NOSTALGII
- Thread starter anuk
- Start date
bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
In prelungirea coloanei, infinitul
de Vasile Munteanu
când iubeşti ierţi şi uiţi
nu mai cauţi
oricum e mult mai greu decât să te încrezi începuturilor
pentru că există dimineţile acestea de octombrie
când gura nu face altceva decât să sufle aburi asupra inimii
pentru mine iarna e mai precisă decât dalta lui brâncuşi
pentru a descifra geometria sărutului nu ai nevoie să înveţi limbi străine
e suficient dacă ţi s-au înmuiat genunchii
şi aerul nu poate depăşi nodul din gât
buzele se osifică
sclipesc mai aprins decât dinţii
doar limba îşi controlează mareele
în timp ce urmele dispar sub apă cu viteza fulgerului
sub cerul răsturnat
chiar dacă şi-a pierdut cârma
sufletul ocoleşte zăpada
parcurge distanţele până la far cu ochii
în timp ce animalele supravieţuind înlăuntrul tău furtunii
de spaimă îţi mănâncă numele
deja mi-e frig dar nu renunţ să caut un capăt
acestui acvariu în care timpul îşi înmulţeşte zi de zi vieţuitoarele
de Vasile Munteanu
când iubeşti ierţi şi uiţi
nu mai cauţi
oricum e mult mai greu decât să te încrezi începuturilor
pentru că există dimineţile acestea de octombrie
când gura nu face altceva decât să sufle aburi asupra inimii
pentru mine iarna e mai precisă decât dalta lui brâncuşi
pentru a descifra geometria sărutului nu ai nevoie să înveţi limbi străine
e suficient dacă ţi s-au înmuiat genunchii
şi aerul nu poate depăşi nodul din gât
buzele se osifică
sclipesc mai aprins decât dinţii
doar limba îşi controlează mareele
în timp ce urmele dispar sub apă cu viteza fulgerului
sub cerul răsturnat
chiar dacă şi-a pierdut cârma
sufletul ocoleşte zăpada
parcurge distanţele până la far cu ochii
în timp ce animalele supravieţuind înlăuntrul tău furtunii
de spaimă îţi mănâncă numele
deja mi-e frig dar nu renunţ să caut un capăt
acestui acvariu în care timpul îşi înmulţeşte zi de zi vieţuitoarele
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
E VORBĂ CU IARNA
M-am întâlnit cu Iarna la Predeal…
Era-mbrăcată ca şi-acum un an,
Cu aceeaşi albă rochie de bal,
Păstrată vara sus, pe Caraiman…
Călătoream spre ţara unde cresc
Smochine, portocale şi lămâi…
Eram într-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Şi canapeaua roşie de pluş,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coardă sub arcuş,
Un vag susur de samovar rusesc…
Şi-am coborât în gară, pe peron,
Să schimb cu Iarna câteva cuvinte…
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm -
Din patria lui Ibsen şi Björnson,
De-acolo unde,-n loc de soare
Şi căldură,
Înfriguraţii cer… Literatură…
Şi m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decât în ţara unde cresc smochine,
Curmale, portocale şi lămâi,
Şi din compartimentul meu de clasa I
M-am coborât ca un copil cuminte
Şi m-am întors cu Iarna-n Bucureşti…
O! Tu, sfătuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare eşti,
Ce bună eşti,
Ce caldă eşti!…
I Minulescu
M-am întâlnit cu Iarna la Predeal…
Era-mbrăcată ca şi-acum un an,
Cu aceeaşi albă rochie de bal,
Păstrată vara sus, pe Caraiman…
Călătoream spre ţara unde cresc
Smochine, portocale şi lămâi…
Eram într-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Şi canapeaua roşie de pluş,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coardă sub arcuş,
Un vag susur de samovar rusesc…
Şi-am coborât în gară, pe peron,
Să schimb cu Iarna câteva cuvinte…
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm -
Din patria lui Ibsen şi Björnson,
De-acolo unde,-n loc de soare
Şi căldură,
Înfriguraţii cer… Literatură…
Şi m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decât în ţara unde cresc smochine,
Curmale, portocale şi lămâi,
Şi din compartimentul meu de clasa I
M-am coborât ca un copil cuminte
Şi m-am întors cu Iarna-n Bucureşti…
O! Tu, sfătuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare eşti,
Ce bună eşti,
Ce caldă eşti!…
I Minulescu
bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
Una din poeziile lui Eminescu, pe care o indragesc mult , este " O, mama..." . E trista, dar atat de rascolitoare....
O, mamă...
Mihai Eminescu
O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.
Când voi muri, iubito, la creştet să nu-mi plângi;
Din teiul sfânt şi dulce o ramură să frângi,
La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;
Simţi-o-voi odată umbrind mormântul meu...
Mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu.
Iar dacă împreună va fi ca să murim,
Să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim,
Mormântul să ni-l sape la margine de râu,
Ne pună-n încăperea aceluiaşi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu...
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.
O, mamă...
Mihai Eminescu
O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.
Când voi muri, iubito, la creştet să nu-mi plângi;
Din teiul sfânt şi dulce o ramură să frângi,
La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;
Simţi-o-voi odată umbrind mormântul meu...
Mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu.
Iar dacă împreună va fi ca să murim,
Să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim,
Mormântul să ni-l sape la margine de râu,
Ne pună-n încăperea aceluiaşi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu...
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Pe vremea cand am facut eu scoala, acum o suta 25 de ani
: poeziile se memorau 
si -mi vin in minte si acum fragmentele care mi-au placut mult. Iarna ,cand copacii sunt imbracati in chiciura imi vin in mimte versurile:
"De treci codri de aramã, de departe vezi albind
S-auzi mândra glãsuite a pãdurii de argint.
Acolo, lângã isvoarã, iarba pare de omãt,
Flori albastre tremur ude în vãzduhul tãmâiet ;
Pare-cã si trunchii vecinici poartã suflete sub coajã,
Ce suspinã printre ramuri cu a glasului lor vrajã.
Iar prin mândrul întuneric al pãdurii de argint
Vezi isvoare zdrumicate peste pietre licurind ;
Ele trec cu harnici unde şi suspinã-n flori molatic,
Când coboarã-n ropot dulce din tãpsanul prãvãlatic,
Ele sar în bulgãri fluizi peste prundul din rãstoace,
În cuibar rotind de ape, peste care luna zace."
Calin (file din poveste)
merita recitita in intregime
: poeziile se memorau si -mi vin in minte si acum fragmentele care mi-au placut mult. Iarna ,cand copacii sunt imbracati in chiciura imi vin in mimte versurile:"De treci codri de aramã, de departe vezi albind
S-auzi mândra glãsuite a pãdurii de argint.
Acolo, lângã isvoarã, iarba pare de omãt,
Flori albastre tremur ude în vãzduhul tãmâiet ;
Pare-cã si trunchii vecinici poartã suflete sub coajã,
Ce suspinã printre ramuri cu a glasului lor vrajã.
Iar prin mândrul întuneric al pãdurii de argint
Vezi isvoare zdrumicate peste pietre licurind ;
Ele trec cu harnici unde şi suspinã-n flori molatic,
Când coboarã-n ropot dulce din tãpsanul prãvãlatic,
Ele sar în bulgãri fluizi peste prundul din rãstoace,
În cuibar rotind de ape, peste care luna zace."
Calin (file din poveste)
merita recitita in intregime
bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
Floare-albastră
Mihai Eminescu
- Iar te-ai cufundat în stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieţii mele.
În zadar râuri în soare
Grămădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile asire
Şi întunecata mare;
Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare -
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.
- Hai în codrul cu verdeaţă,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă.
Acolo-n ochi de pădure,
Lângă balta cea senină
Şi sub trestia cea lină
Vom şedea în foi de mure.
Şi mi-i spune-atunci poveşti
Şi minciuni cu-a ta guriţă,
Eu pe-un fir de romaniţă
Voi cerca de mă iubeşti.
Şi de-a soarelui căldură
Voi fi roşie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ţi astup cu dânsul gura.
De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o ştie,
Căci va fi sub pălărie -
Ş-apoi cine treabă are!
Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ţinea de subsuoară,
Te-oi ţinea de după gât.
Pe cărare-n bolţi de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.
Şi sosind l-al porţii prag,
Vom vorbi-n întunecime:
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?
Înc-o gură - şi dispare...
Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!
. . . . . . . . . . . . . .
Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră -
Floare-albastră! floare-albastră!...
Totuşi este trist în lume!
Mihai Eminescu
- Iar te-ai cufundat în stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieţii mele.
În zadar râuri în soare
Grămădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile asire
Şi întunecata mare;
Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare -
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.
- Hai în codrul cu verdeaţă,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă.
Acolo-n ochi de pădure,
Lângă balta cea senină
Şi sub trestia cea lină
Vom şedea în foi de mure.
Şi mi-i spune-atunci poveşti
Şi minciuni cu-a ta guriţă,
Eu pe-un fir de romaniţă
Voi cerca de mă iubeşti.
Şi de-a soarelui căldură
Voi fi roşie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ţi astup cu dânsul gura.
De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o ştie,
Căci va fi sub pălărie -
Ş-apoi cine treabă are!
Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ţinea de subsuoară,
Te-oi ţinea de după gât.
Pe cărare-n bolţi de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.
Şi sosind l-al porţii prag,
Vom vorbi-n întunecime:
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?
Înc-o gură - şi dispare...
Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!
. . . . . . . . . . . . . .
Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră -
Floare-albastră! floare-albastră!...
Totuşi este trist în lume!
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Nu cred ca este cineva sa nu citit" Scrisoarea III "si sa nu auda "ropotul cailor " sau "freamatul codrului " ....sau.....
..................................................................
.......La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.
- Tu eşti Mircea?
- Da-mpărate!
- Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
- Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit!
Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale...
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.
- Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot
Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?
O, tu nici visezi, bătrâne, câţi în cale mi s-au pus!
Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Tot ce stă în umbra crucii, împăraţi şi regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.
S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ şi mare.
N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face,
Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace;
Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-râuri,
Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri;
Zguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi,
Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
Se mişcau îngrozitoare ca păduri de lănci şi săbii,
Tremura înspăimântată marea de-ale lor corăbii!...
La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns
Ca să steie înainte-mi ca şi zidul neînvins.
Când văzui a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă,
Cu o ură ne'mpăcată mi-am şoptit atunci în barbă,
Am jurat ca peste dânşii să trec falnic, fără păs,
Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs...
Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag?
- De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti
Nu e om de rând, el este domnul Ţării Româneşti.
Eu nu ţi-aş dori vrodată să ajungi să ne cunoşti,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti.
După vremuri mulţi veniră, începând cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe;
Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod;
Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă -
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ.
Te făleşti că înainte-ţi răsturnat-ai valvârtej
Oştile leite-n zale de-mpăraţi şi de viteji?
Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus?...
Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
Laurii voiau să-i smulgă de pe funtea ta de fier,
A credinţei biruinţă căta orice cavaler.
Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...
Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!
Şi abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,
Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;
Călăreţii umplu câmpul şi roiesc după un semn
Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn,
Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ,
Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt,
Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,
Orizontu-ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni,
Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie...
Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie.
........Intreg textul(pt cei interesati
..................................................................
.......La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.
- Tu eşti Mircea?
- Da-mpărate!
- Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
- Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit!
Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale...
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.
- Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot
Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?
O, tu nici visezi, bătrâne, câţi în cale mi s-au pus!
Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Tot ce stă în umbra crucii, împăraţi şi regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.
S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ şi mare.
N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face,
Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace;
Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-râuri,
Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri;
Zguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi,
Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
Se mişcau îngrozitoare ca păduri de lănci şi săbii,
Tremura înspăimântată marea de-ale lor corăbii!...
La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns
Ca să steie înainte-mi ca şi zidul neînvins.
Când văzui a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă,
Cu o ură ne'mpăcată mi-am şoptit atunci în barbă,
Am jurat ca peste dânşii să trec falnic, fără păs,
Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs...
Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag?
- De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti
Nu e om de rând, el este domnul Ţării Româneşti.
Eu nu ţi-aş dori vrodată să ajungi să ne cunoşti,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti.
După vremuri mulţi veniră, începând cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe;
Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod;
Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă -
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ.
Te făleşti că înainte-ţi răsturnat-ai valvârtej
Oştile leite-n zale de-mpăraţi şi de viteji?
Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus?...
Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
Laurii voiau să-i smulgă de pe funtea ta de fier,
A credinţei biruinţă căta orice cavaler.
Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...
Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!
Şi abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,
Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;
Călăreţii umplu câmpul şi roiesc după un semn
Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn,
Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ,
Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt,
Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,
Orizontu-ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni,
Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie...
Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie.
........Intreg textul(pt cei interesati
magda
New member
- Joined
- Apr 15, 2010
- Messages
- 7,166
- Reaction score
- 0
Sunt un pacatos, parinte!
de Ion Minulescu
La parintele Vintila
Vine-Arvinte, cam sfios
Si se roaga: - Fie-ti mila
De un suflet pacatos!
Chiar in saptamina mare
Cind tot omul e smerit
Si posteste cu-ndurare,
Uite, am pacatuit !
- Ai furat ? intreaba popa
- Nu prea sfinte! Fara vrere
M-am dat raului si hopa
In gradina c'o muiere !
- Vai de mine, vai de mine...
Greu pacat ai savirsit...
Insa daca-mi spui cu cine,
Poate vei fi mantuit.
- Nu pot, a raspuns Arvinte
Sa-mi fac chinul si mai greu
Nu pot s-o divulg Parinte
Ca ma bate Dumnezeu !
......Era'nalta si frumoasa,
Parul blond si ochi de jar,
Gura dulce,voluptoasa,
Dintii de margaritar...
- Nu cumva ai fost cu Tantzi
Din Smirdan, de peste drum ?
- Nu pot s-o divulg ca Domnul
Ma trazneste chiar acum !
.....Si-avea flori la cingatoare,
Trup de crin imbobocit,
Mijlocel de fata mare,
Numai buna de iubit...
- Poate-ai fost cu Mitza Creatza
Cea usoara ca un fulg ?
- Cere-mi tot, ba chiar si viata,
Insa nu pot s-o divulg !
......Durdulie, 'mbujorata,
Numai cintec, numai joc,
Cind te-a strins in brate-odata,
Ai simtit in vine foc !
- Mai Arvinte-ai fost cu Leana
Care sade pe Neptun ?
- Oh! Degeaba-mi zgindari rana,
Fiindca tot nu pot sa spun !
O comoara tainuita,
Fruct in dragoste scaldat,
Toata plina de ispita,
Toata plina de pacat!
- Bine, du-te, mediteaza,
Si vii miine mai dispus,
Domnul sa te aibe-n paza!
- Sarut dreapta ! Si s-a dus.
Ajungind in colt, ca vintu'
S-a-ntilnit cu Calistrat
Care ntreaba: -Ei, Prea Sfintul
De pacat te-a dezlegat ?
- Inca nu ! raspunse Arvinte
Foarte vesel si vioi,
Dar aflai de la Parinte
Inca trei adrese noi !
de Ion Minulescu
La parintele Vintila
Vine-Arvinte, cam sfios
Si se roaga: - Fie-ti mila
De un suflet pacatos!
Chiar in saptamina mare
Cind tot omul e smerit
Si posteste cu-ndurare,
Uite, am pacatuit !
- Ai furat ? intreaba popa
- Nu prea sfinte! Fara vrere
M-am dat raului si hopa
In gradina c'o muiere !
- Vai de mine, vai de mine...
Greu pacat ai savirsit...
Insa daca-mi spui cu cine,
Poate vei fi mantuit.
- Nu pot, a raspuns Arvinte
Sa-mi fac chinul si mai greu
Nu pot s-o divulg Parinte
Ca ma bate Dumnezeu !
......Era'nalta si frumoasa,
Parul blond si ochi de jar,
Gura dulce,voluptoasa,
Dintii de margaritar...
- Nu cumva ai fost cu Tantzi
Din Smirdan, de peste drum ?
- Nu pot s-o divulg ca Domnul
Ma trazneste chiar acum !
.....Si-avea flori la cingatoare,
Trup de crin imbobocit,
Mijlocel de fata mare,
Numai buna de iubit...
- Poate-ai fost cu Mitza Creatza
Cea usoara ca un fulg ?
- Cere-mi tot, ba chiar si viata,
Insa nu pot s-o divulg !
......Durdulie, 'mbujorata,
Numai cintec, numai joc,
Cind te-a strins in brate-odata,
Ai simtit in vine foc !
- Mai Arvinte-ai fost cu Leana
Care sade pe Neptun ?
- Oh! Degeaba-mi zgindari rana,
Fiindca tot nu pot sa spun !
O comoara tainuita,
Fruct in dragoste scaldat,
Toata plina de ispita,
Toata plina de pacat!
- Bine, du-te, mediteaza,
Si vii miine mai dispus,
Domnul sa te aibe-n paza!
- Sarut dreapta ! Si s-a dus.
Ajungind in colt, ca vintu'
S-a-ntilnit cu Calistrat
Care ntreaba: -Ei, Prea Sfintul
De pacat te-a dezlegat ?
- Inca nu ! raspunse Arvinte
Foarte vesel si vioi,
Dar aflai de la Parinte
Inca trei adrese noi !
bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
Alexandru Andrițoiu- Amintire din provincie
Cu atenție mărită,
Orice fată se mărită.
Tu, care-ai fost un porțelan de Saxa,
blând trandafir amirosind discret,
mi-ai zdruncinat cuvintelor sintaxa
și-o parte din chenzina de poet.
Seara veneai în urbea solitară
unde creșteau arțari și sicofanți,
eram elev la școala militară
și-aveam sfieli și pantaloni bufanți.
Erai frumoasă, văduvă, distinsă,
și-ntr-un amurg ce-agoniza în spume
deodată fără jenă mi-ai pretins să
fugim la naiba, amândoi, în lume.
Răpus de pielea cu miros de cetini,
de tremurul sprâncenelor de tuș,
am adunat un pol de la prieteni
și-am luat bilete până la Beiuș.
Acolo, însă, fire muierească,
tu ai sedus un doctor bătrâior,
la școală n-au mai vrut să mă primească
și am rămas în sat agricultor.
De-atunci urăsc:nurliile vădane
și ochii lor prăpăstioși și reci,
orașele cu B, calea ferată
și doctorii trecuți de 40.
Cu atenție mărită,
Orice fată se mărită.
Tu, care-ai fost un porțelan de Saxa,
blând trandafir amirosind discret,
mi-ai zdruncinat cuvintelor sintaxa
și-o parte din chenzina de poet.
Seara veneai în urbea solitară
unde creșteau arțari și sicofanți,
eram elev la școala militară
și-aveam sfieli și pantaloni bufanți.
Erai frumoasă, văduvă, distinsă,
și-ntr-un amurg ce-agoniza în spume
deodată fără jenă mi-ai pretins să
fugim la naiba, amândoi, în lume.
Răpus de pielea cu miros de cetini,
de tremurul sprâncenelor de tuș,
am adunat un pol de la prieteni
și-am luat bilete până la Beiuș.
Acolo, însă, fire muierească,
tu ai sedus un doctor bătrâior,
la școală n-au mai vrut să mă primească
și am rămas în sat agricultor.
De-atunci urăsc:nurliile vădane
și ochii lor prăpăstioși și reci,
orașele cu B, calea ferată
și doctorii trecuți de 40.
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Hoţul
Cioc, cioc !!!
Cine e ?!
Doar eu,
Care EU?
Eu , hoţul de inimi.
Am venit să o fur pe a ta.
De ce să o furi?
Când deja îţi aparţine !
Ţi-am dat-o demult
Dar tu nu ai observat.
Cioc, cioc !!!
Cine e ?
Doar eu,
Care EU?
Eu , hoţul,
Am venit să-ţi fur un sărut!
Nu fura !
Îţi dau câte vrei!
Cioc, cioc !!!
Cine e ?
Doar eu,
Care EU?
Eu, hoţul,
Am venit să te răpesc…
Nu mă răpi !
Vin de bunăvoie.
Cristian Șvecz
Cioc, cioc !!!
Cine e ?!
Doar eu,
Care EU?
Eu , hoţul de inimi.
Am venit să o fur pe a ta.
De ce să o furi?
Când deja îţi aparţine !
Ţi-am dat-o demult
Dar tu nu ai observat.
Cioc, cioc !!!
Cine e ?
Doar eu,
Care EU?
Eu , hoţul,
Am venit să-ţi fur un sărut!
Nu fura !
Îţi dau câte vrei!
Cioc, cioc !!!
Cine e ?
Doar eu,
Care EU?
Eu, hoţul,
Am venit să te răpesc…
Nu mă răpi !
Vin de bunăvoie.
Cristian Șvecz
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Dupa melci .
Unchiului meu Sache Soiculescu
al carui glas il imprumut aici.
Dintr-atatia frati mai mari:
Unii morti,
Altii plugari
Dintr-atatia frati mai mici:
Prunci de treaba,
Scunzi, peltici,
Numai eu rasad mai rãu
Dintr-atatia (prin ce har?)
Mã brodisem sui, hoinar.
Eram mult mai prost pe-atunci...
Când Paresim da prin lunci
Cu pietrisul de albine,
Ne parea la toti mai bine:
Tanci ursuzi,
Desculti si uzi
Fetiscane
(Cozi plavane)
Infasate-n lungi zavelci
O porneau în turma bleaga
Sã culeaga
Ierburi noi, craite, melci...
Era umed la bordei
Si tuleam si eu cu ei.
I
Tot asa o data, iar,
La un sfant prin Faurar
Ori la sfintii Mucenici
Tarla noastra de pitici
Odihnea pe creasta, sus,
- Eu voinic prea tare nu-s.
Rupt din fuga
Subt o gluga
De aluni, pe buturuga
Odihnii
Si eu curand..
Vezi, atunci mi-a dat prin gând
Ca tot stand si alegand
Jos pe vraful de foi ude
Prin lastari si vrejuri crude,
S-ar putea sã dau de el,
Melcul prost, incetinel...
In ungher adânc, un gând
Imi soptea ca melcul bland
Din mormant de foi, pe-aproape
Cheama Omul sã-l dezgroape...
Si pornii la scotocit
(Cu noroc, cãci la-m gasit)
Era tot o mogaldeata
Ochi de bou, dar cu albeata:
Intre el si ce-i afar'
Strejuia un zid de var.
-Ce sã fac cu el asa?
Sã-l arunc nu îmi venea...
Vream sã vad cum se dezghioaca
Pui molatic, din ghioaca :
Vream sã vad cum iar invie
Somnoros, din colivie...
Si de-a lungul, pe pãmânt
M-asezai cuacest descant :
- "Melc, melc,
Cotobelc,
Ghem vargat
Si ferecat;
Lasa noaptea din gaoace,
Melc natang si fã-te-ncoace
Nu e bine sã te-ascunzi
Sub paretii grei si scunzi
Printre vreacuri cerne soare,
Colti de iarba pe razoare
Au zvacnit iar muguri noi
Pun pe ramura altoi.
Melc, melc,
Cotobelc,
Iarna leapada cojoace
Si tu singur în gaoace!
Hai, iesi,
Din cornoasele camesi!
Scoate patru firisoare
Stravezii, tremuratoare,
Scoate umede si mici
Patru fire de arnici;
Si agata la festile
Ciufulite de zambile
Sau la fir de margarint
Inzauatul tau argint...
Peste gardurile vii
Dinspre vii,
Ori de vrei si mai la vale,
In tarlale
-Tipareste brau de bale..."
Dupa ce l-am descantat
L-am pus jos
Si-am asteptat...
Inserase mai de-a bine
Crengi uscate peste mine,
Bazaind la vantul stramb
Imi ziceau rastiti din dramb...
Nazdravana de padure
Jumulita de secure,
Scurt, furis
Inghitea din luminis.
Din lemnoase vagauni,
Capcauni
Ii vedeam piezisi cum casca
Buze searbade de iasca;
Si intorsi
Ochi bubosi
Innoptau sub frunti pestrite
De parose
Si barboase
Joimarite.
Si cum stau sub vant si frig
Strans carlig,
-Iscodind cu ochii treji
Mai de sus de brana, drumul
Unde seara tese fumul
Multor mreji;
De sub vreascuri vazui bine
Repezita inspre mine
O gusata cu gateji.
Chiondoras
Cata la cale:
De pe sale,
Când la deal si când la vale,
Curgeau betele taras.
Iar din plosca ei de gusa
De matusa
Un taios, un aspru: hârrsi..
Plans prelung cum scoate fiara,
Plans dogit,
Când un sarpe-i musca ghiara,
Muget aspru si largit
De vuia din funduri seara...
-Mi-a fost frica, si-am fugit!
II
Toata noaptea viscoli...
Inca bine n-ajunsesem
Ca porni duium, sã vie
O vifornita tarzie
De Paresemi.
Vântura, stârnind gâlceava
Alba pleava;
Si cadeau si maruntei
Bobi de mei...
(Ningea bine, cu temei).
In bordei
Foc vârtos mânca napraznic
Retevei.
Pe coliba singur paznic
M-au lasat c-un vraf de pene...
Rar, le culegeam alene:
Mosul Iene
Razbatea de prin poiene
Sã-mi dea genele prin gene.
Si trudie,
Langa vatra prigonit
Privegheam prelung tãciunii...
Umbre dese,
Ca paunii,
Imi roteau pe hornul sui
Leasa ochilor verzui.
Si-mi ziceam în gând:
"Dar el,
Melcul, prost, incetinel?
Tremura-în ghioaca, varga,
Nu cumva un vant sã-l sparga:
Roagã vantul sã nu-l fure
Si sã nu mai biciuiasca
Barbi de muschi, obraji de iasca,
Prin padure.
Roaga vantul sã se-ndure"
De la jarul straveziu,
Mai tarziu,
Somnoros venii la geam.
(Era-înalt, nu ajungeam.)
Dar prin sticla petecita,
Dar prin ghiata încâlcita,
Fulgera sul lung de har,
Prapadenia de-afar':
Podul lumii se surpase
Iar pe case,
Pana sus, peste colnic,
Albicioase
Ori foioase
Cadeau cepi de arbagic.
Viu îmi adusei aminte.
Ce-auzisem inainte,
De o noapte intre toate
Urgisita,
Când, pe coate,
Guri spurcate
Suflã vapt
Sã dãrâme
Din pãmânt...
Când, pe-un sloi, rupând din pita,
Baba Dochia-învãlitã
Cu opt sarici
Sta covrig,
Sta, înghite
Si sughite
Si se vaicara
De frig.
- Hei, e noaptea-aceea poate!
Inapoi
La fulgii moi
Cumpenind a somn, pe coate,
Cu tot gandul, sus, la-el,
Soptii:
"Melc incetinel,
Cum n-ai vrut sã iesi mai iute!
Nici vifornitã, nici mute
Prin paduri nu te-ar fi prins...
Iar acum, când focu-i stins,
Hornul nins,
Am fi doi s-alegem pene
Si alene
Sã chemam pe mosul Iene
Din poiene,
Sã ne-nchida:
Mie, gene;
Tie,
Cornul drept,
Cel stâng,
Binisor,
Pe când se frâng
Lemne-n crâng,
Melc natâng,
Melc natâng!"
III
Dintre pene si cotoare
Gata nins,
Cum mija un pic de soare
Pe întins
(In câmpie
Colilie
Razboind cu lunecusul
Din tãpoi saltând urcusul),
Inaltat la dâmbii prinsi,
Mã-intorsei subt alunis,...
Il zarii langa culcusu-i
De frunzis.
Era, tot, o scorojita
Limba vanata, sucita,
O nuia, ea un hengher
Il tinea în zgarzi de ger!
Zale reci,
Aspre benti ce se-întretaie,
Sus, pe vreascurile seci,
Il prindeau:
O frunza moarta, cu pastaie.
Si pe trupul lui zgarcit
M-am plecat
Si l-am bocit:
- "Melc, melc, ce-ai fãcut
Din somn cum te-ai desfacut?
Ai crezut în vorba mea
Prefacuta... Ea glumea!
Ai crezut ca ploua soare,
C-a dat iarba pe razoare,
Ca alunul e un cantec...
- Astea-s vorbe si descantec!
Trebuia sã dormi ca ieri,
Surd la cânt si imbieri,
Sã tragi alt oblon de var
intre trup si ce-i afar'...
- Vezi?
Iesisi la un descantec;
Iarna ti-a muscat din pântec...
Ai pornit spre lunci si crâng,
Dar pornisi cu cornul stâng,
Melc natâng,
Melc natâng!"
Iar când vrui sã-l mai alint
Intinsei o mâna-amara
De plans mult....
si, dârdâind,
Doua coarne de argint
Rasucit, se fãrâmarã.
Ca e ciunt, nu m-am uitat...
Ci, în punga lui cu bale,
Cu-insutite griji, pe cale
L-am purtat
Leganat:
Punga mica de matasa...
Iar acasa
L-am pus bine
Sus, în pod
(Tot langa mine),
Ca sã-i cânt din când în când
Fie tare
Fie-n gând:
"Melc, melc,
Cotobelc,
Ploua soare
Prin fâneturi si razoare,
Lujerii te-asteapta-în crâng
Dar n-ai corn
Nici drept,
Nici stâng;
Sunt în sân la mosul Iene
Din poiene:
Cornul drept,
Cornul stâng...
- Iarna coarnele se frâng,
Melc natâng,
Melc natâng!"
Ion Barbu
Unchiului meu Sache Soiculescu
al carui glas il imprumut aici.
Dintr-atatia frati mai mari:
Unii morti,
Altii plugari
Dintr-atatia frati mai mici:
Prunci de treaba,
Scunzi, peltici,
Numai eu rasad mai rãu
Dintr-atatia (prin ce har?)
Mã brodisem sui, hoinar.
Eram mult mai prost pe-atunci...
Când Paresim da prin lunci
Cu pietrisul de albine,
Ne parea la toti mai bine:
Tanci ursuzi,
Desculti si uzi
Fetiscane
(Cozi plavane)
Infasate-n lungi zavelci
O porneau în turma bleaga
Sã culeaga
Ierburi noi, craite, melci...
Era umed la bordei
Si tuleam si eu cu ei.
I
Tot asa o data, iar,
La un sfant prin Faurar
Ori la sfintii Mucenici
Tarla noastra de pitici
Odihnea pe creasta, sus,
- Eu voinic prea tare nu-s.
Rupt din fuga
Subt o gluga
De aluni, pe buturuga
Odihnii
Si eu curand..
Vezi, atunci mi-a dat prin gând
Ca tot stand si alegand
Jos pe vraful de foi ude
Prin lastari si vrejuri crude,
S-ar putea sã dau de el,
Melcul prost, incetinel...
In ungher adânc, un gând
Imi soptea ca melcul bland
Din mormant de foi, pe-aproape
Cheama Omul sã-l dezgroape...
Si pornii la scotocit
(Cu noroc, cãci la-m gasit)
Era tot o mogaldeata
Ochi de bou, dar cu albeata:
Intre el si ce-i afar'
Strejuia un zid de var.
-Ce sã fac cu el asa?
Sã-l arunc nu îmi venea...
Vream sã vad cum se dezghioaca
Pui molatic, din ghioaca :
Vream sã vad cum iar invie
Somnoros, din colivie...
Si de-a lungul, pe pãmânt
M-asezai cuacest descant :
- "Melc, melc,
Cotobelc,
Ghem vargat
Si ferecat;
Lasa noaptea din gaoace,
Melc natang si fã-te-ncoace
Nu e bine sã te-ascunzi
Sub paretii grei si scunzi
Printre vreacuri cerne soare,
Colti de iarba pe razoare
Au zvacnit iar muguri noi
Pun pe ramura altoi.
Melc, melc,
Cotobelc,
Iarna leapada cojoace
Si tu singur în gaoace!
Hai, iesi,
Din cornoasele camesi!
Scoate patru firisoare
Stravezii, tremuratoare,
Scoate umede si mici
Patru fire de arnici;
Si agata la festile
Ciufulite de zambile
Sau la fir de margarint
Inzauatul tau argint...
Peste gardurile vii
Dinspre vii,
Ori de vrei si mai la vale,
In tarlale
-Tipareste brau de bale..."
Dupa ce l-am descantat
L-am pus jos
Si-am asteptat...
Inserase mai de-a bine
Crengi uscate peste mine,
Bazaind la vantul stramb
Imi ziceau rastiti din dramb...
Nazdravana de padure
Jumulita de secure,
Scurt, furis
Inghitea din luminis.
Din lemnoase vagauni,
Capcauni
Ii vedeam piezisi cum casca
Buze searbade de iasca;
Si intorsi
Ochi bubosi
Innoptau sub frunti pestrite
De parose
Si barboase
Joimarite.
Si cum stau sub vant si frig
Strans carlig,
-Iscodind cu ochii treji
Mai de sus de brana, drumul
Unde seara tese fumul
Multor mreji;
De sub vreascuri vazui bine
Repezita inspre mine
O gusata cu gateji.
Chiondoras
Cata la cale:
De pe sale,
Când la deal si când la vale,
Curgeau betele taras.
Iar din plosca ei de gusa
De matusa
Un taios, un aspru: hârrsi..
Plans prelung cum scoate fiara,
Plans dogit,
Când un sarpe-i musca ghiara,
Muget aspru si largit
De vuia din funduri seara...
-Mi-a fost frica, si-am fugit!
II
Toata noaptea viscoli...
Inca bine n-ajunsesem
Ca porni duium, sã vie
O vifornita tarzie
De Paresemi.
Vântura, stârnind gâlceava
Alba pleava;
Si cadeau si maruntei
Bobi de mei...
(Ningea bine, cu temei).
In bordei
Foc vârtos mânca napraznic
Retevei.
Pe coliba singur paznic
M-au lasat c-un vraf de pene...
Rar, le culegeam alene:
Mosul Iene
Razbatea de prin poiene
Sã-mi dea genele prin gene.
Si trudie,
Langa vatra prigonit
Privegheam prelung tãciunii...
Umbre dese,
Ca paunii,
Imi roteau pe hornul sui
Leasa ochilor verzui.
Si-mi ziceam în gând:
"Dar el,
Melcul, prost, incetinel?
Tremura-în ghioaca, varga,
Nu cumva un vant sã-l sparga:
Roagã vantul sã nu-l fure
Si sã nu mai biciuiasca
Barbi de muschi, obraji de iasca,
Prin padure.
Roaga vantul sã se-ndure"
De la jarul straveziu,
Mai tarziu,
Somnoros venii la geam.
(Era-înalt, nu ajungeam.)
Dar prin sticla petecita,
Dar prin ghiata încâlcita,
Fulgera sul lung de har,
Prapadenia de-afar':
Podul lumii se surpase
Iar pe case,
Pana sus, peste colnic,
Albicioase
Ori foioase
Cadeau cepi de arbagic.
Viu îmi adusei aminte.
Ce-auzisem inainte,
De o noapte intre toate
Urgisita,
Când, pe coate,
Guri spurcate
Suflã vapt
Sã dãrâme
Din pãmânt...
Când, pe-un sloi, rupând din pita,
Baba Dochia-învãlitã
Cu opt sarici
Sta covrig,
Sta, înghite
Si sughite
Si se vaicara
De frig.
- Hei, e noaptea-aceea poate!
Inapoi
La fulgii moi
Cumpenind a somn, pe coate,
Cu tot gandul, sus, la-el,
Soptii:
"Melc incetinel,
Cum n-ai vrut sã iesi mai iute!
Nici vifornitã, nici mute
Prin paduri nu te-ar fi prins...
Iar acum, când focu-i stins,
Hornul nins,
Am fi doi s-alegem pene
Si alene
Sã chemam pe mosul Iene
Din poiene,
Sã ne-nchida:
Mie, gene;
Tie,
Cornul drept,
Cel stâng,
Binisor,
Pe când se frâng
Lemne-n crâng,
Melc natâng,
Melc natâng!"
III
Dintre pene si cotoare
Gata nins,
Cum mija un pic de soare
Pe întins
(In câmpie
Colilie
Razboind cu lunecusul
Din tãpoi saltând urcusul),
Inaltat la dâmbii prinsi,
Mã-intorsei subt alunis,...
Il zarii langa culcusu-i
De frunzis.
Era, tot, o scorojita
Limba vanata, sucita,
O nuia, ea un hengher
Il tinea în zgarzi de ger!
Zale reci,
Aspre benti ce se-întretaie,
Sus, pe vreascurile seci,
Il prindeau:
O frunza moarta, cu pastaie.
Si pe trupul lui zgarcit
M-am plecat
Si l-am bocit:
- "Melc, melc, ce-ai fãcut
Din somn cum te-ai desfacut?
Ai crezut în vorba mea
Prefacuta... Ea glumea!
Ai crezut ca ploua soare,
C-a dat iarba pe razoare,
Ca alunul e un cantec...
- Astea-s vorbe si descantec!
Trebuia sã dormi ca ieri,
Surd la cânt si imbieri,
Sã tragi alt oblon de var
intre trup si ce-i afar'...
- Vezi?
Iesisi la un descantec;
Iarna ti-a muscat din pântec...
Ai pornit spre lunci si crâng,
Dar pornisi cu cornul stâng,
Melc natâng,
Melc natâng!"
Iar când vrui sã-l mai alint
Intinsei o mâna-amara
De plans mult....
si, dârdâind,
Doua coarne de argint
Rasucit, se fãrâmarã.
Ca e ciunt, nu m-am uitat...
Ci, în punga lui cu bale,
Cu-insutite griji, pe cale
L-am purtat
Leganat:
Punga mica de matasa...
Iar acasa
L-am pus bine
Sus, în pod
(Tot langa mine),
Ca sã-i cânt din când în când
Fie tare
Fie-n gând:
"Melc, melc,
Cotobelc,
Ploua soare
Prin fâneturi si razoare,
Lujerii te-asteapta-în crâng
Dar n-ai corn
Nici drept,
Nici stâng;
Sunt în sân la mosul Iene
Din poiene:
Cornul drept,
Cornul stâng...
- Iarna coarnele se frâng,
Melc natâng,
Melc natâng!"
Ion Barbu
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
POEZII DEDICATE LUI EMINESCU .
Lui Eminescu
Ion Bănuţă
Marea cheamă împăratul
Poeziei înserării
Şi durerea se răsfrânge
În nemărginirea zării.
Luna, vechea lui copilă
Toarnă-argintul în durere
Şi pe fruntea lui de geniu
Pune umbre de tăcere.
Noapte! Eminescu doarme
Şi seninu-i joacă-n geană,
Numai marea în restrişte
Plânge plâns de cosânzeană.
Împăratu-n togă neagră,
Stă pe tron în slava mării,
Iar eu cat în valuri cheia
Poeziei şi-a visării.
-----------------------------------------------------------------
Lui Mihai Eminescu
Victor Eftimiu
Şi floarea teiului e-n toi
Furtunile se potoliră
Mai freamătă măiastra liră
Mai cântă Eminescu-n noi.
Prelung ne-ajung şi ne străpung
Frânturi de simfonie gravă,
Ca din adâncuri de dumbravă
Ecoul cornului prelung.
A fost odată ca-n poveşti
Un trubadur cu fruntea clară...
În înălţimea selenară,
Mihai, de unde ne priveşti?
Ce căi lactee ţi-au întins?
În ce noian de vâlvătaie
Unde luceferi de-ntretaie
Veghează ochiul tău nestins?
Iubiri, revolte, înălţări,
Turnate-n formă lapidară,
Melancolia lui amară
Le-a închinat acestei ţări...
Slăvită pomenirea fie-i
Acelui ce s-a stins la fel
Cu Puşkin, Mozart, Rafael,
În tinereţea bărbăţiei!
Pe mâini subţiri şi buze reci
Să-şi cearnă toamna trandafirii...
Deschisă-i poarta nemuririi...
Prin arcul de lumină, treci!...
---------------------------------------------------------------------------
Lui Eminescu
Petru Popescu
Fiindcă astăzi este ziua ta,
Cum ieri a fost şi mâine o să fie,
Şi calendarul iar se va mira,
Neaşteptând festiva-i mărturie,
Dă-mi ochii tăi aducători de gânduri
Să nu-i întorci cu sila în trecut
Şi să te miri cum orele în rânduri
În spatele-amintirii n-au crescut.
Căci pentru tine a rămas deschis
Orice avânt şi orice-ntors din cale,
Şi pizmuim îndeplinitul vis
Că zilele sunt toate ale tale.
-------------------------------------------------------------------------
Împăratului
Ion Bănuţă
Te caut printre ramuri
De tei şi de stejari
Pe unde lira sfântă
Răsfiră gânduri mari.
Copil pribeag, din câmpuri,
m-ai dus prin dulci păduri
şi-ai coborât din slavă
nectarul pentru guri.
Aflai, în nemurire,
Din pagini, pe Călin,
Şi pe Dabija Vodă
Turnând din vreme vin.
Sublima răsvrătire
Din gura unui dac
Stârni blesteme negre
În inimi de sărac.
Cu ceata pribegită
Ai scos din ură fier
Rupând zăgazuri surde
Dintre pământ şi cer.
Pe Ştefan al Moldovei
l-ai dăruit cu-n cânt
şi-i împletişi cunună
din flamuri lungi de vânt.
Mărite Eminescu!
Îmi este mie dat
să văd cum codrul, omul,
te aleseră-mpărat!
--------------------------------------------------------------
Creanga de tei
George Dan
Din Moldova, ca dintr-o baladă,
Mama a venit iar să mă vadă.
A venit din Iaşi, cu ea şi-o soră,
Amândouă au venit de-o oră.
Bucuria scumpă-a revederii
Casa mi-a umplut cu-aroma mierii.
Mi-a adus măicuţa din coclaur
Faguri de zăpadă şi de aur.
Şi într-o damigeană împletită
În nuiele albă de răchită,
Mi-a adus comori de chihlimbar,
Flori de viţă: vin de la Cotnar.
Dar dintr-o desagă ţărănească
(Sor-mea tot cată s-o dosească)
Iese-o creangă verde... După foi
Văd că-i tei... Rotunde frunze moi
Tremură ca nişte inimioare,
Din ulciorul vechi sorbind răcoare.
Mama râde tainic, sora tace –
Zâmbetu-i ca macul se desface.
Ce-mi ascund şiretele-amândouă?
Ochii mamei-noată parcă-n rouă:
„Ştii – se scuză mama – e vina ei...
Am urcat ieri la Copou... Din tei,
Unde Eminescu stă pe-o bancă,
Rupt-am o crenguţă dintr-o creangă.
Mergem azi la Bellu, la mormânt,
Să-i sădim un ram din teiul sfânt”.
Mama şi cu sora mea mezină
Mi-au aprins în suflet o lumină:
Gestul lor romantic şi modest
Este al norodului meu gest,
Care prin simţirea lor cuminte,
Prin această-aducere aminte,
Recunosc, mi-a luat-o înainte...
Lui Eminescu
Ion Bănuţă
Marea cheamă împăratul
Poeziei înserării
Şi durerea se răsfrânge
În nemărginirea zării.
Luna, vechea lui copilă
Toarnă-argintul în durere
Şi pe fruntea lui de geniu
Pune umbre de tăcere.
Noapte! Eminescu doarme
Şi seninu-i joacă-n geană,
Numai marea în restrişte
Plânge plâns de cosânzeană.
Împăratu-n togă neagră,
Stă pe tron în slava mării,
Iar eu cat în valuri cheia
Poeziei şi-a visării.
-----------------------------------------------------------------
Lui Mihai Eminescu
Victor Eftimiu
Şi floarea teiului e-n toi
Furtunile se potoliră
Mai freamătă măiastra liră
Mai cântă Eminescu-n noi.
Prelung ne-ajung şi ne străpung
Frânturi de simfonie gravă,
Ca din adâncuri de dumbravă
Ecoul cornului prelung.
A fost odată ca-n poveşti
Un trubadur cu fruntea clară...
În înălţimea selenară,
Mihai, de unde ne priveşti?
Ce căi lactee ţi-au întins?
În ce noian de vâlvătaie
Unde luceferi de-ntretaie
Veghează ochiul tău nestins?
Iubiri, revolte, înălţări,
Turnate-n formă lapidară,
Melancolia lui amară
Le-a închinat acestei ţări...
Slăvită pomenirea fie-i
Acelui ce s-a stins la fel
Cu Puşkin, Mozart, Rafael,
În tinereţea bărbăţiei!
Pe mâini subţiri şi buze reci
Să-şi cearnă toamna trandafirii...
Deschisă-i poarta nemuririi...
Prin arcul de lumină, treci!...
---------------------------------------------------------------------------
Lui Eminescu
Petru Popescu
Fiindcă astăzi este ziua ta,
Cum ieri a fost şi mâine o să fie,
Şi calendarul iar se va mira,
Neaşteptând festiva-i mărturie,
Dă-mi ochii tăi aducători de gânduri
Să nu-i întorci cu sila în trecut
Şi să te miri cum orele în rânduri
În spatele-amintirii n-au crescut.
Căci pentru tine a rămas deschis
Orice avânt şi orice-ntors din cale,
Şi pizmuim îndeplinitul vis
Că zilele sunt toate ale tale.
-------------------------------------------------------------------------
Împăratului
Ion Bănuţă
Te caut printre ramuri
De tei şi de stejari
Pe unde lira sfântă
Răsfiră gânduri mari.
Copil pribeag, din câmpuri,
m-ai dus prin dulci păduri
şi-ai coborât din slavă
nectarul pentru guri.
Aflai, în nemurire,
Din pagini, pe Călin,
Şi pe Dabija Vodă
Turnând din vreme vin.
Sublima răsvrătire
Din gura unui dac
Stârni blesteme negre
În inimi de sărac.
Cu ceata pribegită
Ai scos din ură fier
Rupând zăgazuri surde
Dintre pământ şi cer.
Pe Ştefan al Moldovei
l-ai dăruit cu-n cânt
şi-i împletişi cunună
din flamuri lungi de vânt.
Mărite Eminescu!
Îmi este mie dat
să văd cum codrul, omul,
te aleseră-mpărat!
--------------------------------------------------------------
Creanga de tei
George Dan
Din Moldova, ca dintr-o baladă,
Mama a venit iar să mă vadă.
A venit din Iaşi, cu ea şi-o soră,
Amândouă au venit de-o oră.
Bucuria scumpă-a revederii
Casa mi-a umplut cu-aroma mierii.
Mi-a adus măicuţa din coclaur
Faguri de zăpadă şi de aur.
Şi într-o damigeană împletită
În nuiele albă de răchită,
Mi-a adus comori de chihlimbar,
Flori de viţă: vin de la Cotnar.
Dar dintr-o desagă ţărănească
(Sor-mea tot cată s-o dosească)
Iese-o creangă verde... După foi
Văd că-i tei... Rotunde frunze moi
Tremură ca nişte inimioare,
Din ulciorul vechi sorbind răcoare.
Mama râde tainic, sora tace –
Zâmbetu-i ca macul se desface.
Ce-mi ascund şiretele-amândouă?
Ochii mamei-noată parcă-n rouă:
„Ştii – se scuză mama – e vina ei...
Am urcat ieri la Copou... Din tei,
Unde Eminescu stă pe-o bancă,
Rupt-am o crenguţă dintr-o creangă.
Mergem azi la Bellu, la mormânt,
Să-i sădim un ram din teiul sfânt”.
Mama şi cu sora mea mezină
Mi-au aprins în suflet o lumină:
Gestul lor romantic şi modest
Este al norodului meu gest,
Care prin simţirea lor cuminte,
Prin această-aducere aminte,
Recunosc, mi-a luat-o înainte...
alerim_61
New member
- Joined
- Nov 24, 2009
- Messages
- 2,023
- Reaction score
- 0
Dor de Eminescu, de Adrian Paunescu
Intr-o lume relativa
Ce-a facut si-a desfacut
Eminescu-i remuscarea
Dorului de absolut
Daca unu si cu unu
Nu mai vor sa faca doi
Eminescu este chipul
Infinitului din noi
Fara el oricare lucru
Si-ar urma cararea sa
Fara el chiar steaua noastra
Dintre stele ar cadea
Pe pamantul vechii Dacii
Cand mai mare, cand mai mic
Daca n-ar fi Eminescu
Viata nu ne-ar fi nimic
El Moldovei ii e fiul
Si Munteniei nepot
L-a-nfiat intreg Ardealul
Eminescu-i peste tot
Intr-o lume relativa
Mai avem un nume sfant
Eminescu-i Romania
Tainuita in cuvant
Intr-o lume relativa
Ce-a facut si-a desfacut
Eminescu-i remuscarea
Dorului de absolut
Daca unu si cu unu
Nu mai vor sa faca doi
Eminescu este chipul
Infinitului din noi
Fara el oricare lucru
Si-ar urma cararea sa
Fara el chiar steaua noastra
Dintre stele ar cadea
Pe pamantul vechii Dacii
Cand mai mare, cand mai mic
Daca n-ar fi Eminescu
Viata nu ne-ar fi nimic
El Moldovei ii e fiul
Si Munteniei nepot
L-a-nfiat intreg Ardealul
Eminescu-i peste tot
Intr-o lume relativa
Mai avem un nume sfant
Eminescu-i Romania
Tainuita in cuvant
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Lup – Atunci când visele se intersectează.
azi-noapte am visat
se făcea că eram om
aveam apartament
două camere etajul zece
plecam la serviciu
răsfoiam tabloide
purtam aceeaşi cravată
alergam vânat de credite
mă urmăreau facturi
impozite pofticioase
trăgeau sevă dulce din mine
la un moment dat
am fost trimis în şomaj
nevasta s-a cuplat
cu un director de la fisc
atunci am visat din nou
se făcea că eram lup
controlam prin urlet
organigrama pădurii
şi viaţa de haită
m-am trezit tulburat
prizonier al visului dublu
iar urletul aducea
a protest sindical.
Cristian LISANDRU
azi-noapte am visat
se făcea că eram om
aveam apartament
două camere etajul zece
plecam la serviciu
răsfoiam tabloide
purtam aceeaşi cravată
alergam vânat de credite
mă urmăreau facturi
impozite pofticioase
trăgeau sevă dulce din mine
la un moment dat
am fost trimis în şomaj
nevasta s-a cuplat
cu un director de la fisc
atunci am visat din nou
se făcea că eram lup
controlam prin urlet
organigrama pădurii
şi viaţa de haită
m-am trezit tulburat
prizonier al visului dublu
iar urletul aducea
a protest sindical.
Cristian LISANDRU
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Tardiv
Păreri de rău, tardiv, te împresoară,
Nu mai există oameni de cuvânt,
Scâncind, chiar nemurirea stă să moară,
Se-ntinde nedreptatea pe pământ.
Când patima îşi ia, din plin, avânt,
Lumini se sting şi umbre te-nfioară,
Lovit de ploi, de arşiţă, de vânt,
Păreri de rău, tardiv, te împresoară.
De vorbe grele-ajung să nu mai doară,
Pentru-adevăr le ceri consimţământ,
Degeaba-i cerţi: nimic nu îi doboară,
Nu mai există oameni de cuvânt.
Cum aurul, ascuns în zăcământ,
Se lasă, periodic, scos afară,
Dispar iubiri fără discernământ,
Scâncind, chiar nemurirea stă să moară.
Periculoasă-i viaţa, nu uşoară,
Şi are-acelaşi, trist, deznodământ,
Tu… fugi cu dragostea la subsuoară!
Se-ntinde nedreptatea pe pământ.
Se-ntinde nedreptatea pe pământ,
Scâncind, chiar nemurirea stă să moară,
Nu mai există oameni de cuvânt,
Păreri de rău, tardiv, te împresoara .
Radu Dupes
Păreri de rău, tardiv, te împresoară,
Nu mai există oameni de cuvânt,
Scâncind, chiar nemurirea stă să moară,
Se-ntinde nedreptatea pe pământ.
Când patima îşi ia, din plin, avânt,
Lumini se sting şi umbre te-nfioară,
Lovit de ploi, de arşiţă, de vânt,
Păreri de rău, tardiv, te împresoară.
De vorbe grele-ajung să nu mai doară,
Pentru-adevăr le ceri consimţământ,
Degeaba-i cerţi: nimic nu îi doboară,
Nu mai există oameni de cuvânt.
Cum aurul, ascuns în zăcământ,
Se lasă, periodic, scos afară,
Dispar iubiri fără discernământ,
Scâncind, chiar nemurirea stă să moară.
Periculoasă-i viaţa, nu uşoară,
Şi are-acelaşi, trist, deznodământ,
Tu… fugi cu dragostea la subsuoară!
Se-ntinde nedreptatea pe pământ.
Se-ntinde nedreptatea pe pământ,
Scâncind, chiar nemurirea stă să moară,
Nu mai există oameni de cuvânt,
Păreri de rău, tardiv, te împresoara .
Radu Dupes
beniamin24
New member
- Joined
- Nov 15, 2010
- Messages
- 94
- Reaction score
- 0
26 nr.349 666(ziua iadului) (18:06,06.06.2006 de Copoiu Florin Beniamin)
I
Tu drac ce-ai nascut un inger,
Un inger pur din dracul necurat.
Si de-l ranesti,ii curge negrul sange.
Un bine a iesit din dracul desfranat.
II
Of,inger prea-curat! Tu ai venit din draci,
Neasteptat pe lume-ai aparut!
Tu te-ai nascut prea-orb! Si mut! Si taci!
De te nastea un inger,un drac te-ar fi facut!...
I
Tu drac ce-ai nascut un inger,
Un inger pur din dracul necurat.
Si de-l ranesti,ii curge negrul sange.
Un bine a iesit din dracul desfranat.
II
Of,inger prea-curat! Tu ai venit din draci,
Neasteptat pe lume-ai aparut!
Tu te-ai nascut prea-orb! Si mut! Si taci!
De te nastea un inger,un drac te-ar fi facut!...
beniamin24
New member
- Joined
- Nov 15, 2010
- Messages
- 94
- Reaction score
- 0
Bine v-am gasit, si va multumesc, am intrat doar datorita lui Bodo caruia ii multumesc. Si eu la randul meu ma simt onorat si sper sa va puteti spune opinia vis a vis de ceea ce voi posta