• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

CURIOZITATI sau despre lucruri necunoscute

Uite ,deja se "lucreaza" :D: cat despre posibilitatea de a avea surprize cu dezaxati ,tot ce se poate.


Oamenii de ştiinţă din Argentina, ţară care şi-a obţinut statutul de putere agricolă graţie plantelor modificate genetic, au reuşit să obţină o vacă despre care susţin că poate produce lapte extrem de similar cu cel uman.

Rosita ISA, viţica-minune ce a fost prezentat la toate televiziunile argentiniene, a fost modificată genetic pentru a purta gene umane ce conţin două proteine special alese. Una dintre acestea se găseşte în laptele uman, dar nu în cel de vacă.

Intenţia oamenilor de ştiinţă este de a produce un lapte cu o valoare nutriţională ridicată, cu proprietăţi anti-bacteriene şi cu un conţinut ridicat de fier, care să poată fi consumat de bebeluşi.

"Pentru că proteinele sunt identice cu cele aflate în laptele uman, este imposibil ca acest lapte să fie nociv", susţine Germán Kaiser, unul din oamenii de ştiinţă implicaţi în acest proiect.

Cercetătorii consideră această reuşită un prim pas în modificarea laptelui pentru satisfacerea mai multor nevoi umane. Un alt exemplu oferit de aceştia este modificarea genetică a vacilor pentru a produce lapte cu insulină.

Ministrul agriculturii din Argentina, Julian Domínguez, a declarat că această reuşită reprezintă "împlinirea unui important ţel social".

Şi cercetătorii chinezi au reuşit să introducă gene umane în vaci pentru a produce lapte similar celui uman, însă oamenii de ştiinţă din Argentina au adăugat cele două gene în acelaşi timp într-un singur loc din genomul bovin, lucru ce constituie o premieră, susţine Kaiser.


http://www.descopera.ro
 
Sigur nu e vorba de o fumeie, asa , mai spre vaca? =)) Astia ne minciuneste, breh.

Cu cât s-au micşorat corpul şi creierul omului de-a lungul evoluţiei. Care sunt cauzele

Şi ca şi cum asta nu ar fi de ajuns, se pare că şi creierul nostru este mai mic, relatează dailymail.co.uk.

Declinul a avut loc de-a lungul ultimilor 10.000 de ani, principalele cauze fiind înclinaţia spre agricultură, cu diete mai sărace şi urbanizarea, care compromite sănătatea. Teoria se bazează pe rămăşiţe umane fosilizate găsite în Africa, Europa şi Asia.

"Putem observa că oamenii au evoluat continuu dar modificarea mărimii corpului nu a fost substanţială până acum 10.000 de ani. Întrebarea este de ce s-a întamplat asta tocmai atunci", spune Martha Lahr, expert în evoluţia umană.

Perioada în care s-a petrecut această schimbare se pare că ar coincide cu transformarea tot mai multor triburi de vânători-culegători în agricultori. Deşi agricultura oferea destulă hrană, gama de alimente s-a restrâns şi a lăsat loc deficienţelor de vitamine şi minerale.

Totuşi, extinderea activităţilor agricole nu explică şi micşorarea creierului. Acesta măsura în urmă cu 20.000 de ani aproximativ 1.500 de centimetri cubi. Media mărimii creierului omului modern este de 1.350 de centimetri cubi, diferenţa fiind de mărimea unei mingi de tenis. Dar această transformare nu înseamnă că suntem mai puţin inteligenţi, ci doar că am învăţat să ne folosim mai bine resursele.

"Micşorarea creierului înseamnă o eficienţă mai mare, economisind energie, la fel ca în cazul procesorului unui calculator", explică Martha Lahr.

http://www.mediafax.ro/stiinta-sana...a-lungul-evolutiei-care-sunt-cauzele-8338096/
 
Mic,mic dar plin de neuroni :P si toti unul si unul.
 
Daca e sa ne luam dupa ce mai inventeaza atia, o sa avem viatza vesnica, o sa comunicam fara tilifoane si net, o sa ne teleportam unde vom vrea. :D Nu mai zic de creeru artificial. :P Sa vezi falimente in lantz. Cred ca are dreptate batranul Nostradamus cand zice ca nu vom mai plati taxe, da dupa cum vad nu o sa mai platim multe.:P Cine stie, poate desopera astia si o sursa de hrana , doar cu enerjii, fara sa ne mai trebuiasca alimente si facem ceva pe ele de crize :D.


Inventatorii sunt tot mai aproape de a transforma lumea într-un univers similar cu cel din Stargate, în următorii ani. După avionul invizibil construit pentru piloţii de vânătoare şi pasagerii vor beneficia în curând de primul avion transparent, care conferă acestora vederi panoramice şi funcţii hi-tech uluitoare.


Proiectat de Airbus, avionul viitorului este o aeronavă hi-tech prin definiţie, care va oferi pasagerului vederi panoramice de la 10.000 de metri, zone personalizate, holograme în cabină şi, nu în ultimul rând, va putea facilita întâlniri virtuale de afaceri. Aeronava, conceptă pe structură bionică, ar urma să fie proiectată în 2050.

Viitoarea maşină KITT

Până atunci însă, este foarte probabil să ne bucurăm de peripluri "mai" terestre, dar şi maritime, în acelaşi timp, cu o super maşină, mai avansată ca celebra maşină vorbitoare KITT din serialul "Knight Rider".

Cu un design revoluţionar, autoturismul viitorului este perfect adaptabil la orice suprafaţă şi poate să meargă pe nisip, apă şi gheaţă.

Proiectată de Zhang Yuhan, o tânără în vârstă de 21 de ani, maşina funcţionează cu patru turbine de mare putere şi perne de aer pentru a se ridica de la sol, iar parbrizul este transparent pentru ca pasagerii să aibă o vedere panoramică a drumului.

Teleportarea cuantică

Imaginează-ţi că lucrezi în Tokyo, dormi în Paris şi faci plajă în Tenerife, în aceeaşi zi. Pare un scenariu din "Star Trek", dar teleportarea pare să fie mai aproape decât crezi.

Ultima inovaţie în domeniul teleportării cuantice a fost testată la Universitatea din Viena, unde oamenii de ştiinţă au reuşit să transmită date pe o distanţă de 144 de kilometri. Experimentul a fost realizat cu ajutorul unor particule microscopice, care formează un tip de perechi inseparabile, astfel că orice acţiune exercitată asupra uneia dintre particule are efect imediat asupra celeilalte, comunicarea dintre ele realizându-se instantaneu.

Replicator

Chiar dacă în Stargate, replicatorii sunt maşini auto-replicatoare care caută să transforme toate civilizaţiile în ei însăşi, în viaţa reală aceste maşini avansate ar revoluţiona omenirea şi ne-ar facilita viaţa incredibil de mult.

De exemplu, îl poţi programa sa reproducă orice obiect, atâta timp cât îi cunoşti structura moleculară, şi să recicleze obiecte prin rearanjarea particulelor subatomice, produsă aproape instantaneu.

Viaţa veşnică

Poate îţi sună a basm, dar cercetătorii sunt convinşi că în viitor oamenii vor putea cunoaşte "tinereţea veşnică şi viaţa fără de moarte", sau cel puţin vor trăi la fel de mult ca liliecii sau ciorile, câteva sute de ani.

Oamenii de ştiinţă din Texas au descoperit o mică parte din reţeta longevităţii în peşteri. Studiind mostrele proteice ale liliecilor aceştia au descoperit o structură proteică unică, ce conduce la o durată de viaţă ridicată.

Aceştia cred că şi în cazul oamenilor acesta va acţiona la fel.

Creierul artificial

Oamenii de ştiinţă implicaţi în proiectul Blue Brain au anunţat că vor crea un creier artifical funcţional în următorii zece ani. Până în prezent, a fost realizat un creier artificial de şoarece, cu ajutorul unui computer IBM ultraperformant, iar celulele artificiale au început să se organizeze singure, fără intervenţia omului.

Comunicatorul universal

Uită de roaming şi factura de telefon. Nu vei mai avea nevoie nici măcar de Skype ca să comunici cu oricine, oriunde şi să îl şi poţi vedea prin ceea ce astăzi se cheamă 3G. Comunicatorul universal le va încorpora pe toate acestea într-un singur device, care, mai mult decât atât, va asigura şi traducerea conversaţiei dintr-o limbă în alta. Da, da, tot ce este posibil!

Sursa: Avionul transparent şi alte invenţii care vor schimba viitorul : Timp Liber : Unica
 
Cu ocazia unei conferinţe care a avut loc la Londra, Airbus a prezentat avionul-concept pe care compania aeronautică estimează că îl va produce în 2050.

Aeronava va avea partea superioară transparentă, astfel că pasagerii viitorului vor putea privi cerul şi lumea înconjurătoare în timp ce zboră. Pereţii avionului vor fi concepuţi dintr-o membrană inteligentă, care îşi va modifica opacitatea în funcţie de vreme. Oficialii Airbus au spus că s-au inspirat în conceperea acestei structuri din lumea animală, intenţia inginerilor fiind de a copia eficienţa structurii osoase prezente în corpul păsărilor.

De asemenea, avionul viitorului va renunţa la segmentarea în "business class" şi "economy class", urmând să fie împărţit în zone de relaxare (în partea din faţă a aeronavei), zonă de lucru (în spate) şi un bar, dedicat celor ce doresc să socializeze în timpul călătoriei.

De asemenea, în "zona de revitalizare" pasagerii se vor putea relaxa cu ajutorul jocurilor de computer, ce vor beneficia de o proiecţie holografică. Energia degajată de corpul uman va ajuta la alimentarea sistemelor de entertainment, susţin oficialii Airbus. Tot în zona de revitalizare, pasagerii vor putea respira aer îmbogăţit cu vitamine şi antioxidanţi, beneficiind şi de tratamente cu acupunctură şi aromaterapie.

Pe lângă toate aceste inovaţii tehnologice, avionul viitorului va consuma mai puţin combustibil şi va degaja o cantitate mai mică de emisii poluante, fiind de asemenea mai silenţios.

Iată cum arată viziunea Airbus pentru 2050:






http://www.descopera.ro/dnews/83482...-in-urmatorul-deceniu-sustin-3-studii-recente
 
Io stau sa ma gandesc cum au reusit totusi oamenii aia de stiinta sa ajunga la concluzia ca genomul uman e de natura istraterestra, cand ei inca se mai chiunuie cu analiza completa a genomului unui individ, comparandu-l cu cel al parintilor si tot mai gasesc chestii noi....Grea treaba bre genetica asta...

Suntem toți mai puțin „mutanți” decât se credea

Mutații genetice

Sunt în număr de 60 mutațiile genetice pe care fiecare individ le moștenește de la tată și de la mamă (într-o măsură diferită de la fiecare dintre ei) și nu între 100 și 200, așa cum se credea. În urma unui studiu, cercetătorii de la Wellcome Trust Sanger Institute, Université de Montreal, North Carolina State University și Broad Institute of Harvard and MIT au redimensionat numărului de „erori” din ADN-ul fiecăruia dintre noi.

Studiul oamenilor de știință americani, descris în paginile revistei Nature Genetics, reprezintă primul calcul al numărului de mutații (care survin pe parcursul procesului de formare a ovulelor și spermatozoizilor și sunt prin urmare absente în celelalte celule ale părinților) transmise în mod direct copilului de tată sau de mamă.

Aceste mutații sunt foarte rare, în medie una la fiecare 100 de milioane de „litere” ale ADN-ului și doar o analiză completă a genomului uman al unui individ și ulterioara confruntare cu cel al părinților pemite identificarea lor. Adică exact ceea ce au făcut acum cercetătorii în cadrul studiului lor.

Într-o primă fază, ei au prelevat din banca de date 1000 Genome Projects codurile genetice ale membrilor a două familii compuse din doi părinți și un singur copil. Apoi l-au analizat pe cel al copiilor și după identificarea tuturor mutațiilor, le-au separat de cele survenite în timpul vieții individului și de cele apărute pe parcursul producerii celulelor germinale. După care, ADN-ul copiilor a fost confruntat cu cel al respectivilor părinți pentru identificarea eventualelor diferențe.

Rezultatele tuturor acestor manevre au arătat că, la membrii uneia dintre cele două familii, 92% dintre cele 60 de mutații identificate provenea de la genomul patern, în timp ce la cealaltă doar 36%. O surpriză pentru oamenii de știință, întrucât, după cum a precizat Matt Hurles, unul dintre coordonatorii studiului, „mulți se așteaptă ca cea mai mare aparte a mutațiilor să provină de la ADN-ul patern, deoarece acesta trebuie să fie copiat de mai multe ori decât un ovul pentru a forma un spermatozoid”.

http://www.stiintasitehnica.com/suntem-to-i-mai-pu-in-mutan-i-decat-se-credea_342.html
 
Na, am pata pusa pe genom. Iato ca vin noi descoperiri, da nici una nu zice nic de natura istraterestra . Sau sa fie neanderthalienii istraterestrii? :P

Poate părea ciudat ca încrucișarea lui Homo Sapiens cu membrii unei specii pe care, probabil, chiar noi am împins-o către extincție, să fi oferit avantajul decisiv pentru supraviețuirea rasei umane. Și totuși, Peter Parham, profesor de microbiologie la Royal Society din Londra, susține că oamenii nu ar fi reușit să se adapteze atât de rapid condițiilor aspre din emisfera nordică dacă nu ar fi adăugat genomului lor trăsături neanderthaliene.

Conform studiilor cercetătorului britanic, primii reprezentanți si speciei Homo Sapiens care au părăsit Africa natală au coexistat cu neanderthalienii și chiar au dat naștere unor hibrizi care au primit însușirile ambelor specii umane. Peter Parham a identificat până în prezent circa 200 de gene cu rol vital în sistemul nostru imunitar pe care oamenii le-au primit de la Homo Neanderthaliensis în urma încrucișării dintre cele două specii. O dovadă în plus în sprijinul acestei afirmații este aceea că aceste gene se regăsesc la populațiile native din Europa și Asia, nicidecum la cele din Africa, acolo unde Omul de Neanderthal nu a ajuns niciodată. Același Peter Parham afirmă că genele neanderthaliene transmise la om l-au ajutat pe acesta să înfrunte bolile și condițiile climatice deosebit de aspre din emisfera nordică din acea perioadă de timp. Evident, subliniază profesorul britanic, asta nu înseamnă ca Homo Sapiens nu ar fi reușit să cucerească Europa și Asia în lipsa genelor în cauză, doar că procesul ar fi fost cu mult mai lent decât a fost în realitate.

http://www.stiintasitehnica.com/inc...ienii-cheia-succesului-speciei-umane_346.html
 
Istoria parfumului- din antichitate până în prezent


Sacru, misterios, vindecător, seducător, indispensabil, parfumul a străbătut istoria odată cu omul.

Parfumul, in antichitate

Perceput inițial ca un liant între muritori și divinitate, considerat apoi leac și protector împotriva molimelor, folosit dintotdeauna pentru stimularea atracției între parteneri, parfumul se încadrează perfect în descrierea făcută de Michael Edwards, erudit cunoscător și autor al Ghidului "Parfums du Monde": „este un poem silenţios, parte a limbajului invizibil al corpului. Ne poate însori zilele, bântui nopţile şi însoţi lanţurile amintirilor”.

Esențele anticilor

Descoperirile arheologice relevă că parfumul era creat, utilizat și comercializat încă de pe vremea sumerienilor, locuitorii din sudul Mesopotamiei (Irakul de astăzi) și unul din cele mai vechi popoare. Primul chimist al omenirii ar fi fost Tapputi, o creatoare de parfumuri, al cărei nume este menționat de o tăbliță cuneiformă datând din mileniul al doilea î. Hr. Tehnica sa consta în distilarea de flori, ulei și obligeană. Amestecul era filtrat și din nou distilat, operațiunea repetându-se de mai multe ori.

Toate popoarele lumii antice foloseau cantități însemnate de parfum, dar egiptenii erau de departe cei mai importanți consumatori. În Alexandria existau chiar câteva laboratoare în care se preparau prețioase balsamuri utilizate atât pentru parfumarea corpurilor, cât mai ales în cadrul ritualurilor religioase și în ceremoniile funerare (îmbălsămarea rămășițelor celor decedați). Aşa de concentrate au fost unele dintre uleiuri, că și după 3300 de ani de la moartea lui Tutankhamon, la deschiderea celebrului său mormânt, o urmă de parfum se simțea încă! Esențele parfumate – în special smirna și uleiurile de scorțișoară - erau folosite în procesul de îmbălsămare a cărui durată varia între 40 și 70 de zile. Despre Ramses al III-lea se spune că, în cei 31 de ani de domnie, a dus ofrandă la templul lui Amon peste 9000 de vase cu tămâie și uleiuri parfumate.

Tămâia, mai prețioasă ca aurul

Unul dintre primele și cele mai utilizate parfumuri a fost tămâia (substanță rășinoasă), produsă la început în Oman, considerată la un moment dat mai prețioasă chiar decât aurul și care a avut o contribuiție importantă la crearea regatelor arabe. Tămâia este adesea menționată și în Biblie. De 113 ori numai în Vechiul Testament, dar, cu diverse ocazii, se fac referiri și la scorțioșoară, acantă, mir, nard, aloe, șofran, etc.

Comerțul cu parfumuri a adus prosperitate orașelor feniciene și grecești. În Cipru, parfumurile au devenit foarte la modă după ce în compoziția lor, pe lângă ierburi și condimente (migdale, coriandru, mirt, bergamotă), au intrat esențe de trandafir, iris, crin sau iasomie, iar în Corint acestea se vindeau în vase speciale. Cele mai vechi relicve care demonstrează că producerea parfumurile era încă din antichitate o treabă serioasă au fost descoperite în Pyrgos, Cipru, în urmă cu cinci ani. Vechimea lor a fost evaluată la aproximativ 4000 de ani, iar sticluțele de parfum, vasele de mixare, rețetele de preparare din Pyrgos erau, de fapt, rămășițele unui uriaș laborator de parfumuri cu o suprafață de peste 4000 metri pătrați.

Apele reginelor

Tehnicile de preparare erau însă rudimentare, menținându-se astfel până la sfârșitul Evului Mediu: ingredientele utilizate - scoarțe, rășini, rădăcini sau de origine animală precum moscul – erau măcinate, zdrobite, fierte, impregnate cu uleiuri sau grăsimi, etc. Cu toate că romanii erau buni cunoscători și poate cei mai rafinați consumatori ai parfumurilor, nu au adus inovații importante tehnicilor de prepare, dezvoltate abia prin secolele al IX-lea și al X-lea, de către savanți persani și arabi.

Deși principiile sale de funcționare erau cunoscute din antichitate, una din primele descrieri ale alambicului se răgăsește în ”Cartea Parfumului și Distilării” a chimistului arab Al-Kindi (Alkindus) și în care sunt, de asemenea, incluse peste o sută de rețete de preparare a uleiurilor, balsamurilor și apelor parfumate.

O contribuție importantă îi revine savantului, filosofului, scriitorului și chimistului iranian Ibn Sina (Avicenna), care introduce procesul de extracție a uleiurilor din flori prin distilare, procedeu folosit și astăzi (ca și denumirea de alambic, cuvânt de origine arabă - al 'inbiq). A început cu trandafirii iar creația sa – apa de trandafiri – a devenit extrem de populară datorită faptului că era mai delicată, mai ușor și mai comod de folosit decât amestecurile greoaie de uleiuri și ierburi sau petale zdrobite.

Știința parfumeriei, arta preparării parfumurilor, pătrunde și în Europa în secolul al XIV-lea datorită răspândirii islamului. Primul parfum modern a fost creat în 1370, la comanda seducătoarei regine Elisabeta a Ungariei. Dar ”Apa Reginei Ungariei”, un amestec de esențe de rozmarin, macerat în alcool, nu a fost un simplu parfum, ci și un excepțional remediu pentru tratarea reumatismului.

Parfumeria s-a dezvoltat mai ales în Italia renascentistă. Formule și rețete vechi, adunate din toată lumea, au fost fie reinventate, fie îmbunătățite. În secolul al XVI-lea, rafinamentele italiene au pătruns în Franța, grație mariajului lui Henric al II-lea cu Caterina de Medici, care a părăsit Florența însoțită de parfumierul său personal, Rene (Renato) Florentinul. Se spune că apartamentele reginei și laboratorul Florentinului, la fel de priceput și la prepararea otrăvurilor, erau conectate printr-un coridor secret, astfel încât să nu existe riscul scurgerii rețetelor secrete în afara palatului.

Vive la France!

Grație lui Rene și a interesului tot mai mare manifestat de nobilime pentru parfumuri și alte pomezi, Franța ajunge curând unul din cele mai importante centre ale manufacturării parfumurilor și cosmeticelor.

Între secolele al XVI-lea și al XVII-lea, parfumul era folosit mai ales pentru mascarea mirosurilor corporale determinate de igiena precară, într-o vreme în care se credea că băile prea dese sunt aducătoare de ciumă și alte boli. Dar parfumul era aplicat și asupra obiectelor de vestimentație. În special mănușile se parfumau iar meseria de parfumier era pe atunci adesea asociată cu cea de mănușar .

Orașul Grasse devine un fel de capitală a parfumului, unde se perfecționează tehnicile de extragere a esențelor florale delicate. În secolul al XVIII-lea se parfuma totul: trupurile, veșmintele, accesoriile. Dar va mai trece încă un veac până la apariția pulverizatorului. Curții regelui Ludovic al XV-lea i se spunea "curtea parfumată", întrucât parfumurile erau folosite excesiv atât pe piele, cât și pe mobilier, haine și în încăperi.

Ultima etapă revoluționară din istoria parfumului este plasată la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu dezvoltarea industrială ale cărei consecințe sunt considerabile: fabricarea produselor de serie, înființarea marilor magazine, dar mai ales apariția primelor produse de sinteză, determinată de dezvoltarea chimiei organice.

Aimé Guerlain, fiul întemeietorului dinastiei Guerlain, concepe în 1889 primul parfum care alătura elemente naturale și elemente de sinteză - vanilină și cumarină - acesta fiind practic momentul care marchează nașterea parfumeriei moderne.



http://www.evz.ro/
 
Parfumieri care au marca istoria


În 1709, Jean Marie Farina a întemeiat, la Cologne (Köln, în germană), "Farina gegenüber" care este şi astăzi una dintre cele mai vechi case de parfumuri din lume. Farina, de origine italiană, şi-a botezat unul din primele sale parfumuri "Apă de Cologne", în semn de mulţumire şi recunoştiinţă faţă de oraşul adoptiv. Parfumul său a ajuns cu timpul atât de cunoscut încât "apa de colonie" a devenit termenul generic pentru mai toate parfumurile discrete.

În 1889, Aimé Guerlain concepe „Jicky”, considerat primul mare parfum franţuzesc

Alţi protagonişti importanţi ai istoriei parfumeriei au fost membrii familiei Guerlain, a căror dinastie începe cu Pierre-François Guerlain, proprietarul unui magazin de parfumuri deschis la Paris, în 1828.

În 1853, casa Guerlain creează "L’Eau de l’Impératrice" şi devine principala furnizoare a curţii lui Napoleon al III-lea.

Dar cel mai important an al dinastiei rămâne 1889, când Aimé Guerlain concepe "Jicky", considerat primul mare parfum franţuzesc şi primul care alătură elemente naturale şi de sinteză.


Va urma, în 1904, un parfum bărbătesc "Mouchoir de Monsieur", creaţie a lui Jacques Guerlain, într-o epocă a reticenţei masculine faţă de parfumuri.

Un alt succes notabil al lui Jacques Guerlain, "Shalimar", realizat în 1925, este şi la ora actuală unul din cele mai copiate/falsificate parfumuri din lume.

Prezenţa lui François Coty în galeria celor mai importanţi parfumieri din toate timpurile este obligatorie.

Coty nu numai că a fost un parfumier excepţional ("Chypre", 1917, i-a adus faima mondială), dar a avut geniu şi viziune în ce priveşte modalităţile de comercializare a produselor sale.

Coty a creat game de produse derivate dintr-un parfum de succes (ruj, pudră, etc), iar când a înţeles fenomenalul efect al ambalajului asupra consumatorului, a apelat la artişti bijutieri renumiţi pentru realizarea unor sticluţe care să rupă gura târgului (câteva dintre acestea fiind operele celebrului Rene Lalique).

Industria cosmetică îi datorează aşadar inovaţii importante celui care a fost supranumit tatăl parfumeriei moderne.

Alţi parfumieri geniali au rămas însă în umbra creaţiilor lor care au făcut istorie şi au doborât record după record: lui Ernest Beaux îi datorăm n°5 de Chanel, lui Edmond Roudnitska "Diorissimo" şi "Eau Sauvage" pentru Dior, iar lui Henri Almeras "Joy" pentru Jean Patou. Acesta din urmă a fost la data apariţiei – 1929 – cel mai scump parfum al momentului.

În ultimele decenii, creatoare celebre de parfumuri şi-au făcut şi ele apariţia în această branşă atâtea veacuri dominată de sexul masculin. Sophia Grosjman ("Tresor" de Lancôme, "Paris" d'Yves Saint Laurent), Sophie Labbe ("Organza" de Givenchy, "Emporio Armani Homme"), Annick Menardo ("Lolita Lempicka", "Hypnose" de Lancôme), Olivia Giacobetti şi Françoise Caron ("Eau d'Orange Verte" d'Hermès, "Apparition" d'Ungaro) sunt doar câteva exemple.


http://www.evz.ro
 
Daca din exterior China pare un titan , privind problema din alt unghi, vezi ca situatia e destul de complicata. Si sa nu uitam ca sunt multi si resursele-s limitate....

15 informatii interesante despre China


1. IKEA nu mai desfasoara campanii publicitare pentru ca magazinele sale au devenit prea aglomerate;

2. KFC deschide zilnic o unitate in China, iar Wall-Mart deschide saptamanal un magazin;

3. Numarul companiilor inregistrate a ajuns la 11,4 milioane - triplu fata de 2003. Potrivit unui studiu realizat de Academia Chineza de Stiinte, in primele 6 luni de criza (octombrie 2008 - martie 2009), 20% dintre companiile mici si mijlocii au dat faliment, iar 20% s-au salvat de la faliment in ultimul moment. Ponderea IMM-urilor in PIB este de peste 60%.

4. Potrivit Amnesty International, numarul persoanelor executate in 2008 a ajuns la 1,718, triplu fata de restul lumii la un loc. Este insa posibil ca numarul real al executiilor sa fie de aproximativ 6.000;

5. Populatia urbana va creste de la 572 milioane in 2005, la 926 milioane in 2025, an in care China va avea 219 orase cu mai mult de 1 milion de locuitori (acum in Europa exista 35 de orase cu peste 1 milion de locuitori), si 24 de orase cu mai mult de 5 milioane de locuitori. In acest sens, pana in 2025, in China se vor construi 5 milioane de cladiri cu o suprafata cumulata de 40 miliarde mp;

6. China consuma in prezent mai mult otel decat Europa, SUA, Japonia, Rusia si India la un loc;

7. In SUA, consumul de petrol per capita este de 10 ori mai mare decat in China. Daca un chinez ar consuma cat un american, pentru a satisface cererea ar fi nevoie de o productie suplimentara egala cu de 7 ori productia actuala a Arabiei Saudite (cel mai mare exportator mondial);

8. In anul 2000, conform Bancii Mondiale, numarul utilizatorilor de internet a fost de 22,3 milioane. In 2005 s-a ajuns la 112 milioane, in 2008 la 300 milioane, iar in 2010 la 430 milioane. Anul trecut, aproximativ 32% dintre chinezi foloseau internetul (in Romania, procentul a fost de 36% in 2009);

9. In China au loc anual 100.000 de proteste, respectiv 274 pe zi;

10. China are 20% din populatia lumii, insa doar 7% din rezervele de apa. Potrivit Bancii Mondiale, 700 milioane de chinezi beau zilnic apa cu un grad mare de poluare;

11. In urma cu 2000 de ani, China genera 25% din PIB-ul mondial, procentul majorandu-se la 33% in anul 1820, detalii aici. In 2011, ponderea va fi mai mica de 10%.

12. PIB-ul Chinei creste continuu de 34 de ani. In valoare absoluta, PIB-ul a crescut de la $91 miliarde in 1970, la $5,7 mii miliarde in 2010 (de 62 de ori);

13. Rezervele valutare ale Chinei s-au majorat de la $172 miliarde in anul 2000, la 3.045 miliarde in martie 2011;

14. China este a doua economie a lumii, insa PIB-ul per capita ($4.500) este la jumatate fata de cel din Romania, si de peste 10 ori mai mic decat cel din SUA;

15. Stocul investitiilor chineze in strainatate a crescut de la $17,7 miliarde in 1995, la 230 miliarde in 2009. In acelasi timp, stocul de investitii straine in China a crescut de la $100 miliarde in 1995, la aproape $600 miliarde in 2010. Pentru comparatie, SUA a investit in strainatate 2,3 mii miliarde dolari.

http://economie.hotnews.ro
 
Datorită climei trăim, mulţumită ei ne dezvoltăm şi evoluăm, atât fizic, cât şi mental, dar tot ea ne poate distruge , pare simplu si adevarat :D:

Omul ca produs al climei .

Clima este un element omniprezent şi imposibil de evitat. Ea a fost şi este o verigă esenţială pe parcursul evoluţiei noastre şi a întregii lumi. Însă omul se teme de climă, şi pe bună dreptate, căci din când în când natura ne mai dă câte o lecţie, aruncându-ne în ghearele unui uragan sau lăsându-ne pradă unei secete cumplite, unui potop în stare să ruineze un popor sau poate întreaga umanitate. Paradoxal, însă, omul este singura fiinţă care se adaptează la orice tip de climă. Deşi anumite climate sunt mai puţin favorabile decât altele, omul ca specie găseşte întodeauna energia necesară pentru a supravieţui. Oricum ar fi, raportul om-climă este unul strâns, iar în ciuda faptului că omul poate influenţa şi el clima, într-o oarecare măsură (cum arată recentele fenomene provocate de poluare), oamenii sunt supuşi climei.

În cel mai simplu aspect, vorbim aici despre alternanţa zi-noapte şi succesiunea anotimpurilor, cu caracteristicile lor, care înrâuresc ritmul de viaţă şi activităţile sezoniere precum cele agricole. La un alt nivel, chiar şi îmbrăcămintea este dictată de climă şi reflectă o modalitate de adaptare a oamenilor. De la pânzele pe care le purtau aborigenii în jurul taliei, până la costumele alcătuite din mai multe straturi de blană, purtate de oamenii din zonele polare, toate aceste stiluri vestimentare sunt un rezultat al modului în care oamenii încearcă să facă faţă climei.

Multă vreme, clima a fost folosită pentru a explica divesitatea umană. Încă de la începuturi, călătorii erau uimiţi atât de diversitatea geografică, cât şi de cea a oamenilor. Un rol important l-a avut clima şi asupra istoriei. De câte ori o luptă sau un eveniment a fost influenţat de climă? Câte armate au fost favorizate de climă şi câte nu? Se spune că numai frigul năprasnic din Rusia l-a împiedicat pe Napoleon să cucerească întreaga Europă.

Teorii vechi

Desigur că şi clima a fost judecată cu etnocentrismul caracteristic fiecărui popor. Întodeauna clima din alte teritorii era ori prea caldă, ori mult prea rece. Diodor din Sicilia (80 î.Hr - 21 î.Hr.), un erudit care, bazându-se pe diferite surse, alcătuieşte Biblioteca istorică descria clima din nordul Mării Negre ca fiind asemănătoare cu ceea ce vedem azi doar în documentarele despre Antartica, iar pe cea din Africa - sudul Egiptului - ca pe un loc unde temperaturile sunt atât de mari, încât omul nu poate să bea pentru că ar muri imediat din cauza căldurii care l-ar usca de îndată.

Nu a durat mult până când s-au sugerat analogii între climă şi caracteristicile esenţiale ale popoarelor, constatându-se că oamenii sunt diferiţi pentru că mediile sunt diferite. Evoluţia fiecărui popor este individuală, fiecare scriindu-şi propria istorie. Se pare că acest fapt s-a constat încă din timpul lui Herodot, care a consemnat: "Egiptenii, trăind sub un altfel de cer şi alături de un fluviu atât de deosebit de celelate, şi-au statornicit şi obiceiuri şi legi care, în multe privinţe, se bat cap în cap cu cele ale altor neamuri. " (Herodot, Istorii, II,35 (trad. Felicia Vanţ-Ştef, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1961, p. 148 - n.t.).

Hipocrat notează şi el că deosebirile dintre Europa şi Asia nu ţin numai de aspectul climatic. El spune că blândeţea climei din Asia a determinat şi o stare de calm a locuitorilor continentului, la fel cum clima Europei, cu alternanţa ei între anotimpuri şi diferenţele mari de temperatură, a dus la formarea unor caractere diferite ale indivizilor, în funcţie de regiune. El compara locuitorii zonelor muntoase - care sunt înalţi, voinici, harnici şi curajoşi - cu cei din zonele de câmpie, care sunt mărunţi, plinuţi şi mai puţin harnici sau viteji. Analizând relaţia dintre comportament şi climă, grecul a mai observat că vremea preponderent rece de pe parcursul întregului an, îi face pe sciţi să aibă toţi un comportament şi o înfăţişare asemănătoare. Cu alte cuvinte, Hipocrat susţine ideea conform căreia succesiunea antotimpurilor este responsabilă de diversitatea naturii umane. (Hipocrat, Despre aer, ape şi locuri, paragraful 12; în Texte alese, editura Medicală, Bucureşti, 1960, p 136, 140 - n.t.)

Şi în opinia lui Gaius Iulius Solinus, frigul Sciţiei întreţinea "sălbăticia" oamenilor, determinându-i pe locuitori să aibă obiceiuri bizare, chiar macabre, precum băutul sângelui morţilor sau consumarea acestuia în timpul ritualului funebru, în timp ce craniile erau decorate şi folosite ca vase de băut. (Solinus, Polyhistor (De Mirabilibus mundi), Paris 1847, cap. XVI.)

Literatura timpurie, plină de etnocentrism şi prejudecăţi, explică în mod superficial cum comportamentul bizar ar troglodiţilor este dictat de climă, determinându-i să trăiască "la grămadă", în mod primitiv şi să împartă nu numai mâncarea, ci şi femeile şi copiii.

În Evul Mediu, puţini europeni se încumetau să facă călătorii lungi, mai ales doar de dragul observării "celuilat". Primii care au început să practice această activitate au fost arabii cărora, pe măsură ce explorau Europa, popoarele le păreau din ce în ce mai ciudate şi mai diferenţiate. Asa se face că, avansând spre nord, ei au întâlnit oameni care, în ţinuturile reci, aveau tenul palid şi ochii albaştri, în armonie cu părul blond. Una dintre concluziile arabilor - tributari concepţiilor vremii şi culturii lor - a fost că specificul climei, pe lânga fizionomie, afectează şi credinţa, considerând că lipsa căldurii a determinat neamurile germanice să nu creadă într-o unică putere divină.

Teoria conform căreia cele 4 anotimpuri dau naştere unor caractere complexe şi diversificate a dus, inevitabil, la rasism, întărit în sec. al XVIII-lea de filosofii care au acceptat împărţirea în patru rase (europenii, asiatiticii, americanii şi africanii).

Secolul XIX se caracterizează prin superioritatea cu care Europa tratează restul culturilor umane. Conform mentalităţii acelei perioade, restul popoarelor erau necivilizate şi inferioare. Un exemplu bun pentru a ne forma o idee despre ceea ce se întâmpla în acea perioadă, sunt grădinile zoologice umane, în care europenii expuneau, pe un teritoriu îngrădit, reprezentanţi ai unor populaţii exotice precum nubienii, somalezii şi inuiţii, pe care îi obligau să îşi reconstituie satele natale şi să le populeze, desfăşurând activităţi zilnice. Smulşi din habitatul lor şi aduşi în Europa, aceşti oameni erau expuşi pentru a satisface curiozităţile occidentalilor.

Geograful german Friedrich Ratzel, unul dintre fondatorii geografiei umane şi autorul cărţii Antropogeografie, vorbeşte în operele sale despre felul în care clima continuă să influenţeze oamenii, fie direct, prin acţiune asupra organismului uman, fie indirect, prin modelarea mediul vegetal. În opinia lui, ţări precum Franţa, Italia, Germania şi Statele Unite ale Americii sunt mult mai avantajate faţă de restul, prin simplul fapt că au o climă temperată, ce a dat naştere unor caractere variate.

Privind din alt punct de vedere, influenţele climatice devin evidente atunci când ne dăm seama că producţia de căldură metabolică depinde de volumul corporal, ce determină dimensiunile staturii.

De exemplu, populaţiile din regiunile calde (cele subsahariene şi aborigenii australieni) tind să aibă o talie mică, pentru a reduce din cantitatea de căldură metabolică internă care, în condiţiile climatului la care sunt expuşi, poate fi un important factor de stres fiziologic, afectându-le grav capacitatea de efort. În schimb, populaţiile din regiunile mai reci sunt avantajate de o talie mai mare, căci cantitatea suplimentară de căldură metabolică acoperă pierderile energetice de peste zi.

Forma corpului variaza şi ea în funcţie de condiţiile climatice la care s-au adaptat populaţiile de-a lungul timpului. Se consideră că populaţiile din zonele calde au extremităţi lungi pentru a mări suprafaţa de emisie, favorizând disiparea rapidă a căldurii metabolice în exterior, în timp ce populaţiile din zonele reci au extremităţi scurte, menite să ajute la reducerea suprafeţei de emisie.

De la individ la colectivitate.

În condiţiile în care fenomenele climatice prezintă cel mai accentuat dinamism dintre toate celelalte elemente ale mediului, omul, conştientizând că resursele sale fiziologice sunt destul de limitate şi nu îi permit decât o lentă adaptare individuală, a fost nevoit să adopte comportamente de prevenire. Pe de o parte, acestea îi permit să regleze limitele potenţialului de supravieţuire în funcţie de intensitatea transformărilor ambientale, iar pe de altă parte, să transmită metodele de adaptare la nivelul întregii colectivităţi, pentru a susţine o armonie colectivă la nivelul comunităţii.

Elementele culturale artifactuale (cum le numeşte Nicoleta Ionac în cartea sa Clima şi comportamentul uman), cele care compun fondul culturii materiale, sunt cele mai observabile trăsături de diferenţiere a tiparelor comportamentale de grup. În această categorie se încadrează dieta, vestimentaţia şi unele obiceiuri.

Dieta este dictată de resursele de hrană disponibilă pe un anumit spaţiu geografic, care la rândul ei depinde de factori climatici precum temperatura aerului şi cantitatea de precipitaţii. Totodată, se poate spune că factorii climatici au determinat diferenţierea corespunzătoare a tiparelor alimentare ale populaţiei globului, controlând structura şi compoziţia calorică a dietei, dar şi tipul strategiilor comportamentale de obţinere şi prelucrare a hranei.

În regiunile ecuatoriale, vremea fiind permanent caldă şi umedă, dezvoltarea faunei şi a florei este favorizată, iar pentru a-şi procura hrana, oamenii culturilor tradiţionale care mai supravieţuiesc aici vânează şi culeg. Un exemplu reprezentativ este tribul Hadza, cu aproximativ 800 de membri, care trăieşte în Africa de Est. Aproximativ jumătate dintre memebrii Hadza duc încă o viaţă de vânători-culegători. Membrii acestui trib au un stil de viaţă simplu. Bărbaţii petrec, în medie, 12-19 ore pe saptămână la vânătoare de mistreţi şi antilope, restul timpului jucându-se împreună. Femeile de aici se duc la cules de rădăcini şi seminţe, timp de maxim 2 ore pe zi, rămânând ca în restul timpului să facă vizite şi să întreţină conversaţii. Prin urmare, modul lor de viaţa este omogen şi extrovertit, principiul dominant în viaţa lor fiind diviziunea muncii, care fiind destul de puţină, le permite să îşi petreaca timpul socializând.

Situaţia se schimbă, însă, atunci când ne îndreptăm atenţia către populaţii din regiunile tropicale aride şi semiaride, unde lupta pentru supravieţuire este acerbă. Locuitorii de aici sunt nevoiţi să accepte mobilitatea pentru a supravieţui. Populaţia Kung, din deşertul Kalahari, de altfel singura care trăieşte în interioriul acestuia (forţată fiind de invaziile inamice din sud să se retragă) a supravieţuit numai datorită unui nomadism primitiv legat de vânătoare şi cules. Aici procurarea hranei este un lucru dificil, determinându-i pe locuitori să ducă o viaţă foarte activă şi să aibă un comportament agitat. Nu este de mirare că, pe lângă faptul că fauna şi flora sunt sărace, boşimanii sunt nevoiţi să schimbe periodic teritoriul pentru a lăsa timp naturii să se regenereze. În ansamblu, tipul de peisaj determină activităţile nomade. Bărbaţii vânează în perechi, în timp ce femeile caută vegetaţie. Carnea obţinută în urma vânătorii - care poate dura zile întregi -, este împărţită tuturor rudelor în funcţie de grad. Prin urmare, cu cât condiţiile de viaţă sunt mai severe, cu atât oamenii sunt mai solidari şi mai altruişti, depinzând foarte mult unul de altul.

Clima a influenţat şi credinţele. Numeroase au fost şi sunt populaţiile care cred că natura este o întruchipare a unei zeităţi care, în funcţie de atitudinile omenirii, pedepseşte sau răsplăteşte. Astfel, comportamentele legate de credinţe din rândul popoarelor care locuiesc în regiuni montane sau polare se deosebesc radical de cele ale popoarelor agricole. Incaşii din Anzii Peruvieni considerau că elementele meteorologice sunt manifestări tangibile ale lui sami (esenţa animatoare a universului), care reprezintă un sistem ce asigură distribuţia spaţială a energiei existenţiale.

În încheiere am ales un exemplu care ilustrează cel mai bine impactul climei asupra omenirii şi care explică, totodată, frica pe care fiecare din noi o purtăm faţă de mânia naturii. Este vorba despre o descoperire relativ recentă, un nucleu de sedimente dintr-un lac din Munţii Anzi, care conţine cea mai detaliată bază de date geochimică a fluctuaţiilor climatului tropical. În urma studiilor, cercetătorii au descoperit că acumularea de sedimente a înregistrat fluctuaţiile regulate de precipitaţii în perioada cuprinsă între anii 300 î.Hr şi 900 d.Hr, în special cu precipitaţii abundente în jurul anului 550. Însă, începând cu anul 900, o secetă severă s-a instalat aici şi a durat aproape trei secole, cea mai uscată perioadă fiind înregistrată între anii 1000 şi 1040, eveniment corelat cu dispariţia populaţiilor native americane, inclusiv Tiwanaku şi Wari care au locuit pe teritoriul pe care astăzi se află Bolivia, Chile şi Peru. Prin urmare, datorită climei trăim, mulţumită ei ne dezvoltăm şi evoluăm, atât fizic, cât şi mental, dar tot ea ne poate distruge.


http://www.descopera.ro/cultura/8353605-omul-ca-produs-al-climei
 
Ilustrii nebuni de pe tronul Romei


Puterea corupe. Este o lege nescrisa a naturii umane. Sub valul amagitor al puterii absolute, putini au fost cei care au reusit sa isi pastreze atributele care ii defineau ca oameni. Si unde oare este mai vizibil acest lucru decat in Cetatea care odinioara se credea eterna si in care imparatii se imaginau asemenea zeilor… Roma.
In acest articol

Tiberius – Lumea intreaga pentru o insula
Caligula – ilustrul chip al nebuniei
Nero – Antichristul

Tiberius – Lumea intreaga pentru o insula

Roma inca il plangea pe cel care fusese „Divinul” Octavian Augustus, atunci cand succesorul sau, Tiberius Caesar Augustus, urca in anul 14 d.Hr. pe tronul celui mai mare imperiu al lumii antice. Fiu adoptiv al primului imparat al Romei, Tiberius trecuse deja de prima tinerete in momentul in care a imbracat purpura imperiala. Calit in numeroase lupte, econom, cumpatat in aparenta, acesta parea la cei 56 de ani ai sai alegerea ideala pentru cel care urma sa reprezinte imaginea puterii absolute.

„Daca vreodata ati avea dubii asupra moravurilor mele si asupra devotamentului meu fata de voi (sper sa-mi vie ziua cea de pe urma mai inainte ca asa ceva sa se intample) titlul de parinte al patriei nu mi-ar aduce onoare...” – astfel ii cucerea Tiberius pe senatorii care inca mai aveau indoieli asupra sa. Nimeni nu parea insa sa remarce disparitia misterioasa a lui Postumus, coregent din ordinul imparatului Augustus. In fapt, Postumus a fost declarat mort, desi corpul sau nu a fost gasit niciodata, iar Tiberius isi vedea drumul eliberat de cel care ar fi reprezentat o piedica in calea planurilor sale.

Verdictul pe care l-ar putea da medicii de azi asupra personalitatii lui Tiberius nu ar fi decat unul singur... un caz tipic de paranoia. La scurt timp dupa inscaunare, imparatul incepe sa vada dusmani peste tot. Apare astfel crima de „lezmajestate”. Orice injurie, remarca deplasata sau care nu era pe placul suveranului atragea automat moartea. Parintii cad victimele propriilor copii, rudele incep sa se suspecteze reciproc, in timp ce vendetele personale isi gasesc cea mai simpla rezolvare. Jocurile care faceau deliciul multimii au fost interzise lasand loc sutelor de executii publice, iar imparatul se retragea tot mai mult in spatele zidurilor palatelor pentru a-si consuma viciile indelung disimulate. Camarazii sai de arme le cunosteau. Cruzimea aratata in campaniile militare ii era legendara, cat despre pasiunea pentru vin, ea ii atrasese chiar o deformare a numelui. Astfel, soldatii il numeau pe propriul lor general Biberius Caldius Mero in loc de Tiberius Claudius Nero („biberius” de la „a bea”, „caldius” aluzie la obiceiul romanilor de a bea vinul cald si „mero” care nu insemna altceva decat „betiv”).

In plina campanie de regenerare a moravurilor, campanie lansata de el insusi, Tiberius petrece nopti la rand in orgii ale caror ecouri ingrozesc Roma. Partenerii sai de pahar devin automat posesorii unor functii importante. In urma unei astfel de orgii bahice, Pomponius Flaccus devine guvernator al Siriei, in timp ce Lucius Piso devine prefect al Romei. Motivatia imparatului? „Ei sunt cei mai placuti prieteni ai tuturor clipelor”. In acelasi timp, locuitorii celui mai impunator oras al lumii traiau intr-o continua groaza si nesiguranta. De aici si pana la aparitia primelor zvonuri de asasinat nu mai era decat un pas.
Temator, Tiberius paraseste Roma pentru siguranta insulei Capri in anul 26 d.Hr., acolo unde se inconjoara de prieteni indoielnici si de o impresionanta garda de corp. De acum era invincibil, iar timp de 11 ani, vestile care veneau de pe izolata insula nu puteau decat sa agite spiritele unei Rome care incepea deja sa isi blameze fatis conducatorul.



„In timpul retragerii la Capri, a imaginat o sala de banci, loc de desfasurare pentru placeri ascunse, unde strangea cete de fete si de baieti desfranati adunati de pretutindeni, inventatori de imperecheri monstruoase pe care le numea spintriae. Acestia, uniti in grupuri de cate trei, se prostituau intre ei, spre a-i destepta prin acest spectacol dorintele adormite...Chiar si in paduri si tufisuri a imaginat locuri ale lui Venus si a pus tineri si tinere in costume de faun si de nimfe sa faca dragoste in caverne si grote. A fost pana-ntr-atat patruns de prea mari si prea rusinoase obiceiuri, incat abia pot fi spuse sau auzite, nicidecum crezute. Zice-se ca ar fi instruit copii de varsta mica, pe care-i numea „pestisorii sai”, sa se tina si sa se joace intre coapsele sale in timp ce inota si sa-i redestepte simturile cu limba si muscaturile lor, ba chiar unor copii sugari le oferea membrul sau in loc de san. Varsta si gustul il impingeau catre asemenea placeri”, Suetonius - Vietile celor 12 cezari. Iar nebunia sa nu se opreste aici. Impresionat de un tanar preot, il violeaza pe el si pe fratele acestuia chiar in timpul slujbei religioase. Afland ulterior ca cei doi isi reprosau reciproc dezonoarea, ii cheama in fata sa doar pentru a asista la momentul in care le sunt zdrobite picioarele.

In acelasi timp, imperiul functiona doar in virtutea inertiei unei birocratii instituita de Augustus. Timp de mai multi ani, Spania ramane fara legati consulari, in timp ce Galia este invadata de triburile germanice, Moesia de daci si Armenia de parti. In acelasi timp, Africa este cuprinsa de o puternica rascoala antiromana. Nimic nu il tulbura insa pe imparatul dedat cu totul viciilor nebuniei. Atunci cand hotaraste totusi sa riposteze, transforma totul intr-o baie de sange.

Intr-un final, decide sa viziteze pentru ultima oara Roma. Nu va mai apuca sa o faca niciodata. Pe drum, la 16 martie 37 d.Hr., in apropiere de Misenum, Tiberius moare in mod misterios. Desi cauzele mortii sale nu au fost nicicand elucidate, acuzatorii vremii il aratau deja cu degetul pe chiar nepotul sau, Caligula. Pentru Cetatea Eterna raul de abia incepea.



Caligula – ilustrul chip al nebuniei

In toata istoria Romei nu exista un alt imparat a carui ascendenta la tron sa fie mai dorita si mai aplaudata de plebe si nobili totodata. Si de ce nu ar fi fost? Moartea lui Tiberius nu stersese din memoria contemporanilor sai excesele si crimele la care fusesera supusi. Caligula, in schimb, era fiul celui mai iubit general al Romei, Germanicus Claudianus, iar copilaria si-o petrecuse alaturi de legionarii tatalui sau, aparent departe de tentatiile vietii romane. Imbracat cu o uniforma pe masura lui, micul Gaius Germanicus isi castiga atunci cognomenul de Caligula – cizmulita, aluzie la sandaua clasica a soldatilor romani, caliga. Chiar si numai faptul de a-l fi inlaturat pe tiranul batran si plin de vicii pentru a-l inlocui cu un tanar ambitios, crescut in spiritul celei mai bune educatii romane, il facea pe Caligula pretendentul ideal la tronul unui imperiu care spera la un lider pe masura inaintasului Octavian Augustus. Curand, toti cei care il aplaudasera, aveau sa regrete amarnic alegerea facuta.

Inscaunat la doar 25 de ani, Gaius Julius Caesar Augustus Germanicus, pe numele sau real, isi incepea scurta domnie asa cum toti si-ar fi dorit. Printre primele sale edicte se numarau interzicerea „lezmajestatii”, iertarea tuturor celor acuzati de aceasta crima, reducerea impozitelor, alungarea organizatorilor orgiilor lui Tiberius, marirea soldelor legionarilor, reinstaurarea jocurilor publice sau incercarea de a institui dreptul de vot tuturor cetatenilor romani. Roma intreaga era in delir. Caligula era conducatorul pe care il visase orice roman.

Sapte luni mai tarziu, in octombrie 37 d.Hr., imparatul este cuprins de o boala misterioasa. Semiinconstient timp de aproape trei saptamani, Caligula delireaza si, spre groaza medicilor si a apropiatilor, se afla la un pas de moarte. Este momentul in care adevarul incepe sa iasa la iveala. Fostii acoliti ai lui Tiberius marturisesc faptul ca noul lider al Romei nu era strain de placerile bunicului sau. Mai mult, participase din plin la orgiile de pe insula Capri si nu o data asistase deghizat la executiile publice fata de care simtea o placere ascunsa. Cuvintele lui Tiberius ajung incet pe buzele tuturor:”Am crescut o hidra pentru poporul roman si un Phaeton pentru globul pamantesc”. Amare cuvinte.



Revenindu-si din boala, Caligula este complet schimbat. Nobilii care din exces de zel strigasera la capataiul sau ca sunt gata sa-si dea viata pentru a o salva pe a lui, sunt impinsi catre sinucidere sau sunt executati. O promisiune trebuia respectata. Rudele apropiate sunt izgonite din Roma sau sunt obligate sa isi ia singure viata. La fel ca si Tiberius, Caligula incepe sa vada conspiratii impotriva sa la fiecare pas. „Sa ma urasca, dar sa se teama”, striga cuprins de manie impotriva romanilor care, in mintea sa tulburata, vroiau cu toti sa il asasineze. Nimeni nu mai era in siguranta. Senatorii, nobilii, actorii sau oamenii simpli sunt ridicati in toiul noptii de garzile pretoriene si torturati cumplit inainte de a fi ucisi. Drept compensatie pentru pierderile din Senat, Caligula isi investeste calul senator cu drepturi depline.

„Pe multi oameni de rang onorabil i-a insemnat cu fierul rosu si i-a condamnat la munca in mine, la drumuri sau i-a azvarlit fiarelor salbatice; pe altii i-a obligat sa stea in cusca in patru labe, asemenea animalelor, sau i-a taiat cu fierastraul la jumatatea corpului. Si in majoritatea cazurilor nu era vorba de pedepse pentru chestiuni serioase, ci pentru ca avusesera o parere proasta despre un spectacol sau pentru ca nu jurasera pe geniul lui Caligula. Pe parinti i-a obligat sa asiste la executarea copiilor lor. Pe unul dintre acestia, abia revenit de la executia fiului sau, l-a invitat la masa si a facut toate eforturile pentru a crea o atmosfera vesela care sa-i starneasca rasul”, Suetonius.

In mai putin de doi ani, Roma se afla aproape de colapsul financiar din pricina banchetelor fastuoase si a jocurilor de gladiatori fara egal. Nici chiar averile confiscate de la victimele suspiciunilor imparatului nu mai erau suficiente pentru a suplini nevoia de lux a acestuia. Caligula gaseste insa o solutie socanta. Intregul Capitoliu va fi transformat in cea mai mare casa de toleranta care a existat vreodata iar damele de companie urmau a fi sotiile si fiicele nobililor. Ca sa isi intareasca decizia, imparatul isi violeaza toate cele trei surori in timpul unui banchet apoi le arunca nobililor in schimbul unor sume imense de bani. In timpul acelorasi orgii, Caligula isi alege partenerele la intamplare din randul sotiilor celor prezenti. Cu urmele desfraului evidente, el critica sau lauda calitatile victimelor sale. Nimeni nu are curajul sa i se opuna. Isi plimba propria sotie goala prin fata soldatilor si este la un pas de a o tortura pentru a afla de ce il iubeste atat de mult. In nebunia sa, el dezonoreaza chiar mai multi tineri de origine nobila.

Mai mult, imparatul devine gelos pe orice roman pe care il considera superior fizic propriei sale persoane. Barbatii sunt tunsi grotesc pentru a nu intrece in frumusete parul imparatului iar cei puternici si atragatori sunt aruncati in arena prada gladiatorilor sau fiarelor salbatice. Cum una dintre victimele sale reuseste sa isi infranga toti adversarii, ea este torturata si purtata goala in vazul multimii. Nefericitul avea sa fie ucis la marginea Romei in aceeasi seara.

Dar paroxismul faptelor sale este atins atunci cand i se nazare sa devina cel mai mare cuceritor din istoria Romei. „Cand i-a venit ideea unei campanii in Germania; n-a mai ezitat, a concentrat de pretutindeni legiuni si unitati auxiliare, a facut recrutari, a adunat provizii nemaivazute pana atunci si a pornit la drum… Apoi, deoarece ii lipsea ocazia de razboi, a poruncit catorva germani din garda sa sa treaca Rinul si sa se ascunda. A ordonat ca dupa pranz sa i se anunte in chip alarmant prezenta dusmanului. Cand s-a produs faptul, s-a napustit cu o parte a cavaleriei pretoriene si cu prieteni in cea mai apropiata padure; acolo au taiat arbori si i-au dispus in forma unui trofeu. Revenit la lumina tortelor i-a acuzat de timiditate si lasitate pe cei care nu il urmasera… Intre timp a trimis Senatului si poporului un edict prin care ii dojenea ca „in timp ce Caesar da batalii si infrunta atatea primejdii, ei se distreaza la circ, la teatre si in alte locuri de placeri”, Suetonius.

Urmatoarea pe lista „cuceririlor” sale avea sa fie salbatica insula a Britaniei. Cu aceeasi mobilizare exemplara, Caligula isi purta armatele pana pe tarmul Atlanticului, acolo unde ordona ca toate trupele sa fie aliniate iar masinile de razboi sa fie pregatite de lupta. Cand nimeni nu stia care urma sa fie decizia imparatului, acesta le ordona legionarilor sa adune cat mai multe scoici. Apoi, ca si cum daduse dovada de un gest de marinimie absoluta, ii indemna pe toti cei prezenti „Duceti-va bucurosi, duceti-va bogati!”. In mintea sa chinuita, el obtinuse cea mai mare victorie dintre toate, o victorie in fata oceanului. Scoicile nu erau altceva decat prazile de razboi capturate de la acesta. In scrisoarea adresata functionarilor fiscului Caligula cerea sa-i fie organizat „cel mai ieftin triumf, dar de un fast fara precedent, deoarece putea dispune de bunurile tuturor”.



Patru luni mai tarziu, la 24 ianuarie 41 d.Hr., Caligula este injunghiat in timp ce se adresa unei trupe de actori. Aproape 30 de senatori si membri ai garzii pretoriene isi implantau pumnalele in cel care avea sa fie catalogat drept cel mai infam lider al Romei de pana atunci. Trecusera doar patru ani de cand acesta fusese numit imparat... patru ani pe care Roma nu ii va uita niciodata. Dar raul inca nu se terminase pentru cel mai mandru popor al Antichitatii…



Nero – Antichristul

Nero s-a nascut la noua luni dupa moartea lui Tiberius, la 15 decembrie 37 d.Hr. Vazandu-l, tatal sau, Gnaeus Domitius Ahenobarbus, ar fi exclamat in fata celor care il felicitau : „Din mine si din Agrippina nu se poate naste decat ceva detestabil si funest pentru stat”. Parca pentru a-i intari spusele, astrologii anuntau atunci lucruri infricosatoare. Legendele mai spun ca imediat dupa nastere, un sarpe urias ar fi venit de nicaieri pentru a-i pazi patul, sarpe a carui piele a fost descoperita pe perna micului Nero, si pe care acesta ar fi purtat-o intr-o bratara, in chip de talisman, pana aproape de propria moarte.

Dar acestea sunt doar mituri legate de prima perioada a vietii sale. Cert este ca, la numai 16 ani, Nero ii lua locul tatalui sau adoptiv in urma unui complot pus la cale de Agrippina, cea care isi otravea atunci sotul abia intors din campaniile militare. Claudius s-a stins intr-o singura noapte, cea de 13 octombrie 54 d.Hr., probabil in urma unei doze extrem de puternice de otrava ce ii fusese administrata in timpul cinei. In aceeasi dimineata, Nero devenea Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus, cel mai tanar imparat al Romei de pana atunci.

Puternic influentat de Agrippina si de cei doi invatatori alesi de aceasta, Lucius Aeneus Seneca cel Tanar si Sextus Afranius Burrus, Nero se pregatea asiduu pentru rolul major pe care urma sa il joace in fruntea lumii cunoscute. Putini luau insa in serios, punand totul pe seama tineretii, apucaturile cel putin condamnabile ale imparatului. Acesta parasea deseori palatul, deghizat in femeie sau barbat, pentru a colinda lupanarele Romei si pentru a se deda celor mai crunte orgii. Nu o data s-a intamplat sa joace chiar rolul prostituatei. Aceleasi seri le incheia alaturi de un grup sinistru de acoliti, alaturi de care ataca trecatorii, lovindu-i si jefuindu-i doar pentru distractie. In Roma lui Nero totul devenea posibil.

Dar poate mai infama decat Nero era chiar mama acestuia, Agrippina. Avida de putere, fosta imparateasa isi imagineaza ca este adevarata conducatoare a imperiului si nu se da inapoi de la nimic din a-si corupe fiul pe care il considera doar o marioneta. Cei doi ajung pana acolo inca sustin relatii incestuoase in palat si in lectica cei ii purtat pe strazile Romei, urmele desfraului nemaifiind un secret pentru nimeni. Un imens scandal are loc atunci cand Agrippina insista sa stea pe tron alaturi de Nero, cand acesta urma sa primeasca o delegatie din Armenia, doar riposta dura a lui Seneca facand ca totul sa nu degenereze intr-un imens fiasco. Este momentul in care imparatul devine constient de rolul sau.

Afland ca i se planuia inlaturarea si inlocuirea cu Britanicus, fiul natural al lui Claudius, complot pus la cale chiar de Agrippina, Nero ia masuri drastice. Rivalul sau este ucis chiar in ziua majoratului, iar imparateasa-mama este trimisa intr-o calatorie pe mare cu o nava capcana care ar fi trebuit sa se dezintegreze in larg. Chiar daca aceasta supravietuieste naufragiului, ajunsa la mal, este ucisa de pretorienii anume pregatiti de imparat. Urii sale ii pica victima chiar sotia sa, Octavia, pe care initial o exileaza, rechemand-o apoi la Roma doar pentru a o ucide. Fantomele nebuniei il acapareaza de acum cu totul pe cel care avea sa fie numit mai tarziu Antichristul. Bantuit de viziunea mamei sale, Nero recurge la magie pentru a imbuna Furiile. Chinuit si de moartea Octaviei, moarte pe care o regreta amarnic, imparatul alege un adolescent pe nume Sporus a carui infatisare semana izbitor cu a fostei sale sotii si il emasculeaza. Are loc un spectacol grotesc. Imparatul oficiaza public nunta dintre el si Sporus, iar actul sexual are loc in vazul musafirilor prezenti la banchet. Multimea murmura : „Ce noroc ar fi fost pentru omenire daca Domitius tatal ar fi avut o asemenea mireasa”. Portile Iadului fusesera deschise. Nemultimit sa fie doar imparat, Nero vrea sa fie si imparateasa. Astfel, el isi alege drept sot pe un anume Doryphorus si se lasa luat de sotie intr-o ceremonie asemanatoare cu cea in care Sporus fusese dezonorat. Capitoliul devine iarasi un loc al orgiilor si al placerilor nebune duse la extrem.



El vrea sa fie erou si zeu in acelasi timp si este convins ca nici macar zeul Apollo nu il poate intrece in arta poeziei si a muzicii. Spectacolele date de el dureaza zile intregi si numai recitalul sau se intinde pe o zi si o noapte. Cei care adormeau sau doar cascau erau pasibili de pedeapsa capitala. Pentru a scapa, unii dintre spectatori se prefac ca lesina de placere si sunt purtati pe brate in afara incintei. In arena, el vrea sa dovedeasca faptul ca este cel putin egalul lui Hercule, iar organizatorii jocurilor ii pregatesc special un leu pe care sa il omoare cu ghioaga sau sa il sufoce cu o mantie, asemenea eroului mitologic. Toate concursurile de arta de la Roma si pana in Grecia sunt castigate de imparatul care isi anunta singur victoriile. Cu toate acestea, mintea sa tulburata ii spune ca toata concurenta este reala si ca trebuie sa se teama de cei care vor sa il intreaca in maiestrie. Tinerii talentati sunt repede redusi la tacere iar statuile invingatorilor sunt distruse. Lumea nu putea avea decat un singur poet… Nero.

Pasionat de cursele de care, imparatul se viseaza campion olimpic. Nu are rabdare insa sa astepte data oficiala a competitiei si o muta cu trei ani mai devreme in anul 67 d.Hr. Participand la cursa cu un car tras de zece cai, lucru de altfel interzis, Nero este aproape ucis dupa ce cade din acesta. La final este declarat invingator in uralele celor 5000 de insotitori adusi special de la Roma ca sa il aplaude. Emotionat, imparatul acorda libertatea Greciei si le oferea cetatenia romana tuturor arbitrilor. Intors in peninsula italica, el darama zidurile Neapolisului pentru a intra in cetate asemenea olimpicilor din vechea Elada.

Dar poate cea mai infama fapta a lui Nero este prigonirea tinerii secte a crestinilor. Roma fusese incendiata iar poporul il acuza chiar pe imparat. Focul care dureaza aproape 6 zile si 6 nopti mistuie o mare parte a Cetatii Eterne lasand loc planurilor megalomane ale lui Nero. Chiar daca vina sa nu a fost dovedita niciodata, imparatul isi castiga pentru totdeauna porecla „Nero, cel care a dat foc Romei”. Temandu-se de reactia unei populatii a carei rabdare ajunsese la sfarsit, el cauta un tap ispasitor. Si il gaseste… crestinii. Mii de oameni nevinovati sunt tarati in arenele circurilor si supusi unor spectacole grotesti. Copii, femei si batrani sunt aruncati prada leilor in numar atat de mare incat chiar si plebea cea insetata de sange se simte ingrozita. Ca sa isi desavarseasca razbunarea, Nero lumineaza aleile propriului palat cu torte vii… crestini inveliti in suluri de bumbac imbibat in ulei. Strigatele lor de durere devin sursa de inspiratie pentru alte opere de arta sinistre ale imparatului.

Pe locul de astazi al Vaticanului, Nero asaneaza un lac imens si ridica cel mai impunator palat vazut vreodata de romani. „In sfarsit, pot locui si eu decent ca un om”, exclama el fericit in momentul finalizarii constructiei. Complexul era strajuit de o statuie imensa a sa in care era reprezentat in chip de zeu soare. El, Nero Atotputernicul.

Totul trebuia sa ia un sfarsit. Multimea isterizata ia cu asalt palatul sprijina de legiunile care il parasisera pe imparat. Abia atunci Nero isi da seama ca langa el nu mai ramasese nimeni. Cei apropiati fusesera ucisi de mult. Pana si mentorul sau, Seneca, se sinucisese in urma unui edict imperial. Parasit pana si de garda pretoriana, Nero incearca sa fuga ajutat de Sporus si de un sclav. Pe drum crede ca inca mai poate scapa daca se taraste in genunchi in fata lui Galba, batranul general care avea sa ii ia locul, si sa ii ceara acestuia iertare si… prefectura Egiptului. Afla insa ca fusese declarat dusman al Romei si ca era condamnat la o moarte chinuitoare. Intr-un final, ajutat de secretarul sau Epaphroditus, Nero se sinucide. Cu hainele sfasiate, plangand acesta se stingea murmurand:”Ce artist piere!”.

http://www.descopera.ro/cultura/3965166-ilustrii-nebuni-de-pe-tronul-romei
 
Oamenii pot vedea câmpul magnetic al Pământului, asemenea păsărilor?


Se pare că da. Fără să ne dăm seama, am putea fi capabili să detectăm în mod natural câmpul magnetic al Pământului, grație unui compus chimic prezent în aparatul nostru ocular. Sau, cel puțin, reușeam acest lucru cândva în trecut.

Se cunosc destule animale cu abilitatea de a percepe geomagnetismul, o caracteristică pe care o folosesc atât pentru a naviga, cât și pentru a vâna. Proteinele denumite criptocromi, specifice regnurilor vegetal și animal împrumută această abilitate câtorva specii.

Proteinele în cauză sunt asociate cu ritmul circadian (ceasul biologic) al animalelor și plantelor, iar studii recente au demonstrat că ele facilitează folosirea luminii ca pe un localizator geomagnetic. Acum, cercetări amănunțite au indicat posibilitatea ca acești criptocromi să se manifeste și în retina umană în sensul detectării geomagnetismului.

În cadrul unui experiment, neurocercetătorii Universității din Massachusetts au luat o versiune umana de criptocrom 2 și au inserat-o într-o drosophilă căreia îi fusese extrasă propria versiune a proteinei. Percepția magnetică a drosophilei a fost restaurată.

Probabil că în zilele noastre această abilitate nu mai funcționează, deoarece nu prea auzim de oameni care să călătorească ghidându-se strict după liniile de câmp magnetic, dar este posibil ca în trecut proteinele despre care vorbim să le fi fost utile strămoșilor noștri pentru navigare, cred cercetătorii.

Mecanismul detectării geomanetismului de către ființe funcționează prin aceea că electronii din moleculele criptocrome vin în perechi întrețesute, iar câmpul magnetic al planetei probabil generează o oscilație a unuia dintre acești electroni. Ca răspuns, o reacție chimică îi permite, spre exemplu, unei păsări, să observe câmpul magnetic în culori, potrivit unei teorii enunțate vara trecută de cercetătorii Universității din Innsbruck, Austria.

http://www.stiintasitehnica.com/oam...tic-al-pamantului-asemenea-pasarilor_359.html
 
De aia unii simtzesc cutremurele :D: ca-s inzestrati de la Ler sau de de aia mici si inteligenti maxim .
 
Pare absurd ca in aceste timpuri sa se intample asa ceva,sa-ti mananci semenul din cauza lipsei de hrana :D: daca raportul este adevarat.....si se pare ca este,atunci ,e f grav.



Situaţia din cea mai izolată ţară a lumii devine din ce în ce mai gravă. Un document oficial al poliţiei nord-coreene a detaliat cel puţin un caz de canibalism.

Dacă acest raport ar fi adevărat, ar valida câteva zvonuri ce s-au răspândit în Nord în ultima vreme, care susţin faptul că oamenii sunt atât de înfometaţi, încât s-ar mânca unii pe alţii.

"Raportul, obţinut prin intermediul organizaţiei Misiunea lui Caleb din Coreea de Sud, a oferit o privire rară asupra canibalismului presupus şi a altor crime, dar nu a precizat dacă practicarea canibalismului a devenit foarte răspândită.

Un gardian de sex masculin, care nu a putut să îşi stăpânească foamea, şi-a ucis colegul cu ajutorul unui topor, a mâncat o parte din trupul lui şi a vândut restul într-o piaţă, spunând că este carne de viţel. Raportul nu a adus detalii suplimentare despre momentul în care a avut loc crima", relatează Korea Herald.

Documentul confidenţial de 791 pagini, numit "Manual pentru lucrătorii în acţiunea de pedepsire", menţionează 721 de infracţiuni. Majoritatea dintre aceste cazuri implică mâncarea.

Cinci dintre cazuri implică practicarea canibalismului, susţine International Business Times.

În timp ce există dubii cu privire la veridicitatea a tot ceea ce este descris în raport, caracterul său oficial îi conduce pe experţi către ideea că cea mai mare parte a conţinutului raportului trebuie luat ca atare.

"Am studiat legile Nord Coreene pentru ultimii 40 de ani şi niciodată nu am văzut nimic asemănător cu acest document secret al departamentului nord-coreean de aplicare a legii. Acest document oferă o imagine şocantă a vieţii din societatea nord-coreană", susţine Jang Myung-bong, un specialist în legile nord-coreene.

Nu este nicio îndoială că multor nord-coreeni le este foame. Dar un raport recent sugerează că foametea nu este larg răspândită.

Descoperirile echipei americane conduse de Robert King, trimisul special al Statelor Unite privind drepturile omului în Coreea de Nord, susţine că nu există o criză în desfăşurare, deşi unele părţi ale ţării se confruntă cu o penurie drastică.

Pe baza acestei evaluări, Washington-ul recomandă o asistenţă alimentară pentru anumite regiuni ale Coreei de Nord, mai ales în locurile unde există puţine rezerve de hrană.

Sursa: GlobalPost
 
Un film de 15 minute datând din 1976 redă reacţiile unui trib din pădurile ecuatoriale din Noua Papua Guinee la prima întâlnire cu civilizaţia.

Gesturile lor de la frică la mirare, apoi la curiozitate şi bucurie sunt incredibil de expresive.

Reporterul este primit cu suspiciune. Doar şefii tribului au voie să se apropie de el. Ezită să intre în contact direct cu "intrusul" de pe pământul lor, iar când albul le întinde mâna pentru a da noroc, pun automat mâna pe armele lor primitive.

Împrietenirea are loc destul de uşor datorită curiozităţii mari a băştinaşilor la vederea unui alt fel de "om". Obiectele pe care călătorul le-a adus cu el, li se par de domeniul fantasticului. Se sperie de îmbrăcămintea lui pe care o examinează cu mare atenţie, de chibritul aprins, de cuţit, dar mai ales de oglindă.

Priviţi un reportaj emoţionant despre întâlnirea a două civilizaţii în timp real, dar la o diferenţă de educaţie şi cultură de mii de ani.






 
Incredibil ,cata imaginatie au unii :P


7 instrumente muzicale neobişnuite


În Alpii suabi – un lanţ muntos din sudul Germaniei – arheologii au descoperit fluiere din os, lucrate acum aproximativ 37.000 de mii de ani, pe care specialiştii le socotesc drept cele mai vechi instrumente muzicale cunoscute. Muzica instrumentală însoţeşte, aşadar, omul, de zeci de milenii. În acest lung răstimp, au fost construite sute de modele de instrumente muzicale, de la o simplă piele de animal întinsă peste un trunchi de copac scobit, pentru a face o tobă ale cărei ritmuri să acompanieze ritualurile vieţii, până la sofisticate instrumente electronice, în care se regăsesc cele mai moderne tehnologii ale momentului. Din această galerie atât de variată, iată 7 creaţii, unele vechi de secole, altele abia inventate, puţin cunoscute, dar care dovedesc imensa putere de creaţie a minţii umane şi îşi adaugă glasul la bogăţia de sunete a lumii create de om.

Verofon
Instrumente muzicale din sticlă au tot fost inventate, în ciuda fragilităţii acestui material, căci oamenii au fost seduşi de sunetul cristalin produs de lovirea sticlei sau de sunetele eterice emise de un vas de sticlă (pahar, bol) atunci când interpretul îşi trecea degetele peste marginile lui. Din această ultimă categorie, cunoaşteţi, probabil, "orga de pahare", instrumentul fiind alcătuit din pahare de sticlă aşezate pe masă ori într-o cutie.

Dar există şi instrumente construite mai solid şi ştiinţific - de pildă, delicata "armonica de sticlă" inventată în secolul al XVIII-lea de însuşi Benjamin Franklin: un fel de "castronaşe" de diferite mărimi, înşirate pe o tijă, se rotesc în timp ce artistul scoate din ele, atingându-le cu mâinile, sunete stranii şi pătrunzătoare.




Verofonul e un membru modern şi original - deşi puţin răspândit - al acestei familii de instrumente: tuburile sale… dar, de fapt, nu e cine ştie ce de explicat; priviţi-l cum arată şi ascultaţi cum sună:



Suikinkutsu
Un vechi şi tradiţional instrument japonez, suikinkutsu oferă o rară combinaţie între "natural" şi "făcut de om", prefăcând căderea unei picături de apă într-un efect sonor intenţionat şi anume gândit. Un vas de lut, îngropat în pământ, serveşte drept "cutie de rezonanţă": unda sonoră generată de căderea unei picături de apă se reflectă pe pereţii săi, creând acel sunet adânc, căreia japonezii îi atribuie puterea de a linişti şi însenina sufletul.


Construirea unui suikinkutsu (videoclipul urmator) nu e o treabă uşoară, căci obţinerea unui anume efect, a unei anumite "melodii" cere o proiectare şi îmbinare foarte atentă a tuturor elementelor ansamblului ce constituie instrumentul muzical. Aşezat afară, într-o grădină, suikinkutsu îşi adaugă sunetul la toate celelalte atracţii ale grădinii japoneze, sunetul devenind unul dintre elementele farmecului ei subtil.



Hidraulofon
O "orgă de apă" - acesta este hidraulofonul, un instrument în care sunetul e produs de tuburi conectate la o "claviatură " alcătuită din jeturi de apă. Muzicianul cântă acoperind cu degetele, complet sau incomplet, unul sau mai multe orificii prin care ţâşneşte apa, pentru a modula astfel sunetul. Hidraulofoanele mai simple, adesea instalate în parcuri, pentru amuzament, au, de obicei, 12 jeturi, în vreme ce hidraulofoanele de concert - da, există unele speciale pentru spectacole - sunt mai sofisticate, având 45 de jeturi şi fiind foarte precis "acordate".

O astfel de instalaţie se găseşte în faţa Centrului de Ştiinţe Ontario, din oraşul canadian Toronto; aici au loc, din când în când, concerte de hidraulofon, susţinute de cei câţiva artişti care s-au specializat în muzica acestui instrument, cum este Ryan Janzen, care apare în primul videoclip.

Uneori, este nevoie de doi muzicieni pentru a cânta la aceste instrumente complexe, cu 45 de orificii (videoclipul 2). Pare o joacă, dar nu este: este măiestrie artistică obţinută printr+o educaţie muzicală aprofundată. Nu oricine poate cânta la un astfel de instrument care, de altfel, se pretează la executarea unor piese complexe.


http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=FVzAUjsRLN8


Hidraulofon
O "orgă de apă" - acesta este hidraulofonul, un instrument în care sunetul e produs de tuburi conectate la o "claviatură " alcătuită din jeturi de apă. Muzicianul cântă acoperind cu degetele, complet sau incomplet, unul sau mai multe orificii prin care ţâşneşte apa, pentru a modula astfel sunetul. Hidraulofoanele mai simple, adesea instalate în parcuri, pentru amuzament, au, de obicei, 12 jeturi, în vreme ce hidraulofoanele de concert - da, există unele speciale pentru spectacole - sunt mai sofisticate, având 45 de jeturi şi fiind foarte precis "acordate".

O astfel de instalaţie se găseşte în faţa Centrului de Ştiinţe Ontario, din oraşul canadian Toronto; aici au loc, din când în când, concerte de hidraulofon, susţinute de cei câţiva artişti care s-au specializat în muzica acestui instrument, cum este Ryan Janzen, care apare în primul videoclip.

Uneori, este nevoie de doi muzicieni pentru a cânta la aceste instrumente complexe, cu 45 de orificii (videoclipul 2). Pare o joacă, dar nu este: este măiestrie artistică obţinută printr+o educaţie muzicală aprofundată. Nu oricine poate cânta la un astfel de instrument care, de altfel, se pretează la executarea unor piese complexe.

O versiune de dimensiuni mari a acestui instrument este "orga marină" imaginată de arhitectul Nikola Bašić şi construită la Zadar, în Croaţia: o platformă de marmură, cu trepte, străbătută în interior de tuburi; valurile si curentii imping aerul prin tuburi si, astfel, apa mării "cântă", ciudatele sunete de orgă întovărăşind mult mai familiarul zgomot al valurilor. Ascultaţi:

http://www.youtube.com/watch?v=4nISG7iBk-A&feature=player_embedded

Pirofon
De la apă - la foc: pirofonul este o orgă în tuburile căreia sunetul e produs de mici explozii ori de aprinderea bruscă a flăcărilor, în tuburi metalice ori de sticlă.
Asemenea orgi de flăcări au fost construite încă din secolul al XIX-lea, şi, cu toate că nu au fost niciodată foarte răspândite, din când în când, câte un muzician se îndrăgosteşte de originalitatea acestui instrument şi îl scoate din nou la rampă. Azi, pirofoanele sunt acţionate în special cu ajutorul propanului, mai rar al hidrogenului (ambele sunt gaze inflamabile).

În primul videoclip, puteţi vedea şi auzi un pirofon simplu în acţiune, iar în cel de-al doilea, un spectacol mai elaborat de flăcări şi sunete, prezentata chiar în acest an în cadrul festivalului de la Sydney, Australia.

http://www.youtube.com/watch?v=6rGKlvhH9v0&feature=player_embedded

http://www.youtube.com/watch?v=ZCBbjFZXcA0&feature=player_embedded

Orga de pisici
Acesta e unul dintre cele mai bizare instrumente muzicale, inventat într-o vreme în care cruzimea faţă de animale nu era, din nefericire, interzisă sau pedepsită. Mentionat în mai multe scrieri, din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea, instrumentul cu pricina era alcătuit dintr-un număr de pisici, aşezate una lângă alta, într-o cutie, după o ordine stabilită în funcţie de tonul mieunatului lor. O claviatură de mici dimensiuni permitea instrumentistului să "cânte". Cum? Prin apăsarea unei clape, una dintre pisici era trasă de coadă (în variante mai sadice, coada era înţepată), iar nefericita creatură miorlăia ca reacţie la senzaţia dureroasă. Cam cum suna un asemenea cor de miorlăituri jalnice pe diferite tonuri, vă puteţi imagina.

Deşi, din fericire, azi nu se mai construiesc asemenea instrumente, existenţa istorică a acestei crude invenţii a stat la baza unui recent scurt-metraj de animaţie, The Cat Piano (2009), în care personajele sunt pisici ce cad victime unui sadic "muzician" dornic să cânte la un astfel de instrument. Dar, până la urmă, totul se termină cu bine.

http://www.youtube.com/watch?v=Uj4RBmU-PIo&feature=player_embedded

O versiune lipsită de cruzime şi foarte-foarte haioasă a fost prezentată anul trecut în Marea Britanie, la un eveniment cu temă ecologistă la care a luat parte şi prinţul Charles. Sculptorul britanic Henry Dagg a interpretat cunoscutul Over the Rainbow la o "orgă de pisici" realizată din jucării chiţăitoare, făcându-i pe invitaţi să se prăpădească de râs. Uitaţi-vă, ca să râdeţi şi voi:

http://www.youtube.com/watch?v=FbeSHgDfRw0&feature=player_embedded

Tenori on
Un instrument nou-venit pe lume, tenori on a fost creat în urmă cu doar câţiva ani, în Japonia, de artistul Toshio Iwai şi muzicologul Yu Nishibori. Testat ca un prototip experimental, în câteva spectacole live, tenori on s-a bucurat de simpatie din partea publicului şi apreciere din partea unor muzicieni, aşa că a intrat în producţie în anul 2007 beneficiind chiar de un turneu mondial de lansare.

Portabil, instrumentul cuprinde, într-un cadru din plastic sau metal, o reţea de comutatoare prevăzute cu LED-uri, ce pot fi activate în diferite combinaţii pentru a genera sunete, LED-urile creând, în acelaşi timp, jocuri de lumini ce urmăresc ritmul melodiei. Graţie conexiunilor de care dispune, se pot realiza sesiuni cu mai multe astfel de dispozitve, cântând sincronizat, sau se pot transmite melodiile de la unul la altul.

După propriile sale declaraţii, Toshio Iwai a dorit, creând tenori on, să regăsească vechea şi rafinata măiestrie de a construi un instrument muzical care să reunească preocuparea pentru sunet şi cea pentru estetica înfăţişării şi să permită, în acelaşi timp, artistului să devină aproape una cu instrumentul său. Cele mai multe dintre instrumentele muzicale electronice moderne nu reuşesc asta, dar tenori on, portabil şi cu o estetică interesantă (în spiritul designului contemporan), o poate face.

Primul videoclip prezintă, într-o demonstraţie, posibilităţile instrumentului; în cel de-al doilea, apare însuşi inventatorul, Toshio Iwai, într-un solo, iar în cel de-al treilea, cântăreaţa britanică Little Boots interpretează o piesă vocală, cu acompaniament de tenori on.

http://www.youtube.com/watch?v=_SGwDhKTrwU&feature=player_embedded

http://www.youtube.com/watch?v=GE-lJzKIzDE&feature=player_embedded


http://www.youtube.com/watch?v=N6tLRCDqJ2c&feature=player_embedded



Theremin
Thereminul - sau eterofonul, cum mai e numit, datorită sunetelor "eterice" pe care le produce - e un instrument muzical unic în felul său, prin faptul că a cânta la el nu implică niciun contact fizic între interpret şi instrument.

Brevetat în 1928 de profesorul rus Leon Theremin (pe care îl puteţi vedea în primul videoclip demonstrând modul în care funcţionează invenţia sa), el este unul dintre primele instrumente muzicale electronice şi şi-a păstrat până azi admiratori, din rândul cărora s-au ales câţiva interpreţi virtuozi.

http://www.youtube.com/watch?v=w5qf9O6c20o&feature=player_embedded


Instrumentul cuprinde oscilatoare de radiofrecvenţă şi două aşa-numite antene metalice - care, de fapt, funcţionează ca nişte plăci de condensator - care "simt" poziţia mâinilor interpretului, fără ca acesta să le atingă.
Cu una dintre mâini, poate fi controlată înălţimea sunetului, prin modificarea distanţei faţă de una dintre antene. Cu celalaltă, interpretul controlează amplitudinea (volumul) sunetului. (Iata, mai jos, o demonstraţie.)

http://www.youtube.com/watch?v=cd4jvtAr8JM&feature=player_embedded

E greu să cânţi la theremin? Da, spun specialiştii, e un instrument dificil de stăpânit. Pare simplu de învăţat, dar când te gândeşti că spaţiul tridimensional dintre antene e lipsit de orice repere concrete (clape, corzi), îţi dai seama că asta complică mult lucrurile. Numai printr-o îndelungată obişnuire cu instrumentul, obţinută prin antrenament susţinut, poate ajunge un interpret să-şi mişte mâinile în mod coordonat şi să le poziţioneze precis în acest spaţiu gol, în care totuşi, mâinile lui ating "ceva"- nu materie, ci doar energie, iar această atingere imaterială se preface în sunete.

Videoclipul de mai jos o prezintă pe Pamelia Kurstin, unul dintre cei mai cunoscuti virtuozi ai thereminului, interpretând câteva melodii, acompaniată de un pianist, şi explicând, cu umor, modul în care funcţionează acest uimitor instrument muzical.

http://www.youtube.com/watch?v=X-ywH1Vj8_U&feature=player_embedded
 
Pentru credulii care mai cred in povesti de adormit copiii, iata ca mai exista cazuri de incompetentacrasa din partea unor medici. O femeie a fost declarata moarta, tot in cadrul unui spital. Saraca femeie a "inviat" la propria inmormantare si a facut atac de cord, de data asta murind de-adevaratelea.


O femeie din Rusia a murit in timpul propriei inmormantari

Fagilyu Mukhametzyanov din Kazan, Rusia, in varsta de 49 de ani a fost declarata decedata in mod gresit de catre medici. Familia femeii s-a pregatit de inmormantare, dar in timpul funeraliilor aceasta a deschis ochii socata de faptul ca se afla la propria ei inmormantare, anunta Huffington Post.

Femeia a fost dusa de urgenta la spital, dar acolo a mai trait numai 12 minute. Fagilyu a murit de data aceasta cu adevarat, in urma unui atac de cord. Sotul ei a anuntat ca va actiona in instanta spitalul, care a si deschis o ancheta in cazul femeii declarata decedata de doua ori.

Cazul femeii din Rusia nu este singular. In Brazilia un barbat declarat mort a venit pe propriile picioare la inmormantare, iar un bebelus nascut prematur si declarat decedat si-a revenit inaintea inmormantarii in Paraguay.

http://www.hotnews.ro/stiri-revista...n-rusia-murit-timpul-propriei-inmormantar.htm
 
10 inventii ale… antichitatii
10 inventii ale… antichitatii

Gradinile
Pana la rafinamentul Gradinii celor cinci simturi de la castelul din Yvoire, la splendidele labirinturi ale Versailles-ului sau la geometria severa a spatiilor verzi de la Wildegg, Anglia, drumul a fost lung si pavat cu milioane de flori si legume. Gradinile fac parte din cadrul de viata al omului din momentul in care acesta s-a sedentarizat. La origine, ele (ierburi aromatice, legume radacinoase) ii ingaduiau sa-si satisfaca necesitatile alimentare. Ulterior, omul a inceput sa constate ca pot fi produse diverse varietati pornind de la o singura planta. Urmele celor mai timpurii gradini au fost gasite in Mesopotamia si Egipt, zone in mare parte aride, pe care spiritul mereu activ al locuitorilor le-a facut fertile prin canale si irigatii. Gradinile s-au dezvoltat din nevoia de a oferi un spatiu, special ingradit, in care atentia „gradinarului“ sa se poata indrepta asupra unor plante mai sensibile. Din ce in ce mai sofisticate, respectivele gradini au inceput sa constituie un perimetru esential in preajma palatelor, devenind un spatiu dedicat prin excelenta delectarii.

Bauturile fermentate
Ei bine, apa nu a satisfacut nevoia de lichide (si de extaz) a omului. Iar asta nu de ieri, de azi, ci tocmai din Paleolitic, cand a inceput producerea licorilor fermentate. Cu exceptia locuitorilor din zonele polare, unde sursele de zahar sunt inexistente, oamenii au demonstrat o abilitate remarcabila in a gasi cai de fermentare a diverselor produse salbatice sau cultivate – mierea, strugurii si alte fructe, cerealele (orzul, graul, porumbul, meiul si sorgul). O data ce sucul a fost extras din fructe, microorganismele (de tip Saccharomyces cerevisiae) incep sa se multiplice natural, hranindu-se cu monozaharidele din suc. „Vinul“ astfel rezultat a inceput, inca din Neolitic, sa fie depozitat si pastrat in vase de lut. Ca sa nu se oteteasca, fapt ce i-ar fi obligat pe amatori sa consume toata productia deodata, oamenii au inceput sa introduca in lichidul aromat si ametitor rasini si ierburi cu proprietati antimicrobiene.

Sticla
Sa-l ascultam pe Pliniu cel Batran (citat dupa Brian M. Fagan, Saptezeci de inventii ale Antichitatii, Editura Aquila, 2005): „Se spune ca, mai demult, vasul unor negustori de soda naturala (nitrum) a acostat langa raul Belus si acestia au coborat pe mal si au hotarat sa-si pregateasca de mancare. De vreme ce n-au gasit nici o piatra pe care sa-si sprijine cazanele, le-au asezat pe bulgarii de soda din incarcatura de pe vas. Cand acestia s-au incalzit si s-au amestecat cu nisipul de pe plaja, au inceput sa apara suvoaie de lichid ciudat; se spune ca aceasta este originea sticlei.“ Ca s-a intamplat asa sau ca sticla este un accident al procesului de producere a faiantei nu putem sti cu siguranta. Mai sigur pare faptul ca fabricarea acestui material translucid s-a rafinat in decursul a mii de ani, suflarea sticlei fiind atestata de-abia in secolul I i.Hr., pe coastele Siriei de azi.

Masinile de asediu, catapultele si arbaletele
Chiar daca ne-am propus sa contemplam o istorie in care singurul razboi sa fie cel de tesut, nu putem trece cu vederea toate acele inovatii ivite din nevoia de a castiga in competitia sangeroasa a Razboiului (domeniu in care a excelat cel mai stralucit geniu al Renasterii, Leonardo). Afara de stalpi sau de berbeci, instrumente de asediu oarecum precare, anticii au inventat dispozitive mult mai complexe de biruire a fortificatiilor: babilonienii construiau mari bastioane de pamant la baza zidurilor inamice pentru a-si inlesni accesul pe metereze, in vreme ce romanii foloseau incercuirea cu un zid ofensiv. Printre uneltele producatoare de ravagii la distanta, cea mai nimicitoare se pare ca a fost catapulta, a carei prima mentiune istorica dateaza din anul 400 i.Hr., cand a fost intrebuintata de Dyonisos, tiranul din Siracuza. Folosind principiul arcului, aceasta tragea nu doar cu sageti, ci si cu pietre sau alte proiectile. Mai tarzie, catapulta portabila, adica arbaleta, pare sa fi fost nascocita in secolele VI-VII d.Hr., de catre japonezi (la care purta numele de oyumi).

Textilele si tesutul
Un pas aparent umil, dar revolutionar in dezvoltarea umanitatii a fost inventarea procedeului mecanizat de producere a panzelor ori a hainelor din fir tors. Razboiul de tesut a permis transformarea fibrelor si firelor intr-o noua clasa de materiale rezistente si flexibile, ce puteau fi prefacute in haine – acoperaminte corporale capabile sa comunice informatii simbolice, sociale si estetice. De la inventarea sa, razboiul de tesut a cunoscut numeroase variante, din ce in ce mai perfectionate. Nici una dintre ele n-ar fi putut insa exista daca, anterior, oamenii nu ar fi inventat rasucirea fibrei in fir de tors. Filarea in fire din ce in ce mai lungi a fost considerabil usurata de aparitia fusului. Rotitele acestuia, prezente in majoritatea siturilor arheologice, erau utilizate pentru amplificarea rasucirii. Fibrele timpurii folosite la rasucire erau obtinute din plante, in special din bumbac. Lana a inceput sa fie utilizata de-abia in anul 3500 i.Hr., in Mesopotamia.

Sportul cu balonul rotund
Dominique Noguez, un reputat filosof si eseist francez, si-a intitulat ultima carte, aparuta chiar la sfarsitul lunii mai a.c., Adevarata istorie a fotbalului si alte revelatii.

Primul text incepe asa: „S-au scris multe lucruri inexacte despre originea fotbalului. A fost apropiat de sphaira si de uranie ale grecilor, de trigonalis pila sau de harpastum-ul romanilor. A fost intrezarit la asirieni si la egipteni. Soldatii chinezi din timpul dinastiei Chang izbeau o sfera de piele umpluta cu par? Asta era fotbal. Shintoistii din vechea Japonie se straduiau sa vare in templu, ritual, un balon din piele de peste? Tot fotbal era si asta. Vikingii celebrau macabru victoria dand cu piciorul in capetele taiate ale vrajmasilor? Fotbal, desigur.“ Chiar daca sportul este una dintre cele mai vechi indeletniciri umane, care a devenit aproape religie in Grecia Antica, fotbalul sau jocul cu balonul rotund are, asa cum sugereaza Noguez, o data de nastere mult mai apropiata de zilele noastre. Prima descriere a unui sport asemanator ii apartine calugarului spaniol Diego Duran (sec. al XVI-lea): „Barbatul care a aruncat mingea prin inelul de piatra a fost inconjurat de toti oamenii. L-au onorat, i-au cantat cantece de lauda si i s-au alaturat la dans.“ Descrierea se refera la vechiul joc tlachtli al aztecilor.

Cosmeticele si parfumurile
Folosite de mai bine de 7.000 de ani, aceste ajutoare de nadejde ale femeilor de azi infrumusetau si protejau, fara discriminare de sex, trupurile tuturor oamenilor. Ba chiar erau incluse, daca e sa luam aminte la descoperirile arheologice din Egipt, printre bunurile cu care erau inmormantati oamenii de vaza. tinute in compartimente si sertare speciale, pudrele din caolin, cu amestec de malachit verde, de galena neagra sau de ocru rosu, alcatuiau trusa celor care voiau sa se impuna in public sau ii insoteau pe oficianti in cadrul ceremoniilor religioase. Parfumurile, ale caror rudimente pot fi gasite, de asemenea, in edificiile funerare egiptene, au inceput sa fie produse potrivit unor retete complexe de-abia spre secolul IV i.Hr. Ele erau create prin inmuierea diferitelor ingrediente in ulei sau in alta grasime (enfleurage), ori prin incalzirea lor la un loc (macerare).

Imbracamintea, incaltamintea si perucile
Aparute initial ca mijloace de protectie a trupului impotriva conditiilor nefavorabile de mediu, primele haine potrivite pe corp dateaza de acum 25.000 de ani.

Facute din blana si piele, cusute cu unelte de os, inlocuite treptat de mai comodele variante textile, din bumbac, in, lana sau, in China, din matase, hainele si-au impus vocatia distinctiva, functia de emitator de frumusete si seductie. Mocasinii, cizmele, sandalele si apoi pantofii, conceputi sa apere piciorul de asprimea solului sau de temperaturile exagerate, au ajuns, inca din Antichitate, sa se asorteze cu purtatorul lor si cu rangul acestuia, alungind gamba si sporind expresivitatea mersului. Poate cele mai ciudate accesorii de infrumusetare a corpului au fost perucile si extensiile de par, ale caror cele mai vechi dovezi de folosire provin din Hierakonpolis, Egipt. Purtate peste parul ras sau tuns scurt, impiedicau aparitia bolilor capilare si protejau, laolalta cu acoperamintele de tip palarie, scalpul de razele Soarelui.

Rezervele de apa si instalatiile de canalizare
In societatile antice, responsabile pentru transportarea apei erau femeile, care foloseau fie vase, fie desagi de piele (obiceiul mai persista inca in comunitatile arhaice, inchise, din zilele noastre). Insa transportul cantitatilor mari, destinate unor grupuri numeroase, a trebuit sa-si gaseasca inca de timpuriu o alta cale de infaptuire. De aceea, au fost imaginate si apoi puse in practica lungi conducte prin care apa circula gratie scurgerii gravitationale. Canalele sapate in pamant au stat la baza viitoarelor sisteme de irigare din Asia de Sud-Vest, China si America Centrala. Jgheaburile sapate in piatra, folosite pentru debite de apa mai mici, au inceput sa fie folosite inca din mileniul II i.Hr. Conductele din lut, cele din bambus, apoi uluitoarele apeducte si rezervoare acvatice romane au facut ca apa sa devina un element accesibil tuturor.

http://www.avanty.info
 
Back
Top