• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Tenis

Rafael Nadal s-a calificat în finală la Roma

nadal.jpg


Spaniolul Rafael Nadal, cap de serie numărul 2, s-a calificat în finala Mastersului 1000 de la Roma, după ce l-a învins pe compatriotul său David Ferrer (numărul 6), scor 7-6 (8/6), 6-0, informează AFP.

Nadal îl va întâlni în finală pe învingătorul meciului dintre numărul 1 mondial, sârbul Novak Djokovici şi elveţianul Roger Federer, numărul doi mondial, cap de serie numărul 3.

Rafael Nadal, de cinci ori câştigător la Roma, are nevoie de o victorie în finală pentru a redeveni numărul 2 mondial în vederea tragerii la sorţi pentru Roland Garros.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/rafael-nadal-s-a-calificat-in-finala-la-roma-9649718


Maria Şarapova a câştigat turneul de la Roma

sharapova.jpg


Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, cap de serie numărul 2, a câştigat tutneul WTA de la Roma, după ce a învins-o în finală pe chinezoaica Na Li, favorita numărul 8, scor 4-6, 6-4, 7-6 (7/5), duminică, la finalul unui meci întrerupt mai mult de două ore din cauza ploii, informează AFP.

Şarapova şi-a păstrat astfel titlul câştigat anul trecut la Foro Italico şi a obţinut al şaselea titlu în acest sezon.

Meciul a fost întrerupt la scorul de 6-6 şi a fost reluat după două ore şi zece minute.

Na Li va prelua locul 7 în clasamentul WTA de luni, în dauna franţuzoaicei Marion Bartoli.

La Roma, trofeele au fost oferite celor două finaliste de doi foşti câştigători ai turneului, francezii Yannick Noah (1985) şi Mary Pierce (1997).

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/maria-sarapova-a-castigat-turneul-de-la-roma-9653369
 
Simona Halep a eliminat-o pe Jelena Jankovici în turul unu al turneului de la Bruxelles

halep.jpg


Jucătoarea Simona Halep, locul 49 WTA, a câştigat, luni, cu scorul de 6-2, 3-6, 7-6 (3), partida cu sportiva sârbă Jelena Jankovici, locul 21 WTA, cap de serie numărul 6 şi beneficiară a unui wild card, din primul tur al turneului de la Bruxelles, cu premii de 637.000 de dolari.

Întâlnirea dintre Halep şi fosta numărul 1 WTA a durat aproape trei ore.

În manşa următoare, Halep ar putea evolua cu Monica Niculescu, locul 34 WTA, care o are ca adversară în turul întâi pe Sania Mirza, India, locul 192 WTA, jucătoare venită din calificări.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...urul-unu-al-turneului-de-la-bruxelles-9656439


Nadal l-a învins pe Djokovici şi a câştigat finala turneului de Roma

Jucătorul spaniol Rafael Nadal, locul 3 ATP, l-a învins, luni, cu scorul de 7-5, 6-3, după două ore şi 20 minute, pe liderul ATP, sârbul Novak Djokovici, în final turneului de 1.000 de puncte de la Roma.

nadal-victorie-afp.jpg


Finala ar fi trebuit să se dispute duminică, dar a fost amânată o zi din cauza ploii.

Nadal va încasa un cec de 460.260 de euro şi va primi 1.000 de puncte ATP, în timp ce învinsul său va primi 600 de puncte şi 225.680 de euro.

Spaniolul şi-a luat revanşa după finala pierdută în 2011, în faţa lui Djokovici, şi a ajuns astfel la şase trofee obţinute la Foro Italico, un record al turneului, după cele din 2005, 2006, 2007, 2009 şi 2010.

Perfomanţa realizată luni îl va readuce pe Nadal pe poziţia a doua în ierarhia ATP, în locul elveţianului Roger Federer, eliminat în semifinale la Roma, de Djokovici.

Sârbul a pierdut a doua finală pe zgură în acest an în faţa lui Nadal, după cea de la Monte Carlo, iar scorul întâlnirilor directe a devenit 18-14, în favoarea spaniolului.

Nadal a ajuns la 21 de turnee Masters câştigate în carieră, un record în ATP. El are în acest moment un scor de 16-1 în meciurile disputate pe zgură în 2012, cu numai o săptămână înaintea debutului turneului de Grand Slam de la Roland Garros. Singura înfrângere a suferit-o Nadal pe zgura albastră de la Madrid, când a fost eliminat în optimile de finală de Fernando Verdasco.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/nadal-...-a-castigat-finala-turneului-de-roma-9656253/
 
Duel românesc în turul doi la Bruxelles: Monica Niculescu-Simona Halep

monica-niculescu.jpg


Jucătoarea Monica Niculescu, locul 34 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-1, 7-5, în circa 90 de minute, pe sportiva indiană Sania Mirza, locul 192 WTA, venită din calificări, în turul întâi al turneului de la Bruxelles şi o va întâni în faza următoare pe Simona Halep, locul 49 WTA.

Halep, 20 de ani, şi Niculescu, 24 de ani, nu s-au mai întâlnit până în prezent în circuitul WTA.

Prin calificarea în turul doi, cele două românce şi-au asigurat câte 8.800 de dolari şi 60 de puncte WTA. Învingătoarea partidei dintre ele va primi 16.375 de dolari şi 120 de puncte WTA.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...uxelles-monica-niculescu-simona-halep-9660328
 
Monica Niculescu, în sferturile de finală ale turneului de la Bruxelles la dublu

niculescu.jpg


Perechea Monica Niculescu/Katerina Bondarenko (România/Ucraina) a învins, miercuri, cu scorul 6-4, 7-5, cuplul Lenka Wienerova/Veronika Kapshay (Slovacia/Ucraina) şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Bruxelles.

Învingătoarele şi-au asigurat un cec în valoare totală de 4.900 de dolari şi 120 de puncte WTA.

În faza următoare, Niculescu şi Bondarenko le vor întâlni pe Darija Jurak (Croaţia) şi Katalin Marosi (Ungaria).

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...le-turneului-de-la-bruxelles-la-dublu-9663694
 
Rafael Nadal, supus la un control antidoping inopinat înainte să plece la Paris

nadal1.jpg


Tenismenul Rafael Nadal, locul 2 ATP, a fost supus, miercuri, unui control antidoping inopinat la reşedinţa sa din Manacor, cu puţin timp înainte ca spaniolul să plece la Paris, unde va participa la turneul de la Roland Garros, informează Marca.

Sub titlul "«Vampirii» l-au vizitat pe Nadal înainte de Paris", Marca a scris că acest control al Agenţiei Mondiale Antidoping ar avea legătură cu o emisiune umoristică a Canal + din Franţa, care a sugerat că fostul lider mondial se dopează.

În luna februarie, în cadrul emisiunii Les Guignols de l'Info a fost difuzat un scheci care îl înfăţişa pe Nadal urinând în rezervorul automobilului propiu, fiind apoi surprins de poliţia franceză rulând cu viteza de 280 de kilometri/oră. Concluzia scheciului - "Sportivii spanioli nu câştigă întâmplător" - a fost prezentată pe un panou pe care erau afişate siglele mai multor federaţii sportive spaniole.

Federaţia Spaniolă de Tenis nu a "gustat" gluma francezuilor şi a dat în judecată postul TV pentru că a folosit ilegal logo-ul său şi pentru "insinuări inadmisibile şi injurioase".

Nadal a fost controlat antidoping şi la câteva zile după difuzarea emisiunii.
Marca reaminteşte că la ediţia din 2009, tenismenii spanioli David Ferrer, Fernando Verdasco şi Rafael Nadal au fost supuşi la teste antitoping la Roland Garros în aceeaşi dimineaţă, între orele 06.00 şi 08.00, ceea ce i-a indignat pe jucători.

Verdasco şi Ferrer vor locui şi anul acesta în acelaşi hotel cu Nadal, deţinătorul trofeului la Roland Garros, iar Marca îi avertizează că ar putea fi controlaţi din nou.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...ng-inopinat-inainte-sa-plece-la-paris-9667579
 
Ungur-Nalbandian şi Hănescu-Andujar, în primul tur la Roland Garros

ungur.jpg


Tenismanul Adrian Ungur, numărul 91 ATP, aflat pentru prima oară pe tabloul principal la un turneu de Grand Slam, îl va întâlni pe argentinianul David Nalbandian (40 ATP), în runda inaugurală la Roland Garros.

Ungur a mai jucat o dată cu Nalbandian, anul trecut, în întâlnirea de Cupa Davis Argentina - România. Nalbandian a câştigat atunci cu scoul de 6-3, 6-2, 5-7, 6-4.

Celălalt român de pe tabloul principal, Victor Hănescu, 145 ATP, va juca în compania spaniolului Pablo Andujar (36 ATP). Scorul întâlnirilor dintre Hănescu şi Andujar este de 2-0 în favoarea românului. Prima dată ei s-au întâlnit în 2008, în turul întâi la Kitzbuhel, scor 6-3, 1-6, 7-6 (2), apoi au jucat anul acesta, în turul întâi la Buenos Aires, scor 6-3, 4-6, 7-6 (4).

Turneul de la Roland Garros, cu premii de 18.718.000 de euro, începe duminică.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...ndujar-in-primul-tur-la-roland-garros-9670110
 
Simona Halep a pierdut finala de la Bruxelles!

dsc-0273.jpg


Simona Halep, locul 49 WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 7-5, 6-0, de sportiva poloneză Agniezska Radwanska, locul 3 WTA, în finala turneului de categorie Premier de la Bruxelles, cu premii de 637.000 de dolari, informează wtatennis.com.

Halep a pierdut meciul cu principala favorită a turneului într-o oră şi 24 de minute.

Simona Halep, în vârstă de 20 de ani, şi-a egalat la Bruxelles cea mai bună performanţă din carieră, calificarea într-o finală WTA, după ce a evoluat de două ori în ultimul act la Fes (Maroc), în 2010 şi 2011, un turneu din categoria International, cu premii mai mici, 220.000 de dolari.

Halep a obţinut 57.000 de dolari, cel mai mare premiu din carieră, şi 320 de puncte WTA.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/simona-halep-a-pierdut-finala-de-la-bruxelles-9671421
 
Victor Hănescu a fost eliminat în primul tur la Roland Garros

victor-hanescu.jpg


Tenismanul Victor Hănescu, locul 146 ATP, a ratat, duminică, calificarea în turul doi la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Hănescu a fost învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-1, 2-6, 1-6, 6-3, 6-1, de spaniolul Pablo Andujar, poziţia 36 în ierarhia mondială.

Pentru participarea la simplu la Roland Garros, Victor Hănescu va primi 18.000 de euro.

Al doilea român aflat pe tabloul principal la Paris, Adrian Ungur, numărul 92 ATP, îl va întâlni pe argentinianul David Nalbandian (40 ATP), în runda inaugurală la Roland Garros.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...iminat-in-primul-tur-la-roland-garros-9675568
 
După Galovits, Cîrstea şi Halep, şi Niculescu a fost eliminată din primul tur de la Roland Garros

monica.jpg


Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, cap de serie numărul 32 şi locul 33 WTA, a ratat, luni, calificarea în turul doi la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.

Niculescu a fost învinsă, în runda inaugurală, cu scorul de 0-6, 6-3, 6-3, de Nina Bratşikova (Rusia), poziţia 109 în ierarhia mondială.

Pentru participarea la Roland Garros, Monica Niculescu va primi 18.000 de euro.

Jucătoarea de tenis Alexandra Cadanţu va juca în compania Mariei Şarapova, cap de serie numărul 2, în runda inaugurală a celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, de la Roland Garros.

Irina-Camelia Begu va juca în compania franţuzoaicei Aravane Rezai, beneficiară unui wild-card.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...ta-din-primul-tur-de-la-roland-garros-9679006
 
Nadal şi-a început cursa spre al 7-lea Roland Garros fără emoţii! Vezi rezultatele de azi din turneul masculin

nadal.jpg


Nadal şi-a început drumul spre cel de-al şaptelea titlu la Roland Garros în forţă, reuşind o victorie extrem de comodă în faţa lui Simone Bolelli, scor 6-2, 6-2, 6-1.

Cap de serie numărul doi la turneul din capitala Franţei, Rafa, care a pierdut un singur un meci pe zgura din Paris, şi-a adjudecat victoria în mai puţin de două ore.

În turul următor, Rafa va da piept cu un adversar cu un serviciu extrem de puternic, uzbecul Denis Istomin. În cele două întâlniri precedente, tenismanul originar din Manacor nu a pierdut niciun set.

Vezi rezultatele zilei de marţi de la Roland Garros, pe tabloul masculin

Ferrer - Lacko 6-3, 6-4, 6-1
Tursunov - Soeda 6-1, 6-4, 6-4
F.Mayer - Gimeno-Traver 6-4, 6-2, 6-3
J.Chardy - Y.Lu 6-4, 6-1, 6-7, 3-6, 11-9
Tipsarevic - Querrey 2-6, 6-4, 7-6, 6-3
E.Schwank - Karlovic 6-4, 6-0, 6-3
Dolgopolov - Stakhovsky 7-6, 4-6, 6-7, 6-3, 3-6
Young - Dimitrov 6-7, 1-6, 1-6
Zopp - Gasquet 3-6, 4-6, 6-7
Paire - A.Ramos 7-6, 6-4, 6-7, 6-3
Volandri - Haas 3-6, 6-0, 4-6, 4-6
Zverev - Benneteau 2-6, 7-6, 4-6, 4-6
I. Kunitsyn - Istomin 2-6, 1-6, 2-6
Nieminen - Andreev 3-6, 6-2, 2-1 abd
Dodig - Haase 2-6, 2-6, 1-6

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...zultatele-de-azi-din-turneul-masculin-9683458
 
Hănescu, în turul doi la Roland Garros, în competiţia de dublu

hanescu1.jpg


Perechea Victor Hănescu/James Cerretani (România/SUA) s-a calificat, miercuri, în turul doi al probei de dublu masculin de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Hănescu şi Cerretani au învins, în runda inaugurală, cu scorul de 7-6 (7/5), 6-7 (9/11), 6-3, cuplul Jeremy Chardy/Grigor Dimitrov (Franţa/Bulgaria).

În turul doi, Victor Hănescu şi James Cerretani vor întâlni perechea columbiană Juan Sebastian Cabal/Robert Farah, cap de serie numărul 16, care a trecut, cu scorul de 6-4, 7-6 (7/4), de cuplul Dustin Brown/Jonathan Marray (Germania/Marea Britanie).

Pentru calificarea în turul doi la dublu, Hănescu şi Cerretani vor primi un cec în valoare de 8.000 de euro.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...-roland-garros-in-competitia-de-dublu-9688382
 
Tecău şi Lindstedt, în turul doi la Roland Garros

horia-tecau.jpg


Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 5, a învins, joi, cu scorul 6-4, 6-2, cuplul Alex Bogomolov Jr/Dick Norman (Rusia/Belgia), în turul întâi al turneului de la Roland Garros.

Tecău şi Lindstedt, care şi-au asigurat un cec de 8.000 de euro, vor evolua în turul doi împotriva cuplului Treat Conrad Huey/Dominic Inglot (Filipine/Marea Britanie).

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/tecau-si-lindstedt-in-turul-doi-la-roland-garros-9691915
 
Şase capi de serie eliminaţi în ziua a patra la Roland Garros

isner-mathieu.jpg


Şase capi de serie, patru la masculin şi doi la feminin, au fost eliminaţi, joi, în ziua a patra de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.

Masculin, turul doi:

Fabio Fognini (Italia) - Viktor Troicki (Serbia/numărul 28) 6-2, 3-6, 4-6, 6-3, 8-6

Paul-Henri Mathieu (foto, dreapta) (Franţa) - John Isner (foto, stanga) (SUA/numărul 10) 6-7 (2/7), 6-4, 6-4, 3-6, 18-16

Leonardo Mayer (Argentina) - Philipp Kohlschreiber (Germania/numarul 24) 7-6 (7/5), 7-6 (7/4), 7-5

Eduardo Schwank (Argentina) - Florian Mayer (Germania/ numărul 32) 2-6, 6-3, 6-4, 7-6 (7/4)

Feminin, turul doi:

Varvara Lepchenko (SUA) - Jelena Jankovici (Serbia/numărul 19) 7-6 (7/4), 4-6, 6-4

Klara Zakopalova (Cehia) - Maria Kirilenko (Rusia/numărul 16) 6-4, 3-6, 6-3.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...nati-in-ziua-a-patra-la-roland-garros-9695869
 
Radwanska şi Ana Ivanovic, eliminate în turul trei la Roland Garros!

ana.jpg


Jucătoarea poloneză Agnieszka Radwanska, numărul 3 mondial, a fost eliminată, vineri, în turul trei al turneului de la Roland Garros, de sportiva rusă Svetlana Kuzneţova, cap de serie numărul 26, informează AFP.

Radwanska a fost învinsă cu scorul de 6-1, 6-2 de Kuzneţova, finalistă în 2006 şi câştigătoare a turneului în 2009.

Tot vineri, sportiva sârbă Ana Ivanovic, cap de serie numărul 13, a fost eliminată în turul trei de italianca Sara Errani, a 21-a favorită, scor 1-6, 7-5, 6-3.

De asemenea, croata Petra Martic a învins-o pe jucătoarea spaniolă Anabel Medina Garrigues, cap de serie numărul 29, scor 6-2, 6-1, iar Samantha Stosur (Australia/nr.6) s-a impus în faţa Nadiei Petrova (Rusia/nr.27), scor 6-3, 6-3.

La masculin, italianul Andreas Seppi, cap de serie numărul 22, a trecut în turul trei de al 14-lea favorit, spaniolul Fernando Verdasco, scor 7-5, 3-6, 6-3, 4-6, 6-2, iar elveţianul Stanislas Wawrinka (nr. 18) l-a învins pe francezul Gilles Simon (nr.11), scor 7-5, 6-7 (5/7), 6-7 (3/7), 6-3, 6-2. De asemenea, Juan Martín Del Potro (Argentina, nr. 9) s-a impus în faţa croatului Marin Cilici (nr. 21), scor 6-3, 7-6 (9/7), 6-1, iar cehul Tomas Berdych (nr.7) l-a învins pe sud-africanul Kevin Anderson (nr. 31), scor 6-4, 3-6, 6-7 (4/7), 6-4, 6-4.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...minate-in-turul-trei-la-roland-garros-9697769
 
Federer s-a calificat în sferturile de finală de la Roland Garros

roger.jpg


Tenismanul elveţian Roger Federer, cap de serie numărul 3, s-a calificat, duminică, în sferturi de finală la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează AFP.

Federer l-a învins, în optimile de finală, cu scorul de 5-7, 7-5, 6-2, 6-4, pe belgianul David Goffin, jucător ajuns pe tabloul principal din postura de lucky-loser şi aflat la primul turneu de Grand Slam din carieră.

Elveţianul, câştigător în 2009 şi de alte patru ori finalist la Roland Garros, s-a calificat pentru a 32-a oară în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam.

În sferturile de finală de la Roland Garros, Roger Federer îl va întâlni pe învingătorul partidei dintre cehul Tomas Berdych, al şaptelea favorit al competiţiei, şi argentinianul Juan Martin Del Potro, cap de serie numărul 9.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...rturile-de-finala-de-la-roland-garros-9702701
 
Maria Şarapova, în sferturi la Roland Garros pentru a şasea oară

sarapova.jpg


Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova s-a calificat în sferturi la Roland Garros pentru a şasea oară în carieră, după ce a trecut de sportiva cehă Klara Zakopalova, scor 6-4, 6-7 (5/7), 6-2, informează AFP.

Semifinalistă în 2007şi 2011, numărul 2 mondial va întâlni în sferturi pe olandeza Arantxa Rus sau sportiva estoniană Kaia Kanepi.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...-la-roland-garros-pentru-a-sasea-oara-9705404
 
Samantha Stosur şi Sara Errani s-au calificat în semifinale la Roland Garros

errani.jpg


Jucătoarea australiană Samantha Stosur, cap de serie numărul 6, şi sportiva italiană Sara Errani, a 21-a favorită a competiţiei, s-au calificat, marţi, în semifinale la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează AFP.

Stosur a învins-o, în sferturile de finală, cu scorul de 6-4, 6-1, pe Dominika Cibulkova (Slovacia), cap de serie numărul 15. Semifinalistă în 2009 şi finalistă în 2010, australianca a fost eliminată în turul trei la Roland Garros anul trecut.

Errani a trecut, în sferturile de finală, cu scorul de 6-3, 7-6 (7/2), de Angelique Kerber (Germania), a zecea favorită a competiţiei. Italianca în vârstă de 25 de ani s-a calificat în premieră în semifinalele unui turneu de Grand Slam şi a învins pentru prima oară o jucătore din Top 10.

Samantha Stosur şi Sara Errani se vor întâlni în semifinale.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...ificat-in-semifinale-la-roland-garros-9709739
 
Petra Kvitova s-a calificat în semifinale la Roland Garros

kvitova.jpg


Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, locul 4 WTA, s-a calificat, miercuri, în semifinalele turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o, cu scorul de 3-6, 6-2, 6-4 după o oră şi 53 minute, pe sportiva venită din calificări Iaroslava Şvedova (Kazahstan), locul 142 WTA.

Iaroslava Şvedova (25 de ani), fostă 29 WTA, a învins-o în ultimul tur al calificărilor pe românca Elena Bogdan, scor 6-1, 6-1.

Sportiva născută la Moscova, dar rezidentă în Kazahstan, a câştigat în acest an 91.428 de dolari, iar pentru performanţa de la Roland Garros, pe care a mai atins-o în 2010, va primi un cec în valoare de 155.000 de euro.

În urma acestei victorii, Kvitova (22 de ani), câştigătoare la Wimbledon în 2011, o va întâlni în semifinale pe sportiva rusă Maria Şarapova, locul 2 WTA, care a trecut de Kaia Kanepi din Estonia, scor 6-2, 6-3.

Până la ediţia din acest an, cea mai bună evoluţie a jucătoarei din Cehia la Roland Garros a fost în 2008 şi 2011, când a atins faza optimilor de finală.

Kvitova şi Şarapova s-au mai întâlnit de cinci ori, scorul fiind de 3-2 pentru rusoaică.

În cealaltă semifinală se vor întâlni Samantha Stosur (Australia, cap de serie numărul 6) şi italianca Sara Errani (Italia, cap de serie numărul 25). Scorul întâlnirilor directe este de 5-0 pentru Stosur.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...ificat-in-semifinale-la-roland-garros-9714353


Nadal a bifat a 50-a victorie la Roland Garros şi nu pare a avea adversar în cursa pentru al 7-lea titlu!

nadal-zeus.jpg


Rafael Nadal îşi continuă en fanfare drumul spre cel de-al şaptelea titlu de la Roland Garros. Numărul doi mondial s-a calificat în semifinalele turneului din capitala Franţei, după ce a trecut, fără emoţii, de Nicolas Almagro, scor 7-6(4), 6-2, 6-3.

Nadal, care a bifat cea de-a 50-a victorie la RG, s-a dovedit încă o dată o adevărată 'bestia nera' pentru conaţionalul său, pe carel îl conducea cu 7-0 în întâlinirile directe şi căruia îi interzisese în alte două rânduri (2008, 2010) visul careului de aşi de la Roland Garros.
În semifinale, Rafa va da piept cu învingătorul confruntării dintre Ferrer şi Murray, dar după calitatea jocului prestat în ultimele două săptămâni, biletele pentru finală nu vor fi greu de obţinut.

16 erori neforţate a comis Rafa în disputa cu Almagro, pe care l-a surclasat şi la singurul capitol la care numărul 13 mondial părea superior: serviciul. Spre mirarea tuturor, "Matadorul" a servit 10 aşi (84% procentaj de mingi câştigate cu primul serviciu), faţă de numai cele 4 servicii direct câştigătoare trimise de Almagro.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...versar-in-cursa-pentru-al-7-lea-titlu-9714955
 
Perechea Kirilenko/Petrova, în finala de dublu feminin de la Roland Garros

tenis.jpg


Perechea rusă Maria Kirilenko/Nadia Petrova, cap de serie numărul 7, s-a calificat, joi, în finala de dublu feminin de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, învingând în semifinale cuplul ceh Andrea Hlavackova/Lucie Hradecka, al cincilea favorit.

Kirilenko şi Petrova s-au impus cu scorul de 4-6, 7-5, 7-5.

Meciul a început miercuri, dar a fost întrerupt la scorul de 4-6, 7-5, din cauza întunericului, fiind reluat joi.

În finală, Maria Kirilenko şi Nadia Petrova vor întâlni perechea italiană Sara Errani/Roberta Vinci, cap de serie numărul 4.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...-de-dublu-feminin-de-la-roland-garros-9719209
 
Nadal l-a spulberat pe Ferrer şi este în a 7-a finală la Roland Garros

nadal.jpg


Jucătorul spaniol Rafael Nadal, locul 2 ATP, s-a calificat, vineri, pentru a şaptea oară în finala turneului de la Roland Garros, a treia consecutiv, după ce l-a învins, cu scorul de 6-2, 6-2, 6-1, într-o oră şi 45 de minute, pe conaţionalul său David Ferrer, locul 6 ATP.

Nadal a câştigat toate cele şase finale jucate până în prezent. El a debutat pe zgura pariziană în 2005, când şi-a trecut primul titlu în palmares, apoi numele său a figurat pe lista învingătorilor în fiecare an, cu excepţia lui 2009, când a fost eliminat în optimile de finală.

Acesta a fost cel de-al 20-lea meci dintre Nadal şi prietenul său Ferrer, scorul devenind 16-4 în favoarea fostului lider mondial. Ferrer nu l-a învins pe Nadal pe zgură în ultimii opt ani, singura sa reuşită pe această suprafaţă în faţa actualului număr 2 ATP având loc în primul meci pe care ei l-au disputat, în 2004, la Stuttgart (sferturi de finală).

Pentru Ferrer, calificarea în semifinale reprezintă cea mai bună performanţă înregistrată la Roland Garros.

Acum, în ultimul act, Nadal îl va întâlni, duminică, pe învingătorul din meciul dintre sârbul Novak Djokovici, liderul ATP, şi elveţianul Roger Federer, locul 3 ATP, partidă ce se va juca tot vineri.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...este-in-a-7-a-finala-la-roland-garros-9723759
 
Back
Top