Monogamia umană - stare naturală sau construcţie culturală?
Încă de la poveştile cu Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana, spaţiul cultural în care trăim ne inoculează convingerea implicită că forma firească a relaţiilor este monogamia. Cu toate acestea, apar zilnic tot mai multe situaţii ce par să contrazică această idee: liderii politici şi sportivii celebri sunt surprinşi în situaţii dezonorante (de exemplu Bill Clinton, Tiger Woods, Arnold Schwartzenegger, Dominique Strauss-Kahn), organizaţiile cu profil religios sunt zguduite de scandaluri (a se vedea cazul abuzului de minori ce a răvăşit Biserica Catolică), iar industrii altădată de neimaginat câştigă tot mai multă importanţă economică (se estimează că pornografia produce anual venituri de aproximativ 100 de miliarde de dolari).
Pornind de la această premisă şi de la scandalul în care au fost implicaţi Bill Clinton şi Monica Lewinsky, psihologul american Christopher Ryan şi soţia sa, medicul psihiatru Cacilda Jethá, au cercetat originile sexualităţii umane, iar rezultatele le-au publicat în cartea intitulată Sex at Dawn: The Prehistoric Origins of Modern Sexuality.
Concluzia acestora? Monogamia, departe de a fi naturală, este o inovaţie socială aplicată de oameni doar în ultimele 10 milenii.
Ce a fost înainte de monogamie
În urmă cu câteva milioane de ani, Homo erectus, strămoşul omului, a renunţat la sistemul de înmulţire tipic gorilelor, în care un mascul alfa se lupta cu alţi masculi pentru a câştiga accesul la un grup de femele. În locul acestuia, Homo erectus a trecut la un model în care cei mai mulţi dintre masculi aveau acces la femele.
Oamenii există în forma anatomică actuală de aproximativ 200.000 de ani, atingând acum 50.000 de ani starea comportamentală evoluată denumită de antropologii americani "behavioral modernity". Aceasta este definită prin trăsăturile distinctive faţă de alte primate şi de strămoşi, printre care se numără uneltele avansate, comerţul şi trocul între grupuri, folosirea pigmenţilor şi a bijuteriilor pentru decoraţiuni, arta figurativă (picturile rupestre, petroglife, figurine), muzica, jocul şi înmormântarea.
Cea mai timpurie dovadă a cultivării pământului datează din jurul anului 8.000 î.e.n., adică de acum 10.000 de ani, însă planeta era în bună măsură ocupată de grupuri de vânători-culegători chiar şi acum câteva sute de ani.
În societăţile de tip vânător-culegător egalitarismul constituie strategia cea mai bună pentru supravieţuire, iar studiile efectuate asupra societăţilor contemporane de acest tip din Africa sau Australia au confirmat acest lucru. În aceste societăţi, resursele sunt împărţite în mod egal între membri, bunăstarea grupului fiind esenţială pentru existenţa sa. Hrana este împărţită în mod echitabil între membrii grupului, copiii sunt alăptaţi de mai multe femei, iar intimitatea persoanei nu există. Acest principiu este aplicat şi în privinţa relaţiilor sexuale, membrii grupului având mai mulţi parteneri în acelaşi timp, fără reţineri, aceasta fiind situaţia normală în societăţile studiate.
Structura corpului reflectă, de altfel, promiscuitatea preistorică a omului: testiculele masculului uman sunt mai mari decât ar avea nevoie un primat monogam; acestea se află în exteriorul corpului, unde sunt vulnerabile, iar temperatura mai scăzută permite consevarea spermei pentru a permite ejaculări multiple. Gorilele au testicule mici în comparaţie cu corpul lor masiv, pentru că avantajul asupra celorlalţi masculi se câştigă cu ajutorul corpului, nu al spermei. Cimpanzeii, în schimb, au testiculele mari, pentru că mai mulţi masculi copulează cu aceeaşi femelă într-un timp scurt. Astfel, ei nu concurează cu ceilalţi masculi prin fizic, ci prin spermă, iar testiculele mari îi ajută să producă o cantitate mare de lichid seminal. În majoritatea speciilor, proporţia dintre testicule şi corpul masculului este un bun indicator al numărului de parteneri sexuali pe care îi va avea un animal.
De asemenea, membrul sexual al masculului uman este mai mare şi mai gros decât al celorlalte primate de pe Terra; lungimea sa permite plantarea spermei într-o zonă mai puţin accesibilă a vaginului, iar forma unică a penisului uman permite evacuarea din vagin a spermei competitorilor. Gorilele şi gibonii, la fel ca restul mamiferelor în rândul cărora nu se întâlneşte o competiţie de acest tip, nu sunt echipate anatomic pentru a concura în plantarea lichidului seminal.
Alte amănunte care indică faptul că strămoşii noştri aveau relaţii intime multiple vin din anatomia feminină: sânii femeilor sunt mai mari decât ar fi nevoie dacă singurul lor rol ar fi cel ce ţine de hrănirea copiilor. De asemenea, capacitatea femeilor de a avea orgasme multiple, alături de vocalizările copulatorii (sunetele pe care acestea le emit în timpul actelor sexuale, ce au rol de a incita ceilalţi masculi din grup), indică un trecut în care strămoaşele femeilor de astăzi aveau relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi.
Care este situaţia în rândul primatelor apropiate genetic de oameni?
Monogamia este un fenomen extrem de rar în rândul mamiferelor. Din aproximativ 4.000 de specii, doar câteva sunt monogame, printre care castorii şi alte rozătoare, liliecii, câteva specii de vulpe, câteva animale copitate şi un număr mic de primate -- gibonii, tamarinii şi saguinii. În schimb, aproximativ 92% din cele 9.700 de specii de păsări sunt monogame. De aceea, când cercetătorii doresc să studieze comportamentul animalelor monogame, de cele mai multe ori fac experimente pe păsări.
Monogamia nu caracterizează niciun primat ce trăieşte în grupuri mari şi are dese interacţiuni sociale. Cimpanzeii şi maimuţele bonobo sunt fiinţe sociale, extrem de inteligente şi care trăiesc pe pământ, la fel ca «rudele» lor cele mai apropiate, oamenii.
Din punct de vedere genetic, cimpanzeii şi maimuţele bonobo se aseamănă mai mult cu oamenii decât cu gorilele, urangutanii sau maimuţele. ADN-ul nostru diferă de cel al cimpanzeilor şi al maimuţelor bonobo în proporţie de doar 1,6%, ceea ce reprezintă o diferenţă mult mai mică decât cea dintre elefantul indian şi cel african, de exemplu.
Singura maimuţă monogamă, gibonul, trăieşte în Asia de sud-est în structuri sociale restrânse, formate din cuplul mascul-femelă şi din puii lor şi care trăiesc izolate pe teritorii de 30-50 de kilometri pătraţi. Ele nu părăsesc niciodată copacii şi nu interacţionează cu alte grupuri de giboni. De asemenea, nu prezintă o inteligenţă dezvoltată şi nu copulează în alt scop decât cel al reproducerii.
Maimuţele bonobo sunt fiinţele cele mai apropiate de oameni din punct de vedere al comportamentului (şi al ADN-ului, alături de cimpanzei).
Atât femelele umane, cât şi cele bonobo copulează de-a lungul ciclului menstrual, ca şi în timpul lactaţiei şi al sarcinii. În schimb, femelele cimpanezilor sunt active sexual de-a lungul a doar 25%-40% din ciclul lor menstrual. În timpul ovulaţiei, femelele cimpanzeilor copulează de 6-8 ori pe zi, răspunzând invitaţiilor tuturor masculilor din grup.
Maimuţele bonobo prezintă o sexualitate extrem de dezvoltată, ce nu are doar rol de reproducere. La fel ca în cazul oamenilor, perioada ovulaţiei femelelor de bonobo este necunoscută masculului, astfel că ambele specii au relaţii sexuale de-a lungul întregii luni.
Copiii omului şi puii de bonobo se dezvoltă mult mai încet decât cei ai cimpanzeilor, ei începând să se joace cu semenii lor abia la vârsta de un şi jumătate, mult mai târziu decât puii de cimpanzeu.
Ca şi în cazul oamenilor, femelele de bonobo revin în grupul social imediat după naştere, întreţinând relaţii sexuale la doar câteva luni după acest eveniment.
La fel ca oamenii, maimuţele bonobo folosesc mai multe poziţii sexuale, femelele preferând poziţia ventral-ventral (aşa-numita "poziţie a misionarului" în cazul oamenilor), iar masculii preferând penetrarea din spate. De asemenea, cuplurile de bonobo se privesc în ochi atunci când se sărută sau când copulează, lucru care nu este întâlnit la cimpanzei. O altă asemănare între oameni şi maimuţele bonobo este localizarea vulvei, aflată la ambele specii între picioare şi fiind accesibilă din faţă, spre deosebire de cimpanzei şi alte primate, la care este aceasta este orientată spre spate.
Dacă în rândul cimpanzeilor şi a altor primate activitatea sexuală are un rol strict reproductiv, atât maimuţele bonobo cât şi oamenii folosesc sexualitatea în scopuri sociale, precum reducerea tensiunilor, aprofundarea ataşamentului între parteneri, dezamorsarea conflictelor şi chiar în scopul distracţiei.
Cercetătorii care au studiat interacţiunile între cuplurile de maimuţe bonobo au descoperit că acestea se aseamănă foarte mult cu cele umane: partenerii se ţin de mâini, îşi sărută palmele şi picioarele şi chiar utilizează limba când se sărută. Înaintea unui act de copulaţie, maimuţele bonobo îşi privesc îndelung partenerii în ochi.
Oamenii şi maimuţele bonobo folosesc sexualitatea pentru plăcere şi pentru aprofundarea prieteniilor. Acestea sunt singurele specii descoperite până acum în rândul cărora sexul nonreproductiv este o caracteristică definitorie.
Majoritatea speciilor din lumea animală copulează doar în perioada în care femela ovulează, în scopul reproducerii. Au fost identificate doar două specii care întreţin acte sexuale des, în scopuri nonreproductive: oamenii şi maimuţele bonobo. În rândul ambelor specii, media numărului de acte sexuale per naştere este de câteva sute, dacă nu chiar câteva mii, un număr mult mai mare decât în rândul celorlalte primate.
Monogamia, produsul agriculturii
Dacă oamenii au trăit timp de milioane de ani în grupuri poligame, când am adoptat monogamia ca principal mod de organizare socială? Toate dovezile par să indice că monogamia este produsul schimbărilor culturale produse de trecerea de la societăţile de tip vânător-culegător la cele bazate pe agricultură
Până acum 10.000 de ani, când omenirea a început să evolueze de la societăţile de tip vânător-culegător, odată cu descoperirea agriculturii, monogamia era inexistentă. Odată cu aşezarea în comunităţi şi perfecţionarea agriculturii, hrana putea fi stocată pe termen mai lung. Apariţia proprietăţii private şi dezvoltarea capacităţii de a stoca resurse au făcut ca paternitatea să devină un element esenţial al societăţii umane.
Pentru a obţine hrana pe care până atunci o culegeau sau o vânau, oamenii erau nevoiţi să planteze grâne, să îngrijească pământul, să construiască sisteme de irigaţii, să culeagă grânele şi să stocheze hrana rezultată. Pentru a o apăra era nevoie de ziduri şi alte structuri de apărare, printre care şi armate, care iarăşi necesitau resurse.
Pe măsură ce agricultura a fost adoptată ca mijloc de trai, pământul a început să fie deţinut pe viaţă şi moştenit de generaţiile următoare. Astfel, odată ce proprietatea privată a înlocuit proprietatea comună, investiţia parentală a unui mascul într-un copil a crescut, astfel că importanţa paternităţii a crescut. Bărbaţii doreau să ştie cu siguranţă că resursele lor vor ajunge la progeniturile proprii, şi nu ale altcuiva, aşa că au impus un sistem nou, care să asigure acest lucru.
Odată ce oamenii au început să locuiască în comunităţi agricole, societatea s-a schimbat profund. Proprietatea privată înseamna că fiecare trebuia să cunoască limitele proprietăţii sale. Acest lucru este reflectat şi în Biblie, de cea de-a 10-a poruncă: "Să nu pofteşti nevasta aproapelui tău; să nu pofteşti casa aproapelui tău, nici ogorul lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici un alt lucru care este al aproapelui tău". Tot de aici se poate observa că rolul pe care femeia îl juca în societate s-a schimbat: dacă în societăţile de tip vânător-culegător aceasta juca un rol central, fiind considerată egală, în societăţile bazate pe agricultură ea a devenit o altă posesiune a bărbatului, alături de ogor şi de animalele din gospodărie.
Dovezile arheologice arată că agricultura nu a reprezentat un pas înainte pentru omenire: scheletele găsite arată că abia după ce oamenii au trecut la acest tip de societate au început să sufere de foamete. Agricultura a însemnat o înrăutăţire a condiţiilor de trai în toate societăţile ce au adoptat acest sistem. Săpăturile arheologice efectuate în Grecia şi Turcia arată că oamenii ce trăiesc astăzi pe aceste teritorii sunt, în medie, mai scunzi decât strămoşii lor de dinaintea răspândirii agriculturii. Populaţia urbană a Europei nu a atins longevitatea de care se bucurau strămoşii vânători-culegători decât la mijlocul secolului al 19-lea.
Trecerea omului de la societatea de tip vânător-culegător la cea bazată pe agricultură reflectă povestea căderii din Rai: populaţiile de tip vânător-culegător petrec 20% din timp pentru obţinerea hranei, restul fiind dedicat activităţilor sociale; proporţia este inversată în cazul agricultorilor, care muncesc din greu pentru a-şi obţine hrana. De asemenea, dacă plăcerile sexuale în cazul societăţilor "primitive" erau dese, comune şi nu erau considerate a fi anormale, în societatea bazată pe agricultură, care a adoptat monogamia, acesta a devenit o sursă de ruşine.
Adoptarea agriculturii a avut însă un mare avantaj pentru omenire: chiar dacă a scăzut calitatea vieţii, fertilitatea a înregistrat o creştere spectaculoasă. Înainte de agricultură, populaţia la nivel global se dubla la fiecare 250.000 de ani. Atunci când strămoşii noştri au început să cultive pământul pentru hrană, au început un ciclu fără de sfârşit: deţinerea a unei fâşii mai mari pământ permitea obţinerea unei cantităţi mai mari de hrană. Cu mai multă hrană puteau fi crescuţi mai mulţi copii, care puteau oferi ajutor în agricultură şi care permiteau extinderea armatei. Această extindere, la rândul ei, crea o cerere mai mare de resurse, care necesita mai mult pământ, ce putea fi obţinut prin lupta cu alte grupuri.
Pentru a controla aceste resurse, din ce în ce mai preţioase, bărbatul a folosit instrumentul monogamiei pentru a gestiona comportamentul sexual al partenerei sale. Practic, monogamia codifică proprietatea bărbatului asupra capacităţii reproductive feminine. Infidelitatea feminină este pedepsită cu moartea în toate cele 3 religii abrahamice.
De-a lungul istoriei, societăţile patriarhale au recurs la diferite metode pentru a ţine "sub lacăt" femeile, de la corsete şi centuri de castitate până la mutilarea genitală şi chador-ul ce acoperă întreg corpul, cu excepţia ochilor. Dacă în evul mediu femeile erau arse pe rug pentru vrăjtorie, în istoria recentă reprimarea acestora s-a produs cu invocarea ştiinţei, fiind inventate boli precum nimfomania, respinse între timp de comunitatea ştiinţifică.
În ciuda metodelor dure prin care s-a încercat condamnarea adulterului, acesta este întâlnit în continuare în toate societăţile. Dacă monogamia ar fi o trăsătură naturală a oamenilor, de ce şi-ar risca atâţia oameni reputaţia, familia şi cariera pentru a obţine ceva contrar naturii umane? Dacă monogamia ar fi starea naturală a unei relaţii, n-ar fi fost nevoie în decursul evoluţiei societăţii umane de reglementări legale, norme morale sau de ameninţări cu moartea pentru ca omul să fie convins să acţioneze în conformitate cu propria sa natură, adică să-şi cultive relaţia monogamă.
În cazul bărbaţilor, monogamia nu a fost aplicată cu aceeaşi stricteţe. Prostituţia este un fenomen străvechi, observat în toate culturile în care normele morale impuneau monogamia. Celebrul filozof Arthur Schopenhauer nota în secolul al 19-lea că "sunt 80.000 de prostituate doar în Londra; şi ce sunt acestea dacă nu sacrificii pe altarul monogamiei?". Carl Jung îi menţiona lui Freud într-o scrisoare datată 30 ianuarie 1910 părerea sa despre căsătorie: "O premisă obligatorie pentru o căsătorie de succes, găsesc eu, este permisiunea de a fi infidel".
Cultura occidentală nu este singura ce tolerează infidelitatea masculină. În Arabia Saudită şi în Egipt există o formă a căsătoriei intitulată Nikah Misyar (căsătoria călătorului), care permite bărbaţilor să aibă relaţii sexuale în timpul călătoriilor lungi fără a încălca credinţa musulmană; 80% dintre aceste "căsătorii" sunt urmate de divorţ. Musulmanii şiiţi au Nikah Mut'ah ("căsătoria de plăcere"), aceste "căsătorii" fiind cu durată fixă; bărbaţii pot avea oricâte astfel de "căsătorii temporare"
În Moscova este acceptată infidelitatea masculină din cauza unui dezechilibru demografic: astăzi trăiesc în capitala Rusiei cu 10% mai multe femei decât bărbaţi, care au murit pe capete de-a lungul celor două războaie mondiale şi ca urmare a gulagurilor staliniste. Femeile care nu tolerează infidelitatea partenerului îşi găsesc cu foarte mare greutate unul, relatează jurnalista Iulia Joffe într-un articol publicat pe portalul Slate.
De ce înşală bărbaţii? Studiile arată că, pe măsură ce bărbaţii îmbătrânesc, nivelul testosteronului din corp scade. Aceleaşi cercetări arată că monogamia accelerează acest proces: bărbaţii căsătoriţi au un nivel al testosteronului mai mic decât al bărbaţilor de aceeaşi vârstă ce nu au parteneră. Cea mai mare scădere se observă în cazul noilor tătici. În schimb, în cazul bărbaţilor căsătoriţi ce au fost infideli, nivelul testosteronului era mai mare decât în rândul celor fideli.
Celebrii doctori Masters şi Johnson, pionieri ai cercetării în sexualitatea umană, au observat că bărbaţii sunt mai puţini interesaţi de parteneră din punct de vedere sexual odată cu trecerea timpului. Însă tot aceştia au notat că interesul faţă de parteneră revine dacă bărbatul are o amantă mai tânără. Alfred Kinsey, alt mare cercetător al sexualităţii umane, susţinea că "indubitabil, masculul uman ar fi promiscuu de-a lungul întregii sale vieţi dacă nu ar exista restricţii sociale".
Asta nu înseamnă, însă, că toţi bărbaţii sunt predispuşi la infidelitate. Cercetările recente arată că bărbaţii se situează pe un spectru larg, de la poligamie totală la monogamie totală. O genă care codifică un receptor al vasopresinei (hormon cu acţiune vasoconstrictoare şi antidiuretică secretat de hipofiza posterioară) ar putea fi cheia acestei variaţii. Când cercetătorii au inserat această genă în creierul unui şoarece de câmp, acest animal promiscuu a devenit monogam. Masculii care aveau o versiune mai lungă a acestei gene receptor petreceau mai mult timp cu puii lor şi prezentau o preferinţă mai mare pentru partenerele lor, chiar şi atunci când li s-a oferit şansa unei cuplări cu o femelă tânără şi fertilă. Astfel, monogamia masculină pare a fi, cel puţin parţial, prestabilită de genele pe care fiecare individ le-a moştenit.
Care este viitorul relaţiilor umane?
Structura corpului uman, infidelitatea întâlnită în toate culturile, promiscuitatea primatelor înrudite cu noi şi absenţa monogamiei în oricare dintre primatele sociale sugerează că oamenii nu sunt monogami prin natură.
Totuşi, dacă familia nucleară este structura naturală spre care tind cei mai mulţi oameni, de ce societăţile şi religiile contemporane consideră necesar ca aceasta să fie susţinută cu ajutorul unei legislaţii favorabile şi al taxelor reduse?
Iar dacă, într-adevăr, familia nucleară este structura naturală în societatea umană, de ce din ce în ce mai puţini aleg acest mod de organizare? În SUA, familiile nucleare constituiau 45% din populaţie în 1970, însă reprezintă doar 23.5% din populaţia americană de astăzi. De asemenea, în anii 1930 84% dintre gospodăriile americane erau formate din cupluri căsătorite (cu sau fără copii). Astăzi, cuplurile căsătorite reprezintă mai puţin de 50% din gospodăriile americane, iar cuplurile ce locuiesc împreună fără a se fi căsătorit au înregistrat o creştere spectaculoasă: de la 500.000 în 1970, la 5.000.000 în 2008!
Coabitarea capătă teren în tot mai multe ţări europene (fiind mai pronunţată în cele nordice). În Danemarca, Suedia şi Norvegia, 50% din copiii născuţi în ultimii ani nu sunt produsul unei căsătorii între părinţi. În 2009, 53.4% dintre copiii născuţi în Bulgaria proveneau din părinţi necăsătoriţi. Chiar şi în ţările mai conservatoare din Europa, copiii din relaţii neconcretizate în căsătorie reprezintă circa 40% din total.
Din ce în ce mai multe guverne europene recunosc că familia nucleară nu este singura structură socială viabilă, şi oferă ajutoare financiare mamelor singure şi susţinere pentru reintegrarea în forţa de muncă. De asemenea, anumite state din nordul Europei au introdus obligativitatea concediului postnatal pentru bărbaţi, pentru a reduce inegalitatea salarială între sexe. Statisticile recente arată că femeile reprezintă mai mult de 50% din persoanele ce urmează o educaţie superioară, pentru prima dată în istoria societăţilor occidentale.
Toate aceste amănunte, corelate cu o mai bună înţelegerea a naturii sexuale umane şi cu existenţa testelor ADN ce pot confirma paternitatea cu uşurinţă indică o reorientare a societăţii spre sporirea autonomiei şi autorităţii recunoscute femeilor.
În acest context, este de aşteptat o abordare francă a relaţiilor interumane, în care noile amănunte ce explică natura umană să joace un rol central. Doar o abordare sinceră, bazată pe înţelegerea naturii umane, poate avea un rezultat pozitiv.
Studiile efectuate asupra societăţilor în care femeile se bucură de tot mai multe drepturi, indiferent de cultura de care aparţin, arată că acestea tind să fie tolerante şi relaxate. Rămâne de văzut dacă viitorul imediat va confirma acest fapt.
http://www.descopera.ro
: sau superficialitatea.
