CURIOZITATI sau despre lucruri necunoscute
- Thread starter anuk
- Start date
Angela74
New member
- Joined
- Jan 23, 2011
- Messages
- 1,207
- Reaction score
- 0
Orase fantasma
Valle Piola este o localitate nelocuita , abandonata de ultima familie in 1977.Se afla in provincia de Teramo, in inima muntilor Laga .Datata 1059
Craco
Datat secolul VIII î.Hr. este un oraş din provincia Matera, a fost abandonat în cauza unei alunecări de teren in 1963.
http://www.google.it/images?q=Craco...tle&resnum=5&ved=0CE0QsAQwBA&biw=1003&bih=566
Valle Piola este o localitate nelocuita , abandonata de ultima familie in 1977.Se afla in provincia de Teramo, in inima muntilor Laga .Datata 1059
Craco
Datat secolul VIII î.Hr. este un oraş din provincia Matera, a fost abandonat în cauza unei alunecări de teren in 1963.
http://www.google.it/images?q=Craco...tle&resnum=5&ved=0CE0QsAQwBA&biw=1003&bih=566
bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
Mituri false ale istoriei
Nici Napoleon nu era mic de statură, nici Iulius Cezar nu s-a născut prin cezariană şi nici Van Gogh nu şi-a tăiat urechea. Iată câteva mituri false ale istoriei.
Napoleon Bonaparte nu era mic de statură: diferenţa provine de la diferenţa sistemelor de măsurare francez şi britanic şi din confundarea acestora. Se pare că Napoleon măsura 1,68 de metri, o înălţime peste media epocii sale. Propaganda britanică a profitat de confuzie şi în toate tablourile l-a pictat mic de statură.
Cristofor Columb doar a descoperit America, nu a spus că Terra e rotundă – fapt cunoscut încă din timpul grecilor. El a devenit subiect de glume deoarece a subestimat mărimea planetei şi, după calculele sale, nu avea cum să ajungă în Asia într-un timp atât de scurt.
Albert Einstein nu a rămas niciodată corigent la matematică. Zvonul provine de la o rubrică de curiozităţi dintr-un ziar american, publicat în 1935, care însă s-a dovedit neadevărat. Einstein a fost un elev eminent, având mereu note mari la şcoală. Doar în adolescenţă a avut câteva probleme de învăţare, însă a luat întotdeauna note bune, mai ales la matematică.
Van Gogh nu şi-a tăiat urechea. Artistul s-a automutilat după o ceartă dură cu Paul Gaugin, deşi s-a suspectat că a fost însuşi Gauguin cel care l-a rănit. Pictorul olandez nu şi-a tăiat urechea în întregime cu un briceag, aşa cum a rămas în legendă, ci doar o parte a lobului urechii drepte.
Iulius Cezar nu s-a născut prin cezariană. Experţii nu au ajuns la o înţelegere privind etimologia cuvântului „cezariană”, însă au afirmat cu totală convingere că Iulius Cezar nu s-a născut prin această metodă chirurgicală. În acea vreme, nicio femeie nu ar fi supravieţuit unei astfel de operaţii, iar mama lui Cezar, Aurelia Cota, a trăit încă 46 de ani după naşterea fiului său.
Nu există, de asemenea, nicio dovadă că Maria Antoaneta ar fi spus „Dacă nu au pâine, să mănânce prăjituri”. Fraza apare pentru prima dată în "Confesiunile" lui Jean Jacque Rousseau, scrise în 1769, referitor la cele spuse de o tânără prinţesă de la curtea pariziană. Maria Antoaneta a ajuns la Versailles abia în anul 1770.
Nici Galileo Galilei nu a spus „E pur si muove” („Şi totuşi, se mişcă”). Fraza a fost rostită 124 de ani mai târziu. Nu există dovezi nici asupra faptului că Galileo ar fi aruncat o bilă de metal şi alta de lemn, de la înălţimea turnului din Pisa, pentru a le demonstra scepticilor că vor cădea cu aceeaşi viteză.
http://www.adevarul.es
Nici Napoleon nu era mic de statură, nici Iulius Cezar nu s-a născut prin cezariană şi nici Van Gogh nu şi-a tăiat urechea. Iată câteva mituri false ale istoriei.
Napoleon Bonaparte nu era mic de statură: diferenţa provine de la diferenţa sistemelor de măsurare francez şi britanic şi din confundarea acestora. Se pare că Napoleon măsura 1,68 de metri, o înălţime peste media epocii sale. Propaganda britanică a profitat de confuzie şi în toate tablourile l-a pictat mic de statură.
Cristofor Columb doar a descoperit America, nu a spus că Terra e rotundă – fapt cunoscut încă din timpul grecilor. El a devenit subiect de glume deoarece a subestimat mărimea planetei şi, după calculele sale, nu avea cum să ajungă în Asia într-un timp atât de scurt.
Albert Einstein nu a rămas niciodată corigent la matematică. Zvonul provine de la o rubrică de curiozităţi dintr-un ziar american, publicat în 1935, care însă s-a dovedit neadevărat. Einstein a fost un elev eminent, având mereu note mari la şcoală. Doar în adolescenţă a avut câteva probleme de învăţare, însă a luat întotdeauna note bune, mai ales la matematică.
Van Gogh nu şi-a tăiat urechea. Artistul s-a automutilat după o ceartă dură cu Paul Gaugin, deşi s-a suspectat că a fost însuşi Gauguin cel care l-a rănit. Pictorul olandez nu şi-a tăiat urechea în întregime cu un briceag, aşa cum a rămas în legendă, ci doar o parte a lobului urechii drepte.
Iulius Cezar nu s-a născut prin cezariană. Experţii nu au ajuns la o înţelegere privind etimologia cuvântului „cezariană”, însă au afirmat cu totală convingere că Iulius Cezar nu s-a născut prin această metodă chirurgicală. În acea vreme, nicio femeie nu ar fi supravieţuit unei astfel de operaţii, iar mama lui Cezar, Aurelia Cota, a trăit încă 46 de ani după naşterea fiului său.
Nu există, de asemenea, nicio dovadă că Maria Antoaneta ar fi spus „Dacă nu au pâine, să mănânce prăjituri”. Fraza apare pentru prima dată în "Confesiunile" lui Jean Jacque Rousseau, scrise în 1769, referitor la cele spuse de o tânără prinţesă de la curtea pariziană. Maria Antoaneta a ajuns la Versailles abia în anul 1770.
Nici Galileo Galilei nu a spus „E pur si muove” („Şi totuşi, se mişcă”). Fraza a fost rostită 124 de ani mai târziu. Nu există dovezi nici asupra faptului că Galileo ar fi aruncat o bilă de metal şi alta de lemn, de la înălţimea turnului din Pisa, pentru a le demonstra scepticilor că vor cădea cu aceeaşi viteză.
http://www.adevarul.es
bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
Alte mituri false ale istoriei
Se spune, pe buna dreptate, ca aceia care nu-si cunosc istoria sunt condamnati sa o repete - iar istoricii ne asigura ca majoritatea evenimentelor din trecut sunt atat de sumbre si de sangeroase incat nimeni nu si-ar dori sa le retraiasca. Pe de alta parte insa, v-ati intrebat vreodata cat sunt de adevarate faptele inscrise in manualele de istorie drept „absolut autentice”? Din nefericire, timp de decenii si chiar secole, oamenii au crezut diverse legende istorice false, pe care, din fericire, istoriografia moderna, judecand fara ura si partinire, le-a clarificat.
„Marul lui Adam” a fost lamaie?
Toata lumea stie astazi ca, potrivit scrierilor biblice, fructul prin care Adam a dobandit cunoasterea ar fi marul daruit de Eva. Dar arheologii ne asigura ca, in urma cu cateva milenii, pe valea Eufratului - locul presupusei „gradini a Edenului” - nu cresteau meri, in schimb existau numerosi lamai. Iar ca marul pare a fi doar o inventie tarzie a teologilor crestini, o dovedeste faptul ca pana si in Coran, fructul cu care Eva si-a ispitit barbatul este... banana. Cu alte cuvinte, fiecare religie a adaptat legenda biblica propriei culturi si traditii, fiindca in tarile arabe banana era la fel de comuna ca si marul, in Europa medievala. De altfel, multi oameni, in Europa Evului Mediu nici nu auzisera macar de lamaie, si mai mult ca sigur pentru ei teologii medievali au facut aceasta rectificare in paginile Bibliei.
Newton si gravitatia
O alta legenda ce are in centru marul, dar care de asemenea pare sa fie falsa, se refera la descoperirea, de catre Isaac Newton, ale celebrelor legi ale gravitatiei. Povestea spune ca intr-o zi, faimosul savant statea la umbra unui mar, cand un fruct i-a cazut in cap, dandu-i astfel inspiratia pentru a formula legile gravitatiei, problema ce-l framanta de multa vreme. Cel ce a amintit primul despre povestea marului a fost Voltaire, intr-unul dintre eseurile sale, preluand o marturie indoielnica a nepoatei lui Newton, Catherine Conduitt, neconfirmata de nimeni altcineva din anturajul savantului englez.
Vrajitoarele din Salem
Procesul „vrajitoarelor din Salem”, desfasurat in 1692 si ulterior reflectat in zeci de carti si filme, a constituit unul dintre cele mai rusinoase episoade din istoria omenirii, o crima comisa in numele religiei. In total au fost arestate 150 de persoane, dintre care 31 judecate si 20 executate. Este impropriu spus „procesul vrajitoarelor”, fiindca sase dintre cei condamnati la moarte au fost barbati. De asemenea, nici unul dintre acuzati nu au fost arsi pe rug, asa cum iti vor spune astazi toti elevii de liceu, ci de fapt spanzurati, una singura dintre „vrajitoare” fiind ucisa cu pietre de multimea isterizata.
Ioan cel Fara de Tara si stiinta de carte
Magna Carta reprezinta o piatra de hotar in istoria umanitatii, fiind documentul care a limitat puterea suveranilor britanici si a semanat primele seminte ale democratiei parlamentare. Exista numeroase tablouri infatisandu-l pe regele Ioan Fara de Tara cum semneaza acest act, inconjurat de baroni, la Runnymede, in 1215. Tablouri minunat realizate, de altfel, dar avand o singura hiba: regele nu si-a pus niciodata semnatura pe Magna Carta, din simplul motiv ca era cu desavarsire analfabet si se folosea de un sigiliu regal pentru a sanctiona documentele, neavand nevoie de semnatura.
Capitanul Cook, erou fara voie
Daca ii vei intreba astazi pe australieni cine a fost europeanul care a descoperit continentul de la Antipozi, trei sferturi dintre ei iti vor raspunde pe data: capitanul James Cook. Si totusi, in 1770, atunci cand faimosul navigator acosta la Sydney, Australia fusese deja vizitata de olandezii Abel Tasman si Dirk Hartog, si de piratul englez William Dampier. In plus, la data primei sale expeditii in Marile Sudului, Cook nu era capitan, ci doar locotenent de marina.
Edison si lumina electrica
Si Thomas Edison este creditat pe nedrept ca fiind inventatorul luminii electrice. Este drept, el a avut la activ peste o mie de inventii, dar in ceea ce priveste lumina electrica, gloria apartine altcuiva. Mai precis englezului Humphry Davy, care a inventat arcul electric, folosind un filament de carbon. Dar problema era ca acest filament nu rezista unei utilizari mai mari de 12 ore; in decursul anilor ce a urmat, numerosi savanti au incercat sa imbunatateasca ideea lui Davy, cel care a gasit cea mai ingenioasa solutie fiind, intr-adevar, Edison.
Gandhi a eliberat India... mai tarziu
Pentru occidentali, Mahatma Gandhi reprezinta simbolul independentei Indiei. El a promovat idealurile antice de non-violenta, ahimsa, dar astazi, multi istorici sunt de parere ca independenta uriasului subcontinent asiatic era inevitabila, cu sau fara aportul lui Gandhi. Congresul National Indian, motorul eliberarii tarii de sub dominatia coloniala britanica, exista inca din 1885, atunci cand Gandhi avea doar 16 ani. Alti istorici afirma chiar ca independenta ar fi putut fi obtinuta chiar mai devreme, daca s-ar fi concentrat pe metode mai dure decat pasnica rezistenta pasiva, propovaduita de Gandhi, precum cele pentru care pleda marele rival al acestuia, Netaji Chandra Bose.
Washington n-a fost primul presedinte american
Contrar opiniei impartasite de 99,99% din populatia lumii, primul presedinte al Statelor Unite, abia eliberate de sub jugul scortosilor britanici nu a fost George Washington, ci un cvasinecunoscut John Hanson, reprezentatul coloniei Maryland in Congresul continental. Pe 5 noiembrie 1781, Hanson care culmea, era considerat... om de culoare, din cauza descendentei sale maure, a fost ales de Congresul constitutional al celor 13 colonii in functia de „Presedinte al Statelor Unite” in cadrul adunarii Congresului. El s-a aflat in aceasta functie timp de un an incheiat, fiind urmat de alti sase presedinti, inainte ca Washington sa primeasca primul sau mandat.
GABRIEL TUDOR
http://www.revistamagazin.ro
Se spune, pe buna dreptate, ca aceia care nu-si cunosc istoria sunt condamnati sa o repete - iar istoricii ne asigura ca majoritatea evenimentelor din trecut sunt atat de sumbre si de sangeroase incat nimeni nu si-ar dori sa le retraiasca. Pe de alta parte insa, v-ati intrebat vreodata cat sunt de adevarate faptele inscrise in manualele de istorie drept „absolut autentice”? Din nefericire, timp de decenii si chiar secole, oamenii au crezut diverse legende istorice false, pe care, din fericire, istoriografia moderna, judecand fara ura si partinire, le-a clarificat.
„Marul lui Adam” a fost lamaie?
Toata lumea stie astazi ca, potrivit scrierilor biblice, fructul prin care Adam a dobandit cunoasterea ar fi marul daruit de Eva. Dar arheologii ne asigura ca, in urma cu cateva milenii, pe valea Eufratului - locul presupusei „gradini a Edenului” - nu cresteau meri, in schimb existau numerosi lamai. Iar ca marul pare a fi doar o inventie tarzie a teologilor crestini, o dovedeste faptul ca pana si in Coran, fructul cu care Eva si-a ispitit barbatul este... banana. Cu alte cuvinte, fiecare religie a adaptat legenda biblica propriei culturi si traditii, fiindca in tarile arabe banana era la fel de comuna ca si marul, in Europa medievala. De altfel, multi oameni, in Europa Evului Mediu nici nu auzisera macar de lamaie, si mai mult ca sigur pentru ei teologii medievali au facut aceasta rectificare in paginile Bibliei.
Newton si gravitatia
O alta legenda ce are in centru marul, dar care de asemenea pare sa fie falsa, se refera la descoperirea, de catre Isaac Newton, ale celebrelor legi ale gravitatiei. Povestea spune ca intr-o zi, faimosul savant statea la umbra unui mar, cand un fruct i-a cazut in cap, dandu-i astfel inspiratia pentru a formula legile gravitatiei, problema ce-l framanta de multa vreme. Cel ce a amintit primul despre povestea marului a fost Voltaire, intr-unul dintre eseurile sale, preluand o marturie indoielnica a nepoatei lui Newton, Catherine Conduitt, neconfirmata de nimeni altcineva din anturajul savantului englez.
Vrajitoarele din Salem
Procesul „vrajitoarelor din Salem”, desfasurat in 1692 si ulterior reflectat in zeci de carti si filme, a constituit unul dintre cele mai rusinoase episoade din istoria omenirii, o crima comisa in numele religiei. In total au fost arestate 150 de persoane, dintre care 31 judecate si 20 executate. Este impropriu spus „procesul vrajitoarelor”, fiindca sase dintre cei condamnati la moarte au fost barbati. De asemenea, nici unul dintre acuzati nu au fost arsi pe rug, asa cum iti vor spune astazi toti elevii de liceu, ci de fapt spanzurati, una singura dintre „vrajitoare” fiind ucisa cu pietre de multimea isterizata.
Ioan cel Fara de Tara si stiinta de carte
Magna Carta reprezinta o piatra de hotar in istoria umanitatii, fiind documentul care a limitat puterea suveranilor britanici si a semanat primele seminte ale democratiei parlamentare. Exista numeroase tablouri infatisandu-l pe regele Ioan Fara de Tara cum semneaza acest act, inconjurat de baroni, la Runnymede, in 1215. Tablouri minunat realizate, de altfel, dar avand o singura hiba: regele nu si-a pus niciodata semnatura pe Magna Carta, din simplul motiv ca era cu desavarsire analfabet si se folosea de un sigiliu regal pentru a sanctiona documentele, neavand nevoie de semnatura.
Capitanul Cook, erou fara voie
Daca ii vei intreba astazi pe australieni cine a fost europeanul care a descoperit continentul de la Antipozi, trei sferturi dintre ei iti vor raspunde pe data: capitanul James Cook. Si totusi, in 1770, atunci cand faimosul navigator acosta la Sydney, Australia fusese deja vizitata de olandezii Abel Tasman si Dirk Hartog, si de piratul englez William Dampier. In plus, la data primei sale expeditii in Marile Sudului, Cook nu era capitan, ci doar locotenent de marina.
Edison si lumina electrica
Si Thomas Edison este creditat pe nedrept ca fiind inventatorul luminii electrice. Este drept, el a avut la activ peste o mie de inventii, dar in ceea ce priveste lumina electrica, gloria apartine altcuiva. Mai precis englezului Humphry Davy, care a inventat arcul electric, folosind un filament de carbon. Dar problema era ca acest filament nu rezista unei utilizari mai mari de 12 ore; in decursul anilor ce a urmat, numerosi savanti au incercat sa imbunatateasca ideea lui Davy, cel care a gasit cea mai ingenioasa solutie fiind, intr-adevar, Edison.
Gandhi a eliberat India... mai tarziu
Pentru occidentali, Mahatma Gandhi reprezinta simbolul independentei Indiei. El a promovat idealurile antice de non-violenta, ahimsa, dar astazi, multi istorici sunt de parere ca independenta uriasului subcontinent asiatic era inevitabila, cu sau fara aportul lui Gandhi. Congresul National Indian, motorul eliberarii tarii de sub dominatia coloniala britanica, exista inca din 1885, atunci cand Gandhi avea doar 16 ani. Alti istorici afirma chiar ca independenta ar fi putut fi obtinuta chiar mai devreme, daca s-ar fi concentrat pe metode mai dure decat pasnica rezistenta pasiva, propovaduita de Gandhi, precum cele pentru care pleda marele rival al acestuia, Netaji Chandra Bose.
Washington n-a fost primul presedinte american
Contrar opiniei impartasite de 99,99% din populatia lumii, primul presedinte al Statelor Unite, abia eliberate de sub jugul scortosilor britanici nu a fost George Washington, ci un cvasinecunoscut John Hanson, reprezentatul coloniei Maryland in Congresul continental. Pe 5 noiembrie 1781, Hanson care culmea, era considerat... om de culoare, din cauza descendentei sale maure, a fost ales de Congresul constitutional al celor 13 colonii in functia de „Presedinte al Statelor Unite” in cadrul adunarii Congresului. El s-a aflat in aceasta functie timp de un an incheiat, fiind urmat de alti sase presedinti, inainte ca Washington sa primeasca primul sau mandat.
GABRIEL TUDOR
http://www.revistamagazin.ro
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Cele mai misterioase boli din istorie .
Fanii serialului “Doctor House” o ştiu bine: diagnosticarea unei boli poate semăna uneori mai mult cu munca unui detectiv decât cu cea a unui medic. Pe de-o parte, progresele din medicină au făcut munca medicilor mai uşoară; pe de alta însă, apariţia de noi boli şi noi virusuri a îngreunat procesul diagnostic care, în unele situaţii, s-a transformat într-o căutare de indicii şi probe demnă de un Sherlock Holmes. Nu-i de mirare că, recent, revista americană Newsweek a alcătuit chiar un top al celor 9 patologii cel mai greu de diagnosticat din istorie.
Boala Lyme
Borelioza sau boala Lyme este o infecţie cauzată de o bacterie, Borrelia burgdorferi, transmisă de căpuşă Ixodes ricinus, un parazit al rozatoarelor mici, al cerbilor, câinilor şi, ocazional, al omului. Nu toate muşcăturile de căpuşă inoculează Borrelia, dar este un risc de luat în considerare. Simptomele iniţiale seamănă cu cele ale unei banale gripe: febră, durere de cap şi mărirea în volum a ganglionilor. Există însă şi cazuri când maladia prezintă aceleaşi simptome ca şi scleroza multiplă sau boala Alzheimer.
Tipice bolii sunt petele roşii pe piele, care se deplasează de colo-colo, dar, uneori, e posibil ca ele să nu apară. Dacă este depistată de timpuriu, boala se tratează cu antibiotice specifice; dacă este nediagnosticată sau neglijată, poate provoca daune grave la nivelul sistemului nevos şi al articulaţiilor.
Scleroza multiplă
Primele semne pot semăna cu cele ale multor boli neurologice, de la slăbiciune musculară şi oboseală până la problemele la vezică. De asemenea, boala poate apărea treptat sau se poate instala "în episoade", cu faze de remisie şi recidivă. Cauza sclerozei multiple, boală descrisă pentru prima oară la mijlocul anilor 1800, este încă necunoscută; specialiştii cred că ar putea juca un rol în apariţia ei factorii imunologici, de mediu şi predispoziţia genetică.
Nici mecanismul bolii nu este clar în totalitate dar, în linii mari, este vorba de o adevărată dramă care are loc în interiorul organismului uman: sistemul imunitar (sau mai exact unele dintre celulele acestuia) declară război întregului organism. Limfocitele T atacă, din greşeală, învelişul care acoperă nervii - alcătuit dintr-o substanţă numită mielină -, în cel mai pervers dintre moduri: devorând-o şi provocând leziuni în plăci. Mielina este ca izolaţia cablurilor electrice: dacă este deteriorată, firele rămân descoperite, iar transmisia impulsurilor electrice de la creier la celelalte părţi ale corpului este îngreunată sau întreruptă cu totul. Boala echivalează cu un proces progresiv de paralizie.
Sindromul oboselii cronice
Descoperită în 1988, boala este una cât se poate de perfidă: ca şi cum organismul afectat ar suferi de gripă neîncetat. Sistemul imunitar este permanent solicitat şi, în timp, puterea lui slăbeşte. Sindromul oboselii cronice, cum a fost maladia definită de Centers for Diseases Control din Atlanta în 1994, este caracterizat, desigur, de oboseală (care durează peste 6 luni şi nu este îndepărtată de odihnă), dar una asociată cu alte 4 sau mai multe simptome, printre care dereglări de memorie, dureri musculare, dureri de cap, somn neodihnitor, ganglioni limfatici dureroşi, faringită. Nu există teste diagnostice, în pofida faptului că pacienţii prezintă semne de anomalii imunologice, neurologice şi endocrine. Boala nu are încă un tratament şi încă i se caută cauza. Dar şi aici există multe teorii, de la infecţia cu nano-bacterii (a căror existenţă, însă, nu este deocamdată clară) la reacţiile autoimune declanşate în urma unor infecţii. Un studiu publicat în luna august a anului trecut a demonstrat o legătură între acest sindrom şi un tip de retrovirusuri denumite XMRV.
Fibromialgia
Potrivit unui studiu recent al reumatologilor americani, boala nu trebuie definită doar prin durerea specific localizată, ci şi pe baza altor elemente, precum oboseala, vertijul şi sindromul de colon iritabil. Dureri musculare, oboseală, hipersensibilitate la durere şi la atingere sunt câteva simptome ale fibromialgiei. Este o maladie foarte controversată, cum este şi sindromul oboselii cronice: unii experţi dau vina pe cauze biologice, alţii o consideră o dereglare psihologică şi mai există şi cei care consideră că este declanşată de un ansamblu de factori fizici şi psihologici. Ambele boli intră în categoria "sindroamelor inexplicabile clinic": simptomele sunt reale, dar nu există un consens asupra cauzelor declanşatoare. Şi nici tratament.
Prostatita
Circa un bărbat din zece suferă de prostatită, o formă de inflamare a prostatei. În cea mai mare parte dintre cazuri (90 - 95%), cauzele declanşării bolii sunt necunoscute şi nu pot fi corelate cu infecţii bacteriene. Simptomele sunt diverse: dureri pelviene, rectale, abdominale, oboseală şi urinare frecventă. Multă vreme, medicii au crezut că prostatita este cauzată de infecţii bacteriene persistente, recurgându-se, adeseori, la terapii cu antibiotice. Acest drum a fost de-acum abandonat, iar pacienţilor le sunt prescrise tratamente paliative sau, în cazuri extreme, intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea ţesutului inflamat.
Sifilisul
Timp de secole a fost cea mai răspândită boală venerică, extrem de greu de diagnosticat. Asta pentru că, în stadiul final, sifilisul prezintă simptome ale multor alte boli. Este şi la ora actuală considerată una dintre cele mai periculoase infecţii cu transmitere sexuală şi, netratată, provoacă grave probleme cardiace şi la nivelul sistemului nervos. În prezent, poate fi diagnosticată prin intermediul unor teste simple de laborator şi tratată cu penicilină. Totuşi, leziunile provocate de bacteria care o provoacă sunt permanente.
Lupusul eritematos sistemic
Bolile autoimune sunt cauzate de o "revoltă" a sistemului imunitar, care "întoarce armele" tocmai împotriva organelor pe care ar trebui să le apere. Aceste boli sunt în progresie constantă, numărul lor fiind, în prezent, de peste 80, printre care şi lupusul eritematos sistemic. Nu există tratamente, nu este înţeleasă cauza (şi în acest caz, cele mai acreditate teorii asociază boala tot unor infecţii cu retrovirusuri). Nu este o boală uşor de diagnosticat, iar primele simptome îi induc de multe ori în eroare pe medici: oboseală, dureri în diferite părţi ale corpului, deficienţe cognitive. În 50% din cazuri, boala poate fi descoperită graţie unui eritem în formă de fluture, care apare pe chipul bolnavului în zona dintre pomeţi şi nas. Altminteri, când acest simptom nu este prezent, diagnosticarea maladiei este foarte complicată şi necesită numeroase teste clinice pentru excluderea altor posibilităţi.
SIDA
Boala a anilor '80, despre care, în afara mediilor academice, se vorbeşte - la televizor sau în ziare - tot mai puţin, SIDA reprezintă, totuşi, o problemă departe de a fi rezolvată. Peste 95% dintre noile cazuri sunt detectate în ţările în curs de dezvoltare, iar HIV, virusul care o declanşează, a infectat, până în prezent, peste 33 milioane de persoane în întreaga lume. Multă vreme, SIDA a reprezentat un adevărat mister clinic, până când i s-a descoperit originea virală. Nu există tratament care s-o vindece; medicamentele existente la ora actuală permit o încetinire a progresului bolii dar, în cele din urmă, acesta duce la decesul bolnavului.
Febra puerperală
Potrivit estimărilor, această boală a ucis mii de femei lăuze, între secolele XVIII şi XIX. În perioada dintre 1831 şi 1843, la Maternity Hospital din Londra, din 10.000 de femei internate pentru a aduce pe lume copii, mureau 600, în vreme ce la Royal Maternity Charity, unde lăuzele se aflau doar sub supravegherea moaşelor, nu mureau decât 10.
Survenit şi la Spitalul din Viena, straniul fenomen i-a atras atenţia medicului de origine maghiară Ignác Fülöp Semmelweis: în 1846, din 4.000 de lăuze internate în pavilionul 1, aflat sub supravegherea medicilor, 459 (11%) căzuseră victime febrei puerperale; în pavilionul alăturat, unde operau doar moaşele, mortalitatea era însă de doar 1%. Semmelweis s-a gândit că boala ar putea fi transmisă de o infecţie luată de medici de la cadavrele pe care le autopsiau şi transmisă femeilor asistate la naştere; le-a impus acestora să se spele pe mâini cu clorura de calciu (un puternic dezinfectant) înainte de a se apropia de ele, iar mortalitatea a scăzut rapid, la 5% în 1847 şi la 1% în 1849.
Răsplată? Semmelweis a fost concediat pentru că şi-a permis să dea ordine colegilor medici fără a avea căderea s-o facă. S-a mutat la un spital din Ungaria, unde, după ce a reuşit să reducă şi aici mortalitatea feminină, a fost defăimat de ştiinţa oficială şi internat într-un spital de nebuni, unde a şi murit, în 1865, din cauza bătăilor aplicate de gardieni. Aveau să treacă alţi 70 de ani (1937) până când medicii să înţeleagă că trebuie să-şi dezinfecteze mâinile.
Fanii serialului “Doctor House” o ştiu bine: diagnosticarea unei boli poate semăna uneori mai mult cu munca unui detectiv decât cu cea a unui medic. Pe de-o parte, progresele din medicină au făcut munca medicilor mai uşoară; pe de alta însă, apariţia de noi boli şi noi virusuri a îngreunat procesul diagnostic care, în unele situaţii, s-a transformat într-o căutare de indicii şi probe demnă de un Sherlock Holmes. Nu-i de mirare că, recent, revista americană Newsweek a alcătuit chiar un top al celor 9 patologii cel mai greu de diagnosticat din istorie.
Boala Lyme
Borelioza sau boala Lyme este o infecţie cauzată de o bacterie, Borrelia burgdorferi, transmisă de căpuşă Ixodes ricinus, un parazit al rozatoarelor mici, al cerbilor, câinilor şi, ocazional, al omului. Nu toate muşcăturile de căpuşă inoculează Borrelia, dar este un risc de luat în considerare. Simptomele iniţiale seamănă cu cele ale unei banale gripe: febră, durere de cap şi mărirea în volum a ganglionilor. Există însă şi cazuri când maladia prezintă aceleaşi simptome ca şi scleroza multiplă sau boala Alzheimer.
Tipice bolii sunt petele roşii pe piele, care se deplasează de colo-colo, dar, uneori, e posibil ca ele să nu apară. Dacă este depistată de timpuriu, boala se tratează cu antibiotice specifice; dacă este nediagnosticată sau neglijată, poate provoca daune grave la nivelul sistemului nevos şi al articulaţiilor.
Scleroza multiplă
Primele semne pot semăna cu cele ale multor boli neurologice, de la slăbiciune musculară şi oboseală până la problemele la vezică. De asemenea, boala poate apărea treptat sau se poate instala "în episoade", cu faze de remisie şi recidivă. Cauza sclerozei multiple, boală descrisă pentru prima oară la mijlocul anilor 1800, este încă necunoscută; specialiştii cred că ar putea juca un rol în apariţia ei factorii imunologici, de mediu şi predispoziţia genetică.
Nici mecanismul bolii nu este clar în totalitate dar, în linii mari, este vorba de o adevărată dramă care are loc în interiorul organismului uman: sistemul imunitar (sau mai exact unele dintre celulele acestuia) declară război întregului organism. Limfocitele T atacă, din greşeală, învelişul care acoperă nervii - alcătuit dintr-o substanţă numită mielină -, în cel mai pervers dintre moduri: devorând-o şi provocând leziuni în plăci. Mielina este ca izolaţia cablurilor electrice: dacă este deteriorată, firele rămân descoperite, iar transmisia impulsurilor electrice de la creier la celelalte părţi ale corpului este îngreunată sau întreruptă cu totul. Boala echivalează cu un proces progresiv de paralizie.
Sindromul oboselii cronice
Descoperită în 1988, boala este una cât se poate de perfidă: ca şi cum organismul afectat ar suferi de gripă neîncetat. Sistemul imunitar este permanent solicitat şi, în timp, puterea lui slăbeşte. Sindromul oboselii cronice, cum a fost maladia definită de Centers for Diseases Control din Atlanta în 1994, este caracterizat, desigur, de oboseală (care durează peste 6 luni şi nu este îndepărtată de odihnă), dar una asociată cu alte 4 sau mai multe simptome, printre care dereglări de memorie, dureri musculare, dureri de cap, somn neodihnitor, ganglioni limfatici dureroşi, faringită. Nu există teste diagnostice, în pofida faptului că pacienţii prezintă semne de anomalii imunologice, neurologice şi endocrine. Boala nu are încă un tratament şi încă i se caută cauza. Dar şi aici există multe teorii, de la infecţia cu nano-bacterii (a căror existenţă, însă, nu este deocamdată clară) la reacţiile autoimune declanşate în urma unor infecţii. Un studiu publicat în luna august a anului trecut a demonstrat o legătură între acest sindrom şi un tip de retrovirusuri denumite XMRV.
Fibromialgia
Potrivit unui studiu recent al reumatologilor americani, boala nu trebuie definită doar prin durerea specific localizată, ci şi pe baza altor elemente, precum oboseala, vertijul şi sindromul de colon iritabil. Dureri musculare, oboseală, hipersensibilitate la durere şi la atingere sunt câteva simptome ale fibromialgiei. Este o maladie foarte controversată, cum este şi sindromul oboselii cronice: unii experţi dau vina pe cauze biologice, alţii o consideră o dereglare psihologică şi mai există şi cei care consideră că este declanşată de un ansamblu de factori fizici şi psihologici. Ambele boli intră în categoria "sindroamelor inexplicabile clinic": simptomele sunt reale, dar nu există un consens asupra cauzelor declanşatoare. Şi nici tratament.
Prostatita
Circa un bărbat din zece suferă de prostatită, o formă de inflamare a prostatei. În cea mai mare parte dintre cazuri (90 - 95%), cauzele declanşării bolii sunt necunoscute şi nu pot fi corelate cu infecţii bacteriene. Simptomele sunt diverse: dureri pelviene, rectale, abdominale, oboseală şi urinare frecventă. Multă vreme, medicii au crezut că prostatita este cauzată de infecţii bacteriene persistente, recurgându-se, adeseori, la terapii cu antibiotice. Acest drum a fost de-acum abandonat, iar pacienţilor le sunt prescrise tratamente paliative sau, în cazuri extreme, intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea ţesutului inflamat.
Sifilisul
Timp de secole a fost cea mai răspândită boală venerică, extrem de greu de diagnosticat. Asta pentru că, în stadiul final, sifilisul prezintă simptome ale multor alte boli. Este şi la ora actuală considerată una dintre cele mai periculoase infecţii cu transmitere sexuală şi, netratată, provoacă grave probleme cardiace şi la nivelul sistemului nervos. În prezent, poate fi diagnosticată prin intermediul unor teste simple de laborator şi tratată cu penicilină. Totuşi, leziunile provocate de bacteria care o provoacă sunt permanente.
Lupusul eritematos sistemic
Bolile autoimune sunt cauzate de o "revoltă" a sistemului imunitar, care "întoarce armele" tocmai împotriva organelor pe care ar trebui să le apere. Aceste boli sunt în progresie constantă, numărul lor fiind, în prezent, de peste 80, printre care şi lupusul eritematos sistemic. Nu există tratamente, nu este înţeleasă cauza (şi în acest caz, cele mai acreditate teorii asociază boala tot unor infecţii cu retrovirusuri). Nu este o boală uşor de diagnosticat, iar primele simptome îi induc de multe ori în eroare pe medici: oboseală, dureri în diferite părţi ale corpului, deficienţe cognitive. În 50% din cazuri, boala poate fi descoperită graţie unui eritem în formă de fluture, care apare pe chipul bolnavului în zona dintre pomeţi şi nas. Altminteri, când acest simptom nu este prezent, diagnosticarea maladiei este foarte complicată şi necesită numeroase teste clinice pentru excluderea altor posibilităţi.
SIDA
Boala a anilor '80, despre care, în afara mediilor academice, se vorbeşte - la televizor sau în ziare - tot mai puţin, SIDA reprezintă, totuşi, o problemă departe de a fi rezolvată. Peste 95% dintre noile cazuri sunt detectate în ţările în curs de dezvoltare, iar HIV, virusul care o declanşează, a infectat, până în prezent, peste 33 milioane de persoane în întreaga lume. Multă vreme, SIDA a reprezentat un adevărat mister clinic, până când i s-a descoperit originea virală. Nu există tratament care s-o vindece; medicamentele existente la ora actuală permit o încetinire a progresului bolii dar, în cele din urmă, acesta duce la decesul bolnavului.
Febra puerperală
Potrivit estimărilor, această boală a ucis mii de femei lăuze, între secolele XVIII şi XIX. În perioada dintre 1831 şi 1843, la Maternity Hospital din Londra, din 10.000 de femei internate pentru a aduce pe lume copii, mureau 600, în vreme ce la Royal Maternity Charity, unde lăuzele se aflau doar sub supravegherea moaşelor, nu mureau decât 10.
Survenit şi la Spitalul din Viena, straniul fenomen i-a atras atenţia medicului de origine maghiară Ignác Fülöp Semmelweis: în 1846, din 4.000 de lăuze internate în pavilionul 1, aflat sub supravegherea medicilor, 459 (11%) căzuseră victime febrei puerperale; în pavilionul alăturat, unde operau doar moaşele, mortalitatea era însă de doar 1%. Semmelweis s-a gândit că boala ar putea fi transmisă de o infecţie luată de medici de la cadavrele pe care le autopsiau şi transmisă femeilor asistate la naştere; le-a impus acestora să se spele pe mâini cu clorura de calciu (un puternic dezinfectant) înainte de a se apropia de ele, iar mortalitatea a scăzut rapid, la 5% în 1847 şi la 1% în 1849.
Răsplată? Semmelweis a fost concediat pentru că şi-a permis să dea ordine colegilor medici fără a avea căderea s-o facă. S-a mutat la un spital din Ungaria, unde, după ce a reuşit să reducă şi aici mortalitatea feminină, a fost defăimat de ştiinţa oficială şi internat într-un spital de nebuni, unde a şi murit, în 1865, din cauza bătăilor aplicate de gardieni. Aveau să treacă alţi 70 de ani (1937) până când medicii să înţeleagă că trebuie să-şi dezinfecteze mâinile.
bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
Iata chilotii care-ti spun de ce suferi
Cercetatorii din Taiwan si America au ajuns la concluzia ca industria lenjeriei avea nevoie de o inventie care sa depaseasca pana si aparitia chilotilor tanga, desi nu e vorba de o inovatie sexy! Ideea este simpla.
In elasticul lenjeriei au fost introdusi biosenzori flexibili, astfel incat sa masoare diferitele afectiuni ale celui care o poarta.
Acestia masoara nivelul chimic al stresului sau concentratia de alcool din sange.
O alta functie poate masura deshidratarea. Specialistii sunt chiar mai optimisti de atat si sustin ca acesti chiloti iti pot atrage atentia asupra primelor semne ale unui eventual infarct.
Inventatorii au inceput deja testele si spera ca noii chiloti sa devina in viitorul apropiat un articol foarte bine vandut.
Chilotii reprezinta obiectul de vestimentatie aflat cel mai aproape de corpul uman, asa ca alegerea lor nu a fost una intamplatoare: fiind aproape de piele, sunt aproape si de transpiratie.
Mai in gluma, mai in serios, daca ochii sunt oglinda sufletului, cercetatorii spun ca lenjeria intima trebuie sa fie oglinda afectiunilor trupului.
http://sanatate.rol.ro/art/9776-29-Iata-chilotii-care-ti-spun-de-ce-suferi.htm
Cercetatorii din Taiwan si America au ajuns la concluzia ca industria lenjeriei avea nevoie de o inventie care sa depaseasca pana si aparitia chilotilor tanga, desi nu e vorba de o inovatie sexy! Ideea este simpla.
In elasticul lenjeriei au fost introdusi biosenzori flexibili, astfel incat sa masoare diferitele afectiuni ale celui care o poarta.
Acestia masoara nivelul chimic al stresului sau concentratia de alcool din sange.
O alta functie poate masura deshidratarea. Specialistii sunt chiar mai optimisti de atat si sustin ca acesti chiloti iti pot atrage atentia asupra primelor semne ale unui eventual infarct.
Inventatorii au inceput deja testele si spera ca noii chiloti sa devina in viitorul apropiat un articol foarte bine vandut.
Chilotii reprezinta obiectul de vestimentatie aflat cel mai aproape de corpul uman, asa ca alegerea lor nu a fost una intamplatoare: fiind aproape de piele, sunt aproape si de transpiratie.
Mai in gluma, mai in serios, daca ochii sunt oglinda sufletului, cercetatorii spun ca lenjeria intima trebuie sa fie oglinda afectiunilor trupului.
http://sanatate.rol.ro/art/9776-29-Iata-chilotii-care-ti-spun-de-ce-suferi.htm
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
La vremuri noi, boli noi: 7 maladii ale epocii moderne .
Informatizare, automatizare, globalizare şi alte „-zări” la care suntem racordati, se pare, încă insuficient adaptaţi, au făcut din stilul de viaţă modern un pericol în sine. Şi nu mă refer la chestii precum consumul de junk food care ne umple de diabet, hipercolesterolemie, hipertensiune arterială şi infarct. Nuuu! Astea nici nu mai sunt noutăţi; la urma urmelor, doctorii ne tot atrag atenţia de zeci de ani că pe aici şade principala cauză a mortalităţii în societatea capitalistă multilateral dezvoltată. Altele sunt noutăţile – bolile noi şi parşive ale civilizaţiei. Cum timpul nu stă pe loc şi omenirea merge înainte, nici doctorii nu stau degeaba, ci descriu noi sindroame asociate cu stilul de viaţă actual - nişte maladii rare sau inexistente în urmă cu un veac, dar tot mai răspândite astăzi: 7 boli ale vremurilor noi.
Vederea stricată de computer
Dacă slujba ta presupune să îţi petreci ore în şir în faţa unui calculator, rişti - din păcate, rău de tot - să ajungi să suferi de astenopie ocupaţională (evident, astenopia de computer poate apărea şi în cazul în care nu munceşti la calculator, ci te joci la el - şi atunci nu mai e "ocupaţională"; simptomele nu-s cu nimic mai plăcute; atâta doar că de la joc n-ai decât să te scoli şi să te duci să te odihneşti când vrei, ceea ce, la muncă, nu prea ţine).
Astenopia "de calculator" se manifestă prin simptome ca înroşirea ochilor, senzaţia de uscăciune şi usturime a acestora, vedere înceţoşată sau dublă, dificultăţi de focalizare, dureri de cap; uneori se ajunge şi la probleme în distingerea culorilor, sensibilitate la lumină şi dureri ale gâtului şi spatelui.
Soluţii: nu sta aşa, mulţumindu-te să te plângi. Câteva ajustări simple pot îmbunătăţi mult situaţia.
ţine monitorul la cca. 60 cm în faţa ta
ajustează mărimea fontului în aşa fel încât să poţi citi confortabil de la distanţa asta.
încearcă să micşorezi puţin luminozitatea şi/sau contrastul monitorului
în măsura posibilităţilor, potriveşte iluminatul ambiental astfel încât să nu dea reflexe pe ecran.
la fiecare 20-30 de minute, uită-te pe geam, la colegi sau în gol - în orice caz, ia-ţi, pentru câteva minute, ochii din ecran.
în cazuri mai severe, foloseşte nişte picături pentru ochi (prescrise de doctor).
Surzenia datorată căştilor .
La drept vorbind, numai căşti nu sunt ele, e vorba despre acele "dopuri" vârâte în urechi şi din care se revarsă un şuvoi de muzică la o intensitate care ar asurzi şi un elefant. Problema e foarte frecventă în rândul tinerilor, care au tendinţa să asculte ore în şir muzică în asemenea "căşti", conectate la mp3 player. Însă acestea nu izolează urechea de zgomotele din jur, astfel încât utilizatorul, ca să audă muzica peste vâjâitul metroului sau zgomotul din traficul auto, dă sonorul tot mai tare. Unii ajung să asculte muzică la intensitatea de 110-120 decibeli - adică mai tare decât zgomotul făcut de o drujbă!
După ani de zile de asemenea tratament, bietul aparat auditiv dă semne de uzură. Foarte îngrijorător, se constată la tineri o pierdere a acuităţii auditive asemănătoare cu cea care, în mod normal, apare doar la vârstnici. Cu alte cuvinte, copiii ăştia surzesc de tineri şi numai din vina lor.
Soluţii: daţi volumul mai încet (Mai înceeet, am zis!!!). Reduceţi timpul alocat ascultării muzicii în acest mod, la cca. o oră pe zi. Pe cât posibil, folosiţi căşti externe, cu o bună izolare fonică, astfel încât să nu fiţi nevoiţi să daţi sonorul foarte tare.
e-tromboza .
Despre tromboza venoasă profundă se tot vorbeşte în ultima vreme; ea înseamnă apariţia unui cheag de sânge în venele membrelor inferioare, din cauza şederii prelungite pe scaun, care încetineşte fluxul sanguin la nivelul picioarelor.
Pericolul cel mare constă în faptul că un cheag format în venele piciorului e o "bombă cu ceas", putând produce ravagii la distanţă: porţiuni din el se pot oricând desprinde şi călători, duse de fluxul sanguin, până în plămân (unde determină apariţia embolismului pulmonar - o situaţie fatală) sau în creier, producând un AVC (accident vascular cerebral).
Viaţă modernă ne implică, fără să vrem, în situaţii în care riscul trombozei venoase creşte simţitor. Una dintre aceste situaţii este călătoria cu avionul, în care pasagerii sunt obligaţi la ore lungi de imobilitate în scaun. O altă situaţie riscantă - şi mult mai frecventă - este cea a muncii la calculator, de unde şi numele de e-tromboză dat acestei afecţiuni, atunci când ea survine în condiţiile şederii îndelungate în faţa computerului.
Cu totul aflat la numai un click distanţă, utlilizatorii nu mai au multe motive să se ridice de pe scaun şi rămân pe el ore în şir, cu sângele stagnând în membrele inferioare, ceea ce măreşte mult riscul apariţiei trombozei.
Medicii recomandă măsuri simple de evitare a riscului, numai să vrea lumea să le aplice: ridicaţi-vă de la calculator măcar o dată pe oră şi mişcaţi-vă puţin; în timp ce staţi aşezaţi, faceţi mişcări uşoare cu picioarele (încordaţi muşchii gambei, "bateţi tactul" cu vârfurile picioarelor - uşor, n-am zis să tropăiţi!), beţi lichide (1. ca să scădeţi vâscozitatea sângelui; 2. ca să va duceţi mai des la toaletă; în felul ăsta o să fiţi siliţi să vă ridicaţi şi să vă mişcaţi).
GAD (tulburare anxioasă generalizată)
Cu toţii avem temeri şi griji dar, atunci când toate acestea iau aspectul unei îngrijorări excesive în raport cu situaţia reală, când ai sentimentul că nu mai poţi îndura tot ce se întâmplă, când ţi se pare că viaţa a devenit aproape imposibil de suportat, s-ar putea să suferi de ceea ce, recent, psihologii au denumit anxietate generalizată. Tulburarea e, foarte probabil, favorizată de "bombardamentul" mediatic cu informaţii neplăcute, care te fac să devii acut şi dureros conştient de toate relele lumii - de criza economică, ameninţarea terorismului, infracţionalitate - şi creează un sentiment copleşitor de nesiguranţă şi de pericol. În aceste condiţii, pe fondul unul psihic mai labil sau al unei stări sufleteşti deja afectate de necazuri personale - o boală gravă, de exemplu - ai impresia că viaţa a devenit într-adevăr de netrăit.
Specialiştii consideră că, în SUA, de pildă, cca. 6,8 milioane de oameni suferă de o tulburare de acest gen. Simptomele sunt diverse: de la stare de nelinişte, iritabilitate, senzaţie de oboseală, dificultăţi de concentrare, până la dureri de cap, de stomac şi senzaţia de sufocare.
Deşi există, adesea, tendinţa de a o interpreta că pe o reacţia la "o perioadă mai dificilă" din viaţă şi de a aştepta să treacă, de obicei, problema nu trece singură, iar îndemnurile de genul "nu mai pune atâta la inimă", "ia-o mai uşor" sau "nu te mai stresa atâta" nu o rezolvă. E nevoie de tratament - cu medicamente anxiolitice, cu antidepresive şi cu psihoterapie.
Ortorexia
Asta e una destul de ciudată şi care arată cât de mare - înfricoşător de mare! - e puterea mass media asupra noastră. Avalanşa de avertismente privind pericolul unei alimentaţii nesănătoase, cascada de informaţii legate de chimicalele dubioase pe care le conţine mâncarea şi de efectele grave ale acestora asupra sănătăţii i-au făcut pe mulţi oameni să dezvolte o adevărat obsesie a hranei sănătoase.
Acum, preocuparea faţă de calitatea alimentelor pe care le ingeram e firească; grav este doar atunci când această preocupare, ajunsă excesivă, ne consumă în chip absurd timpul şi energia, ne distruge şi plăcerea de a mânca şi, în cele din urmă, şi sănătatea - fizică şi psihică. Destabilizati de faptul că zilnic află că n-ar trebui să mănânce cutare sau cutare lucru, cei atinşi de ortorexie ajung să-şi alcătuiască singuri nişte diete foarte restrictive, pe care le urmează riguros, fără să-şi dea seama că acestea le fac mai mult rău decât bine. În căutarea unei "purităţi nutriţionale" de neatins, ei devin de-a dreptul fanatici în respectarea acestor regimuri, intoleranţi în privinţa oricărei încălcări şi chiar ostili faţă de oricine nu împărtăşeşte concepţiile lor (ceea ce, cum vă daţi seama, îi îndepărtează adesea de familie şi prieteni, iar izolarea le agravează trauma psihică). Pe termen lung, ortorexicii ajung să slăbească excesiv, devitalizandu-şi organismul până la un nivel care le pune viaţa în pericol.
Deşi această afecţiune nu a fost recunoscută oficial (încă) de către comunitatea psihiatrică, nu înseamnă că ea nu există; există în asemenea măsură, încât doctorii generalişti, medicii de familie se confruntă tot mai des cu ea. Cum printre psihoterapeuţi există practicieni specilizati în tulburări legate de alimentaţie, cei afectaţi de ortorexie pot primi ajutor din partea acestora.
Sindromul clădirii bolnave .
O denumire mai corectă ar fi sindromul clădirii care ne îmbolnăveşte, pentru că exact asta se întâmplă - oamenii care lucrează sau locuiesc într-o clădire modernă, supraizolată, climatizată, prezintă anumite probleme de sănătate.
Conform Agenţiei de Protecţie a Mediului din SUA, se vorbeşte despre o clădire bolnavă atunci când ocupanţii acesteia acuză nişte simptome neplăcute a căror cauză nu poate fi depistată. În asemenea, situaţii, se presupune că de vină e clădirea - de obicei o clădire nouă sau recent renovată, cu izolaţie performantă, sisteme de aer condiţionat, geamuri făcute să nu se deschidă (doar există climatizare, nu?), încălzire centrală...
Ei bine, de multe ori, într-o asemenea clădire, ce pare culmea confortului modern, oamenii nu se simt bine, dimpotrivă: suferă de dureri de cap, iritaţii ale ochilor, faringelui sau mucoasei nazale, tuse, uscăciune sau mâncărimi ale pielii, chiar senzaţii de greaţă, oboseală accentuată şi sensibilitate la mirosuri.
În SUA, specialiştii estimează că aproximativ 30% dintre clădirile noi sau proaspăt renovate sunt "bolnave" şi îi îmbolnăvesc şi pe ocupanţii lor.
Deşi cauza exactă nu este cunoscută, se presupune că ar fi vorba, în special, despre calitatea proastă a aerului din interiorul acestor clădiri, calitate determinată de o combinaţie complexă de factori. În lipsa ventilaţiei naturale, orice defecţiune a sistemelor de climatizare face ca în aer să se acumuleze tot felul de chestii nesănătoase: de la substanţe chimice (compuşi organici volatili) din mochetă, adezivi, vopsea etc, până la spori de mucegai, care se dezvoltă foarte repede în orice colţ umed şi insuficient aerisit. Aşa ceva ar fi de ajuns pentru a îmbolnăvi pe oricine.
Alte explicaţii propuse se leagă de calitatea proastă a iluminatului (în special lipsa luminii naturale) şi existenţa unor "agresori acustici" de genul infrasunetelor.
În general, se pare că excesul de "artificial" şi scăderea proporţională a ponderii "naturalului" au o influenţă foarte proastă asupra sănătăţii umane.
Ce-ar fi de făcut? Păi, în afară de o bună întreţinere a sistemelor de climatizare, nu ne rămâne decât să ne punem nădejdea în noul curent al arhitecturii verzi, care propune o abordare ecologică, mai naturală, a construirii caldirilor, fie ele locuinţe, hale de producţie sau clădiri de birouri.
(Aşa, că o mică încurajare, să ştiţi că s-a descoperit că anumite plante de apartament au puterea de a curăţa aerul din încăperi de diverşi poluanţi, îmbunătăţind semnificativ calitatea acestuia. Tot natura, saraca...)
Tulburare anxioasă socială
Noile tehnologii ale comunicaţiilor ne ajută să interacţionăm unii cu ceilalţi în moduri pe care nu ni le imaginam în urmă cu câteva decenii dar, cum totul e cu dus şi-ntors, tot ele îi fac pe unii să se simtă prinşi în această reţea de interacţiuni umane ca într-o plasă fatală, tot mai deasă.
Cei care suferă de anxietate socială sunt chinuiţi de sentimentul de a fi permanent urmăriţi, priviţi şi judecaţi de alţii şi se tem întruna să nu facă vreun lucru care să-i pună într-o lumină proastă. E evident ce dificilă devine viaţa cuiva în asemenea condiţii, cât de greu trebuie să li se pâră acestor oameni să meargă la şcoală, la lucru sau pur şi simplu să iasă pe stradă.
Cauza acestei tulburări nu e cunoscută cu precizie; se ştie doar că, în multe cazuri, ea îşi face apariţia încă din copilărie. Se crede că e vorba despre o combinaţie de factori ereditari şi externi, în sensul că lumea modernă, în care e tot mai uşor să ne vedem şi să ne auzim unii pe ceilalţi, în grupuri tot mai mari, ajunge să dea unei persoane mai susceptibile din fire senzaţia torturantă că toată lumea e cu ochii pe ea.
Pentru un om care nu suferă de aşa ceva, e greu de înţeles cum e posibil ca simplul fapt de a fi privit, pe stradă, de oameni - în cel mai firesc şi inofensiv mod - să îi facă pe aceşti anxioşi să tremure, să transpire, să ameţească, să-şi simtă stomacul răsucindu-se şi inima bătându-le să le sară din piept. Însă chiar aşa se întâmplă; cei afectaţi de anxietate socială suferă foarte mult şi ajung să nu mai poată duce o viaţă normală.
Totuşi, o combinaţie de medicamente specifice şi psihoterapie îi poate ajuta enorm; cei care au tăria să urmeze un tratament îşi recapătă, cel mai adesea, controlul asupra propriei lor vieţi şi-şi pot duce existenţa şi sub ochii celorlalţi - aşa cum e firesc pentru o fiinţă socială ca omul - fără a mai simţi nevoia să fugă şi să se ascundă.
http://www.descopera.ro/stiinta/7936124-la-vremuri-noi-boli-noi-7-maladii-ale-epocii-moderne
Informatizare, automatizare, globalizare şi alte „-zări” la care suntem racordati, se pare, încă insuficient adaptaţi, au făcut din stilul de viaţă modern un pericol în sine. Şi nu mă refer la chestii precum consumul de junk food care ne umple de diabet, hipercolesterolemie, hipertensiune arterială şi infarct. Nuuu! Astea nici nu mai sunt noutăţi; la urma urmelor, doctorii ne tot atrag atenţia de zeci de ani că pe aici şade principala cauză a mortalităţii în societatea capitalistă multilateral dezvoltată. Altele sunt noutăţile – bolile noi şi parşive ale civilizaţiei. Cum timpul nu stă pe loc şi omenirea merge înainte, nici doctorii nu stau degeaba, ci descriu noi sindroame asociate cu stilul de viaţă actual - nişte maladii rare sau inexistente în urmă cu un veac, dar tot mai răspândite astăzi: 7 boli ale vremurilor noi.
Vederea stricată de computer
Dacă slujba ta presupune să îţi petreci ore în şir în faţa unui calculator, rişti - din păcate, rău de tot - să ajungi să suferi de astenopie ocupaţională (evident, astenopia de computer poate apărea şi în cazul în care nu munceşti la calculator, ci te joci la el - şi atunci nu mai e "ocupaţională"; simptomele nu-s cu nimic mai plăcute; atâta doar că de la joc n-ai decât să te scoli şi să te duci să te odihneşti când vrei, ceea ce, la muncă, nu prea ţine).
Astenopia "de calculator" se manifestă prin simptome ca înroşirea ochilor, senzaţia de uscăciune şi usturime a acestora, vedere înceţoşată sau dublă, dificultăţi de focalizare, dureri de cap; uneori se ajunge şi la probleme în distingerea culorilor, sensibilitate la lumină şi dureri ale gâtului şi spatelui.
Soluţii: nu sta aşa, mulţumindu-te să te plângi. Câteva ajustări simple pot îmbunătăţi mult situaţia.
ţine monitorul la cca. 60 cm în faţa ta
ajustează mărimea fontului în aşa fel încât să poţi citi confortabil de la distanţa asta.
încearcă să micşorezi puţin luminozitatea şi/sau contrastul monitorului
în măsura posibilităţilor, potriveşte iluminatul ambiental astfel încât să nu dea reflexe pe ecran.
la fiecare 20-30 de minute, uită-te pe geam, la colegi sau în gol - în orice caz, ia-ţi, pentru câteva minute, ochii din ecran.
în cazuri mai severe, foloseşte nişte picături pentru ochi (prescrise de doctor).
Surzenia datorată căştilor .
La drept vorbind, numai căşti nu sunt ele, e vorba despre acele "dopuri" vârâte în urechi şi din care se revarsă un şuvoi de muzică la o intensitate care ar asurzi şi un elefant. Problema e foarte frecventă în rândul tinerilor, care au tendinţa să asculte ore în şir muzică în asemenea "căşti", conectate la mp3 player. Însă acestea nu izolează urechea de zgomotele din jur, astfel încât utilizatorul, ca să audă muzica peste vâjâitul metroului sau zgomotul din traficul auto, dă sonorul tot mai tare. Unii ajung să asculte muzică la intensitatea de 110-120 decibeli - adică mai tare decât zgomotul făcut de o drujbă!
După ani de zile de asemenea tratament, bietul aparat auditiv dă semne de uzură. Foarte îngrijorător, se constată la tineri o pierdere a acuităţii auditive asemănătoare cu cea care, în mod normal, apare doar la vârstnici. Cu alte cuvinte, copiii ăştia surzesc de tineri şi numai din vina lor.
Soluţii: daţi volumul mai încet (Mai înceeet, am zis!!!). Reduceţi timpul alocat ascultării muzicii în acest mod, la cca. o oră pe zi. Pe cât posibil, folosiţi căşti externe, cu o bună izolare fonică, astfel încât să nu fiţi nevoiţi să daţi sonorul foarte tare.
e-tromboza .
Despre tromboza venoasă profundă se tot vorbeşte în ultima vreme; ea înseamnă apariţia unui cheag de sânge în venele membrelor inferioare, din cauza şederii prelungite pe scaun, care încetineşte fluxul sanguin la nivelul picioarelor.
Pericolul cel mare constă în faptul că un cheag format în venele piciorului e o "bombă cu ceas", putând produce ravagii la distanţă: porţiuni din el se pot oricând desprinde şi călători, duse de fluxul sanguin, până în plămân (unde determină apariţia embolismului pulmonar - o situaţie fatală) sau în creier, producând un AVC (accident vascular cerebral).
Viaţă modernă ne implică, fără să vrem, în situaţii în care riscul trombozei venoase creşte simţitor. Una dintre aceste situaţii este călătoria cu avionul, în care pasagerii sunt obligaţi la ore lungi de imobilitate în scaun. O altă situaţie riscantă - şi mult mai frecventă - este cea a muncii la calculator, de unde şi numele de e-tromboză dat acestei afecţiuni, atunci când ea survine în condiţiile şederii îndelungate în faţa computerului.
Cu totul aflat la numai un click distanţă, utlilizatorii nu mai au multe motive să se ridice de pe scaun şi rămân pe el ore în şir, cu sângele stagnând în membrele inferioare, ceea ce măreşte mult riscul apariţiei trombozei.
Medicii recomandă măsuri simple de evitare a riscului, numai să vrea lumea să le aplice: ridicaţi-vă de la calculator măcar o dată pe oră şi mişcaţi-vă puţin; în timp ce staţi aşezaţi, faceţi mişcări uşoare cu picioarele (încordaţi muşchii gambei, "bateţi tactul" cu vârfurile picioarelor - uşor, n-am zis să tropăiţi!), beţi lichide (1. ca să scădeţi vâscozitatea sângelui; 2. ca să va duceţi mai des la toaletă; în felul ăsta o să fiţi siliţi să vă ridicaţi şi să vă mişcaţi).
GAD (tulburare anxioasă generalizată)
Cu toţii avem temeri şi griji dar, atunci când toate acestea iau aspectul unei îngrijorări excesive în raport cu situaţia reală, când ai sentimentul că nu mai poţi îndura tot ce se întâmplă, când ţi se pare că viaţa a devenit aproape imposibil de suportat, s-ar putea să suferi de ceea ce, recent, psihologii au denumit anxietate generalizată. Tulburarea e, foarte probabil, favorizată de "bombardamentul" mediatic cu informaţii neplăcute, care te fac să devii acut şi dureros conştient de toate relele lumii - de criza economică, ameninţarea terorismului, infracţionalitate - şi creează un sentiment copleşitor de nesiguranţă şi de pericol. În aceste condiţii, pe fondul unul psihic mai labil sau al unei stări sufleteşti deja afectate de necazuri personale - o boală gravă, de exemplu - ai impresia că viaţa a devenit într-adevăr de netrăit.
Specialiştii consideră că, în SUA, de pildă, cca. 6,8 milioane de oameni suferă de o tulburare de acest gen. Simptomele sunt diverse: de la stare de nelinişte, iritabilitate, senzaţie de oboseală, dificultăţi de concentrare, până la dureri de cap, de stomac şi senzaţia de sufocare.
Deşi există, adesea, tendinţa de a o interpreta că pe o reacţia la "o perioadă mai dificilă" din viaţă şi de a aştepta să treacă, de obicei, problema nu trece singură, iar îndemnurile de genul "nu mai pune atâta la inimă", "ia-o mai uşor" sau "nu te mai stresa atâta" nu o rezolvă. E nevoie de tratament - cu medicamente anxiolitice, cu antidepresive şi cu psihoterapie.
Ortorexia
Asta e una destul de ciudată şi care arată cât de mare - înfricoşător de mare! - e puterea mass media asupra noastră. Avalanşa de avertismente privind pericolul unei alimentaţii nesănătoase, cascada de informaţii legate de chimicalele dubioase pe care le conţine mâncarea şi de efectele grave ale acestora asupra sănătăţii i-au făcut pe mulţi oameni să dezvolte o adevărat obsesie a hranei sănătoase.
Acum, preocuparea faţă de calitatea alimentelor pe care le ingeram e firească; grav este doar atunci când această preocupare, ajunsă excesivă, ne consumă în chip absurd timpul şi energia, ne distruge şi plăcerea de a mânca şi, în cele din urmă, şi sănătatea - fizică şi psihică. Destabilizati de faptul că zilnic află că n-ar trebui să mănânce cutare sau cutare lucru, cei atinşi de ortorexie ajung să-şi alcătuiască singuri nişte diete foarte restrictive, pe care le urmează riguros, fără să-şi dea seama că acestea le fac mai mult rău decât bine. În căutarea unei "purităţi nutriţionale" de neatins, ei devin de-a dreptul fanatici în respectarea acestor regimuri, intoleranţi în privinţa oricărei încălcări şi chiar ostili faţă de oricine nu împărtăşeşte concepţiile lor (ceea ce, cum vă daţi seama, îi îndepărtează adesea de familie şi prieteni, iar izolarea le agravează trauma psihică). Pe termen lung, ortorexicii ajung să slăbească excesiv, devitalizandu-şi organismul până la un nivel care le pune viaţa în pericol.
Deşi această afecţiune nu a fost recunoscută oficial (încă) de către comunitatea psihiatrică, nu înseamnă că ea nu există; există în asemenea măsură, încât doctorii generalişti, medicii de familie se confruntă tot mai des cu ea. Cum printre psihoterapeuţi există practicieni specilizati în tulburări legate de alimentaţie, cei afectaţi de ortorexie pot primi ajutor din partea acestora.
Sindromul clădirii bolnave .
O denumire mai corectă ar fi sindromul clădirii care ne îmbolnăveşte, pentru că exact asta se întâmplă - oamenii care lucrează sau locuiesc într-o clădire modernă, supraizolată, climatizată, prezintă anumite probleme de sănătate.
Conform Agenţiei de Protecţie a Mediului din SUA, se vorbeşte despre o clădire bolnavă atunci când ocupanţii acesteia acuză nişte simptome neplăcute a căror cauză nu poate fi depistată. În asemenea, situaţii, se presupune că de vină e clădirea - de obicei o clădire nouă sau recent renovată, cu izolaţie performantă, sisteme de aer condiţionat, geamuri făcute să nu se deschidă (doar există climatizare, nu?), încălzire centrală...
Ei bine, de multe ori, într-o asemenea clădire, ce pare culmea confortului modern, oamenii nu se simt bine, dimpotrivă: suferă de dureri de cap, iritaţii ale ochilor, faringelui sau mucoasei nazale, tuse, uscăciune sau mâncărimi ale pielii, chiar senzaţii de greaţă, oboseală accentuată şi sensibilitate la mirosuri.
În SUA, specialiştii estimează că aproximativ 30% dintre clădirile noi sau proaspăt renovate sunt "bolnave" şi îi îmbolnăvesc şi pe ocupanţii lor.
Deşi cauza exactă nu este cunoscută, se presupune că ar fi vorba, în special, despre calitatea proastă a aerului din interiorul acestor clădiri, calitate determinată de o combinaţie complexă de factori. În lipsa ventilaţiei naturale, orice defecţiune a sistemelor de climatizare face ca în aer să se acumuleze tot felul de chestii nesănătoase: de la substanţe chimice (compuşi organici volatili) din mochetă, adezivi, vopsea etc, până la spori de mucegai, care se dezvoltă foarte repede în orice colţ umed şi insuficient aerisit. Aşa ceva ar fi de ajuns pentru a îmbolnăvi pe oricine.
Alte explicaţii propuse se leagă de calitatea proastă a iluminatului (în special lipsa luminii naturale) şi existenţa unor "agresori acustici" de genul infrasunetelor.
În general, se pare că excesul de "artificial" şi scăderea proporţională a ponderii "naturalului" au o influenţă foarte proastă asupra sănătăţii umane.
Ce-ar fi de făcut? Păi, în afară de o bună întreţinere a sistemelor de climatizare, nu ne rămâne decât să ne punem nădejdea în noul curent al arhitecturii verzi, care propune o abordare ecologică, mai naturală, a construirii caldirilor, fie ele locuinţe, hale de producţie sau clădiri de birouri.
(Aşa, că o mică încurajare, să ştiţi că s-a descoperit că anumite plante de apartament au puterea de a curăţa aerul din încăperi de diverşi poluanţi, îmbunătăţind semnificativ calitatea acestuia. Tot natura, saraca...)
Tulburare anxioasă socială
Noile tehnologii ale comunicaţiilor ne ajută să interacţionăm unii cu ceilalţi în moduri pe care nu ni le imaginam în urmă cu câteva decenii dar, cum totul e cu dus şi-ntors, tot ele îi fac pe unii să se simtă prinşi în această reţea de interacţiuni umane ca într-o plasă fatală, tot mai deasă.
Cei care suferă de anxietate socială sunt chinuiţi de sentimentul de a fi permanent urmăriţi, priviţi şi judecaţi de alţii şi se tem întruna să nu facă vreun lucru care să-i pună într-o lumină proastă. E evident ce dificilă devine viaţa cuiva în asemenea condiţii, cât de greu trebuie să li se pâră acestor oameni să meargă la şcoală, la lucru sau pur şi simplu să iasă pe stradă.
Cauza acestei tulburări nu e cunoscută cu precizie; se ştie doar că, în multe cazuri, ea îşi face apariţia încă din copilărie. Se crede că e vorba despre o combinaţie de factori ereditari şi externi, în sensul că lumea modernă, în care e tot mai uşor să ne vedem şi să ne auzim unii pe ceilalţi, în grupuri tot mai mari, ajunge să dea unei persoane mai susceptibile din fire senzaţia torturantă că toată lumea e cu ochii pe ea.
Pentru un om care nu suferă de aşa ceva, e greu de înţeles cum e posibil ca simplul fapt de a fi privit, pe stradă, de oameni - în cel mai firesc şi inofensiv mod - să îi facă pe aceşti anxioşi să tremure, să transpire, să ameţească, să-şi simtă stomacul răsucindu-se şi inima bătându-le să le sară din piept. Însă chiar aşa se întâmplă; cei afectaţi de anxietate socială suferă foarte mult şi ajung să nu mai poată duce o viaţă normală.
Totuşi, o combinaţie de medicamente specifice şi psihoterapie îi poate ajuta enorm; cei care au tăria să urmeze un tratament îşi recapătă, cel mai adesea, controlul asupra propriei lor vieţi şi-şi pot duce existenţa şi sub ochii celorlalţi - aşa cum e firesc pentru o fiinţă socială ca omul - fără a mai simţi nevoia să fugă şi să se ascundă.
http://www.descopera.ro/stiinta/7936124-la-vremuri-noi-boli-noi-7-maladii-ale-epocii-moderne
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Orasul de sub stanca
S-a mai auzit sa stai sub sabia lui Damocles, dar sub o stanca uriasa? Si de bunavoie? Ei bine, cei aproximativ 3.000 de locuitori ai unui orasel spaniol nu au nicio teama de roca masiva ce le serveste drept acoperis caselor – de mii de ani, stramosii lor si-au facut aici o viata comoda si invidiata de intreaga lume. In zilele noastre, Setenil de Las Bodegas este o populara destinatie spaniola, unde toti turistii sunt primiti cu ospitalitate de localnicii carora nu li se pare nimic ciudat sa traiasca sub spectrul stancii. Acesta este un “pueblo blanco” (sat alb, n.r.), absolut obligatoriu de vizitat daca va aflati in Andaluzia. Exista dovezi ca zona este locuita inca din urma cu 25.000 de ani, de oamenii pesterilor, ceea ce explica intr-un fel modalitatea in care a evoluat localitatea moderna. Strazile inguste ale satului sunt un cosmar pentru soferi insa perfecte pentru turistii veniti sa exploreze la picior aceasta localitate inedita. Unele dintre ele sunt complet acoperite de stanca, blocand soarele si oferind o priveliste incredibila pentru cei obisnuiti cu spatiile largi si neingradite. Daca arhitectura unica a acestei asezari nu va impresioneaza, regiunea merita vizitata pentru a vedea Fortareata Araba, Bserica Gotica Encarnacion sau ruinele romane de la Acinipo.
Istoria documentara a orasului incepe in 1484, si opinia generala este ca numele sau este derivat din fraza latina “septem nihil”, insemnand “de sapte ori nu”.
Aceasta se refera la perioada cuceririlor crestine, cand regii catolici incercau sa recucereasca teritorii acaparate de mauri, care au venit din Africa si au condus peninsula Iberica din 711. In cazul localitatii Setenil, abia a saptea incercare a fost incununata de succes, in 1485, ceea ce a facut ca satul sa fie unul din ultimele bastioane ale maurilor inainte de a fi alungati complet din Europa, in 1492.
In ceea ce priveste a doua parte a numelui, “de las Bodegas,” exista cel putin doua explicatii.
Prima spune ca Sentenil si-a adaugat “de las Bodegas” in nume in secolul XV, datorita multelor podgorii care inconjurau localitatea
Din pacate, podgoriile au fost iremediabil afectate de o boala in anii 1860.
O alta explicatie ar fi ca, inca din secolul XVI, “bodegas” insemnau marile camere de depozitare din Sentenil, aflate imediat sub stanca, care tineau produsele reci chiar si in cele mai calduroase zile ale verii.
Indiferent care varianta este cea corecta, cert este ca pana in zilele noastre Setenil este faimos pentru delicatese precum chorizo, uleiul de masline, miere, gemuri si faimosul vin andaluz.
Majoritatea caselor din acest satuc andaluz sunt sapate direct in stanca, asa ca localitatea a capatat, de-a lungul timpului, o imagine unica ce atrage cohorte de turisti din toate colturile globului.. Nu este de ignorat nici faptul ca atractia magnetica a satucului se bazeaza si pe minunatele delicatese precum chorizo si pe traseele minunate pentru amatorii de drumetii..
Setenil de las Bodegas, aflat la aproximativ 18 kilometri departare de Ronda, in provincia Cadiz, este plasat intre stancile erodate de raul Trejo.
Casele mai vechi sunt construite imediat sub buza stancii, iar cele noi pe peretele ei. Bucata de roca pare ca sta sa cada la orice seism mai serios peste case.
Pe langa faptul ca este construit in piatra, Setenil este o localitate tipica pentru a ilustra satul alb tipic Analuziei- localnicii incearca sa isi racoreasca cat mai mult casele vopsindu-le intr-un alb orbitor, care reflecta razele puternice ale soarelui.
Pe langa faptul ca este construit in piatra, Setenil este o localitate tipica pentru a ilustra satul alb tipic Analuziei- localnicii incearca sa isi racoreasca cat mai mult casele vopsindu-le intr-un alb orbitor, care reflecta razele puternice ale soarelui.
Oamenii au ales, din timpuri imemoriale, sa locuiasca aici din pragmatism- nu din romantismul care ii indeamna pe turisti spre aceste locuri
Pesterile naturale de la Setenil ofera conditii perfecte de locuit, asa ca inca din vremuri preistorice a fost infiintata aici o comunitate inedita.
In loc sa trebuiasca sa construiasca o intreaga casa, pe care sa o izoleze impotriva caldurii de vara si frigului din tipul iernii, oamenii au realizat ca multe pesteri din stanca au nevoie doar de o fatada
Si uite asa s-au nascut cele mai multe case de aici, in acord cu natura, nu impotriva ei.
S-a mai auzit sa stai sub sabia lui Damocles, dar sub o stanca uriasa? Si de bunavoie? Ei bine, cei aproximativ 3.000 de locuitori ai unui orasel spaniol nu au nicio teama de roca masiva ce le serveste drept acoperis caselor – de mii de ani, stramosii lor si-au facut aici o viata comoda si invidiata de intreaga lume. In zilele noastre, Setenil de Las Bodegas este o populara destinatie spaniola, unde toti turistii sunt primiti cu ospitalitate de localnicii carora nu li se pare nimic ciudat sa traiasca sub spectrul stancii. Acesta este un “pueblo blanco” (sat alb, n.r.), absolut obligatoriu de vizitat daca va aflati in Andaluzia. Exista dovezi ca zona este locuita inca din urma cu 25.000 de ani, de oamenii pesterilor, ceea ce explica intr-un fel modalitatea in care a evoluat localitatea moderna. Strazile inguste ale satului sunt un cosmar pentru soferi insa perfecte pentru turistii veniti sa exploreze la picior aceasta localitate inedita. Unele dintre ele sunt complet acoperite de stanca, blocand soarele si oferind o priveliste incredibila pentru cei obisnuiti cu spatiile largi si neingradite. Daca arhitectura unica a acestei asezari nu va impresioneaza, regiunea merita vizitata pentru a vedea Fortareata Araba, Bserica Gotica Encarnacion sau ruinele romane de la Acinipo.
Istoria documentara a orasului incepe in 1484, si opinia generala este ca numele sau este derivat din fraza latina “septem nihil”, insemnand “de sapte ori nu”.
Aceasta se refera la perioada cuceririlor crestine, cand regii catolici incercau sa recucereasca teritorii acaparate de mauri, care au venit din Africa si au condus peninsula Iberica din 711. In cazul localitatii Setenil, abia a saptea incercare a fost incununata de succes, in 1485, ceea ce a facut ca satul sa fie unul din ultimele bastioane ale maurilor inainte de a fi alungati complet din Europa, in 1492.
In ceea ce priveste a doua parte a numelui, “de las Bodegas,” exista cel putin doua explicatii.
Prima spune ca Sentenil si-a adaugat “de las Bodegas” in nume in secolul XV, datorita multelor podgorii care inconjurau localitatea
Din pacate, podgoriile au fost iremediabil afectate de o boala in anii 1860.
O alta explicatie ar fi ca, inca din secolul XVI, “bodegas” insemnau marile camere de depozitare din Sentenil, aflate imediat sub stanca, care tineau produsele reci chiar si in cele mai calduroase zile ale verii.
Indiferent care varianta este cea corecta, cert este ca pana in zilele noastre Setenil este faimos pentru delicatese precum chorizo, uleiul de masline, miere, gemuri si faimosul vin andaluz.
Majoritatea caselor din acest satuc andaluz sunt sapate direct in stanca, asa ca localitatea a capatat, de-a lungul timpului, o imagine unica ce atrage cohorte de turisti din toate colturile globului.. Nu este de ignorat nici faptul ca atractia magnetica a satucului se bazeaza si pe minunatele delicatese precum chorizo si pe traseele minunate pentru amatorii de drumetii..
Setenil de las Bodegas, aflat la aproximativ 18 kilometri departare de Ronda, in provincia Cadiz, este plasat intre stancile erodate de raul Trejo.
Casele mai vechi sunt construite imediat sub buza stancii, iar cele noi pe peretele ei. Bucata de roca pare ca sta sa cada la orice seism mai serios peste case.
Pe langa faptul ca este construit in piatra, Setenil este o localitate tipica pentru a ilustra satul alb tipic Analuziei- localnicii incearca sa isi racoreasca cat mai mult casele vopsindu-le intr-un alb orbitor, care reflecta razele puternice ale soarelui.
Pe langa faptul ca este construit in piatra, Setenil este o localitate tipica pentru a ilustra satul alb tipic Analuziei- localnicii incearca sa isi racoreasca cat mai mult casele vopsindu-le intr-un alb orbitor, care reflecta razele puternice ale soarelui.
Oamenii au ales, din timpuri imemoriale, sa locuiasca aici din pragmatism- nu din romantismul care ii indeamna pe turisti spre aceste locuri
Pesterile naturale de la Setenil ofera conditii perfecte de locuit, asa ca inca din vremuri preistorice a fost infiintata aici o comunitate inedita.
In loc sa trebuiasca sa construiasca o intreaga casa, pe care sa o izoleze impotriva caldurii de vara si frigului din tipul iernii, oamenii au realizat ca multe pesteri din stanca au nevoie doar de o fatada
Si uite asa s-au nascut cele mai multe case de aici, in acord cu natura, nu impotriva ei.
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Angela ,te rog sa duci acest material aici :
http://www.premonitii.ro/showthread.php?tid=15314&page=2
http://www.premonitii.ro/showthread.php?tid=15314&page=2
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Stiti ce este "sindromul Adele " ? El defineşte o obsesie din iubire, atotcuprinzătoare şi de lungă durată, pasiune bolnăviciosă pentru o persoană inaccesibilă.
Dar de unde vine in psihiatrie acest termen,stiti ?
Adele , este fiica cea mica lui Victor Hugo care a suferit întreaga viaţa din cauza iubirii sale neîmpărtăşite pentru ofiţerul englez Albert Pinson. Având o educaţie aleasă, cu o înfăţişare atrăgătoare şi un talent muzical de excepţie, Adele nu ducea deloc lipsă de admiratori.
Dar toate avansurile si cererile în căsătorie, venite din partea tinerilor aristocraţi din anturajul său, erau respinse invariabil. Totul până într-o bună zi, când în peisaj apare locotenentul Pinson. Abia cunoscându-l, Adele îşi dă seama, că acesta este barbatul vieţii sale şi hotărăşte că trebuie să se căsătoreacă cu el imediat. Însă tânărul englez nu se grăbeşte deloc să se implice atât de serios într-o relaţie. În scurt timp, el chiar începe s-o evite pe tânăra fata care, în disperarea ei , începuse să devină insistentă. Dar, în ciuda comportamentului rece a acestuia, total orbită de pasiune, Adele nu renunţa. Ea se apucă să-şi urmărească iubitul prin întreaga lume, mergând dupa el ba în Malta, ba în Anglia, ba în Canada. Ajungând în oraşul unde se încartiruia regimentul lui Pinson, Adele se caza si ea la un hotel din apropiere , unde petrecea zile întregi, aşteptându-şi zadarnic iubitul… îi scria scrisori interminabile, îi plătea datoriile la jocurile de noroc , şi chiar îî închiria cu ora petrecăreţului de Pinson dame de companie ,deoarece numai pe un astfel de tip de femei nu era geloasă.
Parinţilor, rudelor si prietenilor apropiaţi Adele le spunea ca ei doi sunt căsătoriti cu acte, insă căsătoria aceasta era, din păcate, doar în imaginaţia ei bolnavă… Pinson, între timp, se căsătorise cu adevărat, doar ca aleasa inimii lui nu era Adele. Deja obosit şi stresat de obsesia fiicei lui Hugo pentru el, omul încercase de nenumărate ori sa o convingă pe nefericita femeie să nu-si facă speranţe deşarte, să-l lase în pace şi să plece acasă, în Franţa. Dar totul era în zadar. În fiecare zi Adele păzea ieşirea din cazarmă. Când ofiţerul îşi făcea apariţia, femeia îşi înfigea în el privirea fixă şi sfredelitoare si îl urma, tacută, până la poarta casei. Aşa au trecut câţiva ani…. Când, într-un final, fiica rătăcitoare a apărut în faţa tatălui său, Victor Hugo şi-a recunoscut cu greu copila în cerşetoarea epuizată cu ochi înceţoşaţi de nebunie. Cu mintea iremediabil zdruncinată, Adele, culeasă de pe străzi undeva în Barbados, a fost adusă de către un om milos acasă, in Franţa……Adele Hugo nu şi-a mai revenit niciodată… Ea a murit într-un ospiciu la vârsta de 85 de ani, cu numele lui Albert pe buze. În urma ei a lăsat un număr uriaş de scrisori de dragoste, niciodată trimise, pe care i le scrisese în toti aceşti ani iubitului sau.
Istoria aceste iubiri tragice a stat la baza scenariului filmului lui Francois Truffaut, “L’histoire d’Adèle H” (1975), cu Isabelle Adjani în rolul principal.
Iar psihiatrii i-au imortalizat numele, atribuindu-l sindromului nebuniei din iubire .
Dar de unde vine in psihiatrie acest termen,stiti ?
Adele , este fiica cea mica lui Victor Hugo care a suferit întreaga viaţa din cauza iubirii sale neîmpărtăşite pentru ofiţerul englez Albert Pinson. Având o educaţie aleasă, cu o înfăţişare atrăgătoare şi un talent muzical de excepţie, Adele nu ducea deloc lipsă de admiratori.
Dar toate avansurile si cererile în căsătorie, venite din partea tinerilor aristocraţi din anturajul său, erau respinse invariabil. Totul până într-o bună zi, când în peisaj apare locotenentul Pinson. Abia cunoscându-l, Adele îşi dă seama, că acesta este barbatul vieţii sale şi hotărăşte că trebuie să se căsătoreacă cu el imediat. Însă tânărul englez nu se grăbeşte deloc să se implice atât de serios într-o relaţie. În scurt timp, el chiar începe s-o evite pe tânăra fata care, în disperarea ei , începuse să devină insistentă. Dar, în ciuda comportamentului rece a acestuia, total orbită de pasiune, Adele nu renunţa. Ea se apucă să-şi urmărească iubitul prin întreaga lume, mergând dupa el ba în Malta, ba în Anglia, ba în Canada. Ajungând în oraşul unde se încartiruia regimentul lui Pinson, Adele se caza si ea la un hotel din apropiere , unde petrecea zile întregi, aşteptându-şi zadarnic iubitul… îi scria scrisori interminabile, îi plătea datoriile la jocurile de noroc , şi chiar îî închiria cu ora petrecăreţului de Pinson dame de companie ,deoarece numai pe un astfel de tip de femei nu era geloasă.
Parinţilor, rudelor si prietenilor apropiaţi Adele le spunea ca ei doi sunt căsătoriti cu acte, insă căsătoria aceasta era, din păcate, doar în imaginaţia ei bolnavă… Pinson, între timp, se căsătorise cu adevărat, doar ca aleasa inimii lui nu era Adele. Deja obosit şi stresat de obsesia fiicei lui Hugo pentru el, omul încercase de nenumărate ori sa o convingă pe nefericita femeie să nu-si facă speranţe deşarte, să-l lase în pace şi să plece acasă, în Franţa. Dar totul era în zadar. În fiecare zi Adele păzea ieşirea din cazarmă. Când ofiţerul îşi făcea apariţia, femeia îşi înfigea în el privirea fixă şi sfredelitoare si îl urma, tacută, până la poarta casei. Aşa au trecut câţiva ani…. Când, într-un final, fiica rătăcitoare a apărut în faţa tatălui său, Victor Hugo şi-a recunoscut cu greu copila în cerşetoarea epuizată cu ochi înceţoşaţi de nebunie. Cu mintea iremediabil zdruncinată, Adele, culeasă de pe străzi undeva în Barbados, a fost adusă de către un om milos acasă, in Franţa……Adele Hugo nu şi-a mai revenit niciodată… Ea a murit într-un ospiciu la vârsta de 85 de ani, cu numele lui Albert pe buze. În urma ei a lăsat un număr uriaş de scrisori de dragoste, niciodată trimise, pe care i le scrisese în toti aceşti ani iubitului sau.
Istoria aceste iubiri tragice a stat la baza scenariului filmului lui Francois Truffaut, “L’histoire d’Adèle H” (1975), cu Isabelle Adjani în rolul principal.
Iar psihiatrii i-au imortalizat numele, atribuindu-l sindromului nebuniei din iubire .
bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
Misterele Sfinxului: vindecarea prin vise
In ciuda celebritatii sale, Sfinxul din Egipt ascunde multe secrete inca nedezlegate. Unul dintre ele este legat de un nume care circula mai ales in randul populatiei bastinase: "Sheshep-Ankh" - "statuia vietii", cu referinta la puterile vindecatoare ale statuii cu corp de leu si cap omenesc.
Ciudat este si felul in care sapaturile arheologice efectuate de-a lungul timpului in zona limitrofa a Sfinxului, precum si documente foarte serioase au fost trecute cu vederea. Printre cele mai importante descoperiri se numara existenta a trei tunele-put sapate in Sfinx, pe care egiptologii francezi le readuc in discutie. Din pacate, doar teoretic, pentru ca autoritatile egiptene interzic, deocamdata, accesul la Sfinx.
Culoarul secret
Cel mai misterios dintre cele trei tunele-put se afla pe flancul nordic al Sfinxului, la nivelul solului, si a fost deschis in 1926 de catre arheologul Emile Baraize care,
in mod ciudat, i-a blocat intrarea mai apoi, cimentand-o. A existat chiar o usa, pe care a zidit-o cu pietre luate din vecinatatea monumentului. Absolut inexplicabil, Baraize nu a lasat nici macar o simpla nota despre ceea ce a descoperit in timpul explorarii tunelului. Se stie doar ca el este foarte vechi si ca a fost la un moment dat restaurat de catre un faraon. De ce nu se redeschide pentru a continua cercetarile ramane un mister.
Un al doilea put, situat in spatele capului monumentului, are 6 metri si a fost sapat in secolul al XIX-lea, intr-o incercare esuata de a patrunde in interiorul Sfinxului. Mai ramane ultimul tunel, descoperit de catre britanicul Henry Vise, in 1881, dar care fusese deja mentionat de catre alti exploratori din trecut.
Misterele Sfinxului: vindecarea prin vise
Instrumente chirurgicale gravate in templul din Kom Ombo
Astfel, Guido Pancirolli (1523-1599) l-a descris in mod detaliat, in cartea sa "Istoria lucrurilor memorabile ce s-au pierdut". Inca de pe vremea aceea, se facusera descoperiri legate de interiorul Sfinxului ce au fost pur si simplu trecute cu vederea. Foarte stramt (permite doar trecerea unei singure persoane), acest tunel isi are intrarea la nivelul solului, in spatele Sfinxului, si mai apoi coboara vertical, pe o distanta de 6 metri. O scara de fier iti permite sa iti mentii echilibrul. Mai apoi, tunelul urca 8 metri, pana in locul unde Baraize a turnat ciment in 1926, chiar la nivelul coapselor Sfinxului, unde se si termina. Dar este foarte posibil ca el sa continue pana in interiorul capului. In orice caz, se poate vedea ca a fost sapat astfel incat sa permita accesul unei persoane ce sta intinsa pe jos. Probabil ca aceasta misterioasa cavitate avea un uz terapeutic.
Prorocii ascunsi
Misterele Sfinxului: vindecarea prin vise
Asclepios infatisat cu un toiag pe care se infasoara un sarpe
Dar mai exista inca doua incaperi necercetate in Sfinx. Prima dintre ele este, de fapt, o gaura conica de 2 metri adancime, aflata chiar in varful capului (si cimentata), pe care Jean-Marie Joseph Coutelle, un ofiter in armata franceza, o observase inca din timpul expeditiei lui Napoleon, din 1798. Intre picioarele Sfinxului, se mai afla inca o cavitate, a carei intrare este acoperita de o placa de metal. Ea duce la o camera mica, subterana, despre care nu se stiu prea multe lucruri. Multi cercetatori cred ca ea era folosita de catre preoti pentru a vorbi cu multimea, fara a fi vazuti, facand astfel prorociri in locul Sfinxului. Astfel de practici ale oracolelor erau foarte raspandite in perioada lui Ptolemeu, cand se incerca resuscitarea credintei populatiei. Printre altele, la Fayum (oaza fertila a faraonilor aflata la 100 de kilometri sud de Cairo) se gasesc numeroase altare ce au camere secrete, tocmai in acest scop. Un calator german din anul 1579, Johannes Heffrich, spune ca acea camera secreta era de fapt un tunel prin care un preot urca tocmai in capul Sfinxului, pentru a vorbi multimii.
Marele vraci al Egiptului: IMHOTEP
Dar inainte de a examina aceasta cavitate, pentru a-i intelege mai bine functia, trebuie sa ne intoarcem la originea terapiilor si a medicinei in Egipt si sa ne concentram putin asupra unui personaj foarte important: Imhotep, cel ce a construit piramida faraonului Djoser la Saqqara, in anul 2600 inainte de Hristos. Imhote
p, al carui nume inseamna "cel ce a venit in pace", era prim-ministru si mare arhitect al regatului.
Misterele Sfinxului: vindecarea prin vise
Imhotep, statueta din bronz
Mare preot, mag si sef al tuturor preotilor din Egiptul de nord, el era totodata si un doctor extraordinar, avand o scoala de medicina si un templu. Acesta se gasea in templul subteran Serapeum, la nord de Saqqara, unde recent au fost descoperite multe instrumente de chirurgie.
Marele egiptolog James Henry Breasted spune despre el: "In stiinta preotiei, in magie , in formularea proverbelor intelepte, in medicina, in arhitectura, remarcabila figura a lui Imhotep a lasat in urma o asemenea reputatie, incat numele sau nu a fost uitat".
Mai tarziu, grecii instalati in Egipt l-au asimilat pe Imhotep cu Esculap (sau Asclepios), zeul medicinei, si au numit scoala sa de medicina "Asclepeion". De altfel, este foarte posibil ca la origine, Asclepios si Imhotep sa fie una si aceeasi persoana, dupa cum afirma multi cercetatori. Dar ce stim despre Asclepios? Istoria spune ca era fiul divin al lui Apolo si al unei nimfe, Arsinoe - Koronis. Asadar, avem de a face cu un semi-zeu. El a fost crescut intr-o grota, de catre centaurul Chiron (ultimul centaur al antichitatii), care l-a invatat medicina, ba poate si mai mult, pentru ca Asclepios nu numai ca vindeca, dar se pare ca putea sa resusciteze si mortii. Zeus, ingrijorat de zelul sau de a imortaliza pamantenii si de a schimba astfel rostul lucrurilor, l-a transformat in constelatia Ophiculus (purtatorul sarpelui). Iar invatamintele egiptene vechi spuneau ca, la moartea lor, zeii se transformau intr-o constelatie sau intr-o stea.
Incubatia viselor
Dar reputatia lui Asclepios consta in arta sa de-a vindeca. Terapia practicata de el, numita "incubatie", consta in a dormi una sau mai multe nopti in incinta unui templu sacru, pentru a avea un vis plin de semnificatii. Fie ca Asclepios insusi le aparea preotilor in vis, revelandu-le leacurile pe care urmau sa le foloseasca pentru a vindeca, fie ca el li se arata in vis bolnavilor, care se vindecau.
Asclepios era reprezentat de simbolul unui sarpe incolacit in jurul unui toiag, simbol al medicinei (nu trebuie confundat cu Mercur, care avea drept simbol doi serpi, ce semnificau comertul si comunicarea). In raport cu aceasta functie de oracol medical, sarpele, prin ondulatiile corpului sau, reprezenta sursa de apa subterana care vindeca.
Misterele Sfinxului: vindecarea prin vise
O mica deschizatura in spatele Sfinxului
Trebuie mentionat ca Hipocrate, parintele medicinei moderne, este considerat, si el, drept un urmas "de sange" al lui Asclepios din partea familiei tatalui. Dar chiar daca lui i se datoreaza cuvinte cheie precum "endemic", "epidemic", "convalescenta", "paroxism", conceptia sa medicala era foarte diferita de cea din prezent, tratamentul sau fiind mai degraba legat de starile sufletesti, o meditatie asupra vietii si mortii. Sa nu uitam ca Hipocrate a mers in Egipt pentru a studia medicina cu marii preoti, si acolo a invatat aspectul initiatic al medicinei faraonice. De fapt, medicina pe care o practica era o copie a medicinei lui Asclepios prezenta in toate templele grecesti. La fel ca in vechiul Egipt, aceste locuri de vindecare aveau un sanatoriu, grote, precum si o sursa de apa subterana. Sanctuarul lui Asclepios poate fi vazut si azi, in partea de sud a Acropolei, sub Partenon, cu grota sa transformata in prezent in capela ortodoxa. Se stie ca si in Saqqara, Imhotep avea un templu consacrat medicinei, cu grote si cu o sursa de apa subterana.
Grecii erau fascinati de stiinta egipteana. Homer, in "Odiseea", scria: "Egiptul este tara celor mai buni doctori din lume". Medicina nu era considerata doar o acumulare a stiintei si a observatiilor concrete, ci si o intoarcere catre sine, destinata transformarii fiintei intr-o adevarata sursa de vindecare.
Puterea vindecatoare a apei
In afara tratamentelor complexe, pe baza de plante, a chirurgiei si a tratarii fracturilor prin masaje, doctorii egipteni practicau si terapia cu apa (preluata mai tarziu cu succes de Sebastian Kneipp). Ei isi imbaiau pacientii si le dadeau sa bea apa provenita dintr-un izvor subteran, pentru ca in viziunea lor aceasta purta puterea vindecatoare a spiritelor Pamantului. Pe de alta parte, ei nu tratau decat oamenii care credeau in magia apei si aveau determinarea de a se supune acelor tratamente. Pacientii trebuiau sa tina regim si sa faca diferite ablatiuni in incinta sacra a "abatonului", adica in cavernele si subteranele templului, unde nimeni altcineva nu avea voie sa intre.
Interpretarea viselor
Mai apoi, medicii ii adormeau pe bolnavi in niste dormitoare comune, aflate in abaton, pentru ca acestia sa poata visa. Existau niste adevarate ritualuri de incubare a viselor, in care dialogul mistic cu "Pamantul-Mama" trebuia sa trimita vise care indicau motivul maladiei si cum trebuie tratata. A doua zi, visele erau povestite preotilor, care mai apoi prescriau un tratament.
Misterele Sfinxului: vindecarea prin vise
Incredibilul templu subteran din Saqqara
Se mai spunea ca prima imagine care aparea in mintea celui adormit devenea un spirit protector si nu il mai parasea. Invatamintele trase din studiul viselor erau foarte sofisticate. Nu se practica o generalizare a interpretarii lor. Se considera ca pentru fiecare persoana interpretarea unui vis ducea la o alta viziune a bolii. Se considera ca fiecare om avea limbajul sau oniric, iar visele sale erau studiate cu mare atentie. Aceasta stiinta este numita in prezent "incubatia iatromantica". Diferenta intre un vis clasic si unul iatromantic este ca acesta din urma este trimis cu un scop precis, de catre un zeu-vindecator, intr-un loc sacru, perceput tocmai in acest scop, el trebuind sa contina elemente indicative pentru diagnostic sau pentru tratament.
Iata un exemplu pastrat din trecut in memoria colectiva: un om bolnav de stomac a mers la templul lui Asclepios, pentru a avea un vis inspirat de catre un zeu. El a visat ca acesta ii intindea mana dreapta, pe care el incepea sa o manance. A doua zi, preotii au interpretat visul sau si au tras concluzia ca trebuia sa manance cinci curmale, pentru ca acestea erau numite, pe atunci, "degetele divine". Omul s-a vindecat in scurt timp.
Importanta terapeutica a viselor a facut ca o intreaga casta de doctori-preoti (numiti "wab") sa traiasca in "casele vindecarii" din temple, pentru a-si indeplini dubla functie, sacerdotala si medicala. Pentru ei, boala nu era in nici un fel vazuta drept o pedeapsa divina, ci mai degraba o ruptura a armoniei intre om si cosmos. Pentru pacient, era vorba de a restaura legatura cu natura. Armonia reprezenta o valoare capitala a gandirii egiptene, ea impunandu-se asupra fortelor negative, a minciunii, a nedreptatii si a haosului in care lumea era nascuta. Ea era garantia echilibrului global al lumii, iar stiinta sa era propovaduita in temple.
Isis
Misterele Sfinxului: vindecarea prin vise
Grota aflata sub Partenon, destinata altadata vindecarii prin incubatia viselor (azi, capela ortodoxa)
O alta zeita foarte puternic implicata in restabilirea sanatatii pacientilor era Isis. Filosoful Diodor din Sicilia scria: "Acum, cand a atins imortalitatea, Isis vindeca corpul oamenilor. Celor care doresc ajutorul sau, ea li se infatisaza in vis. Ii linisteste pe toti aceia care o cheama in ajutor". Or, chiar alaturi de Sfinx, in partea de nord-vest, se gasea un mic templu dedicat lui Isis. Pe de alta parte, exista numeroase texte arabe si egiptene care numesc Sfinxul "Idolul lui Isis". De aceea, foarte multi cercetatori sunt convinsi ca acea cavitate din spatele Sfinxului, interzisa astazi accesului, era conceputa pentru ca un pacient sa isi poata petrece noaptea acolo, asteptand un vis vindecator. In comparatie cu templul lui Asclepios din Grecia, care putea primi doisprezece vizitatori odata, Sfinxul nu putea servi decat 365 de "alesi" intr-un an. Pe vremea aceea, la Sfinx se urca pe o scara uriasa, iar intre labele sale se aduceau ofrande. Faptul de a putea dormi chiar in interiorul corpului sau trebuia sa fi fost o inlesnire de exceptie.
http://www.formula-as.ro/2011/952/enigme-16/misterele-sfinxului-vindecarea-prin-vise-13300
In ciuda celebritatii sale, Sfinxul din Egipt ascunde multe secrete inca nedezlegate. Unul dintre ele este legat de un nume care circula mai ales in randul populatiei bastinase: "Sheshep-Ankh" - "statuia vietii", cu referinta la puterile vindecatoare ale statuii cu corp de leu si cap omenesc.
Ciudat este si felul in care sapaturile arheologice efectuate de-a lungul timpului in zona limitrofa a Sfinxului, precum si documente foarte serioase au fost trecute cu vederea. Printre cele mai importante descoperiri se numara existenta a trei tunele-put sapate in Sfinx, pe care egiptologii francezi le readuc in discutie. Din pacate, doar teoretic, pentru ca autoritatile egiptene interzic, deocamdata, accesul la Sfinx.
Culoarul secret
Cel mai misterios dintre cele trei tunele-put se afla pe flancul nordic al Sfinxului, la nivelul solului, si a fost deschis in 1926 de catre arheologul Emile Baraize care,
in mod ciudat, i-a blocat intrarea mai apoi, cimentand-o. A existat chiar o usa, pe care a zidit-o cu pietre luate din vecinatatea monumentului. Absolut inexplicabil, Baraize nu a lasat nici macar o simpla nota despre ceea ce a descoperit in timpul explorarii tunelului. Se stie doar ca el este foarte vechi si ca a fost la un moment dat restaurat de catre un faraon. De ce nu se redeschide pentru a continua cercetarile ramane un mister.
Un al doilea put, situat in spatele capului monumentului, are 6 metri si a fost sapat in secolul al XIX-lea, intr-o incercare esuata de a patrunde in interiorul Sfinxului. Mai ramane ultimul tunel, descoperit de catre britanicul Henry Vise, in 1881, dar care fusese deja mentionat de catre alti exploratori din trecut.
Misterele Sfinxului: vindecarea prin vise
Instrumente chirurgicale gravate in templul din Kom Ombo
Astfel, Guido Pancirolli (1523-1599) l-a descris in mod detaliat, in cartea sa "Istoria lucrurilor memorabile ce s-au pierdut". Inca de pe vremea aceea, se facusera descoperiri legate de interiorul Sfinxului ce au fost pur si simplu trecute cu vederea. Foarte stramt (permite doar trecerea unei singure persoane), acest tunel isi are intrarea la nivelul solului, in spatele Sfinxului, si mai apoi coboara vertical, pe o distanta de 6 metri. O scara de fier iti permite sa iti mentii echilibrul. Mai apoi, tunelul urca 8 metri, pana in locul unde Baraize a turnat ciment in 1926, chiar la nivelul coapselor Sfinxului, unde se si termina. Dar este foarte posibil ca el sa continue pana in interiorul capului. In orice caz, se poate vedea ca a fost sapat astfel incat sa permita accesul unei persoane ce sta intinsa pe jos. Probabil ca aceasta misterioasa cavitate avea un uz terapeutic.
Prorocii ascunsi
Misterele Sfinxului: vindecarea prin vise
Asclepios infatisat cu un toiag pe care se infasoara un sarpe
Dar mai exista inca doua incaperi necercetate in Sfinx. Prima dintre ele este, de fapt, o gaura conica de 2 metri adancime, aflata chiar in varful capului (si cimentata), pe care Jean-Marie Joseph Coutelle, un ofiter in armata franceza, o observase inca din timpul expeditiei lui Napoleon, din 1798. Intre picioarele Sfinxului, se mai afla inca o cavitate, a carei intrare este acoperita de o placa de metal. Ea duce la o camera mica, subterana, despre care nu se stiu prea multe lucruri. Multi cercetatori cred ca ea era folosita de catre preoti pentru a vorbi cu multimea, fara a fi vazuti, facand astfel prorociri in locul Sfinxului. Astfel de practici ale oracolelor erau foarte raspandite in perioada lui Ptolemeu, cand se incerca resuscitarea credintei populatiei. Printre altele, la Fayum (oaza fertila a faraonilor aflata la 100 de kilometri sud de Cairo) se gasesc numeroase altare ce au camere secrete, tocmai in acest scop. Un calator german din anul 1579, Johannes Heffrich, spune ca acea camera secreta era de fapt un tunel prin care un preot urca tocmai in capul Sfinxului, pentru a vorbi multimii.
Marele vraci al Egiptului: IMHOTEP
Dar inainte de a examina aceasta cavitate, pentru a-i intelege mai bine functia, trebuie sa ne intoarcem la originea terapiilor si a medicinei in Egipt si sa ne concentram putin asupra unui personaj foarte important: Imhotep, cel ce a construit piramida faraonului Djoser la Saqqara, in anul 2600 inainte de Hristos. Imhote
p, al carui nume inseamna "cel ce a venit in pace", era prim-ministru si mare arhitect al regatului.
Misterele Sfinxului: vindecarea prin vise
Imhotep, statueta din bronz
Mare preot, mag si sef al tuturor preotilor din Egiptul de nord, el era totodata si un doctor extraordinar, avand o scoala de medicina si un templu. Acesta se gasea in templul subteran Serapeum, la nord de Saqqara, unde recent au fost descoperite multe instrumente de chirurgie.
Marele egiptolog James Henry Breasted spune despre el: "In stiinta preotiei, in magie , in formularea proverbelor intelepte, in medicina, in arhitectura, remarcabila figura a lui Imhotep a lasat in urma o asemenea reputatie, incat numele sau nu a fost uitat".
Mai tarziu, grecii instalati in Egipt l-au asimilat pe Imhotep cu Esculap (sau Asclepios), zeul medicinei, si au numit scoala sa de medicina "Asclepeion". De altfel, este foarte posibil ca la origine, Asclepios si Imhotep sa fie una si aceeasi persoana, dupa cum afirma multi cercetatori. Dar ce stim despre Asclepios? Istoria spune ca era fiul divin al lui Apolo si al unei nimfe, Arsinoe - Koronis. Asadar, avem de a face cu un semi-zeu. El a fost crescut intr-o grota, de catre centaurul Chiron (ultimul centaur al antichitatii), care l-a invatat medicina, ba poate si mai mult, pentru ca Asclepios nu numai ca vindeca, dar se pare ca putea sa resusciteze si mortii. Zeus, ingrijorat de zelul sau de a imortaliza pamantenii si de a schimba astfel rostul lucrurilor, l-a transformat in constelatia Ophiculus (purtatorul sarpelui). Iar invatamintele egiptene vechi spuneau ca, la moartea lor, zeii se transformau intr-o constelatie sau intr-o stea.
Incubatia viselor
Dar reputatia lui Asclepios consta in arta sa de-a vindeca. Terapia practicata de el, numita "incubatie", consta in a dormi una sau mai multe nopti in incinta unui templu sacru, pentru a avea un vis plin de semnificatii. Fie ca Asclepios insusi le aparea preotilor in vis, revelandu-le leacurile pe care urmau sa le foloseasca pentru a vindeca, fie ca el li se arata in vis bolnavilor, care se vindecau.
Asclepios era reprezentat de simbolul unui sarpe incolacit in jurul unui toiag, simbol al medicinei (nu trebuie confundat cu Mercur, care avea drept simbol doi serpi, ce semnificau comertul si comunicarea). In raport cu aceasta functie de oracol medical, sarpele, prin ondulatiile corpului sau, reprezenta sursa de apa subterana care vindeca.
Misterele Sfinxului: vindecarea prin vise
O mica deschizatura in spatele Sfinxului
Trebuie mentionat ca Hipocrate, parintele medicinei moderne, este considerat, si el, drept un urmas "de sange" al lui Asclepios din partea familiei tatalui. Dar chiar daca lui i se datoreaza cuvinte cheie precum "endemic", "epidemic", "convalescenta", "paroxism", conceptia sa medicala era foarte diferita de cea din prezent, tratamentul sau fiind mai degraba legat de starile sufletesti, o meditatie asupra vietii si mortii. Sa nu uitam ca Hipocrate a mers in Egipt pentru a studia medicina cu marii preoti, si acolo a invatat aspectul initiatic al medicinei faraonice. De fapt, medicina pe care o practica era o copie a medicinei lui Asclepios prezenta in toate templele grecesti. La fel ca in vechiul Egipt, aceste locuri de vindecare aveau un sanatoriu, grote, precum si o sursa de apa subterana. Sanctuarul lui Asclepios poate fi vazut si azi, in partea de sud a Acropolei, sub Partenon, cu grota sa transformata in prezent in capela ortodoxa. Se stie ca si in Saqqara, Imhotep avea un templu consacrat medicinei, cu grote si cu o sursa de apa subterana.
Grecii erau fascinati de stiinta egipteana. Homer, in "Odiseea", scria: "Egiptul este tara celor mai buni doctori din lume". Medicina nu era considerata doar o acumulare a stiintei si a observatiilor concrete, ci si o intoarcere catre sine, destinata transformarii fiintei intr-o adevarata sursa de vindecare.
Puterea vindecatoare a apei
In afara tratamentelor complexe, pe baza de plante, a chirurgiei si a tratarii fracturilor prin masaje, doctorii egipteni practicau si terapia cu apa (preluata mai tarziu cu succes de Sebastian Kneipp). Ei isi imbaiau pacientii si le dadeau sa bea apa provenita dintr-un izvor subteran, pentru ca in viziunea lor aceasta purta puterea vindecatoare a spiritelor Pamantului. Pe de alta parte, ei nu tratau decat oamenii care credeau in magia apei si aveau determinarea de a se supune acelor tratamente. Pacientii trebuiau sa tina regim si sa faca diferite ablatiuni in incinta sacra a "abatonului", adica in cavernele si subteranele templului, unde nimeni altcineva nu avea voie sa intre.
Interpretarea viselor
Mai apoi, medicii ii adormeau pe bolnavi in niste dormitoare comune, aflate in abaton, pentru ca acestia sa poata visa. Existau niste adevarate ritualuri de incubare a viselor, in care dialogul mistic cu "Pamantul-Mama" trebuia sa trimita vise care indicau motivul maladiei si cum trebuie tratata. A doua zi, visele erau povestite preotilor, care mai apoi prescriau un tratament.
Misterele Sfinxului: vindecarea prin vise
Incredibilul templu subteran din Saqqara
Se mai spunea ca prima imagine care aparea in mintea celui adormit devenea un spirit protector si nu il mai parasea. Invatamintele trase din studiul viselor erau foarte sofisticate. Nu se practica o generalizare a interpretarii lor. Se considera ca pentru fiecare persoana interpretarea unui vis ducea la o alta viziune a bolii. Se considera ca fiecare om avea limbajul sau oniric, iar visele sale erau studiate cu mare atentie. Aceasta stiinta este numita in prezent "incubatia iatromantica". Diferenta intre un vis clasic si unul iatromantic este ca acesta din urma este trimis cu un scop precis, de catre un zeu-vindecator, intr-un loc sacru, perceput tocmai in acest scop, el trebuind sa contina elemente indicative pentru diagnostic sau pentru tratament.
Iata un exemplu pastrat din trecut in memoria colectiva: un om bolnav de stomac a mers la templul lui Asclepios, pentru a avea un vis inspirat de catre un zeu. El a visat ca acesta ii intindea mana dreapta, pe care el incepea sa o manance. A doua zi, preotii au interpretat visul sau si au tras concluzia ca trebuia sa manance cinci curmale, pentru ca acestea erau numite, pe atunci, "degetele divine". Omul s-a vindecat in scurt timp.
Importanta terapeutica a viselor a facut ca o intreaga casta de doctori-preoti (numiti "wab") sa traiasca in "casele vindecarii" din temple, pentru a-si indeplini dubla functie, sacerdotala si medicala. Pentru ei, boala nu era in nici un fel vazuta drept o pedeapsa divina, ci mai degraba o ruptura a armoniei intre om si cosmos. Pentru pacient, era vorba de a restaura legatura cu natura. Armonia reprezenta o valoare capitala a gandirii egiptene, ea impunandu-se asupra fortelor negative, a minciunii, a nedreptatii si a haosului in care lumea era nascuta. Ea era garantia echilibrului global al lumii, iar stiinta sa era propovaduita in temple.
Isis
Misterele Sfinxului: vindecarea prin vise
Grota aflata sub Partenon, destinata altadata vindecarii prin incubatia viselor (azi, capela ortodoxa)
O alta zeita foarte puternic implicata in restabilirea sanatatii pacientilor era Isis. Filosoful Diodor din Sicilia scria: "Acum, cand a atins imortalitatea, Isis vindeca corpul oamenilor. Celor care doresc ajutorul sau, ea li se infatisaza in vis. Ii linisteste pe toti aceia care o cheama in ajutor". Or, chiar alaturi de Sfinx, in partea de nord-vest, se gasea un mic templu dedicat lui Isis. Pe de alta parte, exista numeroase texte arabe si egiptene care numesc Sfinxul "Idolul lui Isis". De aceea, foarte multi cercetatori sunt convinsi ca acea cavitate din spatele Sfinxului, interzisa astazi accesului, era conceputa pentru ca un pacient sa isi poata petrece noaptea acolo, asteptand un vis vindecator. In comparatie cu templul lui Asclepios din Grecia, care putea primi doisprezece vizitatori odata, Sfinxul nu putea servi decat 365 de "alesi" intr-un an. Pe vremea aceea, la Sfinx se urca pe o scara uriasa, iar intre labele sale se aduceau ofrande. Faptul de a putea dormi chiar in interiorul corpului sau trebuia sa fi fost o inlesnire de exceptie.
http://www.formula-as.ro/2011/952/enigme-16/misterele-sfinxului-vindecarea-prin-vise-13300
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Daca deschideti link-ul ,o sa aveti o surpriza placuta
Va recomand sa vedeti (dupa ce dat clic 
: ) Istoric si galerie foto .http://www.salina.ro/
ca sa va stranesc curiozitatea iata cateva poze
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Cele mai neobişnuite baruri din lume.
Istoria consumului de alcool - în mod organizat - şi a meseriei de barman merge în trecut până în vremuri antice. Casele publice de băut, aşa cum erau denumite în vechime, serveau ca locuri de întâlnire atât pentru oamenii din clasele inferioare şi mijlocii, cât şi pentru cei din păturile înalte ale societăţii; erau puncte şi prilejuri de adunare pentru familii şi prieteni. În zilele noastre, există câte un bar sau un pub potrivit fiecărui gust şi oricărei stări. Pentru cei aflaţi în căutare de neobişnuit, de bizar şi chiar scandalos pe scenă internaţională a barurilor, există o mare varietate de opţiuni.
Următoarele baruri ciudate au câştigat faimă internaţională, atrăgând sute, chiar mii de vizitatori străini în fiecare an.
10. Eternitate, barul-sicriu
Oraşul ucrainean Truskavets, faimos pentru izvoarele sale minerale, şi-a îmbogăţit oferta pentru turişti cu o atracţie importantă şi neobişnuită. Un sicriu gigant, lung de 20 de metri, lat şi înalt de şase metri, a fost construit de un grup de antreprenori de pompe funebre, spre a le servi drept bar atât locuitorilor, cât mai ales vizitatorilor oraşului. Intitulat "Eternitate" de către fondatorii săi, barul-sicriu le oferă clienţilor băuturi de orice fel şi specialităţi având denumiri ca "Noua Zile" şi "Patruzeci de Zile", totul pe coşciuge de reale, folosite ca mese. Pentru decor, în bar se folosesc aranjamente florare funerare şi sicrie adevărate, iar uniformele chelneriţelor sunt special croite pentru a se adecva ambianţei. Nu mai puţin de 30 de metri cubi de lemn de pin au intrat în componenţa restaurantului.
9. Dans le Noir
Pentru cei interesaţi de experienţe unice, incredibile, sau care au pur şi simplu fantezia de a mânca şi a bea pe întuneric absolut, localul Dans Le Noir îi va lăsa, pur şi simplu, în beznă. Acest concept de bar francez este chiar inovator şi, dacă la început pare ciudat, pe urmă devine interesant faptul că nu trebuie să-ţi faci griji că te maimuţăreşti sau că îţi murdăreşti hainele cu mâncare sau băutură. Potrivit proprietarilor localului Dans le Noir, ghizii orbi angajaţi aici sunt atent antrenaţi să asigure bunăstarea clienţilor şi să îi direcţioneze. Aici, clientul se bazează numai pe simţul auditiv, pe miros şi pe atingere. Londra, Paris, Barcelona şi Bangkok sunt câteva dintre oraşele celebre unde poate fi găsit un local Dans le Noir. În fiecare restaurant aparţinând acestei francize, eşti ghidat şi servit de personal nevăzător, astfel încât diferenţa dintre cei care văd şi orbi este, cumva, anulată. De fapt, aici, în mod ironic, nevăzătorii devin "ochii" celorlalţi, iar această inversare de roluri implică un schimb de încredere dinspre persoana care funcţionează normal către cea cu probleme, fără de care ar fi complet pierdută într-un asemenea loc.
8. Clinica
Amplasat în miezul cartierului Clarke Quay, din centrul oraşului Singapore, Clinica este un bar cu tematică de spital. După cum o sugerează şi numele său, decorul şi ambianţa acestui loc respectă destul de fidel peisajul dintr-o clinică medicală. Paturi de spital despîrţite între ele prin perdele albe, corpuri de iluminat tipice sălilor de operaţii, scaune şi mese cu rotile, seringi, perfuzii, eprubete şi alte ustensile medicale au cu siguranţă însuşirea de a atrage atenţia clienţilor. Şi nu doar la nivel de decor sunt vizibile asemănările cu un veritabil mediu sanitar; ele se continuă şi în meniurile şi "vesela" puse la dipoziţia vizitatorilor. Astfel, cocktail-urile sunt servite în pungi de perfuzii, dotate cu dispozitive de picurare, sau în seringi mari.
2w
7. Alcatraz ER
Tokyo a devenit "terenul de joacă" al celor mai bizare localuri. Alcatraz ER, un fascinant bar-restaurant, cunoscut şi sub denumirea de "Închisoarea Medicală Shibuya", este un astfel de exemplu. Probabil că proprietarii au fost destul de indecişi atunci când au ales conceptul acestui bar, deoarece el îmbină elemente tipice spitalelor, închisorilor actuale şi temniţelor medievale. Dar acest amalgam nu supără, ci chiar contribuie la nota excentrică pe care este întemeiată ideea. La intrarea în local, clienţii trebuie să îşi dezvăluie grupa sanguină, după care sunt încătuşaţi de chelneriţe îmbrăcate în uniforme de surori medicale, care îi conduc într-o "celula" - o încăpere austeră, ce seamănă cu o carceră subterană din Evul Mediu. Băuturi cu nume precum "Influenza" şi "Stabilizator Mental Acut" sunt servite în eprubete sau în pungi pentru perfuzii, iar mâncarea este oferită pe platouri şi în farfurii metalice asemenea tăvilor în care îşi plasează chirurgii instrumentele. Nu este foarte bună, dar probabil are o calitate superioară mâncării din închisoare. Ocazional, cină este întreruptă de un lunatic ce poartă pe faţă masca personajului horror Jason şi care aleargă prin tot localul, terorizând clienţii... şi tot aşa, diverse scenarii "negre", menite să sporească atracţia locului.
6. Cafeneaua Vampirilor
Cu siguranţă, ar fi fost mult mai adecvată unei alte părţi de lume - îndeosebi celei care a oferit istoriei şi imaginarului legenda personajului Dracula -, dar Crama Vampirilor se află în districtul Ginza, din Tokyo. Şi este, într-adevăr, un local inedit, ce nu trebuie ratat de niciun turist aflat în capitală nipona. Restaurantul cu tematică gotică se află la etajul al şaptelea al unui bloc turn, acolo unde, încă de la lift, clienţii sunt întâmpinaţi de chelneriţe purtând uniforme negre franţuzeşti şi de chelneri îmbrăcaţi în fracuri; aceştia îi conduc la mese (neapărat rezervate). În fiecare încăpere şi separeu din local, se poate ascultă muzică barocă, restaurantul fiind decorat cu cranii, crucifixe, candelabre, păiajeni şi pânzele aferente, un coşciug de tipul celui în care se odihnea Dracula şi alte elemente de natură să creeze impresia unui film horror. Atunci când soseşte clipa pentru comandă, lucrurile se complică puţin, deoarece meniurile sunt scrise numai în Kanji, una dintre cele trei scrieri japoneze cu ideograme. Ofertă culinara reprezintă un amestec de preparate tradiţionale franţuzeşti, italieneşti şi japoneze. Ca aperitive, localul oferă delicioase bulete din caşcaval sau pacheţele de primăvară umplute cu ton. De asemenea, între preparate se număra caracatiţă marinată, somon afumat, raţă sau pui cu mirodenii. Nici băuturile nu dezamăgesc; spre exemplu, amestecul roşiatic de vin şi suc de fructe este cu adevărat răcoritor. Preţurile sunt, totuşi, cam piperate, având în vedere că o cină în doi poate ajunge până la suma de 100 de dolari. O asemenea sumă se justifica însă, căci Crama Vampirilor din Tokyo oferă o experienţă unică.
5. Steaua Mării Roşii
Acest restaurant cu adevărat surprinzător şi spectaculos se află pe fundul Mării Roşii, la cinci metri sub suprafaţa apei, fiind protejat de geamuri groase din Plexiglas, ce le permit clienţilor să admire impresionantă faună locală de peşti, corali şi alte creaturi marine. Decorul localului este un soi de fantezie oceanică, având podele de nisip acoperite cu un strat foarte limpede de răşină epoxidică; scaunele sunt acoperite cu catifea şi respectă modelul exoscheletului aricilor de mare; accesoriile de iluminat au forme de stele de mare, iar lumina albăstruie subacvatică, filtrată în pavilionul scufundat, provine din surse naturale ziua şi din surse artificiale pe timp de noapte. Detaliile decorului sunt atât de bine realizate, încât efectul obţinut este cu adevărat încântător - privirile clienţilor pendulează, indecise, între peisajul de dincolo de ferestre şi decorul interior, abundent în forme şi texturi oceanice. Mâncarea este potrivit de bună, dar experienţa face toţi banii. Restaurantul devine bar jurul orei 22:00. Atât adulţii, cât şi copiii se bucură de interiorul acestui local neconvenţional, chiar dacă serviciile sunt lente şi, uneori, cam pun răbdarea clienţilor la încercare.
4. Guagara Taina
Amplasat în oraşul Santo Domingo, din Republică Dominicană, Guacara Taina este singurul club-bar subteran amenajat în interiorul unei peşteri naturale. Se află la 18 metri sub suprafaţa solului şi are o capacitate de peste 2.000 de persoane. Guacara Taina se întinde pe trei niveluri, cu un decor natural de stalagmite şi stalactite, şi este una dintre cele mai bune discoteci ale ţării, atrăgând, în egală măsură, localnici şi turişti. Peştera se află în incintă unui parc verde, iar muzica îndeosebi ascultată aici include merengue, salsa şi alte genuri latino. Guacara Taina chiar sponsorizează câteva şcoli de merengue, special pentru a-i învăţa pe turişti mişcările de bază ale popularului dans originar din Republică Dominicană. Localul are trei baruri cu tematici diferite, trei ringuri de dans uriaşe, un restaurant cu specific internaţional, mese şi scaune, toate înconjurate de pereţi stâncoşi. Intrarea costă 300 de peso (8 dolari americani), iar preţul include şi o băutură.
3. Barul Baobab
Potrivit experţilor care l-au studiat, aplicând procedeul datării cu carbon, baobabul în trunchiul căruia s-a amenajat acest bar din provincia Limpopo, Africa de Sud, are o vârstă de 6.000 de ani, mai mult chiar decât piramidele din Egipt. Acest lucru îl face să se numere printre cei mai bătrâni copaci de pe faţă Pământului. Totuşi, acestea nu sunt singurele lucruri fascinante referioare la uriaşul organism arboricol, transformat în bar pentru turiştii însetaţi. Acum, peste 7.000 de clienţi vizitează anual obiectivul. Barul, care are pivniţă proprie şi sistem de ventilaţie natural, se află în interiorul unui trunchi de baobab cu diametrul de 10 metri şi cu înălţimea de 20 de metri. Golul din interiorul trunchiului s-a format, iniţial, din cauza unor incendii.
Este nevoie de 35-40 de oameni cu braţele întinse în lateral pentru a înconjura întregul stabiliment, iar proprietarul spune că a organizat odată o petrecere în baobab, găzduind 54 de convivi înăuntru. Totuşi, confortabil, până la 15 indivizi pot ocupa simultan incinta. În plus, oricât de neconvenţional, barul este dotat cu telefon şi cu panou de darts. Şi, oricât de scobit ar fi, pereţii trunchiului de baobab au o grosime de până la doi metri.
2. Cova d'en Xoroi
Spectaculoasă dimineaţă, după-amiază şi seara - aceasta este Cova d'en Xoroi, cunoscută în rândul localnicilor şi sub denumirea simplă de "Peşterile": un impresionant spaţiu natural, amplasat romantic în interiorul unei frumoase stânci din Cala n'Porter, aflat pe coastă sudică a insulei spaniole Menorca, atinsă de istorie şi spălată mereu de apele mării; o cavernă săpată în mitologie, plină de colţuri ce aşteaptă să fie descoperite. În localul amenajat aici, un bar-restaurant, vizitatorii pot consuma un aperitiv la orice oră din zi şi din noapte, într-un cadru natural de neegalat, îmbogăţit de servicii de calitate. Este un punct de observaţie cu privelişti uluitoare, de unde oricine poate contempla răsăritul, apusul, magia lunii şi a stelelor. Cu o selecţie din cele mai bune cocktail-uri, servicii ireproşabile şi muzică ambientală în surdină, asigurând o atmosferă optimă, relaxantele apusuri de aici îi vor oferi oricărui vizitator o amintire de neuitat a locului. În fiecare vineri şi sâmbătă, de la ora 23:00, localul devine club de dans.
1. Barul Scheletelor
Alături de muzeul ştiinţifico-fantastic H. R. Giger din Gruyères, Elveţia, având o tematică aplecată îndeosebi asupra lumii prezentate de Ridley Scott în seria cinematografică "Alien", se află, supus aceloraşi tendinţe SF, Barul H. R. Giger. Aici, o bere - sau orice băutură alcoolică - şi o gustare pot fi consumate, ironic, în pântecele unei uriaşe creaturi fantastice. Sau, cel puţin, aceasta este senzaţia oferită. Acest bar a fost construit şi amenajat de H.R. Giger, designerul decorurilor filmelor "Alien", pentru care a şi câştigat numeroase premii. Intitulat, pe bună dreptate, şi "Barul Scheletelor", acest local abundă în modele scheletice stranii, vizibile în mai toate obiectele, de la scaune până la vazele cu flori, toate elementele constituente contribuind eficient la crearea unui sentiment cel puţin bizar. Barul Giger se deschide încă de dimineaţă, pentru a oferi cafea şi Internet, devenind însă pe cât îşi propune de sinistru odată cu lăsarea întunericului, atunci când umbrele se îmbină cu formele scheletice din metal, iar barul prinde viaţă nocturnă.
Istoria consumului de alcool - în mod organizat - şi a meseriei de barman merge în trecut până în vremuri antice. Casele publice de băut, aşa cum erau denumite în vechime, serveau ca locuri de întâlnire atât pentru oamenii din clasele inferioare şi mijlocii, cât şi pentru cei din păturile înalte ale societăţii; erau puncte şi prilejuri de adunare pentru familii şi prieteni. În zilele noastre, există câte un bar sau un pub potrivit fiecărui gust şi oricărei stări. Pentru cei aflaţi în căutare de neobişnuit, de bizar şi chiar scandalos pe scenă internaţională a barurilor, există o mare varietate de opţiuni.
Următoarele baruri ciudate au câştigat faimă internaţională, atrăgând sute, chiar mii de vizitatori străini în fiecare an.
10. Eternitate, barul-sicriu
Oraşul ucrainean Truskavets, faimos pentru izvoarele sale minerale, şi-a îmbogăţit oferta pentru turişti cu o atracţie importantă şi neobişnuită. Un sicriu gigant, lung de 20 de metri, lat şi înalt de şase metri, a fost construit de un grup de antreprenori de pompe funebre, spre a le servi drept bar atât locuitorilor, cât mai ales vizitatorilor oraşului. Intitulat "Eternitate" de către fondatorii săi, barul-sicriu le oferă clienţilor băuturi de orice fel şi specialităţi având denumiri ca "Noua Zile" şi "Patruzeci de Zile", totul pe coşciuge de reale, folosite ca mese. Pentru decor, în bar se folosesc aranjamente florare funerare şi sicrie adevărate, iar uniformele chelneriţelor sunt special croite pentru a se adecva ambianţei. Nu mai puţin de 30 de metri cubi de lemn de pin au intrat în componenţa restaurantului.
9. Dans le Noir
Pentru cei interesaţi de experienţe unice, incredibile, sau care au pur şi simplu fantezia de a mânca şi a bea pe întuneric absolut, localul Dans Le Noir îi va lăsa, pur şi simplu, în beznă. Acest concept de bar francez este chiar inovator şi, dacă la început pare ciudat, pe urmă devine interesant faptul că nu trebuie să-ţi faci griji că te maimuţăreşti sau că îţi murdăreşti hainele cu mâncare sau băutură. Potrivit proprietarilor localului Dans le Noir, ghizii orbi angajaţi aici sunt atent antrenaţi să asigure bunăstarea clienţilor şi să îi direcţioneze. Aici, clientul se bazează numai pe simţul auditiv, pe miros şi pe atingere. Londra, Paris, Barcelona şi Bangkok sunt câteva dintre oraşele celebre unde poate fi găsit un local Dans le Noir. În fiecare restaurant aparţinând acestei francize, eşti ghidat şi servit de personal nevăzător, astfel încât diferenţa dintre cei care văd şi orbi este, cumva, anulată. De fapt, aici, în mod ironic, nevăzătorii devin "ochii" celorlalţi, iar această inversare de roluri implică un schimb de încredere dinspre persoana care funcţionează normal către cea cu probleme, fără de care ar fi complet pierdută într-un asemenea loc.
8. Clinica
Amplasat în miezul cartierului Clarke Quay, din centrul oraşului Singapore, Clinica este un bar cu tematică de spital. După cum o sugerează şi numele său, decorul şi ambianţa acestui loc respectă destul de fidel peisajul dintr-o clinică medicală. Paturi de spital despîrţite între ele prin perdele albe, corpuri de iluminat tipice sălilor de operaţii, scaune şi mese cu rotile, seringi, perfuzii, eprubete şi alte ustensile medicale au cu siguranţă însuşirea de a atrage atenţia clienţilor. Şi nu doar la nivel de decor sunt vizibile asemănările cu un veritabil mediu sanitar; ele se continuă şi în meniurile şi "vesela" puse la dipoziţia vizitatorilor. Astfel, cocktail-urile sunt servite în pungi de perfuzii, dotate cu dispozitive de picurare, sau în seringi mari.
7. Alcatraz ER
Tokyo a devenit "terenul de joacă" al celor mai bizare localuri. Alcatraz ER, un fascinant bar-restaurant, cunoscut şi sub denumirea de "Închisoarea Medicală Shibuya", este un astfel de exemplu. Probabil că proprietarii au fost destul de indecişi atunci când au ales conceptul acestui bar, deoarece el îmbină elemente tipice spitalelor, închisorilor actuale şi temniţelor medievale. Dar acest amalgam nu supără, ci chiar contribuie la nota excentrică pe care este întemeiată ideea. La intrarea în local, clienţii trebuie să îşi dezvăluie grupa sanguină, după care sunt încătuşaţi de chelneriţe îmbrăcate în uniforme de surori medicale, care îi conduc într-o "celula" - o încăpere austeră, ce seamănă cu o carceră subterană din Evul Mediu. Băuturi cu nume precum "Influenza" şi "Stabilizator Mental Acut" sunt servite în eprubete sau în pungi pentru perfuzii, iar mâncarea este oferită pe platouri şi în farfurii metalice asemenea tăvilor în care îşi plasează chirurgii instrumentele. Nu este foarte bună, dar probabil are o calitate superioară mâncării din închisoare. Ocazional, cină este întreruptă de un lunatic ce poartă pe faţă masca personajului horror Jason şi care aleargă prin tot localul, terorizând clienţii... şi tot aşa, diverse scenarii "negre", menite să sporească atracţia locului.
6. Cafeneaua Vampirilor
Cu siguranţă, ar fi fost mult mai adecvată unei alte părţi de lume - îndeosebi celei care a oferit istoriei şi imaginarului legenda personajului Dracula -, dar Crama Vampirilor se află în districtul Ginza, din Tokyo. Şi este, într-adevăr, un local inedit, ce nu trebuie ratat de niciun turist aflat în capitală nipona. Restaurantul cu tematică gotică se află la etajul al şaptelea al unui bloc turn, acolo unde, încă de la lift, clienţii sunt întâmpinaţi de chelneriţe purtând uniforme negre franţuzeşti şi de chelneri îmbrăcaţi în fracuri; aceştia îi conduc la mese (neapărat rezervate). În fiecare încăpere şi separeu din local, se poate ascultă muzică barocă, restaurantul fiind decorat cu cranii, crucifixe, candelabre, păiajeni şi pânzele aferente, un coşciug de tipul celui în care se odihnea Dracula şi alte elemente de natură să creeze impresia unui film horror. Atunci când soseşte clipa pentru comandă, lucrurile se complică puţin, deoarece meniurile sunt scrise numai în Kanji, una dintre cele trei scrieri japoneze cu ideograme. Ofertă culinara reprezintă un amestec de preparate tradiţionale franţuzeşti, italieneşti şi japoneze. Ca aperitive, localul oferă delicioase bulete din caşcaval sau pacheţele de primăvară umplute cu ton. De asemenea, între preparate se număra caracatiţă marinată, somon afumat, raţă sau pui cu mirodenii. Nici băuturile nu dezamăgesc; spre exemplu, amestecul roşiatic de vin şi suc de fructe este cu adevărat răcoritor. Preţurile sunt, totuşi, cam piperate, având în vedere că o cină în doi poate ajunge până la suma de 100 de dolari. O asemenea sumă se justifica însă, căci Crama Vampirilor din Tokyo oferă o experienţă unică.
5. Steaua Mării Roşii
Acest restaurant cu adevărat surprinzător şi spectaculos se află pe fundul Mării Roşii, la cinci metri sub suprafaţa apei, fiind protejat de geamuri groase din Plexiglas, ce le permit clienţilor să admire impresionantă faună locală de peşti, corali şi alte creaturi marine. Decorul localului este un soi de fantezie oceanică, având podele de nisip acoperite cu un strat foarte limpede de răşină epoxidică; scaunele sunt acoperite cu catifea şi respectă modelul exoscheletului aricilor de mare; accesoriile de iluminat au forme de stele de mare, iar lumina albăstruie subacvatică, filtrată în pavilionul scufundat, provine din surse naturale ziua şi din surse artificiale pe timp de noapte. Detaliile decorului sunt atât de bine realizate, încât efectul obţinut este cu adevărat încântător - privirile clienţilor pendulează, indecise, între peisajul de dincolo de ferestre şi decorul interior, abundent în forme şi texturi oceanice. Mâncarea este potrivit de bună, dar experienţa face toţi banii. Restaurantul devine bar jurul orei 22:00. Atât adulţii, cât şi copiii se bucură de interiorul acestui local neconvenţional, chiar dacă serviciile sunt lente şi, uneori, cam pun răbdarea clienţilor la încercare.
4. Guagara Taina
Amplasat în oraşul Santo Domingo, din Republică Dominicană, Guacara Taina este singurul club-bar subteran amenajat în interiorul unei peşteri naturale. Se află la 18 metri sub suprafaţa solului şi are o capacitate de peste 2.000 de persoane. Guacara Taina se întinde pe trei niveluri, cu un decor natural de stalagmite şi stalactite, şi este una dintre cele mai bune discoteci ale ţării, atrăgând, în egală măsură, localnici şi turişti. Peştera se află în incintă unui parc verde, iar muzica îndeosebi ascultată aici include merengue, salsa şi alte genuri latino. Guacara Taina chiar sponsorizează câteva şcoli de merengue, special pentru a-i învăţa pe turişti mişcările de bază ale popularului dans originar din Republică Dominicană. Localul are trei baruri cu tematici diferite, trei ringuri de dans uriaşe, un restaurant cu specific internaţional, mese şi scaune, toate înconjurate de pereţi stâncoşi. Intrarea costă 300 de peso (8 dolari americani), iar preţul include şi o băutură.
3. Barul Baobab
Potrivit experţilor care l-au studiat, aplicând procedeul datării cu carbon, baobabul în trunchiul căruia s-a amenajat acest bar din provincia Limpopo, Africa de Sud, are o vârstă de 6.000 de ani, mai mult chiar decât piramidele din Egipt. Acest lucru îl face să se numere printre cei mai bătrâni copaci de pe faţă Pământului. Totuşi, acestea nu sunt singurele lucruri fascinante referioare la uriaşul organism arboricol, transformat în bar pentru turiştii însetaţi. Acum, peste 7.000 de clienţi vizitează anual obiectivul. Barul, care are pivniţă proprie şi sistem de ventilaţie natural, se află în interiorul unui trunchi de baobab cu diametrul de 10 metri şi cu înălţimea de 20 de metri. Golul din interiorul trunchiului s-a format, iniţial, din cauza unor incendii.
Este nevoie de 35-40 de oameni cu braţele întinse în lateral pentru a înconjura întregul stabiliment, iar proprietarul spune că a organizat odată o petrecere în baobab, găzduind 54 de convivi înăuntru. Totuşi, confortabil, până la 15 indivizi pot ocupa simultan incinta. În plus, oricât de neconvenţional, barul este dotat cu telefon şi cu panou de darts. Şi, oricât de scobit ar fi, pereţii trunchiului de baobab au o grosime de până la doi metri.
2. Cova d'en Xoroi
Spectaculoasă dimineaţă, după-amiază şi seara - aceasta este Cova d'en Xoroi, cunoscută în rândul localnicilor şi sub denumirea simplă de "Peşterile": un impresionant spaţiu natural, amplasat romantic în interiorul unei frumoase stânci din Cala n'Porter, aflat pe coastă sudică a insulei spaniole Menorca, atinsă de istorie şi spălată mereu de apele mării; o cavernă săpată în mitologie, plină de colţuri ce aşteaptă să fie descoperite. În localul amenajat aici, un bar-restaurant, vizitatorii pot consuma un aperitiv la orice oră din zi şi din noapte, într-un cadru natural de neegalat, îmbogăţit de servicii de calitate. Este un punct de observaţie cu privelişti uluitoare, de unde oricine poate contempla răsăritul, apusul, magia lunii şi a stelelor. Cu o selecţie din cele mai bune cocktail-uri, servicii ireproşabile şi muzică ambientală în surdină, asigurând o atmosferă optimă, relaxantele apusuri de aici îi vor oferi oricărui vizitator o amintire de neuitat a locului. În fiecare vineri şi sâmbătă, de la ora 23:00, localul devine club de dans.
1. Barul Scheletelor
Alături de muzeul ştiinţifico-fantastic H. R. Giger din Gruyères, Elveţia, având o tematică aplecată îndeosebi asupra lumii prezentate de Ridley Scott în seria cinematografică "Alien", se află, supus aceloraşi tendinţe SF, Barul H. R. Giger. Aici, o bere - sau orice băutură alcoolică - şi o gustare pot fi consumate, ironic, în pântecele unei uriaşe creaturi fantastice. Sau, cel puţin, aceasta este senzaţia oferită. Acest bar a fost construit şi amenajat de H.R. Giger, designerul decorurilor filmelor "Alien", pentru care a şi câştigat numeroase premii. Intitulat, pe bună dreptate, şi "Barul Scheletelor", acest local abundă în modele scheletice stranii, vizibile în mai toate obiectele, de la scaune până la vazele cu flori, toate elementele constituente contribuind eficient la crearea unui sentiment cel puţin bizar. Barul Giger se deschide încă de dimineaţă, pentru a oferi cafea şi Internet, devenind însă pe cât îşi propune de sinistru odată cu lăsarea întunericului, atunci când umbrele se îmbină cu formele scheletice din metal, iar barul prinde viaţă nocturnă.