• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

CURIOZITATI sau despre lucruri necunoscute

3 enigme care rezista timpului


Mesaje ciudate?
Limbi necunoscute?
Exista o serie de documente vechi sau moderne pe care specialistii nu au reusit sa le descifreze desi au recurs la cele mai sofisticate si eficace programe informatice de decodificare. Sensul acestor mesaje continua sa ramana greu de priceput, desi nu putini sunt aceia care afirma ca ele nu reprezinta decat "falsuri elaborate" sau pur si simplu "pacaleli" facute pe seama posteritatii!

Impas documentar

Tablitele de argila gravate, datand din mileniile III si II i.Ch., descoperite in Creta la inceputul secolului XX, sunt gravate cu o scriere necunoscuta in care sunt amestecate semne silabice si ideograme. In total, contin peste 200 de semne care au fost utilizate in perioada civilizatiei minoice. Unul dintre marii specialisti in decriptarea scrierilor vechi, epigraful Hubert La Marle, a incercat ani de zile, sa le traduca recurgand la instrumente clasice de criptanaliza, cum ar fi, de pilda, frecventele de repetitie ale simbolurilor. Dar pentru asta avea nevoie de un numar apreciabil de texte, ori esantioanele disponibile, rare si fragmentare care i-au fost puse la dispozitie, i-au complicat cercetarea.

Daca ar beneficia de cat mai multe tablete, raspandite la colectionari, in mare parte necunoscuti, si prin muzee, beneficiind totodata de concursul unor specialisti, La Marle ar putea face pasi importanti in decodarea scrierii (nu se stie din ce limba face parte) furnizand astfel informatii importante legate de civilizatia minoica.

Manuscrisul Voynich

Unii matematicieni folosesc litere si cifre pentru a masca un mesaj. Manuscrisul Voynich (secolul XV) descoperit de o persoana (in 1912) al carei nume si-a lasat amprenta asupra acestuia, e compus din 160 de pagini pe care sunt desenate si pictate 100 de flori, frunze si simboluri si notate 17.000 de glife. Continutul e un mister. Criptanalistii Agentiei Nationale de Securitate americana au incercat prin 1951 sa-l decripteze, dar fara nici un rezultat. In 2004, lingvistul scotian Gordon Rugg a folosit o grila pentru a separa literele de simboluri, fara a reusi sa desluseasca vreun sens.

„Comoara” lui Thomas Beale

Ce poate fi mai stimulativ decat sa incerci sa decodezi un mesaj care-ti permite sa descoperi o comoara de cateva tone de aur? Aviz amatorilor, enigma rezista din 1885 dupa ce englezul Simon Singh a descris-o in 1999 in a sa „Istorie a codurilor secrete”. Manuscrisul e compus din 3 documente cifrate, scrise prin 1820 de un cautator de aur american – Thomas Beale – care ar fi indicat locul din New-Mexico in care ar fi fost ingropata „comoara”. Textele au nevoie de o cheie pentru a fi descifrate. Primul document a fost decriptat in 1885 de un anonim care s-a folosit in demersul sau de Declaratia de independenta a SUA. Celelalte doua insa rezista miilor de incercari de decriptare.

DORIN MARAN
 
Experientele traite in stare de moarte clinica au explicatii biologice

Misterioasele experiente traite de oameni in starea cunoscuta sub denumirea de “moarte clinica” ar putea fi provocate de activitatea electrica intensa care se petrece la nivelul creierului in momentele dinaintea mortii. Inainte de deces, activitatea creierului se intensifica, iar aceasta ar putea fi explicatia trairilor “spirituale” raportate de cei care si-au revenit din moartea clinica.

“Cred ca experientele din apropierea mortii pot fi provocate de un val de electricitate emis de creier atunci cand ramane fara oxigen“, spune dr. Lakhmir Chawla, specialist in terapie intensiva la centrul medical al Universitatii George Washington din Washington, citat de telegraph.co.uk.

“Odata ce viteza cu care circula sangele se diminueaza si nivelul de oxigen scade, celulele cerebrale emit un ultim impuls electric. Acesta debuteaza intr-o parte a creierului, dupa care se raspandeste in tot creierului si poate da pacientului senzatii foarte intense”.

Numerosi pacienti au declarat ca s-au simtit scaldati in lumina sau ca au trait un sentiment puternic de pace si liniste pe masura ce inaintau printr-un tunel luminos. Unii chiar au avut viziuni ale unor entitati religioase, precum Isus, Mohamed sau Krishna, in timp ce altii descriu cum au simtit ca plutesc deasupra propriului corp, pe care il puteau vedea intins pe pat.

Dr. Chawla considera ca aceste experiente au mai degraba o explicatie biologica decat o explicatie metafizica. Pentru a cerceta acest fenomen el a folosit encefalograful, un aparat cu ajutorul caruia se poate masura activitatea cerebrala, pentru a monitoriza pacientii in stare terminala. Scopul medical al acestei analize era acela de a se asigura ca pacientii aflati in stare grava primesc doza optima de calmante si nu au dureri foarte mari.

In acest context, dr. Chawla a remarcat o intensificare puternica a activitatii cerebrale in momentele dimaintea mortii, care dureaza de obicei intre 30 de secunde si trei minute. Activitatea este similara si in cazul persoanelor care erau deplin consiente si nu aveau tensiunea arteriala ridicata. La scurt timp dupa incetarea fenomenului, pacientii au fost declarati morti.

Cercetarea doctorului Chawla a fost publicata in Journal of Palliative Medicine si este considerata prima care demonstreaza ca experientele din apropierea mortii au o cauza fiziologica. Desi studiul sau descrie doar cazurile a sapte pacienti, Lakhmir Chawla sustine ca acelasi fenomen s-a petrecut de “cel putin 50 de ori”.

http://medlive.hotnews.ro/
 
Misterul nedeslusit al “ Hartii Creatorului”


Profesorul Alexandr Chuvyrov, doctor în stiinte fizice si matematice la Universitatea de Stat a Baskiriei (republica rusa din sudul Muntilor Ural), a decis sa cerceteze, împreuna cu studentul sau chinez Huan Hun, ipoteza unei posibile migratii stravechi, a chinezilor, în Siberia si în Ural. O expeditie în Baskiria le-a adus si confirmarea mult-dorita: inscriptii rupestre într-o limba chineza veche, care vorbeau în special despre comert, casatorii si decese. Dar, în arhivele guvernatorului general din Ufa (capitala republicii) au gasit si consemnari datând din sec. 18, despre circa 200 de placi albe, acoperite cu semne si motive ciudate, studiate de oameni de stiinta rusi, începând chiar din sec. 17. Alte surse indicau asemenea cercetari si pentru începutul de secol 20. Astfel a început o cautare în necunoscut, a unui lucru ce parea a nu fi altceva, decât un mit.

În curtea unui oficial local, prof. Chuvyrov si echipa sa au gasit o lespede, dezgropata ulterior si transportata la universitate, unde a fost foarte bine curatata. Avea laturile de 106/148 centimetri, grosimea de 16 centimetri si circa o tona greutate. În mod uimitor, ea se dovedea a fi alcatuita din trei straturi: primul (14 cm), din dolomita; al doilea, dintr-un gen de sticla numita diopsida, realizat printr-o tehnologie înca inaccesibila omului, astazi; al treilea, dintr-un portelan menit sa asigure protectie stratului mijlociu, cel care este de fapt o harta a Muntilor Ural.

Harta modelata – nu manual, ci cu ajutorul unei tehnologii înalte. A fost numita „Piatra Daskai” sau „Harta Creatorului”, apreciindu-se însa ca ea face parte dintr-un „puzzle” de circa 340/340 metri, care ar reprezenta suprafata în relief a întregului glob. Mai mult decât atât, dintre numerosii specialisti din cele mai diferite domenii, care au început sa studieze misteriosul obiect, o echipa de cartografi americani din Wisconsin a precizat ca o asemenea harta nu putea fi realizata decât pe baza unor relevee aeriene.

O asemenea metoda de lucru utilizeaza date furnizate prin sateliti, ceea ce americanii au pus in functiune nu de mult . Vârsta hartii e si ea obiect de controverse. La început, Chuvyrov a avansat cu prudenta o vechime de „doar” 3.000 de ani, însa datarile ulterioare au împins limitele în timp la o incredibila perioada, situata cu 50 milioane, pâna la 120 milioane de ani în urma! Nici scrierea verticala nu si-a deslusit tainele. Din hieroglifele ce o compun, un singur semn a fost descifrat, cel ce reprezinta latitudinea Masivului Ufa. Si mai bizar, harta prezinta si cursuri de apa din Ural, si falia Ufa – Sterlitimak, dar si elemente mai stupefiante: un sistem de irigatii urias, incluzând 12 baraje lungi de 10 km, late de 300-500 m si înalte de 3 km, canale largi de 500 m si chiar râuri artificiale. Ceea ce s-a remarcat cu aceeasi surprindere este absenta oricarei cai de comunicatie terestra, ca si cum cei ce traiau în acea epoca nu foloseau decât mijloace de deplasare pe apa si aeriene.

Sa fie vorba despre o straveche civilizatie disparuta? – se întreaba „armata” de specialisti angajata în studierea ciudatei pietre, luând în calcul si pregatirea unei colonizari a regiunii, de catre misteriosii navigatori în timp. Profesorul Chuvyrov ramâne însa circumspect, în privinta autorului hartii tridimensionale: „Nu-mi place sa vorbim despre OZN sau despre extraterestri. Sa-l numim deci, pe autorul acestei harti, simplu: Creatorul!”

http://astrologykom.blogspot.com/20...d&utm_campaign=Feed:+CodulOmega+(codul+omega)
 
Harta Creatorulu

Oamenii de stiinta de la universitatea republicii ruse Bachkiria au facut o descoperire fantastica: o tablita din piatra reprezentand o harta in relief, estimata la 120 de milioane de ani! Alexandr Cuvirov, profesor doctor in stiinte fizice si matematice si studentul sau chinez Huan Hun, s-au decis in 1995, sa studieze ipoteza unei posibile migratii vechi a chinezilor in Siberia si Ural.

In cursul expeditiei pe care cei doia au efectuat-o in Bachkiria, au descoperit mai multe gravuri rupestre chinezesti (tratand mai ales comertul si casatoria, confirmand ipoteza lor). In timpul cercetarilor lor, ei au descoperit in arhivele de la Ufa note din sec al XVIII-lea care raportau existenta a aproximativ 200 de tablite din piatra gravate, neobisnuite, in apropierea satului Chandar, in regiunea Nurimanov. Altele indicau faptul ca in secolele 17 si 18, expeditii stiintifice ruse le studiasera. Ele contineau diferite semne si motive. Alte note aratau ca la inceputul secolului 20, arheologul A. Schmidt vazuse aceste tablite albe din micuta republica rusa.

In 1998, profesorul Cuvirov si echipa sa au facut o ancheta, dar a esuat. Concluzia? Totul era o legenda. Dar la 21 iulie 1999, Vladimir Kradnov, fostul presedinte al consiliului local al agriculturii, i-a aratat lui Cuvirov o tablita pe care a descoperit-o in curtea sa. O saptamana mai tarziu s-au facut sapaturi acolo, de unde s-a extras piatra de la Dashka, care a fost dusa la Universitatea de la Ufa pentru a fi studiata. Dupa ce au curatat-o, oamenii de stiinta au ramas uimiti: piatra era o harta tridimensionala!


Piatra are aproape o tona, are 1,48 metri inaltime, 1,06 m largime si o grosime de 16 cm, fiind compusa din trei straturi. Baza groasa de 14 cm este din dolomit. Al doilea strat este cel mai ineteresant, pe care este gravata imaginea este din diopsid, dar tehnologia prin care a fost construita este inca necunoscuta. Al treilea strat gros de 2 mm este din portelan din calciu si asigura protectia hartii contra oricarui impact exterior.

Analiza sa cu raze X a relevat faptul ca era de origine artificiala. Piatra a fost uzinata cu ajutorul unor utilaje de mare precizie si relieful sau nu a fost executat de catre un gravor in piatra. Se pare ca ea facea parte dintr-un puzzle de 340 m X 340 m. Relieful central al micutei republici Bachkiria nu s-a prea schimbat in cateva milioane de ani. Astfel, s-a putut identifica cu usurinta muntele Ufa si mai ales canionul sau, diferite rauri din Ural ceea ce confirma marea vechime a hartii.

Fantastic este faptul ca harta arata un sistem gigantic de irigatii cu doua sisteme de canale de 500 m largime, 12 baraje intre 300 si 500 m largime, lungi de 10 km si adanci de 3 km fiecare. Aceste baraje care serveau la alimentarea diferitelor retele au necesitat extractia a cel putin 10 metri cubi de pamant! In comparatie cu el, canalul de la Volga la Don pare a fi extrem de mic. In plus, actualul Belaya pare sa fi fost la origine un rau artificial.






Mai intai, oamenii de stiinta s-au gandit ca harta stranie ar fi putut fi opera chinezilor din cauza inscriptiilor verticale care figureaza pe tableta. Dar ele nu au putut fi decifrate. Profesorul Cuvirov crede ca ele ar reprezenta altitudinea Ufei. Care sa fie vechimea hartii? Datarile cu carbon 14 au dat erori. Oamenii de stiinta cred insa ca ea are peste 3 mii de ani. O analiza fina a pietrei a aratat prezenta in cadrul ei de cochilii caracteristice, una de 50 de milione de ani, alta de 120 milione de ani dar nimic nu poate sa spuna ca aceste cochilii nu se gaseau deja in roca in momentul confectionarii hartii...

Profesorul Cuvirov si echipa sa cred ca aceasta harta a fost creata cand polul magnetic a fost situat in Terra Franz Joseph acum 120 de milione de ani! Exista multe intrebari privind aceasta piatra stranie, in special legate de datarea sa si modul in care a fost fabricata. Conform Centrului de Critografie Istorica din Winsconsin(SUA), care a studiat elementele pietrei de la Dashka, aceasta harta de navigatie a putut fi efectuata doar prin observatii aeriene, care necesita un tratament informatic extrem de puternic si utilizarea de date prin satelit.

Se pare insa ca cei care au construit harta nu utilizau caile maritime sau aeriene caci nu exista nici o urma de drum. Autorii sai (probabil o civilizatie anterioara disparuta?) nu locuiau poate in acest loc dar prevedeau o colonizare? Nu se stie cine a creat-o si nici cand. „Cu cat invat mai mult despre ea cu atat mai mult realizez ca nu stiu nimic”, declara profesorul Cuvirov.


http://www.enigme.ro/articole/articol/316/harta-creatorului.html


............Mai exista o parere, conform careia autorii hartii nu ar fi locuit acolo dar ar fi pregatit locul pentru o asezare ulterioara canalizind pamintul. Asta pare a fi cea mai probabila teorie, pt ca nimic nu ne poate da un indiciu asupra perioadei istorice. Asa ca de ce sa nu presupunem ca autorii ar fi apartinut unei civilizatii care ar fi existat mult mai devreme ? . Cele mai recente investigatii ale hartii au adus senzatii noi. Acum oamenii de stiinta sunt aproape convinsi ca acesta era doar un fragment dintr-o harta mult mai mare a intregii planete. Conform unor ipoteze, mai exista 348 de alte fragmente. Acestea ar putea fi descoperite in alte locuri. In zona Chandar, specialistii au luat 400 de probe de sol si au aflat ca locul cel mai probabil al hartii mari ar fi Muntele Sokolina. Dar odata cu trecerea glaciatiunii, harta ar fi fost sparta in bucati.

Dar daca oamenii de stiinta ar gasi piesele acestui mozaic, harta ar putea avea atunci dimensiunile de 340 x 340 m. Dupa studierea arhivelor, Chuvyrov a devenit convins de faptul ca cel putin 4 bucati ar putea fi situate in Chandar sub diferite asezaminte precum un hambar, o gara, un bazin si respectiv sub un pod. Intre timp oamenii de stiinta din Bashkir au trimis informatiile lor la diferite centre de cercetare din lume si la mai multe congrese internationale. Au intocmit si un raport cunoscut sub numele Harta civila de executie avansata a unei civilizatii din Sudul Uralilor. Descoperirile de la Bashkir sunt fara precedent si unice. Cu o singura excludere: Atunci cind cercetarile se aflau la culmea lor, o mica piatra de chalcedonit a ajus la profesorul Chuvyrov pe masa de lucru, continind forme asemanatoare.
 
Exista viata dupa moarte?!...


Totusi, in ciuda dovezilor stiintifice coplesitoare, un procent mare din populatie continua sa creada ca viata este mai mult decat o suma de organe, iar sufletul transcede forma fizica.

De ce nu acceptam ce spune stiinta?
Poate ca este vorba despre o trasatura umana, aroganta, care ne face sa credem ca suntem prea speciali ca sa murim pur si simplu. Sau este vorba de frica? Oamenii de stiinta inca incearca sa descopere unde se localizeaza subconstientul, cum si de ce este necesar sa visam, de ce exista diferente in structura creierului la mai multe nationalitati, femei, barbati, dreptaci, stangaci, homosexuali. Exista ceea ce s-ar numi o memorie a speciei? Si lista poate continua.

O intrebare mai interesanta, potrivit Unexplained-mysteries, este: Ce dovezi sunt care sa sugereze ca mai este si un alt plan de existenta - viata de dupa moarte? De ce sunt atat de multi care nu cred ce spune stiinta?

Oamenii care au vazut moartea cu ochii
Sunt foarte multi oameni, care au fost resuscitati, si care vorbesc despre lumina de la capatul tunelului si intalniri cu rude care murisera.
In mod surprinzator si deranjant, exista povesti si despre unii oameni care ajung intr-un loc al torturii si durerii.
Multe dintre descrieri sunt identice, iar atunci cand oamenii de stiinta au observat acest lucru, au inceput sa studieze in mod serios fenomenul.
Concluzia stiintifica, pana in 2008, era ca lumina de la capatul tunelului este un produs combinat al cortexului privat de oxigen si al endorfinelor care se elibereaza in corp in apropierea mortii.
Totusi, stiinta nu poate explica modul in care persoanele care au "experimentat" moartea si-au parasit corpul si au vazut tot ceea ce se intampla in jurul lor. Sau cum au primit mesaje de la rude decedate, continand informatii si detalii pe care nu ar fi avut cum sa le stie.

Samanii din padurile tropicale
Etnobotanistii, cei care studiaza relatia dintre plante, oameni si medicina, au povestit despre un fenomen incredibil, intalnit in mai multe mici triburi.
Exista peste 100.000 de specii de plante in padurile tropicale din intreaga lume, dar, triburile individuale pot combina cateva pentru a face un medicament eficient in tratarea bolilor locale.
Matematic, sansele ca o astfel de combinatie sa fie utila sunt minime, dar, studiind un trib din Samoa, s-a ajuns la concluzia ca remediile lor sunt eficiente in proportie de 86%.In plus, mai multe triburi, care nu puteau sa comunice unele cu altele, aveau acelasi tratament pentru o boala, cu mici variatii regionale.Atunci cand au fost intrebati despre cum stiu ce plante sa combine, membrii triburilor au spus ca samanul a obtinut informatia in timp ce se afla intr-un alt plan spiritual.
Samanii sunt considerati sfinti si isi petrec viata in meditatie si rugaciune. Ei ofera consiliere membrilor tribului in orice problema, incluzandu-le pe cele medicale.Pentru a atinge alt plan spiritual, multi samani folosesc substante halucinogene naturale, printre care si "ciuperci magice". Odata ajunsi in acest plan, ei se consulta cu spirite atoatestiutoare, care le raspund la intrebari. Dovada? O gasim in intelepciunea si cunostiintele lor.

Reincarnarea
Sunt multe cazuri bine documentate care par sa ofere dovezi indiscutabile ale reincarnarii. O mare parte dintre acestea au ca subiect copii, care intr-un mod surprinzator, sunt constienti de fiecare aspect al vietii unei persoane decedate - detalii pe care nu aveau cum sa le stie din propriile experiente.In cazul lui Cameron McCauley, nascut in Glasgow, in Scotia, de la varsta de doi ani, acesta a inceput sa vorbeasca despre viata sa pe mica insula Barra, aflata la mai mult de 220 de mile departare.Cameron a explicat cum ca pe tatal sau din Barra il chema Shane Robertson si a murit calcat de o masina. Isi descria in detaliu locuinta, unde ii placea sa se joace cu cainele sau.Ii era atat de dor de vechea sa viata, incat familia sa l-a dus pe insula Barr. Au gasit casa, care la exterior era exact asa cum o descrisese Cameron, desi interiorul fusese modernizat.Prin intermediul unui genealogist, a fost descoperita o anule Gillian Robertson, care isi aducea aminte de cainele familiei. Shane Robertson nu a fost de gasit.

Multi oameni cred ca sufletul ramane intact dupa moarte si renaste intr-un corp nou. De obicei, memoria vietii anterioare nu este accesibila, dar poate ramane undeva ascunsa, cauzand frici neobisnuite sau irationale, pasiuni si interese.

Teorii despre un Univers constient
Exista persoane care cred ca Universul este o entitate constienta, si ca acesta a produs viata ca rezultat al unui gand constient.
Aceste idei sunt sprijinite de unele zone teoretice din fizica cuantica.
Doctorul Gerald Schroeder a propus o teorie potrivit careia creierul uman functioneaza ca un aparat radio, receptand informatii de la constient, care este extern creierului, si care, mai mult, adauga experiente individuale si sentimente, colectivului.

Ce spune fizica cuantica
Pe taramurile fizicii cuantice, corpul uman, descompus in particule de baza, este energie.Toata materia este energie - energie sub forma de unde de lumina, parte din spectrul electro-magnetic.Materia nu este de fapt solida. La o "privire mai atenta", materia este compusa din electroni, care se invart in jurul unui nucleu, si protoni.Faimoasa ecuatie a lui Einstein, E= MC2, (E este energia, M materia si C este viteza luminii) arata ca materia si energia sunt de fapt acelasi lucru.Legea conservarii energiei arata ca aceasta poate fi transformata, dar nu poate fi creata sau distrusa. Cantitatea de energie din Univers este mereu aceeasi.Bazandu-ne pe aceasta lege, energia corpului uman a existat inca de la Big Bang, atunci cand a aparut acest Univers. Intrebarea interesanta este daca energia poate sa retina informatie in legatura cu formele anterioare.

Este o tema care va fi dezbatuta in continuare timp de nenumarati ani. O intrebare arzatoare, al carei raspuns il vom afla poate intr-o zi.

http://www.opinii.md/
 
Stonehenge

Stonehenge este un monument neolitic aflat în Anglia, în comitatul Wiltshire.

Ansamblul Stonehenge este format din patru cercuri concentrice construite din pietre. Cercul exterior (cercul Sarsen), de 33 m în diametru, este construit din 30 de blocuri imense de gresie (megaliţi – menhire), aşezate vertical; astăzi doar 17 dintre aceste blocuri mai sunt în picioare. Desupra acestor blocuri de piatră au fost aşezate ca nişte praguri (buiandrugi) alte blocuri curbate (în formă de arc de cerc). În interiorul acestui lanţ exterior se află un alt cerc de blocuri mai mic din piatră vânătă. Acestea împrejmuiesc un aranjament în formă de potcoavă, construit tot din piatră vânătă, în interiorul căreia se află o placă din gresie mecacee, denumită Piatra de Altar. Toată construcţia este înconjurată de un lanţ circular care măsoară 104 m în diametru. În interior, se ridică un banc de nisip care cuprinde 56 de morminte cunoscute sub numele de “găurile lui Aubrey” (după numele celui care le-a descoperit John Aubrey). Terasamentul şi lanţul sunt intersectate de un Bulevard, o cale procesională lată de 23 m şi lungă de aproape 3 km. Aproape de intrare în Bulevard se află Piatra Sacrificiului. Pe partea opusă se află Piatra Călcâi.

Planul ansamblului astăzi

Planul actual al ansamblului

Construcţia ansamblului Stonhenge a început în anul 3.000 î.C. Este construit din pietre cu înalţime de 6 metri şi greutate de până la 50, aduse aici probabil de la o distanţă de 322 de km din Câmpia Salisbury din sudul Angliei. Deşi nu se ştie exact rolul ansamblului, se crede că cei care au construit-o aveau cunoştinţe în astronomie, şi că ziua de 21 iunie (Solstiţiul de vară) avea o semnificaţie deosebită, probabil religioasă.

Solstiţiu la Stonehenge

Anul construcţiei

Stonehenge este, probabil, cel mai important monument preistoric din Anglia. Nu se cunoaste exact cand a fost construit si de catre cine. O teorie destul de cunoscuta a avansat ipoteza ca ar fi construit de druizi, o populatie existenta in Anglia inainte de cucerirea romana.Tehnicile arheologice moderne au demonstrat insa ca Stonehenge a fost construit cu cel putin 1000 de ani inaintea druizilor, in anul 2950 i.C, ajungand la forma pe care o cunoastem azi in anul 1600 i.C.

Locaţie

Ruinele megalitice cunoscute sub denumirea de Stonehenge se află în Câmpia Salisbury, la 3 km vest de oraşul Amesbury, Wiltshire, in sudul Angliei.

Stonehenge – Mistere

Puţini sunt oamenii care nu au auzit de misteriosul monument Stonehenge, situat în comitatul Wiltshire din Anglia. Ansamblul de pietre uriaşe care se înalţă în sudul Marii Britanii, ia Stonehenge, marchează apogeul civilizaţiei megaliţilor, care se propagă de-a lungul ţărmurilor Europei Occidentale în mileniul al lll-lea şi dispare fără urmă, în jurul anului 1 500 î.Hr. Data înălţării acestei construcţii nu se cunoaşte şi nici autorul sau autorii înălţării ei. În jurul monumentului planează foarte multe întrebări al căror răspuns nu s-a aflat nici până în ziua de azi.

Tot ce au reuşit istoricii şi specialiştii să facă este să formuleze o serie de speculaţii şi de ipoteze. Nu se ştie de ce oamenii au avut ideea, în acea epocă, să introducă în pământ blocuri de piatră şlefuite rudimentar, de mai mulţi metri înălţime ( aşa-numitele menhire ), după ce reguli, de nepătruns pentru noi, stau alineate pe tot întinsul ţinutului, de ce, în altă parte, sunt aşezate în cerc – cromlehurile – în jurul unor tumuli funerar, căror rituri mortuare se supun aceşti oameni atunci când pun pe mormintele lor colective dalele imense ale dolmenelor un singur lucru e sigur şi anume că este greu ca, apropiindu-te de Stonehenge, aventurându-te printre pietrele sale, să nu resimţi măreţia sacră, cosmică a lumii căreia ele au aparţinut cândva. Stonehenge a fost, în mod evident, un sanctuar.

Acest ansamblu celtic este format din patru cercuri concentrice construite din pietre. Cercul Sarsen este cel exterior, având 33 de metri în diametru. Este construit din treizeci de blocuri imense de gresie (megaliţi), aşezate vertical; astăzi doar 17 dintre aceste blocuri mai sunt în picioare
Începând cu sfârşitul mileniului al lll-lea sau mai înainte, un cerc de gropi rituale, înconjurat de un şanţ şi de un taluz circular, sacralizează locul în interiorul căruia sunt înălţate menhirele din Stonehenge. Vreo 40 dintre ele sunt încă şi astăzi în picioare. înalte, majoritatea, de 4,15 m, ele sunt legate, două câte două, prin lintouri monolitice – grele traverse orizontale – dintr-un singur bloc. Ele conturau la origine un cerc cu diametrul de 31 m, care se remarcă fără greutate. Ceea ce este ciudat despre Stonehenge, este faptul ca este departe de a fi unic in Anglia, dar este cel mai bine păstrat si elaborat astfel de monument.

Sunt cunoscute peste 100 de cercuri din pietre pe teritoriul Insulelor Britanice si in nordul Frantei. Unele dintre ele erau mici, de numai 3 metri in diametru. Cel mai mare este cel de la Avebury care se intinde pe o suprafata de aproximativ 4.000 de metri patrati. Unele dintre pietrele de la Avebury cantaresc 60 de tone.

Cum or fi mutat constructorii blocurile imense de pietre pe distante atat de lungi nu se stie exact. Se crede ca le-au tras pe sanii din lemne. Cele mai multe astfel de cercuri din piatra sunt mai mici decat Avebury si mult mai simple decat Stonehenge. Se apreciază că situl de la Stonehenge număra la origine 125 de menhire. Pietrele sale cele mai grele cântăresc vreo 50 de tone. Ele au fost tăiate în cariere aflate la aproximativ 30 km distanţă. Celelalte provin din munţii Prescilly, situaţi la 217 km în linie dreaptă.

Menhirul de la Locmariaquer, din Bretagne, dacă azi nu era spart în patru bucăţi, ar putea, se zice, rivaliza cu obeliscul din Place de la Concorde, din Paris! Se admite, în general, că pietrele de la Stonehenge, ca toate cele din zonele megalitice ale epocii, au fost aduse pe butuci la marginea gropii săpate anume pentru a le primi. Ele au fost apoi basculate în groapă

în interiorul acestui prim cerc, menhirele mai mici descriu un al doilea perimetru circular, vizibil şi în prezent. Făcute fiecare din trei blocuri, cele cinci menhire din centru ating 6,70 m înălţime şi sunt aşezate în formă de potcoavă. Blocuri sparte zac pe jos. Ele concurează cu măreţia sitului, cu dimensiunea sa.

Drumul străjuit de menhirele astăzi dispărute, care ducea la sanctuar, era orientat pe axa răsăritului soarelui la solstiţiul de vară. Or, în ceea ce priveşte aliniamentele menhirelor de la Carnac, în Bretagne (Franţa), cele mai cunoscute din lume, acestea sunt dictate de cursa soarelui în diferite perioade ale anului. De aceea este tentant să se concluzioneze că Stonehenge, ca toate marile situri megalitice din Europa acelei epoci, corespundea unui cult solar.

Stonehenge este inclus pe lista UNESCO, din anul 1986. Stonehenge este proprietatea companiei English Heritage, iar terenul pe care se afla aparţine National Trust, ceea ce demonstreaza valoarea lui pentru englezi, dar si pentru umanitate.

Datorită unui rambleu, apoi fixate cu pământ şi pietricele pentru a le asigura pentru totdeauna stabilitatea. Oricum ar fi fost, este vorba de o muncă ce nu se poate imagina decât printr-o mobilizare, sub conducerea autoritară a unui şef necruţător, a nenumărate braţe omeneşti şi a unor specialişti experimentaţi.

http://www.despre2012.ro/2010/06/04/stonehenge/

Complexul megalitic de la Stonehenge



Încărcat de mister, magie şi sacralitate, ansamblul de la Stonehenge, unic în lume din punct de vedere arhitectonic, este unul dintre cele mai faimoase monumente preistorice din lume. Nu se cunoaşte exact când a fost construit şi de către cine, iar rolul ansamblului rămâne, şi el, încă necunoscut.

Complexul este situat în Câmpia Salisbury, la 3 km vest de oraşul Amesbury, Wiltshire, în sudul Angliei.

Monumentul este format din patru cercuri concentrice de 110 pietre masive, cunoscute sub denumirea de menhire (cele verticale) şi dolmene (cele orizontale), având înălţimi de până la şase metri şi greutate de până la 50 tone. Acestea sunt înconjurate de un lanţ de întărituri din pământ care măsoară 104 m în diametru. Cercul exterior (cercul Sarsen), cu diametrul de 33 m, este construit din treizeci de blocuri imense de gresie (megaliţi), aşezate vertical; astăzi doar 17 dintre aceste blocuri mai sunt în picioare. Deasupra acestor blocuri de piatră au fost aşezate, ca nişte praguri, alte blocuri curbate în formă de arc de cerc. În interiorul acestui lanţ exterior se află un alt cerc de blocuri mai mici din piatră vânătă. Acestea împrejmuiesc un aranjament în formă de potcoavă, construit tot din piatră vânătă, în interiorul căreia se află o placă din gresie denumită Piatra de Altar. În interiorul cercului se află un banc de nisip care cuprinde 56 de morminte cunoscute sub numele de „găurile lui Aubrey”, după numele celui care le-a descoperit în secolul al XVII-lea, John Aubrey. Multe dintre gropi conţin rămăşiţe umane, dar arheologii au dovedit că ele au fost săpate, cu mult înainte ca cenuşa rezultată, ca urmare a incinerărilor, să fi fost îngropată în ele, nefiind exclus ca scopul lor să fie altul decât cel funerar.

În valul de pământ care înconjoară ansamblul există o unică intrare prin care se poate ajunge la monument, din care porneşte o cale procesională lungă de aproape 3 km. La intrarea în monument se află Piatra Sacrificiului, pe partea opusă se află Piatra Călcâi.

Conform celor mai recente cercetări, complexul a fost construit în trei etape pe parcursul a aproximativ 1600 de ani, fiecare etapă preluând şi îmbogăţind construcţia anterioară.

În prima etapă, în jurul anului 2900 î.c. a fost construită partea exterioară a ansamblului, constând dintr-un cerc din lemn înconjurat de un canal cu apă şi un val de pământ. Acum 4500 de ani, în jurul anului 2500 î.c., a fost construit primul cerc din piatră, cel din blocuri mai mici, din piatră vânătă. Acum 4300 de ani, în jurul anului 2300 î.c., a fost construit al doilea cerc de piatră. La forma pe care o cunoaştem astăzi s-a ajuns în jurul anului 1600 î.c.

Nu s-a descoperit încă modul în care au fost transportate şi cum au fost ridicate şi fixate în poziţie verticală pietrele, dintre care unele cântăresc 45-50 de tone.

Legende

Misterul cromlehului de la Stonehenge a dat naştere la numeroase legende fără de care povestea sa ar fi poate incompletă. Acestea urmăresc să descopere înţelesurile şi rosturile neştiute ascunse în acest loc. Legenda spune că Stonehenge, ca şi alte locuri asemănătoare, este o poartă către o lume din care venim, de fapt. Se mai spune că la fiecare 5000 de ani aceste porţi pot fi deschise, moment care poate fi folosit în mod benefic, dar în acelaşi timp poate prilejui catastrofe imense.

Forţele oculte magice au fost de asemenea asociate cu Stonehenge. Unul dintre aceste mituri se referă la povestea unui gigant care a cumpărat pietre uriaşe magice de la o vrăjitoare. Apoi le-a transportat prin aer până în Câmpia Salisbury, unde a provocat locuitorii satului să numere pietrele într-un fel de ghicitoare. Călugărul satului a spus că pietrele sunt prea multe ca să poată fi numărate (acesta este un alt mit, care spune că este imposibil să numeri toate pietrele din care este alcătuit Stonehenge). Atunci uriaşul s-a supărat şi a aruncat cu una dintre aceste pietre după călugăr lovindu-l într-un călcâi. Călugărul n-a fost rănit, însă piatra respectivă a rămas de atunci ciobită şi este cunoscută sub numele de Piatra Călcâi.

Cel mai popular dintre miturile legate de Stonehenge este din categoria celor care încearcă să explice modul în care pietrele uriaşe au fost transportate. Povestea a fost scrisă în secolul al XII-lea de către Geoffrey of Monmouth. El spune că pietrele de la Stonehenge sunt de fapt pietre vindecătoare, aduse din Africa în Irlanda de giganţi tocmai pentru aceste calităţi vindecătoare ale lor. De aceea ele au fost numite „Dansul Uriaşilor”. Regele Aurelius Ambrosias (secolul al V-lea) voia să construiască un monument în cinstea celor 3000 de nobili care au murit în lupta cu saxonii şi au fost înmormântaţi la Salisbury.

La sfatul magicianului Merlin, a ales Stonhenge ca monument funerar. Merlin şi Uther Pendragon (tatăl regelui Arthur), au fost trimişi să aducă pietrele din Irlanda, împreună cu 15.000 de cavaleri. Aceştia au eşuat în încercarea de a urni pietrele ajutându-se de frânghii şi bazându-se doar pe forţa braţelor lor. Atunci Merlin, folosindu-şi capacităţile magice a dislocat cu uşurinţă pietrele şi le-a dus la locul dedicat lor la Salisbury. Aurelius a murit la scurt timp şi a fost îngropat şi el în interiorul monumentului, în „Inelul Giganţilor de la Stonehenge”.

Teoria vortexului energetic

Conform acestei teorii, locul pe care este amplasat complexul megalitic de la Stonehenge este considerat a fi un vortex energetic, un focar energetic din cele mai importante din reţeaua energetică a Pământului. Se mai presupune că acest focar şi cel care se află pe locul Marii Piramide din Egipt acţionează în consonanţă în scopul contracarării efectelor negative care apar în structura energetică a Pământului. Toate acţiunile, gândurile şi emoţiile locuitorilor Terrei afectează acestă structură.

Astfel, Complexul de la Stonehenge, ar fi un „panou de control” pentru Marea Piramidă, alcătuind împreună un fel de sistem-antenă. Acesta a ajutat la stabilizarea orbitei Pământului după scufundarea Atlantidei şi la restabilirea polarităţii energetice pe planetă.

„Un vortex este o masă de energie care se mişcă în spirală, creând astfel un vacuum în centru... Aceste focare de putere ale Pământului se manifestă ca nişte coagulări energetice sub formă de spirală, ele reprezentând calităţile electrice, magnetice ori electromagnetice ale energiei vieţii.” Astfel defineşte vortexul Page Bryant în lucrarea sa Terravision: A Traveler's Guide to the Living Planet Earth.

Un vortex este o zonă de intensă concentrare de energie. Aceste zone sunt considerate ca fiind porţi către alte planuri. În mod obişnuit, în locurile în care există vortexuri, apar anomalii gravitaţionale. Cele mai cunoscute astfel de zone sunt Marea Piramidă din Egipt şi Complexul Megalitic Stonehenge.

Ipoteze emise privind rolul complexului megalitic de la Stonehenge

În decursul istoriei au fost vehiculate diverse teorii, unele mai surprinzătoare decât altele, care caută să dezlege misterul acestui fascinant cromleh.

Arheologii englezi îi atribuie o funcţie de observator astronomic. El ar fi fost destinat determinării unor importante cicluri astronomice, precum şi prevederii eclipselor.

Astfel, astronomul Gerald Hawkins a avansat, în anii ’60, o ipoteză conform căreia seria de gropi de la Stonehenge era destinată prezicerii eclipselor de Lună. E a constat că datele eclipselor de Lună pot fi prezise dacă şase dintre pietre sunt aşezate peste şase dintre aceste 56 de gropi şi apoi mişcate în jurul cercului în câte o groapă pe an. Sistemul nu este valabil pentru un alt număr de gropi şi mai mult, niciun alt monument neolitic nu prezintă un inel de 56 de pietre sau gropi.

O altă teorie afirmă că Stonehenge ar fi fost un locaş de cult consacrat Soarelui. Alinierea monoliţilor de piatră este astfel gândită încât marchează răsăritul şi apusul soarelui chiar la data solstiţiului de vară şi de iarnă.

S-a păstrat până în zilele noastre o sărbătoare populară tradiţională, cu ocazia solstiţiului de vară, în cursul căreia populaţia din Salisbury şi localităţile învecinate se adună la Stonehenge pentru a asista la răsăritul Soarelui.

Un alt rol al complexului megalitic de la Stonehenge este cel de loc funerar şi de oficiere a ritualurilor legate de cultul morţilor.

Dar toate aceste teorii sunt deocamdată doar ipoteze, grandiosul sanctuar de la Stonehenge rămânând în continuare învăluit în mister.




http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=5295&lang=RO
 

Attachments

  • l_stonehengesorrell500.jpg
    l_stonehengesorrell500.jpg
    33.2 KB · Views: 0
  • cercul_stonehenge.jpg
    cercul_stonehenge.jpg
    33 KB · Views: 0
Druizii – vechii preoti ai popoarelor celtice si misterele lor.


Înţelepţii unui popor misterios

Druzii, vechii preoţi ai popoarelor celtice, şi-au păstrat până în zilele noastre toate misterele.

Dacă celţii nu au lăsat decât puţine mărturii scrise, druizii nu au aproape nici o moştenire de acest gen pentru istorie. Învăţăturile lor, transmise tradiţional pe cale orală, sunt cunoscute numai prin intermediul scrierilor adversarilor lor istorici sau datorită cronicilor greceşti şi romane. Vagi urme ale tradiţiei preoţilor druizi s-au păstrat, de multe ori deformate, în miturile şi basmele folclorului popoarelor celtice.

Druizii celţi şi brahmanii indieni
Regiunile care au păstrat cel mai bine tradiţia celţilor sunt: Irlanda, Scoţia de Sus, Ţara Galilor, ţinutul Cornway din Marea Britanie. Există păstrate la British Museum numeroase pergamente în care se descrie istoria unui popor misterios, ale cărui cunoştinţe şi nivel de civilizaţie sunt absolut uimitoare.

Cuvântul „druid” provine de la „dru-wed-es” (cel înţelept), care conţine aceeaşi rădăcină ca şi verbul latin „videre” şi care subliniază în acelaşi timp caracterul specific celtic al cuvântului „druid” şi legătura cu limbile indoeuropene.
În mod eronat s-a spus că druizii erau preoţii celţilor. Ei erau înţelepţii, sacerdoţii, cei care asigurau spiritualitatea şi continuitatea credinţei; brahmanilor din India le corespundeau druizii celţi şi flaminii romani.
Ritualurile misterioase ale druizilor includeau elemente de magie, cunoştinţe despre puterea planetelor, astrologie, studiul fenomenelor naturii şi noţiuni despre puterea zeilor nemuritori. Pentru oamenii simplii reprezentau nişte mijlocitori între ei şi divinitate, care îi învăţau despre natura lucrurilor, eternitatea sufletului, suprimarea fricii de moarte şi cultul zeilor. Druizii vorbeau despre reîncarnarea sufletului în corpuri diferite şi cunoşteau legile ascunse ale naturii, dobândind astfel stăpânirea asupra forţelor acesteia.
Istoria, filosofia, astronomia, medicina sau matematicile constituiau esenţa acestei tradiţii răspândite în locuri retrase, adeseori în inima pădurilor.

Puteri fantastice prin ritualuri secrete
Secretul absolut în care erau păstrate cunoştinţele şi ritualurile druidice avea drept efect amplificarea puterii iniţierii. Câteodată anumiţi discipoli primeau o învăţătură superioară, o iniţiere specială, în insule, ca de exemplu, insula Dumet (în faţa estuarului Loirei) sau Anglesey.

De-a lungul întregii lor istorii, galezii au păstrat o reputaţie de experţi, fiind înzestraţi în special în materie de divinaţie.
Un fapt extraordinar era realizat de anumiţi druizi care îşi scoteau ochii de bună voie pentru a-şi spori puterea de clarvedere şi de intuire a viitorului. Această „orbire” consemnată de legende, nu putea fi decât apanajul celor mai remarcabili dintre ei, cum ar fi faimosul irlandez Mog Ruith.
Potrivit unei legende irlandeze, „acesta şi-a pierdut un ochi luptându-se cu un viţel din Alpi, în timpul unei avalanşe, şi pe al doilea şi l-a pierdut deoarece a fixat soarele timp de două zile, tot timpul cât a stat pe cer, până a orbit complet.”

Pregătirea pentru a deveni druid dura 20 de ani
Împărţirea societăţii celtice în trei clase: poporul, nobilii (şi războinicii) şi druizii este, probabil, o reminescenţă a străvechii influenţe indo-europene, deoarece se regăseşte identică în împărţirea societăţii indiene în care cele mai însemnate caste sunt cea a preoţilor brahmani şi cea a războinicilor Kshatrya.

Poporul era supus orbeşte nobililor, având o importanţă extrem de redusă, asemănătoare cu cea a sclavilor antici.
Clasa druizilor era împărţită, la rândul ei, în trei ordine: ovaţii – iniţiaţi ai ştiinţelor; barzii – iniţiaţi ai artelor şi, în mod deosebit, ai poeziei şi muzicii; şi druizii propriu-zişi, iniţiaţi în studii de psihologie şi parapsihologie, psihism şi metapsihism. Mulţi dintre druizii propriu-zişi erau iniţiaţi şi în cele două ramuri ale tradiţiei lor spirituale, fapt care le conferea o pregătire iniţiatică foarte complexă. Dar, toate cele trei ramuri ale iniţiaţilor druizi aveau o orientare de o spiritualitate transcedentală, care domina orice alte preocupări ale lor.
Regula de bază a clasei druidice era non-violenţa. De aceea lor le era interzis portul şi întrebuinţarea armelor. Cu toate aceste, forţa interioară de care dispuneau, dublată de respectul tuturor membrilor societăţii celtice, le conferea un ascendent fără egal asupra populaţiei. Nici cel mai renumit războinic şi nici chiar regele cel mai puternic nu ar fi îndrăznit să se opună unui ordin dat cu cel mai mare calm şi detaşare, sub formă de sfat, de către un druid.
Acest respect şi chiar veneraţie erau împărtăşite şi de adversarii poporului celt. Apăraţi de imunitatea sacră a veşmintelor albe de in, imaculate, druizii puteau merge nestingheriţi peste tot, indiferent de împrejurări, devenind mesageri ai păcii în vreme de conflicte.
Spre deosebire de poporul profan, care cultiva un panteism tolerant la orice asimilare, druizii credeau într-o divinitate unică, căreia nu-i menţionau numele, ci o considerau Unicul Creator a tot ceea ce există.
În domeniul social, druizii vegheau asupra îndrumării spirituale şi religioase a poporului, rezolvau diferendele publice şi particulare şi decideau dacă un individ sau un grup era sau nu vinovat de acuzaţiile care i se aduceau. Pedeapsa acordată era interzicerea participării la ritualul religios, ceea ce echivala cu excluderea din societate. Cei declaraţi vinovaţi deveneau un fel de persoane indezirabile, paria.
Druizii erau conduşi de un şef unic, având o autoritate supremă. El era ales pe viaţă şi îşi desemna sucesorul încă din timpul vieţii. Oricare celt putea deveni druid, cu condiţia, binenţeles, de a trece prin şcolile speciale, examenele şi iniţierea supremă, de o spiritualitate profundă, care încununa pregătirea ce dura în general 20 de ani!

Celţii şi extratereştri

În lucrarea „Celţii şi extratereştri”, cercetătorul modern al vechii civilizaţii celtice E. Coarer-Kalondan Gwezenn-Dana, iniţiat în anumite mistere ale spiritualităţii druidice, realizează un studiu foarte interesant al surselor mitologice (cânturi, poeme, basme) referitoare la acest popor misterios. După descoperirile sale susţinute şi de citate semnificative din surse folclorice, celţii ar fi avut cunoştinţe tehnice foarte avansate, dublate şi de o anumită pregătire psihică, ce se apropie de antrenamentul pentru dobândirea puterilor paranormale şi, în plus, au avut şi întâlniri cu civilizaţii extraterestre care le-au dezvăluit multe din secretele lor.

Ghicirea viitorului
Înainte de a întreprinde o acţiune importantă, druizii observau zborul păsărilor, ţipătul lor şi tot felul de semne divine pe care apoi le interpretau. Zborul corbului era un mijloc reputat, „sigur” pentru a prezice soarta unei acţiuni. Irlandezii au numit această pasăre, printr-un joc de cuvinte intraductibil, „druizii-păsărilor”.

Druizii însărcinaţi cu „ghicitul” cursului evenimentelor aveau darul, în primul rând, de a uşura angoasele politice şi militare ale elitei cavalerilor. Druidul, prin ştiinţa sa, nu înceta să îl asigure pe rege de viitorul lui, protejându-l prin practicile sale. Ei gravau descântece divinatorii pe baghete din lemn de tisă, acest arbore fiind considerat ca cel mai favorit divinaţiei.
Alţi druizi recurgeau la o roată de lemn, „roata care vâsleşte”, care simboliza principalul atribut al zeului Taranis, Jupiterul galic. Această roată devenea mai mult decât un simbol solar, ea reprezenta roata cosmică.

Arma bacteriologică

Se pare că ei cunoşteau arma bacteriologică, deoarece în multe povestiri se menţionează faptul că atacatorii insulelor celtice era decimaţi de epidemii bruşte, chiar în timpul luptelor sau în timp ce se retrăgeau. Dacă apariţia unei epidemi cauzate de greutăţile războiului ar putea fi posibilă o dată, de trei ori la rând este deja o „coincidenţă” stranie.

Zeii celţi călătoreau în care zburătoare
Întâlnirile dintre celţi şi cei care ulterior aveau să facă parte integrată din mitologia lor, sunt extrem de interesante. Mijloacele de locomoţie ale zeilor erau cel puţin foarte ciudate pentru omul de rând care consemna în poveştile sale întâlnirea dintre oastea condusă de căpetenia celţilor, Cuchulan şi zeiţa Badb: „Ei văzură în faţa lor un car la care era înhămat un singur cal roşu. Calul nu avea decât un picior. Oiştea carului îi străpungea corpul, iar capătul oiştei îi ieşea prin frunte. În car era o femeie roşie, cu sprâncene, mantie şi tunică toate roşii. Mantia era atât de lungă, încât atârna între roţile din spate ale carului, măturând pământul.”

Descrierea este uimitoare şi arată clar efortul unui profan de a traduce în limbajul epocii sale ceea ce vedea şi îi era de neînţeles. Evident, „cal cu un picior alerga străpuns de oişte” este o imagine ce nu are nici o legătură cu carele şi caii obişnuiţi, cunoscuţi povestitorului. Dar cum ar fi putut acesta să numească un mijloc de locomoţie când cel mai eficient pe care îl cunoştea era carul?! Mai mult decât atât, la apropierea oştenilor, din motive necunoscute, „femeia, carul şi calul s-au transformat într-o pasăre mare şi neagră care a dispărut în zbor”. Nu trebuie să ne mire această descriere, deoarece în mintea unui povestitor al acelor vremuri, ceea ce zboară nu poate fi decât „pasăre”; astăzi noi numim aparatele de zbor necunoscute – „farfurii”.
Şi pentru ca misterul să fie complet, la plecare pasărea a „spus”: „Grellach se va numi de acum încolo Grellach doluid”. Grellach, în traducere „noroi”, era numele locului unde avusese loc întâlnirea, datorită faptului că era o zonă mocirloasă, pe malul unei ape. Dar Grellach doluid înseamnă „noroi de nesuportat”. Ce a făcut noroiul inofensiv să devină de nesuportat după coborârea carului celest? Un răspuns simplu ar fi impurificarea cu elemente radioactive datorate sistemului de propulsie al carului…

Tancuri-amfibii acum 4000 de ani!
Redăm un fragment dintr-o gesta (poveste tradiţională irandeză):
„Într-o zi, locuitorii din Connaught s-au adunat pe malurile Shannonului. Ei văzuseră în Shannon două animale ciudate a căror spinare era înaltă cât munţii. Aceste animale se băteau. Din boturile lor ţâşneau jerbe de flăcări care atingeau norii. Lumea dădea năvală din toate părţile la auzul vuietului. Ieşind din apă, cele două animale ajunseră pe mal. Sub ochii mulţimii adunate, din ele ieşiră doi porcheri. Ochal, regele geniştilor din Connaught, le ură bun venit.
- Ce aventuri aţi mai avut? întrebă el.
- Aventuri destul de obositoare, răspunseră ei. Aţi văzut doar singuri ce am făcut. Timp de doi ani am fost transformaţi în animale preistorice şi am trăit pe fundul apei. O să fie nevoie să ne transformăm din nou, pentru ca fiecare să-şi poată dovedi forţa.”
Este de admirat talentul de povestitor al artistului care s-a străduit să redea într-un mod atât de realist-poetic, o bătălie dintre două tancuri amfibii înarmate cu aruncătoare de flăcări.
De altfel, existenţa vehiculelor submersibile este confirmată şi de alte surse. Atunci când Bress (unul dintre conducătorii legendari ai celţilor) a fugit din faţa unei năvăliri duşmane, a fost căutat de tatăl său, Elatha, pe coastele irlandeze, care a folosit pentru aceasta un vas de argint ce naviga pe sub apă.

Efectele muzicii celtice
„Lug, Dagda şi Ogme (trei zei protectori care au luat efectiv parte la luptele dintre celţi şi invadatori) porniră în urmărirea duşmanilor. Şefii acestora, crezând că sunt suficient de departe pentru a nu mai fi ajunşi, au intrat într-o casă, pentru a mânca. Au aşezat harpa lui Dagda agăţată de zid. Dar Lug, Dagda şi Ogme au pătruns cu îndrăzneală peste ei, surprinzându-i. Dagda se adresă harpei : <<Vino!>>. Recunoscând vocea stăpânului, harpa se desprinse de pe perete şi se întreptă atât de repede spre Dagda, încât în drum ucise nouă oameni. Se aşeză în mâinile zeului care începu să cânte. Acesta a cântat trei piese muzicale care au demonstrat virtuozitatea marelui artist. Prima piesă produse somnul profund al asistenţei, a doua – râs, şi a treia – gemete şi lacrimi. Atunci Dagda interpretă din nou prima piesă şi profitând de somnul tuturor, cei trei plecară teferi din tabăra duşmanilor.”

Aceste trei bucăţi muzicale au rămas celebre în arta celţilor. Chiar în zilele noastre, urmaşii acestora urmăresc să ajungă din nou la această performanţă.
Autorul lucrării „Celţii şi extratereştrii” povesteşte cum a asistat el însuşi la demonstraţia realizată de un harpist breton care a reuşit să adoarmă în câteva minute un băieţel foarte agitat. Piesa interpretată de el nu era nicidecum monotonă şi adormitoare, ci o înşiruire măiestrit interpretată pe note grave, ritmate.
Copilul s-a liniştit ca prin farmec, s-a cuibărit în braţele mamei sale şi, în două minute, a căzut într-un somn adânc din care cu greu a mai fost trezit.

În loc de concluzie

Misterele fascinantei civilizaţii a celţilor, păstrătoare a unei tradiţii de mult apuse şi impregnată de iniţierea spirituală a druizilor, nu pot fi epuizate în câteva articole. S-ar putea vorbi foarte mult despre magia lor ritualică, metodele lor de antrenament pentru dezvoltarea puterilor paranormale, despre locul şi rolul femeilor în societatea celtică, despre regele Arthur şi cavalerii Mesei Rotunde şi, mai ales, despre iniţiatul druid cunoscut lumii întregi sub numele de Merlin (în galeză Myrddin). Legătura sacerdoţilor druizi cu fiinţele su1btile ale naturii, supremaţia pe care aceştia o exercitau asupra elementelor fizice, mistificărilor ulterioare referitoare la ritualuri şi sacrificii, toate acestea sunt provocării pe care le lansează istoria încă nedescoperită a vechilor populaţii, din a căror amintire au mai rămas numai legendele…

http://2012en.wordpress.com/2009/01/24/druizii-vechii-preoti-ai-popoarelor-celtice-si-misterele-lor/
 
Ce se intampla cu gaura din stratul de ozon? Mit sau realitate? Amenintare continua sau problema rezolvata?

De-a lungul istoriei moderne am avut parte de multe teorii si isterii generalizate. A fost povestea cu noul Ice Age si apoi cu incalzirea globala, transformata nu de multa vreme in „schimbari climatice”. A aparut teoria „Global Dimming”, au aparut teorii despre alinierea planetelor, despre meteoriti si despre multe alte lucruri. Insa nici una din ele n-a cauzat atata isterie precum teoria gaurii din stratul de ozon. Probabil ca multi ne aducem aminte din copilarie, din anii ’80, cum ne certau parintii daca stateam prea mult in soare, ba din cauza gaurii mai sus amintite, ba din cauza raditatiilor de la Cernobil.

In ultimi ani, insa, stirile despre gaura din stratul de ozon, care se regaseau mai in fiecare emisiune de stiri din verile anilor ’80-’90, au cam disparut sau reapar doar foarte rar. Ce s-a intamplat oare cu aceasta problema? A disparut pur si simplu? Sau mai exista, dar nu ne (mai) intereseaza? Am vorbit oare prea mult despre acest subiect si a devenit plictisitor? Sau ne-am obisnuit ca nu mai putem sta linistiti la soare?

In 2008, in mijlocul discutiilor pe marginea pachetului de schimbari climatice din Parlamentul European, a aparut un coleg de-al nostru din Olanda care a prezentat un raport legat de faimoasa “gaura din stratul de ozon”. Colegii care nu erau in tema se uitau la el putin distrati si intrebau: “Aaaa, da, chiar, ce se mai intampla cu gaura din stratul de ozon?”. Olandezului Hans Blokland, membru PE, i se parea firesc ca aceasta problema sa fie considerata importanta, insa colegii mai tineri o percepeau drept o tema demodata. A existat candva, a generat multa atentie, insa acum avem probleme mult mai importante.

In acel moment, am crezut si eu ca, intr-adevar, problema a trecut, s-a rezolvat, nu mai exista. Insa in momentul in care am citit raportul colegului meu, am ramas surprins.

Dar haideti sa luam lucrurile pe rand.
Ce este ozonul si care e faza cu gaura?

Ne-am gandit ca in loc sa incercam sa facem o mica sinteza, sa ii lasam pe cei de la NASA sa ne explice cum stam exact la acest capitol. Urmariti filmuletul:

Sau daca vreti o scurta istorioara a problemei, puteti citi aici.
Mai exista gaura in stratul de ozon?

Gaura din stratul de ozon inca exista. Si e una de o marime semnificativa. Potrivit Agentiei Mondiale de Meteorologie, gaura din stratul de ozon si-a atins apogeul in 2006, depasind masuratorile din 2000.

Masuratorile NASA au aratat ca pe 25 septembrie 2006, suprafata totala a gaurii a atins o marime de 29,4 milioane de km2, cu 100.000 mii de km2 mai mult decat recordul anterior, inregistrat in 2000.

Analizele din ultimii ani ne arata ca gaura din stratul de ozon se reface foarte usor. Conform datelor celor de la Britics Antarctic Survey, gaura din 2008, desi a fost mai mare decat cea din 2007, tot n-a ajuns la marimea celei din 2006.

Pentru a putea interpreta corect datele legate de acest fenomen am cerut ajutorul unui specialist de la Administratia Nationala de Meteorologie, Roxana Bojariu, care spune ca nu trebuie sa ne alarmeze faptul ca gaura a avut cea mai mare intindere in 2006. “Trebuie sa facem o diferenta importanta intre tendinta si fluctuatie. Chiar daca in 2006 gaura din stratul de ozon a fast mai mare decat in celelalte perioade ale ultimelor decenii, aici putem vorbi de o fluctuatie care nu este neaparat influentata de activitatea umana. Ceea ce conteaza insa este tendinta, care este una buna, una de refacere a stratului de ozon”.

Opinia specialistei este sustinuta si de raportul prezentat in Parlamentul European, unde se precizeaza ca: „In ultimul sau raport, publicat in 2007, Comitetul de evaluare stiintifica (SAP), instituit in temeiul Protocolului de la Montreal, a confirmat ca stratul de ozon se reface incet, datorita măsurilor de reglementare introduse prin protocol – desi inregistreaza o intarziere de 10 pana la 15 ani fata de previziunile raportului precedent, datand din 2002”.

In concluzie, gaura exista. Daca e sau nu mai mare decat cea din anii ’80-’90, nu pare sa fie atat de relevant precum pare la prima vedere. Dar cert este ca pur si simplu nu mai vorbim despre ea. Se vorbeste in continuare de pericolul radiatiilor solare sau despre cazurile tot mai numeroase de cancer de piele. Insa nu mai vorbim despre gaura din stratul de ozon. Probabil ca ne-am obisnuit cu ea.
In ce masura exista legatura intre gaura din stratul de ozon si avertizarile meteorologice din aceasta luna?

Specialista in climatologie Roxana Bojariu ne spune ca exista o legatura intre stratul de ozon si fenomenele si avertismentele date in ultimele zile, atunci cand in anumite zone din Europa, printre care Transilvania si Banatul, s-au inregistrat niveluri de radiatii mai ridicate decat cele normale.

Stratul de ozon se subtiaza din cand in cand, dar asta din cauza proceselor complexe din atmosfera si nu pentru ca s-a creat o gaura in cadrul sau, ne explica specialista. Am asistat la un eveniment care mai poate avea loc din cand in cand, insa nu trebuie sa ne temem ca ne vom intalni periodic cu astfel de avertismente.

Ce se va intampla cu gaura din stratul de ozon?

In raportul oficial al Parlamentului European se aprecieaza ca lucrurile se misca intr-o directie buna, dupa ce preocuparea tarilor fata de acest subiect si-a atins apogeul in 1987. Atunci s-a semnat Protocolul de la Montreal, prin care statele semnatare s-au obligat sa elimine din productie si uz toate substantele ce contribuie la diminuarea stratului de ozon.

Raportorul Parlamentului European pe aceasta problema, olandezul Hans Blokland, a apreciat ca Protocolul de la Montreal este una dintre cele mai de succes initiative internationale de protectie a mediului. Folosirea substantelor ce contribuie la distrugerea stratului de ozon s-a diminuat cu 95% din 1988 pana la momentul raportului sau.

Tot raportorul a precizat ca stratul de ozon se reface foarte incet. Dupa predictiile specialistilor, gaura de deasupra zonei arctice se va reface complet pana in 2050, insa alte rapoarte, mai pesimiste, spun ca refacerea stratului se incetineste, asa ca putem sa ne asteptam la o refacere totala abia incepand cu 2060.

O posibila problema a cercetatorilor este ca nu prea se cunoaste inca legatura exacta intre gaura din stratul de ozon si schimbarile climatice. De exemplu, Comitetul Stintific de Cercetari Arctice a emis un raport in care preconizeaza ca refacerea gaurii din stratul de ozon va cauza o incalzire dramatica a continentului inghetat.

Teoria cercetatorilor este confirmata si de Roxana Bojariu. Dupa parerea ei, chiar daca schimbarile climatice incetinesc in mare masura refacerea gaurii, o data refacuta, ea va accelera topirea ghetarilor de la poli.

“Tocmai din acest motiv nu este bine sa intervenim in procesele climatice. E un sistem atat de complex in care orice schimbare cauzeaza reactii pozitive si negative, iar deseori nu stim sa calculam exact consecintele actiunilor noastre”.
Concluzie

Gaura n-a disparut, din pacate, decat din emisiunile de stiri. Nu stim exact cand se va reface, nu stim exact ce se va intampla cand se va reface. Ce stim sigur e ca presa ne-a plictisit cu acest subiect, iar industria s-a dezvoltat odata cu provocarile solare. Avem lotiuni din ce in ce mai puternice, iar cei care n-au incredere ies imbracati la soare.

Caldura, bolile si alte fenomene extreme au fost deja revendicate de alte fenomene “mai moderne”, asa ca putem sa ne facem ca aceasta gaura n-ar exista. Comunitatea internationala a actionat la timp, gaura e in refacere, iar noi putem sa speram ca aceasta refacere nu va accelera alte fenomene atmosferice nedorite.

Pana atunci, va recomandam protectia solara prin umbra, creme si haine.

http://think.hotnews.ro
 
Un articol dragutz :D


Despre cum a adus Burebista inflatia in Dacia, impingand economia in pragul recesiunii


Sunt si eu urmas al dacilor si al romanelor sau poate al dacelor si romanilor. Cu toate astea, nu pot sa nu admit ca stra-stra…-stramosii mei au fost oameni carora le placea viata, mai ales dupa cinci carafe cu vin.Umblau “pileati” toata ziua ca sa zic asa. Asta pana intr-o zi in care…

“..ajungind in fruntea neamului sau, care era istovit de razboaie dese, getul Burebista l-a inaltat atit de mult prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare fata de porunci, incit, in citiva ani, a faurit un stat puternic si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine. Ba inca a ajuns sa fie temut si de romani. (…) Spre a tine in ascultare poporul el si-a luat ajutor pe Deceneu, un sarlatan care ratacise multa vreme prin Egipt, invatind acolo semne de prorocire, multumita carora sustinea ca talmaceste vointa zeilor. Ba inca de un timp fusese socotit si zeu, asa cum am aratat cind am vorbit de Zamolxis. Ca o dovada pentru ascultarea ce i-o dadeau [getii], este si faptul ca ei s-au lasat induplecati sa taie vita de vie si sa traiasca fara vin. Cit despre Burebista, acesta a pierit din pricina unei rascoale, mai inainte ca romanii sa apuce a trimite o armata impotriva lui. Urmasii acestuia la domnie s-au dezbinat, faramitind puterea in mai multe parti. Cind imparatul August a trimis o armata impotriva lor, puterea era impartita in cinci state. Astfel de impartiri sint vremelnice si se schimba cind intr-un fel, cind intr-altul” (Strabon, Geografia, VII, 3, 11)

Ca urmare a taierii vitei de vie, pretul vinului- de departe alimentul preferat al contribuabilului dac- a urcat foarte mult, Platon povestind ca s-a ajuns la importul vinului roman dar si la cel provenind din sudul Dunarii.

Pe langa dezechilibrarea raportului dintre cererea de vin si oferta locala, pe teritoriul Daciei circulau intr-o veselie si banii falsi. Arheologii si istoricii vorbesc despre descoperirea a patru ştanţe cu care se băteau in principal monede romane dar nu numai, având aceeaşi valoare, mărime şi chiar tipologie, metalul fiind însă cel care era diferit.

Moneda principala care a circulat in provincie a fost cea romana de bronz emisa la Viminacium. Au mai circulat drahmele de argint din Lycia, din Asia Mica si monedele coloniilor grecesti de la Marea Neagra.
Una peste alta, inflatia a coborit in Dacia, iar criza economica burebistana a fost rezolvata prin cucerirea de catre romani.
Si mai e ceva. Deficitul de cont curent era si atunci important (consistent, masiv etc). Deficitul fiscal era mare, el fiind adus in limite sustenabile abia dupa ce ne-au preluat romanii. Era cam ca si acum, adica fara fluxuri de capital straine si presiuni externe nu reuseam sa ne dezvoltam neam.

Ca structura a comertului exterior, Dacia importa din Italia amfore cu vin de calitate superioara si ulei de masline, lucerne, vase de bronz, alte obiecte din bronz, stofe fine. Din provinciile romane se aduceau lucerne, obiecte de bronz, vase terra sigillata. Din orient se aduceau stofe fine, sticla, geme si altele.
Principalele articole de export ale Daciei erau vitele, aurul, sarea, lemnul, mierea, ceara, pieile. Foarte activ era comertul provinciei cu lumea libera, barbaricum, din afara imperiului.
Acuma mai trebe spus ca Guvernul dac a investit mult in infrastructura, in special dupa ce Roma a preluat prin absorbtie micul stat de oameni tot mai treji. In provincia Dacia s-au construit toate tipurile de drumuri romane (publice, militare, vicinale, private). Cele mai simple drumuri erau cele de pamant (viae terrenae), la care se realiza o simpla nivelare si delimitare a suprafetei utile. Existau si pe atunci companii private gen PACO samd, care sifonau banii puiblici, dar intr-o maniera mai finuta decat o fac unii drumari de azi. Drumurile cu pat artificial aveau o structura complexa: mai multe straturi de nisip si pietris asigurau drenajul necesar, marginile erau protejate cu piatra taiata; pavarea cu piatra sfaramata sau dale (in localitati importante), bombarea spre centru, existenta santurilor marginale, a trotuarelor in anumite locuri, asigurau o buna functionalitate. In locurile mai dificile (defilee, treceri la cursurile de apa etc.), romanii au executat lucrari complexe (poduri, tuneluri, consolidari, protejarea contra inundatiilor). Pe drumurile principale erau marcate si distantele cu ajutorul asa-ziselor pietre militare (miliaria), care indicau distanta in mile (o mila avea 1.481,50 m) de la Roma.
Drumurile importante erau pazite, dar cu toate astea calatoriile er5au uneori sporturi extreme. Istoricii spun ca nu prea existau hanuri, hoteluri sau pensiuni in Dacia, iar cei care calatoreau, se asociau sau circulau in spatele convoaielor oficiale sau militare.
Impozitele care se plateau in Dacia erau directe (pe proprietatea funciara si pe numarul de persoane; de plata impozitului funciar erau scutiti cetatenii romani din orasele carora imparatii romani le acordasera dreptul italic) si indirecte (5% pe mosteniri, pe eliberarile de sclavi, 1% pe vanzarea de marfuri, 4% pe vanzarile de sclavi, 2,5% pe circulatia marfurilor si a persoanelor-TVA-ul adica). Impozitele directe erau administrate de fiscul provinciei, cele indirecte de fiscul imperial de la Roma. Pentru strangerea impozitelor exista o armata de functionari (tabularii, librarii, casierii etc.).
Taxele vamale erau vicessima, a douazecea parte din valoarea marfii (5%), spre deosebire de alte provincii. La inceput sistemul de incasare a vamilor se baza pe arendasi (arendare), inlocuit in a doua jumatate a secolului al II -lea.

In final, s-a dat dezlegare la vin, iar lucrurile au revenit la normal.

http://hymerion.ro/2010
 
Merita citit, chiar daca e cam lung

FRAUDA PSIHICA

Discursul aprins al lui James Randi despre frauda psihică
In discursul lui James Randi, uneori imi regasesc propriile argumente legate de impostura. Discursul este extrem de tonic. J.R. pune la bataie un milion de dolari pentru acei spiritisti sau mediumi care pot dovedi ceea ce fac. Pana acum nu a acceptat nimeni provocarea. Termenul de channeling, atat de "stiintific" si atat de drag spiritualistilor, incepe sa devina un cuvant tot mai golit de continut. Bucurati-va sau intristati-va... dupa caz! :)

Bună dimineața. Sunt bucuros să văd că sunteţi atât de mulți prezenți aici și atât de multe fețe zâmbitoare. Am o experienţă foarte deosebită, o atitudine şi o abordare foarte curioasă faţă de lumea reală pentru că sunt un prestidigitator. Acum, prefer acel termen în locul celui de magician, deoarece, dacă eram un magician, aceasta ar fi însemnat că folosesc magia şi incantaţiile şi gesturi ciudate pentru a obţine magie adevărată. Nu, nu fac asta; eu sunt un prestidigitator, cineva care pretinde că este un magician adevărat.
Cum trecem de un astfel de lucru? Depindem de faptul că auditoriile precum dumneavoastră vor face presupuneri. De exemplu, m-am trezit aici, şi am luat microfonul de pe stativ, şi l-am pornit, voi aţi presupus că acesta este un microfon, deşi nu este. ... De fapt, acesta este ceva cu care cam jumătate dintre voi, mai mult de jumătate dintre voi, nu veţi fi familiarizaţi. Vedeţi, este un aparat de ras barba. Şi este un microfon foarte prost. L-am încercat de multe ori. Cealaltă presupunere pe care aţi făcut-o -- şi această scurtă lecţie vă va arăta că veţi face presupuneri -- nu numai că puteţi, dar şi că veţi face -- atunci când vă sunt sugerate corect. Credeţi că mă uit la voi. Greşit. Nu mă uit la voi. Pentru că nu vă văd. Ştiu că sunteţi aclo, mi-au spus asta în culise, este o sală plină şi aşa mai departe. Ştiu că sunteţi acolo pentru că vă aud, dar nu vă văd pentru că în mod normal port ochelari. Aceştia nu sunt ochelari, sunt doar nişte rame goale, rame destul de goale.
Dar de ce un om în toată firea ar apărea în faţa dumneavoastră purtând o pereche de rame goale la ochi? Pentru a vă păcăli, doamnelor şi domnilor, pentru a vă înşela, pentru a vă arăta că şi dumneavoastră puteţi face presupuneri. Să nu uitaţi niciodată acest lucru. Acum, trebuie să fac ceva, înainte de toate, să îmi pun ochelarii adevăraţi, ca să vă pot vedea cu adevărat, ceea ce probabil ar fi mai comod. Nu ştiu. Nu m-am uitat prea bine. Ei bine, nu e chiar aşa de plăcut.

Trebuie să fac ceva acum, ceva ce pare un pic ciudat pentru un magician. Dar voi lua nişte medicamente. Acesta este un flacon întreg de Calms Forte. Voi explica acest lucru imediat. Ignor instrucţiunile. Este ceea ce guvernul trebuie să pună în ele pentru a vă încurca, sunt sigur. Voi lua destule din acestea. Mmmm. Într-adevăr, tot flaconul. 32 de tablete de Calm Forte.
Acum că am făcut asta - voi explica imediat - trebuie să vă spun că sunt un actor. Sunt un actor care joacă un anumit rol. Joc rolul unui magician, al unui vrăjitor, dacă vreţi, un vrăjitor adevărat. Dacă cineva ar apărea pe această scenă în faţa mea şi ar susţine că este într-adevăr un prinţ din antichitate al Danemarcei, pe nume Hamlet, v-aţi simţi insultaţi şi pe bună dreptate. De ce ar presupune un om că aţi crede un lucru atât de bizar ca acesta? Însă există în lume o populaţie foarte mare de oameni care vă vor spune că au puteri psihice, magice, că pot prezice viitorul, că pot intra în contact cu morţii. A, ei mai spun şi că vă vor vinde astrologie sau alte metode de ghicire a norocului. Vă vor vinde cu plăcere asta. Da. Şi ei spun de asemenea că vă pot da maşini perpetuum mobile şi sisteme energetice gratuite. Ei pretind a fi vizionari, sau senzoriali, orice pot.
Însă singurul lucru care a dus la o mare revenire chiar recent, este această afacere a vorbitului cu morţii. Acum, pentru mintea mea inocentă, a fi mort implică incapacitate de comunicare. S-ar putea să fiţi de acord cu mine. Însă aceşti oameni tind să vă spună că nu numai că pot comunica cu morţii -- Bună -- dar în acelaşi timp îi şi pot auzi, şi pot transmite această informaţie celor vii. Mă întreb dacă este adevărat. Nu cred pentru că această subcultură de oameni folosesc exact aceleaşi trucuri ca şi noi magicienii, exact aceleaşi, aceleaşi metode fizice, aceleaşi metode psihologice. Iar ei, în mod eficient şi profund, au înşelat milioane de oameni din lume în detrimentul lor. Ei îi înşeală pe aceşti oameni. Îi costă o mulţime de bani. Îi costă multă suferinţă emoţională. Miliarde de dolari sunt cheltuiţi în fiecare an, peste tot în lume, pe aceşti şarlatani.
Acum, am două întrebări pe care mi-ar plăcea să le adresez acestor oameni dacă aș avea oportunitatea să fac asta. Prima întrebare: Dacă vreau să îi rog să cheme -- pentru că ei aud într-adevăr prin ureche. Ei ascultă spiritele în acest mod. Vă voi ruga să chemați fantoma bunicii mele deoarece, când a murit, deținea testamentul familiei, și l-a ascuns undeva. Nu știm unde se află. Aşa că o întrebăm pe Buni: "Unde este testamentul, Buni?" Ce răspunde Buni? Răspunde: "Sunt în rai și e minunat. Sunt aici cu toți vechii mei prieteni, prietenii mei decedați, și familia mea, și toți cățelușii și pisicuțele pe care le-am avut când eram mică. Vă iubesc pe toți și voi fi cu voi întotdeauna. La revedere." Şi nu a răspuns la afurisita de întrebare. Unde este testamentul? Ar fi putut foarte ușor să spună: "A, este în bibliotecă pe al doilea raft, în spatele enciclopediei." Dar nu spune asta. Nu, nu spune. Nu ne oferă nici o informație utilă. Am plătit o mulțime de bani pentru informația aceea, însă nu am primit-o.

A doua întrebare pe care aș vrea să o pun, destul de simplă. Să presupunem că îi rog să contacteze spiritul socrului meu decedat, ca un exemplu. De ce insistă să spună -- nu uitați, ei vorbesc în urechea lui -- de ce spun "Numele meu începe cu J sau cu M?" Este asta un joc de ghicit nume? Vânătoare şi pescuit? Ce este asta? Sunt 20 de întrebări? Nu, mai degrabă sunt 120 de întrebări. Dar este un joc crud, vicios, total lipsit de conștiința -- Îmi revin, stați jos -- pe care îl joacă acești oameni. Iar ei profită de oamenii inocenți, naivi, suferinzi, nevoiași din jurul lor.
Acum, acesta este un proces denumit citire rece. Există undeva un tip, Van Praagh este numele lui, James Van Praagh. Este unul dintre marii practicanți ai acestui gen de activitate. John Edward, Sylvia Browne și Rosemary Altea, ei sunt alți operatori. Existe sute ca ei pe tot globul, însă în această ţară James Van Praagh este foarte mare. Şi cu ce se ocupă el? Îi place să vă spună cum au murit cei decedaţi, știți, oamenii cu care el vorbește prin urechea sa. Deci ceea ce spune este, foarte des, este cam așa, zice el: "Îmi spune că, îmi spune că, înainte să treacă dincolo, avea probleme cu respirația." Oameni buni, asta înseamnă moartea. Ţi se oprește respirația și apoi ești mort. Este atât simplu. Asta este genul de informație pe care vă vor transmite? Nu prea cred. Acum, acești oameni vor ghici, vor spune lucruri precum "De ce simt electricitate?Îmi spune 'Electricitate'. Era electrician?" Nu. "A avut vreodată un aparat de ras electric?" Nu. Este un jos de vânat întrebări precum aceasta. Prin aceasta trec ei.
Oamenii ne întreabă adesea la Fundația James Randi Educational, mă sună, mă întreabă, "De ce sunteţi atât de preocupat de asta, dl. Randi? Nu este doar ceva foarte amuzant?" Nu, nu este amuzant. Este o farsă crudă. Ar putea crea un anumit grad de confort, însă acel confort durează numai 20 de minute sau pe acolo. Iar apoi oamenii se uită în oglindă şi spun tocmai am plătit o mulțime de bani pentru acea interpretare. Şi ce mi-a spus ea? "Te iubesc!" Ei spun asta tot timpul. Ei nu obțin nici o informație, nu aduc nicio valoare pentru ceea ce se cheltuiește.

Acum, Sylvia Browne este un operator mare. Noi o numim "Ghearele." Sylvia Browne -- vă mulțumesc -- Sylvia Browne este un mare operator în acest domeniu, în prezent. Sylvia Browne -- doar ca exemplu -- ea încasează în realitate 700 de dolari pentru 20 de minute de ghicit prin telefon. Ea nici măcar nu se duce acolo personal. Şi trebuie să aștepți până la doi ani deoarece timpul ei este rezervat în avans pentru acel interval de timp. Plătești cu carte de credit, sau altfel, și te va suna ea cândva în următorii doi ani. Îți poți da seama că este ea. "Bună ziua. Sunt Sylvia Browne." Ea este. Îți poți da seama imediat. Acum, Montel Williams este un tip inteligent. Știm cu toții cum este el la televizor. Este manierat. Este inteligent. Știe ce face Sylvia Browne, dar nu îl interesează. Pur și simplu nu îl interesează. Pentru că, concluzia este că, sponsorilor le place, iar el o va expune tot timpul publicității televizate.
Acum, ce vă oferă Sylvia Browne pentru acei 700 de dolari. Vă spune numele îngerilor voștri păzitori, asta pentru început. Ei, fără asta, cum am putea noi funcționa? Vă spune numele din viețile anterioare, cine ați fost în viețile anterioare. Duh. Se dovedește că femeile pentru care ea oferă aceste interpretări erau prințese Babiloniene, sau ceva de genul ăsta. Iar bărbații erau toți războinici Greci luptându-se cu Agamemnon. Nu se spune niciodată nimic despre un lustragiu de 14 ani de pe străzile Londrei, care a murit de tuberculoză. El nu merită să fie adus înapoi, în mod evident. Şi, ciudat, oameni buni -- poate ați observat și voi asta -- îi vedeți pe tipii ăștia la televizor -- ei nu cheamă niciodată înapoi pe cineva din iad. Toată lumea se întoarce din rai, însă niciodată din iad. Dacă îl cheamă înapoi pe oricare dintre prietenii mei, nu-i vor chema... Ei bine, înțelegeți voi.

Acum, Sylvia Browne este o excepție, o excepție într-un fel, deoarece Fundația James Randi Educational, fundația mea, oferă un premiu de un milion de dolari în limite negociabile. Câștigat foarte simplu. Tot ce trebuie să faceți este să dovediți orice eveniment paranormal, ocult sau supranatural de orice fel în condiții adecvate de observare. Este foarte ușor, câștigați milionul de dolari. Sylvia Browne este o excepție prin aceea că este singurul medium profesionist din întreaga lume care a acceptat provocarea noastră. A făcut acest lucru în cadrul show-ului Lary King Live pe CNN acum șase ani și jumătate. Şi de atunci nu am mai primit nici o veste de la ea niciodată. Ciudat. Ea a spus că, înainte de toate, nu știa cum să mă contacteze. Duh. Un medium profesionist care vorbește cu oameni morți, nu mă poate contacta? Trăiesc, ți-ai fi putut da seama. Ei, destul de bine oricum. Nu mă putea contacta. Acum ea spune că nu vrea să mă contacteze, pentru că sunt ateu. Cu atât mai multe motive pentru a lua milionul de dolari, nu crezi, Sylvia?
Acum serios, acești oameni trebuie opriți. Ei trebuie opriți pentru că aceasta este o farsă crudă. Vin oameni la fundație tot timpul. Sunt ruinați financiar și emoțional deoarece le-au dat toți banii și credința lor acestor oameni.
Acum, mai devreme am înghițit niște pastile, trebuie să vă explic asta. Homeopatie, să vedem ce înseamnă ea. Hmm. Ați auzit de ea. Este o formă alternativă de vindecare. Homeopatia de fapt constă în -- și aceasta asta este. Acesta este Calm's Forte. 32 de tablete de somnifere -- am uitat să vă spun asta. Tocmai am ingerat somnifere pentru șase zile și jumătate. ... Şase zile și jumătate, asta este în mod cert o doză fatală. Scrie chiar aici pe spate, "În cazul unei supradoze, contactați-vă imediat centrul de intoxicare," și dă un număr cu 800. Stați liniștiți. Va fi bine. Nu am neapărat nevoie de ele deoarece am făcut acest tur de forţă pentru audiențe din întreaga lume în ultimii 8 sau 10 ani, luând supradoze de somnifere homeopate.
De ce nu mă afectează? Răspunsul s-ar putea să vă surprindă. Ce înseamnă homeopatia? Înseamnă luarea unui medicamente care funcționează cu adevărat și diluarea lui mult sub limita lui Avogadro. Diluarea lui până în punctul în care nu mai rămâne nimic din el. Acum, oameni buni, asta nu este doar o metaforă, ceea ce vă voi spune acum este adevărat. Este exact echivalent cu a lua o tabletă de 325 de miligrame de aspirină, a o arunca în mijlocul lacului Tahoe, și apoi a amesteca, evident cu un băț foarte mare, și a aștepta timp de doi ani sau cam așa până când soluția este omogenă. Apoi, când aveți o durere de cap, luați o înghițitură din această apă, și voila! a dispărut. Este adevărat. Asta înseamnă homeopatie.
Şi un alt lucru pe care ei îl susțin -- asta o să vă placă -- cu cât medicamentul este mai diluat, spun ei, cu atât este mai puternic. Dar stați puțin, noi am auzit de un tip din Florida. Bietul om, făcea tratament homeopat. A murit de supradoză. A uitat să își ia pastilele. Gândiți-vă la asta. Gândiţi-vă la asta. Este ceva ridicol. Este absolut ridicol. Nu ştiu ce facem, crezând în toate aceste aiureli în toți acești ani.
Acum, dați-mi voie să vă spun că Fundaţia James Randi Educational flutură acest morcov foarte mare, dar trebuie să recunosc, faptul că nimeni nu ne-a acceptat oferta nu înseamnă cu puterile nu există. Ele ar putea exista, undeva acolo. Poate acești oameni sunt independent de bogați. Ei bine, Sylvia Browne, aș crede că este. Știți, 700 de dolari pentru 20 de minute de interpretare prin telefon, înseamnă mai mult decât câştigă avocații. Adică este o sumă de bani fabuloasă. Acești oameni nu au nevoie poate de milionul de dolari, dar n-ați crede că le-ar place să îl ia doar pentru a mă face să par prost, doar pentru a scăpa de această persoană necredincioasă despre care Sylvia Browne vorbeşte tot timpul?
Cred că trebuie făcut ceva în legătură cu aceasta. Chiar ne-ar plăcea să primim sugestii de la voi despre cum să contactăm autoritățiile federale, de stat și locale pentru a le determina să facă ceva. Dacă aflați -- acum înțeleg -- noi vedem oameni, chiar și astăzi, vorbindu-ne despre epidemia de SIDA și copiii flămânzi din lume și sursele de apă murdară cu care oameni trebuie să sufere. Acestea sunt foarte importante, deosebit de importante pentru noi. Şi trebuie să facem ceva în privința acestor probleme. Dar în același timp... După cum spunea Arthur C. Clarke, știți, "Putrezirea minții umane." Afacerea de a crede în paranormal și ocult și supranatural, toate aceste prostii, această gândire medievală, cred că ar trebui făcut ceva legat de asta, iar totul depinde de educație. În mare parte, media este cea pe care o învinuim pentru acest gen de lucruri. Promovează în mod rușinos toate tipurile de prostii de acest fel deoarece satisface sponsorul. Este concluzia, este linia dolarului. La asta se uită ei.

Trebuie să facem cu adevărat ceva legat de asta. Sunt dispus să vă urmez sugestiile, și intenționez să vă conving să intrați pe pagina noastră web. Este www.randi.org Intrați și uitați-vă la arhive și veți începe să înțelegeți mult mai mult din ceea ce v-am spus astăzi. Veți vedea documentele pe care le avem. Nimic nu se compară cu statul în bibliotecă și să apară acolo o familie și să spună că Mama a înstrăinat toată averea familiei. A încasat banii pe CD-uri, a dat stocurile și certificatele lor. Este o veste foarte tristă, și nu i-a ajutat deloc, nu le-a rezolvat nici una din probleme. Da, ar fi putea fi o descompunere a minții americane și a minților de peste tot din lume dacă nu începem să ne gândim serios la aceste lucruri.
Acum, am oferit un morcov, după cum spuneam, am bălăbănit morcovul. Așteptăm mediumii să iasă în față și să muşte din el. A, dar avem parte de mulți ca ei, sute ca ei trec pe la noi în fiecare an. Aceştia sunt cei care caută apă cu un băţ, şi oameni care cred că pot vorbi și ei cu morții, dar ei sunt amatori, nu știu cum să își evalueze așa-zisele lor puteri. Profesioniștii nu se apropie niciodată de noi, cu excepția cazului în care Sylvia Browne despre care v-am spus acum câteva momente. Ea chiar a acceptat și s-a retras.
Doamnelor și domnilor, Sunt James Randi, și aștept.
Vă mulţumesc.

http://rodulpamantului.blogspot.com/2010/06/discursul-aprins-al-lui-james-randi.html
 
Summitul G20. Va fi bine, dar nu se stie cand. Taxa bancara se va aplica “undeva, candva”. De-acum, fiecare pe sabia lui.


Nimeni nu se astepta sa fie altfel. Intalnirea G20, a celor mai puternice tari din lume dar si a celor emergente isi pregatesc costumele de plecare de la summitul din Toronto strigand din toti rarunchii ca incurajeaza cresterea economica mondiala. Exact ceea ce convenisem si noi la sedinta de ieri a Asociatiei de Proprietari. Toti vrem crestere economica, dar cateva familii au probleme cu bugetul si daca nu si le rezolva, le caftim. Cam asa au facut si mai marii lumii.

Pentru tarile industrializate, “lumea cunoaste o revenire fragila a economiei, dupa ce au suferit cea mai grava criza de cateva generatii incoace”. Obama si premierul britanic Cameron au recunoscut ca desi drumul are aceeasi statie finala (cresterea aia nenorocita care nu mai vine), caile pe care tarile cauta sa ajunga acolo sunt diferite. “Exista raspunsuri diferite intre tarile noastre, dar toti mergem in fond in aceeasi directie”, a explicat Obama.

Gazda reuniunii, premierul Canadian Ştefan Harpă (Stephen Harpher in original) a tinut mortis sa includa in comunicatul final faptul ca statele se angajeaza sa incurajeze reducerea deficitelor publice pana cel mai tarziu in 2013 si a datoriilor publice pana in 2016.

Ion Baros (Jose Barroso pre numele sau), prezidentul Comisiei Europene s-a aratat incantat ca statele G20 si-au fiat niste obiective. “Este o dovada ca intentioneaza sa isi coordoneze politicile”, a spus Baroso.

Secretarul Trezoreriei SUA, dom` Timothy Geithner parea rupt de context. “Cicatricile crizei sunt inca prezente”, o tinea el una si buna, potrivit Reuters, care a pus mana pe draftul comunicatului final. Mai mult, Geithner a vorbit despre “cateva tari din Europa si de Japonia din partea carora nu a vazut un ansamblu de masuri care sa restabileasca increderea”. Ptiu, drace.

Dam acum cuvantul francezului Nicolas Sarkozy: “Trebuie sa pregatim iesirea din criza intr-o maniera coordonata. Niciunul de la aceasta masa (G20, v-ati prins) nu contesta necesitatea reducerii datoriilor si deficitelor. Dar aceste lucruri trebuie facute pragmatic, tinand cont de situatia fiecarei tari.”

Din partea Braziliei, presedintele nu a putut veni, asa ca l-a trimis pe ministrul de Finante. Vladescul lor se cheama Guido Mantega, opiniile sale fiind cam “sarate” pentru europeni. “Cateva state europene incearca sa ocupe cu exporturile lor economiile emergente, in loc sa isi creasca cererea interna din propriile economii. In loc sa isi stimuleze cresterea economica, ei se ocupa de ajustari bugetare si o fac pe spatele nostrum”, s-a jurat Mantega.

Cat despre taxa bancara, G20 “isi exprima sustinerea infavoarea ideii ca sectorul financiar sa contribuie acolo unde este necesar pentru a acoperi o parte din costurile associate interventiilor guvernamentale pentru sustinerea segmentului financiar”

Cu alte cuvinte, cine vrea sa taxeze bancile, ok. Cine nu, la fel de ok.

Pana acum, Canada a facut o intense campanie anti-taxa, in ciuda pozitiei SUA si UE. China, India, Brazilia si Australia sunt si ele impotriva acestei taxe. Pana si Nicolae Sarkozy a recunoscut ca in lipsa unui govern mondial, nu poti aplica la nivel global o asemenea masura.

Deci e clar ca nu va fi sa fie decat in cateva tari.

Multe dintre decizii s-au luat nu in timpul discutiilor oficiale, ci la pranzurile si cina de vineri seara, spun cunoscatorii. Pe parcursul summitului, perimetrul in care acesta se desfasura era inchis circulatiei si pazit de masive trupe politienesti. In plus, autoritatile recomandau sa nu se circule in tinuta business pentru a nu fi expus furiei manifestantilor care te puteau confunda cu unul dintre participanti. Cei care erau prinsi in apropierea perimetrului de securitate puteau fi arestati si amendati fara prea multe formalitati.

PS V-am spus ca factura acestui summit a fost de 1,2 miliarde de dolari, din care 900 de milioane le reprezinta costurile cu securitatea invitatilor? Noah bine.

http://hymerion.ro/2010/06/27/summitul-g20
 
Ce s-a intamplat cu Cele Zece Triburi Pierdute ale Lui Israel?


Inca de cand asirienii au exilat triburile pierdute ale lui Israel, in secolul VIII i.Chr., misterul continuarii vietii lor din acel moment s-a adancit cu timpul, fara a se fi elucidat vreodata. Unde s-au dus? Sunt legitime declaratiile unor grupuri contemporane, care pretind ca descind direct din Triburile Pierdute? Cu mai bine de 2.700 de ani in urma, asirienii au exilat cele zece triburi din Regatul lui Israel. In anii 722-721 i.Ch., Cele Zece Triburi care compuneau Regatul nordic al Israelului au disparut. Cucerite de regele asirian Shalmaneser V, au fost exilate catre Mesopotamia superioara si Medes, Siria si Iraq din zilele noastre. Cele Zece Triburi nu au mai fost vazute de atunci. Sau nu e chiar asa? Iacob, fiul Patriarhului Abraham, a fost redenumit Israel atunci cand Dumnezeu i s-a revelat in timp ce acesta parasea Padn-Aram, si l-a binecuvantat. Iacob a avut 12 fii, dintre care fiecare a devenit tatal cate unuia dintre cele douasprezece triburi ale lui Israel: Reuven, Shimon, Levi, Yehuda, Issachar, Zevulun, Dan, Naphtali, Gad, Asher, Joseph, Benjamin.

In Tara lui Canaan, fiecare dintre cele 12 triburi israelite a intemeiat cate o regiune diferita de o parte si de cealalta a Raului Iordan. Dupa o perioada mai indelungata, o monarhie a fost stabilita, dar odata cu moartea Regelui Solomon, statul a fost divizat in doua. Triburile s-au despartit pe linii politice si teritoriale, cu Judah si Benjamin in sud, loiali casei Davidiene, si restul triburilor in nord, conduse prin succesiune monarhica. Triburile sudice constituie radacinile istorice ale celor mai multi evrei asa cum sunt ei cunoscuti astazi. Iar cele Zece Triburi ale Regatului Nordic? Se pare ca au fost eliminate pentru eternitate. Dar profetul Ezekiel a visat la un viitor diferit: “Ii voi lua pe fii lui Israel si ii voi aduna de o parte si aduce pe pamantul lor. Si nu vor mai fi impartiti in doua regate”. Peste secole si continente, cuvintele profetice au sadit in sufletele evreilor ideea ca cei din aceeasi semintie vor fi readusi laolalta si vor reconstrui regatul Domnului. Dar intai, cele Zece Triburi Pierdute trebuie sa fie gasite. Exista unele izvoare care atesta ca urmasi ai acestor triburi ar fi fost gasiti in Persia si in peninsula Araba de catre Benjamin din Tudela, fiul lui Jonah, care in 1165 s-a angajat intr-un periplu prin lume, vizitand cu predilectie comunitatile evreiesti. Totusi, raman numai presupuner

Read more: http://www.wikiday.info/2010/05/mis...riburi-pierdute-ale-lui-israel/#ixzz0sEe0JlOD
 
Stalin si al treilea razboi mondial

A avut Stalin - asa cum se spune, e drept, cu jumatate de gura - intentia de a declansa o a treia conflagratie mondiala? Daca da, de ce? Exista un posibil raspuns la aceste intrebari. In descifrarea psihologiei personajului? O intrebare naste alta intrebare. In absenta unor documente irefutabile, nu se pot emite decat supozitii. Supozitii intemeiate, insa, pe fapte care nu pot fi negate. Cert este ca, de la 5 martie 1953, data mortii stapanului absolut al Imperiului Sovietic si al satelitilor acestuia, pana astazi, personalitatea lui Stalin nu a incetat sa-i intereseze pe istorici, psihologi, politologi, jurnalisti… Se poate gandi la razboi un lider al carui popor a fost crunt - cel mai crunt - incercat cand lumea intreaga jubileaza salutand pacea? La 2 septembrie 1945, la bordul navei americane «Missouri», ancorata in golful Tokyo, a avut loc semnarea actului de capitulare a Japoniei, iscalit de Mamoru Shigemitsu, ministrul de Externe, si de generalul Yoshikiro, seful Statului Major General nipon. "«Sa ne rugam - a spus, in incheierea ceremoniei de pe «Missouri», generalul MacArthur - ca pacea sa fie acum redata lumii si ca Domnul s-o pastreze de-a pururi.»" In aceeasi zi, de la Moscova se faceau auzite cuvintele lui Stalin: «Putem spune acum ca, conditiile necesare pacii in intreaga lume au fost cucerite". Cum sa-l banuiesti pe seful statului ai carui cetateni au dat cea mai insemnata jertfa de sange printre statele angajate in lupta antihitlerista ca ar nutri intentia de a declansa un nou macel mondial?

Este greu de spus ce s-ar fi intamplat cu lumea civilizata daca Stalin ar fi izbutit sa asmuta spre vest hoardele bolsevice (cca. 11 milioane de militari de toate armele, dotati cu o tehnica superioara, in primul rand in materie de tancuri, artilerie si aviatie). Mitul precaritatii inzestrarii Armatei Rosii s-a dovedit a fi nespus de pagubos; au simtit-o pe pielea lor germanii si aliatii lor de indata ce blietzkrieg-ul s-a oprit in fata Moscovei. (In ce priveste un caz special, razboiul naval din Marea Neagra, in care au fost angajate vase germane si romane, superioritatea dotarii sovieticilor este fapt indeobste recunoscut de istoricii militari). Stalin asteptase momentul cand occidentalii se vor sfasia intre ei secatuindu-se reciproc, pentru a-i lovi. Actionand astfel, Comandantul Suprem n-ar fi facut altceva decat sa aplice tezele cuprinse in Manifestul comunist. O teorie poate "justifica" faradelegile cele mai infioratoare, crimele cele mai monstruoase. Moscova ar fi devenit mareata capitala a Republicii Sovietice Mondiale. Toata fiinta Tiranului se incordeaza in asteptarea victoriei. Iar atacul neasteptat al lui Hitler i-a naruit visul. Stalin "si-a inchinat toata viata ideii: El este Marele Slujitor al Ideii. si-a lichidat toti dusmanii ca sa supuna tara si sa o inalte spre cauza lui mareata. A nimicit milioane de oameni ca sa-i forteze pe ceilalti sa-i execute ordinele (…). A dat tot ce avea tara industriei de razboi. L-a sprijinit la timpul sau pe Hitler, l-a ajutat sa se puna pe picioare. L-a impins pe Hitler in razboi si a asteptat ca razboiul sa ruineze Europa. A cheltuit mii de tone de aur pentru tehnologie germana, franceza, britanica, americana, italiana, elvetiana, si-a trecut industria in regim de razboi, a controlat personal productia de tancuri si avioane (…) le-a fabricat in numar suficient si le-a concentrat la granita. La granita a adunat rezerve imense de munitie, combustibil si tot ce trebuie pentru un razboi biruitor pe teritoriu strain: tancuri de autostrada, aviatie de asalt, planoristi si desantisti… Iar cand uriasa intreprindere era gata… Hitler a dejucat-o (…). Stalin i-a inselat intotdeauna pe toti dusmanii sai si le-a aplicat prin surprindere lovituri mortale. si iata ca pentru prima oara in viata, chiar cand e vorba de cauza lui fundamentala, cineva i-a ghicit planul. si a lovit primul. si totul s-a prabusit". (Viktor Suvorov, "Epurarea", ed. Polirom, Iasi, 2000, pp. 302-303).

Lovitura hitlerista a fost cumplita, chiar daca mersul ulterior al lucrurilor a adus infrangerea Germaniei si sinuciderea lui Hitler. Cel mai tainic vis al Tiranului Rosu se spulberase: "stia - scrie Suvorov - ca, oricum ar evolua situatia, nu va mai pune mana pe intreaga Europa. De aceea in 1945 a refuzat sa primeasca Parada Victoriei - era o victorie pentru intregul popor, pentru tara, dar nu pentru Stalin" (idem, p. 305).

Oare sa fi abandonat Stalin pentru totdeauna planul de a cuceri lumea? In anii care i-au mai ramas de trait, pana la 5 martie 1953, comunismul va cuceri noi teritorii. De data aceasta, nu printr-un razboi extins, de factura mondiala, ci prin "revolutii" in diferite zone, inclusiv in Europa (cazul tentativei esuate de comunizare a Greciei). China, invadatoare, in 1950, a Tibetului, Coreea de Nord, Mongolia, Birmania, Guineea sunt state in care, in intervalul 1945 - 1953, au fost instaurate regimuri de tip marxist, cu largul concurs al URSS si al satelitilor acesteia din sud-estul Europei, prin "revolutii dirijate si finantate" (cf. Florin Matrescu, "Holocaustul Rosu", ed. Irecson, Bucuresti, vol. I, pag. 76). La scara planetara, procesul este oarecum insidios, comunismul se "strecoara" prin fisurile lumii postbelice, nu mai poate fi vorba de o "eliberare" a lumii occidentale, apoi a restului globului asa cum o visase Stalin.

"Vedeti, tovarasi, realitatea era asta care am aflat-o la Congres, la Moscova. Nu pot sa spun ca pe mine nu m-a impresionat (…) Erau atat de impresionante cele cuprinse in Raportul de la Congresul al XX-lea in legatura cu faptele savarsite de Stalin, incat te gandeai ca numai un om nebun poate comite asemenea fapte. Daca puterea se gaseste in mana unor oameni sau a unui om care sufera de ceva mintal, care nu stie s-o administreze, este cel mai periculos om. Trebuie imediat inlaturata, pe toate caile, asemenea lighioana" spune, patetic, Gheorghe Gheorghiu-Dej, la plenara largita a C.C. al P.M.C. din zilele de 30 noiembrie - 5 decembrie 1961 (In Darea de seama a Delegatiei PMR la Congresul al XX-lea al PCUS, reprodusa integral in "Dosarul Ana Pauker", ed. Nemira, Bucuresti, 2006, p. 155). La opt ani de la moartea Tiranului Rosu, seful comunistilor romani nu mai risca nimic: nu facea decat sa repete ce spusese Hrusciov, fara sa insiste asupra crimelor lui Stalin. Iconoclast de circumstanta, Dej isi ataca fostul idol. El insusi criminal bolnav de putere, prim-secretarul PMR isi permite sa vorbeasca despre inlaturarea "pe toate caile" (inclusiv, asa dar, asasinatul?) a "lighioanei" - si asta in timp ce inchisorile si lagarele Romaniei comuniste gemeau de "dusmani ai poporului", in cea mai buna traditie stalinista. Fara indoiala ca Stalin a fost paranoic. O paranoia dublata de o cruzime rece. Rupt complet de popor, care il vede doar in fotografiile falsificate din "Pravda" si "Izvestia", in ultimii ani dictatorul traieste la Kuntevo, langa Moscova, intr-o datcha, o vila cu usi blindate. "A ordonat sa se puna peste tot incuietorile si soneriile de alarma. Ii comanda prin telefon ceaiul ofiterului de garda. Apoi se va duce la culcare intr-unul dintre cele patru dormitoare, la intamplare. Sunt toate identice, la fel ca limuzinele Zis care-l transporta in Moscova. Se spune ca Stalin se teme. In fiecare seara cauta sa deruteze o crima pe care n-a incercat-o nimeni niciodata: e atins de mania persecutiei" (cf. Fernand Destaing, "La fin des hommes illustres", Presses de la Cité, Paris, 1977, pag. 262). Dictatorului ii e frica sa nu fie otravit: pune pe cineva sa guste, in fata lui, mancarea; nici Hrusciov n-a fost scutit de ritualul incercarii felurilor aduse la ospat. Paranoia nu-l impiedica pe Stalin sa conduca imensul imperiu sovietic cu o mana de fier. si sa croiasca planuri dementiale precum cel vizand deportarea evreilor intr-o "republica autonoma" din Extremul Orient. Pretextul: complotul "bluzelor albe". Planul s-a naruit fiindca a survenit decesul, pricinuit de o hemoragie cerebrala, conform comunicatului semnat de zece medici rusi dintre care patru erau academicieni. Nimeni, insa, n-a indraznit vreodata sa-l supuna pe Stalin unui examen psihiatric.

Dar chiar in lipsa unei foi de observatie clinica si a unui diagnostic stabilit in urma examinarii subiectului, a fost trasa concluzia ca dictatorul a fost stapanit de o anumita forma a nebuniei. Intr-o convorbire cu fostul general Ion Eremia, Ana Pauker, aflata - ca si interlocutorul ei - in dizgratie, ii spune: "stiti prea bine ca era bolnav psihic, suferea de paranoia, boala care te face sa banuiesti pe toata lumea ca unelteste impotriva ta si vrea sa te distruga. Pentru asemenea oameni este destul ca sa lansezi zvonul ca cineva din apropierea lor pune la cale ceva necurat sau ca "cel mai bun prieten al lor este un om incorect sau neloial" (cf. Ion Eremia, "Insula Robinson", Fundatia Academia Civica, Bucuresti, 2003, pag. 34). Tovarasa Ana stia ce spune …

"Stalin a decis. Lagarul socialist se inarmeaza"
Amintirea usturatoarei "lectii" germane de la 22 iunie 1941, cand uriasa concentrare de forte umane si tehnice a fost nimicita de invazia - surpriza a Wehrmachtului, va fi actionat ca un cancer in cugetul lui Stalin. Dictatorul pe care un urias aparat de propaganda, influentand mase enorme de naivi din afara spatiului sovietic si sovietizat, il declarase campion al pacii, era, in 1950, mai puternic decat oricand. Va fi avut intentia de a declansa un atac impotriva lumii libere? In cartea amintita, Ion Eremia raspunde, categoric, afirmativ. Vom expune mai jos argumentele sale. Sa ne aplecam mai intai asupra unor documente ultrasecrete, publicate la 47 de ani de la redactare (in Buletinul Arhivelor Militare Romane, an I, nr. 2-3, 1998, de catre col. Alexandru Osca si mr. Vasile Popa, sub titlul: "Stalin a decis. Lagarul socialist se inarmeaza"). Intre 9-12.01.1951, Stalin i-a convocat pe responsabilii politici si militari ai Poloniei, Cehoslovaciei, Ungariei, Romaniei si Bulgariei. Au fost prezenti principalii consilieri militari sovietici din tarile amintite. Din partea Romaniei au participat Gh. Gheorghiu-Dej si Emil Bodnaras. In foarte scurta sa cuvantare de deschidere a lucrarilor, generalissimul a spus: "In ultima vreme s-a creat parerea ca Statele Unite sunt o putere de neinvins si ca sunt gata sa porneasca al treilea razboi mondial. Dar in realitate s-a dovedit ca Statele Unite nu numai ca nu sunt gata sa porneasca al treilea razboi mondial, dar ca nu sunt in stare sa faca fata nici unui razboi mic cum e cel din Coreea. Este clar ca SUA nu sunt gata si ca le mai trebuie cativa ani pentru a se pregati."

Comparand fortele americane cu cele sovietice, conchizand ca americanii sunt inferiori, Stalin - care considera ca "Statele Unite s-au infundat in Asia si sunt legate acolo pentru doi-trei ani" - le-a ordonat participantilor ca, in intervalul mentionat, sa creeze "armate moderne si puternice… complet gata de lupta", dupa care le-a atras atentia asupra caracterului neoficial si strict secret al consfatuirii. seful suprem avea in vedere o armata de 3 milioane de oameni "intr-o prima urgenta" (Romania urmand a contribui, in situatie de razboi, cu 700.000 militari, fiind "intrecuta" de Polonia al carei efectiv a fost stabilit la 900.000 de oameni); contributia romaneasca a fost apoi redusa cu 100.000 soldati). La sfarsit, Stalin a spus doua lucruri esentiale: pe langa aviatia reactiva, de vanatoare, trebuie si aviatie de bombardament pentru atac, si ragazul de doi-trei ani nu este "pentru a munci, ci pentru a ne inarma si a ne inarma bine."

Masurile preconizate la consfatuirea de la Moscova au fost puse imediat in aplicare. In Romania, uzinele de armament si munitii au fost repuse in functiune. Au fost adoptate masuri speciale "care numai pacea nu anuntau" (asa cum ne scrie, de la Paris, reputatul cercetator al istoriei comunismului romanesc, Cicerone Ionitoiu, care atrage atentia asupra decretului nr. 164/25.06.1950, emis cu o zi inaintea invadarii Coreei - act prin care stagiul militar devenea obligatoriu si se marea la 3 ani pentru armele aviatie si marina."). As al manevrelor perfide, Stalin a creat, in noiembrie 1950, Consiliul Mondial al Pacii! Domnul Ionitoiu atrage atentia asupra unor masuri cu caracter scelerat, mai intai asupra dislocarii a cca. 40.000 de locuitori ai Banatului, ridicati in noaptea de 18/19 iunie 1951 si aruncati pe Baragan, in plin camp. "Cu reusita acestei operatiuni barbare au fost insarcinati Alexandru Draghici, Marin Jianu, Burca Mihai, Cristescu Pavel si Mazuru Vladimir (…) Pe 29 iunie 1951 s-a inregistrat o noua nota de protest in care iugoslavii erau acuzati de violarea spatiului aerian si fluvial al R.P.R. si in aceasta perioada mii de locuitori din Vanju Mare, Orsova si Spre Cazane au fost deportati tot in Baragan deoarece de la Garla Mare, Pristol pana la Bazias si de acolo spre Beba Veche, de asemenea se executau lucrari de fortificatii si altele cu caracter special." Pretioasa este si informatia pe care ne-o da dl. Ionitoiu in legatura cu incercarea Securitatii de a le inscena, la Ploiesti, inginerilor care lucrasera la fabricile de munitii un proces similar celui intentat "sabotorilor" de la Canal: sapte specialisti au fost arestati si anchetati in ciuda faptului ca nu faceau decat sa aplice ordinele consilierilor sovietici. Dupa doua luni au fost eliberati; unii dintre ei, insa, vor fi rearestati, calvarul lor luand sfarsit de-abia in 1964. Toti lucrasera la fabricarea proiectilelor de tip brandt. Tot in legatura cu sfarsitul nebuniei staliniste este pusa arestarea altui lot de specialisti, militari ai trupelor de geniu: 9 ofiteri si generalul Grigore Ionescu, condamnati la pedepse intre 20-25 ani (sent. 515/19.12.1953). Erau "cadre militare ce condusesera lucrarile speciale de fortificatii ordonate de Statul Major sovietic. Pentru justificarea pierderilor de 1,5 milioane de lei in lucrari inutile ale celor 10 mii de obiective, li s-a inscenat un proces de sabotaj ofiterilor proveniti «din vechea armata burghezo-mosiereasca»". Au fost gratiati dupa doi ani, prin decretul nr. 535/08.12.1955 (cf. Cicerone Ionitoiu).

Martor pentru istorie
Pentru generalul-maior Ion Eremia, ministru adjunct al Fortelor Armate in 1952, nu incape nicio indoiala ca dictatorul de la Kremlin pregatea al treilea razboi mondial. In 1951 relateaza ofiterul, a inceput construirea de aeroporturi betonate in regiunile limitrofe Iugoslaviei, cel mai important fiind la doar 60 km de frontiera: "A construi trei mari aeroporturi pentru numai cinci sute de km de frontiera cu statul banuit ca planuieste o agresiune, era greu de spus ca ele aveau o misiune defensiva" (idem, p. 130). La 15.03.1952, Emil Bodnaras, ministrul Apararii, i-a ordonat gen. Eremia sa preia constructia lucrarilor de fortificatii si constructia aeroporturilor plus "surpriza cea mai mare: urma sa execut «lucrari noi de aparare prioritare si strict secrete». Era vorba de a construi, departe de capitala si la loc ferit, un complex de adaposturi subterane betonate, destinate biroului politic al partidului, ca si guvernului (…). In afara de aceste bunkere, noul departament va trebui sa realizeze, in diferite locuri din Muntii Carpati, pe vai inguste si impadurite, o suma de lucrari sapate in stanca, destinate sectorului logistic al armatei." (id., p. 132). Totul trebuia terminat pana in prima decada a lunii iunie 1952. Proiectul bunkerului, ultrasecret, furnizat de sovietici, prevedea rezistenta la bombe aflate numai in dotarea aviatiei NATO. "Era limpede ca Rusia sovietica se pregatea pentru un razboi cu Europa Occidentala, invadarea Iugoslaviei fiind doar preludiul acestui razboi…" Sovieticii prevazusera si amplasarea unor rampe de lansare pentru rachete balistice la Buzias (60 km pana la frontiera cu Iugoslavia). Moscova a ordonat, totodata, sa se realizeze "consolidarea tuturor podurilor si viaductelor de pe traseul Ungheni-Timisoara, adica de la frontiera cu URSS pana in apropierea frontierei cu Iugoslavia astfel ca sa reziste la o sarcina de 50 tone. Asta inseamna ca rampele de lansare vor purta rachete balistice de mare tonaj si in acelasi timp ca se vor aduce din Rusia tancuri grele." Totul purta pecetea celui mai strasnic secret. Este lesne de inteles la ce eforturi financiare au fost supusi romanii! Uriasul complex genistic trebuia terminat pana la inceputul verii lui 1953. Atacarea Occidentului printr-un atac-surpriza aidoma celui proiectat de Stalin in 1941 si zadarnicit de Hitler, n-a mai avut loc. In noiembrie 1952 americanii au testat bomba cu hidrogen, impunandu-si superioritatea atomica. In martie 1953 a murit Stalin. Generalul Eremia nu are nici cea mai mica indoiala in privinta cauzei mortii: monstrul de la Kremlin a fost lichidat: "Asa cum Hrusciov a declarat la Congresul al XX-lea al Partidului Comunist Sovietic, Stalin, inainte de disparitia sa, intentiona sa-i surprinda pe unii dintre colaboratorii sai apropiati printre care Malenkov, Molotov, maresalul Jukov si altii. Era firesc ca acestia, in legitima aparare, sa-l trimita in lumea umbrelor" (id., p. 138). Iar Eremia, comunist ilegalist, a fost condamnat, sub Gheorghiu-Dej, la 25 ani munca silnica, pentru scrierea romanului alegoric "Gulliver in tara Minciunilor" si incercarea de a-l trimite spre publicare in Franta. A facut aproape 6 ani, pana la gratierea generala din 1964, dictatorul roman avand grija sa fie trimis, ca si Vasile Luca, in cea mai groaznica puscarie, la Ramnicu Sarat.

Sa adaugam inca o marturie in sensul ca Stalin planuia un al treilea razboi mondial, marturie furnizata de academicianul Florin Constantiniu. Este vorba despre afirmatiile generalului Bélla Király, comandantul trupelor de infanterie ale Armatei Maghiare, in 1951, refugiat in SUA in timpul revolutiei din 1956, afirmatii continute in volumul "Primul razboi intre statele socialiste" in care sunt relatate "pe larg pregatirile campaniei impotriva Iugoslaviei, planuite de Stalin" (cf. articolului intitulat "Razboiul care nu a mai avut loc", in "Dosarele istoriei", nr. 3, 1998). "Nu este exagerat - arata fostul general - sa se spuna ca, la inceputul anilor 50, razboiul era iminent. Razboiul pregatit de URSS impotriva Iugoslaviei avea sa fie, desigur, un razboi de agresiune, violand legea internationala si Charta Natiunilor Unite." Planul ofensivei, conceput de sovietici, prevedea o linie de trupe ungare de cca. 300 de mii de soldati desfasurate intre Dunare si Tisa, impreuna cu o armata romana ca prim esalon al fortelor de lovire. Ocuparea Belgradului urma sa fie "privilegiul" trupelor sovietice. "Razboiul impotriva Iugoslaviei nu a trecut insa, din planurile de stat major in realitatea campului de lupta" - arata acad. Florin Constantiniu. Generalul Bélla Király crede, in absenta surselor sovietice, ca replica ferma data de SUA invaziei nord-coreene la sud de paralela 380 explica abandonarea solutiei militare impotriva Iugoslaviei: Stalin va fi crezut ca "SUA vor reactiona tot atat de prompt in Europa si in Asia". Este absolut evident - conchide autorul articolului in chestiune - ca numai cunoasterea arhivelor sovietice va explica in mod cert de ce a fost abandonat planul lui Stalin. Oricum, de pe urma dementei Dictatorului Rosu si a slugilor sale de la Bucuresti, zeci de mii de romani si-au pierdut intr-o noapte agoniseala, unii chiar si viata, iar tara a inregistrat uriase pierderi financiare. Pagube colaterale, cum s-ar spune astazi…

romanialibera.ro
 
Minuni geologice .



Va inceta, oare, vreodata, Natura sa ne surprinda cu minunile ei? Probabil ca nu, de vreme ce a avut la dispozitie aproape cinci miliarde de ani pentru a se intrupa in splendori unice si inca nu a sistat procesul. Minunile naturale ale Terrei sunt aproape nenumarate, dar ne vom opri, de aceasta data, asupra cate unei singure maretii geologice a fiecaruia dintre cele sapte continente ale planetei.

Spectacolul Arcadelor, Utah, SUA, America de Nord

Parcul National Arches se afla in apropierea oraselului Moab, din Utah, in vestul Statelor Unite ale Americii. Locul este recunoscut national si international, mai ales prin regiunea denumita Gradina Diavolului, gratie unui numar impresionant de arcade din piatra si gresie, formate prin eroziune. Unele dintre aceste bolte dispar, prin erodare, pana la surpare, dar mereu unele noi se formeaza pentru a le lua locul.

Numarul de arcade cunoscute si vizitate este estimat intre 900 si 2.000, iar cele mai inalte se ridica pana la 88 de metri in aerul uscat al desertului din Utah. Parcul ocupa o suprafata de 309 kilometri patrati, regiunea fiind declarata "monument natural" in 1929 si "parc national" in 1971. Scobite, progresiv si constant, de nisipul purtat de vant si de rarele furtuni desertice, de-a lungul miilor si zecilor de mii de ani, arcadele sunt o marturie, perena si schimbatoare in statornicia ei, a dimensiunii geologice in plina miscare a Terrei.
 

Attachments

  • 01-3.jpg
    01-3.jpg
    62.5 KB · Views: 0
  • 01-1.jpg
    01-1.jpg
    48.3 KB · Views: 0
  • covmic.jpg
    covmic.jpg
    39.6 KB · Views: 0
Planeta se sufoca


Amazon - marele fluviu devine un biet rau

- Dezastrul climei porneste din taierea padurilor tropicale -

Presedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a semnat recent un decret pentru crearea unui fond international necesar protejarii celei mai mari paduri tropicale din lume, Amazonia. Conform specialistilor, numai padurea amazoniana mai poate combate incalzirea globala. Dar, in prezent, 20% din emisiile de carbon sunt produse tocmai din cauza defrisarilor abuzive din Amazonia

Aparatul de aer conditionat al Pamantului

Toata lumea se asteapta ca tarile dezvoltate, cele mai mari consumatoare de energie, sa contribuie substantial la fondul initiat de presedintele brazilian. Proiectele pentru protej
area Amazoniei se ridica la miliarde de dolari. Insarcinata cu administrarea fondului este Banca Nationala pentru Dezvoltare din Brazilia. Banii sunt pe masura uriasului "aparat de aer conditionat" al Terrei, cum i se mai spune Amazoniei. Bazinul Amazonului formeaza, impreuna cu Campia Amazoniei, un adevarat "ocean verde", cu un rol foarte important in reglarea circulatiei maselor de aer si, respectiv, a umezelii, nu numai pentru continentul sud-american, dar si pentru intregul Pamant. Amazonul este fluviul cu cel mai mare debit si cu cel mai extins bazin hidrografic din lume, care acopera cinci tari ale Americii de Sud: Brazilia (62,4%), Peru (16,3%), Bolivia (12%), Columbia (6,3%) si Ecuador (2,1%). Un studiu recent al geografilor brazilieni, creditat de National Geographic, demonstreaza ca este si cel mai lung fluviu din lume. Masuratori diferite au aratat ca se intinde pe o lungime intre 6.259 si 6.800 de kilometri, spre deosebire de Nil, care se intinde pe o lungime intre 5.499 si 6.690 de kilometri.

220.000 metri cubi pe secunda

Planeta se sufoca

Amazonul - cel mai mare bazin hidrografic din lume

In Amazonia, s-a acumulat un volum enorm de sedimente, de circa 4.000 m grosime. In sectorul inferior, catre Oceanul Atlantic, fluviul se ramifica in mai multe brate (furos), separand insule care formeaza o delta atipica, de 100.000 kilometri patrati, cea mai mare din lume. Cantitatea de apa pe care o transporta Amazonul, calculata la varsare, ajunge, conform Institutului Geologic al S.U.A., la valoarea colosala de 220.000 metri cubi pe secunda, dupa confluenta cu Raul Xingu. Multa vreme s-a crezut ca Amazonia era un imens areal salbatic, fara sa fi cunoscut civilizatia, desi multi exploratori au relatat despre "orasele de aur" care populau padurea in antichitate, asa cum povesteau legendele indienilor. Din pacate, nici unul nu a adus dovezi ale existentei acestor asezari urbane. Insa, in urma cu cativa ani, datorita satelitilor, s-au putut descoperi o multime de orase si asezari vechi, conectate intre ele printr-o retea de drumuri, care au ocupat in trecut spatiul dominat astazi de vegetatia bogata, in special pe vaile superioare ale Raului Xingu. Padurea a sters urmele.

Civilizatia pierduta

Potrivit oamenilor de stiinta, sute de mii de oameni au trait in comunitati urbane, timp de cateva secole, inainte ca primii europeni sa ajunga pe cursul superior al raului Xingu din Amazonia, in secolul al XV-lea. Cercetatorii au petrecut mai mult de un deceniu in zona, pentru a scoate la iveala si a cartografia civilizatia pierduta.

Planeta se sufoca

Existenta acestor asezari antice a confirmat o veche supozitie a oamenilor de stiinta, potrivit careia padurile tropicale virgine au oferit un habitat infloritor, iar locuitorii acelor vremuri le-au ingrijit si le-au mentinut in stare optima de "functionare", dar colonistii si bolile pe care acestia le-au adus cu ei in zona au dus la moartea celor mai multi dintre locuitori si la exploatarea abuziva a padurilor. Asezarile umane de tip urban din vechime nu erau intinse, dar erau distribuite ca o retea, astfel ca o mare parte a padurii amazoniene era prezervata. In urma cu cativa ani, arheologii brazilieni au descoperit in indepartata regiune amazoniana Calcoene, in partea de nord a Braziliei, si o structura antica asemanatoare cu Stonehenge, un imens observator-templu format din 127 de blocuri mari din granit, de trei metri inaltime fiecare, in varful unei coline, dispuse astfel incat sa marcheze solstitiul de iarna. "Doar o societate de tip agrar, cu un cult al soarelui, ar fi putut ridica un astfel de monument", a declarat cercetatoarea Mariana Petry Cabralde, de la Institutul Amapa.

"Terra preta", "medicamentul" contra incalzirii globale

La vremea respectiva, aceasta constatare ii bulversa pe istorici, pentru ca nu se asteptau la o societate de tip agrar in Amazonia. Potrivit valorii debitului mediu, Amazonul ar detine 17-19% din scurgerea medie a raurilor Terrei. Corespunzatoare acestei cantitati de apa este si cea de aluviuni, care se apreciaza la un miliard de tone pe an. Dar aceste aluviuni nu ar fi constituit un sol fertil fara interventia omului. Totul a pornit de cand arheologii au observat ca in insula Marajo, de 40.154 kilometri patrati, cea mai mare dintre insulele ce formeaza delta, existase in trecut o asezare cu peste 100.000 de locuitori, formand o societate agrara foarte dezvoltata.
Planeta se sufoca

Sate in Mato Grosso

Continuand sapaturile, s-a constatat ca indienii precolumbieni isi intemeiasera asezarile pe straturi de pamant de culoare foarte inchisa, numite "terra preta", care erau si foarte manoase. Acestea erau inconjurate de pamant galben, nefertil. Multa vreme s-a crezut ca "terra preta" era un tip de aluviuni aduse de apele fluviale, dar s-a constatat ca pamantul fertil a disparut odata cu asezarile indienilor. Culoarea neagra a solului fertil se datora unei cantitati mari de carbune. Pe langa acesta, "terra preta" mai continea lut, materie organica din reziduuri de plante, oase de animale, peste, excremente, alge si nutrienti ca azot, fosfor,
calciu, mangan, zinc. Cea mai importanta componenta a pamantului fertil era constituita din microorganismele vii, care formau un ecosistem cu efect regenerativ in proportie de 1 cm adancime pe an.
In urma a numeroase cercetari, s-a constatat ca "terra preta" era un compozit creat de indieni inca de acum 7.000 de ani. Reteta s-a transmis din generatie in generatie si a fost tinuta secreta, deseori "terra preta" avand valoare de moneda de schimb. In prezent, cercetatorii incearca sa recreeze acest gen de sol, si companii de prestigiu, ca Eprida si Best Energies, sunt implicate in proiect. Oamenii de stiinta de la universitatile Cornell, Georgia, Iowa, ca si cei de la Organizatia "Energia Geoecologica" si Biochar sunt implicati in dezvoltarea unui program pentru gasirea "retetei" solului indian, cum mai este numit "terra preta", pentru reechilibrarea schimbului de carbon intre sol si aer, "medicamentul" incalzirii globale.

Atractia fatala: "El Dorado"

Planeta se sufoca

Teritoriul bastinasilor se reduce dramatic prin taierea padurilor

Indienii nu mai stiu de mult sau nu vor sa dea "reteta" pentru ca "omul alb" nu a adus decat boli si moarte. Istoria europenilor in bazinul amazonian incepe cu legenda Regelui de Aur, cunoscuta sub numele de "El Dorado", care in traducere inseamna "Omul de Aur". Primul care a auzit de El Dorado a fost conchistadorul Gonzalo Jimenez de Quesada, in 1537, la indienii muisca, de pe platourile columbiene. La alegerea unui nou conducator, Zipa, succesorul, sefii de trib, vracii si Marele Preot mergeau intr-un loc sacru, Lacul Guatavita, unde incarcau o pluta cu bunurile cele mai de pret, obiecte din aur, bijuterii, pietre pretioase, toate in cantitati mari, ca sa obtina bunavointa zeului ce salasuia in lac. Cand ajungeau la mijlocul lacului, Marele Preot, inconjurat de fumigene, il dezbraca pe succesorul la tron si-l acoperea cu un strat subtire de lut peste care aplica praf de aur. Astfel gatit, pretendentul la titlul de Zipa arunca in lac toate ofradele aduse. Dupa investire, El Dorado nu avea alte atributii decat sa ofere ofrande zeitatii din lac. Nimeni nu avea voie sa-i priveasca fata, iar daca acesta voia sa scuipe, unul dintre insotitori, fara sa ridice privirea din pamant, isi oferea vesmantul pentru a strange pretioasa saliva. Si ea aurita, zice-se!

Goana dupa aur

Conchistadorii spanioli i-au supus la mari cazne pe indieni ca sa afle unde le sunt minele de aur, dar n-au aflat. Atunci, spaniolii au incercat sa sece Lacul Guatavita, intreprindere desarta, lacul umpland un crater de provenienta necunoscuta, a carui adancime nu a putut fi determinata. Povestea a ajuns la Quito, unde isi avea resedinta marele conchistador Gonzalo Pizarro. Atat el, cat si locotenentul sau, Francisco Orellana, au fost convinsi de existenta unui regat de aur. In 1541, acestia au organizat o expeditie pe cat de faimoasa, pe atat de dezastruoasa, pentru descoperirea regatului El Dorado. Orellana a primit ordin sa inainteze la est de Quito, pe Raul Coca, urmand sa se intoarca dupa ce ajungea la capatul raului. Numai ca a ramas cu doar 49 de oameni, si aceia intr-o stare jalnica, dupa ce au fost decimati de indieni.

Amazoanele, razboinice icamiabas

Navigand pe Raul Napo, Orellana si oamenii sai au fost atacati de o ceata de bastinase razboinice, din tribul icamiabas, care domina aceasta regiune foarte bogata in aur. Auzind de pataniile lui Orellana, regele Spaniei, Carlos al V-lea, le-a numit pe razboinicele icamiabas "amazoane", dupa luptatoarele mitologice, denumire imprumutata si de fluviul pe care spaniolii il numisera simplu, Grande Rio. Orellana a fost primul explorator care a navigat pe Amazon pana la gurile de varsare. Nu a gasit El Dorado.

Cavalerii fara cap

Nici cavalerul german Philipp von Hutten, care auzise de El Dorado la curtea regelui Spaniei, nu a gasit regatul misterios, dar nu a incetat sa-l caute.

Planeta se sufoca

Ajuns guvernator de Venosala (Venezuela), von Hutten a intreprins o expeditie in interiorul Amazoniei, intorcandu-se abia dupa 5 ani, timp in care, nestiindu-se nimic de soarta lui, fusese numit guvernator Juan de Carvajal. Cum von Hutten ridica pretentii la functie, Carvajal a dat ordin sa fie decapitat, ceea ce s-a si infaptuit, in 1546. Altul care si-a pierdut capul, la propriu, din cauza regatului misterios, a fost Sir Walter Raleigh, favoritul reginei Angliei, Elizabeth I. Acesta a pornit in cautarea lui in 1594, apoi a scris o poveste grozava, care a contribuit la umflarea legendei. Dupa moartea reginei, a fost inchis in Turnul Londrei, de regele James I, care l-a eliberat in 1616 cu conditia sa aduca dovezi despre existenta regatului de aur si sa-l marcheze pe harta. Ce-a facut prin Amazonia nu se stie, cert este ca a fost decapitat la intoarcerea lui in Anglia, in 1618. Curios, pe hartile engleze, El Dorado a fost punctat dupa indicatiile lui Raleigh, undeva prin Venezuela, pana in 1804, cand exploratorul Alexander von Humboldt a dezmintit existenta regatului acolo unde spusese Raleigh.

Omul alb aduce moartea

Odata cu venirea europenilor, societatile indienilor precolumbieni au decazut sau au fost distruse in totalitate de molimele aduse de acestia. Supravietuitorii au parasit asezarile si s-au afundat in junglele amazoniene, cu invatatura pe care au transmis-o din generatie in generatie, ca "omul alb aduce moartea". Era adevarat. Daca molimele au fost aduse involuntar sclavia, distrugerea traditiilor autohtone, robirea pentru strangerea rasinii de cauciuc au fost principalele "beneficii" aduse de europeni pe post de "civilizatie". In 1850, populatia bazinului amazonian de pe teritoriul brazilian numara doar 300.000 de oameni, dintre care doua treimi erau europeni si sclavi adusi din alta
parte. Cel mai mare centru comercial, Para (acum Belem), avea pana in 12.000 de locuitori, cu sclavi cu tot. Un alt centru important, Manaos, la gura Raului Negru, daca avea 1.500 de locuitori. Celelalte asezari aveau mult mai putini. La 6 septembrie 1850, regele Braziliei, Pedro II, a autorizat navigarea pe Amazon a vapoarelor cu aburi, fapt care a adus o noua deschidere asezarilor pierdute in jungle. Dupa descoperirea arborelui de cauciuc si a imensului potential de afaceri pe care il aducea, comertul cu cauciuc a luat amploare, aparand in bazinul amazonian industriasi care ii exploatau la maximum pe indienii lipsiti de drepturi.

Afaceri cu lemn exotic

In prezent, autoritatile braziliene lupta cu defrisarile abuzive practicate de particulari. Controalele inopinate, in inima junglelor, unde se stocheaza bustenii, nu reusesc sa tina sub control afacerile cu lemn exotic. In Mato Grosso, un urias stat agrar, sunt cele mai multe defrisari ilegale. Guvernatorul, Blairo Maggi, supranumit "Regele fasolei soia", deoarece este cel mai mare producator din lume de fasole de soia, se declara pentru recuperarea terenurilor in folosul agriculturii. Nici un mare afacerist brazilian nu vrea sa creada in importanta padurilor Amazoniei pentru intregul Pamant.

Arborele vietii

Nu cu mult timp in urma, lucratorii dintr-o mina de carbune din Illinois au descoperit o adevarata "capela sixtina" a subteranelor. Tavanul unei galerii a pastrat fosilele unei paduri tropicale, veche de 300 milioane de ani, una dintre primele paduri de pe Terra.
Planeta se sufoca

Alte fosile asemanatoare au fost descoperite in Gilboa, New York, vechi de 385 de milioane de ani, ceea ce a permis cercetatorilor sa "reconstruiasca" primele paduri ale Terrei. "Aceste fosile sunt o marturie a actului Creatiei", a remarcat atunci Scott Elrick, de la Institutul Geologic al statului Illinois. Remarca sa era intemeiata. In urma cercetarii acestor fosile de vegetatie gigantica, cu arbori de 30 de metri inaltime, cu o coroana asemanatoare palmierilor, s-a putut explica de ce anticii considerau ca palmierul este "arborele vietii"! "N-am fi indraznit sa ne imaginam copaci atat de inalti", a declarat William Stein, paleobotanist in cadrul Universitatii New York din Binghamton. "Formarea primei paduri a schimbat intregul sistem de respiratie al Terrei, fiind creat un nou tip de microsisteme pentru plante mai mici si insecte. Padurea a procesat mari cantitati de carbon, reducand bioxidul de carbon din atmosfera, ceea ce a dus la cresterea temperaturii si la imbunatatirea solului", a declarat Christopher Berry, de la Universitatea Cardiff.

Creatia lui Dumnezeu

"Prima padure a precedat dinozaurii cu 140 milioane de ani. Pe vremea aceea, nu zbura nimic, nu existau reptile si nici amfibieni. Primele paduri au schimbat radical clima si au aranjat terenul pentru supravietuirea vietuitoarelor terestre", a precizat Christopher Berry. Descoperirea cercetatorilor americani confirma ordinea in care Dumnezeu a creat lumea. In ziua a treia, "a adunat apele de sub tarie la un loc si s-a aratat uscatul. Pamantul a dat din sine verdeata, care face samanta dupa felul si asemanarea ei", si abia in ziua a cincea "a facut animalele cele mari din ape si toate fiintele vii care misuna prin ape, unde ele se gasesc dupa felul lor, si toate pasarile inaripate, dupa felul lor." In ziua a sasea, Dumnezeu "a facut fiarele salbatice si animalele domestice si toate taratoarele pamantului, dupa felul lor; apoi a facut Dumnezeu pe om dupa chipul sau, a facut barbat si femeie". Fara padurile Amazoniei si fara paduri in general, totul se poate intoarce fatal la ziua a doua a Creatiei.

http://www.formula-as.ro
 
Alta minune geologica.......Desertul de Sare, Bolivia, America de Sud.




Atunci cand Neil Armstrong si Buzz Aldrin au devenit primii oameni care paseau pe Luna, la 20 iulie 1969, una dintre primele privelisti pe care ochii lor le-au intalnit privind in urma catre Pamant, a fost pustiul Salar De Uyuni. Pe masura ce Pamantul se rotea, cei doi au fost probabil captivati de un petec intins de culoare alba de-a lungul partii inferioare a Americii de Sud, pe care l-au considerat initial o zona glaciara. Era, de fapt, desertul bolivian Salar De Uyuni, putin cunoscut, dar intins pe o suprafata de aproximativ 8.000 kilometri patrati, acoperita de cactusi, lagune cu apa de ploaie si mai ales de zece miliarde de tone de sare. De atunci, campul de sare a ramas un colt in mare parte uitat, al unuia dintre cele mai izolate si inaccesibile platouri ale lumii; o destinatie a drumetilor ratacitori catre granita chiliana, aflata la mare departare de capitala Boliviei, La Paz.

Este o panorama unica, suprarealista, un camp alb si gol care se intainde nemarginit. In timpul sezonului ploios, o impresionanta iluzie optica are loc, atunci cand apa care se formeaza pe suprafata sarii reflecta exact ca o oglinda cerul. Nimeni nu locuieste in inima acestui desert. In primul rand, nu exista vegetatie, iar sarea otraveste orice picatura de apa de la suprafata sa. De-a lungul platoului nu exista niciun semn de industrie sau dezvoltare, numai spre margini siruri sporadice de colibe maronii, ale caror camarute adapostesc familii indigene sarace, cu pielea arsa de soare, ce traiesc aici de generatii. Totusi, la liziera platoului de sare, guvernul bolivian da cu lentoare forma unei fabrici. Este vorba despre o mina al carei obiectiv consta in extragerea pretiosului lichid de sub crusta de sare. Atunci cand este scos pentru prima oara din sol, lichidul seamana cu noroiul. Insa dupa ce este lasat sub soarele desertului, apa se evapora, lasand in urma o baie de mineral galbui, ce poate fi usor confundat cu uleiul gros de masline: este vorba despre litiu, cel mai usor dintre toate metalele de pe Pamant si puterea ascunsa in spatele noi noastre vieti tehnologizate.
 

Attachments

  • 02-1.jpg
    02-1.jpg
    41.2 KB · Views: 0
  • 02-2.jpg
    02-2.jpg
    21.5 KB · Views: 0
Ochiul Saharei, Mauritania, Africa (o alta minune geologica)


Cunoscuta si sub denumirea de Structura Richat, aceasta bizara formatiune circulara, asemenatoare unui glob ocular, din tinuturile vestice ale Saharei, a fost nestiuta la scara larga pana ce astronautii, aflati pe orbita planetei, nu au cercetat in amanunt ceea ce parea sa fie un ochi urias care ii urmarea de pe Pamant. Considerata la inceput craterul unui meteorit, formatiunea cu un diametru de 50 de kilometri ar putea sa nu fie altceva decat un afloriment stancos produs prin eroziune, sau un dom vulcanic, un artefact geologic situat in mijlocul desertului Maur Adrar.

Cele mai noi misiuni spatiale il folosesc ca pe un punct topografic, entuziastii aventurieri cu masini de teren il considera "locul lor de joaca", iar cercetatorii dezbat inca pe marginea originilor sale. Teoria impactului cu un meteorit nu explica aplatizarea podelei "craterului", asadar acceptata la scara larga ramane explicatia eroziunii, care ar fi "decojit" gradual straturile de roca, creand actuala forma asemanatoare cu cea a interiorului unei cepe. In mod total surprinzator, exista chiar si un soi de complex, un hotel in mijlocul Structurii Richat. Nimic luxos, dar adecvat turistilor si calatorilor nepretentiosi care ajung prin pustiul Saharei vestice.
 

Attachments

  • 03-1.jpg
    03-1.jpg
    46 KB · Views: 9
  • 03-2.jpg
    03-2.jpg
    56.9 KB · Views: 9
Azi e 4 iulie, ziua Americii.
Am gasit un articol interesant despre America si istoria ei. E cam lung, da merita citit.

America, jandarmul planetar

,,Noi, poporul Statelor Unite, în scopul de a forma o uniune mai perfectă, de a statornici justiţia, de a asigura liniştea internă, de a ne îngriji de apărarea comună, a promova bunăstarea generală şi a garanta binefacerile libertăţii nouă înşine şi urmaşilor noştri, dispunem şi statornicim această constituţie pentru Statele Unite, care constă dintr-un Senat şi o Cameră a Reprezentanţilor...

Cu puterea executivă e investit preşedintele Statelor Unite ale Americii. El va îndeplini această funcţie timp de patru ani...El va prezenta, din timp, Congresului o informare despre starea Uniunii“( Constituţia S.U.A. elaborată şi ratificată în perioada 25 mai 1787-26 iulie 1788 )

Scurt istoric

Primii oameni care au ajuns pe teritoriul Americii de Nord au fost vînătorii din Asia care se mişcau de-a lungul mărilor Siberiei în urmărirea prăzii trecînd prin pasurile care uneau aceste continente acum 30-40.000 de ani. Odată ajunşi în Alaska ei au avut totuşi nevoie de milenii ca să ajungă pe teritoriul actual al S.U.A. Locuitorii antici ai Americii de Nord aveau aşezăminte atît acolo cît şi pe toată suprafaţa Americii de Sud. În aceeaşi perioadă au început să moară mamuţii iar locul lor a fost luat de bizoni care au devenit sursa principală de hrană şi piei pentru americanii de Nord. Exemplul a fost dat de indienii care locuiau pe teritoriul central al Mexicului zilelor noastre, care creşteau porumb, dovleci şi fasole încă cu 8 milenii î. Hr. Tradiţia şi cultura indienilor erau diverse, fapt argumentat şi de spaţiul larg pe care s-au răspîndit. Viaţa indienilor se desfăşura în general în interiorul clanului, iar copiii lor aveau mai multe libertăţi decît copiii europenilor din timpurile date. Primii europeni care au ajuns în America de Nord au fost vikingii islandezi conduşi de Leif Erikson în anul 1000. În anul 1492 italianul Cristofor Columb sub steagul Coroanei Spaniei a debarcat pe una din insulele Bahamas dar nu a avut ocazia să ajungă pe partea continentală a Statelor Unite. În 40 de ani aventurierii spanioli au reuşit să formeze în America centrală şi America de Nord un vast imperiu. În 1513 un grup de spanioli conduşi de Juan Ponce Leon a debarcat pe litoralul Floridei în apropiere de actualul oraş San-Augustin. La începutul sec. XVII asistăm la o afluenţă de emigranţi europeni spre America de Nord. Numeroase grupuri particulare finanţau emigrarea pe baza profitului. Prima colonie engleză a fost înfiinţată în 1607 în Jamestown-statul Virginia. Iniţial, coloniştii veneau în Noua Anglie, cît şi în unele colinii de nord şi de sud. În 1620 pe vasul ,,May-flower“ au sosit pelegrinii care au înfiinţat în statul Massachussets oraşul Plymouth. În 1681 William Penn a achiziţionat un teritoriu vast care a devenit cunoscut sub numele de Pennsylvania. Pentru a o popula Penn atrăgea imigranţii inclusiv foarte mulţi sectanţi religioşi cum ar fi quakerii, menoniţii, amoniţii, baptiştii etc. În 1683 în Pensylvania a fost înfiinţată prima comunitate nemţească. În 1733, pe coasta Atlanticului existau deja 13 colonii engleze. În mare parte, emigranţii îşi părăseau patria pentru a evita represaliile politice şi religioase la care erau supuşi în patria lor. Majoritatea dintre ei erau englezi, suedezi, nemţi, francezi, spanioli, italieni şi portughezi. În anul 1763 drumurile Angliei şi ale Americii au început să se despartă vizibil. În 1763 o dată cu războiul de 7 ani, războiul francez şi cel indian, Anglia a obţinut teritorii la est de Mississippi. Coloniile, care deja aveau o independenţă considerabilă, cereau şi mai multă independenţă. Ele au atins o creştere economică şi culturală enormă şi aveau deja o experienţă bogată de autocontrol. Conducerea imperială a început o nouă politică financiară. Coliniştii se împotriveau noilor impozite şi reglementări impuse de Anglia cum erau ,,legea zahărului“, ,,legea mărcilor“, ,,legea măsurilor contravenţionale“ etc. Pe data de 23 august 1775 regele George al III-lea a emis un manifest prin care coloniile erau considerate revoluţionare. Pe 4 iulie 1776 Congresul Continental a adoptat ,,Declaraţia de Independenţă“. Conflictul armat dintre Anglia şi America a continuat pînă în 1783. Regularizarea paşnică, cunoscută sub numele de Acordul de la Paris, a recunoscut independenţa, libertatea şi suveranitatea celor 13 foste colonii, actuale state, cărora Marea Britanie le-a cedat teritoriul de la est de Mississippi, între Canada şi Florida. Succesul Războiului de Independenţă le-a permis americanilor să confere o formă juridică propiilor idealuri. Pe 10 mai 1776 Congresul a adoptat rezoluţia prin care coloniilor li se recomanda să formeze noi guverne. Războiul civil dintre nord şi sud a pus capăt robiei şi a demonstrat că America este un stat unitar. În decembrie 1865 Congresul a ratificat a 13-a corecţie în Constituţia S.U.A. care abroga robia.

Este America un Imperiu?

Deşi are o istorie tînără, iar tradiţia nu este una milenară, S.U.A a devenit într-un timp relativ scurt o superputere de care a trebuit să se ţină cont pe scena socio-politică şi economică a lumii. Astăzi America este supranumită ,,Jandarmul lumii“ dar întrebarea se pune în ce sens? America este un factor de echilibru pe plan mondial sau doar acolo unde îi dictează interesul? Opiniile sînt pro şi contra în acest sens iar subiectul încă nu este epuizat de către analiştii politici. Nu putem spune că Amercica este sau a fost vreodată un imperiu în sensul strict al cuvîntului. Dar există un anumit sens în care putem spune că America domină în plan politic şi economic iar acesta este tot un fel de imperialism; mai silenţios, ascuns sub sloganul ,,drepturilor omului“, a dreptului la opinie. Statuia Libertăţii este simbolul Americii pe care teroriştii arabi n-au reuşit s-o dărîme la 11 septembrie 2001. În ceea ce priveşte imperialismul american, el s-a manifestat în primul rînd ca mod de viaţă preluat şi adaptat de majoritatea statelor lumii. Coca-Cola, celebra gumă de mestecat, Jazz-ul pornit din sînul burgheziei de culoare, rock-n-roll-ul şi moda sa preluată de către tinerii rebeli din lumea întreagă, tinerii hippioţi care manifestau prin muzică împotriva războiului din Wietnam-aceste lucruri au avut repercursiuni în schimbarea mentalităţilor tradiţionaliste, burgheze. Aşa-zisa ,,Revoluţie sexuală“ a pornit tot dinspre America. Să nu uităm episodul Woodstock, moment decisiv în istoria muzicală şi culturală cînd tinerii veniţi să-i asculte pe Janis Joplin, Santana, Jimy Hendrix, Jimmy Morrison etc. au hotărît să renunţe la vechile tabuuri de modă veche. Prin asta se afirmă dominaţia Americii din zilele noastre: în plan cultural şi comercial. Acest proces a început prin colonizarea de modă veche apoi aplicarea unei reţele de baze militare pe plan internaţional. Americanii nu s-au considerat niciodată nişte imperialişti ci doar binefăcători care au introdus telegraful şi căile ferate într-un teritoriu practic pustiu. Această atitudine contiună să o menţină şi în ziua de astăzi. De fapt Donald Rumsfeld răspunde la întrebarea pusă de reporterul televiziunii arabe al-Jazeera pe data de 28 aprilie 2003: Noi nu dorim imperii, noi nu sîntem imperialişti. Niciodată n-am fost. Mă şi mir cum de îmi puteţi pune o asemenea întrebare“.

Mesianismul american

America are despre sine o părere originală: ea este o naţiune universală în care se pot regăsi toţi cei oprimaţi în ţările lor; acolo au loc toate tradiţiile într-un mod cît se poate de armonios. Ca şi evreii antici, americanii se consideră un popor ales, mesianic. ,,Vom continua să creăm ceea ce omenirea numeşte un imperiu, dar în acelaşi timp vom continua să credem foarte sincer că acesta nu este un imperiu, fiindcă noi nu ne simţim aşa cum ne imaginăm că ar trebui să se simtă nişte imperialişti“ spunea Walter Lippman în anul 1927. ,,Stă în puterea noastră să reclădim lumea“ susţinea Thomas Paine în anul 1776, iar Albert Beveridge exclama la 1900: ,,Dumnezeu ne-a făcut cei mai buni organizatori ai lumii...El a desemnat poporul american drept naţiunea Sa aleasă pentru a conduce această regenerare a lumii. Aceasta este misiunea divină a Americii“.

Imperialismul Americii

În timpul secolului al XIX-lea teritoriul Statelor Unite a crescut de aproape patru ori în cadrul unui proces de expansiune ce a inclus mai întîi impunerea dominaţiei S.U.A în America de Nord, imperiul neoficial din America Latină şi Asia şi imperiul colonial de peste mări. Acest proces a fost impulsionat de o creştere spectaculoasă atît din punct de vedere economic cît şi demografic. Expansiunea imperială a depins într-o mare măsură de abilitatea de a depăşi tendinţele de fărîmiţare prin coerciţie, de construirea unei reţele unitare de transport şi comunicaţii, de o ideologie coerentă şi de un cadru cultural propice.

Strategia de cucerire

A fost simplă şi practică: folosul tras din rivalităţile între imperii; necesităţile financiare urgente ale puterilor europene-accentul va fi pus pe cumpărarea unei mari suprafeţe de pămînt. De exemplu, în anul 1803 S.U.A a cumpărat Louisiana de la Franţa pentru suma de 15 milioane de dolari iar în 1867 şi-a însuşit şi Alaska în schimbul a 7,2 milioane de dolari plătiţi Rusiei. Aceste acţiuni financiare au dublat suprafaţa S.U.A de două ori. Teritoriile acestea erau populate de o multitudine de civilizaţii amerindiene a căror influenţă şi putere demografică a scăzut sub presiunea constantă a expansiunii euro-americane. Controlul guvernului S.U.A asupra acestor regiuni s-a bazat pe o abordare tridimensională: negociere, război deschis şi politici de asimilare. Washingtonul a negociat de sute de ori transferuri de pămînturi de la amerindieni către guvernul central. Începînd cu anul 1830 guvernul federal a subminat tot mai mult existenţa triburilor indigene ca naţiuni independente. Strămutarea tribului Cherokee şi bătălia legală care a urmat, dusă în faţa Curţii Supreme, în privinţa statutului indienilor, a dat semnalul unei degradări pas cu pas a prestigiului nativilor care, din naţiuni suverane, au ajuns ,,tutelaţi ai Statelor Unite“. Indienii au fost înfrînţi cu timpul în urma unor expediţii militare şi îngrădiţi în rezervaţii. Din nefericire au urmat numeroase tentative de eradicare a oricărei urme de cultură indiană, educaţia fiind pusă în serviciul imperiului. Migraţia forţată a indienilor Cherokee de la est de Mississippi pe teritoriul actual al statului Oklahoma, în 1838, a apăsat greu asupra conştiinţei americanilor. Există în acest sens o lucrare a lui William Lindneux numită ,,Calea lacrimilor“ ce sintetizează tragedia care bîntuie şi astăzi America. Poate că atacurile de la World Trade Center care au aruncat America în pragul tragediei este o conştientizare din partea lui Dumnezeu a ceea ce au făcut străbunicii americanilor prin masacrarea pieilor roşii.

Cucerirea unei părţi din Mexic

În anul 1846 Statele Unite au declanşat războiul împotriva Mexicului. O mare parte din Nordul acestei ţări a fost cucerită. Guvernul american s-a opus însă cuceririi întregii ţări pe criterii rasiale-aparatul de stat considera includerea mexicanilor ca fiind dăunătoare organismului politic american. Tratatul de la Guadalupe Hidalgo din anul 1848 care marca sfîrşitul războiului aloca Statelor Unite 1.300.000 de km. pătraţi: actualele state California, New Mexico, Arizona, Utah, şi Nevada, ca şi părţi din Colorado şi Wyoming. Guvernul mexican a fost compensat pentru aceste pierderi cu suma de 15 milioane dolari. Bogata suprafaţă agricolă, vastele rezerve de materiale prime, inovaţiile tehnologice pentru valorificarea acestor resurse-căile ferate, motoarele cu aburi, echipamentul minier-absenţa ameninţărilor externe semnificative şi fluxul de capital de investiţii intern şi extern vor propulsa S.U.A spre hegemonia globală.

Imperiul transcontinental

,,Crearea şi dezvoltarea unui imperiu transcontinental a depins de asemenea şi de abilitatea naţiunii de a para provocările şi tendinţele de dezagregare. Cea mai serioasă ameninţare a fost tentativa de secesiune a Confederaţiei-ameninţare depăşită doar în urma unui lung şi sîngeros război. După 1865, Sudul a fost reintegrat în cadrul naţiunii ca o provincie subordonată, oficial şi neoficial, situaţie ce a durat mai bine de două decenii. Sciziunea survenită între Nord şi Sud n-a fost singura divizare periculoasă: coasta estică şi Vestul American erau practic două naţiuni distincte. ,,Fărădelegea“ care domnea în ,,Vestul Sălbatic“, imortalizată în nenumărate filme, a fost o provocare pentru centrul imperial atîta vreme cît aceste teritorii n-au fost constituite şi integrate în sistemul federal. Interesele capitalului în dezvoltarea căilor de comerţ, a potenţialului agricol şi a poziţiilor strategice erau frecvent puse la încercare şi cavaleria S.U.A a devenit simbol al supunerii prin forţă a localnicilor, menţinînd teritoriile într-o stare de supunere cvasicolonială“ (Frank Schumacher ). Vestul a fost integrat cu timpul în Confederaţia printr-un ambiţios plan de extindere a căilor ferate care a făcut expediţiile militare şi comunicarea mai eficiente. La începutul secolului al XIX-lea o ştire ajungea de pe coasta de est la graniţele ei de vest în doar 25 de zile. La sfîrşitul acestui secol ştirile erau trimise aproape instantaneu prin noi mijloace media-telefonul, telegraful şi comunicaţiile fără fir. În jurul anului 1900 funcţionau deja aproape un milion de telefoane (1 la 60 de locuitori) şi tot atunci a început să fie folosită utilizarea experimentală a comunicaţiilor radio. America deschidea drumul unei noi ere în tehnologia comunicaţiilor.

Expansiunea militară şi comercială

Americanii, atît politicienii cît şi oamenii de rînd, au fost atraşi de mitul care plasa America precum o naţiune mîntuitoare cu un rol misionar pe care Dumnezeu i-a hărăzit-o. America se privea ca o naţiune universală totodată. Părinţii fondatori ai Statelor Unite precum Alexander Hamilton, James Madison, Benjamin Franklin, Thomas Jefferson, James Monroe şi John Quincy Adams susţineau că un teritoriu extins şi un guvern republican erau chestiuni compatibile şi necesare în acelaşi timp spre deosebire de Montesquieu şi alţii care au susţinut mereu că republicile nu se pot extinde prin cucerire şi se aşteptau la imitarea cu succes a sistemului lor constituţional. America a fost însă originală şi a făcut mereu excepţie de la regulă. Recomandarea expansiunii a avut şi un rol defensiv: stăvilirea unor implicări ale puterilor europene în America de Nord astfel încît făurirea imperiului a devenit o măsură anticolonială împotriva influenţelor coloniale ale lumii vechi. De-a lungul secolului al XIX-lea americanii au considerat Oceanul Pacific, continentul asiatic şi bazinul Caraibelor drept ,,sfere“ naturale de interes comercial şi strategic. Totuşi ei au preferat mai curînd metodele imperiului neoficial, cu instrumente mergînd de la penetrarea comercială şi expediţiile militare punitive la reforma misionară şi modernizarea educaţională. America a făcut din comerţ un fel de coloană a 5-a pentru a-şi lărgi sfera de influenţă în Asia. În 1858 Washingtonul a reuşit să aibă acces la cinci porturi majore în urma unui tratat şi în acelaşi timp afirmarea unor drepturi extrateritoriale. Prin pătrunderea comercială a fost folosită în acelaşi timp şi utilizarea ocazională a unor corpuri expediţionare. După Japonia, Washingtonul şi-a îndreptat privirile asupra Chinei ca principală piaţă de desfacere comercială şi zonă de influenţă. Prin tratatul de la Wanghia din 1844 se garanta S.U.A statutul naţiunii celei mai favorizate astfel încît celelalte forţe imperialiste europene nu puteau ameninţa accesul direct al S.U.A. În timpul răscoalei boxerilor S.U.A a ajutat forţele expediţionare europene s-o înăbuşe. O altă formă de penetrare a Chinei a constituit-o misionarismul creştin. În anul 1925 numărul misionarilor creştini crescuse la 5000. Guvernul american a sprijinit logistic şi financiar fundaţiile creştine care activau în Asia. Pe lîngă toate acestea America şi-a creat un imperiu peninsular neoficial avînd Hawaii drept centru. În anul 1898 acest imperiu neoficial va dobîndi statut oficial prin anexarea întregului arhipelag.

Bazinul Caraibelor

În această zonă Statele Unite au stopat influenţa europeană printr-o hegemonie comercială foarte activă. În acelaşi timp penetrarea culturală a fost sprijinită de intervenţia armată acolo unde era necesar. Corpul puşcaşilor marini a fost forţa de elită care intervenea la ordinul guvernului american în Cuba, Haiti, Republica Dominicană, Panama, Nicaragua, , Honduras şi El Salvador. Interesele de afaceri ale americanilor au dominat vreme îndelungată Cuba. În anul 1925 suma investită de ei aici se ridica la la un miliard şi jumătate de dolari. După ce S.U.A a ieşit victorioasă din războiul hispano-american din 1898 Cuba a fost plasată sub guvernarea militară a S.U.A. Prin amendamentul Platt la constituţia cubaneză din 1903 Washingtonul îşi asigura dreptul de intervenţie pe insulă precum şi baza navală de la Guantanamo. Americanii au intervenit în mod repetat în Cuba, deseori la instigarea unor facţiuni rivale. Între 1906-1909 au instaurat o ocupaţie militară. S.U.A şi-au creat un stat marionetă în cea mai nordică provincie a Columbiei-Panama. Independenţa noului stat a fost conferită de o rebeliune sprijinită de guvernul american. Noua ţară, plină de recunoştinţă a garantat dreptul americanilor de a interveni nemijlocit acolo oferind şi regiunea de canal. În august 1914 a fost finalizat canalul Panama care a devenit un punct strategic în bazinul Caraibelor. Acest canal a definitivat integrarea imperiului transcontinental legînd coastele Pacificului de cele ale Atlanticului şi a confirmat în acelaşi timp poziţia superioară a Americii în cadrul unui nou set de rute de transport şi comunicaţie între est şi vest. Prin victoria în războiul hispano-american S.U.A a dobîndit un imperiu colonial în Caraibe şi Oceanul Pacific. Filipine, Guam, Puerto Rico şi Hawaii au devenit colonii iar Cuba şi Panama protectoare de facto. Deşi imperiul colonial american era redus ca suprafaţă faţă de posesiunile europene el a reprezentat o trambulină pentru cucerirea pieţelor străine şi asigurarea strategică a intereselor americane. În Filipine a avut loc unul dintre cele mai sîngeroase şi costisitoare războaie din întreaga istorie menit să zdrobească mişcarea de independenţă indigenă. În acest conflict au pierit 5000 de soldaţi americani şi 750.000 de filipinezi. Luptele au fost însoţite de un program extins de pacificare bazat pe inginerie socială. Unul dintre cei mai virulenţi critici ai politicii imperiale dusă de guvernul american a fost renumitul scriitor Mark Twain care era şi un membru marcant al Ligii Anti-Imperialiste. El sugera înlocuirea drapelului american astfel: dungi negre în locul celor albe şi un craniu în locul stelelor.

Propaganda imperială

A fost sprijinită de o avalanşă a scrierilor de călătorie, a numeroase poeme şi romane care integrau noile posesiuni într-un cadru conceptual pentru a celebra o tradiţie naţională a expansiunii. Propaganda de expansiune a fost întărită prin expoziţii universale ce sugerau ,,universul simbolic“. Între 1853-1916 S.U.A au găzduit 19 expoziţii cu participare internaţională dintre care 5 expoziţii universale majore. Aceste lucruri au au asigurat o încredere în forţa propriului imperiu şi au oferit o sinteză a aspiraţiilor istoriei S.U.A de la întemeiere pînă la începutul secolului XX.

Ascensiunea Americii (1914-1945)

,,Bazele conceptuale pentru ascensiunea S.U.A la nivelul de hegemonie globală au fost o combinaţie între idealizarea durabilă a tradiţiilor unicităţii americane, ideologia misionară şi internaţionalismul comercial. Dar niciun pachet de iniţiative nu s-a dovedit mai stabil şi mai puternic decît internaţionalismul democratic trasat de preşedintele Woodrow Wilson în ajunul primului război mondial. Nucleul acestei concepţii era credinţa că interacţiunea paşnică dintre statele democratice, interdependenţa prin liberul schimb şi un sistem de securitate colectivă vor asigura stabilitatea internaţională şi securitatea Statelor Unite. ...În vreme ce administraţia lui Theodore Roosevelt şi imperialiştii progresişti îşi manifestaseră optimismul faţă de influenţa civilizatoare şi disciplinară a imperiilor coloniale, partizanii lui Woodrow Wilson le-au considerat inerent distructive“ (Frank Schumacher: S.U.A: Imperiul ca mod de viaţă?“) Cu toate acestea în perioada interbelică S.U.A şi-au extins participarea locală în unele posesiuni coloniale şi au înăsprit controlul asupra altora. În 1939 imperiul colonial american cuprindea 323.750 Km. pătraţi avînd o populaţie mai bine de 15 milioane de supuşi colonizaţi. ,,Deşi Hawaii era un teritoriu încorporat şi populaţia sa beneficia de cetăţenia americană, el a rămas, politic şi economic, într-o stare de dependenţă colonială. În privinţa Filipinelor, S.U.A a declarat în repetate rîmduri că regimul lor colonial reprezenta doar o pregătire temporară pentru autoguvernarea exercitată de filipinezi. Declaraţia de independenţă a Filipinelor, din 1934 (Legea Tydings-McDuffy) a creat un statut de commonwealth pentru insule, propunînd declararea independenţei în anul 1945. În Puerto Rico, care avea statut de teritoriu ,,organizat dar nu încorporat“, localnicilor li s-a garantat cetăţenia americană în 1917 şi dreptul de vot s-a extins în 1929. Însă în anii '30, dominaţia colonială americană s-a înăsprit, ca ripostă a numeroaselor greve şi a mişcării de independenţă în plină dezvoltare pe insulă. În Guam şi Samoa, Marina americană a continuat să urmeze modelul deja stabilit al imperiului neoficial şi a apelat constant la uriaşa diferenţă de forţă faţă de vecinii sudici pentru a-şi asigura controlul politic şi a înfăptui penetrarea economică şi culturală. Washingtonul a intervenit frecvent pentru restabilirea ordinii, a proteja investiţiile şi a aduna datoriile, urmînd raţionamentul exprimat de Theodore Roosevelt în 1904, în privinţa imperiului neoficial: ,,Tot ceea ce dorim este să vedem că în ţările vecine domneşte stabilitatea, ordinea şi prosperitatea. Orice ţară al cărui popor se conduce bine poate conta pe prietenia noastră sinceră...dacă menţine ordinea îşi respectă obligaţiile, nu are de ce să se teamă de vreo interferenţă din partea Statelor Unite. Dar faptele brutale sau neputinţa ce duce la pierderea legăturilor cu societatea civilizată poate necesita, în cele din urmă, intervenţia unei naţiuni civilizate şi...Statele Unite nu poate ignora această datorie“ (Frank Schumacher, idem. ) Se vede iar concepţia conform căreia Dumnezeu a lăsat în mîinile americanilor misiunea de a civiliza lumea chiar şi prin acţiuni coercitive dacă este nevoie, la fel cum s-a petrecut cu Regii Vechiului Testament. Puşcaşii marini au devenit o prezenţă comună în multe state din bazinul Caraibelor. În Haiti şi Nicaragua recurgerea la forţa navală pe termen scurt s-a transformat într-o ocupaţie militară de durată: Haiti (1915-1943) şi Nicaragua (1912-1933). La jumătatea anilor '30 Statele Unite au lansat o nouă abordare cunoscută ca ,,politica bunei vecinătăţi“-acest plan punea accentul pe spiritul de cooperare al panamericanismului şi a înlocuit treptat politica agresivă cu metode mai subtile de dobîndire a alianţelor în lumea latino-americană.

SUA au finanţat al doilea război mondial

În timpul primului război mondial Statele Unite au ajuns prima forţă financiară şi cel mai important creditor-devenind astfel principalul susţinător al globalizării în locul Marii Britanii. Întărirea Americii au catapultat S.U.A pe scena principală a economiei mondiale astfel că în ajunul crizei economice izbucnite în 1929, S.U.A era primul motor al economiei mondiale ce asigura două cincimi din producţia industrială globală şi 16% din comerţ. Mai întîi America a destrămat monopolul britanic asupra sistemelor de cabluri transoceanice. Americanii au fost convinşi de importanţa fundamentală a puterii comunicaţiilor în relaţiile internaţionale. S.U.A nu s-a mulţumit doar cu înlocuirea Marii Britanii în domeniul comunicaţiilor prin cablu: ea a promovat o nouă reţea, apelînd la tehnologia comunicării wireless şi radio. Compania RCA şi-a extins rapid imperiul radio în plină afirmare şi în anii '30, staţiile de radio americane au ajuns să fie ascultate în America Latină şi să se impună în Arica şi de-a lungul coastelor pacifice. Acest nou tip de expansionism a fost sprijinit de o acerbă activitate culturală. ,,Activităţile desfăşurate mai ales de Comitetul Creel în perioada războiului au impulsionat ascensiunea Hollywoodului, în proiectul vizînd crearea unui imperiu mondial de divertisment în anii interbelici. Puterea comercială şi exporturile culturale au mers mînă în mînă, iar pînă la finele anilor 20, Kodak fabrica 75% dintre filmele realizate în întreaga lume, ITT monopolizase producţia de echipamente de sunet, iar companiile americane deţineau peste jumătate dintre marile case de producţie cinematografică a lumii“ (Frank Schumacher, ibid.). Filmele americane au împînzit întreaga lume cu modelul de viaţă american care a început să fie imitat de către societatea occidentală. De fapt după cel de-al II-lea război mondial rock-n-rollul şi pop-ul au fost asimilate de cultura muzicală occidentală. În scurt timp trupele britanice au început să le facă o serioasă concurenţă celor americane. Cel mai elocvent exemplu îl constituie ,,Beatles“ care au grăbit ,,căderea“ mitului Elvis. După intervenţia Statelor Unite pentru a doua oară într-o conflagraţie mondială, după atacul japonez de la Pearl Harbor-victoria din 1945 a finalizat transferul de putere, de la ,, Pax Britannica“ la o Americă globală.

Imperiul Lumină, 1945-zilele noastre

În anul 1945, Statele Unite s-au bucurat de un moment de supremaţie militară şi economică indiscutabilă. Germania şi Japonia fuseseră înfrînte, China angajată într-un război civil în timp ce Marea Britanie şi Franţa au fost reduse la statutul de puteri secundare. Peste 7 milioane de soldaţi americani erau cantonaţi peste mări, aviaţia S.U.A controla spaţiul aerian planetar şi America deţinea monopolul nuclear, în vreme ce flota ei, compusă din 1200 de nave mari de război, patrula pe întinsul oceanelor. S.U.A era singura mare putere care a putut profita din plin de război în timp ce Aliaţii şi-au epuizat resursele economice. Washingtonul controla două treimi din rezervele de aur ale omenirii, producea 60 % din toate bunurile industriale şi era cea mai importantă naţiune exportatoare de pe glob. Însă la orizont se întrevedea un duşman redutabil: ,,misterioasa Uniune Sovietică“-continuatoarea imperialismului rus. Rusia nu a uitat amestecul american în timpul războiului civil ce a măcinat-o după 1918. Acest lucru a fost trecut cu vederea de către ruşi doar temporar şi asta ca urmare a alianţei încheiate în timpul celui de-al II-lea război mondial. Politica americană post-belică a fost orientată spre stoparea U.R.S.S şi din această cauză avea nevoie de o susţinere economică realizată prin planul Marshall. În aprilie 1949, la iniţiativa S.U.A a fost creată Organizaţia Nord-Atlantică (NATO). O atribuţie a NATO este controlul înarmărilor. S.U.A au răspuns solicitărilor din Asia. Războiul din Coreea a dus la un conflict armat între S.U.A şi China. În octombrie 1962 tînărul preşedinte Kennedy s-a confruntat cu cea mai acută problemă a Războiului Rece: criza din Cuba. După cîteva zile încordate însă U.R.S.S a cedat. Rivalităţile dintre S.U.A şi U.R.S.S nu s-au soldat doar în plan militar. În anul 1957 U.R.S.S a lansat primul satelit denumit ,,Sputnic“ începînd întrecerea explorării cosmosului între cele două superputeri. În anul 1961 Iuri Gagarin devine primul om ce a ieşit în cosmos. Drept răspuns Kennedy a promis că nu vor trece 10 ani pînă cînd un american va călca pe lună iar în 1969 Neil Armstrong a călcat pe suprafaţa lunii. Kennedy nu a apucat să se bucure de această victorie întrucît a fost asasinat în urma unei vizite oficiale în Dallas (1963). Urmaşul său, L.B. Johnson, a continuat programele sociale ale lui Kennedy prin reformele sociale numite ,,societatea măreaţă“. În anii '60 a ajuns la apogeu lupta negrilor din S.U.A pentru drepturi egale. Moartea lui Martin Luther King care a survenit în urma asasinării sale în 1968 a dus la revolte ale populaţiei de culoare în peste 100 de oraşe. Pe parcursul celor 6 ani, cît Johnson a fost preşedinte, S.U.A şi-au desfăşurat acţiunile în conflictul vietnamez. În oraşele universitare au izbucnit demonstraţii de protest împotriva participării S.U.A în acest război iniţiate de către membrii ai comunităţii cultural-muzicale ,,hippies“ care au iniţiat mişcarea ,,flowers-power“ ce îşi manifesta intenţiile paşnice mai ales în plan muzical. Popularitatea preşedintelui Johnson a scăzut iar în 1968 a fost ales preşedinte Richard Nixon. Acesta a încheiat un acord de pace cu Vietnamul de Nord şi s-a afirmat în politica diplomatică. El a stabilit contacte cu Republica Populară Chineză şi a condus cu succes politica de apropiere cu U.R.S.S. În 1974, după scandalul ,,Watergate“ el a fost obligat să-şi prezinte demisia. În timpul mandatului preşedintelui Ronald Reagan-un fost actor- S.U.A au intrat într-una din cele mai îndelungate perioade de creştere economică. În timpul mandatului preşedintelui George Bush a luat sfîrşit şi Războiul rece după 40 de ani. Ca urmare a mişcărilor ce au loc în Sud-Estul Europei care au marcat căderea regimurilor comuniste U.R.S.S intră în colaps astfel încît S.U.A rămîne cea mai mare putere pe plan mondial. Se implică în conflictul arab, lucru care a dus la căderea regimului lui Saddam Hussein în Iraq. Cel mai apropiat aliat occidental al Americii s-a dovedit a fi Marea Britanie.

Lovitură în inima ,,Imperiului“

Lovitura devastatoare primită la 11 septembrie 2001 a spulberat mitul unei Americi invulnerabile. Iată că S.U.A s-a dovedit vulnerabilă la ea acasă, fapt ce a şocat întreaga lume. Data de 11 septembrie 2001 a avut un impact traumatic în conştiinţa americanilor generînd un climat de insecuritate aproape fără precedent în trecut. Pentru prima oară după Pearl Harbor, America s-a simţit atacată şi a ripostat prin afirmarea şi proiectarea unei forţe preponderent militare. În multe deliberări asupra securităţii naţionale şi stabilităţii internaţionale, ideea de imperiu a căpătat un sens pozitiv şi defensiv, tendinţă care a înstrăinat de cauza americană multe naţiuni pînă atunci atrase de politica externă şi de securitate a administraţiei Bush. Răspunzător pentru actul terorist de la 11 septembrie 2001 a fost făcut Osama bin Laden. S-a format o coaliţie internaţională antiteroristă. În 2001 S.U.A au iniţiat o operaţiune militară împotriva regimului taliban din Afghanistan ce sprijinea reţeaua teroristă Al-Qaeda din 1996. 136 de ţări şi-au oferit ajutorul, avînd drept scop înlăturarea regimului taliban de la putere. Acest plan a reuşit dar stabilitatea mult dorită atît în Afghanistan cît şi în Iraqul eliberat de regimul lui Saddam este departe de a fi împlinită. ( Ştefan Botoran )

Caracteristici generale

S.U.A se situează în America de Nord şi se învecinează cu nordul Oceanului Atlantic şi nordul Oceanului Pacific, între Canada şi Mexic. Au graniţe comune cu Canada (8893 Km-inclusiv 2477 Km. cu Alaska ) şi Mexic ( 3141 Km.). Din punct de vedere climatic regiunile estice sînt bogate în precipitaţii ce ating în medie 1000 mm anual. Ţărmul estic este afectat de masele de aer ce se deplasează de la vest la est de-a lungul continentului decît de masele de aer dinspre Atlantic. Clima este mai degrabă de tip continental. Statele care includ ţărmurile mijlociu vestic şi atlantic au parte de veri fierbinţi şi ierni reci, iar primăvara şi toamna sînt diferenţiate clar ca fiind perioade climatice de tranziţie. Numai în Florida şi în Golful Mexic diferenţele de temperatură dintre vară şi iarnă sînt moderate. Statele din Golf şi sud-atlantice se confruntă adesea cu furtuni tropicale puternice la sfîrşitul verii şi începutul toamnei, furtuni ce provin din zona Caraibelor. Zonele de preerie din vest au un climat semi-umed confruntîndu-se cu seceta mai degrabă decît cu precipitaţiile abundente. Marile Cîmpii constituie o zonă climatică semi-aridă. Precipitaţiile în cîmpiile sudice ating în medie 500 mm pe an iar în cîmpiile nordice în jur de 250 mm. Piscurile înalte ale Munţilor Stîncoşi şi munţii paraleli cu coasta Pacificului, în vest, sînt caracterizaţi de un climat tipic alpin. Precipitaţiile sînt mai abundente pe versanţii vestici ai lanţurilor muntoase. Regiunea aridă vastă dintre munţii din vest prezintă variaţii climatice considerabile între porţiunile nordică şi sudică. În văile deşertice, la vest de Marele Lac Sărat precipitaţiile medii ating doar 100 mm anual. Deşi, în general, podişurile nordice sînt aride, cîteva din zonele montane ale centrului Washingtonului şi ale Idaho primesc cel puţin 1520 mm de precipitaţii anual. Coasta Pacificului separată de climatul continental sever din est prin bariere muntoase înalte este o regiune cu ierni blînde şi veri destul de calde şi uscate. Clima sa este de tip maritim. Condiţiile climatice oscilează considerabil pe teritoriul vast din Alaska. În insulele Aleutine predomină o climă maritimă relativ moderată. Hawaii are un climat deosebit de blînd şi constant, cu puţine variaţii sezoniere de temperatură, ca urmare a prezenţei vînturilor oceanice nord-estice. Temperatura medie în ianuarie, în Honolulu, este de 23 grade Celsius iar în iulie 27 grade Celsius. Precipitaţiile sînt moderate atingînd aproximativ 710 mm anual iar în munţi sînt mai abundente. Relieful Statelor Unite este variat şi foarte diferenţiat. Pornind de la coasta atlantică pînă la coasta pacifică, principalele unităţi de relief sînt: Munţii Applachi situaţi în est cu altitudini medii de 1100 m. La vest de Marile Cîmpii Centrale se desfăşoară de la nord la sud lanţul Munţilor Stîncoşi, sector al lanţului Cordilierilor cu înălţimea maximă de 6194 m în vîrful McKinley din Alaska. Paralel, spre vest, se desfăşoară un lanţ muntos mai puţin înalt: Coast Range. Cîmpia Atlantică Nord-Americană este poziţionată între coasta atlantică şi Munţii Appalachi. În cadrul acestei unităţi de relief a fost inclusă şi peninsula Florida. Cîmpia Californiei este drenată de o vastă reţea de apeducte ce alimentează oraşele costiere. O altă unitate de relief de pe teritoriul S.U.A este Cîmpia Centrală Nord-Americană care se continuă şi în nord, pe teritoriul Canadei. Relieful din jumătatea nordică este caracterizat prin apariţia unor bombări locale proeminente-Black Hills. Podişul Colorado apare adesea asemenea unui bombardament mai mult sau mai puţin jalonat de falii. În S.u A sînt cunoscute peste 25000 de peşteri. Sistemul hidrografic este foarte bine dezvoltat: Mississippi-Missouri (6019 km. de la izvoarele lui Missouri-locul al 4-lea pe glob), Mackenzie-Athabaska 4050 km, Rio Grande del Norte. Un alt fluviu important este Colorado. Împreună cu Columbia este cel mai mare fluviu care se varsă în Oceanul Pacific; izvorăşte din Munţii Medicine Bow de sub vîrful Clark Peak avînd pînă la vărsare o lungime de peste 2700 km. Colorado străbate Marele Canion şi după ce iese de acolo se varsă în Golful Californiei pe teritoriul Mexicului. Fluviul Columbia izvorăşte de pe teritoriul Canadei, din lacul cu acelaşi nume, din sectorul canadian al Munţilor Stîncoşi. Columbia se varsă în Oceanul Pacific. Flora şi fauna sînt foarte variate. În S.U.A au fost identificate peste 7000 de specii şi subspecii de plante autohtone. Pe teritoriul S.U.A cresc pinul, stejarul, arţarul, molidul, fagul, mesteacănul, bradul hemlock, nucul, arborele de cauciuc şi nucul american, arbori de sequoia uriaşi, brazi Douglas, cactuşi uriaşi saguoro, yucca, arborele ocotillo şi arborele yucca. iarba muskit (vestul Texasului, sudul New Mexico şi Arizona); arbuşti de deşert, arbori pitici etc. Fauna este alcătuită din căprioara cu coadă albă, elanul, antilopa pronghorn, capra de munteoaia bighorn, ursul negru, ursul grizzli, diverse specii de iepuri şi veveriţe; lupul sur, raţe, gîşte sălbatice, rîndunele de mare, pescăruşi, fluierarii de nisip, bizonul american, cufundarii, pitulicile, sturzii, bufniţele, colibrii, vrăbii, ciocănitoare, cinteze, ciori, păsări cardinal, ciocîrlia etc.

Republică federală

Statele Unite au cea mai puternică economie din lume cu o producţie internă brută pe cap de locuitor de 43.500 dolari. Economia este orientată spre comerţ, iar firmele de afaceri mici şi mijlocii iau majoritatea deciziilor. Economia este axată pe tehnologie, calculatoare, medicină, spaţiu aerian şi echipament militar.
Moneda naţională este dolarul american.
Denumirea oficială a ţării este Statele Unite ale Americii iar cea convenţională Statele Unite.
Din punct de vedere al tipului de guvernămînt este republică federală conform Constituţiei adoptate în 1787.
Din punct de vedere administrativ se împarte în 50 de state şi o regiune.
Capitala ţării este la Washington DC.
Ziua naţională se sărbătoreşte pe 4 iulie.
Sistemul legislativ este cel de curte federală bazat pe legea cutumă engleză.
Secetele prelungite, creşterea populaţiei şi infrastructura la graniţa cu Mexic încalcă aranjamentele de împărţire a apei între Mexic şi Statele Unite.
SUA depun eforturi pentru a opri intrările ilegale în ţară ale mexicanilor şi ale altor imigranţi din toată lumea.
Baza navală a Statelor Unite din Golful Guantanamo este închiriată de către Cuba şi doar printr-un acord mutual sau prin plecarea S.U.A din zonă, închirierea va lua sfîrşit.
Statele Unite nu revendică Antarctica dar şi-a rezervat dreptul de a face acest lucru şi nici nu recunoaşte revendicările altor state.
Este cel mai mare consumator de cocaină din lume obţinînd marfa prin transporturile care vin din Columbia, Mexic şi Marea Caraibelor. Pe teritoriul S.U.A se află producţii ilegale de canabis, marijuana, anti-depresive, halucinogeni şi centru de spălare a banilor.

http://www.monitorfg.ro/
 
Inca una din minunile geologice ale lumii....


Poarta spre Iad, Namaskaro, Islanda, Europa

Islanda abunda in miracole geografice imense. Trecatoarea Namaskaro, situata in nordul Lacului Myvatn, cu cea mai fierbinte apa termala a tarii, este una dintre ele. Traversand Muntele Namafjall, la o altitudine de 410 metri, aceasta trecatoare gazduieste un urias crater vulcanic, populat de izvoare de aburi vierbinti, denumite Hverarond sau Hverir. Tot aici se pot admira un numar de furnale cu fum vulcanic, "piscine" de noroi si vulcani noroisi, toate parand a fierbe cu o energie nesecata. Namaskaro si-a castigat notorietatea mai ales datorita izvoarelor de noroi sulfuros, denumite solfatare, si a izvoarelor de abur, denumite furnale.
Desi cu greu se poate gasi un izvor de apa pura, potabila, in acest frumos sit geotermal islandez, frumusetea si coloritul mineralelor sfideaza orice comparatie. Dimensiunea gigantica a craterelor de noroi socheaza, iar parcare, cazare si masa pot fi gasite in cadrul amenajarilor din apropiatul Grytubakki. Un alt amanunt ce impresioneaza la Namaskaro este lipsa totala de vegetatie. Este o trasatura logica a locului, dar impresioneaza. Emisiile constante de fum si sulf au facut solul de aici steril si acid, nepotrivit intretinerii vreunei forme de flora sau fauna. Nu trebuie neglijat potentialul nociv al acestor substante nici asupra oamenilor. Se recomanda chiar protejarea fetei si a nasului cu o masca sau cu o esarfa si atentie sporita la mers. Ironic, daca ne gandim la numele sau "racoros", Islanda este una dintre cele mai active tari din punct de vedere vulcanic. Unul dintre cele mai puternice si intise evenimente vulcanice din istoria modenra, cea de-a 1783-a eruptie a sistemului vulcanic Laki a provocat moartea prin infometare a pana la 25% din populatia Islandei si a condus la pierderea celei mai mari parti din vietatile salbatice ale tarii.
 

Attachments

  • 04-1.jpg
    04-1.jpg
    47.2 KB · Views: 1
  • 04-2.jpg
    04-2.jpg
    60.6 KB · Views: 1
Povestea TVA spusa de chiar inventatorul ei. Inginer, baiat fin dealtfel6.7.2010


"Prin 1952-1953 am avut ocazia sa concept o reforma privind taxarea cifrei de afaceri pe care am botezat-o TVA. Propusa in Parlament de catre ministrul Finantelor, ea a fost respinsa. Cu toate ca eu nu eram adeptul taxarii productiei pentru ca sufoca in cele din urma investitiile, mi-am aparat pana la capat ideea si asa se face ca atunci cand Edgar Faure a ajuns ministru de Finante, a propus taxa mea pentru a fi introdusa in noua lege a Finantelor pentru 1954. Dupa mai multe negocieri politice (dl. Laniel, presedintele Consiliului avea nevoie de voturile RPF), TVA a trecut prin Parlament si a fost votata, dar nu fara peripetii.”


Asta declara Maurice Lauré, inventatorul TVA cu un an inainte de a muri. Omul a dat foarte putine interviuri, dar consultand arhivele oficiale, TVA a reusit sa treaca prin Parlament in urma unui troc politic ordinar, dupa ce fusese respinsa in repetate randuri.

Acuma cateva cuvinte despre Maurice-deschizatorul de TVA. Inginer, baiat fin dealtfel Maurice Lauré, nu era finantist. Era inginer. A lucrat la Posta, dar nu a rezistat multa vreme la Posta ca sa zic asa, plecand sa-si ia un serviciu “serios”. Inspector fiscal, adica. Era dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand lumea se uita la inspectorii fiscali cam cum se uita si astazi.

Pentru a respecta adevarul istoric, trebuie spus ca Maurcie-creier neobosit, inainte de a da lumii Taxa pe Valoarea Adaugata( numele ii apartine), a inventat si cateva turbine atipice, al caror proiect a fost respins de colegii sai, inginerii. Asa ca ajuns la 35 de ani si vazand ca ceva lipseste omenirii, a stat si a cumpanit o secunda. Omenirea nu avea TVA!, a observat el. Pfuai, sa fie TVA!, a spus si a fugit la ministrul de Finante de pe atunci sa ii spuna gandul lui cel frumos si bun.

Dar ministrul, om prost, nu l-a inteles. I-a respins propunerea, lucru care pe Maurice nu l-a demoralizat.

In vara lui 1954, cand americanii dadeau lumii rock`n roll-ul, Maurice dadea Frantei TVA-ul. Bun si ala, decat nimic.. Viata insa trece, iar Maurice e iarasi nemultumit. Pleaca de la Finante si se angajeaza ca sef la Societe Generale. De acolo, la un mare retailer. Dupa care, Maurice se duce de tot.

In 2000 (el a murit in 2001), ura sa i se aminteasca ce a inventat. Nu mai credea in taxa lui. Taxa lui Maurice a fost introdusa in 10 aprilie 1954 si era destinata marilor companii. In 6 ianuarie 1966, la propunerea presedintelui Valéry Giscard d’Estaing (pe atunci ministru al Finantelor) a inceput sa se aplice si in comertul cu amanuntul.

P-orma, i-au dat copy-paste una dupa alta, vreo 120 de alte tari.

http://hymerion.ro/2010



Insomnii, nervozitate si varcolaci. Miturile lunii pline

Ati patit vreodata sa nu dormiti bine intr-o noapte? Sa aveti insomnii, sa fiti nelinistiti fara motiv, sa aveti cosmaruri si sa nu stiti de ce? Si cand v-ati dus la geam, sa observati ca afara e luna plina? Cand ati observat fenomenul, v-ati linistit brusc si ati inteles ca nu e nimic in neregula cu voi, nu stresul e de vina pentru starea in care va aflati. Luna e cea care v-a starnit nelinistea interioara, fiind unul dintre cele mai puternice astre ceresti, prezent in povestile, superstitiile si miturile noastre, prezent in viata noastra de zi cu zi.

de Magor Csibi si Sebők Botond (foto)

Oare chiar are luna o putere atat de mare sau si e si asta doar un mit? Nu numai urban.

Faptul ca luna este cea care ii transforma pe cei mai nefericiti dintre noi in Omul Lup sau in Varcolac este binestiut. Cunoastem si imaginea clasica, cea cu conturul lunii pline in care se vede o baba calarind pe matura, sugerandu-ne ca si vrajitoarele ies cu o mult mai mare placere la aer cand e luna plina. Filmele de Halloween sunt asociate cu luna plina, iar in filmele horror clasice era un element indispensabil.

Miturile conturate in jurul lunii nu au aparut odata cu modernitatea. Multe popoare au incarcat luna plina de semnificatie, de la egipteni pana la chinezi, de la babylonieni pana la europeni si amerindieni. Pentru aceste popoare, luna era deseori obiectul veneratiei, iar aceasta semnificatie speciala a ajutat ca si azi luna sa aiba un rol important in traditia noastra. Astrul noptii se regaseste in superstitii, in povesti si poezii populare, s-au format mituri urbane in jurul ei.

Luna n-a pierdut foarte mult din semnificatie si importanta nici in epoca moderna. Aproape fiecare dintre noi stie macar un mit legat de acest subiect. Iar la fel de multi inca sunt convinsi ca fazele lunii afecteaza sanatatea, comportamentul sau dispozitia.

Nici marketingul n-a lasat acest subiect neexploatat, oferindu-ne, la o cautare simpla pe orice motor de cautare online, nenumarate produse ce subliniaza efectele benefice ale fazelor lunare sau care ne protejeaza de efectele lor negative. Gasim carti, bijuterii, talismane si multe alte lucruri care pot atrage putin profit. In cateva tari se organizeaza petreceri de luna plina, un loc celebru pentru asta fiind Thailanda. Iar la o petrecere de acest gen ai intodeauna o scuza buna dimineata pentru orice ai fi facut seara: Luna.

In literatura moderna anglo-saxona exista teoria pseudo-stintiifica “The Transylvanian effect”, care ne spune ca fazele lunii ne infuenteaza in mod direct comportamentul. Unii cercetatori au incercat sa dovedeasca ca pe timp de luna plina cresc infractiunile, altii ca ne imbolnavim mai usor, suferim mai puternic de afectiuni sau ca ne face mai fertili.

Aici intervine si corelarea fazelor lunii cu ciclul menstrual, avand in vedere ca fazele lunii si ciclul menstrual se repeta la 28 de zile.

Chiar daca multe legende au fost desfiintate destul de usor, miturile au evoluat si au devenit din ce in ce mai credibile. De exemplu, mitul varcolacului atat de popualar in Evul Mediu a cam disparut, fiind mentionat ultima data intre 1764 si 1767 in Franta, unde Bestia din Gevaudan a omorat, conform diferitelor surse, intre 80 si 133 de oameni. Insa chiar daca la acea vreme oamenii credeau ca e vorba de varcolac, se pare ca pana la urma au fost doar lupi. Acest caz a fost preluat de cateva ori in diferite abordari cinematografice. Azi, varcolacul e o specie extincta, existand doar in filmele Hollywoodiene si in jocurile de calculator.

Dar au ramas multe alte mituri lunare.

Imi aduc aminte ca, acum cativa ani, intr-o noapte, nu puteam sa adorm nicicum. Eram nelinistit, nu-mi gaseam locul si nici rabdare sa citesc. Am inceput sa vorbesc la telefon in speranta ca ma voi linisti si, culmea, persoana de la celalalt capat al firului avea aceelasi probleme. Insa ea stia si cauza ei: era luna plina. Asa ca m-am simtit deodata mai bine si mi-am dat seama ca de fapt nu eu sunt stresat ca tocmai m-am mutat intr-un alt oras, ci luna plina ma da peste cap. Si cu aceasta noua informatie am adormit intr-o ora. Ca sa aflu a doua zi ca erau inca doua zile pana la luna plina.

Eu de atunci nu mai cred in luna plina. Probabil si din cauza ca nici macar la faimoasa petrecere de Full-Moon din Tailanda nu m-a cuprins o stare de extaz. Dar poate ca numai eu sunt imun.

Majoritatea medicilor naturisti, de exemplu, accepta teoria conform careia legatura gravitationala dintre Luna si Pamant ne influenteaza organismul, dar si psihicul. Aurica Borcea, un medic naturist din Brasov, e de parere ca energiile lunii se multiplica cand este luna plina si au un efect asupra corpului nostru asemanator cu cel avut asupra oceanelor. Din aceasta cauza, nu este recomandat sa programam interventii chirurgicale in aceasta perioada, pentru ca sangerarea e mai puternica. In ceea ce priveste comportamentul din aceasta perioada, oamenii sunt mai expusi la tulburari comportamentale, mai ales cei care sunt predispusi la asa ceva, pentru ca luna plina este un factor extern pe care nu il putem controla. Insa nu exista numai efecte negative, ne spune medicul naturist. Gratie intensitatii energetice, este recomandat sa ne apucam de lucruri noi in perioada asta, de exemplu sa ne pregatim pentru un examen.

Astrologul Mariana Cojocaru e si ea de parere ca luna ne poate influenta. Insa nu pe toti in egala masura. Exista persoane care reactioneaza la luna plina, altii la luna noua, spune ea, in functie de faza lunara in care ne-am nascut. De asemenea, continua astrologul, exista persoane „lunariene”, cele afectate de luna, si „solariene”, afectate doar de soare, care nu reactioneaza la luna. In viziunea Marianei Cojocaru, femeile sunt mai degraba guvernate de luna, insa barbatul rac este 100% afectat. La capitolul posibile efecte ale lunii, ea ne vorbeste de nervozitate, insomnii, amplificarea sentimentelor, iritabilitate, cresterea circulatiei periferice etc.

Anda Pacurar, psiholog, a fost insa mai rezervata in ceea ce priveste efectele lunii pline. Ea ne-a spus ca a auzit de acest mit, a auzit ca ar exista efecte ale lunii asupra comportamentului uman, dar ca in experienta ei nu a avut de-a face cu asa ceva. Nu a avut inca pacienti care sa se planga de luna plina, ci mai degraba de conditiile meteo, insa, din moment ce tine mai degraba de un domeniu mistic, probabil ca oamenii care cred ca sunt influentati de acest fenomen se duc mai degraba la astrolog sau la parapsiholog decat la un psiholog.

Verificand aceste mituri, mai departe, am gasit doua materiale ample in publicatii prestigioase precum National Geogrephic si Livescience. Amandoua sintezele ii dau dreptate Andrei Pacurar, spunand ca aceste mituri sunt mai degraba legende decat realitati.

National Geographic citeaza tot un psiholog de la University of Washington care ne spune ca, “daca se intampla ceva neobisnuit cand e luna plina, oamenii tind sa dea cina pe luna”. Insa psihologul ne atrage atentia sa facem diferenta intre corelatie si cauzalitate. Adica, daca observam o legatura intre un fenomen si luna plina, asta nu inseamna neaparat ca luna rerezinta si cauza acestuia. De vina sunt jurnalistii, spune el, pentru ca acestia cauta intodeauna stiri senzationale sau interesante si deseori ignora faptele si studiile pentru a mediatiza anecdotele politistilor sau infirmierelor.


Livescience analizeaza in amanunt miturile si ne face si un sumar al celor mai relevante studii din acest domeniu. Iar aceste studii ne arata ca nu exista o corelatie intre luna plina si presupusele sale efecte.

Luandu-le punctual, aflam urmatoarele:

- Nu exista sangerare mai abundenta si doctorii nu rateaza intr-o mai mare masura interventiile chirurgicale in aceasta perioada. Cel putin asa spune un studiu din octombrie 2009, publicat in Jurnalul de Anesteologie;

- Datele privind vizitele la psihiatru ne indica acelasi lucru. Nu exista diferenta statistica intre urgentele psihiatrice in timpul lunii pline;

- Animalele pot fi mai agresive, desi studiile nu sunt concludente. Mai multe studii din Marea Britanie au gasit o corelatie intre cresterea atacurilor cainilor si luna plina, insa un altul din Australia ne arata exact invers. Poate e totusi mai bine sa evitam cainii vagabonzi in noptile cu luna plina :)

- Jurnalul de Tulburari Comportamentale a publicat in 1999 un studiu in care cercetatorii spun ca nu exista nici o cercetare relevanta care sa ne arate efectele lunii pline asupra tulburarilor de somn.

In concluzie, putem spune ca luna plina este in continuare bine inradacinata in credinta urbana. De multe ori dam vine pe ea, chiar daca, de fapt, asa ne calmam doar pe noi insine. Iar miturile sunt atat de inradacinate, incat aproape ne asteptam sa se intample ceva neobisnuit cand e luna plina. Asa poate ca si medicii supertitiosi au mana mai putin stabila, iar oamenii creduli se culca cu o anxietate mai mare. Insa ce stim pana acum este ca luna plina a avut cele mai mari efecte asupra oamenilor cand inca nu exista iluminat publica, geamuri sau perdele. Noaptea luminoasa ii deranja pe unii, iar de aici putea sa se nasca cu usurinta credinta cu agitatia si insomniile. Probabil ca si pentru hoti a fost mai usor sa-si faca de cap cand aveau lumina mai puternica noaptea.

Insa lumea s-a schimbat. Putem sa stingem lumina, sa tragem draperiile si sa mergem la somn. Putem chiar sa dam vina pe luna plina daca asta ne calmeaza. Insa sa nu ne asteptam sa apara vreun varcolac, vrajitoare sau caine turbat la geam. Iar in cazul unei insomnii, intodeuna putem latra la luna pana cand ne rapesc oboseala si somnul salvator.

http://think.hotnews.ro/insomn
 
Back
Top