MARA
New member
- Joined
- Nov 3, 2009
- Messages
- 92
- Reaction score
- 0
Urmatorul text l-am primit pe mail. Vi-l postez si voua pt ca e inedit.
"AMINTIRI !!!
Pana pe la inceputul anilor '70, pe locul actualului hotel Dorobanti au existat doua localuri: "Mon Jardin" si "Poarta Alba".
Primul era un restaurant interbelic, cu loji de plus si ring de dans, iar vara cu o gradina faimoasa.
La "Mon Jardin" s-a cantat jazz chiar si in anii '50, cand acesta era considerat "muzica decadenta". Din formatia de la "Mon Jardin" au facut pe atunci parte Sergiu Malagamba, Iancsi Korosi si Johnny Raducanu.
A cantat in particular cu aceasta formatie Yves Montand, care in 1956 a intreprins un turneu la Bucuresti; unul rasunator, intrucat de aproape un deceniu nu mai venisera in Romania interpreti din Occident. Yves Montand era pe atunci comunist. A sustinut cateva concerte, iar dupa unul dintre acestea a fost dus la "Mon Jardin", unde a ramas incantat de jazz-ul interpretat acolo si a cantat impreuna cu formatia.
Nu-i exclus ca vreunul dintre muzicanti sa fi incercat sa-i tempereze entuziasmul pentru ideologia rosie.
Frecventau in anii '50 "Mon Jardin"-ul criticii de arta Petru Comarnescu si Eugen Schileru, calamburgiul Oscar Lemnaru si multi alti intelectuali.
Poarta Alba era o carciuma cu ciorba de burta si gratar unde se consumau bere si alcooluri distilate, inclusiv secarica, populara bautura din anii '50.
Intr-o seara a nimerit acolo si Maria Tanase. Era iarna si un taran din apropiere de Bucuresti isi priponise calutul cu care aducea marfa la piata la intrarea in local.
Maria Tanase a intervenit pentru ca animalul sa fie ingaduit inauntru,
la caldura. Acesta, ascultator, s-a lasat jos intr-un colt al carciumii
si-a adormit cu capul sub masa stapanului.
"Adio, mama!
la "Poarta Alba" venea autorul versurilor cantecului "Din bucata mea de paine" ("Din bucata mea de paine/Am hranit un om si-un caine/Omul nu ma mai cunoaste/Cainele ma recunoaste"), care putea fi auzit in bodegile de periferie, si mai veneau vreo doi poeti de carciuma; specie de mult disparuta. Acestia isi multiplicau poeziile pe coli de hartie, si, dupa ce intrau in local, le imparteau clientilor asezati la mese. Dupa o jumatate de ora, poetul facea din nou turul meselor si isi strangea versurile. Unii musterii drept rasplata, ii trimiteau autorului ceva de baut: o halba de bere o tescovina, o suta de rachiu sau de "Adio, mama!"... Versurile unui poet de carciuma puteau suna in felul urmator:
"Eu nu-s decat un vagabond/Batut de vanturi si de ploi;/Sunt un gunoi/Dar, din an in an/Imi fumez pipa mea sub un castan."
Pe vremea "dezghetului", cand galantarele si rafturile restaurantelor nu mai erau goale, Pastorel Teodoreanu sustinea in revista "Magazin" o "Cronica gastronomica", iar Maria Tanase canta la redeschisul restaurant "Continental de pe Calea Victoriei acompaniata de Faramita Lambru. In pauza, cantareata mergea in bucataria localului sa fumeze cu sete doua-trei tigari, una dupa alta, impreuna cu instrumentistul, care tocmai isi instalase telefon si se furlandisea fata de personalul restaurantului, sunand acasa. Intr-una din seri, intrebandu-si in receptor nevasta ce ii gatise, dupa primirea raspunsului, o indemna: "Da' sa pui, fa, in tocana si-o foaie de dafin...si pune si nitel piper..."
Plictisita, Maria Tanase ii recomanda intre doua fumuri de tigara: "Spune-i, ma, sa puna si niste cacat!" Prompt, acordeonistul se executa: "Doamna Maria zice sa pui si niste cacat, pentru ca vine si dumneaei la masa."
Raj Kapoor a inregistrat la Electrecord. Un alt turneu al unui artist strain care a lasat urme adanci la Bucuresti, mai ales in cartierele marginase, a fost cel intreprins in 1958 de actorul si cantaretul indian Raj Kapoor, protagonistul filmului "Articolul 420" Raj Kapoor a aparut si la noua televiziune - care emitea din 1957. A inregistrat un disc la Electrecord cu piesa "Avaramu" din coloana sonora a filmului. Pe canavaua acestuia, lautarii au dat la iveala o manea care s-a cantat apoi ani de zile prin bodegile de la periferie: "Pe Soseaua Colentina trece Rita cu masina".
In anii 1959-'60-'61 nu era "politic" sa ai automobil. Omul bine cotat avea motocicleta si magnetofon Tesla cehoslovac. Motocicleta cea mai sic era importata din RDG, MZ, de 250 cm3, si Jawa (cehoslovaca). Mai exista Zundapp si BMW, unele cu atas, dar acelea erau din timpul sau dinaintea razboiului.
La sfarsit de saptamana, bucurestenii cu motociclete plecau impreuna cu sotiile sau cu prietenele spre Snagov, Mogosoaia, Padurea Pustnicul sau pe Valea Prahovei.
La petrecerile date in apartamente particulare, sambata seara, magnetofonul era un simbol de modernitate si inlesnire.
In anturaje mai modeste, cu acelasi prilej, se puneau la patefon discuri
cu Dorina Draghici, Nicu Stoenescu, Ioana Radu sau Mia Braia..
Dupa discuri de patefon dansau si elevii din ultimele clase de liceu atunci cand mergeau in excursie la munte, "scolile medii" avand patefon in dotare.
Berlin " in locul "Modern" In fostul local "Modern" aflat in capatul dinspre Calea Victoriei al fostei strazi Sarindar s-a deschis in 1958 restaurantul Berlin ", cu specific culinar german, decorat de catre un arhitect din Republica Democrata Germana. La etaj exista un bar cu taburete inalte, unde Berea blonda Radeberger, imbuteliata in sticle de o jumatate de litru, era servita in sonde.
Multe dintre restaurantele bucurestene fusesera rebotezate:
Capsa devenise "Bucuresti", de pilda. Athenee Palace isi pastrase insa hramul si-l pastrase si pe Petrica Johnson, barmanul de culoare de pe vremuri.
La Capsa (tot asa ii zicea lumea) si la Athenee Palace venea noua elita intelectuala fidela regimului, aflata la loc de cinste intre privilegiati. In cele doua braserii mai puteau fi vazuti si scriitori interbelici straini de gratiile noului regim, precum poetul
Ion Barbu, sau Pastorel Teodoreanu. Acesta din urma, putin grizat, intr-o seara iesind de la Athenee Palace , a scos o bancnota de cinci lei vrand sa i-o dea portarului - credea el - galonat si plin de fireturi, cu rugamintea: "Adu-mi te rog, un taxi." Poetul il confundase pe portar cu un amiral venit la o receptie.
Indignat, acesta si-a declinat identitatea, amenintandu-l cu arestarea pe poet. "Atunci, adu-mi un vapor".
Katanga , botezata dupa studentii de culoare In apropiere de Athenee Palace , pe locul actualului Hotel Bucuresti, intr-un imobil prabusit la cutremurul din 1977, isi continua existenta, la parter si la primul etaj, Cofetaria Nestor, rebotezata " Victoria ". La etaj, cofetaria ave aspectul unei braserii elegante. O frecventau domni de pe vremuri, cu parul alb sau grizonat, imbracati pedant, unii arborand batista la buzunarul de la piept al hainei.
Aici se serveau café-frapé si Mazagrin, cu paiul lipit de sticla brumata a sondei, bere germana, vermut italian, coniac indigen, citron pressé si oranjada...
Specialitatile de cofetarie erau pregatite dupa retete vechi, adesea de catre aceiasi oameni din epoca anterioara instaurarii comunismului. Se serveau la "Nestor" profiterol, tort si merengue-glacé, inghetata simpla ori asortata cu frisca si "langue de chat", Coube-Jacques, Krantz, Joffre, Parfait Marechal, prajituri "Bibescu", carora ulterior li s-a spus "Tosca", pricomigdale, alune de padure pudrate fin cu sare, cafeaturceasca si cafea-filtru. La parter, pe langa bomboanele cu visine trase in ciocolata si fructele confiate, se vindeau, in cutii, fondante... O braserie cu scaune inalte imprejurul barului fusese deschisa la parterul unui bloc interbelic de pe Bulevardul Nicolae Balcescu - noua denumire - care se invecina cu Biserica Boteanu. Intrucat veneau studenti de culoare, nu putini in Bucurestiul epocii, i s-a spus " Katanga ", porecla substituindu-i numele.
Ciao, ciao, bambina" Primele doua congrese ale Partidului Muncitoresc Roman se desfasurasera in Sala Ateneului. Apoi, ocarmuirea s-a gandit sa inalte o cladire anume pentru ele si asa a fost construita, la sfarsitul anilor '50 Sala Congreselor, cu o capacitate de 3600 de locuri, in spatele fostului Palat Regal.
S-au demolat case vechi pentru ca noul edificiu sa fie inconjurat de o duzina de imobile dominate de un bloc turn cu 14 etaje. La parterul unuia dintre acele blocuri mai exista si azi magazinul "Filatelia", inaugurat in 1960, iar in capatul opus, colt cu strada Stirbey Voda, la parterul altui bloc, s-a deschis tot atunci un restaurant-expres spatios, modern pentru acele vremuri, in care se putea lua masa de pranz compusa din doua feluri de mancare cu circa 10 lei.
Dupa ce in Sala Congreselor s-a tinut, in iunie 1960, al treilea conclav al partidului unic, au inceput sa fie proiectate aici filme, indeosebi premiere, i s-a zis Sala Palatului si din 1962 au inceput sa cante pe scena ei solisti straini.. Intre primii, Domenico Modugno.
In iarna lui 1962 Modugno a cantat aici "Alleluia" si cateva din compozitiile sale; "Volare", "L'uomo in frak", "Piove", ramasa multa vreme in amintirea romanilor prin refrenul "Ciao, ciao, bambina"...
A inregistrat si el un disc la Electrecord. In acelasi an a mai cantat o celebra soprana peruviana de coloratura, Imma Sumah, apoi Claudio Villa, facand furori cu "Un tango italiano". Era vremea muzicii usoare italiene - din 1964 Televiziunea Romana incepe sa retransmita Festivalul de la San Remo.Insa noul "dezghet" adusese cha-cha-ul, muzica latino-americana, concomitent cu bomboanele cubaneze (din trestie de zahar, colorate, in forma de inimioara) si twist-ul.
Dan Ciachir
"AMINTIRI !!!
Pana pe la inceputul anilor '70, pe locul actualului hotel Dorobanti au existat doua localuri: "Mon Jardin" si "Poarta Alba".
Primul era un restaurant interbelic, cu loji de plus si ring de dans, iar vara cu o gradina faimoasa.
La "Mon Jardin" s-a cantat jazz chiar si in anii '50, cand acesta era considerat "muzica decadenta". Din formatia de la "Mon Jardin" au facut pe atunci parte Sergiu Malagamba, Iancsi Korosi si Johnny Raducanu.
A cantat in particular cu aceasta formatie Yves Montand, care in 1956 a intreprins un turneu la Bucuresti; unul rasunator, intrucat de aproape un deceniu nu mai venisera in Romania interpreti din Occident. Yves Montand era pe atunci comunist. A sustinut cateva concerte, iar dupa unul dintre acestea a fost dus la "Mon Jardin", unde a ramas incantat de jazz-ul interpretat acolo si a cantat impreuna cu formatia.
Nu-i exclus ca vreunul dintre muzicanti sa fi incercat sa-i tempereze entuziasmul pentru ideologia rosie.
Frecventau in anii '50 "Mon Jardin"-ul criticii de arta Petru Comarnescu si Eugen Schileru, calamburgiul Oscar Lemnaru si multi alti intelectuali.
Poarta Alba era o carciuma cu ciorba de burta si gratar unde se consumau bere si alcooluri distilate, inclusiv secarica, populara bautura din anii '50.
Intr-o seara a nimerit acolo si Maria Tanase. Era iarna si un taran din apropiere de Bucuresti isi priponise calutul cu care aducea marfa la piata la intrarea in local.
Maria Tanase a intervenit pentru ca animalul sa fie ingaduit inauntru,
la caldura. Acesta, ascultator, s-a lasat jos intr-un colt al carciumii
si-a adormit cu capul sub masa stapanului.
"Adio, mama!
la "Poarta Alba" venea autorul versurilor cantecului "Din bucata mea de paine" ("Din bucata mea de paine/Am hranit un om si-un caine/Omul nu ma mai cunoaste/Cainele ma recunoaste"), care putea fi auzit in bodegile de periferie, si mai veneau vreo doi poeti de carciuma; specie de mult disparuta. Acestia isi multiplicau poeziile pe coli de hartie, si, dupa ce intrau in local, le imparteau clientilor asezati la mese. Dupa o jumatate de ora, poetul facea din nou turul meselor si isi strangea versurile. Unii musterii drept rasplata, ii trimiteau autorului ceva de baut: o halba de bere o tescovina, o suta de rachiu sau de "Adio, mama!"... Versurile unui poet de carciuma puteau suna in felul urmator:
"Eu nu-s decat un vagabond/Batut de vanturi si de ploi;/Sunt un gunoi/Dar, din an in an/Imi fumez pipa mea sub un castan."
Pe vremea "dezghetului", cand galantarele si rafturile restaurantelor nu mai erau goale, Pastorel Teodoreanu sustinea in revista "Magazin" o "Cronica gastronomica", iar Maria Tanase canta la redeschisul restaurant "Continental de pe Calea Victoriei acompaniata de Faramita Lambru. In pauza, cantareata mergea in bucataria localului sa fumeze cu sete doua-trei tigari, una dupa alta, impreuna cu instrumentistul, care tocmai isi instalase telefon si se furlandisea fata de personalul restaurantului, sunand acasa. Intr-una din seri, intrebandu-si in receptor nevasta ce ii gatise, dupa primirea raspunsului, o indemna: "Da' sa pui, fa, in tocana si-o foaie de dafin...si pune si nitel piper..."
Plictisita, Maria Tanase ii recomanda intre doua fumuri de tigara: "Spune-i, ma, sa puna si niste cacat!" Prompt, acordeonistul se executa: "Doamna Maria zice sa pui si niste cacat, pentru ca vine si dumneaei la masa."
Raj Kapoor a inregistrat la Electrecord. Un alt turneu al unui artist strain care a lasat urme adanci la Bucuresti, mai ales in cartierele marginase, a fost cel intreprins in 1958 de actorul si cantaretul indian Raj Kapoor, protagonistul filmului "Articolul 420" Raj Kapoor a aparut si la noua televiziune - care emitea din 1957. A inregistrat un disc la Electrecord cu piesa "Avaramu" din coloana sonora a filmului. Pe canavaua acestuia, lautarii au dat la iveala o manea care s-a cantat apoi ani de zile prin bodegile de la periferie: "Pe Soseaua Colentina trece Rita cu masina".
In anii 1959-'60-'61 nu era "politic" sa ai automobil. Omul bine cotat avea motocicleta si magnetofon Tesla cehoslovac. Motocicleta cea mai sic era importata din RDG, MZ, de 250 cm3, si Jawa (cehoslovaca). Mai exista Zundapp si BMW, unele cu atas, dar acelea erau din timpul sau dinaintea razboiului.
La sfarsit de saptamana, bucurestenii cu motociclete plecau impreuna cu sotiile sau cu prietenele spre Snagov, Mogosoaia, Padurea Pustnicul sau pe Valea Prahovei.
La petrecerile date in apartamente particulare, sambata seara, magnetofonul era un simbol de modernitate si inlesnire.
In anturaje mai modeste, cu acelasi prilej, se puneau la patefon discuri
cu Dorina Draghici, Nicu Stoenescu, Ioana Radu sau Mia Braia..
Dupa discuri de patefon dansau si elevii din ultimele clase de liceu atunci cand mergeau in excursie la munte, "scolile medii" avand patefon in dotare.
Berlin " in locul "Modern" In fostul local "Modern" aflat in capatul dinspre Calea Victoriei al fostei strazi Sarindar s-a deschis in 1958 restaurantul Berlin ", cu specific culinar german, decorat de catre un arhitect din Republica Democrata Germana. La etaj exista un bar cu taburete inalte, unde Berea blonda Radeberger, imbuteliata in sticle de o jumatate de litru, era servita in sonde.
Multe dintre restaurantele bucurestene fusesera rebotezate:
Capsa devenise "Bucuresti", de pilda. Athenee Palace isi pastrase insa hramul si-l pastrase si pe Petrica Johnson, barmanul de culoare de pe vremuri.
La Capsa (tot asa ii zicea lumea) si la Athenee Palace venea noua elita intelectuala fidela regimului, aflata la loc de cinste intre privilegiati. In cele doua braserii mai puteau fi vazuti si scriitori interbelici straini de gratiile noului regim, precum poetul
Ion Barbu, sau Pastorel Teodoreanu. Acesta din urma, putin grizat, intr-o seara iesind de la Athenee Palace , a scos o bancnota de cinci lei vrand sa i-o dea portarului - credea el - galonat si plin de fireturi, cu rugamintea: "Adu-mi te rog, un taxi." Poetul il confundase pe portar cu un amiral venit la o receptie.
Indignat, acesta si-a declinat identitatea, amenintandu-l cu arestarea pe poet. "Atunci, adu-mi un vapor".
Katanga , botezata dupa studentii de culoare In apropiere de Athenee Palace , pe locul actualului Hotel Bucuresti, intr-un imobil prabusit la cutremurul din 1977, isi continua existenta, la parter si la primul etaj, Cofetaria Nestor, rebotezata " Victoria ". La etaj, cofetaria ave aspectul unei braserii elegante. O frecventau domni de pe vremuri, cu parul alb sau grizonat, imbracati pedant, unii arborand batista la buzunarul de la piept al hainei.
Aici se serveau café-frapé si Mazagrin, cu paiul lipit de sticla brumata a sondei, bere germana, vermut italian, coniac indigen, citron pressé si oranjada...
Specialitatile de cofetarie erau pregatite dupa retete vechi, adesea de catre aceiasi oameni din epoca anterioara instaurarii comunismului. Se serveau la "Nestor" profiterol, tort si merengue-glacé, inghetata simpla ori asortata cu frisca si "langue de chat", Coube-Jacques, Krantz, Joffre, Parfait Marechal, prajituri "Bibescu", carora ulterior li s-a spus "Tosca", pricomigdale, alune de padure pudrate fin cu sare, cafeaturceasca si cafea-filtru. La parter, pe langa bomboanele cu visine trase in ciocolata si fructele confiate, se vindeau, in cutii, fondante... O braserie cu scaune inalte imprejurul barului fusese deschisa la parterul unui bloc interbelic de pe Bulevardul Nicolae Balcescu - noua denumire - care se invecina cu Biserica Boteanu. Intrucat veneau studenti de culoare, nu putini in Bucurestiul epocii, i s-a spus " Katanga ", porecla substituindu-i numele.
Ciao, ciao, bambina" Primele doua congrese ale Partidului Muncitoresc Roman se desfasurasera in Sala Ateneului. Apoi, ocarmuirea s-a gandit sa inalte o cladire anume pentru ele si asa a fost construita, la sfarsitul anilor '50 Sala Congreselor, cu o capacitate de 3600 de locuri, in spatele fostului Palat Regal.
S-au demolat case vechi pentru ca noul edificiu sa fie inconjurat de o duzina de imobile dominate de un bloc turn cu 14 etaje. La parterul unuia dintre acele blocuri mai exista si azi magazinul "Filatelia", inaugurat in 1960, iar in capatul opus, colt cu strada Stirbey Voda, la parterul altui bloc, s-a deschis tot atunci un restaurant-expres spatios, modern pentru acele vremuri, in care se putea lua masa de pranz compusa din doua feluri de mancare cu circa 10 lei.
Dupa ce in Sala Congreselor s-a tinut, in iunie 1960, al treilea conclav al partidului unic, au inceput sa fie proiectate aici filme, indeosebi premiere, i s-a zis Sala Palatului si din 1962 au inceput sa cante pe scena ei solisti straini.. Intre primii, Domenico Modugno.
In iarna lui 1962 Modugno a cantat aici "Alleluia" si cateva din compozitiile sale; "Volare", "L'uomo in frak", "Piove", ramasa multa vreme in amintirea romanilor prin refrenul "Ciao, ciao, bambina"...
A inregistrat si el un disc la Electrecord. In acelasi an a mai cantat o celebra soprana peruviana de coloratura, Imma Sumah, apoi Claudio Villa, facand furori cu "Un tango italiano". Era vremea muzicii usoare italiene - din 1964 Televiziunea Romana incepe sa retransmita Festivalul de la San Remo.Insa noul "dezghet" adusese cha-cha-ul, muzica latino-americana, concomitent cu bomboanele cubaneze (din trestie de zahar, colorate, in forma de inimioara) si twist-ul.
Dan Ciachir
