Ilustrii nebuni de pe tronul Romei
Puterea corupe. Este o lege nescrisa a naturii umane. Sub valul amagitor al puterii absolute, putini au fost cei care au reusit sa isi pastreze atributele care ii defineau ca oameni. Si unde oare este mai vizibil acest lucru decat in Cetatea care odinioara se credea eterna si in care imparatii se imaginau asemenea zeilor… Roma.
In acest articol
Tiberius – Lumea intreaga pentru o insula
Caligula – ilustrul chip al nebuniei
Nero – Antichristul
Tiberius – Lumea intreaga pentru o insula
Roma inca il plangea pe cel care fusese „Divinul” Octavian Augustus, atunci cand succesorul sau, Tiberius Caesar Augustus, urca in anul 14 d.Hr. pe tronul celui mai mare imperiu al lumii antice. Fiu adoptiv al primului imparat al Romei, Tiberius trecuse deja de prima tinerete in momentul in care a imbracat purpura imperiala. Calit in numeroase lupte, econom, cumpatat in aparenta, acesta parea la cei 56 de ani ai sai alegerea ideala pentru cel care urma sa reprezinte imaginea puterii absolute.
„Daca vreodata ati avea dubii asupra moravurilor mele si asupra devotamentului meu fata de voi (sper sa-mi vie ziua cea de pe urma mai inainte ca asa ceva sa se intample) titlul de parinte al patriei nu mi-ar aduce onoare...” – astfel ii cucerea Tiberius pe senatorii care inca mai aveau indoieli asupra sa. Nimeni nu parea insa sa remarce disparitia misterioasa a lui Postumus, coregent din ordinul imparatului Augustus. In fapt, Postumus a fost declarat mort, desi corpul sau nu a fost gasit niciodata, iar Tiberius isi vedea drumul eliberat de cel care ar fi reprezentat o piedica in calea planurilor sale.
Verdictul pe care l-ar putea da medicii de azi asupra personalitatii lui Tiberius nu ar fi decat unul singur... un caz tipic de paranoia. La scurt timp dupa inscaunare, imparatul incepe sa vada dusmani peste tot. Apare astfel crima de „lezmajestate”. Orice injurie, remarca deplasata sau care nu era pe placul suveranului atragea automat moartea. Parintii cad victimele propriilor copii, rudele incep sa se suspecteze reciproc, in timp ce vendetele personale isi gasesc cea mai simpla rezolvare. Jocurile care faceau deliciul multimii au fost interzise lasand loc sutelor de executii publice, iar imparatul se retragea tot mai mult in spatele zidurilor palatelor pentru a-si consuma viciile indelung disimulate. Camarazii sai de arme le cunosteau. Cruzimea aratata in campaniile militare ii era legendara, cat despre pasiunea pentru vin, ea ii atrasese chiar o deformare a numelui. Astfel, soldatii il numeau pe propriul lor general Biberius Caldius Mero in loc de Tiberius Claudius Nero („biberius” de la „a bea”, „caldius” aluzie la obiceiul romanilor de a bea vinul cald si „mero” care nu insemna altceva decat „betiv”).
In plina campanie de regenerare a moravurilor, campanie lansata de el insusi, Tiberius petrece nopti la rand in orgii ale caror ecouri ingrozesc Roma. Partenerii sai de pahar devin automat posesorii unor functii importante. In urma unei astfel de orgii bahice, Pomponius Flaccus devine guvernator al Siriei, in timp ce Lucius Piso devine prefect al Romei. Motivatia imparatului? „Ei sunt cei mai placuti prieteni ai tuturor clipelor”. In acelasi timp, locuitorii celui mai impunator oras al lumii traiau intr-o continua groaza si nesiguranta. De aici si pana la aparitia primelor zvonuri de asasinat nu mai era decat un pas.
Temator, Tiberius paraseste Roma pentru siguranta insulei Capri in anul 26 d.Hr., acolo unde se inconjoara de prieteni indoielnici si de o impresionanta garda de corp. De acum era invincibil, iar timp de 11 ani, vestile care veneau de pe izolata insula nu puteau decat sa agite spiritele unei Rome care incepea deja sa isi blameze fatis conducatorul.
„In timpul retragerii la Capri, a imaginat o sala de banci, loc de desfasurare pentru placeri ascunse, unde strangea cete de fete si de baieti desfranati adunati de pretutindeni, inventatori de imperecheri monstruoase pe care le numea spintriae. Acestia, uniti in grupuri de cate trei, se prostituau intre ei, spre a-i destepta prin acest spectacol dorintele adormite...Chiar si in paduri si tufisuri a imaginat locuri ale lui Venus si a pus tineri si tinere in costume de faun si de nimfe sa faca dragoste in caverne si grote. A fost pana-ntr-atat patruns de prea mari si prea rusinoase obiceiuri, incat abia pot fi spuse sau auzite, nicidecum crezute. Zice-se ca ar fi instruit copii de varsta mica, pe care-i numea „pestisorii sai”, sa se tina si sa se joace intre coapsele sale in timp ce inota si sa-i redestepte simturile cu limba si muscaturile lor, ba chiar unor copii sugari le oferea membrul sau in loc de san. Varsta si gustul il impingeau catre asemenea placeri”, Suetonius - Vietile celor 12 cezari. Iar nebunia sa nu se opreste aici. Impresionat de un tanar preot, il violeaza pe el si pe fratele acestuia chiar in timpul slujbei religioase. Afland ulterior ca cei doi isi reprosau reciproc dezonoarea, ii cheama in fata sa doar pentru a asista la momentul in care le sunt zdrobite picioarele.
In acelasi timp, imperiul functiona doar in virtutea inertiei unei birocratii instituita de Augustus. Timp de mai multi ani, Spania ramane fara legati consulari, in timp ce Galia este invadata de triburile germanice, Moesia de daci si Armenia de parti. In acelasi timp, Africa este cuprinsa de o puternica rascoala antiromana. Nimic nu il tulbura insa pe imparatul dedat cu totul viciilor nebuniei. Atunci cand hotaraste totusi sa riposteze, transforma totul intr-o baie de sange.
Intr-un final, decide sa viziteze pentru ultima oara Roma. Nu va mai apuca sa o faca niciodata. Pe drum, la 16 martie 37 d.Hr., in apropiere de Misenum, Tiberius moare in mod misterios. Desi cauzele mortii sale nu au fost nicicand elucidate, acuzatorii vremii il aratau deja cu degetul pe chiar nepotul sau, Caligula. Pentru Cetatea Eterna raul de abia incepea.
Caligula – ilustrul chip al nebuniei
In toata istoria Romei nu exista un alt imparat a carui ascendenta la tron sa fie mai dorita si mai aplaudata de plebe si nobili totodata. Si de ce nu ar fi fost? Moartea lui Tiberius nu stersese din memoria contemporanilor sai excesele si crimele la care fusesera supusi. Caligula, in schimb, era fiul celui mai iubit general al Romei, Germanicus Claudianus, iar copilaria si-o petrecuse alaturi de legionarii tatalui sau, aparent departe de tentatiile vietii romane. Imbracat cu o uniforma pe masura lui, micul Gaius Germanicus isi castiga atunci cognomenul de Caligula – cizmulita, aluzie la sandaua clasica a soldatilor romani, caliga. Chiar si numai faptul de a-l fi inlaturat pe tiranul batran si plin de vicii pentru a-l inlocui cu un tanar ambitios, crescut in spiritul celei mai bune educatii romane, il facea pe Caligula pretendentul ideal la tronul unui imperiu care spera la un lider pe masura inaintasului Octavian Augustus. Curand, toti cei care il aplaudasera, aveau sa regrete amarnic alegerea facuta.
Inscaunat la doar 25 de ani, Gaius Julius Caesar Augustus Germanicus, pe numele sau real, isi incepea scurta domnie asa cum toti si-ar fi dorit. Printre primele sale edicte se numarau interzicerea „lezmajestatii”, iertarea tuturor celor acuzati de aceasta crima, reducerea impozitelor, alungarea organizatorilor orgiilor lui Tiberius, marirea soldelor legionarilor, reinstaurarea jocurilor publice sau incercarea de a institui dreptul de vot tuturor cetatenilor romani. Roma intreaga era in delir. Caligula era conducatorul pe care il visase orice roman.
Sapte luni mai tarziu, in octombrie 37 d.Hr., imparatul este cuprins de o boala misterioasa. Semiinconstient timp de aproape trei saptamani, Caligula delireaza si, spre groaza medicilor si a apropiatilor, se afla la un pas de moarte. Este momentul in care adevarul incepe sa iasa la iveala. Fostii acoliti ai lui Tiberius marturisesc faptul ca noul lider al Romei nu era strain de placerile bunicului sau. Mai mult, participase din plin la orgiile de pe insula Capri si nu o data asistase deghizat la executiile publice fata de care simtea o placere ascunsa. Cuvintele lui Tiberius ajung incet pe buzele tuturor:”Am crescut o hidra pentru poporul roman si un Phaeton pentru globul pamantesc”. Amare cuvinte.
Revenindu-si din boala, Caligula este complet schimbat. Nobilii care din exces de zel strigasera la capataiul sau ca sunt gata sa-si dea viata pentru a o salva pe a lui, sunt impinsi catre sinucidere sau sunt executati. O promisiune trebuia respectata. Rudele apropiate sunt izgonite din Roma sau sunt obligate sa isi ia singure viata. La fel ca si Tiberius, Caligula incepe sa vada conspiratii impotriva sa la fiecare pas. „Sa ma urasca, dar sa se teama”, striga cuprins de manie impotriva romanilor care, in mintea sa tulburata, vroiau cu toti sa il asasineze. Nimeni nu mai era in siguranta. Senatorii, nobilii, actorii sau oamenii simpli sunt ridicati in toiul noptii de garzile pretoriene si torturati cumplit inainte de a fi ucisi. Drept compensatie pentru pierderile din Senat, Caligula isi investeste calul senator cu drepturi depline.
„Pe multi oameni de rang onorabil i-a insemnat cu fierul rosu si i-a condamnat la munca in mine, la drumuri sau i-a azvarlit fiarelor salbatice; pe altii i-a obligat sa stea in cusca in patru labe, asemenea animalelor, sau i-a taiat cu fierastraul la jumatatea corpului. Si in majoritatea cazurilor nu era vorba de pedepse pentru chestiuni serioase, ci pentru ca avusesera o parere proasta despre un spectacol sau pentru ca nu jurasera pe geniul lui Caligula. Pe parinti i-a obligat sa asiste la executarea copiilor lor. Pe unul dintre acestia, abia revenit de la executia fiului sau, l-a invitat la masa si a facut toate eforturile pentru a crea o atmosfera vesela care sa-i starneasca rasul”, Suetonius.
In mai putin de doi ani, Roma se afla aproape de colapsul financiar din pricina banchetelor fastuoase si a jocurilor de gladiatori fara egal. Nici chiar averile confiscate de la victimele suspiciunilor imparatului nu mai erau suficiente pentru a suplini nevoia de lux a acestuia. Caligula gaseste insa o solutie socanta. Intregul Capitoliu va fi transformat in cea mai mare casa de toleranta care a existat vreodata iar damele de companie urmau a fi sotiile si fiicele nobililor. Ca sa isi intareasca decizia, imparatul isi violeaza toate cele trei surori in timpul unui banchet apoi le arunca nobililor in schimbul unor sume imense de bani. In timpul acelorasi orgii, Caligula isi alege partenerele la intamplare din randul sotiilor celor prezenti. Cu urmele desfraului evidente, el critica sau lauda calitatile victimelor sale. Nimeni nu are curajul sa i se opuna. Isi plimba propria sotie goala prin fata soldatilor si este la un pas de a o tortura pentru a afla de ce il iubeste atat de mult. In nebunia sa, el dezonoreaza chiar mai multi tineri de origine nobila.
Mai mult, imparatul devine gelos pe orice roman pe care il considera superior fizic propriei sale persoane. Barbatii sunt tunsi grotesc pentru a nu intrece in frumusete parul imparatului iar cei puternici si atragatori sunt aruncati in arena prada gladiatorilor sau fiarelor salbatice. Cum una dintre victimele sale reuseste sa isi infranga toti adversarii, ea este torturata si purtata goala in vazul multimii. Nefericitul avea sa fie ucis la marginea Romei in aceeasi seara.
Dar paroxismul faptelor sale este atins atunci cand i se nazare sa devina cel mai mare cuceritor din istoria Romei. „Cand i-a venit ideea unei campanii in Germania; n-a mai ezitat, a concentrat de pretutindeni legiuni si unitati auxiliare, a facut recrutari, a adunat provizii nemaivazute pana atunci si a pornit la drum… Apoi, deoarece ii lipsea ocazia de razboi, a poruncit catorva germani din garda sa sa treaca Rinul si sa se ascunda. A ordonat ca dupa pranz sa i se anunte in chip alarmant prezenta dusmanului. Cand s-a produs faptul, s-a napustit cu o parte a cavaleriei pretoriene si cu prieteni in cea mai apropiata padure; acolo au taiat arbori si i-au dispus in forma unui trofeu. Revenit la lumina tortelor i-a acuzat de timiditate si lasitate pe cei care nu il urmasera… Intre timp a trimis Senatului si poporului un edict prin care ii dojenea ca „in timp ce Caesar da batalii si infrunta atatea primejdii, ei se distreaza la circ, la teatre si in alte locuri de placeri”, Suetonius.
Urmatoarea pe lista „cuceririlor” sale avea sa fie salbatica insula a Britaniei. Cu aceeasi mobilizare exemplara, Caligula isi purta armatele pana pe tarmul Atlanticului, acolo unde ordona ca toate trupele sa fie aliniate iar masinile de razboi sa fie pregatite de lupta. Cand nimeni nu stia care urma sa fie decizia imparatului, acesta le ordona legionarilor sa adune cat mai multe scoici. Apoi, ca si cum daduse dovada de un gest de marinimie absoluta, ii indemna pe toti cei prezenti „Duceti-va bucurosi, duceti-va bogati!”. In mintea sa chinuita, el obtinuse cea mai mare victorie dintre toate, o victorie in fata oceanului. Scoicile nu erau altceva decat prazile de razboi capturate de la acesta. In scrisoarea adresata functionarilor fiscului Caligula cerea sa-i fie organizat „cel mai ieftin triumf, dar de un fast fara precedent, deoarece putea dispune de bunurile tuturor”.
Patru luni mai tarziu, la 24 ianuarie 41 d.Hr., Caligula este injunghiat in timp ce se adresa unei trupe de actori. Aproape 30 de senatori si membri ai garzii pretoriene isi implantau pumnalele in cel care avea sa fie catalogat drept cel mai infam lider al Romei de pana atunci. Trecusera doar patru ani de cand acesta fusese numit imparat... patru ani pe care Roma nu ii va uita niciodata. Dar raul inca nu se terminase pentru cel mai mandru popor al Antichitatii…
Nero – Antichristul
Nero s-a nascut la noua luni dupa moartea lui Tiberius, la 15 decembrie 37 d.Hr. Vazandu-l, tatal sau, Gnaeus Domitius Ahenobarbus, ar fi exclamat in fata celor care il felicitau : „Din mine si din Agrippina nu se poate naste decat ceva detestabil si funest pentru stat”. Parca pentru a-i intari spusele, astrologii anuntau atunci lucruri infricosatoare. Legendele mai spun ca imediat dupa nastere, un sarpe urias ar fi venit de nicaieri pentru a-i pazi patul, sarpe a carui piele a fost descoperita pe perna micului Nero, si pe care acesta ar fi purtat-o intr-o bratara, in chip de talisman, pana aproape de propria moarte.
Dar acestea sunt doar mituri legate de prima perioada a vietii sale. Cert este ca, la numai 16 ani, Nero ii lua locul tatalui sau adoptiv in urma unui complot pus la cale de Agrippina, cea care isi otravea atunci sotul abia intors din campaniile militare. Claudius s-a stins intr-o singura noapte, cea de 13 octombrie 54 d.Hr., probabil in urma unei doze extrem de puternice de otrava ce ii fusese administrata in timpul cinei. In aceeasi dimineata, Nero devenea Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus, cel mai tanar imparat al Romei de pana atunci.
Puternic influentat de Agrippina si de cei doi invatatori alesi de aceasta, Lucius Aeneus Seneca cel Tanar si Sextus Afranius Burrus, Nero se pregatea asiduu pentru rolul major pe care urma sa il joace in fruntea lumii cunoscute. Putini luau insa in serios, punand totul pe seama tineretii, apucaturile cel putin condamnabile ale imparatului. Acesta parasea deseori palatul, deghizat in femeie sau barbat, pentru a colinda lupanarele Romei si pentru a se deda celor mai crunte orgii. Nu o data s-a intamplat sa joace chiar rolul prostituatei. Aceleasi seri le incheia alaturi de un grup sinistru de acoliti, alaturi de care ataca trecatorii, lovindu-i si jefuindu-i doar pentru distractie. In Roma lui Nero totul devenea posibil.
Dar poate mai infama decat Nero era chiar mama acestuia, Agrippina. Avida de putere, fosta imparateasa isi imagineaza ca este adevarata conducatoare a imperiului si nu se da inapoi de la nimic din a-si corupe fiul pe care il considera doar o marioneta. Cei doi ajung pana acolo inca sustin relatii incestuoase in palat si in lectica cei ii purtat pe strazile Romei, urmele desfraului nemaifiind un secret pentru nimeni. Un imens scandal are loc atunci cand Agrippina insista sa stea pe tron alaturi de Nero, cand acesta urma sa primeasca o delegatie din Armenia, doar riposta dura a lui Seneca facand ca totul sa nu degenereze intr-un imens fiasco. Este momentul in care imparatul devine constient de rolul sau.
Afland ca i se planuia inlaturarea si inlocuirea cu Britanicus, fiul natural al lui Claudius, complot pus la cale chiar de Agrippina, Nero ia masuri drastice. Rivalul sau este ucis chiar in ziua majoratului, iar imparateasa-mama este trimisa intr-o calatorie pe mare cu o nava capcana care ar fi trebuit sa se dezintegreze in larg. Chiar daca aceasta supravietuieste naufragiului, ajunsa la mal, este ucisa de pretorienii anume pregatiti de imparat. Urii sale ii pica victima chiar sotia sa, Octavia, pe care initial o exileaza, rechemand-o apoi la Roma doar pentru a o ucide. Fantomele nebuniei il acapareaza de acum cu totul pe cel care avea sa fie numit mai tarziu Antichristul. Bantuit de viziunea mamei sale, Nero recurge la magie pentru a imbuna Furiile. Chinuit si de moartea Octaviei, moarte pe care o regreta amarnic, imparatul alege un adolescent pe nume Sporus a carui infatisare semana izbitor cu a fostei sale sotii si il emasculeaza. Are loc un spectacol grotesc. Imparatul oficiaza public nunta dintre el si Sporus, iar actul sexual are loc in vazul musafirilor prezenti la banchet. Multimea murmura : „Ce noroc ar fi fost pentru omenire daca Domitius tatal ar fi avut o asemenea mireasa”. Portile Iadului fusesera deschise. Nemultimit sa fie doar imparat, Nero vrea sa fie si imparateasa. Astfel, el isi alege drept sot pe un anume Doryphorus si se lasa luat de sotie intr-o ceremonie asemanatoare cu cea in care Sporus fusese dezonorat. Capitoliul devine iarasi un loc al orgiilor si al placerilor nebune duse la extrem.
El vrea sa fie erou si zeu in acelasi timp si este convins ca nici macar zeul Apollo nu il poate intrece in arta poeziei si a muzicii. Spectacolele date de el dureaza zile intregi si numai recitalul sau se intinde pe o zi si o noapte. Cei care adormeau sau doar cascau erau pasibili de pedeapsa capitala. Pentru a scapa, unii dintre spectatori se prefac ca lesina de placere si sunt purtati pe brate in afara incintei. In arena, el vrea sa dovedeasca faptul ca este cel putin egalul lui Hercule, iar organizatorii jocurilor ii pregatesc special un leu pe care sa il omoare cu ghioaga sau sa il sufoce cu o mantie, asemenea eroului mitologic. Toate concursurile de arta de la Roma si pana in Grecia sunt castigate de imparatul care isi anunta singur victoriile. Cu toate acestea, mintea sa tulburata ii spune ca toata concurenta este reala si ca trebuie sa se teama de cei care vor sa il intreaca in maiestrie. Tinerii talentati sunt repede redusi la tacere iar statuile invingatorilor sunt distruse. Lumea nu putea avea decat un singur poet… Nero.
Pasionat de cursele de care, imparatul se viseaza campion olimpic. Nu are rabdare insa sa astepte data oficiala a competitiei si o muta cu trei ani mai devreme in anul 67 d.Hr. Participand la cursa cu un car tras de zece cai, lucru de altfel interzis, Nero este aproape ucis dupa ce cade din acesta. La final este declarat invingator in uralele celor 5000 de insotitori adusi special de la Roma ca sa il aplaude. Emotionat, imparatul acorda libertatea Greciei si le oferea cetatenia romana tuturor arbitrilor. Intors in peninsula italica, el darama zidurile Neapolisului pentru a intra in cetate asemenea olimpicilor din vechea Elada.
Dar poate cea mai infama fapta a lui Nero este prigonirea tinerii secte a crestinilor. Roma fusese incendiata iar poporul il acuza chiar pe imparat. Focul care dureaza aproape 6 zile si 6 nopti mistuie o mare parte a Cetatii Eterne lasand loc planurilor megalomane ale lui Nero. Chiar daca vina sa nu a fost dovedita niciodata, imparatul isi castiga pentru totdeauna porecla „Nero, cel care a dat foc Romei”. Temandu-se de reactia unei populatii a carei rabdare ajunsese la sfarsit, el cauta un tap ispasitor. Si il gaseste… crestinii. Mii de oameni nevinovati sunt tarati in arenele circurilor si supusi unor spectacole grotesti. Copii, femei si batrani sunt aruncati prada leilor in numar atat de mare incat chiar si plebea cea insetata de sange se simte ingrozita. Ca sa isi desavarseasca razbunarea, Nero lumineaza aleile propriului palat cu torte vii… crestini inveliti in suluri de bumbac imbibat in ulei. Strigatele lor de durere devin sursa de inspiratie pentru alte opere de arta sinistre ale imparatului.
Pe locul de astazi al Vaticanului, Nero asaneaza un lac imens si ridica cel mai impunator palat vazut vreodata de romani. „In sfarsit, pot locui si eu decent ca un om”, exclama el fericit in momentul finalizarii constructiei. Complexul era strajuit de o statuie imensa a sa in care era reprezentat in chip de zeu soare. El, Nero Atotputernicul.
Totul trebuia sa ia un sfarsit. Multimea isterizata ia cu asalt palatul sprijina de legiunile care il parasisera pe imparat. Abia atunci Nero isi da seama ca langa el nu mai ramasese nimeni. Cei apropiati fusesera ucisi de mult. Pana si mentorul sau, Seneca, se sinucisese in urma unui edict imperial. Parasit pana si de garda pretoriana, Nero incearca sa fuga ajutat de Sporus si de un sclav. Pe drum crede ca inca mai poate scapa daca se taraste in genunchi in fata lui Galba, batranul general care avea sa ii ia locul, si sa ii ceara acestuia iertare si… prefectura Egiptului. Afla insa ca fusese declarat dusman al Romei si ca era condamnat la o moarte chinuitoare. Intr-un final, ajutat de secretarul sau Epaphroditus, Nero se sinucide. Cu hainele sfasiate, plangand acesta se stingea murmurand:”Ce artist piere!”.
http://www.descopera.ro/cultura/3965166-ilustrii-nebuni-de-pe-tronul-romei
: cat despre posibilitatea de a avea surprize cu dezaxati ,tot ce se poate.
si toti unul si unul.