• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

CURIOZITATI sau despre lucruri necunoscute

Suntem diferiţi ca şi cultură şi tradiţie faţă de poporul chinez, dar totuşi atât de asemănători, fiecare clipă ar trebui trăită din plin şi urmând comportamentul Iepurelui, să ne facem viaţa plăcută şi confortabilă găsind un prilej de bucurie şi distracţie din orice, mai ales dacă atragem norocul şi abundenţa în viaţa noastră.

Ce-si daruiesc chinejii de "revelion "


Plicurile roşii Lai-See, numite şi Hong-Bao, conţinând bani, sunt dăruite tinerilor adulţi şi copiilor în timpul anului nou chinezesc. Oferirea reciprocă a cadourilor este, de asemenea, o tradiţie străveche specifică noului an.

Răvaşe de primăvara - sunt scrise, de obicei, cu cerneală neagră pe hârtie roşie, şi exprimă în versuri dorinţele sau urările legate de fericire, noroc, bogăţie şi longevitate. Ele sunt expuse apoi pe ferestre şi uşi timp de două luni, pentru a se împlini.

Tava prosperităţii, la multe familii se păstrează obiceiul de a expune în casă o tavă plină cu dulciuri, bomboane şi fructe uscate cu care sunt trataţi musafirii. Numite “chuen-hop” sau tăvile apropierii dintre oameni, acestea au în mod obişnuit 8 compartimente, fiecare dintre ele fiind destinat unui anume fel de mâncare, specificând importanţa anului nou. În anul Iepurelui de metal nu ar trebui să lipsească coaja de scorţişoară, prunele uscate şi arahidele.

Portocalele care semnifică averea sau bogăţia nu trebuie să lipsească de pe masă în această zi, la fel şi mandarinele care sunt simboluri consacrate norocului.

Cei care-şi permit este bine să ofere flori de prun care simbolizează speranţa şi curajul şi flori de narcisă care sunt simbolul noului an, mai dacă şi înfloresc în această zi. Şi tablourile, stampele sau schiţele şi amuletele simbolizând aceste flori sunt la fel de puternice şi pot fi oferite sau prezente în fiecare casă.




http://www.mirabilys-magazin.
 
Multe,foarte multe detalii ,mai mult sau mai putin cunoscute ,poate chiar necunoscute multora, despre frumoasa regina egipteana.


Frumoasa Nefertiti ramane o enigma


Despre Nefertiti, frumoasa regina egipteana, se spune ca era cea mai frumoasa si eleganta femeie a Antichitatii, iar despre bustul ei pictat, parerile contemporane nu difera, chiar daca azi putem da cateva nume de frumuseti certe. In schimb, cine a fost exact, daca ii apartine ei celebrul bust, parerile sunt impartite. Pentru inceput vom reproduce nu parerile unor cercetatori de-a lungul timpului referitoare la Nefertiti, ci o recenta opinie a reputatului egiptolog Zahi Hawass, seful Consiliului Superior egiptean pentru Antichitati. De curand s-a constatat ca analizele ADN ale celebrei mumii a faraonului Tutankamon, care au identificat cauzele mortii tanarului rege la doar 19 ani, ofera noi date despre acesta, date care ar infirma faptul ca regina Nefertiti i-ar fi fost mama, cum se credea pana acum. Cel putin asta este ce a afirmat arheologul egiptean.

Tanara Doamna

Zahi Hawass a prezentat presei rezultatele analizelor genetice realizate asupra mumiei tanarului faraon mort in urma cu peste 3.000 de ani, dar si ale altor mumii din familia regala. Aceste analize au fost realizate in Egipt, iar rezultatele sunt confirmate de oameni de stiinta germani, conform declaratiei lui Hawass, si prezentate pe larg in ultimul numar al revistei americane Journal of the American Medical Association (JAMA).

Pentru cine crede ca este vorba doar de supozitii, sa amintim ca analizele amanuntite au fost facute pe o mumie a tatalui tanarului faraon, descoperita si ea in Valea Regilor, si despre care majoritatea egiptologilor este de acord ca a apartinut faraonului Amenhotep al IV-lea (Akhenaton). Daca lucrurile sunt nedisputabile sub acest aspect, in privinta mamei lui Tutankamon, parerile sunt impartite. Cel care vine sa rastoarne opiniile curente este tot Zahi Hawass. Acesta considera ca mama lui Tutankamon nu a fost regina Nefertiti, sotia lui Akhenaton, cea mai frumoasa si eleganta femeie a lumii antice. Hawass este convins ca o mumie neidentificata este corpul mamei lui Tutankamon, mumie cunoscuta dupa numele de clasificare KV35YL si supranumita simplu Young Lady (Tanara doamna). "Nu-i cunoastem numele, insa cel mai important lucru este ca aceasta femeie era fiica lui Amenhotep al III-lea si a reginei Tiyi, bunica lui Tutankamon. Este posibil ca aceasta femeie sa nu fie Nefertiti", a precizat egiptologul Zahi Hawass.

Un sculptor genial si anonim

Stim ca Nefertiti, mama sau nu a lui Tutankamon, era o femeie splendida si banuim asta pentru ca avem in fata celebrul bust al reginei egiptene, descoperit pe 6 decembrie 1912 de Ludwig Borchardt si aflat in prezent la Neues Museum din Berlin. Unii considera bustul, realizat din calcar stucat si pictat, ca fiind o "Gioconda a Egiptului Antic", dar comparatia nu e in favoarea reginei Nefertiti, deoarece Gioconda lui Leonardo de Vinci nu este nici pe departe o frumusete, fiind faimoasa doar pentru zambetul ei.

Putem recunoaste ca pictarea celebrului bust adauga un plus de frumusete si mister, la fel cum azi un machiaj special transforma un chip obisnuit intr-unul splendid. Dar in privinta sculptorului genial care a realizat aceasta capodopera in urma cu aproape 3.400 de ani, misterul era considerat de nepatruns.

Egiptologul german Ludwig Borchardt a descoperit in 1912 si atelierul unde lucra acel sculptor antic, in situl arheologic Amarna, capitala construita de faraonul Akhenaton. Potrivit opiniei savantului german, care s-a bazat pe un document indirect, autorul bustului a fost sculptorul Tutmes. Aceasta teorie a avut nevoie insa de un secol pentru a fi cofirmata. Si confirmarea a venit, recent, din partea lui Alain Zivie, cercetator si expert in egiptologie la Centrul National pentru Cercetari Stiintifice (CNRS) din Franta, scotandu-l pe Tutmes din anonimitate.

Sa mai amintim faptul ca pentru a celebra centenarul descoperirii bustului reginei Nefertiti, la Neues Museum din Berlin a fost gazduita, incepand din 12 decembrie (si va fi deschisa pana pe 13 aprilie), o expozitie organizata in jurul acestui exponat, in pofida disputelor aprinse si persistente dintre Germania si Egipt, egiptenii revendicand dreptul de proprietate asupra operei. Numai ca teoria expertului Alain Zivie surprinde ambele tabere, dar si pe numerosii pasionati de civilizatiile faraonice. Alain Zivie a descoperit si cercetat mormantul pictorului si sculptorului Tutmes, al carui nume apare in documentul din Amarna, si confirma ca acesta este adevaratul creator al bustului reginei Nefertiti.

Mormantul subteran al artistului antic fusese descoperit pe 24 noiembrie 1996. Acesta este invecinat cu un alt mormant, mai "celebru", deoarece s-a dovedit a fi locul in care a fost inmormantata fiica cea mare a faraonului Akhenaton cu Nefertiti, sora vitrega a lui Tutankhamon, pe care l-a precedat pe tron, fie ca regenta, fie ca regina consoarta. Dupa ce au analizat mormantul acesteia, cercetatorii francezi au studiat in amanunt si mormantul artistului Tutmes. "Desi se afla intr-o stare proasta de conservare, din cauza infiltrarilor de apa, mormantul arata ca acest personaj era un artist foarte apreciat", a declarat Alain Zivie. Dar unde a trait artistul Tutmes? Ne-o spune tot Alain Zivie: "A trait la curtea regala, era bogat, fapt dovedit de desenele cu coliere si bratari din aur pe care le avea. Se ocupa de bunul mers al unui atelier de familie, dupa cum se constata in desenele care il reprezinta alaturi de copiii lui. Cu totii munceau la decorarea mormintelor importante din Valea Regilor". In plus, Tutmes a pictat si gravat o mare parte din mormantul sau. Fapt si mai uimitor, s-a pictat pe sine. Portretul sau, realizat in picioare, in care Tutmes apare tinand in mana o paleta cu peste 20 de culori, poate fi considerat drept cel mai vechi autoportret din istorie.

Frumusetea unei alte fete

Daca despre artistul Tutmes si autoportretul sau nu putem spune ca straluceau prin frumusete, bustul pictat al reginei Nefertiti este dovada frumusetii indiscutabile chiar si azi. Si cu toate acestea, o echipa de cercetatori din Berlin a ajuns la o concluzie rara: Nefertiti nu era chiar o frumusete! Invidie sau simpla orbire? Nefertiti, al carei nume s-ar traduce literal prin Frumoasa care, iata, vine, aflam ca era departe de a avea o structura perfecta a oaselor. Si, in plus, avea nasul coroiat si era plina de riduri!

Ca sa ajunga la aceasta concluzie, echipa de cercetatori a realizat un examen tomografic al bustului din ghips de circa 50 de cm. Scanarea sculpturii ar fi scos la iveala faptul ca sub stratul exterior se ascunde o "alta fata" a reginei Nefertiti - un nas coroiat si numeroase riduri in zona ochilor, colturilor gurii si obrajilor. S-ar putea sa fie asa, dar un mister tot ramane: acela al originii acestei regine renumite prin frumusetea si eleganta sa. Dovezi aici nu exista, chiar daca potrivit unor egiptologi, Nefertiti a fost egipteana, iar dupa altii, ar fi fost o printesa straina. Cu toate acestea, ea a nascut sase fiice si a murit cand avea undeva intre 29 si 38 de ani. Si cand te gandesti ca unii cred ca numai baietii buni mor tineri...



http://www.revistamagazin.ro
 
Ati folosit vreodata o mana buna de iarba sa ca stergeti ilustru vostru fund ,dar un cocean de papusoi?
V-ati intrebat ce foloseau oamenii înainte de inventarea hârtiei igienice?

Hârtia igienică este unul dintre acele lucru fără de care astăzi nu ne mai putem imagina viaţa. Totuşi, timp de multe secole până la inventarea ei, oamenii au folosit alte metode pentru a-şi menţine igiena.

Deci, cum se descurca omenirea înainte de inventarea acestei hârtii fine? Grecii, de exemplu, se ajutau cu pietre şi argilă. Romanii, ceva mai sofisticaţi, au optat pentru un burete prins la capătul unui băţ. =)) nu era riscant ?!?

Atunci când nu era utilizat, buretele era aşezat într-o găleată cu apă de mare. Problema cu acest instrument era că se folosea la comun. Cah !

În anul 1391, în timpul dinastiei Song, un împărat chinez a cerut să i se confecţioneze coli speciale de hârtie cu dimensiuni de 60 pe 90 de centimetri pentru a le utiliza la toaletă. Cererea împăratului nu a fost tocmai una deosebită, având în vedere că poporul chinez folosea deja hârtie obişnuită pentru păstrarea igienei.

Pentru europenii situaţi în zonele nordice, muşchiul era utilizat vara pentru curăţare, în timp ce în restul anului zăpada era de mare ajutor. Până în perioada colonială, în occident, lucrurile nu avansaseră prea mult în acest domeniu. Americanii au petrecut mult timp ştergându-se cu frunze de porumb,au, sunt destul de taioase :D: asta până când şi-au dat seama că pot folosi ziare.

Chiar dacă finul Reginei Elisabeta a inventat unul dintre primele toalete cu apă, în 1596, hârtia igienică comercială nu a circulat decât după anul 1857.



http://www.descopera.ro/
 
In prima zi de primavara daruim martisoare,un obicei vechi despre care nu strica sa ne amintim .


images_zpsfc714270.jpg
Mărțișorul, simbolul primăverii


Asemenea înaintașilor noștri de acum 100 de ani, mulți dintre noi nu mai știm de ce se confecționează mărțișoarele sau de ce se păstrează cu încăpățânare firul împletit în două culori. Desigur, nici măcar nu mai bănuim semnificațiile celor două culori. Să încercăm, totuși, să descifrăm, cu ochii și sufletul strămoșilor, sensurile mai profunde ce se ascund în albul, negrul, albastrul și roșul mărțișoarelor de altădată și de acum.

Cele mai vechi mărțișoare erau făcute din lână albă și neagră. Albul este semnul purității, fiind ca și negrul, o sumă a tuturor culorilor. Etnologii au convenit că albul este o culoare de trecere, exprimând cel mai bine moartea și renașterea. Pe vremuri, albul a fost culoarea morții și a doliului, încă și azi unele popoare din Extremul Orient și din Africa păstrând această credință. Negrul, cealaltă culoare arhaică a mărțișorului, a fost multă vreme simbolul fecundității și fertilității, culoarea pământului roditor și a norilor aducători de ploaie. Evident, ca toate culorile, culoarea neagră este ambivalentă. Este cunoscut faptul că în trecut, la români, ochii negri la bărbați erau cei mai frumoși sau părul femeilor era mult mai plăcut dacă era negru. De asemenea, noaptea, cu întunericul ei cel negru, era adesea un bun sfătuitor. Iată, argumente suficiente pentru valorizarea pozitivă de care s-a bucurat negrul.

Mărțișorul arhaic, în alb și negru, este expresia cea mai profundă a unității contrariilor, a întrepătrunderii principiilor aparent opuse și a ceea ce noi, prea grăbiți și atoateștiutori, împărțim în bun și rău, în alb și negru. Însă unul fără altul nu pot coexista. Culoarea roșie a mărțișorului a exercitat și mai exercită o fascinație deosebită asupra oamenilor. Se consideră că ea produce cel mai puternic efect asupra simțurilor, fiind simbolul frumuseții, tinereții, sănătății și bogăției. Este asociată în multe culori arhaice venirii primăverii, nașterilor și căsătoriilor, așadar începuturilor. În acest sens, și azi se pun franjuri roșii la viței, mânji, miei și la copiii nou-născuți. Cât despre albastru, culoarea cerului și a apei, nu putem spune decât că era un substitut al negrului, cuvântul sanscrit nîla însemnând atât negru, cât și albastru. Acesta este, în mare, simbolistica culorilor mărțișorului. Ele transmit, dincolo de estetism, lucruri, fapte, sensuri mult mai înalte.

Mărțișorul este adevărată funie a anului care adună laolaltă zilele, săptămânile și lunile în două anotimpuri: iarna și vara. În multe zone ale țării, mărțișorul nu se punea la 1 martie, ci atunci când apărea pe bolta cerească Craiul Nou (luna nouă). Mărțișorul tradițional nu era altceva decât un fir compus din alte două fire răsucite, culorile inițiale fiind albul și negrul, apoi albul și albastrul și, mai târziu, albul și roșul. Adesea, de acest fir împletit se agăța o monedă găurită de argint, aur sau aramă, în acest chip mărțișorul fiind pus de părinți copiilor spre a fi apărați de bolile pe care le aduce primăvara. Cu alte cuvinte, mărțișorul a fost inițial o amuletă, un talisman, puterea lui regăsindu-se mai ales în firele răsucite, care, se crede, apărau de duhurile rele, strămoșii noștri crezând cu tărie în protecția oferită de firele împletite și de noduri. Până acum o sută și ceva de ani, Mărțișorul era primit de copii, fete și băieți, de la părinți în dimineața zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui. Se credea că cei care poartă Mărțișor vor fi frumoși ca florile, plăcuți și drăgăstoși, norocoși, feriți de boli și de deochi: „Erau bănuți cu gaură, le facem ață roșie și albă și cu ciucuri și-i purta în chiept. Fetele îi dădeau la feciori” (Răchita, județul Alba).

Zilele începutului de martie ne amintesc de Anul Nou serbat primăvara, românii făcând acest lucru până în veacul al XVII-lea. Uneori, primele patru zile închipuiau cele patru anotimpuri, după cum era vremea acum așa urmând a fi și anotimpul respectiv. Dacă pe 1 martie este timp frumos, toată primăvara va fi la fel, ploaia din această zi anunțând un an îmbelșugat. Mai amintim și faptul că ușile și ferestrele ar trebui lăsate larg deschise acum pentru a intra aerul de primăvară, iar cei care nu vor să aibă purici peste an trebuie să mănânce multă urzică.

Bibliografie:

Lutic, Marcel, Timpul sacru – Sărbătorile de altădată, Editura Kolos, Iași, 2009

Cristea, Avram, Obiceiuri și datini din județul Alba, Editura Unirea, 2007

http://petrutapop.ro/
 
De ce nu folosesc chinezii furculiţa?


În China, mâncarea înseamnă din vremuri străvechi viaţă şi sănătate, fiind un simbol al norocului şi al prosperităţii. În ciuda faptului că acest popor a inventat furculiţa, chinezii preferă să mănânce folosindu-se de beţişoare. Motivul este simplu, dar totodată complicat.

Arta culinară chineză este renumită în lume încă din Antichitate. Specialiştii în nutriţie subliniază că de-a lungul timpului, chinezii au învăţat cât de important este ca alimentele să fie privite cu respect!


“Principiul chinezesc” al alimentelor este acela potrivit căruia un preparat nu trebuie să se adreseze doar gustului, ci şi simţului vizual şi, mai ales, nu hrana nu trebuie să exceleze cantitativ, porţiile mici, numai bune “de prins” cu beţişoarele fiind secretul în ceea ce priveşte mâncatul sănătos.

Preferă aşa

Medicina chineză şi-a pus amprenta asupra artei culinare, impunând câteva elemente de bază. În ciuda faptului că acest popor a inventat furculiţa, chinezii preferă să mănânce folosindu-se de beţişoare. Deşi pare incredibil, chinezii au inventat furculiţa: cea mai veche furculiţă din lume a fost descoperită în Nordul Chinei şi datează din perioada dinastiei Xia (secolele XXI-XVI î.e.n). Ustensila pentru mâncat era utilizată doar de către clasa conducătoare din China, iar beţişoarele fiind preferatele chinezilor “de rând”.
Deoarece beţişoarele nu pot apuca o cantitate mare de mâncare, şi asigură un bol alimentar redus. Cei care stau la masă servesc din fiecare fel, gustând, încet, din tot ce se află pe masă. Cine vrea să mânânce astfel trebuie să micşoreze porţiile şi să nu nu se grăbească!
Rezultatul?
Specialiştii explică procesul încetinit de ingerare a mâncării prin posibilitatea creierului de a realiza că stomacul este plin: “dacă mănâncăm cantităţi mai mici la fiecare masă, vom ajunge în scurt timp să scăpăm de kilogramele în plus, dar şi să avem o viaţă sănătoasă, fără excese. Nu trebuie să micşorăm toate porţiile, ci doar pe cele care conţin calorii foarte multe. Aşa mănâncă chinezii, japonezii, asiaticii în general”.

Fără crime în bucătărie :D
Primele dovezi ale existenţei beţişoarelor provin din China, din timpul dinastiei Shang (1.600 – 1.100 î.Hr.) când erau, se pare, folosite în întreaga Asie de Sud-Est. Cea mai veche pereche de beţişoare găsită vreodată provine din ruinele unui mormânt din Houjiazhuang. Ele erau fabricate din bronz şi au fost datate ca fiind din anul 1200 î.H. Cuvântul din limba mandarină care denumeşte beţişoarele este kuàizi, care combină două cuvinte: “repede” şi “bambus”. În japoneză, beţişoarele sunt numite “hashi”, sau “otemoto”, în coreeană se numesc “jeokkarak”, în vietnameză li se spune “đũa”.
Până la a ajunge să le folosească la mâncat, chinezii rupeau câte două crenguţe din copac şi cu ajutorul lor amestecau în oalele în care găteau sau scoteau cu ele carnea pe care o prăjeau la foc. Ulterior, au realizat utilitatea lor în procesul servirii mesei, astfel încât le-au transformat în “instrumentul” de bază din bucătărie.
Se spune că filosoful chinez Confucius este cel care i-a…învăţat pe chinezi să mănânce cu beţisoarele, sfătuindu-i să renunte la cuţit şi furculiţă, asociate cu violenţa: "Orice bărbat onorabil nu se va implica în ucideri şi în bucătărie. Şi nu va permite să fie un cuţit pe masa sa!". Beţişoarele sunt fabricate din diverse materiale, cel mai popular fiind bambusul, un lemn ieftin, uşor de prelucrat, rezistent la căldură şi fără miros şi gust perceptibile. Se mai fabrică însă şi beţişoare din cedru, santal, tek, pin, os sau plastic.

Nu sunt banale

Tradiţia folosirii beţişoarelor în loc de tacâmuri a fost preluată şi de Vietnam, Coreea de Nord şi Coreea de Sud. Multe bucătării asiatice servesc mâncarea cu aceste bețișoare care la prima vedere par greu de mânuit. Se spune însă că din fericire, în felurile de mâncare asiatice nu pot fi întâlnite bucăți mai mari decât se pot introduce odată în gură! În culturile culinare asiatice, alimentele sunt în general tăiate la dimensiuni mici. De exemplu, orezul, care este dificil de mânuit cu beţişoarele, este de obicei gătit în aşa fel încât să se aglomereze în mici „ciorchini” uşor de apucat.
Tot specialiştii sunt cei care spun că inventarea beţişoarelor folosite pentru servirea mesei reliefează isteţimea strămoşilor chinezi. Desi par nişte unelte banale, cu ajutorul lor chinezii pot înţepa, rupe, ridica şi amesteca mâncarea. În prezent, beţişoarele chinezeşti sunt oferite în cadrul ceremoniilor importante, cum ar fi nunta, pentru că reprezintă cadouri norocoase.

http://www.evz.ro




 
Ca astazi este Ziua Internaţională a Somnului ,cu siguranta nu stiati ,asa ca ......



15 martie este declarată Ziua Internaţională a Somnului. Cu această ocazie, Societatea Română de Pneumologie, prin intermediul Secţiunii de Somnologie, organizează Ziua Ușilor Deschise în toate

Ziua Internațională a Somnului, 15 martie, este un eveniment anual organizat în întreaga lume de peste 5 ani. Aceasta reprezintă o celebrare a somnului și un prilej de dezbatere a problemelor importante în legătura cu somnul.

România sărbătorește în 2013 Ziua Internațională a Somnului prin activități de informare în toate laboratoarele de somnologie din țară.

Ziua Somnului 2013 se desfășoară sub sloganul „Cine doarme bine îmbătrânește sănătos" și își propune să atragă atenția asupra tulburărilor de somn înregistrate cu precădere la adulții în vârstă.

Statisticile estimează că, în România, între 1-3% din copii şi adolescenţi pot avea tulburări respiratorii în timpul somnului, iar 4-6% din adulţi pot avea sindrom de apnee în somn de tip obstructiv în timpul somnului (între 900.000 -1.100.000 adulți). Toate aceste tulburări pot fi depistate și tratate în cele peste 80 de laboratoare sau puncte de înregistrare somnografică din ţară, care marchează progresele de la an la an atât din punct de vedere al numărului, cât și la nivelul cazurilor diagnosticate și tratate.

„Somnologia este o competenţă, o supraspecializare care, tradiţional, a fost omologată în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană. Motivele recunoașterii acestei supraspecializări țin de patologia importantă pe care o acoperă, de faptul că salvează vieți, de contribuția pe care o are la reluarea vieții profesionale și sociale a pacienților care, suferind de tulburări în somn, pot deveni o problemă serioasă pentru comunitate și pentru propria familie", a declarat Prof. dr. Florin Mihălțan, Președintele interimar al Societății Române de Pneumologie.

„În România progresele mici, dar constante, ne permit să fim optimişti pentru viitor şi să nu dezarmăm în demersurile pe care le facem pentru acreditarea laboratoarelor şi asigurarea compensărilor la Casa Naţională de Asigurări. Având în vedere interesul în creștere al medicilor pneumologi, cardiologi, ORL, față de această supraspecializare, precum și activitățile de informare și instruire ale Societății Române de Pneumologie impreună cu firmele care distribuie aparatură specializată, estimăm o creștere continuă și constantă a rețelei de laboratoare de somnologie, de 10-15% în fiecare an", a adăugat Prof. dr. Florin Mihălțan.


http://www.rtv.net/ziua-internationala-a-somnului-este-celebrata-pe-15-martie_70904.html
 
Cand esti bolnav si te doare ai impresia subiectiva ca durerea ta e cea mai "rea durere". Ei bine ,nu-i asa si-o sa vedeti de ce :P si ce-i mai interesant ca revine in discutie "puterea mintii "


Durerea e o stare emoţională neplăcută resimţită mental, identificată ca luând naştere într-o anumite parte a corpului. Cu alte cuvinte este o senzaţie subiectivă. Fără "ajutorul" minţii durerea nu ar exista, zona afectată fiind caracterizată doar de inflamaţie şi edem.


Mai sunt şi alte modificări patologice, dar nu este cazul să intru în detalii... Durerea reprezintă un mecanism de apărare, creat pentru a determina fiinţa umană să protejeze zona afectată de tulburările ulterioare. Cu toate acestea, câteodată, mintea poate fi indusă în eroare, „simţind” durerea când nu există sau nereuşind să perceapă durerea atunci când există o cauză.

Este greu de spus care este cea mai puternică durere resimțită de ființa umană, întrucât gradul de tolerare și percepție diferă de la o persoană la alta, ca și timpul de expunere la factorul declanșator. Poate că amputarea unui membru înaintea descoperirii anestezicelor sau în urma atacului unui rechin este extrem de dureroasă și duce adesea la pierderea stării de conștientă a victimei, dar este o durere de scurtă durată.



În cele ce urmează voi încerca să prezint condiții medicale care produc unele dintre cele mai intense dureri pe care le poate (sau nu) suporta ființa umană.

Algia vasculară a feţei este un tip de cefalee (durere de cap) care este caracterizată printr-o mare durere resimțită aproape întotdeauna de o singură parte a capului. Anumiți doctori și cercetători au descris durerea resimțită în cadrul algiei vasculare a feţei ca fiind cea mai intensă durere care poate fi suportată de ființa umană - mai intensă decât durerile resimțite în arsuri, fracturi osoase sau nașteri.

Dr. Peter Goadsby, profesor de neurologie clinică la Universitatea din California și cercetător de renume în domeniul algiei vasculare a feţei afirmă: "Algia vasculară a feţei este probabil cea mai intensă durere pe care o poate resimți ființa umană. Știu că este o remarcă destul de pretențioasă, dar dacă întrebați pacienții care suferă de algie vasculară a feţei dacă au resimțit o durere mai puternică, vor răspunde în unanimitate că nu. Femeile cu algie vasculară a feţei vor afirma că un atac de algie vasculară a feţei este mai dureros decât o naștere. Mai multe persoane care au suferit de algie vasculară a feţei s-au sinucis, ceea ce a condus la oferirea pseudonimului de "cefalee sinucigașă" algiei vasculare a feţei. Adesea, algiile vasculare ale feţei apar periodic: remisii spontane întrerup perioadele active de durere, deși aproximativ 20% dintre cei care au această afecţiune prezintă dureri care nu dispar niciodată. Cauza rămâne necunoscută. Afectează aproximativ 0,1% din populație, iar bărbății sunt mai des afectați decât femeile."1

Zona zoster (herpes zoster) este o infecție virală ce afectează rădăcinile nervoase. Se caracterizează prin durere și apariția unei benzi eruptive ce se întinde pe o singură parte a corpului. Herpes zoster poate prezenta în plus și alte simptome, în funcție de dermatomul (zonă a pielii corespunzând ramificațiilor unui nerv rahidian) implicat. Zona zoster oftalmică implică orbita ochiului și apare la aproximativ 10-25% din cazuri. Este produsă de reactivarea virusului în teritoriul oftalmic al nervului trigemen. La anumiți pacienți, simptomele pot include conjunctivită, keratită, uveită și paralizii ale nervului optic care pot adesea determina o inflamație oculară cronică, pierderea vederii și durere invalidantă2.

Nevralgia trigeminală (tic dureros)
se caracterizează printr-o durere bruscă, de tip junghi, foarte severă, de obicei unilaterală, în teritoriul uneia sau mai multor ramuri ale nervului cranian V (trigemen). Durerea este mai frecventă pe partea dreaptă. Majoritatea pacienților prezintă o leziune care comprimă nervul la locul de ieșire de la nivelul trunchiul cerebral. La pacienții cu scleroză multiplă (scleroză în plăci) există o incidență crescută a ticului dureros. Durerea este extrem de intensă, probabil una dintre cele mai intense dureri acute3.

Majoritatea pacienților care prezintă un cancer avansat suferă de durere, fie din cauza tumorii, fie ca un efect secundar al tratamentului medicamentos cum ar fi chimioterapia sau radiațiile. Deși durerea poate să fie foarte severă, nu înseamnă neapărat că tumora este în dezvoltare. O mică tumoră localizată la nivelul unui nerv poate fi agonizantă, în timp ce o altă tumoră, mult mai mare, poate prezenta o durere de intensitate redusă sau chiar să fie fără durere. Durerea din cancer variază în intensitate, durată și senzația percepută în funcție de tipul de cancer, localizare, stadiu, dar în majoritatea cancerelor durerea poate fi menținută sub control cu ajutorul analgezicelor. Poate cel mai dureros cancer și a cărei durere este cel mai greu de tratat este cel de țesut osos, întrucât medicamentele pătrund cu greu la acest nivel.

Durerea din fracturi
este foarte intensă, mai ales dacă fracturile sunt întinse și interesează pachete vasculo-nervoase.

Sindromul dureros regional complex (Complex Regional Pain Syndrome) este caracterizat printr-o durere severă ca urmare a unei leziuni la nivelul osului și al țesutului moale. Poate apărea la oricine și la orice vârstă, dar este mai frecvent la femeile în vârstă de 40-50 de ani. Durerea arzătoare din SRDC este continuă și intensă, neasemănându-se ca intensitate cu durerea resimțită în urma leziunii inițiale. De obicei, afectează un braț, un picior, o gambă sau o mână. Adesea, durerea se extinde la întregul picior sau întregul braț, chiar dacă leziunea inițială a fost doar la un deget. Câteodată durerea migrează și la membrul opus. Durerea din SDRC poate persista ani întregi și nu există, în prezent, un tratament eficient. Tratamente precum terapia fizic şi terapia psihică și medicamentoasă îi ajută pe cei cu SDRC să-și continue viețile4.

Sindromul Irukandji este o condiție medicală indusă de veninul Carukia barnesi, o meduză din specia Irukandji. Acest sindrom este rar fatal, dar persoana înțepată poate deceda prin stop cardio-respirator dacă nu-i este administrat un tratament medicamentos în timp util (aproximativ 20 de minute). Majoritatea înțepăturilor au loc în timpul sezonului de vară în North Queensland (Australia). Deoarece meduza este foarte mică, iar veninul este injectat doar prin intermediul extremității nematocistului, înțepăturile pot fi rar observate la început (fiind asemenea unei înțepături de țânțar). Simptomele devin în mod treptat evidente și din ce în ce mai intense în următoarele 5-120 de minute (30 de minute în medie). Sindromul Irukandji include o mulțime de simptome sistemice: cefalee intensă, dureri de spate, dureri musculare, dureri abdominale și toracale, greață și vărsături, transpirații, hipertensiune, tahicardie și edem pulmonar. Un simptom neobișnuit asociat sindromului este o senzație de "moarte iminentă". Pacienții sunt atât de siguri că vor muri încât îi roagă pe doctori să-i omoare pentru a scăpa. Simptomele dispar între 4-30 de ore, dar poate dura și până la două săptămâni până să fie vindecate complet5.

Desigur, nu trebuie să uităm alte dureri intense din: infarctul de miocard, hernia discală, artrită, migrenă, sciatică, arsuri, colica nefretică (litiaza urinară sau piatra la rinichi), apendicită, pancreatită, gută, endometrită, durerea testiculară (în urma unui incident sportiv sau a unei afecţiuni medicale) după o intervenție chirurgicală sau durerile din timpul ciclului menstrual.





http://www.scientia.ro/blog-sergiu-vijiala/4436-cele-mai-intense-dureri-resimtite-de-om.html
 
Anul acesta, echinoctiul de primavara are loc astazi, la ora 13:02. Ce presupune acest fenomen? La momentul echinoctiului de primavara, Soarele traverseaza ecuatorul ceresc trecand din emisfera australa a sferei ceresti in cea boreala. Cand Soarele se afla in acest punct, numit punct vernal, el descrie miscarea diurna in lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determina egalitatea duratei zilelor cu cea a noptilor, indiferent de latitudine.

In acest an, echinoctiul de primavara este unul mai special. Cum ne afecteaza? Vibratiile colective ale planetei sunt in crestere, sustin specialistii in metafizica, scrie examiner.com. Potrivit profetiilor din calendarul mayas care anunta sfarsitul lumii, la echinoctiul de primavara din 2013 un val de energie se va manifesta pe intreaga planeta.

In culturile antice, acest fenomen era vazut ca un simbol al renasterii. In cultura amerindiana se tineau ritualuri si dansuri in onoarea Soarelui. Indienii Sioux plantau in aceasta zi un arbore ceremonial ce reprezenta o legatura intre Cer si Pamant. In fiecare an, in aceasta zi sanctuarul de la Teotihuacan din Mexic este luat cu asalt de sute de turisti dornici sa celebreze echinoctiul de primavara.

Oamenii urca treptele celei mai inalte piramide, cea inchinata Soarelui si intind mainile spre cer. Echinoctiului ii sunt dedicate traditii spectaculoase si la piramida lui Kukulcan de la Chichen Itza, unde are loc un spectaculos joc de umbre, in Machu Pichu, "orasul pierdut" din Peru sau Loughcrew, Irlanda.

Astazi de echinoctiu de primavaras,cei din religia Wica serbeaza " Ostara - Micul sabbat al echinocțiului de primăvară"

Dupa wikipedia "Ostara este o sărbătoare precreștină ce are loc pe 21 martie, marcând echinocțiul de primăvară. La 21 martie ziua și noaptea sunt egale, natura se trezește la viață, câmpiile încep să înflorească. Păsările încep construcția cuiburilor, pregătindu-le pentru a-și plasa ouăle, considerate un simbol veșnic al renașterii și fertilității."

OSTARA, 21 martie, sabatul cand tanarul Zeu Soare celebreaza casatoria sacra cu Zeita Mama (Feciara - Maiden) care va concepe. Este o perioada pentru fertilitate, prosperitate, animale nou-nascute. Este momentul oportun pentru inceperea Gradinii cu plante magice (Magickal Herb Garden).
 
Citind acest material mi-am amintit de protestul bisericii impotriva introducerii cardului national de sanatate, mi-ar placea ca aceasta postarea sa fie citita de cat mai multe persoane pt a vedea ca progresul este benefic.


Tehnologia avansează de la o zi la alta, iar o mare parte din atenţia mijloacelor de informare în masă şi a publicului larg este concentrată asupra celor mai noi invenţii, gadgeturi şi inovaţii lansate pe piaţă. Cu toate acestea, istoria ne învaţă că majoritatea transformărilor radicale în societăţile umane nu apar imediat după apariţia unei invenţii, ci abia atunci când ajung să fie suficient de răspândite pentru a avea un impact la nivel sistemic. De exemplu, automobilul a transformat cu adevărat societatea atunci când a stimulat construirea de autostrăzi, influenţând semnificativ modul în care trăiesc oamenii (astfel au apărut suburbiile şi mall-urile).

Astăzi, tehnologia influenţează semnificativ numeroase domenii, însă câteva dintre cele care ne afectează cel mai mult zi de zi, printre care şi medicina, nu i-au resimţit încă impactul în aceeaşi măsură. Acest lucru promite să se schimbe în următorii ani, tehnologia urmând să producă în medicină schimbări radicale, fără precedent în ultimul secol.

De-a lungul istoriei, inovaţiile care au permis extinderea longevităţii umane au fost de ordin tehnologic, nu medical: de exemplu, conceperea unui sistem de canalizare a stopat răspândirea a numeroase boli şi a redus masiv mortalitatea timpurie.

În schimb, în ultima vreme progresul medical a constat în dezvoltarea de medicamente şi proceduri chirurgicale noi. În următorii ani, informatica va sta la baza progresului ce va fi înregistrat în medicină. Capacitatea de a acumula, procesa şi folosi date în volum mare va schimba radical acest domeniu, oferind publicului acces la servicii medicale mai bune, mai puţin costisitoare şi totodată mai eficiente.

Iată câteva din modurile în care tehnologia transformă medicina:

Telemedicina – când medicul este alături de pacient prin intermediul roboţilor de teleprezenţă

Una din noile metode de administrare a serviciilor medicale ce devin posibile graţie tehnologiei este telemedicina: pacienţii au acces la doctorii lor fără a se deplasa la cabinetul acestora. Fiecare persoană îşi poate introduce simptomele pe un site personalizat care face legătura cu medicul personal, răspunzând la întrebările specialistului referitoare la problema înregistrată, ca apoi să primească un tratament recomandat fără a mai fi necesară o vizită la clinica specialistului.

Mulţi specialişti vor afirma că aceste „vizite virtuale” nu se compară ca eficienţă cu vizitele la faţa locului, în cadrul cărora doctorul poate evalua amănunţit pacientul. Pentru a verifica această afirmaţie, o echipă de doctori a efectuat un studiu în cadrul căruia au fost analizate 5.000 de vizite medicale datorate unor infecţii ale sinusului şi 3.000 de vizite provocate de afecţiuni ale tractului urinar. Aproximativ 10% din interacţiunile cu doctorul au fost, de fapt, „vizite virtuale”. Cercetătorii au descoperit că pacienţii care contactaseră virtual doctorul reveneau pentru o vizită suplimentară în aceeaşi proporţie ca pacienţii care vizitaseră clinica, ceea ce sugerează că nu primiseră un tratament mai puţin complet. În schimb, vizitele virtuale erau mult mai puţin costisitoare decât cele în carne şi oase. De aceea, chiar dacă acest sistem nu se poate extinde la toate afecţiunile, administrarea unor tratamente la fel de eficiente cu un cost mult mai mic ar putea permite tratarea bolilor în fază incipientă, înainte să ajungă într-o stare avansată în care costurile sunt mult mai mari şi eficacitatea tratamentelor mai mică.

Antonio Marttos, un doctor care foloseşte roboţii de teleprezenţă pentru a-i vizita virtual din spitalul său din Miami pe supravieţuitorii atacurilor armate din Brazilia, Haiti, Irak şi numeroase alte ţări, a declarat pentru The Economist că tehnologia este „atât de avansată încât este ca şi cum ai fi prezent lângă patul pacientului”. Momentan, însă, tehnologia este destul de scumpă. Robotul folosit de doctorul Marttos, RP-VITA, este închiriat contra sumei de 5.000 de dolari lunar. Cu toate acestea, compania care produce acest instrument futuristic, InTouch Health, a anunţat că vânzările au crescut brusc după ce viaţa mai multor pacienţi a fost salvată graţie roboţilor de teleprezenţă care au permis detectarea unui atac cerebral.

Telemedicina va deveni cu adevărat celebră în 2016, cu ocazia Jocurilor Olimpice din Rio de Janeiro. Comitetul brazilian care se ocupă de organizarea Jocurilor Olimpice din 2016 a anunţat că toate sălile de operaţie vor fi dotate cu roboţi de teleprezenţă, astfel încât medicii care nu-i pot însoţi la Olimpiadă pe atleţii pe care îi îngrijesc vor putea să ofere sfaturi chirurgilor brazilieni în timpul operaţiilor.

Automatizarea şi influenţa sporită a roboţilor

Acum doi ani, IBM făcea furori cu supercomputerul Watson, care a reuşit să învingă cei mai buni jucători umani în cadrul emisiunii „Jeopardy!”. Watson a impresionat prin faptul că reuşea să înţeleagă subtilităţile indiciilor oferite de telespectatorul Alex Trebek, folosindu-le pentru a identifica răspunsul corect înaintea celor mai buni jucători din istoria emisiunii.

Anul acesta, IBM a anunţat că Watson şi-a găsit primul „loc de muncă”. Experţii companiei americane au reuşit să reducă dimensiunile supercomputerului: dacă atunci când a participat la „Jeopardy!” era nevoie de o cameră de mari dimensiuni pentru a-l cuprinde pe Watson, astăzi el are dimensiunile unei cutii de pizza şi poate fi instalat în orice data center. De asemenea, specialiştii IBM i-au îmbunătăţit viteza de procesare cu 240%. În urma acestor îmbunătăţiri, compania americană a semnat un contract cu mai mulţi furnizori de servicii medicale din SUA. Dacă în cadrul emisiunii „Jeopardy!” supercomputerul folosea indiciile pentru a identifica răspunsul corect la întrebările de cultură generală, acum are o nouă misiune: folosirea simptomelor pacienţilor pentru a le diagnostica afecţiunile.

Samuel Nussbaum, chief medical officer în cadrul Wellpoint (unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale din SUA), a explicat de ce compania sa a semnat acest contract cu IBM: statisticile arată că specialiştii din domeniul medical iau decizii corecte în privinţa tratamentului în doar 50% din cazuri. În schimb, Watson are o rată de succes de 90% în testele efectuate până acum. De asemenea, Watson mai are un avantaj imens: devine tot mai bun de la an la an.

În acest moment, Watson a analizat 605.000 de dovezi medicale, 2 milioane de pagini de text, 25.000 de cazuri medicale şi a beneficiat de 14.700 de ore de asistenţă din partea celor mai buni medici din domeniu. Spre deosebire de oameni, Watson poate fi la curent cu toate noutăţile din domeniul medical, fără a uita rezultatele vreunui studiu sau ale vreunei cercetări relevante.

De asemenea, Watson este îmbunătăţit constant prin interacţiunea cu doctori şi cu studenţi la medicină care îl ajută să înţeleagă termenii neclari. Pe măsură ce supercomputerul acumulează texte medicale, cercetări şi fişe ale pacienţilor, el „întreabă” profesorii umani atunci când un termen pare neclar. De exemplu, un text medical cuprindea întrebarea „în ce afecţiune neurologică este contraindicată folosirea bupropionului?”. Watson avea date despre bupropion, un medicament anti-depresie, dar nu înţelegea termenul „contraindicat”. Un asistent uman i-a confirmat că înseamnă „să nu se folosească”, iar ingeniosul doctor digital a oferit răspunsul corect: epilepsie.

IBM subliniază că nu doreşte ca Watson să ia locul doctorilor, ci să le facă slujba mai uşoară prin oferirea unor recomandări de tratament. Supercomputerul ia în calcul toate simptomele unui pacient, le analizează prin prisma tuturor datelor de care dispune şi oferă cadrului medical mai multe opţiuni de tratament, alături de gradul de certitudine estimat de Watson pentru fiecare. De asemenea, dacă pacienţii întâmpină probleme (de exemplu, un efect secundar nedorit provocat de un medicament), doctorii pot introduce noul simptom în sistem, iar supercomputerul va recomanda un nou tratament potrivit pentru pacient în doar 30 de secunde.

În cazul în care Watson ajunge la concluzia că tratamentul recomandat de medic nu este cel mai eficient, îşi poate exprima dezacordul, însă decizia rămâne în mâinile cadrului medical. Conform procedurilor actuale, o asistentă medicală va analiza în acest caz tratamentul alternativ propus de Watson, urmând să decidă împreună cu furnizorul de servicii medicale dacă să accepte recomandările lui Watson.

Reprezentanţii IBM afirmă că în ultimele 12 luni au fost instalate şase supercomputere în mai multe spitale din SUA, iar 90% din asistentele care lucrează cu ele deja îi urmează recomandările.

În anii ce urmează, este foarte probabil ca IBM să continue să reducă dimensiunile supercomputerului Watson şi să-l facă totodată mai accesibil. În următorul deceniu, această tehnologie are potenţialul de a deveni un produs de masă, oferind oamenilor din toate categoriile sociale acces direct la un supercomputer cu o capacitate uluitoare de a gestiona date complexe şi care ar deveni tot mai eficient de la an la an, graţie experienţei practice.

Telefonul mobil, cheia gestionării propriei sănătăţi?

Până când Watson va deveni disponibil pentru toate persoanele ce doresc să dispună de serviciile sale, astăzi avem acces la un alt „supercomputer” ce acum 15 ani ar fi părut la fel de uluitor ca inovaţia IBM: smartphone-ul. Graţie îmbunătăţirilor constante aduse de firmele producătoare de telefoane mobile, smartphone-urile din ziua de astăzi sunt veritabile computere capabile să proceseze un volum imens de informaţii. Portabilitatea şi eficienţa acestor dispozitive au dus la stimularea creativităţii programatorilor şi a cadrelor medicale din întreaga lume, aceşti specialişti realizând un număr extraordinar de aplicaţii şi de tehnologii conexe ce promit să transforme, la rândul lor, medicina.

Unul dintre specialiştii ce pledează pentru folosirea telefoanelor mobile în tratarea pacienţilor este cardiologul Eric Topol, unul dintre cei mai importanţi specialişti din Statele Unite. Topol, ce deţine funcţia de chief academic officer în cadrul companiei Scripps Health, a avut parte de o experienţă ce i-a confirmat rolul salvator pe care îl pot avea smartphone-urile.

În timpul unui zbor între Washington şi San Diego la bordul căruia se afla Topol, pilotul a lansat un apel către pasageri: „există un doctor la bord?”. Unul dintre călători se plângea de dureri acute în zona pieptului, iar spre norocul său doctorul Topol se afla la bord. Mai mult, specialistul testa un nou instrument medical pentru iPhone, intitulat AliveCor. Doctorul a ataşat gadgetul de telefon şi a putut efectua o cardiogramă pe loc, observând că problemele pacientului erau grave: atac de cord. Pilotul a aterizat de urgenţă, pacientul a fost dus imediat la spital, iar viaţa sa a fost salvată.

Topol afirmă că acesta a fost momentul în care a înţeles că toţi oamenii vor beneficia de servicii medicale mai ieftine şi mai bune prin intermediul telefoanelor mobile, indiferent de locul în care se găsesc. Cardiologul lucrează în California, zonă în care telefoanele sofisticate sunt foarte răspândite în rândul publicului, iar acest lucru a afectat interacţiunea sa cu pacienţii. „În ultima vreme prescriu pacienţilor mult mai multe aplicaţii pentru telefonul mobil decât medicamente”, a explicat Topol televiziunii americane NBC.

Topol doreşte o schimbare în metodele de tratament actuale, în care doctorii prescriu pacientului medicamente şi apoi îi trimit acasă. Specialistul crede că oamenii ar trebui să apeleze la numeroasele aplicaţii destinate telefoanelor mobile ce permit măsurarea celor mai importante aspecte ale sănătăţii, de la nivelul glicemiei până la obiceiurile de somn, ceea ce le va permite să-şi gestioneze afecţiunile. Cardiologul crede că folosind telefoanele mobile pentru a ne monitoriza în mod constant starea de sănătate vom reuşi să recunoaştem diferite tipare relevante şi vom putea anticipa apariţia unei afecţiuni, făcând astfel mult mai uşor tratamentul.

Propunerile doctorului Topol ar putea părea aplicabile doar în cazul ţărilor dezvoltate, însă acest lucru nu este adevărat. Antreprenorii din ţările în curs de dezvoltare au început să lanseze pe piaţă numeroase aplicaţii ce au potenţialul de a schimba viaţa persoanelor din statele în care sistemele medicale nu sunt foarte dezvoltate. Un exemplu este aplicaţia uChek, care poate detecta peste 25 de afecţiuni prin analizarea urinei utilizatorului. Myshkin Ingawale, dezvoltatorul indian al aplicaţiei uChek, speră ca această inovaţie să permită oricărei persoane de pe Terra să-şi monitorizeze starea de sănătate de acasă, fără să mai fie necesare vizite la clinici.

O altă inovaţie dezvăluită de curând de o echipă de doctori canadieni reprezintă o nouă dovadă a modului în care telefoanele pot schimba viaţa persoanelor din ţările în curs de dezvoltare. Cercetătorii au ataşat o lentilă în valoare de 8 dolari unui iPhone 4S şi l-au transformat într-un microscop improvizat. Doctorii au folosit acest instrument pentru a studia mostrele de fecale ale elevilor din Tanzania rurală, identificând cu succes prezenţa viermilor intestinali. Testele de laborator au arătat că microscopul improvizat a detectat 70% dintre infecţii şi 90% dintre infecţiile serioase, ceea ce sugerează că acest instrument ar putea fi folosit pentru a identifica paraziţii şi în zonele care nu dispun de un laborator medical.

Viermii intestinali afectează două miliarde de persoane, mai ales în zonele sărace. „Ei provoacă malnutriţie şi afectează dezvoltarea fizică şi mentală a copiilor”, a explicat doctorul Isaac Bogoch pentru BBC.

Deoarece camerele foto ale telefoanelor mobile devin mai bune de la an la an, este foarte probabil ca acest instrument să devină şi mai eficient în studierea mostrelor medicale. De asemenea, în următorii ani smartphone-urile vor putea efectua teste mai amănunţite, ce necesită procesarea unor cantităţi mai mari de date, pentru că procesoarele lor devin din ce în ce mai puternice.

Ce ne mai pregăteşte viitorul?

Pe măsură ce medicina părăseşte tărâmul analog şi intră în era digitală, informaţiile pe care le deţine fiecare pacient despre propria stare de sănătate vor creşte exponenţial. Scanerele moderne produc multe date, iar la acestea se vor adăuga informaţiile obţinute graţie telefoanelor inteligente. De asemenea, specialiştii notează că de la an la an costul secvenţierii ADN-ului scade, astfel că într-un viitor apropiat fiecare pacient va putea apela la această analiză „intimă”, deschizând calea spre medicina personalizată.

Specialiştii consideră că medicina va fi transformată în mod radical ca urmare a cantităţii tot mai mari de date disponibile. „În medicină, revoluţia big data va putea duce la descoperiri clinice importante. De exemplu, vom putea oferi pacienţilor medicamentul potrivit. Astăzi, când spunem că un medicament este eficient în proporţie de 20% vrem să spunem de fapt că este eficient 100% în cazul a 20% din pacienţi. Volumul mare de date ne va permite să obţinem rezultate mai bune”, crede John Dineen, şeful companiei americane GE Healthcare.

Graţie accesului la o cantitate tot mai mare de date, „am descoperit că majoritatea bolilor sunt unice”, spune Dineen. „Sunt sute de tipuri de cancere de prostată sau de sân, iar pentru a înţelege cu ce ne confruntăm trebuie să analizăm o cantitate foarte mare de date”, a explicat CEO-ul. Pe măsură ce secvenţierea genetică devine tot mai accesibilă, lupta împotriva cancerului va intra într-o nouă epocă. „Ne aşteptăm ca în curând să înţelegem mult mai bine cancerul datorită faptului că putem secvenţia genomul fiecărui cancer în parte”, spune David Haussler, cercetător la Universitatea California. Progresul tehnologic va permite analizarea schimbărilor moleculare ce au loc în cadrul fiecărui cancer, permiţând elaborarea unui tratament individualizat, în funcţie de caracteristicile genetice ale tumorii respective.

Doctorul Eric Topol crede că omenirea poate învinge cancerul dacă toţi bolnavii ar realiza secvenţierea genomului tumorii, ar documenta tratamentul folosit şi rezultatul acestuia şi ar face publice apoi aceste date. Specialistul consideră că datele obţinute de la toţi pacienţii pot fi folosite ulterior pentru a combate una dintre cele mai letale afecţiuni din istoria omenirii.

Specialiştii consideră că miniaturizarea constantă a senzorilor va permite în curând ca pacienţii să fie monitorizaţi în mod constant atât din interiorul corpului, cât şi din exterior. Eric Topol consideră că în viitorul nu prea îndepărtat pacienţii vor avea senzori în fluxul sangvin. „Având un senzor în sânge vom putea identifica numeroase probleme, fie că este vorba despre celule care se desprind de peretele intern al unei artere – ceea ce va indica apariţia unui atac de cord –, de identificarea primei celule canceroase care ajunge în sânge sau de identificarea faptului că sistemul imunitar pregăteşte o criză de astm. Toate aceste lucruri vor putea fi detectate de senzori din sânge care vor lansa un semnal de alarmă către telefonul mobil”, spune Topol.

Vi se pare ceva departe de realitate? Nu este. Anul trecut, compania americană MC10 a anunţat că a conceput „electronice elastice” care pot fi purtate ca tatuaje temporare şi care pot fi implantate în corp. Acestea măsoară ritmul cardiac, activitatea cerebrală, temperatura corpului şi nivelul de hidratare. O altă companie, Proteus, a conceput un senzor de dimensiunea unui bob de nisip ce este inclus într-o pastilă. După ce înghiţiţi această pastilă, senzorul foloseşte fluidele din stomac ca sursă de alimentare şi emite un semnal către un plasture purtat pe piele de pacient. Datele colectate sunt apoi transmise către telefonul mobil al pacientului. Proteus speră că datele anonimizate ale pacienţilor vor permite specialiştilor să înţeleagă noi aspecte ale problemelor medicale, ceea ce va duce la transformarea acestui domeniu.

De asemenea, senzorii integraţi în casele noastre vor contribui la rândul lor la monitorizarea sănătăţii, permiţând oamenilor să identifice potenţialele probleme de sănătate înainte ca acestea să devină grave. În cazul persoanelor cu probleme cronice, monitorizarea oferită de senzori le va permite să continue să trăiască acasă fără a mai fi nevoite de vizite frecvente la medic, care va şti datorită acestora când este nevoie de intervenţia sa.

infografic_zpsedd46fc9.jpg


O altă tehnologie ce are potenţialul de a transforma medicina o constituie imprimantele 3D. Specialiştii au reuşit deja să tipărească 3D organe, oase, cartilaje şi chiar vase de sânge.

Toate aceste inovaţii anunţă o transformare fără precedent a medicinei. În doar câţiva ani, acest domeniu va fi invadat de roboţi şi computere ce vor prelua multe din sarcinile îndeplinite până acum de oameni. Algoritmii vor putea să ia în considerare cercetările efectuate de-a lungul globului, analizându-le în contextul istoriei medicale a fiecărui pacient şi calculând probabilitatea de succes a fiecărui tratament. Senzorii ne vor permite să ne monitorizăm şi gestionăm starea de sănătate, aducându-ne mai aproape de idealul sinelui cuantificat. Drept rezultat, serviciile medicale vor fi mai eficiente şi totodată mai puţin costisitoare, permiţând oamenilor să trăiască mai mult şi mai sănătos.


http://www.descopera.ro
 
Exceptandu-i pe brasovenii de o anumita varsta,toti ceilalti, cu siguranta nu stiu " povestea monumentului funerar porno " :P

Pe o alee a Cimitirului Municipal, aproape de gardul de la stradă, se află un monument funerar străjuit de două sculpturi ciudate. Doi stâlpi din ciment, care le pot inspira celor cu imaginaţie bogată ideea că reprezintă două falusuri stilizate.
mormant1_zpse7eba4e9.jpg

Puţini ştiu însă că, pe vremuri, monumentul a fost de-a dreptul pornografic. Povestea ciudatului mormânt începe undeva pe la începutul anilor ’70.

Soţie cu 17 ani mai tânara

Născut în 1912, domnul Constantin V. a urmat cariera militară. S-a căsătorit în perioada războiului cu Arestia, o fată mai tânără decât el cu 17 ani. Războiul şi perioada imediat următoare, l-au ţinut deseori departe de casă. Întristată şi plictisită de lungile aşteptări, tânăra soţie şi-a căutat mai întâi consolarea în braţele unor camarazi ai soţului. Frumoasă foc şi plină de temperament, Arestiei îi fugeau tot timpul ochii după bărbaţi. Cu timpul domnul V. a devenit foarte bănuitor, dar presimţirile sale nu au fost confirmate. De fiecare dată când, întors acasă, observa aşternutrurile deranjate sau simţea un parfum străin în dormitorul conjugal, soţia ştia cum să-l lămurească că temerile sale sunt neîntemeiate. Chiar dacă pe la mijlocul anilor ’40 au avut primul copil, o fată, căsnicia nu mergea deloc cum ar trebui.

Prinsa-n pat cu un ofiter

Obsedat de gândul că soţia îl înşeală, a început s-o urmărească. Aşa a ajuns s-o găsească în pat cu un ofiţer din aceeaşi garnizoană cu el. Aceştia i-a implorat iertarea cu lacrimi în ochi, spunându-i că a fost doar o clipa de rătăcire pe care a avut-o din cauză că s-a simţit neglijată. A reuşit să-l convingă că a fost doar o aventură nedorită. Lovit în orgoliul său masculin, Constantin a acceptat să rămână împreună de dragul copilului pe care-l aveau. În acele vremuri grele, familia rămăsese singurul său reper şi nu dorea să-l piardă. Odată cu venirea comuniştilor, începuseră epurările din Armată, iar domnul Constantin fusese trecut în rezervă. Un timp, lucrurile au mers mai bine, iar căsnicia lor părea salvată. Au mai avut un copil, un băiat, iar aventurile Arestiei păreau că au încetat.
Accident cu amantul

Constantin a avut mai mult timp pentru casă, chiar dacă a fost nevoit să se mulţumească cu un trai mult mai modest. În ’62, familia V. s-a mutat într-un bloc de pe Bulevardul Saturn. Ajunsă o femeie matură, Arestia însă nu şi-a pierdut nimic din temperamentul tinereţii. În jurul ei roiau tot felul de bărbaţi şi de multe ori lipsea de acasă invocând tot felul de pretexte. În 1969, s-a întâmplat însă nenorocirea. Domnul V. a fost anunţat că Arestia îşi pierduse viaţa într-un accident de maşină. La volan era un bărbat. A avut un şoc când a înţeles că era împreună cu amantul ei. Chiar dacă soţia lui murise, în Constantin s-a născut o dorinţă teribilă de a se răzbuna.

Razbunare pentru eternitate

După ce a înmormântat-o creştineşte, Constantin a comandat un monument funerar cum nimeni nu mai văzuse. Nu a fost uşor să-l lămurească pe meşterul pietrar, dar banii care i-a pus la bătaie l-au convins să sculpteze un monument ieşit din comun. Fără ca rudele şi copii să ştie, pe postamenul din faţa mormântului Arestiei, în loc de cruce, au fost montate două picioare de femeie, larg desfăcute, într-o poziţie obscenă. În stânga şi în dreapta monumentului a plasat doi stâlpi în formă de falusuri.
hhh_25e1c44576_thumb_630_380_zps023200e5.jpg


Darâmat de comunisti

Chiar dacă stilizată, pentru cei care treceau pe lângă mormânt, scena pornografică imortalizată în marmură era clară. Babele îşi scuipau în sân, iar pudicii care treceau pe alee întorceau capul. Mulţi însă se amuzau, povestind şi altora despre grozăvia văzută. Nimeni nu a luat însă vreo măsură până în 1985, când un activist comunist de seamă şi-a înmormântat soţia într-un cavou din apropiere. Acesta a ordonat distrugerea monumentului.
Refacut partial dupa ’89

Constantin nu a avut ce face după ce, într-o noapte, muncitorii de la GIGCL (Grupul de Intreprinderi de Gospodărie Comunală, cei care administrau cimitirele) a demolat monumentul. Nu a reuşit să afle dacă a fost distrus sau a fost pus undeva la păstrare. Odată cu revoluţia din 1989, a început demersurile pentru a reface „opera”֊. A susţinut că monumentul înlăturat de comunişti reprezenta o manifestare artistică legitimă. Cu mare greutate, copii l-au convins să renunţe. Dar nu de tot. Până la urmă, a refăcut doar cei doi stâlpi, într-o formă mult mai stilizată. Ajuns la 81 de ani, Constantin a murit în 1993. Copiii l-au înmormântat lângă fosta lui soţie.


http://story.casasfatului.ro
 
Trecem la ora de vara, dar stiti de ce si de cand ?


România trece duminică, 31 martie, la ora oficială de vară, ora Europei Orientale, astfel încât ora 03.00 devine ora 04.00. Pentru trecerea la ora de vară, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, în noaptea de sâmbătă spre duminică, astfel că ziua de duminică 31 martie va avea 23 de ore.

Prin această modificare a orei astronomice, orarul de vară din România este corelat cu cel din ţările membre ale Uniunii Europene şi se aplică pentru perioada cuprinsă între ultima duminică a lunii martie şi ultima duminică a lunii octombrie (în 2013 - 27 octombrie), notează Agerepres.

În România, odată cu trecerea la ora de vară, diferenţa faţă de timpul universal (GMT) va fi de trei ore. În restul anului, diferenţa orară faţă de ora meridianului Greenwich (GMT) este de două ore.


Ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în România în 1932. Până în anul 1939 a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00,00, şi prima duminică din octombrie, ora 1,00 (ore locale). Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.

În anul 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare iar în anul 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost corelat cu cel practicat în ţările UE.

Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală a Soarelui şi reducerea folosirii luminii artificiale.

Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă într-o satiră în care aprecia că s-ar realiza o economie de lumânări prin folosirea luminii de dimineaţă a Soarelui.
Ideea folosirii orei de vară este atribuită entomologului neozeelandez George Vernon Hudson, care a susţinut că ar avea nevoie de mai multă lumină pentru a studia insectele şi a venit cu această idee în 1895.

Schimbarea orei a fost aplicată pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu anul 1916 (între 30 aprilie - 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai - 16 octombrie), apoi Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia.

La 31 martie 1918, ora de vară a fost introdusă şi în Statele Unite. Pentru o perioadă mai îndelungată a fost aplicată în SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 şi 30 septembrie 1945.
Pe 13 aprilie 1966, Legislativul american a impus respectarea orei de vară la nivel naţional, din ultima duminică a lunii aprilie, până în ultima duminică din luna octombrie. Douăzeci de ani mai târziu, preşedintele Ronald Reagan a semnat un act federal pe probleme de mediu, ce conţinea şi o prevedere care solicita conservarea energiei şi respectarea orei de vară. De atunci, ora de vară a rămas stabilită pe o perioadă de şapte luni, între echinocţiul de primăvară şi cel de toamnă.

În prezent, ora de vară este folosită în 70 de ţări din întreaga lume, dar nu toate ţările au aceleaşi perioade pentru schimbarea ei. Există multe state care au introdus doar experimental ora de vară. China a utilizat ora de vară în perioada 1986 - 1991. De asemenea, ţările ecuatoriale şi tropicale nu aplică ora de vară, deoarece durata zilei este egală de-a lungul anului.



http://www.evz.ro
 
In postarea initiala gasiti multe poze
pe care noi,romanii ,sub nici o forma nu le-am picta pe case.


Prin bizarul Bhutan: penisurile care alungă răul

Există o singură ţară pe glob, unde desenarea sau pictarea unor falusuri umane pe ziduri, pereţi, uşi sau chiar ferestre nu este considerată un afront adresat bunelor moravuri şi nici măcar o golănie minoră. Ciudatul obicei este de fapt o tradiţie deosebit de interesantă, cu ramificaţii neaşteptate în cultura, religia şi obiceiurile locale. Nu are nicio legătură cu vulgaritatea sau obscenitatea condamnate de buna cuviinţă a oricărui om cu educaţie minimă. De fapt, este vorba de întrepătrunderea aspectelor sacrului şi profanului în viaţa cotidiană chiar şi în secolul XXI. Evident, în îndepărtatul Bhutan...

Când pereţii au erecţii

Conceptul de "arhitectură falică", cum a fost denumit de specialişti, este întâlnit nu doar în cadrul arhitecturii străvechi, dar şi în cea modernă. Cu toate acestea, picturile şi reprezentările falice, atât de caracteristice clădirilor din Bhutan, se constituie într-un subiect deosebit de interesant, cu explicaţii şi simboluri neaşteptate.

Cine vizitează în premieră micul regat himalayan al Bhutanului va ajunge fără îndoială în cea mai... falică destinaţie de pe planetă!

Conform istoricilor şi specialiştilor, această tradiţie îşi are originea într-un loc sacru pentru adepţii budismului Vajrayana, care compun circa 99% din populaţia regatului.

Este vorba de mănăstirea Chimi Lhakhang din Punakha, fosta capitală regală a Bhutanului. Edificiul religios a fost construit în onoarea controversatului şi (pe bună dreptate) şocantului Drukpa Kunley (sau Kunleg, în unele variante).

falus-4_zps50d98b69.jpg


Supranumit Sfântul Nebun, pe baza practicilor sale cumva scandaloase chiar şi pentru standardele oricum bizare (pentru noi) ale budismului tantric tibetan, acest maestru spiritual care a trăit între secolele XV-XVI este venerat şi în prezent pe tot întinsul Bhutanului, precum şi în Tibet.

penis3_zps2bdc6480.jpg


Cu toate acestea, nu este deloc exclus ca "impudicele" reprezentări grafice de pe pereţi şi uşi să aibă o rezonanţă mai veche decât apariţia budismului tantric în micul regat. Înainte de apariţia budismului, locuitorii din Tibet şi Bhutan practicau o religie specifică ale cărei urme abundă şi în prezent în ritualurile şi dogmele budismului Vajrayana (o sectă care face din Mahayana, ramura nordică a budismului, cu credincioşi în Tibet, Bhutan, nordul Indiei, Mongolia, Japonia şi unele republici din cadrul CSI).

Este vorba de religia Bon, un ansamblu de credinţe cu puternice rezonanţe şamaniste şi animiste . Simbol ambivalent al fertilităţii, masculinităţii şi, în egală măsură, al iluziilor şi dorinţelor lumeşti, falusul şi imagistica sa erau deosebit de prezente în ritualurile Bon, peste care s-a suprapus budismul venit din India în urmă cu aproape două milenii.



Piei, drace! - în stil bhutanez

Pornind de la aceste moşteniri religioase şi culturale cumva greu de înţeles şi acceptat pentru oricine sosit din afara acestor ţinuturi, credinţa că penisurile pictate pe pereţii exteriori aduc noroc şi gonesc spiritele rele este încă puteric înrădăcinată în Bhutan.

Odată sosit aici, călătorul este practic uluit de varietatea şi numărul mare al acestor desene care împodobesc aproape toate clădirile, în special în zonele rurale. Casele nou ridicate sunt şi ele pictate cu penisuri, care mai de care mai mari şi mai evidenţiate, fără a avea totuşi nicio orientare sau atitudine voit obscenă, urmează strict linia artistică şi semnificativă a tradiţiei religioase.

penis-5_zpsc2e8e909.jpg


Chiar şi numerele de înmatriculare ale maşinilor au pictat câte un penis - „pentru a proteja de accidente”, spun,cu o expresie gravă întipărită pe figură, toţi şoferii întrebaţi. Prezenţa simbolică a falusurilor nu se limitează la imagini pictate, desenate sau gravate, ci şi la sculpturi, unele impozante, aşezate în câmpurile cultivate cu scopul de a speria păsările.

Până şi Atsara, personaje mitologice, reprezentate în prezent de dansatori cu costume tipice în cadrul festivalului popular Tsenchu, prezintă ornamente capilare ornate cu reprezentări falice. În mod particular, toate casele, magazinele şi restaurantele situate de-a lungul şoselei care leagă Aeroportul Paro de capitala Thimpu au pereţi de un alb imaculat pe care sunt pictate penisuri uriaşe.

Bhutanezii crez şi în prezent că multitudinea penisurilor de pe pereţi sperie duhurile rele şi acţioează ca un factor preventiv al disputelor între vecini. Imaginile parcă vor să împace pe toată lumea. Bhutanezii şi-au ornat pereţii cu penisuri de toate formele, culorile şi proporţiile: penisuri trimate sau "naturale", penisuri care te privesc dintr-o pereche de ochi încruntaţi şi supradimensionaţi, penisuri cu trupuri de dragoni sau împodobite cu eşarfe, penisuri cu picioare de păsări, oameni sau animale, aproape toată imaginaţia locală în domeniul neaşteptaţilor gardienii contra demonilor.

În comunităţi izolate din estul Bhutanului, falusurile sculptate din lemn, care împodobesc interiorul fiecărei case, devin obiecte de adoraţie religioasă în cadrul unui festival anual, în care acestea sunt împodobite cu flori. Falusurile ornate floral sunt apoi stropite cu lapte în cadrul unui ritual de protecţie a casei împotriva demonilor.

În centrul Bhutanului situaţia este stranie şi hazlie (pentru străini), în sensul că oricărui oaspete care a poposit într-o casă i se oferă diverse căni cu băuturi în care au fost introduse falusuri de lemn. Evident, scopul este unul eminamente religios şi protectiv. Aşa sunt gonite spiritele rele care se pot ascunde în căni sau ceşti...



Moştenirea Sfântului Nebun

Lama Drukpa Kunley, care, se crede, şi-a trăit ultima încarnare între anii 1455-1529, este venerat ca maestru suprem de multe şcoli şi doctrine tantrice. Kunley s-a născut în Tibet, dar s-a stabilit şi a trăit mare parte din viaţă în micul regat himalayan al Bhutanului. A studiat în celebra mânăstire Ralung şi a fost discipolul maestrului Pema Lingpa.

Magician, erudit, excentric, chiar scandalos pe alocuri, taumaturg şi exorcist eficient, Drunkpa Kunley a devenit încâ din timpul vieţii sale tumultuoase cea mai impresionantă şi respectată figură religioasă din istoria Bhutanului.

Născut în anul Porcului de Lemn, conform astrologiei budiste, Kunley a îmbrăţişat o ramură extremă a budismului tantric tibetan şi s-a lansat într-o campanie personală de iluminare a oamenilor simpli, fiind atras în mod deosebit de femeile acestora.

Kunley a călătorit intensiv prin Tibet şi Bhutan, propovăduindu-le oamenilor respingerea ipocriziei şi lăcomiei şi sfătuindu-i să aibă aspiraţii spirituale oneste. Şi-a petrecut mare parte din viaţă petrecând, cântând şi bând alcool în compania tuturor femeilor întâlnite, indiferent dacă erau măritate sau nu.

Se "specializase" cumva în dezvirginarea fetelor de păstori şi agricultori din Bhutan. Cum faima sa îl preceda, Drukpa era căutat de tinerele femei tocmai în acest scop.


Aceasta deoarece în cadrul religiei şi cutumelor sociale locale se credea că atunci când dezvirginarea unei femei este efectuată de un lama sau sihastru cu atributul sfinţeniei, actul în sine nu mai avea nimic scandalos, ruşinos sau reprobabil, fiind cumva purificat de prezenţa sfântului. În plus, această primă experienţă sexuală ar fi garantat femeii noroc, sănătate şi evoluţie spirituală grabnică.

Pe baza acestor "fapte de arme", Kunley a fost supranumit încă din timpul vieţii "Sfântul celor 5.000 femei".

Atipicul personaj real nu s-a mulţumit doar cu femei, fie ele de rând sau nobile, ci a atentat şi la entităţi supranaturale feminine, negative. Cânturile şi povestirile care îl au în prim plan abundă în episoade triumfătoare în care năbădăiosul personaj nu doar că violează demoniţe şi drăcoaice din nesfârşitul panteon budist, ci le şi converteşte la budism, aducându-le cum ştia el mai bine pe Cale şi "arzându-le" karma negativă demonică.

Escapadele sale amoros-spirituale l-au făcut extrem de iubit şi popular în rândul bhutanezilor,care-i onorează şi astăzi memoria prin intermediul falusurilor de pe ziduri şi pereţi. I-au dedicat mai multe temple şi altare, printre care se remarcă mănăstirea din Valea Phunaka, care a fost construită pe locul în care "Nebunul Divin" a supus şi convertit cu al său "fulger al înţelepciunii magice" un demon feminin deosebit de periculos.


Conform miturilor budismului tantric, drăcoaica respectivă nu a fost singurul demon feminin convertit de Drukpa, dar aceasta s-a îndrăgostit atât de tare de el, încât fosta entitate malefică feminină a devenit o credincioasă atât de ferventă încât a atins Nirvana, fără să mai fie nevoie să renască sub formă umană, după cum susţine Karma Letho, un expert în cultura bhutaneză care serveşte uneori ca ghid pentru turişti.

Astăzi, sute de tinere cupluri bhutaneze efectuează pelerinaje la mănăstirea Chimi Lhakhang, unde un călugăr budist le binecuvântează cu un falus din lemn, replică a "fulgerului înţelepciunii magice" lui Kunley. Se spune că aceste pelerinaje duc la creşterea fertilităţii tuturor femeilor care se încumetă să le parcurgă, indiferent de religie sau naţionalitate. Sfântul Nebun nu respecta dogmele religioase şi râdea de cei robiţi de litera legii şi a preceptelor.


Într-un incident definitoriu pentru natura sa şugubăţ-scandaloasă, Kunley a primit o eşarfă sacră care se oferă doar persoanelor cu înalte merite spirituale. Senin şi imperturbabil, Kunley a luat eşarfa şi le-a spus tuturor că şi-o va lega de penis, în speranţa că-i va aduce şi mai multe femei...

Bhutanul de astăzi este o ţară care se bazează în mare măsură pe veniturile care provin din turism, fapt care probabil va influenţa strania tradiţie a reprezentărilor falice de pe ziduri. Într-un exces de zel, autorităţile se tem că imaginile respectate de proprii strămoşi s-ar putea să-i deranjeze vizual pe turiştii occidentali.

"Picturile şi sculpturile falice sunt parte definitorie a culturii şi artei noastre, dar se pare că vor intra într-un con de umbră, din cauza politicilor de auto-cenzură duse de autorităţi. A apărut o tendinţă de a ascunde sexualitatea umană în cele mai transcendente aspiraţii şi practici", declară Dasho Karma Ura, preşedintele Centrului pentru Studii Budiste din Timphu.

Acesta susţine mai departe că occidentalii sunt familiarizaţi cu imagini ale nudurilor şi sexualităţii feminine, pe când bhutanezii se abţin de la reprezentări grafice ale acesteia.

"În mod tradiţional, reprezentarea nudităţii feminine este văzută de noi ca un semn de vulgaritate, materialism şi dispreţ la adresa femeii. Noi vedem în asta reducerea femeii la un obiect sexual. Pe de altă parte, imagistica falusurilor care evidenţiază sexualitatea şi ego-ul masculin este o contracultură, nu o celebrare a masculinităţii cu accente exorciste, cum este percepută în Bhutan de secole", adaugă acesta.

Dincolo de aceste inevitabile conflicte inter-culturale, exacerbate de fenomenul globalizării, Bhutanul rămâne o destinaţie exotică şi îndepărtată, unde oamenii au o atitudine diferită, interesantă şi unică faţă de sexualitate. Aşa, ca într-o ţară unde penisurile se găsesc pe toţi pereţii!


In postarea initiala gasiti multe poze
pe care noi,romanii ,sub nici o forma nu le-am picta pe case.
 
Canibali cu sau fara voie "D"

În multe locuri din lume, istoria dovedeşte că actul de a mânca alţi oameni pentru a supravieţui a fost – ca s-o spunem pe şleau – adesea condamnat. Cu toate acestea, acest lucru s-a întâmplat. Iată 10 dintre cele mai terifiante exemple:



Donner Party

Este vorba despre un grup de 87 exploratori americani, care în timpul călătoriei lor de-a lungul Americii, au rămas captivi în zăpadă. La momentul când aceştia au fost salvaţi, mai rămăseseră numai 48 dintre ei, ceea ce a ridicat numeroase întrebări cu privire la ce s-a întâmplat exact acolo. A fost acceptată ideea că unii membri ai acestui grup, împinşi la disperare de foame, au recurs la mâncatul celor care muriseră deja. În interviurile legate de această întâmplare, canibalismul a fost menţionat în nenumărate rânduri. Din anumite motive, toate aceste acţiuni au fost ulterior negate, ceea ce a făcut ca arheologii să facă cercetări, căutând urme de dinţi pe trupurile celor decedaţi.



Regina v. Dudley şi Stephens


Cazul Dudley şi Stephens - unul dintre cele mai memorabile din istoria Angliei, care datează din anul 1884 – este studiat şi în zilele noastre, servind drept exemplu al apărării justificate în faţa necesităţilor. În fapt, este vorba despre 4 marinari care au naufragiat, rămânând fără mâncare şi apă. Doi dintre ei, Dudley şi Stephens, au venit cu ideea că, pentru a supravieţui, era nevoie ca cineva să fie sacrificat. Cum nimeni nu s-a oferit, ei l-au omorât pe mus (care era deja în comă) şi l-au mâncat. Atunci când a sosit echipa de salvare, ei au recunoscut că au comis crima pentru a-şi potoli foamea. Instanţa nu a admis acest motiv şi i-a condamnat la moarte prin spânzurătoare. Când şi-au dat seama că sentinţa e totuşi prea dură – cu toate că acei indivizi i-au luat viaţa unui băiat de 17 ani – sentinţa a fost schimbată în 6 luni de închisoare.


Cruciadele


Cruciadele au lovit Asia lăsând mii de morţi în urma lor. Dar armatele impresionante ca mărime, nu se puteau hrăni numai cu dragostea pentru Dumnezeu şi atunci când proviziile au început să se împuţineze, toată lumea a fost de acord să mânânce carnea celor deja ucişi. Deşi canibalismul a fost provocat cel mai probabil de necesitate, trebuie menţionat faptul că el a servit şi pentru a intimida duşmanul. Cu ce moral poţi pleca la luptă împotriva unui inamic care se hrăneşte cu cadavre?


Dinastia Tang

Dinastia Tang din istoria Chinei a rămas în istorie printre altele şi pentru canibalismul pe post de răzbunare. Un adevăr care a îngrozit pe toată lumea: u era ceva obişnuit ca unii criminali să fie pedepsiţi prin smulgerea inimii, care era ulterior mâncată.


Leningrad

Se poate spune că atacul asupra oraşului Leningrad a testat limitele înfometării umane. Foametea a fost atât de pronunţată încât oamenii au început să smulgă tapetul de pe pereţi, pentru a mânca aracetul folosit la lipirea lui. Nemaiexistând mâncare în oraş, canibalismul nu mai era o opţiune, ci devenise deja un mod de viaţă. Totul a atins cote paroxistice, astfel încât poliţia a înfiinţat un grup de luptă pentru a-l combate, iar părinţii ajunseseră să nu îşi mai lase copiii să iasă din casă, de teamă că aceştia ar putea fi omorâţi şi mâncaţi. Imaginea terifiantă era completată de trupuri pe jumătate devorate care împânzeau străzile.



Japonezii în timpul celui de-al doilea război mondial

În timp ce cetăţenii ruşi au fost nevoiţi să îşi mănânce semenii în Leningrad, soldaţii japonezi au făcut şi ei cam acelaşi lucru. Sigura diferenţă a fost aceea că aceştia din urmă nu făceau asta pentru că le era foame. Victimele (invariabil, prizonieri de război) erau ucise cu sânge rece, iar trupurile le erau complet golite de tot ceea ce se putea mânca, rămânând de regulă neatinse mâinile şi picioarele. Dar asta nu se întâmpla întotdeauna; celor mai puţin norocoşi li se smulgea carnea cât încă erau în viaţă, după care erau aruncaţi în gropi şi lăsaţi să moară. Înspăimântător este faptul că unii soldaţi japonezi nu executau toate aceste acte de canibalism din cauza foamei, ci doar pentru a-şi pune în evidenţă latura diavolească.



Foametea ucrainiană din anul 1932

Despre această foamete se crede că a fost provocată aproape în totalitate de mâna omului. În anul 1932, toată mâncarea produsă de fermierii ucrainieni a fost confiscată de către URSS, lăsând milioane de oameni fără mijloace de subzistenţă şi condamnându-i la moarte prin înfometare. În acele condiţii, mulţi cetăţeni din Ucraina au recurs la canibalism pentru a supravieţui. Exemple terifiante sunt cele ale unui bărbat care şi-a omorât soţia şi a făcut supă din carnea ei, sau cele ale familiilor care şi-au mâncat de vii copiii. Asta în timp ce faţa jovială şi zâmbitoare a lui Stalin făcea înconjurul lumii.



Foametea din China, anul 1959

Conducătorul de atunci al Chinei, Mao, a sărăcit China, lăsând milioane de oameni fără mâncare. Aşa cum este prezentat în detaliu în cartea „Hungry Ghosts”, pentru unii oameni foamea a fost ceva mult prea greu de îndurat, canibalismul devenind singura opţiune. Nu a trecut mult până ce carnea de om a devenit o marfă comercializată pe piaţă şi există chiar poveşti depre părinţi care şi-au mâncat copiii, niciodată singuri, ci împreună cu alţii. De ce? Pentru a nu purta povara păcatul de a-şi fi mâncat singuri odraslele şi pentru a avea conştiinţa mai puţin încărcată.



Raidul St. Francis

Oraşul St Francis din Canada, a fost atacat în a doua jumătate a anului 1759, în timpul războiului dintre francezi şi indieni. Deşi nu este prezentat foarte în detaliu, acest raid ar trebui consemnat pentru faptul că Robert Rogers şi oamenii săi au pus la cale unul dintre cele mai brutale atacuri din istorie. Aceştia au prădat oraşul, asta înainte de a-i scalpa şi omorî pe toţi cei luaţi prizonieri. Foamea şi-a făcut însă curând simţită prezenţa, astfel că oamenii lui Rogers au început să îî mânânce pe cei ucişi. După luptă, un soldat a făcut un comentariu de genul că după toate câte au făcut – el şi camarazii săi – nu mai meritau să se numească oameni.



Atacurile de la Ma’arra si Antioch

Deşi cruciadele apar în această listă, nu pot fi lăsate deoparte două dintre cele mai faimoase atacuri. Despre trupele creştine înfometate se spune că ar fi tăiat bucăţi din fesele inamicilor lor, pe care le-au prăjit ulterior. De multe ori, în graba de a-şi mânca adversarii, ei consumau carne crudă, lucru care i-a îmbolnăvit. Alte istorisiri spun despre cruciaţi că îi fierbeau pe cei maturi de vii, iar pe copii îi consumau pregătiţi la proţap. Asta pentru că atunci când faci totul în numele lui Dumnezeu, aparent o poţi face fără a suporta nicio pedeapsă.



http://www.playboy.ro
 
La prima vedere esti tentat sa crezi ca privesti un tablou abstract doar ca, sunt poze reale . Este vorba de ''Tunelul dragostei'', unul dintre cele mai romantice locuri din lume care se afla in apropierea localităţii Klevan din Ucraina si este unul dintre cele mai romantice locuri din lume.
Primăvara, copacii care se află de-o parte şi de alta a căii ferate crează deasupra liniei un acoperiş sub formă de arc.

Tunelul reprezintă de fapt o porţiune de trei kilometri de cale ferată privată, care face legătura cu o fabrică de plăci fibrolemnoase din apropierea oraşului Klevan. Acesta este străbătut de trei ori pe zi de un tren care aprovizionează cu lemn fabrica respectivă.













 
Grădina Kawachi Fuji din Kitakyushu, Japonia este un exemplu strălucit de percepție japoneză în ceea ce privește frumusețea și arhitectura! Grădina are în jur de 150 de plante din 20 de specii diferite de Wisteria. Cu toate acestea, bijuteria grădinii este un tunel creat doar din această specie de flori, pruin care vizitatorii pot trece, simțind că sunt înconjurați de un curcubeu multicolo




Una dintre cele mai frumoase grădini din lume se află în Japonia, o ţară recunoscută pentru amenajările peisagistice.



Kawachi Fuji Garden, din oraşul Kitakyushu, conţine un tunel lung de 45 de metri alcătuit din 20 de specii diferite de flori.


Vedeta tunelului este, însă, glicina, una dintre cele mai frumoase plante agăţătoare.

Florile de glicină (Wisteria floribunda) au un miros dulce, delicat, şi o sumedenie de culori. Ele pot fi albe, albastre, mov, lila sau roz şi apar în lunile aprilie-mai.









Wisteria este un simbol important pentru budiști, reprezentând spiritualitate, rugăciune și divinitate. Aceste metafore sunt în mare parte inspirate de forma spirală și de modul în care floarea creste, aceasta ajungând uneori la 65.6 metri deasupra solului.

Motiv pentru care, arhitectura realizată din aceste plante, este cu atât mai spectaculoasă, cu cât specialiștii au trebuit să analizeze fiecare milimetru pe care plantele îl vor lua în înălțime. Motivul: pentru a crea un astfel de tunel, florile trebuie să crească constant, cu aceeași viteză. Cum au reușit această performanță? A fost nevoie de specialiști în floricultură, studii privind fertilitatea pământului la fiecare rădăcină a fiecărei plante, în comparație cu nivelul crescut sau scăzut a razelor soarelui, în funcție de poziția plantei.
 



Rozul pastelat al lacului de pe o insula aproape neatinsa de activitatea omeneasca este inconjurat de mister

Vazuta din cer, suprafata roz pal a izolatului lac Hillier pare glazura de pe o prajitura lunguiata. Lacul coloreaza intr-o nuanta neasteptata zona cu padure deasa din extremitatea insulei Middle, una dintre cele peste 100 ale Arhipelargului Recherche, aflat in largul coastei sudice a Australiei de Vest.



Lacul putin adanc, de aproximativ 600 m in diametru, pare a fi decorul unei povesti, negasindu-si locul in marea zbuciumata. Marginit de depuneri albe de sare si inconjurat de paduri verzi de eucalipti si arbori de hartie, lacul e separat de apele albastre ale oceanului printr-o fasie ingusta de nisip alb.



In 1950, o echipa de specialisti a studiat apele roz si sarate ale lacului, asteptandu-se sa gaseasca aici alge de tipul Dunaliella salina. In apa cu continut ridicat de sare, aceasta produce un pigment rosu, care confera nuanta roz a altor lacuri din Australia, precum cel aflat in apropiere de orasul Esperance, pe continent. In lacul Hillier nu exista insa aceasta alga, iar cauzele culorii sale roz raman un mister.

Prima mentionare a lacului roz de pe insula Middle dateaza din anul 1802, cand Matthew Flinders, un navigator si hidrograf britanic, a acostat aici in drum spre Sydney. Au urmat cateva scurte intreprinderi comerciale, intre anii 1820 si 1840, aici stabilindu-se vanatori de foci si de balene, iar la inceputul secolului XX din apele lacului s-a inceput extragerea sarii. Exploatarea acesteia a incetat dupa numai sase ani, iar de atunci insula si lacul ei roz sunt netulburate.

Culoarea roz a lacului Hillier este permanenta si persista si atunci cand apa este extrasa din lac. Daca puneti apa intr-un recipient aceasta isi va pastra culoarea.

5 lucruri fascinante:

- In jurul Lacului Hillier s-a format un cordon alb de sedimente de sare pura;

- Lacul se afla pe vechea insula Middle. incercuit de o padure umbroasa de eucalipt;

- Lacul este separat de ocean printr-o fasie de pamant lata de cateva sute de metri, si, probabil, in viitor aceasta se va reuni cu oceanul, pierzandu-si culoarea roz;

- Salinitatea apei din lacul Hillier este de 38% – aproape la fel ca cea din Marea Moarta, ceea ce inseamna o medie de 340 g de sare la 1 litru de apa;

- Bacteriile si algele endemice pot supravietui in conditii foarte nefaste. Fauna rara dar puternica si rezistenta din Lacul Hillier dovedeste ca viata poate exista si in apa foarte sarata.

 
Piramidele au fost si inca sunt invaluite in mister.Desi perioic se anunta noi "descoperiri''privind felul in care au fost ele construite,misterul se cmentine,doar presupuneri.



Construirea faimoaselor piramide din Giza a necesitat un efort enorm, iar oamenii de ştiinţă continuă să descopere noi detalii despre modul în care au fost realizate aceste monumente istorice.

Acum, cercetătorii au descoperit cum au fost hrăniţi miile de muncitori care au realizat piramidele egiptene. Oamenii de ştiinţă au descoperit rămăşiţele unei operaţiuni de catering masive în oraşul în care locuiau muncitorii, la o mică distanţă de piramide.

Oraşul muncitorilor se găseşte la aproximativ 400 de metri la sud de Sfinx, aici locuind oamenii care au contruit piramida faraonului Menkaure, cea de-a treia şi ultima piramidă de pe platoul Giza.

Situl este cunoscut şi sub numele său din limba arabă, Heit el-Ghurab, fiind supranumit şi „Oraşul Pierdut al Constructorilor de Piramide”.

Până acum, cercetătorii au descoperit un cimitir în apropiere în care se găsesc trupurile constructorilor, o îngrăditură aflată în sudul oraşului în care erau ţinute şi sacrificate animalele şi numeroase oase de animale.

Pe baza oaselor descoperite, a datelor nutriţionale şi a altor descoperiri din acest sit, arheologii estimează că în fiecare zi erau sacrificate aproximativ 1800 de kilograme de carne de la vaci, oi şi capre pentru a hrăni constructorii.

Această dietă bogată în carne, alături de serviciile medicale disponibile (scheletele unor muncitori conţin oase vindecate), ar fi reprezentat un motiv în plus prin care egiptenii erau atraşi să muncească la piramide.

„Oamenii erau îngrijiţi, erau bine hrăniţi atunci când munceau, astfel erau multe lucruri atrăgătoare la acest loc de muncă”, a explicat Richard Redding, cercetător în cadrul Ancient Egypt Research Associates (AERA), grupul care excavează şi studiază acest oraş al muncitorilor de mai bine de 25 de ani.

„Cel mai probabil, cei ce munceau la piramide aveau parte de o dietă mult mai bună decât ce aveau la ei în sate”, a explicat Redding.

În oraşul muncitorilor, ce a fost locuit pentru aproximativ 35 de ani, cercetătorii au descoperit numeroase oase de animale. Deşi cercetătorii nu sunt încă siguri de numărul total al oaselor, Redding estimează că au fost identificate aproximativ 25.000 de oi şi capre, 8.000 de vite şi 1.000 de oase de porc.

Aproximativ 10.000 de muncitori au ajutat la construirea piramidei Menkaure, estimează specialiştii AERA, la care se adaugă o forţă de muncă mai redusă ce era prezentă de-a lungul anului pentru a pregăti pietrele şi pentru a completa pregătirile şi măsurătorile necesare. Această forţă de muncă redusă ar fi depus un efort mai mare timp de câteva luni, în fiecare an, începând cu luna iulie. „Timp de patru-cinci luni în fiecare an aduceau o forţă de muncă mare pentru a muta blocurile de piatră, iar aceşti muncitori nu făceau nimic altceva decât să mute pietrele”, a explicat Redding.

Evident, construirea unei piramide este o muncă extrem de dificilă. Muncitorii aveau nevoie de cel puţin 45-50 de grame de proteine în fiecare zi, explică Redding. Jumătate din această cantitate de proteină ar fi fost obţinută din peşte, fasole, linte şi alte surse vegetariene, iar cealaltă jumătate ar fi fost obţinută din oi, capre şi vaci, estimează specialistul. Cel mai probabil, laptele şi brânza nu erau folosite ca sursă de proteină din cauza problemelor de transport şi deoarece în acea vreme vacile produceau puţin lapte.

Combinând aceste necesităţi cu numărul de oase descoperite, Redding a stabilit că aproximativ 11 vaci şi 37 de oi sau capre erau consumate în fiecare zi. Pe lângă acestea, muncitorii mai erau hrăniţi cu grâne, bere şi alte produse alimentare.

Pentru a menţine acest ritm, egiptenii ar fi avut nevoie de o turmă de 21.900 de vite şi 55.000 de oi şi capre doar pentru muncitorii de pe platoul Giza, estimează Redding.

Animalele acestea ar fi avut nevoie de aproximativ 401 kilometri pătraţi de păşune. Dacă adăugăm şi teritoriul necesar pentru aşezările în care stăteau păstorii şi alte terenuri necesar, numărul creşte la aproximativ 1.205 kilometri pătraţi, o zonă similară celei ocupate astăzi de oraşul Los Angeles. Chiar şi aşa, o astfel de suprafaţă ar fi ocupat doar 5% din totalul întinderii deltei Nilului.

Aceste animale aveau nevoie şi de păstori - aproximativ un păstor la fiecare şase vite şi un cioban la fiecare 50 de oi sau capre. În total, numărul estimat al păstorilor este de 3,650, iar atunci când sunt luate în calcul şi familiile acestora numărul se ridică la 18.980, aproximativ 2% din populaţia Egiptului în acea perioadă.

Aceste turme ar fi fost răspândite în satele din delta Nilului, fiind ulterior aduse în oraşul muncitorilor din Giza pentru a fi sacrificate şi gătite. La finalul vieţii lor, animalele ar fi fost ţinute în partea de sud a oraşului, unde cercetătorii au descoperit recent o îngrăditură. Aceasta cuprinde şi două zone de sacrificare, fiind descoperită sub un teren modern de fotbal.

Studiul a relevat detalii interesante despre viaţa în oraşul muncitorilor care au ridicat piramidele. De exemplu, şefii acestora mâncau cea mai mare parte a vitelor, iar cei ce locuiau în cartierul muncitorilor mâncau mai ales oaie şi capră.

Redding afirmă că nu este surprinzător faptul că şefii preferau să mănânce vită, dat fiind că era carnea cea mai de preţ în Egiptul antic. „Desigur, vita este o carne cu un statut înalt”, spune Redding, subliniind că apare mult mai frecvent în scenele din morminte decât carnea de oaie sau de capră. De asemenea, în scenele imortalizate în morminte nu apare niciodată carnea de porc.

Aşezare situată imediat la est de oraşul muncitorilor prezintă o planificare mult mai puţin strictă decât oraşul constructorilor, iar rămăşiţele descoperite aici sugerează că locuitorii din această aşezare consumau un număr mare de porci. De asemenea, dovezile descoperite de cercetători sugerează că persoanele din acest oraş situat la est desfăşurau acţiuni de comerţ cu muncitorii pentru a obţine fragmente de colţ de hipopotam.

Aceste descoperiri sugerează că locuitorii din aşezarea estică nu erau direct implicaţi în construirea piramidelor, având mai degrabă o relaţie specială cu muncitorii care au ridicat aceste uriaşe monumente.

„Cei din est nu primeau mâncare în fiecare zi, la fel ca persoanele din oraşul muncitorilor. Este o aşezare urbană tipică agricultorilor, fiind cel mai probabil o relaţie simbiotică între cele două oraşe”, explică Redding.

Cercetătorii afirmă că descoperirile sugerează că nu toţi muncitorii locuiau în oraşul muncitorilor, fiind posibil ca unii constructori să fi campat chiar lângă piramide.

„Ce credem noi - şi o să publicăm în scurt timp descoperirile noastre - este că în oraşul muncitorilor locuiau constructorii cu abilităţi dezvoltate, iar muncitorii temporari erau cazaţi în tabere temporare situate lângă piramide”, spune Redding.

„Cel mai probabil aceşti muncitori nu aveau nevoie de multe facilităţi. Cel mai mult aveau nevoie de umbră - nu aveau nevoie de o sursă de căldură, pentru că nu erau acolo iarna”, spune Redding.

Cercetătorii planifică acum să studieze rămăşiţele din oraşele muncitorilor care au lucrat la piramidele Khufu şi Kahfre, ceilalţi doi faraoni care şi-au construit piramide pe platoul Giza. Redding se aşteaptă ca noile săpături să înceapă într-un an sau doi.

Sursa: LiveScience
http://www.descopera.ro/dnews/10790...n-egipt-cercetatorii-au-descifrat-noi-detalii
 
O sa curga multa apa pe Nil pana cand secretele piramidelor vor fi descifrate. :D: In acest material noi descoperiri

O aliniere astronomică străveche a fost descoperită de cercetători în sudul Republicii Peru, aceasta fiind formată dintr-o piramidă, două linii pietruite şi de soare în timpul solstiţiului de iarnă. Acum câteva sute de ani, în timpul solstiţiului, cele trei elemente s-ar fi aliniat pentru a crea o „baie de lumină” în jurul piramidei.



Cele două poteci de piatră, intitulate geoglife, sunt situaate la aproximativ 2 kilometri est-sud-est de piramidă. Acestea se întind pe aproximativ 500 de metri, iar cercetătorii afirmă că „liniile au fost poziţionate astfel încât să încadreze piramida pe măsură ce o persoană cobora în vale din regiunile muntoase”.

Folosind un software astronomic şi o modelare computerizată 3D, cercetătorii au ajuns la concluzia că în timpul solstiţiului de iarnă avea loc un eveniment remarcabil.

„Atunci când am privit modelul 3D, aceste linii pietruite par să conveargă într-un punct dincolo de orizont, formând un cadru ce cuprinde nu doar situl Cerro del Gentil (unde se află piramida), ci şi soarele la asfinţit în timpul solstiţiului de iarnă”, a explicat cercetătorii în cadrul unei prezentări realizate cu ocazia întrunirii anuale a Society for American Archaeology.

„Astfel, atunci când cineva ar fi privit asfinţitul din dreptul acestor linii în timpul solstiţiului de iarnă ar fi văzut cum soarele apune direct în dreptul piramidei de chirpici, ca şi cum ar intra în ea”, explică cercetătorii. „Astfel, piramida şi geoglifele liniare fac parte dintr-un singur complex arhitectural ce, potenţial, avea o semnificaţie cosmologică, ritualizând întregul peisaj”, mai spun specialiştii.

Piramida măsoară 5 metri în înălţime şi a fost construită între 600 şi 50 î.e.n., fiind reocupată între 200-400 e.n. În apropierea piramidei au fost descoperite textile, scoici şi vase de ceramică. Potecile de piatră au fost construite între 500 î.e.n. şi 400 e.n.



Această descoperire este doar vârful icebergului, anunţă specialiştii. Cercetătorii au descoperit până acum aproximativ 50 de poteci de piatră în zona de câmpie din apropiere de piramidă. Cea mai lungă potecă se întinde pe 1.500 de metri. Liniile sunt drepte şi sunt făcute din piatră, spre deosebire de liniile Nazca, ce au fost scobite în sol.

Printre aceste poteci de piatră, cercetătorii au descoperit peste 200 de grămezi de pietre, cea mai mare măsurând 15 metri în diametru. Grămezile de pietre de acest tip sunt răspândite în întreaga lume, de multe ori conţinând rămăşiţe umane, însă în acest caz nu conţineau nimic.

Liniile de piatră şi grămezile de piatră par să facă legături între aşezările din apropiere şi piramidele lor. În zonă se găsesc patru aşezări umane străvechi, dintre care două dispuneau de câte o piramidă de mari dimensiuni, iar una dispunea de o movilă. Cercetătorii estimează că aşezările găzduiau aproximativ 1.000 de persoane.



„Multe dintre linii duc către piramide; majoritatea duc în zona piramidei”, a comentat Charles Stanish, profesor la Cotsen Institute of Archaeology din cadrul UCLA. „Am efectuat o analiză statistică şi am descoperit că este semnificativ din punct de vedere statistic – aceste poteci nu sunt rezultatul şansei”, a mai spus profesorul.

Stanish afirmă că descoperirea acestor poteci străvechi ce conduc spre piramide este una importantă. „Am găsit linii ce duc spre piramide, iar asta este important, pentru că în regiunile Nazca şi Palpa nu există vreun tipar la fel de evident”, a explicat Stanish. În Nazca şi Palpa se găsesc alte linii străvechi scobite în sol ce înfăţişează diferite plante şi animale.

Cercetătorii au petrecut un singur anotimp în zona sitului, urmând să revină cât de curând pentru a continua studiile. Arheologii plănuiesc să efectueze excavaţii în zona piramidei Cerro del Gentil şi să caute mai multe linii de piatră.

„De asemenea, vom realiza o cercetare sistematică a zonei pentru a identifica şi celelalte linii şi aşezări existente”, a mai spus Stanish.

O problemă cu care se confruntă cercetătorii este lupta contra timpului. „Multe dintre aceste linii de piatră sunt distruse din cauza construcţiilor”, a explicat Stanish, care a detaliat că stâlpii de electricitate şi conductele de gaz ce sunt realizate în zonă duc la distrugerea liniilor de piatră străvechi ce datează de mai bine de un mileniu.

Sursa: LiveScience
http://www.descopera.ro/dnews/10873...are-a-fost-descoperita-la-o-piramida-din-peru
 








La o prima vedere esti tentat sa crezi ca e un extraterestru,nu ? De fapt, este vorba despre hidrocefalie, o boala ce se manifestăaprin acumularea anormalăade lichid cefalorahidian in cavitatile creierului.

Despre acest caz care s-a rezolvat cu bine puteti citi aici.
 
Dupa wikipedia, Valsul este un dans în măsura de trei timpi, cu mișcări relativ vioaie, care se dansează în perechi. Poate reprezenta și meloda după care se execută acest dans.

A apărut pentru prima dată în Viena în secolul al XVI-lea. Face parte din categoria dansurilor standard și din lista celor 10 dansuri care se practică în dans sportiv. Este un dans cu un ritm linistit, care arată armonia dintre barbat și femeie (parteneri). În dansul sportiv este dansul cu cele mai putine figuri: întoarcere spre dreapta, întoarcere spre stanga și sweevle, o figura complexă.

Valsul - istorie, prezent si viitor


Pasii de dans au fost creati cu multa minutiozitate si aplecare spre ceea ce incepea sa se contureze a fi. La inceputuri, prin salile de bal, dansul se desfasura mai ales in grupuri si, foarte rar, in perechi. Ba mai mult, in timpul dansului nu se permitea atingerea dintre barbati si femei.

Originea Valsului Vienez

Primul stramos al valsului il descoperim prin anul 1520, cand in Germania a aparut "Dreher-ul, pentru ca, mai apoi, Austria si Franta sa inventeze propriile forme de proto-vals, "Weller-ul", in 1580 si "Nizzarda", in 1590. La inceputul secolului al XVII-lea, in Italia si in Franta, tari care dictau practic moda dansului, au existat multe discrepante intre manierele de dans folosite la balurile de la curtile regale si cele utilizate de popor. Cea mai mare diferenta se refera la pozitia din timpul dansului. Astfel, la balurile nobiliare, barbatul tinea partenera in dreapta sa (pe stanga statea sabia), iar mainile, erau pozitionate la fel cum sunt folosite astazi in competitiile de dans. Cercetatorii considera ca valsul este primul dans care s-a desfasurat in pozitie inchisa. La petrecerile populare, oamenii de rand, adoptau un alt gen de pozitie inchisa, in care barbatul tinea fata la stanga sa, cu mainile pe talie iar aceasta punea mana dreapta pe umarul partenerului, ridicandu-si fusta cu mana stanga, atunci cand era ridicata in aer de barbat, in timpul intoarcerii.

In 1670 a fost compusa prima melodie de vals "O du lieber Augustin", iar pe 17 noiembrie 1766 era pusa in scena "Una cosa rara", pe muzica de Vals. Catre sfarsitul secolului al XVIII-lea, odata cu aparitia pantofilor rosii si a salilor de bal luxoase (celebra Apollo care putea gazdui 3000 de perechi de dansatori), acest gen de dans a capatat noi valente. Insasi curtea regilor de Habsburg a adoptat acest dans, sub o forma mai rafinata si mai apropiata de ceea ce cunoastem astazi, desi, puritanii vremii continuau sa-l considere indecent si scandalos. Referiri la aceasta forma de Vals, pot fi gasite in corespondenta lui Mozart.

In Franta, incepand cu anul 1810, Valsul a devenit atat de cunoscut, incat chiar Napoleon l-a invatat, pentru a o impresiona pe Marie Louise, logodnica sa. Dar nici Anglia nu s-a lasat mai prejos, chiar daca a trezit animozitati. Primele atestari documentare dateaza din anul 1814, cand contesa Lieven, sotia ambasadorului rus, a dansat Vals la Almack, provocand stupoare in randurile celor de fata. Consacrarea insa a venit un an mai tarziu, cand insusi imparatul Alexandru al Rusiei, printesa Esterhazy si lordul Palmertson au valsat in aceeasi locatie. Incetul cu incetul, detractorii Valsului au fost adusi la tacere iar dupa ce compozitori de renume ca Johann Strauss senior care a scris Marsul Radetsky si Johann Strauss junior, "Dunarea Albastra", Valsul a devenit ceva foarte elegant, muzica fiind interpretata de orchestre complexe. Din cauza ritmului alert a Valsului Vienez, destul de pretentios si greu de urmarit de dansatorii obisnuiti, compozitorii au inceput a scrie muzica de Vals mai lenta, mai accesibila.

Valsul Lent

In 1870, in Statele Unite a aparut o forma noua a Valsului Vienez, cunoscuta sub numele de "Boston", acesta fiind la originea Valsului Englez, cunoscut in zilele noastre sub denumirea de Vals Lent. Desi Boston-ul a disparut odata cu sfarsitul Primului Razboi Mondial, el este unanim recunoscut ca precursor al Valsului de stil international, Valsul Lent. Un rol important in dezvoltarea Valsului Lent l-au avut Josephine Bradley si Victor Silvester dar si perechea de dansatori Maxwell Stewart si Pat Sykes (campioni ai Angliei la dans). Un dans cu farmec aparte, interesant de executat dar si de privit.


Sursa
 
Back
Top