Cuvinte........pentru suflet

[Old DG]

Un dar din inima

Potrivit legendei , un tanar ratacit in desert si insetat din cale afara a dat peste un izvor cu o apa delicioasa , limpede ca un cristal. Apa era atat de dulce incat si-a umplut cu ea plosca din piele pentru a i-o aduce batranului intelept caruia ii era invatacel. Dupa o calatorie de 4 zile , tanarul a ajuns in sfarsit in fata invatatorului sau si i-a daruit apa , laudandu-i din cale afara gustul minunat. Batranul a sorbit cu pofta din plosca, a zambit incantat si i-a multumit ucenicului sau pentru dar.Apoi, tanarul s-a indreptat fericit catre casa sa.

Ceva mai tarziu , batranul intelept i-a inmanat plosca unui alt invatacel , cerandu-i sa isi spuna parerea. Ucenicul a dat sa guste din apa , dar a scuipat-o imediat , dezgustat. Se pare ca apa devenise statuta din cauza invelisului de piele al ploscai. Nedumerit , invatacelul si-a intrebat maestrul : " Invatatorule , apa este este groaznica.De ce te-ai prefacut ca iti place ?"

Batranul i-a raspuns cu un suras pe fata : " Tu ai gustat numai apa. Eu am gustat darul. Apa a fost la randul ei doar o plosca continand un un simtamant de iubire si nimic nu poate fi mai dulce ! "


Adeseori , manati de setea noastra de a aduna obiecte , bani si bunuri materiale , uitam sa pretuim adevaratele cadouri care ni se ofera. Cadouri cu atat mai pretioase cu cat nu ascund , ci dezvaluie minunile existentei care ne justifica viata. Un dar autentic ne ofera ceva ce nu se poate cumpara sau masura , adica iubire , recunostiinta sau inocenta.Pastrez cu sfintenie intr-o caseta , alaturi de cateva mici bijuterii , o piatra micuta , aparent banala , daruita ca cea mai de pret comoara de catre un baietel de 5 ani.

 

[Old DG]

In cautarea lui Dumnezeu

L-am cautat si am scormonit dupa Dumnezeu de cand ma stiu , timp de mai multe vieti , de la inceputul existentei. Odata , l-am vazut langa o stea indeparata , asa ca m-am bucurat si am dansat de unul singur pentru ca , desi era o mare distanta , nu era imposibil de ajuns pana acolo. Am calatorit vreme indelungata si , in cele din urma , am ajuns la acea stea , dar Dumnezeu se mutase pe o alta. Lucrurile au decurs in felul acesta timp de secole.
Provocarea era atat de mare incat am sperat chiar si atunci cand mi se parea ca am ramas fara speranta...Trebuia sa il gasesc si eram absorbit intru totul de aceasta cautare. Insasi cautarea era atat de indoielnica , atat de misterioasa , atat de incantatoare , incat Dumnezeu devenise aproape o scuza, iar cautarea se transformase in telul mult urmarit.
Spre surpriza mea , intr-o zi am ajuns la o casa de pe o stea foarte indepartata , care avea o mica tablita in fata ei , pe care scria "Aici locuieste Dumnezeu".Bucuria mea era fara de margini .In sfasit eram aproape de implinirea visului meu. M-am grabit catre treptele casei , foarte multe trepte , care duceau inspre usa. Pe masura , insa, ce ma apropiam , pas cu pas , mi s-a strecurat deodata o teama in suflet. Chair in momentul in care eram gata sa bat la usa , m-am simtit paralizat de o frica cum nu mai cunoscusem pana atunci , nu o mai gandisem pana atunci , nu o mai visasem pana atunci.
Frica mea era : "Daca aceasta casa este cu adevarat a lui Dumnezeu , ce voi mai face dupa ce il voi intalni ?"
Cautarea lui Dumnezeu devenise insasi viata mea , iar a-l intalni ar fi echivalat cu o sinucidere. Si , apoi, ce voi face impreuna cu el ? Lucrurile acestea nu imi venisera in minte pana atunci. Trebuia sa ma fi gandit la asta inainte de a-mi incepe cautarea , adica sa ma fi hotarat ce voi face cand voi fi fata in fata cu Dumnezeu.
Mi-am luat usurel incaltarile in maini si, in liniste , cu miscari lente , am pasit inapoi , speriat ca nu cumva Dumnezeu sa auda ceva , sa deschisa usa si sa imi spuna : "Unde te duci ? Sunt aici, vino inauntru !" Dupa ce am coborat scara , am alergat cum n-am mai alergat vreodata in viata mea , si de atunci continui sa il caut pe Dumnezeu , indreptandu-ma in toate directiile dar ocolind casa in care locuieste cu adevarat. Acum stiu ca acea casa trebuie sa fie ocolita . Asa ca imi continui cautarea , ma bucur din inima de calatorie , de neincetatul meu pelerinaj.

O poveste de Rabindranath Tagore

 

[Old DG]

Ingerul de la metrou

Traieste in asa fel, incat cei care te cunosc, dar nu-l cunosc pe Dumnezeu vor ajunge sa-L cunoasca, stiindu-te pe tine...

In acea dimineata rece de februarie, oamenii stateau zgribuliti in statie asteptand MARTA, metroul din Atlanta. Cand a sosit, m-am apropiat de locurile libere, impreuna cu ceilalti calatori. Sunetele mecanice ne-au insotit de-a lungul calatoriei; huruitul motoarelor electrice si clinchetul puternic al clopotelor care sunau inainte de inchiderea usilor.
Dupa ce toata lumea s-a asezat pe scaune, am privit in jur.... eu lucrez acasa si nu prea calatoresc cu mijloacele de transport in comun, in orele de varf. Dar in dimineata aceea, ma duceam in oras, la un seminar. Numarul si diversitatea oamenilor din metrou m-au uimit. Intr-o singura masina, erau afro-americani, europeni si asiatici...
Dar nimeni nu vorbea cu nimeni. Oamneii de afaceri aveau servietele deschise, sortand hartii pline de tabele si coloane. Studentii imbracati lejer citeau. Un tanar avea castile pe urechi si se legana usor in ritmul muzicii pe care numai el o auzea. Si eu sunt un adept al cititului . De cate ori calatoresc am un roman la mine. Dar azi nu l-am deschis. Eram mult prea ocupat sa-i studiez pe cei din jurul meu, ceva mi se parea ciudat. Nu mi-am dat seama despre ce e vorba pana cand am coborat la metrou, la Five Points, statia in care se intersectau metrourile dinspre vest si est. In acest loc subteran, m-am alaturat miilor de oameni care asteptau metroul. Atunci mi-am dat seama ce era asa de ciudat: tacerea totala. O mie de oameni, inghesuiti, privind drept inainte si prefacandu-se ca nu e nimeni in jurul lor. Si eu un alb de 50 de ani care purta un costum albastru si ochelari, ma numaram printre ei. Singurul sunet ce se auzea in statia de metrou era cel al scarilor rulante.
Si atunci....se auzi glasul unei femei:
- Buna dimineata!
Glasul ei rasuna in toata statia. O mie de capete se intoarsera, uitandu-se in jur, Era glasul unei femei ce cobora pe scara rulanta, in capatul opus al statiei.
- Cum va mai simtiti in dimineata asta?
Femeia parea sa cante, prelungind fiecare vocala. Oamneii incepura sa se intoarca spre ea.
Femeia afro-americana, miniona ajunse in capatul scarilor si se indrepta hotarata pe peron. Prinse mana unui om de afaceri si il privi fix in ochi.:
- Buna dimineata! Cum va mai simtiti in dimineata asta?
Omul o privi pe femeia care il prinse de mana. Ii zambi si-i raspunse:
- Bine, multumesc!
Hainele ei erau cam peticite, dar zambetul ei luminos te facea sa uiti de statura si de infatisarea ei, in timp ce se plimba in multime, strangand maini si zambind. Apoi privi dincolo de sine spre peronul celalat unde ma aflam si eu.
- Ce mai faceti oameni buni?
- Bine, i-am raspuns eu. I-au raspuns si altii. Eram asa de surprinsi unul de altul, incat am izbucnit cu totii in ras.
- Ei, bine, zise ea. Se opri si privi in jur. Toata lumea asculta.
- Dumnezeu m-a trimis, aici ca sa va inveselesc in dimineata asta. E vorba de Dumnezeul evreilor, al crestinilor, al musulmanilor si al tuturor celorlalte religii pe care le-ati adus sau nu le-ati adus cu voi.
Din locul unde stateam, am observat ca ochii ii straluceau. Ca printr-o minune statia prinse viata, si lumea incepu sa stea de vorba. In timp ce discutam putini dintre noi, au observat-o pe femeia miniona, urcand pe scara rulanta.
Cand sosi trenul ce pornea spre nord, m-am urcat intr-un vagon plin de oameni . Nereusind sa ma indepartez prea mult de usa, m-am sprijinit de o bara plina de maini de toate culorile. O priveam fix pe femeia afro-americana de varsta mea, ce se afla langa mine. Purta un costum galben deschis. Am simtit ca inghesuiala o deranja. Neputand sa ma abtin, i-am spus:
- Buna dimineata.
- Poftim? Femeia paru surprinsa.
- Buna dimineata. Ce mai faceti? Cativa oameni ne priveau.
Femeia imi zambi.
- Bine, zise ea. Nimeni nu mi-a mai pus intrebarea asta azi-dimineata. Nimeni nu-ti mai da buna-ziua in ziua de azi.
Eu i-am zambit, si am inceput sa-i povestesc intamplarea despre oaspetele neasteptat de la Five Points. I-am spus ca ma intrebam daca e posibil ca femeia aceea sa fie un inger.
- Nu asta fac ingerii? Sunt mesageri. Femeia aceea ne dovedise cat de placut e sa fim buni unii cu altii, in loc sa ne purtam ca niste straini.
Alti calatori se alaturara zi zambetele se asternura pe chipurile tuturor.
Femeia din fata mea, care acum suradea, imi spuse:
- Dca n-ar fi asa de aglomerat, te-as imbratisa. Mi-ai luminat dimineata.
Cand metroul a ajuns in statie, eu m-am deplasat spre usa.
- O zi buna! i-am urat eu tovarasei mele de drum.
- Asa va fi!....Multumesc!
Privind inapoi spre vagon, am vazut o multime de zambete. Oamenii stateau de vorba. Cineva mi-a atins umarul, luandu-si la revedere. Ma simteam vesel si plin de viata.
De atunci, m-am intrebat adesea cine era femeia aceea. Nu avea aripi...

" Fii binevoitor cu toata lumea"!

Cu alte cuvinte veselia e molipsitoare. Da-o mai departe...
Richard Stanford

 

[Old DG]

Scrisori de la Teddy

...In timp ce se afla in fata copiilor din clasa a 5-a, in prima zi de scoala, le-a spus un neadevar. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor sai sa ii iubeste pe toti la fel de mult.
Totusi, acest lucru nu era posibil, deoarece in primul rand, cufundat in banca sa, era baietelul numit Teddy Stallard.
Doamna Thompson il urmarise pe Teddy in anul precedent si observase ca acesta nu se juca cu ceilalti copii, hainele sale erau neingrijite si era murdar mai tot timpul.
Si Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese pana acolo incat Doamnei Thompson ii facea placere sa scrie pe lucrarile acestuia, cu un creion gros si rosu, un X mare si ingrosat si sa ii dea nota 4.
La scoala la care preda doamna Thompson, trebuia sa revizuiasca toate caracterizarile elevilor, iar pe Teddy il lasase intentionat la urma. Totusi, cand a deschis dosarul acestuia, a ramas surprinsa sa vada ca profesoara din primul an scrisese "Teddy e un copil istet, isi face temele cu grija, este manierat si este o placere sa fii in prajma lui".
Profesoara din clasa a 2-a scrisese "Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii sai, dar este tulburat de faptul ca mama sa sufera de o boala incurabila, iar viata de acasa trebuie sa fie foarte grea"
Profesoara din clasa a 3-a scrisese "Moartea mamei sale il afectase foarte mult. Se straduieste foarte mult, dar pe tatal sau nu il prea intereseaza, iar climatul de acasa il va afecta in curand, daca nu se va schimba ceva"
Profesoara dintr-a 4-a a scris "Teddy este retras si nu mai este interesat de scoala. Nu are multi prieteni si uneori adoarme in timpul orei"
De-acum, doamna Thompson intelesese problema si i-a fost rusine de ce facuse. S-a simtit si mai prost cand elevii ei i-au adus cadouri de Craciun, legate cu panglici frumoase si impachetate in hartie stralucitoare. Mai putin Teddy.
Cadoul acestuia era impachetat cu hartie obisnuita de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu sa il deschida in fata celorlalti. Unii dintre elevi au inceput sa rada cand a descoperit o bratara careia ii lipseau unele pietre si o sticluta de parfum pe trei sferturi goala. Ea i-a certat cand a observat ca bratara era draguta si parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a ramas dupa ore in acea zi doar pentru a-i spune "Doamna Thompson, astazi mirosi exact ca si mama".
Dupa ce copiii au plecat, a plans timp de aproape o ora. In acea zi, a incetat sa mai predea citirea, scrierea si aritmetica si a inceput sa ii invete pe elevi.
Doamna Thompson i-a acordat o atentie deosebita lui Teddy. Pe masura ce lucra cu el, mintea sa a inceput sa isi revina. Cu cat il incuraja mai des, cu atat acesta reactiona mai bine. Pana la sfarsitul anului, Teddy ajunsese cel mai istet elev din casa, si, in ciuda promisiunii ca ii va iubi pe toti la fel, Teddy a devenit alintatul sau.
Un an mai tarziu, a gasit o scrisoare de la Teddy in care ii spunea ca e cea mai buna profesoara pe care o avusese vreodata.
Au mai trecut inca sase ani pana a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris ca terminase liceul al treilea in clasa, si ca ea ramasese cea mai buna profesoara pe care o avuse.
Patru ani mai tarziu, a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina in curand si facultatea cu cele mai bune rezultate. Inca o data o asigura pe doamna Thompson ca fusese cea mai buna profesoara.
Apoi au mai trecut inca patru ani si a mai venit o scrisoare, cu acelasi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.
Apoi o noua scrisoare in care o anunta ca se va casatori.
Ii spunea ca tatal sau a murit cu cativa ani in urma si o intreba daca ar vrea sa participe la nunta si sa stea in locul in care sta de obicei mama mirelui. Bineinteles ca a acceptat. Si a purtat bratara careia ii lipseau unele pietre si a folosit acelasi parfum pe care il primise demult de la Teddy.
S-au imbratisat, iar Teddy i-a soptit la ureche "Multumesc pentru ca ai crezut in mine. Multumesc pentru ca m-ai facut sa ma simt important si mi-ai aratat ca pot insemna ceva."
Doamna Thompson i-a soptit cu lacrimi in ochi "Teddy, ai inteles gresit. Tu esti cel care m-a invatat ca pot schimba ceva. Nu am stiut cum sa predau elevilor pana te-am intalnit pe tine."

Nu poti niciodata sa stii cum poti influenta viata altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Tine seama de acest lucru in aventura ta prin viata si incearca sa schimbi ceva in viata celorlalti.

 

[Old DG]

Fiecare om isi poarta propria-i cruce

Intr-un oras din Umbria, Italia, traia un om care se plangea intr-una de necazurile vietii lui. Intrucat era crestin , isi spunea cu amar ca are o cruce prea grea de purtat.
Intr-o noapte , inainte de a merge la culcare , el s-a rugat lui Dumnezeu sa ii schimbe povara pe care o ducea pe umeri.
In acea noapte , a visat ca Dumnezeu l-a adus in fata unui mari cladiri si i-a spus : "Ai curaj , intra si schimba-ti povara " . Omul a deschis cu sfiiciune usa , a pasit inauntru si a descoperit o multime de cruci de toate formele si marimile , toate purtand numele proprietarilor lor. Mai intai , si-a ales o cruce de marime mijlocie dar , cand a vazut inscris pe ea numele unui bun prietn de-al sau , a asezat-o inapoi.
In cele din urma, cu permisiunea lui Dumnezeu , si-a ales cea mai mica cruce pe care a putut-o gasi.Spre marea lui mirare, pe ea era scris propriul sau nume.

O poveste de Paulo Coehlo

 

[Old DG]

Scrisoarea micului Anastasis

Domnul Temistocle vindea tablouri, rame si maruntisuri în pravalioara lui din Constantinopol. Tinea mult la familia lui si se chinuia sa-si vânda "nimicurile" pentru ca sa umple cinci guri flamînde. Deschidea dis-de-dimineata, îsi facea semnul crucii privind spre biserica Sfînta Sofia, atîrna ramele în cuiele ce se gaseau pe peretii din afara, lînga usa magazinasului, stergea praful ce se aseza din gros pe picturi - pravalioara se gasea pe o straduta strîmta, nepietruita - si asa îsi astepta clientii. Domnul Temistocle era un om bun, care simtea durerea celuilalt. Cînd intra vreun scolarel sa ia o bomboana, gîndea în sinea lui: "Saracutul, este galben ca ceara. Cine stie ce manînca". Cunostea bine faţa saraciei, dupa cum cunostea si sufletul omului, cu bunele si cu relele lui. Dintre toti copilasii de prin vecini, cel mai mult tinea la un baietel dulce si cuviincios pe nume Anastasis, care traia singur singurel într-o camaruta peste drum de casa lui. Saracutul, cu noaptea în cap pleca si cu noaptea în cap se întorcea. Dupa fata-i trasa si dupa hainutele si ghetutele lui rupte se putea usor vedea ca abia daca avea ce mînca.
Într-o dimineata de iarna, domnul Temistocle se îndrepta spre pravalioara lui. Era frig si zloata si mergea strîngîndu-si pe el paltonul, cînd îl vede pe micul Anastasis că se apropie pe trotuarul celalalt.
- Unde te duci, Anastasis? Ai alt drum astazi? Nu te duci la lucru? Baietelule, o sa racesti. Nu esti îmbracat gros.
- Ma duc la posta sa duc niste scrisori.
- Da-mi-le mie. Trec eu acum pe la posta. Hai, fugi înapoi la lucru, ca o sa racesti afara.
- Va multumesc mult, domnule, spuse micutul dîrdîind de frig.
Ce i-a venit domnului Temistocle, ca s-a uitat pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fabrica de tutun, a treia era... "CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CER". S-a oprit locului si a început sa zîmbeasca.
- Saracul baietel! Ia sa vad ce cere... A deschis scrisoarea si a citit:
Hristoase al meu,
Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat si mi-e frig. Din ce-mi da stapînul nu-mi ajunge nici de mîncare. N-am reusit sa trimit aproape nimic mamei mele, care este saraca. Ce sa ma fac acum? Cum ies eu din iarna, Doamne? Ajuta-ma! Ma închin Tie. Robul Tau, Anastasis.
- Comoara scumpa, spuse domnul Temistocle si a plecat spre casa. A pregatit un pachet cu haine calduroase de iarna - flanelute, un palton, pantofi, sosete de-ale copiilor lui - si s-a dus apoi la posta.
Peste doua zile l-a si vazut îmbracat în haine calduroase. Îi veneau numai bine. Ochii copilului straluceau de bucurie. Ba luase pe chip si o adiere de lumina tainica, caci cine poate sti cîte nu si-au spus seara la rugaciune Domnul si micutul Sau rob...

Domnul Temistocle s-a bucurat mult sa-l vada fericit pe acel baietel, dar nu avea cum sa-i treaca atunci prin gînd ca Anastasis va ajunge cîndva Sfîntul Nectarie facatorul de minuni... De unde sa fi putut banui?...

 

[Old DG]

Cum a facut Dumnezeu mamele

Cand Dumnezeu le creea pe mame, s-a surprins lucrand in plus in cea de-a sasea zi. In acel moment a aparut un inger si l-a intrebat:
"Doamne, nu crezi ca pui prea multe la lucrarea aceasta?"
"Dar tu nu ai vazut de cate are nevoie? Trebuie sa fie perfect lavabila, dar nu poate fi din plastic, sa aiba 180 de parti mobile...toate inlocuibile; sa aiba o poala care sa dispara atunci cand se ridica in picioare, sa aiba un sarut capabil sa vindece orice, de la un picior rupt la o deziluzie din dragoste si bineinteles, sa aiba trei randuri de maini."
"Trei randuri de maini? zise ingerul. Sub nici o forma..."
Nu mainile imi creeaza probleme, ci mai degraba cele trei randuri de ochi pe care trebuie sa le aiba. O pereche de ochi care sa vada prin usa inchisa atinci cand intreaba -Ce faceti acolo copii?-, ea deja sa stie. A doua pereche sa fie la ceafa ca sa vada ce nu vrea, dar ce trebuie sa stie. Si bineinteles, cei normali cu care sa vada copilul nazdravan si sa-i spuna din priviri -Inteleg si te iubesc.- Sunt atat de aproape de a crea ceva asemanator mie...Hmmm... I-am facut si un dispozitiv ca sa se poata vindeca singura cand este bolnava, sa poata hrani o familie de sase persoane din doar o jumatate de kilogram de carne si sa poata avea si un copil de trei ani in grija."
"Mi se pare un model delicat Doamne..."
"E foarte rezistenta, gandeste si mai mult decat atat, are intuitie..."
Ingerul atinse obrazul mamei: "Aici e o scapare Doamne..."
"Nu e o scapare, e o lacrima..."
"Pentru ce?"
"Pentru a exprima bucuria, tristetea, durerea, deceptia, singuratatea si mandria...Totusi, nu am pus-o Eu acolo...

 

[Old DG]

Sa mori ca un inger

Intr-o seara , am iesit cu mai multe surori pe strazi pentru a mai salva cativa oameni sarmani. Printre ei era o femeie doborata aproape cu totul de boala si saracie. Le-am spus surorilor : " Aveti grija de ceilalti. Eu ma voi ingriji de aceasta femeie."
Am facut pentru ea tot ceea ce a putut sa faca dragostea mea. Am asezat-o in pat si am vazut cum un zambet frumos ii lumina fata. Mi-a strans mana si mi-a spus numai doua cuvinte : " Iti multumesc". Apoi si-a inchis ochii.
Asezata langa trupul ei , nu m-am putut stapani sa nu ma intreb :" Ce as fi spus daca as fi fost in locul ei ?" Raspunsul meu era foarte simplu. I-as fi zis ca imi este foame , ca sunt pe moarte , ca imi este frig. I-as fi spus care parte a corpului ma doare sau m-as fi plans in alte feluri. Ea mi-a dat insa mult mai mult.
Ea mi-a daruit dragostea ei recunoscatoare. Si a murit cu un zambet pe fata.

O poveste de Maica Tereza

 

[Old DG]

Trei povestiri despre Realitate

De ce toata lumea de aici este atat de fericita, cu exceptia mea?
- Pentru ca ei au invatat sa vada frumusetea si bunatatea pretutindeni, i-a raspuns Maestrul.
- Dar eu de ce nu vad frumusetea si bunatatea pretutindeni?
- Pentru ca nu poti vedea in afara ceea ce nu vezi inlauntrul tau.
**************
Maestrul s-a adresat astfel unui vizitator care sustinea ca nu simte nevoia sa mai caute Adevarul, caci l-a descoperit in convingerile religiei sale:
- A fost odata un student care nu a devenit niciodata un matematician, deoarece credea orbeste in raspunsurile de la sfarsitul culegerii sale de probleme. Si culmea! Raspunsurile erau corecte!
**************
Una dintre cele mai deconcertante, dar si din cele mai incantatoare invataturi ale Maestrului era aceasta: “Dumnezeu este mai apropiat de pacatosi decat de sfinti.”
Iata cum explica el aceasta invatatura: “Dumnezeu sta in ceruri si tine fiecare om cu o sfoara. Ori de cate ori pacatuiti, voi taiati aceasta sfoara, dar Dumnezeu o leaga la loc, facand un nod. In acest fel, sfoara se scurteaza putin, iar voi ajungeti ceva mai aproape de el. Voi continuati sa taiati sfoara prin pacatele voastre, si cu fiecare nod, deveniti din ce in ce mai apropiati de el.”
**************

Povestirile fac parte din cartea “Intelepciune la minut”, de Anthony de Mello, aparuta la editura Mix.

 

[Old DG]

Povestea ghemelor pufoase si calde

A fost odata ca niciodata o tara in care toata lumea era fericita. Fiecare persoana se nastea cu un sac fermecat care continea un stoc interminabil de gheme pufoase si calde.
Cand acestea erau daruite altor persoane, ele erau ca atingerea mainii unui copil mic, astfel incat oamenii simteau caldura si afectiune ori de cate ori primeau un ghem pufos si cald. Si pentru ca sacii erau fermecati, fiecare putea cere si primi oricat de multe gheme calde vroia.
Intr-o zi, a venit o vrajitoare rea, care a raspandit zvonul ca nu vor fi intotdeauna suficiente gheme in saci (vrajitoarea vroia sa vanda o licoare care aduce fericirea, astfel ca stocurile gratuite de gheme pufoase calde nu erau benefice pentru afacerea ei).
Oamenii au inceput sa ascunda ghemele pufoase calde, in caz ca zvonul ar fi adevarat, astfel ca, la fel ca in cazul pietelor financiare, au sfarsit prin a face acest lucru sa devina real.
Acum locuitorii nu mai erau la fel de fericiti. Oamenii daruiau gheme numai cu economie, si chiar si atunci vroiau un ghem in schimb, de fiecare data. Unii au inceput sa daruiasca gheme din plastic, astfel incat sa pastreze originalele pentru ei. Desi pareau foarte reale, senzatiile pe care le ofereau nu erau aceleasi.
Unii au inventat spini reci, care stimuleaza sentimente neplacute, dar cel putin le reamintesc oamenilor ca ei traiesc. Vrajitoarea cea rea a facut o multime de bani vanzand leacurile ei nenorocite.
In cele din urma, un calator intelept a trecut prin tinut si vazand ceea ce s-a intamplat le-a spus oamenilor ca sacii ERAU fermecati, si cu cat scot din ei mai multe gheme, cu atat mai multe vor fi fabricate in saculeti.

Unii oameni l-au crezut pe calator si au inceput sa scoata mai multe gheme. Acum asteptam sa ii vedem reusind sa aduca inapoi obiceiul daruirii de gheme calde pentru binele oamenilor.
de Julie Hay

 

[Old DG]

Ce este viata?

Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.
O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?”
Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!”
Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!”
O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…”
Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!”
Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti: “Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!”
Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse: “Viata este o nazuinta spre inalt!”
Apoi veni noaptea.
Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea… “Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!”
Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera: “Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei…”

___________________________

Ma intreb cum ai raspunde daca te-as intreba: “Pentru tine, ce este viata?”

 

[Old DG]

BUNICUL AR FI ŞTIUT

Beniamin se trezi. Din bucătărie răzbăteau voci gălăgioase. Mama şi tata se certau iarăşi. Lucrurile continuau aşa de săptămâni. Beniamin nu înţelegea deloc de ce părinţii lui nu se mai suportau. Când era în aceeaşi încăpere cu ei, aceştia se purtau de parcă totul ar fost în ordine. Însă copilul simţea că lucrurile nu stăteau de loc aşa. În fond, acum mergea deja la şcoală nu mai era un prostănac. De ce oare erau atât de răi unul cu celălalt? Uneori se întreba dacă nu cumva totul era din cauza lui. Era adevărat că mai era şi neascultător. Uita de multe ori să facă ceea ce i se ceruse; camera lui era mai întotdeauna în dezordine şi tot zăbovea până să pornească spre şcoală. Pentru toate astea mama desigur se necăjea. Beniamin se temea că părinţii lui se vor despărţi. În fond, cam la fel se petrecuseră lucrurile şi cu Marc. Marc era prietenul lui. El îşi vedea tatăl doar la două săptămâni. Beniamin nu putea să-şi imagineze o asemenea viaţă! Îşi iubea tatăl. Când acesta nu venea prea obosit de la serviciu, se juca prin toată casa, cu el şi cu Miriam, surioara mai mică. Ce frumos se mai distrau! În ultima vreme însă abia dacă se mai jucau împreună. Tata era cel mai adesea într-o proastă dispoziţie, astfel că-i certa pentru orice nimic. Miriam plângea foarte tare şi se necăjeau toţi.
Cu toate că Beniamin îşi trăsese pătura peste cap, continua să-l audă pe tatăl său ţipând şi pe mama izbucnind în hohote de plâns. Dacă ar înceta totuşi odată! Aseară, înainte de culcare, Beniamin se rugase lângă pat. Bunicul îi povestise că putea sta de vorbă oricând voia cu Dumnezeu. Îi spusese şi că Dumnezeu îi cunoaşte pe toţi oamenii şi-i iubeşte. El este minunat şi puternic. Beniamin ascultase cu ochii mari. "Este mai puternic chiar decât tati?", întrebase el. "Mult mai puternic", îi răspunsese bunicul, "iar cine se încrede în El, pe acela îl ajută." Beniamin crezuse cuvintele bătrânului. De când murise bunica, acesta trăia singur într-o căsuţă la marginea oraşului. Din familia bătrânului mai făceau parte Bello, câinele, şi Molli, motanul. Lui Beniamin îi plăcea mult să locuiască la bunic. Nimeni nu ştia să spună poveşti atât de minunate. În plus, el avea aproape întotdeauna timp la dispoziţie. Când îl ruga Beniamin, îşi aranja cu grijă fotoliul, îşi punea ochelarii pe nas şi lua vechea Biblie pentru copii din raft. Bello se întindea la picioarele bunicului şi Moli torcea pe pervazul ferestrei. Bunicul povestea despre Domnul Isus, cum îi făcea pe orbi să vadă, pe bolnavi sănătoşi şi pe oamenii trişti fericiţi.
De toate acestea îşi amintise Beniamin ieri seară, când îi auzise iarăşi pe părinţi certându-se. Isus putea face ceva ca ei să se înţeleagă din nou!
De ce oare Isus nu-l ascultase? Beniamin plângea încetişor. Chiar şi aici sub pătură îi auzea pe părinţi cum se certau. Nu mai putea suporta. "Vreau sa merg la bunicul", şopti el şi sări hotărât din pat. Îşi trase rapid pantalonii în picioare şi pulovărul peste cap. Nici o clipă nu se gândi că peste o oră trebuia să plece la şcoală. Beniamin nu voia decât să ajungă la bunic. Acesta trebuia să ştie de ce Dumnezeu nu-l ascultase rugăciunea.
Beniamin îşi şterse cu dosul palmei lacrimile de pe obraz. Deschise fereastra dormitorului său şi aruncă o privire scrutătoare în jos. Nu era prima oară când cobora pe tufa de soc. Reuşi şi de data asta fără nici o problemă. Afară era încă semiîntuneric. Pe stradă însă era deja un trafic intens. Abia acum Beniamin îşi dădu seama că uitase să-şi ia geaca. Era rece, aşa că începu să alerge mai repede. De ce oare în dimineaţa asta toate semafoarele indicau culoarea roşie? Beniamin nu lua în seamă privirile mirate ale trecătorilor, când trecea în goană pe lângă ei, îmbrăcat subţire ca într-o zi călduroasă de primăvară. Pentru el era important doar că, cu cât se afla mai departe de ţipetele părinţilor lui, cu atât se simţea mai bine.
Cu toate că semaforul trecuse de pe verde pe roşu, Beniamin sări în stradă. Două faruri se apropiau de el ca nişte ochi uriaşi. Scrâşniră nişte frâne şi apoi se întunecă totul în jurul lui Beniamin.
Abia când lumina dimineţii pătrunse difuz în cameră, Beniamin se trezi din starea de inconştientă. Clipi din ochi. Unde se afla? Camera asta albă cu patul înalt în care se găsea el, îi era complet străină. Ah, da, dorise să meargă la bunicul...
Beniamin oftă. Când deschise larg ochii, i se păru că visează. La căpătâiul lui se găseau părinţii. Mami plângea. Tati o ţinea în braţe şi-i vorbea plin de dragoste, încercând s-o consoleze. Când observară că Beniamin se trezise, îl priviră plini de fericire.
"Aşadar, totuşi m-a ascultat", suspină Beniamin satisfăcut şi adormi imediat din nou. Părinţii se priviră întrebător, dar n-aveau nici o idee despre ce anume vorbea micuţul lor.


Bunicul însă ar fi ştiut.

 

[Old DG]

JOCUL MULTUMIRII

Era odata o fetita pe nume Polyanna...si aceasta fetita era o fetita tare, tare multumita...si acest lucru se datora "jocului multumirii"....
Era un joc pe care-l invatase de la tatal ei, iar regula jocului suna cam asa..."Sa gasesti ceva care sa iti produca multumire in orice imprejurare".
Acest joc fetita a inceput sa-l joace intr-un moment trist...atunci cand a primit in pachet niste carje. Ce sentimente a incercat o fetita nevinovata care isi dorea tare mult o papusa, dar a primit o pereche de carje... Tatal ei i-a spus atunci sa se bucure, pentru ca nu are nevoie de ele. De atunci fetita s-a jucat intotdeauna impreuna cu tatal ei. Cu cat era mai greu...cu atat le placea mai mult jocul . Insa spunea fetita "cateodata e cat se poate de greu"...Iar asta s-a intamplat cand mama si tatal ei au parasit-o pentru a se muta la Cer, iar ea micuta a ramas singura pe lume...incerca mereu sa joace jocul multumirii desi simtea ca nu mai poate.
Dar atunci cand cauti lucruri bune si frumoase, uiti mereu pe cele rele si urate...

Poveste extrasa din cartea " Secretul Multumirii" de Harriet Lummis Smith

 

[Old DG]

EVOLUTIE

In prima zi de scoala, profesorul ni s-a prezentat si ne-a dat drept sarcina sa facem cunostinta cu cineva necunoscut. M-am ridicat sa ma uit in jur si atunci o mana fragila imi atinse umarul. Cand m-am intors, am vazut o batranica marunta, cu chipul brazdat de riduri, care ma privea cu un zambet ce ii lumina intreaga fiinta.
Spuse: "Buna, frumosule. Ma numesc Rose. Am 86 de ani. Pot sa te imbratisez?"
Am izbucnit in ras si, dupa acceptul meu, ma stranse in brate cu putere.
"Ce cauti la universitate la varsta asta frageda si inocenta?" am intrebat.
"Vreau sa gasesc un barbat bogat, sa ma casatoresc, sa ma stabilesc la casa mea, sa fac niste copii", raspunse ea zambind.
"Hai sa lasam gluma", am reluat.
Eram foarte curios sa aflu ce o motivase sa abordeze acest gen de provocare la varsta ei.
"Dintotdeauna mi-am dorit sa merg la universitate si acuma mi se indeplineste visul", imi spuse.
Dupa curs ne-am dus la bufetul studentesc si am baut un milkshake de ciocolata. Ne-am imprietenit pe loc. Timp de trei luni, zilnic, dupa ore, plecam impreuna si stateam de vorba necontenit. Eram de-a dreptul fascinat sa ii ascult acestei "masinarii a timpului " confesiunile atat de bogate in intelepciune si experienta.
De-a lungul anului, Rose a devenit " mascota " campusului si se imprietenea cu usurinta cu toata lumea, oriunde s-ar fi dus. Ii placea sa se puna la patru ace si sa se lafaie in atentia pe care i-o acorda toata lumea in jur. Si se bucura de fiecare clipa.
La sfarsitul semestrului am invitat-o pe Rose sa tina un discurs la banchetul fotbalistilor. Imi vor ramane mereu in minte invataturile ei. A fost prezentata si a pornit spre tribuna. Cand a inceput discursul ei pregatit de acasa, scapa trei dintre cele cinci cartonase pe care isi notase ce voia sa spuna. Deranjata si stanjenita, se apleca spre microfon si spuse pur si simplu:
"Imi pare rau ca sunt atat de neindemantica. Am renuntat la bere in favoarea whiskey-ului si marca asta, Lent, ma baga in mormant. N-am sa reusesc sa mai pun in ordine cartonasele astea, asa ca am sa va spun ceea ce stiu."
Noi am ras si ea tusi ca sa-si dreaga glasul. Continua:
"Nu incetam sa ne jucam pentru ca imbatranim. Imbatranim pentru ca incetam sa ne jucam. Exista numai patru secrete pentru a te mentine tanar, a fi fericit si a deveni un om de succes. Trebuie sa razi si sa gusti umorul fiecarei zile. Trebuie sa ai un vis. Atunci cand ramai fara vise, mori. Suntem inconjurati de oameni morti si nici nu ne dam seama. E o mare diferenta intre a imbatrani si a evolua. Daca ai 19 ani si stai in pat inert timp de un an, fara sa faci un lucru productiv, vei implini 20 de ani. Daca am 87 de ani si zac in pat timp de un an fara sa fac nimic voi implini 88. Toata lumea imbatraneste. Nu e nevoie de talent sau pricepere. Ideea e sa evoluezi, identificand mereu oportunitatile care se ascund in inima schimbarii. Nu regreta nimic. Cei care sunt deja batrani nu regreta ceea ce au facut, ci mai degraba ceea ce nu au facut. Numai cei care au regrete se tem de moarte."
Si-a incheiat discursul cantand cu avant "Trandafirul ". Ne-a incurajat sa ii studiem versurile si sa le punem in practica in viata cotidiana.
Rose si-a luat diploma pe care o dorise atatia ani. La o saptamana dupa absolvire, Rose s-a stins pe tacute in somn. Peste 2000 de studenti au fost alaturi de cea care le-a demonstrat ca nu e niciodata prea tarziu sa fii ceea ce vrei sa fii. Aceste randuri au fost compuse in memoria lui Rose.

SI NU UITA: nu poti alege sa imbatranesti sau nu; dar poti alege sa evoluezi.

 

[Old DG]

VIATA ESTE UN JOC

Cu câţiva ani în urmă, Brian Dyson, preşedintele Coca Cola, a ţinut un discurs la o universitate despre legătura dintre muncă şi celelalte “responsabilităţi” pe care fiecare dintre noi le avem în viaţă.
“Imaginează-ţi viaţa ca pe un joc în care jonglezi cu 5 mingi în aer.
Aceste mingi sunt: munca, familia, sănătatea, prietenii şi spiritul. Trebuie să le menţii în aer.
Curând vei înţelege că munca este o minge de cauciuc, dacă o scapi va reveni înapoi. Celelalte patru mingi însă, sunt din sticlă. Dacă scapi vreuna dintre ele, se va zgâria, crăpa sau chiar sparge. Nu va mai fi niciodată la fel.
Trebuie să înţelegi aceste lucruri şi să te lupţi pentru a obţine echilibru în viaţă. Cum?Nu-ţi subestima valoarea comparându-te cu alţii. Fiecare suntem diferiţi şi fiecare suntem speciali.
Nu-ţi stabili obiectivele după ceea ce susţin alţii că este important. Doar tu poţi ştii ce e mai bine pentru tine.
Nu ignora lucrurile dragi ţie. Ţine de ele ca şi cum ar fi însăşi viaţa ta, pentru că fără ele viaţa este lipsită de sens.
Nu lăsa viaţa să ţi se scurgă printre degete trăind fie în trecut fie pentru viitor. Doar trăind câte o zi odată vei putea trăi toate zilele vieţii tale.
Nu renunţa atunci când ai ceva de oferit.
Nimic nu se termină până în momentul în care te opreşti să mai încerci.
Nu-ţi fie frică să admiţi că nu eşti perfect. Acesta este firicelul fragil care ne leagă unii de alţii.
Nu-ţi fie frică să îţi asumi riscuri. Doar încercându-ne norocul învăţăm să fim bravi.
Nu alunga dragostea afară din viaţa ta spunând că e imposibil de găsit. Cea mai rapidă modlitate de a primi dragoste este să dăruieşti; cea mai rapidă cale de a o pierde este să o ţii prea strâns; dar dându-i aripi vei reuşi să o păstrezi.
Nu alerga atât de repede prin viaţă încât să uiţi nu numai pe unde ai fost ci şi încotro te îndrepţi.
Nu uita! Cea mai acută dorinţă emoţională a oricărei persoane este aceea de a se simţi apreciată.
Nu îţi fie frică să înveţi. Cunoaşterea este o comoară pe care întotdeauna o poţi purta cu tine cu uşurinţă.
Atenţie cum îţi foloseşti timpul şi vorbele. Niciunele dintre ele nu mai pot fi recuperate.

Viaţa nu e o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas. Ieri e Istorie, Mâine e Mister iar Azi e un Cadou… Bucură-te de el!”

 

[Old DG]

PRETUIESTE PREZENTUL

Imaginează-ţi că există o bancă care îţi creditează în fiecare dimineaţă contul cu 86.400 lei. E un cont special. În fiecare seară şterge tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în timpul zilei.
Ce ai face? Nu ai scoate până la ultimul bănuţ din acel cont?
Fiecare dintre noi avem un astfel de cont. Se numeşte TIMP.
În fiecare dimineaţă te creditează cu 86.400 de secunde. În fiecare noapte trece la pierdere tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în mod util. Nu are sold, nu transferă ce nu ai folosit de la o zi la alta. În fiecare zi îţi deschide un nou cont. Dacă nu foloseşti tot depozitul dintr-o zi, e pierderea ta.
Nu există recuperare, nu se poate lăsa pe mâine. Trebuie să foloseşti depozitul zilei de azi.
Investeşte-l în aşa fel încât să obţii maxim de sănătate, fericire şi succes.
Ceasul ticăie. Profită din plin de fiecare zi.
Pentru a realiza valoarea UNUI AN, întreabă un student care şi-a picat examenele.
Pentru a realiza valoarea UNEI LUNI, întreabă o mamă care a dat naştere prematur copilului ei.
Pentru a realiza valoarea UNEI SÃPTÃMÂNI, întreabă editorul unui ziar săptămânal.
Pentru a realiza valoarea UNUI MINUT, întreabă o persoană care a pierdut trenul.
Pentru a realiza valoarea UNEI SECUNDE, întreabă un şofer care tocmai a evitat un accident.
Pentru a realiza valoarea UNEI FRACŢIUNI DE SECUNDÃ, întreabă persoana care a câştigat medalia de argint la Olimpiade.

Preţuieşte fiecare moment pe care îl ai! Preţuieşte-l şi mai mult pentru că ai pe cineva drag alături cu care merită să îţi petreci timpul.
Şi ţine minte: timpul nu aşteaptă pe nimeni!

 

[Old DG]

Lacrimile unei mame

Intr-o zi, o mama a primit o scrisoare din partea unei rude. Dupa ce a citit-o, a ramas mult pe ganduri. In cele din urma, a chemat-o pe fiica sa Ofelia, in varsta de 15 ani, si i-a spus.:
- Draga mea, matusa ta, care stii ca este in varsta si tare bogata, mi- ascris ca ar vrea sa te infieze. M-a asigurat ca la ea vei gasi, tot ce te-ar putea face fericita, si orice dorinta a inimii tale, ti-ar fi pe loc indeplinita.
Pentru o clipa, Ofelia, visa cu ochii deschisi, la rochii si toalete scumpe, la calatorii in strainatate, la petreceri stralucitoare si la alte lucruri pe care i le-ar fi putut aduce aceasta imprejurare.
Mama sa i-a zis:
- Bineinteles acest lucru nu se poate implini fara consimtamantul tau. Cu toate ca iti sunt mama, m-as simti vinovata daca, tinandu-te langa mine, as sta in calea fericirii tale. Pe cand rostea aceste cuvinte, lacrimile siroiau pe obrajii mamei, si vocea-i tremura... Ofelia vazandu-si mama atat de trista, a inceput si ea sa planga.
- Buna si scumpa mea mama! striga ea, cazandu-i la picoare si imbratisand-o. Nu duce nici o grija, pentru ca eu nu-mi pot afla fericirea parasindu-te pe tine, iubita mama a inimii mele...
Lacrimile tale ma incredinteaza indeajuns, ca am in inima ta o comoara de bunatate si iubire, pe care toate avutiile din lume nu le-ar putea inlocui. Ii voi scrie de indata matusii,
ca-i sunt recunoscatoare pentru bunavointa ce mi-a aratat-o, dar ca eu nu-mi voi parasi parintii.

Cand o fericire indepartata iti va straluci inainte,
De lacrimile parintilor tai sa iti aduci aminte...

 

[Old DG]

STERGARUL

La cina cea de taina, in camera de sus,
Inconjurat de apostoli S-a asezat Iisus.
Se revarsa din sfesnic o galbena lumina
Pe azimile calde, pe mielul fara vina.
Era placut prilejul. Si toate pregatite.
Dar, vai, uitase gazda o sluga a trimite:
Un rob sau o copila, ca dup-a vremii lege
Cureaua de pe glezne pe rand sa le-o dezlege,
Sa le aline talpa de colbul de pe drum.
Si-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
Se intrebau in cuget: cum vor sedea la ruga?
Sau cine isi va pune stergarul cel de sluga?
O, iata-i cum se-ncrunta privind cu tulburare
Cand vasele cu apa, cand praful pe picioare.
Si Duhul ii intreaba cu soapta lui usoara:
- N-ai vrea sa-ti pui tu, Petre, stergarul asta seara?
- Chiar eu? Nu sade bine, eu doar sunt mai batran.
- Dar tu? Tu, cel mai tanar? - Eu stau langa Stapan…
- Dar tu? intreaba Duhul acuma pe Andrei.
- Chiar eu? Sunt cel din urma la Domnul, dintre ei?
- Dar tu, ce doar tii punga? Eu am facut de-ajuns:
Am cumparat merinde si mielul l-am strapuns.
- Tu, Toma, nu vrei sa fii tu oare cel ce spala?
- Sunt trist!… se lupta-n mine o umbra de-ndoiala.
- Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu?… Dar tu…
Si-n fiecare cuget raspunsul a fost: NU!
Atunci lasandu-Si braul si haina intr-un ungher,
S-a ridicat Stapanul cel coborat din cer
Si-a-nfasurat stergarul, S-a aplecat usor
Sa-Si spele ucenicii, ca rob al tuturor.
De-atunci pe apa vremii, atatia ani s-au dus!
Si-acum a cata oara, Se-aseaza iar Iisus
Prin Duhul Sfant sa-ntrebe pe cei ce-L inconjoara:
- N-ai vrea sa-ti pui tu Gheorghe, stergarul asta seara?
Tu sora Marioara, tu Mircea, tu Mihai?
Frumos va fi odata acolo sus in rai!
Dar azi sunt mii de treburi… Necazul greu se curma.
Nu vrei, in lumea asta, sa fii tu cel din urma?
E bun un vas de cinste, dar trebuie si-un ciob!
Nu vrei sa fii tu, frate, al fratilor tai rob?
Sunt rani neingrijite, sunt flacari ce se sting,
Batiste-n care lacrimi in taina se preling!
Sunt vaduve bolnave, batrani fara putere.
Sunt oameni singuratici, dornici de-o mangaiere,
Sunt prunci ramasi acasa, cu-o mama in spital,
Sunt suferinzi ce-astepta al Cerului semnal.
Se cere osteneala si jertfa uneori
Si nopti de priveghere si iarasi munca-n zori!
Nu manui cuvantul cand harul nu ti-e dat,
Cat matura si acul si rufa de spalat!
Cat lingura in cratiti si roata la fantana,
Ciocanu-n tabla casei si-un gard la vreo batrana,
Sa stai de veghe noaptea, la cate-un capatai,
Sa-ntorci cu greu bolnavul, sa rabzi si sa mangai,
Sa-l scoti apoi la soare si sa-i alini amarul,
Nu vrei cu Mine, frate, sa-ti infasori stergarul?
- Chiar eu? Nu sade bine. Eu doar sunt mai batran.
- Chiar eu? Eu sunt prea tanar, eu stau langa Stapan.
- Chiar eu? Eu nu am vreme. Eu am facut de-ajuns.
- Chiar eu? Chiar eu? se-aude acelasi trist raspuns.
Atunci, lasand sa cada cununa Lui si haina
Iubirii fara margini traindu-i iarasi taina
Incet, a cata oara Se-apleaca iar Iisus
Si plin de-atatea ganduri, stergarul iar Si-a pus!
Asa cum o mladita se-ndoaie langa trunchi,
Stapanul omenirii se-apleaca in genunchi.
La jugul fara slava, Iisus din nou se-njuga.
El, Imparatul vietii, din nou e rob si sluga.
Veniti leprosi ai lumii, murdari de-a ei tarana!
Iisus va spala astazi, cu propria Sa mana.
Veniti voi ce-n pacate nadejdea vi se frange!
Iisus va spala astazi cu propriul Sau Sange!
Voi, frati, goniti mandria, visarile si somnul!
Luati cu drag stergarul alaturea cu Domnul
Si nu uitati: pe cale orice lucrare-i buna,
Dar cine ia stergarul, acela ia Cununa!
de C. Ioanid

 

[magda]

Cand ne gandim la tot ce a fost, la tot ce am trait pana acum, la viatza pe care ar trebui sa invatzam sa o pretzuim mai mult, nu putem spune decat ca au fost si bune si rele dar nimeni nu va cauta un sens pentru trecut, pentru tot ce am insemnat noi pana atunci, daca noi nu o vom face...E trist, insa un lucrul si mai trist este acela ca nici macar prezentul nu il traim asa cum meritam.

Ne zbatem in fiecare zi sa ne construim un viitor ce va deveni trecut maine si realizam la un moment dat ca tot nu avem ceea ce ne dorim. Observam ca totzi isi cauta o alinare in sperantza, dar daca pentru tine sperantza nu mai exista?Te intrebi ce se intampla,oare mergi pe un drum gresit?

Lucrurile ce tzi se par colorate sunt in esentza lucruri lipsite de orice nuantza, de orice culoare, lucruri ce prevestesc nefericirea in schimbul fericirii de moment.

Vine o vreme cand te intrebi daca timpul sta pe loc si tu alergi prea repede...Nu itzi dai seama de ce se petrece in jurul tau, tu ai un scop, un ideal si acolo vrei sa ajungi, chiar daca odata ajuns la aceea destinatzie agungi la capatul vietzii.

Viatza ta e o floare cu o corola de petale viu colorate ce se scutura odata cu trecerea timpului si ramane doar amintirea parfumului ei. Ar trebui sa stim sa cultivam acea floare cat mai bine si sa facem in asa fel incat sa ramana in urma ei o samantza din cele mai bune, iar lacrimile celor ce vor plange dupa trecerea ei in nefiintza sa curga omeneste.

Vezi ca uitzi de prieteni, de familie si traiesti intr-o lume unde esti tu singur parasit ,uitat de totzi, iar durerea itzi e amplificata de indiferentza cu care lumea te trateaza in subconstientul tau,si te sufoci....... Te opresti si te intrebi de ce tu? ...Degeaba...

Unde e culoarea si parfumul vietzii tale? Oare ai ajuns intr’adevar sa descoperi ca lucrurile colorate ascund nefericirea? Si acum ce sa faci?Sa plangi....(nicioadata!!!)...sa razi....(tot timpul!!!)...Asculta linistea!

 

[Old DG]

Push - Roaga-te pana ceva se intampla !

Un om dormea in coliba lui, cand dintr-odata, intr-o noapte, camera s-a umplut de lumina si i-a aparut Dumnezeu.
Domnul i-a cerut sa faca o munca pentru El si i-a aratat o stanca mare din fata colibei. I-a explicat ca va trebui sa impinga piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a si facut si dupa zi.
Multi ani a muncit din greu, de la rasaritul la apusul soarelui, impingea din toate puterile, cu umerii proptiti pe suprafata masiva si rece a stancii de neclinitit. In fiecare noapte barbatul se intorcea trist si istovit in coliba lui, simtind ca intreaga zi a irosit-o degeaba.
Tocmai cand barbatul era mai descurajat, Adversarul (Satana) a decis sa-si faca aparitia in gandurile plictisite ale acestuia :"De atata timp impingi piatra si ea nici nici nu s-a clintit".
Asa omul a ramas cu impresia ca sarcina lui este imposibil de realizat si ca toata munca lui va fi un esec. Aceste idei l-au deprimat si decurajat pe barbat. Satan i-a spus: "De ce te distrugi singur pentru asta? petrece-ti timpul facand doar un efort minim si te vei simti mai bine".
Barbatul ostenit tocmai asa isi propusese sa faca, dar inainte de asta a decis sa se roage si sa-si spuna pasul Domnului.
"Doamne, a spus, am muncit mult si greu pentru Tine, adunandu-mi toate puterile sa fac ce mi-ai cerut. Acuma, dupa atata timp, nu am reusit sa misc piatra nici cu jumatate de milimetru. Ce am gresit? De ce am esuat?"
Domnul i-a raspuns intelegator: "Prietene, cand ti-am cerut sa-Mi slujesti si tu ai acceptat, ti-am spus ca sarcina ta era sa impingi cu toate puterile in stanca, ceea ce ai si facut. Niciodata nu am spus ca astept ca tu sa o misti. Sarcina ta era doar sa impingi. Si acum vii la Mine obosit spunand ca ai esuat. Dar chiar asta e realitatea? Priveste la tine. Bratele iti sunt puternice si musculoase, spatele e vanjos si bronzat, mainile iti sunt batatorite de atata apasare, picioarele ti-au devenit solide si puternice. Te-ai dezvoltat mult si capacitatile tale sunt peste ce te-ai fi putut astepta sa ai. Adevarat, nu ai miscat stanca. Dar sarcina ta a fost sa Ma asculti si sa impingi, ca sa-ti pui la incercare credinta si increderea in intelepciunea Mea. Ceea ce ai si facut. Acuma Eu, prietene, voi muta stanca."
Cateodata, cand auzim cuvantul Domnului, avem tendinta sa ne folosim gandirea noastra pentru a descifra ce vrea El, cand, de obicei, Domnul nu ne cere decat simpla ascultare si incredere in El. Cu toate ca noi credem ca prin credinta mutam muntii, de fapt tot Domnul este cel care ii muta din loc.
Cand totul pare sa-ti mearga rau, ---->> P.U.S.H
Cand nu mai ai loc de munca, ---->> P.U.S.H
Cand oamenii nu reactioneaza asa cum ai vrea, ---->> P.U.S.H
Cand nu mai ai bani si vine scadenta, ---->> P.U.S.H
Cand ceilalti nu te inteleg, ---->> P.U.S.H

P = pray (roaga-te)
U = until (pana cand) Roaga-te pana cand ceva se intampla !
S = something (ceva)
H = happens (se intampla)

Cu toate ca noi credem ca prin credinta mutam muntii, de fapt tot Domnul este cel care ii muta din loc.