CURIOZITATI sau despre lucruri necunoscute
- Thread starter anuk
- Start date
Angela74
New member
- Joined
- Jan 23, 2011
- Messages
- 1,207
- Reaction score
- 0
Cea mai mare familie din lume.
Un indian cu 39 de neveste si 94 de copii.
casa omului
el si iubitele neveste
haleala la cazan e buna tare, se stie
confortul, la urma urmei, e asigurat
http://www.dailymail.co.uk/news/art...an-39-wives-94-children-33-grandchildren.html
Un indian cu 39 de neveste si 94 de copii.
casa omului
el si iubitele neveste
haleala la cazan e buna tare, se stie
confortul, la urma urmei, e asigurat
http://www.dailymail.co.uk/news/art...an-39-wives-94-children-33-grandchildren.html
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Cu siguranta majoritatea dintre noi purtam bijuterii din aur dar nu stim mare lucru despre el ,cu mici exceptii ,cum ar fi AdarM ,pe care il rog sa corecte daca ceva este gresit si de ce nu,sa aduca completari 
Povestea aurului
Aurul şi uimitoarele lui însuşiri
Frumoasa lui culoare – rară în rândul metalelor – şi minunata lui strălucire sunt, foarte probabil, primele însuşiri care i-au atras pe oameni spre aur, încă din preistorie. Şi, folosindu-l, i-au descoperit cu vremea şi alte calităţi, graţie cărora l-au preţuit şi mai mult, timp de milenii. Până în ziua de azi, aurul continuă să fie extrem de apreciat, în artă şi ştiinţă deopotrivă, datorită remarcabilelor sale proprietăţi.
La început, a fost pesemne preţuit pentru că putea fi prelucrat uşor: pornind de la bucăţile de aur nativ (găsite ca atare), se putea ajunge destul de repede la podoabe: aurul poate fi prelucrat cu uşurinţă, chiar la rece, chiar cu ajutorul unor unelte primitive. Această proprietate, numită maleabilitate, a făcut posibilă obţinerea celor mai frumoase bijuterii, dar şi a celor mai somptuoase decoruri aurite.
Aurul este chiar cel mai maleabil şi ductil dintre metale. Datorită acestei extraordinare maleabilităţi (capacitatea de a suporta forţe de compresie mari, ceea ce se manifestă prin posibilitatea de a fi întins în foi, fără a se rupe), aurul poate fi bătut în foiţe de o fineţe incredibilă: dintr-un singur gram se poate obţine o folie subţire, translucidă, cu suprafaţa de 1 metru pătrat!
Ductilitatea se traduce prin posibilitatea de a fi tras în fire - cu cât firele ce pot fi obţinute sunt mai subţiri, cu atât metalul este mai ductil. Delicatele podoabe din sârmă de aur, uneori adevărate dantele din fir de aur, pot fi lucrate tocmai datorită ductilităţii metalului.
Aurul este unul dintre cele mai dense metale - sau dintre cele mai grele, cum se spune în limbajul familiar; este mai greu decât plumbul, care are o densitate de 11.340 kg/m3, în vreme ce aurul are 19.300 kg/m3. (Cel mai greu metal, cel cu densitatea cea mai mare, este osmiul - 22.610 kg/m3).
Ce alte însuşiri interesante mai are aurul? De pildă, este un bun conducător de electricitate şi de căldură; în acelaşi timp, reflectă puternic radiaţia infraroşie. Datorită acestor proprietăţi, îşi găseşte multe întrebuinţări în industrie, în fel de fel de domenii, de la fabricarea aparaturii electronice până la confecţionarea unor componente ale costumelor spaţiale. (O să dedicăm un articol anume utilizărilor aurului în domeniul tehnologiei - sunt multe şi, cu siguranţă, surprinzătoare pentru cei care s-au obişnuit să vadă în aur, în primul rând, materia primă pentru fabricarea de monede şi a bijuterii.)
Aurul formează cu uşurinţă aliaje cu alte metale, o proprietate de care omul a profitat de mult: aliaje de aur se cunosc de milenii.
De pildă, un aliaj numit electrum era utilizat în Egipt încă din mileniul al III-lea î.e.n., în Epoca Bronzului.
Electrum, constituit în cea mai mare parte din aur şi argint (în proporţii variabile), cu urme de cupru, platină şi alte metale, există şi în mod natural (dovadă a uşurinţei cu care aurul formează aliaje) şi a fost, ulterior, fabricat şi artificial, fiind folosit pentru a meşteri din el vase şi monede.
Astăzi, această natură "prietenoasă" a aurului, care îl face să se alieze cu uşurinţă cu diferite metale, este din plin utilizată în bijuterie. Aurul pur, aşa-numitul aur de 24 de carate, este moale şi, prin urmare, prea puţin rezistent la deformare. De aceea, în practică, pentru confecţionarea bijuteriilor se folosesc de fapt aliaje ale aurului cu diverse alte metale, ceea ce permite atât îmbunătăţirea calităţilor mecanice şi a durabilităţii, cât şi obţinerea unor nuanţe diferite de galbenul obişnuit al aurului.
- Alierea cu nichel sau paladiu dă naştere aşa-numitului aur alb, în vreme ce alierea cu cupru dă aliajului o nuanţă roşcată - aur roşu sau aur roz, în funcţie de cantitatea de cupru. Adăugarea unor cantităţi mici de zinc dă aliajului o nuanţă galben închis sau galben-roşiatic.
- Adăugarea de cadmiu în cantitate mică permite obţinererea unor nuanţe verzui (dar e rar folosită deoarece cadmiul e un metal toxic).
- Există şi aur violet, obţinut prin combinarea aurului cu aluminiul în anumite condiţii, precum şi aur albastru, rezultat prin combinarea aurului cu indiu sau galiu. (Tehnic vorbind, aceste combinaţii nu sunt aliaje adevărate, ci aşa-numiţi compuşi intermetalici, cu o structură internă diferită de a aliajelor, ceea ce le face mai puţin maleabile, mai casante, dar dure.)
-Şi, în fine, a fost obţinut şi aur negru, astfel numit de către firmele de bijuterii care îl folosesc; culoarea nu e obţinută prin alierea aurului cu alt metal, ci prin tratamente de suprafaţă ale pieselor din aur, diferite procedee electrochimice care au ca rezultat formarea unui strat de metal strălucitor, dar de culoare întunecată, pe suprafaţa respectivei bijuterii.
Frumoasa lui culoare – rară în rândul metalelor – şi minunata lui strălucire sunt, foarte probabil, primele însuşiri care i-au atras pe oameni spre aur, încă din preistorie. Şi, folosindu-l, i-au descoperit cu vremea şi alte calităţi, graţie cărora l-au preţuit şi mai mult, timp de milenii. Până în ziua de azi, aurul continuă să fie extrem de apreciat, în artă şi ştiinţă deopotrivă, datorită remarcabilelor sale proprietăţi.
La început, a fost pesemne preţuit pentru că putea fi prelucrat uşor: pornind de la bucăţile de aur nativ (găsite ca atare), se putea ajunge destul de repede la podoabe: aurul poate fi prelucrat cu uşurinţă, chiar la rece, chiar cu ajutorul unor unelte primitive. Această proprietate, numită maleabilitate, a făcut posibilă obţinerea celor mai frumoase bijuterii, dar şi a celor mai somptuoase decoruri aurite.
Aurul este chiar cel mai maleabil şi ductil dintre metale. Datorită acestei extraordinare maleabilităţi (capacitatea de a suporta forţe de compresie mari, ceea ce se manifestă prin posibilitatea de a fi întins în foi, fără a se rupe), aurul poate fi bătut în foiţe de o fineţe incredibilă: dintr-un singur gram se poate obţine o folie subţire, translucidă, cu suprafaţa de 1 metru pătrat!
Ductilitatea se traduce prin posibilitatea de a fi tras în fire - cu cât firele ce pot fi obţinute sunt mai subţiri, cu atât metalul este mai ductil. Delicatele podoabe din sârmă de aur, uneori adevărate dantele din fir de aur, pot fi lucrate tocmai datorită ductilităţii metalului.
Aurul este unul dintre cele mai dense metale - sau dintre cele mai grele, cum se spune în limbajul familiar; este mai greu decât plumbul, care are o densitate de 11.340 kg/m3, în vreme ce aurul are 19.300 kg/m3. (Cel mai greu metal, cel cu densitatea cea mai mare, este osmiul - 22.610 kg/m3).
O calitate deosebită a aurului, care l-a făcut foarte preţuit, este marea sa rezistenţă la factorii de mediu, capacitatea de a-şi păstra tăria şi strălucirea chiar în contact cu substanţe care distrug sau deteriorează alte metale. Aerul, apa şi numeroşi compuşi corozivi nu au niciun efect asupra aurului. Iar acest lucru e posibil datorită reactivităţii sale chimice foarte scăzute. Deşi nu este inert (complet non-reactiv), există foarte puţine substanţe care îl pot oxida sau care îl dizolvă.
Una dintre aceste substanţe, cunoscute din Evul Mediu, este apa regală (aqua regia), un amestec, extrem de coroziv, de acid azotic şi acid clorhidric. (În denumirea de "apă regală", recunoaştem tiparele gândirii alchimiştilor medievali: era nevoie de o apă regală pentru a veni de hac "regelui metalelor" - aurul). Interesant e faptul că niciunul dintre cei doi acizi nu poate dizolva, de unul singur, aurul; doar combinaţia dintre ei o poate face, deoarece, în amestec, fiecare acid îndeplineşte un anumit rol şi tocmai acestă "conlucrare" face posibilă dizolvarea metalului. (Acidul azotic poate, în schimb, de unul singur, să dizolve argintul şi metalele comune, o proprietate utilizată pentru a distinge aurul de alte metale, prin aşa-numitul test cu acid.)
O altă substanţă în care aurul se dizolvă este mercurul, rezultatul fiind un aliaj numit amalgam de aur. Acestă proprietate a stat, veacuri la rând, la baza unei metode de extragere a aurului din minereuri - metoda amalgamării.
Şi, în fine, aurul mai poate fi dizolvat în soluţii alcaline de cianuri - iarăşi un fenomen ce stă la baza unei metode de extracţie, metoda cianurării, folosită azi pe scară largă în industria extractivă a aurului.
http://www.descopera.ro
Povestea aurului
Aurul şi uimitoarele lui însuşiri
Frumoasa lui culoare – rară în rândul metalelor – şi minunata lui strălucire sunt, foarte probabil, primele însuşiri care i-au atras pe oameni spre aur, încă din preistorie. Şi, folosindu-l, i-au descoperit cu vremea şi alte calităţi, graţie cărora l-au preţuit şi mai mult, timp de milenii. Până în ziua de azi, aurul continuă să fie extrem de apreciat, în artă şi ştiinţă deopotrivă, datorită remarcabilelor sale proprietăţi.
La început, a fost pesemne preţuit pentru că putea fi prelucrat uşor: pornind de la bucăţile de aur nativ (găsite ca atare), se putea ajunge destul de repede la podoabe: aurul poate fi prelucrat cu uşurinţă, chiar la rece, chiar cu ajutorul unor unelte primitive. Această proprietate, numită maleabilitate, a făcut posibilă obţinerea celor mai frumoase bijuterii, dar şi a celor mai somptuoase decoruri aurite.
Aurul este chiar cel mai maleabil şi ductil dintre metale. Datorită acestei extraordinare maleabilităţi (capacitatea de a suporta forţe de compresie mari, ceea ce se manifestă prin posibilitatea de a fi întins în foi, fără a se rupe), aurul poate fi bătut în foiţe de o fineţe incredibilă: dintr-un singur gram se poate obţine o folie subţire, translucidă, cu suprafaţa de 1 metru pătrat!
Ductilitatea se traduce prin posibilitatea de a fi tras în fire - cu cât firele ce pot fi obţinute sunt mai subţiri, cu atât metalul este mai ductil. Delicatele podoabe din sârmă de aur, uneori adevărate dantele din fir de aur, pot fi lucrate tocmai datorită ductilităţii metalului.
Aurul este unul dintre cele mai dense metale - sau dintre cele mai grele, cum se spune în limbajul familiar; este mai greu decât plumbul, care are o densitate de 11.340 kg/m3, în vreme ce aurul are 19.300 kg/m3. (Cel mai greu metal, cel cu densitatea cea mai mare, este osmiul - 22.610 kg/m3).
Ce alte însuşiri interesante mai are aurul? De pildă, este un bun conducător de electricitate şi de căldură; în acelaşi timp, reflectă puternic radiaţia infraroşie. Datorită acestor proprietăţi, îşi găseşte multe întrebuinţări în industrie, în fel de fel de domenii, de la fabricarea aparaturii electronice până la confecţionarea unor componente ale costumelor spaţiale. (O să dedicăm un articol anume utilizărilor aurului în domeniul tehnologiei - sunt multe şi, cu siguranţă, surprinzătoare pentru cei care s-au obişnuit să vadă în aur, în primul rând, materia primă pentru fabricarea de monede şi a bijuterii.)
Aurul formează cu uşurinţă aliaje cu alte metale, o proprietate de care omul a profitat de mult: aliaje de aur se cunosc de milenii.
De pildă, un aliaj numit electrum era utilizat în Egipt încă din mileniul al III-lea î.e.n., în Epoca Bronzului.
Electrum, constituit în cea mai mare parte din aur şi argint (în proporţii variabile), cu urme de cupru, platină şi alte metale, există şi în mod natural (dovadă a uşurinţei cu care aurul formează aliaje) şi a fost, ulterior, fabricat şi artificial, fiind folosit pentru a meşteri din el vase şi monede.
Astăzi, această natură "prietenoasă" a aurului, care îl face să se alieze cu uşurinţă cu diferite metale, este din plin utilizată în bijuterie. Aurul pur, aşa-numitul aur de 24 de carate, este moale şi, prin urmare, prea puţin rezistent la deformare. De aceea, în practică, pentru confecţionarea bijuteriilor se folosesc de fapt aliaje ale aurului cu diverse alte metale, ceea ce permite atât îmbunătăţirea calităţilor mecanice şi a durabilităţii, cât şi obţinerea unor nuanţe diferite de galbenul obişnuit al aurului.
- Alierea cu nichel sau paladiu dă naştere aşa-numitului aur alb, în vreme ce alierea cu cupru dă aliajului o nuanţă roşcată - aur roşu sau aur roz, în funcţie de cantitatea de cupru. Adăugarea unor cantităţi mici de zinc dă aliajului o nuanţă galben închis sau galben-roşiatic.
- Adăugarea de cadmiu în cantitate mică permite obţinererea unor nuanţe verzui (dar e rar folosită deoarece cadmiul e un metal toxic).
- Există şi aur violet, obţinut prin combinarea aurului cu aluminiul în anumite condiţii, precum şi aur albastru, rezultat prin combinarea aurului cu indiu sau galiu. (Tehnic vorbind, aceste combinaţii nu sunt aliaje adevărate, ci aşa-numiţi compuşi intermetalici, cu o structură internă diferită de a aliajelor, ceea ce le face mai puţin maleabile, mai casante, dar dure.)
-Şi, în fine, a fost obţinut şi aur negru, astfel numit de către firmele de bijuterii care îl folosesc; culoarea nu e obţinută prin alierea aurului cu alt metal, ci prin tratamente de suprafaţă ale pieselor din aur, diferite procedee electrochimice care au ca rezultat formarea unui strat de metal strălucitor, dar de culoare întunecată, pe suprafaţa respectivei bijuterii.
Frumoasa lui culoare – rară în rândul metalelor – şi minunata lui strălucire sunt, foarte probabil, primele însuşiri care i-au atras pe oameni spre aur, încă din preistorie. Şi, folosindu-l, i-au descoperit cu vremea şi alte calităţi, graţie cărora l-au preţuit şi mai mult, timp de milenii. Până în ziua de azi, aurul continuă să fie extrem de apreciat, în artă şi ştiinţă deopotrivă, datorită remarcabilelor sale proprietăţi.
La început, a fost pesemne preţuit pentru că putea fi prelucrat uşor: pornind de la bucăţile de aur nativ (găsite ca atare), se putea ajunge destul de repede la podoabe: aurul poate fi prelucrat cu uşurinţă, chiar la rece, chiar cu ajutorul unor unelte primitive. Această proprietate, numită maleabilitate, a făcut posibilă obţinerea celor mai frumoase bijuterii, dar şi a celor mai somptuoase decoruri aurite.
Aurul este chiar cel mai maleabil şi ductil dintre metale. Datorită acestei extraordinare maleabilităţi (capacitatea de a suporta forţe de compresie mari, ceea ce se manifestă prin posibilitatea de a fi întins în foi, fără a se rupe), aurul poate fi bătut în foiţe de o fineţe incredibilă: dintr-un singur gram se poate obţine o folie subţire, translucidă, cu suprafaţa de 1 metru pătrat!
Ductilitatea se traduce prin posibilitatea de a fi tras în fire - cu cât firele ce pot fi obţinute sunt mai subţiri, cu atât metalul este mai ductil. Delicatele podoabe din sârmă de aur, uneori adevărate dantele din fir de aur, pot fi lucrate tocmai datorită ductilităţii metalului.
Aurul este unul dintre cele mai dense metale - sau dintre cele mai grele, cum se spune în limbajul familiar; este mai greu decât plumbul, care are o densitate de 11.340 kg/m3, în vreme ce aurul are 19.300 kg/m3. (Cel mai greu metal, cel cu densitatea cea mai mare, este osmiul - 22.610 kg/m3).
O calitate deosebită a aurului, care l-a făcut foarte preţuit, este marea sa rezistenţă la factorii de mediu, capacitatea de a-şi păstra tăria şi strălucirea chiar în contact cu substanţe care distrug sau deteriorează alte metale. Aerul, apa şi numeroşi compuşi corozivi nu au niciun efect asupra aurului. Iar acest lucru e posibil datorită reactivităţii sale chimice foarte scăzute. Deşi nu este inert (complet non-reactiv), există foarte puţine substanţe care îl pot oxida sau care îl dizolvă.
Una dintre aceste substanţe, cunoscute din Evul Mediu, este apa regală (aqua regia), un amestec, extrem de coroziv, de acid azotic şi acid clorhidric. (În denumirea de "apă regală", recunoaştem tiparele gândirii alchimiştilor medievali: era nevoie de o apă regală pentru a veni de hac "regelui metalelor" - aurul). Interesant e faptul că niciunul dintre cei doi acizi nu poate dizolva, de unul singur, aurul; doar combinaţia dintre ei o poate face, deoarece, în amestec, fiecare acid îndeplineşte un anumit rol şi tocmai acestă "conlucrare" face posibilă dizolvarea metalului. (Acidul azotic poate, în schimb, de unul singur, să dizolve argintul şi metalele comune, o proprietate utilizată pentru a distinge aurul de alte metale, prin aşa-numitul test cu acid.)
O altă substanţă în care aurul se dizolvă este mercurul, rezultatul fiind un aliaj numit amalgam de aur. Acestă proprietate a stat, veacuri la rând, la baza unei metode de extragere a aurului din minereuri - metoda amalgamării.
Şi, în fine, aurul mai poate fi dizolvat în soluţii alcaline de cianuri - iarăşi un fenomen ce stă la baza unei metode de extracţie, metoda cianurării, folosită azi pe scară largă în industria extractivă a aurului.
http://www.descopera.ro
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Povestea aurului
O istorie a aurului în date
Ştiaţi că un om de 70 kg are in corp 0,2 mg de aur? Haideţi să vedem în continuare care este povestea aurului!
Culoarea sa strălucitoare, asemănătoare cu cea a soarelui, a făcut ca aurul să fie asociat divinităţii. Egiptenii credeau că aurul este un material sacru pentru Ra, zeul-soare, iar faraonii erau singurii care aveau dreptul de a-l folosi. După ce mureau, faraonii erau înmormântaţi în sarcofage din aur masiv, deoarece ei considerau acest material a fi "carnea zeilor". Tutankhamon, spre exemplu, a fost înmormântat în 3 sarcofage de aur, cel mai mare dintre acestea conţinând 110 kilograme de aur masiv!
Asocierea aurului cu divinitatea a existat în culturi din întreaga lume. Incaşii credeau că aurul şi argintul reprezentau transpiraţia soarelui şi a lunii şi foloseau aceste metale preţioase pentru a decora pereţii templelor. Aztecii denumeau aurul "teocuitlatl", cuvânt care înseamnă "excrementul zeilor". În Grecia Antică, marele poet Pindar descria aurul ca fiind "copil al lui Zeus, ce nu poate fi distrus nici de molie, nici de rugină". În India, aurul avea la rândul său conotaţii religioase, fiind considerat lichidul seminal al zeului focului, Agni.
Şi în creştinism aurul are un rol important, consemnat în Biblie. După ce i-a transmis lui Moise cele zece porunci, Dumnezeu îi cere acestuia ca Tablele Legii să fie păstrate într-un chivot "îmbrăcat cu aur curat" şi care să aibă o "cunună de aur, împletită".
În ciuda faptului că omenirea a răscolit pământul în căutarea aurului încă de acum câteva mii de ani, cantitatea totală extrasă până în zilele noastre este de doar 166.600 de tone. Capacitatea de extracţie a crescut semnificativ în ultimul secol, 75% din aurul produs vreodată fiind obţinut după 1910.
Cu toate acestea, tot aurul extras de-a lungul istoriei ar încăpea într-un container cubic cu latura de 20 de metri.
Iată cele mai importante date din lunga istorie a acestui metal preţios:
4000 î.e.n. - Primele dovezi ale prelucrării aurului
Obiecte decorative descoperite în Bulgaria indică faptul că aurul a fost primul metal prelucrat de omul preistoric.
3600 î.e.n - Prima dată când aurul este obţinut prin topirea minereurilor
Meşterii aurari egipteni reuşesc să topească pentru prima dată minereurile pentru a separa metalele din acestea. Pentru a încinge furnalul folosit la topire, ei au folosit tuburi din argilă rezistentă la.temperaturi ridicate.
2600 î.e.n. - Apar primele bijuterii din aur
În Mesopotamia (regiunea în care astăzi se găseşte Irakul), aurarii concep primele bijuterii ornamentate cu aur: a fost descoperită o mască mortuară din lapis lazuli şi carneol datând din această perioadă, pe care au fost aplicate pandantive de aur în formă de frunză.
1200-1500 î.e.n. - Bijuteriile de aur devin mai complexe
Artizanii dezvoltă un nou procedeu de turnare a bijuteriilor, numit "ceară pierdută". Această nouă tehnologie conferă o duritate sporită şi o mai mare variaţie de culori, ceea ce sporeşte interesul public pentru aur. De asemenea, pentru că modelul original poate fi copiat în repetate rânduri graţie unui mulaj din ceară, o bijuterie poate fi reprodusă de mai multe ori.
1223 î.e.n. - Este creată masca funerară a lui Tutankhamon
Cel mai cunoscut artifact din istoria Egiptului Antic, masca lui Tutankhamon, reprezintă cea mai mare reuşită a artizanilor egipteni ce a dăinuit până în zilele noastre.
950 î.e.n. - Solomon construieşte templul de aur
Regina Sheba a Yemenului îi face cadou Regelui Solomon al Israelului 2.500 de kilograme de aur. În total, trezoreria regală conţinea 5.700 de kilograme de aur, o parte din acesta fiind folosit de rege pentru a finanţa construcţia faimosului său templu, despre care se spune că era poleit cu un strat de aur.
600 î.e.n. - Aurul este folosit pentru prima dată în stomatologie
Primele dovezi arheologice care atestă folosirea aurului în stomatologie aparţin etruscilor, care au ales acest material datorită rezistenţei sale la coroziune, maleabilităţii şi biocompatibilităţii sale.
564 î.e.n - Aurul este folosit pentru prima dată ca monedă
Regele Cresus al Lidiei profită de dezvoltarea tehnologiilor de rafinare a aurului pentru a emite prima monedă de aur din istorie. Monedele lidiene aveau puritatea şi greutatea standardizate, ceea ce a dus la folosirea lor în comerţ, valoarea lor fiind recunoscută în întreaga regiune.
300 e.n. - Prima dovadă a folosirii nanoparticulelor de aur
Romanii folosesc aurul pentru a colora Cupa lui Lycurg, regele tracilor, un artifact aflat astăzi la British Museum. Topind fulgi de aur în sticlă, artizanii romani au introdus nanoparticule de aur în aceasta, transformând-o în sticlă dicroică (care are culori diferite, în funcţie de poziţia din care este observată). Cupa lui Licurg este verde şi opacă atunci când este observată în întuneric, devenind roşie atunci când este privită în lumină.
Atunci când specialiştii au analizat această cupă folosind instrumente moderne, au descoperit că particulele de aur măsoară doar 70 de nanometri. Cupa lui Licurg este singurul artifact din sticlă dicroică păstrat până în ziua de astăzi.
1300 - Este stabilit primul standard de puritate al aurului
La Londra este inaugurat primul sistem de marcare a aurului în cadrul Goldsmith's Hall, unde se află şi astăzi oficiul de analiză. Începând cu acest an, s-a permis comercializarea aurului şi argintului numai în urma evaluării şi marcării cu efigia regelui.
1370 - Începe marea criză a aurului
Între 1370 şi 1420, multe mine din Europa sunt epuizate, producţia de aur scăzând masiv. Această criză a aurului a fost imboldul din spatele marilor descoperiri: exploratorii portughezi au deschis noi căi spre aurul aflat în Africa sub-sahariană. În jurnalul ţinut de Cristofor Columb în prima sa călătorie spre Lumea Nouă, aurul era menţionat de 114 ori. Spre comparaţie, Dumnezeu era menţionat doar 26 de ori. Criza s-a încheiat odată cu descoperirea zăcămintelor din afara Europei.
1511 - Ferdinand lansează expediţii masive pentru a găsi aur
Pentru a-şi putea finanţa politica externă expansionistă, monarhia spaniolă avea nevoie de tot mai mult aur. Prima călătorie a lui Cristofor Columb spre Lumea Nouă a costat două milioane de maravedí (moneda folosită de spanioli), însă aurul obţinut valora doar câteva mii. În cea de-a doua călătorie, el a trimis înapoi spre Spania aur în valoare de 11.000 de maravedí, însă expediţia costase trei milioane.
Folosind tactici agresive, Columb a colectat în 3 ani aurul strâns de nativii Indiilor de Vest de-a lungul a mii de ani, însă cantitatea nu era impresionantă.
Pe măsură ce resursele din Caraibe s-au epuizat, Spania s-a văzut într-o poziţie incomodă. Pe 25 iulie 1511, Regele Ferdinand le-a scris un mesaj coloniştilor din Lumea Nouă: "Obţineţi aur, omeneşte dacă este posibil; dar, indiferent de cost, obţineţi aur!".
Acesta a fost obiectivul tuturor exploratorilor spanioli: Balboa, Cortes şi Pizzaro au cucerit porţiuni vaste ale Americii Centrale şi de Sud în numele Spaniei, trimiţând în ţara-mamă comorile aztecilor şi incaşilor şi totodată dezvoltând exploatările miniere existente.
1717 - Este stabilit primul standard bazat pe aur
Marea Britanie trece la standardul de aur, lira sterlină devenind convertibilă în aur. Cel care a luat această decizie a fost şeful Monetăriei Regale, Sir Isaac Newton. Lira sterlină a rămas convertibilă în aur până la începutul Primului Război Mondial.
1848 - Începe goana după aur în California
După ce James W. Marshall a descoperit aur atunci când săpa pentru a construi o moară în apropierea localităţii Coloma, 300.000 de oameni din întreaga lume au luat drumul Californiei sperând că se vor îmbogăţi. Regiunea a cunoscut o dezvoltare incredibilă, San Francisco transformându-se dintr-un cătun de corturi într-o metropolă. În acea perioadă a fost extras aur în valoare de miliarde de dolari.
1886 - Startul goanei după aur în Africa de Sud
George Harrison, un miner originar din Australia, a descoperit întâmplător în luna martie a anului 1886 un zăcământ de aur în timp ce lucra la o fermă numită Wilgespruit. Această descoperire a marcat începutul unei noi goane după aur.
Pentru a procesa numărul mare de solicitări de a prospecta zona, autorităţile au desemnat doi comisari, pe Johann Rissik şi Christiaan Johannes Joubert. În apropiere de mina de aur a apărut un nou oraş, numit după cei doi comisari: Johannesburg. La doar 3 ani după descoperirea depozitului de aur, acesta era deja cel mai mare oraş din Africa de Sud.
Depozitul de aur descoperit de Harrison, intitulat Witwatersrand, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai mari din lume. Acesta a condus la dezvoltarea celei mai mari zone urbane din Africa sub-sahariană. De asemenea, 40% din cantitatea totală de aur extrasă vreodată de pe Terra provine din Witwatersrand.
1887 - Este brevetat procesul MacArthur-Forrest de extracţie a aurului
Inginerul scoţian John Steward MacArthur, finanţat de fraţii Robert şi William Forrest, obţine un brevet pentru o nouă tehnică de extracţie a aurului: cianurarea.
Dizolvând minereul într-o soluţie de cianură era posibilă separarea aurului de sedimentele nedorite. Această tehnologie revoluţionară a permis exploatarea zăcămintelor din Africa de Sud, care erau de o concentraţie scăzută. Astfel, o tonă de minereu conţinea doar o uncie de aur, iar până la inovaţia inginerului scoţian era imposibilă exploatarea acestuia în condiţii de profitabilitate.
Graţie acestei inovaţii tehnologice, producţia de aur la nivel mondial s-a dublat în doar două decenii. Acest procedeu este folosit astăzi în aproximativ 90% din exploatările aurifere.
1900 - SUA adoptă standardul aurului
După ce spre finalul secolului al XIX-lea Germania a lansat o nouă valută convertibilă în aur, marca, numeroase alte ţări au adoptat standardul aurului. Printre acestea se numărau Austro-Ungaria, Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Japonia, Olanda, Norvegia, Spania şi Suedia. SUA adoptă şi ea standardul aurului la 1900, China rămânând singura ţară a cărei valută era convertibilă în argint.
1929-1933 - Se încheie era etalonului aur
Ca urmare a crahului de pe Wall Street ce a provocat o criză economică mondială, Marea Britanie renunţă la acoperirea monedei în aur. Numeroase alte ţări o urmează, iar în 1933 preşedintele american Roosevelt suspendă convertibilitatea dolarului în aur.
1944 - Conferinţa de la Bretton Woods
În cadrul unei conferinţe ce are loc la hotelul Mount Washington din Bretton Woods, SUA, se pun bazele sistemului economic internaţional postbelic. Sunt înfiinţate două instituţii globale, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, iar dolarul devine valuta de referinţă. Valoarea unei uncii de aur este cotată la 35$, celelalte ţări ale lumii industrializate fiind obligate să respecte o politică monetară de controlare a cursului de schimb al propriilor valute prin raportarea acestora la valoarea dolarului.
1961 - Aurul este folosit pentru prima dată în circuite integrate
Compania americană Bell Labs foloseşte pentru prima dată fire de aur pe un circuit integrat. Astăzi, se produc anual miliarde de microcipuri conţinând aur.
1961 - Aurul ajunge pentru prima dată în spaţiu
Iuri Gagarin este primul om care ajunge în spaţiu şi realizează acest lucru cu ajutorul navetei Vostok 1, în a cărei construcţie a fost utilizat aurul pentru a proteja instrumentele de radiaţii.
În 1965, Edward White devine primul om care păşeşte în spaţiu - aşa-numitul "space walk" - ochii săi fiind protejaţi de razele soarelui de viziera acoperită cu un strat de aur.
În 1969, atunci când Neil Armstrong devenea primul om care a păşit pe Lună, aurul a ajuns la rândul său pe satelitul natural al Terrei.
1971 - Prăbuşirea sistemului Bretton Woods
Ca urmare a diminuării semnificative a rezervelor de aur, preşedintele Nixon suspendă pe 15 august 1971 convertibilitatea dolarului în aur, punând punct sistemului de la Bretton Woods.
1985 - Este aprobat primul medicament anti-artrită pe bază de aur
Auranofin, un medicament conceput de compania SmithKline, devine primul remediu pe bază de aur aprobat pentru tratarea artritei reumatoide. În 2011, acelaşi medicament a fost folosit într-un studiu efectuat pe maimuţe, oferind rezultate încurajatoare în contracararea virusului HIV.
2001 - Aurul este folosit pentru prima dată în chirurgia cardiacă
Compania americană Boston Scientific lansează pe piaţă un stent placat cu aur pentru a fi folosit în chirurgia cardiacă. Odată introdus în artere sau în vene, stentul menţine vasele de sânge deschise, permiţând circulaţia sanguină şi prevenind recidiva stenozelor (îngustarea vaselor de sânge).
2011 - Aurul este folosit pentru prima dată în convertoarele catalitice
Catalizatoarele conţinând molecule de aur, concepute de compania Nanostellar din Silicon Valley, încep să fie folosite de un producător de automobile pe bază de motorină din Europa. Aurul permite reducerea emisiilor poluante cu până la 30%, accelerând procesul de oxidare a compuşilor toxici şi limitând totodată mirosul neplăcut emis de autovehicule.
2011 - Preţul aurului atinge niveluri record
Pe fondul crizelor financiare şi al incertitudinii la nivel mondial, uncia de aur ajunge la o valoare record de 1.921,15$ pe data de 9 septembrie 2011. Investitorii apelează la aur pentru a-şi proteja averea.
http://www.descopera.ro
O istorie a aurului în date
Ştiaţi că un om de 70 kg are in corp 0,2 mg de aur? Haideţi să vedem în continuare care este povestea aurului!
Culoarea sa strălucitoare, asemănătoare cu cea a soarelui, a făcut ca aurul să fie asociat divinităţii. Egiptenii credeau că aurul este un material sacru pentru Ra, zeul-soare, iar faraonii erau singurii care aveau dreptul de a-l folosi. După ce mureau, faraonii erau înmormântaţi în sarcofage din aur masiv, deoarece ei considerau acest material a fi "carnea zeilor". Tutankhamon, spre exemplu, a fost înmormântat în 3 sarcofage de aur, cel mai mare dintre acestea conţinând 110 kilograme de aur masiv!
Asocierea aurului cu divinitatea a existat în culturi din întreaga lume. Incaşii credeau că aurul şi argintul reprezentau transpiraţia soarelui şi a lunii şi foloseau aceste metale preţioase pentru a decora pereţii templelor. Aztecii denumeau aurul "teocuitlatl", cuvânt care înseamnă "excrementul zeilor". În Grecia Antică, marele poet Pindar descria aurul ca fiind "copil al lui Zeus, ce nu poate fi distrus nici de molie, nici de rugină". În India, aurul avea la rândul său conotaţii religioase, fiind considerat lichidul seminal al zeului focului, Agni.
Şi în creştinism aurul are un rol important, consemnat în Biblie. După ce i-a transmis lui Moise cele zece porunci, Dumnezeu îi cere acestuia ca Tablele Legii să fie păstrate într-un chivot "îmbrăcat cu aur curat" şi care să aibă o "cunună de aur, împletită".
În ciuda faptului că omenirea a răscolit pământul în căutarea aurului încă de acum câteva mii de ani, cantitatea totală extrasă până în zilele noastre este de doar 166.600 de tone. Capacitatea de extracţie a crescut semnificativ în ultimul secol, 75% din aurul produs vreodată fiind obţinut după 1910.
Cu toate acestea, tot aurul extras de-a lungul istoriei ar încăpea într-un container cubic cu latura de 20 de metri.
Iată cele mai importante date din lunga istorie a acestui metal preţios:
4000 î.e.n. - Primele dovezi ale prelucrării aurului
Obiecte decorative descoperite în Bulgaria indică faptul că aurul a fost primul metal prelucrat de omul preistoric.
3600 î.e.n - Prima dată când aurul este obţinut prin topirea minereurilor
Meşterii aurari egipteni reuşesc să topească pentru prima dată minereurile pentru a separa metalele din acestea. Pentru a încinge furnalul folosit la topire, ei au folosit tuburi din argilă rezistentă la.temperaturi ridicate.
2600 î.e.n. - Apar primele bijuterii din aur
În Mesopotamia (regiunea în care astăzi se găseşte Irakul), aurarii concep primele bijuterii ornamentate cu aur: a fost descoperită o mască mortuară din lapis lazuli şi carneol datând din această perioadă, pe care au fost aplicate pandantive de aur în formă de frunză.
1200-1500 î.e.n. - Bijuteriile de aur devin mai complexe
Artizanii dezvoltă un nou procedeu de turnare a bijuteriilor, numit "ceară pierdută". Această nouă tehnologie conferă o duritate sporită şi o mai mare variaţie de culori, ceea ce sporeşte interesul public pentru aur. De asemenea, pentru că modelul original poate fi copiat în repetate rânduri graţie unui mulaj din ceară, o bijuterie poate fi reprodusă de mai multe ori.
1223 î.e.n. - Este creată masca funerară a lui Tutankhamon
Cel mai cunoscut artifact din istoria Egiptului Antic, masca lui Tutankhamon, reprezintă cea mai mare reuşită a artizanilor egipteni ce a dăinuit până în zilele noastre.
950 î.e.n. - Solomon construieşte templul de aur
Regina Sheba a Yemenului îi face cadou Regelui Solomon al Israelului 2.500 de kilograme de aur. În total, trezoreria regală conţinea 5.700 de kilograme de aur, o parte din acesta fiind folosit de rege pentru a finanţa construcţia faimosului său templu, despre care se spune că era poleit cu un strat de aur.
600 î.e.n. - Aurul este folosit pentru prima dată în stomatologie
Primele dovezi arheologice care atestă folosirea aurului în stomatologie aparţin etruscilor, care au ales acest material datorită rezistenţei sale la coroziune, maleabilităţii şi biocompatibilităţii sale.
564 î.e.n - Aurul este folosit pentru prima dată ca monedă
Regele Cresus al Lidiei profită de dezvoltarea tehnologiilor de rafinare a aurului pentru a emite prima monedă de aur din istorie. Monedele lidiene aveau puritatea şi greutatea standardizate, ceea ce a dus la folosirea lor în comerţ, valoarea lor fiind recunoscută în întreaga regiune.
300 e.n. - Prima dovadă a folosirii nanoparticulelor de aur
Romanii folosesc aurul pentru a colora Cupa lui Lycurg, regele tracilor, un artifact aflat astăzi la British Museum. Topind fulgi de aur în sticlă, artizanii romani au introdus nanoparticule de aur în aceasta, transformând-o în sticlă dicroică (care are culori diferite, în funcţie de poziţia din care este observată). Cupa lui Licurg este verde şi opacă atunci când este observată în întuneric, devenind roşie atunci când este privită în lumină.
Atunci când specialiştii au analizat această cupă folosind instrumente moderne, au descoperit că particulele de aur măsoară doar 70 de nanometri. Cupa lui Licurg este singurul artifact din sticlă dicroică păstrat până în ziua de astăzi.
1300 - Este stabilit primul standard de puritate al aurului
La Londra este inaugurat primul sistem de marcare a aurului în cadrul Goldsmith's Hall, unde se află şi astăzi oficiul de analiză. Începând cu acest an, s-a permis comercializarea aurului şi argintului numai în urma evaluării şi marcării cu efigia regelui.
1370 - Începe marea criză a aurului
Între 1370 şi 1420, multe mine din Europa sunt epuizate, producţia de aur scăzând masiv. Această criză a aurului a fost imboldul din spatele marilor descoperiri: exploratorii portughezi au deschis noi căi spre aurul aflat în Africa sub-sahariană. În jurnalul ţinut de Cristofor Columb în prima sa călătorie spre Lumea Nouă, aurul era menţionat de 114 ori. Spre comparaţie, Dumnezeu era menţionat doar 26 de ori. Criza s-a încheiat odată cu descoperirea zăcămintelor din afara Europei.
1511 - Ferdinand lansează expediţii masive pentru a găsi aur
Pentru a-şi putea finanţa politica externă expansionistă, monarhia spaniolă avea nevoie de tot mai mult aur. Prima călătorie a lui Cristofor Columb spre Lumea Nouă a costat două milioane de maravedí (moneda folosită de spanioli), însă aurul obţinut valora doar câteva mii. În cea de-a doua călătorie, el a trimis înapoi spre Spania aur în valoare de 11.000 de maravedí, însă expediţia costase trei milioane.
Folosind tactici agresive, Columb a colectat în 3 ani aurul strâns de nativii Indiilor de Vest de-a lungul a mii de ani, însă cantitatea nu era impresionantă.
Pe măsură ce resursele din Caraibe s-au epuizat, Spania s-a văzut într-o poziţie incomodă. Pe 25 iulie 1511, Regele Ferdinand le-a scris un mesaj coloniştilor din Lumea Nouă: "Obţineţi aur, omeneşte dacă este posibil; dar, indiferent de cost, obţineţi aur!".
Acesta a fost obiectivul tuturor exploratorilor spanioli: Balboa, Cortes şi Pizzaro au cucerit porţiuni vaste ale Americii Centrale şi de Sud în numele Spaniei, trimiţând în ţara-mamă comorile aztecilor şi incaşilor şi totodată dezvoltând exploatările miniere existente.
1717 - Este stabilit primul standard bazat pe aur
Marea Britanie trece la standardul de aur, lira sterlină devenind convertibilă în aur. Cel care a luat această decizie a fost şeful Monetăriei Regale, Sir Isaac Newton. Lira sterlină a rămas convertibilă în aur până la începutul Primului Război Mondial.
1848 - Începe goana după aur în California
După ce James W. Marshall a descoperit aur atunci când săpa pentru a construi o moară în apropierea localităţii Coloma, 300.000 de oameni din întreaga lume au luat drumul Californiei sperând că se vor îmbogăţi. Regiunea a cunoscut o dezvoltare incredibilă, San Francisco transformându-se dintr-un cătun de corturi într-o metropolă. În acea perioadă a fost extras aur în valoare de miliarde de dolari.
1886 - Startul goanei după aur în Africa de Sud
George Harrison, un miner originar din Australia, a descoperit întâmplător în luna martie a anului 1886 un zăcământ de aur în timp ce lucra la o fermă numită Wilgespruit. Această descoperire a marcat începutul unei noi goane după aur.
Pentru a procesa numărul mare de solicitări de a prospecta zona, autorităţile au desemnat doi comisari, pe Johann Rissik şi Christiaan Johannes Joubert. În apropiere de mina de aur a apărut un nou oraş, numit după cei doi comisari: Johannesburg. La doar 3 ani după descoperirea depozitului de aur, acesta era deja cel mai mare oraş din Africa de Sud.
Depozitul de aur descoperit de Harrison, intitulat Witwatersrand, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai mari din lume. Acesta a condus la dezvoltarea celei mai mari zone urbane din Africa sub-sahariană. De asemenea, 40% din cantitatea totală de aur extrasă vreodată de pe Terra provine din Witwatersrand.
1887 - Este brevetat procesul MacArthur-Forrest de extracţie a aurului
Inginerul scoţian John Steward MacArthur, finanţat de fraţii Robert şi William Forrest, obţine un brevet pentru o nouă tehnică de extracţie a aurului: cianurarea.
Dizolvând minereul într-o soluţie de cianură era posibilă separarea aurului de sedimentele nedorite. Această tehnologie revoluţionară a permis exploatarea zăcămintelor din Africa de Sud, care erau de o concentraţie scăzută. Astfel, o tonă de minereu conţinea doar o uncie de aur, iar până la inovaţia inginerului scoţian era imposibilă exploatarea acestuia în condiţii de profitabilitate.
Graţie acestei inovaţii tehnologice, producţia de aur la nivel mondial s-a dublat în doar două decenii. Acest procedeu este folosit astăzi în aproximativ 90% din exploatările aurifere.
1900 - SUA adoptă standardul aurului
După ce spre finalul secolului al XIX-lea Germania a lansat o nouă valută convertibilă în aur, marca, numeroase alte ţări au adoptat standardul aurului. Printre acestea se numărau Austro-Ungaria, Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Japonia, Olanda, Norvegia, Spania şi Suedia. SUA adoptă şi ea standardul aurului la 1900, China rămânând singura ţară a cărei valută era convertibilă în argint.
1929-1933 - Se încheie era etalonului aur
Ca urmare a crahului de pe Wall Street ce a provocat o criză economică mondială, Marea Britanie renunţă la acoperirea monedei în aur. Numeroase alte ţări o urmează, iar în 1933 preşedintele american Roosevelt suspendă convertibilitatea dolarului în aur.
1944 - Conferinţa de la Bretton Woods
În cadrul unei conferinţe ce are loc la hotelul Mount Washington din Bretton Woods, SUA, se pun bazele sistemului economic internaţional postbelic. Sunt înfiinţate două instituţii globale, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, iar dolarul devine valuta de referinţă. Valoarea unei uncii de aur este cotată la 35$, celelalte ţări ale lumii industrializate fiind obligate să respecte o politică monetară de controlare a cursului de schimb al propriilor valute prin raportarea acestora la valoarea dolarului.
1961 - Aurul este folosit pentru prima dată în circuite integrate
Compania americană Bell Labs foloseşte pentru prima dată fire de aur pe un circuit integrat. Astăzi, se produc anual miliarde de microcipuri conţinând aur.
1961 - Aurul ajunge pentru prima dată în spaţiu
Iuri Gagarin este primul om care ajunge în spaţiu şi realizează acest lucru cu ajutorul navetei Vostok 1, în a cărei construcţie a fost utilizat aurul pentru a proteja instrumentele de radiaţii.
În 1965, Edward White devine primul om care păşeşte în spaţiu - aşa-numitul "space walk" - ochii săi fiind protejaţi de razele soarelui de viziera acoperită cu un strat de aur.
În 1969, atunci când Neil Armstrong devenea primul om care a păşit pe Lună, aurul a ajuns la rândul său pe satelitul natural al Terrei.
1971 - Prăbuşirea sistemului Bretton Woods
Ca urmare a diminuării semnificative a rezervelor de aur, preşedintele Nixon suspendă pe 15 august 1971 convertibilitatea dolarului în aur, punând punct sistemului de la Bretton Woods.
1985 - Este aprobat primul medicament anti-artrită pe bază de aur
Auranofin, un medicament conceput de compania SmithKline, devine primul remediu pe bază de aur aprobat pentru tratarea artritei reumatoide. În 2011, acelaşi medicament a fost folosit într-un studiu efectuat pe maimuţe, oferind rezultate încurajatoare în contracararea virusului HIV.
2001 - Aurul este folosit pentru prima dată în chirurgia cardiacă
Compania americană Boston Scientific lansează pe piaţă un stent placat cu aur pentru a fi folosit în chirurgia cardiacă. Odată introdus în artere sau în vene, stentul menţine vasele de sânge deschise, permiţând circulaţia sanguină şi prevenind recidiva stenozelor (îngustarea vaselor de sânge).
2011 - Aurul este folosit pentru prima dată în convertoarele catalitice
Catalizatoarele conţinând molecule de aur, concepute de compania Nanostellar din Silicon Valley, încep să fie folosite de un producător de automobile pe bază de motorină din Europa. Aurul permite reducerea emisiilor poluante cu până la 30%, accelerând procesul de oxidare a compuşilor toxici şi limitând totodată mirosul neplăcut emis de autovehicule.
2011 - Preţul aurului atinge niveluri record
Pe fondul crizelor financiare şi al incertitudinii la nivel mondial, uncia de aur ajunge la o valoare record de 1.921,15$ pe data de 9 septembrie 2011. Investitorii apelează la aur pentru a-şi proteja averea.
http://www.descopera.ro
bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
Dar vestea e nasoala. Sa fim printre primii care disparem? O sa ajunjem neste raritati?
Romania se numara printre primele 10 tari care vor disparea, daca nu va creste rata natalitatii, arata cercetatorii ONU, care au realizat un calendar al disparitiei omenirii.
Potrivit clasamentului, primele 10 tari care vor disparea sunt Macao, Hong Kong, Bosnia, Rusia, Malta, Slovacia, Singapore, Romania, Ungaria si Macedonia.
Statele Unite, insulele Virgine, Santa Lucia, Tunisia, Franta, Coreea de Sud, Azerbaidjan, Australia, insulele Antile si Norvegia vor disparea ultimele.
Cercetatorii afirma ca unele tari nu vor disparea. Este vorba in special de tari din Africa, Orientul Mijlociu, cu exceptia Iranului, Asia Centrala si Caucaz.
Afganistanul, Pakistanul, India, Mongolia, Indonezia, Filipinele si majoritatea tarilor din America Latina, cu exceptia Braziliei si Chile, nu sunt amenintate cu disparitia.
ONU publica in mod regulat aceste estimari, in raportul UN World Population Prospects. Cercetatorii au stabilit, pe baza ratei actuale de natalitate, data aproximativa a mortii ultimei femei din fiecare tara, ceea ce semnaleaza sfarsitul ciclului de reproducere a populatiei.
http://www.ziare.com/social/romani/...le-lumii-care-vor-disparea-studiu-onu-1129474
Romania se numara printre primele 10 tari care vor disparea, daca nu va creste rata natalitatii, arata cercetatorii ONU, care au realizat un calendar al disparitiei omenirii.
Potrivit clasamentului, primele 10 tari care vor disparea sunt Macao, Hong Kong, Bosnia, Rusia, Malta, Slovacia, Singapore, Romania, Ungaria si Macedonia.
Statele Unite, insulele Virgine, Santa Lucia, Tunisia, Franta, Coreea de Sud, Azerbaidjan, Australia, insulele Antile si Norvegia vor disparea ultimele.
Cercetatorii afirma ca unele tari nu vor disparea. Este vorba in special de tari din Africa, Orientul Mijlociu, cu exceptia Iranului, Asia Centrala si Caucaz.
Afganistanul, Pakistanul, India, Mongolia, Indonezia, Filipinele si majoritatea tarilor din America Latina, cu exceptia Braziliei si Chile, nu sunt amenintate cu disparitia.
ONU publica in mod regulat aceste estimari, in raportul UN World Population Prospects. Cercetatorii au stabilit, pe baza ratei actuale de natalitate, data aproximativa a mortii ultimei femei din fiecare tara, ceea ce semnaleaza sfarsitul ciclului de reproducere a populatiei.
http://www.ziare.com/social/romani/...le-lumii-care-vor-disparea-studiu-onu-1129474
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Bani,bani si iar bani dar stiti "istoria banilor " ?
O istorie a banilor, de la colţii de câine la conturile virtuale )
“Cu buzunarul plin de bani, eşti înţelept, frumos şi mai şi cânţi bine”, spune un vechi proverb evreiesc. Este, poate, una din cele mai sugestive înfăţişări ale importanţei acordate banului, importanţă care se reflectă în lunga sa evoluţie.
De la troc la sterling - o călătorie în timp pe buzunarul altora
Practic, istoria banilor se confundă cu istoria oamenirii, cele două entităţi fiind greu de separat. Acest lucru este confirmat chiar de o personalitate a lumii moderne a banilor, Alan Greenspan, fostul preşedinte al Rezervei Federale al Statelor Unite. "Ieri i-am spus unui amic cam cheltuitor că trebuie să vorbesc despre istoria banilor. «Înţeleg istoria banilor. De îndată ce am câţiva, repede devin istorie», a răspuns acesta. Din fericire, nu toată lumea este ca prietenul meu", declara, în 2002, Alan Greenspan.
Din fericire, pentru ca prietenul lui Greenspan să poată face astăzi istorie, cineva, în zorii omenirii, s-a gândit să modifice greoiul sistem al schimburilor comerciale bazat pe troc. Sarea, condimentele, ceaiul, vitele sau grânele au fost primii "bani" ai omenirii, din păcate greu de mânuit şi perisabili. Între anii 3000 şi 2000 înainte de Hristos, în Mesopotamia, s-au pus bazele sistemului bancar de astăzi, templele şi palatele dovedindu-se locuri sigure pentru depozitarea bunurilor, produse agricole şi materiale preţioase. Câteva sute de ani mai târziu, în Babilon, Codul lui Hamurapi legifera activităţile bancare.
Ceva mai la est, în China, cu circa 1200 de ani înainte de Hristos, pentru schimburile comerciale erau folosite cochilii de scoici; în timp, scoiclte s-au dovedit extrem de rezistente pe pieţele monetare, în unele zone din Africa fiind folosite până la jumătatea secolului XX.
Încă din zorii tranzacţiilor, banii au avut şi adversari: o legendă greacă spune că legislatorul Solon (638-558 î.Hr.) ar fi bătut monede cât roata carului, pentru a-i dezvăţa pe cetăţeni de acumularea excesivă a acestora.
Alte monede ciudate? Monedele de piatră de pe insula Yap din arhipelagul Carolinelor, Pacific: acestea erau găurite la mijloc şi puteau fi transportate - înşirate pe o prăjină - de doi oameni. Cercetătorii nu precizează cum erau cărate monedele cu valoare maximă, care aveau 3,5 metri în diametru şi cântăreau până la cinci tone. Un amănunt: insula Yap nu are cariere de piatră, materia primă pentru bani fiind adusă aici cu plutele, de la distanţe impresionante. Banii erau ţinuţi în faţa casei, ca semn al averii. Un purcel costa o monedă de jumătate de metru, iar o nevastă - una de 1,3 metri.
Alte forme neobişnuite de bani sunt colţii de câine, folosiţi în insulele Solomon din Pacific; brăţările, folosite în Coasta de Fildeş; clopoţeii de bronz (Zimbabwe) sau cuţitele (China).
Cine ar fi putut să semnaleze apariţia monedelor metalice, apropiate de forma modernă, dacă nu Herodot, părintele istoriei? El critica spiritul mercantil al locuitorilor Lidiei, colonie grecească din Asia mică: aceştia nu numai că nu s-au mulţumit să bată monedă, dar au şi inventat magazinele. Primele monede au apărut în 640-630 î.Hr., fiind fabricate din electrum (un aliaj din aur colectat din râurile actualei Anatolii şi din argint, combinate în proporţii egale). Apariţia monedei, repede adoptată în varii forme de restul civilizaţiei antice, a dus la apariţia primului bancher. Acesta a fost Pithius, care, la începutul celui de-al cincilea secol î.e.n., opera în Asia Mică.
Tot din acea perioadă, monedele şi-au făcut apariţia în China, având formă rotundă şi fiind realizate din metal; nu încorporau o valoare foarte mare şi s-au dovedit incomode în tranzacţii costisitoare, spune Glyn Davis în lucrarea sa "Istoria banilor".
Cetăţile greceşti Atena şi Corint au început să bată monedă proprie în 575-570 î.Hr., iar un sfert de veac mai târziu, legendarul rege Cressus s-a apucat să producă, în Lidia, monede de aur şi argint. Capturat de persani, Cressus a deschis drum primilor bani spre Persia.
Apariţia monedelor duce inevitabil la ceea ce, peste secole, în presa financiară se va numi "success stories"; prima astfel de poveste a fost cea a sclavului atenian Pasion, care în anii 394-371 î.Hr., a devenit cel mai înstărit şi faimos bancher grec, recâştigându-şi, totodată, libertatea.
În timp ce Pasion îşi dezvoltă… pasiunea pentru bani, pe alte meleaguri, la Roma, gâştele se dovedeau paznici vigilenţi al Capitoliului (unde se păstrau rezervele monetare ale cetăţii). Preveniţi de gâşte asupra atacurilor galilor, romanii i-au mulţumit zeiţei Moneta, din al cărei nume derivă cuvântul money.
Mânuirea banilor se dezvoltă: în Grecia, cu 335 de ani înainte de Hristos, dobânda practicată pentru activităţi cuminţi, ca de pildă morăritul, era de 10%, în timp ce pentru activităţi care implicau riscuri sporite, bunăoară transportul naval, o dobândă de 30% era cu totul normală.
Alexandru cel Mare poate trece drept unul dintre primii mari cheltuitori ai lumii: întreţinerea uriaşei sale armate costa o jumătate de tonă de argint pe zi. Dar cuceririle şi prăzile sale bogate au stimulat schimburile comerciale; drept urmare, Alexandru a simplificat cursul de schimb, fixând o rată de schimb de 10 monezi de argint pentru una de aur.
Pe măsura trecerii timpului, sistemul financiar mondial - pentru că putem vorbi deja despre aşa ceva - se dezvoltă: egiptenii pun bazele unui sistem bursier, romanii de confruntă, în timpul celui de-al doilea Război Punic (dintre Roma şi Cartagina), cu inflaţia generată de enorma cerere de bani necesari pentru plata trupelor, în vreme ce insula grecească Delos devine un important centru bancar. Spiritul novator chinez se manifestă şi el: apar banii din piele (de cerb), cu o valoare de 40.000 de monede de bază.
Romanii au reacţionat cu o relativă întârziere la baterea de monede, dar au adoptat ca materii prime, pe lângă aur şi argint, metale mai puţin preţioase, cum ar fi arama. Împăratul Octavian August (33 î.Hr. - 14 d.Hr.) a reformat atât sistemul monetar, cât şi pe cel al taxelor, impozitând tranzacţiile comerciale, deţinerea de terenuri şi câştigurile.
În toată această perioadă, la greci, cele mai folosite unităţi monetare erau halcousul (confecţionat din aramă, el echivala cu o treime de obol), obolul (o şesime de drahmă), drahma (din argint), staterul (din aur, echivalent cu patru drahme) şi talantul (600 de drahme). Romanii foloseau libra şi uncia, ambele din aramă, denarii din argint şi aureus-ii din aur.
Alungarea cămătarilor din templul Ierusalimului de către Iisus nu a fost decât un episod minor al dezvoltării sistemul monetar, cu bunele şi relele sale: în anul 250 d. Hr., conţinutul în argint al monedelor romane a scăzut la 40%, iar în 270 d. Hr. la doar 4% - consecinţe ale inflaţiei accelerate. Aurelian (214-275 d.Hr.) a încercat să contracareze acest flagel printr-o emisiune de noi monede de aur pur, cărora le-a ridicat valoarea de două ori şi jumătate. O iniţiativă fără prea mare succes, pentru că inflaţia a rămas o problemă şi pentru Diocleţian (240-311 d.Hr.). Acesta a fost învins de forţele pieţei, chiar dacă a instituit controlul preţurilor şi al dobânzilor, motiv pentru care, în cele din urmă, a abdicat. Pe de altă parte, însă, tot Diocleţian a introdus de această dată cu succes, primul sistem de buget anual.
Inflaţia nu s-a lăsat învinsă nici de trecerea la creştinism a Imperiului Roman, deşi, cu această ocazie, împăratul Constantin cel Mare (272-337 d.Hr.) a confiscat enormele comori acumulate în templele "păgâne". Mai trebuie remarcat şi faptul că în anul 306, împăratul Constantin a emis o monedă de aur, solidus, care a fost produsă ulterior, fără a i se schimba greutatea sau puritatea, vreme de 700 de ani.
O măsură a inflaţiei acelor timpuri este evoluţia valorii aurului: în anul 307 d.Hr., preţul era dublu faţă de cel stabilit de Diocleţian cu şase ani mai devreme, iar în 324, urcase de şase ori. Ceva mai târziu, în Egipt, o măsură de aur care valora 300.000 de denari a ajuns să coste 2.120.000.000 de denari. Invaziile barbare au frânat evoluţiile monetare, activităţile bancare au fost abandonate, iar monedele emise de episcopul Mellitus la Londra (secolul VII) au fost folosite mai mult ca bijuterii decât pentru scopuri comerciale.
Evul Mediu a fost o perioadă în care moneda s-a diversificat, fiecare regat folosind propriul sistem monetar. Monedele bizantine şi-au păstrat puterea de circulaţie - în special cele bătute pe timpul domniei lui Constatin cel Mare: milliarense, siliqua şi solidus -, la mijlocul secolului al IX-lea apărând, pe lângă monedele plane, şi unele concave (skeyphate). Lumea medievală a folosit drept etalon, pe rând, dinarul, grosul şi talerul, iar statele germane au adoptat pfeningul, care în Anglia a devenit penny. Împăratul bizantin Alexis I Comnenul, în cadrul marii reforme monetare din anii 1092 - 1093, a emis perperul. Moneda a fost bătută până la finele domniei lui Andronic al III-lea, în 1328.
În secolul XII, statele germanice au emis piese noi, aşa-numitele bactreate - bani de tinichea, foarte subţiri, care foşneau. În secolul XIII, în Anglia a apărut sterlingul, o monedă din argint, în Austria - creiţarul (cu o cruce, kreutz, pe revers) iar la Florenţa - florinul, realizat din aur. Cruciadele şi sumele importante de bani necesare finanţării acestora au constituit un stimul puternic pentru sistemul bancar european.
Moneda rea şi moneda buna
În jurul anului 900, în China au apărut banii de hârtie, iar în 960, emisiunile de bancnote au devenit regulate. Rezultatul nu este greu de ghicit: inflaţie, cămătărie, dar şi primul tratat despre monetărie, al împăratului Hung Tsun (1149).
Banii de hârtie au fost folosiţi şi de Imperiul Mongol, care, după 1230, includea şi China, În următoarea sută de ani, hârtia a devenit ban în India, Japonia şi Persia. După anul 1400, putem vorbi deja de hiperinflaţie - o bancnotă cu valoarea nominală de 1.000 de monede ajunge să valoreze doar trei.
Europenii au aflat despre banii de hârtie de la Marco Polo care, între 1275 şi 1292, a trăit în China. În 1355, Nicole Oresme, cel mai important economist al Evului Mediu, a publicat De Origine Natura Jura et Mutationibus Monetrum, unde a făcut conexiunea dintre cantitatea de metal preţios aflat în circulaţie şi valoarea banilor. În 1370, Oresme a devenit consilier al regelui Charles V al Franţei.
Din 1400, au începu să apară băncile, la Barcelona şi Genova, în timp ce la Florenţa a fost legalizată modificarea dobânzilor.
Anul 1440 a însemnat inventarea tiparului, fapt datorat lui Gutenberg. Pentru a putea fi folosită la producerea banilor, tiparniţa a fost modificată, printre alţii şi de Leonardo da Vinci, cu 200 de ani înainte de apariţia primelor bancnote în lumea occidentală.
Cincisprezece ani mai târziu, chinezii au renunţat la banii de hârtie, după 500 de ani de folosire a acestora. La baza deciziei pare să fi stat inflaţia.
Pentru europeni, a urmat perioada marilor descoperiri geografice - Americile, drumul spre India - iar dezvoltarea comercială aferentă lor a fost cât se poate de benefică pentru evoluţia sistemului financiar.
În Anglia, regina Elisabeta I a început, la 1560, reforma monetară menită să cureţe sistemul de numeroasele tipuri de monede care circulau atunci. Acţiunea s-a derulat sub supravegherea lui Thomas Gresham, care a devenit celebru atât printr-o lege ("Moneda rea alungă din circulaţie moneda bună"), câr şi prin faptul că a întemeiat bursa londoneză - Royal Exchange.
Au apărut tot mai multe bănci (Amsterdam, Bank of Middleburg, Hamburg Girobank, Bank of Nuremberg), dar şi companii importante - London East India, Dutch East India, Dutch West India, perioada fiind, în general, una de efervescenţă şi permiţând aurarilor britanici să evolueze în bancheri. De altfel, certificatele de depozit emise de aceştia au căpătat, dup 1600, putere de circulaţie, fiind acceptate şi recunoscute în tranzacţiile comerciale.
Poate un anacronism (pentru acea vreme) sau poate nu: tutunul a devenit monedă în Virginia. Tot în coloniile americane a mai avut loc o premieră: în 1690, Massachusetts Bay a emis în mod oficial bani de hârtie, folosiţi pentru plata soldaţilor care efectuaseră o expediţie în Quebec.
În 1694 şi 1695, au fost fondate Bank of England, respectiv Bank of Scotland. La 1698, monedele mai reprezentau doar puţin peste jumătate din banii aflaţi în circulaţie în Anglia, restul fiind hârtii de valoare.
Au loc şi falimente spectaculoase: Darien Company în Scoţia (a cărei cădere a grăbit unirea Scoţiei cu Anglia la 1707), Mississippi Company şi South Sea Company - două companii care au încercat să speculeze bogăţiile Americii şi ale Indiilor, dar au eşuat.
Benjamin Franklin nu s-a mulţumit să dea lumii paratrăsnetul. În 1729 a scris Modest Enquiry into the Nature and Necessity of a Paper Currency, operă care i-a asigurat un contract cu Pennsylvania Land Bank pentru o emisiune de hârtii de valoare. Mai târziu, însă, Franklin nu a convins parlamentul britanic să le permită americanilor să folosească banii de hârtie.
Franklin şi-a găsit un susţinător în persoana lui Adam Smith, care, în Averea naţiunilor (1776), vorbeşte despre beneficiile banilor de hârtie. Şi nu numai ale acestora, ci şi ale unui sistem bazat pe o economie de piaţă.
Pe Noul Continent începeau deja revoluţia industrială şi nebunia capitalismului modern: căi ferate, maşini cu aburi, fabrici şi nori de fum, revoluţie americană, crize bancare, dezvoltări fără precedent şi eşecuri răsunătoare, inflaţie şi dispute economice şi politice, totul pe fondul sonor al clinchetului banilor. În perioada 1860 - 1921, numărul băncilor americane a crescut de 19 ori, ajungând la 30.000. Economistul John Kenneth Galbraith a rezumat secole de dezvoltare monetară în câteva cuvinte: "Banii sunt o creaţie unică. Sunt egali cu dragostea, fiind cea mai mare sursă de bucurie pentru om. Şi sunt egali cu moartea, prin grijile pe care le iscă".
Banii la români
Primele monede au apărut pe teritoriul României la malul Mării Negre, în cetăţile greceşti. Au circulat atunci drahme de bronz ori argint, stateri de aur şi tetradrahme de argint. Geto-dacii au imitat monedele greceşti, dar tehnicile de batere a acestora erau primitive.
În secolul II după Hristos, cucerirea romană a făcut din denar moneda oficială, ulterior trecându-se la monedele bizantine, care au susţinut schimburile comerciale până în secolul al XIV-lea. După anul 1000, au început să apară şi monede locale - dinari, ducaţi, taleri de argint şi şilingi de bronz în Ţara Românească, groşi, dinari, taleri de argint şi şilingi de bronz în Moldova, ducaţi de aur, taleri, dinari de argint şi şalăi de aramă în Transilvania. În Ţările Române au circulat şi monede străine: dinarul de argint, asprul de argint, grosul de argint, ducatul de aur, florinul de aur, dinarul unguresc de argint, altîn-zlotul turcesc de aur, leul olandez de argint, ducatul olandez de aur, talerii olandezi de argint, testonul de argint, piastrul turcesc de argint, mahmudeaua de aur, icosarul de aur, ducatul unguresc de aur, ducatul austriac de aur.
Leul a devenit monedă naţională odată cu adoptarea, în 1867, a Legii pentru înfiinţarea unui sistem monetar şi pentru fabricarea monedei naţionale, guvernul român din vremea respectivă comandând baterea monedelor, în valoare totală de 4 milioane de lei, la fabricile Watt & Co. şi Heaton din Birmingham. În lege se preciza că unitatea monetară, leul, se compune din cinci grame argint, din care 835/1.000 argint fin, iar restul aliaj. Monedele emise până în 1877 au avut valori de 1, 2, 5 şi 10 bani (fabricate din aramă), 50 de bani (argint), 1 şi 2 lei (argint) şi 20 de lei (aur). Între anii 1877 şi 1900, statul român a pus în circulaţie atât monede de aramă, argint şi aur, cât şi de nichel. La 27 februarie 1880, guvernul I. C. Brătianu depunea la Cameră proiectul pentru întemeierea Băncii Naţionale a României, după modelul Băncii din Belgia (1850). Prin Legea monetară din 1867 s-au stabilit normele emisiunii şi circulaţiei monedelor naţionale de aur şi argint şi ale monedelor divizionare, iar prin legea biletelor ipotecare din 1877, s-au introdus temporar în circulaţie banii de hârtie.
La 27 octombrie 1890 sistemul bănesc al ţării s-a axat exclusiv pe aur, urmând tendinţele băncilor străine. Monedele de aur româneşti aveau o valoare egală cu cea a monedelor corespunzătoare din Franţa, Italia, Belgia, Elveţia, Grecia.
Printre bancnotele emise de BNR s-au numărat cele de 20 de lei şi de 1.000 de lei în 1881; acestora le-au urmat banii de cupru, argint, nichel, cupru-nichel, moneda de aur de 100 de lei, bancnotele de 20, 100 şi 1.000 de lei, între 1904 şi 1906; 2 lei de argint şi 50 de bani de argint în 1910; 25 şi 50 de bani de hârtie în 1917; bancnote de 1, 2 şi 5 lei în 1917.
După primul Război Mondial, în România circulau în paralel mai multe monede, iar în vederea unificării monetare, prin înlocuirea acestora cu leii emişi de BNR s-a decis retragerea din circulaţie a coroanelor şi a rublelor.
În 1935 a fost emisă moneda de 250 de lei din argint, în 1937 cea de 50 de lei din nichel, iar în 1938 - moneda de 100 de lei din nichel. Între anii 1920 - 1931, au fost puse în circulaţie bancnote cu valori cuprinse între 1 şi 5.000 de lei, iar în perioada 1939 - 1944, statul român a emis noi monede din argint, zinc şi fier placat cu nichel. Tot în anul 1935, s-a hotărât reînfiinţarea Monetăriei Naţionale.
În 1941, au apărut bancnotele de 500 şi 2.000 de lei, iar între anii 1944 - 1948 au fost bătute monedele de 500 de lei de argint, 2.000 de lei de alamă, 25.000 de lei de argint, 10.000 de lei de alamă, 100.000 de lei de argint, 50 de bani şi 1 leu de alamă, 2 lei tombac şi 5 lei de aluminiu.
După preluarea puterii politice de către comunişti, guvernul a trecut la etatizarea băncilor, la data de 11 august 1958 procesul culminând cu dizolvarea şi trecea în stare de lichidare a băncilor şi instituţiilor de credit, singurele exceptate fiind BNR şi CEC. Între anii 1945 - 1947, au intrat în circulaţie bancnotele de 100.000, 1.000.000, 5.000.000 şi 100 de lei, iar după reforma monetară din 1947, bancnota de 1.000 de lei (1948), cea de 500 de lei (1949) şi biletul de 20 de lei emis de Ministerul Finanţelor (1950).
O altă bancnotă de 1.000 de lei a fost pusă în circulaţie în 1950 de către Banca Naţională a Republicii Populare Române, iar în 1952, Ministerul Finanţelor a emis bancnotele de la unu până la 100 de lei. În 1966, Banca Naţională a Republicii Socialiste România a lansat bancnotele de 1, 3, 5, 10, 25, 50 şi 100 de lei.
EURO - naşterea unei monede
Moneda europeană a fost lansată la începutul anului 1999, dar a fost pusă în circulaţie la începutul anului 2002. Producerea bancnotelor a început în iulie 1999, procesul implicând 15 imprimerii, aflate pe teritoriile tuturor celor 12 state afiliate atunci la zona euro: Belgia, Germania, Grecia, Spania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia şi Finlanda.
Imprimeriile au tipărit 14,89 miliarde de bancnote şi au bătut 52 de miliarde de monede, folosind 250.000 de tone de metal.
Spre deosebire de bancnotele euro, pe care sunt desenate poduri şi ferestre imaginare ce evocă un continent abstract, reversurile versiunilor naţionale ale monedelor euro creionează cele 25 de secole de istorie a Bătrânului Continent. În 1996, Uniunea Europeană a decis ca - spre deosebire de cele şapte bancnote euro, identice pentru toate ţările - monedele de 1, 2, 5, 10, 20 şi 50 de eurocenţi şi de 1 şi 2 euro să aibă "feţe naţionale". Grecia a ales pentru unitate o cucuvea - în fapt, reproducerea celei gravate în secolul V î.Hr. pe moneda ateniană de patru drahme. Ultima sosită în zona euro, dar bătând cea mai veche monedă din lume, drahma, Atena a făcut astfel referinţă şi la personajul mitologic care şi-a împrumutat numele continentului: tânăra Europa răpită de Zeus împodobeşte moneda de 2 euro.
Italia şi-a adus pe monedă cele mai mari talente şi cele mai glorioase dintre epoci: de la Colosseum şi "Proporţiile ideale ale corpului uman" de Leonardo da Vinci, la "Naşterea lui Venus" de Botticelli.
În acelaşi registru, Austria a reţinut în metal monumente ale Vienei (Catedrala Sfântul Ştefan, Belvedere), iar Spania faţada catedralei Santiago de Compostela şi chipul lui Miguel de Cervantes, autor al universalului "Don Quijote de la Mancha".
Alte ţări au ales să îşi afişeze altfel suveranitatea: cele trei ţări Benelux şi-au reprezentat monarhii pe toate monedele: regina Beatrix a Olandei, regele Albert II al Belgiei şi Marele Duce Henri de Luxembourg.
Suveranul spaniol Juan Carlos, simbol al tranziţiei democratice din perioada 1975-1981, este prezent pe monedele de 1 şi 2 euro, în timp ce Portugalia a ales să pună în lumină secolul al XII-lea (cel al independenţei), cu sigiliile regale de la 1134 (primul an din istoria sa), 1142 şi 1144.
Germania a imprimat pe 1 şi 2 euro vulturul său tradiţional, Franţa a păstrat-o pe tânăra Marianne, iar Irlanda nu a renunţat la harpa celtică. Austria a făcut apel şi la "datoria ecologică", reproducând cele trei flori ale Alpilor: floarea de colţ, genţiana şi ciuboţica-cucului. Pentru a întreţine continuitatea cu monedele lor naţionale, Germania, Franţa şi Finlanda au reluat motivele deja binecunoscute: ramura de stejar, semănătoarea şi leul heraldic.
Austria a făcut alegerea cea mai simbolică, deşi în detrimentul notorietăţii: monedele de 2 euro o prezintă pe Bertha von Suttner, prima femeie care a primit, în 1905, premiul Nobel pentru Pace.
Ce urmează?
De la scoici şi colţi de câine, la bani virtuali şi conturi bancare accesibile prin intermediul unui card de de plastic, e drum, nu glumă - o evoluţie formidabilă, parcursă în doar 3000-4000 de ani. Ce vine la rând?
În prezent, vorbim deja despre posibilitatea de a ne lipsi chiar şi de cardul din plastic: încet-încet, îşi face apariţia plata prin intermediul "portofelului electronic" incorporat în telefonului mobil. Banii devin tot mai puţin palpabili, tot mai departe de material, dar îşi păstrează aceeaşi importanţă pe care au dobândit-o pe vremea când erau obiecte şi nu doar numere abstracte.
http://www.descopera.ro
Maine voi reveni cu detalii despre ineditele monede de piatra .
dar stiti "istoria banilor " ?O istorie a banilor, de la colţii de câine la conturile virtuale )
“Cu buzunarul plin de bani, eşti înţelept, frumos şi mai şi cânţi bine”, spune un vechi proverb evreiesc. Este, poate, una din cele mai sugestive înfăţişări ale importanţei acordate banului, importanţă care se reflectă în lunga sa evoluţie.
De la troc la sterling - o călătorie în timp pe buzunarul altora
Practic, istoria banilor se confundă cu istoria oamenirii, cele două entităţi fiind greu de separat. Acest lucru este confirmat chiar de o personalitate a lumii moderne a banilor, Alan Greenspan, fostul preşedinte al Rezervei Federale al Statelor Unite. "Ieri i-am spus unui amic cam cheltuitor că trebuie să vorbesc despre istoria banilor. «Înţeleg istoria banilor. De îndată ce am câţiva, repede devin istorie», a răspuns acesta. Din fericire, nu toată lumea este ca prietenul meu", declara, în 2002, Alan Greenspan.
Din fericire, pentru ca prietenul lui Greenspan să poată face astăzi istorie, cineva, în zorii omenirii, s-a gândit să modifice greoiul sistem al schimburilor comerciale bazat pe troc. Sarea, condimentele, ceaiul, vitele sau grânele au fost primii "bani" ai omenirii, din păcate greu de mânuit şi perisabili. Între anii 3000 şi 2000 înainte de Hristos, în Mesopotamia, s-au pus bazele sistemului bancar de astăzi, templele şi palatele dovedindu-se locuri sigure pentru depozitarea bunurilor, produse agricole şi materiale preţioase. Câteva sute de ani mai târziu, în Babilon, Codul lui Hamurapi legifera activităţile bancare.
Ceva mai la est, în China, cu circa 1200 de ani înainte de Hristos, pentru schimburile comerciale erau folosite cochilii de scoici; în timp, scoiclte s-au dovedit extrem de rezistente pe pieţele monetare, în unele zone din Africa fiind folosite până la jumătatea secolului XX.
Încă din zorii tranzacţiilor, banii au avut şi adversari: o legendă greacă spune că legislatorul Solon (638-558 î.Hr.) ar fi bătut monede cât roata carului, pentru a-i dezvăţa pe cetăţeni de acumularea excesivă a acestora.
Alte monede ciudate? Monedele de piatră de pe insula Yap din arhipelagul Carolinelor, Pacific: acestea erau găurite la mijloc şi puteau fi transportate - înşirate pe o prăjină - de doi oameni. Cercetătorii nu precizează cum erau cărate monedele cu valoare maximă, care aveau 3,5 metri în diametru şi cântăreau până la cinci tone. Un amănunt: insula Yap nu are cariere de piatră, materia primă pentru bani fiind adusă aici cu plutele, de la distanţe impresionante. Banii erau ţinuţi în faţa casei, ca semn al averii. Un purcel costa o monedă de jumătate de metru, iar o nevastă - una de 1,3 metri.
Alte forme neobişnuite de bani sunt colţii de câine, folosiţi în insulele Solomon din Pacific; brăţările, folosite în Coasta de Fildeş; clopoţeii de bronz (Zimbabwe) sau cuţitele (China).
Cine ar fi putut să semnaleze apariţia monedelor metalice, apropiate de forma modernă, dacă nu Herodot, părintele istoriei? El critica spiritul mercantil al locuitorilor Lidiei, colonie grecească din Asia mică: aceştia nu numai că nu s-au mulţumit să bată monedă, dar au şi inventat magazinele. Primele monede au apărut în 640-630 î.Hr., fiind fabricate din electrum (un aliaj din aur colectat din râurile actualei Anatolii şi din argint, combinate în proporţii egale). Apariţia monedei, repede adoptată în varii forme de restul civilizaţiei antice, a dus la apariţia primului bancher. Acesta a fost Pithius, care, la începutul celui de-al cincilea secol î.e.n., opera în Asia Mică.
Tot din acea perioadă, monedele şi-au făcut apariţia în China, având formă rotundă şi fiind realizate din metal; nu încorporau o valoare foarte mare şi s-au dovedit incomode în tranzacţii costisitoare, spune Glyn Davis în lucrarea sa "Istoria banilor".
Cetăţile greceşti Atena şi Corint au început să bată monedă proprie în 575-570 î.Hr., iar un sfert de veac mai târziu, legendarul rege Cressus s-a apucat să producă, în Lidia, monede de aur şi argint. Capturat de persani, Cressus a deschis drum primilor bani spre Persia.
Apariţia monedelor duce inevitabil la ceea ce, peste secole, în presa financiară se va numi "success stories"; prima astfel de poveste a fost cea a sclavului atenian Pasion, care în anii 394-371 î.Hr., a devenit cel mai înstărit şi faimos bancher grec, recâştigându-şi, totodată, libertatea.
În timp ce Pasion îşi dezvoltă… pasiunea pentru bani, pe alte meleaguri, la Roma, gâştele se dovedeau paznici vigilenţi al Capitoliului (unde se păstrau rezervele monetare ale cetăţii). Preveniţi de gâşte asupra atacurilor galilor, romanii i-au mulţumit zeiţei Moneta, din al cărei nume derivă cuvântul money.
Mânuirea banilor se dezvoltă: în Grecia, cu 335 de ani înainte de Hristos, dobânda practicată pentru activităţi cuminţi, ca de pildă morăritul, era de 10%, în timp ce pentru activităţi care implicau riscuri sporite, bunăoară transportul naval, o dobândă de 30% era cu totul normală.
Alexandru cel Mare poate trece drept unul dintre primii mari cheltuitori ai lumii: întreţinerea uriaşei sale armate costa o jumătate de tonă de argint pe zi. Dar cuceririle şi prăzile sale bogate au stimulat schimburile comerciale; drept urmare, Alexandru a simplificat cursul de schimb, fixând o rată de schimb de 10 monezi de argint pentru una de aur.
Pe măsura trecerii timpului, sistemul financiar mondial - pentru că putem vorbi deja despre aşa ceva - se dezvoltă: egiptenii pun bazele unui sistem bursier, romanii de confruntă, în timpul celui de-al doilea Război Punic (dintre Roma şi Cartagina), cu inflaţia generată de enorma cerere de bani necesari pentru plata trupelor, în vreme ce insula grecească Delos devine un important centru bancar. Spiritul novator chinez se manifestă şi el: apar banii din piele (de cerb), cu o valoare de 40.000 de monede de bază.
Romanii au reacţionat cu o relativă întârziere la baterea de monede, dar au adoptat ca materii prime, pe lângă aur şi argint, metale mai puţin preţioase, cum ar fi arama. Împăratul Octavian August (33 î.Hr. - 14 d.Hr.) a reformat atât sistemul monetar, cât şi pe cel al taxelor, impozitând tranzacţiile comerciale, deţinerea de terenuri şi câştigurile.
În toată această perioadă, la greci, cele mai folosite unităţi monetare erau halcousul (confecţionat din aramă, el echivala cu o treime de obol), obolul (o şesime de drahmă), drahma (din argint), staterul (din aur, echivalent cu patru drahme) şi talantul (600 de drahme). Romanii foloseau libra şi uncia, ambele din aramă, denarii din argint şi aureus-ii din aur.
Alungarea cămătarilor din templul Ierusalimului de către Iisus nu a fost decât un episod minor al dezvoltării sistemul monetar, cu bunele şi relele sale: în anul 250 d. Hr., conţinutul în argint al monedelor romane a scăzut la 40%, iar în 270 d. Hr. la doar 4% - consecinţe ale inflaţiei accelerate. Aurelian (214-275 d.Hr.) a încercat să contracareze acest flagel printr-o emisiune de noi monede de aur pur, cărora le-a ridicat valoarea de două ori şi jumătate. O iniţiativă fără prea mare succes, pentru că inflaţia a rămas o problemă şi pentru Diocleţian (240-311 d.Hr.). Acesta a fost învins de forţele pieţei, chiar dacă a instituit controlul preţurilor şi al dobânzilor, motiv pentru care, în cele din urmă, a abdicat. Pe de altă parte, însă, tot Diocleţian a introdus de această dată cu succes, primul sistem de buget anual.
Inflaţia nu s-a lăsat învinsă nici de trecerea la creştinism a Imperiului Roman, deşi, cu această ocazie, împăratul Constantin cel Mare (272-337 d.Hr.) a confiscat enormele comori acumulate în templele "păgâne". Mai trebuie remarcat şi faptul că în anul 306, împăratul Constantin a emis o monedă de aur, solidus, care a fost produsă ulterior, fără a i se schimba greutatea sau puritatea, vreme de 700 de ani.
O măsură a inflaţiei acelor timpuri este evoluţia valorii aurului: în anul 307 d.Hr., preţul era dublu faţă de cel stabilit de Diocleţian cu şase ani mai devreme, iar în 324, urcase de şase ori. Ceva mai târziu, în Egipt, o măsură de aur care valora 300.000 de denari a ajuns să coste 2.120.000.000 de denari. Invaziile barbare au frânat evoluţiile monetare, activităţile bancare au fost abandonate, iar monedele emise de episcopul Mellitus la Londra (secolul VII) au fost folosite mai mult ca bijuterii decât pentru scopuri comerciale.
Evul Mediu a fost o perioadă în care moneda s-a diversificat, fiecare regat folosind propriul sistem monetar. Monedele bizantine şi-au păstrat puterea de circulaţie - în special cele bătute pe timpul domniei lui Constatin cel Mare: milliarense, siliqua şi solidus -, la mijlocul secolului al IX-lea apărând, pe lângă monedele plane, şi unele concave (skeyphate). Lumea medievală a folosit drept etalon, pe rând, dinarul, grosul şi talerul, iar statele germane au adoptat pfeningul, care în Anglia a devenit penny. Împăratul bizantin Alexis I Comnenul, în cadrul marii reforme monetare din anii 1092 - 1093, a emis perperul. Moneda a fost bătută până la finele domniei lui Andronic al III-lea, în 1328.
În secolul XII, statele germanice au emis piese noi, aşa-numitele bactreate - bani de tinichea, foarte subţiri, care foşneau. În secolul XIII, în Anglia a apărut sterlingul, o monedă din argint, în Austria - creiţarul (cu o cruce, kreutz, pe revers) iar la Florenţa - florinul, realizat din aur. Cruciadele şi sumele importante de bani necesare finanţării acestora au constituit un stimul puternic pentru sistemul bancar european.
Moneda rea şi moneda buna
În jurul anului 900, în China au apărut banii de hârtie, iar în 960, emisiunile de bancnote au devenit regulate. Rezultatul nu este greu de ghicit: inflaţie, cămătărie, dar şi primul tratat despre monetărie, al împăratului Hung Tsun (1149).
Banii de hârtie au fost folosiţi şi de Imperiul Mongol, care, după 1230, includea şi China, În următoarea sută de ani, hârtia a devenit ban în India, Japonia şi Persia. După anul 1400, putem vorbi deja de hiperinflaţie - o bancnotă cu valoarea nominală de 1.000 de monede ajunge să valoreze doar trei.
Europenii au aflat despre banii de hârtie de la Marco Polo care, între 1275 şi 1292, a trăit în China. În 1355, Nicole Oresme, cel mai important economist al Evului Mediu, a publicat De Origine Natura Jura et Mutationibus Monetrum, unde a făcut conexiunea dintre cantitatea de metal preţios aflat în circulaţie şi valoarea banilor. În 1370, Oresme a devenit consilier al regelui Charles V al Franţei.
Din 1400, au începu să apară băncile, la Barcelona şi Genova, în timp ce la Florenţa a fost legalizată modificarea dobânzilor.
Anul 1440 a însemnat inventarea tiparului, fapt datorat lui Gutenberg. Pentru a putea fi folosită la producerea banilor, tiparniţa a fost modificată, printre alţii şi de Leonardo da Vinci, cu 200 de ani înainte de apariţia primelor bancnote în lumea occidentală.
Cincisprezece ani mai târziu, chinezii au renunţat la banii de hârtie, după 500 de ani de folosire a acestora. La baza deciziei pare să fi stat inflaţia.
Pentru europeni, a urmat perioada marilor descoperiri geografice - Americile, drumul spre India - iar dezvoltarea comercială aferentă lor a fost cât se poate de benefică pentru evoluţia sistemului financiar.
În Anglia, regina Elisabeta I a început, la 1560, reforma monetară menită să cureţe sistemul de numeroasele tipuri de monede care circulau atunci. Acţiunea s-a derulat sub supravegherea lui Thomas Gresham, care a devenit celebru atât printr-o lege ("Moneda rea alungă din circulaţie moneda bună"), câr şi prin faptul că a întemeiat bursa londoneză - Royal Exchange.
Au apărut tot mai multe bănci (Amsterdam, Bank of Middleburg, Hamburg Girobank, Bank of Nuremberg), dar şi companii importante - London East India, Dutch East India, Dutch West India, perioada fiind, în general, una de efervescenţă şi permiţând aurarilor britanici să evolueze în bancheri. De altfel, certificatele de depozit emise de aceştia au căpătat, dup 1600, putere de circulaţie, fiind acceptate şi recunoscute în tranzacţiile comerciale.
Poate un anacronism (pentru acea vreme) sau poate nu: tutunul a devenit monedă în Virginia. Tot în coloniile americane a mai avut loc o premieră: în 1690, Massachusetts Bay a emis în mod oficial bani de hârtie, folosiţi pentru plata soldaţilor care efectuaseră o expediţie în Quebec.
În 1694 şi 1695, au fost fondate Bank of England, respectiv Bank of Scotland. La 1698, monedele mai reprezentau doar puţin peste jumătate din banii aflaţi în circulaţie în Anglia, restul fiind hârtii de valoare.
Au loc şi falimente spectaculoase: Darien Company în Scoţia (a cărei cădere a grăbit unirea Scoţiei cu Anglia la 1707), Mississippi Company şi South Sea Company - două companii care au încercat să speculeze bogăţiile Americii şi ale Indiilor, dar au eşuat.
Benjamin Franklin nu s-a mulţumit să dea lumii paratrăsnetul. În 1729 a scris Modest Enquiry into the Nature and Necessity of a Paper Currency, operă care i-a asigurat un contract cu Pennsylvania Land Bank pentru o emisiune de hârtii de valoare. Mai târziu, însă, Franklin nu a convins parlamentul britanic să le permită americanilor să folosească banii de hârtie.
Franklin şi-a găsit un susţinător în persoana lui Adam Smith, care, în Averea naţiunilor (1776), vorbeşte despre beneficiile banilor de hârtie. Şi nu numai ale acestora, ci şi ale unui sistem bazat pe o economie de piaţă.
Pe Noul Continent începeau deja revoluţia industrială şi nebunia capitalismului modern: căi ferate, maşini cu aburi, fabrici şi nori de fum, revoluţie americană, crize bancare, dezvoltări fără precedent şi eşecuri răsunătoare, inflaţie şi dispute economice şi politice, totul pe fondul sonor al clinchetului banilor. În perioada 1860 - 1921, numărul băncilor americane a crescut de 19 ori, ajungând la 30.000. Economistul John Kenneth Galbraith a rezumat secole de dezvoltare monetară în câteva cuvinte: "Banii sunt o creaţie unică. Sunt egali cu dragostea, fiind cea mai mare sursă de bucurie pentru om. Şi sunt egali cu moartea, prin grijile pe care le iscă".
Banii la români
Primele monede au apărut pe teritoriul României la malul Mării Negre, în cetăţile greceşti. Au circulat atunci drahme de bronz ori argint, stateri de aur şi tetradrahme de argint. Geto-dacii au imitat monedele greceşti, dar tehnicile de batere a acestora erau primitive.
În secolul II după Hristos, cucerirea romană a făcut din denar moneda oficială, ulterior trecându-se la monedele bizantine, care au susţinut schimburile comerciale până în secolul al XIV-lea. După anul 1000, au început să apară şi monede locale - dinari, ducaţi, taleri de argint şi şilingi de bronz în Ţara Românească, groşi, dinari, taleri de argint şi şilingi de bronz în Moldova, ducaţi de aur, taleri, dinari de argint şi şalăi de aramă în Transilvania. În Ţările Române au circulat şi monede străine: dinarul de argint, asprul de argint, grosul de argint, ducatul de aur, florinul de aur, dinarul unguresc de argint, altîn-zlotul turcesc de aur, leul olandez de argint, ducatul olandez de aur, talerii olandezi de argint, testonul de argint, piastrul turcesc de argint, mahmudeaua de aur, icosarul de aur, ducatul unguresc de aur, ducatul austriac de aur.
Leul a devenit monedă naţională odată cu adoptarea, în 1867, a Legii pentru înfiinţarea unui sistem monetar şi pentru fabricarea monedei naţionale, guvernul român din vremea respectivă comandând baterea monedelor, în valoare totală de 4 milioane de lei, la fabricile Watt & Co. şi Heaton din Birmingham. În lege se preciza că unitatea monetară, leul, se compune din cinci grame argint, din care 835/1.000 argint fin, iar restul aliaj. Monedele emise până în 1877 au avut valori de 1, 2, 5 şi 10 bani (fabricate din aramă), 50 de bani (argint), 1 şi 2 lei (argint) şi 20 de lei (aur). Între anii 1877 şi 1900, statul român a pus în circulaţie atât monede de aramă, argint şi aur, cât şi de nichel. La 27 februarie 1880, guvernul I. C. Brătianu depunea la Cameră proiectul pentru întemeierea Băncii Naţionale a României, după modelul Băncii din Belgia (1850). Prin Legea monetară din 1867 s-au stabilit normele emisiunii şi circulaţiei monedelor naţionale de aur şi argint şi ale monedelor divizionare, iar prin legea biletelor ipotecare din 1877, s-au introdus temporar în circulaţie banii de hârtie.
La 27 octombrie 1890 sistemul bănesc al ţării s-a axat exclusiv pe aur, urmând tendinţele băncilor străine. Monedele de aur româneşti aveau o valoare egală cu cea a monedelor corespunzătoare din Franţa, Italia, Belgia, Elveţia, Grecia.
Printre bancnotele emise de BNR s-au numărat cele de 20 de lei şi de 1.000 de lei în 1881; acestora le-au urmat banii de cupru, argint, nichel, cupru-nichel, moneda de aur de 100 de lei, bancnotele de 20, 100 şi 1.000 de lei, între 1904 şi 1906; 2 lei de argint şi 50 de bani de argint în 1910; 25 şi 50 de bani de hârtie în 1917; bancnote de 1, 2 şi 5 lei în 1917.
După primul Război Mondial, în România circulau în paralel mai multe monede, iar în vederea unificării monetare, prin înlocuirea acestora cu leii emişi de BNR s-a decis retragerea din circulaţie a coroanelor şi a rublelor.
În 1935 a fost emisă moneda de 250 de lei din argint, în 1937 cea de 50 de lei din nichel, iar în 1938 - moneda de 100 de lei din nichel. Între anii 1920 - 1931, au fost puse în circulaţie bancnote cu valori cuprinse între 1 şi 5.000 de lei, iar în perioada 1939 - 1944, statul român a emis noi monede din argint, zinc şi fier placat cu nichel. Tot în anul 1935, s-a hotărât reînfiinţarea Monetăriei Naţionale.
În 1941, au apărut bancnotele de 500 şi 2.000 de lei, iar între anii 1944 - 1948 au fost bătute monedele de 500 de lei de argint, 2.000 de lei de alamă, 25.000 de lei de argint, 10.000 de lei de alamă, 100.000 de lei de argint, 50 de bani şi 1 leu de alamă, 2 lei tombac şi 5 lei de aluminiu.
După preluarea puterii politice de către comunişti, guvernul a trecut la etatizarea băncilor, la data de 11 august 1958 procesul culminând cu dizolvarea şi trecea în stare de lichidare a băncilor şi instituţiilor de credit, singurele exceptate fiind BNR şi CEC. Între anii 1945 - 1947, au intrat în circulaţie bancnotele de 100.000, 1.000.000, 5.000.000 şi 100 de lei, iar după reforma monetară din 1947, bancnota de 1.000 de lei (1948), cea de 500 de lei (1949) şi biletul de 20 de lei emis de Ministerul Finanţelor (1950).
O altă bancnotă de 1.000 de lei a fost pusă în circulaţie în 1950 de către Banca Naţională a Republicii Populare Române, iar în 1952, Ministerul Finanţelor a emis bancnotele de la unu până la 100 de lei. În 1966, Banca Naţională a Republicii Socialiste România a lansat bancnotele de 1, 3, 5, 10, 25, 50 şi 100 de lei.
EURO - naşterea unei monede
Moneda europeană a fost lansată la începutul anului 1999, dar a fost pusă în circulaţie la începutul anului 2002. Producerea bancnotelor a început în iulie 1999, procesul implicând 15 imprimerii, aflate pe teritoriile tuturor celor 12 state afiliate atunci la zona euro: Belgia, Germania, Grecia, Spania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia şi Finlanda.
Imprimeriile au tipărit 14,89 miliarde de bancnote şi au bătut 52 de miliarde de monede, folosind 250.000 de tone de metal.
Spre deosebire de bancnotele euro, pe care sunt desenate poduri şi ferestre imaginare ce evocă un continent abstract, reversurile versiunilor naţionale ale monedelor euro creionează cele 25 de secole de istorie a Bătrânului Continent. În 1996, Uniunea Europeană a decis ca - spre deosebire de cele şapte bancnote euro, identice pentru toate ţările - monedele de 1, 2, 5, 10, 20 şi 50 de eurocenţi şi de 1 şi 2 euro să aibă "feţe naţionale". Grecia a ales pentru unitate o cucuvea - în fapt, reproducerea celei gravate în secolul V î.Hr. pe moneda ateniană de patru drahme. Ultima sosită în zona euro, dar bătând cea mai veche monedă din lume, drahma, Atena a făcut astfel referinţă şi la personajul mitologic care şi-a împrumutat numele continentului: tânăra Europa răpită de Zeus împodobeşte moneda de 2 euro.
Italia şi-a adus pe monedă cele mai mari talente şi cele mai glorioase dintre epoci: de la Colosseum şi "Proporţiile ideale ale corpului uman" de Leonardo da Vinci, la "Naşterea lui Venus" de Botticelli.
În acelaşi registru, Austria a reţinut în metal monumente ale Vienei (Catedrala Sfântul Ştefan, Belvedere), iar Spania faţada catedralei Santiago de Compostela şi chipul lui Miguel de Cervantes, autor al universalului "Don Quijote de la Mancha".
Alte ţări au ales să îşi afişeze altfel suveranitatea: cele trei ţări Benelux şi-au reprezentat monarhii pe toate monedele: regina Beatrix a Olandei, regele Albert II al Belgiei şi Marele Duce Henri de Luxembourg.
Suveranul spaniol Juan Carlos, simbol al tranziţiei democratice din perioada 1975-1981, este prezent pe monedele de 1 şi 2 euro, în timp ce Portugalia a ales să pună în lumină secolul al XII-lea (cel al independenţei), cu sigiliile regale de la 1134 (primul an din istoria sa), 1142 şi 1144.
Germania a imprimat pe 1 şi 2 euro vulturul său tradiţional, Franţa a păstrat-o pe tânăra Marianne, iar Irlanda nu a renunţat la harpa celtică. Austria a făcut apel şi la "datoria ecologică", reproducând cele trei flori ale Alpilor: floarea de colţ, genţiana şi ciuboţica-cucului. Pentru a întreţine continuitatea cu monedele lor naţionale, Germania, Franţa şi Finlanda au reluat motivele deja binecunoscute: ramura de stejar, semănătoarea şi leul heraldic.
Austria a făcut alegerea cea mai simbolică, deşi în detrimentul notorietăţii: monedele de 2 euro o prezintă pe Bertha von Suttner, prima femeie care a primit, în 1905, premiul Nobel pentru Pace.
Ce urmează?
De la scoici şi colţi de câine, la bani virtuali şi conturi bancare accesibile prin intermediul unui card de de plastic, e drum, nu glumă - o evoluţie formidabilă, parcursă în doar 3000-4000 de ani. Ce vine la rând?
În prezent, vorbim deja despre posibilitatea de a ne lipsi chiar şi de cardul din plastic: încet-încet, îşi face apariţia plata prin intermediul "portofelului electronic" incorporat în telefonului mobil. Banii devin tot mai puţin palpabili, tot mai departe de material, dar îşi păstrează aceeaşi importanţă pe care au dobândit-o pe vremea când erau obiecte şi nu doar numere abstracte.
http://www.descopera.ro
Maine voi reveni cu detalii despre ineditele monede de piatra .
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Monedele de piatră din insulei Yap
Yap este situata la circa 400 mile sud-vest de Guam si 250 mile de Palau . Desi dolarul american este moneda de circulatie, localnicii inca utilizeaza pentru diverse tranzactii (cumparari de terenuri, daruri de nunta etc) niste discuri din aragonit (un mineral alcatuit din carbonat de calciu cristalizat avind cristale mari de cuart, mineral care nu se gaseste pe insula) asemanatoare unor pietre de moara cu o gaura in mijloc (pentru a facilita transportul lor cu ajutorul unor prajini). Localnicii le numesc Rai. In trecut erau folosite ca mijloc de plata pentru cumpararea de mincare, terenuri, case, construirea unei canoie sau ca daruri la diverse ceremonii. In 1910 o moneda cu diametrul de 3 palme (unitate de masura utilizata pe insula Yap) valora 1000 nuci de cocos sau un purcel de 40-50 kg, ori 50 cosuri de mincare.
Aceste discuri au toate caracteristicile monedei, fiind un mijloc de plata si de tezaurizare. Dimensiunile sunt foarte variate: de la citiva cm in diametru pina la aproape 4m, iar greutatea poate ajunge la citeva tone. Aceste "roti de piatra" monede erau produse pe insula Palau, situata la peste 250 mile departare de Yap. Rai erau taiate in stinca si prelucrate cu unelte primitive confectionate din cochilii de scoici. Abia in secolul 19 un aventurier irlandezo-american a introdus unelte metalice pentru prelucrarea "banilor". Dupa confectionare monedele erau transportate pe insula in canoie, intr-o calatorie destul de periculoasa, in urma careia nu putini localnici si-au pierdut viata. In 1882, 400 de localnici (circa 10% din populatia adulta masculina a insulei) lucrau pe insula Palau la confectionarea si transportul "banilor". Valoarea unei monede Rai nu este data doar de marimea ei, ci si de aspectul, calitatea si textura pietrei. Efortul depus pentru a extrage discul, greutatile intimpinate pentru a-l aduce pe insula (chiar decesele inregistrate in timpul calatoriei) sporeau valoarea monedei. Astfel, o moneda mica putea valora mai mult decit una de dimensiuni mari.
Piese individuale se gasesc peste tot pe insula, dar cele mai multe sunt tinute intr-o asa numita "banca a banilor de piatra", un loc din sat unde se organizeaza diverse ceremonii. Cind monedele de piatra isi schimba proprietarul acestea nu sunt mutate din loc (lucru foarte dificil de altfel datorita dimensiunilor si greutatii lor) ci doar se consemneaza noul proprietar.
In 1929 Guvernul japonez a inventariat monedele de piatra de pe insula, existau 13.281 piese. In prezent mai sunt sub 50%, multe Rai fiind distruse in cel de-al doilea razboi mondial, ori au fost utilizate ca ancore sau pentru pavarea pistei aeroportului japonez construit pe insula in timpul razboiului. Cele mai vechi piese dateaza de peste 250 de ani, iar ultima a fost realizata in 1931.
In a doua jumatate a secolului al XIX lea comerciantul si aventurierul irlandezo-american David Dean O'Keef a pornit o afacere de succes cu locanicii insulei: el le-a dat unelte metalice si le-a transportat cu corabia sa monedele de pe Palau pe Yap, primind in schimb copra (miez de nuca de cocos) si beche-de-mer (un gen de castraveti de mare uriasi). In aceasta situatie productia de monede a crescut ducind la inflatie. Noile Rai erau considerate mai putin valoroase decit cele produse si transportate cu sacrificii de catre localnici.
Foarte interesant este ca pe insula Palau la realizarea de schimburi comerciale nu se utilizau aceste discuri de piatra ci perlele, care (sustin unii cercetatori americani) nu sunt indigene ci se pare ca provin tocmai de pe insula Yap. Daca acest lucru este real insemna ca fiecare insula era o sursa de bani pentru cealalta. Avem de-a face cu o inedita simbioza financiara a celor doua insule, Palau si Yap.
In 1986 valoarea numismatica a unei monede Rai varia intre 400$ pentru o piesa de circa 15cm in diametru si 3500$ pentru una de 60 cm diametru. In prezent aceste inedite monede nu pot fi scoase de pe insula fara acordul Guvernului (Yap face parte din Federatia statelor din Micronesia ).
Maine, alte ciudatenii despre bani
Yap este situata la circa 400 mile sud-vest de Guam si 250 mile de Palau . Desi dolarul american este moneda de circulatie, localnicii inca utilizeaza pentru diverse tranzactii (cumparari de terenuri, daruri de nunta etc) niste discuri din aragonit (un mineral alcatuit din carbonat de calciu cristalizat avind cristale mari de cuart, mineral care nu se gaseste pe insula) asemanatoare unor pietre de moara cu o gaura in mijloc (pentru a facilita transportul lor cu ajutorul unor prajini). Localnicii le numesc Rai. In trecut erau folosite ca mijloc de plata pentru cumpararea de mincare, terenuri, case, construirea unei canoie sau ca daruri la diverse ceremonii. In 1910 o moneda cu diametrul de 3 palme (unitate de masura utilizata pe insula Yap) valora 1000 nuci de cocos sau un purcel de 40-50 kg, ori 50 cosuri de mincare.
Aceste discuri au toate caracteristicile monedei, fiind un mijloc de plata si de tezaurizare. Dimensiunile sunt foarte variate: de la citiva cm in diametru pina la aproape 4m, iar greutatea poate ajunge la citeva tone. Aceste "roti de piatra" monede erau produse pe insula Palau, situata la peste 250 mile departare de Yap. Rai erau taiate in stinca si prelucrate cu unelte primitive confectionate din cochilii de scoici. Abia in secolul 19 un aventurier irlandezo-american a introdus unelte metalice pentru prelucrarea "banilor". Dupa confectionare monedele erau transportate pe insula in canoie, intr-o calatorie destul de periculoasa, in urma careia nu putini localnici si-au pierdut viata. In 1882, 400 de localnici (circa 10% din populatia adulta masculina a insulei) lucrau pe insula Palau la confectionarea si transportul "banilor". Valoarea unei monede Rai nu este data doar de marimea ei, ci si de aspectul, calitatea si textura pietrei. Efortul depus pentru a extrage discul, greutatile intimpinate pentru a-l aduce pe insula (chiar decesele inregistrate in timpul calatoriei) sporeau valoarea monedei. Astfel, o moneda mica putea valora mai mult decit una de dimensiuni mari.
Piese individuale se gasesc peste tot pe insula, dar cele mai multe sunt tinute intr-o asa numita "banca a banilor de piatra", un loc din sat unde se organizeaza diverse ceremonii. Cind monedele de piatra isi schimba proprietarul acestea nu sunt mutate din loc (lucru foarte dificil de altfel datorita dimensiunilor si greutatii lor) ci doar se consemneaza noul proprietar.
In 1929 Guvernul japonez a inventariat monedele de piatra de pe insula, existau 13.281 piese. In prezent mai sunt sub 50%, multe Rai fiind distruse in cel de-al doilea razboi mondial, ori au fost utilizate ca ancore sau pentru pavarea pistei aeroportului japonez construit pe insula in timpul razboiului. Cele mai vechi piese dateaza de peste 250 de ani, iar ultima a fost realizata in 1931.
In a doua jumatate a secolului al XIX lea comerciantul si aventurierul irlandezo-american David Dean O'Keef a pornit o afacere de succes cu locanicii insulei: el le-a dat unelte metalice si le-a transportat cu corabia sa monedele de pe Palau pe Yap, primind in schimb copra (miez de nuca de cocos) si beche-de-mer (un gen de castraveti de mare uriasi). In aceasta situatie productia de monede a crescut ducind la inflatie. Noile Rai erau considerate mai putin valoroase decit cele produse si transportate cu sacrificii de catre localnici.
Foarte interesant este ca pe insula Palau la realizarea de schimburi comerciale nu se utilizau aceste discuri de piatra ci perlele, care (sustin unii cercetatori americani) nu sunt indigene ci se pare ca provin tocmai de pe insula Yap. Daca acest lucru este real insemna ca fiecare insula era o sursa de bani pentru cealalta. Avem de-a face cu o inedita simbioza financiara a celor doua insule, Palau si Yap.
In 1986 valoarea numismatica a unei monede Rai varia intre 400$ pentru o piesa de circa 15cm in diametru si 3500$ pentru una de 60 cm diametru. In prezent aceste inedite monede nu pot fi scoase de pe insula fara acordul Guvernului (Yap face parte din Federatia statelor din Micronesia ).
Maine, alte ciudatenii despre bani
bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
Batrana domana a libertatii, unul din simbolurile Americii, poate cel mai cunsocut, implineste azi 125 de ani.
Statuia Libertatii din New York, deseori alintata "batrana doamna Libertate", implineste, vineri, 125 de ani. Dupa un secol si un sfert de existenta, nimeni nu poate sa-i reproseze ca nu arata bine!
Statuia Libertatii a fost oferita cadou Statelor Unite de catre francezi, pe 28 octombrie 1886, in semn de prietenie. De atunci, a devenit unul dintre simbolurile Statelor Unite, comenteaza CNN.
"Batrana doamna" va fi sarbatorita cu mare fast la implinirea a 125 de ani, mai ales ca obiectivul turistic urmeaza sa fie inchis timp de un an pentru restaurare.
Statuia Libertatii are o inaltime totala de 92,99 metri - de la baza - si o greutate de 225 de tone - dintre care 31 de tone de cupru si 125 de tone de otel. Soclul, sub forma de stea, este construit din piatra si gazduieste un muzeu.
Statuia o reprezinta pe zeita libertatii, care sta cu un picior pe lantul rupt al sclaviei si tine in mana stanga o tabla cu inscriptia "JULY IV MDCCLXXVI" (adica, 4 iulie 1776), data declararii independentei Statelor Unite.
In 1984, "batrana doamna" a fost inchisa pentru o prima restaurare, inainte de cea de-a 100 aniversare, marcata prin patru zile de festivitati. A fost din nou inchisa dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, pentru mai multi ani. De aceasta data va fi inchisa doar pentru un an, incepand din 29 octombrie, pentru lucrari de renovare interioara, mai ales in zona scarilor si a lifturilor. Totusi, statuia poate fi admirata din exterior.
La baza statuii este gravat mesajul "Trimiteti pe-ai vostri sarmani, oropsiti, pe cei in genunchi suspinand "Libertate!", pe voi, fara casa, de-acasa goniti, saraci ce-a lor tara nu-i mai incape. Faclia sperantei va cheama, veniti!", dupa poemul "Noul Colos", de Emma Lazarus.
http://www.ziare.com/magazin/stiri-magazin/statuia-libertatii-implineste-125-de-ani-1130178
Cercetarile au stabilit: a fi stangaci e o calitate, nu un defect
Creatorul ne-a inzestrat cu mai multe abilitati la mana dreapta decat la cea stanga. Tot Creatorul a inzestrat trei mamifere cu abilitati preferentiale, la labele de pe una din parti: pisicile, soarecii si guzganii.
Abilitatile acestora apar insa distribuite in mod egal: 50% din ei sunt stangaci si 50% dreptaci - inormeaza portalul infoniac.ru.
In ceea ce priveste oamenii care folosesc cu predilectie mana stanga, acelasi portal reaminteste ca regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, printul Charles, printul Williams, Bill Gates (cu numele sau adevarat William Henry Gates III) si Fidel Castro sunt doar cateva dintre personalitatile ce reprezinta aceasta minoritate.
Dintre cei intrati relativ mai recent in istorie, regina-bunica a Marii Britanii (mama actualei regine), Albert Einstein, Isaac Newton, Charles Darwin, Benjamin Franklin, Paul McCartney, Henry Ford, Charlie Chaplin, scriitoarea Lewis Carroll, Mozart, Beethoven, Nietzsche, Mark Twain, Prokoviev, Goethe, Kafka sunt cei mai cunoscuti stangaci.
Din antichitate si din vremea Renasterii, se stie ca erau stangaci Alexandru Cel Mare, Iulius Caesar, Leonardo da Vinci si Michelangelo.
Testari facute la Universitatea din Saint Lawrence, New York au aratat ca indicatorul de inteligenta IQ (Intelligence Quotient) este, in cazul stangacilor, cu mult superior celor cale se folosesc de mana dreapta.
Cateva curiozitati
De-a lungul istoriei, aceasta particularitate a fost interpretata in diferite feluri, adesea contradictorii: ca semn al diavolului, ca boala nevrotica sau simt rebel, dar si ca semn al creativitatii, inzestrarii cu talent plastic sau muzical.
Cercetarile au aratat ca mamele care nasc la 40 de ani au sanse de 128 de ori mai mari sa aiba copii stangaci, decat cele care nasc la 20 de ani.
La eschimosi exista credinta ca stangacii pot deveni vrajitori. In Maroc ei sunt asociati puterilor malefice. Incasii le atribuie puteri magice si vindecatoare. La amerindienii din gruparea zuni, asezati pe valea raului Little Colorado din statul New Mexico, SUA, stangacia este considerata un semn de noroc.
In unele tari islamice, li se interzice chiar si stangacilor sa manance cu mana stanga, socotita "necurata".
Studiile au demonstrat ca stangacii sunt mai talentati la orientarea in spatiu, la matematica si arhitectura. Dreptacii sunt mai buni oratori.
Adesea inclinatia de a folosi mana stanga se mosteneste. Exemplul cel mai elocvent este cel din familia regala britanica.
Comunicarea dintre partea stanga si cea dreapta a creierului se face mai rapid la stangaci.
Cercetari din ultimele decenii au demonstrat ca stangacii se nasc in proportie de 10-12%, in raport cu dreptacii. Totusi, multi sunt obligati de parinti si chiar de scoli sa scrie cu mana dreapta. Ei se obisnuiesc cu aceasta cerinta, care devine un fel de a doua natura a lor.
Aceleasi cercetari au scos in evidenta ca circa 1% din copii se nasc ambidextri, adica au aceleasi abilitati la mana dreapta ca si la cea stanga.
Un stangaci cu mana stanga imobilizata sau amputata invata mult mai usor sa se foloseasca de mana dreapta decat un dreptaci in aceeasi situatie, cand foloseste mana stanga.
In anul 1992, s-a stabilit ca ziua de 13 august sa fie declarata "ziua internationala a stangacilor".
http://www.ziare.com/magazin/inedit...tangacia-este-o-calitate-nu-un-defect-1130098
Statuia Libertatii din New York, deseori alintata "batrana doamna Libertate", implineste, vineri, 125 de ani. Dupa un secol si un sfert de existenta, nimeni nu poate sa-i reproseze ca nu arata bine!
Statuia Libertatii a fost oferita cadou Statelor Unite de catre francezi, pe 28 octombrie 1886, in semn de prietenie. De atunci, a devenit unul dintre simbolurile Statelor Unite, comenteaza CNN.
"Batrana doamna" va fi sarbatorita cu mare fast la implinirea a 125 de ani, mai ales ca obiectivul turistic urmeaza sa fie inchis timp de un an pentru restaurare.
Statuia Libertatii are o inaltime totala de 92,99 metri - de la baza - si o greutate de 225 de tone - dintre care 31 de tone de cupru si 125 de tone de otel. Soclul, sub forma de stea, este construit din piatra si gazduieste un muzeu.
Statuia o reprezinta pe zeita libertatii, care sta cu un picior pe lantul rupt al sclaviei si tine in mana stanga o tabla cu inscriptia "JULY IV MDCCLXXVI" (adica, 4 iulie 1776), data declararii independentei Statelor Unite.
In 1984, "batrana doamna" a fost inchisa pentru o prima restaurare, inainte de cea de-a 100 aniversare, marcata prin patru zile de festivitati. A fost din nou inchisa dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, pentru mai multi ani. De aceasta data va fi inchisa doar pentru un an, incepand din 29 octombrie, pentru lucrari de renovare interioara, mai ales in zona scarilor si a lifturilor. Totusi, statuia poate fi admirata din exterior.
La baza statuii este gravat mesajul "Trimiteti pe-ai vostri sarmani, oropsiti, pe cei in genunchi suspinand "Libertate!", pe voi, fara casa, de-acasa goniti, saraci ce-a lor tara nu-i mai incape. Faclia sperantei va cheama, veniti!", dupa poemul "Noul Colos", de Emma Lazarus.
http://www.ziare.com/magazin/stiri-magazin/statuia-libertatii-implineste-125-de-ani-1130178
Cercetarile au stabilit: a fi stangaci e o calitate, nu un defect
Creatorul ne-a inzestrat cu mai multe abilitati la mana dreapta decat la cea stanga. Tot Creatorul a inzestrat trei mamifere cu abilitati preferentiale, la labele de pe una din parti: pisicile, soarecii si guzganii.
Abilitatile acestora apar insa distribuite in mod egal: 50% din ei sunt stangaci si 50% dreptaci - inormeaza portalul infoniac.ru.
In ceea ce priveste oamenii care folosesc cu predilectie mana stanga, acelasi portal reaminteste ca regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, printul Charles, printul Williams, Bill Gates (cu numele sau adevarat William Henry Gates III) si Fidel Castro sunt doar cateva dintre personalitatile ce reprezinta aceasta minoritate.
Dintre cei intrati relativ mai recent in istorie, regina-bunica a Marii Britanii (mama actualei regine), Albert Einstein, Isaac Newton, Charles Darwin, Benjamin Franklin, Paul McCartney, Henry Ford, Charlie Chaplin, scriitoarea Lewis Carroll, Mozart, Beethoven, Nietzsche, Mark Twain, Prokoviev, Goethe, Kafka sunt cei mai cunoscuti stangaci.
Din antichitate si din vremea Renasterii, se stie ca erau stangaci Alexandru Cel Mare, Iulius Caesar, Leonardo da Vinci si Michelangelo.
Testari facute la Universitatea din Saint Lawrence, New York au aratat ca indicatorul de inteligenta IQ (Intelligence Quotient) este, in cazul stangacilor, cu mult superior celor cale se folosesc de mana dreapta.
Cateva curiozitati
De-a lungul istoriei, aceasta particularitate a fost interpretata in diferite feluri, adesea contradictorii: ca semn al diavolului, ca boala nevrotica sau simt rebel, dar si ca semn al creativitatii, inzestrarii cu talent plastic sau muzical.
Cercetarile au aratat ca mamele care nasc la 40 de ani au sanse de 128 de ori mai mari sa aiba copii stangaci, decat cele care nasc la 20 de ani.
La eschimosi exista credinta ca stangacii pot deveni vrajitori. In Maroc ei sunt asociati puterilor malefice. Incasii le atribuie puteri magice si vindecatoare. La amerindienii din gruparea zuni, asezati pe valea raului Little Colorado din statul New Mexico, SUA, stangacia este considerata un semn de noroc.
In unele tari islamice, li se interzice chiar si stangacilor sa manance cu mana stanga, socotita "necurata".
Studiile au demonstrat ca stangacii sunt mai talentati la orientarea in spatiu, la matematica si arhitectura. Dreptacii sunt mai buni oratori.
Adesea inclinatia de a folosi mana stanga se mosteneste. Exemplul cel mai elocvent este cel din familia regala britanica.
Comunicarea dintre partea stanga si cea dreapta a creierului se face mai rapid la stangaci.
Cercetari din ultimele decenii au demonstrat ca stangacii se nasc in proportie de 10-12%, in raport cu dreptacii. Totusi, multi sunt obligati de parinti si chiar de scoli sa scrie cu mana dreapta. Ei se obisnuiesc cu aceasta cerinta, care devine un fel de a doua natura a lor.
Aceleasi cercetari au scos in evidenta ca circa 1% din copii se nasc ambidextri, adica au aceleasi abilitati la mana dreapta ca si la cea stanga.
Un stangaci cu mana stanga imobilizata sau amputata invata mult mai usor sa se foloseasca de mana dreapta decat un dreptaci in aceeasi situatie, cand foloseste mana stanga.
In anul 1992, s-a stabilit ca ziua de 13 august sa fie declarata "ziua internationala a stangacilor".
http://www.ziare.com/magazin/inedit...tangacia-este-o-calitate-nu-un-defect-1130098
AdarM
Banned
- Joined
- Oct 10, 2011
- Messages
- 71
- Reaction score
- 0
Chestiile copy-paste sunt pentru informare, nu dezbatere si nici completari - cam asa vaz io treaba.anuk said:Cu siguranta majoritatea dintre noi purtam bijuterii din aur dar nu stim mare lucru despre el ,cu mici exceptii ,cum ar fi AdarM ,pe care il rog sa corecte daca ceva este gresit si de ce nu,sa aduca completari
Povestea aurului
http://www.descopera.ro
... si sa mai adaug una: Google iti ofera 90% stupiditati, tampenii si balarii, restul de 10% sunt pentru aia care stiu sa discearna - ce pacat ca-s atat de putini...
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
AdarM said:Chestiile copy-paste sunt pentru informare, nu dezbatere si nici completari - cam asa vaz io treaba.anuk said:Cu siguranta majoritatea dintre noi purtam bijuterii din aur dar nu stim mare lucru despre el ,cu mici exceptii ,cum ar fi AdarM ,pe care il rog sa corecte daca ceva este gresit si de ce nu,sa aduca completari
Povestea aurului
http://www.descopera.ro
... si sa mai adaug una: Google iti ofera 90% stupiditati, tampenii si balarii, restul de 10% sunt pentru aia care stiu sa discearna - ce pacat ca-s atat de putini...
E nevoie de informatii
aduse de cine le are pt a-i ajuta sa discearna pe cei 10% care nu au date suficiente,cam asa vad eu treaba.
bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
Iote ca unii se gandesc ca prin anul 2100 . Un exercitiu de imaginatie despre cum va fi lumea acu, . Ingrijorator e ca vom fi 10 miliarde. Trebuie gasite solutii de stopare a cresterii populatiei acolo unde deja este un surplus urias.
Lumea in 2100: Afla cati vom fi si ce pericole ne asteapta
Anul 2100 va aduce, asa cum era de asteptat, schimbari majore pe glob, ducand la accentuarea unor tendinte, precum cresterea exploziva a populatiei sau cresterea sperantei de viata, dar va aduce si riscul epuizarii resurselor, potrivit unui raport al ONU.
Cea mai importanta schimbare va fi aceea ca populatia lumii va ajunge la 10 miliarde, de la 7 miliarde, cat e in prezent, iar singura cale ca tarile sa gestioneze aceasta crestere va fi urbanizarea, astfel incat 80% din omenire va locui la oras, iar localitatile cu peste 20 de milioane de oameni vor fi frecvente, scrie Business Insider.
Cresterea nivelului de trai si descoperirile din domeniul medical vor duce la o explozie a numarului batranilor, astfel incat 22,3% dintre locuitorii planetei vor avea peste 65 de ani, fata de 7,6% in acest moment, ceea ce va reprezenta o povara pentru sistemele de asigurari sociale. Speranta de viata va ajunge la 81 de ani, de la 68 in prezent.
O alta schimbare la nivelul populatiei va fi cresterea exploziva in Africa, continent al carei populatie va ajunge la aproximativ 3,6 miliarde, de la peste 800 de milioane in prezent. Cresterea populatiei poate duce si la un somaj extrem de ridicat, ceea ce va aduce consecinte grave pentru planeta. Totodata, pe glob vor disparea foarte multe limbi, dar tarile vor deveni mult mai neomogene din punct de vedere etnic.
Lumea se va confrunta si cu riscuri majore, printre care cel al foametei provocate de incalzirea globala, mai ales in tarile calde. Lipsa hranei ar putea afecta sute de milioane de oameni care depind de unele produse agricole si care vor trebui sa caute alte surse de hrana.
Incalzirea globala ne va afecta si prin faptul ca va distruge coralii din lume si mai multe ecosisteme, cu consecinte nebanuite.
Un alt efect va fi acela ca epuizarea resurselor ne va indrepta spre sursele de energie regenerabila, precum soarele sau vantul.
http://www.ziare.com/magazin/studii...ati-vom-fi-si-ce-pericole-ne-asteapta-1130522
. Un exercitiu de imaginatie despre cum va fi lumea acu, . Ingrijorator e ca vom fi 10 miliarde. Trebuie gasite solutii de stopare a cresterii populatiei acolo unde deja este un surplus urias. Lumea in 2100: Afla cati vom fi si ce pericole ne asteapta
Anul 2100 va aduce, asa cum era de asteptat, schimbari majore pe glob, ducand la accentuarea unor tendinte, precum cresterea exploziva a populatiei sau cresterea sperantei de viata, dar va aduce si riscul epuizarii resurselor, potrivit unui raport al ONU.
Cea mai importanta schimbare va fi aceea ca populatia lumii va ajunge la 10 miliarde, de la 7 miliarde, cat e in prezent, iar singura cale ca tarile sa gestioneze aceasta crestere va fi urbanizarea, astfel incat 80% din omenire va locui la oras, iar localitatile cu peste 20 de milioane de oameni vor fi frecvente, scrie Business Insider.
Cresterea nivelului de trai si descoperirile din domeniul medical vor duce la o explozie a numarului batranilor, astfel incat 22,3% dintre locuitorii planetei vor avea peste 65 de ani, fata de 7,6% in acest moment, ceea ce va reprezenta o povara pentru sistemele de asigurari sociale. Speranta de viata va ajunge la 81 de ani, de la 68 in prezent.
O alta schimbare la nivelul populatiei va fi cresterea exploziva in Africa, continent al carei populatie va ajunge la aproximativ 3,6 miliarde, de la peste 800 de milioane in prezent. Cresterea populatiei poate duce si la un somaj extrem de ridicat, ceea ce va aduce consecinte grave pentru planeta. Totodata, pe glob vor disparea foarte multe limbi, dar tarile vor deveni mult mai neomogene din punct de vedere etnic.
Lumea se va confrunta si cu riscuri majore, printre care cel al foametei provocate de incalzirea globala, mai ales in tarile calde. Lipsa hranei ar putea afecta sute de milioane de oameni care depind de unele produse agricole si care vor trebui sa caute alte surse de hrana.
Incalzirea globala ne va afecta si prin faptul ca va distruge coralii din lume si mai multe ecosisteme, cu consecinte nebanuite.
Un alt efect va fi acela ca epuizarea resurselor ne va indrepta spre sursele de energie regenerabila, precum soarele sau vantul.
http://www.ziare.com/magazin/studii...ati-vom-fi-si-ce-pericole-ne-asteapta-1130522
bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
Enigme codificate ale istoriei
De-a lungul istoriei au existat nenumarate cifruri sau limbaje enigmatice, iar unele dintre ele au ramas nedezlegate pana astazi. Dintre acestea amintim harta codificata a lui Ptolemeu, limba necunoscuta din Peru sau cartile cifrate din biblioteca britanica.
Lista de mai jos cuprinde cateva dintre acestea, mai putin cunoscute decat harta Vineland sau manuscrisul Voynitch, potrivit Listverse.
1. Cifruri din biblioteca britanica
In biblioteca britanica exista cel putin trei carti si manuscrise, care sunt scrise in intregime cu ajutorul unui cifru. Prima este "The Subtelty of Witches", scrisa de Ben Ezra Aseph, in anul 1657.
A doua este intitulata "Order of the Altar, Ancient Mysteries to Which Females were Alone Admissible: Being Part the First of the Secrets Preserved in the Association of Maiden Unity and Attachment", din anul 1835.
A treia se numeste "Mysteries of Vesta", din 1850. Toate acestea sunt cifrate si sunt accesibile in biblioteca britanica, insa nu pot fi descifrate.
2. Limba necunoscuta din Peru
Descoperirea unei scrisori vechi de 400 de ani, scrisa de un autor necunoscut, releva o limba peruana necunoscuta. Scrisoarea a fost gasita in ruinele unei vechi biserici coloniale spaniole de la El Brujo, din nordul Perului, in 2008.
De-abia acum, lingvistii si-au dat seama de anumite indicii, ce apar pe scrisoare, despre aceasta limba. Pe partea opusa a scrisorii apar cateva note, ce par a fi codul pentru traducerea acestei limbi necunoscute.
Desi aceasta limba s-a inspirat poate din limba Quechua, vorbita de populatia indigena din Peru, ea este o limba cu totul noua si necunoscuta.
3. Harta codificata a lui Ptolemeu
Nu este un cod sau un cifru, dar este un mister similar ce trebuie descifrat, pentru a gasi raspuns la enigma istorica a vechilor orase germane, care figureaza pe o harta veche.
Faimosul matematician si astronom grec din secolul al II-lea Claudius Ptolemeu a inclus o harta "Germania Magna" in lucrarea sa "Geographia". In anul 150, Ptolemeu a creat 26 de harti color, realizate pe piei de animale, pentru a descrie lumea cunoscuta pana la acea data.
Desi nu a vizitat niciodata Germania, Ptolemeu a folosit probabil alte documente pentru a desena aceasta harta. Nimeni nu a reusit sa descifreze asezarile romane si cele 96 de orase germane, pe care Ptolemeu le-a figurat pe aceasta harta.
4. Cifrurile lui Feynman
Cineva care pretinde ca a fost student al stralucitorului fizician Richard Feynman, a postat pe Internet in anul 1987 un mesaj, ce continea trei criptograme. Acestea fusesera primite de Feynman de la un coleg fizician de la Los Alamos, pentru a le descifra.
Una dintre criptograme a fost descifrata de catre John Morrison de la Jet Propulsion Laboratory. Celelalte doua raman nerezolvate.
5. Transcrierea Anthon
Transcrierea Anthon reprezinta o bucata de hartie, pe care apare o scriere a lui Joseph Smith Jr., fondatorul religiei mormone. Documentul contine reprezentarea unor caractere vazute de Smith pe Placile de aur, scrieri vechi, dupa care acesta pretinde ca a tradus Cartea Mormonilor.
Trascrierea a luat numele lui Charles Anthon, in anul 1928, un cunoscut expert in scrieri clasice la Universitatea Columbia.
Anthon a sustinut ca scrierea continea caractere egiptene, caldeene, asiriene si arabe, iar acestea erau "adevarate". Potrivit acestuia "caracterele din lucrare par sa fie o imitatie a diferite caractere si care nu au nicio legatura intre ele".
Cel mai probabil, caracterele din transcierea Anthon au fost imprumutate din diferite surse, posibil dintr-o versiune prescurtata a Bibliei.
6. Cifrurile Bellaso
In anul 1553, criptograful italian Giovan Battista Bellaso a publicat un manual de criptografie numit "La Cifra del Sig". Apoi el a publicat alte doua editii, in 1555 si in 1564.
In cele doua volume, Bellaso a inclus cateva cifruri pentru cititori pentru a-i ajuta sa le descifreze. Cele sapte cifruri au ramas nedezlegate, pana in anul 2009, cand englezul Tony Gaffney a reusit sa descifreze unul dintre ele.
Ceea ce a descoperit este ca acest cifru evidentiaza o legatura cu medicina din perioada Renasterii. Gaffney a reusit sa mai dezlege un cifru, insa celelalte cinci au ramas intacte.
http://www.ziare.com/magazin/stiri-magazin/enigme-codificate-ale-istoriei-1130975
De-a lungul istoriei au existat nenumarate cifruri sau limbaje enigmatice, iar unele dintre ele au ramas nedezlegate pana astazi. Dintre acestea amintim harta codificata a lui Ptolemeu, limba necunoscuta din Peru sau cartile cifrate din biblioteca britanica.
Lista de mai jos cuprinde cateva dintre acestea, mai putin cunoscute decat harta Vineland sau manuscrisul Voynitch, potrivit Listverse.
1. Cifruri din biblioteca britanica
In biblioteca britanica exista cel putin trei carti si manuscrise, care sunt scrise in intregime cu ajutorul unui cifru. Prima este "The Subtelty of Witches", scrisa de Ben Ezra Aseph, in anul 1657.
A doua este intitulata "Order of the Altar, Ancient Mysteries to Which Females were Alone Admissible: Being Part the First of the Secrets Preserved in the Association of Maiden Unity and Attachment", din anul 1835.
A treia se numeste "Mysteries of Vesta", din 1850. Toate acestea sunt cifrate si sunt accesibile in biblioteca britanica, insa nu pot fi descifrate.
2. Limba necunoscuta din Peru
Descoperirea unei scrisori vechi de 400 de ani, scrisa de un autor necunoscut, releva o limba peruana necunoscuta. Scrisoarea a fost gasita in ruinele unei vechi biserici coloniale spaniole de la El Brujo, din nordul Perului, in 2008.
De-abia acum, lingvistii si-au dat seama de anumite indicii, ce apar pe scrisoare, despre aceasta limba. Pe partea opusa a scrisorii apar cateva note, ce par a fi codul pentru traducerea acestei limbi necunoscute.
Desi aceasta limba s-a inspirat poate din limba Quechua, vorbita de populatia indigena din Peru, ea este o limba cu totul noua si necunoscuta.
3. Harta codificata a lui Ptolemeu
Nu este un cod sau un cifru, dar este un mister similar ce trebuie descifrat, pentru a gasi raspuns la enigma istorica a vechilor orase germane, care figureaza pe o harta veche.
Faimosul matematician si astronom grec din secolul al II-lea Claudius Ptolemeu a inclus o harta "Germania Magna" in lucrarea sa "Geographia". In anul 150, Ptolemeu a creat 26 de harti color, realizate pe piei de animale, pentru a descrie lumea cunoscuta pana la acea data.
Desi nu a vizitat niciodata Germania, Ptolemeu a folosit probabil alte documente pentru a desena aceasta harta. Nimeni nu a reusit sa descifreze asezarile romane si cele 96 de orase germane, pe care Ptolemeu le-a figurat pe aceasta harta.
4. Cifrurile lui Feynman
Cineva care pretinde ca a fost student al stralucitorului fizician Richard Feynman, a postat pe Internet in anul 1987 un mesaj, ce continea trei criptograme. Acestea fusesera primite de Feynman de la un coleg fizician de la Los Alamos, pentru a le descifra.
Una dintre criptograme a fost descifrata de catre John Morrison de la Jet Propulsion Laboratory. Celelalte doua raman nerezolvate.
5. Transcrierea Anthon
Transcrierea Anthon reprezinta o bucata de hartie, pe care apare o scriere a lui Joseph Smith Jr., fondatorul religiei mormone. Documentul contine reprezentarea unor caractere vazute de Smith pe Placile de aur, scrieri vechi, dupa care acesta pretinde ca a tradus Cartea Mormonilor.
Trascrierea a luat numele lui Charles Anthon, in anul 1928, un cunoscut expert in scrieri clasice la Universitatea Columbia.
Anthon a sustinut ca scrierea continea caractere egiptene, caldeene, asiriene si arabe, iar acestea erau "adevarate". Potrivit acestuia "caracterele din lucrare par sa fie o imitatie a diferite caractere si care nu au nicio legatura intre ele".
Cel mai probabil, caracterele din transcierea Anthon au fost imprumutate din diferite surse, posibil dintr-o versiune prescurtata a Bibliei.
6. Cifrurile Bellaso
In anul 1553, criptograful italian Giovan Battista Bellaso a publicat un manual de criptografie numit "La Cifra del Sig". Apoi el a publicat alte doua editii, in 1555 si in 1564.
In cele doua volume, Bellaso a inclus cateva cifruri pentru cititori pentru a-i ajuta sa le descifreze. Cele sapte cifruri au ramas nedezlegate, pana in anul 2009, cand englezul Tony Gaffney a reusit sa descifreze unul dintre ele.
Ceea ce a descoperit este ca acest cifru evidentiaza o legatura cu medicina din perioada Renasterii. Gaffney a reusit sa mai dezlege un cifru, insa celelalte cinci au ramas intacte.
http://www.ziare.com/magazin/stiri-magazin/enigme-codificate-ale-istoriei-1130975
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Stiti de ce data de 2 noiembrie 2011 are semnificaţii speciale ?
Poate ziua de 02.11.2011 nu a părut specială în nici un fel, dar este un eveniment care se petrece o dată la 10.000 de ani.
Data, scrisă numeric, în formula americană 11/02/2011, formează un palindrom special: ea poate fi citită şi invers.
În afară de asta, data mai are o serie de proprietăţi speciale. Numărul 11022011 este egal cu 7 la puterea a 2-a, înmulţit cu 11 la puterea a 3-a, înmulţit cu 13 la puterea a 2-a. Este impresionant, explică cei de la LiveScience, pentru că 7, 11 şi 13 sunt numere prime consecutive. Nici un alt palindrom, în ultimii 10.000 de ani, nu mai dă acest rezulta
http://www.realitatea.net
Poate ziua de 02.11.2011 nu a părut specială în nici un fel, dar este un eveniment care se petrece o dată la 10.000 de ani.
Data, scrisă numeric, în formula americană 11/02/2011, formează un palindrom special: ea poate fi citită şi invers.
În afară de asta, data mai are o serie de proprietăţi speciale. Numărul 11022011 este egal cu 7 la puterea a 2-a, înmulţit cu 11 la puterea a 3-a, înmulţit cu 13 la puterea a 2-a. Este impresionant, explică cei de la LiveScience, pentru că 7, 11 şi 13 sunt numere prime consecutive. Nici un alt palindrom, în ultimii 10.000 de ani, nu mai dă acest rezulta
http://www.realitatea.net
bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
Cele mai ciudate si interesante cladirii din lume: http://www.ziare.com/magazin/inedit/cele-mai-ciudate-cladiri-din-lume-galerie-foto-1130756
bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
Sa mai astepte japonezii ceva catastrofal in viitorul nu prea indepartat? Totusi, ce sa faci cu doar 50000 de locuri ? O fi numai pentru grei?
Japonia construieste un nou Tokio - vezi de ce
Japonezii vor sa construiasca un nou Tokio, la circa 150 de kilometri vest de Capitala, in eventualitatea in care orasul ar fi ras de pe harta, in urma unui seism sau a altui cataclism natural, cum a fost cel din martie 2011, de 8,8 grade pe scara Richter.
Ideea apartine Guvernului nipon, conform Business Insider, care citeaza Wired UK. Orasul nou construit nu va primi insa doar oficialii, cum ar fi membrii Parlamentului, ci va avea si cazinouri si parcuri.
E drept insa ca doar 50.000 de oameni vor putea locui acolo (foarte putin daca luam in considerare populatia Capitalei, de 13 milioane de persoane).
Orasul va insemna si crearea a 200.000 de locuri de munca, majoritatea salariatilor urmand sa vina din Osaka, al doilea oras ca marime in Japonia, aflat relativ aproape.
Deocamdata planul e doar in faza de concept, insa cei care se ocupa de proiect au cerut deja 14 milioane de yeni (180.000 de dolari) pentru realizarea unui studiu de fezabilitate.
http://www.ziare.com/international/japonia/japonia-construieste-un-nou-tokio-vezi-de-ce-1132237
Japonia construieste un nou Tokio - vezi de ce
Japonezii vor sa construiasca un nou Tokio, la circa 150 de kilometri vest de Capitala, in eventualitatea in care orasul ar fi ras de pe harta, in urma unui seism sau a altui cataclism natural, cum a fost cel din martie 2011, de 8,8 grade pe scara Richter.
Ideea apartine Guvernului nipon, conform Business Insider, care citeaza Wired UK. Orasul nou construit nu va primi insa doar oficialii, cum ar fi membrii Parlamentului, ci va avea si cazinouri si parcuri.
E drept insa ca doar 50.000 de oameni vor putea locui acolo (foarte putin daca luam in considerare populatia Capitalei, de 13 milioane de persoane).
Orasul va insemna si crearea a 200.000 de locuri de munca, majoritatea salariatilor urmand sa vina din Osaka, al doilea oras ca marime in Japonia, aflat relativ aproape.
Deocamdata planul e doar in faza de concept, insa cei care se ocupa de proiect au cerut deja 14 milioane de yeni (180.000 de dolari) pentru realizarea unui studiu de fezabilitate.
http://www.ziare.com/international/japonia/japonia-construieste-un-nou-tokio-vezi-de-ce-1132237
Angela74
New member
- Joined
- Jan 23, 2011
- Messages
- 1,207
- Reaction score
- 0
Al treilea ochi
Ochii sînt organe de simţ foarte importante. Nu este de mirare că multe animale au zeci sau chiar sute de ochi. Cu cît ochii unui animal sînt mai primitivi, cu atît trebuie să existe în număr mai mare. Altfel acesta nu va putea supravieţui. Dar cu cît receptorii vizuali se perfecţionează mai mult, cu atît va fi necesar un număr mai mic al acestora. Există animale cu un singur ochi : mici crustacee copepode, numite ciclopi în cinstea uriaşilor cu un singur ochi din miturile Greciei antice. Acestor mici crustacee le este pe deplin suficient un singur ochi situat în frunte.
Dar care este numărul ideal de ochi ? Această întrebare nu este deloc atît de simplă cum ar părea la prima vedere şi la care nu este atît de uşor de răspuns. Numărul de ochi necesari unui animal este în funcţie de gradul lor de perfecţionare şi de modul de viaţă al animalului. Pe Pămînt există fiinţe care au avut cîndva ochi foarte buni dar apoi s-au adaptat unui trai în locuri total lipsite de lumină, după cum s-a întîmplat cu peştişorul cavemicol mexican. Ca urmare, la asemenea fiinţe ochii au dispărut.
http://www.selene.ro/articole/al-treilea-ochi
Ochii sînt organe de simţ foarte importante. Nu este de mirare că multe animale au zeci sau chiar sute de ochi. Cu cît ochii unui animal sînt mai primitivi, cu atît trebuie să existe în număr mai mare. Altfel acesta nu va putea supravieţui. Dar cu cît receptorii vizuali se perfecţionează mai mult, cu atît va fi necesar un număr mai mic al acestora. Există animale cu un singur ochi : mici crustacee copepode, numite ciclopi în cinstea uriaşilor cu un singur ochi din miturile Greciei antice. Acestor mici crustacee le este pe deplin suficient un singur ochi situat în frunte.
Dar care este numărul ideal de ochi ? Această întrebare nu este deloc atît de simplă cum ar părea la prima vedere şi la care nu este atît de uşor de răspuns. Numărul de ochi necesari unui animal este în funcţie de gradul lor de perfecţionare şi de modul de viaţă al animalului. Pe Pămînt există fiinţe care au avut cîndva ochi foarte buni dar apoi s-au adaptat unui trai în locuri total lipsite de lumină, după cum s-a întîmplat cu peştişorul cavemicol mexican. Ca urmare, la asemenea fiinţe ochii au dispărut.
http://www.selene.ro/articole/al-treilea-ochi
bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
Stiati care e cea mai fericita zi din an? Nu e ziua in care faceti sex 
, nici cea in care luati leafa sau capatati ceva moca pe la vreo promotie . Sau care este cea mai trista zi din an.La cea din urma recunosc ca nu m-as fi gandit ca ar fi cea mai trista.
Sexul are cea mai mare putere de a face oamenii fericiti, asta au demonstrat-o deja mai multe cercetari. Un studiu al London School of Economics asupra a 45.000 de utilizatori ai unei aplicatii pentru iPhone, care masura gradul de fericire al posesorului, certifica acest lucru. In plus, s-a descoperit si cea mai fericita zi din an.
Studiul arata ca ziua de Craciun este cea mai fericita din an, iar oamenii ating maximum de fericire la 13.50 pe 25 decembrie. Britanicii au atins un punct culminant al fericirii si pe 29 aprilie, in ziua nuntii Ducelui si Ducesei de Cambridge. Pe de alta parte, 31 ianuarie, mai exact la 20.00, este momentul cel mai trist din an, arata studiul.
"Harta fericirii" a fost realizata de cercetatorul George MacKerron in colaborare cu London School of Economics. Acesta a folosit peste 1 milion de raspunsuri ale utilizatorilor aplicatiei de-a lungul unui an. Acestia au inregistrat locul in care se aflau, activitatea si gradul de fericire de cinci ori pe zi.
Studiul mai confirma si alta perceptie, ca oamenii sunt mai tristi in timpul saptamanii, cand sunt la serviciu, si mai fericiti in week-end-uri. Citeste mai mult despre Care este cea mai fericita zi din an? pe target="_blank">Think Outside The Box.
http://www.ziare.com/life-style/fericire/care-este-cea-mai-fericita-zi-din-an-1132686
, nici cea in care luati leafa sau capatati ceva moca pe la vreo promotie . Sau care este cea mai trista zi din an.La cea din urma recunosc ca nu m-as fi gandit ca ar fi cea mai trista.Sexul are cea mai mare putere de a face oamenii fericiti, asta au demonstrat-o deja mai multe cercetari. Un studiu al London School of Economics asupra a 45.000 de utilizatori ai unei aplicatii pentru iPhone, care masura gradul de fericire al posesorului, certifica acest lucru. In plus, s-a descoperit si cea mai fericita zi din an.
Studiul arata ca ziua de Craciun este cea mai fericita din an, iar oamenii ating maximum de fericire la 13.50 pe 25 decembrie. Britanicii au atins un punct culminant al fericirii si pe 29 aprilie, in ziua nuntii Ducelui si Ducesei de Cambridge. Pe de alta parte, 31 ianuarie, mai exact la 20.00, este momentul cel mai trist din an, arata studiul.
"Harta fericirii" a fost realizata de cercetatorul George MacKerron in colaborare cu London School of Economics. Acesta a folosit peste 1 milion de raspunsuri ale utilizatorilor aplicatiei de-a lungul unui an. Acestia au inregistrat locul in care se aflau, activitatea si gradul de fericire de cinci ori pe zi.
Studiul mai confirma si alta perceptie, ca oamenii sunt mai tristi in timpul saptamanii, cand sunt la serviciu, si mai fericiti in week-end-uri. Citeste mai mult despre Care este cea mai fericita zi din an? pe target="_blank">Think Outside The Box.
http://www.ziare.com/life-style/fericire/care-este-cea-mai-fericita-zi-din-an-1132686
bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
Iata ca ar putea fi buna si E.coli la ceva.
Bacteria E.coli poate fi cheia producerii de biodiesel ieftin
Biodiesel-ul pare a fi în acest moment cea mai la îndemâna soluţie la dependenţa omenirii de combustibili fosili – fiind foarte asemănător din punct de vedere al compoziţiei chimice cu aceştia, este foarte uşor de adaptat pe motoarele actuale.
Biodiesel-ul poate fi produs fie direct din plante, fie din ulei de gătit folosit. Cele mai multe vehiculele alimentate cu acest tip de combustibil, fie că vorbim despre autovehicule, trenuri ori chiar avioane, folosesc cea de-a doua variantă, problema fiind însă insuficienţa materiei prime şi preţul acesteia.
Astfel, pentru ca biodiesel-ul să devină cu adevărat soluţia viitorului la epuizarea combustibililor fosili, este necesar ca el să poată fi extras direct din plante. In prezent, producerea de biodiesel din plante este un proces complicat și costisitor, nefiind găsită vreo soluţie pentru producţia la scară largă a acestui combustibil din plante, astfel încât să poată înlocui complet combustibilii convenționali.
Cercetătorii Universităţii Stanford susţin că procesul chimic de producere a biodiesel-ului din plante simplificat şi la preţ redus este pe cale de a fi finalizat.
Ultimele experimente efectuate în acest sens indică faptul că bacteria Escherichia coli (E.coli), foarte des întâlnită în sistemul digestiv al mamiferelor şi adesea responsabilă de toxiinfecţii alimentare, ar putea fi cheia producerii de biodiesel ieftin din plante.
E.coli poate converti zaharurile din plante în derivaţi de acizi graşi, care deşi se asemăna din punct de vedere chimic mai mult cu săpunul, pot fi excelenţi precursori pentru combustibili viabili.
Profesorul Chaitan Khosla, de la Universitatea Stanford a testat „puterea de conversie a zaharurilor în derivaţi de acizi graşi” a bacteriei, pentru a putea observa dacă aceasta are într-adevăr capacitatea de a transforma planetele în combustibili. Conform studiului său, se pare că E.coli are cu adevărat puterea necesară transformării zaharurilor din plante în acizi graşi.
Problema este că, la un moment dat, bacteria, pentru a se proteja, limitează procesul de transformare. În prezent, cercetătorii încearcă să găsească o modalitate de a „păcăli” bacteria astfel încât să producă mai mulţi acizi graşi. Dacă vor reuşi, biodiesel-ul astfel obţinut va deveni un combustibil viabil, comercializat la scară largă.
http://www.stiintasitehnica.com/bac...cheia-producerii-de-biodiesel-ieftin_903.html
Bacteria E.coli poate fi cheia producerii de biodiesel ieftin
Biodiesel-ul pare a fi în acest moment cea mai la îndemâna soluţie la dependenţa omenirii de combustibili fosili – fiind foarte asemănător din punct de vedere al compoziţiei chimice cu aceştia, este foarte uşor de adaptat pe motoarele actuale.
Biodiesel-ul poate fi produs fie direct din plante, fie din ulei de gătit folosit. Cele mai multe vehiculele alimentate cu acest tip de combustibil, fie că vorbim despre autovehicule, trenuri ori chiar avioane, folosesc cea de-a doua variantă, problema fiind însă insuficienţa materiei prime şi preţul acesteia.
Astfel, pentru ca biodiesel-ul să devină cu adevărat soluţia viitorului la epuizarea combustibililor fosili, este necesar ca el să poată fi extras direct din plante. In prezent, producerea de biodiesel din plante este un proces complicat și costisitor, nefiind găsită vreo soluţie pentru producţia la scară largă a acestui combustibil din plante, astfel încât să poată înlocui complet combustibilii convenționali.
Cercetătorii Universităţii Stanford susţin că procesul chimic de producere a biodiesel-ului din plante simplificat şi la preţ redus este pe cale de a fi finalizat.
Ultimele experimente efectuate în acest sens indică faptul că bacteria Escherichia coli (E.coli), foarte des întâlnită în sistemul digestiv al mamiferelor şi adesea responsabilă de toxiinfecţii alimentare, ar putea fi cheia producerii de biodiesel ieftin din plante.
E.coli poate converti zaharurile din plante în derivaţi de acizi graşi, care deşi se asemăna din punct de vedere chimic mai mult cu săpunul, pot fi excelenţi precursori pentru combustibili viabili.
Profesorul Chaitan Khosla, de la Universitatea Stanford a testat „puterea de conversie a zaharurilor în derivaţi de acizi graşi” a bacteriei, pentru a putea observa dacă aceasta are într-adevăr capacitatea de a transforma planetele în combustibili. Conform studiului său, se pare că E.coli are cu adevărat puterea necesară transformării zaharurilor din plante în acizi graşi.
Problema este că, la un moment dat, bacteria, pentru a se proteja, limitează procesul de transformare. În prezent, cercetătorii încearcă să găsească o modalitate de a „păcăli” bacteria astfel încât să producă mai mulţi acizi graşi. Dacă vor reuşi, biodiesel-ul astfel obţinut va deveni un combustibil viabil, comercializat la scară largă.
http://www.stiintasitehnica.com/bac...cheia-producerii-de-biodiesel-ieftin_903.html
Ma indoiesc sa reuseasca ..... Nu ca nu ar fi posibil, dar probabil nu se vrea cu adevarat (cel putin la ora actuala).
Dar vestea e foarte buna, mai ales pt noi romanii, frati buni cu e.coli. Sa ia aminte si alte natzii (nemtzalaii de ex), care trebuie sa inteleaga ca stilul de viata "sanatos", "ecologic" sau cum or mai dori ei sa-l numeasca (WC in fundul curtii, fertilizarea cu balega de vaca, spalat pe manutze mai rarutz), nu e intotdeauna daunator. Dimpotriva!!
Dar vestea e foarte buna, mai ales pt noi romanii, frati buni cu e.coli. Sa ia aminte si alte natzii (nemtzalaii de ex), care trebuie sa inteleaga ca stilul de viata "sanatos", "ecologic" sau cum or mai dori ei sa-l numeasca (WC in fundul curtii, fertilizarea cu balega de vaca, spalat pe manutze mai rarutz), nu e intotdeauna daunator. Dimpotriva!!
bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
Exista sub gheata Antarcticii, dar nimeni nu i-a vazut !
Desi exista pe Terra de un miliard de ani, nimeni nu i-a vazut si nu i-a cercetat. Sunt situati in estul Antarcticii si au fost descoperiti de-abia in anul 1958. Misterioasa necunoscuta o reprezinta muntii Gamburtsev, care au o altitudine de 2.700 de metri si se afla in totalitate sub gheata!
Muntii Gamburtsev au peste 800 de kilomeri lungime si 2.700 de metri inaltime, ceea ce ii face sa fie asemanatori Alpilor. Dar nimeni nu a vazut vreodata acesti munti, pentru ca ei sunt situati sub stratul de gheata al Antarcticii, potrivit io9.
Descoperiti in anul 1958, Muntii Gamburtsev ar putea constitui cel mai mare mister de pe Pamant. Cum se poate ca un lant muntos de asemenea dimensiuni uriase sa fie ingropat sub zapada si gheata, o mantie de grosime intre 600 de metri si 1,6 kilometri?
"Nu este o intrebare cu un raspuns usor. Avem o multime de probe de roci de pe Luna si alte obiecte din cosmos si totusi nu avem nicio mostra de pe un munte de pe planeta noastra", a spus geofizicianul Robin Bell.
Astfel, oamenii de stiinta trebuie sa se bazeze mai mult pe metode indirecte pentru a afla originile acestui munte. O echipa internationala a folosit diverse instrumente moderne pentru a determina varfurile si vaile muntilor Gamburtsev.
Potrivit cercetatorilor, muntii s-au format acum un miliard de ani, in timpul coliziunii masive a continentelor. Fasia de gheata din estul Antarcticii s-a constituit in urma cu 34 de milioane de ani si a acoperit complet muntii Gamburtsev, facandu-i complet ascunsi de restul lumii.
Echipa de cercetatori spera sa ajunga la acesti munti si sa poate lua probe de acolo. O expeditie, care ar merge in Antarctica ar putea sa faca un film despre acesti munti misteriosi.
http://www.ziare.com/magazin/descop...a-antarcticii-dar-nimeni-nu-i-a-vazut-1134471
Desi exista pe Terra de un miliard de ani, nimeni nu i-a vazut si nu i-a cercetat. Sunt situati in estul Antarcticii si au fost descoperiti de-abia in anul 1958. Misterioasa necunoscuta o reprezinta muntii Gamburtsev, care au o altitudine de 2.700 de metri si se afla in totalitate sub gheata!
Muntii Gamburtsev au peste 800 de kilomeri lungime si 2.700 de metri inaltime, ceea ce ii face sa fie asemanatori Alpilor. Dar nimeni nu a vazut vreodata acesti munti, pentru ca ei sunt situati sub stratul de gheata al Antarcticii, potrivit io9.
Descoperiti in anul 1958, Muntii Gamburtsev ar putea constitui cel mai mare mister de pe Pamant. Cum se poate ca un lant muntos de asemenea dimensiuni uriase sa fie ingropat sub zapada si gheata, o mantie de grosime intre 600 de metri si 1,6 kilometri?
"Nu este o intrebare cu un raspuns usor. Avem o multime de probe de roci de pe Luna si alte obiecte din cosmos si totusi nu avem nicio mostra de pe un munte de pe planeta noastra", a spus geofizicianul Robin Bell.
Astfel, oamenii de stiinta trebuie sa se bazeze mai mult pe metode indirecte pentru a afla originile acestui munte. O echipa internationala a folosit diverse instrumente moderne pentru a determina varfurile si vaile muntilor Gamburtsev.
Potrivit cercetatorilor, muntii s-au format acum un miliard de ani, in timpul coliziunii masive a continentelor. Fasia de gheata din estul Antarcticii s-a constituit in urma cu 34 de milioane de ani si a acoperit complet muntii Gamburtsev, facandu-i complet ascunsi de restul lumii.
Echipa de cercetatori spera sa ajunga la acesti munti si sa poate lua probe de acolo. O expeditie, care ar merge in Antarctica ar putea sa faca un film despre acesti munti misteriosi.
http://www.ziare.com/magazin/descop...a-antarcticii-dar-nimeni-nu-i-a-vazut-1134471