• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Cuvinte........pentru suflet

Despre gesturile marunte.

Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Cand am ajuns , la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter...

In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa.

Deci am mers si-am batut la usa. " Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o dintr-un film din anii '40.

Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.

Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.

"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea.

Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.

"Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata"

" Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.

Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: " Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"

"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.

" Oh, nu conteza" spuse ea. " Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil...".

M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori... " Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea." Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.

"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" Am intrebat.

Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa staau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere.

Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata:

"Sunt obosita... Hai sa mergem."

Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.

Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau ateniti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.

"Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.

"Nimic" am zis eu.

" Dar trebuie si tu sa te intretii."

"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu.

Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..

" Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. " Multumesc."

I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.

In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.

Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...

Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..

Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete.

Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.

OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!

Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:" Ziua de azi este o zi speciala!"

Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul spectacol pe care il jucam.
 
Era o data o fata de-o frumusete rara. Dar fata era... oarba. Si tocmai pentru ca era oarba, fata ura pe toata lumea. Singurul om pe care nu-l ura era iubitul ei. Si fata chiar i-a promis ca-l va lua de sot, daca se va intampla vreodata un miracol si ea va putea sa vada. Si miracolul s-a produs. Dar, iubitul fetei era... orb. Baiatul a intrebat-o:
- Ma iei de sot?
- Nu, i-a raspuns fata, nu te iau de sot pentru ca esti orb ...
Atunci baiatul i-a adresat o rugaminte, una singura:
- Daca nu vrei sa ma iei de sot, atunci TE ROG MULT, AI GRIJA DE OCHII MEI.
 
DE CE O IUBESC PE MAMA

Mama si tata se uitau la televiz or cand mama a spus," Sunt obosita si e tarziu. Cred ca ma voi duce in pat."
O ia spre bucatarie ca sa faca sandvisurile pentru a doua zi.
Spala castroanele de popcorn, scoate carnea afara din congelator pentru cina din seara urmatoare, verifica cerealele, umple borcanul cu zahar, pune linguritele si castroanele pe masa si pregateste filtrul de cafea pentru a doua zi dimineata.
Apoi pune niste rufe la uscat, mai baga niste haine in masina de spalat, calca o camasa si coase un nasture care cadea la o camasa.
Strange piesele jocului ramas pe masa din sufragerie, pune telefonul la loc, aseaza agenda de telefon la loc in raft.
Uda cateva plante, goleste un cos de gunoi si pune un prosop la uscat pe bara.
Se intinde, casca si o ia spre dormitor. Se opreste la birou si scrie o notita pentru profesoara, numara niste bani pentru excursia de maine si ridica o carte de scoala cazuta sub scaun.
Scrie o felicitare pentru ziua de nastere a unui prieten, o baga in plic, scrie adresa, o timbreaza si scrie o notita pentru cumparaturi. Le pune pe amandoua langa geanta ei.
Mama isi curata fata cu demachiantul ei 3 in 1, isi da cu crema de noapte antirid, se spala pe dinti si isi curata unghiile.
Tata ii striga," Credeam ca te duci in pat."
"Sunt pe drum," raspunde ea.
Adauga apa in vasul cainelui, da pisica afara si se asigura ca usile sunt inchise cu cheia si ca lumina e deschisa pe terasa.
Se uita in camera copiilor, le stinge lampile de pe noptiere si televizorul, ridica o camasa, arunca niste sosete murdare in cosul de rufe si vorbeste un pic cu unul dintre copii care inca isi termina lectiile.
In camera ei isi potriveste alarma la ceas, isi aseaza hainele pentru a doua zi si indreapta raftul de la pantofi.
Mai adauga 3 lucruri pe lista ei de 6 lucruri foarte importante pe ntru a doua zi. Isi spune rugaciunea si vizualizeaza implinirea dorintelor ei.
In acelasi timp tata inchide televizorul si anunta nimanui in particular," Ma duc in pat."
Si o si face ... fara nici un alt gand.
 
Dragoste de mama

O tanara domnisoara s-a intors acasa intr-o dupa-amiaza. Avusese o zi grea, cu multe probleme si acum era obosita si suparata. Mama ei, femeie in varsta, s-a grabit sa-i iasa in intampinare. S-au asezat impreuna la masa, dar, ca orice mama, a vazut de indata tristetea din sufletul fetei si a cautat sa o linisteasca.
-Mai lasa-ma in pace, mama! Crezi ca toate se pot rezolva asa, cu una, cu doua ? Nici nu stii despre ce-i vorba.
- Dar imi poti povesti - i-a raspuns, cu rabdare, mama. Poate te-as putea ajuta ...
- Cu ce sa ma ajuti, cu sfaturi ? M-am saturat de atatea intrebari si sfaturi. Lasa-ma in pace! - a mai strigat tanara fata si a plecat in graba, trantind usa.
Spre seara, cand s-a mai linistit, cand si-a dat seama de greseala ei, de supararea pe care i-o pricinuise, cu siguranta, mamei, s-a intors. Acasa, insa, si-a gasit mama asteptand in fotoliul din fata ferestrei, cu capul in piept, parca ar fi adormit.
Dar ea murise, murise de inima chiar in dupa-amiaza aceea. Zadarnice au fost lacrimile ce au urmat, zadarnica a fost toata durerea fetei. Mama murise si ultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fusesera: "Lasa-ma in pace!". Acest lucru o durea cel mai tare pe tanara fata: mama murise fara ca ea sa-i fi spus, de fapt, cat de mult o iubeste, cata nevoie are de prezenta ei, de sfaturile ei, de dragostea ei - dragoste de mama.

"Dupa Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atat de mult ca pe mama."
 
Dragostea de mama...

Intr-o zi senina, calma cu soare bland, un inger se furisa din ceruri, cobora pe batrana noastra planeta si rataci pe campuri si prin paduri, prin orase si catunuri. Soarele tocmai se pregeatea sa apuna, cand ingerasul isi intinse aripioarele si zise: Vizita mea, e pe sfarsite, trebuie sa ma intorc in lumea mea de lumina. Inainte sa plec, as vrea insa, sa adun cateva lucruri care sa-mi aminteasca de vizita mea, in aceste locuri.
Si-a indreptat privirea spre o gradina minunata si-a zis: " Ce frumoase si parfumate sunt aceste flori!". A rupt cei mai frumosi trandafiri, a facut un buchet frumos si-a zis:" Nu vad nimic mai frumos si mai placut mirositor decat aceste flori; le iau cu mine."
Uitandu-se un pic mai departe, vazu un bebelus cu ochi stralucitori si obrajori imbujorati, zambindu-i mamei sale. Si isi zise:" Ei, dar zambetul acestui copil este mai frumos decat buchetul meu de flori; am sa-l iau cu mine si pe acesta."
Apoi si-a aruncat privirea langa leagan unde dragostea mamei, se revarsa spre copil asemenea unui soare ce se daruie marii...Si ingerasul spuse: " Ah, dragostea de mama este cel mai frumos lucru pe care l-am vazut pe pamant; am sa o iau si pe ea cu mine."
Impreuna cu cele trei comori, isi lua zborul spre portile sidefate ale cerului, luminate frumos pe dinafara si odata ajuns, isi zise: " Inainte sa intru, am sa-mi cercetez comoara.". Se uita la flori, dar acestea se ofilisera. Se uita la zambetul copilasului, dar si el nu mai era la fel. Se uita atunci la dragostea mamei si iata stralucea parca mai intens...
Arunca florile, dadu drumul zambetului, falfai din aripi ii aduna pe toti in ceruri si le spuse: " Iata singurul lucru de pe pamant care si-a pastrat frumusetea nestirbita, tot drumul pana aici- dragostea de mama..."
 
Dumnezeu ştie de ce am eu nevoie



I-am cerut lui Dumnezeu să-mi ia durerea. Dumnezeu a zis: „Nu. Nu eu trebuie să ţi-o iau, ci tu trebuie să o părăseşti”.

I-am cerut lui Dumnezeu să-l facă sănătos pe copilul meu care era paralitic. Dumnezeu mi-a zis: „Nu, Spiritul este complet, corpul este doar ceva temporar”.

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea răbdare. Dumnezeu mi-a zis: „Nu. Răbdarea apare în urma necazurilor, nu se oferă, se cîştigă”.

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea fericire. Dumnezeu mi-a zis: „Nu. îţi dau binecuvîntare. Tu hotărăşti dacă vrei să fii fericit”.

I-am cerut lui Dumnezeu să mă elibereze de suferinţă. Dumnezeu mi-a zis: „Nu. Suferinţele te îndepărtează de ambiţiile lumii şi te apropie de mine”.

I-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să fiu mai bun. Dumnezeu mi-a zis: „Nu. Trebuie să creşti tu singur, şi eu te voi lăstari ca să faci fructe”.

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea toate lucrurile de care să mă bucur în viaţă. Dumnezeu mi-a zis: „Nu. îţi dau viaţă ca să te bucuri de toate lucrurile”.

I-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să-i iubesc pe ceilalţi cu aceeaşi dragoste cu care mă iubeşte El pe mine. Dumnezeu mi-a zis: „Ah, în sfîrşit, începi să înveţi”.
 
CRUCEA



Odată un om, mereu nemulţumit de viaţa pe care o ducea, L-a întrebat pe Dumnezeu:

– De ce fiecare dintre noi este nevoit să-şi poarte crucea? Ai putea oare să-mi dai o cruce mai uşoară? Am obosit de problemele zilnice!

Şi iată că vede omul acesta un vis. Vede un şir de oameni mergînd în pas lent, fiecare dintre ei purtîndu-şi crucea. Printre aceştia se zăreşte şi pe sine. A obosit de atîta mers. Pe lîngă aceasta, i se pare că are o cruce mai lungă ca la alţii. S-a oprit atunci, şi-a luat crucea de pe umeri şi a retezat o bucată dintr-însa. Drumul a devenit mai uşor şi a ajuns repede la locul spre care se îndrepta toată lumea. Dar ce se întîmplă? I s-a deschis în faţă o prăpastie adîncă şi doar de cealaltă parte a acesteia începe Tărîmul Fericirii Veşnice. Dar cum să ajungă acolo? Nu vede prin apropiere nici cel mai mic podeţ şi nici o zidărie.

A observat că oamenii alături de care a mers pînă atunci treceau cu uşurinţă de partea cealaltă. Îşi luau crucea de pe umeri, o aruncau peste prăpastie şi mergeau pe ea ca pe un podeţ. El era unicul care nu putea trece, crucea lui fiind mult prea scurtă. Omul a izbucnit în plîns, spunînd: „Vai, de-aş fi ştiut...”.

După ce s-a trezit, nu I-a mai cerut niciodată lui Dumnezeu o cruce mai uşoară.
 
Despre mica păsărică cenuşie


Odată toamna, o mică păsărică, care nu ierna niciodată în ţările calde, a zărit un cîrd de lebede. Graţioasele păsări coborîseră jos, ca să mănînce şi să se odihnească înainte de zborul lor lung spre ţările calde. Mica păsărică cenuşie, admirîndu-i pe oaspeţii curţii în care poposiseră aceştia, a întrebat-o pe căpetenia -lebădă:

- Încotro zburaţi?

- În ţările calde să iernăm acolo, - i-a răspuns aceasta, privind-o atent pe păsărica.

Păsărica cenuşie a oftat profund, privind cu admiraţie înspre lebăda albă:

- Vouă, păsărilor mari, vă este tare bine că zburaţi înspre ţările calde, iar eu voi rămîne aici, îngheţînd de frig şi suferind de foame.

Lebăda a căzut pe gînduri pentru o clipă. Apoi, privind-o cu atenţie pe mica păsărică, i-a spus:

- Zboară împreună cu noi, micuţo, doar ai aripi şi poţi să zbori!

Păsărica cenuşie a început să se agite tare, bătînd din aripile ei mici, şi a exclamat:

- Vai domnilor, ţările calde sînt departe, iar zborul este prea sus! Voi, păsările mari, aveţi aripi puternice, viguroase şi puteţi atinge nourii atunci cînd zburaţi. Eu, o păsărică atît de mică, nu am suficiente puteri pentru un asemenea zbor şi îmi mai este frică să nu mor de foame.

Căpetenia-pasăre s-a sfătuit cu celelalte lebede din cîrd şi i-a răspuns acesteia:

- Hai că te luăm cu noi! Te vei ascunde în puful meu şi vei ajunge la destinaţie. Acolo e cald şi este hrană multă – nu ne vom pierde!

Mica păsărică începu să ciripească:

- Vai de mine, ce mă voi face, dacă cîrdul va dori să coboare la sol, ca să se odihnească şi să mănînce? Doar eu sînt o păsărică mică şi pot să mor de foame.

Căpetenia-lebădă a dat din cap şi a exclamat:

- Da mai lasă-ne în pace!..

Păsărica cenuşie, auzind replica înţeleptei lebede, s-a dat la o parte şi a spus supărată:

- Am ştiut că pînă la urmă aşa se va întîmpla!

Cîrdul de lebede nu a mai auzit vorba micii „stăpîne” cenuşii din curtea de păsări. El s-a înălţat sus cu multă gălăgie, în alintul razelor de soare-apune, care le petrecea cu admiraţie pe aceste păsări libere. Iar mica păsărică „neajutorată” se tot văicăra fără potolire:

- Pentru ce m-au ofensat atît de tare aceste păsări mîndre şi graţioase?!
 
URME PE NISIP
Odată am avut un vis...
Mergeam de-a lungul plajei împreună cu Dumnezeu .Am observat că pentru fiecare scenă apăreau două perechi de urme pe nisip,
Una care îmi aparţinea mie şi una care îi aparţinea lui Dumnezeu.
Când ultima scenă din viaţă mi-a trecut prin faţa ochilor, m-am uitat înapoi la urmele din nisip. Era o singură pereche de urme.
Am realizat că acela fusese cel mai urât şi mai trist moment din viaţa mea.
Acest lucru nu-mi dădea pace deloc şi l-am întrebat pe Dumnezeu:
- Doamne, mi-ai spus când am decis să te urmez, că îmi vei vorbi şi vei fi alături de mine de-a lungul întregului drum. Dar am văzut că în vremurile cele mai grele din viaţa mea, pe nisip se vedea o singură pereche de urme. Pur şi simplu nu înţeleg de ce m-ai părăsit tocmai atunci când aveam mai multă nevoie de tine.
Domnul şopti:
- Scumpa mea copilă, te iubesc şi nu te voi părăsi niciodată, absolut niciodată, în timpul încercărilor şi greutăţilor prin care treci. Atunci când ai văzut o singură pereche de urme înseamnă că te purtam în braţe.
 
Cum este Dumnezeu???

...La putina vreme dupa nasterea fratiorului sau, micuta Sachi incepu sa le ceara parintilor ei sa o lase singura cu noul-nascut. Acestia erau preocupati ca - asemeni tuturor copiilor de patru ani - ea putea sa fie geloasa si sa doreasca sa-l loveasca sau bruscheze in vreun fel si de aceea spusera nu. Dar Sachi nu dadea semne de gelozie. Se purta cu pruncul cu foarte multa delicatete si-si exprima tot mai insistent dorinta de a ramane singura cu el. Astfel, parintii hotarara sa ii faca acest hatar.

In culmea bucuriei, Sachi merse in camera bebelusului si apropie usa, dar nu pana intr-atat incat prin crapatura parintii sai sa nu poata sa traga cu urechea, spionand. Vazura astfel ca micuta Sachi se indrepta linistita spre fratiorul ei si, apropiindu-si fata de a lui, ii spuse linistit:

- Copilas, spune-mi cum este Dumnezeu. Eu am inceput sa-L uit...
 
Ingerul de la metrou


In acea dimineata rece de februarie, oamenii stateau zgribuliti in statie asteptand MARTA, metroul din Atlanta. Cand a sosit, m-am apropiat de locurile libere, impreuna cu ceilalti calatori. Sunetele mecanice ne-au insotit de-a lungul calatoriei; huruitul motoarelor electrice si clinchetul puternic al clopotelor care sunau inainte de inchiderea usilor.
Dupa ce toata lumea s-a asezat pe scaune, am privit in jur.... eu lucrez acasa si nu prea calatoresc cu mijloacele de transport in comun, in orele de varf. Dar in dimineata aceea, ma duceam in oras, la un seminar. Numarul si diversitatea oamenilor din metrou m-au uimit. Intr-o singura masina, erau afro-americani, europeni si asiatici...
Dar nimeni nu vorbea cu nimeni. Oamneii de afaceri aveau servietele deschise, sortand hartii pline de tabele si coloane. Studentii imbracati lejer citeau. Un tanar avea castile pe urechi si se legana usor in ritmul muzicii pe care numai el o auzea. Si eu sunt un adept al cititului . De cate ori calatoresc am un roman la mine. Dar azi nu l-am deschis. Eram mult prea ocupat sa-i studiez pe cei din jurul meu, ceva mi se parea ciudat. Nu mi-am dat seama despre ce e vorba pana cand am coborat la metrou, la Five Points, statia in care se intersectau metrourile dinspre vest si est. In acest loc subteran, m-am alaturat miilor de oameni care asteptau metroul. Atunci mi-am dat seama ce era asa de ciudat: tacerea totala. O mie de oameni, inghesuiti, privind drept inainte si prefacandu-se ca nu e nimeni in jurul lor. Si eu un alb de 50 de ani care purta un costum albastru si ochelari, ma numaram printre ei. Singurul sunet ce se auzea in statia de metrou era cel al scarilor rulante.
Si atunci....se auzi glasul unei femei:
- Buna dimineata!
Glasul ei rasuna in toata statia. O mie de capete se intoarsera, uitandu-se in jur, Era glasul unei femei ce cobora pe scara rulanta, in capatul opus al statiei.
- Cum va mai simtiti in dimineata asta?
Femeia parea sa cante, prelungind fiecare vocala. Oamneii incepura sa se intoarca spre ea.
Femeia afro-americana, miniona ajunse in capatul scarilor si se indrepta hotarata pe peron. Prinse mana unui om de afaceri si il privi fix in ochi.:
- Buna dimineata! Cum va mai simtiti in dimineata asta?
Omul o privi pe femeia care il prinse de mana. Ii zambi si-i raspunse:
- Bine, multumesc!
Hainele ei erau cam peticite, dar zambetul ei luminos te facea sa uiti de statura si de infatisarea ei, in timp ce se plimba in multime, strangand maini si zambind. Apoi privi dincolo de sine spre peronul celalat unde ma aflam si eu.
- Ce mai faceti oameni buni?
- Bine, i-am raspuns eu. I-au raspuns si altii. Eram asa de surprinsi unul de altul, incat am izbucnit cu totii in ras.
- Ei, bine, zise ea. Se opri si privi in jur. Toata lumea asculta.
- Dumnezeu m-a trimis, aici ca sa va inveselesc in dimineata asta. E vorba de Dumnezeul evreilor, al crestinilor, al musulmanilor si al tuturor celorlalte religii pe care le-ati adus sau nu le-ati adus cu voi.
Din locul unde stateam, am observat ca ochii ii straluceau. Ca printr-o minune statia prinse viata, si lumea incepu sa stea de vorba. In timp ce discutam putini dintre noi, au observat-o pe femeia miniona, urcand pe scara rulanta.
Cand sosi trenul ce pornea spre nord, m-am urcat intr-un vagon plin de oameni . Nereusind sa ma indepartez prea mult de usa, m-am sprijinit de o bara plina de maini de toate culorile. O priveam fix pe femeia afro-americana de varsta mea, ce se afla langa mine. Purta un costum galben deschis. Am simtit ca inghesuiala o deranja. Neputand sa ma abtin, i-am spus:
- Buna dimineata.
- Poftim? Femeia paru surprinsa.
- Buna dimineata. Ce mai faceti? Cativa oameni ne priveau.
Femeia imi zambi.
- Bine, zise ea. Nimeni nu mi-a mai pus intrebarea asta azi-dimineata. Nimeni nu-ti mai da buna-ziua in ziua de azi.
Eu i-am zambit, si am inceput sa-i povestesc intamplarea despre oaspetele neasteptat de la Five Points. I-am spus ca ma intrebam daca e posibil ca femeia aceea sa fie un inger.
- Nu asta fac ingerii? Sunt mesageri. Femeia aceea ne dovedise cat de placut e sa fim buni unii cu altii, in loc sa ne purtam ca niste straini.
Alti calatori se alaturara zi zambetele se asternura pe chipurile tuturor.
Femeia din fata mea, care acum suradea, imi spuse:
- Dca n-ar fi asa de aglomerat, te-as imbratisa. Mi-ai luminat dimineata.
Cand metroul a ajuns in statie, eu m-am deplasat spre usa.
- O zi buna! i-am urat eu tovarasei mele de drum.
- Asa va fi!....Multumesc!
Privind inapoi spre vagon, am vazut o multime de zambete. Oamenii stateau de vorba. Cineva mi-a atins umarul, luandu-si la revedere. Ma simteam vesel si plin de viata.

De atunci, m-am intrebat adesea cine era femeia aceea. Nu avea aripi...
 
Alege optimismul

Rob este tipul de om pe care ţi-ar plăcea să-l cunoşti: e întotdeauna bine dispus şi are întotdeauna ceva pozitiv de spus.

Dacă cineva îl intreabă cum îi merge, el răspunde: “Dacă ar fi mai bine de atât, ar fi nevoi de doi oameni pentru atâta bine!” E un optimist. Dacă un coleg are o zi rea, Rob reuşeşte întotdeauna să-l facă să vadă partea pozitivă a situaţiei.

Am devenit curios şi într-o zi l-am întrebat: “Nu înţeleg, nu este cu putinţă să fii optimist în toate zilele, tu cum reuşeşti?”

Rob îmi răspunse: “În fiecare zi când mă trezesc, ştiu că am două posibilităţi: Pot să aleg să fiu bine dispus sau pot să aleg să fiu rău dispus. Şi aleg să fiu bine dispus. Când mi se intâmplă ceva rău, pot să aleg între a fi o victimă sau pot să aleg să învăţ din ce mi s-a întâmplat. Şi eu aleg să învăţ. De fiecare dată când cineva vine la mine să se lamenteze pentru ceva, pot să aleg între a-i accepta plângerile sau pot alege să-l ajut să vadă latura pozitivă a vieţii. Şi eu aleg întotdeauna partea bună a vieţii.

“Dar asta nu este întotdeauna aşa de uşor” i-am spus.

“Ba da, zise Rob, întreaga viaţă este o problemă de opţiuni. Când îndepărtezi din viaţă tot ceea ce nu contează cu adevărat, totul devine o chestiune de opţiuni. Depinde de tine să alegi cum să reacţionezi la diverse situaţii, tu trebuie să decizi cum să-i laşi pe alţii să-ţi influenţeze atitudinea faţă de viaţă. Tu alegi să fii bine sau rău dispus. Până la sfârşit tu eşti acela care decizi cum să-ţi trăieşti viaţa”.

După această discuţie am pierdut legătura cu Rob fiindcă mi-am schimbat locul de muncă, dar adesea mă regăseam gândindu-mă la cuvintele lui atunci când optam pentru ceva în viaţă în loc să reacţionez la evenimente. Apoi am aflat că Rob a avut un accident groaznic la locul de muncă, a căzut de la 18 metri înălţime şi după o operaţie de 8 ore şi după o îndelungată spitalizare a ieşit având o placă de oţel în spate. M-am dus să-l văd şi l-am întrebat dacă se simte tot atât de bine.

“Vrei să vezi cicatricile mele?”

“Dar cum faci să rămâi pozitiv după ce ţi s-a întâmplat?”

“În timp ce cădeam, primul lucru care mi-a venit în minte a fost fetiţa mea. Apoi în timp ce zăceam pe pământ, mi-am zis că pot să aleg între a muri şi a trăi. Şi am ales să trăiesc!”

“Dar nu ţi-a fost frică?”

“Atunci când m-au dus la spital şi am văzut expresiile feţelor surorilor şi doctorilor, mi-a fost frică fiindcă era de parcă se uitau la un om mort. Apoi un infirmier m-a întrebat dacă am alergie şi am răspuns: DA! Toţi m-au privit şi atunci am urlat: sunt alergic la gravitaţie! Toţi au izbucnit în râs, şi eu le-am spus: acum operaţi-mă ca pe un om viu, nu ca pe unul care e deja mort!”

Rob m-a învăţat că în fiecare zi avem posibilitatea de a alege să trăim o viaţă deplină. Şi este inutil să fim mereu îngrijoraţi pentru mâine fiindcă fiecare zi vine cu problemele ei cu care trebuie să trăim, şi mâine ne vom gândi la problemele de mâine. La urma urmei, azi este ziua de mâine pentru care îţi făceai probleme ieri.

Alege şi tu optimismul! Umple-ţi inima de iubire, aşterne-ţi zâmbetul pe faţă şi savurează fiecare clipă!
 
FII PRECUM LACUL

Batranul maestru il instruia pe tanarul si nefericitul sau invatacel sa puna o mana plina cu sare intr-un pahar cu apa si sa-l bea. "Ce gust are?" intreba maestrul. "Oribil," zice scuipand invatacelul cel nefericit.
Maestrul chicoti si apoi ii spuse tanarului sa mai ia o mana de sare si sa o arunce in lac.Cei 2 mersera in liniste pana in apropierea lacului si cand tanarul arunca sarea in apa ,batranul ii spuse, "Bea acum din lac."
Tanarul bau si zambi, iar maestrul il intreba, "Ce gust are?" "Bun!" raspunse tanarul."Simti gustul sari?" intreba maestrul. "Nu," fu raspunsul tanarului.
Maestrul se aseza langa nefericitul invatacel, ii lua mainile, si spuse, "Durerile din viata sunt sare pura; nici mai mult nici mai putin. Cicatricile ramase sunt mereu la fel, exact aceleasi. Dar “gustul” durerii depinde de lucrul in care il pui. Asa ca atunci cand suferi,singurul lucru pe care il poti face este sa-mi maresti orizontul..... Sa nu fii un pahar cu apa. Ci sa devii un lac!"


Voi ce vreti sa fiti?Care este alegerea voastra?
 
PARTILE CORPULUI


Mama obisnuia sa ma intrebe:”Care este cea mai importanta parte a corpului?”
Dea lungul timpului am incercat sa ghicesc raspunsul correct.Cand eram mic,credeam ca sunetul este foarte important pt oameni,de aceea am spus”Urechile,mami.”
Mama mi-a raspuns”Nu dragul meu.Sunt multi oameni in lumea ar continua sa cauti sit e voi intreba din nou curand.”
Peste cativa ani mama ma intreba din nou.De cand am facut prima incercare,m-am tot gandit care ar fi raspunsul correct.De aceea i-am spus”Mami,semnele sunt foarte importante pt toata lumea,deci trebuie sa fie ochii.”
Mama ma privy si imi spuse”Inveti foarte repede, dar acesta nu este raspunsul corect deoarece sunt multi oameni care sunt orbi.”
Dezorientat,am continuat calatoria mea spre cunoastere.Anii au trecut,iar mama m-a mai intrebat de cateva ori raspunsul ei insa fu mereu acelasi”Nu,dar devii din ce in ce mai destept dragul meu.”
Apoi,in ultimul an, bunicul muri.Toata lumea era indurerata.Toti plangeau.Chiar si tatal meu.Imi aduc aminte deoarece era a doua oara cand il vedeam pe tata plangand.Mama ma privy cand veni momentul sa ne luam ramas bun de la bunicu si ma intreba:”Inca nu stii care este cea mai importanta parte a corpului, dragul meu?”
Am ramas socat cand m-a intrebat date fiind circumstantele.Intotdeauna am crezut ca acesta este un joc intre mine si ea.Mama imi vazu confuzia si imi spuse”Aceasta intrebare este foarte importanta.Iti arata cum sa-ti traiesti viata.Pt fiecare parte a corpului pe care mi-ai spus-o in trecut,ti-am spus ca e gresita si ti-am dat si cate un exemplu .Dar azi este momentul sa inveti aceasta lectie foarte importanta. "
Mama ma privy asa cum doar o mama o poate face.Am vazut ca avea ochii in lacrimi cand imi spuse:”Dragul meu,cea mai importanta parte a corpului sunt umerii.”
Am intrebat:”De ce?Pt ca sustin capul?”
Mama imi raspunse”NU, pt ca pot sustine capul unui prieten sau al cuiva drag tie cand acesta plange.Toti avem nevoie de un umar pe care sa plangem la un moment dat in viata.,dragul meu.Insha’Allah sa ai suficienta dragoste si prieteni pt care sa ai intotdeauna un umar pe care sa planga sau pe care sa plangi.” Atunci am aflat ca cea mai importanta parte a corpului nu este una egoista.Este induiosator sa iti pese de durerea altora.Oamenii probabil vor uita ceea ce ai spus …..sau ceea ce ai facut……dar oamenii nu vor uita NICIODATA felul cum i-ai facut sa se simta.

Adevarata sau nu acesta poveste m-a facut sa ma opresc sis a ma gandesc.Fii binecuvantat.Fii o binecuvantare.Pregateste-ti umarul…..
 
Despre bucurie

Petru Cretia

Despre care bucurie, va veti intreba, ca multa pricina de bucurie nu ne-a fost data in anii acestia tulburi si amari. Si totusi ma voi incumeta sa vorbesc despre bucurie si sa arat cate temeiuri are ea in vietile noastre, in orice vreme si aproape orice-ar fi. Bucuria nu depinde nemijlocit si supus de imprejurari, ea este o putere vie a sufletului si isi trage puterea din propria ei esenta. Ea stie sa alega chiar si putinul bine cat se afla intr-o stare de lucruri si sa-l aseze mai presus de tristete,facandu-si din floare gradina. O vorba buna, o inseninare a cerului, un ras de copil, un gest de prietenie, un act de indemanare sau de istetime, o delicatete a cuiva, mirosul zapezii, o amintire fugara ii ajung. Sufletul capabil de bucurie este bogat, cuprinzator si cald, deschis catre ale lumii si catre semeni. Omul care stie sa aleaga bucuria nu cauta raul cu lumanarea, nu se vaicareste cat e ziua de lunga, nu cauta la fleacuri, priveste lucrurile cu ingaduinta si cu zambet, nu face din tantar armasar si nu este niciodata mohorat sau posac. Pentru ca viata lui este partasa la lumina, nu la umbra. Cine-ar citi Paradisul lui Dante ar vedea ca e alcatuit numai din vesnica bucurie nu ca acela facut din munti de pilaf si din rauri de lapte si ca toata bucuria aceea e pura lumina.
Ceva din ea poate fi simtita in atatea clipe ale trecatoarei noastre vieti sublunare.
Cei apti pentru bucurie, si totodata vrednici de ea, stiu sa se bucure si de ceea ce, bun fiind dar firesc, trece nebagat in seama, cum ar fi sa fii sanatos sau liber, sau la casa ta. Sau ca necazurile iti ingaduie si un mic ragaz, ca ai constiinta impacata si curata sau, de ce nu, ca nu este chiar atat de rau cat ar putea sa fie. Am auzit in privinta aceasta sfada unora, ca adica a spune "bine ca nu-i mai rau" este o slabiciune, ca face jocul stapanirii, care ne vrea multumiti cu putinul pe care ni-l da, ca este o demitere de la datoria de a-ti reclama drepturile tale legitime. Numai ca acestia incurca doua planuri distincte: poti foarte bine sa ai darzenia si curajul de a lupta pentru indreptarea lucurilor si in acelasi timp sa te bucuri de ceea ce ai, gandindu-te ca barem nu te afli la vreme de razboi sau de molima, ca nu ai a te teme de zbiri, ca nu esti supus la cazne, ca ii poti, cat de cat, ocroti pe ai tai, ca traiti in iubire si in buna pace, ca ti-s copii zdraveni si voiosi, poate chiar destepti si poate chiar frumosi sau amandoua la un loc.
Si mai este o bucurie, proprie oricarui suflet bine nascut: aceea a priceperii si a puterii de a face bine si cu drag ceea ce faci, bucuria lucrului bine facut, de la un scaun pana la un poem. Ba, chiar un mare ganditor din prima jumatate a acestui veac spune ca bucuria este mai ales aceasta: semnul de la fire al unei izbanzi si al unei impliniri, al unui spor adus lumii prin faptuirea ta.
Dar pentru asta trebuie sa traiesti pe masura puterilor tale, sa-ti gasesti locul tau adevarat, sa te multumesti cu a fi ceea ce ai fost menit sa fii. Multi se instraineaza de bucurie, tocmai pentru ca se instraineaza de ei insisi.
Si, dincolo de orice bucurie anume, mai este simpla bucurie de a fi, de a te afla in lume si nu in nefiinta, de a trai, faptuind si indurand, de a simti cum se perinda, schimbatoare, anotimpurile si anii, de a fi partas la vremea ta si a vedea ce se mai intampla, cand mai bine, cand mai rau, de a trai in asa fel, incat moartea ta sa fie ca desprinderea si caderea la soroc a unui fruct copt si plin de buna samanta in viata lumii.
Bucuria nu este, asadar, o oarecare disponibilitate contingenta, ci o virtute care, cum am spus, deriva dintr-un principiu interior, activ si dinamic, putand functiona independent de ce ti-a fost dat. Fara aceasta virtute, orice si oricat ai avea, oricine ai fi, chiar si Cressus, te mananca tristetea, pustiul si uratul.
Iar oamenii care stiu si au puterea sa se bucure fac lucruri mai frumoase, raspandind in jurul lor, ca un har, bucuria.

Petru Cretia
 
Constientizati ca singura data in viata cand ne place sa "imbatranim" este in copilarie? La mai putin de 10 ani, suntem asa de incantati de asta, incat gandim si in fractiuni de an.
"Cati ani ai?" "Am patru ani si jumatate!" Nu vei spune niciodata ca ai 36 ani ...si jumatate. Da, dar ai patru ani si jumatate... Asta e diferenta!
Ai ajuns adolescent, acum nu te mai pot opri. Sari de bunavoie la numarul urmator sau chiar putin mai departe.
"Cati ani ai?" "O sa am 16!" Poate ca ai 13, dar vei avea 16! Si vine si cea mai grozava zi din viata ta.... ai 18. Chiar si cuvintele suna ca o ceremonie: ai devenit major, ai 18 ani! YESSSS!!!
Apoi, faci 30. Oooohh, ce se intampla aici? Parca ai fi lapte batut! Ala"se face" si e numai bun de aruncat, nu mai e amuzant, te-ai acrit. Ce nu e in regula? Ce s-a schimbat?
Ai DEVENIT major, FACI 30, MERGI PE 40. Whoa! Pune frana, o iei razna. Pana sa bagi de seama, AJUNGI de 50 si toate visele s-au spulberat.
Dar, asteapta!!! IMPLINESTI 60. Nici tu nu credeai ca vei face si asta!
Deci: DEVII major, FACI 30, MERGI pe 40, AJUNGI de 50 si IMPLINESTI 60.
Asa viteza ai luat, incat ATINGI 70. Dupa asta este "de pe o zi pe alta": astepti "SA O DUCI PANA MIERCURI".
In varsta de 80 ani, fiecare zi e un ciclu complet: O TII pana la pranz, AI PRINS si 4:30; AI AJUNS si seara asta. Si nu se opreste aici !
In anii 90, o iei usurel inapoi: "Abia am avut 92"
Apoi se intampla cel mai straniu lucru: dupa 100, devii iar copil "Am 100 si ...jumatate! "
Va urez tuturor sa prindeti 100 si jumatate cu sanatate! CUM SA RAMAI TANAR
1. Ignorati numerele ne-esentiale. Inclusiv varsta, greutatea si inaltimea. Lasati doctorii sa-si faca griji in legatura cu astea. De asta ii platim.
2. Inconjurati-va de prieteni veseli. Aia mohorati va deprima.
3. Invatati. Studiati computerul, mestesugurile, gradinaritul, orice. Nu lasati creierul sa leneveasca. "O minte inceata este atelierul diavolului." Si numele diavolului este Alzheimer.
4. Savurati lucrurile simple.
5. Radeti des, mult si din toata inima. Radeti pana nu mai puteti si va trebuie aer.
6. Mai apar si lacrimi. Indurati, suferiti si treceti mai departe. Singura persoana care va insoteste toata viata, suntem NOI INSINE. Fiti "VII", cat sunteti in viata.
7. Inconjurati-va cu dragoste, indiferent ca asta inseamna familia, animalutele dragi, muzica, plante, hobby-uri, ce-o fi. Casa voastra este refugiul vostru.
8. Pretuiti-va sanatatea. Daca este buna, pastrati-o. Daca mai are "hibe", reparati-o. Daca nu tine de voi "reparatia", cautati sprijin.
9. Nu va cautati vina. Faceti vizita la mall, in alt judet, in alta tara , dar NU unde este vina.
10. Spuneti-le oamenilor pe care ii iubiti, ca ii iubiti, cu orice ocazie.
SI NU UITATI NICIODATA:
Viata nu se masoara cu numarul de respiratii pe care le aveti, ci in momente care iti taie rasuflarea.






Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.
As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina.
As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm.
As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare.
As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii.
As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor... Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc.
As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc!
Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur.
Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada.
Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.
Am invatat ca un om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice.
Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.
Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti.
Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau.
Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe.
Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.
Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata nu te voi uita. Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii. Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”
 
Despre prietenie
Adevarata prietenie este ca sanatatea..valoarea ei este rar apreciata..ajungi sa o cunosti cu adevarat doar atunci cand iti este alaturi..atunci cand toata lumea te-a parasit..prietenul adevarat nu arunca cuvintele,ci ti le impartaseste..asa ca tine un prieten adevarat cu amandoua mainile ..caci sensul acestor intamplari este oferit de viata..si cu toate ca nu poti alege momentele..ele apar exact atunci cand ai nevoie de ele!Daca toti prietenii mei ar sari de pe pod,eu nu as sari impreuna cu ei,as incerca sa ii prind..Prietenia este o singura minte in doua trupuri..1 minut iti ia pt a-ti da seama daca o persoana iti este speciala..1 ora pt a o judeca..1 zi pt a o iubi..dar nu o sa o poti uita nici intr-o viata intreaga!..Toti aud ce spui..dar cei mai buni prieteni asculta ceea ce tu nu spui..Un prieten este acela care cunoaste cantecul inimii si poate sa ti-l cante atunci cand ai uitat versurile...Celui mai bun prieten i-as dori ..suficienta fericire pt.a-l face dulce..suficiente necazuri pt.a-l face uman..suficienta speranta pr.a-l face fericit! PT.ca numai un prieten adevarat invata si intelege pt.tine!...
 
O alta femeie

Soţia mea mi-a recomandat sa ies cu o alta femeie.
"Tu ştii ca o iubeşti !" - îmi zise intr-o zi, luându-mă prin surprindere. "Viata este foarte scurta, dedica-i timp "...
- "Dar eu te iubesc pe tine ", am protestat.
- "Ştiu, dar o iubeşti si pe Ea, deasemenea".
Cealaltă femeie pe care soţia mea dorea sa o vizitez era Mama mea, văduvă de nişte ani, dar serviciul si copiii mei făceau ca sa o vizitez numai ocazional.
In seara asta am sunat-o sa o invit la cina si la film.
- "Ce s-a întâmplat ? Eşti bine ?" m-a întrebat.
Mama mea este tipul de femeie pe care, o chemare seara târziu, noaptea, sau o invitaţie surpriza este un indiciu de veste rea.
- "Am crezut ca ar fi plăcut sa petrec ceva timp cu Tine", am răspuns, "amândoi, singuri...ce părere ai ?".
Reflectând un moment la asta, zise:
- "Mi-ar place foarte mult"...
Vineri, in timp ce conduceam, după serviciu, sa o iau, mă simţeam nervos, nervozitatea care precede o întâlnire... Si, pentru Dumnezeu !, când am sosit la casa ei, am văzut ca si Ea era foarte emoţionată !
Mă aştepta in poarta, îmbrăcată în vechiul ei palton, îşi încreţise părul şi îmbrăcase o rochie cu care sărbătorise ultima aniversare de nunta; faţa ei râdea si iradia lumină ca un înger.
"Le-am spus prietenelor mele că o sa ies cu fiul meu şi au fost foarte emoţionate" - îmi povesti urcând in maşină.
Am fost la un restaurant nu foarte elegant, dar foarte primitor. Mama mea se sprijini de braţul meu ca si cum era "Prima Doamna a Naţiunii".
După ce ne-am aşezat, a trebuit sa-i citesc meniul. Ochii ei vedeau numai literele mari.
Pe la mijlocul listei, mi-am ridicat privirea spre ea, Mama mea, aşezată pe partea cealaltă a mesei, doar mă privea. Un surâs nostalgic se vedea pe buzele ei.
-"Când erai micuţ, eu eram cea care iţi citea meniul. Iţi aminteşti ?".
- "Atunci, e momentul sa te relaxezi si sa-mi permiţi sa-ti înapoiez favoarea", am răspuns.
In timpul cinei am avut o conversaţie agreabila, nimic extraordinar, doar ne-am pus la zi unul cu viata celuilalt. Am vorbit atâta, ca am pierdut filmul.
- "Voi ieşi cu tine altădată, dar numai daca mă laşi sa te invit eu ", spuse mama mea.
Când am dus-o acasă îmi părea rău ca ne despărţeam, am sărutat-o, am îmbrăţişat-o şi i-am spus cât o iubesc.
- "Cum a fost întâlnirea?" a vrut sa ştie soţia mea când m-am întors in noaptea aceea.
- "Foarte plăcuta, iţi mulţumesc", am privit-o recunoscător spunându-i, mult mai mult decât mi-am imaginat".
Câteva zile mai târziu Mama mea muri de un infarct; totul a fost atât de rapid, ca nu am putut face nimic.
După puţin timp am primit un plic de la restaurantul unde cinasem cu Mama. Conţinea o nota care spunea :
Cina este plătită anticipat, eram aproape sigura ca nu voi putea fi aici, oricum am plătit pentru tine si soţia ta...., niciodată nu vei putea înţelege ce a însemnat noaptea aceea pentru mine.... TE IUBESC ! Mama ta.
In acest moment am înţeles importanţa de a spune la timp TE IUBESC si de a le oferi fiinţelor noastre dragi timpul (spaţiul) pe care îl merita. Nimic in viata nu este mai important decât Dumnezeu si Familia ta, da-le timp pentru că ei nu pot aştepta.
Daca Mama ta trăieşte....distreaz-o !
Daca nu....aminteşte-ţi-o !
Daca ai Mama....retrimite acest mesaj, faci ca sa reacţioneze pe cineva care a uitat puţin aceasta fiinţă minunata care este MAMA.
Si aminteşte-ti mereu ! Dumnezeu iartă, dar Timpul nu iartă niciodată!

NICI NU SE POATE INTOARCE !!!!!!
 
Binecuvantare - autor necunoscut


Iti trimit o lumina, ca sa te imbratiseze cu iubire.

Iti trimit o lumina, ca sa te aline cu iubire.

Ca si tu sa iubesti, sa respecti si sa pretuiesti

Acea fiinta unica care esti tu insuti,

Precum si fiecare fiinta a acestei lumi,

Fiecare unica, fiecare speciala si fiecare mult iubita.

Fie ca tu sa poti vedea bunatatea si frumusetea ta

Reflectata oriunde ai privi, dar si in ochii celor care te privesc.

Fie ca tu sa gasesti multumirea si uimirea copilareasca

In fata darurilor pe care ni le ofera, din abundenta, Viata.

Fie ca splendoarea majestatii fiintei tale

Sa fie ghidul care sa iti calauzeasca limbajul, gandurile, si actiunile.

Fie ca durerea si frica cu care te-ai confruntat poate vreodata

Sa se transforme in putere, intelegere si compasiune.

Fie ca lumina fiintei tale sa radieze pace si armonie,

Oriunde vei pasi si oriunde te vei afla.

Fie ca fiinta ta sa cunoasca bucuria si fericirea,

Facand din fiecare clipa o sarbatorire a vietii.

Fie ca bunastarea si generozitatea ta

Sa fie daruri pe care chiar tu insuti le impartasesti in jurul tau;

Si fie ca bunatatea sufletului tau sa-i mangaie pe cei din jurul tau, ca un balsam vindecator,
Ca parfumul dulce al florilor,.

Fie ca tu sa ai parte de intregire, de sanatate, si de bine,

Si sa-i imbratisezi cu compasiunea ta si pe cei care sunt in suferinta.

Fie ca lumina puritatii si perfectiunii tale

Sa imprastie aburii discordiei, disperarii sau conflictului.

Fie ca inteligenta si intelepciunea mintii tale deschise catre Infinit

Sa-ti confere claritate, chiar si atunci cand lumea pare pierduta in confuzie.

Fie ca sa cunosti si sa ai credinta in faptul ca esti perfect iubit, perfect
ingrijit si perfect ajutat de catre Iubirea Infinita a Divinitatii - acum si
intotdeauna.

Fie ca sa ai cu adevarat parte de comoara fermecata a Recunostintei,

Care face ca totul sa devina Paradis.

Si fie ca tu sa poti sa te opresti putin in fiecare zi,

Ca sa-ti reamintesti aceasta binecuvantare. ..

Prin care sa invoci adevarata splendoare a fiintei tale,

Si sa oglindesti si tu, pentru ceilalti, splendoarea fiintei lor adevarate.

Iti trimit aceasta raza de lumina,

Ca sa vindece cu iubire, tot ceea ce este de vindecat.
 
CASA CU FERESTRE DE AUR

A fost odata ca niciodata o fetita care traia intr-o casa simpla, saracioasa , de la tara , asezata pe varful unui deal. Pe masura ce crestea , putea zari de la fereastra ei tot mai multe lucruri minunate aflate in valea de la poalele casutei.Cel mai mult o incanta o cladire mare , cu ferestre de aur , a caror stralucire ii starnea fantezia , facand-o sa viseze despre cat de frumos ar fi fost sa traiasca in interiorul ei , plin , desigur, cu tot felul de minunatii.

Desi isi iubea parintii din tot sufletul , fetita tanjea dupa acea mare casa asemanatoare unui palat din povesti , incomparabila cu bordeiul ei umil si inghesuit. De fapt, aproape in fiecare zi , ramanea ore in sir cu privirile atintite catre cladirea cu ferestre de aur , tesand in minte felurite si incantatoare povesti .

Atunci cand a ajuns destul de mare ca parintii ei sa aiba incredere in ea, fetita le-a cerut voie sa faca o plimbare pe poteca care trecea pe langa gradina lor. Desi nu mai iesise niciodata singura din curte , mama i-a facut in cele din urma pe voie . Vremea era frumoasa , cu un soare stralucind vesel pe albastrul cerului nepatat de vreun nor. Fetita a deschis cu o mica ezitare poarta scartatitoare si a pornit pe poteca , din ce in ce mai sigura pe ea. Desigur , stia incotro se indreapta , iar pasii i-au devenit mai repezi pe masura ce se apropia de casa cu ferestre de aur. Mersul i s-a preschimbat fara sa-si dea seama in fuga si , dupa scurta vreme , a ajuns in fata cladirii mult visate.

Atunci cand a ridicat privirea spre obiectul fanteziilor ei , dezamagirea a lovit-o dintr-o data , spulberandu-i toate visurile minunate. Casa parea parasita de multa vreme , peretii ii erau scorojiti de var asemeni unui lepros , iar ferestrele intunecate si murdare isi dadeau gol tristetea atunci cand nu mai erau in stare sa reflecte razele soarelui.

Cuprinsa de mahnire , cu capul in pamant , fetita a pornit inapoi pe poteca , taraindu-si picioarele catre locuinta ei. La un moment dat , si-a inaltat capul si si-a indreptat ochii inainte. Privelistea care adasta in fata ei a lasat-o fara respiratie. La mica departare , pe varful unui deal , se oferea privirilor o casa cocheta , avand ferestrele cu totul si cu totul din aur , gratie soarelui care se oglindea in ele. Nu era alta decat casa copilariei ei. Dintr-o data , si-a dat seama ca traise pana acum , fara sa stie , intr-o casa din aur, iar dragostea si caldura cu care fusese inconjurata facea ca locuinta ei sa fie invaluita in sclipirea pretiosului metal . Visul ei magic era de fapt realitate. Toate minunatiile dorite cu pasiune erau chiar acolo , in propria ei casa.

De cate ori ne lasam vrajiti de poleiala ieftina si stralucirea falsa a lucrurilor ori oamenilor din jurul nostru ? Asa cum este firesc , tot ce este nou sau altfel de cat stim ne captiveaza sau ne intriga.De aici si pana la subjugarea fata de orice este noutate ori inedit , indiferent de valoare , este doar un pas .Chiar daca ne ratacim in lumea duplicitara a formelor lipsite de fond , avem intotdeuna sansa de ne indrepta spre noi insine , catre valorile si adevarurile noastre esentiale.
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top