Azi e 4 iulie, ziua Americii.
Am gasit un articol interesant despre America si istoria ei. E cam lung, da merita citit.
America, jandarmul planetar
,,Noi, poporul Statelor Unite, în scopul de a forma o uniune mai perfectă, de a statornici justiţia, de a asigura liniştea internă, de a ne îngriji de apărarea comună, a promova bunăstarea generală şi a garanta binefacerile libertăţii nouă înşine şi urmaşilor noştri, dispunem şi statornicim această constituţie pentru Statele Unite, care constă dintr-un Senat şi o Cameră a Reprezentanţilor...
Cu puterea executivă e investit preşedintele Statelor Unite ale Americii. El va îndeplini această funcţie timp de patru ani...El va prezenta, din timp, Congresului o informare despre starea Uniunii“( Constituţia S.U.A. elaborată şi ratificată în perioada 25 mai 1787-26 iulie 1788 )
Scurt istoric
Primii oameni care au ajuns pe teritoriul Americii de Nord au fost vînătorii din Asia care se mişcau de-a lungul mărilor Siberiei în urmărirea prăzii trecînd prin pasurile care uneau aceste continente acum 30-40.000 de ani. Odată ajunşi în Alaska ei au avut totuşi nevoie de milenii ca să ajungă pe teritoriul actual al S.U.A. Locuitorii antici ai Americii de Nord aveau aşezăminte atît acolo cît şi pe toată suprafaţa Americii de Sud. În aceeaşi perioadă au început să moară mamuţii iar locul lor a fost luat de bizoni care au devenit sursa principală de hrană şi piei pentru americanii de Nord. Exemplul a fost dat de indienii care locuiau pe teritoriul central al Mexicului zilelor noastre, care creşteau porumb, dovleci şi fasole încă cu 8 milenii î. Hr. Tradiţia şi cultura indienilor erau diverse, fapt argumentat şi de spaţiul larg pe care s-au răspîndit. Viaţa indienilor se desfăşura în general în interiorul clanului, iar copiii lor aveau mai multe libertăţi decît copiii europenilor din timpurile date. Primii europeni care au ajuns în America de Nord au fost vikingii islandezi conduşi de Leif Erikson în anul 1000. În anul 1492 italianul Cristofor Columb sub steagul Coroanei Spaniei a debarcat pe una din insulele Bahamas dar nu a avut ocazia să ajungă pe partea continentală a Statelor Unite. În 40 de ani aventurierii spanioli au reuşit să formeze în America centrală şi America de Nord un vast imperiu. În 1513 un grup de spanioli conduşi de Juan Ponce Leon a debarcat pe litoralul Floridei în apropiere de actualul oraş San-Augustin. La începutul sec. XVII asistăm la o afluenţă de emigranţi europeni spre America de Nord. Numeroase grupuri particulare finanţau emigrarea pe baza profitului. Prima colonie engleză a fost înfiinţată în 1607 în Jamestown-statul Virginia. Iniţial, coloniştii veneau în Noua Anglie, cît şi în unele colinii de nord şi de sud. În 1620 pe vasul ,,May-flower“ au sosit pelegrinii care au înfiinţat în statul Massachussets oraşul Plymouth. În 1681 William Penn a achiziţionat un teritoriu vast care a devenit cunoscut sub numele de Pennsylvania. Pentru a o popula Penn atrăgea imigranţii inclusiv foarte mulţi sectanţi religioşi cum ar fi quakerii, menoniţii, amoniţii, baptiştii etc. În 1683 în Pensylvania a fost înfiinţată prima comunitate nemţească. În 1733, pe coasta Atlanticului existau deja 13 colonii engleze. În mare parte, emigranţii îşi părăseau patria pentru a evita represaliile politice şi religioase la care erau supuşi în patria lor. Majoritatea dintre ei erau englezi, suedezi, nemţi, francezi, spanioli, italieni şi portughezi. În anul 1763 drumurile Angliei şi ale Americii au început să se despartă vizibil. În 1763 o dată cu războiul de 7 ani, războiul francez şi cel indian, Anglia a obţinut teritorii la est de Mississippi. Coloniile, care deja aveau o independenţă considerabilă, cereau şi mai multă independenţă. Ele au atins o creştere economică şi culturală enormă şi aveau deja o experienţă bogată de autocontrol. Conducerea imperială a început o nouă politică financiară. Coliniştii se împotriveau noilor impozite şi reglementări impuse de Anglia cum erau ,,legea zahărului“, ,,legea mărcilor“, ,,legea măsurilor contravenţionale“ etc. Pe data de 23 august 1775 regele George al III-lea a emis un manifest prin care coloniile erau considerate revoluţionare. Pe 4 iulie 1776 Congresul Continental a adoptat ,,Declaraţia de Independenţă“. Conflictul armat dintre Anglia şi America a continuat pînă în 1783. Regularizarea paşnică, cunoscută sub numele de Acordul de la Paris, a recunoscut independenţa, libertatea şi suveranitatea celor 13 foste colonii, actuale state, cărora Marea Britanie le-a cedat teritoriul de la est de Mississippi, între Canada şi Florida. Succesul Războiului de Independenţă le-a permis americanilor să confere o formă juridică propiilor idealuri. Pe 10 mai 1776 Congresul a adoptat rezoluţia prin care coloniilor li se recomanda să formeze noi guverne. Războiul civil dintre nord şi sud a pus capăt robiei şi a demonstrat că America este un stat unitar. În decembrie 1865 Congresul a ratificat a 13-a corecţie în Constituţia S.U.A. care abroga robia.
Este America un Imperiu?
Deşi are o istorie tînără, iar tradiţia nu este una milenară, S.U.A a devenit într-un timp relativ scurt o superputere de care a trebuit să se ţină cont pe scena socio-politică şi economică a lumii. Astăzi America este supranumită ,,Jandarmul lumii“ dar întrebarea se pune în ce sens? America este un factor de echilibru pe plan mondial sau doar acolo unde îi dictează interesul? Opiniile sînt pro şi contra în acest sens iar subiectul încă nu este epuizat de către analiştii politici. Nu putem spune că Amercica este sau a fost vreodată un imperiu în sensul strict al cuvîntului. Dar există un anumit sens în care putem spune că America domină în plan politic şi economic iar acesta este tot un fel de imperialism; mai silenţios, ascuns sub sloganul ,,drepturilor omului“, a dreptului la opinie. Statuia Libertăţii este simbolul Americii pe care teroriştii arabi n-au reuşit s-o dărîme la 11 septembrie 2001. În ceea ce priveşte imperialismul american, el s-a manifestat în primul rînd ca mod de viaţă preluat şi adaptat de majoritatea statelor lumii. Coca-Cola, celebra gumă de mestecat, Jazz-ul pornit din sînul burgheziei de culoare, rock-n-roll-ul şi moda sa preluată de către tinerii rebeli din lumea întreagă, tinerii hippioţi care manifestau prin muzică împotriva războiului din Wietnam-aceste lucruri au avut repercursiuni în schimbarea mentalităţilor tradiţionaliste, burgheze. Aşa-zisa ,,Revoluţie sexuală“ a pornit tot dinspre America. Să nu uităm episodul Woodstock, moment decisiv în istoria muzicală şi culturală cînd tinerii veniţi să-i asculte pe Janis Joplin, Santana, Jimy Hendrix, Jimmy Morrison etc. au hotărît să renunţe la vechile tabuuri de modă veche. Prin asta se afirmă dominaţia Americii din zilele noastre: în plan cultural şi comercial. Acest proces a început prin colonizarea de modă veche apoi aplicarea unei reţele de baze militare pe plan internaţional. Americanii nu s-au considerat niciodată nişte imperialişti ci doar binefăcători care au introdus telegraful şi căile ferate într-un teritoriu practic pustiu. Această atitudine contiună să o menţină şi în ziua de astăzi. De fapt Donald Rumsfeld răspunde la întrebarea pusă de reporterul televiziunii arabe al-Jazeera pe data de 28 aprilie 2003: Noi nu dorim imperii, noi nu sîntem imperialişti. Niciodată n-am fost. Mă şi mir cum de îmi puteţi pune o asemenea întrebare“.
Mesianismul american
America are despre sine o părere originală: ea este o naţiune universală în care se pot regăsi toţi cei oprimaţi în ţările lor; acolo au loc toate tradiţiile într-un mod cît se poate de armonios. Ca şi evreii antici, americanii se consideră un popor ales, mesianic. ,,Vom continua să creăm ceea ce omenirea numeşte un imperiu, dar în acelaşi timp vom continua să credem foarte sincer că acesta nu este un imperiu, fiindcă noi nu ne simţim aşa cum ne imaginăm că ar trebui să se simtă nişte imperialişti“ spunea Walter Lippman în anul 1927. ,,Stă în puterea noastră să reclădim lumea“ susţinea Thomas Paine în anul 1776, iar Albert Beveridge exclama la 1900: ,,Dumnezeu ne-a făcut cei mai buni organizatori ai lumii...El a desemnat poporul american drept naţiunea Sa aleasă pentru a conduce această regenerare a lumii. Aceasta este misiunea divină a Americii“.
Imperialismul Americii
În timpul secolului al XIX-lea teritoriul Statelor Unite a crescut de aproape patru ori în cadrul unui proces de expansiune ce a inclus mai întîi impunerea dominaţiei S.U.A în America de Nord, imperiul neoficial din America Latină şi Asia şi imperiul colonial de peste mări. Acest proces a fost impulsionat de o creştere spectaculoasă atît din punct de vedere economic cît şi demografic. Expansiunea imperială a depins într-o mare măsură de abilitatea de a depăşi tendinţele de fărîmiţare prin coerciţie, de construirea unei reţele unitare de transport şi comunicaţii, de o ideologie coerentă şi de un cadru cultural propice.
Strategia de cucerire
A fost simplă şi practică: folosul tras din rivalităţile între imperii; necesităţile financiare urgente ale puterilor europene-accentul va fi pus pe cumpărarea unei mari suprafeţe de pămînt. De exemplu, în anul 1803 S.U.A a cumpărat Louisiana de la Franţa pentru suma de 15 milioane de dolari iar în 1867 şi-a însuşit şi Alaska în schimbul a 7,2 milioane de dolari plătiţi Rusiei. Aceste acţiuni financiare au dublat suprafaţa S.U.A de două ori. Teritoriile acestea erau populate de o multitudine de civilizaţii amerindiene a căror influenţă şi putere demografică a scăzut sub presiunea constantă a expansiunii euro-americane. Controlul guvernului S.U.A asupra acestor regiuni s-a bazat pe o abordare tridimensională: negociere, război deschis şi politici de asimilare. Washingtonul a negociat de sute de ori transferuri de pămînturi de la amerindieni către guvernul central. Începînd cu anul 1830 guvernul federal a subminat tot mai mult existenţa triburilor indigene ca naţiuni independente. Strămutarea tribului Cherokee şi bătălia legală care a urmat, dusă în faţa Curţii Supreme, în privinţa statutului indienilor, a dat semnalul unei degradări pas cu pas a prestigiului nativilor care, din naţiuni suverane, au ajuns ,,tutelaţi ai Statelor Unite“. Indienii au fost înfrînţi cu timpul în urma unor expediţii militare şi îngrădiţi în rezervaţii. Din nefericire au urmat numeroase tentative de eradicare a oricărei urme de cultură indiană, educaţia fiind pusă în serviciul imperiului. Migraţia forţată a indienilor Cherokee de la est de Mississippi pe teritoriul actual al statului Oklahoma, în 1838, a apăsat greu asupra conştiinţei americanilor. Există în acest sens o lucrare a lui William Lindneux numită ,,Calea lacrimilor“ ce sintetizează tragedia care bîntuie şi astăzi America. Poate că atacurile de la World Trade Center care au aruncat America în pragul tragediei este o conştientizare din partea lui Dumnezeu a ceea ce au făcut străbunicii americanilor prin masacrarea pieilor roşii.
Cucerirea unei părţi din Mexic
În anul 1846 Statele Unite au declanşat războiul împotriva Mexicului. O mare parte din Nordul acestei ţări a fost cucerită. Guvernul american s-a opus însă cuceririi întregii ţări pe criterii rasiale-aparatul de stat considera includerea mexicanilor ca fiind dăunătoare organismului politic american. Tratatul de la Guadalupe Hidalgo din anul 1848 care marca sfîrşitul războiului aloca Statelor Unite 1.300.000 de km. pătraţi: actualele state California, New Mexico, Arizona, Utah, şi Nevada, ca şi părţi din Colorado şi Wyoming. Guvernul mexican a fost compensat pentru aceste pierderi cu suma de 15 milioane dolari. Bogata suprafaţă agricolă, vastele rezerve de materiale prime, inovaţiile tehnologice pentru valorificarea acestor resurse-căile ferate, motoarele cu aburi, echipamentul minier-absenţa ameninţărilor externe semnificative şi fluxul de capital de investiţii intern şi extern vor propulsa S.U.A spre hegemonia globală.
Imperiul transcontinental
,,Crearea şi dezvoltarea unui imperiu transcontinental a depins de asemenea şi de abilitatea naţiunii de a para provocările şi tendinţele de dezagregare. Cea mai serioasă ameninţare a fost tentativa de secesiune a Confederaţiei-ameninţare depăşită doar în urma unui lung şi sîngeros război. După 1865, Sudul a fost reintegrat în cadrul naţiunii ca o provincie subordonată, oficial şi neoficial, situaţie ce a durat mai bine de două decenii. Sciziunea survenită între Nord şi Sud n-a fost singura divizare periculoasă: coasta estică şi Vestul American erau practic două naţiuni distincte. ,,Fărădelegea“ care domnea în ,,Vestul Sălbatic“, imortalizată în nenumărate filme, a fost o provocare pentru centrul imperial atîta vreme cît aceste teritorii n-au fost constituite şi integrate în sistemul federal. Interesele capitalului în dezvoltarea căilor de comerţ, a potenţialului agricol şi a poziţiilor strategice erau frecvent puse la încercare şi cavaleria S.U.A a devenit simbol al supunerii prin forţă a localnicilor, menţinînd teritoriile într-o stare de supunere cvasicolonială“ (Frank Schumacher ). Vestul a fost integrat cu timpul în Confederaţia printr-un ambiţios plan de extindere a căilor ferate care a făcut expediţiile militare şi comunicarea mai eficiente. La începutul secolului al XIX-lea o ştire ajungea de pe coasta de est la graniţele ei de vest în doar 25 de zile. La sfîrşitul acestui secol ştirile erau trimise aproape instantaneu prin noi mijloace media-telefonul, telegraful şi comunicaţiile fără fir. În jurul anului 1900 funcţionau deja aproape un milion de telefoane (1 la 60 de locuitori) şi tot atunci a început să fie folosită utilizarea experimentală a comunicaţiilor radio. America deschidea drumul unei noi ere în tehnologia comunicaţiilor.
Expansiunea militară şi comercială
Americanii, atît politicienii cît şi oamenii de rînd, au fost atraşi de mitul care plasa America precum o naţiune mîntuitoare cu un rol misionar pe care Dumnezeu i-a hărăzit-o. America se privea ca o naţiune universală totodată. Părinţii fondatori ai Statelor Unite precum Alexander Hamilton, James Madison, Benjamin Franklin, Thomas Jefferson, James Monroe şi John Quincy Adams susţineau că un teritoriu extins şi un guvern republican erau chestiuni compatibile şi necesare în acelaşi timp spre deosebire de Montesquieu şi alţii care au susţinut mereu că republicile nu se pot extinde prin cucerire şi se aşteptau la imitarea cu succes a sistemului lor constituţional. America a fost însă originală şi a făcut mereu excepţie de la regulă. Recomandarea expansiunii a avut şi un rol defensiv: stăvilirea unor implicări ale puterilor europene în America de Nord astfel încît făurirea imperiului a devenit o măsură anticolonială împotriva influenţelor coloniale ale lumii vechi. De-a lungul secolului al XIX-lea americanii au considerat Oceanul Pacific, continentul asiatic şi bazinul Caraibelor drept ,,sfere“ naturale de interes comercial şi strategic. Totuşi ei au preferat mai curînd metodele imperiului neoficial, cu instrumente mergînd de la penetrarea comercială şi expediţiile militare punitive la reforma misionară şi modernizarea educaţională. America a făcut din comerţ un fel de coloană a 5-a pentru a-şi lărgi sfera de influenţă în Asia. În 1858 Washingtonul a reuşit să aibă acces la cinci porturi majore în urma unui tratat şi în acelaşi timp afirmarea unor drepturi extrateritoriale. Prin pătrunderea comercială a fost folosită în acelaşi timp şi utilizarea ocazională a unor corpuri expediţionare. După Japonia, Washingtonul şi-a îndreptat privirile asupra Chinei ca principală piaţă de desfacere comercială şi zonă de influenţă. Prin tratatul de la Wanghia din 1844 se garanta S.U.A statutul naţiunii celei mai favorizate astfel încît celelalte forţe imperialiste europene nu puteau ameninţa accesul direct al S.U.A. În timpul răscoalei boxerilor S.U.A a ajutat forţele expediţionare europene s-o înăbuşe. O altă formă de penetrare a Chinei a constituit-o misionarismul creştin. În anul 1925 numărul misionarilor creştini crescuse la 5000. Guvernul american a sprijinit logistic şi financiar fundaţiile creştine care activau în Asia. Pe lîngă toate acestea America şi-a creat un imperiu peninsular neoficial avînd Hawaii drept centru. În anul 1898 acest imperiu neoficial va dobîndi statut oficial prin anexarea întregului arhipelag.
Bazinul Caraibelor
În această zonă Statele Unite au stopat influenţa europeană printr-o hegemonie comercială foarte activă. În acelaşi timp penetrarea culturală a fost sprijinită de intervenţia armată acolo unde era necesar. Corpul puşcaşilor marini a fost forţa de elită care intervenea la ordinul guvernului american în Cuba, Haiti, Republica Dominicană, Panama, Nicaragua, , Honduras şi El Salvador. Interesele de afaceri ale americanilor au dominat vreme îndelungată Cuba. În anul 1925 suma investită de ei aici se ridica la la un miliard şi jumătate de dolari. După ce S.U.A a ieşit victorioasă din războiul hispano-american din 1898 Cuba a fost plasată sub guvernarea militară a S.U.A. Prin amendamentul Platt la constituţia cubaneză din 1903 Washingtonul îşi asigura dreptul de intervenţie pe insulă precum şi baza navală de la Guantanamo. Americanii au intervenit în mod repetat în Cuba, deseori la instigarea unor facţiuni rivale. Între 1906-1909 au instaurat o ocupaţie militară. S.U.A şi-au creat un stat marionetă în cea mai nordică provincie a Columbiei-Panama. Independenţa noului stat a fost conferită de o rebeliune sprijinită de guvernul american. Noua ţară, plină de recunoştinţă a garantat dreptul americanilor de a interveni nemijlocit acolo oferind şi regiunea de canal. În august 1914 a fost finalizat canalul Panama care a devenit un punct strategic în bazinul Caraibelor. Acest canal a definitivat integrarea imperiului transcontinental legînd coastele Pacificului de cele ale Atlanticului şi a confirmat în acelaşi timp poziţia superioară a Americii în cadrul unui nou set de rute de transport şi comunicaţie între est şi vest. Prin victoria în războiul hispano-american S.U.A a dobîndit un imperiu colonial în Caraibe şi Oceanul Pacific. Filipine, Guam, Puerto Rico şi Hawaii au devenit colonii iar Cuba şi Panama protectoare de facto. Deşi imperiul colonial american era redus ca suprafaţă faţă de posesiunile europene el a reprezentat o trambulină pentru cucerirea pieţelor străine şi asigurarea strategică a intereselor americane. În Filipine a avut loc unul dintre cele mai sîngeroase şi costisitoare războaie din întreaga istorie menit să zdrobească mişcarea de independenţă indigenă. În acest conflict au pierit 5000 de soldaţi americani şi 750.000 de filipinezi. Luptele au fost însoţite de un program extins de pacificare bazat pe inginerie socială. Unul dintre cei mai virulenţi critici ai politicii imperiale dusă de guvernul american a fost renumitul scriitor Mark Twain care era şi un membru marcant al Ligii Anti-Imperialiste. El sugera înlocuirea drapelului american astfel: dungi negre în locul celor albe şi un craniu în locul stelelor.
Propaganda imperială
A fost sprijinită de o avalanşă a scrierilor de călătorie, a numeroase poeme şi romane care integrau noile posesiuni într-un cadru conceptual pentru a celebra o tradiţie naţională a expansiunii. Propaganda de expansiune a fost întărită prin expoziţii universale ce sugerau ,,universul simbolic“. Între 1853-1916 S.U.A au găzduit 19 expoziţii cu participare internaţională dintre care 5 expoziţii universale majore. Aceste lucruri au au asigurat o încredere în forţa propriului imperiu şi au oferit o sinteză a aspiraţiilor istoriei S.U.A de la întemeiere pînă la începutul secolului XX.
Ascensiunea Americii (1914-1945)
,,Bazele conceptuale pentru ascensiunea S.U.A la nivelul de hegemonie globală au fost o combinaţie între idealizarea durabilă a tradiţiilor unicităţii americane, ideologia misionară şi internaţionalismul comercial. Dar niciun pachet de iniţiative nu s-a dovedit mai stabil şi mai puternic decît internaţionalismul democratic trasat de preşedintele Woodrow Wilson în ajunul primului război mondial. Nucleul acestei concepţii era credinţa că interacţiunea paşnică dintre statele democratice, interdependenţa prin liberul schimb şi un sistem de securitate colectivă vor asigura stabilitatea internaţională şi securitatea Statelor Unite. ...În vreme ce administraţia lui Theodore Roosevelt şi imperialiştii progresişti îşi manifestaseră optimismul faţă de influenţa civilizatoare şi disciplinară a imperiilor coloniale, partizanii lui Woodrow Wilson le-au considerat inerent distructive“ (Frank Schumacher: S.U.A: Imperiul ca mod de viaţă?“) Cu toate acestea în perioada interbelică S.U.A şi-au extins participarea locală în unele posesiuni coloniale şi au înăsprit controlul asupra altora. În 1939 imperiul colonial american cuprindea 323.750 Km. pătraţi avînd o populaţie mai bine de 15 milioane de supuşi colonizaţi. ,,Deşi Hawaii era un teritoriu încorporat şi populaţia sa beneficia de cetăţenia americană, el a rămas, politic şi economic, într-o stare de dependenţă colonială. În privinţa Filipinelor, S.U.A a declarat în repetate rîmduri că regimul lor colonial reprezenta doar o pregătire temporară pentru autoguvernarea exercitată de filipinezi. Declaraţia de independenţă a Filipinelor, din 1934 (Legea Tydings-McDuffy) a creat un statut de commonwealth pentru insule, propunînd declararea independenţei în anul 1945. În Puerto Rico, care avea statut de teritoriu ,,organizat dar nu încorporat“, localnicilor li s-a garantat cetăţenia americană în 1917 şi dreptul de vot s-a extins în 1929. Însă în anii '30, dominaţia colonială americană s-a înăsprit, ca ripostă a numeroaselor greve şi a mişcării de independenţă în plină dezvoltare pe insulă. În Guam şi Samoa, Marina americană a continuat să urmeze modelul deja stabilit al imperiului neoficial şi a apelat constant la uriaşa diferenţă de forţă faţă de vecinii sudici pentru a-şi asigura controlul politic şi a înfăptui penetrarea economică şi culturală. Washingtonul a intervenit frecvent pentru restabilirea ordinii, a proteja investiţiile şi a aduna datoriile, urmînd raţionamentul exprimat de Theodore Roosevelt în 1904, în privinţa imperiului neoficial: ,,Tot ceea ce dorim este să vedem că în ţările vecine domneşte stabilitatea, ordinea şi prosperitatea. Orice ţară al cărui popor se conduce bine poate conta pe prietenia noastră sinceră...dacă menţine ordinea îşi respectă obligaţiile, nu are de ce să se teamă de vreo interferenţă din partea Statelor Unite. Dar faptele brutale sau neputinţa ce duce la pierderea legăturilor cu societatea civilizată poate necesita, în cele din urmă, intervenţia unei naţiuni civilizate şi...Statele Unite nu poate ignora această datorie“ (Frank Schumacher, idem. ) Se vede iar concepţia conform căreia Dumnezeu a lăsat în mîinile americanilor misiunea de a civiliza lumea chiar şi prin acţiuni coercitive dacă este nevoie, la fel cum s-a petrecut cu Regii Vechiului Testament. Puşcaşii marini au devenit o prezenţă comună în multe state din bazinul Caraibelor. În Haiti şi Nicaragua recurgerea la forţa navală pe termen scurt s-a transformat într-o ocupaţie militară de durată: Haiti (1915-1943) şi Nicaragua (1912-1933). La jumătatea anilor '30 Statele Unite au lansat o nouă abordare cunoscută ca ,,politica bunei vecinătăţi“-acest plan punea accentul pe spiritul de cooperare al panamericanismului şi a înlocuit treptat politica agresivă cu metode mai subtile de dobîndire a alianţelor în lumea latino-americană.
SUA au finanţat al doilea război mondial
În timpul primului război mondial Statele Unite au ajuns prima forţă financiară şi cel mai important creditor-devenind astfel principalul susţinător al globalizării în locul Marii Britanii. Întărirea Americii au catapultat S.U.A pe scena principală a economiei mondiale astfel că în ajunul crizei economice izbucnite în 1929, S.U.A era primul motor al economiei mondiale ce asigura două cincimi din producţia industrială globală şi 16% din comerţ. Mai întîi America a destrămat monopolul britanic asupra sistemelor de cabluri transoceanice. Americanii au fost convinşi de importanţa fundamentală a puterii comunicaţiilor în relaţiile internaţionale. S.U.A nu s-a mulţumit doar cu înlocuirea Marii Britanii în domeniul comunicaţiilor prin cablu: ea a promovat o nouă reţea, apelînd la tehnologia comunicării wireless şi radio. Compania RCA şi-a extins rapid imperiul radio în plină afirmare şi în anii '30, staţiile de radio americane au ajuns să fie ascultate în America Latină şi să se impună în Arica şi de-a lungul coastelor pacifice. Acest nou tip de expansionism a fost sprijinit de o acerbă activitate culturală. ,,Activităţile desfăşurate mai ales de Comitetul Creel în perioada războiului au impulsionat ascensiunea Hollywoodului, în proiectul vizînd crearea unui imperiu mondial de divertisment în anii interbelici. Puterea comercială şi exporturile culturale au mers mînă în mînă, iar pînă la finele anilor 20, Kodak fabrica 75% dintre filmele realizate în întreaga lume, ITT monopolizase producţia de echipamente de sunet, iar companiile americane deţineau peste jumătate dintre marile case de producţie cinematografică a lumii“ (Frank Schumacher, ibid.). Filmele americane au împînzit întreaga lume cu modelul de viaţă american care a început să fie imitat de către societatea occidentală. De fapt după cel de-al II-lea război mondial rock-n-rollul şi pop-ul au fost asimilate de cultura muzicală occidentală. În scurt timp trupele britanice au început să le facă o serioasă concurenţă celor americane. Cel mai elocvent exemplu îl constituie ,,Beatles“ care au grăbit ,,căderea“ mitului Elvis. După intervenţia Statelor Unite pentru a doua oară într-o conflagraţie mondială, după atacul japonez de la Pearl Harbor-victoria din 1945 a finalizat transferul de putere, de la ,, Pax Britannica“ la o Americă globală.
Imperiul Lumină, 1945-zilele noastre
În anul 1945, Statele Unite s-au bucurat de un moment de supremaţie militară şi economică indiscutabilă. Germania şi Japonia fuseseră înfrînte, China angajată într-un război civil în timp ce Marea Britanie şi Franţa au fost reduse la statutul de puteri secundare. Peste 7 milioane de soldaţi americani erau cantonaţi peste mări, aviaţia S.U.A controla spaţiul aerian planetar şi America deţinea monopolul nuclear, în vreme ce flota ei, compusă din 1200 de nave mari de război, patrula pe întinsul oceanelor. S.U.A era singura mare putere care a putut profita din plin de război în timp ce Aliaţii şi-au epuizat resursele economice. Washingtonul controla două treimi din rezervele de aur ale omenirii, producea 60 % din toate bunurile industriale şi era cea mai importantă naţiune exportatoare de pe glob. Însă la orizont se întrevedea un duşman redutabil: ,,misterioasa Uniune Sovietică“-continuatoarea imperialismului rus. Rusia nu a uitat amestecul american în timpul războiului civil ce a măcinat-o după 1918. Acest lucru a fost trecut cu vederea de către ruşi doar temporar şi asta ca urmare a alianţei încheiate în timpul celui de-al II-lea război mondial. Politica americană post-belică a fost orientată spre stoparea U.R.S.S şi din această cauză avea nevoie de o susţinere economică realizată prin planul Marshall. În aprilie 1949, la iniţiativa S.U.A a fost creată Organizaţia Nord-Atlantică (NATO). O atribuţie a NATO este controlul înarmărilor. S.U.A au răspuns solicitărilor din Asia. Războiul din Coreea a dus la un conflict armat între S.U.A şi China. În octombrie 1962 tînărul preşedinte Kennedy s-a confruntat cu cea mai acută problemă a Războiului Rece: criza din Cuba. După cîteva zile încordate însă U.R.S.S a cedat. Rivalităţile dintre S.U.A şi U.R.S.S nu s-au soldat doar în plan militar. În anul 1957 U.R.S.S a lansat primul satelit denumit ,,Sputnic“ începînd întrecerea explorării cosmosului între cele două superputeri. În anul 1961 Iuri Gagarin devine primul om ce a ieşit în cosmos. Drept răspuns Kennedy a promis că nu vor trece 10 ani pînă cînd un american va călca pe lună iar în 1969 Neil Armstrong a călcat pe suprafaţa lunii. Kennedy nu a apucat să se bucure de această victorie întrucît a fost asasinat în urma unei vizite oficiale în Dallas (1963). Urmaşul său, L.B. Johnson, a continuat programele sociale ale lui Kennedy prin reformele sociale numite ,,societatea măreaţă“. În anii '60 a ajuns la apogeu lupta negrilor din S.U.A pentru drepturi egale. Moartea lui Martin Luther King care a survenit în urma asasinării sale în 1968 a dus la revolte ale populaţiei de culoare în peste 100 de oraşe. Pe parcursul celor 6 ani, cît Johnson a fost preşedinte, S.U.A şi-au desfăşurat acţiunile în conflictul vietnamez. În oraşele universitare au izbucnit demonstraţii de protest împotriva participării S.U.A în acest război iniţiate de către membrii ai comunităţii cultural-muzicale ,,hippies“ care au iniţiat mişcarea ,,flowers-power“ ce îşi manifesta intenţiile paşnice mai ales în plan muzical. Popularitatea preşedintelui Johnson a scăzut iar în 1968 a fost ales preşedinte Richard Nixon. Acesta a încheiat un acord de pace cu Vietnamul de Nord şi s-a afirmat în politica diplomatică. El a stabilit contacte cu Republica Populară Chineză şi a condus cu succes politica de apropiere cu U.R.S.S. În 1974, după scandalul ,,Watergate“ el a fost obligat să-şi prezinte demisia. În timpul mandatului preşedintelui Ronald Reagan-un fost actor- S.U.A au intrat într-una din cele mai îndelungate perioade de creştere economică. În timpul mandatului preşedintelui George Bush a luat sfîrşit şi Războiul rece după 40 de ani. Ca urmare a mişcărilor ce au loc în Sud-Estul Europei care au marcat căderea regimurilor comuniste U.R.S.S intră în colaps astfel încît S.U.A rămîne cea mai mare putere pe plan mondial. Se implică în conflictul arab, lucru care a dus la căderea regimului lui Saddam Hussein în Iraq. Cel mai apropiat aliat occidental al Americii s-a dovedit a fi Marea Britanie.
Lovitură în inima ,,Imperiului“
Lovitura devastatoare primită la 11 septembrie 2001 a spulberat mitul unei Americi invulnerabile. Iată că S.U.A s-a dovedit vulnerabilă la ea acasă, fapt ce a şocat întreaga lume. Data de 11 septembrie 2001 a avut un impact traumatic în conştiinţa americanilor generînd un climat de insecuritate aproape fără precedent în trecut. Pentru prima oară după Pearl Harbor, America s-a simţit atacată şi a ripostat prin afirmarea şi proiectarea unei forţe preponderent militare. În multe deliberări asupra securităţii naţionale şi stabilităţii internaţionale, ideea de imperiu a căpătat un sens pozitiv şi defensiv, tendinţă care a înstrăinat de cauza americană multe naţiuni pînă atunci atrase de politica externă şi de securitate a administraţiei Bush. Răspunzător pentru actul terorist de la 11 septembrie 2001 a fost făcut Osama bin Laden. S-a format o coaliţie internaţională antiteroristă. În 2001 S.U.A au iniţiat o operaţiune militară împotriva regimului taliban din Afghanistan ce sprijinea reţeaua teroristă Al-Qaeda din 1996. 136 de ţări şi-au oferit ajutorul, avînd drept scop înlăturarea regimului taliban de la putere. Acest plan a reuşit dar stabilitatea mult dorită atît în Afghanistan cît şi în Iraqul eliberat de regimul lui Saddam este departe de a fi împlinită. ( Ştefan Botoran )
Caracteristici generale
S.U.A se situează în America de Nord şi se învecinează cu nordul Oceanului Atlantic şi nordul Oceanului Pacific, între Canada şi Mexic. Au graniţe comune cu Canada (8893 Km-inclusiv 2477 Km. cu Alaska ) şi Mexic ( 3141 Km.). Din punct de vedere climatic regiunile estice sînt bogate în precipitaţii ce ating în medie 1000 mm anual. Ţărmul estic este afectat de masele de aer ce se deplasează de la vest la est de-a lungul continentului decît de masele de aer dinspre Atlantic. Clima este mai degrabă de tip continental. Statele care includ ţărmurile mijlociu vestic şi atlantic au parte de veri fierbinţi şi ierni reci, iar primăvara şi toamna sînt diferenţiate clar ca fiind perioade climatice de tranziţie. Numai în Florida şi în Golful Mexic diferenţele de temperatură dintre vară şi iarnă sînt moderate. Statele din Golf şi sud-atlantice se confruntă adesea cu furtuni tropicale puternice la sfîrşitul verii şi începutul toamnei, furtuni ce provin din zona Caraibelor. Zonele de preerie din vest au un climat semi-umed confruntîndu-se cu seceta mai degrabă decît cu precipitaţiile abundente. Marile Cîmpii constituie o zonă climatică semi-aridă. Precipitaţiile în cîmpiile sudice ating în medie 500 mm pe an iar în cîmpiile nordice în jur de 250 mm. Piscurile înalte ale Munţilor Stîncoşi şi munţii paraleli cu coasta Pacificului, în vest, sînt caracterizaţi de un climat tipic alpin. Precipitaţiile sînt mai abundente pe versanţii vestici ai lanţurilor muntoase. Regiunea aridă vastă dintre munţii din vest prezintă variaţii climatice considerabile între porţiunile nordică şi sudică. În văile deşertice, la vest de Marele Lac Sărat precipitaţiile medii ating doar 100 mm anual. Deşi, în general, podişurile nordice sînt aride, cîteva din zonele montane ale centrului Washingtonului şi ale Idaho primesc cel puţin 1520 mm de precipitaţii anual. Coasta Pacificului separată de climatul continental sever din est prin bariere muntoase înalte este o regiune cu ierni blînde şi veri destul de calde şi uscate. Clima sa este de tip maritim. Condiţiile climatice oscilează considerabil pe teritoriul vast din Alaska. În insulele Aleutine predomină o climă maritimă relativ moderată. Hawaii are un climat deosebit de blînd şi constant, cu puţine variaţii sezoniere de temperatură, ca urmare a prezenţei vînturilor oceanice nord-estice. Temperatura medie în ianuarie, în Honolulu, este de 23 grade Celsius iar în iulie 27 grade Celsius. Precipitaţiile sînt moderate atingînd aproximativ 710 mm anual iar în munţi sînt mai abundente. Relieful Statelor Unite este variat şi foarte diferenţiat. Pornind de la coasta atlantică pînă la coasta pacifică, principalele unităţi de relief sînt: Munţii Applachi situaţi în est cu altitudini medii de 1100 m. La vest de Marile Cîmpii Centrale se desfăşoară de la nord la sud lanţul Munţilor Stîncoşi, sector al lanţului Cordilierilor cu înălţimea maximă de 6194 m în vîrful McKinley din Alaska. Paralel, spre vest, se desfăşoară un lanţ muntos mai puţin înalt: Coast Range. Cîmpia Atlantică Nord-Americană este poziţionată între coasta atlantică şi Munţii Appalachi. În cadrul acestei unităţi de relief a fost inclusă şi peninsula Florida. Cîmpia Californiei este drenată de o vastă reţea de apeducte ce alimentează oraşele costiere. O altă unitate de relief de pe teritoriul S.U.A este Cîmpia Centrală Nord-Americană care se continuă şi în nord, pe teritoriul Canadei. Relieful din jumătatea nordică este caracterizat prin apariţia unor bombări locale proeminente-Black Hills. Podişul Colorado apare adesea asemenea unui bombardament mai mult sau mai puţin jalonat de falii. În S.u A sînt cunoscute peste 25000 de peşteri. Sistemul hidrografic este foarte bine dezvoltat: Mississippi-Missouri (6019 km. de la izvoarele lui Missouri-locul al 4-lea pe glob), Mackenzie-Athabaska 4050 km, Rio Grande del Norte. Un alt fluviu important este Colorado. Împreună cu Columbia este cel mai mare fluviu care se varsă în Oceanul Pacific; izvorăşte din Munţii Medicine Bow de sub vîrful Clark Peak avînd pînă la vărsare o lungime de peste 2700 km. Colorado străbate Marele Canion şi după ce iese de acolo se varsă în Golful Californiei pe teritoriul Mexicului. Fluviul Columbia izvorăşte de pe teritoriul Canadei, din lacul cu acelaşi nume, din sectorul canadian al Munţilor Stîncoşi. Columbia se varsă în Oceanul Pacific. Flora şi fauna sînt foarte variate. În S.U.A au fost identificate peste 7000 de specii şi subspecii de plante autohtone. Pe teritoriul S.U.A cresc pinul, stejarul, arţarul, molidul, fagul, mesteacănul, bradul hemlock, nucul, arborele de cauciuc şi nucul american, arbori de sequoia uriaşi, brazi Douglas, cactuşi uriaşi saguoro, yucca, arborele ocotillo şi arborele yucca. iarba muskit (vestul Texasului, sudul New Mexico şi Arizona); arbuşti de deşert, arbori pitici etc. Fauna este alcătuită din căprioara cu coadă albă, elanul, antilopa pronghorn, capra de munteoaia bighorn, ursul negru, ursul grizzli, diverse specii de iepuri şi veveriţe; lupul sur, raţe, gîşte sălbatice, rîndunele de mare, pescăruşi, fluierarii de nisip, bizonul american, cufundarii, pitulicile, sturzii, bufniţele, colibrii, vrăbii, ciocănitoare, cinteze, ciori, păsări cardinal, ciocîrlia etc.
Republică federală
Statele Unite au cea mai puternică economie din lume cu o producţie internă brută pe cap de locuitor de 43.500 dolari. Economia este orientată spre comerţ, iar firmele de afaceri mici şi mijlocii iau majoritatea deciziilor. Economia este axată pe tehnologie, calculatoare, medicină, spaţiu aerian şi echipament militar.
Moneda naţională este dolarul american.
Denumirea oficială a ţării este Statele Unite ale Americii iar cea convenţională Statele Unite.
Din punct de vedere al tipului de guvernămînt este republică federală conform Constituţiei adoptate în 1787.
Din punct de vedere administrativ se împarte în 50 de state şi o regiune.
Capitala ţării este la Washington DC.
Ziua naţională se sărbătoreşte pe 4 iulie.
Sistemul legislativ este cel de curte federală bazat pe legea cutumă engleză.
Secetele prelungite, creşterea populaţiei şi infrastructura la graniţa cu Mexic încalcă aranjamentele de împărţire a apei între Mexic şi Statele Unite.
SUA depun eforturi pentru a opri intrările ilegale în ţară ale mexicanilor şi ale altor imigranţi din toată lumea.
Baza navală a Statelor Unite din Golful Guantanamo este închiriată de către Cuba şi doar printr-un acord mutual sau prin plecarea S.U.A din zonă, închirierea va lua sfîrşit.
Statele Unite nu revendică Antarctica dar şi-a rezervat dreptul de a face acest lucru şi nici nu recunoaşte revendicările altor state.
Este cel mai mare consumator de cocaină din lume obţinînd marfa prin transporturile care vin din Columbia, Mexic şi Marea Caraibelor. Pe teritoriul S.U.A se află producţii ilegale de canabis, marijuana, anti-depresive, halucinogeni şi centru de spălare a banilor.
http://www.monitorfg.ro/
