• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

Portret pe un geam îngheţat

Adriana Lisandru


va fi iar ziua ta
şi-ntre noi e tăcere de smoală.
nu e strigăt să treacă.

mai încerc uneori,
când nesomnul mă strânge convulsiv în cearşafuri,
îţi mai scriu, ca şi cum
mi-aş face portretul pe un geam îngheţat.

îţi spun că în ultimii ani am adunat lucruri.
e şi ăsta un fel de a nu mă găsi.
am albit binişor, îmi slăbeşte vederea şi nu mai tresar
când oamenii pleacă, plutind
ca nişte bancnote culese de vânt.
tot nu ştiu să frământ cozonacul
şi nici fericirea nu-mi creşte.

dar visez.
intru în vise ca-ntr-o cursă de rafting,
mereu uit că nu pot să înot.
n-am copii nici acum
şi scriu cărţi inutile.
ele n-au dinţi de lapte, n-au colici,
n-au probleme cu şcoala ori dureri menstruale.
n-au nevoie de sfaturi,
nu aştept să mă sune şi să-ntrebe ce fac.


spune-mi, mamă, dacă ăsta e dor
ori un fel de-a te smulge din mine.
 
Întrebãri



Traim un prezent pur ?

A trai inseamna timp ?

Timpul este tot ceea ce nu intelegem ?

Timpul este tot ceea ce nu suntem noi ?

Exista timp acolo unde nu este nimic altceva ?

Timpul este fara sa fie ?

Timpul este insusi Dumnezeu ?

Inima mea bate in timp ?

Sunetele, mirosurile,

pipaitul, gustul, vederea

sint chipuri ale timpului ?

Timpul este legat de lucruri ?

Timpul este legat de cuvinte ?

Gindurile sint timp ?

Timpul este insusi Dumnezeu ?

A fi, inseamna timp ?

A avea, inseamna timp ?

Ceasurile sunt bisericile noastre

de mina sau de buzunar,

de perete...

Ne rugam luind cunostinta

de bataia lor inscrisa pe cadrane...



Alta matematica

Noi stim ca unu ori unu fac unu,

dar un inorog ori o para

nu stim cit face.

Stim ca cinci fara patru fac unu,

dar un nor fara o corabie

nu stim cit face.

Stim, noi stim ca opt

impartit la opt fac unu,

dar un munte impartit la o capra

nu stim cit face.

Stim ca unu plus unu fac doi,

dar eu si cu tine,

nu stim, vai, nu stim cit facem.

Ah, dar o plapuma

inmultita cu un iepure

face o roscovana, desigur,

o varza impartita la un steag

fac un porc,

un cal fara un tramvai

face un inger,

o conopida plus un ou,

face un astragal...

Numai tu si cu mine

inmultiti si impartiti

adunati si scazuti

raminem aceiasi...

Pieri din mintea mea !

Revino-mi in inima !

Nichita Stanescu
 
Daca tot l-am adus in discutie pe Minulescu si - a lui poezie " Acuarela" ( ce a fost dedicata sotiei ), mi-am adus aminte ca si Claudia Millian a scris poezii. Din pacate, abandonata in spatele celebrului ei sot si considerata mai mult o muza, ea este o poeta fascinanata. Nu a scris mult, dar ce-a lasat in urma emana o distinsa sensibilitate feminina.

Nevroză - Claudia Millian-Minulescu

De vrei să nărui fresca femeilor streine,
Şi să trăim o clipă nevroza mea măiastră,
Îţi voi turna fiinţa în plăsmuiri senine,
Dând sufletului aripi de pasăre albastră...

Dând gândului să scrie cântări imaginare
Şi-auzului să prindă poeme negândite,
Vom respira parfumul planetelor bizare,
Cu păsări de lumiă şi flori însufleţite...

Şi când vei fi făptura închipuirii mele,
Când infinitul însuşi va fi spre noi deschis -
Voi îngropa şi timpul, şi spaţiul dintre stele
În forma cea din urmă a straniului meu vis...



Himera - Claudia Millian-Minulescu


Si-acum, de vrei, raspunde-mi, gradina efemera,
Prin care trece moartea în menuete fine,
Sub forma de femeie, de cântec sau himera -
Raspunde-mi, masca rece, de ce m-astepti pe mine?

Eu nu vreau sa beau cântul orbitei obosite
Si n-astept gestul milei din vechile icoane,
Nu vreau sa-mi dai parfumul miresmelor trezite,
Nici floarea ce sucomba pe torsuri de coloane.

Nu vreau sa-ti fur misterul din ochi si de pe gura,
Nici sa repet cadenta exodului trecut,
Ci dând nemultumirii putere de secura,
Voi sparge forma veche a statuiei de lut.
 
M-am rătăcit


M-am rătăcit
să caut,
sa sper
nu mai ştiu ce...

trenul
a plecat demult,

încrederea
stă în lacrima
din ochiul ridat
al mamei,

nădejdea
în palma
bătătorită a tatei,

durerea,
cu ce o pot măsura?


Delean Maria
 
Orice mic "Eminescu" are si o "Veronica Micle" a lui, zic eu. Un poem de-al primei mele iubiri primita acum ceva timp, cuvinte aruncate in vant dar spuse, probabil, cu un rost, deci

31 nr.354 Şi totuşi… (21:37;19.09.2006;Petruţa Constantin)

Te iubesc…
Şi totuşi te-am respins,

Te iubesc,
Şi totuşi te urăsc…

Te iubesc,
Şi Totuşi...
 
Micuta Veronica :P o fi evoluat in creatiile ei ? Ma intreb :D: Din 2006.....tot ce se poate :D: dar sa trecem la alti incepatori in ale scrisului .




Nicio scuză


După ani impulsivi şi ani cumpătaţi,
naivităţi, experienţe,
după toţi caii verzi realizaţi
şi niscai speranţe făcute zdrenţe,

nu mai am nicio scuză.

Le-am folosit pe toate
acordându-le, pe neştiute sau cu generozitate
trenurilor întârziate
(gelieve ons te verontschuldigen...),
lucrărilor ne-la-timp-terminate
(prière d'accepter nos excuses...),
zborurilor anulate
(we apologise for the inconvenience...)
gunoaielor neridicate
(suite a un conflit social...)
frustrărilor strâmb exprimate
şi şuturilor pe nedrept încasate.

Lumea în care îmi târăsc viaţa confuză
îmi înghite seninul pe nemestecate.
Dacă-i iert strâmbătăţile toate
nu mai am, eu însămi, nicio scuză.




Alisa Ioanid
 
A ramas doar...

Ai crezut
că viaţa a uitat,
pe colţul mesei,
sufletul meu,
dar pentru tine.
Absent,
l-ai luat în palme.
Miez rămas
din felia de pâine
elegant tăiată,
ovală chiar,
pentru ospăţul
indiferenţei...
L-ai modelat rotund,
uitând
de fineţea mişcărilor.
Nepriceput,
l-ai sfărâmat pierzând,
firimitura
nespusei iubiri.
Priveşti acum,
în vidul de trăiri.
Mă cauţi...
Am plecat de mult.
Inutil gest
rămas suspendat,
între două drumuri...
Vezi!
Poate găseşti
fărâma de prietenie
agăţată timid,
de trecut.
Mai amară,
mai rece,
mucegaiul cuvintelor
golite de sensurile,
adevăratei iubiri.

poezie de Anne Marie Bejliu
 
ALB SI NEGRU


Încă o noapte albă în contul vieţii gri
Încă un bulgăr negru la muntele de smoală
Încă un om mai crede şi altul îl înşală
Şi „a minţi” se-aude la fel cu „a iubi”.

Nu mai putem distinge minciuna de greşeală?
Ni-i dat să spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum să ducem angoasa mondială?

Ce drept are minciuna să vină între noi?
Dăm pensie la diavoli să ne păzească iadul.
Noi re-nviem şi raiul, şi muntele, şi bradul!
Te-acuz şi-ţi cad în faţă tîrîndu-mă-n noroi.

Noi sîntem programaţii, trimişii, posedaţii
Unui blestem mai mare, mai rău şi mai adînc.
M-a umilit minciuna, pe-a cărei notă plîng.
Strigoii-nstrăinării din casa noastră ia-ţi-i.

Încă o noapte albă, poţi merge să te culci
Te voi iubi de taină, de jale şi de veghe,
Îţi voi fura din vorbe, cercei pentru ureche
Încă o noapte albă, cu negre fructe dulci.

Eu plec nu prea departe, aici, lîngă pădure
Mă întîlnesc cu Shakespeare, un viitor coleg.
Şi într-o tragedie de-a lui am să te leg,
Ca toţi actorii lumii destinul să ţi-l fure.

Prea dulceo! Noapte bună –să visezi că minţi
Şi trează în minciună s-adormi cu foc sub talpă
Să ai o noapte neagră, să am o noapte albă
Tu cu o taină-n suflet, eu cu-n cuţit în dinţi.


Adrian Paunescu
 
O întrebare

Ca să uit măcar o clipă de atâta supărare
Mă aplec peste-o hârtie şi lansez câte-o-ntrebare.
Câte lacrimi au să curgă ? Câte mame vor mai plânge?
Să oprească suferinţa şi “zvâcnirile de sânge ".
Voi cei mari ce-aveţi puterea, şi vă bălăciţi în toate,
Nu credeţi că este timpul să lansaţi un: nu se poate?
Dacă vouă vă surâde, soarele când asfinţeşte
Şi vă înfoiaţi în pene când chenzina iar vă creşte,
Dacă voi ”Divanul Mare” n-aveţi limite-nimica.
Când e vorba de-ale voastre, nu-i ruşine, nu-i nici frica,
Nu credeţi că cei ca mine v-au ales în fruntea ţării
Să fiţi drepţi, curaţi ca roua, nu tulburi ca apa mării?
Nu credeţi că-n lumea asta toate au limita lor
Şi că cel ce poartă greul este prea-nţelegător ?
Mai lăsaţi-vă trufia şi orgoliul de partid,
Răsfoitul de ziare când legile se decid.
Stoaceţi-vă seva-n creier, faceţi legile mai drepte
Pentru cei lipsiţi de "multe", săturaţi să tot aştepte.
Ca să ştiţi cum o duc dânşii, coborâţi puţin la “vale”,
Să vedeţi şiroi de lacrimi, s-auziţi doine de jale,
Să vedeţi bătrâni şi tineri ce se zbat numai în drame,
Pe când voi ţineţi de scaun şi-adunaţi la kilograme.
Oameni buimăciţi la minte, de-atâtea promisiuni,
Săturaţi de vorbe goale, de lozinci şi de minciuni.
Doamne. . . fă-i să înţeleagă că zâzania din ei,
Le aduce doar porecla de: smintiţi şi de mişei,
Fă-i să ştie că trufia este o boală ce nu iartă
Şi că-i duce pân-la urmă la discordie şi ceartă.
Poate astfel vor pricepe şi-şi vor modela “cuvântul”,
Altfel, nu-i iartă mulţimea, nu-i mai rabdă nici pământul.

Aveţi grijă să nu vă scoate-ţi ochii,
domnilor din fruntea ţării.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
 
Strofe pentru lumina .



Si se facu lumina!
Si iata-te stapana pe cei ce-aveau sa fie stapani pe-ntreg pamantul...
Si iata-te-mpreuna cu ei, pornind de mana, ca sa-i deprinzi cu focul, cu ploaia si cu vantul...

Si le-aratasi albastrul insangerat de soare, padurile cu cedri si muntii cu carbuni, campiile cu grane si marile cu sare, livezile cu prune si iarba cu pasuni...

Si le-aratasi viata multipla-abia creata, si din pamantul umed, treptat, treptat, cum naste si pasarea ce zboara si pestele ce-noata, si lupul rau ce urla, si mielul bland ce paste...

Si le-aratasi putinta refugiului prin pesteri, si trestia sa-si faca colibele pe lacuri, si cremenea cu care lucrara primii mesteri, otelul pentru suliti si lemnul pentru arcuri...

Si le-aratasi minunea ce-nfioreaza noaptea, pe cei ce dorm alaturi - strain langa straina - si taina-mpreunarii, sortita-n ziua-a saptea...
Si le-aratasi urmasii...


Si se facu lumina!...


Ion Minulescu
 
Strofe pentru intuneric
Ion Minulescu


Dupa fiecare act al tragediei, tu cobori banal ca o cortina, si din spasmul agoniei de lumina imprumuti aspecte noi monotoniei.

Intuneric...Intuneric... Intuneric!...
Cu vesmantul tau de doliu sau de gala, tu-nfratesti o noapte boreala cu orchestra unui dirijor isteric...

Tu unifici adevarul cu minciuna, tu amesteci frumusetea cu uratul si-ntregesti prezentul cu trecutul, cand nimicul si cu totul faceau una...

Ca o pleoapa obosita, sub povara unei lacrimi incrustate intre gene, tu te-nalti si te cobori alene, alternand asfaltul cu Carrara!...

Intuneric - frate bun cu nebunia, cu iubirea, cu pacatul si cu crima - tu esti ritmul infinitului si rima, ce ne legi in somn cu vesnicia.
 
Tangoul vaduvului

O, Necurato, de-acuma ai gasit
scrisoarea si-ai plans de furie,
mi-ai insultat a mamei amintire,
spunandu-i ba catea spurcata,
ba mama de borfas,
si ai baut de-acuma singura,
de una singura, ceaiul din amurg,
uitandu-te la pantofii mei cei vechi
si goi pe vecie,
si nu vei mai putea sa-ti amintesti bolile,
visele nocturne si bucatele mele
fara sa ma blestemi cu glas tare,
ca si cum as fi inca acolo,
plangandu-ma de tropic,
de febrele otravite care mi-au facut atata rau
si de inspaimantatorii de englezi
pe care inca-i mai urasc.

Necurato, intr-adevar,
ce noapte mare si ce pamant singur!
Am ajuns iar la dormitoarele solitare,
sa pranzesc in restaurante hrana rece si
sa arunc pe podea pantalonii si camasile,
in odaia mea nu-s umerase,
nici portrete pe pereti.
Cata umbra din suflet n-as da ca sa fii iar a mea,
si ce amenintatoare mi se par numele lunilor,
si vorba iarna ce sunet de toba lugruba are.

Ingropat langa cocotier ai sa gasesti mai tarziu
cutitul pe care l-am ascuns acolo de teama
sa nu ma ucizi,
iar acum as vrea sa miros pe neasteptate
otelul de bucatarie
obisnuit cu greutatea mainii tale si stralucirea piciorului tau:
sub umezeala pamantului, printre radacini surde,
din limba oamenilor el n-ar sti decat numele tau,
iar pamantul batut nu ti-ar pricepe numele
alcatuit din impenetrabile substante divine.

La fel cum ma chinuie gandul la ziua
limpede a picioarelor tale,
care zac intarite ca apele solare oprite in loc,
la randunica din ochii tai,
care traieste dormind si zburand
si la cainele de furie pe care il adapostesti in inima,
si suspin in aer cenusa si tot ce s-a distrus,
lungul, solitarul spatiu care ma inconjoara pe veci.

As da vantul marii nesfarsite
pentru rasuflarea ta intretaiata,
pe care in noptile lungi, lipsite de uitare, o ascult
cum se lipeste de vazduh ca biciul ce crupa unui cal.
Si pentru a te auzi urinand in bezna, in fundul casei,
ca si cum ai turna miere subtire,
frematatoare de argint, obstinata
as renunta oricand la corul de umbre pe care il am
si la zgomotul de spade fara rost,
pe care il aud in suflet,
si la porumbita de sange care-mi sta singura in frunte
strigand dupa lucruri duse si fapturi disparute,
substante ciudat inseparabile si disparute.

Pablo Neruda
 
Strofe pentru zapada
Ion Minulescu


Mireasa-a brazilor geometrici si-a brazdelor insamantate - solemnitate alba, rece, fatala, muta si divina - tu vii cu gratii de Madona sau de Fecioara bizantina si pleci cu gesturi de bacanta, stigmatizata de pacate.

Nu te doreste-aproape nimeni, desi te-asteapta toti sa vii... Si frumusetea ta bizara n-o canta nimeni decat, poate, indragostitii de imagini abstracte si imaculate - cumintii taietori de lemne si nebunaticii copii.

Si totusi, cand cobori - suspecta, insinuanta si egala - pe camp, pe arbori si pe ape, pe strazi, pe case si pe noi, tu schimbi in plasmuiri lunare intreaga pasta de noroi, iar pe Maria din Magdala o-mbraci in peplum de vestala.

Si-n timp ce toti, deopotriva, pigmei si umiliti, simtim puterea-ti magica ce-ngheata, distruge, arde si creeaza, doar ciorile, sacerdotale te mai insulta si-ti pateaza - cu ieroglifele lor negre si stranii - albul unanim.
 
Ramura furata

Ne vom strecura noaptea
sa furam
o ramura inflorita.

Vom sari zidul
in intunericul unei gradini straine,
doua umbre in umbra.

Iarna inca nici n-a trecut
si marul se arata
preschimbat pe neasteptate
intr-o cascada de flori mirositoare.

Vom patrunde in noapte,
vom ajunge pana la firmamentul ei tremurator
si mainile tale mici, si mainile mele
vor fura stelele…

Si in varful picioarelor,
in casa noastra,
prin noapte si umbra,
va patrunde odata cu pasii tai
pasul mut al parfumului
si,
cu picioarele instelate,
trupul limpede al primaverii.

Pablo Neruda
 
Jumatatea mea
Dan Teodorescu
reiau acum povestea aia veche cu sufletul pereche
se zice ca fiecare are undeva, undeva in lumea asta
jumatatea sa
eu deocamdata imi impart singuratatea in doua
iau eu jumate si jumatate imi las mie
ce bine o sa-mi fie !?deocamdata
da' stiu c-odata si-odata trebuie sa te gasesc
recunosc n-am puterea sa te recunosc
jumatatea mea cantecul asta-i pentru tine
asculta-l bine si cauta-ma tu

cand voi veni inseamna ca m-ai chemat
cand te voi auzi inseamna ca m-ai strigat
cand voi fi inseamna ca m-ai dorit
cand te voi gasi inseamna ca m-ai cautat .


Dan Teodorescu
 
Luna

E noapte linistita, senina si pustie
Sunt numai eu si luna, in blanda armonie.
Ma rog la astrul noptii s-aduca pace-n lume,
S-aduca bucurie si numai ganduri bune.

Sublima ei lumina primita de la soare,
Imi mangaie faptura cand sufletul ma doare
Si face sa renasca sperantele pierdute,
M-ajuta sa uit vise desarte si trecute.

Aproape ca-mi vorbeste spunandu-mi:"Ia aminte,
Ca viata e frumoasa. Asteapta doar, cuminte.
Asteapta sa se-nvarta a vietii roata, lin
Iubeste, daruieste si-n anii care vin".

Ma rog la astrul noptii pentru copiii mei,
Sa fie buni la suflet, sa ma-mplinesc prin ei.
Le-ndrume Domnul pasii spre calea cea mai dreapta,
Iar luna parca-mi spune:"Iubeste si asteapta".

poezie de Iulia Comaniciu
 
Perpetuu

în fiecare zi
ni se transmite acelaşi mesaj
din spatele unor zâmbete
din spatele unor gânduri
încetaţi iubirea aceasta
aţi putea să vă urâţi şi voi
măcar pentru câteva ore
intraţi în rândul lumii
(la dracu`)
faceţi notă discordantă


în fiecare zi
transmitem acelaşi mesaj
iubirea aceasta va muri
împreună cu noi
la ora când apusul pictează viaţa
în nuanţe sângerii
iar marea lăcrimează peste şevalet
ca o mireasă părăsită

apoi veţi fi invitaţi cu toţii
în alt spaţiuîn alt timp
la renaşterea aceleiaşi iubiri





Cristian Lisandru
 
Eclipsa

Ana Blandiana


Renunţ la milă greu, ca la un viciu,
Cu milă sunt drogată de copil.
Alb înstelată de ridicol plâng
Lângă fricos, lângă învins, lângă umil.

Îi plâng pe proşti şi proştii mă înving,
Surâzători, sub steaua mea sterilă.
De gingăşie tot mai mult mă-ntunec
Şi pier de umanism şi milă.

Înduioşate mâini întind să mângâi
Fiare gonind spre mine, hămesite,
Şi-mi pare rău că n-o să mai sărut
Şi botul care mă ucide.

Nici n-am trăit, spre-a nu jigni pe nimeni,
Mi-au prins în ţărnă rădăcini genunchii,
Şi-mi trece viaţa, încercând să-mi cresc
La capetele aripilor unghii.
 
Imn frumusetii
Charles Pierre Baudelaire



Vii din inalte ceruri sau iesi din adancime,
O, frumusete? Reaua si buna ta privire
Imprastie de-a valma si fericiri si crime,
De aceea tu cu vinul te potrivesti la fire

In ochii tai stau zorii cu serile-mpreuna;
Sarutul tau e-o vraja si-o amfora ti-i gura;
Si cand reversi miresme de-amurguri cu furtuna
Se face las eroul, viteaza starpitura.

Rasari din haul negru? Cobori din lumi stelare?
Destinul ca un caine de poala ta se tine;
Si bucurii si chinuri tu semeni la-ntamplare;
Stapana esti si nimeni nu e stapan pe tine.

Calci peste morti de care iti razi cu mult dispret
Ai juvaieruri multe si Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut si-Omorul e un breloc de pret
Pe pantecul tau mandru saltand cu voluptate.

Orbitul flutur zboara spre tine lumanare
Slavindu-te drept torta cand a-nceput sa arda.
Acel ce-si strange lacom iubita-n brate pare
Un muribund ce-n taina mormantul si-l dezmiarda

Ca vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasa mie,
O, Frumusete! Monstru naiv si fioros!
Cand ochii tai, surasul, piciorul tau ma-mbie
Spre-un infinit de-a pururi drag si misterios?

Sirena rea sau Inger, draceasca sau divina,
Ce-mi pasa cand tu – zana cu ochi de catifea
Mireasma, ritm, lucire, o! singura-mi regina!
Faci lumea nu prea sluta si clipa nu prea grea?
 
Eusebiu Camilar
Luntrea aurie

Dar noptile acestea, frumoaso, cum de sunt,
Atât de diafane, din cer pâna-n pamânt?

Padurile par alge înalte-n clatinari...
Noi ne plimbam alaturi pe fundul unei mari.

Lucirile acestea de sus, vor fi fiind
Sau astre, sau meduze prin adâncimi plutind...

De-aseara se zareste, cu cârma spre Apus,
O luntre aurie, deasupra noastra, sus...

Asa ne urmareste de-aseara, pe-amândoi:
Sta drep deasupra noastra când ne oprim si noi!

O, poate ca din luntrea ce ne tinteste-asa
Într-un târziu, o scara de raze s-o lasa,

Si daca tu vroi-vei, ne vom sui. Apoi,
Cu luntrea aurie vom asfinti si noi.
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top