• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

Este adevarat ca ea te-a "descoperit si adus " in forum ( virtual) dar hotararea este a ta si sper sa te avem cat mai des printre noi cu postari ale poeziilor tale pe care le asteptam cu interes.
 
Bine ai venit , Beniamin. Ma bucur ca te-ai decis sa postezi si aici! Noi suntem mari iubitori de poezie si ne-am bucura sa ne vizitezi mai des si sa ne incanti cu poeziile tale. Si inca ceva, eu iti multumesc! >D<

Cântecul pietrei
( Azur la amurg )
Reţele gaussiene şi porţelanuri ciobite
Locuri ce duc spre neantul ‘azul’
Un cântec păgân din corzi de vioară
Şi plâng şi râd, azur la amurg…

Copaci fără lună şi vise de nori
Tăcere măruntă şi zgomot în zori
Mireasmă pastel pe rochia prea lungă
Şi curge şi curge ca să nu plângă.

Copilă uitată în haine de piatră,
Cade mereu spre al lumii ascend
Şi cântă mereu un cântec de iască:
“Azur la amurg, sufletul meu…”

Copoiu Florin Beniamin

La o prima citire, asta mi-a placut in mod deosebit.
 
Un dor fără saţiu.



De un dor fără saţiu-s învins
şi nu ştiu ce sete mă arde.
Parcă mereu din adînc,
un ochi răpitor de Himeră
ar vrea să mă prade.
Şi pururi n-am pace,
nici al stelei vrăjit du-te-vino în spaţii,
izvoare sub lună, ori dornică ciută,
nimic nu mă stinge, nimic nu mă alină
şi parcă-aş visa o planetă pierdută.
E atîta nepace în sufletul meu,
bătut de alean şi de umbre cuprins…
Un dor fără saţiu m-a-nvins,
Şi nu ştiu ce sete mă arde mereu.


Emil Botta
 
50 nr.373 Înger şi demon (17:36;30.12.2006;Copoiu Florin Beniamin)

Arată-ţi chipul, să văd ce-i drept, că plângi
Înger slab! Cu aripi negre, frânte şi fulgii arsi…
Ce-ai căutat tu-n iadul meu? Să-l frângi?
Să-l bântui tot? Să-l scapi de lacrimi, tot şi îngeri falşi?


Nu plânge, tu, cu lacrimi sfinte, înger ratacit,
Nu mă găseşti, sunt rătăcit în iadul ca şi tine,
M-am rătăcit lipsit de dragoste şi îndrumare...Obosit!
Speram să mă salvezi, de mă găseai pe mine...


Sunt multe lacrimile mele! Am plâns să fac izvoare…
Cu suflet păcătos, spre cer am blestemat
Să curg eu în pâraie! Să n-am deloc picioare!
Să curg, eu, iar spre tine , dar iadul le-a secat.


Şi sufăr tot văzându-ţi chipu-n orice drac,
Prefaci din înger drac, să mă găseşti…
Degeaba lupt, ca tine să prefac,
C-ai renunţat la rai, pe dracul să-l iubeşt!


Şi plouă-n iad cu stropi de foc şi urlete din suflet
Te-aud cum ţipi, din aripi tot mai dai…
Nu pătimi, mă spulberi cu un plânset!
Eşti demon tot şi-n suflet coarne n-ai!


Nu simţi că focul meu îţi arde aripi, sfinte!
Zadarnic plângi în lungul meu desert…
Acum eşti drac din înger fără minte,
Dar nu eşti tu prin lacrimi tot şi sângele cel fiert.


Nu plânge, tu, că ard din piei uscate,
Să nu mă strigi pe numele spurcat!
Eu uit de vis… De rai… De tot ce-s colorate,
Am fost în rai şi-n iad eu te-am aflat!


- Şi frânge-l tată tu din iadul meu!
Şi să nu cauţi tu zadarnic iad…
Că eu poftesc iubirea de ateu,
Dar nuştiu cum, tot pradă Ţie-ţi cad!


Şi mă adormi să cad în visul meu,
Să văd din nou, ce-n suflet tot tânjesc;
Nu-i rai, ori iad, e-o lume de ateu...
Eu drac întors, pe înger îl iubesc!


Nu-s pomii verzi, iubirea toată cum e-n visul meu
Şi nu eşti tu să simt cum plângi din cerul blând
E iadul gol, prea-gol şi ars de lungile dureri din greu,
Iubire n-am, de dragoste-s flămând… 
 
Frumos , f frumos ,ma musca sa comentez :P dar....nu o fac .
 
Vine si perspectiva ingerului ;))


24 nr.402 Înger și demon II (00:24; 18.05.2009; Copoiu Florin Beniamin)

Mi-ai spus cândva să nu te strig, crestine;
Să nu-mi mai spulber aripile-n fum…
Eu înger pur cu dracul cel din mine
Mergeam în rai dar iadul m-a oprit din drum!


Mi-a spus să nu pășesc în lumea ta perdută.
E iadul tău, al meu a fost sau nu va fi nicicând;
Acum ești dracul gol și vocea mea te-nfruptă,
Mi-aș retrăi o viață acum, cu tine începând.


Am vrut să-ți spun cândva că mi-ai lipsit,
Din raiul meu ce-l veșnic nelipsit de tine.
De nu ești drac, de draci m-am plictisit
Eu înger sunt, dar totu-i drac din mine!


Aș vrea să gust din sângele tău fiert,
Să-ți simt durerile-n adânc
Să-ți plâng, să uit, nicicând să nu mai iert
Și tot ce-i sfânt din mine acum să frâng.


Să curgă iadul tot prin mine,
Să nu prefac că-ș fi un drac, căci sunt
Un drac prea gol, din înger ca și tine,
Un drac prea trist și singur, muribund.


Am renunțat la rai, cu tine iar să fiu,
Să-mi ard din aripile sfinte,
Creștinul înger din tine-i tot ce știu
Sunt dracul tău presus și de credințe.


Aș vrea, din iadul tău să-nnec,
În sânge fiert, al coarnelor tăiate,
Cu tine-n stropi de foc în urlete să-ntrec;
Să fim din nou și far’ de piei uscate.


Aș vrea să ard, cu tine-n iadul gol,
Prea-gol și ars de lungile dureri din greu
Cu dracii tăi să stau acum în stol,
Dar sunt un înger pur în iadul tău mereu.


Și demon tot de m-aș preface-n gând,
M-aș arde tot de înger sunt acum.
Aş arde scrum și pene-mi cad pe rând,
Mergeam în rai dar iadul m-a oprit din drum. 

Tin sa precizez ca e scrisa la 3 ani diferenta de prima parte ;)) , plus ca deobicei cand imi vine o idee de scris, umblu cu ea prin gand un an poate chiar doi :P
 
Azi, în tăcere,


am făcut o călătorie
lungă, în cădere…
până în adâncul inimii…
Am mers pe cărări de iubire
şi apoi,
m-am coborât în adâncul
care încă mai ascunde multe mistere…
unul mai mare ca altul…
M-am coborât
să-L caut pe Dumnezeu.
M-am cutremurat
văzând
tronând
un alt „eu”
în loc de Dumnezeu.
Simţeam că totul se destramă…
Eu, în faţa unui alt „eu”?
Ochii mei tremurau
căutând în străfunduri
o dâră de sânge:
Cine-I rănitul?
E poate, Preaiubitul?!
Oare plânge?!...

Păşesc greoi...
picioarele îmi sunt ca de plumb,
şi grele, şi moi...
Deodată,
în faţa unei uşi mă trezesc...
În faţa uneia-ncuiată...
Nimica nu zăresc...
Necăjit,
mă aşez în prag,
dezamăgit,
cu nouri în privire
întrebându-mă:
,,Oare cine făcuse
acele cărări de iubire?”

Aştept în prag,
cu gândurile-mi duse...
poate cineva îmi va deshide.
Plâng...
Mi-e teamă să bat...
Mi-e teamă
să nu-mi deschidă un alt „eu”!
Dar deodat’
aud o chemare,
ca un susur dulce,
ca o adiere:
-Hei, tu,
cel care stai acolo şi aştepţi,
uşa-i deschisă!
-O! E El, Preaiubitul…!
Iartă-mă, Doamne!
Pe umerii mei apasă
o întreagă povară
de păcate...
Mi-e inima amară...
şi grea...fă-mi-o uşoară!


Iată-mă singur înaintea Ta
în liniştea dulce a serii.
Iartă-mă, Doamne,
că mult am vorbit
şi puţin am împlinit;
Iartă-mă, Doamne,
pentru vorbele goale
lipsite de rod!...

Sorin M

http://soaptededor.blogspot.com/
 
18 nr.396 E lună plină iar… (13:00;29.07.2007;Copoiu Florin Beniamin)


E lună plină iar, pe cerul meu!
Şi străzi prea-goale, maşini grăbesc asfaltul.
În miezul nopţii, un nor nu e pe cerul greu;
Şi stâlpul cel din faţă, n-a mai iluminat, înaltul!


Privesc de sus măreţul bulevard,
Cel gol în miez de noapte, chiar;
Cu stâlpii mei ce-n vârfuri becuri ard...
Şi nu am pic de somn în noaptea asta, iar…


E tare linişte în noapte…
Visuri mari ne sar de pe fereastră,
Cu gânduri... Prăjituri… Şi lapte…
Ce aş sări de pe fereastra noastră! 
 
Pledoarie pentru salvarea lacrimilor

îmi permit să formulez o idee
câteodată nici nu are rost să plângi
de ce să laşi trupul secătuit
ars de o uscăciune interioară hâdă
risipa de lacrimi
ploaie a ochilor trişti
nu poate să hrănească rădăcina unor buruieni
vorbesc acum despre
tartuferie
perversitate
duşmănie
vendetă
credeam că aţi înţeles
ele cresc pe lângă casa gospodarului
de la facerea lumii încoace
plivirea lor face parte din programul cotidian
lupta e permanentă
aşa că lacrimile
domnii mei
trebuie păstrate
pentru momentele cu adevărat triste
de pildă atunci când zboară părinţii către cer
ca să stea de vorbă cu Dumnezeu
despre copiii lor văzuţi de sus

Cristian Lisandru
 
Dulce picătură chinezească…


Leagă-mă cu fire invizibile,
Fă nod strâns iubirii noastre,
Adu-mi sufocarea dulce,
Înfăşoară gânduri bune
Peste trupul predispus la o paradoxală
Mumificare sentimentală,
Fiindcă doresc
Fâşiile de iubire gândită,
Trăind frenezia căldurii
Din coconul-etuvă…
Mi-am sterilizat amintirile,
Am curăţat retina de impurităţi
Ale unor imagini deja vu
Şi percep purificarea cotidiană
Indusă de zâmbetul tău
Care cauterizează rănile adânci…
Îmi place atingerea ţesăturii fine
Pe care o aşterni
Atunci când mă priveşti în ochi,
Percep atingerea balsamului hrănitor
Din apa limpede a buzelor
Ce picură dragoste
Şi-mi ofer plăcerea negândită
A contactului senzual
Cu o altfel de picătură
Chinezească…



Cristian LISANDRU
 
2 nr.378 Fetiţule dragă… (17:32;29.01.2007;Copoiu Florin Beniamin)

Să nu te superi că nu îti scriu prea-mult,
Prea-des, prea-simplu să găseşti…
În încercarea mea de-a fi un mare cult,
În chinul meu, cel singur, să iubesti…


Îţi scriu îndata ce-ţi primesc scrisoarea!
Îti scriu prea-drept, căci sunt cu nebunia.
Abisul meu ceresc, tu să nu-mi fi uitarea,
Pe scrisul meu, doboară-ţi tu mândria…


Şi-ţi zic eu drept, exist în vremea poeziei;
Tu vei vedea, curând, în lumea ta ce scriu.
Iubită dragă, nu mă lăsa, tu, pradă nebuniei,
Şi când termin aş vrea cu tine iar să fiu…


Sunt tot ce-am scris şi ce voi scrie-n tine,
Există tot, sau e cu totul nou…
Tu să nu laşi să piară tot din mine…
Eu să nu plâng scriindu-ţi versuri pe birou.


Şi-n zi, şi-n somn eu îti aştept cuvantul,
Să fim din nou. Odata-n săptămână…
Să-ţi simt mireasma ta de floare, să nu miros pământul,
Să fi regină, tu… să te sărut pe mână… 
 
"Odata-n săptămână…" .cam rarut :P Se vede ca scrisul are prioritate :D:
 
Hmmmm, poate femeia are si ea niste obligatii.... si nu stiu de ce imi fuge gandul la "jurnalul de iubita". Vad o legatura intre poezia asta si povestea din jurnalul iubitei....:D
 
bodo said:
Hmmmm, poate femeia are si ea niste obligatii.... si nu stiu de ce imi fuge gandul la "jurnalul de iubita". Vad o legatura intre poezia asta si povestea din jurnalul iubitei....:D

Ihi ! se pare ca vezi bine :P cel putin aparent...
 
Ea

Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am minţit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea ţine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândeşte la mine fluier a pagubă.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt graţia
străbătând toate zidurile oraşului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea îşi calcă de drag de mine
rochia în carouri,
eu stau şi curăţ lănci cu benzină
ca să le azvârl în animale şi în vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cind ar fi trebuit să fiu
cuprins de o tandră alergare,
mă prelungesc în vis
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea iradiază de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
şi toate stelele explodate
şi mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraş
şi mă asfaltez
şi mă îmbrac în ninsoare şi gheaţă,
mai ales în gheaţă,
maii ales în gheaţă, mai ales în gheaţă,
ca ea, scumpa şi divina de ea
trecând să alunece
şi să cadă şi să-şi rănească glezna,
pe care, doamne,
de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul să sărute o gleznă
dacă ea nu şchioapătă?!

Nichita Stanescu
 
@Bodo - legat de concordanta dintre Fetiţule dragă… si Jurnal de iubita, ai fi surprinsa, ca nu au legatura , dar e bine de stiut ca se pot privi ambele din alta perspectiva. La prima vedere, da asa este :) te duce cu gandul la jurnal :P

10 nr.386 Şi mi-ai spus DA (20:52;07.05.2007;Copoiu Florin Beniamin)


Şi-am apărut în gândul tău, din nou…
Şi mi-ai spus “DA” când te-am salvat din a ta formă de Bermude;
M-ai dezgropat din solul tău marou
Şi ai lăsat o dragoste prea oarba-n tine să cufunde…


Şi mi-ai spus “DA”…
Când am uitat, cu tine, de viaţă şi de moarte!
Şi-am fost copii, din nou, ca la-nceput,
Cu gânduri lungi şi visuri mari... Departe…
Un simplu “DA” cu tine-a fost deajuns… 
 
Si ati trait fericiti pana la adanci batraneti :P
 
Back
Top