• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

Opreşte


Opreşte!


A răcnit sufletul,
Opreşte să mă dau jos!
Sunt sătul de atâtea corvezi,
De-atâtea determinări, obligaţii şi legi,
Eu am fost făcut să fiu liber!
- Nu pot să mă opresc,
I-am spus pământului,
(Pământul din mine),
Dă-te jos din mers,
Dacă-ţi dă mâna
Şi fă-o chiar acum,
Când eu o virez
Spre scârbă şi tină.
Dă-te jos în cer,
Prietene de-o viaţă,
Te iau când revin.


Marin Sorescu
 
Referendum

De când ne-am specializat să-nvârtim democraţia,
Duşi de nas am tot schimbat dregători în România,
Cu mai buni, de pus la zid, negustori ultracinstiţi,
Sau cu vr'unul mai avid decât ceilalţi parveniţi,

De la cei dotaţi cu şcoli, cu un bac, un doctorat,
Masterate de doi poli, puse-n rame de-un carat,
Pân' la ăi de au vece şi celulă gratuit,
Sau puşcăriabili ce sunt pe muchie de cuţit,

Încât nu ne mai mirăm, stând pe loc într-un picior,
C-am ajuns să câştigăm experienţă-n viitor,
Ştiind bine a vota şi-a alege... mai ales,
Chiar de unii-ar sabota, tot ai noştri-s care ies!

Numai că acum, se pare, o dilemă ne-a blocat,
Tre' s-alegem cu ardoare, ditre doi iluştrii-n stat,
Unul care-i suspendat, învăţat fiind cu sfori,
Şi-altul care l-a săpat, însa e cu capu-n nori,

Că deja mă doare bila, după cât m-am tot gândit
Pentru care pun ştampila, şi-s mai mult nedumerit,
Căci din lista celor doi, socotind a' lor păcate,
Mi se pare c-amândoi sunt cam la egalitate:

Unul are-o facultate, în CV-ul lui a spus,
Celălalt a dat din coate de-a făcut şi-un an în plus,
Unul are o ruşineeee, celălalt... doar un cotor,
Unu-i dus cu pluta bine, ălălalt cu un vapor,

Unu' doarme mai mereu, precum lampa fără gaz,
Celălalt, ca-n heleşteu, câte-o dată este treaz,
Unul minte-n mod cinstit, altul minte... nici că are,
Dar niciunul, în sfârşit, doctorat dintr-ăla n-are!

Aşa că, eu, în final, trebuie să-mi exersez
Dreptul constituţional şi-am să merg ca să votez
Nepărtinitor ca toţi ce mai cred într-un Isus
... mama lor astăzi de hoţi, iar vor să ajungă sus!

poezie de Valeriu Cercel
:D
 
Democraţie originală



Cum n-a mers de-o vreme treaba
Pe la noi, prin bătătură,
Cică, statului degeaba,
La o şchioapă sub centură,
I s-a tras o lovitură,

Cum a fost şi-n obzeşnouă,
Regizată minunat !
Dar, cu moda asta nouă
De au toţi un doctorat,
Pare, cert, un plagiat :

Lichidări, anihilări,
Încât scaunele, nici
Dup-o zi de epurări,
Nu s-au prins c-au fost schimbări,
Cu alţi veri, nepoţi, amici…

Ce, e drept, c-un aer nou,
Regulând scurt, prin ogradă,
Regulile să le cadă
Statul bine în popou,
Fără vreo mineriadă !

Şi cât erau ei, de stat,
Între fese de sătui,
Toate le-au îmbârligat,
Numai pentru grija lui,
Binelui popo(r)ului,

Iar, cu lovituri în piept,
Şi…la alţii de pe lângă,
Dup-un doctorat dăştept,
Au promis un stat mai drept
Şi perfect, pe buca stângă,

Căci economia, care
Atârna de-un cârlionţ,
A ieşit din criza mare,
Într-o lună, din vânzare
De fulare antiglonţ !...

Dar nu-i tot, marele ţel,
Cum…şi-n “monitor” nu scrie,
E, dând buzna-n colivie,
Să suspende-un cotrocel,
Democratic, de-o frânghie,

Ca tâlharii-n ananghie,
Năvălind cu toţi, grămadă…
Doar că, marea bătălie,
După jaf şi anarhie,
Se va da-ntre ei…pe pradă !

Valeriu Cercel
06 Iulie 2012

 
Mi-au spus mie doi cumetri :
In caz de egalitate,
Cei doi presedinti vor bate
Lovituri de 11 metri !

Valeriu Cercel
 
Paradoxul referendumului



La urne ai acu'
Un paradox sadea,
Căci ștampilând pe NU
De fapt, votezi cu DA.


Dan Norea
 
Credință vs. Știință


Credința-i altceva decât Știința.
Știința e bob numărat:
lung-lat-adâncul precis măsurat,
surprins în proiect ori în experiment
de specialistul priceput, cu talent,
drept dovadă mereu repetitoare
în timp și-n orice-mprejurare -
că a fi, a vrea și-a putea
în Natura Omului sunt toate-și-tot-a-crea!

Știința ne dă plutirea și mult-visatul zbor
copiind rândunica, ori pe cocor.
Tehnică nouă plus Știință
desfid imposibilul prin putință
și-l înalță pe Om - cu visele-i născătoare
după nevoile lui, arzătoare -
din adâncul oceanului neliniștit
până-n spațiul necunoscut, infinit,
căci Omul e stăpânul său,
asemenea lui Dumnezeu...

Credința se susține pe încredere.
Încrederea și speranța îi dau putere:
îl iubesc și cred în Bunul Dumnezeu,
că-L am în adâncul sufletului meu.
Cred în Christos, Fiul Lui iubit,
că-L păstrez în adâncu-mi sădit
prin tradiție, din părinți în părinți,
dimpreună cu bărboșii apostoli și sfinți.
Cred în viața veșnică - ascultă-mă bine! -
că-i adânc însămânțată în mine,
fără s-o pun o clipă la-ndoială
și fără să dau nimănui socoteală.
Când o comentăm, nefiindu-ne cu putință
s-o pătrundem prin măsurare, ca-n Știință,
o acceptăm fără vorbă multă, tacit,
că doar trecem și ne petrecem la infinit...

Știința e zbatere reală, în faptă și-n gând.
Credința e întemeiată pe Cuvânt.
Și cum Cuvântul, ce-l repetăm, ne vine
din neștiut, înțelegem, în fine,
că venim și plecăm după programe divine.

A proba Credința prin Știință
e-o copilărie - că nu-i cu putință!


George Ene
 
IMFONIA NATURII

Am întrebat soarele, povesteşte-mi despre iubire
Şi mi-a răspuns : căldură, lumină, mângâiere.
Am întrebat florile, povestiţi-mi despre iubire
Şi mi-au răspuns : tandreţe, parfumuri, reverie.
Am întrebat stelele, povestiţi-mi despre iubire
Şi mi-au răspuns : imensitate, nemărginire, strălucire.

Am întrebat păsările, povestiţi-mi despre iubire
Şi mi-au răspuns : îndrăzneală, cântec şi zbor.
Am întrebat pământul, povesteşte-mi des
Am întrebat copacii, povestiţi-mi despre iubire
Şi mi-au răspuns : statornicie, legământ, măreţie.

Am întrebat soarele, povesteşte-mi despre destin
Şi mi-a răspuns : ziua, noaptea, plăcere şi chin.
Am întrebat florile, povestiţi-mi despre destin
Şi mi-au răspuns : creştere, înmulţire, divin.
Am întrebat aştrii, povestiţi-mi despre destin
Şi mi-au răspuns : mişcare, repaos, spaţiu şi timp.

Am întrebat păsările, povestiţi-mi despre destin
Şi mi-au răspuns : zbatere, înălţare, sublim.
Am întrebat pământul, povesteşte-mi despre destin
Şi mi-a răspuns : trudă, jertfă, luptă, leşin.
Am întrebat arborii, povestiţi-mi despre destin
Şi mi-au răspuns : coborâre, urcuşuri, furtună, senin.

Iar în cele din urmă le-am pus o ultimă întrebare
Cea mai importantă dintre toate câte sunt în zare,
O întrebare fără de răspuns se pare
Dar care nicidecum nu poate suferi vreo amânare
Există Dumnezeu sau totul e iluzie oare ?

Şi mi-au răspuns în cor, în felul lor
:Soarele a zâmbit răspândind căldură şi lumină
Iar natura a înviat trezită din magicul somn
Florile au înflorit, arborii au înverzit
Păsările au cântat, pământul rod bogat a dat
Stelele spre ceruri în zbor s-au grăbit.
Iar eu umilul spectator îndată m-am gândit
Ce minunat e totul, ce Dumnezeu pe veci a-nfăptuit

ROBERT TRIF
 
La ţărmul mării

Prieteni, bună seara, sub clar de lună spun
Sub vântul care plânge trecând prin codrul brun
Ca nişte unde care, lovindu-se, se sparg
Şi sub uşoara briză ce trestia o-nclină
Un călător visează şi-n visuri se alină
Şi-ascultă glăsuirea talazului din larg.

Pe-acest pescar noptatec pe stânca sumbră-l văd
Cum îşi îndreaptă ochii spre al cerului prăpăd
Şi-n timp ce-a lui privire pătrunde-n firmament,
El se întreabă, poate ce este cu-acest cântec
Ce către ceruri suie rupt din al mării pântec
Se stinge şi renaşte în fiece moment.

Aţi auzit, prieteni, ce imn a înălţat
Nemărginita mare spre cerul înstelat?
Ce muzică sublimă trezeşte Dumnezeu
În lumea infinită Atoatecreator
Însufleţind talazul statornic călător
Să cânte imnul sufletului meu!

Prin Dumnezeu vorbeşte talazul vast al mării
Şi totul prinde viaţă la şoaptele chemării,
Venind din mari adâncuri ca soarele-n răsfrângeri
Al valurilor mării fantastic cor de îngeri
Care-şi topeşte-n spaţii nemărginite ceara
În castul clar de lună, prieteni, bună seara!

poezie de Iulia Haşdeu
 
Pieta

Ti-as inchina palate si istorii
Ti-as dedica in vers iubirea noastra
Te-as oferi in lupte si victorii
Te-as da ofranda pe o mare albastra .

Te-as strange greu intre corabii nude
Si in tablouri eu te-as exila
Sa nu dispari iubita mea niciunde
In gandul meu eu te-as incarcera .

Eu te-as ascunde in caverne ude
Intr-o sculptura... ,marmura de foc
In catedrala Sfantul Petru ...anume
Cu pieta si sfintii la un loc .

Eu te-as ascunde-n lacrima de noapte
In zambetul serafic de copil
Sub aripile tale se-aud soapte
De flori nebune ...in luna lui april .

Pe Michelangelo l-as indura de tine
Sa mi te nasca fin ,cu dalta sa
Mi-e teama insa ca nu are cine
Sa defineasca frumusetea ta .

Poemul meu nu poate sa cuprinda
Nici Roma ,un imperiu destramat
Nici Nero nu mai poate sa aprinda
De dragul tau, incendiul in palat .

Nici Dante de infern n-o sa mai scrie
Nici Goethe pe Mefisto nu-l mai vrea
Rimbaud a renuntat la poezie
Precum da Vinci la pictura sa .

Au renuntat cand ti-au vazut lumina
Din ingeri pravalita pe pamant
Le-ai sfredelit cu albul tau retina
Cand i-ai atins cu aripa cazand .

As renunta la tot ce am pe lume
Avere, soarta ,sanatate ,scris
As renunta la faima si la nume
De m-ai iubi asa cum ai promis .

Transfuzii eu ti-as face cu poeme
Transplant de inima indragostita
Daca-ai sa ma alinti din vreme-n vreme
Iti dau si viata , draga mea iubita .

Sotia mea ,frumoasa mea din stele
Alinta-ma cu nemurirea ta
Esti ingerita visurilor mele
Ramai cu mine ...vesnicia mea .

Berlin , 26.04.2012

Catalin Pilipauteanu
 
August

Miroase a floarea soarelui incinsa
Galben si verde.
Picaturi calde din buzele norilor
Adierea brizei peste valurile
cu reflexe albastre
Scrasnetul scoicii strivite
sub talpile goale alergand
Ochii mei caprui capata
nuante de verde crud
si se cuibaresc in valuri.
Piersica zemoasa isi scurge nemurirea
pe la coltul buzelor mele.
Fosnet de padure toropita de caldura.
Izvorul nostru stropind pietrele
pe care vegetam in apus.
Parul meu cu reflexe rosiatice in soare
a capatat cateva fire argintii...
Copacii tremura de placerea frunzelor
picurand pe alei fosnitoare.
De abia astept sa ma plimb prin padure
la ceasul cand se zbate lumina.
Se apropie toamna si o simtim in palmele noastre
impreunate peste vara...

Monica Danila

 
Poeta Constanța Buzea a încetat din viață, azi dimineață, la Spitalul Elias din Capitală. Avea 71 de ani.






Leac pentru ingeri


Sunt trista, dar de tine niciodata.
Fug animalele speriate de minuni
La care nu mai stim sa ne gandim,
Miercuri si marti, vineri si luni.

Saraci in zile, cine stie, trecem
Legati la gat de lungi copilarii
Ninsi de puterea sfintelor petreceri
A nu fi, a te naste, a iubi.

Ce-mi dai, sa nu mor azi, sa mai rezist? (Dar a murit, Dumnezeu sa-i dea odihna bine meritata )
Leac pentru ingeri, cantecul meu trist.



-------------------------------------------------------------

Acolo unde cred ca esti



Acolo unde cred ca esti
Nici trenurile nu strabat
Acolo ca de sticla par
Padurile de brad brumat.

Tot mai departe simti si taci
Adaugat la rest mereu
Si nu mai pot inainta
Decat pierzandu-ma si eu.

Cum ninge, alb e orice drum
Si alb respira-ntregul timp
Nici nu te-as recunoaste-acum
Desperecheat si fara nimb.

Mi-e mila si sa-mi amintesc
Dar nici sa uit nu ma indur
Cata parere-i in destin
Cata greseala-i imprejur.

Cu degete de frig adun
Ca sub un sal inzapezind
Sufletul nostru inca bun
Miscarea lui catre argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri
Si fi-vor brazii ingraditi
Acolo unde cred ca esti
Printre barbari meteoriti.

In fiecare an astept
Sa ninga, sa te pot vedea
Daca privesti, daca asculti
Daca mai intelegi ceva.

Constanta Buzea


 
Tacut



Lumina mea, ingroapa-te cu mine,
La primavara poate incoltim,
Si ne dam iarasi marilor multimi,
Lumina mea, altfel nu va fi bine.

Ochii mi s-au marit de-atat amurg,
Si sufletul la fel, de-atata noapte.
Sa fim dintre acei ce stiu sa rabde
Cum norii trec si raurile curg.

Nu orice ingropare este moarte,
Pana la brau si mult mai sus de brau,
Lumina mea, de vom pleca departe,
cum trece-un nor, cum curge cate-un rau,

Noi ne vom ingropa in cate-o carte,
Tacut, ca doua boabe mari de grau.


A Paunescu
 
Numele răpit


o doamne cât de frumos este cerul
cât de frumoasă topirea
cât de albastră iarna

îţi culci tâmpla pe unul din umerii mei
ca pe o treaptă
pe cea mai înaltă înainte ca fiinţa
să mi se sfârşească de durere de vedere
de plâns

ca pe una din terasele verii ce nu se îndură
să treacă

te iubesc poate
sfidând clipa zărind ziua visând un timp
inexistent
te iubesc poate
sfios şi grav cum uiţi tâmpla ta pe unul
numai pe unul din umerii mei ea
îngropată definitiv în mine ca o plantă

te iubesc acum
ieri mâine nu există
sufletul meu doarme treaz

te iubesc şi te port cu ochii închişi
prin ceea ce sunt fiinţă absenţă uimire
fără a înţelege totul nimicul puţinul
trecătorul dulce cu numele meu răpit de clipă
când numele singur
numai numele topit acum
împodobeşte o peşteră sub gheţar



Constanţa Buzea
 
Se duse vara......


Iubito, iară toamna vine,
Urcând cu gândul către tine,

Ca seva-n vie, pe butuc,
Aprinsă-n frunzele de nuc...

Iubito, stelele-s mai reci,
Cu gândul nu mă mai petreci,

Nici nu mă chemi, nici nu mă vrei,
Şi doar mireasma cea de tei

Rămas-a-n trup, de peste vară...
Iubito, dulcea ta povară

Mă răscoleşte, vinovată,
Şi ce n-aş da, ca înc-o dată

Sărutul tău să mă inunde,
Precum, în lac, cercul din unde,

Iubito, iară toamna vine,
Se duse vara, fără tine!



Cornel Galben
 
Lasă-mi, toamnă...

Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.

Lasă, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.

Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.

Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.


Ana Blandiana
 
În sufletu-ţi angelic a răsărit un crin
ce-n albul lui mă soarbe puţin câte puţin ...
În amplul dans al nopţii, doar luna felinar
ne-a fost când, printre alge, al mărilor hotar
ne despărţea o clipă ... agonizant de mult !
Trecând demonic, timpul, nu m-a lăsat s-ascult
ecoul şoaptei tale ce-n colţ de şemineu,
cu ochi ca de felină privea-n sufletul meu ...

Uşor, cu palma-ţi fină, ce-a fost durere ştergi
şi-ngropi lacrimi în vise prin care tot alergi
să prinzi o fericire ... de-ai şti ce tare dor
săruturile noastre ! ... sau poate lipsa lor ?
Ateu bătrân, secund , zadarnic mă-ngropa
în cioburi de lumină ... Pe-un nor de catifea
am desenat o lume în care eşti doar tu
şi eu, mereu aceeaşi .... a ta, sau poate nu ?

Amurguri diafane atins-au ne-ntrerupt
Suavu-ţi trup din care ador să mă înfrupt
Închis-am pe vecie cu ale sorţii chei
sfârşit de zi şi noaptea în care-ai să mă iei
de aici spre nu ştiu unde ... Spre cer ? chiar nu-i târziu ?
Poate că nu-i. Cu tine să râd, să plâng, să fiu .
Şi a iubirii cupă s-o umplem cu noi doi
Eu, crinul tău feeric ... tu, albul meu ... şi-apoi ...

Să-ncununăm trecutul ce peste noi a nins
cu patimi frământate-n amar şi dor nestins
Cascadă-ţi sunt , mi-eşti apă şi-ntr-un delir mă scalzi
pe-a nebuniei criptă, zvâcnind adânc ... să arzi
răscrucea unor neguri înveşmântate-n jar
şi să implori neantul să mi te-aducă iar
cu albul tău angelic uşor să mă-nvelesc
şi pe un pat de stele, mereu să te iubesc ...


Mariana Eftimie Kabbout
 
Focul

Nu-i adevarat povestea ca oamenii au descoperit focul lovind doua pietre.
Focul a aparut altfel, cind singuratatea primului om
s-a lovit de prima intrebare,
cind un om s-a gindit sa prefaca ranile lui in speranta,
sa-si lumineze miinile
si teama de el.
Poate focul n-a fost decit un mijloc de a lupta impotriva cenusii,
cind vulturii coboara in noi
si ne temem.

Paler
 
Noapte de unul singur

Aud un pian prin zăpezi cristaline
Şi nu sunt cu tine, vai nu sunt cu tine
Chopin – un concert de pian oarecare
Şi calea e lungă şi noaptea e mare.

De iarnă mă satur, de plânset te saturi
Iubiri între noi în o mie de paturi
Şi primăvăratec ninsori mai sfâşie
Voalul miresei în noaptea târzie.

Se-aud ciudăţenii şi fiare în noapte
Şi ninge himere şi ninge cu şoapte
Mi-e dor ca de propria-mi copilărie
De tine, aceea ce n-a fost să fie.

Iar dacă ai fi dintr-o dată cu mine
Mi-ar fi totul altfel şi nu mi-ar fi bine
Sunt fumuri pe case, iubiri sunt în case
Şi cerul a fum şi-a păcate miroase.

Pendula ca streangul de moarte e gata
Se mişcă de parcă mă strânge cravata
Mă târâi pe coaste, te caut pe perna
Şi noi ce spuneam că iubirea-i eternă.

Şi uite ce grabnic se-arată şi trece
Şi sângele-n rana lovită e rece
Aud un pian, un Chopin de departe
De care n-ai parte, de care n-am parte.

Un mut pianist se răsfiră în stele
Şi mâinile lui bat în coastele mele
Atât aş voi să te văd înc-o dată
Şi-aceasta ca ultima noastră răsplată

Şi când lângă focul ce-atât ne legase
În soba adânc păduraticei case
Ar fi să te văd pentru ultima oară
Aş pune pianul să-nveţe să moară.

Aşa cum acum eşti dusă departe
Bufneşte-un pian prin ulucile sparte
Şi-o lună roşcată însângeră plopii
Iar eu cu nimic nu mai pot să te-apropii.

Şi cad în genunchi lângă focul ce moare
Şi vreau să-l întreb de mai e vre-o scăpare
Şi el îmi răspunde cu-n sclipăt spre uşă
Şi-mi lasă în palme o caldă cenuşă.

Te-aş cere-napoi însă n-am cui te cere
Şi restul e numai Chopin şi tăcere.

Adrian Paunescu

si cum suna pe muzica
. Paunescu , mereu muzical... superb!
 
În fiecare zi


În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Însingurati în doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
În zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

Romulus Vulpescu

Dumnezeu sa-l hodineasca !
 
Dialog pentru septembrie


Septembrie galben. Seri lungi, viorii,
Fug zilele verii spre soare. Trec stol
Cocorii scad sus. Toamna vine domol.
Din vara în vara, dînd iernii ocol
Septembrie cald e-n septembrie gri,
Septembrie galben, putem hoinari ?

Septembrie cald, nu muri, nu muri, nu muri !
Septembrie gri, septembrie gri

Septembrie arde-n paduri aurii,
Se mistuie vara din pomi în pîrjol.
Chipul toamnei e plumb. De-atît fum se-nnegri.
Cocorii s-au dus. Toamna, cerul e gol:
Septembrie cade-n septembrie gri

Septembrie, septembrie gri
Septembrie cald, nu muri, nu muri!
Nu muri !


Romulus Vulpescu

------------------------------------------------------



Romantic


Investigînd cu stîlpii-ntelepciunii,
Pîndind prin palimpseste scorii,
Am ignorat parfumul de petunii,
Culoarea cîmpului si-a florii.

Fireste, m-am plimbat si eu cu fete,
Le-am sarutat prelung pe gura...
Zîmbind lucid: «Ce gesturi desuete!»,
Mimam romantic o postura.

Ajuns la jumatatea vîrstei scurte,
Ma-ntorc spre amintiri absente:
Ce sens mai are azi «a face curte» ?
Mai sunt – cu parul lung – studente ?

...Si decupez parfumul de garoafe,
Silabisind o sarutare:
Învat din film, prin cinematografe,
Pe guri presate în ierbare.


 
You must log in or register to reply here.
Back
Top