• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

CURIOZITATI sau despre lucruri necunoscute

Plante spectaculoase din Australia
Australia si-a dovedit in nenumaret randuri suprematia in ceea ce priveste specii de plante si animale cu adevarat spectaculoase.

Forme spectaculoase si culori vibrate fac din flora acestui continent un adevarat spectacol fascinant.

Iata ceteva dintre ele:
2329432913_c8f8b64815.jpg
Illawarra - copacul de foc
Un arbore ciudat care traieste in zona de este a Australiei. Intregul frunzis este de un rosu atat de aprins incat de departe poti jura ca este cuprins de flacari.

O alta ciudatenie a acestui arbore este faptul ca infloreste un an da un an nu, sau daca infloreste si urmatorul an va face flori doar pe o portiune din el. Are nevoie de foarte mult soare, umiditate si un drenaj desavarsit al radacinilor.

1planteaustrs.jpg
Arborele-feriga iubeste umiditatea mai mult decat orice asa ca se gaseste din abundenta in padurile tropicale de pe coasta Australiei invecinata cu Tazmania.

Exista 15 varietati de arbore-feriga si spre deosebire de ferigile noastre, lacestora le ia mai mult de 15 ani sa ajunga la maturitate.

3planteaustrs.jpg
Planta motata are aceasta denumire din cauza florilor sale, care seamana foarte tare cu motul unui curcan. Doar culoarea difera, planta motata etalandu-si un splendid colorit galben aprins.

Face parte din familia Acacia. Sunt folosite foarte mult ca plante ornamentale in aranjamentele florale. Iubesc terenul arid, cu mult soare si umiditate aproape inexistenta.

4planteaustrs.jpg
Planta-pamatuf isi trage denumirea haioasa din asemanarea izbitoare cu obiectul folosit de toate gospodinele la curatarea sticlelor cu gat. Inflorescenta de un rosu aprins este inconjurata de frunze lucioase, mici, de un verde inchis.

Planta este un paradox in ceea ce priveste nevoile de umiditate, prefera este intalnita atat in zona tropicala, foarte umeda, cat si in zona arida a Australiei, pe terenuri aproape sterpe.

ele.ro

Oamenii de stiinta au descoperit o stea din diamant

steadiamant300.jpg

Licarind pe cer la mare distanta de noi, se regaseste o stea formata din diamant de miliarde de carate, anunta CNN.

Diamantul cosmic este o bucata de carbon cristalizat, cu un diametru de 4000 de km, la circa 50 de ani lumina fata de Pamant, in constelatia Centaurului.

Acest corp ceresc este inima compresata a unei stele vechi, care odata stralucea la fel ca soarele nostru, dar care cu timpul s-a stins.

Astronomii s-au decis sa numeasca noua stea “Lucy”, dupa cantecul celor de la Beatles, “Lucy in the Sky with Diamnonds”.

“Ar trebui o lupa de marimea soarelui pentru a grada acest diamant”, declara astronomul Travis Metcalfe, de la Centrul de Astrofizica al Harvard, acesta fiind si seful echipei care a descoperit noua stea.

Steaua de diamant depaseste complet cel mai mare diamant descoperit pe Pamant, intitulat Golden Jubilee (546 de carate), care a fost gasit intr-o piatra din mina Premier aflata in Africa de Sud.

Uriasul diamant cosmic, cunoscut stiintific sub numele de BPM 37093, este un white dwarf cristalizat. Un white dwarf este centrul fierbinte al unei stele, lasat in urma dupa ce aceasta isi foloseste tot combustibilul nuclear si moare. Acest centru este facut in mare parte din carbon.

Pentru mai mult de 40 de ani, astronomii au banuit ca interiorul unei “white dwarf” este cristalizat, insa obtinerea dovezilor concrete a fost posibila abia recent.

Steaua nu este numai stralucitoare, ci emite si un sunet asemanator unui gong urias, provenit de la pulsatii constante.

“Masurand acele pulsatii, a fost posibila studierea interiorului stelei, printr-un procedeu asemanator seismografului care masoara cutremurele de pamant”.

“Ne-am dat seama ca interior de carbon al stelei a intrat intr-o stare solida, formand astfel cel mai mare diamant din galaxie”, spunea Metcalfe.

Astronomii se asteapta ca soare nostru sa devina un white dwarf la randul sau, in momentul in care se va stinge, peste aproximativ 5 miliarde de ani. Dupa alte 2 milioane, centrul soarelui se va cristaliza complet si va lasa in urma un diamant gigant in centrul sistemului nostu solar.

“Soarele nostru se va transforma intr-un diamant care va exista pentru totdeauna”, adauga Metcalfe.

ele.ro
 
Insulte & injurii – un elogiu al vulgaritatii


La ora actuala, o glorificare nesfarsita a limbajului frust si a vulgaritatii are loc aproape pretutindeni: in trafic dis-de-dimineata, in institutiile publice, in scoli si-n mass-media; ba chiar, in televiziune se pare ca cineva spune un cuvant urat la fiecare 20 de minute, ca metoda infailibila de a creste audienta. Insultele si obscenitatile par a ne fi ramas ultimele cuvinte magice, exprimand inexprimabilul. Iar omul simte nevoia de a injura. Si cel mai probabil nici nu va inceta vreodata s-o faca.


Cele mai vechi cuvinte din istorie

Nu exista om sa nu fi cedat macar o data tentatiei de a spune vorbe “grele”. Insulte, injuraturi, sudalme se spun de 4.000 de ani incoace, pe Pamant ca si in spatiu (umbla vorba ca astronautii le-ar fi “exportat” pe Luna in cadrul misiunii Apollo 10). Navigand printre milenii de cuvinte “murdare”, gasim injurii in Biblie, dar si in Shakespeare, la Aristofan, Dante si Da Vinci; de altfel, blestemul cel mai lung din literatura este considerat poemul Ibis al lui Ovidiu si numara 4.038 de cuvinte.

E clar: insulta, injuratura, vorba triviala a existat dintotdeauna. Dar care este legatura dintre stiinta si vorba “murdara”? “Pentru a intelege pe deplin sistemele de tabu-uri trebuie sa deranjezi foarte multe discipline; nu le poti descifra pe de-a intregul fara a le analiza din punct de vedere lingvistic, sociologic, religios, juridic”, considera Vito Tartamella, redactorul-sef al revistei italiene Focus. El este autorul unei carti intitulata Parolacce, un eseu inedit, analiza a 4.000 de ani de imprecatii, obscenitati si insulte, una dintre putinele lucrari aflate in circulatie in intreaga lume atat de “specializata” in domeniu.

Iar daca lingvistii spun ca injuraturile se numara printre cele mai vechi cuvinte din istorie, neurologii au facut o descoperire si mai si: in creier exista un soi de aparat specializat in producerea de invective. O masinarie sofisticata, dedicata atat productiei de cuvinte urate, cat si arhivarii lor, capabila sa supravietuiasca chiar si unor boli ce afecteaza limbajul, precum Alzheimer. “Ne putem pierde capacitatea de a vorbi coerent, dar nu si pe aceea de a injura”, a aflat Tartamella. In carte, autorul traseaza o schema a felului in care creierul uman trateaza tema insultelor, "utilizand emisfera stanga, cea a gandirii analitice, pentru a le intelege semnificatia prin intermediul functiilor scoartei cerebrale, evaluand contextul corect prin activitatea lobului frontal si controland nivelul de agresivitate a gandirii constiente prin functiile amigdalei stangi”.

Gura injura, creierul doarme. Sau nu?

In eventualitatea in care emisfera cerebrala stanga ne-ar fi afectata, nicio grija: tot vom mai putea spune “mascara”, intrucat acestea sunt expresii ale emotiilor noastre, guvernate de emisfera cerebrala dreapta, cea a gandirii emotionale.

Pe la 1800, filosoful Arthur Schopenhauer spunea ca insulta este o judecata abreviata facuta la adresa unei persoane, ce sare peste introducere direct la concluzie. Dar ce se intampla in creier cand insultam sau cand suntem insultati? Greu de dat un raspuns univoc la aceasta intrebare intrucat depinde foarte mult de tipul de injurie ales, de cum e ea formulata si in ultima instanta, atat de temperamentul celui care o profereaza, cat si de cel al “adrisantului”, in egala masura. Tocmai de aceea, multe studii pe aceasta tema au pornit de la persoane care, din cauza unor traume sau alte patologii au devenit afazice, adica si-au pierdut capacitatea de a vorbi, dar nu si pe aceea de a injura.

Ca atare, studiile pe tema insultelor sunt de-abia la inceput si multe mecanisme neurofiziologice aflate in spatele lor raman inca de clarificat. Una din dificultatile principale deriva din faptul – spun specialistii – ca este dificil de supus unui examen de brain imaging un om care tocmai injura de mama focului pe cineva.

Abuzul lingvistic, expresie a culturii

Fiecare tara utilizeaza termeni diferiti pentru a ofensa; in fiecare cultura, o insulta reflecta un sistem de valori, judecati, tabu-uri. Pentru a da acestui fapt o explicatie, in perioada in care s-a documentat pentru carte, Tartamella a cautat in van un studiu care sa faca astfel de comparatii interculturale. De-abia anul trecut, o echipa de cercetatori condusa de profesorul Jan Pieter van Oudenhoven, specialist in psihologie interculturala la Universitatea din Groningen (Olanda) a facut un astfel de demers, menit a verifica diferentele culturale in alegerea termenilor insultatori intr-o situatie data: atunci cand oamenii sunt manati de furia generata de-o ofensa.

Studiul publicat in Intercultural Journal of Intercultural Relations s-a intitulat “Terms of abuse as expression and reinforcement of cultures” si a fost realizat pe un esantion format din 2.994 studenti (41% barbati, 59% femei), cu varsta medie de 22 de ani, din 11 tari (Croatia, Olanda, SUA, Polonia, Germania, Spania, Grecia, Marea Britanie, Norvegia, Italia si Franta).

“Imagineaza-ti ca un barbat/femeie sau un prieten/prietena te loveste in mod grosolan, se uita la tine, dar fara a arata niciun semn de remuscare. Esti furios: ce-i spui?”. Cam asa a sunat intrebarea sondajului la care au fost supusi voluntarii, recrutati in campus, din cafenele sau de pe coridoarele universitatii. Ei au avut de numit primele 5 insulte ce le-au venit in minte in situatia respectiva, evaluandu-le pe o scara a ofensivitatii, de la 1 – nu foarte jignitor, la 5 – foarte jignitor.

Interviurile au generat 12.000 de raspunsuri, din analiza fiind excluse blestemele, iar autorii studiului au luat drept referinta teoriile sociologului olandez Geert Hofstede, cel care a identificat 5 categorii culturale sau dimensiuni (valori ce inspira comportamente) la popoarele occidentale:

individualismul/colectivismul
masculinitatea/feminitatea
distanta de putere
evitarea incertitudinii
orientarea pe termen lung/pe termen scurt

Din punctul de vedere al cercetatorilor din echipa lui van Oudenhoven, insultele se inscriu in primele 2 dimensiuni: cea a individualismului (= fiecare gandeste pentru sine) sau colectivismului (=individul valoreaza in masura in care colaboreaza cu un grup sau o familie) si cea a masculinitatii (= a fi dominator, decis si de succes) sau feminitatii (= a da valoare emotiilor, raporturilor sociale, calitatii vietii). Studiind insultele cele mai uzitate, autorii au intentionat sa verifice validitatea acestei clasificari culturale.

Cantitatea de date generata de cercetare a fost una semnificativa: un total de 9.528 de termeni, reuniti de cercetatori in 16 categorii in functie de semnificatie: genitala, anomalii psihice, actiuni sexuale, prostie, inadecvare sociala, excremente si anal, animale, prostituata, familie si relatii, proasta crestere, inadecvare sexuala masculina, handicapuri fizice, diavol, provenienta rurala, boli, murdarie.

Cine si cum injura?

In ceea ce priveste categoriile lui Hofstede, studiul a confirmat Croatia si Spania drept culturi colective: aici persoanele se insulta intre ele in primul rand calificandu-se drept adulterine, fii sau fiice de mame de moravuri usoare. Contrar asteptarilor cercetatorilor, Grecia a reiesit a fi mai individualista decat colectivista la capitolul insulte: mare parte din termenii utilizati de greci faceau referire la categoria prostiei.

Germania, alaturi de Italia si Marea Britanie, s-au confirmat drept culturi masculine, orientate catre succes. Si, in pofida faptului ca cercetatorii o catalogasera drept feminina, la fel si Olanda. In ceea ce priveste virilitatea, sau prestanta sexuala masculina, a reiesit a fi o valoare (de fapt o non-valoare intrucat lipseste) doar in Spania, unde e foarte raspandit apelativul “carbon” (incornorat).

Norvegia este specializata in termeni evocativi ai diavolului, ce exprima nelinistea legata de ceea ce s-ar putea intampla dupa moarte. Unicitatea Norvegiei din acest punct de vedere este judecata drept efect al relativei ei izolari ca si comunitate protestanta intr-un bazin mitologic nordic.

Spania se distinge prin folosirea (mai degraba obsesia) de termeni ce fac referire la virilitate, si alaturi de Croatia, la onoarea familiei. Probabil influentei catolicismului i se datoreaza valoarea inalta atribuita familiei.

In Grecia sunt folositi adeseori termeni cu referire la handicapuri fizice; in Olanda, termeni referitori la boli.



Cat despre termenii cu conotatie sexuala, acestia sunt raspanditi pretutindeni. Olanda si Franta ii prefera mai ales pe cei referitori la organele genitale si promiscuitatea sexuala feminina, in timp ce Italia, Marea Britanie si Statele Unite utilizeaza frecvent actiuni sexuale, la fel si Croatia focalizata tot pe acest soi de “intreprinderi”, dar si pe organele genitale.

Criticile legate de lipsa inteligentei sunt raspandite in toate culturile. In acest domeniu, femeile sunt criticate prin termeni mai blanzi decat barbatii. Iar femeile, la randul lor, profereaza mai des decat barbatii insulte la adresa lipsei de inteligenta (cretin, idiot, etc); semn ca pentru ele aceasta reprezinta o caracteristica importanta. Barbatii sunt comparati cel mai frecvent cu organele genitale, in timp ce femeile cu animale. In aproape toate tarile studiate femeile primesc mai putine insulte decat barbatii: doar in Germania si in Croatia mai multe. Desigur, doar femeile sunt calificate drept “curve”.

Vocabularul "anal" este foarte utilizat in Germania si in Italia, dar este comun si in Grecia, Statele Unite si Franta; acest tip de imprecatii fiind, insa, aproape absent in Polonia, Olanda si Croatia.

Termenii ce evoca animale sunt frecvent uzitati in Germania si Croatia, rar in Statele Unite.

Lipsa educatiei este un aspect considerat relevant in Italia, Spania, Franta si Grecia.

In general, Polonia si Statele Unite utilizeaza mai putin termeni jignitori fata de celelalte tari studiate.

"Cretin/a" este insulta cea mai utilizata potrivit rezultatelor studiului olandez, in vreme ce, utilizarea triviala a organului sexual masculin este un adevarat joker lingvistic, exprimand, dupa caz, ofensa, supriza, enervare, elogiu.

Campionii sudalmelor

Dar exista oare o natiune care sa mandreasca cu recordul mondial in materie de insulte si injuraturi? Multi atribuie acest record Italiei, altii Spaniei. Unul dintre pionierii acestui domeniu de studiu, antropologul englez Ashley Montagu, spunea in urma cu 40 de ani ca injuraturile reprezinta o tema atat de vasta incat orice tentativa de a-i studia toate fatetele ar fi imposibila.

La ora actuala, gratie netului, ne putem face totusi o idee, fie ea si aproximativa. Pe web exista multe dictionare interlingvistice de injuraturi, iar cel mai complet este considerat Alternative dictionary al norvegianului Christian Holm: cuprinde 2740 de expresii licentioase in 162 de limbi (cele mai bogate in injurii rezulta a fi, in ordine descrescatoare, engleza, spaniola, franceza si italiana). O opera “titanica” in toata puterea cuvantului, din care poti descoperi ca locuitorii tarilor nordice au o adevarata obsesie pentru excremente, latinii pentru sex, iar orientalii… pentru stramosii lor.
 
Telefonia mobila. Stiati ca…?

prima generatie de telefoane mobile (AMPS si NMT) a aparut in Japonia, in anul 1979? Dupa 12 ani, in 1991, apare generatia a doua de echipamente de telefonie mobila (GSM, CDMA si TDMA) , in Finlanda (de unde provine si Nokia, renumitul producator de telefoane mobile). Actuala generatie, a treia (3G), a aparut tot in Japonia in anul 2001. Ea include tehnologiile UMTS, CDMA2000 EV-DO si TD-SCDMA (aceasta din urma, un proiect chinez).

transmitatorul incorporat in telefonul mobil poate transmite informatii catre antenele terestre la o distanta de maxim 13 kilometri? Pentru majoritatea telefonelor mobile, raza de actiune este situata intre valorile 8-13 kilometri.

denumirea populara de “telefon celular” este data de forma structurii din care este alcatuita o retea de telefonie mobila? Transmitatoarele GSM sunt asezate in forma de fagure, fiecare acoperind o portiune de cativa kilometri in jurul sau.

in tarile civilizate, mai ales in orasele si zonele cu potential turistic, releele GSM (antenele) sunt camuflate, luand forme diverse, in functie de elementele mediului inconjurator? In acest mod, functionarea infrastructurii mobile este posibila fara a dauna peisajului. Mai jos sunt cateva poze care arata astfel de structuri:
camuflaj1.jpg
camuflaj3.jpg
camuflaj2.jpg


producatorul finlandez de telefoane mobile Nokia detine o cota de piata de aproximativ 40%? El este urmat la o distanta apreciabila de Samsung si Motorola, ambele cu 14% din piata. Primii cinci producatori de telefoane mobile (Nokia, Samsung, Motorola, Sony Ericsson si LG) detin impreuna peste 80% din piata.

primul mesaj text scurt (SMS) a fost trimis in 1992, de la un calculator catre un telefon, in Marea Britanie? Primul mesaj scris de la telefon la telefon a fost trimis un an mai tarziu, in Finlanda.

i-Mode, primul serviciu de internet mobil aparut, realizeaza, in acest moment, venituri comparabile cu cele ale companiei Google? i-Mode a fost lansat in 1999 de catre operatorul nipon de telefonie mobila NTT DoCoMo.

primul serviciu online care oferea utilizatorilor tonuri de apel (ringtones) pentru descarcare contra-cost a aparut in Finlanda, in 1998?

primele plati prin SMS au fost realizate 1998? Atunci, doua automate stradale de sucuri au fost modificate pentru a accepta plata prin SMS.

in Estonia, singura modalitate de plata acceptata pentru taxele de parcare este cea prin intermediul telefonului via SMS? Aceasta prevedere a fost impusa de autoritati pentru a descuraja infractionalitatea din jurul taxelor ilegale de parcare, practicate de diferiti indivizi.

serviciul de mesaje scurte (SMS) a gasit adepti printre 74% din totalul utilizatorilor de telefonie mobila? Se estimeaza ca, in medie, se trimit 2.4 mesaje SMS de catre fiecare utilizator, pe zi.

in Europa, cele mai multe abonamente raportate la numarul de locuitori se gasesc in Luxemburg? Astfel, conform Eurostat, luxemburghezii au 156 de abonamente la telefonia mobila pentru fiecare 100 de locuitori. Surprinzator, rata de penetrare a telefoniei mobile este foarte scazuta in SUA in raport cu celelalte tari dezvoltate: doar 85%.

stiati-ca.ro
 
MISTERUL DESCOPERIT AL PIRAMIDEI LUI CHEOPS

Un francez pare a fi descoperit mistrerul constructiei Marii Piramide egiptene - Piramida lui Khufu. Piramida pare a fi fost construita cu ajutorul unei rampe in forma de spirala menita sa inlesneasca transportul blocurilor de piatra pana la locul lor in cadrul constructiei.

Marea Piramida, construita in urma cu 4500 de ani de catre Khufu, supranumit si Cheops, i-a uimit pe cercetatori datorita modului de constructie. Aceasta a fost construita cu ajutorul a 3 milioane de blocuri de piatra, cantarind in total peste 2.5 tone .

Dupa opt ani de studiu asupra subiectului, arhitectul Jean Pierre Houdin si-a facut publice studiile care includ chiar si o schita tridimensionala care arata cum a fost construita piramida de la Giza, de langa Cairo.

Cea mai populara teorie a fost aceea conform careia egiptenii, care au lasat foarte putine urme ce ar putea sa ajute arheologii si alti cercetatori sa decodeze secretul constructiei, au folosit rampa externa pentru a construe piramida.

Jean Pierre HoudinHoudin a afirmat ca a ajuns la aceasta teorie dupa ce a luat in considerare folosirea uneltelor din cupru si piatra, predominante la acea vreme, granitul si blocurile de calcar, locatia piramidei, puterea si inteligenta muncitorilor.

Conform teoriei acestuia , vizibila in mediul virtual in format tridimensional , constructorii piramidei au instalat o rampa externa pe care au folosit-o pentru constructia primilor 140 de metri, apoi acestia au construit o rampa interna sub forma de tirbuson pentru a finaliza ultimii 450 de metrii de structura.

Camera RegeluiHoudin sustine si ideea conform careia Camera Regelui a fost construita cu ajutorul unui sistem de greutati si contragreutati.

Urmatorul plan al cercetatorului este acela de a-si verifica teoriile cu ajutorul unor teste non invazive.

 

Attachments

  • Camera Regelui m.JPG
    Camera Regelui m.JPG
    1.2 KB · Views: 40
Scurta istorie a celor mai bizare tehnici de resuscitare


Se poate spune ca, mult inainte de modernele proceduri de resuscitare cardiorespiratorie, medicii nu precupeteau cu adevarat niciun efort in incercarea de a-i readuce inapoi pe cei trecuti in lumea de dincolo.


Intre pumni, ace si zei – lupta cu moartea

Facand o trecere in revista a celor mai eroice si, de multe ori, teribil de nechibzuite astfel de indeletniciri, nu putem sa nu admitem ca, pe cat de alarmante si nedemne ne-ar putea ele parea la ora actuala, exista totusi ceva imbucurator in inventivitatea lor. La urma urmelor,nu exista nimic demn in moartea in sine: moartea e nedreapta, cruda, si de multe ori degradanta. Prin urmare, desi ne putem considera norocosi ca traim in epoca defibrilatoarelor si a injectiilor cu epinefrina, chiar si aceste instrumente ale stiintei moderne nu o pot amana decat o mica fractiune de timp; si din aceasta perspectiva, este aproape o consolare sa aflam ca pana la ele omul le-a incercat intr-adevar pe toate.

Pe parcursul unei bune bucati din istoria umana, orice caz reusit de resuscitare era pus pe seama nu a iscusintei omului, ci a interventiei divine. Cine altcineva ar fi putut sa-l scape pe "osandit" din stransoarea ghearelor de otel ale Mortii? Paradoxal insa, inventivitatea umana in materie tot a atins culmile bizareriei, in istorie existand de la practici care-i transformau pe cei cu un picior in groapa intr-un soi de pernite de ace si pana la "administrarea" de pumni in fata, ambele tehnici de resuscitare documentate in texte antice.

Nu risti, nu castigi!

Oricine destul de ghinionist incat sa cada intr-o stare de inconstienta in Evul Mediu ar fi fost biciuit in repetate randuri cu urzici de vreun bun samaritean in incercarea de a-l flagela intru inviere.

Apoi, au existat in Antichitate si "specialisti" convinsi de faptul ca trupurile reci ale mortilor puteau fi reinviate prin incalzire, mai precis prin aplicarea unor tratamente termice externe: cenusa sau taciuni fierbini sau chiar excremente (aburinde!) erau ingramadite pe pieptul inert al decedatului cu scopul de a-i reda caldura vietii.

Poate parea cam lipsit de sens sa incerci sa readuci o persoana la viata prin proceduri care singure i-ar putea veni de hac, dar probabil ca a existat unui soi de logica de genul "nu risti nu castigi" a acestor tactici stravechi. Sau poate se miza pe faptul ca ori vei fi fost definitiv trecut in lumea umbrelor, caz in care faptul ca iti era prajita pielea nu te-ar fi deranjat, ori inca vei fi avut o scanteie de viata in tine, existand asadar si probabilitatea ca aceste drastice masuri sa aiba efect.

Alte metode de resuscitare demult apuse pot fi considerate, de fapt, mai mult un atentat la demnitatea celui "plecat" de pe aceasta lume. Este cazul mai ales al "procedurii" de resuscitare cunoscute sub numele pe cat de sinistru pe-atat de elocvent de "fumigatie rectala cu tutun". Pana in secolul XVIII, erau deja cunoscute virtutile de excelent "intaritor" ale tutunului si se credea cu tarie in capacitatea acestuia de a stimula activitatea fiziologica si pe cea a sistemului nervos mai ales la nivel intestinului.

Ca atare, o tehnica foarte des uzitata implica umplerea unei perechi de foale cu fum de tutun si introducerea lor in derriere-ul victimei in vederea aplicarii "tintite" a remediului miraculos. Atat de populara era aceasta practica incat nu a disparut decat dupa ce s-a demonstrat ca un astfel de "tratament" cu doar cateva uncii de tutun aplicat pisicilor si cainilor "amutea" sarmanele creaturi rapid, defintiv si irevocabil; experimentul a fost realizat in 1811 de neinfricatul fiziolog si chirurg englez Benjamin Collins Brodie.

Scopul scuza mijloacele

Cam din aceeasi perioada dateaza si marturii de coceni de porumb sau ciocuri de corb utilizate in acelasi scop nobil la copiii nascuti morti, desi primele par disproportionat de mari si cele din urma disproportionat de ascutite; dar altele erau standardele medicale ale acelor vremuri. De asemenea, alta tehnica de resuscitare a nou-nascutilor presupunea ciupitul, gadilatul, trasul de limba si rotitul acestora cu capul in jos, apucati de brate; mai exista si o alta, impresionanta prin simplitatea ei, de a le urla din toti rarunchii in urechi, doar-doar bebelusii se vor invrednici sa traga aer in piept.

Si daca pana la sfarsitul secolului XIX, uluitoarea metoda de a pune mustar la nasul copiilor pentru a-i invia iesise deja din moda, medicii mai obisnuiau inca sa foloseasca in acest scop brandy, administrat cu ajutorul unui nebulizator cu masca aplicata pe fata copilului.

Pe masura ce stiinta anatomiei a avansat, unele tehnici de resuscitare au inceput sa ia cel putin in consideratie principiile fiziologice din spatele respiratiei: in Europa si Statele Unite, la inceputul secolului XIX, victimele innecurilor erau frecvent legate de spinarea cailor, pusi apoi sa mearga la trap. Se spera ca viguroasa miscare de sus-jos a spinarii calului presate de torsul victimei ar fi facut plamanii acesteia sa se comprime si sa se expande alternativ, fortand revenirea respiratiei. .

In aceeasi perioada, dintr-o pura intamplare, anatomistul italian Luigi Galvani va face o descoperire cutremuratoare. Potrivit versiunii populare a povestii, Galvani executa o disectie la o broasca pe o masa utilizata anterior la experimente cu electricitate statica, cand unul dintre asistentii sai (un nepot, Giovanni Aldini) a atins nervul sciatic expus al broastei cu un bisturiu incarcat electric. Cei doi au observat cum incep sa sara scantei, iar piciorul inert al batracianului sa zvacneasca ca si cum ar fi fost readus la viata.

In 1791, Galvani va publica "De viribus electricitatis in motu musculari commentarius", unde isi va expune teoria asa-numitei "electricitati animale", incununarea unor infricosatoare experimente pe caini, broaste si iepuri. Investigatiile lui Galvani, facute la un moment dat chiar si pe criminali executati, nu vor reinvia pe nimeni, dar vor duce in scurt timp la inventia primei baterii; si n-o va face Galvani insusi, care nu percepea electricitatea ca fiind separabila de biologie (considerand ca asa-numita "electricitate animala" era generata de muschi), ci colegul si adversarul lui intelectual, Alessandro Volta.

Se spune ca oroare si incantare deopotriva ar fi simtit un martor ocular la incercarea de resuscitare a unui criminal condamnat care fusese spanzurat cu o ora inainte. "Falcile criminalului decedat au inceput imediat sa tremure, muschii fetei i s-au contorsionat in cel mai odios mod cu putinta si chiar a deschis un ochi!".

Facts



Medicul austriac de origine ceha Peter Safar (1924-2003) este considerat "parintele resuscitarii cardiopulmonare". Lucrarea lui, intitulata "ABC of resuscitation" (1957) a reprezentat principalul ghid de resuscitare utilizat in medicina de urgenta timp de aproape jumatate de secol.


In 2005, ea a fost inlocuita de noile ghiduri: "European Resuscitation Council Guidelines for Resuscitation", "International Liason Committee on Resuscitation (ILCOR): 2005 International Consensus Conference on Cardiopulmonary Resuscitation".


In 1989 a fost infiintat Consiliul European de Resuscitare, organism stiintific medical multidisciplinar, insarcinat cu elaborarea de ghiduri si standarde in domeniu.


Primul care a folosit defibrilarea electrica in scopul tratarii unei fibrilatii ventriculare a fost un celebru chirurg german pe nume Beck.


Resuscitarea cardiopulmonara este impartita in BLS - Suportul Vital de Baza -, si ALS - Suportul Vital Avansat.

Diagnostic: Moarte

Prima definitie a comei ireversibile a fost elaborata in 1968 de un comitet creat ad-hoc la Harvard Medical School. Criteriile specialistilor Harvard pentru confirmarea mortii cerebrale au devenit ulterior fundamentul tuturor legilor nationale in materie; ele stabilesc cand este legala intreruperea reanimarii, pacientul fiind mort din punct de vedere clinic.

Tot criteriile Harvard stau si la baza legilor existente cu privire la transplanturi, avand in vedere ca organele unui donator nu pot fi transplantate decat dupa ce s-a declarat moartea cerebrala.

De altfel, conceptul de moarte cerebrala a fost introdus in lumea stiintifica concomitent cu primele transplanturi din istoria medicinei (introducerea lui furniza o legitimare stiintifica efectuarii transplantului de organe), iar criticii au afirmat la acea vreme ca o problema etico-juridica a fost rezolvtata cu o presupusa definitie stiintifica.

In 1968, anul elaborarii definitiei, nu se dezvoltau numai transplanturile: tehnicile de diagnostic facusera si ele progrese, punand la dispozitia medicilor noi instrumente pentru cunoasterea mai profunda a activitatii creierului si a fazelor mortii umane. Dar in timp ce tehnicile de reanimare erau de-acum in masura sa-i tina artificial pe mult mai multi pacienti in viata, o perioada mult mai lunga, aparea o noua problema: daca si cand este permis sa intrerupi tratamentul unui pacient aflat in stare vegetativa.

Activitatea electrica a creierului se poate intrerupe complet si pe parcursul unei anestezii foarte profunde sau in timpul unui stop cardiac. Moartea cerebrala insa presupune oprirea permanenta a activitatii creierului.
 
Topul celor mai nebune genii din istorie

Este nebunia însoţitorul secret al geniilor? Cu toate că nu se pot realiza analize psihologice prea exacte asupra persoanelor care au încetat din viaţă, acest lucru nu i‑a oprit pe istorici să speculeze condiţiile mintale ale geniilor trecute în nefiinţă, interpretîndu‑le scrisorile personale, munca şi alte relatări.

Despre unele dintre cele mai creative minţi din lume, precum scriitorii Mary Shelley, Virginia Woolf şi Ernest Hemingway, compozitorii Irving Berlin şi Sergey Rachmaninoff, sau pictorii Paul Gauguin şi Jackson Pollock, se crede că au suferit de boli mintale.

Pînă în prezent, nimeni nu a putut să demonstreze că există o legătură între genialitate şi nebunie. Însă, cercetătorii de la Universitatea Toronto au descoperit că persoanele creative posedă inhibiţii latente mici pînă la deloc, acestea reprezentînd abilităţi inconştiente de a respinge stimulii irelevenţi şi neimportanţi. "Acest lucru semnifică faptul că persoanele creative rămîn în contact cu informaţiile în exces care vin mereu din mediul înconjurător. Un om normal clasifică un obiect, iar apoi uită despre acesta, chiar dacă obiectul respectiv poate fi mai complex şi mai interesant decît ar putea crede. În schimb, o persoană creativă este mereu deschisă spre noi posibilităţi", a relatat Jordan Peterson, profesor de psihologie în cadrul Universităţii Toronto.

Iată şi topul celor mai importante genii din istorie care au suferit boli mintale.

5. John Nash (1928 ‑ )

Pelicula "A Beautiful Mind" (2001), cîştigătoarea a patru premii Oscar, a făcut populară istoria lui John Forbes Nash. Acesta este un renumit matematician care a început să sufere de schizofrenie paranoidă, după ce a avut o contribuţie semnificativă asupra conceptului de teorie a jocurilor. Ideea "echilibrului Nash", care vorbeşte despre faptul că participanţii la un joc pot beneficia dacă unul dintre ei îşi schimbă strategia, poate fi aplicată în domenii foarte variate, inclusiv în economie. Chiar şi Armata Statelor Unite a adoptat, în timpul Războiului Rece, tactici care se bazau pe ideile lui Nash.

Geniul începuse să aibă halucinaţii printre care se numărau auzirea unor voci imaginare sau vederea unor obiecte şi persoane pe care ceilalţi nu le vedeau. După 30 de ani în care s‑a luptat cu dereglările mentale şi în care a petrecut foarte mult timp în spitale, Nash a reuşit să se însănătoşească la sfîrşitul anilor ‘80. În plus, în anul 1994 a primit premiul Nobel pentru ştiinţe economice, pentru contribuţia sa la teoria jocurilor.

4. Vincent van Gogh (1853–1890)

Van Gogh a devenit celebru după ce a încetat din viaţă, iar în prezent este unul dintre cei mai mari pictori din istorie. Viaţa sa a fost una plină de chinuri. Aproape toată lumea ştie despre faptul că pictorul olandez şi‑a tăiat o parte din ureche. De asemenea, se zvoneşte că ar fi băut terebentină (un lichid incolor, cu miros caracteristic, ce se extrage prin distilarea răşinii coniferelor, fiind întrebuinţat în industrie şi medicină) şi că ar fi încercat să mănînce vopsea. Pe 27 iulie 1890, van Gogh s‑a împuşcat în piept, după care s‑a retras în camera sa, unde şi‑a petrecut ultimele clipe din viaţă fumîndu‑şi pipa.

3. Edgar Allan Poe (1809–1849)

Cunoscut în primul rînd pentru poemul "The Raven" (Corbul), Edgar Allan Poe a scris, printre altele, fascinante poveşti horror şi poliţiste. În ciuda abilităţilor sale de scriitor, Poe a avut numeroase probleme cu alcoolul şi chiar a avut gînduri sinucigaşe. Cauzele şi circumstanţele morţii sale la doar 40 de ani au rămas necunoscute, dar se presupune că ar fi fost vorba despre un atac de cord. "Oamenii au spus despre mine că sînt nebun, dar nu a fost lămurit încă dacă nebunia este sau nu cea mai măreaţă formă de inteligenţă, dacă este profundă şi nu provine dintr‑o dereglare de gîndire", a scris Edgar Allan Poe însuşi.

2. Ludwig van Beethoven (1770–1827)

Contribuţiile lui Beethoven în domeniul muzicii au fost monumentale. Pasiunea sa şi compoziţiile geniale au condus muzica instrumentală la un alt nivel. Însă, faimosul compozitor a avut o viaţă foarte grea. Fiind crescut de un tată abuziv şi alcoolic, Beethoven au fost responsabil de bunăstarea familiei sale, pînă la vîrsta de 18 ani. Unul dintre cele mai tragice aspecte din viaţa sa a fost surzenia, care a început să se manifeste treptat între vîrstele de 30 şi 49 de ani. În mod remarcabil, Beethoven a fost capabil să compună unele dintre cele mai apreciate opere ale sale după ce şi‑a pierdut auzul. Zbuciumul interior prin care a trecut compozitorul german a fost surprins în scrisorile adresate fraţilor săi, în care discuta chiar de dorinţa de a se sinucide.

1. Sir Isaac Newton (1642–1727)

Avînd numeroase şi importante contribuţii asupra fizicii şi mecanicii, Sir Isaac Newton este cunoscut la nivel mondial drept un gînditor genial. Printre contribuţiile sale se numără inventarea calculelor diferenţiale şi integrale, explicarea gravitaţiei universale, dezvoltarea legilor mişcării şi realizarea primului telescop‑reflector. În ciuda acestor reuşite notabile, Newton a suferit numeroase tendinţe psihotice şi schimbări bruşte de dispoziţie, inclusiv perioade de entuziasm sălbatic. Tatăl său a murit înainte ca el să se nască, Isaac Newton fiind despărţit şi de mama sa între 2 şi 11 ani. Aşadar, dereglările sale mentale au putut fi rezultatul prelungitei experienţe traumatizante din copilărie.

http://www.evenimentul.ro/
 
Momente-cheie in moda si influenta lor.



"Moda isi pierde valoarea, stilul este etern" afirma Yves Saint Laurent, punctand faptul ca de-a lungul vremii, marile case de moda si-a pastrat stilul care le-a consacrat, desi creatiile difereau de la un sezon la altul, Chanel a ramas mereu clasic, iar Gaultier mereu excentric! Cum a inceput totul? Aveti ocazia sa aflati dintr-o istorie a modei, prezentata mai jos, cu detalii semnificative si aspecte revolutionare!

In urma primului razboi mondial, putem regasi primele schimbari majore in ceea ce inseamna moda mondiala. In toate domeniile, lucrurile au luat o noua intorsatura, apareau masini de viteza, jazz-ul devenea popular, iar a fi bronzat era deja la moda. O viziune avangardista insotea fiecare ideal de eleganta. Prinsa in cercul dinamic al timpului respectiv, trend-urile modei se schimbau in acelasi ritm.

Look-ul femeilor s-a schimbat in acea perioada semnificativ. De la coafuri sofisticate si cocuri, la par scurt sau bob, de la rochii pana dupa genunchi, la fuste peste acestia, noua infatisare a femeilor a fost considerata asemanatoare baietilor. Noile femei aspirau la o educatie aleasa, care sa le asigure o profesie, se bucurau de relatii romantice scurte sau lungi, chiar ajungeau sa joace tenis, golf si nu se mai sfiau sa fumeze.

Acest stil androgin, a fost oficial recunosc la Exposition Internationale des Artes Decoratifs et Industriels Modernes, care a avut loc in Paris, in anul 1925. Aceasta a dus la denumirea stilului de Art Deco. Rochiile simple, cu brauri, lenjerie intima tot mai sofisticata, rujul rosu, pudra deschisa la culoare si aparitia blush-ului sunt specifice acelei perioade. Tenismena de origine franceza Suzanne Lenglen a ajutat la crearea a tot mai multor vestimentatii pentru sportivi de gen feminin. Costumul de baie, era realizat din ce in ce mai putin material, expunand fara jena tot mai multa piele. Tinuta de plaja si-a facut cunoscuta prezenta incepand tot cu aceasta perioada, in care pantaloni scuri deveneau la moda in statiuni.

Gabrielle ("Coco") Chanel a jucat un rol decisiv in noul aspect al femeilor, in ceea ce priveste vestimentatia. A creat haine pentru confort, simple, cu o aparenta chic, combinatii inovatoare a diferitelor materiale odata folosite doar pentru vestimentatia barbatilor. Chanel a creat o complet noua etica a hainelor si a devenit o emblema a femeilor pregatite sa aibe o viata activa.

Perioada anilor 1920 si 1930, este considerata a fi "epoca de aur"a haute couture. Mai multe nume de designeri care au pus bazele acetor termeni, au aparut atunci, cum ar fi Jean Patou, Edward Molyneux sau Lucien Lelong. In designul hainelor feminine Chanel si Madeleine Vionnet au jucat rolul cel mai important. Vionnet a inventat aproximativ toate felurile de gulere pe care si azi le intalnim la diferite haine, iar inspirata fiind de kimono, a creat rochia construita dintr-o singura piesa.

Noile miscari in arta, asa cum este Suprarealismul sau Futurismul s-a resimtit si in vestimentatia propusa de designeri. Arta si moda au mers mana in mana, aducand in acea perioada schimbari radicale designului de orice fel. Insa in 1929, marea criza economica a oprit avantul prosperitatii in aceste domenii. Din acest motiv, anii 30 au adus un look mai natural, rochiile lungi de seara au revenit la moda, iar parul nu se mai purta scurt, ci mai lung, sa permita crearea unor bucle naturale. Au avut loc regrese in toate domeniile, mai putin in moda. S-a continuat crearea hainelor sport, fustelor scurte de zi, deoarece oamenii petreceau mult timp in statiuni sau la plaja, astfel ca necesitatea hainelor de acest gen a fost tot mai mare, aparand si termenul de "pret-a-porter"sau "ready-to-wear". Elsa Schiaparelli a fost unul din designerii acelor timpuri care a produs aceasta schimbare. A lucrat cel mai mult cu artistii si oamenii faimosi din perioada respectiva, stilul ei vestimentar fiind influentat de Dadaism, adoptand si idei din Suprarealism pentru crearea rochiilor si coafurilor mai excentrice. Schite a lui Salvador Dali sau Jean Cocteau au fost imprimate pe o parte din creatiile ei, exerimentand noi materiale, asa cum este vinylul sau celofanul.

Desi designerii mentionati mai sus, au primit recunostinta internationala, in 1937 in Paris, Cristobal Balenciaga a deschis primul salon de moda, oferind creatii cu o completa schimbare spre modern, starnind numeroare interese pentru acest nou stil.

La sfarsitul anilor 30, filmele americane au influentat considerabil perceptia oamenilor despre moda. Femeile care urmareau aceste filme, doreau sa se inspire din revistele care promovau "couture-ul" parizian.

Fotografiile, inventie a secolului 19, cresteau in importanta in reviste. Fotografiile de moda nu au intarziat sa apara, devenind tot mai relevante datorita imbunatatirii calitatilor acestora. Adolphe de Meyer in 1910 si Edward Steichen in 1920, sunt considerati a fi inventatorii fotografiilor de moda. In 1930 cand au aparut fotografiile color, principala atractie a revistelor nu mai era coloristica cat fotografiile in sine. Toni Frissell a introdus fotografia realizata afara cu lumina naturala. A urmat Man Ray si alti numerosi fotografi, care au incercat diferite posibilitati de tehnici in fotografie.

Al doilea razboi mondial a cauzat numeroase regresii in moda pariziana. Multe magazine "couture"au fost nevoite sa se inchida. Intentia germanilor a fost sa transfere toata aceasta industrie a modei din Paris catre Berlin sau Viena. In 1940 a fost introdusa o lege prin care s-a stabilit cat material se foloseste pentru orice haina, spre exemplu pentru un sacou nu aveau voie sa foloseasca mai mult de 4 m de material. Multi oameni au fost nevoiti sa-si reactualizeze hainele vechi. In Anglia s-a dat ordin sa se creeze un anume prototip, in speranta ca se vor salva bani si materiale, avand in vedere recenta trecere a razboiului. In 1941 cand SUA intra in razboi, au continuat si ei aceasta economie in ceea ce priveste moda, sugerandu-se crearea fustelor drepte, fara pliuri, iar materialele inflorate au fost complet interzise.

Datorita restrictiilor in ceea ce priveste materialul, siluetele slim cat si fustele foarte scurte devin dominante in moda internationala. Fiind in plin razboi, s-a dezvoltat insa o noua divizie a fashion-ului, cea care sa creeze haine militare. Statele Unite care a fost cel mai mare client al modei pariziene, incepea sa-si dezvolte propria industrie de haute couture, insa in special tinute casual, de zi sau ready-to-wear. S-a dezvoltat astfel stilul californian casual, stilul new york-ez business si astfel s-au ridicat primii designeri americani, cum este si Claire McCardell, care au promovat frumusetea practica a hainelor.

Dupa eliberarea Parisului in 1944, acesta si-a reluat activitatea urgent in ceea ce priveste moda. Noi colectii au aparut, iar designeri de renume precum Jacques Fath sau Pierre Balmain isi fac simtita prezenta. In 1945, s-a planificat si realizat "Theatre de la Mode", o expozitie cu manechine ce aveau peste 1,70 m, imbracate in haine couture din cele mai recente colectii. Aceasta a fost o miscare a designerilor din dorinta de a-si prezenta amplu creativitatea si ceea ce considera la moda. In 1947, Christian Dior lanseaza prima colectie "The new look", care a avut un impact palpabil in industria internationala a modei. Rezultatul a fost ca "haute couture-ul" si-a recastigat o pozitie dominanta in fashion, mai atenuata decat inaintea celui de-al doilea razboi mondial. Este interesant cum aceasta miscare a revolutionat femeile in a adora acest "new look"care de fapt intorcea spre corset, fuste lungi si vaporoase, tinute de care fugeau cu 2 decenii in urma, incercand sa-si asigure libertati in toate privintele.

Casa de moda Dior, a influenta astfel anii 50 in ceea ce a insemnat linia pe care au mers cam toate casele mari de moda. In fiecare an, Dior prezenta colectii care aveau cel mai puternic impact asupre modei mondiale. In aceasi perioada, designerul de origine spaniola Cristobal Balenciaga nu s-a lasat mai prejos, creatiile sale aducandu-i titulalura de "The Master"of haute couture. Chanel care si-a suspendat activitatea pe timpul razboiului, a avut o revenire de impact cu "Chanel suit"o versiune noua a costumului din 1920, realizat spre a fi purtat cu lejeritate, o haina casual mereu eleganta prin structura simpla, de unde si tendinta de a pomeni in zilele noastre despre clasicul Chanel. Aceste costume au fost rapid adoptate in anii 60, in toate pietele internationale de "pret-a-porter".

Desi haute couture-ul devenea usor izolat de cererile unei mode care necesita confort pentru marea masa a populatiei, acesta a generat mari nume de designeri in anii 50 si 60, care adunau de 2 ori pe ani, jurnalisti si specialisti in moda din toata lumea, cand prezentau noile colectii, astfel propulsand Parisul ca si capitala a modei internationale.

In 1964, designerul american Rudi Gernreich, a introdus costumul de baie topless, "monokini", care a reprezentat o noua conceptie asupra corpului. Fusta "mini"a dus spre acelasi concept care devenea tot mai practic si agreat de noua societate. Designerul londonez Mary Quant a fost primul care a preluat aceasta tendinta si in moda europeana.

Tot in 1964, designerul Pierre Cardin lanseaza "Space Age Collection", care continea elemente futuriste orientate spre forme geometrice fabricate din "inorganic materials". Acesta a fost unul din designeri care nu si-au pastrat o continuitate in linia clasica cu care au inceput, mergand de-a lungul timpului pe varianta de a crea si a evolua in functie de tendintele agreate mai mult in fiecare perioada in parte!

In 1961 Yves Saint Laurent se desprinde de casa Dior si isi creaza propriul boutique pret-a-porter, reusind sa creeze o fuziune intre arta si moda. In stilul haute couture, Paco Rabanne debuteaza senzational cu o colectie de rochii construite aproape complet din plastic. A fost primul designer care a promovat idea ca nu este nevoie sa folosim doar materiale moi pentru a ne imbraca, urmand colectii in care a adus ca elemente noi metale sau alte materiale dure. In industria chimicalelor, DuPont a descoperit Lycra in 1958.

Desi haute couture a controlat mereu lumea modei, necesitatea oamenilor de a se imbraca repede si confortabil a crescut si astfel si termenul de "pret-a-porter". Acesta a castigat tot mai mult respect in moda internationala. In 1973, se realizat de doua ori pe an evenimente la Paris, care sa promoveze colectiile din acest stil, abordand aceasi strategie ca la haute couture. Aceste evenimente au inceput sa apara si la Milano, New York, Londra si Tokio. Kenzo Tekada a fost primul designer cu colectii in care domina kimono, avand si o resunatoare aparitie pe coperta revistei Elle in 1970. Acesta a continuat sa foloseasca materiale japoneze in cele mai neobisnuite feluri. Anii 60 au adus un trend hippie si folcloric, dar care a disparut mai repede decat a aparut. Jeansii devin la moda, in special in America si in filmele de la Holywood.

Din cauza problemelor economice, in 1980 moda redevenea conservatoare. Traditionalele case de moda Chanel si Hermes isi recastiga notorietatea datorita stilului clasic abordat. Daca azi rostim cuvantul magic "shopping", exista o singura destinatie : Milano, capitala fashion in Italia, devea orasul care anticipa tendintele modei. Giorgio Armani isi face cunoscut numele prin eleganta costumelor barbatesti si femeiesti, iar Gianni Versace intoarce toata atentia mondiala asupra modei, din Paris la Milano, prin creatiile luxoase si totusi practice "Real Clothing". Ambii designeri pun bazele modei italienesti, care urma sa cucereasca lumea. Tot in 1980 designeri avangardisti precum Jean-Paul Gaultier sau Vivien Westwood, au transformat traditionalele corsete sau alte piese vestimentare in adevarate accesorii pentru corpul uman. Astfel de tendinte au intrat chiar si in anii 90.
Designerii japonezi incep sa-si faca simtita prezenta, Yohji Yamamoto starnind un impact asupra modei western, oferind acesteia o sensibilitate japoneza.

Secolul XX aduce noi inovatii in etica stilului si a materialelor folosite. Casele de moda consacrate se lupta la fiecare fashion week pentru a crea un impact mai mare si a schimba tendinte. Cu siguranta urmeaza alte modificari in ceea ce priveste stilul iar ideile celor ce au grija de vestimentatia noastra sunt cu siguranta nelimitate, lucru dovedit de-a lungul timpului si chiar in noile colectii de toama-iarna, deja prezente in magazinele de pretutindeni!

4c90f01a975fe.jpg


4c90f02615b26.jpg


4c90f035c86b6.jpg


4c90f07168836.jpg


4c90f07ba79b1.jpg


4c90f0b0aa611.jpg



4c90f0dc03ed8.jpg



4c90f0eb57fde.jpg


4c90f0d419c91.jpg
 
Descopera cele mai frumoase 10 pesteri din lume!

5455_1_1285248283.jpg

Majlis al Jinn este a doua cea mai mare pestera din lume, putand gazdui in prima sa grota Marea Piramada din Gizeh. Accesul se face prin platoul Selma din Oman, neaparat cu o franghie, asta pentru ca intrarea consta intr-o deschizatura aflata exact in varful grotei. Inaltimea pesterei variaza intre 120 si 150 de metri.

5456_2_1285248283.jpg

Waitomo Glowworm putea fi sursa de inspiratie pentru James Cameron, asta pentru ca aici traiesc viermii din specia Arachnocampa luminosa, cunoscuti pentru larvele lor care emit lumina. Pestera s-a format acum 30 de milioane de ani, fiind initial umpluta cu apa. Acum, se pot observa formatiuni din calcar, corali si scoici la tot pasul. Pestera se gaseste in Waikato, o regiune a insulei de nord.

5457_3_1285248283.jpg

Reed Flute este una dintre cele mai vizitate pesteri din lume. Aflata la cinci kilometri nord de orasul chinezesc Guilin, pestera si-a primit numele de la stuful care creste pe langa ea si din care oamenii isi fac fluiere. Are 240 de metri lungime, iar inauntru este un mic paradis presarat cu coloane, stalagmite si stalactite, lacuri si cristale. Este iluminata artificial, in mai multe culori.

5458_4_1285248283.jpg

Pestera slovena Škocjan a intrat in 1986 in patrimoniul UNESCO. Este astazi comparata cu Muntele Everest, Marea bariera de corali, insulele Galapagos sau Marele Canion, pentru unicitatea si splendoarea locului. Raul Reka patrunde in pestera, curge subteran 34 de kilometri si apoi iese la suprafata, devenind raul Timavo. Galeriile insumeaza 3.5 kilometri in lungime.

5459_5_1285248283.jpg

Pestera Mammoth este cea mai lunga din lume, putand fi vizitata in centrul statului Kentucky. In 1941 a intrat intr-un parc national, iar in 1990 a fost inclusa intr-o biosfera internationala. Exista 591 de kilometri de galerii!!

5460_6_1285248283.jpg

Pestera Fantastic Pit din LaFayette, Georgia, are o inaltime maxima de 179 de metri, cea mai mare din SUA. Se coboara in rapel, trecand pe langa straturile de roci vechi de milioane de ani. O piatra aruncata de sus atinge fundul in aproximativ opt secunde..

5461_7_1285248283.jpg

Eisriesenwelt se gaseste in Austria, la 40 de kilometri sud de Salzburg. Este cea mai mare pestera de gheata din lume, avand galerii si camere lungi de 42 de kilometri. Numai primul kilometru este acoperit de gheata si poate fi vizitat de turisti.

5462_8_1285248283.jpg

La Cueva del Fantasma sau pestera Fantomelor se gaseste in Venezuela, fiind un loc in care se poate ajunge cu elicopterul. Geologii au cazut de acord ca nu este practic o pestera, ci o formatiune aparuta prin prabusirea unui masiv si colmasarea rocilor adiacente.

5463_9_1285248284.jpg

Parcul Carlsbad contine si o pestera spectaculoasa, aflata in muntii Guadalupe din New Mexico. Turistii coboara 230 de metri cu liftul sau pe jos, apoi ajung intr-o camera de 1219 metri lungime, 190 metri latime si 107 metri inaltime. Aceasta camera, alintata si Big Room, ocupa locul sapte in lume la capitolul grandoare.

5464_10_1285248284.jpg

Pestera de Cristal se gaseste in regiunea miniera Naica din Chihuahua, Mexic. Este foarte greu sa percepi dimensiunea cristalelor pana nu vezi acei oameni in portocaliu. Ele au pana la zece metri lungime si 1.2 metri in diametru, fiind formate prin scurgerea sulfatului de calciu datorita apropierii de magma, acum cateva milioane de ani.

yuppy.ro
 
Ajanta & Ellora: pesterile unde dorm Zeii.



In labirintului sacru sapat in piatra dura din Maharasthra se afla cele mai mai mari si mai impresionante temple ale Indiei stravechi. Create cu milenii in urma, templele subterane adapostesc intransele esenta mistico-religioasa a Indiei. Intr-o armonie totala, cum mai exista doar in Tinutul Baharatilor, aici troneaza una langa alta, incremenite intr-un suras intelept si atoateintelegator Hinduismul, Budismul si Jainismul, cele trei mari religii ale Indiei.



Sanctuare, Temple, Muzee si Pesteri

Situate in apropierea stravechiului oras Aurangabad din statul indian Maharashtra, celebrele si in acelasi timp tainicele pesteri de la Ajanta si Ellora ofera privitorului o calatorie in timp spre acea Indie fascinanta pentru noi toti, prin culturile, religiile si geniul sau uman.

Conform oricarui ghid de calatorie, cele doua complexe carstice, unde insasi Divinitatea si-a gasit adapost incrustata in piatra, sunt morminte, sanctuare sau monumente si gazduiesc unele dintre cele mai splendide exemple de arta si arhitectura religioasa indiana veche.

01-4.jpg

Cele 34 de pesteri de la Ellora, alaturi de cele 29 pesteri care alcatuiesc complexul de la Ajanta au asteptat mai mult de un mileniu pana cand au fost redescoperite. Evenimentul a avut loc pe data de 28 aprilie 1819, cand John Smith, un ofiter britanic aflat la vanatoare de tigri, a descoperit accidental intrarea uneia din pesterile templelor subterane (dupa catalogarea ulterioara, a fost vorba despre pestera nr.9).

La scurt timp dupa momentul descoperirii, pesterile si-au castigat faima bine-meritata datorita amplasarii exotice, arhitecturii unice si secolelor de istorie misterioasa uitata sub trecerea timpului. Astfel, ambele complexe carstico-religioase au intrat sub protectia UNESCO in anul 1983, cand au primit titlurile de World Heritage Sites. Sa le cunoastem mai bine.
02-3.jpg


Ajanta – Somnul Iluminatului

Cele 29 de pesteri ascunse sub colinele Sayhari, in apropiere de valea raului Waghora contin intransele sculptata si pictata intreaga epopee a budismului si povestea vietii lui Buddha Sakyamuni (563 - 411 i.Hr.), fostul print devenit ascet si intemeietor al acestei stravechi religii orientale care castiga noi adepti si in zilele noastre.

Primele sanctuare, denumite Chaytia Grihas, sunt sapate la adancimea medie de 75 metri si au fost construite in timpul dinastiei Satavahana, undeva in secolele 1 si 2 i.Hr. Picturile murale din Ajanta, au rezistat doar datorita climei si umiditatii propice a aerului, fiind considerate de specialisti drept cele mai vechi exemple de picturi murale descoperite vreodata in intreaga Indie. Cea mai mare parte a operelor de arta "in situ" au fost create, paradoxal, intr-o foarte scurta perioada de timp, daca ne gandim la niste picturi si sculpturi imense, realizate cu mijloace rudimentare in pesteri enorme, luminate doar de faclii. Este vorba despre perioada in care a domnit regele Harishena (475 - 500 d.Hr.) din dinastia Vakataka.

20 de pesteri din cele 29 au avut rolul de Viharas: manastiri subterane ale caror sanctuare tronau intotdeauna in partea centrala a pesterilor. Retrasi aici intr-o recluziune totala, calugarii budisti nu se erijau doar in rolul lor initial, acela de practicanti ai ritualurilor lasate de Iluminat, ci si in artisti. Datorita muncii lor titanice, pesterile de la Ajanda au devenit in acele timpuri, adevarate centre vibrante ale culturii si civilizatiei budiste, intr-un noian de regate vecine care isi pastrasera vechea orientare religioasa de sorginte hinduista.

Toate statuile de dimensiuni colosale si de o precizie a detaliului neegalata nicaieri in lume, au fost sculptate prin eforturi titanice de catre credinciosii calugari care aveau la dispozitie doar banale dalte si ciocane. Aici se afla cea mai mare statuie care il reprezinta pe Buddha dormind realizata in perioada antica (in prezent, in China, se lucreaza la terminarea celei mai mari statui a lui Buddha dormind, statuie a carei lungime este de circa 68 de metri).

Sculpturile de pe pereti reprezinta scene din Jatakas, o bogata culegere de traditii orale referitoare la numeroase intamplari din perioadele deselor incarnari ale lui Buddha. Alte secvente redau motive decorative specific indiene.

Una dintre cele mai impresionante pesteri adaposteste o statuie colosala a lui Buddha aflat in stare de meditatie profunda (Paranirvana), mainile Iluminatului fiind incremenite pe veci in semnul mudrei Dharmahacrakrapravartana. Picturile murale de la Ajanta umplu literalmente peretii si tavanurile unora dintre pesteri (conform traditiei budiste este interzis ca podeaua pe care calca oamenii sa fie decorata cu imagini sau scene din viata si intamplarile prin care a trecut Buddha).
Specialistii cred ca picturile care reprezinta intamplari din Jatakas decoreaza peretii pesterilor astfel incat derularea lor sa produca un remarcabil efect vizual-hipnotic credinciosilor care intrau in pesterile-temple. Episoadele narative sunt pictate unul dupa altul intr-o remarcabila succesiune vizuala, impactul lor fiind coplesitor chiar si pentru turistii si vizitatorii de alte credinte. O mare atentie a fost acordata si reprezentarii cat mai elaborate a zeitatilor feminine si printeselor omniprezente in evolutia spirituala a celui care a fondat una dintre cele mai mari si mai remarcabile religii ale lumii.

ajanta6-1.jpg


ajanta5-1.jpg


ajanta4-1.jpg


ajanta3-1.jpg


ajanta2-1.jpg


ajanta1-1.jpg


ajanta7.jpg


ajanta8.jpg


ajanta9-1.jpg


Ellora – Divinitatea unita in piatra

Foarte multi experti care si-au dedicat vietile studierii artei si culturii indiene sunt de parere ca pesterile de la Ellora reprezinta culmea artistica pe care a atins-o stilul indian de sculptura in piatra. Cele 34 de pesteri sunt sculptate in laturile unei colinei Charanandri alcatuita din roci bazaltice. 12 pesteri sunt consacrate Budismului, 17 Hinduismului, iar 5 pesteri adapostesc temple si altare ale religiei Jainiste. Intregul complex este o stralucita demonstratie asupra tolerantei si armoniei religioase care domnea in acele timpuri stravechi in India.

Toate pesterile-sanctuare buddhiste de aici au fost construite intre anii 630-700 d.Hr., marea lor majoritate avand rolul de Viharas. Pesterile sunt mari, spatioase, adapostind cladiri multietajate, sapate migalos in peretii de stanca. Cladirile includ sali de intalnire, dormitoare, camere destinate rugaciunilor si meditatiilor, bucatarii si chiar W.C-uri.

Toate sculpturile din pesterile buddhiste reusesc in mod sublim sa surprinda gratia, detasarea, serenitatea si compasiunea inerente lui Buddha Gautama, arhatilor si zeitatilor secundare din religia Iluminatului. Cea mai faimoasa pestera din complexul dedicat buddhismului este pestera numarul 10 sau Vishvakarma, cum este denumita de localnici.

Odata ce ai trecut de una dintre intrarile sale multietajate, esti de-a dreptul coplesit de finetea si precizia detaliilor statuilor, care par sculptate in lemn cald si maleabil, nu in piatra dura si rece. In mijlocul pesterii troneaza o statuie de peste 3 metri inaltime care il reprezinta pe Buddha asezat intr-o postura din care predica credinciosilor.

Pesterile hinduse au fost construite in timpul perioadei Kalachuri, iar toate structurile sculptate reprezinta stiluri distincte ale viziunii creatoare si a talentului individual a generatii intregi de sculptori care proveneau din familii unde aceasta arta dificila era deprinsa din frageda pruncie.

Pestera numarul 16 reprezinta culmea arhitecturii subterane hinduse. Denumita si Kailasa, in onoarea muntelui sacru unde locuieste zeul Shiva, pestera incearca sa reproduca fidel detaliile descrise in purane (texte sacre hinduse) referitoare la adapostul ales de maretul si temutul zeu. Templul ramane o realizare splendida a artei de inspiratie dravidiana, admirata zilnic de mii de turisti.

O alta pestera, denumita Dhashavatara sau pestera 15, este inca un exemplu de intelegere si toleranta reciproca intre religii. Initial o pestera-templu buddhista, Dhashavatara a devenit cu timpul un locas sacru hindus. Pe langa sculpturile originale buddhiste, pastrate intacte, locasul de rugaciune a fost ornat, mai apoi, de catre credinciosii hindusi cu portretele in piatra ale celor 10 avataruri ai zeului Vishnu. Una dintre cele mai dramatice si spectaculare imagini reprezinta moartea demonului Hiranyakshipu, cand zeul Vishnu ia forma lui Narasimha (omul leu) si intinde o mana spre umarul lui Hiranyakshipu, inainte de a-i da demonului lovitura finala.

Pesterile jainiste, definitivate intre secolele IX-X d.Hr., apartin toate sectei ascetilor Digambara (cei ce se invesmanteaza cu cerul), celebri pentru nuditatea lor autoimpusa. Templele redau perfect dimensiunile specifice ale filozofiei si traditiei jainiste: sculpturile reflecta un sens strict al ascetismului.

Cu toate ca nu sunt la fel de mari precum cele hinduse sau buddhiste, templele subterane jainiste adapostesc opere de arta impodobite cu detalii exceptionale. Cele mai remarcabile altare subterane sunt cele de la Chhota Kailash, Indra Sabha si Jaganath Sabha.

Odata iesit din lumea de piatra si culoare a Indiei milenare, iti trebuie cateva zile sa iti revii, rastimp in care vei constientiza cu adevarat grandoarea operelor vizitate. Dupa care, mai devreme sau mai tarziu, revii inevitabil la Ajanta & Ellora. Cel putin asa arata statisticile oficiilor de turism indiene, ale caror date coroborate spun ca mare parte a turisii occidentali care vin la pesterile-temple, au mai poposit aici in anii anteriori. Sau poate, cine stie, si in alte vieti.

In fond, suntem in India, cea fara de varsta si termene de comparatie!.
ellora1-1.jpg


ellora2-1.jpg


ellora3-1.jpg


ellora4-1.jpg


ellora5-1.jpg


ellora6-1.jpg


ellora7-1.jpg
 
5 mistere incredibile pe care nu le stiai

Omul iubeste misterul: in iubire, in istorie, in natura. Oriunde. In trecut, multe lucruri s-au intamplat si majoritatea oamenilor din timpurile actuale le cunosc deloc sau prea putin. De la organizatii, la planuri si pana la locuri secrete, va invitam sa descoperiti cinci mistere incredibile, pe care probabil ca nu le stiati.
5465_1_1285661385.jpg



Valea oamenilor fara cap

Undeva prin nordul Canadei, raul Nahanni isi croieste drum printre muntii inzapeziti. El coboara, lasand in urma ghetarii si deschizand o vale larga. Tonele de apa cad intr-o cascada uriasa. La stanga si la dreapta, pe tarmuri, gheizerele isi arunca din cand in cand aburii fierbinti si apa clocotita. Un front atmosferic atipic aduce un aer nesperat de cald. Acolo, pe valea Nahanni, ai zice ca se afla o lume in aceasta lume. Una tropicala, care se rupe de tot contextul natural neprimitor. Nahanni a fost intens frecventata de catre cautatorii de aur, pentru ca raul abunda in pretiosul metal. Cu toate acestea, i se spune si "valea oamenilor fara cap", pentru ca aici au avut loc crime inexplicabile. In 1908, fratii Macleod au ajuns in zona pentru a identifica locurile bogate in aur. Au fost gasiti mai tarziu pe mal, decapitati. In 1917, elvetianul Martin Jorgenson a fost gasit la fel. In 1945, un miner din Ontario a fost descoperit in sacul sau de dormit, dar fara cap. Multi au spus ca toate crimele au fost facute de ursii grizzly, insa hai sa fim putin seriosi, ce urs isi decapiteaza cu precizie victimele? Alte ipoteze sustin ca unele triburi indiene isi apara astfel locurile sacre. Nu in ultimul rand, s-a vorbit despre entitati malefice care controleaza valea...

5466_2_1285661385.jpg



Harta Creatorului

In 1995, Aleksandr Chuvyrov, profesor de stiinte fizice si matematice la universitatea Bashkir din Rusia, pornea un studiu privind migratia chinezilor spre Siberia si muntii Urali. Cercetarile ulterioare s-au dovedit a fi spectaculoase, asta pentru ca profesorul a aflat despre niste placi de piatra descoperite prin secolul XVII, undeva prin sudul muntilor Urali, intr-un sat numit Chandar. Ajuns acolo, Aleksandr a cautat in van placile. Cand speranta, care ce-i drept moare ultima, chiar era pe moarte, un batran a venit la profesor, conducandu-l pana in spatele curtii sale, unde se aflau cateva placi impresionante. Ele aveau sculptate harti si mesaje intr-un limbaj necunoscut. Mai mult, prin analize performante s-a aflat ca acele placi contineau scoici cu vechimi de peste 120 de milioane de ani, care au dus la datarea placilor la o vechime identica. Hartile aratau regiunea Ural modificata, cu baraje uriase si sisteme de irigatii pe toate cele trei rauri principale. Cireasa de pe tort a fost reprezentata de analiza materialului: trei straturi de roci diferite, dintre care ultimul un portelan special cu rol de protectie. Profesorul Chuvyrov a marturisit uimit ca acele placi nu puteau fi facute manual, ci cu anumite masinarii. Nu stim altii cum sunt, dar noua acesta chiar ni se pare un mare mister...

5467_3_1285661385.jpg



Grifonul din Brentford

Grifonul este animalul mitologic jumatate vultur, jumatate leu, care avea rolul de a pazi comorile si lucrurile de valoare. De la mitologie si pana la realitatea trecutului sau a prezentului e cale lunga. Nu la fel se intampla cu grifonul din Brentford, un oras din Marea Britanie. Acolo, mai multi oameni au relatat ca au vazut creatura de pe strada sau dintr-un autobuz. O stire a aparut si la 6 o'clock news, cand un psiholog ce facea jogging a vazut un grifon pe o benzinarie... Se pare ca englezii si scotienii, daca nu au monstri, si-i inventeaza (monstrul din Lockness; acum grifonul din Brentford). Stiti ce e chiar interesant? Se pare ca in expeditiile sale, celebrul James Cook l-a avut alaturi pe Joseph Banks, un botanist. Acesta a relatat ca a capturat un grifon de pe o insula din Pacific si l-a adus in Marea Britanie. Acum, locuitorii din Brentford sustin ca e vorba de unul si acelasi grifon...

5468_4_1285661385.jpg



Avionul vechi de mii de ani

India a fermecat o lume-ntreaga. De la noi, cele mai bune exemple sunt Eminescu si Eliade, care s-au contopit cu cultura indiana, cautand niste raspunsuri. Scrierile vechi sanscrite sau hindu contin informatii pretioase din toate domeniile, de la astronomie si pana la matematica. Anumite texte, vechi de mii de ani, vorbesc despre Vimana, o masinarie capabila sa zboare. Exista planuri detaliate, studii despre energia nucleara, despre electricitate, despre vortexuri cu ioni si invizibilitate. Poate ar trebui sa ne uitam in trecut ca sa mergem spre viitor? Mai mult ca sigur. Textele descriu un avion nuclear, lucru imposibil pentru acele timpuri. Cu toate acestea, exista informatii despre Mohenjo-Daro, un oras care a fost ras de pe fata pamantului acum 3000 de ani. Studiile moderne au aratat ca acolo exista un nivel inalt de redioactivitate, iar oasele gasite sunt incarcate cu nivele mult mai mari fata de cele de la Hiroshima sau Nagasaki. Sa fi avut popoarele vechi de-a face cu energia nucleara?

5470_6_1285661385.jpg



Ce a facut Iisus de la 12 la 30 de ani?

Potrivit Bibliei, la 12 ani Iisus era intr-un templu din Ierusalim. Apoi, la 30 de ani era botezat de catre Ioan Botezatorul. Dar ce anume anume a facut Mantuitorul in optsprezece ani? Exista unele marturi care spun ca a luat calea orientului, mergand spre Irak si Pakistan, apoi pana in Tibet, unde a petrecut sase ani. Au fost sase ani de invataturi, Iisus intorcandu-se plin de pilde in Ierusalem. In 1887, exploratorul rus Nicholas Notovich a ajuns in Tibet, unde a descoperit o scriere veche de cel putin o mie de ani. In ea se vorbea despre un anume Issa, care a studiat printre calugari. Intrebandu-l pe lama ce inseamna Issa, acesta i-a raspuns "Iisus". Notovich a scris si o carte intitulata "Viata secreta a lui Iisus". Mai mult, exista Bhavishya Maha Purana, o scriere indiana veche, in care Printului Casmirului relateaza despre intalnirea sa cu un om cu plete, imbracat in alb si foarte intelept, care spunea ca este nascut dintr-o virgina, nu este iubit de poporul sau si este fiul lui Dumnezeu...

yuppy.ro
 
.
Cele mai rare limbi vorbite pe Terra




Globalizarea si tehnologizarea galopanta au ca efecte secundare inclusiv disparitia rapida a unor limbi si dialecte. Limbile vorbite de mici populatii umane sunt printre cele mai amenintate de « atacul » computerelor si mass mediei. O serie de lingvisti rusi au lansat un proiect prin care incerca sa pastreze un numar de 5 din grupul celor mai rare limbi amenintate cu disparitia.


Ter Sami - vorbita doar de doua persoane, Ter Sami este probabil cea mai rara limba din lume. Este, de fapt, un dialect al limbii lapone care va disparea odata cu moartea celor doi vorbitori care mai supravietuiesc in nord-estul peninsulei Kola din Rusia. Majoritatea vorbitorilor de Ter Sami au fost eliminati in timpul regimului sovietic, sfarsind in gulag, in vreme ce restul au murit de batranete.


Kayardild - vorbita de 10 persoane. Este o limba folosita doar in insula Bentinckt de pe langa Australia. Conform specialistilor, va dispare in urmatorii 10-15 ani deoarece toti cei care o cunosc cunt persoane varstnice, fara copii.


Ume Sami - este un dialect al limbii laponilor vorbit de circa 10 persoane care traiesc de-a lungul raului Ume din Suedia.


Pite Sami - de asemenea un dialect lapon, este vorbit de un grup de doar 20 persoane care traiesc de-a lungul granitei dintre Suedia si Norvegia. Este unul dintre cele 4 dialecte ale limbii Sami care nu are un alfabet sau o forma de scriere oficiala.


Limba Votica - Un mic grup de 20 persoane care traiesc in nord-estul Rusiei, in Ingria, mai vorbesc acesta limba straveche. Pe vremuri era limba oficiala a tribului votilor.


Sursa: Pravda
 
Universurile paralele sunt posibile

Pana una-alta, ideea e considerata doar de domeniul fantasticului. Si totusi oamenii de stiinta incep sa afirme tot mai des ca este foarte posibil sa existe dimensiuni paralele, iar nasterea Universului ar fi putut avea loc nu in urma Big-Bang-ului (explozia initiala) ci a unei coliziuni tocmai intre doua astfel de universuri paralele.

Descoperirea unui univers paralel ar fi unul dintre cele mai importante evenimente ale secolului nostru, insa posibilitatea ca asa ceva sa se intample nu este exclusa de catre savanti, indeosebi de catre cei de la Institutul CERN, de langa Geneva, relateaza RFI.

Alti teoreticieni renumiti de la Universitatile Princeton si Cambridge afirma ca, de fapt, cosmosul a fost creat de o coliziune intre doua Universuri care au fost atrase unul catre altul din cauza faptului ca din unul se “scurgea” gravitatia

La Geneva, de-a lungul unui tunel de 84 de km, componentele care intra in structura Universului sunt acum accelerate la viteza luminii. Mai interesant decat descoperirea bozonului Higgs, “particula lui Dumnezeu”, atat de cautata pana acum, s-ar putea dovedi crearea de mici gauri negre, de dimensiunea unor particule.

Potrivit teoriilor fizicii, ele nu ar putea fi create de Marele Accelerator de Particule de la Geneva, deoarece acesta nu detine nivelul necesar de energie. Insa, daca Universurile paralele exista, ele ar putea oferi gravitatia in plus, necesara crearii unor astfel de gauri negre. Cercetarile urmeaza sa lamureasca acestea aspecte.

Exista multe teorii referitoare la subiectul Universurilor paralele, insa ideea general-acceptata este aceea ca, daca Universul este infinit, atunci orice ar putea sa apara s-a intamplat deja, se intampla sau urmeaza sa se intample.

Potrivit mecanicii cuantice, nimic din ce are dimensiuni subatomice nu exista pana nu este observat. Pana atunci, particulele au un statut incert, ele pot aparea in locuri diferite in acelasi timp.

Particulele neobservate reprezinta un set de stari posibile. Cand un observator face o masuratoare, particula se stabileste intr-una din optiunile posibile.

In 1957, matematicianul Hugh Everett, de la Universitatea Princeton a publicat un articol in care sustinea ca teoria cuantica afirma posibilitatea ca realitatea sa se desparta gradual in doua planuri separate, care exista in acelasi timp. Aceste lumi nu ar fi separate spatial, dar exista ca Universuri paralele. Cercetarile recente facute la Oxford arata ca Everett a avut dreptate.

Concluzia este ca Universul nostru ar fi fost accelerat de coliziunea cu un alt Univers. Astfel, din aceasta perspectiva, Big Bang-ul nu mai este inceputul Universului, ci o poarta catre trecutul plin de cicluri nesfarsite ale evolutiei, fiecare insotit de crearea unei materii noi si a galaxiilor, stelelor si planetelor.

http://think.hotnews.ro
 
Black & White Voodoo


Este putin dupa miezul noptii. Flacarile a mii de torte infipte in nisipul de pe plaja se topesc in bezna, tobele bat intr-un crescendo dement, iar hungan Papa si mambo Maman (Marele Preot si Marea Preoteasa) rostesc rugaciuni, vraji si binecuvantari intr-o limba de mult apusa.

Este putin dupa miezul noptii. Flacarile a mii de torte infipte in nisipul de pe plaja se topesc in bezna, tobele bat intr-un crescendo dement, iar hungan Papa si mambo Maman (Marele Preot si Marea Preoteasa) rostesc rugaciuni, vraji si binecuvantari intr-o limba de mult apusa.
voodoo5.jpg


voodoo2.jpg


Sute de negri si de creoli dantuiesc din ce in ce mai repede, urmand ritmul innebunitor al tobelor, si-l invoca pe Flimani Koku, un stravechi zeu protector african. Dupa trei ore de dans neintrerupt, aproape toti au ajuns intr-o stare vecina cu extazul mistic; in aceasta seara, aleasa este Ifeoma, o virgina de 16 ani, care participa la Festivalul Kokuzahn pentru prima oara. Cei de fata observa semnele si fac cerc in jurul ei. Cu ochii bulbucati, cu spume albe la gura si cu sange fierbinte pe picioare, Ifeoma (Frumoasa, intr-un dialect nigerian) danseaza mai infocat decat toti, dupa care, brusc, se prabuseste in genunchi. Se face liniste. Dupa un timp, trupul fecioarei se ridica tremurand. Este posedat pe deplin de Koku. Zeul le vorbeste credinciosilor prin gura ei despre lumea de apoi, le dezvaluie mistere ingropate in negura timpurilor, face profetii si miracole. Apoi, intr-un act suprem de iubire, Koku se impreuneaza cu toti participantii la ceremonie.
voodoo3.jpg



Misterul fuziunii

In 1697, spaniolii au cedat vestul insulei Hispaniola (descoperita de Columb la 5 decembrie 1492) Coroanei franceze, iar noua colonie, botezata Saint Dominique, a devenit in scurta vreme cea mai bogata din lume. Intre 1697 si 1791, se estimeaza ca aici au fost adusi cu forta intre 500.000 si 1.000.000 de sclavi negri. Tratamentul inuman (dincolo de privarea de libertate, de infometare si de tortura) la care au fost supusi acestia a avut drept scop impiedicarea formarii unei comunitati africane puternice, care ar fi amenintat stabilitatea, organizarea si profiturile coloniei. In mod ironic, insa, in mizeria sclaviei, diferitele grupuri etnice africane s-au unit prin singura forma de libertate care le mai ramasese: cea interioara, spirituala. Astfel s-a nascut cel mai puternic si mai exotic sincretism din lume – voodoo.
voodoo1.jpg


Procesul prin care zeci de ritualuri si credinte africane diferite, alaturi de elemente crestine, au fost amalgamate si apoi sintetizate intr-o noua si unica religie este singular in istorie si ramane un mister. Nimeni nu a tinut o evidenta a devenirii spirituale prin care au trecut sclavii africani. Cert este doar ca, la inceputul secolului al XVII-lea, toti negrii din Saint Dominique erau practicanti voodoo. Multi istorici considera ca voodoo a fost si nucleul in jurul caruia s-a cristalizat miscarea de eliberare a sclavilor, care a culminat, dupa numeroase acte de revolta inabusite in sange de catre francezi, cu proclamarea independentei (1804) si cu formarea Republicii Haiti, in sudul insulei.



Esenta neagra

Practicantii voodoo cred ca Universul este un intreg, o matrice cauzala in care nici un eveniment, nici o manifestare nu sunt intamplatoare, pentru ca pana si cel mai mic lucru, pana si cea mai neinsemnata fiinta le afecteaza pe toate celelalte si fiecare individ este o oglinda a celorlalti. De aceea, voodoo, asemenea budismului, manifesta un respect deosebit pentru toate formele de viata. Zeitatea suprema voodoo este numita astazi, de catre credinciosi, Bon Dieu, dar in unele ritualuri inca i se mai spune pe numele stravechi – Olorun sau Mawu (care se talmaceste prin Sarpele).
voodoo7.jpg


Etern, imuabil si incognoscibil, Olorun i-a incredintat Facerea Lumii fratelui sau mai mic, zeul Obatala, iar acesta din urma a hotarat sa stapaneasca singur Creatia. Din cauza trufiei sale, lumea a iesit stramba si nedreapta. Pentru a indrepta raul produs de Obatala, Bon Dieu i-a trimis in lume pe Loa (Lwa sau Misterele), ingeri sau spirite calauzitoare. De altfel, termenul voodoo provine dintr-un stravechi cuvant african, vodun, si inseamna Spirit, intreaga aceasta religie bazandu-se pe spirite – singurele forme de manifestare ale Dumnezeului Bun in lumea nedreapta, cruda si rea.
voodoo8.jpg


In timpul ceremoniilor, asemenea zeilor, Loa pot poseda trupurile participantilor, invatandu-i calea spre nemurire, spre Dumnezeu. Insa Loa se exprima si prin fenomene naturale, lucruri si fiinte, motiv pentru care numeroase amulete si obiecte ritualice, alaturi de sacrificiile de animale, detin un rol central in slujbele voodoo.



Everything is Voodoo!

Astazi, numarul practicantilor voodoo se ridica la peste 60 de milioane. Credinta in spirite este una practica, jucand un rol important in familie si in comunitate. Dupa o vreme, stramosii devin parte a lumii spiritelor si se intorc sub forma de Loa, pentru a-i invata pe tineri istoria si traditiile voodoo. Practicantii apeleaza la preoti aproape zilnic, pentru a primi sfat si consultanta spirituala. Iar hungan Papa sau mambo Maman afla raspunsul la problemele credinciosilor in timpul ceremoniilor, cand sunt posedati de Loa. Astazi, in Haiti, este o practica obisnuita ca in spitale, in timpul operatiilor, medicii sa fie dublati de vraci sau de preoti. De asemenea, in orice satuc si orasel din fosta colonie exista institutii de indepartat blesteme, de cerut noroc, fericire si viata lunga, in cadrul carora oficiaza hungani si mambo. Dupa secole de persecutii din partea colonistilor si a dictatorilor de tot felul, voodoo si-a gasit, in cele din urma, linistea.
voodoo4.jpg



Magie alba vs. magie neagra

Majoritatea vrajilor voodoo sunt vraji de insanatosire, de binefacere, de dragoste sau de purificare . Actul posesiunii voodoo este asemanator unei posesiuni mistice, in care initiatul este „luat la Sfantul Duh“ si devine vehicul al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, voodoo este asociat de catre multi cu promiscuitatea, cu diavolul si cu magia neagra. Cum s-a ajuns aici?

In primul rand, voodoo a fost persecutat aspru si chiar interzis de catre colonistii francezi; de aceea, incepand cu anul 1700, ceremoniile au capatat un caracter secret si au fost performate exclusiv la ore mici din noapte. In plus, negrii nu erau considerati fiinte umane, iar religia lor ciudata nu putea fi in ochii catolicilor decat o manifestare a satanei. Se spune ca insasi Revolutia Haitiana a inceput in timpul unui ceremonial voodoo, Bwa Kayiman, desfasurat pe 14 august 1791. Atunci, un spirit calauzitor pe nume Ezili Dantor (echivalent al Madonei Negre) a posedat-o pe Marea Preoteasa si a cerut tuturor participantilor la ceremonial sa lupte pana la moarte pentru libertatea lor. Prin urmare, este poate scuzabila demonizarea voodoo facuta de catre francezi.

In al doilea rand, exista si un voodoo negru – desi trebuie mentionat ca ponderea acestuia in raport cu voodoo-ul alb este cam aceeasi cu a satanistilor in raport cu crestinii. Se spune ca, in timpul ceremonialurilor, unii preoti s-au lasat sedusi si posedati de catre zeul rau, Obatala. Acestia au dobandit puteri sporite, dar malefice, pe care le puteau exercita asupra creatiei lui Obatala, adica asupra lumii intregi. Ei au devenit caplata sau bokor, adepti ai „voodoo-ului stang“, adica ai spiritului rau. Bokorii au inventat celebra papusa voodoo si tot ei, se spune, au performat si cunoscutele reinvieri zombie.
voodoo6.jpg



Religia tuturor sfintilor

Panteonul voodoo reflecta pe deplin istoria acestei credinte. Mixtura etnica si culturala din care s-a nascut voodoo a facut ca diversi zei, divinitati si Loa de pe tot cuprinsul Africii sa se regaseasca in ceremoniile voodoo alaturi de Iisus Hristos, de Fecioara Maria, de alti cativa sfinti crestini (numiti petros), de Moise si de regele David. De altfel, o vorba de duh locala spune ca „Haitienii sunt 80% catolici si 100% voodoo.“

Dintre Loa si zeitatile africane preluate de voodoo, cele mai vechi (9.000-10.000 de ani) si mai puternice sunt:

Agwe, spiritul marilor;
Aida Wedo, spiritul curcubeelor;
Ayza, cel mai puternic spirit calauzitor (echivalent al arhanghelilor);
Baron Samedi, zeul mortii si al mormintelor;
Erinle, zeul padurilor;
Ezili Dantor (sau Erzulie), zeita iubirii, cea despre care se spune ca a declansat revolutia haitiana;
Flimani Koku (sau Ogu), fost zeu al razboiului, devenit zeul pacii;
Oko (nevasta lui Koku), zeita agriculturii;
Ogou Balanjo, zeul tamaduirii;
Baka, zeu rau, mana dreapta a lui Obatala.


Facts



Astazi, voodoo este recunoscut ca religie in America Centrala si de Sud (Haiti, Porto Rico, Republica Dominicana, Brazilia) si in Africa (Togo, Benin, Ghana, Africa de Sud).


Se estimeaza ca numai in vestul Africii ar exista peste 30.000.000 de practicanti nedeclarati, regimurile totalitare africane interzicand cu desavarsire voodoo.


Desi poarta aceeasi denumire ca si cel haitian, voodoo-ul african este sensibil diferit de acesta, fiind mult mai arhaic si animist.


Iconografia africana s-a nascut din cu totul alte simboluri decat cele crestine sau iudaice. Si, desi crucea lui Iisus sau steaua lui David au fost integrate in voodoo, simbolul lui Dumnezeu (Sarpele) si cel al spiritelor calauzitoare (Capul de Mort) au produs in randul catolicilor asocieri gresite.


Voodoo este o religie extrem de liberala - nu interzice homosexualitatea, avortul sau drogurile. Astazi, majoritatea participantilor la ceremonii fumeaza marijuana, distribuita cu generozitate de Marea Preoteasa.
 
Cine a descoperit, de fapt, America?


O astfel de intrebare ar putea parea extrem de simpla pentru cei mai multi dintre noi. Columb, ar raspunde, probabil, majoritatea celor intrebati; vikingul Leif Erikson ar putea argumenta altii. Dar daca primul om care a descoperit Lumea Noua nu este nici unul dintre cei doi? Daca America a fost descoperita de un om al carui nume nu a fost rostit niciodata? Pentru a afla adevarul, Descopera.ro va invita la un periplu prin lumea descoperitorilor Lumii Noi, o calatorie in care vom incerca sa identificam impreuna pe cel ce a descoperit, de fapt, America.
In acest articol

* Amerigo Vespucci, Cristofor Columb sau Marco Polo?
* Amiralul Zeng He si misterioasa harta a lui Piri Reis
* Leif Erikson si epopeea vikinga
* Olmecii si teoria africana
* La granita timpului

Amerigo Vespucci, Cristofor Columb sau Marco Polo?

Atunci cand Cristofor Columb, la 12 octombrie 1492, atingea pentru prima data tarmurile Lumii Noi, mai precis tarmul de est a ceea ce astazi este Bahamas, a fost convins ca a descoperit drumul catre Indii, ruta atat de ravnita de catre curtile regale europene ale vremii. De fapt, Columb a murit cu convingerea ca a fost primul european ce a acostat in estul Asiei si care a deschis calea catre miticul Taram al Mirodeniilor. Nici macar cele patru voiaje intreprinse intre 1492 si 1502, voiaje in care genovezul descoperea o mare parte a Americii Centrale si a insulelor din estul celor doua Americi, nu fusesera suficiente pentru a-i schimba parerea.

Ca o cruda ironie a sortii, la doar un an dupa moartea sa, in 1507, cartografii germani Martin Waldseemuller si Matthias Ringmann numeau continentul nou descoperit... America. Numele care avea sa invinga timpul nu era altceva decat un elogiu adus unui alt italian, florentinul Amerigo Vespucci, cel al carui merit a fost de a demonstra ca lumea lui Columb este mult mai mare decat crezuse acesta si ca, de fapt, genovezul descoperise nu unul, ci doua continente complet necunoscute pana in acel moment. Istoria a facut, insa, dreptate, cel putin in cazul celor doi, acordandu-i lui Cristofor Columb paternitatea identificarii celor doua continente americane. Oficial, Cristobal Colon, asa cum suna numele hispanizat al italianului, este descoperitorul Americilor, o realitate care desi este acceptata ca atare, este considerata o grava eroare a istoricilor.

Lucrurile se complica in momentul in care ne indreptam atentia asupra unui alt explorator italian, venetianul Marco Polo, cel care, incepand cu anul 1271, a strabatut Drumul Matasii si a adus in Europa primele marturii despre Curtea Imperiala a Chinei, imperiu in fruntea caruia se afla, pe atunci, mongolul Kublai Han, nepotul temutului Gingis Han. Conform unei harti atribuita venetianului, harta care se afla in prezent in Biblioteca Congresului din Washington, acesta ar fi navigat de-a lungul coastei estice a Asiei pana in dreptul stramtorii Bering, fiind, de altfel, primul european care a cartografiat stramtoarea ce leaga cele doua continente. Desi contestata, harta lui Marco Polo nu a putut fi dovedita ca fals medieval, in ciuda testelor repetate la care a fost supusa inca din 1943.

A descoperit oare Marco Polo ceea ce Columb a crezut a fi Asia, cu peste doua secole inaintea acestuia? Bizara marturie a venetianului, marturie facuta pe patul de moarte, nu poate decat sa adanceasca misterul legat de adevaratul descoperitor al Americilor. „Nu am schitat nici macar jumatate din ceea ce am vazut”, spunea Polo in 1324, anul mortii sale.

Amiralul Zeng He si misterioasa harta a lui Piri Reis

Una dintre cele mai controversate relatari privitoare de descoperirea Americii este cea legata de armada amiralului chinez, Zeng He (1371-1433), si de cele 7 voiaje intreprinse de acesta intre anii 1405 si 1433. Comandant al uneia dintre cele mai mari flote construite vreodate, Zeng He (Ma Sanbao, dupa sursele din timpul dinastiei Ming) a explorat zonele de coasta ale Oceanului Indian, pana pe tarmul estic al Africii, in dorinta de a realiza legaturi comerciale cu populatiile necunoscute pana atunci, de a dicta biruri in teritoriile vecine Chinei si de a impune controlul imperial asupra comertului din zonele nou descoperite. Nu mai putin de 300 de corabii, dintre care cea mai mare avea 153 de metri lungime (prin comparatie, Santa Maria, nava amiral din primul voiaj al lui Columb, nu avea decat 29 de metri lungime), faceau parte din flota chineza, in timp ce numarul membrilor expeditiei depasea 28.000 de soldati. Conform cronicilor de la Curtea Imperiala a Chinei din timpul imparatului Yongle (1360-1424), amiralul Zeng He a atins, in punctul cel mai indepartat al expeditiilor sale, coasta Keniei, acolo unde a ridicat un altar in cinstea lui Budha, a lui Allah si a zeului Vishnu, dar si a zeitatilor locale.

Controversele incep odata cu opiniile anumitor istorici chinezi care sustin ca amiralul a atins in anul 1421 coastele estice ale celor doua Americi. Desi nu exista dovezi palpabile care sa sustina o asemenea ipoteza, insemnarile din jurnalul de bord ale lui Zeng He, cel care pretinde ca a parcurs mai mult de 100.000 de Ii (50.000 de km) pe mare, lasa loc de interpretari. Din nefericire pentru sustinatorii amiralului, punctul forte al teoriei acestora, o harta a Americii despre care se credea ca a fost realizata de Zeng He insusi, s-a dovedit a fi o copie din secolul al XVIII-lea a unor harti europene. Mai mult, denumirea chineza a Lumii Noi, asa cum era notata pe presupusa harta a chinezului, nu era alta decat…America, nume imposibil de cunoscut in anul 1421.

Mult mai misterioasa si in afara oricarei banuieli este celebra harta a amiralului turc Piri Reis. Descoperita in anul 1929 in arhivele palatului Topkapi din Istanbul, harta s-a dovedit o piatra de incercare pentru toti istoricii contemporani. Desi s-a pastrat doar un fragment din originalul intocmit in anul 1513, acesta ilustreaza in detaliu coasta estica a Americii de Sud si chiar o parte a Antarcticii, amanunte imposibil de cunoscut la data realizarii hartii. Enigma hartii lui Piri Reis este adancita de o inscriptie in limba araba care sustine ca aceasta nu este decat „ o copie a unei copii, a unei copii, a unei harti din vechime”. Fostul comandant britanic de submarine si autorul controversatei carti „1421: Anul in care China descoperea Lumea”, Rowan Gavin Paton Menzies, sustine ca amiralul turc ar fi intrat in posesia unei harti intocmite cu aproape un secol inaintea sa de catre Zeng He. Teoria, desi puternic constestata de catre istorici, pare sa ofere o explicatie cat de cat plauzibila a acuratetii detaliilor din harta lui Piri Reis, orice alta ipoteza fiind aproape imposibil de formulat. Harta amiralului turc este considerata si astazi unul dintre marile mistere ale omenirii.

Leif Erikson si epopeea vikinga

In ceea ce priveste descoperirea Americii, din punct de vedere istoric, putem afirma ca ne aflam in fata unei evidente anomalii. Cristofor Columb este acceptat de marea majoritate a istoricilor drept europeanul care a pasit pentru prima oara pe tarmul Lumii Noi. Paradoxal, in randul acelorasi oameni de stiinta exista o unanimitate in a-l recunoaste pe islandezul Leif Erikson, fiul nu mai putin celebrului Erik cel Rosu, intemeietorul primelor colonii in Groenlanda, drept descoperitorul Americii de Nord, cu aproape cinci secole inaintea genovezului. Daca ne-am lasa influentati de cele doua zile de sarbatoare ale descoperirii Americii, cea de 12 octombrie dedicata lui Columb si cea de 9 octombrie – Ziua Oficiala a lui Leif Erikson – concluzia nu ar putea fi decat una singura, aceea ca America de Nord are doi descoperitori oficiali. Iar pentru ca lucrurile sa ia o turnura si mai bizara, se poate sustine cu dovezi credibile faptul ca nici macar Erikson nu a calatorit la intamplare ci a urmat ruta unui alt viking, Bjarni Herjolfsson (Bjarni Hergelfson, dupa alte surse). Atunci, cine a descoperit America, in realitate?

Conform relatarilor lui Leif Erikson (Leifr Eiriksson in norvegiana veche), el ar fi aflat de existenta unui taram indepartat dintr-o poveste careia nimeni nu parea sa ii dea importanta. Povestea spusa chiar de eroul ei, Bjarni Herjolfsson, un islandez ce obisnuia sa isi petreaca iernile in Norvegia pentru ca in restul timpului sa stea alaturi de tatal sau in Islanda, sustine ca acesta a fost surprins de plecarea neanuntata a parintelui sau in Groenlanda. Dorind sa il ajunga din urma, Bjarni ar fi pornit in cautarea acestuia, in anul 985, fiind deviat de pe ruta de navigatie de o ceata puternica ce a ascuns pentru mai multe zile Steaua Nordului. Fara compas sau busola, Herjolfsson a navigat la intamplare pana in momentul in care a atins un tarm necunoscut si extrem de intins. Doar dorinta de a-si vedea tatal l-a determinat pe Bjarni Herjolfsson sa nu debarce si sa caute ruta catre Groenlanda. 18 ani mai tarziu, Leif Erikson, impresionat de relatarile islandezului, a urmat aceeasi ruta, chiar in corabia pe care o cumparase de la acesta.

In celebra scriere medievala Vinlandsaga, Erikson sustine ca, in anul 1003, ar fi strabatut oceanul in fruntea unui echipaj format din 35 de razboinici, si ca ar fi intemeiat o asezare temporara pe tarmul urias al unui taram pe care l-a numit Vinland – Tara Vinului – denumire inspirata de abundenta vitei de vie salbatica din zona. Urme ale unei asezari vikinge au fost descoperite in situl arheologic de la L'Anse aux Meadows, in insula Newfoundland, Canada, ceea ce da dreptate, categoric, scrierii scandinave. In mod misterios, doar cateva expeditii sporadice au mai avut loc dupa cea a lui Leif Erikson, si el revenit, la randul sau, in Norvegia, fara a-si mai manifesta intentia de a se intoarce. Intrat in legenda, Leif a fost considerat, mai degraba, un bun povestitor, iar calatoria sa epica a fost trecuta in uitare pana aproape de timpurile moderne.

Olmecii si teoria africana

Putine lucruri se stiu astazi despre civilizatia olmeca ce inflorea in urma cu aproape trei milenii si jumatate pe teritoriul de astazi al Mexicului (statele Veracruz si Tobasco). Cert este ca in cazul olmecilor putem vorbi de prima mare civilizatie din Mezoamerica. In fapt, olmecii au precedat cu circa un mileniu mult mai celebrele civilizatii Azteca si Maia si, mai mult, pot fi considerati parintii culturali ai acestora. Olmecilor le este atribuit primul sistem de scriere din Lumea Noua, ritualurile sangeroase ce implicau sacrificii umane, primele notiuni de astrologie dar si panteonul zeitatilor mezoamericane preluat de civilizatiile ce le-au urmat. Dar poate cea mai misterioasa dintre creatiile acestor inaintasi ai culturii precolumbiene o constituie uriasele capete de bazalt, inalte de pana la trei metri si cantarind peste 20 de tone fiecare. Dincolo de faptul ca au fost sculptate in bazalt, o roca extrem de dura si greu de prelucrat, cu atat mai mult cu cat olmecii nu cunosteau prelucrarea metalelor, figurile impresionante realizate de olmeci au evidente trasaturi africane.

Teoria contactului dintre civilizatia africana si cea sud-americana cu mult inaintea primelor calatorii transatlantice este sustinuta de declaratiile istoricului Ivan van Sertima, cel care mentioneaza ca in timpul sosirii sale pe insula Hispaniola, Cristofor Columb ar fi aflat de la populatia bastinasa ca a fost precedat cu mult timp inainte de vizitatori cu pielea neagra. Descoperirea, de altfel, a urmelor de tutun si a frunzelor de coca in sarcofagele mumiilor egiptene, plante care nu existau decat in America de Sud, pare sa alimenteze, si ea, ipoteza unor contacte intre Africa si civilizatiile precolumbiene. Ca un argument in plus, faptul ca pe ambele continente au fost realizate piramide de dimensiuni uriase, folosind principii asemanatoare, duce cu gandul la o posibila interferenta culturala si economica intre cele doua continente.

Sa fie, oare, descoperitorul Americii un explorator necunoscut din urma cu peste trei milenii? Raspunsurile din partea oamenilor de stiinta inca intarzie sa apara, iar ipotezele sunt, in continuare, analizate. Cert este ca o calatorie transatlantica realizata cu tehnologia disponibila in Antichitate este perfect posibila. A demonstrat-o norvegianul Thor Heyerdahl in anul 1970, atunci cand cu ajutorul unei corabii de papirus botezata Ra II, ambarcatiune identica cu cele folosite in Egiptul Antic, acesta reusea sa traverseze Atlanticul din Maroc pana in America de Sud.

La granita timpului

Una dintre cele mai longevive teorii stiintifice referitoare la popularea celor doua Americi sustinea ca populatiile siberiene au patruns acum circa 10.000-13.000 de ani, odata cu incheierea ultimei mari glaciatiuni, prin stramtoarea Bering (la acea vreme fasia de uscat cunoscuta sub numele de Beringia), pe continentul nord american, avansand treptat catre America de Sud. Descoperirea recenta a unor varfuri de sulita realizate din silex, varfuri scoase la lumina in situl arheologic de la Cactus Hill, Virginia, arunca, insa, o lumina cu totul noua asupra acestei ipoteze. Artefactele au o vechime de aproximativ 17.000 de ani, cu peste patru milenii inaintea oricaror urme ale culturii Clovis, si sunt identice cu cele realizate in Europa, pe teritoriul de azi al Frantei si Spaniei, in aceeasi perioada. Mai mult, in situl arheologic de la Meadows Rockshelte, Pensylvania au fost descoperite urme ale aceleiasi culturi preistorice, vechi de peste 19.000 de ani.

Cum a fost, insa, posibil ca omul cavernelor sa fie adevaratul descoperitor al Americii? Reconstituirea computerizata a conditiilor climaterice de acum circa 20.000 de ani a aratat oamenilor de stiinta un fapt neasteptat. Date fiind temperaturile extrem de scazute din timpul ultimei glaciatiuni, nordul Oceanului Atlantic era acoperit de o imensa patura de gheata ce lega Europa de America de Nord. Astfel, pare suficient de credibil ca oamenii preistorici sa fi strabatut intinderea de gheata in cautarea hranei. In fapt, inuitii de astazi folosesc inca ambarcatiunile din piele de foca, similare, probabil, cu cele realizate in urma cu 20 de milenii, iar performantele acestora ii indreptatesc pe paleoantropologi sa creada ca o calatorie transatlantica la bordul lor, in apropierea banchizelor, ar fi fost mult mai accesibila decat se crezuse initial.

Ca un ultim amanunt, merita mentionat raportul recent al arheologilor americani de la Universitatea din Carolina de Sud. Acestia au descoperit in situl arheologic de la Savannah River din Allendale County urme ale unei vetre vechi de 50.000 de ani. Pare cel putin bizar, atata vreme cat teoriile moderne spun ca Homo Sapiens a parasit Africa in urma cu aproape 40.000 de ani. Dar acest aspect al istoriei indepartate a omenirii va face subiectul unui articol separat.

americapoza.jpg
 
Mirajul invizibilitatii


Multa vreme o abilitate a magicienilor, a supereroilor si a ultraavansatelor civilizatii ale stiintifico-fantasticului, invizibilitatea ar putea deveni pentru omul modern mai mult decat o iluzie optica.

Nu se compara cu „recuzita“ lui Harry Potter si nici cu scutul cu ajutorul caruia klingonienii din Star Trek isi fac navele nevazute… Totusi, dispozitivul experimental realizat in luna octombrie a acestui an de catre un grup de cercetatori de la Duke University din Durham, Statele Unite, Imperial College din Londra, Marea Britanie, si SensorMatrix, o companie din San Diego, a reusit sa faca invizibil aproape in totalitate un cilindru de cupru. Mai exact, cilindrul de cupru ambalat intr-un material special n-a putut fi identificat de microundele care l-au traversat, obiectul devenind, ca urmare, nedetectabil prin radar. Denumit de presa din intreaga lume „prima pelerina functionala a invizibilitatii“, dispozitivul nu este nici pe departe vreun articol de imbracaminte pe care l-am putea folosi pentru a ne face nevazuti; el reprezinta mai degraba un soi de scut, o bariera realizata din asa-numitele metamateriale, precis dispuse intr-o serie de cercuri concentrice. Acestea din urma confera metamaterialelor proprietati electromagnetice specifice si le fac capabile sa interactioneze cu undele care le ating. In natura nu exista nici un material capabil sa curbeze lumina. Toata magia sta asadar in metamateriale, in cazul de fata in cele dezvoltate de David Smith si David Schurig de la Duke University, pe baza rezultatelor teoretice obtinute in luna mai a anului trecut de Sir John Pendry, profesor la Imperial College din Londra. Metamaterialele ghideaza undele si le fac sa alunece in jurul obiectului – a explicat David Schurig –, dand impresia ca in spatiu se creeaza un gol.

Conform specialistilor, acest fenomen este similar celui pe care-l numim miraj sau Fata Morgana si in care straturile de aer cu diferite temperaturi (si, in consecinta, cu diferiti indici de refractie) curbeaza razele de lumina si produc impresia ca undeva, la orizont, se afla o oglinda sau suprafata unui lac. Fenomenul apare vara pe soselele construite in linie dreapta pe distante de mai multi kilometri, dar mai ales in desert, unde de altfel a si fost observat pentru prima oara; in natura, el este insa foarte instabil si depinde de mai multi factori.
Metamaterialele produc acelasi efect intr-o structura stabila, iar matematic totul se reduce la formulele propuse de Albert Einstein in Teoria relativitatii generalizate.

Vizibilul invizibil
Vedem obiectele din jurul nostru pentru ca lumina „vizibila“ – o radiatie electromagnetica ale carei lungimi de unda merg de la 300 la 700 nm – ricoseaza de pe suprafata acestora permitand ochiului uman sa le perceapa.

Metamaterialele sunt structuri microscopice create in laborator care, la anumite frecvente, dau valori negative de conductibilitate si permeabilitate. Aceste materiale pot avea un indice de refractie negativ, adica pot intrerupe reflexele luminii asupra unui obiect, facandu-l pe acesta, practic, invizibil. Metamaterialele au proprietati care nu se inscriu in tabelul periodic al elementelor chimice si reactii care nu functioneaza in mod absolut dupa actualele legi ale electromagnetismului.

Proprietatile materialelor cu indice de refractie negativ au fost sugerate in 1967 de catre fizicianul rus Victor Veselago, dar la acea vreme tehnologiile erau prea rudimentare pentru a permite experimente complexe.

Gradina secreta
Pentru a se proteja de privirile Meduzei, Perseu purta un coif. Se spune ca Gyges, pastorul din Republica lui Platon, se servea de puterile magice ale unui inel pentru a o putea vedea pe regina goala; ceva mai tarziu, Shakespeare le recomanda celor interesati de invizibilitate semintele de feriga, ignorand faptul ca feriga nu are seminte. Insa numai stiinta a reusit cu adevarat sa transfere conceptul mult ravnitei invizibilitati de pe taramul fanteziei in realitate. „Am izbutit sa intredeschidem poarta gradinii secrete“, considera Sir Pendry. El nu este insa singurul care incearca sa faca obiectele sa dispara. Romanul Nicolae-Alexandru Nicorovici, fizician la School of Physics din cadrul Universitatii din Sydney, in prezent cetatean australian, si Graeme Milton de la Universitatea din Utah au pus la punct – la nivel teoretic – un sistem capabil sa interactioneze cu fotonii intr-o maniera neconventionala pentru a crea efectul de invizibilitate. Sistemul in chestiune se bazeaza pe caracteristicile deosebite ale unei superlentile, de fapt ale unui metamaterial cu proprietati optice inexistente in natura, obtinute gratie unei anumite dispuneri a componentelor sale microscopice. Practic, superlentila poseda un indice de refractie negativ ce „constrange“ fotonii care interactioneaza cu ea sa se curbeze pe suprafata acesteia, pentru a fi apoi reorientati in directia originara. Efectul final obtinut astfel este cel al transparentei.

In cercetarile privitoare la „cucerirea“ invizibilitatii, Nicorovici este implicat din octombrie 1991, de cand se afla in Australia. Mai precis, explica el, si-a concentrat studiul asupra „teoriei materialelor compozite“, care cerceteaza proprietatile electrice, magnetice, optice, mecanice ale unor materiale noi, inexistente in natura. „Ceea ce numim astazi metamateriale sunt materiale compozite cu indice de refractie negativ (din punctul de vedere al proprietatilor optice) sau cu coeficient de refractie negativ (daca ne referim la proprietatile acustice ale unui mediu elastic).“

Intre 1991 si 1995, la Universitatea din Sydney, fizicianul roman a lucrat cu profesorul Ross McPhedran si cu Graeme Milton de la Universitatea din Utah, Statele Unite, publicand impreuna cu acestia cateva lucrari in care erau demonstrate matematic posibilele proprietati exotice ale unor materiale compozite formate din cilindri coaxiali aranjati periodic intr-o matrice omogena si izotropa. „Pe atunci, metamaterialele nu existau, asa ca totul a fost privit doar ca un rezultat matematic interesant“, isi aminteste Nicorovici, precizand ca ulterior s-a concentrat asupra studiului cristalelor fotonice, lasand metamaterialele pentru o data ulterioara.

Superlentilele au fost construite in 2001, de un grup condus de profesorul David Smith (University of California, San Diego), dupa un model sugerat in 2000 de catre profesorul Pendry de la Imperial College din Londra. „Bineinteles ca realizarea practica a superlentilelor a readus in actualitate o multime de studii mai vechi care au prezis diferitele proprietati ale acestora. Mai mult, au aparut studii noi despre materiale cu proprietati acustice analoage superlentilelor (care prezinta anomalii electromagnetice)“, explica fizicianul roman.

Recent, Nicolae Nicorovici si Graeme Milton au publicat o demonstratie matematica a unui fenomen care poate conduce la invizibilitatea unor obiecte. „Invizibilitate din punct de vedere electromagnetic, pentru ca obiectul exista si poate fi detectat prin metode mecanice“, spune Nicorovici, precizand ca, si din punct de vedere electromagnetic, fenomenul este limitat la anumite frecvente sau lungimi de unda. „Demonstratia pe care am publicat-o noi se bazeaza pe un efect de rezonanta anormala in vecinatatea unei superlentile“, adauga el, precizand ca este vorba despre o metoda diferita de cea utilizata la Duke University de catre Pendry, Smith si Schurig pentru realizarea experimentala a dispozitivului care face aproape complet invizibil un cilindru de cupru invelit intr-un material special cu indice de refractie variabil, atunci cand este iradiat cu microunde. „Noi nu am construit nimic si nici nu lucram la dispozitive experimentale, asa ca e greu de spus ce dificultati s-ar ivi pe drumul de la teorie la practica“, precizeaza savantul.

De aceasta data, tehnologia pare a se fi apropiat de-a binelea de magie, desi metamaterialele folosite in clipa de fata nu au nimic in comun cu cele folosite la constructia avioanelor invizibile americane si nici cu experimentele extravagante care au loc de mai bine de o jumatate de secol in toata lumea – precum cel al cercetatorului texan care, folosind o vopsea pe baza de glicerol, facea transparente vreme de cateva momente tesuturile cobailor sai, cel de la Universitatea din Pennsylvania, unde obiectele erau „camuflate“ printr-un efect de lentila generat de anumite minerale sau cel de la Universitatea din Tokio, unde un „impermeabil“ proiecta in fata ceea ce se ascundea in spate printr-o combinatie de oglinzi si aparate de filmat.

Urmatorul obiectiv al oamenilor de stiinta consta in a dezvolta o pelerina tridimensionala capabila sa confere invizibilitate obiectelor si in spectrul de frecvente reperabile de catre ochiul uman.

Realizarea acesteia va fi insa extrem de dificila, marturiseste David Schurig. Cercetatorii vor trebui sa faca apel la nanotehnologii specifice si vor avea nevoie de cateva „gaselnite“ pentru a face sa functioneze un astfel de mecanism. „Va fi nevoie de alti cativa ani buni de studiu si nu avem siguranta ca vom reusi“, spune el. Asta pentru ca fasciculele de lumina vizibile sunt mai scurte decat spectrul microundelor pe care cercetatorii le studiaza in prezent, iar privirea umana vede lumina in diferite lungimi de unda stratificate. In plus, nu este deocamdata clar daca metamaterialele pot fi proiectate, pentru a reflecta lumina, la diferite lungimi de unda simultan.

In ultima instanta insa, chiar si in eventualitatea in care pelerina invizibilitatii nu va fi perfecta, o utilitate tot i se va gasi, este de parere David Smith. Reflectarea luminii verzi ar putea, de exemplu, sa faca invizibila o persoana care calatoreste prin jungla, sugereaza el, exemplificand cu filmul Predator, unde un alien poarta o manta ce-i confera o invizibilitate partiala si-i serveste de minune. Metamaterialele ar mai putea fi utilizate la reducerea impactului unor cladiri asupra mediului. In plus, din ele s-ar putea realiza paravane gratie carora semnalele de telefonie mobila ar putea ocoli obstacolele. In ceea ce ne priveste, spre deosebire de Harry Potter, daca ne-am imbraca in vesminte din metamaterial, corpul nostru nu ar mai absorbi razele de lumina si, ca atare, desi am reusi sa devenim cu adevarat invizibili, nici noi nu am mai vedea nimic: am fi ca si orbi.

FACTS

Istoria invizibilitatii

390 i.Hr.
Platon include in Republica mitul lui Gyges: un pastor gaseste un inel care-i permite sa devina nevazut, dar il si „corupe“.
1860
Magicienii inventeaza „formula invizibilitatii“, folosind oglinzi pentru a-si ascunde asistentii in interiorul unui dulap.
1875
Iluzionistul Max Auzinger dezvolta „black art“: un asistent imbracat in negru devine „invizibil“, fiind asezat in fata unei draperii de catifea neagra.
1897
In romanul sau Omul invizibil, H.G. Wells incearca sa explice bazele stiintifice ale invizibilitatii, folosind modelul unui index de refractie alterat.
1942
Are loc Proiectul Yehudi – tentativa a US Navy de a realiza o aeronava invizibila. Avionul era astfel iluminat incat sa aiba culoarea identica celei a cerului, reducandu-i-se drastic vizibilitatea.
1967
Fizicianul rus Victor Veselago prezice existenta unui material cu indice de refractie negativ, pe care-l numeste „stangaci“.
1982
Intra in serviciu F-117 Nighthawk, prima aeronava proiectata in asa fel incat sa nu poata fi sesizata de radar.
1994
US Army lanseaza „Soldatul Invizibil“, program menit a-i face pe combatanti invizibili pentru spectrul electromagnetic.
2001
O echipa de la University of California, San Diego, realizeaza prima demonstratie a materialului cu indice de refractie negativ.
2003
Prof. Susumu Tachi, de la Universitatea din Tokio, prezinta o „mantie invizibila“ pe care e proiectata o imagine a scenei din spate.
2006
John Pendry, de la Imperial College din Londra, impreuna cu David Smith si David Schurig, de la Duke University (SUA), publica teoria metamaterialului „mantiei invizibile“.
2008
La Duke University este asteptata demonstratia primului metamaterial capabil sa camufleze obiecte in fata radarurilor.
2011
Ar putea fi produs primul metamaterial care sa faca obiectele complet invizibile din punct de vedere optic.



Adevarul despre invizibilitate

Invizibilitate: razele de lumina sunt curbate in jurul sferei de metamaterial si o „apuca“ pe aceleasi trasee pe care le-ar folosi daca obiectul nu s-ar afla acolo, facandu-l invizibil. Metamaterialul este sustinut de micute structuri metalice incastrate in suprafata structurii sale nemetalice. Aceste structuri imita felul in care atomii interactioneaza cu lumina si sunt cuplate/acordate astfel incat fotonii sa atinga usor materialul, de jur-imprejur. Pentru ca traiectoria unei raze de lumina sa fie mentinuta, din orice directie, in proximitatea obiectului, metamaterialul trebuie aranjat cu precizie. Orice miscare a acestuia ar genera o distorsionare a luminii care trece prin el. Avand in vedere faptul ca materialul trebuie sa fie rigid, dispozitivul seamana mai mult cu un „scut“ al invizibilitatii, decat cu o „pelerina“. Raza lungimilor de unda pe care le poate canaliza un scut din metamaterial este determinata de adancimea acestuia.

Experimentul Philadelphia

De aproape o jumatate de secol, istoria Experimentului Philadelphia infierbanta imaginatia oamenilor. Se spune ca, incepand din anii ’30-’40, Marina americana a inceput sa se intereseze de posibilele aplicatii in domeniul militar ale teoriei einsteiniene a campului unificat, ce punea in legatura campurile magnetice si gravitationale cu alte fenomene subatomice (pentru care gravitatia si magnetismul ar fi legate intre ele precum sunt masa si energia in faimoasa formula E ® mc2). Se urmarea ca, aplicand un camp magnetic unui corp, sa i se provoace acestuia din urma disparitia. Conform celor povestite de „martori“, pe 28 octombrie 1945, la bordul navei Eldridge DE 173 au fost montate cateva generatoare de tip De Gausser; in scurt timp, intr-o lumina verzuie si cu un suierat asurzitor, vasul a disparut din port vreme de cateva secunde, sub puternica actiune a campului magnetic generat de electromagneti. Dar acesta nu a fost singurul efect al campului magnetic. Tot conform marturiilor unor presupusi martori oculari, unii dintre membrii echipajului au devenit invizibili, altii au pierit in flacari, iar altii si-au pierdut mintile. Se mai povesteste si ca, inainte de a se „intoarce“ in portul Philadelphia, nava s-ar fi „teleportat“, reaparand pentru cateva clipe in portul Norfolk, la o suta de kilometri distanta. Imediat, documentele oficiale au dezmintit existenta unui astfel de experiment, marina militara americana furnizand jurnalul de bord al navei Eldridge, din care rezulta ca aceasta nu fusese niciodata la Philadelphia. S-a sugerat ca Experimentul Philadelphia ar fi fost confundat cu niste manevre de invizibilitate la minele magnetice, procedura cunoscuta sub numele de degaussing si definita de militari ca un proces prin intermediul caruia un sistem de cabluri electrice este instalat de-a lungul unei nave, de la pupa la prora, pe ambele laturi, dupa care un curent electric masurat este trecut prin ele pentru a anula campul magnetic al ambarcatiunii.



EXPERTS

Ochiul mathematic

Aplicatiile superlentilelor pot fi multiple si pot viza o sumedenie de domenii, dar este evident ca va avea prioritate cel militar. Exista totusi unele probleme. De exemplu, un om aflat in vecinatatea unei superlentile devine invizibil, dar nici el nu vede nimic in juru-i. La fel se intampla si in cazul dispozitivului recent creat la Duke University. Exista apoi si unele probleme legate de intensitatea campului electromagnetic din zona respectiva.
In ciuda unor afirmatii aparute in presa care prezic realizari practice in aproximativ 18 luni, sunt convins ca o aplicatie utila a acestui fenomen ar putea aparea de-abia in 5-10 ani.
In multe publicatii si pe numeroase site-uri de internet a aparut stirea, eronata, conform careia noi, echipa de la Universitatea din Sydney, am fi construit superlentilele sau dispozitivul care te face invizibil, fapt deloc adevarat. Noi am facut doar o demonstratie matematica bazata pe lucrarile noastre anterioare. Totul a fost doar teoretic, nu experimental. De asemenea, am citit pe internet multe afirmatii care trec peste orice rezultat existent la ora actuala, prezicand tot felul de minuni. Astfel de afirmatii sunt de domeniul SF.
Proiectele la care lucrez in prezent sunt destul de numeroase: continuarea simularilor numerice pentru diferite configuratii de obiecte si superlentile, teoria plasmonilor (unde electromagnetice de suprafata), modelele de circuite si ghiduri de unde bazate pe cristale fotonice. De fapt, in toate modelele la care am lucrat si lucrez in prezent, baza matematica rezida in teoria multipolilor, asa ca, desi numele proiectelor sunt diferite, baza teoretica este similara.

Dr. Nicolae-Alexandru P. Nicorovici ocupa postul de senior physicist la Universitatea de Tehnologie din Sydney, Australia.

http://www.descopera.ro/stiinta/928929-mirajul-invizibilitatii
 
Blestemul "Baietelului in lacrimi" - tabloul care nu arde niciodata!




In 1985, casa unei familii din Yorkshire era inghitita de flacari, dar pompierii au descoperit in urma dezastrului un tablou neatins de foc. Sute alte persoane au raportat incidente similare, in urma carora "Baietelul in lacrimi" a supravietuit.

Cei de la The Sun chiar au lansat o campanie prin care au adunat tablourile si le-au dat foc sub supravegherea unui pompier. 2.500 din cele 50.000 de copii au fost distruse in acest proces.

Legenda spune ca baiatul din poza era un orfan pe care pictorul Bruno Amadio l-a adoptat dupa ce parintii acestuia au murit intr-un incendiu. Studioul artistului a luat foc la scurt timp, iar baiatul a fugit. Zece ani mai tarziu a fost gasit mort in Barcelona, intr-o masina arsa complet.

blestemul-baietelului-in-lacrimi-tabloul-care-nu-arde-niciodata_size6.jpg
 
Liv Boeree, frumoasa care ii bate pe toti la poker


Evacuare Leo Vince SBK GP Style cu SILENCER200 EUR
Filme, Muzica, Jocuri, Show - 220.ro Filme, Muzica, Jocuri, Show - 220.ro
Nu mai angajati reporterite blondeHot! Hot! Da prostCerere in casatorie - Time FreezeIn timpul liber ma plimb cu testoasa
Este tanara, frumoasa si ii bate pe toti la poker. La numai 26 de ani, Liv Boeree, supranumita "Iron Maiden" (fecioara de fier), face legea la toate turneele mondiale de poker, avand in cont milioane de lire sterline.


Liv-Boeree--frumoasa-care-ii-bate-pe-toti-la-poker--Galerie-foto-.jpg

A intrat in aceasta lume dura, condusa in mod normal de barbati, in urma cu cinci ani si, de atunci, a urcat pas cu pas, devenind una dintre cele mai bine cotate jucatoare din lume.

Anul acesta, a castigat marele premiu al Turneului european de poker de la San Remo, adaugandu-si in cont un milion de lire sterline. La turneu, a invins 1.241 de participanti, in frunte cu suedezul Jacob Karlsson.

"Am mai castigat premii la poker, dar niciodata asa de mult. Am castigat un milion de lire pentru o munca de sase zile. Cred ca este foarte bine.

Diploma in astrofizica ma ajuta in joc pentru ca pot gandi analitic, cu logica. Totul se bazeaza pe numere pana la urma", a declarat Liv Boeree.

"Inca nu mi-am cumparat nimic deosebit! N-am avut timp, dar am de gand sa-mi iau o masina sport. Este cu siguranta primul lucru pe lista", marturiseste Liv, care nu se plange deloc de "job-ul" sau.

"Nu pot sa ma plang de program. E doar ceea ce noi, starurile din poker, trebuie sa facem.

Serios, viata este minunata, banii "miros" bine, am libertate si joc poker tot timpul. Ce poate fi mai bun de atat?", s-a destainuit Liv, pentru The Sun, dupa ce a castigat turneul de la San Remo.

Potrivit biografiei postate pe site-ul sau, Liv s-a nascut in Kent, in 1984. A studiat fizica si astrofizica la Universitatea din Manchester, inainte de a se stabili la Londra. In 2005, a fost selectata pentru a participa la un reality show, difuzat de Channel Five, in care a jucat poker impotriva a cinci persoane.

In acea perioada, s-a indragostit de poker si a inceput sa participe la turneele internationale. Este pasionata de rock si ii place sa prezinte show-uri tv. A cochetat cu modellingul si chiar cu mass media. Ii place sa spuna ca destinul ii este inscris in ochi.

La sfarsitul lui septembrie, Liv a facut senzatie la Cazinoul Rio All-Suite din Las Vegas, cand a jucat poker cu Ben Affleck si Matt Damon. Declarandu-se incantata cand se confrunta cu starurile, fiindca stiu, sau se prefac ca stiu, sa piarda, iar jucatorii europenii o enerveaza, deoarece sunt agresivi la joc, Liv i-a "usurat", cu zambetul pe buze, de 10.000 de dolari. Actori imbatabili pe ecran, cei doi nu s-au aratat insa prea afectati de faptul ca au fost batuti la poker de o tanara sexy.

Cand vine vorba despre viata ei personala, Liv nu se arata prea deschisa. In fata zvonurilor potrivit carora are o relatie cu un alt "as" al pokerului, Allie Prescott, focoasa bruneta se multumeste sa rada: "Nu spun nimic despre aceasta parte a vietii mele, dar sa stiti ca sunt o gramada de tipi faini in lumea pokerului".


http://www.ziare.com/magazin/inedit...ii-bate-pe-toti-la-poker-galerie-foto-1047067

Gradini ale lumii care iti taie respiratia

Toamna mohorata care s-a asternut in jurul nostru, vantul care suiera pe la geam si primii fulgi care anunta deja apropierea iernii nu ne pot impiedica sa visam la vacanta care o sa se intoarca la noi peste numai cateva luni.

Oddee.com ne propune o lista de posibile destinatii pentru care merita sa ne pregatim cum se cuvine, chiar daca ar fi nevoie sa strabatem pana la ele Pamantul in lung si in lat: Gradini ale caror frumusete ne taie pur si simplu respiratia.

Gradina Meditatiei Cosmice - Scotia

Deschisa o singura zi pe an, gradina are drept sursa de inspiratie ... matematica, dar si stiintele exacte.

Este unica in lume ca design. A fost amenajata in 1989 de Charles Jencks si sotia sa Maggie Keswick in apropiere de Dumfries (Scotia).

Modul in care sunt grupate plantele este prea putin important, ceea ce aduce un surplus de originalitate acestei gradini sunt sculpturile si ansamblurile metalice care "mobileaza" spatiul si care ii indeamna pe vizitatori, bineinteles, la meditatie.



Gradinile Keukenhof - Olanda

O explozie de flori multicolore face ca Gradinile Keukenhof sa fie percepute ca o adevarata opera de arta. Faimoase in intreaga lume, ele reprezinta una dintre cele mai populare destinatii turistice din Olanda. Gradinile adapostesc nu mai putin de 7 milioane de lalele de diverse specii, cea mai pretioasa fiind laleaua neagra importata din Rusia denumita "Baba Yaga".



Suan Nong Nooch - Thailanda

Acest incredibil parc situat in Pattaya, Thailanda, impresioneaza prin frumusetea si complexitatea arhitecturii peisagiste.

Initial, proprietarii si-au dorit sa foloseasca cei 600 de acri de pamant cumparati in 1954 pentru a face o plantatie de pomi fructiferi, dar au sfarsit prin a pune la punct cu multa maiestrie o gradina de plante tropicale si de flori ornamentale spectaculoase. In prezent, gradina este vizitata zilnic de circa 2.000 de iubitori ai plantelor.



Versailles - Franta

Probabil cele mai faimoase in intreaga lume, gradinile palatului Versailles au fost amenajate in timpul imparatului Louis XIV. Dimensiunile impresionante au necesitat o munca pe masura pentru a trasa liniile unice in lume, care se disting atat de bine de la ferestrele palatului.

Mii se specii de plante au fost cu grija tranplantate aici de adevarate "regimente" formate din sute de gradinari priceputi.


Gradinile Butchart - Canada

Gradinile Butchart sunt in topul celor mai impresionante gradini ale lumii, fiind numite si "poarta catre Paradis".

Desi acopera o zona mai mica, de doar 50 de acri, frumusetea lor este rapitoare, atat vara cat si pe timpul iernii.



Gradina Yuyuan - China

Gradina Yuyuan a luat fiinta in urma cu peste 400 de ani. Construita in stil traditional chinezesc, cu numeroase stanci, podete si dragoni sculptati, gradina are numeroase zone distincte si pavilioane speciale.

Razboiul civil de la mijlocul secolului XIX a produs stricaciuni imense, dar in 1956 edilii orasului Shanghai au decis sa ii redea frumusetea si gratia.

Gradina a fost redeschisa publicului in 1961, iar de atunci atrage sute de mii de turisti in fieare an.




ziare.com
 
Spectaculos!!! Dumnezeiesc!!! Excelente imagini .
 
Christiania – Orasul libertatii supreme


Orasul liber Christiania este un cartier ce se auto-guverneaza din Copenhaga, capitala Danemarcei, unde oamenii traiesc în libertate.

Christiania a fost creat in 1971 si consta din vechea cazarma Bådsmandsstræde si parti ale meterezelor orasului. Dupa ce baracile militare au fost abandonate, zona a fost pur si simplu preluata de catre localnici din cartierele inconjuratoare, ca un loc de joaca pentru copiii lor. Acest lucru a fost de fapt un protest impotriva guvernului danez din acea vreme, inceput cu articolul lui Jacob Ludvigsen.
Christiania.jpg


Christiania10.jpg


Acesta a fost un ziarist ce a scris pentru o revista adresata in special tinerilor si nelinistitilor, iar piesa sa, intitulata “Civilii au cucerit Orasul interzis de militari” in cele din urma a dus la proclamarea orasului liber. A devenit un mic stat in interiorul unui stat, guvernat de propriile legi, unde oamenii erau liberi sa se exprime in orice fel au vrut sau le-a placut.

Christiania8.jpg

Christiania7.jpg


Locuitorii Christiania, practica meditatii si Yoga, dar sunt, de asemenea, pasionati de a face droguri usoare ca marijuana. Si-au dezvoltat propriul set de reguli, independent de legislatia daneza. Aceste norme interzic violenta, furtul, cutitele, armele si consumul de droguri grele. In afara de acestea, aproape orice altceva este permis.

Christiania6.jpg


Christiania5.jpg


Adesea denumita “paradisul fraierilor” din cauza numarului de persoane fara adapost, vagabonzi si someri care gasesc aici un sanctuar, ca sa nu vorbim de tinerii care vin aici pentru a cumpara si produce droguri usoare, Christiania este cu adevarat un loc unic. Pana in 2004, comertul de marijuana si alte droguri era permis, dar de atunci, guvernul danez a luat masuri si a incercat sa il interzica. Asta a dus la o serie de proteste si revolte, lasand situatia intr-un fel de uitare.

Christiania3.jpg


Christiania9.jpg


Inconjurata de controverse, datorita setului de legi permisive, Christiania este unic in lume si multi danezi isi duc musafirii straini aici pentru a le arata ceva ce nu pot vedea nicaieri in afara de Copenhaga.

Christiania4png.jpg
 
Pseudo-ştiinţa astăzi: Aşa zisa legătură dintre planeta Nibiru şi acceleratorul Large Hadron Collider



Nu putem discuta despre ceea ce înseamnă ştiinţa astăzi (ceea ce îşi propune acest portal) fără să discutăm despre psedo-ştiinţa din zilele noastre. În acest articol vom diseca o teorie a conspiraţiei care îmbină lansarea acceleratorului Large Hadron Collider în toamna acestui an şi ipotetica planetă Nibiru de pe care forţele diabolice ar veni să se înfrunte pe Pământ cu forţele angelice creând Apocalipsa. Lectură plăcută şi minte ascuţită!
acceleratorul Large Hadron Collider

Pseudo-ştiinţa astăzi: Aşa zisa legătură dintre planeta Nibiru şi acceleratorul Large Hadron Collider (LHC).

Ce ne spune ştiinţa astăzi despre LHC?

Large Hadron Collider (LHC) este cel mai mare instrument ştiinţific construit vreodată de umanitate. Este un accelerator de particule, adică ceea ce face el este să ia cele mai simple nuclee de atomi existente (anume nucleele de hidrogen, care sunt formate din câte un singur proton) şi să le dea energie accelerându-le până foarte aproape de viteza luminii. Două astfel de fascicule sunt de fapt accelerate, în direcţii opuse, apoi sunt ciocnite frontal, de peste 40 de milioane de ori pe secundă. Fiecare din aceste coliziuni va crea particule noi, care nu există în mod normal în viaţa de zi cu zi. Acestea se descompun foarte rapid în alte particule (de aceea nici nu există în viaţa de zi cu zi, căci se descompun rapid în particule din viaţa de zi cu zi). Studiind aceste dezintegrări, cercetătorii testează legile fundamentale ale fizicii la aceste energii foarte mari şi la distanţe foarte mici.

Aceste condiţii nu există în viaţa de zi cu zi, dar au existat la foarte scurt timp de la crearea Universului în Big Bang. Cu alte cuvinte, cercetătorii recreează în mod artificial în laborator condiţii care au existat în mod natural în Univers la scurt timp după Big Bang. Cercetătorii au încă de acum trei decenii un model matematic care descrie foarte fidel toate fenomenele observate la toate acceleratoarele de particule din întreaga lume. Această teorie matematică poată numele de Modelul Standard al Particulelor Elementare şi al Interacţiilor lor şi este cea mai precisă teorie dezvoltată vreodată de umanitate. Aceasta pentru că a fost verificată experimentală cu o precizie de mai bine de o parte din o mie, iar la unele aspecte ale ei cu o precizie de o parte din o mie de miliarde! Incredibilă teorie ...

Cu toate aceste succese, oamenii de ştiinţă cred că aceasta nu este modelul matematic ultim al Universului. Există mai multe aspecte pe care această teorie încă nu le explică. Unul dintre acestea este originea masei particulelor. Dacă particulele elementare precum electronul ar avea o masă zero, atunci automat ele ar zbura prin Univers cu viteza luminii. Prin urmare, nu ar putea fi constrânse să stea în atomi şi atomii nu ar exista şi deci ... noi nu am exista. A fost propus un mecanism teoretic care "cârpeşte" Modelul Standard şi explică cum ar putea particulele elementare care au masă să câştige această masă diferită de zero.

Mecanismul poartă numele de mecanismul Higgs, de la fizicianul scoţian Peter Higgs care a dezvoltat acest mecanism acum 45 de ani! Este adevărat sau fals mecanismul? Din păcate, nu putem şti până când prevederile lui teoretice nu vor fi verificate de experimente. Aceasta este motoda ştiinţifică: judecătorul suprem este experimentul. Mecanismul Higgs, dacă este adevărat, prevede existenţa unei particule elementare noi, numită bozonul Higgs. Fiindcă este cumva "particula fiică" a teoriei care explică masa particulelor elementare, particula a fost numită metaforic şi "particula zeu" sau "particula lui Dumnezeu".

După 45 de ani, fizicienii experimentatori în fizica particulelor nu au putut răspunde încă la întrebarea dacă particula există sau nu. Dacă ea există, atunci mecanismul Higgs este validat. Dacă ea nu există, atunci teoreticienii trebuie să caute un alt mod de a explica masa particulelor elementare şi astfel întregul edificiu al Modelului Standard ar cădea. Acceleratorul Large Hadron Collider de la Geneva, care va avea primele coliziuni în toamna anului acestuia, va putea însă sigur să răspundă la această întrebare crucială.

Mai mult, va putea testa şi noi modele teoretice care completează teoria actuală. modele teoretice ce ar putea printre altele să explice ce este materia întunecată, o nouă formă de materie, de cinci ori mai abundentă decât materia obişnuită formată din atomi, care materie a fost descoperită în ultimele două decenii.

Aceasta este pe scurt povestea celui mai mare instrument ştiinţific construit vreodată, anume acceleratorul Large Hadron Collider. Aceasta este ştiinţa astăzi ...

Dar ce ne spune pseudo-ştiinţa, tot astăzi, despre LHC?

După cum veţi vedea în filmul de mai jos (în engleză), există oameni care chiar cred că există o anumită planetă, numită Nibiru, care încă nu a fost descoperită de ştiinţă, dar care ar fi totuşi reală. Mai mult, planeta aceasta nu s-ar mişca în jurul Soarelui pe o orbită aproape circulară, ci pe o orbită foarte alungită, asemenea unei comete. Aceasta ar face ca foarte mult timp ea să fie foarte departe de Soare, dar din când în când, să ajungă aproape de planeta noastră. Pe această planetă Nibiru ar locui nişte vietăţi denumite nefilimi, adică urmaşii îngerilor decăzuţi (demonilor) care s-au împerecheat cu prea frumoasele fetele ale oamenilor muritori. Drept pedeapsă, Dumnezeu i-ar fi izgonit pe această planetă Nibiru. Acum, odată cu planeta Nibiru, ei se apropie de Terra. Când planeta Nibiru va fi suficient de aproape de Terra, în anul 2012, zică-se, ei ar dori să urce pe navele lor şi de acolo să zboare pe Pământ, unde vor să lanseze atacul final asupra forţelor angelice şi a lui Dumnezeu. Va urma o bătălie finală între bine şi rău, o Apocalipsă în toată regula. Dar există o problemă, susţine această teorie a conspiraţiei ...

Problema ar fi centura de radiaţii a Pământului, denumită centură van Allen, ar împiedica pe oameni să iasă de pe Pământ, dar şi pe aceşti demoni să vină pe Pământ. Ei cred că centura este un fel de barieră de radiaţii complet ucigătoare, motiv pentru care ei cred că oamenii nici nu au ajuns pe Lună. Ar fi fost ucişi de radiaţiile din centura van Allen.

Şi unde întră acceleratorul Large Hadron Collider în această poveste? Păi susţinătorii acestei teorii a conspiraţiei spun că acest accelerator a fost construit de forţele răului de pe Pământ tocmai pentru a crea o gaură în centura de radiaţii van Allen, adică o poartă prin care să treacă aceste forţe ale răului şi să se poată bate cu cele ale binelui pe Terra, creând astfel Apocalipsa!

Aţi înţeles? Large Hadron Collider ar fi fost construit special pentru a crea poarta în centura de radiaţii prin care locuitorii planetei Nibiru să invadeze planeta Pământ! Aceasta este teoria conspiraţiei din filmul pe care vă invităm să îl vizionaţi mai jos.

Filmul de 10 minute în engleză care prezintă această teorie a conspiraţiei construirii acceleratorului Large Hadron Collider cu scopul de a facilita apariţia unei Apocalipse pe Terra pentru că acceleratorul ar crea o poartă în centura de radiaţii van Allen care ar fi cică fatale şi fără de care locuitorii planetei Nibiru nu ar putea invada planeta Pământ în 2012, când planeta ar fi suficient de aproape de Pământ pentru ca invazia să fie încercată.

Demitizare despre centura de radiaţii van Allen a Pământului

Centura van Allen de radiaţii există. Dar ea nu este atât de intensă încât să nu poţi supravieţui când treci prin ea, dacă nava spaţială este formată din materiale rezistente. De aceea, oamenii au şi putut trece când au aselenizat pe Lună. Şi de aceea, dacă ar dori să ne viziteze planeta, extratereştri, dacă ar exista, ar putea-o face.

http://www.stiintaazi.ro/
 
Back
Top