• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

CURIOZITATI sau despre lucruri necunoscute

Lucruri neobişnuite pe care nu le ştiai despre apariţia euro



Sunt detalii amuzante, mai ales dacă le privim prin prisma evenimentelor care s-au derulat în ultimii zece ani, de la introducerea monedei euro în Europa. Germania este singura ţară pentru care moneda naţională a încetat să mai fie mijloc legal de plată chiar din momentul introducerii euro. Tot în Germania a fost descoperită prima bancnotă euro falsificată, iar primul mare furt de euro a fost raportat în Grecia.


Introducerea bancnotelor şi monedelor euro pe piaţă, la 1 ianuarie 2002, a fost una dintre cele mai complexe operaţiuni logistice din istorie. Un număr de 6 miliarde de bancnote euro şi de 40 de miliarde de monede au fost distribuite în Europa începând cu miezul nopţii.

EVZ vă prezintă, pe scurt, câteva detalii de atmosferă din statele europene legate de introducerea euro în numerar, aşa cum au fost relatate la acel moment de BBC. Pe parcurs, veţi afla detalii despre primul mare furt de euro în numerar, despre cum a fost descoperit primul euro fals şi ce gândeau britanicii despre euro în 2002.

Austria: Eroare de soft la bancomate

Reprezentanţii băncii centrale din Austria erau plini de optimism, la trei zile după introducerea monedei unice. "În Austria totul merge excelent", a declarat directorul Băncii Naţionale din Austria, Wolfgang Duchatczek. El a spus că "cifrele pe care le avem în prezent arată că schillingul va dispărea foarte repede din economie".

Dar, în aceeaşi zi, toate bancomate din Austria au încetat să funcţioneze, din cauza unei erori de soft care, după cum au spus oficialii, nu a avut nicio legătură cu volumul mare de tranzacţii care a avut loc în prima zi lucrătoare cu noua monedă. Până la finele zilei, problema a fost remediată şi toate bancomatele din ţară au putut oferi din nou bancnote euro.

În mod ironic, Austria este ţara în care preşedintele Comisiei Europene de la acel moment, Romano Prodi, şi cancelarul austriac Wolfgang Schuessel au utilizat pentru prima dată euro pentru o achiziţie. Cei doi au cumpărat câte un buchet de flori pentru sotiile lor la miezul nopţii de Revelion, după ce au participat la un spectacol la Opera de Stat din Viena.

Belgia: O bere locală, prima achiziţie a ministrului de finanţe

Belgia, "casa" Comisiei Europene, a fost una dintre puţinele ţări unde consumatorii s-au grăbit să retragă de euro de la bancomate imediat după ce moneda a devenit mijloc legal de plată. Autorităţile belgiene au raportat câte 600 de retrageri de numerar pe minut, în primele două ore ale anului 2002. Până în după-amiaza zilei de 2 ianuarie, circa 320.000 de retrageri de cash fuseseră efectuate, în valoare totală de 26,5 milioane euro.

Ministrul belgian de finanţe de atunci, Didier Reynders, a declarat că speră că belgienii vor folosi moneda euro pentru toate tranzacţiile în numerar de la mijlocul lunii ianuarie. "Dacă am reuşi să trecem cât mai curând posibil la moneda euro, acest lucru ar simplifica viaţa pentru toată lumea", a spus oficialul. "Acum, avem nevoie ca minţile oamenilor să se obişnuiască să renunţe la moneda naţională cât mai repede posibil", a mai adăugat el.

De altfel, Reynders a fost printre primii belgieni care au scos euro de la bancomat. "Am de gând să încep prin a-mi cumpăra o bere belgiană", a spus ministrul finanţelor, după ce a retras 150 de euro de la o sucursală a băncii Fortis. Barul Comisiei Europene a rămas fără euro chiar a doua zi, la prânz.

Danemarca: Derogare de la euro. Scepticismul, în floare

Danemarca beneficia de o derogare de la statutul de membru al zonei euro, obţinută în urma unui referendum. De altfel, ţara a ajuns aproape să respingă Tratatul de la Maastricht. Cu toate acestea, multe dintre magazinele daneze acceptau plata în euro chiar din primele zile ale anului 2002. Un studiu efectuat de o organizaţie a angajatorilor din comerţ şi servicii a constatat că unul din 10 magazine intenţiona să afişeze preţurile atât în coroane, cât şi în euro.

Scepticismul ţării a fost alimentat de temerile că aderarea la euro ar putea duce la o dezmembrare a statului generos danez, în condiţiile în care ţările din zona euro au convenit să adopte limite bugetare stricte. Însă, chiar dacă Danemarca era înverşunată în mândria sa şi în independenţa politică, era profund integrată din punct de vedere economic în Uniunea Europeană.

Finlanda: Euro seamănă cu banii de la Monopoly

Finlanda a fost una dintre primele ţări din Europa, alături de Grecia, care a introdus moneda euro în numerar. La primele ore ale dimineţii, sute de oameni au format cozi la sucursalele Bank of Finland.

În partea de nord a ţării, unde populaţia este mai reticentă la influenţele europene, euro nu a fost primit cu mare entuziasm. "Aceştia sunt ca banii de la Monopoly şi mi se pare că este o schimbare uşor înapoi. Dar mă voi obişnui cu ei", a spus un tânăr finlandez, care a întâmpinat Anul Nou într-un bar din Staţiunea de schi Ruka.

Franţa: Greva sindicatelor, primul "bobârnac"

Moneda euro şi-a luat primul "bobârnac" când s-a confruntat cu prima acţiune sindicală, în Franţa, chiar în prima zi după Sărbători şi după lansarea euro. Însă ministrul francez de finanţe Laurent Fabius a declarat că grevele băncilor şi oficiilor poştale au avut un efect limitat. "Din punct de vedere simbolic, este bine că a prevalat un sentiment de responsabilitate", a spus Fabius. Acesta a adăugat: "Lăsaţi-mă să iau drept exemplu cazul unui angajat al unei bănci care are un copil mic. Peste câţiva ani, timp în care copilul va creşte, va zice: E grozav, într-adevăr! Erai acolo atunci când a fost introdus euro... Ce făceai atunci? Şi el va spune că a fost la grevă".

Între timp, cotidianul francez Liberation a spus că lansarea monedei euro a fost "fără impedimente", iar cotidianul de afaceri Les Echos a afirmat: "Euro supravietuieşte botezului său de foc".

Germania: Primul euro fals, descoperit de o fetiţă

Primul caz de falsificare a monedei euro a fost descoperit în Germania, la doar patru zile de la introducerea euro pe piaţă. O fetiţă în vârstă de 12 ani a observat o bancnotă falsă de 50 de euro şi a predat-o Poliţiei din Siegburg, o localitate în apropiere de Bonn.

Mai târziu, s-a descoperit că un bărbat a obţinut aproape 1.000 de mărci germane în monede într-un cazino schimbând o bancnotă falsă de 500 de euro.

La München, sute de oameni erau hotărâţi să schimbe mărcile germane pe care le aveau în euro. La berăria Augustiner Bierhalle din München, chelneriţele erau sub presiune, luptând cu preţurile în euro care nu le erau familiare. Astfel, localnicii şi turiştii au trebuit să aştepte mai mult ca de obicei pentru a comanda o bere, un covrig sau celebrii cârnaţi.

Câteva magazine germane au născut controverse refuzând să accepte mărcile germane după ce s-a trecut la euro. Asta în ciuda angajamentului organizaţiilor de retail din Germania că vor accepta mărcile germane încă timp de două luni. Din cauza unei prevederi juridice, Germania este singura ţară în care vechea monedă a încetat să fie mijloc legal de plată la miezul nopţii de 31 decembrie 2001.

Grecia: Jaf înarmat de 76.000 euro

Un bărbat înarmat dintr-o suburbie din Atena a profitat de lansarea monedei euro pentru a jefui un oficiu al Băncii de Economii a Poştei în a treia zi de existenţă a bancnotelor euro. El a plecat de acolo cu 76.000 de euro, fiind primul mare jaf din Europa de la introducerea noii monede.

Un alt atenian a observat, în timp ce-şi cumpara o plăcintă cu brânză, că era servit chiar de trei membri ai conducerii, pentru a face faţă cererii, în condiţiile în care restul era verificat de două ori.

În alte părţi din Atena, grecii au continuat să utilizeze drahma, cea mai veche monedă din Europa. Un tânăr care, pe 1 ianuarie, cumpăra un ziar cu drahme, a recunoscut: "Este prima zi şi nu m-am gandi să folosesc monede euro".

Se spunea că Grecia este una dintre ţările cel mai puţin pregătite să treacă la utilizarea euro în numerar. Doar 50.000 de IMM-uri dintr-un total de 300.000 primiseră euro, potrivit Ministerului grec al Economiei.

Irlanda: Premierul a cheltuit primul euro pe ziare

Adevăratul test pentru bancnotele euro a venit pe 2 ianuarie, când sumele rezultate din vânzările realizate la final de an de magazine au trebuit convertite în euro. Ministrul afacerilor consumatorilor, Tom Kitt, a declarat că o echipă de inspectori îşi face datoria şi "este cu ochii pe modul în care comercianţii cu amănuntul au convertit preţurile în noua monedă".

Sute de locuitori din Dublin formaseră o coadă pe lângă banca centrală pentru a avea şansa de a schimba euro. Coada era întinsă de la uşile băncii până la colţul străzii. "Aceasta arată că oamenii sunt dornici să pună mâna pe euro", a declarat Neil Whoriskey, un purtător de cuvânt al băncii centrale.

Premierul irlandez, Bertie Ahern, a făcut prima sa achiziţie cu euro în prima zi a anului, la un stand de ziare. El a descris introducerea euro ca fiind "o mare realizare".

Italia: Grevă la banca centrală

O grevă a sindicatelor de la banca centrală a Italiei a avut loc în prima zi lucrătoare de la introducerea monedei euro, însă acţiunea a avut un impact redus asupra lansării monedei unice. În primele 12 de ore de la introducerea noii monede, 750.000 italieni şi turişti străini aveau deja noile bancnote în buzunare. În ziua următoare, unele bănci şi oficii poştale din Roma au cerut să li se mai trimită bancnote euro. Asta după ce italienii s-au grabit să-şi facă stocul cu noua monedă imediat după Anul Nou.

Au existat, totodată, cozi masive pe străzile de intrare în Roma, în condiţiile în care lucrătorii din cabinele de taxare încercau să facă faţă noii monede. La o farmacie de pe Via Gambero din Roma, clienţii doreau să plătească doar în lire, forţând personalul să convertească preţurile din euro înapoi în lire. "Este un pic haotic", a declarat farmacista Roberta Panocchi, încercând să înţeleagă cu cât echivalează în lire preţul unui tub de pastă de dinţi etichetat în euro.

Potrivit Comisiei Europene, Italia s-a situat mult în urma altor ţări din zona euro în ceea ce priveşte tranzacţiile cu numerar. În primele zile ale anului, doar 3% din tranzacţiile cu numerar erau efectuate în euro, comparativ cu aproape 50% în Olanda.

Luxemburg: Şampanie din partea casei la banca centrală

Băncile au făcut tot posibilul pentru a-şi convinge clienţii să schimbe francii luxemburghezi în euro, încercând să-i atragă cu şampanie din partea casei şi cu suc de portocale. Cu toate acestea, prea puţini luxemburghezi s-au arătat dispuşi să stea la cozi, în frig, de Anul Nou, la cele 59 de filiale ale băncilor desemnate. "În mare parte, vedem comercianţii care vin să-şi ia bancnote euro ", a declarat directorul unei sucursale Dexia.

Luxemburg a fost singurul dintre statele din zona euro care nu a organizat festivităţi speciale pentru a celebra introducerea euro pe piaţă.

Locuitorii Luxemburgului aşteptau să efectueze tranzacţii financiare simplificate. Ţara avea o uniune monetară cu Belgia, dar totodată utiliza pe scară largă francul francez şi marca germană.

Premierul Jean-Claude Juncker a declarat că nu se aşteaptă la probleme în conversia valutară, parţial şi pentru că luxemburghezii aveau într-o mică măsură un "ataşament sentimental sau erotic" faţă de propria monedă.

Olanda: Premierul vrea să cheltuiască ultimii guldeni înainte să treacă la euro

Trecerea la euro în Olanda a fost aproape perfectă, au arătat rapoartele. În prima zi, aproape 2,5 milioane de olandezi au retras euro de la bancomate.

În mod ciudat, primul-ministru, Wim Kok, părea să facă paşi înapoi. El a declarat că va cheltui ultimii guldeni înainte să treacă la noua monedă. "Toate la timpul lor", a spus Kok, la Maastricht, unde olandezii au organizat o petrecere de bun venit pentru moneda euro.

Toate bancomate din Olanda erau setate să furnizeze bancnote euro, până la sfârşitul primei zile de la intrarea sa în circulaţie. "Au fost cozi mari la bancomate, dar a fost foarte vesel, cu şampanie", a declarat un purtător de cuvânt al băncii centrale din Olanda. "Au fost distribuiţi mai mulţi euro decât au fost guldeni vreodată în circulaţie", a adăugat ministrul finanţelor, Gerrit Zalm.

Portugalia: Şoferii de taxi nu ascultau guvernul, dădeau restul în escudos

În Portugalia, tranziţia la numerar în euro a fost destul de bună. Euro urma să fie introdus treptat la toate bancomatele până pe 4 ianuarie.

"Personalul nostru a fost instruit şi vom avea personal suplimentar la o parte din zona caselor de marcat pentru a face faţă gestionării celor două valute şi pentru a elimina orice îndoieli", a declarat un purtător de cuvânt al unui supermarket portughez.

De exemplu, la unul dintre puţinele băcănii deschise în zilele libere de Revelion, clienţii au continuat să plătească în escudos şi au primit restul în aceeaşi monedă. Unii şoferi de taxi şi firmele mici dădeau restul atât în euro, cât şi în escudos, contrar recomandărilor guvernului. Majoritatea ziarelor locale vorbeau despre introducerea noii monede ca despre un succes.

Spania: Două treimi din cheltuieli, în pesetos

În primele două zile de circulaţie a noii monede, spaniolii au retras 2,5 miliarde de euro, potrivit asociaţiei bancherilor din Spania. Valoarea medie schimbată de către bănci a fost de 400 de euro per cetăţean, comparativ cu 100 de euro retragerea de la bancomate.

Cu toate acestea, multe dintre achiziţiile făcute în magazinele mici din Spania se făceau încă în pesetas. "Două treimi din achiziţii au fost făcute în pesetas, iar restul in euro", a declarat Miguel Angel Fraile, un purtător de cuvânt al confederaţiei retailerilor spanioli.

"Oamenii plătesc în pesetos în special la începutul zilei şi în cea mai mare parte pentru achiziţiile mici, cum ar fi pâinea şi ziarele. Credem că tendinţa se va schimba în următoarele câteva zile şi că moneda euro va fi folosită pentru majoritatea achiziţiilor", a adăugat acesta.

Sucursalele băncilor din Madrid erau aglomerate, în primele zile, clienţii fiind nevoiţi să aştepte câte 40 de minute pentru a schimba pesetas în euro.

Suedia: Alegătorilor nu le place euro

Suedia nu a intrat în zona euro, chiar dacă nu şi-a negociat o derogare de la Tratatul de la Maastricht. Deşi politicienii suedezi constatau că le este foarte greu să-şi convingă alegătorii să le placă euro, a existat o oarecare emoţie la Stockholm.

"Am avut o coadă lungă de clienţi în această dimineaţă, până în afara sediului nostru, pentru a obţine euro", a declarat Veronica Hamming, manager de schimb valutar la NK. Potrivit acesteia, "oamenii au fost foarte încântaţi".

Speculaţiile privind faptul că ţara ar putea organiza în curând un referendum privind aderarea la zona euro au contribuit la stimularea coroanei suedeze. Premierul Goran Persson a stârnit reacţii spunând că un referendum privind aderarea la euro în toamna anului 2002 nu este exclus. Pe acest fond, moneda locală a ajuns la maximul ultimelor 20 săptămâni.

Elveţia: Preţurile afişate, în franci şi în euro

Elveţia, care nu face parte din UE, s-a trezit înconjurată de patru state unde au început să circule bancnotele şi monedele euro. Într-un efort de a rămâne deschisă pentru turiştii străini, două bănci mari elveţiene, Credit Suisse şi UBS, au montat bancomate pentru distribuirea bancnotelor euro, precum şi a francilor elveţieni.

Câteva sute de persoane s-au aliniat la casele de schimb valutar din Zurich şi Basel, după miezul nopţii, pentru a vedea banii noi. La unele staţiuni de schi din ţară, turiştii şi localnicii aveau deja posibilitatea de a alege să plătească în euro sau în franci.

Mai multe lanţuri de supermarketuri elveţiene au declarat că acceptă euro de la clienţi. Hotelurile, barurile şi restaurantele din staţiunile turistice afişau preţurile atât în franci, cât şi în euro. Vecinii Elveţiei credeau că este doar o chestiune de timp înainte ca euro să devină o monedă paralelă.

Marea Britanie: Nu vrem să pierdem lira sterlină

La acel moment, în Anglia exista o dezbatere aprigă cu privire la beneficiile statutului de membru al zonei euro, în condiţiile în care populaţia se arăta tot mai sceptică. Conservatorii, când erau la putere, au asigurat o derogare de la Tratatul de la Maastricht pentru neadoptarea monedei unice.

Poziţia guvernului laburist era favorabilă intrării în zona euro cu condiţia îndeplinirii anumitor criterii economice de bază.

Însă, cumpărătorii de pe Oxford Street din Londra au putut plăti în euro, la cele mai mari magazine de pe stradă, dar foarte puţini au profitat de ocazie. "Nu vreau să pierdem lira şi sunt supărată că magazinele permit clienţilor să folosească moneda euro", a declarat Laura Hughes, în vârstă de 17 ani.

Ministrul Europei, Peter Hain, a declarat că Marea Britanie riscă să-şi piardă poziţia de putere europeană decisivă, în cazul în care rămâne în afara zonei euro.



http://www.evz.ro
 
Oare care a fost logica cand s-a batut moneda asta? Probabil ca si atunci erau locuri speciale pt prostitutie .


moneda-romana.jpg


O monedă romană, datând din primul secol al erei noastre şi despre care se crede că era utilizată de soldaţi pentru a plăti sclavele din bordeluri, a fost descoperită pe unul din malurile Tamisei.

Fabricată din bronz şi având dimensiuni mici, moneda are gravat un model în care sunt prezentaţi o femeie şi un bărbat angajaţi într-un act intim.

Piesa s-a păstrat în stare bună, fiind îngropată în mâl timp de aproape 2000 de ani.

Pe reversul monedei este înscripţionat numărul XIIII. Specialiştii bănuiesc că simbolul indica valoarea pe care o avea moneda. Astfel, pentru acest obiect, doritorul trebuia să plătească 14 monede romane numite as sau assis, echivalentul banilor câştigaţi într-o zi de muncă.

Când moneda era predată la bordel, doritorul primea serviciile inscripţionate pe ea.

Moneda, găsită de arheologul amator Regis Cursan, a fost donată Muzeului din Londra, iar experţii spun că, este pentru prima dată când un astfel de obiect este descoperit în Anglia.

Unii istorici consideră că romanii sunt cei care ar fi inventat prostituţia în forma ei actuală, făcând din ea o afacere care a contribuit la dezvoltarea economică a imperiului, de vreme ce persoanele angajate în această profesie erau înregistrate oficial şi plăteau taxe.

Sursa: The Telegraph

http://www.descopera.ro
 
Deci pe vremea aia se puteau plati taxe pentru genul asta de prestatii. Era o forma de legalizare e prostitutiei, chestie de care biserica noastra draga se cramponeaza azi.
 
Si nu doar biserica se opune :D: deranjeaza ipocrizia politicienilor .
 
Nu degeaba ne tragem din acelasi neam.In Italia pun taxe de tot felul care impovareaza clasa mijlocie si cea de jos, dar cand e vb de prostitutie stramba toti din nas. Mai bine lasa sa infloreasca ilegalitatea, organizatii criminale care trimit la produs fete impotriva vointei lor, sunt tinute sclave, maltratate ,uneori omorate. Legea ar garanta un control asupra situatiei, control dpdv sanitar. Eu nu as vedea o contradictie cu legea morala, din moment ce fenomenul exista, din contra, le dai demnitate si cadru legal, apoi biserica poate primi cu bratele deschise pe cine se pocaieste, fara critici ,dar in spirit crestinesc asa cum scrie la carte.
 
Cumplita boala si incredibila vointa de a trai si cat de frumos traieste omul de stiinta din el,merita citit articolul.


Incredibilul Stephen Hawking, geniul captiv în propriul trup.



LUPTĂ CU BOALA. 
Astrofizicianul Hawking e paralizat complet de peste 45 de ani şi comunică prin intermediul unor aparate. E renumit pentru cercetările sale şi a contrazis doctorii, care i-au dat doar câţiva ani de trăit.

Se spune despre el că ar avea una dintre cele mai sclipitoare minţi ale planetei. E modest şi crede că celebritatea sa are o anumită legătură şi cu handicapul lui. Chiar dacă e captiv în propriul trup, paralizat, Stephen Hawking va împlini, mâine, 70 de ani.

Scleroza lateral amiotrofică, o boală ne­cru­ţătoare, i-a atacat muşchii şi l-a blocat într-un scaun cu rotile. Nu poate mişca decât foarte puţin muşchii feţei şi un deget de la mâna dreaptă. Asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai renumiţi astrofizicieni.

"În viaţă există o sumedenie de lucruri pe care merită să le faci"

Vestea teribilă că suferă de scleroză amiotrofică nu l-a afectat. După ce a aflat diagnosticul, a elaborat un model matematic asupra originii şi evoluţiei universului în exapansiune, din momentul "Big Bang", şi a realizat un studiu despre relaţia dintre "găurile negre" din univers şi termodinamică.

"Când stai faţă în faţă cu posibilitatea de a muri, îţi dai seama că merită să trăieşti şi că există o sumedenie de lucruri pe care merită să le faci", a declarat astrofizicianul la una dintre conferinţele sale. Declaraţiile lui au stârnit oameni de ştiinţă şi personalităţi din întreaga lume. Vorbele sale au ajuns chiar şi în România, iar Vadim Tudor l-a pus într-un top al oamenilor enervanţi, pentru că într-o teorie de-a sa susţinea că nu ar exista viaţa de apoi.

Prima şcoală, de fete

Stephen Hawking s-a născut în 1942, la fix 300 de ani de la dispariţia lui Galileo Galilei. Tatăl său, dr. Frank Hawking, era cercetător în biologie, iar mama sa - politician. În familie mai erau două surori, Philippa şi Mary, şi Edward, care a fost adoptat. La vârsta de 8 ani, Stephen intră la şcoală şi nu la una oarecare, ci la St. Albans, un liceu pentru fete. Regula şcolii spunea că şi băieţii o pot urma, însă doar până la vârsta de 10 ani. Stephen Hawking a fost carcaterizat drept "un elev bun, dar nu excepţional".

A vrut matematică, a ales fizică

Când a fost rugat să numească o persoană care l-a inspirat în toată acea perioadă, a vorbit despre profesorul de matematică. Tatăl său l-a vrut la Oxford, acolo unde studiase el, însă în vremea aceea nu aveau specializare în matematică, ceea ce îşi dorea Stephen.

În cele din urmă, a acceptat rugăminţile tatălui, dar se specializează în fizică. L-au cucerit studiile despre teoriile termodinamicii, ale relativităţii şi despre mecanica cuantică. Profesorii spuneau că nu avea prea multe cărţi şi că nu lua notiţe, "mintea lui era complet diferită de cea a colegilor săi".

La un examen oral de trecere dintr-un an în celălalt, profesorii şi-au dat seama de capacităţile extrordinare pe care le are studentul Hawking: aveau în faţa lor un om mai inteligent decât majoritatea dintre ei.

"Multă lume mă întreabă cum mă simt având această boală"

Era leneş şi nu prea îi plăcea sportul, însă pe la 17 ani a observat că se întâmplă ceva ciudat cu corpul său. Începuse să scape lucrurile din mână şi nu îşi putea controla mişcările de fiecare dată. În 1963, la 21 de ani, i s-a spus că scleroza lateral amiotrofică îi va curma viaţa în câţiva ani. Însă a continuat ca un luptător. Mai mult, în aceeaşi perioadă s-a căsătorit şi a făcut trei copii.

Cu timpul, muşchii au cedat şi l-au ţintuit în scaunul cu rotile. "Multă lume mă întreabă cum mă simt având această boală. Încerc să duc o viaţă normală, să nu mă gândesc la condiţia mea sau să regret lucrurile pe care nu le pot face, care nu sunt foarte multe", spune Stephen Hawking.

Astrofizicianul îşi va sărbători împlinerea celor 70 de ani la serviciu. La Centrul pentru cosmologie teoretică de la Universitatea Cambridge, unde este director, va avea loc, mâine, un simpozion cu tema "The State of the Universe". Alături de Stephen Hawking, vor mai ţine prelegeri Kip Throen, unul dintre cei mai renumiţi fizicieni teoreticieni, şi Martin Rees, câştigător al premiului Nobel.

"Am învăţat să citesc la 8 ani şi am fost un elev leneş. Caietele erau neîngrijite, iar scrisul îi dispera pe profesori. Colegii m-au poreclit Einstein, probabil văzuseră că pot mai mult."
Stephen Hawking, astrofizician

Teorie de viaţă

Femeia, o ecuaţie cu mai multe necunoscute

În urmă cu câteva zile, cu ocazia apropierii aniversării de 70 de ani, fizicianul a dat un interviu pentru revista "New Scientist". Întrebat de reporter la ce se gândeşte cel mai des în timpul unei zile, Hawking a răspuns: "La femei. Sunt un mister complet!". Omul de ştiinţă a fost căsătorit de două ori.

Prima lui soţie a fost Jane Wilde, pe care a luat-o de nevastă în 1965. Au divorţat în 1990. Cu Jane a făcut trei copii. A doua oară s-a căsătorit la mijlocul anilor ’90, cu Elaine Manson, cea care i-a fost infirmieră. În 2000, asupra acesteia apar suspiciuni că l-ar fi agresat pe Hawking, după ce el a avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza unor tăieturi care i-au fost descoperite pe corp.

În timpul cercetărilor, fizicianul a refuzat să dea vreo declaraţie, iar ancheta nu a mai fost finalizată. "L-am văzut o dată cu un ochi vânăt şi l-am întrebat ce s-a întâmplat. Mi-a spus că s-a lovit de o uşă şi să nu mai zic", a povestit Manson pentru presa britanică. Cei doi au divorţat în anul 2006.

BOALA "LOU GEHRIG" 

Scleroza lateral amiotrofică atacă neuronii motorii, din creier şi din măduva spinării. Practic, muşchii se atrofiază .

Deşi mulţi se întreabă cum a putut trăi Stephen Hawking atâţia ani cu o boală incurabilă, care duce la pierderea totală a muşchilor şi care are o speranţă de viaţă de maximum opt ani, un neurolog român a lămurit misterul: fizicianul care va împlini mâine 70 de ani suferă de o formă mai uşoară a bolii, care îi permite să fie hrănit printr-un tub.

Un caz la 100.000 de persoane

Nici până în prezent nu s-au descoperit cauzele bolii şi, implicit, un tratament. Se manifestă prin atrofie musculară, adică pierderea treptată a muşchilor de la nivelul membrelor (în special de la nivelul mâinilor), limbii şi plămânilor. Bolnavul moare fie pentru că nu mai poate să se mai hrănească, fie pentru că se sufocă. Celulele neuromotorii, care se află în creier şi în măduva spinării, sunt afectate.

"Are o evoluţie progresivă, este o boală degenerativă, a cărei cauză nu se cunoaşte şi este una din puţinele boli în cazul căreia nu avem nici măcar o ipoteză. S-au încercat tot felul de proceduri mo­derne, care nu au dat rezultate. Masajul sau alte proceduri de fizioterapie pot încetini distrugerea muşchilor, iar în momentul în care pacientul nu mai poate mânca, se face gastrectomie (n.r-secţionarea stomacului), iar alimentele sunt introduse printr-un tub, cu o pâlnie specială", ne-a declarat prof.dr. Constantin Popa, medic neurolog la Institutul de Boli Cerebrovasculare din Bucureşti.

Limba atrofiată, mâini atârnate

Incidenţa bolii este extrem de scăzută- un caz la 100.000 de persoane. Este mai frecventă în Africa. Afectează în special persoane de vârsta mijlocie, iar speranţa de viaţă este şi ea scăzută-maximum 6-8 ani. În România, la marile institute neurologice, cum este Institutul de Boli Cerebrovasculare, din Bucureşti, ajung cam 12-15 pacienţi pe an.

"Oameni bine îmbrăcaţi, la costum, dar care atunci când deschid gura nu sunt în stare să scoată un sunet, pentru că au limba atrofiată, iar când îi deschizi la cămaşă, vezi cum stau mâinile atârnate. Sunt cazuri şi cazuri- unii nu mai respiră bine, alţii nu mai vorbesc. Acestea sunt cele mai grave situaţii. Am avut în decembrie un pacient, un bărbat de 40 de ani, care avea insule de atrofie la limbă: nu mai putea vorbi şi îl hrăneam direct prin trahee", mai spune neurologul Constantin Popa.

Starea de sănătate se agravează

Boala a început să-i atace şi muşchii feţei

Potrivit unor surse din anturajul lui Stephen Hawking, renumitul fizician, chiar dacă are sisteme sofisticate care îl ajută să-şi expună gândurile, se descurcă din ce în ce mai greu. Dacă în urmă cu 5-6 ani putea să transmită spre sintetizatorul care îi transformă textul în speech, 2-3 fraze într-un minut, în prezent, în acelaşi timp, "scrie" 2-3 cuvinte.

Acest lucru se întâmplă din cauza muşchilor feţei care au început să fie atacaţi tot mai agresiv de boală. Specialiştii care îl ajută să se exprime cercetează noi modalităţi de a-l ajuta pe Hawking să treacă peste aceste obstacole, care, altfel îi ţine creierul captiv într-un corp.

OPINIILE LUI HAWKING

Cum arată viitorul

"Intrăm într-o perioadă din ce în ce mai periculoasă. Populaţia şi utilizarea resurselor finite ale Pământului cresc exponenţial, odată cu abilitatea noastră tehnică de a schimba mediul în bine sau rău. Va fi dificil de evitat un dezastru în următorii 100 de ani, ca să nu vorbim despre următorii 1.000 sau un million. Singura şansă este extinderea în spaţiul cosmic."

Existenţa extratereştrilor

"Există o posibilitate destul de mare să găsim viaţă simplă pe alte planete, însă viaţa inteligentă e cu siguranţă o raritate."

Existenţa lui Dumnezeu

"Creierul e ca un computer care nu mai func­ţionează atunci când componentele sale se strică. Şi nu există rai sau viaţa de după moarte pentru computere stricate, sunt doar basme pentru cei care se tem de întuneric."

Filozofie şi ştiinţă

"De ce suntem aici sau de unde venim? Mulţi dintre noi nu-şi mai pun aceste întrebări. Dar aproape toţi ne întrebăm: De ce suntem aici şi de unde venim? Aceste întrebări sunt pentru filozofie. Filozofii nu au ţinut pasul cu descoperirile ştiinţifice, în special cu cele din fizică".

TOPUL TRIBUNULUI

Astrofizicianul îi toacă nervii lui Vadim

Într-o emisiune TV de cancan, tribunul Vadim Tudor a făcut un "top 10" cu oamenii care îl enervează prin prezenţele şi declaraţiile lor. După ce a dojenit-o pe "păreroloaga de serviciu" Monica Tatoiu şi pe un general de telecomunicaţii, pe locul 8 l-a trecut şi pe "Hawkingks" (n.r. Hawking).

"Acel om, bătut de Dumnezeu. Dacă l-a bătut Dumnezeu, trebuie să-l bată şi el pe Dumnezeu, să spună că nu există Viaţă de Apoi, că nemurirea sufletului şi poveştile despre Rai sunt inventate de cei cărora în copilărie le era frică să stea pe întuneric?", întreba retoric şeful Partidului România Mare, referindu-se la boala de care suferă omul de ştiinţă ca la o pedeapsă divină.

Apoi, după cum e cunoscut, Vadim Tudor i s-a adresat direct lui Hawking: "Domnu` Hawking, ţi s-a dus buhu’ că eşti cel mai inteligent de pe planetă. Eu te asigur că eşti cel mai imbecil om de pe planetă". Imediat, moderatorul a încercat să-l mai tempereze, însă Vadim a replicat imediat: "Hai, dom’ne, e pamflet!".



http://www.evz.ro
 
Nu ma pricep io la electrica, insa nu stiu ce o fi asa de greu sa bagi un stecher in priza. Si din ce vad io aici, inventiile astea nu stiu cat sunt de eficiente si ce autonomie dau ele. Par practice bateriile alea care se incarca la USB si moblilul care se incarca cu turbina aia, insa daca te tzine doar vreun minut de convorbire.... :D

Inventii care ar putea schimba alimentarea cu energie electrica


Inventii care ar putea schimba alimentarea cu energie electricaFoto: Arhiva
Cu siguranta vi s-a intamplat sa va chinuiti sa introduceti un stecher in priza, pentru ca nu reuseati sa identificati corect pozitia bornelor.

Ei bine, acest impediment poate fi dat uitarii de acum inainte, dupa ce s-a inventat priza in care stecherul poate fi introdus in orice pozitie.

Noua priza, proiectata de Suhyun Yoo, Eunah Kim si Jinwoo Chae, are o singura borna de contact, circulara, in loc de cele doua borne standard.

In interiorul bornei exista tot doua contacte, unul pe partea interioara a bornei, celalalt pe partea exterioara, care permit practic introducerea stecherului in orice pozitie, fara a face scurt-circuit.

O alta inventie care ar putea schimba modul in care alimentam cu energie electrica diverse aparate este bateria pe USB. Practic, aceasta este o baterie obisnuita, de forma celei AA, a carei legaturi intre cei doi poli se poate face si prin intermediul unui cablu USB.

Si dispozitivele de incarcare a telefoanelor mobile pot avea o alta fata. Acestea se pot incarca utilizand un dinam actionat de forta aerului, care roteste palele unui minivetilator in timp ce utilizatorul agita terminalul mobil.

Kineticel este o inventie multumita careia energia electrica este obtinuta ca urmare a balansarii unui carucior pentru copii. Pe scurt, parintii isi pot incarca bateriile pentru dispozitivele avute prin casa in timp ce isi leagana copiii.

Nu in ultimul rand, alte doua dispozitive de incarcare a bateriilor, care are la baza tot principiul dinamului, sunt cele de mai jos. Primul, permite incarcarea bateriilor prin invartirea in aer a unui dispozitiv special, iar al doilea este practic o "mini-maneta" ansamblata pe o baterie cu forma clasica.

Aceasta se incarca invartind, in sensul acelor de ceasornic, maneta care se "impacheteaza" pe baterie.

Daca vreit sa le si vedrti, aveti aici si poze: http://www.ziare.com/internet-si-te...imba-alimentarea-cu-energie-electrica-1143485
 
De regula ,avem obiceiul de a spune,"Ce te vaiti? o banala gripa. "dar uite ca poate face ravagii.



Gripa din 1918: cronica unui dezastru neanunţat

A fost cea mai devastatoare epidemie din istoria umanităţii. A lăsat în urma sa mai multe victime decât toate valurile de ciumă din perioada medievală. Spre deosebire de celelalte tulpini virale de gripă, care au secerat în special vieţile bătrânilor, ale copiilor şi ale persoanelor cu sănătatea precară, cumplita gripă spaniolă de la începutul secolului trecut şi-a luat tributul de vieţi omeneşti din rândul adulţilor tineri şi sănătoşi. Astăzi, când posibilităţile de răspândire a unui virus mortal de gripă sunt mult sporite de amploarea şi complexitatea mijloacelor de transport moderne, spectrul unei pandemii gripale comparabile cu cea declanşată în 1918, înspăimântă pe bună dreptate orice om.


Câte ceva despre virusurile gripale

Reamintit pe scurt şi cuprinzător, valurile de gripă care ne afectează în special la debutul sezonului rece sunt provocate de o serie de virusuri care atacă în primul rând sistemul respirator. Marea problemă cu aceste tipuri de virusuri rezidă şi astăzi în faptul că se transmit pe calea aerului şi sunt extrem de contagioase. O persoană infectată strănută, tuşeşte, vorbeşte, acţiuni în care transmite virusurile în aer, de unde sunt inhalate de persoanele din jur.
Epidemiile virale de gripă apar în fiecare an şi variază în funcţie de severitatea şi tipul de virus implicat.

Primele victime sunt, în general, copii, vârstnicii, femeile gravide, persoanele cu un sistem imunitar slăbit sau cele aflate în convalescenţă. Foarte sensibile la gripă s-au dovedit a fi şi persoanele suferinde de diabet, astm sau afecţiuni cardiace, pneumonie, infecţii ale sinusurilor şi urechii sau bronşită.



Moartea venise din Spania?

Astăzi, cercetătorii nu au stabilit foarte clar care a fost focarul iniţial al pandemiei de proporţii apocaliptice declanşată în anul 1918. Cunoscută şi sub denumirile generice de Gripă Spaniolă, Spanish Lady, Febra de trei Zile, Bronşită Purulentă, Sandfly Fever şi Blitz Katarrh, cumplita epidemie şi-a primit numele cel mai cunoscut după percepţia publică a severităţii virusului pe teritoriul spaniol.
Spania fusese o ţară neutră în Primul Război Mondial; prin urmare, veştile despre gripă şi consecinţele sale circulau liber, fără să fie afectate de nicio formă de cenzură.

Spre deosebire de transparenţa din Spania, în celelalte ţări europene prinse în vâltoarea războiului, precum Franţa, Germania şi Marea Britanie, presa primise ordin strict să blocheze orice informaţii despre numărul victimelor umane ale gripei, pentru a nu afecta cumva moralul şi combativitatea soldaţilor de pe front.

După cum aminteam, nu este foarte clar locul unde gripa spaniolă a făcut primele victime; unii istorici susţin că virusul ar fi venit din China, alţii că ar fi apărut în decursul lunii ianuarie 1918 în Haskel County, un obscur orăşel din Kansas.
Cel mai bine documentat caz rămâne, totuşi, cel din Fort Riley, tot în statul Kansas.
Pe data de 4 martie 1918, bucătarul de campanie Albert Glitchel avea să fie răpus de virusul de coşmar. Avea să fie prima victimă a gripei spaniole documentată în analele istoriei medicinei. Aveau să urmeze alţi 522 dintre camarazii săi, seceraţi de virus în zilele următoare.

În ciuda măsurilor de protecţie şi a încercărilor disperate de a izola virusul cu mortalitate nemaiîntîlnită, gripa se deplasa cu o viteză incredibilă. Pe 11 martie, acelaşi an, virusul intra nestingherit în New York.
Dezastrul avea să fie amplificat de decizia Statelor Unite de a se implica în Primul Război Mondial. Primii soldaţia americani trimişi să lupte în Europa aduceau cu sine un ucigaş care avea să facă mai multe victime umane decât însăşi prima mare conflagraţie militară a secolului trecut. Evident, autorităţile americane de atunci nu intenţionaseră să exporte dezastruosul virus în Europa, dar inevitabilul avea să se producă, deoarece unii soldaţi americani erau deja infectaţi, dar nu prezentau niciun simptom al bolii în momentul în care s-au îmbarcat spre Europa.

Aliaţii au adus, aşadar, virusul în Franţa, poarta de intrare a gripei spaniole în Bătrânul Continent. În luna mai, anul 1918, virusul începea să secere deja primii soldaţi francezi.
Cu o viteză neanticipată nici de către cei mai pesimişti medici, virusul se răspândea în aproape fiecare ţară europeană.

Extrem de contagioasă, gripa spaniolă urma să atingă cu o viteză record Rusia, China, India, Japonia, Africa şi chiar îndepărtatele Insule Tahiti şi Samoa, unde, în doar două luni, a ucis circa 20% din băştinaşi. Epidemia atinsese proporţii globale. Se transformase deja într-o pandemie cumplită, nemaivăzută...

Eforturi în van

Gripa spaniolă a lovit omenirea în două valuri succesive. Primul val a fost extrem de contagios, dar al doilea s-a dovedit a fi deopotrivă contagios şi mortal.

Spitalele au devenit curând neîncăpătoare sub asaltul numărului uriaş de pacienţi. În scurt timp, nu au mai putut să facă faţă milioanelor de cazuri. În faţa acestei catastrofe, autorităţile din toate ţările afectate de virus au luat decizia înfiinţării de uriaşe spitale de campanie, desfăşurate sub cerul liber, deoarece numărul persoanelor infectate era atât de mare, iar teama de molipsire atât de teribilă, încât victimele nu mai puteau fi tratate sub vreun acoperiş.

Pe lângă acest aspect, autorităţile s-au confruntat şi cu penuria de medici şi surori medicale, marea majoritate a acestor profesionişti fiind detaşaţi pe front.
Aflate în culmea disperării, spitalele, Crucea Roşie şi toate unităţile medicale existente la acea vreme au lansat repetate apeluri către voluntari.

Autorităţile din cadrul multor comunităţi au impus carantina generalizată, au ordonat tuturor cetăţenilor să poarte măşti de tifon şi au închis spaţiile publice precum unităţile de învăţământ, bibliotecile, teatrele şi stadioanele. Oamenii au fost instruiţi să nu-şi mai strângă mânile ca formă de salut, să stea pe cât posibil în propriile locuinţe, să se evite unii pe alţii.
La fiecare colţ de stradă erau amplasate afişe mari care-i îndemnau pe oameni să nu mai scuipe pe străzi, un obicei frecvent în acele vremuri, chiar şi în cele mai civilizate ţări.

A rămas celebru episodul în care pandemia a lovit New York-ul, iar tinerii din organizaţiile de cercetaşi aveau datoria să identifice cetăţenii care scuipau pe străzile metropolei, şi să le înmâneze un card de avertisment, avizat de municipalitate şi inscripţionat cu mesajul :
"You are in violation of the Sanitary Code. Next time you'll be seen, you will be expelled from New York City with no further explanation"...
Însă, după cum vom vedea mai departe, în ciuda măsurilor energice de protecţie şi limitare a răspândirii, gripa avea să facă victime umane de ordinul zecilor de milioane



Atunci când s-a pierdut numărătoarea morţilor

Victimele virusului gripei spaniole din anul 1918 aveau să sufere teribil. La doar câteva ore de la declanşarea primelor simtome specifice, caracterizate prin stare de slăbiciune extremă, oboseală generalizată, febră şi dureri de cap, culoarea pielii victimelor căpăta o ciudată culoare albăstrie. Câteodată, neobişnuita culoare albastră a pielii devenea atât de pronunţată, încât medicilor le era imposibil să determine culoarea iniţială a pielii pacientului. Gripa provoca accese de tuse atât de puternice, încât unii pacienţi sufereau rupturi ale muşchilor abdominali. La fiecare tuşitură, o spumă roşiatică din sânge şi salivă ţâşnea pur şi simplu din gura şi nasul celor infestaţi.

Spre final, pacienţii începeau să sângereze şi din urechi, vomitau tot mai frecvent, iar în unele cazuri se instala şi incontinenţa urinară.
Al doilea val al pandemiei a fost atât de sever, încât majoritatea victimelor mureau la câteva ore după ce prezentau primele simptome.

Cei care aveau organisme mai puternice rezistau o zi, maximum două.
Disperaţi, milioane de oameni au încercat remedii naturiste de prevenire a virozelor, precum consumul sporit de ceapă, purtatul non-stop al unui cartof curăţat de coajă în buzunar sau ataşarea de gât a unul săculeţ cu o bucată de camfor.
Niciuna dintre aceste metode de prevenţie nu s-a dovedit eficientă în faţa violenţei celui de-al doilea val al pandemiei.

Numărul incredibil de mare al morţilor a dus la situaţia în care cei vii nu mai pridideau cu îngroparea sau incinerarea cadavrelor. La morgi, cadavrele au trebuit să fie înghesuite pe holuri şi coridoare.
Nu existau îndeajuns de multe coşciuge şi nici oameni care să sape imensele gropi comune. Crematoriile lucrau non-stop, la foc continuu, la propriu şi figurat...
Conform studiilor jurnalistei Gina Kolata, gripa spaniolă a ucis mai mulţi soldaţi americani decât bătăliile Primului Război Mondial, în sine. Pe baza datelor istorice, se estimează că 36% din efectivele armatei americane au fost decimate de virus, iar nu mai puţin de 40% dintre puşcaşii marini americani au pierit de gripă, nu de gloanţele şi obuzele inamice.

Chiar şi preşedintele american Woodrow Wilson (1856-1924) a contractat virusul în anul 1919, pe când negocia Tratatul de la Versailles, care a dus la încheierea Primului Război Mondial. Un moment important din istoria acestei pandemii este reprezentat de data de 11 noiembrie 1918, când, în urma unui armistiţiu care a grăbit sfârşitul războiului, mii de soldaţi americani purtători de virus s-au întors acasă din Europa. La sosire, au fost, bineînţeles, îmbrăţişaţi şi sărutaţi de rude şi prieteni.

Aceste gesturi de efecţiune aveau să provoace însă un nou val local de epidemie. Cu toate că acest al treilea val nu a atins gravitatea celui de-al doilea, a provocat totuşi mai multe victime decât primul val.
Gripa spaniolă a lovit omenirea mai puternic decât orice altă catastrofă anterioară. Mai mult decât atât, virusul gripal a generat şi valul de encefalită letargică din anul 1920.

Pandemia s-a încheiat oficial în decembrie 1920. Acoperise aproape toată planeta, de la Arctica la insulele izolate din Pacific. Nu se cunoaşte cu exactitate numărul victimelor, dar cercetătorii estimează că a secerat între 50-100 milioane vieţi, posibil chiar mai multe, ţinând cont că multe victime nu au fost raportate.

Virusul a infestat circa 500 milioane persoane, adică o treime din populaţia totală a planetei.
Într-un studiu publicat în periodicul Cinical Infectious Diseases, cercetătoarea Karen Starko avansează teoria conform căreia administrarea de aspirină în exces ar fi contribuit substanţial la creşterea numărului de victime. Starko sugerează că valul fără precedent de "otrăviri" cu aspirină a fost amplificat de situaţia medicinei de atunci.

Odată cu dispariţia patentului pentru aspirină, deţinut până atunci de compania Bayer, celelalte companii farmaceutice s-au grăbit să facă profit şi să producă uriaşe cantităţi de aspirină, un medicament care până atunci nu era la îndemâna oricui. Situaţia a coincis cu pandemia de gripă spaniolă, iar simptomele intoxicării cu cantităţi mari de aspirină nu erau cunoscute la aceea vreme. Ipoteza nu este acceptată de toţi specialiştii.

Cu toate acestea, la vremea respectivă, cumplita gripă a trecut cumva, mai puţin observată decât ne-am fi aşteptat.
La începutul secolului trecut, boli precum difteria, holera, febra tifoidă, febra galbenă şi bolile de nutriţie făceau multe victime, fiind cumva o concurenţă constantă pentru gripa spaniolă. Războiul Mondial, desfăşurat în paralel cu gripa, a avut efecte distrugătoare mult mai vizibile decât ale gripei.

Un alt factor care a trecut relativ repede gripa spaniolă în uitarea colectivă a supravieţuitorilor a fost acela referitor la victimele sale, în principal tineri şi adulţi. Victimele gripei erau cumva "uitate" comparativ cu morţii căzuţi pe front. De când lumea, eroii căzuţi în războaie sunt o prezenţă mai pregnantă în memoria colectivă a oamenilor, comparativ cu victimele secerate de molime sau morţi accidentale.
Apoi, după război, economiile şi industriile ţărilor afectate se aflau într-un proces de evoluţie uriaşă şi rapidă.

Omenirea începea să se bucure de marile descoperiri tehnologice. Motorul cu ardere internă, avionul, epoca cinematografului, jazz-ul şi moda, revigorarea industriei şi agriculturii, avântul fără precedent pe care-l luau medicina şi industria farmaceutică au făcut ca ecourile sumbre ale gripei spaniole să se stingă de la sine. Războiul se sfârşise, iar oamenii erau nerăbdători să se bucure de viaţă, distracţie şi avantajele incipientei societăţi de consum.

O altă pandemie de gripă de proporţii, mult mai modeste, avea să lovească omenirea între anii 1957-1958. A secerat 2 milioane de vieţi omeneşti în întreaga lume, dintre care 70.000 în Statele Unite. Ultima pandemie de gripă a secolului XX a avut loc în sezonul de iarnă dintre anii 1968-1969 şi a ucis circa 1 milion de oameni.

Astăzi, când căile de propagare a unui virus pandemic mortal sunt mult mai eficiente decât cele din anul 1918, spectrul apariţiei şi răspândirii unei tulpini virale capabile de efectele devastatoare ale gripei spaniole dă fiori nu doar miliardelor de oameni din prezent, ci şi experţilor, care studiază şi caută continuu noi şi noi metode de contracarare a celor mai periculoase virusuri.


http://www.descopera.ro
 
Daca in cazul viziunilor vorbim despre perceptii imaginare a unor fapte, daca in cazul previziunilor ne bazam mai mult pe intuitie, ghiceala, mai mut decat pe rationament, in cazul predictiilor vorbim mai mult de ratiune in anticiparea unor actiuni viitoare. Ne-o demonstreaza foarte bine John Elfreth Watkins (culmea, tot inginer, dar unul zdravan la cap :D), predictiile sale vechi de 100 de ani fiind destul de exacte. S-a mai inselat si el , ca om e, insa pe ansamlu ele sunt o reusita.

Predictii mai vechi de 100 de ani care s-au adeverit


Predictii mai vechi de 100 de ani care s-au adeveritFoto: The Sun

Un inginer american a facut mai multe predictii in anul 1900, despre cum va arata lumea in anul 2000. Spre uimirea contemporanilor nostri, multe dintre acestea s-au adeverit.

Americanul John Elfreth Watkins s-a lansat in mai multe previziuni si a tintit urmatorul secol, al XX-lea. In decembrie 1900, el a publicat un articol intr-o revista americana pentru femei, intitulat "What May Happen in the Next Hundred Years" (Ce s-ar putea intampla in urmatorii o suta de ani - n .red.), transmite BBC.

El si-a inceput articolul spunand ca "aceste profetii pot parea ciudate, aproape imposibile", adaugand ca s-a consultat cu "cele mai mari institutii de stiinta si invatamant" ale tarii.

Predictiile inginerului american au facut valuri pe Twitter, iar unele dintre aceste previziuni sunt de-a dreptul remarcabile.

Printre lucrurile pe care Watkins le-a prevazut si s-au adeverit se numara fotografiile digitale color, pe care le-a prevazut cu exactitate, ca "vor aparea in ziare la o ora dupa ce au fost facute", indiferent de locul de pe Planeta in care vor fi facute.

Telefoanele mobile care vor permite conversatii intre persoane din orice loc de pe Pamant, dar si televiziunea, prin care "oamenii vor vedea ce se intampla in lume, vor vedea imagini pe ecrane conectate la camere, la mii de kilometri distanta", reprezinta inventii prevazute de inginerul american.

Cresterea medie in inaltime a americanilor cu 5-6 centimetri s-a petrecut intocmai in ultimul secol, dar si numarul aproximativ de locuitori ai Statelor Unite ale Americii a fost prezis corect de Watkins.

Legumele crescute in sera, datorate "transformarii iernii in vara si noptii in zi de catre fermieri" si folosirii curentului electric in acest sens, impreuna cu mancarurile semi-preparate "care vor putea fi cumparate din magazine asemanatoare brutariilor", dar si fructe mai mari "care vor fi mancate de stra-stranepotii nostri" sunt cateva dintre predictiile referitoare la alimente pe care inginerul le-a facut si s-au adeverit.

"Forturi uriase pe roti", "trenuri care se vor deplasa cu viteze de trei kilometri pe minut si trenuri expres care vor calatori cu viteze de 230 de kilometri pe ora", adica tancurile si trenurile de mare viteza de astazi sunt inovatii ale tehnologiei pe care Watkins le-a imaginat in anul 1900.

Alte previziuni care s-au adeverit sunt incalzirea centrala, aerul conditionat, masinile ieftine, speranta medie de viata de peste 50 de ani, educatie universitara gratuita si transportul refrigerat al mancarii.

Cu toate acestea, inginerul american s-a inselat in privinta unora dintre previziunile lansate la inceputul secoului XX. Astfel, literele C, X sau Q nu au disparut din alfabet, asa cum a spus americanul, oamenii nu merg in medie 15 kilometri pe zi, masinile inca se afla in marile orase ale lumii, iar tantarii, mustele si gandacii nu au disparut in totalitate, asa cum credea Watkins.

John Elfreth Watkins a trait intre anii 1852 si 1903. A fost un inginer feroviar care a suferit un accident in anul 1873, in urma caruia a devenit functionar al Cailor Ferate Pennsylvania, iar in 1885 a devenit angajat al Muzeului National al SUA.

http://www.ziare.com/magazin/inedit/predictii-mai-vechi-de-100-de-ani-care-s-au-adeverit-1144491
 
Hehe, interesanta inventia celor de la Samsung.


Termopanul apartine istoriei: Samsung lanseaza geamul cu touch-screen - video
Foto:clubic.comCel mai nou concept al companiei Samsung isi propune reinventarea ferestrei, Smart Window fiind un ecran touch transparent cu multiple functionalitati.

Ecranul LCD transparent are acces la Internet si permite servicii precum starea vremii sau Facebook, noteaza cnet.

Deasemenea, ori de cate ori peisajul este mohorat, il putem schimba dupa bunul plac cu o imagine exotica deosebita.

Dimpotriva, daca este foarte insorit afara, touch-screenul permite, printr-o simpla atingere, "tragerea jaluzelelor".

 
Mie imi pare mai la indemana sa pastraam zonele verzi, dar daca si molecula asta ajuta, cu-atat mai bine .

Molecula minune care poate salva Terra de la incalzirea globala (Video)


Intermediarii sau biradicali Criegee, prezisi inca din 1949 de chimistul german Rudolf Criegee, au fost izolati si masurati de catre un grup de cercetatori, folosind radiatia laser.

Acesti biradicali Criegee sunt resturi de molecule care se formeaza in atmosfera Pamantului, atunci cand stratul de ozon reactioneaza cu hidrocarburi gen alchene, si sunt capabili sa neutralizeze poluanti ca dioxidul de azot si dioxidul de sulf, substante responsabile de incalzirea globala, scrie Livescience.

Urmatoarea era glaciara, nu mai devreme de anul 3500

Cercetatorii au folosit o noua metoda pentru a crea intermediari Criegee in laborator, descoperind faptul ca reactiile cu poluanti pot produce aerosoli, particule minuscule care reflecta radiatia solara inapoi in spatiul cosmic, mult mai rapid decat se estimase anterior, fapt care ar conduce la o racire a Terrei.

Avand in vedere ca aproximativ 90% din alchenele din atmosfera care produc acesti intermediari provin de la ecosistemele de pe Terra, rezultatele sugereaza ca schimbarile climatice sunt mult mai eficiente decat se stia pana in prezent.

Meritul apartine unui cercetator de la Universitatea Manchester, din Marea Bruitanie, Carl Percival, ajutat de colegii de la Universitatea Bristol si cei de la Laboratoarele Nationale Sandia, care a concluzionat faptul ca biradicalii Criegee accelereaza formarea in atmosfera a sulfatilor si nitratilor, ducand la formarea de aerosoli, deci a norilor.

Oceanele incetinesc incalzirea globala

Este, de fapt, un punct important de plecare in cautarea de solutii de racire a planetei, concluzia studiului fiind ca mentinerea zonelor verzi va conduce la stoparea incalzirii globale. Pentru producerea acestor biradicali nu este nevoie de lumina solara, fiind substante eliberate in atmosfera in mod natural de catre plante.

George Marston, de la Universitatea din Reading din Marea Britanie, considera ca este surprinzatoare viteza reactiei, considerand ca studiul acestor compusi ar avea implicatii profunde pentru intelegerea oxidarii atmosferice cu impact imediat asupra climei Pamantului.

http://www.ziare.com/mediu/incalzir...-terra-de-la-incalzirea-globala-video-1144965

 
Se zice ca femeia este fargila ca ar depinde de barbat ,ete ca nu :P Poate fi dura ca acesta .



Amazoanele din Dahomey – cele mai temute femei din istorie .

Povestea amazoanelor, femei neînfricate care luptau cu dârzenie până la ultima, este una dintre cele mai cunoscute din mitologia greacă. În Iliada acestea purtau supranumele de Antianeirai („cele care luptă ca bărbaţii”), iar unele poveşti susţineau că ele şi-ar fi tăiat un sân pentru a putea folosi mai uşor arcul şi suliţele. Mitul amazoanelor a dăinuit peste milenii, deşi istoria nu a confirmat existenţa lor. Puţini cunosc însă povestea veritabilelor amazoane: cele din Dahomey. Armata femeilor războinice din vestul Africii a terorizat această regiune a continentului negru timp de mai bine de 150 de ani, de-a lungul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea.

Dahomey, regatul amazoanelor

Regatul Dahomey a fost întemeiat în secolul al XVII-lea în zona în care astăzi se găseşte statul Benin, mărginit la vest de Togo şi la est de Nigeria.

Femeile războinice cunoscute astăzi drept "amazoanele din Dahomey" se trag dintr-un grup ce avea ca ocupaţie de bază vânătoarea de elefanţi: gbeto. Acesta a fost fondat în timpul domniei regelui Wegbaja, în primul secol de existenţă al regatului Dahomey.

În secolul al XVIII-lea, aceste femei începuseră să joace rolul de gărzi ale palatului regal, având totodată misiunea de aplicare a edictelor emise de rege, însă nu beneficiau de un antrenament special. În Dahomey, niciun bărbat (cu excepţia eunucilor) nu avea voie să pătrundă în palatul regal după asfinţit, prezenţa acestora în clădirea regală fiind redusă chiar şi în timpul zilei. Eunucii şi femeile jucau rolul de paznici ai palatului.

Sub conducerea regelui Agadja, care a domnit între 1708 şi 1740, numeroase femei au fost încorporate în armata regală, pentru ca aceasta să pară mai numeroasă, intimidând astfel adversarii. În ciuda faptului că ele nu erau dotate cu arme, purtând doar steaguri, au impresionat prin curajul lor, câştigând astfel încrederea regelui. Acesta a luat decizia de a le include într-un corp de elită al armatei, iar încrederea sa avea să fie răsplătită prin victoria obţinută în lupta pentru cucerirea regatului Ouidah. Amazoanele din Dahomey au jucat un rol important în această victorie cheie, prin care regele obţinea un oraş pe coasta Atlanticului. Accesul direct la ocean i-a permis regelui să câştige mulţi bani din comerţul cu sclavi.

Succesorii lui Agadja au dus mai departe obiceiul folosirii amazoanelor în luptă, sporind cu timpul numărul acestora. În jurul anului 1830, gardienii palatului au început să fie transformaţi într-o forţă armată. Decizia a fost luată de Regele Guézo în scopul întăririi forţelor sale, deoarece regatul intra în numeroase conflicte cu adversari ce deţineau armate mai numeroase. În timpul domniei lui Guézo, numărul amazoanelor a crescut de la 600 la 6.000.

Joseph Adrien Djivo, autorul cărţii "Guézo: la rénovation du Dahomey", relatează modul de gândire al amazoanelor din armata regală: "Cele care se întorc din război fără a fi cucerit trebuie să moară. Dacă ne retragem din luptă, viaţa noastră este la dispoziţia regelui. Orice oraş atacăm trebuie cucerit, dacă nu, trebuie se ne îngropăm în ruinele sale. Guézo este regele regilor, iar cât timp trăieşte nu avem de ce să ne temem. Guézo ne-a dat din nou naştere. Suntem soţiile, fiicele, soldaţii lui. Războiul este ocupaţia noastră, războiul ne îmbracă şi ne hrăneşte".

Trăind cu un singur scop: acela de a ucide pentru rege

Femeile-soldat din Dahomey au fost supranumite "amazoane" de către primii europeni care au pătruns în regiune, iar aceste trupe de elită ale regatului îşi meritau cu prisosinţă supranumele. În limba fon, cea vorbită de locuitorii din Dahomey, amazoanele purtau numele de mino, însemnând "mamele noastre".

Amazoanele din Dahomey erau antrenate de mici cu un singur scop: să devină luptătoare de elită. Încă din primii ani de viaţă, acestea erau antrenate să mânuiască arme, să fie puternice, rapide şi să reziste la durere. Printre metodele folosite pentru călirea trupului se numărau săriturile peste ziduri din ramuri de acacia acoperite cu spini sau expediţiile de durată lungă prin junglă, fără niciun fel de provizii.

Conform relatărilor exploratorilor europeni, armata feminină organiza simulări ale bătăliilor în cadrul ceremoniilor regale, iar talentul femeilor în luptă îl depăşea pe cel al bărbaţilor din armata dahomiană. De asemenea, copilele crescute pentru a deveni soldaţi erau supuse unui antrenament intens de desensibilizare încă de mici.

Tinerele fete care nu participaseră încă la lupte erau testate în cadrul acestor ceremonii. Un ofiţer naval francez, Jean Bayol, a fost martorul unui astfel de eveniment în decembrie 1889. Bayol a povestit cum o fată "care nu omorâse încă pe nimeni" a fost dusă în faţa unui prizonier capturat recent. Francezul povesteşte cum fata a păşit veselă spre prizonier şi i-a retezat capul din trei lovituri de sabie, pe care o ţinea cu ambele mâini. Cu ultima lovitură, a tăiat şi ultima bucată de ţesut care ţinea capul ataşat de corp, iar apoi a şters sângele de pe sabie şi l-a băut.

Toate femeile din armata regelui erau soţiile acestuia, însă denumirea era mai degrabă una formală, fiind de fapt o formă a unui jurământ de castitate. Nicio femeie din trupa amazoanelor nu avea voie să întreţină relaţii sexuale cu vreun alt bărbat, fiind în totalitate dedicate regelui, pe care îl idolatrizau.

În luptă, amazoanele din Dahomey erau lipsite de frică şi de milă, aruncându-se cu furie asupra inamicilor. Bărbaţii din armatele regatelor învecinate le considerau inamici de temut.

Amazoanele au făcut parte din armata statului Dahomey timp de mai bine de 150 de ani, reprezentând un sfert din forţele armate. În perioada de apogeu, în jurul anului 1850, armata amazoanelor număra 6.000 de femei-soldat.

Principalele arme folosite de către amazoane erau muschetele şi macetele, la care se adăuga un brici folosit pentru decapitarea victimelor (în acea vreme, cutuma din regiune era ca războinicii să se întoarcă acasă cu capetele şi organele genitale ale adversarilor).

Deşi majoritatea amazoanelor erau chiar din Dahomey la început, cu timpul femeile capturate din regatele vecine au devenit luptătoare în această armată. Toate amazoanele dovedeau o loialitate până la moarte faţă de rege. Relatările de epocă susţin că amazoanele se vedeau ca "bărbaţi", batjocorindu-i pe adversari cu apelativul de "femei".

La o paradă regală ce a avut loc în 1850, la care au participat peste 2.000 de femei din trupele regelui, una dintre acestea ţinut un discurs ce începea cu următoarea frază: "Aşa cum fierarul ia o bară de fier şi, cu ajutorul focului, o transformă, aşa şi noi ne-am schimbat felul de a fi. Nu mai suntem femei, suntem bărbaţi".

Relatările coloniştilor europeni

Primii europeni martori la o bătălie purtată de femeile din armata statului Dahomey au fost misionarii care trăiau în Abeokuta. Acest oraş, situat astăzi în Nigeria, a fost atacat în 1851 şi 1864 de către forţele regatului Dahomey. În ciuda faptului că armata din Dahomey a pierdut ambele bătălii, din relatările lăsate în urmă de misionarii din Abeokuta reiese că femeile luptau cu semeţie şi înverşunare, fiind singurele detaşamente ale invadatorilor care au reuşit să penetreze zidurile de apărare ale oraşului.

Richard F. Burton, un explorator britanic care a vizitat regatul Dahomey în 1863, i-a dat acestuia supranumele de "Sparta neagră". Asemănările văzute de exploratorul britanic constau în subordonarea individului faţă de stat (toţi bărbaţii din Dahomey erau sclavii regelui, iar toate femeile erau nevestele sale) şi în importanţa armatei.

Cele mai detaliate relatări vin dinspre ultimii europeni care au fost martori ai luptelor armatei amazoanelor din Dahomey: cei din armata franceză.

Primele conflicte cu interesele franceze din zonă au avut loc în 1889. În acel an, forţele din Dahomey au atacat un sat aflat sub dominaţie franceză. După ce şeful de trib şi-a liniştit sătenii, arătându-le invadatorilor steagul Franţei şi spunându-le că vor fi protejaţi de tricolor, comandatul forţelor din Dahomey i-a replicat: "Îţi place acest steag? Foarte bine, îţi va fi de ajutor". Îndată, acesta i-a făcut semn uneia dintre luptătoare, iar aceasta l-a decapitat pe şeful de trib cu o singură lovitură de sabie, aducând regelui din Dahomey capul acestuia înfăşurat în tricolorul francez.

Un an mai târziu, în 1890, regele Béhanzin a declarat război trupelor franceze. Ca de obicei, amazoanele din Dahomey se găseau în primele rânduri ale armatei sale. Iniţial, trupele franceze au ezitat să tragă în femei, însă după ce soldaţii din primele rânduri au simţit pe pielea lor forţa trupelor de elită a regelui Béhanzin, francezii şi-au revizuit atitudinea.

Relatările soldaţilor francezi menţionează ferocitatea cu care femeile din Dahomey luptau împotriva unei armate mult mai bine dotate.

După ce au pierdut mai multe bătălii în faţa luptătoarelor din Dahomey, francezii au apelat la întăriri din Legiunea Străină, cavaleria senegaleză şi trupe de artilerie. În cel de-al doilea război purtat împotriva regatului Dahomey, în 1892, francezii au învins, graţie superiorităţii tehnologice (un rol cheie jucându-l mitralierele).

Un membru al Legiunii Străine afirma că femeile din Dahomey erau "războinice ce luptă cu vitejie, mereu în faţa celorlalte trupe". "Sunt extraordinar de curajoase, extrem de disciplinate şi bine antrenate pentru luptă", scria admirativ francezul.

În ciuda calităţilor de care au dat dovadă, luptătoarele din Dahomey nu au putut face faţă armelor superioare deţinute de francezi. Cea mai mare parte a amazoanelor a pierit în cele 23 de bătălii purtate cel de-al doilea război. Chiar şi aşa, femeile au fost ultimele forţe ale regatului care s-au predat.

Ba mai mult, imediat după război temutele luptătoare au continuat să ucidă soldaţi francezi printr-o metodă inedită: se infiltrau printre prostituatele populare în rândul trupelor colonizatoare, aşteptau ca ofiţerii francezi să adoarmă, ca apoi să le taie beregata cu propria lor baionetă.

În 1894, Dahomey a devenit parte a Afrique occidentale française, federaţia ce cuprindea cele 8 colonii franceze din Africa. După victorie, francezii au ales alt rege, iar acesta a desfiinţat armata amazoanelor.

Multe dintre amazoanele care au supravieţuit luptelor contra francezilor au trăit până în 1960, când Dahomey şi-a obţinut independenţa. Ultima reprezentantă a celei mai temute armate feminine din istorie a fost descoperită de un istoric beninez în 1978 în satul Kinta. Aceasta s-a stins din viaţă un an mai târziu, la vârsta de peste 100 de ani. În aceeaşi lună în care a pierit ultima amazoană, noiembrie, Dahomey avea să devină Republica Benin, nume pe care îl poartă şi astăzi această ţară africană.



http://www.descopera.ro
 
VIDEO Mugur Ciubăncan, românul care a impresionat China .

Cântăreţul român de muzică pop Mugur Ciubăncan, originar din Maramureş, a reuşit să impresioneze publicul chinez şi să îşi construiască o carieră de succes în această ţară asiatică, după ce a decis ca repertoriul său să includă piese în dialectul mandarin.

Interpretul român, în vârstă de 29 de ani, căruia chinezii îi spun "Wei Hua", a vizitat China în urmă cu 11 ani. Deşi avea doar 18 ani pe atunci, el înregistrase deja două albume în România şi era invitat la numeroase emisiuni difuzate de posturile de televiziune româneşti. "Am făcut Şcoala de Arte din Bucureşti, unde aveam câţiva prieteni foarte buni din China. Le plăceau cântecele mele, iar mie îmi plăceau cântecele lor chinezeşti", a spus Mugur Ciubăncan.

A fost remarcat la karaoke

Spectacolul care i-a schimbat viaţa

A cântat pentru preşedinte

http://www.gazetaromaneasca.com/soc...iubncan-romanul-care-a-impresionat-china.html
 
Ati mai auzit de Antlantropa? Eu da, aseara la teveu.

Vom seca Marea Mediterana si vom crea Atlantropa - planuri din 1920

Ideea apartine unui arhitect si a luat nastere in anii 1920. Barbatul a ramas in istorie pentru planul sau radical. Schema desenata de el arata cum Marea Mediterana devenea un nou continent

Architectul Hermann Soergel a avut o idee zguduitoare pentru acea epoca: De ce sa nu prelungim uscatul Europei, desecand Marea Mediterana? Totul facea parte din planul sau de a pune bazele unei noi civilizatii.

Iata cum arata harta proiectului sau de geo-inginerie. Avea de gand sa creeze canale care sa duca apa necesara in desertul Sahara:

Planul sau maiastru avea la baza un dig imens pe care urma sa-l construiasca in dreptul stramtorii Gibraltar. In mintea omului, daca s-ar fi intrerupt comunicarea dintre apele Atlanticului si cele ale Mediteranei, atunci totul ar fi fost posibil. Adica Mediterana s-ar fi transformat intr-un lac imens, mai usor de drenat si desecat.

Evident, barajul ar fi insemnat o multime de hidrocentrale care ar fi generat curent electric pentru toata lumea. Surprinzator era faptul ca Soergel avea de gand scada nivelul marii cu 200 de metri si sa "colonizeze" fundul marii in decursul deceniilor viitoare.

Atlantropa creata astfel, urma sa aiba o suprafata de 660.000 de kilometri patrati - adica echivalentul teritoriilor Italiei si Germaniei la un loc.

Planurile arhitectului au ramas, ca multe alte idei din epoca sa, intre paginile unor caiete care acum sunt studiate de catre cercetatori.

http://stirileprotv.ro/exclusiv-onl...-si-vom-crea-atlantropa-planuri-din-1920.html
 
Dar de Gondwana ati auzit? =)) ca sa fiu in ton cu Angela

gondwan.jpg


Dupa ce cu ani in urma informatiile de presa au adus in discutie Atlantida, o lume disparuta despre care Platon vorbise pentru prima oara in doua din dialogurile sale, Timaios si Critias, iata ca acum o recenta stire pomeneste despre stravechiul super-continent Gondwana, cel care domina planeta, reunind toate continentele care exista astazi in emisfera sudica, adica America de Sud, Africa, Australia, insula Madagascar si Antarctida, candva, cu mai multe milioane de ani in urma, in timpul Cretacicului.

Daca despre pozitia geografica a Atlantidei parerile sunt in continuare impartite, in legatura cu Gondwana, exista doar teoria unanim acceptata, cea a derivei continentelor, conform careia, la inceputuri, uscatul era format dintr-un singur continent inconjurat de oceanul planetar. Ulterior, ca urmare a fortelor centrifuge produse de rotatia Pamantului si a intensei activitatii vulcanice, acesta s-a fragmentat, emisfera nordica fiind dominata de super-continentul Pangaea, iar cea sudica de Gondwana.

In privinta Gondwanei, noutatea cea mai recenta este adusa la cunostinta de o echipa de cercetatori australieni, care, explorand la bordul unui sumersibil de supraveghere, timp de trei saptamani, o zona din Oceanul Indian, a ajuns la concluzia ca au descoperit fragmente din stravechiul Gondwana. Mai exact, cercetarea a vizat explorarea in luna octombrie a anului trecut, a unor "insule" scufundate, mai exact doua, necunoscute pana acum, aflate pe fundul oceanului in apele internationale, undeva la aproximativ 1.600 km de coasta vestica a Australiei. Aceste insule scufundate contin fosilele unor vietuitoare obisnuite sa traiasca in ape putin adanci, ceea ce inseamna ca acele stanci se aflau, la un anumit moment, la nivelul marii sau chiar deasupra marii, a explicat Jo Whittaker, geofizician la Universitatea din Sydney, care a facut parte din misiunea de explorare. Desi insulele ar fi putut fi create de o activitate vulcanica, cercetatorul australian respinge aceasta posibilitate, Jo Whittaker fiind convinsa insa ca aceasta descoperire ar putea sa ii ajute in viitor pe specialisti sa inteleaga mai bine felul in care Gondwana s-a rupt, dand nastere Australiei, Antarcticii si Indiei, in urma cu 80-130 de milioane de ani.

Mai mult, cercetatoarea australiana are de gand sa studieze in continuare deriva Indiei mai intai spre nord-vest, apoi spre nord, deoarece partea de nord-est a peninsulei indiene, in trecut unita cu Australia, s-a ciocnit de Eurasia, dand nastere muntilor Himalaya. Cercetarile urmeaza sa fie aprofundate deoarece pentru oameni de stiinta inca nu este limpede care era locul exact in care se gaseau aceste continente. "Oceanul Indian oriental este una dintre zonele lumii oceanice cel mai putin explorate in termeni tectonici", mai spunea Jo Whittaker.

Fragmentele despre care este vorba sunt practic niste esantioane de granit care au fost recoltate de pe faleza uneia dintre "insule", la o adancime de 2.000 de metri sub nivelul marii. Ele ar trebui insa, mai intai, datate, un lucru nu foarte simplu chiar daca nu insurmontabil. Pana la datele exacte, oamenii de stiinta estimeaza deja ca aceste roci au o vechime mai mare decat se credea initial. Pentru o datare exacta este nevoie si de o munca de comparare.

In primul rand, esantioanele granitice vor trebui comparate cu mostre recoltate de pe coasta de vest a Australiei, pentru a determina zona in care continentul Gondwana s-a spart in bucati. Apoi ar fi fost interesant pentru stiinta daca rocile descoperite de australieni ar putea fi comparate cu esantioane din India, dar acest lucru nu este posibil deoarece "zona de fractura s-a prabusit in momentul formarii muntilor Himalaya", asa cum a explicat cercetatoarea australiana.

Dr. Jacqueline Halpin de la Universitatea din Tasmania este de parere ca esantioanele de roca granitica prelevate din zona cercetata ar putea avea o vechime de miliarde de ani. Deocamdata parerile individuale urmeaza a fi sustinute de cercetari mai amanuntite. Asa incat, cu toate aceste necunoscute, mai numeroase decat cele cunoscute recent descoperite, este important ca interesul cercetatorilor se indreapta acum dincolo de Atlantida, direct spre Gondwana.

GEORGE CUSNARENCU

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9195/20/
 
Misterul din spatele mişcării pe care o faci şi tu foarte des. De ce este contagioasă şi ce o provoacă



Oamenii de ştiinţă italieni au rezolvat misterul căscatului contagios. Ei spun că este vorba despre un mod în care transmitem anumite emoţii celor din jur. Cu cât suntem mai apropiaţi de cel care cască, cu atât este mai sigur că ne vom molipsi.

O sută de persoane au luat parte la un studiu care caută să rezolve enigma căscatului contagios. Studiul a durat mai bine de un an şi a arătat că, atât în cazul oamenilor, cât şi în cel al animalelor, reacţia la căscat era diferită.

Relaţiile dintre indivizi influenţează foarte mult reacţiile corpului la anumite emoţii.

Savanţii italieni spun că reacţionăm diferit atunci când suntem în prezenţa unei persoane cunoscute. De aceea căscatul contagios apare mai des când suntem în familie sau cu prietenii.

Descoperirile făcute de savanţii italieni pot fi folosite în tratarea anumitor boli mintale.


http://www.antena3.ro/stiinta/miste...este-contagioasa-si-ce-o-provoaca-152689.html
 
E lesne de inteles ca inteligenta si cunostintele acumulate il fac pe om sa se manifeste diferit in diverse situatii.Incapacitatea de a intelege ,de a renunta la prejudecati ,duce la rasim, anarhie,proteste cu cereri absurde de multe ori.


Prejudecăţile apar ca urmare a nivelului scăzut de inteligenţă


Noi cercetări indică faptul că rasiştii şi, în general, oamenii care au prejudecăţi au un coeficient de inteligenţă scăzut.

Conform unui nou studiu realizat de specialiştii de la Universitatea din Ontario, Canada, un copil care are un nivel scăzut de inteligenţă îşi va menţine prejudecăţile şi atunci când va deveni adult. Se pare că adulţii cu un coeficient de inteligenţă scăzut au tendinţa de a-şi însuşi ideologii sociale conservatoare. Aceste ideologii impun rezistenţă la schimbare, atitudine care contribuie la apariţia şi menţinerea prejudecăţilor.

Studii anterioare au descoperit legătura dintre nivelul scăzut al educaţiei şi existenţa unor prejudecăţi puternic înrădăcinate. Prin urmare, cei de la Universitatea din Ontario au ales să analizeze două cercetări mai vechi, centrate pe cetăţeni din Marea Britanie.

Una a monitorizat un grup de copii britanici încă de la naşterea lor, în martie 1958, iar cealaltă a urmărit evoluţia unor copii născuţi în 1970. Când aceşti copii au împlinit 10-11 ani, specialiştii le-au măsurat nivelul de inteligenţă, iar mai apoi, la maturitate, în jurul vârstei de 30 de ani, ei au fost supuşi unor teste pentru măsurarea gradului de conservatorism social şi rasism. Analizând aceste date, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că nivelul scăzut al inteligenţei din copilărie este asociat cu existenţa unor concepţii rasiste în perioada maturităţii.

Cu toate acestea, Gordon Hodson, coordonator al studiului, a subliniat faptul că, în ciuda acestei legături dintre inteligenţa scăzută şi conservatorism social, nu trebuie să credem că toţi liberalii sunt inteligenţi şi toţi conservatorii, proşti.

Într-un alt studiu, realizat în Statele Unite, Hodson şi colegul său Busseri au comparat 254 de persoane care aveau acelaşi nivel de educaţie, dar care înregistrau diferite niveluri ale capacităţii de a gândi abstract. Astfel, ei au aflat că şi homofobia apare ca rezultat al unor slabe capacităţi de raţionament abstract.

Înţelegerea rasismului şi a originii sale i-ar putea ajuta pe oamenii de ştiinţă să elimine astfel de prejudecăţi din mentalul colectiv. În prezent există programe anti-prejudecăţi care mizează pe informare şi încearcă să îi incurajeze pe participanţi să vadă lucrurile din punctul de vedere al "celorlalţi". Cu toate acestea, autorii studiului cred că acest exerciţiu mental se dovedeşte prea dificil pentru persoanele cu nivel scăzut de inteligenţă şi cred că ar fi nevoie de o abordare diferită: programele ar trebui să pună accentul pe ceea ce "simt" oamenii cu prejudecăţi, decât pe raţionamentele lor.

Sursa: Live Science


http://www.descopera.ro/dnews/9182786-prejudecatile-apar-ca-urmare-a-nivelului-scazut-de-inteligenta
 
Spre rusinea mea habar nu aveam de Hypatia din Alexandria si ce hram a purtat ea.:D: dar cum " niciodata nu-i prea tarziu.....iata date despre ea.

Hypatia din Alexandria - întâia mare matematiciană a lumii antice Galerie

În anul 370 e.n. s-a născut cea mai mare minte feminină a antichităţii şi totodată prima matematiciană din istorie: Hypatia. Frumoasă, inteligentă şi foarte respectată într-o perioadă în care femeile din Alexandria nu puteau pătrunde în înalta societate, Hypatia a fost cea mai cunoscută gânditoare a lumii antice. Simbol al ştiinţei şi al gândirii independente, Hypatia avea să-şi găsească sfârşitul în circumstanţe tragice, după ce a refuzat să se supună dogmelor religioase.

Crescând alături de geniile Alexandriei

Hypatia era fiica lui Theon, unul dintre cei mai educaţi bărbaţi din întreaga Alexandrie. Acesta era astronom şi matematician, profesor la Universitatea din Alexandria şi un gânditor renumit în întreaga regiune, astfel că Hypatia a crescut într-un mediu propice dezvoltării intelectuale.

Theon era adeptul unei educaţii complete, atât fizice, cât şi intelectuale, dorind ca singurul său copil să devină "un om complet". Astfel, Theon a învăţat-o pe Hypatia tot ce ştia despre matematică, ştiinţă şi religie, dar a încurajat-o totodată să dedice mult timp sporturilor, precum alergarea şi căţăratul.

Theon a învăţat-o pe Hypatia să aibă mereu mintea deschisă, neîngrădită de vreun sistem religios care să nu-i mai permită să descopere adevăruri ştiinţifice. "Rezervă-ţi dreptul de a gândi, căci chiar şi a gândi greşit e mai bine decât a nu gândi deloc", i-ar fi spus Theon fiicei sale.

În copilăria Hypatiei, Theon a devenit conducătorul Universităţii din Alexandria, considerată la acea vreme cea mai importantă instituţie de învăţământ in lume. Cărturari din multe ţări veneau aici pentru a studia şi a colabora cu alţi învăţaţi de nivelul lor, astfel că Hypatia a avut şansa de a creşte înconjurată de cele mai strălucite minţi ale vremii. A învăţat de la ei despre artă, literatură, filozofie, religiile lumii şi arta oratoriei.

Operele Hypatiei

Hypatia a moştenit pasiunea tatălui ei pentru matematică, aprofundând studiile în acest domeniu la şcoala din Atena condusă de Plutarh cel Tânăr şi de fiica sa, Asclepigenia. La întoarcerea sa în Alexandria, Hypatiei i s-a propus să predea matematica şi filozofia la Universitate, ca urmare a rezultatelor excelente obţinute la Atena.

Entuziasmul pe care Hypatia îl avea pentru matematică, erudiţia şi elocvenţa sa au făcut ca tot mai mulţi studenţi să dorească să o asculte. Astfel, casa ei a devenit un punct de întâlnire pentru cei ce doreau să descifreze tainele matematicii. Cu timpul, casa Hypatiei a devenit un veritabil nucleu intelectual, cei mai sârguincioşi studenţi ai ei dezbătând aici aspecte importante ale filozofiei.

Hypatia a publicat numeroase tratate, mai ales comentarii asupra operelor celorlalţi matematicieni contemporani, însă niciuna din operele sale nu s-au păstrat până astăzi. O parte din ele au pierit în incendiul care a distrus Biblioteca din Alexandria, iar restul au fost distruse intenţionat de către adversarii săi. Tot ceea ce se cunoaşte astăzi despre Hypatia se datorează corespondenţei pe care prima mare matematiciană din istorie a purtat-o cu foştii săi elevi.

Unele tratate scrise de tatăl Hypatiei, Theon, s-au păstrat până în zilele noastre, iar printre acestea se numără şi un important comentariu asupra lucrărilor lui Euclid şi Ptolemeu. Unii istorici afirmă că Hypatia a fost coautoare a acestei importante lucrări, iar alţii afirmă că ea doar şi-a ajutat tatăl, unicul autor al comentariului.

Conform relatărilor autorilor contemporani, printre subiectele tratate de Hypatia se numărau şi secţiunile conice (cercurile, elipsele, parabolele şi hiperbolele formate atunci când un plan intersectează un cerc), ea elaborând un comentariu asupra lucrărilor lui Apolloniu. După moartea Hypatiei, acest subiect a fost neglijat mai bine de un mileniu. Importanţa secţiunilor conice a fost recunoscută abia în secolul al XVI-lea, iar astăzi acestea sunt folosite pentru a descrie traiectoria cometelor, orbitele planetelor şi mişcarea rachetelor.

De asemenea, Hypatia a scris un comentariu asupra operei unui matematician egiptean numit Diofant. Supranumit "părintele algebrei", Diofant a scris despre ecuaţiile nedeterminate (numite astăzi şi "ecuaţii diofantice"). Pentru că a dus mai departe opera lui Diofant şi a extins-o, unii istorici au consideră că Hypatia merită la rândul său supranumele de "mama algebrei".

Interesele Hypatiei nu se limitau la matematică, lucru pe care îl cunoaştem astăzi datorită lui Synesius din Cyrene, cel mai faimos elev al Hypatiei. Cel ce avea să ajungă episcop în Ptolemais i-a scris numeroase scrisori Hypatiei, cerându-i sfaturi pentru construirea unui astrolab, instrument destinat calculului poziţiei planetelor şi stelelor de pe bolta cerească şi măsurării trecerii timpului. Unii istorici cred că Hypatia a inventat astrolabul, iar alţii spun că doar a ajutat la proiectarea sa. Un alt instrument conceput de Hypatia este menţionat de Synesius în ultima sa epistolă către fosta sa profesoară. Acesta îi cerea un "hidroscop", scrisoarea sa fiind prima atestare din istorie a unui astfel de aparat. Hidroscopul era folosit pentru distilarea apei şi pentru măsurarea nivelului lichidelor, fiind totodată util celor ce doreau să distileze medicamente pe bază de alcool.

Hypatia era renumită în toate colţurile lumii civilizate. Exemple ale prestigiului de care se bucura există în scrisorile care s-au păstrat până astăzi: minţile luminate care-i scriau Hypatiei menţionau ca destinatar doar "muza din Alexandria" sau "filozoafa din Alexandria", nefiind nevoie să adauge alte detalii pentru ca scrisorile să-i parvină.

Deşi relatările contemporane atestă că Hypatia era considerată frumoasă, fiica lui Theon nu s-a căsătorit niciodată, în ciuda numeroaselor oferte din partea bărbaţilor cu stare. Unii istorici speculează că un potenţial motiv ar fi fost acela că niciun bărbat nu o egala pe Hypatia în inteligenţă, aceasta preferând mai degrabă să se dedice matematicii şi filozofiei.

Sfârşitul tragic al Hypatiei

Hypatia a avut neşansa de a trăi într-o perioadă tumultuoasă din istoria Egiptului, în care aveau loc transformări sociale fără precedent.

La începutul secolului al IV-lea, Alexandria rămăsese ultimul centru intelectual dominat de neoplatonicieni, adepţi ai şcolii greceşti bazate pe matematică şi ştiinţă. Creştinismul devenea o forţă tot mai puternică, iar conflictele dintre păgâni şi creştini tot mai dese.

În anul 391, patriarhul Alexandriei, Theophilus, a declarat păgânismul ilegal, distrugând toate templele păgâne din oraş. Cele mai importante dintre acestea, Serapeum şi Mouseion, găzduiau multe din operele care nu fuseseră distruse odată cu biblioteca din Alexandria.

În 412, Chiril a devenit patriarhul Alexandriei. Imediat după numire, acesta a început o campanie împotriva adversarilor creştinismului. Mai întâi, Chiril i-a încurajat pe creştinii din Alexandria să-i atace pe iudei, consideraţi apropiaţi prefectului Oreste. Toate sinagogile din oraş au fost distruse, iudeii au fost alungaţi din oraş, iar casele lor au fost prădate.

Oreste a protestat la Constantinopol, iar creştinii conduşi de Chiril l-au atacat din acest motiv, însă Oreste a scăpat cu viaţă, doar rănit. După acest eveniment, Oreste şi-a extins forţele de pază, devenind de neatins.

Prefectul Oreste era totodată un bun prieten al Hypatiei, iar această amiciţie avea să-i aducă celebrei gânditoare o moarte timpurie şi dureroasă.

În martie 415, la ordinul lui Chiril, o gloată de fanatici creştini a atacat-o pe Hypatia în plină stradă. Aceştia au dat-o jos din carul în care se afla, au dezbrăcat-o şi au târât-o într-o biserică aflată în apropiere. Aici, Hypatia a fost măcelărită, iar rămăşiţele ei au fost purtate pe străzile din apropiere, ca apoi să fie arse.

Criminalii nu au fost niciodată pedepsiţi, din lipsă de martori, iar cazul a fost închis după ce patriarhul Chiril a anunţat că Hypatia ar fi fost văzută în Atena, afirmând că zvonul crimei era nefondat. Astăzi, Chiril este considerat un sfânt atât de Biserica Catolică, cât şi de cea Ortodoxă, el fiind sărbătorit pe 18 ianuarie.

Moartea Hypatiei a coincis cu începutul perioadei cunoscute astăzi sub numele de "Evul Mediu", în care progresul ştiinţific a stagnat, iar haosul şi barbaria au dominat fostul Imperiu Roman. Timp de peste 1.000 de ani de la acest eveniment nefericit, cele mai importante domenii ale ştiinţei - matematica, astronomia şi fizica - nu au cunoscut progrese.

Hypatia nu a fost uitată

La mai bine de un mileniu după moartea sa, legenda Hypatiei a fost din nou adusă la cunoştinţa publicului. Mai întâi, povestea vieţii sale a fost prezentată în pamfletele anticatolice publicate în secolul al XVIII-lea, fiind apoi menţionată de mai mulţi scriitori, printre care şi Voltaire. Un secol mai târziu, autorii germani Soldan şi Heppe au menţionat-o pe Hypatia în cartea lor ce trata istoria proceselor contra vrăjitoarelor, considerând-o a fi prima "vrăjitoare" ce a căzut victimă autorităţilor creştine.

Viaţa Hypatiei a devenit din ce în ce mai cunoscută în ultimele două secole, iar contribuţiile sale ştiinţifice au fost recunoscute. În 1884, astronomul Victor Knorre a botezat un asteroid recent descoperit "Hypatia", în cinstea marii gânditoare. De asemenea, un crater de pe Lună, satelitul natural al Pământului, îi poartă astăzi numele.

Hypatia rămâne şi astăzi un simbol al valorilor intelectuale şi al refuzului de a se supune dogmei. Una din proclamaţiile sale, valabile şi astăzi, este consemnată în biografia lui Sandy Donovan, intitulată "Hypatia: Mathematician, Inventor, and Philosopher":

"Fabulele ar trebui să fie predate copiilor ca fabule, miturile ca mituri, iar miracolele ca reprezentări literare. A preda copiilor superstiţiile ca adevăruri este unul dintre cele mai îngrozitoare lucruri. Mintea copilului le acceptă şi le crede, iar doar printr-o mare suferinţă, ce durează ani, va scăpa de această credinţă. De fapt, oamenii vor lupta în numele unei superstiţii la fel de repede ca în numele unui adevăr - uneori chiar mai repede, deoarece o superstiţie este intangibilă, astfel că nu poate fi demonstrată a fi falsă, iar adevărul este un punct de vedere, deci poate fi schimbat".


http://www.descopera.ro
 
F interesante aceste masinute din piatra realizate în urmă cu 2.800-7.500 de ani, ma fac sa ma gandesc la o civilizatie evoluata .

205810-car-toy.jpg



205809-car-toy-2.jpg


Greu de crezut ca se faceau jucarii a unor lucruri inexistente. Voi ce parare aveti?

Intreg materialul AICI
 
Back
Top