Marea conspiraţie a atacurilor “teroriste” de la 11 septembrie 2001 : 9/11 a fost o lovitură de stat!
9-11 1Evenimentele de la 11 septembrie 2001 reprezintă un exemplu tipic de lovitură de stat, prilejuită de un caz spectaculos de terorism de stat, ascuns sub un stindard fals sau, mai degrabă, de un caz de terorism sintetic modern. Promotorii loviturii de stat urmăreau o reorganizare radicală şi împotriva cursului istoriei, a structurii mondiale, pornind de la o acţiune violentă, iar proiectul lor continuă sub sloganul „război total declarat terorii”. Puciştii doreau să dezlănţuie o nouă versiune a „ciocnirii civilizaţiilor” teoretizată de Samuel Huntington în cartea sa celebră cu acelaşi nume. Rezultatele operei lor pot fi admirate în Afganistan, Iraq, Somalia şi în multe alte ţări. Provocările îndreptate împotriva imperiului anglo-american şi a cheii de boltă a economiei şi finanţelor, dolarul american, au fost reprimate, iar dominarea SUA şi a Marii Britanii a fost prelungită, chiar dacă preţul a fost teribil.
Scopul acţiunii de la 11 septembrie 2001: crearea unei psihoze războinice şi paranoice
Lovitura de la 11 septembrie 2001 nu a fost îndreptată împotriva regimul lui George W. Bush, deşi Bush a fost, fără niciun dubiu, un obiectiv potenţial sacrificabil. Obiectivul era de a provoca un şoc întregului sistem politic din Statele Unite – Casa Albă, departamentele, Congresul, curţile de justiţie, partidele, mass-media, lumea editorială şi jurnalistică şi opinia publică în general – pentru a-l smulge din inerţia vieţii normale de zi cu zi şi a-l duce într-un soi de psihoză războinică şi obsesie paranoică. Statele Unite trebuiau să se mobilizeze, pe baza isteriei pure, pentru ciocnirea civilizaţiilor. Ţara, care a ieşit învingătoare din două războaie mondiale şi din Războiul Rece şi care avea în realitate cele mai puţine motive să se teamă, trebuia să fie convinsă că se găsea în faţa unei ameninţări superioare, mai mare chiar şi decât cea care pluteşte asupra micului stat Israel.
Oligarhia financiară americană controlează din umbră guvernul american
Ideea că fostul preşedinte George Bush şi fostul vice-preşedinte Dick Cheney sunt cei care au conceput sau care au realizat 11 septembrie se prăbuşeşte sub greutatea propriei absurdităţi. Trebuie să ne reamintim că Statele Unite tind să fie dominate, de deasupra şi în umbra Biroului Oval, de un grup de bancheri de la Londra şi New York, pe care îi putem numi guvernul invizibil sau secret.
Forma actuală a unei astfel de dinamici a puterii apare în 1895 atunci când preşedintele Grover Cleveland a cedat în faţa cererii lui J.P. Morgan, reprezentantul oficial al guvernului englez şi mare bancher, care solicita ca bancherii să-şi asume controlul datoriei publice a Statelor Unite. După câţiva ani, în 1901, a fost asasinat preşedintele McKinley, care l-a propulsat la Casa Albă pe Theodore Roosevelt, un rasist fanatic şi imperialist, dar şi un servitor devotat al casei Morgan. În 1912, Theodore Roosevelt a divizat Partidul Republican în două tabere, pentru a garanta alegerea lui Woodrow Wîlson, o altă marionetă a lui Morgan. Puţin după aceea s-a născut Rezerva Federală, care a instituţionalizat controlul financiar al lui Morgan asupra guvernului Statelor Unite.
Odată cu intrarea în război a Statelor Unite, la 6 aprilie 1917, dominaţia guvernului invizibil se consolidează sub egida dictaturii agresive a lui Wilson. De atunci, guvernul invizibil şi-a făcut în general public propriul punct de vedere printr-o portavoce; în decursul anilor şi-au asumat acest rol personaje ca Andrew Mellon, Henry Stimson, George Marshal, John J. McCloy, McGeorge Bundy şi George Shultz. Preşedinţii standard au acţionat ca nişte marionete în mâinile acestui grup de putere. Două excepţii mai recente sunt Franklin D. Roosevelt şi John F. Kennedy.
În prezent, oligarhia financiară apare împărţită între o facţiune de neoconi extremişti, gravitând în jurul lui George Shultz şi Rupert Murdoch, şi o latură mai moderată de imperialişti malthusieni, regrupaţi în jurul lui James Baker III şi ai prinţului Charles. Oricum, lecţia crucială este că orice preşedinte al Statelor Unite trebuie să fie considerat ca o marionetă în mâinile bancherilor anglo-americani, cu excepţia cazului în care există motive serioase pentru a demonstra contrariul. Bush şi Cheney confirmă pe deplin această regulă.
11 septembrie 2001 nu e opera lui bin Laden
Mitul lui 11 septembrie este, în consecinţă, instrumentul menit să legitimeze tendinţele rasiste, militariste şi fasciste ale timpul nostru. Atacurile de la 11 septembrie nu pot fi atribuite grupării Al Qaeda, lui bin Laden, celor nouăsprezece piraţi ai aerului, lui Atta, lui Khaleed Sheikh Mohammed; nu au fost reconectaţi şi nu ar putea fi la un calculator portabil într-o grotă dintr-un colţ oarecare al mitologicului Hindukush. Trebuie să fie mai degrabă consideraţi ca rezultatul unei operaţiuni combinate pe scară largă, pentru care au fost cheltuite sute de milioane, dacă nu chiar miliarde de dolari, şi multe luni sau ani de pregătire, ai cărei protagonişti sunt CIA, NSA (Agenţia pentru Siguranţă Naţională), Departamentul Apărării, aparate ale Continuity of Government, anumite industrii de război private, curente de opinie din interiorul multinaţionalelor informaţiei din Statele Unite şi forţe aflate în legătură cu acestea.
Cum se realizează terorismul de stat?
O analiză a terorismului de stat acoperă trei planuri: victimele desemnate, cârtiţele şi tehnicienii. Victimele desemnate, ca de exemplu Lee Harvey Oswald (aşa-zisul asasin al lui J.F. Kennedy), sunt ţapii ispăşitori, adesea neştiutori, care sunt acuzaţi de acte teroriste şi a căror etnie, credinţă religioasă sau identitate politică sunt folosite pentru a permite identificarea şi defăimarea grupului pe care facţiunea loviturii de stat vrea să-1 vadă detestat de opinia publică.
Cârtiţele sunt funcţionarii plasaţi în punctele-cheie ale aparatului de stat (sau ale societăţilor private) pentru a împiedica forţele de ordine să zădărnicească acţiunile teroriste înainte de finalizare. Aceştia coordonează înşelătoria de după acţiuni, acestora le revine rolul-cheie de a transforma victimele în vinovaţi.
Tehnicienii sunt specialiştii care duc la îndeplinire acţiunile pe care victimele desemnate sunt incapabile din punct de vedere fizic şi tehnic să le realizeze. Sunt aceia despre care oamenii obişnuiţi nu prea aud vorbindu-se, având în vedere că acţionează în spatele scenei şi caută anonimatul. Acţiunile teroriste, aşa cum sunt percepute de opinia publică mondială, reprezintă iluzia optică, politică şi epistemologică ce apare, odată îndeplinită acţiunea şi din cauza reconstituirilor mistificatoare şi complicităţii mass-media.
Exerciţiile teroriste ale “cârtiţelor” din Guvernul american
Exerciţiile militare sunt utilizate, de multă vreme, ca stratagemă pentru înşelarea adversarilor. Exemplul clasic este acela în care ţara A doreşte să adune trupele pentru a invada ţara B. Pentru a masca mobilizarea, ţara A anunţă că forţele sale de pace fac manevre de rutină de-a lungul graniţei cu ţara B. Când trupele sunt desfăşurate, atunci exerciţiul devine realitate şi începe invazia.
Încă şi mai neliniştitoare este posibilitatea ca o facţiune care pregăteşte o lovitură de stat să se folosească de exerciţiile militare pentru a-i păcăli pe oficialii ce nu îşi cunosc propriul aparat militar şi de securitate. Esenţa unei lovituri de stat este că o parte a guvernului atacă o altă parte, ceea ce înseamnă că partea atacată nu trebuie să ştie de pregătiri. Imaginaţi-vă că pucistul unei facţiuni subversive lucrează la computer alături de un agent patriot fidel Constituţiei. La un moment dat, agentul loial priveşte ecranul şi exclamă: „Să lovim Pentagonul cu o rachetă sol aer, ce exerciţiu mai e şi ăsta?” Pucistul, politicos, răspunde: „Este Amalgam Virgo ‘01 şi oricum tu nu eşti autorizat, aşa că nu mai întreba nimic”. Şi agentul loial, care ar fi putut contracara lovitura dacă ar fi ştiut, întoarce capul în tăcere. Pucistul poate continua.
Din acest exemplu putem deduce regula: un atac terorist similar unui exerciţiu programat chiar în perioada în care s-a realizat acţiunea teroristă ne permite să presupune că acţiunea teroristă a fost condusă sau pregătită clandestin, folosind exerciţiul ca paravan. Sau, din punctul de vedere al acelora care controlează asemenea acţiuni, putem afirma că pentru a îndeplini o acţiune teroristă, în ciuda birocraţiei militare sau a sistemelor de securitate, este bine ca aceasta să coincidă cu un exerciţiu asemănător acţiunii. În acest mod se camuflează intenţiile criminale, iar atacul terorist poate fi organizat prin intermediul unei serii de abateri aparent irelevante de la scenariul exerciţiului. De exemplu, oamenii de ştiinţă care au analizat asasinarea lui John F. Kennedy sunt de acord cu faptului că Operaţiunea Mangusta a CIA, prezentată oficial ca un plan pentru asasinarea lui Fidel Castro în Cuba, a fost reutilizată ca parte a acţiunii de asasinare a preşedintelui Kennedy.
Pentru ca un exerciţiu să prindă viaţă este nevoie de efortul comun al mai multor persoane care acţionează pe nivele de informare radical diferite. Unii sunt victime sacrificabile, oameni simpli sau fanatici care nici măcar nu ştiu că sunt implicaţi în ceea ce ar fi trebuit să fie un exerciţiu. Alţii sunt agenţi care se gândesc că iau parte la o simplă probă şi că se vor întoarce la casele lor, la bordelurile lor, la barurile lor, la fumul lor de opiu sau la discotecile lor, de la caz la caz. Unii ar putea şti că este vorba de un exerciţiu care trebuie să producă schimbări semnificative. Alţii ar putea încerca să evite consecinţele, dat fiind că au intuit cât de neplăcute pot fi acestea.
Unul dintre participanţi ar putea fi informat că exerciţiul este pe punctul de a se transforma într-un masacru şi chiar ar putea primi sarcina să-l comită, schimbând cursul evenimentelor. În centrul întregului proces sunt cruzimea şi minciuna deversate în realitatea lugubră a unui fenomen social oscilând între iluzie şi asasinat în masă, în funcţie de unghiul din care sunt privite.
În jurul datei de 11 septembrie 2001 au avut extrem de multe exerciţii militare
Principiul prin care un exerciţiu oficial care simulează îndeaproape un act real de terorism devine vehicul pentru acţiunea teroristă este foarte bine fundamentat, iar obiecţia inevitabilă a celor care susţin că ar fi vorba despre simple coincidenţe nu trebuie să ne preocupe în această situaţie. Atunci când abordăm tema 11 septembrie, descoperim din informaţiile cunoscute deja de publicul larg că în acele zile a avut loc cea mai mare concentraţie de exerciţii militare şi manevre din istoria de până atunci a Statelor Unite şi probabil din toată istoria.
În funcţie de modul de evaluare, putem stabili că au fost între 15 şi 20 de exerciţii care au precedat direct atentatele, sunt legate de fapte, ori s-au realizat în dimineaţa zilei de 11 septembrie. Şi mai dramatică este aprecierea că, virtual, fiecare aspect de la 11 septembrie corespunde unui sau mai multor dintre exerciţiile despre care am aflat. Există un exerciţiu pentru fiecare aspect important al acelei zile, pentru fiecare informaţie al mitului. În consecinţă, putem porni de la ipoteza că atentatele teroriste de la 11 septembrie au fost realizate, conduse şi camuflate prin intermediul unor astfel de exerciţii. Aceasta este confirmarea teoriei M.I.H.O.P. (acronim pentru Made It Happen On Purpose – făcut să se întâmple intenţionat) care se referă la 11 septembrie, teorie care afirmă că guvernul Statelor Unite sau, mai exact, o facţiune a acestuia, a cauzat şi a creat evenimentele de la 11 septembrie.
1) Izolarea bazelor şi pregătirea loviturii de stat:
* Forturile Hamilton, Meade (Agenţia pentru siguranţă naţională), Belvoir, Ritchie, Myer şi McNair. Începând cu 15 august 2001 armata a limitat accesul publicului în bazele din apropierea Washingtonului, invocându-se o presupusă creştere a nivelului de alertă la nivel naţional din cauza ameninţărilor teroriste.
* Fort Meyer, Virginia, Fort McNair, Washington, Infanteria a treia. 5 Septembrie 2001: bazele armatei din apropierea Washingtonului pun în vigoare „accesul controlat total”. Fort McNair este cartierul general al Districtului Militar din Washington.
* Fort Meyer, Virginia. „Exerciţiu de apărare al forţelor armate”, stabilit pentru săptămâna de după 11 septembrie.
* Fort Belvoir, Virginia. 11 septembrie 2001: a doua zi de marţi a „exerciţiului de control al garnizoanei” ca presupusă „testare a securităţii bazei în caz de atac terorist”.
2) Dezactivarea securităţii şi sabotarea contraspionajului:
* Exerciţii de pregătire realizate de FBI la Monterey, California. La 11 septembrie, echipe antiteroriste ale FBI şi CIA nu se aflau în cartierele lor generale din Washington.
3) Suspendarea apărării antiaeriene şi multiplicarea deturnărilor:
* Exerciţiu anual al NORAD în buncărul din Muntele Cheyenne, în apropiere de Colorado Springs, Colorado. „Sistem complet” pentru un exerciţiu fundamental cu scopul de a testa fiecare parte a organizaţiei.
* Vigilant Guardian. Apărarea antiaeriană împotriva deturnărilor.
* Northern Guardian. Apărarea antiaeriană reală, nu exerciţiu. De la finele lunii august la începutul lunii decembrie 2001, avioane de luptă ale bazei Aviaţiei Militare din Langley (Virginia) au fost desfăşurate în baza Keflavik din Islanda pentru a contracara presupuse bombardiere ruseşti.
* Vigilant Warrior. Exerciţii ale NORAD.
* Operaţiunea Northern Vigilance. NORAD desfăşoară avioane de vânătoare în Alaska şi în Canada de Nord pentru a contracara exerciţiile bombardierelor ruseşti.
* Operaţiunea Northern Watch. Lupte aeriene reale; nu un exerciţiu; 6 avioane de vânătoare şi 115 militari trimişi de la baza Langley la Incirlik (Turcia) pentru a impune zona de nonsurvol asupra părţii de nord a Irakului.
* Operaţiunea Southern Watch. Aproximativ 100 de membri ai 174 Fighter Wing din Garda Aeriana Naţională, New York, sunt desfăşuraţi în baza din Sultan, în Arabia Saudită, pentru a impune zona de nonsurvol asupra părţii de sud a Irakului, august-septembrie 2001.
* Exerciţii locale ale bazei aeriene Andrews, lângă Washington. 3 F-16 trimise în Carolina de Nord pentru misiuni de antrenament aer-sol.
* Amalgam Virgo 2002. Scenariul presupunea utilizarea avioanelor Delta 757, cu piloţi adevăraţi şi actori care interpretau pasagerii, în zbor de la Salt Lake City, Utah, la Honolulu, Hawaii. Avionul trebuia să fie „deturnat” de agenţi ai FBI care interpretau rolul teroriştilor. Un DC-9 ar fi fost deturnat de poliţia canadiană în apropiere de Vancouver. În program pentru iunie 2002.
Pe 11 septembrie 2001, majoritatea avioanelor de vânătoare americane se aflau în afara SUA
La 11 septembrie, FBI a desfăşurat toţi agenţii speciali şi pe cei de la Antiterorism într-un exerciţiu de antrenament (în care erau angajate toate elicopterele şi toate avioanele uşoare ce ar fi putut acţiona) la Monterey, în California. În consecinţă, pe 11 septembrie „agenţia federală care avea comanda prevenirii crimelor de acest fel era inactivă”. Deoarece toate zborurile au fost ţinute la sol, personalul biroului a rămas blocat în California şi, deci, scos din circulaţie pentru mai multe zile.
În acea dimineaţă funestă, o serie importantă de exerciţii a impus suspendarea apărării antiaeriene pe coridorul dintre Washington şi Boston. Impactul general al exerciţiilor şi al operaţiunilor a fost acela de a multiplica numărul posibil de avioane deturnate şi de a diminua drastic numărul de avioane de interceptare disponibile pentru a gestiona criza. În special Operaţiunea Vigilant Guardian folosea avioane adevărate, civile şi militare, care erau în zbor şi semnalau că erau victime ale deturnărilor. Mai mult, un birou al NORAD avea posibilitatea de a introduce date şi semnale pe ecranul radar al NEADS (sectorul nord-estic al apărării aeriene) aflat în baza Griffis, în apropiere de Rome, în statul New York. Semnalele ar fi trebuit să reprezinte avioane deturnate. Rezultatul acestor operaţiuni a fost că, la un moment dat, NEADS încerca să urmărească 29 de rapoarte diferite de deturnare. La rândul său, generalul-maior Larry Arnold a declarat că a primit 21 de semnalări de avioane deturnate. Un exemplu foarte cunoscut al acestei confuzii este modul în care Dawn Deskins, oficial NORAD, a fost derutat de o „simulare de deturnare a unui avion care se îndrepta spre aeroportul JFK din New York”.
În acest timp, avioanele de vânătoare de interceptare erau consemnate departe, în Alaska, în nordul Canadei, în Islanda, în Turcia şi în Arabia Saudită. Trei dintre avioanele rămase în zonă au fost trimise în Carolina de Nord pentru toată dimineaţa. Rezultatul acestor deplasări a fost acela că în 11 septembrie două treimi dintre avioanele de vânătoare de la baza Langley se aflau în afara Statelor Unite.
Pentru personalul de nivel inferior de la NEADS, care nu ştia nimic, situaţia a fost complicată de confuzia dintre exerciţii şi realitate. Acest lucru este evident într-o convorbire dintre doi operatori:
trafic aerian„08.37.52 CENTRALA DIN BOSTON: Salut. Aici Boston T.M.U. (Unitate de gestionare a traficului aerian), avem o problemă. Avem un avion deturnat care se îndreaptă către aeroportul din New York şi avem nevoie ca voi… cineva să dispună să decoleze F-16 sau ceva în genul acesta. Ajutaţi-ne. POWELL: Este o operaţiune reală sau un exerciţiu? CENTRALA DIN BOSTON: Nu, nu este vorba de un exerciţiu. De un test.”
Întrebarea dacă este vorba de realitate sau de ficţiune este repetată de mai mult ori în timpul acestei convorbiri. Mai târziu, un alt membru al staffului NEADS comentează: FOX: N-am mai văzut să se întâmple atâtea lucruri reale în timpul unui exerciţiu.
La un moment dat, un oficial gradat al NEADS a exclamat: „Cineva a început exerciţiul mai repede, deturnarea ar fi trebuit să fie iniţiată peste o oră”. Atunci când criza s-a accentuat, acelaşi oficial îşi manifesta umorul negru: 08:57:11 NASYPANY: Cred că trebuie să oprim exerciţiul. Ce zici? (Râsete). Un alt oficial al NEADS se plângea de un semnal fals pe monitorul radarului: 09:04:50. Cred că au fost introduse nişte date al naibii de aiurea, să fim sinceri.
Angajaţii NEADS erau foarte dezorientaţi şi în ceea ce priveşte zborul American 11, cel mai probabil pentru că erau cel puţin două zboruri American 11. Toate acestea vin să susţină ipoteza că nu este posibil să abordăm 11 septembrie din punctul de vedere al aviaţiei civile. Faptele trebuie să fie analizate ţinând cont de exerciţiile militare si de operaţiunile de depistare.
NEADS, conform datelor cuprinse în mai multe rapoarte, avea numai patru avioane de interceptare pentru a apăra coridorul dintre Boston şi Washington. Dacă se ia în consideraţie faptul că toţi comandanţii NORAD s-au format în timpul Războiului Rece, cu coşmarul permanent al decapitării strategice a Statelor Unite printr-un atac sovietic surpriză la Washington, nu este niciun dubiu că orice oficial ar fi ştiut ce măsuri să ia în funcţie de apariţia a patru avioane, două sau unul: ar fi trimis toate mijloacele disponibile pe cerul de deasupra Washingtonului, cu scopul de a apăra autoritatea supremă a naţiunii şi s-ar fi lăsat atacat personal, în loc să pornească în urmărirea unor semnale radar de provenienţă dubioasă.
Comandantul operaţiunilor NEADS în acea dimineaţă, colonelul Bol Marr, nu a acţionat aşa. Într-un anumit moment, colonelul Marr a primit cererea de a trimite două avioane de la baza aeriană din Langley către New York, dar a refuzat-o. A ordonat avioanelor de vânătoare să fie gata, dar nu le-a permis să decoleze. Iată explicaţia absurdă dată de Marr: „Problema era că aş fi avut toate avioanele de vânătoare în zbor în acelaşi timp, ceea ce însemna că ar fi rămas în acelaşi timp fără carburant”. Când avioanele de vânătoare au decolat în sfârşit, s-au îndreptat către vest, spre o zonă de exerciţii numită Whiskey 386, nu către Washington. Colonelul Marr este unul dintre numeroşii oficiali ai NORAD suspectaţi că ar fi acţionat drept cârtiţă, pentru facţiunea implicată în lovitura de stat.
telefon mobilSimulare de apeluri telefonice date de pe telefonul mobil din avion
Imediat după 11 septembrie, unul dintre mijloacele cele mai importante utilizate de guvernul Statelor Unite pentru a-l influenţa pe omul obişnuit şi a-l face să creadă versiunea oficială a evenimentelor a constat în difuzarea înregistrărilor presupuselor apeluri telefonice ale victimelor deturnărilor. Dramatismul acestor apeluri telefonice a avut un impact emoţional important asupra a milioane de persoane care s-au identificat cu victimele fără apărare. Relatarea, care nu este susţinută de nicio probă, a oficialului Theodore Olsen despre apelul telefonic primit de la soţie este exemplul cel mai elocvent. Dar chiar şi acest aspect al atentatului de la 11 septembrie a fost programat şi inclus în scenariul exerciţiilor. Pretextând că pregăteşte protecţia şi paza pentru olimpiada de iarnă din 2002 de la Salt Lake City, unitatea de criză a Departamentului Transporturilor – care după mai puţin de două săptămâni a devenit un element-cheie – a realizat exerciţii care presupuneau deturnarea unui avion şi apeluri de pe telefonul mobil de la bordul avionului.
Ellen Engleman, administratorul Unităţii de cercetare şi programe speciale din Departamentul Transporturilor, a comentat că „era vorba de mult mai mult decât un simplu exerciţiu”. A adăugat: „Printre multe alte aspecte îngrijorătoare, o parte din scenariu, şi e un lucru destul de interesant, se referea la un avion deturnat şi la apeluri iniţiate de pe telefonul mobil. Spun îngrijorător pentru că, douăsprezece zile mai târziu, aşa cum ştiţi, filmul evenimentelor s-a desfăşurat cu adevărat”.
Această tentativă cinică de a exploata emoţiile oamenilor demonstrează degradarea profundă a facţiunii implicate în lovitură, dar şi pregătirea vastă şi meticuloasă a fiecărui aspect al atrocităţii înscenate la 11 septembrie.
avion in WTCExerciţii dinainte de 2001 despre avioane care se izbesc în clădiri!
* Un exerciţiu al NORAD simulează impactul cu clădiri din Statele Unite. Între 1991 şi 2001, una dintre agenţiile NORAD simulează un impact al unui avion de linie cu o clădire importantă, ţinută secretă, din interiorul Statelor Unite.
* Exerciţii la Casa albă, conduse de Ţarul Terorii, Richard Clarke. 1998: terorişti antiamericani încarcă un avion Lear cu explozibil şi încearcă să lovească Washingtonul într-un atac sinucigaş.
* Exerciţii NORAD 1999-2001. „Cu doi ani înainte de atacurile de la 11 septembrie, comandamentul apărării aerospaţiale al Statelor Unite conduce exerciţii care simulează ceea ce Casa Albă a definit atunci drept inimaginabil: avioane de linie deturnate, utilizate ca arme pentru a se izbi de obiective sensibile, provocând un masacru… multe tipuri de avioane civile şi militare” au fost utilizate pe post de false avioane deturnate. Unul dintre obiective era World Trade Center.
* Exerciţiul Biroului Naţional de Recunoaştere, Chantilly, Virginia. „Serviciile secrete ale Statelor Unite trebuiau să simuleze impactul unui avion cu o clădire a guvernului în data de 11 septembrie 2001. Pentru acea zi, serviciile secrete aveau în program un exerciţiu în care un avion ieşit de sub control se izbea de o clădire importantă”.
Aşa cum este normal, această ultimă simulare, intitulată NRO, este de un interes notabil, întrucât corespunde cu momentele în care avioanele s-au izbit de World Trade Center. NRO este o coproducţie a CIA, NSA si a celorlalte servicii secrete ale Statelor Unite; rolul său era acela de a se ocupa de controlul sateliţilor de spionaj americani.
Opinia comună este că aceştia sunt în măsură să identifice ruta avioanelor, fără a face apel la radar. Datorită tehnologiei Global Hawk, se pot chiar controla de la distanţă avioanele interceptate. Booz Allen Hamilton a fost omul-cheie al NRO. Exerciţiul era condus de John Fulton, comandantul biroului strategic de simulări de război al NRO şi de prietenii săi de la CIA.
Organizatorii susţin că „imediat ce au început evenimentele reale, exerciţiul a fost anulat” iar cele trei mii de persoane din stafful NRO au primit ordinul de a se întoarce acasă. Un scenariu mai degrabă improbabil într-un stat care, cel puţin teoretic, se află sub atacul unei ţări străine. Ce s-a întâmplat în clădirea NRO după ce angajaţii au plecat? Ipoteza este că avioanele îndreptate spre clădiri civile si-au continuat drumul către clădiri civile din Manhattan.
Simularea unei clădiri prăbuşite…exerciţiu ce a avut loc în New York cu jumătate de an înainte de 11 septembrie 2001
La 11 mai 2001, în New York a avut loc exerciţiul “Red Ex”, prin care s-a simulat un avion prăbuşit pe o clădire care şi ea se prăbuşeşte, obiectul exerciţiilor OEM (Biroul pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă), al FDNY (pompierii din New York), şi al FBI.
În Red Ex s-au realizat exerciţii cuprinzând aspectele cele mai spectaculoase de la 11 septembrie: printre ele, demolarea controlată şi prăbuşirea clădirilor. Totul era atât de veridic, că, după cum a afirmat unul dintre participanţi, „după cinci minute de la începere au uitat toţi că era vorba de un exerciţiu”. După cum a declarat Richard Sheirer, directorul OEM din New York: „Operaţiunea Red Ex a reprezentat un teren de antrenament şi o simulare importantă pentru multele provocări pe care oraşul ar fi putut să le înfrunte, ca evenimente climaterice, stare de urgenţă din cauza căldurii, prăbuşirea de clădiri, incendii şi probleme legate de securitate şi sănătatea publică”. Ulterior, vechiul prieten corupt al lui primarului New-Yorkului, Giuliani, Bernard Kerick, comisar la poliţia din New York, a declarat Comisiei de anchetă a atentatelor de la 11 septembrie că, printre situaţiile de urgenţă pentru care oraşul se pregătea, se putea afla şi „prăbuşirea clădirilor lovite de avioane”. Red Ex a fost instrumentul perfect de acoperire a demolărilor controlate şi care au fost supuse Turnurile Gemene şi clădirea 7 a World Trade Center.
11092001-3Simulări privind rachete sau avioane care atacă Pentagonul
Înainte de evenimentele de la 11 septembrie 2001, coincidenţă sau nu, au avut loc două exerciţii de simulare de rachete de croazieră sau avioane telecomandate care atacă Pentagonul.
* Positive Force 2001: Exerciţiu realizat de o duzină de agenţii, inclusiv NORAD, pentru a pune la încercare planurile pentru asigurarea „continuităţii operaţiunilor” care ar fi trebuit să garanteze constanţa capacităţii de răspuns sub atac. Conţinea „o serie de atacuri împotriva diferitelor sectoare ale marinei, armatei şi aviaţiei”. Scenariul iniţial, care prevedea „deturnarea unui avion de linie de către un grup de terorişti şi impactul ulterior cu Pentagonul” se pare că a fost respins de Statul-Major, deoarece era „prea nerealist”.
* Amalgam Virgo 2001: Exerciţiu comun al diferitelor agenţii din Statele Unite şi din Canada conţinea un avion gol provenind dintr-o ţară a lumii a treia, cel mai probabil un avion telecomandat NQM-107 lansat de pe o navă în Golful Mexic sau de pe un vas lansator de rachete de croazieră în Oceanul Atlantic.
Amalgam Virgo 01Pentru observatorii mai serioşi este de mai mult timp clar că niciun avion civil n-a lovit Pentagonul, dar cel mai probabil a fost vorba de o rachetă de croazieră sau de un avion telecomandat, probabil cu ajutorul încărcăturilor explozive plasate în interiorul clădirii. Simularea Positive Force 2001, presupunând deturnarea unui avion civil care ar fi trebuit să se prăbuşească pe Pentagon, a fost dezvoltată se pare de oficialii din comandamentul forţelor speciale ale armatei (SOCOM), antrenaţi să “gândească la fel ca teroriştii”. Ar fi interesant să ştim mai mult despre acest grup şi care este direcţia ulterioară pe care ar fi putut să o ia programul lor. Amalgam Virgo 2001 reprezintă o aproximare foarte fidelă a ceea ce s-a întâmplat in realitate: scenariul se referă la lansarea neautorizată a unui avion împotriva unei ţinte din Statele Unite. Avionul ar fi putut fi lansat de la sol sau din aer sau poate de la o bază sau un ponton de pe o suprafaţă de apă, de pildă unul dintre Marile Lacuri sau de pe un fluviu… Programul Amalgam Virgo 2001, elaborat de NORAD, avea pe copertă o fotografie a lui Osama bin Laden; pe ultima copertă era arătat un avion care zbura de la vest la est pe o linie care traversa Statele Unite şi se termina în vârful palatului US Capitol. Aceste materiale au fost publicate cu mult înainte de 11 septembrie.
11092001-4Exerciţii de pregătire după un eventual atac terorist
Înainte de 11 septembrie 2009, au avut loc o serie de exerciţii care aveau ca scop pregătirea primelor reacţii locale şi a personalului pentru situaţii de urgenţă. Acestea au fost:
* 24-28 octombrie 2000: Exerciţiul MASCAL al Pentagonului. Personalul de la Pentagon şi de la baza Arlington County însărcinat cu primele reacţii se întruneşte în sala de reuniuni a Secretariatului Apărării de la Pentagon pentru un exerciţiu de simulare a unui masacru. Pentru aceasta s-a folosit un model de carton al Pentagonului şi machete de avioane în flăcări ce înfăţişează un „avion comercial” lovind Pentagonul.
* Fort Belvoir, Virginia, inclusiv baza de elicoptere Davison Army Airfield, 29 iunie 2001, exerciţiu privind un masacru (MASCAL), pornind de la scenariul că un avion loveşte Pentagonul. Exerciţiul este proiectat pentru a creşte capacitatea de reacţie şi de gestionare a efectelor unui atac terorist, care includea o explozie. Generalul Lance Lord de la comandamentul aerospaţial al Statelor Unite a susţinut că asemănările cu 11 septembrie „sunt o pură coincidenţă, scenariul pentru acel exerciţiu prevedea un avion care lovea o clădire”.
* Atac la centrul comercial, 2001, Westmoreland County, Pennsylvania, 16 iunie 2001. Exerciţiul pregătea primele reacţii in regiunea din apropiere de Shanksville; locul este centrul comercial din Greengate, Hempfield, Pennsylvania; implică 600 de persoane însărcinate cu primul ajutor şi responsabili cu situaţiile de urgenţă.
* Antrenamentul pompierilor pentru operaţiuni de salvare în aeroport, Fort Meyer, Virginia. Pregăteşte pompierii cu un „curs actualizat privind incidentele aeriene”.
* Tripod II, New-York. Ripostă la atacurile biochimice; pregăteşte posturi de comandă alternative pentru primarul New-York-ului de atunci, Giuliani.
* Timely Alert II, Fort Monmouth, New Jersey. Ripostă de urgenţă la atentate cu explozibili.
În primăvara şi în vara anului 2001, Pentagonul era foarte ocupat cu primele exerciţii, cu manevre, cu o sesiune de antrenament, în luna mai, pentru personalul medical, care pornea de la scenariul unui Boeing 757 prabuşindu-se pe clădirea Pentagonului, cu o serie de exerciţii ale Departamentului Apărării în timpul verii şi cu operaţiunile MASCAL în august, care prevedeau că un avion se prăbuşea pe clădire.
bushputinConvorbirea dintre Putin şi Bush: dovada teoriei conspiraţiei
Centrul de greutate geostrategic de la 11 septembrie este reprezentat de convorbirea telefonică dintre Bush şi Puţin, de obicei ignorată de criticii teoriei oficiale. Această convorbire este un ultimatum dat de Statele Unite, Moscovei: vom invada Afganistanul şi ne vom dispune baze în republicile ex-sovietice din Asia Centrală. Înţelept, Puţin a adoptat o atitudine defensivă, flexibilă în situaţia dată. Înţelegea că nebunii fascişti de la conducerea SUA, obsedaţi de problemele Israelului, lansaseră o provocare conform căreia, sub leadership-ui lor, Statele Unite erau gata să atace o serie de ţări islamice şi arabe din Orientul Mijlociu, operaţiune care ar fi generat uzura şi dispersia forţei militare a Statelor Unite. Acestea s-ar fi epuizat, în timp ce Rusia ar fi devenit din ce în ce mai puternică. în loc să-i răspundă lui Bush cu un tradiţional „Nyet”, Puţin decide să lase americanilor suficientă frânghie, cât să se spânzure singuri, lucru pe care l-au şi făcut.
Dar ce s-ar fi întâmplat dacă Putin ar fi respins la cererea lui Bush în legătură cu Afganistanul şi cu Asia Centrală, pretinzând Statelor Unite să rămână la distanţă de sfera de influenţă rusă pentru a evita consecinţe teribile, şi nu în cele din urmă o posibilă escaladare nucleară? Reţeaua de nelegiuiţi luase în consideraţie şi această posibilitate.
Starea de alertă nucleară declanşată de SUA înainte ca “atacul terorist” să fi avut loc
În dimineaţa zilei de 11 septembrie, înainte de a se fi înregistrat deturnarea vreunui avion, Statele Unite instauraseră o stare de alertă nucleară comparabilă cu aceea din timpul crizei rachetelor din Cuba: bombardiere de luptă B-1 şi B-52 erau în zbor, submarinele nucleare erau în poziţie de lansare, pare-se în apropierea Rusiei şi posibil a Chinei, iar bazele terestre ale ICMB (bazele de rachete de la sol) erau gata de lansare. Şi apărarea antiaeriană din America de Nord era în stare de alertă maximă, atât cu avioanele de interceptare, cât şi cu sistemul orbital de apărare. Totul era gata pentru un conflict nuclear, cu opţiunea unui atac preventiv din partea Statelor Unite, despre care fasciştii de la conducerea SUA vorbiseră atât de mult în decursul ultimilor ani.
Toate acestea sunt observate de la Moscova de către generalul Leonid Ivaşov şi de colegii săi din Statul-Major rus. Combinaţia dintre pregătirea conflictului nuclear şi atacul terorist autoprovocat de la 11 septembrie era fără niciun dubiu proiectată pentru a-i furniza lui Bush baza de a-l anunţa pe preşedintele Puţin şi apoi imediat lumea întreagă că Statele Unite erau gata să invadeze Afganistanul şi să se stabilească în republicile ex-sovietice din Asia Centrală. Cine ar fi încercat să se opună acestui plan s-ar fi aflat în faţa armamentului nuclear al Statelor Unite, care cel mai probabil era în mâinile nebunilor fascişti care au organizat atacurile.
Armele nucleare ar fi putut fi lansate şi fără acordul preşedintelui SUA
O semnificaţie deosebită o are şi faptul că traseul aerian al lui Bush în data de 11 septembrie ar fi putut trece pe la baza aeriană de la Barksdale sau pe la cea de la Offutt, două centre de comandă nucleară care făceau parte din Global Guardian. Global Guardian era un exerciţiu amplu pentru contracararea ameninţării nucleare, mai impunător decât Able Archer din 1983. Global Guardian furniza şi o soluţie care să le permită celor implicaţi în lovitură să lanseze rachete nucleare fără a se apela la coduri despre care se presupune că ar trebui să fie de competenţa exclusivă a preşedintelui.
Conform IAnewsletter, o publicaţie a Pentagonului, o parte din Global Guardian, în 1998 şi în anii precedenţi, a fost Computer Network Attack (CNA) urmată de STRATCOM; forţele inamice simulate, care lansau atacul, făceau „apeluri de război” pe sistemul telefonic al STRATCOM pentru a-l ţine ocupat şi supraîncărcau faxul comandamentului cu mesaje de dezminţire a atacului. Ward Parker, de la Comandamentul strategic al Statelor Unite, a declarat şi a fost citat de IAnewsletter, „Pentru a realiza atacurile urma să implicăm membrii echipei roşii a comandamentului şi alte organizaţii care trebuiau să interpreteze rolul agenţilor inamici. Obiectivul nostru era acela de a tăia posibilitatea continuării atacurilor, apoi erau toate legate între ele şi clasificate în funcţie de gravitate. Atacurile presupuneau de la tentative de violare a bazei de date a Comandamentului prin internet, până la ipoteza unei persoane infiltrate care avea acces la chei şi la sistemul de control”. Aceasta implică faptul că, dacă falsul infiltrat ales pentru exerciţiu s-a transformat într-un adevărat infiltrat, un pucist care lucra pentru o „altă organizaţie”, să zicem reţeaua ticăloşilor, rachetele ar fi putut fi lansate cu adevărat. Iată calea invizibilă de ieşire a guvernului pentru escaladarea atomică, dacă la 11 septembrie s-ar fi dovedit necesară.
11092001-2Pregătirea pentru războiul din Afghanistan…se făcea înainte din 11 septembrie 2001!
Rezultatul imediat al atacurilor de la 11 septembrie a fost invadarea Afganistanului. Un atac similar nu ar fi putut fi improvizat rapid, în special de o forţă slăbită din punct de vedere logistic cum era cea a Statelor Unite. Unified Vision 2001 a fost un exerciţiu care pregătea tranziţia de la atacurile de la 11 septembrie la agresiunile externe din partea Statelor Unite; era proiectat pentru a pregăti „o desfăşurare globală într-o ţară fără ieşire la mare cu condiţii geologice dificile şi lipsa de baze şi acorduri cu ţările limitrofe”, aşadar o ţară ca Afganistanul.
Dave Ozolek, directorul adjunct al operaţiunilor a comentat: „Ameninţarea descrisă era reprezentată de o ţară instabilă şi ostilă, dar adevăratul inamic nu era reprezentat de statul în sine, ci de un actor transnaţional cu baza în afara zonei, cu conexiuni globale, capabil şi dornic să întreprindă acţiuni teroriste în interiorul Statelor Unite, ca parte integrantă în conflict”. Serviciul de presă al forţelor armate ale Statelor Unite a notat că în cazul atacurilor de la 11 septembrie s-au desfăşurat scenarii similare cu acelea din cadrul Unified Vision. Ozolek s-a lăudat: „Nostradamus nu ar fi fost capabil să prevadă prima bătălie a următorului război cu atâta precizie cu cât am făcut-o noi… De această dată am avut dreptate”. Mulţi participanţi au alunecat, fără să aibă posibilitatea de a mai scăpa, dintr-un exerciţiu, în războiul real. Precizia cu care a fost anticipat pachetul format din atacurile de la 11 septembrie şi războiul din Afganistan ar pune la grea încercare şi pe cel mai fanatic susţinător al teoriei coincidenţelor întâmplătoare.
AWACSDacă Bush s-ar fi împotrivit, puciştii ar fi preluat puterea în SUA
Două avioane ale AWACS (Airborne Warning And Control System, Sistemul de control şi alarmă aeropurtat) au fost alertate în prealabil de generalul Larry Arnold să patruleze în cele două puncte unde ar fi putut avea loc o lovitură de stat vizând schimbarea la nivel înalt: la Washington, unde se afla Autoritatea Naţională de Comandă, şi în Florida, unde se afla Bush. Ce s-ar fi întâmplat dacă Bush i-ar fi acuzat pe pucişti de înaltă trădare, dacă ar fi subliniat că era preşedintele Statelor Unite şi ar fi jurat că trădătorii vor primi pedeapsa corectă?
În acel caz, unul dintre diversele pericole care ameninţă Air Force One (avionul prezidenţial) s-ar fi putut materializa, iar Cheney ai fi devenit preşedinte. Evident că aceasta ar fi generat o creştere substanţială a isteriei colective, avantaj parţial redus de faptul că Cheney este un orator mult mai puţin eficient decât s-a dovedit a fi Bush în perioada 2001-2004. Ce s-ar fi întâmplat dacă Cheney nu ar fi supravieţuit atentatelor de la 11 septembrie, dacă ar fi cedat unui alt atac cardiac, având în vederea faptul că suferise cu puţin timp înainte o operaţie pe inimă şi-i fusese implantat un pacemaker? In acest caz, clica de ticăloşi ar fi recurs la un soi de Comitet de Securitate Publică, ale cărui baze fuseseră deja imaginate la baza din Offutt.
Următorul este “Îngerul”
Proba cea mai relevantă în legătură cu atacurile de la 11 septembrie este apelul telefonic „Următorul este îngerul” sau „Air Force One este următorul”, deoarece acesta este momentul în care facţiunea pucistă iese din umbră şi vorbeşte. Apelul telefonic a fost relatat de William Safire în New York Times şi confirmat în interviuri televizate de Condoleezza Rice, responsabilul cu securitatea naţională. Apelul telefonic a fost clar un ultimatum adresat lui Bush din partea facţiunii puciste. Dacă nu ar fi proclamat ciocnirea civilizaţiilor şi nu ar fi atribuit atacurile lui bin Laden şi Al Qaeda, ar fi fost lichidat. Surse israeliene, franceze şi ruse au confirmat existenţa apelului telefonic şi că acesta conţinea o serie de cuvinte de cod top secret, ceea ce demonstrează că apelantul se găsea la un nivel înalt în interiorul birocraţiei militare şi al serviciilor secrete.
O analiză israeliană, prezentată pe site-ul Debka, a pus accentul pe cantitatea de informaţii secrete controlate de conspiratori şi pe reţeaua care ar fi fost necesară pentru a strânge aceste informaţii. Conform Debka, mesajul „Air Force One este următorul” a sosit la serviciul secret al Statelor Unite la ora nouă dimineaţa. Debka subliniază că numele de cod al Air Force One este schimbat în fiecare zi şi că „mesajul din partea «teroriştilor» care ameninţau avionul prezidenţial era transmis folosind parola strict secretă din acea zi”. Debka îşi imaginează că „… teroriştii obţinuseră codul de la Casa Albă şi întreaga gamă de semnale strict secrete. Aceasta ar fi făcut posibil ca o forţă ostilă să localizeze cu precizie maximă Air Force One, destinaţia sa şi procedurile secrete. În realitate, piraţii interceptau şi descifrau toate transmisiile care intrau şi ieşeau din centrul de comunicării al avionului prezidenţial”.
Ultimatum asupra lui Bush
Thierry Meyssan consideră că apelul telefonic al „îngerului” a venit din partea „sponsorului atacurilor teroriste de la New York şi Washington”. Susţine că „aproximativ de la zece dimineaţa până la opt seara, oficialii americani au înţeles că atacurile nu erau opera unor terorişti din Orientul Mijlociu şi că făceau parte dintr-o tentativă de lovitură de stat militară a extremiştilor din Statele Unite, capabili să provoace un război nuclear”. Conţinutul apelului telefonic nu era suficient ca să se afirme o responsabilitate directă asupra atacurilor, dar cu siguranţă scopul era acela de a „da un ultimatum, de a forţa mâna preşedintelui Statelor Unite”.
Atuul conspiratorilor era posibilitatea de a avea acces la codurile de lansare ale focoaselor nucleare şi de a ameninţa că „într-un interval de zece ore, preşedintele Bush ar fi fost obligat să plece din Washington şi să meargă la Comandamentul Strategic al Statelor Unite (Offutt, Nebraska) pentru a prelua controlul forţelor armate; şi în special pentru a evita ca altcineva să-i uzurpe identitatea şi să dezlănţuie un conflict nuclear”. În viziunea lui Meyssan, imediat după apelul telefonic al „îngerului”, „niciunul dintre membrii. Consiliului de Securitate Naţională nu se mai gândea la atacurile teroriste, toţi îşi imaginau un puci militar în curs de desfăşurare. Calmul s-ar fi restabilit numai la opt şi jumătate seara”.
11 septembrie 2001: încercarea unui lovituri de stat
Meyssan rezumă evenimentele de la 11 septembrie în aceşti termeni: „Atacurile nu au fost comandate de un fanatic care voia să dea o pedeapsă divină, ci de un grup până acum prezent în interiorul aparatului de stat american, care a reuşit să-şi impună politicile proprii preşedintelui Bush. Mai degrabă decât o lovitură de stat care ţintea să dea jos de la putere instituţiile existente, nu este oare vorba de o operaţiune de preluare a puterii, iniţiată de un anume grup secret care acţionează în interiorul instituţiilor?” Acest model de lovitură de stat secretă s-a dovedit foarte eficient pentru a explica atacurile de la 11 septembrie.
În cadrul operaţiunilor Global Guardian, de la baza militară Offutt au fost lansate trei avioane Doomsday sau Looking Glass, avioane E-4B de la National Airborne Operations Center, care sunt proiectate să funcţioneze ca un cartier general din care poate fi coordonat un conflict nuclear. La bordul unuia dintre aceste aparate, oficial cu scopul de a observa desfăşurarea Global Guardian, se afla generalul Brent Scowcroft, directorul Consiliului de Securitate Naţională al lui Bush senior şi eminenta cenuşie a establishment-ului. Scowcroft făcea parte din SAG (Grupul consultativ strategic, numit uneori Comitetul consultativ federal) al STRATCOM, grup din care nu se mai cunoaşte niciun alt membru. SAG, instituţie destul de obscură, ar fi trebuit să „ofere consultanţă Comandamentului Strategic al Statelor Unite cu privire la probleme cu caracter ştiinţific, tehnic, de informaţii şi de politică externă, în timpul dezvoltării planului de război, inclusiv discuţia cu privire la informaţii secrete”.
Investitorul multimiliardar Warren Buffett, un membru al facţiunii din care făcea parte şi George Schultz (om politic şi om de afaceri) sau Rupert Murdoch (alt multimiliardar), s-a prezentat în acea zi la baza din Offutt, împreună cu alţi „oameni de afaceri importanţi”, sub pretextul că participă la o strângere de fonduri. Mai târziu în cursul aceleiaşi zile, Scowcroft, Buffett şi alţi câţiva oameni de afaceri şi militari şi-ar fi asumat controlul guvernului Statelor Unite, dacă Bush şi Cheney ar fi căzut pe parcurs, în acelaşi mod în care Yanaev, Pugo, Yazov, Pavlov şi ceilalţi din comitetul celor nouă (Comitetul de stat pentru situaţii de urgenţă sau G.K.Ch.P.) au încercat să-l înlocuiască pe
Tentativa de a lichida vastul aparat probatoriu este evident absurdă. Chiar dacă ar fi fost vorba numai de suspendarea apărării antiaeriene şi proliferarea exerciţiilor pentru 11 septembrie, nu ar fi fost posibil ca Al Qaeda să se decidă să atace tocmai în acea zi printr-o coincidenţă norocoasă şi nici nu se poate afirma că ar fi infiltrat un agent în aparatele de comandă ale Statelor Unite. Oricum, nici chiar aceste argumentări disperate nu pot explica exerciţiile care au fost argumentul esenţial pentru închiderea unor baze aeriene importante şi pentru a face avioanele să intre în coliziune cu World Trade Center, pentru demolarea controlată a Turnurilor Gemene şi pentru a ghida un obiect zburător către Pentagon.
O ultimă obiecţie este aceea că teoria de faţă ar necesita ca prea multe persoane să fi fost informate în legătură cu lovitura de stat, iar secretul nu ar fi putut fi păstrat după evenimente. Primul răspuns este că majoritatea participanţilor la aceste exerciţii, din cauza obsesiei militarilor de a compartimenta informaţia, nu aveau perspectiva structurii din care făceau parte. Pentru sutele de persoane care ar fi trebuit să cunoască acea structură sau măcar o parte considerabilă din ea, ameninţarea mereu prezentă că ar putea fi asasinaţi, ei şi familiile lor, este o intimidare formidabilă.
În orice caz, modul în care explică oficialii americani 11 septembrie nu stă în picioare, iar înlăturarea responsabililor reali şi a reţelei criminale din care fac parte, înainte să poată provoca un nou 11 septembrie şi să declanşeze alte războaie de mai mare anvergură, devine din ce în ce mai urgentă.
http://www.lovendal.net/
) . Oricum, teoria e putin mai plauzibila decat cea a neo-nazistilor care spun ca deoarece rositul este specific oamenilor albi dovedeste ca albii sunt singurii oameni veritabili creati de Dumnezeu.