• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

Superbe ambele si chiar daca au mai fost postate le-am recitit cu placere.
 
Omul cu compasul



Am zgâriat aseara pe nisip
formula unei alte ordini, care
conţine-al lucrurilor tainic chip,
cel fără de ruină şi mişcare.

Aici, acest inel în care-ncerc
să prind rotirea stelelor în spaţiu:
medalie de foc şi magic Cerc,
lui însuşi hrană crudă şi nesăţiu.

Iar dincolo, ca simbol înţelept,
un cort de raze cu foiţă clară:
Triunghiul către care mă îndrept
la dangatele bronzului de seară.

Nimic nu socoteam a fi străin
de-aceste prea statornice tipare
nici amfora corolelor de crin,
nici fulgerul cristalelor amare.

Mereu, ca instrumentul de suflat,
cu cântec se vor umple, căci faptura
îşi pipăie conturul terminat
abia adeverindu-le măsura.

Aşa credeam. Sub stelele târzii,
culcându-mă, strângeam pe lângă mine
compasul, inginer de armonii
Şi cocostârc al zborurilor line.

Ah! câte veacuri scapătă-ntr-un ceas
când somnul dulce-i frate cu minciuna?
Din formele de-aseară n-a rămas
întreagă şi curată vai! nici una.

Cu ce călduri de iad şi negre ploi
veniră astăzi zorile pe lume ?
Enorme bălării cu frunze moi
foşnesc pe ţărm, ca mările în spume.

Tulpini diforme, zgârciuri pe nisip
rănira idealul receptacol
şi ruinară transparentul chip
căruia eu i-am fost umil oracol.

O, mare-n spasmuri, cu zvâcniri adânci,
de ce-ai întors genunile fertile ?
În loc să cânte sarea, sus pe stânci
aud foind insecte şi reptile.

Pieziş e mersul astrelor pe grind,
iar datina stihiilor surpau,
de când un şoarece muri umblând
cu stirvu-i putred cercul fără pată.

Cu scrum şi rumeguş de furnicar
vă veţi hrăni, voi - frunze libertine,
ce-aţi dat uitării-aulicul tipar
şi aria nervurilor divine!

Iar voua, zburătoare-n stol şi pâlc,
ştiuţa vi-i de-a pururea dar sparu
bătaia aripilor, grea de tilc,
prin care orice zbor devine artă!

Vai! steaua asta merge spre amurg...
Cristalele s-au spart şi sângerează.
Şi mii de ape lincede se scurg
mânjind coroana fluviilor, trează.

Ci-n mijlocul declinului lumesc
eu stau şi-aştept, cu sfiiciune, ceasul,
când putrezi-vor florile ce cresc
ca broaşte care-mi tulbură compasul.

Atunci, lovind cu vârful în nisip,
aceleaşi semne vor luci în soare,
păstrând în forma lor eternul chip al
lucrurilor lumii trecătoare.



Ştefan Augustin Doinaş
 
Ce nebunie, 29.08

Cand ai venit in prima zi
Paseai alene si usor
Prin iarba deasa si inalta
Nicicand gandind ce va veni.
Usor,usor urcat-ai dealul
Si-n brate mi te-ai aruncat
Strangaudu-ma la pieptu-ti moale
Cand cu nesat ne-am sarutat.
Si tavalindu-ne in iarba
Inconjurati de flori de camp
Ne-am daruit pentru vecie
Iubindu-ne… la nebunie

n-am gasit alta rima
 
Am dat Pamantul inapoi cu un minut
Ionut Caragea

la buzele marii am învatat sa sarut
si timpul a ramas amutit un minut
m-am învârtit pe calcâie
pâna când picioarele mi-au luat foc
chibrituri, chibrituri ce doreau corpul tau de tigara
fugeam, fugeai, Soarele fugea
spre-un vesnic rasarit
mirat, Pamântul s-a oprit
si a început sa ne urmareasca atent cu privirea

desenam inimi pe toate urmele
mesaje, pasaje, vestale, piedestale
le sagetam si sângele curgea pocale
ma îmbatam ca musca de otet, agale

întindeam degetele ca un balaur cu zece capete
sapte erau zilele-n care te ghiceam în sapte pacate
corpul rece sfârâia pe nisipul fierbinte
ma târâiam tragându-ma de limba înainte
parca întregul corp era o torta
si lepadam camasile de forta

de-as avea aripi
as fi un drag dragon
îndragostit de-o draga dragaica
în dormitor as pune geaca de piele-n gaica
si as ramâne jumate înger, jumate faraon
tu vei sopti si vei dezlantui un orgasm armageddon

îmi doresc sa ne mai întâlnim o data
asa cum o faceam de-atâtea ori
asa cum meritam
si cum visam
ma uitam
la tine
si-am avut o viziune
în care-mi era sortit
sa dau Pamântul înapoi un minut
 
Absenta a ceea ce suntem
Ionut Caragea


Ionut Caragea - Absenta a ceea ce suntem
mai întâi oamenii si apoi profetiile lor
suntem ceea ce suntem si totusi cautam un raspuns
nu credem în alti dumnezei în alti dumnezei nu credem
mai întâi oamenii si apoi profetiile lor

tot ce atingem pare strain
fireasca atingerea strain sentimentul
nu credem ca este ceva mai strain decât noi
nu credem în fapte si totusi nimic
din gânduri nimicul

nu credem în alti dumnezei în alti dumnezei nu credem ne doare absenta a ceea ce suntem

Ceva din mine cauta ceva
Ionut Caragea


Ceva din mine cauta singuratatea, ceva cauta oamenii.
Bine ca am ce alege.
Ceva din mine cauta lumina, ceva cauta întunericul.
Bine ca pot arde, bine ca ma pot stinge.
Ceva din mine cauta linistea, ceva cauta larma.
Bine ca exista cuvântul.
Ceva din mine cauta moartea, ceva cauta nemurirea.
Bine ca exista cerul.
Ceva din mine cauta ceva din tine.
Bine ca exista iubirea.
Ceva din mine cauta adevarul, ceva cauta minciuna.
Bine ca exista cugetul.
Ceva din mine cauta totul, ceva cauta nimicul.
Bine ca exista ceva care cauta ceva.
Ceva din mine cauta suferinta, ceva cauta alinarea.
Bine ca exista lacrima.
Ceva din mine cauta fericirea.
Bine ca exista speranta.
Ceva din mine cauta agonia, ceva cauta extazul.
Bine ca mai pot sa respir.
Ceva din mine îl cauta pe Dumnezeu, ceva îl cauta pe diavol.
Bine ca am în cine sa cred si de cine sa ma lovesc.
Ceva din mine cauta uitarea, ceva cauta amintirea.
Bine ca mai exista visele.
Ceva din mine cauta o secunda, ceva cauta un minut,
Ceva cauta o ora, ceva cauta o zi, ceva cauta o luna,
Ceva cauta un an, ceva cauta o viata,
Ceva cauta mereu ceva.
 
Dacă

Dacă s-ar putea vreodată
Să măsori nemăsuratul,
Să cuprinzi nemărginirea,
Să stai, străbătând neantul,
Să fii nici unul, nici altul.

Dacă s-ar putea vreodată
Neiubind să fii iubirea,
Nesperând să fii speranţa,
Nevorbind să fii vorbirea,
Negândind să fii gândirea.

Dacă s-ar putea vreodată
Să auzi neauzitul,
Să priveşti în nevăzut
Şi să afli neştiutul,
Ar urma iar începutul?

Elena Liliana Popescu
 
Lună în câmp
Nichita Stănescu

Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
zvelţi vânători, în arcuiţii lei
din goana calului, cum îşi subţie arcul.
0, tinde-ţi măna stângă catre ei

şi stinge tu conturul lor de lemn subţire
pe care ramurile i-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

Eu te privesc în ochi şi-n jur să şterg copacii
În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
... şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene
dar chipul ţi-l întorn, pe braţul stâng.
 
Azi vreau ceva mai vesel :P


Baba Cloanţa

Şede baba pe călcâie
În tufărul cel uscat,
Şi tot cată ne-ncetat
Când la luna cea bălaie,
Când la focul cel din sat.

Şi tot toarce cloanţa, toarce,
Din măsele clănţănind
Şi din degete plesnind.
Fusu-i repede se-ntoarce,
Iute-n aer sfârâind.

"Fugi, Urâte! baba zice,
Peste codrul cel frunzos,
În pustiu întunecos!
Fugi, s-alerge-acum aice
Dragul mândrei, Făt-Frumos.

De-a veni el după mine
Să-1 iubesc eu, numai eu,
Dare-ar Domnul-Dumnezeu
Să-i se-ntoarcă tot în bine,
Cum se-ntoarce fusul meu!

Iar de n-a vrea ca să vie,
Dare-ar Duhul necurat
Să fie-n veci fermecat
Şi de-a Iadului urgie
Vecinic să fie-alungat!

În cap ochii să-i se-ntoarcă
Şi să-i fie graiul prins,
Iar Satan, c-un fier aprins,
Din piept inima să-i stoarcă
Şi s-o ardă-n foc nestins!

Fiară-Verde să-1 gonească
Cât va fi câmp de gonit
Şi lumină de zărit.
Noaptea încă să-1 muncească
Sânge-Roş şi Hraconit!"

Toarce baba, mai turbată!
Fusu-i zboară nevăzut,
Căci o stea lungă-a căzut,
Pe lună s-a pus o patâ
Şi-n sat focul a scăzut:

"Dragă puiule, băiete,
Trage-ţi mâna din cel joc
Ce se-ntoarce lângă foc,
Ş-ochii de la cele fete,
Cu ochi mari, făr' de noroc.

Vin' la mine, voinicele,
Că eu noaptea ţi-oi cânta,
Ca pe-o floare te-oi căta,
De deochi, de soarte rele,
Şi de şerpi te-oi descânta.

Vai! din ziua cea de vară
Când, prin luncă rătăcit,
Cântai Doina de iubit,
Cu-a mea inimă amară
Sufletu-mi s-a învrăjbit!

Adă-mi faţa ta voioasă
Ş-ai tăi ochi de dezmierdat,
Că mă jur în ceas curat
Să-ţi torc haine de mătasă,
Haine mândre de-mpărat.

Vârcolacul se lăţeşte
Sus, pe lună, ca un nor,
Vin' ca pasărea-ntr-un zbor
Pân' ce viaţa-mi se sfârşeşte
Ca şi lâna din fuior."

Baba Cloanţa geme, plânge,
Căci fuiorul s-a sfârşit,
Iar voinicul n-a venit!
Mâinile cumplit îşi frânge,
Crunt strigând spre răsărit:

"Sai din hău făr' de lumină
Tu, al cerului duşman!
Tu, ce-n veacuri schimbi un an
Pentr-un suflet ce suspină,
Duhul răului, Satan!

Tu, ce stingi cu-a ta aripă
Candela de pe mormânt,
Unde zac moaşte de sfânt,
Când înconjuri într-o clipă
De trei ori acest pământ!

Vin' ca-n ceasul de urgie
Când zbori noaptea blestemând,
Ca să-mi faci tu pe-al meu gând
Că de-acum pe vecinicie
Tie sufletul îmi vând!"

Abia zice, şi deodatâ
Valea, muntele vuiesc,
În nori corbii croncăiesc,
Şi pe-o creangă ridicatâ
Doi ochi duşmani strălucesc!

"Eu pe mândru-ţi 1-oi aduce
(Zbiară-un glas ce dă fiori),
Printre şerpi şi printre flori,
La cea baltâ de mă-i duce
Şi-mprejuru-i de trei ori!"

Baba Cloanţa se porneşte
Fără grijă de păcat,
Cu Satan încălecat,
Ce din dinţi grozav scrâşneşte
Şi tot blestemă turbat.

Saltă baba, fuge, zboară
Cu sufletul după dor,
Ca o buhnă la izvor,
Şi-n urmă-i se desfăşoară
Toată lâna din fuior.

Fuge baba despletită,
Ca vârtejul fioros,
Sus, pe malul lunecos,
Şi-n tăcerea adâncită
Satan urlă furios.

Mii de duhuri ies la lună,
Printre papură zburând,
Şi urmează şuierind,
Baba Cloanţă cea nebună
Care-aleargă descântând.

Codrul sună, clocoteşte
De-un lung hohot pân' în fund.
Valea, dealul îi răspund
Prin alt hohot ce-ngrozeşte,
Dar pe dânsa n-o pătrund!

Ea n-aude, nici nu vede,
Ci tot fuge ne-ncetat,
Ca un duh înspăimântat,
Căci Satana o repede
Către ţelul depărtat.

Zece pasuri încă grele...
Mândrul că şi-a dezmierda,
Ca pe-o floare 1-a căta,
De deochi, de soarte rele
Şi de şerpi 1-a descânta.

Doi paşi încă... Vai! în lunc
Ţipă cocoşul trezit;
Iar Satan afurisit
Cu-a sa jertfă se aruncă
În băltoiul mucezit!

Zbucnind apa-n nalte valuri,
Mult în urmă clocoti,
În mari cercuri se-nvârti,
Şi de trestii, şi de maluri
Mult cu vuiet se izbi.

Iară-n urmă liniştită
Dulce unda-şi alina,
Şi în taină legăna
Faţa lunii înălbită
Ce cu ziua se-ngâna...

Când pe malu-i trece noaptea
Călătorul şuierând
Printre papuri când şi când
El aude triste şoapte
Ş-un glas jalnic suspinând:

"Vin' la mine, voinicele,
Că eu noaptea ţi-oi cânta,
Ca pe-o floare te-oi căta,
De deochi, de soarte rele
Şi de şerpi te-oi descânta!"

1842, Mirceşti

Vasile Alecsandri
 
Saruta-mi…
…Ochii…
Pana acestia vor inceta sa mai planga…
Saruta-mi obrajii…
Pana vor inceta sa mai roseasca…
Saruta-mi buzele moi…
Pana vor inceta sa mai simta iubirea…
Saruta-mi fruntea…
Pana ce se va descreti de amaraciune…
Saruta-mi mainile…
Pana vor inceta sa te mai atinga…
Saruta-mi sufletul iubire…
Pentru ca sufera mult…
Saruta-mi inima…
Pana va inceta sa mai bata…
Am nevoie de tine…
De sarutul tau…
Saruta-mi iubirea…
Caci este doar a ta…

 
Poti sa-mi iei tot ce-am mai scump pe lume
Poti sa-mi iei zile, noptile si anii de vrei
Sa ma lasi singur intr-un loc anume
De unde sa nu pot vreodata sa ma intorc la-ai mei,
Dar sa nu-mi iei niciodata dragostea..

Poti sa ma faci una cu pamantul
Sa ma calci in picioare de-o mie de ori
Sa ma sfasai cu dintii si-apoi sa chemi vantul
Sa-mi imprastie trupul intr-o mie de zari,

Dar sa nu-mi iei niciodata dragostea..
Fiindca atunci am sa mor de dorul tau
Si zilele vor fi din nou asa cum au mai fost.
De dorul tau, da, da, de dorul tau.

Poti sa ma torni intr-un pahar cu apa
Sau sa ma uiti pe fundul marii printre pestii rapitori
Sa ma lasi sa plutesc pe un val in Marea Moarta
Sau din cer cu ploaia incet sa ma cobor,

Dar sa nu-mi iei niciodata dragostea..
Fiindca atunci am sa mor de dorul tau
Si zilele vor fi din nou asa cum au mai fost.

Poti sa-mi iei tot ce-am mai scump pe lume
Poti sa-mi iei zile, noptile si anii de vrei
Sa ma lasi singur intr-un loc anume
De unde sa nu pot vreodata sa ma intorc la-ai mei,

Dar sa nu-mi iei niciodata dragostea..
Fiindca atunci am sa mor de dorul tau
Si zilele vor fi din nou asa cum au mai fost.
De dorul tau, da da, de dorul tau


Atat De Singur –

O vad tremurand cu ochii inchisi
Cu pozele in jur, genunchii stransi
Slabita si trista, cu cearcane adanci
Si vrea sa-i promit ca n-am sa uit
Imagini si locuri si trecut
Si visele in care noi am crezut.

Sunt nopti intregi cand plang
Si-adorm cu tine-n gand
Plecata esti pe veci
Departe in umbre reci.

Singur, atat de singur
Simt dureri pe care nu mai pot sa le-ndur
Lacrimi, nopti in lacrimi
Si-n inima mea doar lacrimi.

Si sta in genunchi la piept tinand
O veche scrisoare si plangand
Imi spune cu lacrimi ce mult i-a placut
Ma roaga sa jur ca n-am mintit
In tot ce i-am scris si i-am soptit
O data cu gandul ca noi ne-am iubit.

Singur, atat de singur
Simt dureri pe care nu mai pot sa le-ndur
Lacrimi, nopti in lacrimi
Revad ochii tai cum s-au stins
Cum tamplele reci le-am cuprins
Destinul pe noi ne-a invïns.


Dance Me to the End of Love

Dance me to your beauty with a burning violin
Dance me through the panic 'til I'm gathered safely in
Lift me like an olive branch and be my homeward dove
Dance me to the end of love
Dance me to the end of love
Oh let me see your beauty when the witnesses are gone
Let me feel you moving like they do in Babylon
Show me slowly what I only know the limits of
Dance me to the end of love
Dance me to the end of love
Dance me to the wedding now, dance me on and on
Dance me very tenderly and dance me very long
We're both of us beneath our love, we're both of us above
Dance me to the end of love
Dance me to the end of love
Dance me to the children who are asking to be born
Dance me through the curtains that our kisses have outworn
Raise a tent of shelter now, though every thread is torn
Dance me to the end of love
Dance me to your beauty with a burning violin
Dance me through the panic till I'm gathered safely in
Touch me with your naked hand or touch me with your glove
Dance me to the end of love
Dance me to the end of love
Dance me to the end of love

 
Marturisire
Vreau sa-mi aduc aminte acum cit de usor
Lasam atitea clipe dragi sa-mi scape
Cind de pe tarmul vremii zvirleam nepasator
Sulfina visului in turburi ape.
Cu vintul inserarii ma imprieteneam
Suflind in pinza cerului albastra;
Corabia lui Sindbad ma astepta la geam,
Cu pasarea numita Roc, maiastra.
In suflet numai visle, in cuget numai dor!
Dar nu stiam in faptul diminetii
Ca vislele se sfarma si dorurile dor
Cind la zenit e soarele vietii.
Iar mai tirziu, cind viata m-a scuturat din vis
Cum un puternic vint alunga norii,
O mina nevazuta in mine a deschis
Cutia cu pacate a Pandorii.
Cu duhurile rele luptat-am indelung
Pin’ le-am cuprins in mreji de ginduri clare;
Desi supuse, totusi nu pot sa le alung,
Strigoi ciudati cu masti surizatoare.
In horbote de vorbe calite-n ideal,
Furtuna dinauntru se incheaga:
Pina se naste spuma pe coama unui val,
Se zbuciuma-n adincuri marea-ntreaga.
De ce sa-ncerc s-astimpar cutremurul din fund?
Mai bine alba spuma trecatoare
S-o-ncremenesc statornic in gerul unui gind:
Zapada cu strafulgerari de soare.

Alexandru Philippide
 
Când ai nevoie de dragoste
Mircea Cărtărescu Când ai nevoie de dragoste

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.
 
Oul dogmatic



E dat acestui trist norod
Si oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare !

Cum lumea veche, în clestar,
Înoată, în subtire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă si cavou.

Din trei atlazuri e culcusul
În care doarme nins albusul
Atât de gales, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul ?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Si masculin
Albusului în hialin :
Sărutul plin.

*

Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, si azi -- întocma :
Mărunte lumi păstrează dogma.

Să vezi la bolti pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou -- simbol ti-l aduc,
Om sters, uituc.

Nu oul rosu.
Om fără sat si om nerod,
Un ou cu plod
Îti vreau plocon, acum de Paste :
Îl urcă -- în soare si cunoaste !

*

Si mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Si ou si lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar...
A mortii frunte -- acolo-i toată.
În gălbenus,
Să roadă spornicul albus,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma -- dogma.

*

Încă o dată :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Si nici la closcă să nu-l pui !
Îl lasă -- în pacea -- întâie-a lui,

Că vinovat e tot făcutul,
Si sfânt, doar nunta, începutul.


Ion Barbu
 
Margine de vis
Ionut Caragea


pasiunea mea
colectie de apusuri pentru viitor
filozofie cu embrioni pe banda rulanta
masterat în iubire halucinanta

evoluez înspre eternul vid
dumnezeu are privirea în ceata
cobor cu liftingul pe rid
si mi-e atât de greata

mi-am lins ranile mi-am închis porii
celule vii si bolnave
se bat precum
gladiatorii

ma culc pe-o margine de vis
alint partea perversa a clipei
o caut intrigat de concis
pun perna pe masca ispitei

mi-am încuiat moartea în mine
si-am aruncat cheia departe
în adâncul râului Styx

Întotdeauna oameni
Ionut Caragea

întotdeauna cautam ceea ce ne lipseste
si renuntam la ceea ce ne lipseste mai mult
întotdeauna privim mai departe
si reusim sa fim cu-atât mai departe
de noi însine
întotdeauna speram la ceva mai bun decât azi
si mâine vom fi cautatori de comori în trecut
întotdeauna facem aceleasi greseli
si gasim întotdeauna o scuza:
a gresi e omeneste si totusi
întotdeauna ni se arata o cale spre adevar
si cochetam mereu cu minciuna
întotdeauna suntem romantici
si pâna la urma ne plictisim de atât romantism
si suntem pragmatici pâna la
înalta tradare
ne vindem sufletele si ne culcam pe laurii
nimicniciei
întotdeauna fugim
de ceea ce ne poate atinge
de ceea ce ne poate face mai slabi
întotdeauna ne este frica de moarte
si frica ne taie elanul în mici respiratii
întotdeauna muncim
peste programul lui dumnezeu
întotdeauna spunem întotdeauna
si niciodata nu încercam
sa fim vesnici
 
Accident cosmic




De când a cazut peste mine o stea,
am o rana cu floare la umarul stâng,
o frunza uscata infasura inima mea
si venele ca niste bretele interioare mă trang.

Alergam dupa o bicicleta salbateca,
fenomenele cosmice nu mă interesau,
îmi spuneam incurajandu-mă poata ca
lupii-ndrazneala să-adulmece n-au.

Linistit, alergam linistit
dupa o bicicleta salbateca.
M-a lovit drept în umar, cazand m-a lovit
steaua aceea romantica.

Nicaieri n-a mai fost cum era,
vulturii zburau cu aripi de gresie
peste rana care darnic se deschidea,
floarea n-avea nici o impresie.

Glasul meu s-a întors catre mine, si azi
suna-n mine ca doar eu să-l aud.
Ploile cosmice cad peste brazi,
sufletu-mi este rece si ud.



Daniel Drăgan
 
Pentru tine

Pentru tine
încarc orizontul
cu gânduri frumoase.
Către tine
îmi pierd privirea
în infinitul tăcerii.
Lângă tine
aștern ,seară de seară,
cele mai frumoase
cuvinte de dor.
Cu tine mă-nvălui
de-atâta culoare,
pierzându-mă
în curcubeul întoarcerii.
Fără tine,
verdele iubirii
n-ar mai cunoaște
nici o primăvară.
Tu esti
răsăritul soarelui
ale cărui raze
pulseaza în mine
VIAȚĂ


Dincolo de religii

Ți-am spus
o noapte-ntreagă versuri
și nu m-ai întrerupt deloc.
Am crezut că visez
într-o vreme în care
o lume dominată de sex
încearcă să ne acapareze.
Noi am dedicat
acea noapte
poeziei fiecăruia
și ne-am iubit
dincolo de conveniențe,
dincolo de legi,
dincolo de impuneri,
dincolo de religii,
dincolo de epoci,
dincolo de experiențe politice,
noi ne-am iubit.
Ți-am spus
o noapte-ntreagă versuri
și nu mai întrerupt deloc.

e. st

Dați-ne voie!

Dați-ne voie
să ne iubim
fără hotare,
fără opreliști,
fără prejudecăți!
Există o singură
judecată universală-
aplicabilă în toate cazurile-
Arta de a iubi.
Să fie ființe incapabile
în a auzi sunetul iubirii?
Dați-ne voie
să ne iubim
fără hotare,
fără opreliști,
fără prejudecăți
și veți afla
că există o singură
judecată universală-
Arta de a iubi e.s.
 
- CE DEPARTE ESTI
Iarna de metal spune si poetul
Pasii dintre noi stângul ca si dreptul
Cât noroi pe strazi, cum sa te feresti
Ce departe esti si cât îmi lipsesti
Doar un telefon mai pastreaza înca
Litere si carti, renuntati si munca
Numai strigat sunt peste care cresti
Ca departe esti si cât îmi lipsesti

Daca n-ai sa vii noaptea la iubit
Poate ai uitat, poate s-a sfârsit
Daca n-am sa vin noaptea la iubit
Poate am plecat, poate am murit

Au ramas în raft, dragoste si carte
Tot ce împarteam nu se mai imparte
Daca eu renunt tu sa nu gresesti
Ce departe esti si cât îmi lipsesti
Te astept in mai zi fara fereastra
Sa bârfim straini chiar iubirea noastra
Eu sa te urasc, tu sa ma detesti,
Ce depare esti si cât îmi lipsesti.

Daca n-ai sa vii noaptea la iubit
Poate ai uitat, poate s-a sfârsit
Daca n-am sa vin noaptea la iubit
Poate am plecat, poate am murit

t s
 
Va fi…

Ion Minulescu

Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei intra
În parcul meu,
Nisipul aleilor deşarte,
Îmbrăţişănd pantofii tăi albi, va tresări…
La revederea celei venite de departe
Copacii vor zâmbi…
Ferestrele-mi închise se vor deschide iar,
Şi-n vazele uitate pe albe etajere,
Buchetele uscate de alb mărgăritar
Vor palpita
Ca-n ascultarea unui demonic Miserere!…
Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei veni,
“Olimpia” din cadru-i îţi va surâde iar,
Ceasornicu-n perete va respira mai rar
Şi mutele covoare, pe jos, vor tresări…
Demonul nebuniei va coborî din nou
Pe-albastrele sofale
Şi albele dantele,
Aripa lui va stinge lumina-n candelabru,
Iar noi,
Sub ocrotirea tăcutelor perdele,
Postum ca şi-ngropaţii de vii, într-un cavou,
Ne vom iubi-n parfumuri de brad şi de cinabru.

Şi-apoi…
Va fi într-o seară poate ca şi-alte seri.
Va fi
O seară de octombre cu palpitări discrete
De frunze,
De imagini,
De pleoape
Şi regrete…
Vai!… cea din urmă seară când tu vei mai veni
Va fi o aiurare de toamnă pe sfârşite,
O aiurare-n versuri brodate pe-o batistă -
Simbolul despărţirii…

Şi-atâta tot…

Şi-apoi
Nu va mai fi nimica,
Nu va mai fi nici soare,
Nu va mai fi nici lună
Nici stele căzătoare…
Şi faţă de noi singuri,
Poate,
Nu vom mai fi nici noi!…
 
Cu toamna în odaie




Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie...
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam...

Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,

Doamne!... Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
"Donnez-vous la peine d'entrer, Madame..."

Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De Sibilă...

A intrat...
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară... vai!...
Bolnavă de gripă...




Ion Minulescu
 
La arme.



Ajunge văicăreala, popor român la arme
Ajunge rugăciunea şi jalbele la poartă,
Nu aştepta pomană când stâncile se sfarmă,
Nu ai de-ales române, tu eşti stăpân pe soartă!

De ce suporţi minciuna şi vorbele deşarte
Când clasa hrăpăreaţă te-a-ngenuchiat cu sila,
Ia sapa şi securea şi singur fă-ţi dreptate,
Nu te sfii să spânzuri în piaţă camarila.

Nu te-amăgi cu vorbe oculte din scriptură,
Biserica şi popa îţi predică de moarte,
Ridică eşafoduri, condamnă impostura,
Ea te ţine de veacuri în neguri fără carte.

Cu rugăciuni la ceruri ei zilnic te îmbată,
Cu vorbe globaliste, cu-o lume fără ţară,
Nu te lăsa sedus de-o vorbă idolatră,
Renunţă să mai duci o viaţă băjenară.

La arme fraţi români cu inima vitează.
Amanetând o ţară la hoarde migratoare
Mai toţi parlamentarii te vând şi te trădează,
Şi pentru tine casa acum e o-nchisoare!

Când ţara e condusă de hoţi şi haimanale,
Când guşti pâinea amară de grâu din altă ţară,
Fă-ţi tancuri din tractoare, din seceră pistoale,
Nu vezi că ne vândură şi Roşia Montană!

Cum justiţia e oarbă vândută pe arginţi,
Cu-armata fără arme plină de generali
Cu preşedinţi de ţară ce par ieşiţi din minţi,
Visteria e goală plină cu şobolani!

La arme fraţi români se ne-rolăm sub arme,
Din optzecinoua- ncoace suntem o colonie,
Ţara-i secătuită, copii ne mor în spasme,
Părem o ţărişoară numai pe o hârtie!

La arme rupeţi lanţuri, spânzuraţi camarila
Nu aşteptaţi zadarnic pe Dumnezeu cu mila!

Virgil Ciucă
Woodhaven, New York,
august
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top