa l-a pretuit deosebit, punandu-l in randul Sfintilor si numindu-l “Cel intocmai cu Apostolii”.


Imparateasa Elena – Flavia Iulia Helena (c.248 - 329) a fost casatorita cu generalul roman Constantinius Chlorus, fiind mama Imparatului Sfantului Constantin cel Mare, si a fost o femeie deosebit de credincioasa si cunoscuta pentru piosenia ei.
Sotul ei divorteaza de ea, la indemnul imparatului Diocletian, in anul 293 , pentru a se putea casatori cu Teodora, fiica vitrega a lui Maximian . Elena insa nu s-a mai recasatorit, gasindu-si alinare in dreapta credinta si fiindu-i aproape fiului sau Constantin care a devenit mai apoi imparat al Imperiului Roman.
Imparateasa Elena a infaptuit pelerinajul in Palestina si in provinciile rasaritene, fiindu-i atribuite gasirea moastelor Sfintei Cruci a lui Hristos si aflarea ramasitelor celor trei magi.
Povestea descoperirii pe dealul Golgotei a crucii pe care a fost rasignit Mantuitorul a fost urmatoarea : dupa multe cercetari si in urma sapaturilor au fost gasite trei cruci, o scandura cu inscriptia lui Pilat si cele patru piroane care strapunsesera corpul Domnului; pentru a se putea afla care dintre cele trei era adevarata cruce pe care a fost ratignit Hristos au fost atinse de trupul unui om mort ce urma sa fie ingropat, iar acesta a inviat in momentul atingerii de Crucea Domnului.
Imparateasa Elena a ridicat Biserica Sfantului Mormant si a zidit mai multe lacasuri sfinte, pe care le-a infrumusetat cu podoabe si le-a oferit numeroase bogatii, i-a ajutat pe cei nevoiasi si pe orfani, revenind apoi la Constantinopol si aducand o parte din lemnul Sfintei Cruci.

***

Numele de Constantin este de origine latina si provine de la constans, constatis – insemnand “constant”, “neclintit”, “stabil”, “ferm”.

Numele de Elena este de origine greaca si unii specialisti considera ca provine de la gr. helane - insemnand “torta”, “faclie”, chiar “foc sacru” , iar altii de la gr. hele – “lumina arzatoare a soarelui” – “raza de soare”.

Asadar, tuturor celor care poarta numele Sfintilor Imparati Constantin si Elena - un cald La Multi Ani , cu noroc si multa fericire!

Surse info:
http://www.crestinortodox.ro
http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_cel_Mare
http://ro.orthodoxwiki.org/

RUSALIILE - sarbatoare, obiceiuri, superstitii


Sarbatoarea Rusaliilor mai este cunoscuta sub denumirea de Duminica Cincizecimii sau cea a Pogorarii Sfantului Duh , sau Duminica Mare, si este sarbatoarea anuala a pogorarii Sfantului Duh peste Sfintii Apostoli, carora le-a conferit puteri/daruri divine in vederea raspandirii in lume a cuvantului lui Iisus Hristos.
In 2010 Rusaliile se sarbatoresc pe 23 mai.
Aceasta sarbatoare cade intotdeauna la 50 de zile dupa Paste sau la 10 zile dupa Inaltare, si este totodata sarbatoarea intemeierii Bisericii Crestine intrucat, in aceeasi zi, in urma predicii rostite de catre Sfantul Apostol Petru, s-au alaturat crestinismului 3.000 de suflete ce au format astfel prima comunitate crestina din Ierusalim si nucleul Bisericii de mai tarziu.
Pastele si Rusaliile sunt cele mai vechi sarbatori crestine fiind praznuite inca din vremea Sfntilor Apostoli, ca o increstinare a sarbatorii iudaice corespunzatoare.
Ca vechime si importanta sarbatoarea Rusaliilor vine indata dupa cea a Pastelui; pe timpuri, erau oprite ingenuncherea si postirea in toate zilele Cincizecimii, interzise jocurile din circuri si palestre, spectacolele pagane de teatru etc. In semn de mare praznuire si bucurie casele se gateau cu flori si ramuri verzi de tei sau nuc, obicei mostenit de la evrei care sarbatoreau si ei Cincizecimea cu flori si fructe.
In zilele noastre, acest obicei s-a pastrat aducandu-se in biserici frunze verzi de tei sau de nuc, care se binecuvanteaza si se impart credinciosilor, simbolizand limbile de foc ale puterii Sfantului Duh, Care S-a pogorat peste Sfintii Apostoli.

Obiceiuri si superstitii de Rusalii

In sambata Rusaliilor se tin Mosii de vara (numiti si Mosii de Rusalii, Mosii cei mari sau Mosii de samburi) – moment important al cultului mortilor de la noi. Pe vremuri exista credinta ca sufletele celor morti paraseau mormintele in Joia Mare (inainte de Pasti) , zburand slobode ori preumblandu-se printre cei vii cele 50 de zile, dupa care se reintorceau in lumea de dincolo, in ajunul Rusaliilor.
Pentru ca aceasta reintoarcere sa se petreaca fara evenimente neplacute se tin anumite ritualuri de imbunare a spiritelor celor morti - oamenii impodobesc cu ramuri de tei gospodariile, mormintele sunt curatate, de asemenea impodobite cu flori, si sunt aprinse lumanari , iar la portile cimitirelor se intind mese cu flori, cu colaci, placinte, ulcele cu vin, iar preotii satelor oficiaza slujbe de pomenire, dupa care bucatele se impart.
Povestile spun ca ar fi existat cazuri in care spiritele celor morti nu erau induplecate, amanand momentul reintoarcerii, transformandu-se in Iele sau Rusalii si avand capacitatea de a putea face mult rau oamenilor.
In mitologia noastra, Rusaliile – cuvant ce provine din lat.”rosalia” semnificand sarbatoarea trandafirilor – sunt niste femei fantastice, din categoria Ielelor, fiicele lui Rusalim Imparat; iar “ielele” nu este un nume ci pronumele personal “ele” din vorbirea populara. Rusaliile, de altfel inzestrate cu puteri magice, indeosebi de seductie, pot fi adeseori malefice, umbla in acele zile prin vazduh si pot provoca multe suferinte oamenilor : ii schimonosesc sau innebunesc pe toti cei ce nu le respecta zilele.
Sunt vestite legendele potrivit carora Rusaliile se scalda pe timpul noptii, in lumina argintie a lunii, goale si despletite; apoi se prind intr-o Hora a Ielelor, dansand cu patima intr-un cerc, cu sanii goi, parul lung despletit, purtand clopotei la picioare si voaluri transparente, executand un dans fantastic, si bogat in taine neintelese muritorului de rand – iar din aceste descrieri putem lesne intelege de ce acesta putea fi atat de irezistibil atras. Insa nepoftitului surprins ca priveste dansul lor ii sunt luate mintile.
De aceea, de mai demult exista credinta ca drumetii care umbla in noaptea de Rusalii sa tina la brau usturoi, fire de busuioc, frunze de tei ori de nuc pentru a putea inlatura puterea misterioasa a Ielelor. Sunt evitate in aceasta noapte rascrucile de drumuri, malurile apelor, marginile de padure tocmai pentru a nu surprinde dansul lor tainic si astfel a-si pierde mintile.
De Rusalii este legat si vestitul dans al Calusarilor – dans ritual pastrat din mosi-stramosi, ce se refera la saritul peste foc, fiind singurul remediu pentru vindecarea acelui suflet care a privit Dansul Ielelor si a fost fermecat, luandu-i-se mintile.
Originile acestui mit al Ielelor/ Rusaliilor se pierde in negura timpurilor; acesta asadar s-a suprapus peste sarbatoarea crestina a Cincizecimii, pastrandu-se anumite datini si superstitii.

Alte datini si superstitii in ziua (duminica) de Rusalii:

- In aceasta zi se duc la biserica crengute de tei si frunze de nuc, care, dupa ce sunt sfintite, se agata la icoane si stresinile caselor pentru a apara de rele; s-ar parea ca frunzele si florile de tei sfintite lecuiesc surzenia.
- Ramurile de tei pentru Rusalii sunt tinute vara pentru a putea fi folosite in alungarea grindinii si furtunilor.
- Cine munceste in aceasta zi “este luat de Rusalii”, isi pierde mintile.
- Exista obiceiul numit “udatul nevestelor” – femeile ce sunt udate in aceasta zi de sarbatoare vor fi mai frumoase si sanatoase tot anul.
- Este bine ca femeile sa poarte pelin si sa bea vin cu pelin pentru a fi sanatoase si voinice.
- Daca de Rusalii este timp frumos, se prea poate ca toata vara sa fie frumoasa, si rodnica.

…Si cum prin decizie a Parlamentului, de vreo doi ani, prima si a doua zi de Rusalii au devenit sarbatori legale, va urez sa aveti o mini-vacanta cat se poate de placuta, impreuna cu cei dragi!

Surse info:
www.crestinortodox.ro
 
Rusaliile si Sanzienele - intre traditii populare si sarbatori religioase

Sarbatoarea Rusaliilor are loc la cincizeci de zile dupa Pasti si celebreaza pogorarea Duhului Sfant peste cei doisprezece apostoli, care au pornit mai apoi sa raspandeasca cuvantul lui Dumnezeu in lume, dandu-li-se puterea de a vorbi si limbile altor popoare.
La romani, sarbatoarea pogorarii Duhului Sfant a devenit sarbatoarea Rusaliilor, suprapunandu-se peste o sarbatoare precrestina. Rusaliile deriva din sarbatoarea romana Rosalia, cand se puneau trandafiri pe morminte.
Dacii au preluat sarbatoarea si au continuat sa o celebreze ca pe o sarbatoare a mortilor, de unde mai tarziu s-a ajuns la pomenirea mortilor: Mosii de vara.
Se spune ca sufletele celor morti se intorc printre cei vii in Joia Mare si se intorc inapoi de Rusalii, iar atunci trebuie sa se faca pomeni pentru ca sufletele adormitilor sa se intoarca in tihna in locurile de unde vin. De asemenea, se face legatura si cu superstitiile legate de rusalce, zane ale apelor, care luau mintile barbatilor. Pentru a se feri de rusalce, oamenii purtau frunze de pelin. Se mai credea de asemenea ca daca te speli in ziua de Rusalii exista pericolul sa mori inecat. Aceste superstitii ajunse la rangul de traditii populare se pastreaza in Oltenia si Muntenia. In schimb, obiceiurile noptii de Sanziene este specific intregii tari si este inca respectat la sate.

La 24 iunie, calendarul ortodox sarbatoreste nasterea Sfantului Ioan Botezatorul. Sanzienele reprezinta de fapt, din punct de vedere calendaristic, momentul in care ziua este egala cu noaptea - solstitiul de vara. Fiind o data la care majoritatea popoarelor au dat o mare importanta in cultura acestui eveniment astrologic, traditiile populare si mai ales superstitiile sunt numeroase, peste care s-a suprapus de regula si o sarbatoare religioasa.
 
Santul Ilie


Sant – Ilie este ziua de celebrare ale zeului solar (Sant – Ilie)la data 20 iulie considerata a fi mijlocul sezonului pastoral.
In perioada sa pamanteana Ilie a savarsit pacate, cel mai mare fiind uciderea parintilor sai la indemnul diavolului, pacate pe care le – a ispasit in moduri diferite si din aceasta cauza Dumnezeu l – a iertat, l – a trecut in randul sfintiilor si l – a urcat la cer intr – o trasura cu rotii de foc trasa de doi sau de patru cai albi in aripati.
In ajunul acestei zile fratele se duceau noaptea pe ogoarele semante cu canepa(canepisti), se dezbracau si, goneau, se tavaleau prin cultura, apoi se intreceau si se intorceau acasa.
In dimineaţa acestei zile se culegeau plante de leac, in special busuiocul, ce erau puse la uscat in podurile caselor, sub stresini sau in camari.
Nu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nici nu era voie ca acestea fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu a bate grindina, obiceie pastrate si astazi, in acesta zi, merele (fructele lui Sfantul Ilie)se duc la biserica pentru a fi sfintite, crezandu – se ca numai in acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealalta.
De sfantul Ilie, romanii isi aminteau si de sufletele mortiilor, in special de sufletele copilor morti. Femeile chemau copii straini sub un mar, pe care il scuturau ca sa dea de pomana merele cazute.
In ziua de Sfanul Ilie :
- nu se lucreaza de teama pagubelor(traznete, ploaie, grindina);
- il cinstesc mai ales cojocarii, stuparii – se reteaza stupii, se duc faguri si mere la biserica spre bine cuvantare si se impart de pomana;
- se culeg in zori plante de leac stropite cu sange de cocos taiat deasupra lor;
- se duc berbecii la berbecar;
- daca tuna vor fi merele si alunele viermanoase; daca ploua, va ploua 20 de zile;
- se tine targul de fete de pe Muntele Gaina din Judetul Alba;
 
Sfanta Maria Mica - sarbatoare si obiceiuri populare
In fiecare an pe 8 septembrie ortodocsii (si nu numai) sarbatoresc Nasterea Maicii Domnului – sau cum se spune in popor, Sfanta Maria Mica (Sfanta Maria Mare fiind considerata Adormirea Maicii Domnului).
Biblia nu ne povesteste despre acest eveniment, insa anumite scrieri considerate autentice ne ofera mai multe amanunte despre originea si copilaria Mariei.
Tatal ei se numea Ioachim, era din semintia lui Iuda, si era casatorit cu Ana, fiica de preot. Asadar tatal era un urmas al regelui David, iar mama, o descendenta din familia preoteasca a lui Aaron implinindu-se astfel o prorocie prin care se spunea ca Mesia va avea o descendenta atat imparateasca cat si preoteasca.
Insa Ioachim si Ana, desi casatoriti de foarte multa vreme, si inaintati in varsta, nu aveau copii – iar pe acele timpuri acest lucru era vazut ca fiind un blestem din partea lui Dumnezeu, ceea ce atragea si dispretul semenilor lor. Cu toate acestea Ioachim si Ana isi continuau viata lor sperand la un copil.
Intr-una din zile, dupa niste momente triste – Marele Preot de la Templu le refuzase in public jertfa adusa - Ioachim a hotarat sa se retraga pe munte ca sa posteasca si sa se roage lui Dumnezeu, iar Ana a ramas sa se roage in gradina casei lor.
Arhanghelul Gavriil a fost insa cel care li s-a aratat fiecaruia, in parte, vestindu-le ca Dumnezeu va implini rugaciunile lor, binecuvantandu-i cu mult-doritul prunc – prunc ce va fi mult iubit de Dumnezeu.
Si astfel a venit pe lume Maria.
Obiceiuri populare de Sfanta Maria Mica.
In perioada dintre Sfanta Maria Mare si Sfanta Maria Mica inca se mai pot culege ierburile si florile care ar fi bune de leac.
Sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului se pazeste prin nelucrare, si totodata indica hotarul astronomic dintre vara si toamna.
Odata cu aceasta zi unele pasari – si indeosebi randunelele - isi iau deja zborul spre tarile calde, iar insectele si reptilele incep sa se ascunda in pamant ceea ce inseamna ca e timpul lucrarilor agricole de toamna.
Alte obiceiuri si practici populare strans legate de aceasta sarbatoare ar fi: semanatul grâului, secarei si al orzului; culesul viilor; batutul nucilor, pentru ca se spune ca asa la anul fac din nou rod; jupuirea cojii de pe ulmi (ce va fi folosita primavara la legatul vitei-de-vie).
E vremea anumitor targuri si iarmaroace.
Se zice ca dupa Sfanta Marie Mica vremea incepe se se strice, anuntand capriciile toamnei, iar frigul isi face tiptil simtita prezenta, de altfel exista si vorba: "O trecut Santamarie, leapada si palarie!" – adica palariile se agata in cui, fiind inlocuite, desigur, de caciuli.
Iar in preajma zilei de sarbatoare oamenii se feresc sa aprinda focul in vatra timp de doua zile - se crede ca acest lucru ar aduce ghinion si boala.
In ziua de Santamarie Mica se impart struguri si prune de sufletul mortilor.
Se mai zice ca femeile care isi doresc prunci e musai sa mearga in ziua de sarbatoare la biserica si sa se roage din tot sufletul, precum au facut-o Ioachim si Ana; la fel si femeile deja insarcinate intrucat Maica Domnului le va ajuta sa aiba nastere usoara.
In fiecare camin e bine sa existe macar o icoana a Maicii Domnului, iar in ziua de Santamarie candela sa arda fara oprire.

In aceasta zi peste 2 milioane de romani isi serbeaza onomastica, asa ca sa le uram si noi viata indelungata si imbelsugata, cu multa fericire!

Surse info:
www.crestinortodox.ro
www.maicadomnului.ro
 
Fecioara-Maria-_-Statuia-din-Fatima-300x300.jpg

Fecioara Maria -statuia dun Fatima


Sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului exista si la coptii egipteni si la iacobitii sirieni separati de Biserica Ortodoxa dupa Sinodul al patrulea ecumenic. Avand in vedere ca acestia n-au imprumutat mai nimic de la ortodocsi dupa despartirea lor de Biserica Ecumenica, in­seamna ca sarbatoarea respectiva era deja in uz si la ei inainte de aceasta despartire. Deci, inceputul ei trebuie pus intre Sinodul III ecumenic (431) si Sinodul IV ecumenic (451).

In Apus, sarbatoarea este adoptata in timpul papei Serghie I (687-701). In sec. al VI-lea, Sf. Roman Melodul a compus Condacul si Icosul acestui praznic, iar in sec al VIII-lea, Sf. Ioan Damaschin a alcatuit Canonul ce se canta la slujba Utreniei. Data de 8 septembrie aleasa pentru praznuire reprezinta ziua sfintirii unei biserici dedicate Fecioarei Maria, construita la Ierusalim de catre imparateasa Eudoxia la inceputul sec. al V-lea.

efes-fecioara-maria-9.jpg

Casa Fecioarei Maria


Maica Domnului in Calendarul popular

Sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului marcheaza hotarul astronomic dintre vara si toamna. Batranii spun ca in aceasta zi randunelele pleaca spre zonele calde, insectele incep sa se ascunda in pamant, iar frigul isi face simtita prezenta. De aici si spusa: "O trecut Santamarie, leapada si palarie!" Este vremea in care se desfasoara diferite targuri si iarmaroace. Din aceasta zi se incep unele activitati practice specifice: culegerea unor fructe si plante medicinale, batutul nucilor, recoltarea ogoarelor, culesul viilor, semanatul cerealelor de toamna.

Fecioara Maria este cea mai indragita divinitate feminina a Panteonului romanesc, invocata si astazi de fete pentru grabirea casatoriei, de femei pentru usurarea nasterii, de pagubiti pentru prinderea hotilor, de descanta­toare pentru vindecarea bolilor etc. Ea are trasaturile Nas­catoarei, a Marii Zeite neolitice, invocata in momentele de grea cumpana ale omului. In basme ajuta eroinele sa iasa din impas, dar le pedepseste cu asprime cand ii incalca ordinele, vindeca boli grele, reda vederea fiicei orbite de mama vitrega, inzestreaza fecioara vrednica si ascultatoare si o casatoreste cu fiul de imparat etc. In unele traditii Maica Domnului, adesea identificata cu astrul noptii, Luna, sau cu Pamantul, se roaga de Dumnezeu sa nu prapa­deasca lumea, sa nu izgoneasca vanturile cu avantajele pe care le aduc acestea oamenilor.



Traditii si obiceiuri la romani.

Cum se bucurau romanii mai demult de aceasta mare sarbatoare putini mai stiu, mai ales ca azi nici nu prea mai sunt atat de multe Marii.

In partile Moldovei, Sfanta Maria Mare (15 august) este considerata "a mortilor" fiind pomeniti toti aceia ce au numele pornind de la cel al Preacuratei si doar la Sfanta Maria Mica (8 septembrie) sunt serbati cei vii.
Acum se aduna ultimele plante de leac si se vad primele semne ale toamnei care se apropie. Este si un moment important al calendarului viticol.
Se impart struguri si prune pentru sufletul mortilor.
Obiceiul vestimentar care obliga barbatul sa poarte caciula intre Santamarie si Sangiroz era respectat pretutindeni.
Intre cele doua "Sfinte Marii" se seamana graul.
La Sfanta Maria Mare se culeg flori si se pun la icoana Preacuratei, acestea fiind apoi sunt bune de leac.
Daca infloresc trandafirii pe la Sfanta Maria, toamna va fi lunga.
Se zice ca dupa Sfanta Maria vremea incepe sa se strice, prevestind capriciile toamnei.
Tot acum se incheie dusul oilor la munte, barbatii isi schimba palaria cu caciula, se interzice scaldatul in apa raurilor si dormitul pe prispa.
 
Nasterea Maicii Domnului este prima mare sarbatoare din cursul anului bisericesc care a inceput la 1 septembrie, si este praznuita pe data de 8 septembrie.

Potrivit Bibliei, in aceasta zi s-a nascut Fecioara Maria, din parintii Ioachim si Ana, oameni cu credinta in Dumnezeu care, atunci cand au ajuns la batranete fara sa aiba copii, au inceput sa se roage la Duhul Sfant sa nu ii lase fara urmasi. Pentru ca nu aveau copii, Ioachim si Ana au inceput sa fie ironizati si batjocoriti de oameni.

Lipsa copiilor era considerata un blestem din partea lui Dumnezeu. Si totusi, Ioachim si Ana nu s-au razvratit impotriva lui Dumnezeu, nici nu au renuntat la viata lor virtuoasa, rugandu-se in continuare cu lacrimi si nadajduind in bunatatea lui Dumnezeu.

Traditia spune ca in al cincizecilea an al casatoriei lor Marele Preot de la Templu a refuzat in public jertfa lor, numindu-i blestemati.

Isi doreau un copil si, pentru ca evreii fara urmasi nu aveau voie sa aduca jertfe la Templu, Ioachim, tatal Mariei, s-a retras in pustiu timp de 40 de zile pentru a se ruga, in timp ce Ana i-a promis lui Dumnezeu ca daca ii va darui un fiu, ii va da sa slujeasca in Biserica.

Arhanghelul Gavril a fost cel care a anuntat nasterea Fecioarei. Ioachim a aflat primul, dupa care a fost anuntata si Ana, careia i s-a spus ca trebuie sa puna fetei numele Maria care, in traducere simbolica, inseamna spuma marii.

Ingerul Gavriil se va arata fiecaruia, spunandu-le ca rugaciunea lor nu a fost trecuta cu vederea si ca Dumnezeu le va trimite binecuvantarea Sa. Tot el le-a vestit ca acest prunc se va umple de Duh Sfant din pantecele mamei sale si ca va fi un vas ales lui Dumnezeu.

Sfanta Fecioara Maria
Parintii Fecioarei Maria - Ioachim si Ana

Tatal Fecioarei Maria se numea Ioachim si era din semintia lui Iuda. Sotia lui Ioachim se numea Ana si era fiica preotului Matthan.

Astfel, tatal Fecioarei Maria era un urmas al regelui David, iar mama, o descendenta din familia preoteasca a lui Aaron, implinindu-se prin aceasta proorocia ca Mesia va avea o dubla descendenta: imparateasca si preoteasca.

Casa Maicii Domnului din Efes

Casa Maicii Domnului, aflata intr-un frumos parc localizat intre Efes si Seljuk, este socotita, conform traditiei locului, drept locul in care Fecioara Maria si-a petrecut ultimii ani ai vietii pamantesti.

Locul, inconjurat de un brau gros de plante si pomi, este considerat sfant atat de crestini cat si de musulmani. Linistea asezarii nu poate fi tulburata nici macar de multimile de pelerini ce vin zilnic aici pentru inchinare.

Casa Maicii Domnului din Efes
Obiceiuri si traditii de Sfanta Maria Mica

Aceasta zi marcheaza, in calendarul arhaic, sfarsitul verii. In data de 8 septembrie randunelele isi iau deja zborul spre tarile calde, iar insectele si reptilele incep sa se ascunda in pamant ceea ce inseamna ca e timpul lucrarilor agricole de toamna.

- la aceasta data, romanii nu aprind focul in vatra deoarece se spune ca acest lucru ar aduce ghinion si boala.

Aceasta zi marcheaza, in calendarul arhaic, inceputul toamnei
- in unele zone ale tarii, femeile care isi doresc copii, se duc la Biserica si se roaga la icoana Fecioarei Maria. Chiar si femeile insarcinate fac acest lucru, pentru ca Maica Domnului sa le ajute sa nasca usor.

- de ziua Fecioarei, crestinii aprind o candela care arde intreaga zi.

- in perioada dintre Sfanta Maria Mare si Sfanta Maria Mica inca se mai pot culege ierburile si florile care ar fi bune de leac.

- in aceasta zi nu se lucreaza.

- dupa aceasta data se incep muncile agricole: semanatul graului, secarei si al orzului; culesul viilor; batutul nucilor, pentru ca se spune ca asa la anul fac din nou rod; jupuirea cojii de pe ulmi (ce va fi folosita primavara la legatul vitei-de-vie).

Acum incep muncile agricole
- se organizeaza diferite targuri si iarmaroace.

Se zice ca dupa Sfanta Marie Mica vremea incepe se se strice, anuntand capriciile toamnei, iar frigul isi face tiptil simtita prezenta, de altfel exista si vorba: "O trecut Santamarie, leapada si palarie!" - adica palariile se agata in cui, fiind inlocuite, desigur, de caciuli.

- in ziua de Sfanta Marie Mica se impart struguri si prune de sufletul mortilor.

- se mai zice ca femeile care isi doresc prunci e musai sa mearga in ziua de sarbatoare la biserica si sa se roage din tot sufletul, precum au facut-o Ioachim si Ana; la fel si femeile deja insarcinate intrucat Maica Domnului le va ajuta sa aiba nastere usoara.

- in aceasta zi este dezlegare la peste, astfel ca multe gospodine urmeaza traditia si pregatesc mancaruri exclusiv pe baza de peste

Peste gatit
Fecioara Maria este cea mai indragita divinitate feminina a Panteonului romanesc, invocata si astazi de fete pentru grabirea casatoriei, de femei pentru usurarea nasterii, de pagubiti pentru prinderea hotilor, de descanta toare pentru vindecarea bolilor etc.

Ea are trasaturile Nascatoarei, a Marii Zeite neolitice, invocata in momentele de grea cumpana ale omului. In basme ajuta eroinele sa iasa din impas, dar le pedepseste cu asprime cand ii incalca ordinele, vindeca boli grele, reda vederea fiicei orbite de mama vitrega, inzestreaza fecioara vrednica si ascultatoare si o casatoreste cu fiul de imparat etc.

In unele traditii, Maica Domnului - adesea identificata cu astrul noptii, Luna, sau cu Pamantul - se roaga de Dumnezeu sa nu prapa deasca lumea, sa nu izgoneasca vanturile cu avantajele pe care le aduc acestea oamenilor.
Sursa:
http://www.apropo.ro/
 
Back
Top