• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

COPIII ,bucuria implinirii noastre ca femei.

Normal ca ai dreptate ,trebuie un echilibru ,rabdare si maturitate pt a reusi sa-l facem pe copil sa inteleaga ce anume este gresit .Nici nu intra in discutie micile obraznicii.N-ai sesizat ca nuditatea nu-i perceputa de copii pana cand nu i se repeta "ca-i rusine sa se vada putulica" ? Pt ei este ceva firesc ,dar la insistentele parintilor ajung la o falsa pudoare pe masura ce cresc.Si ar mai fi ceva ,examplul personal , consecventa il influenteaza .Degeaba ii spui unui copil ca nu e bine sa minta daca tu ca parinte il minti pe copil sau pe altii.
 
Cum il invatati notiunea de respect?

Respectul este un sentiment care se traduce prin a trata pe ceilalti si lucrurile din jur cu mare grija si atentie. Orice copil trebuie sa invete cat mai curand sa arate respect fata de sine, fata de altii, fata de mancare, de jucarii sau fata de diferentele care exista intre el si ceilalti. Cel mic trebuie sa inteleaga ca lumea nu se invarte in jurul sau si ca nevoile si dorintele sale nu trebuie sa aiba prioritate!


Incepand de cand?

Respectul este o notiune care se invata foarte devreme. La cinci luni, atunci cand bebe musca sanul mamei, mamica trebuie sa-l certe cu blandete si sa-l opreasca sa repete gestul. La doi anisori, cel mic invata sa respecte lucrurile din jur, sa nu le mai rupa, distruga etc.
Dar, pana la patru ani, copilasul ne asculta indemnurile doar pentru a ne face placere, dat fiind ca notiunea de respect este un concept inca necunoscut si abstract pentru el. Pana la patru ani, notiunea de respect intra in conflict cu faza de opozitie prin care trece copilul, o etapa a afirmarii de sine, in care copilasii imping, lovesc, musca, vorbesc tare, isi exagereaza trairile si, mai ales, spun cu o mare voluptate "nu". Aceasta este o faza importanta si normala, pe care specialistii o numesc adesea "mica adolescenta": copilasul devine constient de puterile sale si vrea sa-si extinda controlul asupra celor din jur.
Dar dupa varsta de patru ani, atunci cand cel mic stapaneste mai bine limbajul, agresivitatea sa scade de la sine si il puteti invata, practic si teoretic, ce presupune exact a respecta lucrurile si oamenii din jur.

Care sunt metodele?

Respectati-va la randul dumneavoastra copilul, oferindu-i exemplul personal de comportare. Este indicat sa-l tratati ca pe o persoana adulta, fara sa tipati, spunandu-i, atunci cand este cazul, "multumesc" si "te rog".
Pentru ca cel mic sa inteleaga notiunea abstracta de respect, este necesar sa apelati la intamplari concrete, la experienta copilului. Nu serveste la nimic sa-i explicati celui mic ca nu trebuie sa arunce cu nisip in ceilalti sau sa le smulga jucariile. Copilul va pricepe ca gestul sau este reprobabil, doar pentru ca va vede tipand, dar nu va intelege ca nu trebuie sa-l repete. Cel mai bine ar fi sa-i povestiti ceva ce poate asimila usor, asociindu-l cu propria sa experienta. Explicatiile de genul: "Mai tii minte cand ai cazut, te-a durut si a trebuit sa iei medicamente? Acelasi lucru i se va intampla si prietenului tau, daca il impingi" sunt cele mai recomandate.
Pentru a-l invata sa respecte lucrurile din jur, primul pas este sa-l determinati sa-si respecte propriile obiecte, jucarii si hainute. Pastrarea ordinii in propria camera este o urmare logica a grijii manifestate fata de obiectele pe care le detine. Pentru a-l invata sa-si aranjeze lucrurile, explicati-i ca, astfel, va gasi mai usor obiectele de care are nevoie.
Daca are o jucarie favorita, pe care nu vrea s-o imprumute, profitati de acest exemplu pentru a-l invata ca si alti copilasi au obiectele lor favorite, pe care nu le cedeaza cu placere.



http://www.ghidul-parintilor
 
Când duci copilul la psiholog.


Dacă refuză să mai meargă la şcoală, se ceartă cu părinţii, plânge des, minte, fură şi se refugiază în calculator sau în găşti dubioase e rândul psihologului să intervină.
Un copil ce își schimbă brusc comportamentul are nevoie de ajutor atât din partea părinților, cât și a psihologuluiSursa: SHUTTERSTOCK

Dacă micuţul activ şi vesel de ieri devine retras şi tăcut, dacă şcolarul eminent de ieri refuză astăzi cu înverşunare să meargă la şcoală, dacă suferă, devine nervos şi plânge din orice, dacă părinţii nu se mai înţeleg cu el e cazul să stea de vorbă cu un psiholog.

Şi dacă micuţul se ataşează excesiv de un adult, un prieten ori de calculator trebuie să se intervină. De vină pentru manifestări pot fi presiunile din familie sau de la şcoală, hiperbolizate de mintea copiilor, ori dragostea sufocantă a părinţilor .

Părinţii violenţi şi cei prea protectivi, la fel de "nocivi"

Portretul tipic al copilului problematic poate fi schiţat uşor: fură, minte, se bate "în curtea şcolii", se izolează de colegi şi de prieteni sau intră în anturaje suspecte, e complexat, are note proaste, nu are chef de lecţii, dar îşi varsă amarul în calculator, jocuri sau în mâncare (fie exagerează, fie o refuză), face din adulţi duşmani. Cu cât părinţii sunt mai abili şi depistează mai repede problema, cu atât şansele să se rezolve cresc.
Armonia psihică a copilului se strică în primul rând în familie. Dacă părinţii se ceartă zi şi noapte sau dacă au divorţat, dacă tatăl o loveşte şi o jigneşte pe mamă, dacă sunt prea ocupaţi să-i mai acorde copilului atenţie, dacă îi strigă zi şi noapte notele proaste şi îl asigură că nu va face nimic în viaţă, copilul va percepe aceste lucruri ca fiind normale şi va adopta la rândul lui acelaşi comportament.

"Şi grija exagerată, dragostea sufocantă, controlul la sânge al părinţilor, pretenţiile prea mari sunt la fel de nocive pentru copil şi destabilizează echilibrul cu el, cu societatea", atrage atenţia Keren Rosner, psihoterapeut la Cabinetul Mentarex Consult din Bucureşti.

În plus, şi violenţa "otrăveşte" sufletul unui copil. De mult prea multe ori, părinţii fug de psiholog, de mărturisiri intime sau consideră că se va rezolva de la sine, ceea ce este fals. Ce-i drept, şi preţul este un impediment, mai ales că problemele nu dispar la o singură şedinţă şi poate fi nevoie şi de 20.

Există însă şi părinţi care, odată ce-şi duc copilul la psiholog, se derobează de orice efort, aşteptând ca terapeutul cu "bagheta magică" să rezolve instantaneu problemele.

"Mă intrigă atunci când vin părinţi cu copiii lor la cabinet şi au o atitudine neutră sau revoltată şi au pretenţia ca psihologul să facă ceva şi să rezolve problema copilului fără ca ei să depună niciun efort. Ei nu înţeleg că, de fapt, mediul viciat creat de ei e problema", subliniază psihoterapeutul.

"Copilul se alia cu membrii familiei în funcţie de interes"

În acest context, psihologul povesteşte cazul unei fete de 12 ani, pe care mama a adus-o la cabinet pentru că "răspundea urât părinţilor, nu învăţa, minţea, începuse să fure bani din geanta mamei sau din buzunarul tatălui, nu-şi recuno ştea faptele", povesteşte psihologul.

Deşi mama considera că are cea mai fericită familie din lume, în urma discuţiilor, a reieşit că, de fapt, se certa frecvent cu tatăl, îi ascundea diverse lucruri, îi reproşa că este prea permisiv cu fetiţa, în timp ce tatăl îi striga mamei că nu valorează nimic.

"Bunica fetiţei îi permitea lucruri interzise, îi ascundea greşelile faţă de părinţi, o denigra pe mamă. În concluzie, era un război total, iar copilul se alia în funcţie de interes cu câte un membru al familiei. În acest scenariu, doar mama dorea schimbarea copilului. Schimbarea s-a produs greu şi parţial însă. Este greu de colaborat cu părinţi care nu-şi recunosc greşelile", mai spune psihoteraputul Keren Rosner.

EFECT NEFAST

Goana părinţilor după note poate face copilul să urască şcoala

Când şcoala devine antipatică pentru copil, poate fi şi din vina părintelui prea exigent.

"A venit la cabinet o mamă cu un băieţel de 7 ani, care tocmai începuse clasa I. Copilul se temea exagerat de învăţătoare, începea să tremure, îl treceau toate transpiraţiile şi, uneori, uita ce învăţase, chiar dacă era conştiincios", povesteşte psihoterapeutul.

Ulterior, a aflat că tatăl era autoritar, perfecţionist şi îi pusese copilului în vedere "să nu-l facă de ruşine". Mama ajunsese să se poarte la fel. "Copilul a început să creadă că e ruşinos să greşeşti în faţa unui adult. Am solicitat o întrevedere şi cu tatăl, care a acceptat că adoptase o măsură drastică de educaţie. În urma şedinţelor, copilul, care era foarte inteligent, a evoluat bine şi a ajuns să ia premiul I la sfârşitul clasei. În clasa a II-a la fel", rezumă psihologul.

De asemenea, dacă micuţul este trist şi nu are poftă de mâncare, are dureri de cap şi stări de vomă, poate fi la mijloc o problemă de sănătate şi trebuie dus iniţial la medicul de familie.


http://www.evz.ro/

Armonia psihică a copilului se s
 
La ce boli sunt expuşi copiii care beau cola

1297752073a1.jpg


75% dintre copiii americani beau zilnic sucuri bogate în cofeină, de tip cola, arată un studiu recent. Sucurile bogate în cofeină sunt asociate cu apariţia ADHD-ului, tulburări ale somnului, lipsa puterii de concentrare şi compromit sănătatea oaselor, din cauza cofeinei conţinute.

"Părinţii ar trebui să fie conştienţi de influenţa potenţial negativă pe care o are cofeina asupra calităţii somnului unui copil. Astfel de băuturi mai pot distruge şi ficatul", precizează doctorul William Warzack, potrivit gandul.info.

Studiile de specialitate au arătat că micuţii care beau băuturi de tip cola, de cel puţin două ori pe zi, au oasele fragile. Se pare că unul dintre motive este faptul că aceste băuturi înlocuiesc consumul de lapte sau sucuri naturale, lichide esenţiale pentru buna dezvoltare a copiilor. Un alt motiv ar fi conţinutul ridicat de cofeină.

A treia explicaţie posibilă este legată de acidul fosforic conţinut de aceste sucuri. Din cauza faptului că organismul neutralizează acidul fosforic cu ajutorul calciului, în corp apare un dezechilibru.

http://www.cotidianul.ro/137500-La-ce-boli-sunt-expusi-copiii-care-beau-cola
 
Pt parinti care au putin timp si placere de a se informa as sugera Alice Miller.

http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Alice_Miller_Le_Drame.htm

Fragment di cartea 'Drama copilului dotat'
''Când o femeie nu a găsit lângă mama sa nici un răspuns la nevoile ei, a trebuit să şi le reprime şi să le refuleze, odată ce va avea la rândul ei un copil, aceste nevoi vor ţâşni din adâncurile inconştientului ei – oricât de cultivată ar fi ea – şi vor căuta să obţină satisfacţie. Copilul simte aceasta în mod clar şi renunţă foarte devreme la a-şi exprima propria deznădejde. Dar mai târziu când, la adultul în terapie, vechile sentimente de abandonare ies la suprafaţă, ele ţâşnesc cu o durere atât de vie, cu o deznădejde atât de adâncă, încât ni se impune o evidenţă: aceste fiinţe nu ar fi putut supravieţui suferinţelor lor. Pentru a le îndura, le-ar fi trebuit un anturaj care să dea dovadă de empatie şi să le susţină. Cum nu l-au avut a trebuit să refuleze totul. Dar a pretinde că toate acestea nu au existat ar însemna o retractare a tot ceea ce am învăţat empiric în cursul terapiei.''

Este un psiholog care, cred eu, vorbeste 'pe limba noastra', usor de citit.
 
De la ce vârstă îl laşi singur acasă?


Oricât de plăcută ar părea alternativa de a pleca într-o vacanţă sau într-o vizită doar împreună cu soţul, ţi-e teamă să-ţi laşi copilul singur acasă. Oare când este pregătit pentru asta!


Ţi-aduci aminte primele după-amieze petrecute singură când părinţii întârziau cu treburi? Stăteai cu ursuleţul în braţe privind lung pe fereastră şi nu te mişcai de acolo până nu se întorceau. Ajunsă mamă, descoperi că nevoia te învaţă atât pe tine, cât şi pe copilul tău.

Pas cu pas .

Nu are nicio importanţă că majoritatea părinţilor au avut încredere să-şi lase copilul singur pe la vârsta de zece ani. Al tău este unic şi numai tu vei ştii dacă are îndeajunsă siguranţă de sine, dar mai ales dacă este pregătit emoţional pentru asta. Află cum vede el ideea de a sta singur. La început, poţi ieşi câteva minute la cumpărături fără să-l iei cu tine, apoi poţi lipsi mai mult. Treptat, se va obişnui cu idee că se poate descurca şi singur. Discutaţi la întoarcere cum a fost experienţa pentru el.

Învingerea temerilor .

S-a obişnuit să depindă mereu de prezenţa cuiva. Este normal să se confrunte cu teama singurătăţii. Nu va fi uşor nici pentru tine şi vei sta tot timpul ca pe ghimpi. Pentru ca amândoi să fii împăcaţi, puteţi stabili împreună câteva intervale orare în care să vorbiţi la telefon. Cu atât mai bine este să cumperi un animal de companie cu care să-şi petreacă timpul în casă. Nu se va mai simţi abandonat. Ajută-l să descopere şi activităţi distractive: pictura sau desenul, îngrijrea florilor, aranjatul unui colţ din camera lui, lectura.

Atenţie la urgenţe!

Se impune şi stabilirea câtorva interdicţii. Explică-i că nu are voie să bea din sticle cu un conţinut pe care nu-l cunoaşte, să fumeze, să ia alte medicamente decât cele lăsate de tine, dacă are nevoie. Ai grijă să ştie să folosească telefonul, să aprindă luminile, să se ferească de riscurile care pot apărea într-o casă. Învaţă-l să nu atingă prizele şi să nu deschidă gazele decât în prezenţa unui adult. Notează-i undeva numerele de telefon la care să apeleze numai în cazuri urgente şi explică-i cum să reacţioneze în acele situaţii.

Sprijin la nevoie .

Ţi-ai dori să poţi fi în două locuri deodată, să fii şi cu puiul tău. Ei bine, se poate! E de ajuns să ceri ajutorul unei vecine de încredere, unei rude sau unui prieten care locuiesc foarte aproape de locuinţa ta. Este neapărat să fie pe placul celui mic. Te va relaxa ideea că este cineva căruia copilul îi poate cere să-i încălzească mâncarea, la care poate alerga dacă se răneşte cu ceva, cui să ceară un sfat dacă nu te găseşte pe tine la telefon.

Listă cu reguli de stabilit:

1.Nu are voie să deschidă uşa necunoscuţilor
2.În caz de incendiu să iasă rapid din casă
3.Să evite locurile periculoase din casă
4.La telefon, să nu lase de bănuit că este singur
5.Să nu folosească aragazul sau alt aparat fără permisiunea ta
6. Explică-i ce să facă dacă se opresc apa sau curentul


http://www.clickpentrufemei.ro
 
Culorile camerei in functie de temperamentul copilului

Culorle ne influeneteaza starea psihica, ne pot intensifica respiratia sau bataile inimii, pot avea efecte relaxante sau pot chiar sa stimuleze mintea. Ce culori sunt potrivite pentru copilul tau in functie de temperamentul lui?


In primul rand trebuie sa stiti ca in camera copilului este bine sa existe toate culorile, dar in raport diferit. De asemenea camera isi schimba culorile dominante la cel mult doi ani, in functie de dezvoltarea copilului.


camera albastra pentru copilAlbastrul



Camera in care predomina albastrul este potrivita pentru copiii foarte agitati, violenti, extrovertiti, cu atentia slaba sau chiar ADHD. Albastrul este culoarea care calmeaza, care creste concentrarea, creste capacitatea de atentie si stimuleaza somnul, odihna, relaxarea. Nu tineti cont de ideea ca albastrul este pentru baiteti, poate fi folosit si pentru fetitele foarte energice si neastamparate.


Violet



Violetul stimuleaza imunitatea circulatie, functia organelor interne, rezistenta impotriva infectiilor, calmeaza durerea, crampele musculare, impiedica ingrasarea. Asadar aceasta culoare este potrivita copiilor si adolescentilor cu probleme de sanatate sau cu predispozitie la ingrasare, ori celor care fac sport de performanta.


Verde



Verdele este cea mai relaxanta si vesela culoare. Aceasta creste buna dispozitie, cheful de joaca, vivacitatea, bucuria, energizeaza, revigoreaza si creste imunitatea. Este potrivita pentru copiii si adolescentii timizi, copiilor usor predispusi la depresie sau situatiilor in care parintii nu se inteleg si le creeaza micutilor un stres secundar.


Galbenul



Galbenul este cea mai tonica dintre toate culorile. Aceasta stimuleaza intens intelectul, concentrarea, memoria, atentia, fiind cea mai indicata culoare pentru invatare. Este potrivita tinerilor care fac efort intelectual intens (are aceleasi influente si in cazul adultului), fiind cel mai des indicata ca si culoare predominanta in camera copilului.


Portocaliul



Portocaliul este o culoare care se remarca usor in spectrul vizual, fiind adesea folosita la vestele de semnalizare sau de salvare. Aceasta culoare inlatura senzatia de oboseala, dar totodata poate obosi prin capacitatea sa tonica foarte puternica daca este folosita in exces. Este recomandata celor cu sistem imunitar scazut, timiditate, astenie, celor alergici sau asmatici, in spasmofilie sau alaturata galbenului si verdelui pentru cei care depun efort fizic sau intelectual intens.
camera-albastra_jpg-i.jpg


Rosu



Rosul reprzinta dragoste, pasiune, dar si foc, nervozitate sau chiar pericol, violenta. Este o culoare indrazneata, motivanta, entuziasta, care ofera un sentiment de excitare si aventura. Este important sa existe in procent mic in camera fiecarui copil si sa predomine pentru cei astenici, retrasi, care nu au initioativa (sunt prea cuminti, fac doar ce li se spune si atat), pentru cei care nu se implica in tot felul de activitati.


lRozul




Rozul imbina doua culori, albul si rosu, iar in functie de cantitatile acestor doua culori se obtine un roz mai intens sau mai pal. Rozul este cea mai romantica si afectiva culoare, avand un puternic si rapid efect calmant, insa nu trebuie folosit in exces. Este indicat copiilor cu tulburari comportamentale agresive, fiind totodata culoarea veseliei, sau acelor copii cu o nevoie mare de afectiune. Este considerata culoarea bunei dispozitii si a armoniei, fiind potrivita copiilor cu tendinta spre depresie sau timiditate, introvertie, care se integreaza greu in comunitati cu alti copii ca de exemplu la gradinita sau la scoala.
camera-roz_jpg-i.jpg


http://kidz.garbo.ro/articol/Copil/...ctie-de-temperamentul-copilului/pagina-2.html
 
Scrisoare deschisa catre parinti



Dragii mei parinti, am sa va spun cateva lucruri si tare m-as bucura daca m-ati asculta. Astfel totul va fi mai usor si mai bine pentru noi toti.


1. Nu faceti promisiuni pe care nu le puteti indeplini. Astfel eu nu voi mai putea avea incredere in voi.
2. Nu trebuie sa bateti in retragere atunci cand eu fac sau spun ceva numai cu intentia de a va indispune. Daca reactionati asa, eu voi insista in acest comportament si voi cauta intotdeauna "victoriile" usoare.
3. Nu fiti inconsecventi in actiunile voastre fata de mine. Acest lucru ma va pune in incurcatura si astfel voi incerca intotdeauna cu incapatanare sa obtin satisfacerea mofturilor mele.
4. Nu ma faceti sa ma simt mai mic decat sunt. Ma voi comporta ca atare si voi plange si voi scanci.
5. Nu faceti in locul meu si pentru mine ceea ce pot sa fac si singur. Ma obisnuiesc foarte repede sa fiu lenes si profitor iar pe voi sa va transform in servitorii mei.
6. Nu ma alintati excesiv. Eu stiu ca nu-i obligatoriu sa-mi satisfaceti toate dorintele. Eu doar va pun la incercare.
7. Nu va fie teama sa fiti severi cu mine din cand in cand. Sunt situatii cand prefer aceasta atitudine si acest lucru ma va ajuta sa-mi indrept greselile.
8. Nu folositi forta cu mine. Ma voi obisnui asa si voi lua in considerare doar forta, nu si cuvintele.
9. Nu imi cereti explicatii de ce am procedat asa. Uneori nici eu nu stiu.
10. Nu uitati ca eu invat experimentand.
11. Nu ma protejati de consecintele propriilor mele fapte. Vezi punctul 10.
12. Nu ma certati in prezenta unor persoane straine. Va voi asculta mult mai atent atunci cand vorbim intre 4 ochi si mai ales daca observatiile pe care mi le faceti sunt pe un ton ferm dar linistit.
13. Nu-mi cautati nod in papura si nu vociferati cand vorbiti cu mine. Veti ramane uimiti cat de repede pot sa "surzesc".
14. Nu puneti la incercare onestitatea mea in mod excesiv. Bruscat intr-un asemenea mod, voi deveni repede un mincinos.
15. Nu trebuie sa faceti "un capat de tara" din fiecare raceala pe care pot sa o fac sau de fiecare data cand imi curge nasul. Eu ma obisnuiesc foarte repede cu atentia acordata si "avantajele" ce pot aparea in asemenea circumstante.
16. Raspundeti intrebarilor pe care vi le pun. Atunci cand veti evita sa-mi raspundeti, voi inceta sa va mai intreb si voi cauta surse de informatie in alta parte.
17. Sa nu-mi spuneti niciodata ca exista persoane perfecte si fara de pacate. Aceasta imi va da o senzatie de zadarnicie in incercarile mele de a ma compara cu voi.
18. Nu va faceti procese de constiinta ca suntem prea putin timp impreuna. Ceea ce este important este cata atentie imi acordati in acest timp si ceea ce facem in acest timp.
19. Nu uitati ca fara intelegere si incurajare eu nu ma voi dezvolta armonios. Insa lauda, cand este dobandita cinstit, este uneori data uitarii. Reprosurile, niciodata.
20. Purtati-va cu mine asa cum va purtati cu prietenii vostri si voi deveni si eu prietenul vostru. Tineti minte ca eu invat mai ales imitand faptele celor mari si nu observatiile care mi se fac.

Pe langa toate acestea, eu va iubesc atat de mult! Nu uitati sa-mi raspundeti cu acelasi sentiment...


Sursa
 
Incapatanarea, o calitate sau un defect?


Un copil care se incapataneaza este un copil care isi afirma personalitatea sa unica prin raport cu ceilalti, adulti sau copii. Prin acest lucru, incapatanarea semnifica un comportament pozitiv.
Totul incepe in jurul varstei de doi ani (si se prelungeste mult in timp), cand copilul parcurge etapa numita opozitie. In aceasta faza, cel mic este extrem de dificil, refuza orice i se propune si spune NU cu o evidenta placere. De asemenea, se opune ajutorului pe care vreti sa i-l acordati atunci cand nu se descurca, pentru ca vrea sa faca singur, prin proriile puteri, totul. Intr-un cuvant, vrea sa devina autonom. Numai in acest fel copilasul se poate dezvolta, isi poate afirma gusturile, preferintele si dorintele.

Ce comportament adoptati
Fiecare parinte trebuie sa aplice propriile metode educative, tinand cont, desigur, si de personalitatea celui mic. Si totusi, cateva piste va pot fi de ajutor, mai ales atunci cand ramaneti in pana de idei.

Impuneti-i copilului limite clare. Parintele este ghidul cel mai bun al propriului copil si el trebuie sa fie cel care impune un stil de comportare celui mic, pentru ca acesta sa se poate dezvolta intr-un mediu cu repere sigure. Daca cel mic nu vrea sa se culce si prefera sa se uite la televizor, parintele trebuie sa intervina cu fermitate si sa-i explice din nou axioma educativa conform careia copilul asculta de parinte si nu invers.

Aratati-i ca i-ai inteles dorinta sau cererea, dar ca nu i-o veti indeplini. Copilul va renunta mai usor la incapatanarea sa, daca simte ca dorinta i-a fost inteleasa de catre parinti. Spuneti-i ca s-a facut inteles cand a refuzat sa se duca la culcare si ca, poate, are si motive intemeiate pentru acest refuz, dar ca dumneavoastra aveti obligatia de a-i spune ce e bine si ce nu si ca ora de culcare nu poate fi modificata din pricina unui capriciu. Aratati-i ca ii intelegeti si ca ii respectati dorinta, dar ca nu veti ceda rugamintii sale.

Nu negociati atunci cand dorintele copilului sunt nerezonabile. Nu intrati in jocul lui, nu acceptati sa intarzie nici macar zece minute peste ora de culcare si nu-i permiteti sa traga de timp. Amintiti-va ca aveti in fata un copil care isi incearca puterile si nu un adult cu care puteti stabili un compromis.

Retezati din start orice incercare de santaj (plansete, aruncarea cu lucruri, incercarea de a va lovi sau de a-si agresa fratiorul). Aceasta este numai o provocare, o tentativa de a sensibiliza si de a va vedea cedand in fata puterii sale.

http://www.ghidul-parintilor.ro/prescolarul/educatie/incapatanarea-o-calitate-sau-un-defect.html
 
"Mi-am prins fetiţa masturbându-se". Cum să le vorbiţi copiilor despre sex.



Povestiţi-i copilului cum a venit pe lume dinainte de pubertate sau de îndată ce pune prima întrebare. Nu-l repeziţi şi nu-i inoculaţi ideea că sexul este umilitor şi ruşinos. Dacă-i surprindeţi că se masturbează, nu-i certaţi.
Adolescentii folosesc retele de socializare care pot adevarate instrumente pentru monstrii sexualiSursa: Shutterstock

În plină "revoluţie a sexualităţii", copiii află ce înseamnă sexul de la prieteni sau de pe "Google". Discuţiile cu părinţii se împotmolesc în ruşine, iar la şcoală, în locul orelor de educaţie sexuală se face matematică.

Părinţii, care la rândul lor nu au avut parte de prea multă educaţie sexuală în familie, se feresc să deschidă subiectul, crezând că "dau apă la moară copiilor", sau, atunci când o fac, o fac greşit. Fie folosesc "metafore" prosteşti, fie, marcaţi de propriile drame intime, şi fac din actul sexual o dramă demnă de toată ruşinea. Copiii devin adulţi care-şi duc toată viaţa prejudecăţile şi tarele emoţionale acumulate în copilărie.


Adolescenţii care discută cu părinţii îşi încep mai târziu viaţa sexuală

"Mă laud cu o relaţie dezastruoasă cu mama mea în ceea ce priveşte educaţia sexuală. Când am fost mică m-a adus barza, când am mai crescut, îmi făcea praf toate revistele despre sex, la scenele de sărut din filme îmi acoperea ochii. În liceu, făcea nişte aluzii îngrozitoare la acest subiect, cum că ar aduce toate bolile de pe pământ, cum că bărbaţii ar fi cele oribile fiinţe din lume, că se folosesc de femei, că femeile care fac sex înainte de căsătorie îşi nenorocesc viaţa şi tot aşa. Mi-a făcut educaţie sexuală aşa cum a primit ea de la mama ei", este una din numerosele destăinuriri ale fetelor cu frustrări. Acesta este un exemplu clasic de "aşa nu".

Există însă şi părinţi care au intenţie, dar nu ştiu când să înceapă. Cea mai mare temere a părinţilor este că odată deschis subiectul, îi vor face să pună în practică. În ritmul acesta, "când" poate fi amânat până când copilul, deja tânăr, îşi va fi început deja viaţa sexuală.

"Faptul că deschid aşa un subiect nu înseamnă cu sugerează copilului să pună în practică ce vorbesc cu el, ci îi arată că îl susţin şi îl înţeleg. Adolescenţii care discută cu părinţii au şanse mai mari să amâne momentul în care îşi încep viaţa sexuală faţă de cei care nu discută deloc", explică Keren Rosner, psihoteraput la Cabinetul Mentarex Consult din Bucureşti.

"Luaţi taurul de coarne" în perioada de dinainte de pubertate, când apar schimbări în corpul copilului, sau, mai exact, în momentul în care încep să pună primele întrebări despre sex.

Nu repeziţi copilul, nu-l trimiteţi la plimbare, îl veţi face să se se ascundă şi să caute răspunsuri altundeva.

Pentru copiii mai mici de cinci-şase ani care vin cu întrebări îndrăzneţe, părinţii pot folosi şi "metafore" din lumea lumea plantelor sau a animalelor sau din poveşti. "Evident că nu poţi să îi dai unui copil de şase ani detalii despre actul sexual, dar poţi să îi vorbeşti despre scopul procreativ al acestuia. Dacă vine din partea unui copil de 10-11 ani, părinţii îi pot explica anatomia, actul sexual propriu-zis, scopul, detalii despre ciclul menstrual, contracepţie, masturbare, orientări sexuale", mai spune psihologul Keren Rosner.

"Mi-am prins fetiţa masturbându-se. S-o distrag sau s-o las în pace?"

Din prea mult exces de zel, părinţii riscă să-şi sperie copiii, prezentându-le actul sexual dintr-o perspectivă sumbră, ruşinoasă, care îi va urmări toată viaţa.

"Sunt mame care le insuflă fetelor că actul sexual este umilitor, subjugant. De asemenea, sunt taţi care încurajează convingerea că femeia este un obiect sexual, că sexul nu înseamnă şi implicare emoţională", atrage atenţia psihoterapeutul Rosner.

Sunt şi situaţii în care părinţii rămân şocaţi să vadă cum copiii lor cresc şi încep să se masturbeze.

Ioana povesteşte cum fiica ei de şapte ani a descoperit bara din parc drept sursă de plăcere. În primă fază, a luat-o de acolo. De atunci, cea mică nu prea mai vrea ca ea să o însoţească în parc.

Copiii sunt inventivi însă. "A găsit prin casă surse-surogat: a avut o bară de balet, i-am aruncat-o, acum am găsit-o pe calorifer. S-o distrag sau s-o las în pace?", se întreabă mama fetei. Nimic anormal, spun psihologii. Copiii încep să îşi descopere corpul de timpuriu. "Este posibil ca şi la câteva luni un copil să se atingă în zonele sexuale pentru a obţine plăcere. Părinţii trebuie să-şi păstreze calmul. Dacă devin insistenţi şi violenţi în momentul în care el se mângâie se va instala conflictul între plăcerea produsă de atingere şi frica de pedeapsă", explică psihoteraputul Rosner. În acele momente, este preferabil să fie distras cu alte activităţi atrăgătoare, care să-i ţină mâinile ocupate, în special.

Copilul trebuie urmărit şi corectat discret. "Dacă se face prea mult tam-tam, copilul poate dezvolta un comportament obsesiv-compulsiv . Nu trebuie să i se spună că e anormal, deoarece chiar nu este", confirmă şi psihologul şcolar Aida Ivan.




Preluat de aici
 
CUGETARI ALE ... COPIILOR


"Unii oameni nu putrezesc dupa ce mor fara sa fie imbalsamati, pentru ca trupurile lor au fost bagate in pamant cu cerul in ei" - Sabina Dallu, 12 ani;

"In religia noastra oamenii care au murit se ingroapa in pamant pentru ca asa este bine, sa punem la loc ceva de unde l-am luat." - Felix Roncea, 12 ani;

"Picatura este bombata, mai ales lacrima si sudoarea, pentru ca ele sunt pline de sentimente." - Ana Maria Pop, 14 ani;

"Inima bate, bate pana se stinge, ca inima e ca lumanarea si daca tu crezi in Dumnezeu, El ti-o aprinde din nou in cer." - Claudia Draghia, 9 ani;

"Ca sa ne iubim semenii trebuie sa ne antrenam la nevorbit vorbe urate." - Arcadie Martin, 8 ani

"La usa inimii cuiva nu trebuie nici sa ciocanesti, nici sa navalesti, nici sa te rogi, ci trebuie doar sa canti." - Florentina Stoian, 11 ani;

"Cand il ai pe Dumnezeu in suflet, toti oamenii din jurul nostru ne sunt rude." - Catalina Opaina, 14 ani;

"Umorul este vitamina de luat la viata grea. " - Raluca Barbulescu, 14 ani;

"Se spune despre artisti ca umbla cu capul in nori, ca artistul vrea mereu sa-l vada pe Dumnezeu." - Irina Moscu, 12 ani;

"Omul este o adevarata fabrica de dorinte pentru ca se naste cu dorinta de viata si moare cu dorinta de a fi vesnic." -Matei Filimon, 14 ani;

"In bisericile ortodoxe, sfintii sunt slabi, alungiti la fata si la corp, pentru ca asa arata cei care sunt buni la suflet, ca lor le-a ramas in corp doar sufletul, au ajuns numai piele si suflet."- Tudor Matache, 12 ani;

"E bine ca atunci cand esti elev sa inveti poezii, pentru ca asa cum depun oamenii bani in banca, pentru mai tarziu, trebuie sa aduni poezii in scoala, ca sa ai poezie cand te faci mare." - Ana Matei, 12 ani;

"Nu-si traiesc viata, spun unii despre calugari, deoarece li se pare gresit cum calugarii prea si-au lipit viata de suflet si nu si-au lipit-o de trup, cum fac alti oameni." - Paul Paun, 12 ani;

"Numai cel ce aude cu sufletul se poate incanta de concertul dat de greier si de izvor. " - Nicoleta Stefan, 14 ani;

"Muzica te curata de urat, dar numai daca o folosesti ca sapunul, adica toata viata, nu asa, din cand in cand." - Irina Raducanu;

"Diferenta dintre mama, tata si Dumnezeu e ca mama si tata pot crea oameni, dar nu plante si animale si e imposibil ca ei sa faca o mare." - Roxana Chis, 10 ani;

"Sfintii invata la o scoala din cer, ca ei locuiesc pe pamant dar ingerii le aduc din cer lectii in fiecare zi, sa le faca acasa." - Leon Alexandru Gutu, 8 ani;

"Dumnezeu ii iubeste pe cei necredinciosi, dar ii iubeste cu suferinta." - Ion Martin, 10 ani;

"Albinele de aia ne dau noua toata ceara lor, ca au vazut ce facem noi cu ea, ca facem lumanari pentru Dumnezeu, si atunci albinele nu o mai pastreaza pentru ele." - Pavel Martin, 8 ani;

"Daca ar aparea aici, acum, Domnul nostru Iisus Hristos l-as intreba daca ma poate duce la Mama Lui, ca eu vreau sa o intreb pe Maica Domnului cum este sa ai un copil-Dumnezeu. " - Alina Andreea Zane, 8 ani;

"Icoanele sunt portretele de familie ale lui Dumnezeu." - Ana Maria Badea, 12 ani;

Ce spuneti ? Nu-i asa ca sunt minunati ? :)


http://constantin-brincus.com
 
Atenţie părinţi! Obrăznicia la copii poate ascunde o boală gravă .




Până în clasa a V-a a rămas repetent de două ori, deşi avea un IQ mai mare decât media. Prima dată a trebuit să repete clasa pentru că energia lui se transformase în violenţă şi soluţia găsită a fost de a-i pune cuţitul la gât unei colege.

A doua oară deja îşi construise o reputaţie de copil obraznic şi pentru asta profesorii i-au scăzut nota la purtare. Deranja constant orele de curs, se mişca permanent şi nu asculta de nimeni. Nicio şcoală nu îl mai vroia şi singura soluţie pe care o găseau cei din sistemul de învăţământ era să îl paseze de la o clasă la alta.

Băiatul este unul dintre cazurile de copii cu deficit de atenţie - ADHD din şcolile din România. Unul dintre elevii care nu au avut şansa de a avea o viaţă normală pentru că cei din jurul lui îl stigmatizau. Din păcate, numărul acestor copii creşte constant, iar profesorii şi părinţii nu au destule informaţii despre ADHD pentru a-i putea ajuta. De aceea, în cele mai multe cazuri, copii sunt etichetaţi drept obraznici sau needucaţi şi sunt izolaţi de societate.

Copiii fără tratament=copii fără viitor

Aproximativ 220.000 de copii din România, majoritatea şcolari, suferă de ADHD. Din aceştia doar 8.000 sunt diagnosticaţi şi urmează un tratament adecvat.

"ADHD face ca performanţele să fie scăzute fată de capacităţile reale ale copilului, scăzute pentru că este luat la ochii de profesor şi este considerat un copil rău care nu îşi face temele şi este certat. Aşa stima de sine a copilului scade, el se simte exclus, iar simptomologia creşte", spune Mircea Tiberiu, medic primar neuropsihiatrie infantilă.

Numărul copiilor cu ADHD din România creşte în fiecare an datorită unor factori care favorizează dezvoltarea simptomelor, potrivit lui Mircea Tiberiu. Aceşti factori sunt variaţi: de la lipsa locurilor de joacă unde copilul s-ar putea descărca energetic, o alimentaţie necorespunzătoare şi un stil de viaţă static până la factor genetic.

De aceea identificare şi diagnosticare tulburării trebuie făcută foarte rapid pentru a se începe un tratament. Din fericire, ADHD este cea mai tratabilă dintre bolile din sfera psihiatriei copilului. "Problema este că tulburarea nu este recunoscută şi înţeleasă, aşa că un număr mic de diagnosticări înseamnă un procent mic de copii care, prin terapie comportamentală şi tratament, pot ajunge adulţi perfect normali. Diagnosticarea copilului cu ADHD se poate face doar de medicul specialist după vârsta de şase ani, dar identificarea acestei boli poate avea loc încă de la trei ani", a explicat medic psihiatrie infantilă, Iuliana Dobrescu de la Spitalul Obregia din Bucureşti.

Simptome:
• Dificultate în menţinerea atenţiei
• Dificultate în controlul comportamentului
• Hiperactivitate

Cei care pot identifica rapid ADHD-ul sunt profesorii şi părinţii pentru că de cele mai multe ori simptomele acestei boli nu sunt identificate de medicii de familie. De aceea, informarea familiei şi a persoanelor din sistemul de învăţământ este esenţială.

Abandonare şcolară, droguri şi sinucidere
Într-o şcoală cu 500 de elevi, între 15 şi 35 de copii au ADHD, iar majoritatea nu primesc tratament. Ei ajung să fie exmatriculaţi, abandonează şcoala, încep să consume droguri şi de multe ori încearcă să se sinucidă pentru că nu mai suportă izolarea.

"Ajung la noi în spital pentru că nu mai pot, vor să moară. Şi acum avem cinci pacienţi cu tentative de sinucidere", a spus Iuliana Dobrescu.

Copii cu ADHD suferă pentru că sunt etichetaţi greşiţi, sunt consideraţi nişte copii răi, obraznici şi sunt certaţi de peroanele din jurul lor. Astfel ajung să nu mai aibă încredere în sine, se simte exclus de societate şi ajung să trăiască în izolare. "Copilul cu ADHD nu este rău, neatent şi neapărat un copil care să creeze probleme, dar în afara muncii de prevenţie riscurile sunt de 3-4 ori mai mari faţă de un copil normal. Dar această viitorul aceştior copii ar putea fi mai bun dacă dacă ar beneficia de o diagnosticare precoce şi de tratament. " spune Mircea Tiberiu.

Specialiştii afirmă că unul din domeniile majore ale vieţii copiilor diagnosticaţi cu ADHD afectat de această tulburare este performanţa şcolară. De aceea un rol important îl are intervenţia psihoeducaţională la şcoală. Îmbunătăţirea cunoştinţelor cadrelor didactice despre ADHD şi dezvoltarea unei bune colaborări ale acestora cu părinţii poate duce la creşterea performaţelor şcolare şi sociale ale copiilor.

Potrivit datelor statistice, 61,8% din totalul elevilor cu ADHD reuşesc să termine liceul, în timp ce, în rândul celor care nu au tulburări comportamentale, ponderea este de 98,7%. Numărul copiilor cu ADHD care termină o facultate este mult mai mic- doar 9,1 %, faţă de 68% în cazul persoanele care nu au probleme. Îngrijorător este şi procentul celor care consumă droguri sau tutun - aproape dublu la copiii cu ADHD, faţă de restul.



http://www.romanialibera.ro
 
De ce primii nascuti sufera de mai multe alergii?

De-ce-primii-nascuti-sufera-de-mai-multe-alergii-.jpg


Studiile au aratat ca primii nascuti sunt mai predispusi alergiilor. Recent, un studiu a dezvaluit si motivul: pe masura ce o femeie trece prin mai multe nasteri, sistemul ei imunitar se intareste, aceasta transmitandu-se si fetusului.

Ceea ce inseamna ca, potrivit cercetatorilor niponi, al doilea si al treilea copil vor avea mai putine alergii sau deloc, relateaza Daily Mail. In cadrul studiului au fost chestionati parintii a 13.000 de scolari cu varste cuprinse intre 7 si 15 ani.

A reiesit ca 4% dintre primii nascuti au rinita, consjunctivita si alergii alimentare, comparativ cu 3,5% dintre copiii care aveaun un frate sau o sora mai mare. Numai 2,6% dintre cei care aveau doi frati sau surori nascuti inaintea lor sufereau de alergii.

Pe masura ce un copil are mai multi frati sau surori mai mari si riscul de alergii scade, au stabilit cercetatorii de la Centrul Medical pentru Copii Shiga din Japonia.

In plus, o alta explicatie pentru aceasta sensibilitate a primilor nascuti este si excesul de zel pe care il fac parintii, zel care se pierde pe parcurs. Astfel, cei nascuti apoi vor avea un sistem imunitar mai puternic, fiind expusi mai multor germeni.

http://www.ziare.com/viata-sanatoas...i-nascuti-sufera-de-mai-multe-alergii-1084696
 
Copil „rău” şi prost-crescut sau copil cu ADHD?


Sunt acei „copii-problemă” din care orice şcoală are cîteva exemplare: slabi la învăţătură, incapabili să se concentreze, mereu agitaţi, adesea agresivi, sunt un coşmar pentru profesori, pentru colegi, chiar şi pentru propriii părinţi. Sunt categorisiţi, cel mai adesea, drept extrem de prost educaţi, „obraznici” şi iremediabil „răi”, iar familiile şi profesorii dau vina unii pe alţii şi aşteaptă unii de la ceilalţi rezolvarea situaţiei. Dar dacă lucrurile sunt altfel decât par? Dacă aceşti copii nu au, în realitate, o problemă de educaţie, ci o problemă medicală?


"Acceptă-mă, înţelege-mă, învaţă-mă" este numele unui proiect amplu şi ambiţios: un parteneriat pentru identificarea şi managementul cazurilor de ADHD, între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) şi Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog (CNSMLA), cu sprijinul companiei Lilly. Odată acceptat faptul că problema există, şcoala şi medicii specialişti îşi dau mâna pentru integrarea în comunitatea şcolară a copiilor cu ADHD.

Parteneriatul va facilita profesorilor şi educatorilor accesul la informaţii despre ADHD, în scopul înţelegerii cauzelor, manifestărilor şi a modalităţilor de tratament ale acestei tulburări.

ADHD - sindromul de hiperactivitate cu deficit de atenţie, sau tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie - este o tulburare controversată; unii susţin că nu e vorba despre o problemă înnăscută, ci de una indusă de modul de viaţă modern, în care aditivii alimentari ar avea un mare rol; alţii cred sincer că e vorba despre o boală care trebuie tratată cu medicamente specifice; alţii se tem de o astfel de medicaţie, iar alţii, în fine, susţin că, de fapt, nu există nici o boală şi că e vorba despre greşeli de educaţie - cu alte cuvinte, revin la eticheta de "rău şi prost-crescut".

În tot acest amalgam de păreri contradictorii, iată cîteva opinii profesionale ale specialiştilor implicaţi în proiectul de parteneriat menţionat:

"Problemele legate de tulburarea ADHD sunt uneori subevaluate în cabinetele medicale şi de obicei ignorate în şcoli, de aceea copiii cu ADHD sunt de multe ori stigmatizaţi, tocmai pentru că nu există, la ora aceasta, un mod eficient de recunoaştere şi de integrare a lor în comunitatea de învăţământ. Majoritatea copiilor care prezintă această tulburare sunt etichetaţi greşit, mutaţi des dintr-o clasă în alta sau riscă să fie daţi afară din şcoală", declară dr. Ileana Botezat Antonescu, Directoarea CNSMLA, centru cu o bogată experienţă în proiecte de anvergură locală şi europeană privind sănătatea mintală a şcolarilor.

"Din fericire, ADHD este cea mai tratabilă dintre bolile din sfera psihiatriei copilului", declară prof. univ. dr. Iuliana Dobrescu, de la Spitalul Obregia din Bucureşti.

D-na prof. Dobrescu este unul dintre specialiştii recunoscuţi în România care susţin necesitatea acestui tip de parteneriat public-privat: "Problema este că tulburarea nu este recunoscută şi înţeleasă, aşa că un număr mic de diagnosticări înseamnă un procent mic de copii care, prin terapie comportamentală şi tratament, pot ajunge adulţi perfect normali".

Prof. Mircea Tiberiu, reputat specialist român în studiul acestei tulburări, a afirmat că, în ultimele decenii, incidenţa ADHD a crescut, ca urmare a unor factori favorizanţi (printre care unii aditivi prezenţi în alimente, dar şi insuficienţa exerciţiului fizic la copii).

În general, specialiştii sunt de părere că, dincolo de factorii favorizanţi, există o componentă congenitală a acestei afecţiuni, sistemul nervos central al copiilor cu ADHD având particularităţi - atât de structură, cât şi funcţionale - care îl diferenţiază de cel al copiilor ce nu prezintă această tulburare.

Proiectul - în teorie şi practică



Specialiştii afirmă că, în cazul copiilor diagnosticaţi cu ADHD, unul din domeniile majore ale vieţii afectat de această tulburare este performanţa şcolară. De aceea, un rol important îl are intervenţia psihoeducaţională la şcoală care, prin îmbunătăţirea cunoştinţelor cadrelor didactice despre ADHD şi dezvoltarea unei bune colaborări ale acestora cu părinţii poate conduce la creşterea performaţelor şcolare şi sociale ale copiilor cu ADHD.

"Acceptă-mă, înţelege-mă, învaţă-mă" - este egida sub care sute de educatori, învăţători şi profesori din toată ţara vor afla de la specialiştii din domeniul psihiatriei copilului şi adolescentului cum să îi ajute pe copiii cu ADHD să se dezvolte normal şi să îşi găsească drumul în societate", informează Domnica Petrovai, psiholog de copii, unul dintre specialiştii CNSMLA care vor coordona parteneriatul cu cadrele didactice.

"Ca mecanism, parteneriatul va funcţiona sub forma unor întâlniri organizate la sediile instituţiilor locale subordonate ministerelor, în care specialişti psihiatri şi psihologi de la Centrele de Sănătate Mintală din fiecare judeţ vor oferi informaţii legate de ADHD cadrelor didactice şi consilierilor şcolari. Credem că înţelegerea acestei tulburări atât de frecvente este pasul cel mai important în tratarea ei cu succes, iar cheia se află la cadrele didactice şi la părinţi", declară prof. Liliana Preoteasa, de la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Pentru învăţătorii şi consilierii şcolari, obiectivul parteneriatului este ca, după seria de întâlniri şi discuţii cu specialiştii din filialele din teritoriu ale Centrelor Judeţene de Sănătate Mintală, aceştia să poată să îşi îmbunătăţească cunoştinţele despre cauzele şi manifestările ADHD, despre comunicarea şi colaborarea cu familiile copiilor diagnosticaţi cu ADHD şi ale celorlalţi copii din clasă şi să-şi însuşească tehnici de lucru cu copilul cu ADHD.

Scopul întâlnirilor este ca, în final, să se creeze un set de proceduri de lucru, un mod unitar de a acţiona în cazul suspicionării prezenţei manifestărilor ADHD la copiii din clasă.

"O întâlnire la care au participat aproximativ 80-100 de persoane - adică inspectori şcolari generali, inspectori pentru învăţământul primar şi coordonatori ai consilierilor şcolari şi reprezentanţi din Centrele de Sănătate Mintală din judeţele ţării implicate în proiect - a marcat începutul acestui parteneriat. Am definit împreună obiectivul demersului nostru, dar şi rolul şi responsabilitatea fiecărei părţi; de aici încolo, depinde de noi toţi să participăm la întâlniri şi să aplicăm în practica de zi cu zi cele învăţate", a declarat prof. Liliana Preoteasa, de la MECTS.

"Avem mare nevoie de creşterea nivelului de cunoaştere în legătură cu afecţiunea ADHD pentru că există date care arată că, nediagnosticată şi fără o consiliere sau un tratament corespunzător, această afecţiune poartă riscul unor repercusiuni tardive asupra copilului, familiei şi societăţii. Compania Lilly susţine acest parteneriat, care pune în prim-plan nevoia profesorilor de a înţelege şi de a acţiona astfel încât copiii cu ADHD să aibă şansa de a-şi dezvolta maximul de potenţial ca adolescenţi şi adulţi", declară dr. Daniel Popescu, Director Relaţii Publice pentru Lilly România.

În afară de sectoarele din Bucureşti, judeţele în care se vor desfăşura întâlniri, pe tot parcursul anului, sunt: Constanţa, Galaţi, Iaşi, Mureş, Braşov, Cluj, Timiş, Arad, Alba, Prahova, Argeş, Bacău, Dolj.

Succesul proiectului pilot va putea fi extins şi la nivelul celorlalte zone acoperite de CNSMLA în perioada 2011-2012.

Copii şi oameni mari cu ADHD



Iată şi cîteva cifre care documentează impactul ADHD asupra educaţiei şi stilului de viaţă - în ansamblu, asupra evoluţiei individului, a devenirii lui ca om. Extrase din lucrări de specialitate ale unor experţi internaţionali în studiul acestei afecţiuni, cifrele te pun pe gânduri, căci arată că ADHD netratat corespunzător are efecte negative semnificative asupra copiilor şi familiilor acestora, iar atunci când tulburarea persistă şi la vârsta adultă, impactul pe termen lung asupra calităţii vieţii este îngrijorător de puternic.

Educaţia la copiii cu ADHD (în comparaţie cu copiii fără ADHD):

Mai puţini termină liceul (61,8% vs 98,7%)
Mai puţini termină o facultate (9,1% vs 68%)
Incidenţă mai mare a dificultăţilor de învăţare (45,5% vs 1,3%)
Primesc suspendări sau exmatriculări (70,9% vs 21,3%)


Riscurile şi impactul ADHD asupra stilului de viaţă:

Obiceiuri alimentare incorecte (89% vs 58%)
Tulburări de somn (52% vs 14%)
Mai mulţi fumători (57% vs 35%)
Consum crescut de substanţe/droguri (45% vs 24%)
Afectare emoţională mai mare (32% vs 3%)

Impactul ADHD netratat/subtratat, dincolo de simptomele principale:

Mai mult de 50% risca accidente cu bicicleta şi cu maşina
Mai mult de 33% vizite la camera de gardă
46% exmatriculaţi
35% părăsesc şcoala/locul de muncă
Şomaj crescut
Abuz de substanţe:

- risc de 2 ori mai mare
- debut timpuriu
- mai puţin probabil să poată renunţa în perioada adultă

Rata de 3-5 ori mai mare a divorţului sau sepărării părinţilor
De 2-4 ori mai multe certuri cu fraţii/surorile
Absenteism crescut al părinţilor de la serviciu
Scade productivitatea părinţilor la serviciu




În România există, conform estimărilor realizate de profesioniştii implicaţi, peste 200.000 de copii care sufera de ADHD, dar dintre aceştia numai 8.000 se regăsesc in evidenţele specialiştilor şi beneficiază, prin urmare, de tratament. Conform statisticilor ,prevalenţa afecţiunii la noi în ţară oscilează între 3-7%.

"Ne lipsesc cifrele. Avem, ce-i drept, prevalenţe ale bolii, dar noi nu am realizat până acum o evaluare a propriei noastre sănătaţi. Un astfel de demers trebuie sa fie profesionist şi costă! Trebuie să înţelegem ca nu exista sănătate fără sănătate mintală", a explicat dr. Ileana Botezat Antonescu, directoarea CNSMLA.

Cu acest proiect, există mari şanse ca mulţi din cei cca. 200.000 de copii din România care suferă de ADHD să primească ajutorul de care au nevoie. Scăpaţi din capcana etichetelor simplificatoare care, adesea, reduc totul la greşeli de educaţie, dau vina pe nevinovaţi şi ascund adevărata gravitate a situaţiei, aceşti copii şi toţi cei care le stau în preajmă - familiii, colegi, profesori - nu vor mai lupta singuri cu o problemă neînţeleasă, ci o vor putea depăşi, cu ajutor din partea profesioniştilor.



http://www.descopera.ro/stiinta/8104477-copil-rau-si-prost-crescut-sau-copil-cu-adhd
 
Sfatul psihologului: Copilul si banii de buzunar

-b-Sfatul-psihologului--b---Copilul-si-banii-de-buzunar.jpg

Relatia copilului cu banii este destul de timpurie, inca de cand merge cu parintii la cumparaturi sau in diferite locuri si vede ca pentru a cumpara este nevoie de bani, adica nu putem lua pur si simplu obiectele sau produsele dorite, ci ele trebuie platite.

Initial, copilul nu intelege de ce este nevoie sa fie platite, de ce nu devin ale lui pur si simplu daca si le doreste, doar pentru ca si le doreste.

Parintii sunt cei care explica ce inseamna a cumpara, ce inseamna a avea bani, de unde vin banii si cum pot fi cheltuiti banii. Pentru copil, la varsta mica, banii sunt o notiune abstracta, el nu intelege valoarea lor, nu poate aprecia ce inseamna "scump" sau "ieftin", nu poate aprecia cat costa o jucarie si daca parintii isi permit sau nu sa o cumpere.

Atunci cand parintii doresc sa puna o limita copilului la cumparaturi, ei spun adesea "nu avem bani sa cumparam, nu mai sunt bani si pentru jucaria aceasta etc". Pentru copil aceasta explicatie, care functioneaza in acelasi timp ca o interdictie si ca un refuz, este foarte confuza. Pentru ca el nu intelege de ce parintii aloca bani altor produse, de ce pentru acelea sunt bani si pentru ceea ce isi doreste el nu sunt.

Explicatia trebuie sa se refere la nevoia si prioritatea cumpararii unui produs, la modul in care sunt impartiti banii, ce se cumpara cu ei. Daca aceste lucruri sunt vorbite impreuna in familie, copilul ajunge sa isi formeze o imagine completa despre banii si utilizarea lor la magazin.

Prima perceptie pe care o are copilul despre sursa banilor este ca ei vin de la serviciul lui mami si lui tati. Atunci cand mami si tati ajung tarziu, ei spun copilului ca stau mult la serviciu pentru a castiga bani ca sa-i poata cumpara jucarii. In acest moment copilul asociaza serviciul ca fiind echivalent cu banii, deci cu cat vor sta mai mult acolo, cu atat vor castiga mai multi bani si el va avea mai multe jucarii.

Programul lung la munca al parintilor = multe jucarii

Apare si un conflict intre a-si dori aceste jucarii si a accepta ca mami si tati sa stea mult la serviciu sau a-si dori ca mami si tati sa stea acasa cu el si sa accepte ca nu mai poate primi jucarii.

A asocia castigarea banilor cu o cantitate mare de jucarii nu reprezinta pentru copil o imagine reala a modului in care parintii vor intrebuinta banii pe care ii castiga la serviciu. Este important ca el sa stie care sunt nevoile familiei si pe cate planuri se impart ele, sa nu fie totul centrat doar in jurul lui si a dorintelor lui.

Intre 3-6 ani, copilul incepe sa puna intrebari cu privire la ceea ce costa mult sau putin, sa se exprime fata de alti parinti sau copii in termen de "sarac" sau "bogat". Aceste comparatii le va face doar in baza unei perceptii cantitative, ce are un copil sau ce nu are si de ce nu poate avea, cate masini au parintii sau alte bunuri pe care el le vede si le percepe ca fiind o dovada a faptului ca parintii au multi bani.

Implicit si copilul va afirma "ca are si el multi bani", pentru ca, prin identificare cu parintii, tot ce pot cumpara ei poate cumpara si el, chiar daca nu are banii efectiv.

Vremea pusculitei

Este bine ca parintii sa explice copilului cat costa anumite obiecte sau produse, sa ii dea sume mici de bani pentru a-l cumpara sau a-l plati el, sa poata experimenta relatia comparator-vanzator sub supravegherea parintelui.

De asemenea, la aceasta varsta copiii pot strange banii la pusculita, pot numara impreuna cu parintii cat au adunat, pot vorbi impreuna ce si-ar putea cumpara, ce si-ar dori ei, cat costa, daca le ajung banii etc.

Atunci cand copiii intra la scoala, ei pot incepe sa primeasca bani de buzunar. Aceste sume trebuie sa fie insa intr-o proportie echilibrata cu varsta copilului si cu nevoile sale. Parintele poate stabili o suma pe zi sau pe saptamana si poate intreba copilul ce va face cu ei, ce isi poate cumpara.

Chiar daca unii parinti sunt tentati sa ofere sume mai mari copilului, sau acesta spune despre colegii lui ca au multi bani la ei, copilul trebuie sa aiba o suma dinainte stabilita si conforma cu varsta sa. A avea o suma mare de bani inseamna a nu avea acces la construirea conceptului de valoare a banilor, copilul nu va acorda o semnificatie, ii va cheltui doar pentru a primi altii.

Atunci cand copilul afirma ca si-a cumparat ceva, o revista, o carte, dulciuri, parintele este bine sa se arate interesat de achizitia copilului si sa afle de la el ce l-a determinat sa cumpere, daca intr-adevar a avut un motiv, o nevoie, un argument. Acest lucru este necesar deoarece treptat motivatiile bazate exclusiv pe dorinta si placere se transforma in motivatii bazate pe curiozitate si cunoastere.

sursa
 
Autism - cauze si terapii


Data de 2 aprilie este recunoscuta international ca fiind ziua dedicata constientizarii autismului. Autismul este un sindrom, o tulburare pervaziva de dezvoltare, care afecteaza copilul pe mai multe arii de dezvoltare. In majoritatea cazurilor (peste 75%), autismul este insotit si de intarziere psihica, uneori are asociat si sindromul ADHD (hiperkinezie si deficit de atentie), epilepsie (se recomanda investigatii suplimentare de tip RMN), anxietate.

Copiii cu autism, in general, nu sunt agresivi, desi exista aceasta prejudecata, iar atunci cand prezinta si agresivitate, aceasta se lucreaza in programul terapeutic si dispare.

Cauzele autismului

Cauza autismului, conform ultimelor cercetari in domeniu, este genetica (apare odata cu formarea embrionului), dar nu este si ereditara (de cele mai multe ori nu exista antecedente in familie). Exista copii la care autismul apare mai tarziu, datorita stresului din familie, socului post-traumatic sau o eventuala intoxicatie cu metale grele, tocmai de aceea, la o evaluare psihologica este bine sa va prezentati cu filmari ale copilului din perioade diferite, inclusiv de la 6 luni.

Un copil din 95 sufera de autism, iar 3 din 4 copii cu autism sunt baieti. Diagnosticarea se face in baza analizei comportamentului, cu instrumente psihologice specifice, de catre medic si psiholog. Momentan, exista interes si se efectueaza studii in occident pentru a putea diagnostica autismul pe baza unor analize de sange sau amniocenteza.
Terapia copilului cu autism

In terapia copilului cu autism regasim:

Terapie educationala psihologica, comprehensiva, intensiva, individuala, ulterior si de grup (cognitiv-comportamentala, ABA, TEACCH, SON RISE, PECS, terapia ocupationala, ludoterapia etc.);
Logopedie;
Terapie alopata (farmaceutica, ex: rispolept);
Terapie homeopata;
Alte terapii (hipoterapia, terapia cu oxigen, terapia cu animale de companie, art-terapia, terapia senzoriala, kinetoterapia - daca este cazul, etc.).

Autismul este recuperabil, dar nu vindecabil. Copilul care benficiaza de terapie corect aplicata, intensiva, cat mai devreme inceputa (precoce) si de suportul familiei, poate ajunge sa duca o viata independenta, se poate integra in gradinite, scoli normale, societate in general, dar nu poate fii vindecat (raman aspecte precum preocupari bizare).

Terapia copilului cu autism este de lunga durata si difera in functie de:

potentialul sau gradul de afectare al copilului,
varsta la care este diagnosticat si incepe programul terapeutic,
tulburari asociate,
intensitatea si calitatea terapiei, implicarea familiei.

Comportamentele copilului sunt de fapt cele care anunta prezenta afectiunii, iar parintii sunt de obicei cei care observa manifestari neobisnuite. De multe ori, atunci cand mama se prezinta la medicul pediatru, psihiatru sau neurolog, iar copilul este pana in 3 ani, i se spune ca are un ritm de dezvoltare diferit, sa aiba rabdare pentru ca va recupera intarzierea.

In unele cazuri, bebelusul pare diferit chiar de la nastere, nu ii observa pe cei din jurul lor, se concentreaza pe un obiect pentru o perioada lunga de timp, este foarte tacut sau foarte plangagios s.a. Primele simptome de autism pot aparea insa la copii dupa o perioada in care au avut o dezvoltare normala intre varsta de1-3 ani.

Centre de ajutor pentru copiii diagnosticati cu autism

Clinica "Sfantul Serafim"
Asociatia ASMC
Adresa: Str. Scolii, Nr. 5-7, Voluntari, Ilfov
e-mail: contact@asmc.ro
site: http://www.asmc.ro
Programari: 0766 27 26 47; 031 436 23 28

Centrul "Hocus Pocus"
Asociatia AIPA
Adresa: Str. Busolei, Nr. 8, sector 2, Bucuresti
e-mail: asociatie_aipa@yahoo.com
site: http://www.autism-aipa.ro
Programari: 0721 753 779

Asociatia AITA
Adresa: Str. Diditel, nr. 11, sector 4, Bucuresti (zona Tineretului)
e-mail: asociatia.aita@yahoo.com
site: http://www.autism-aita.ro
Programari: Tel: 0753 055852

Copiii care au inceput sa vorbeasca, treptat isi pierd achizitiile verbale, devin retrasi, sunt autoagresivi, nesociabili etc.
Principalele semne ale autismului:

nu face diferentirea intre persoane, obiecte sau instructiuni pana la varsta de 12-18 luni;
nu prezinta abilitati de imitatie motrica grosiera pana la varsta de 18 luni;
nu arata cu degetul pana la varsta de 18 luni;
nu combina 2 cuvinte pana la varsta de 2 ani;
nu raspunde la nume;
isi pierde limbajul sau abilitatile sociale;
nu are contact vizual sau acesta este foarte redus;
nu stie sa se joace cu jucariile;
alinieaza jucarii sau alte obiecte;
se ataseaza foarte mult de o jucarie sau de anumite obiect;
are activitati repetitive/ stereotipe obsesive;
nu zambeste;
nu raspunde la stimuli auditivi sau este foarte deranjat de anumiti stimuli auditivi (isi pune mainile la urechi si blocheaza stimuli auditivi).

Familia, in special mama copilului, dupa aflarea diagnosticului traverseaza o perioada, care din punct de vedere psihologic este numita "travaliu de doliu", si care se refera la socul emotional, si conduce la o acceptare. Numai ulterior acceptarii diagnosticului se poate incepe o terapie. Pentru aceasta, exista servicii speciale de psihoterapie si consiliere pentru familie, la care se poate apela.

Acceptarea diagnosticului trebuie facuta cat mai repede pentru inceperea terapiei cat mai devreme. Sansele de recuperare scad odata cu inaintarea in varsta a copilului.



http://www.intrefete.ro/
 
anuk said:
Ce spuneti ? Nu-i asa ca sunt minunati ? :)


http://constantin-brincus.com

Nu citisem postarea, sunt intr-adevar ca o apa limpede in desert.
Cand aveam fata la gradinita ,educatoarea scria 'perle' de-ale copiilor ,pe care le-a legat impreuna cu desene si alte materiale , oferindu-le noua,parintilor, spre pastrare. Toti i-am multumit, dar stiu sigur ca si peste ani si ani ii vom multumi din suflet pt asta, chiar si daca doar in gand.

Efectul globalizării asupra sănătăţii mintale a copiilor
Autor: Sami Timimi
Tradus de Ionela Iordan


Globalizarea are ca rezultat dominaţia inadecvată a perspectivei occidentale asupra sănătăţii mintale cât şi asupra abordărilor economice. Pedopsihiatrii occidentali au multe de învăţat din creşterea copiilor din alte ţări.
Introducere
Comportamentul copiilor este influenţat de filozofiile de educare ale copiilor şi de procesele de socializare culturală. Globalizarea impune cultura occidentală şi perspective asupra sănătăţii mintale peste tot in lume având la bază presupunerea că acestea sunt superioare celor din culturile non-occidentale. Deşi există numeroase exemple de teme controversate referitoare la creşterea copiilor şi în culturile non-occidentale (de exemplu, circumcizia feminină), multe practici sunt eficiente şi ar trebui păstrate. Intr-adevar, pedopsihiatrii din Vest ar putea câştiga noi cunoşţinte examinând practicile de îngrijire ale copilului din intreaga lume.

Creşterea copiilor şi cultura
Una din ideologiile dominante ale economiei de piaţă occidentale este libertatea. La nivel emoţional, cererea de libertate poate fi înţeleasă ca un apel la eliberarea noastră de restricţiile impuse de autoritate (cum ar fi părintii, comunităţile şi guvernele). Această perspectivă duce la un sistem de valori construit în jurul ideii primatului nevoilor individului, care ar trebui să fie liber de orice constrângere, violare sau limitare impuse de alţi oameni. Cu toate acestea, indivizii pot ajunge să fie atât de izolaţi încât obligaţiile faţă de ceilalţi şi armonia cu o comunitate mai largă sunt privite mai degrabă ca obstacole decât ca obiective. Dominaţia valorilor economiei de piaţă a condus la o societate de consum obsedată de creştere, în care creşterea perpetuă şi expansiunea sunt necesare pentru o bună funcţionare a economiei globale.

Şi cu toate acestea nu suntem mai fericiţi, în ciuda câtorva decenii de creştere economică susţinută. Creşterea nu numai că nu aduce fericirea oamenilor, ci distruge multe din lucrurile care aduc satisfacţii reale prin slăbirea coeziunii sociale. Astfel, o marcă a economiilor de piaţă occidentale este aceea că promoveaza individualismul în dauna slăbirii relaţiilor sociale. Fenomenul de globalizare este cel care ajută la exportul mondial al acestui sistem de valori economice şi morale.

Copiii sunt cultivaţi într-un sistem de valori prin însăşi viata în instituţiile unei societăţi, fiind expuşi zilnic discursului ei (de exemplu, prin televiziune ). În occident, nu numai că se realizează socializarea copiilor într-un sistem care promovează individualismul, competitivitatea, inegalitatea şi respinge formele autorităţii dar aceşti copii trebuie să trăiască şi în structurile familiale instabile produse de o asemenea ideologie. S-a observat o creştere acută a ratelor problemelor psiho-sociale ( cum ar fi infracţiunile, anxietatea, nefericirea, şi abuzul de substanţe) în rândurile tinerilor din societaţile occidentale , multe studii conectând sărăcia, dezbinarea maritală cu o gamă largă de efecte nocive în starea emoţionala şi comportamentală a copiilor.
Studii asupra imaginilor despre copilărie în Vest au relevat că, fie copiii sunt priviţi ca victime (ale abuzurilor şi manipulării, fie ca făptaşi periculoşi , vinovaţi de comportament antisocial şi criminal). Această polarizare sugerează o atitudine ambivalentă faţă de copii, probabil din cauză că un om care este profund dependent de ceilalţi va cauza în mod inevitabil o ruptură în aspiraţiile individualiste ale sistemului occidental de valori ale pieţei libere.

Multe culturi exterioare spaţiului occidental nu sunt caracterizate de această ambivalenţă îndreptată către copii. Dinmpotrivă, copiii sunt primiţi în structuri familiale extinse, stabile, în care respectul şi responsabilitatea depăşesc individualismul ca valoare dominantă a sistemului de valori. Această abilitate a culturilor centrate pe familie de a produce copii mai fericiti şi mai uşor de controlat a făcut obiectul multor studii antropologice. Etica comunală pare să promoveze bunăstarea psihică prin asigurarea unui grad de resposabilitate comună pentru copii.

Problema colonialismului
Atitudinile şi ideile problematice ale occidentului referitoare la educarea copiilor sunt exportate în ţări considerate ca fiind subdezvoltate. (referitor la morală, etică, cunostinţe dar şi economie) . Ideile occidentale sunt adoptate de meşteşugarii locali, mulţi dintre ei crezând că se îndreaptă spre ceva mai bun decât practicile tradiţionale. De exemplu, Manualul dezvoltării copilului de origine asiatică şi practici pentru educarea copilului, scris de experţi tailandezi în dezvoltarea copilului, este puternic influenţat de ideologia medico-psihologică occidentală. Cartea îşi propune să asimileze teorii occidentale despre dezvoltarea copilului în contextul unei lumi in dezvoltare, perspectiva locală fiind prea puţin luată în conderare. Astfel, autorii sugerează că multe dintre credinţele şi practicile tradiţionale asiatice îi împiedică să caute şi să folosească noile cunoştinţe ştiinţifice în creşterea copiilor. Ei continuă, argumentând pe linia de gândire occidentală, că ar trebui oferită mai multă independenţă copiilor concomitent cu slăbirea puterii şi autorităţii părinţilor.

Problema impunerii ideilor occidentale referitoare la educaţia copiilor în ţările în curs de dezvoltare este evidenţiată în declaraţia Naţiunilor Unite. De exemplu, convenţia Naţiunilor Unite asupra drepturilor copilului recunoaşte capacitatea copilului de a acţiona independent, acordând nu numai drepturi protective dar şi care împuternicesc, cum ar fi dreptul la libertatea de expresie şi asociere. Convenţia a fost acuzată că ar fi dorit diseminarea valorilor şi codurilor de conduită create în Vest în ţările mai sărace. Se subînţelege viziunea conform căreia copilaria este o noţiune fixă, determinată de factori biologici şi psihologici în detrimentul culturii şi societăţii. Acest lucru a fost criticat de multe ţări non-industrializate. De exemplu, atunci cand Organizaţia pentru Unitate Africană a formulat documentul despre drepturile şi bunăstarea copilului, acesta a fost conceput în termeni de responsabilităţi şi îndatoriri ale copiilor şi nu în termeni de drepturi şi nevoi ale copilului. Astfel documentul afirmă că fiecare copil are responsabilităţi faţă de familie şi de societate, datoria de a lucra în favoarea coeziunii familiei şi de a-şi respecta parintii, superiorii şi bătrânii.

Sănătatea mintală
Occidentul impune ţărilor în curs de dezvoltare şi noţiunile problematice de sănătate mintală, atât în ceea ce priveşte adulţii cât şi copiii. Aceste impuneri au devenit posibile datorită unor grupuri puternice atât politic cât şi economic, cum ar fi medicii şi industria farmaceutică, care au permis medicinei occidentale să forţeze mult graniţele influenţei.

În ceea ce priveşte sănătatea mintală a copiilor, acest lucru a condus la crearea unor noi categorii de diagnostice, dar şi a unor întregi clase de tulburări cum ar fi neuropsihiatria dezvoltării. Aceste noi tulburări sunt definite utilizând idei culturale occidentale despre limitele şi aşteptările de la o copilărie normală şi sunt privite ca având cauze fie biologice, fie genetice. In acest caz, mediul este considerat numai ca declanşator sau modificator al procesului bolii. Consecinţa acestui fapt a reprezentat-o o creştere rapidă în numărul copiilor diagnosticaţi cu tulburări cum ar ADHD ( tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie) , autism, creştere dublată de o creştere egală în utilizarea medicamentelor psihotropice ( majoritatea netestate) la copii. Prescrierea acestor medicamente copiilor a înregistrat o tendinţă crescătoare şi în multe ţări non-occidentale. Individualizarea suferinţei copiilor prezintă un risc dublu, nu numai acela de a submina modalităţi locale de a rezolva problemele copiilor dar şi acela de a masca circumstanţe din viaţa reală (cum ar fi sărăcia şi exploatarea) cărora acei copii trebuie sa le facă faţă.

Noi perspective
Lacunele profesioniştilor occidentali referitor la abordările non-occidentale ale copiilor ii privează pe aceştia de o sursă bogată de strategii alternative. Trei mari zone importante oferă idei noi pentru îmbogăţirea teoriilor psihiatriei infantile:

•Rolul culturii în definirea problemei
•Diverse abordări culturale în rezolvarea problemelor
•Credinţele, valorile şi practicile diverselor culturi promovează şi restrâng anumite tipuri de comportamente şi experienţe
Definirea problemelor
Culturi diferite văd comportamente diferite ca fiind problematice. De exemplu, comparativ cu occidentul, multe culturi non-occidentale au mult mai puţine aşteptări de la bebeluşi şi de la copiii mici în ceea ce priveşte comportamentul lor, expresia emoţiilor şi autocontrol dar de la copiii mai mari se asteaptă să accepte mai devreme resposabilităţi fizice adulte. Un model de dezvoltare al copilului care recunoaşte că diferite culturi au versiuni diferite, la fel de sănătoase, privitoare la dezvoltarea copiilor, are potenţialul de a reduce gradul de patologizare a copilăriei în practica medicală curentă din occident. Acest lucru cere profesiei să conteste universalitatea conceptelor din psihiatria infantila, chestionarele de evaluare.

Rezolvarea problemelor
Cultura vestului posedă multe metode de a trata problemele copilăriei, inclusiv terapie de familie, terapia comportamentului cognitiv, psihoterapie psihodinamica şi medicamente. În plus, toate comunităţile au resurse valoroase, incluzându-le pe cele spirituale sau religioase. Pentru multe culturi non-occidentale, nu individul este unitatea socială de bază, ci familia. Abilităţile şi puterea familliilor de a vindeca sau de a oferi alinare copiilor sunt recunoscute şi promovate.

Ideile din alte sisteme medicale pot fi utile. De exemplu, medicina aiurvedica consideră boala ca o ruptură în sistemul delicat al echilibrului dintre somatic, climatic şi social. Cauzele nu sunt identificate ca atare dar sunt văzute ca părţi ale unui sistem lipsit de echilibru, ale cărui simptome sunt considerate mai degrabă ca părţi ale unui proces decât ca o boală. O asemenea atitudine bazată pe echilibrul cu natura ( opusă viziunii care tentează controlul ei ) are rezonanţe cu noile abordări care includ intervenţii in stilul de viaţă, cum ar fi dieta, sportul şi rutinile familiale.

Influenţa culturală asupra comportamentului
In calitate de practicanţi sociali respectaţi, avem responsabilitatea de a înţelege că aducem un sistem de valori culturale în munca noastră, acţiunile noastre se vor propaga în comunitatea locală. De exemplu, dacă vom calma un comportament prin medicaţie, şcoala frecventată de acel elev va trimite mai mulţi elevi pentru a fi trataţi în aceeaşi manieră. În ceea ce priveşte politica, ar trebui susţinute politicile de familie cum ar fi lupta împotriva sărăciei copiilor, încurajarea familiilor să înceapă afaceri proprii şi incriminarea părinţilor absenţi voluntar.

Puncte principale
Sănătatea mintala a copiilor poate fi afectată negativ de sistemul de valori occidental care promovează individualismul, slăbeşte coeziunea socială şi creează ambivalenţa faţă de copii.

Bunăstarea psihica poate fi promovată prin valori cum ar fi datoria, responsabilitatea şi o orientare către comunitate. Asemenea valori pot fi întâlnite în multe culturi non-occidentale.

Exportul de idei şi practici psihiatrice occidentale privitoare la creşterea copiilor subminează valorile, ideile şi practicile locale.
Culturile non-occidentale pot oferi idei inedite care să contribuie la îmbogăţirea teoriei şi practicii pedopsihiatriei.

Implicaţii
Globalizarea este un fenomen care are loc într-o epocă în care relaţia de putere între naţiunile bogate şi sărace ale lumii este vizibil inegală. Observăm acest lucru în arena bogăţiei, cu sume disproporţionate disponibile ţărilor bogate şi sărace. De asemenea, acest lucru este evident în ideile care conturează abordările globale referitoare la sănătate-de exemplu, Organizatia Mondiala a Sănătăţii continuă să considere modelul occidental al bolilor şi tulburărilor mintale ca fiind potrivit pentru toate ţările şi culturile.

Provocarea poate intimida atât teoria cât şi practica privitoare la sănătatea mintala a copiilor şi adolescenţilor, dar dacă se depăşeşte această dificultate, vor exista multiple beneficii. Trebuie re-examinată din perspectivă critică baza limitată pe care au fost construite teoria şi practica curente. Acest lucru va ajuta nu numai copiii aparţinând altor culturi dar şi copiii din Vest. Cunoştinţele îmbogăţite vor face posibilă abordarea comunităţilor multi-etnice care au tradiţii şi credinţe diferite de ale societăţii gazdă.
http://attachmentparenting.ro/cms/front_content.php?idcat=4&idart=56
 
Copiii au o alta viziune asupra lumii, percep altfel realitatea si o interpreteaza cu multa imaginatie! Va propunem sa va amuzati alaturi de noi citind perlele micutilor despre Sarbatorile pascale, iar daca mai stiti si altele, va rugam sa ni le impartasiti in rubrica de comentarii din subsolul articolului.

Perle ale copiilor despre Sarbatoarea de Pasti

“Mami, din ouale rosii ies pui rosii?”



“Mami, de ce Iepurasul pune cadourile intai in dulapul tau, si apoi mi le da mie?”



“Mami, daca de Pasti rosim ouale, de ce vine Iepurasul si nu Gaina?”



“Mami, Iepurasul se oua?”



“Gaina face oua albe si Iepurasul face oua rosii!”



Acelasi copilas care a spus perla precedenta: “Mami, am urmarit de trei zile ouale. De ce nu ies iepurasii?”



“Din ouale rosii ies iepurasi rosii sau pui rosii?”



Perle ale copiilor despre Sarbatoarea de Pasti“Iepurasul e un infractor! Intra pe furis in casele oamenilor!”



“Noi vopsim ouale ca sa vina Iepurasul!”


„Mami, pe unde ies ouale?”


"Mami, ouale cresc in cuib?"



"Mami, dar daca nu imi plac ouale, pot sa mananc prajituri rosii?"

preluat de aici

mai cunoasteti si alte perle ? =))
 
Cine are copii adolescenti stie cat de dificila este uneori comunicarea ,iar cand e vorba de haine.....un adevarat cosmar .


Cu mama la cumparaturi .

Adolescenta - cei mai grei ani pentru un parinte, dar si pentru un copil. E perioada in care mama stie ca odrasa se formeaza ca om si incearca sa o protejeze permanent. In tot acest timp, de partea cealalta, adolescentul se simte controlat si sufocat de atata atentie. Si, cu toate ca se iubesc, cele doua persoane ajung sa se certe ore in sir.

Conflictele... pe moda

Pantalonii cu talia pana la genunchi, blugii gauriti ca dupa razboi, tricourile imprimate cu cranii, ghete in plina vara sau tenisi purtati iarna. Moda din zilele noastre este principalul motiv al conflictelor ce se petrec intre mama si fiica. Adolescentul e intotdeauna excentric in ochii parintelui, iar preferintele mamei sunt demodate pentru tanara.

Influentele din reviste, de la vedetele care apar la televizor sau din grupul de prieteni. De cele mai multe ori, anturajul e cel care stabileste regulile: ca sa fii membru unui grup, trebuie sa te adaptezi preferintelor lui.

Dar exista cazuri in care trebuie sa intervii în alegerile adolescentului influientat de capriciile modei sau ale anturajului. Cum poti face acest lucru astfel incat sa eviti certurile? Intelege "tendintele vremii" si combina "moda actuala" cu stilul care-l reprezinta pe copilul tau.


Shopping-ul cu mama.

De cate ori i-ati cumparat "celei mici" haine pe care nu le-a imbracat niciodata? In cate dati, desi nu erati de acord cu ce si-a ales din raft, ati cedat santajului sentimental sau in urma certurilor? Probabil de multe ori. Si atunci, i-ati dat bani ca sa-si cumpere singura ce vrea. Sunt cazuri in care aceasta libertate de a alege nu-i ajuta pe tineri sa-si formeze un "stil sanatos". Vestimentatia prea indrazneata, provocatoare, le poate aduce probleme. Si atunci, e bine sa intervii. Insa nu brusc, ci cu tactica si rabdare.

Incearca sa-ti scoti adolescentul in oras, la cumparaturi. E mediul in care va veti cunoasteti mai bine si sa va acceptati mai usor preferintele. Iar daca te folosesti de cateva trucuri, fiica ta poate adora shopping-ul cu mama.

Nu spune NU din start. Multi tineri se feresc de iesirile cu mama prin magazine pentru ca aceasta nu accepta alegerile lor. Daca tanara gaseste o fustita, mama spune ca e prea scurta, daca ia o bluzita ca e prea decoltata, daca alege o pereche de sandale sau pantofi - au tocuri prea mari. Nu iti descuraja tanarul din start. Lasa-l sa-ti arate ce
i-ar placea sa-i cumperi si sfatuiti-va in privinta a ceea ce alegeti. Ajut-o sa inteleaga ca poate fi la moda si fara a ramane goala pe jumatate. Invat-o sa-si dezvolte propriul stil si sa isi rafineze gusturile.

Ai rabdare. Nu-i usor sa faci cumparaturi cu un adolescent. Se uita peste tot, probeaza o mie de lucruri, iar tu stai in picioare sau alergi dupa el, de la un stand la altul. E obositor, dar nu-i lasa impresia ca te plictisesti imediat. Daca-i spui ca orice ii sta bine, ori il vei grabi, copilul va intelege ca nu mai ai chef de nimic, iar data viitoare va pleca singur la cumparaturi.

Fii sincera cu ea. Adolescentul tau de asta are nevoie cel mai mult. Sa stie ca nu-l minti si ca esti de partea lui. Da-ti cu parerea in mod obiectiv, recomanda-i exact ce i se potriveste si spune-i nu atunci cand ceva nu-o prinde bine. Usor-usor il castigi increderea, ba mai mult, o poti face sa-si dea singura seama ca "mama avea dreptate".

Impune restrictii, dar fa si compromisuri. Unele tinere prefera sa se duca la cumparaturi cu mama pentru ca, aproape de fiecare data, se aleg cu ceva. Nu-ti invata adolescenta sa te accepte in jurul ei doar pentru ca are un castig material de pe urma acestei prietenii. Si in niciun caz, n-o obisnui ca atunci cand se roaga "cu foc" sau se enerveaza, tu sa cedezi si sa-i iei ce vrei. Impune niste reguli clare, pe care nu vrei sa le incalci. Insa, poti compensa acele restrictii cu lucruri care ii fac placere.

Explica-i pericolul unei tinute provocatoare. Hainele provocatoare sunt o obisnuinta printre adolescenti. Fie ca tendinta e preluata "de la televizor" ori din grupul de prieteni, tinerele incorporeaza sexualitatea atat in ceea ce imbraca, dar si in comportament. Explica-i faptul ca, scopul hainelor indraznete este acela de a atrage atentia. Numai ca poti intra in vizorul cui nu trebuie si atunci apar problemele.

De cele mai multe ori, vestimentatia unui adolescent este o forma de protest fata de regulile societatii si fata de parinti. Insa, cu rabdare si tact, iti poti invata fiica excentrica sa aiba incredere in tine si in alegerile tale. Nu trebuie decat sa incerci s-o intelegi, iar ea te va vedea ca pe o mama moderna, prietena la care va apela pentru orice sfat.


http://www.ghidul-parintilor.ro
 
Back
Top