PLANETELE

[anuk]

Oamenii de ştiinţă au descoperit o planetă orfană care hoinăreşte prin Univers

Astronomii au anunţat că au găsit o planetă care s-a îndepărtat de sistemul stelei sale, rătăcind singuratică prin spaţiu.

Specialiştii cred că obiectul CFBDSIR2149 este un corp rece şi tânăr care, din motive necunoscute, s-a eliberat de atracţia gravitaţională a stelei mame.

Nu este pentru prima dată când este descoperită o astfel de planetă, doar că aceasta este cea mai apropiată, aflată la doar 100 de ani lumină de Pământ. Observaţii iniţiale indicau că obiectul ar fi fost ori o planetă singuratică, ori o pitică cenuşie ( un obiect substelar cu o masă mai mică decât este necesar pentru a menţine arderea dată de reacţia de fuziune nucleară pe bază de hidrogen în nucleul ei).

Astronomii şi-au dat seama de natura obiectului abia atunci când au constatat că el rătăcea în apropierea unor stele tinere care îşi schimbă locaţia, cunoscute sub numele de grupul mobil AB Doradus.

„Acest grup este unic. El este alcătuit din aproximativ 30 de stele de vârstă apropiată, cu o compoziţie similară şi care se deplasează împreună prin spaţiu. Tocmai această legătură dintre stele AB Doradus şi planetă ne-a permis să aflăm vârsta planetei şi să o putem clasifica”, a explicat astrofizicianul Lison Malo, de la Universitatea din Montreal.

Cercetările au scos la iveală că CFBDSIR2149 are o vârstă cuprinsă între 50 şi 120 de milioane de ani( tinerica " ), o temperatură de aproximativ 400 de grade Celsius şi o masă de 4 - 7 ori mai mare decât Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar.

Aceste obiecte sunt importante deoarece ne pot ajuta să înţelegem cum unele planete pot fi ejectate din sistemele solare din care provin. De asemenea, studierea lor ar putea arată cum obiectele foarte uşoare pot lua naştere în timpul procesului de formare a unei stele.

Sursa: AFP


http://www.descopera.ro

 

[anuk]

NASA a făcut pe Marte o descoperire „cutremurătoare, care va intra în manualele de istorie”

Cercetătorii care lucrează la NASA în cadrul Mars Science Laboratory au o problemă: au făcut o descoperire extraordinară pe Marte, însă nu o pot dezvălui încă, deoarece vor să se asigure că rezultatele nu se datorează vreunei erori a instrumentelor.

John Grotzinger, şeful MSL, a anunţat că SAM (Sample Analysis at Mars), un instrument cu care este dotat roverul Curiosity, a făcut o descoperire „cutremurătoare”.

„Obţinem date de la SAM chiar şi în acest moment în care vorbim, iar datele sunt foarte interesante”, spune Grotzinger. SAM este un laborator de chimie în miniatură, folosit de specialiştii NASA pentru a analiza solul şi atmosfera marţiană.

Recent, specialiştii NASA au analizat cu ajutorul acestui instrument o mostră de sol marţian, iar rezultatele au fost tulburătoare. „Aceste date vor intra în manualele de istorie. Este ceva extraordinar”, spune Grotzinger.

De ce nu vor experţii NASA să anunţe care este descoperirea extraordinară? Cercetătorii vor să fie precauţi şi să se asigure că rezultatele nu se datorează vreunei erori a instrumentului sau contaminării acestuia cu ceva de pe Terra.

Specialiştii NASA au mai avut parte de o alarmă falsă în cadrul acestei expediţii pe Marte, atunci când SAM a detectat urme de gaz metan într-o mostră de aer de pe Marte. Descoperirea era una importantă, căci pe Terra metanul poate proveni de la organisme vii. Cei de la NASA nu au anunţat această descoperire înainte să verifice rezultatele, deoarece era posibil ca mostra de aer să fi fost contaminată de aerul adus de roverul marţian atunci când a decolat de pe Terra. După ce au măsurat din nou aerul marţian, urmele de gaz metan au dispărut.

Grotzinger afirmă că echipa sa va fi gata să anunţe această descoperire importantă în câteva săptămâni, după ce specialiştii vor fi verificat şi reverificat rezultatele extraordinare. Cel mai probabil, anunţul va fi făcut cu ocazia evenimentului anual al „American Geophysical Union”, ce se va desfăşura între 3 şi 7 decembrie la San Francisco.

Chiar dacă experţii NASA nu vor să dezvăluie încă despre ce este vorba, alţi specialişti au început să speculeze pe tema descoperirii. Primul indiciu este oferit chiar de instrument: SAM este proiectat să investigheze compoziţia chimică şi izotopică a atmosferei şi a solului marţian, căutând în primul rând molecule organice. Aceste molecule joacă un rol important în căutarea vieţii extraterestre: formele de viaţă nu pot exista fără molecule organice.

„Dacă este într-adevăr o descoperire care va intra în cărţile de istorie, mă aştept să fie vorba despre material organic”, afirmă Peter Smith, un cercetător de la Laboratorul Lunar şi Planetar din cadrul Universităţii Arizona. Smith a condus o altă echipă de cercetători de la NASA, cea care a gestionat misiunea landerului Phoenix, care a amartizat la Polul Nord marţian în 2008.

Descoperirea unor compuşi organici simpli nu ar fi cu adevărat şocant, spune Smith, deoarece aceştia au ajuns cel mai probabil pe Marte cu ajutorul unor meteoriţi originari din centura de asteroizi. Chiar şi aşa, o astfel de descoperire ar sugera că elementele esenţiale vieţii există pe Marte, fiind nevoie doar de apă (care a existat în trecut pe Marte) pentru a produce organisme.

„Dacă au descoperit «semnătura» unui organism complex, asta ar fi cu adevărat uluitor”, afirmă Smith, deoarece acest lucru ar sugera că în trecut Planeta Roşie ar fi găzduit forme complexe de viaţă. „Dar şansele ca roverul marţian să fi descoperit aşa ceva săpând aleatoriu într-o dună sunt foarte, foarte mici”, a concluzionat Smith.

Articolul initial aici : http://www.npr.org/2012/11/20/165513016/big-news-from-mars-rover-scientists-mum-for-now

http://www.descopera.ro/dnews/10340...ratoare-care-va-intra-in-manualele-de-istorie

 

[anuk]

Enigmatica Makemake: planeta pitică s-a dovedit a fi altfel decât credeau astronomii. Enigmatica planetă Makemake îşi dezvăluie, treptat, secretele .

Dincolo de orbita lui Pluto, în Sistemul Solar, orbitează o planetă din grupa aşa-numitelor „planete pitice”, clasă căreia îi aparţine, din 2006, şi Pluto. Planeta îndepărtată, mai mică decât Pluto, numită Makemake, este puţin cunoscută, iar astronomii presupuneau că ar avea o atmosferă similară cu cea a lui Pluto. Dar cercetări recente arată că lucrurile stau altfel.

Makemake are aproximativ două treimi din mărimea lui Pluto; este o lume îngheţată care, după cum arată ultimele observaţii astronomice, este lipsită de o atmosferă semnficativă, care să o înconjoare complet. Această caracteristică o deosebeşte de Pluto, făcând-o mai asemănătoare cu Eris, cea mai masivă dintre planetele pitice din Sistemul Solar.

O echipă de cercetători, condusă de Jose Luis Ortiz, de la Institutul de Astrofizică din Andalucia, Spania, a combinat mai multe date obţinute cu ajutorul a trei telescoape mari instalate în Chile - Very Large Telescope (VLT), New Technology Telescope (NTT) şi TRAPPIST (TRAnsiting Planets and PlanetesImals Small Telescope) - şi alte câteva telescope mai mici din America de Sud, pentru a observa trecerea planetei pitice Makemake prin faţa unei stele îndepărtate (ocultare stelară).

Aceasta este o metodă utilizată curent în astronomie petru identificarea şi caracterizarea unor planete; schimbările în luminozitatea stelei, în momentul trecerii planetei prin faţa ei, dau informaţii despre caractersticile planetei.

În cazul de faţă, când Makemake a trecut prin faţa stelei, lumina acesteia a dispărut şi apoi a reapărut foarte brusc, în loc de a se diminua şi a se intensifica apoi în mod treptat - un indiciu ce sugerează că planeta pitică nu prezintă o atmosferă dezvoltată. (E posibil totuşi ca atmosfera să existe local, în anumite regiuni ale planetei.)

Makemake este lipsită de sateliţi naturali şi se află la distanţă foarte mare de Pământ, fiind, din aceste cauze, foarte greu de studiat, astfel încât puţinele date pe care le avem despre ea sunt aproximative.

Aceste observaţii recente sporesc însă mult volumul cunoştinţelor noastre despre Makemake: astronomii au putut estima dimensiunile şi densitatea ei, au tras concluzii privind atmosfera şi au măsurat albedo-ul planetei (cât de mult din lumina Soarelui este reflectat de suprafaţa planetei). Albedo-ul lui Makemake are valoarea de cca. 0,77 - comparabil cu cel al zăpezii murdare; este mai mare decât al lui Pluto, dar mai mic decât al lui Eris.





Descopera .ro

 

[anuk]

NASA a făcut pe Marte o descoperire „cutremurătoare, care va intra în manualele de istorie”

Cercetătorii care lucrează la NASA în cadrul Mars Science Laboratory au o problemă: au făcut o descoperire extraordinară pe Marte, însă nu o pot dezvălui încă, deoarece vor să se asigure că rezultatele nu se datorează vreunei erori a instrumentelor.

John Grotzinger, şeful MSL, a anunţat că SAM (Sample Analysis at Mars), un instrument cu care este dotat roverul Curiosity, a făcut o descoperire „cutremurătoare”.

„Obţinem date de la SAM chiar şi în acest moment în care vorbim, iar datele sunt foarte interesante”, spune Grotzinger. SAM este un laborator de chimie în miniatură, folosit de specialiştii NASA pentru a analiza solul şi atmosfera marţiană.

Recent, specialiştii NASA au analizat cu ajutorul acestui instrument o mostră de sol marţian, iar rezultatele au fost tulburătoare. „Aceste date vor intra în manualele de istorie. Este ceva extraordinar”, spune Grotzinger.

De ce nu vor experţii NASA să anunţe care este descoperirea extraordinară? Cercetătorii vor să fie precauţi şi să se asigure că rezultatele nu se datorează vreunei erori a instrumentului sau contaminării acestuia cu ceva de pe Terra.

Specialiştii NASA au mai avut parte de o alarmă falsă în cadrul acestei expediţii pe Marte, atunci când SAM a detectat urme de gaz metan într-o mostră de aer de pe Marte. Descoperirea era una importantă, căci pe Terra metanul poate proveni de la organisme vii. Cei de la NASA nu au anunţat această descoperire înainte să verifice rezultatele, deoarece era posibil ca mostra de aer să fi fost contaminată de aerul adus de roverul marţian atunci când a decolat de pe Terra. După ce au măsurat din nou aerul marţian, urmele de gaz metan au dispărut.

Grotzinger afirmă că echipa sa va fi gata să anunţe această descoperire importantă în câteva săptămâni, după ce specialiştii vor fi verificat şi reverificat rezultatele extraordinare. Cel mai probabil, anunţul va fi făcut cu ocazia evenimentului anual al „American Geophysical Union”, ce se va desfăşura între 3 şi 7 decembrie la San Francisco.

Chiar dacă experţii NASA nu vor să dezvăluie încă despre ce este vorba, alţi specialişti au început să speculeze pe tema descoperirii. Primul indiciu este oferit chiar de instrument: SAM este proiectat să investigheze compoziţia chimică şi izotopică a atmosferei şi a solului marţian, căutând în primul rând molecule organice. Aceste molecule joacă un rol important în căutarea vieţii extraterestre: formele de viaţă nu pot exista fără molecule organice.


Articolul initial aici : http://www.npr.org/2012/11/20/165513016/big-news-from-mars-rover-scientists-mum-for-now

http://www.descopera.ro/dnews/10340...ratoare-care-va-intra-in-manualele-de-istorie

Am asteptat cu nerabdare "dezvaluirele" de la NASA si iata ca au sosit.

Este oficial: pe planeta Mercur a fost descoperită apă sub formă de gheaţă!



Este oficial: pe planeta Mercur a fost descoperită apă sub formă de gheaţă!


Naveta MESSENGER a descoperit că la polul nord al planetei Mercur se găseşte apă sub formă de gheaţă.

Suprafaţa planetei Mercur este suficient de fierbinte în anumite locuri pentru a topi plumbul, însă la poli condiţiile „iernatice” sunt ideale pentru apa sub formă de gheaţă. Cercetătorii au descoperit că aici se găsesc trilioane de tone de gheaţă aflate în cratere, fiind suficientă gheaţă pentru a umple 20 de miliarde de patinoare olimpice.

Gheaţa pare să fie mult mai pură decât gheaţa ce se găseşte în craterele Lunii, ceea ce sugerează că planeta cea mai apropiată de Soare este o „capcană” mai bună pentru materialele îngheţate transportate de comete şi asteroizi.

În ciuda temperaturii de 400 °C înregistrate la suprafaţa planetei Mercur, solul craterelor polare este în permanenţă umbrit, deoarece axa rotaţională a planetei este perpendiculară pe planul orbital, astfel că polii nu se îndreaptă niciodată către Soare.

Cercetătorii au bănuit încă de acum 20 de ani că la polii planetei s-ar putea găsi apă; atunci când zona polară a fost scanată de pe Terra cu ajutorul unui radar, rezultatele sugerau că în anumite regiuni se găseşte gheaţă groasă de câţiva metri. Însă „radarul nu identifică doar gheaţa. Putea să fie vorba şi de sulf”, a explicat David Lawrence, cercetător la Universitatea Johns Hopkins.

Acum, cercetătorii au obţinut trei dovezi diferite pentru a susţine ipoteza apei în formă de gheaţă. Pulsaţii laser în infraroşu trimise către Mercur de naveta MESSENGER au identificat regiuni luminoase în interiorul a nouă cratere din apropierea polului nord al planetei. Aceste regiuni luminoase, despre care se crede că apă în formă de gheaţă, coincid cu locurile ultra-friguroase identificate într-un model termic al planetei, unde temperatura nu este niciodată mai mare de –170 °C.

O altă echipă a identificat în aceeaşi regiune, folosind un spectometru, semnătura hidrogenului, ceea ce sugerează la rândul său prezenţa apei. „Apa nu este doar cea mai bună explicaţie, pur şi simplu nu vedem o altă explicaţie în care toate aceste date să fie simultan adevărate”, a declarat Lawrence, coordonatorul echipei care a identificat hidrogenul.

De unde a venit apa? Zonele strălucitoare identificate de naveta MESSENGER sunt înconjurate de un teren mai închis la culoare, ce primeşte mai multă lumină şi căldură de la soare. Analizele efectuate de naveta NASA sugerează că în această zonă mai închisă la culoare se găseşte un strat de material cu o grosime de 10 centimetri care este aşezat peste gheaţă, protejând-o.

Acest material închis la culoare ar putea fi alcătuit din hidrocarburi complexe ce au rezultat în urma impactului cometelor sau a asteroizilor cu planeta, afirmă David Paige, cercetător la University of California.

Paige şi colegii săi sugerează că atunci când corpuri cereşti îngheţate se ciocnesc de Mercur, componentele lor migrează de-a lungul timpului prin vaporizarea şi precipitarea repetată către poli, unde rămân blocate în craterele friguroase.

Chiar şi acolo, lumina soarelui va atinge uneori părţi ale interioarelor craterelor, vaporizând apa îngheţată şi lăsând în urmă depozite de hidrocarburi care, în timp, devin mai groase şi mai închise la culoare pe măsură ce sunt alterate chimic de lumina solară.

Cercetătorii estimează că gheaţa de pe Mercur este relativ „tânără”, având o vârstă de numai 50 de milioane de ani.

Sursa: Nature


http://www.descopera.ro/dnews/10359...ur-a-fost-descoperita-apa-sub-forma-de-gheata



Cercetatorii nu cred ca Mercur a fost sau este potrivita pentru viata, in formele sale primitive, insa descoperirea acestor materii organice pe o planeta aflata in centrul sistemului nostru solar poate aduce informatii privind modul in care a aparut viata pe Terra sau cum a evoluat pe planete din afara sistemului solar.

http://www.9am.ro/stiri-revista-pre...ercur-cea-mai-apropiata-planeta-de-soare.html

 

[anuk]

Sonka vine cu explicatii mai pe intelesul nostru

Trei tipuri de observații au dus la același rezultat: la unul din polii planetei Mercur există apă înghețată.

Pe acestă planetă gheața nu poate exista oriunde. Noaptea e frig dar ziua sunt peste 400° C și orice sloi de gheață s-ar topi/evapora imediat. Doar în unele locuri, acolo unde lumina Soarelui nu pătrunde niciodată, poți spera să găsești așa ceva și chiar asta s-a întâmplat.

Folosindu-se intrumente aflate la bordul sondei MESSENGER, s-au studiat în detaliu locurile veșnic întunecate, și s-a descoperit amprenta apei înghețate, în trei moduri diferite.

S-a folosit radarul, care se reflectă diferit de materiale diferite. Astfel, undele radio reflectate de zonele aflate în întuneric, s-au întors ca și cum ar fi fost reflectate ceva înghețat, apă sau sulf.

Bine bine, ceva înghețat, dar ce este? Pentru a afla răspunsul s-a apelat la „spectrometrul cu neutroni”, care poate detecta neturonii emiși la ciocnirea razelor cosmice cu diversele elemente chimice de la suprafața planetei. Întâmplarea face ca neutronii să aibă o viteză specifică dacă înteracționează cu hidrogenul, viteză observată în neutronii mercurieni.

Așa s-a aflat că gheața de la polul nord este compusă din apă

Altceva este și mai uimitor: neutronii aștia provin de la un strat situat la o adâncime de aproximativ 20 de cm. Din observațiile NASA s-a estimat că stratul de gheață ar avea o grosime de 0,5-20 de metri, valoare care, corelată cu suprafața totală în care se regăsește, ne dă o cantitate imensă de gheață, minim 100 de miliarde de tone.

Pentru a fi siguri de observațiile lor, astronomii au apelat la observații în infraroșu, adică la detectarea căldurii zonelor de la pol. Zonele cele mai reci sunt cele aflate în permanență în întuneric și cele care conțin depozitele de gheață.

Au comparat măsurătorile în infraroșu cu locurile de unde vin neutronii nărăvași și surpriză: se potrivesc. O confirmare în plus că acolo unde este mereu frig se află gheață, iar gheața este compusă din apă.

O idee de afacere: un bar pe Terra în care să servești cocktail cu gheață de pe Mercur, Lună, Marte și satelții lui Saturn.

Sursele informațiilor lui

http://www.nasa.gov/mission_pages/messenger/media/PressConf20121129.html
http://messenger.jhuapl.edu/

Iar sursa mea http://sonkab.wordpress.com/2012/11/30/3351/#more-3351

 

[anuk]

Telescopul Cassini a orbitat de mai multe ori sistemul planetar Saturn, iar imaginile surprinse de NASA sunt senzaţionale.

Pare a fi o furtună tropicală uriaşă care se mută ameninţător gata să facă ravagii.

Purtaţi de imensul glob planetar şi de diferenţele de temperatură dintre masele de aer, norii saturnieni se rotesc în jurul polului pe o mare de alţi nori. Aceasta super-furtuna este formata dintr-un vârtej imens ce masoara 1.600 de kilometri, unde vâturile pot ajunge la viteze de 1800 de km/h. Imaginile au fost surpinse de satelitul Cassini, ce orbitează în jurul planetei din anul 2004.

Saturn este un imens ocean rotitor de gaze, globul planetei rotindu-se în jurul axei proprii la fiecare 10 ore, în apropierea polilor. Norii sunt mişcaţi şi de diferenţele de temperatură dintre masele de aer, făcând ca pe planetă să fie o harababură atmosferică.

Saturn este a şasea planetă de la Soare şi a doua ca mărime din Sistemul Solar, după Jupiter. Diametrul planetei este de aproximativ nouă ori mai mare decât a Pământului.

http://jurnalul.ro

 

[anuk]

Articolul reia date pe care le stim si aduce date noi.

Ce-a găsit Curiosity pe Marte: avem motive să fim entuziasmaţi?

Cu două săptămâni în urmă, NASA anunţa că va dezvălui, în cadrul unei conferinţe, ce a descoperit roverul Curiosity în solul marţian, afirmând că e vorba despre ceva extraordinar, „care va intra în manualele de istorie.” Totuşi, informaţiile oferite ieri de specialiştii agenţiei spaţiale americane nu sunt chiar atât de surprinzătoare.

Curiosity a încheiat recent prima analiza a unei mostre de sol marţian şi e uşor de înţeles cu câtă nerăbdare erau aşteptate rezultatele: oamenii de ştiinţă sperau ca aparatele să identifice compuşi organici care ar fi putut indica existenţa - cel puţin în trecut - a vieţii pe Marte.

Dar rezultatele nu au oferit astfel de surprize, iar John Grotzinger, directorul ştiinţific al misiunii, cel care făcuse incitantul anunţ despre „descoperirile cutremurătoare care vor intra în manualele de istorie”, a afirmat că entuziasmul său a fost greşit interpretat.

”Noi facem ştiinţă, cu viteza ştiinţei, într-o lume care se mişcă cu viteza pozelor de pe Instagram”, a declarat el, recunoscând că oamenii de ştiinţă „trebuie să aibă grijă ce spun şi cum spun”.

Declaraţia sa de acum două săptămâni a dat naştere multor speculaţii, făcându-i pe mulţi să creadă că roverul descoperise pe Marte compuşi ai carbonului care ar fi putut sta la baza materiei vii.

Dar nu este cazul; analiza acestei prime mostre de sol marţian a dezvăluit prezenţa apei şi a unui amestec de alte substanţe chimice, printre care compuşi conţinând sulf şi clor. Informaţiile au fost comunicate în cadrul întrunirii de la San Francisco a Uniunii Americane de Geofizică.

Paul Mahaffy, cercetător principal în cadrul proiectului Sample Analysis at Mars (SAM), a afirmat că specialiştii NASA nu au, până în acest moment, confirmarea categorică a existenţei compuşilor organici de origine marţiană, dar că vor continua să caute în diferite puncte ale Craterului Gale, zona unde roverul îşi desfăşoară acum activitatea.

De fapt, după cum a reieşit din discuţii, instrumentele lui Curiosity au identificat prezenţa unor compuşi organici, dar NASA a refuzat să confirme că aceştia sunt de origine marţiană, luând în considerare mai curând posibilitatea ca aceştia să fi fost aduşi chiar de rover de pe Terra.

Mostra analizată provine dintr-un loc numit Rocknest; este alcătuită dintr-un nisip cu granulaţie fină, format în urma proceselor de eroziune a rocilor marţiene. Analiza prealabilă a materialului cu ajutorul unui alt instrument din dotarea roverului, CheMin, a arătat că el este alcătuit în proporţie de cca. 50% din minerale comune de origine vulcanică şi restul din materiale non-cristaline, precum sticla (sticlă naturală, vulcanică).

Curiosity a analizat sol colectat din punctul numit Rocknest, unde se află o porţiune cu nisip foarte fin.

Ţinta finală a misiunii Curiosity este Muntele Sharp, aflat în centrul Craterului Gale, unde specialiştii speră să găsească mostre care să furnizeze date inedite privind trecutul geologic al planetei Marte.

Sursa: Mail Online


http://www.descopera.ro

 

[anuk]

Cunoscutul asteroid Vesta pare să fi deţinut apă .

Oamenii de ştiinţă susţin că au observat unele trăsături ale asteroidului Vesta care par să fi fost formate de scurgerea unui lichid, posibil apă.

Dacă această observaţie este corectă, atunci ea ar putea fi una extraordinară deoarece, în mod normal, orice apă de pe suprafaţa unui astfel de corp ar fierbe rapid şi s-ar vaporiza. Cu toate acestea, imaginile prelevate de nava spaţială Dawn surprind şanţuri complexe care se scurg de-a lungul pereţilor unor cratere.

Cercetătorii au declarat că nu sunt siguri de acest lucru, dar că posibilitatea eroziunii ar trebui să fie luată în calcul. Satelitul Dawn a petrecut mai mult de un an investigându-l pe Vesta, al doilea cel mai mare membru localizat pe centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter.

În ultimul timp, oamenii de ştiinţă au analizat toate craterele de pe Vesta şi au observat că 11 dintre acestea prezentau mici şanţuri pe pereţi care se diferenţiau de alte cratere prin faptul că erau mai proeminente, precum cele create în mod normal de curgerea apei.

Vesta este cunoscut drept un corp foarte uscat. Se presupune că procesele geologice din istoria sa timpurie au dus la dispariţia a mare parte din materialele sale volatile. Oricum, având în vedere că nu are presiunea din atmosferă, asteroidul nici nu poate susţine apă în stare lichidă, pe suprafaţa sa, decât pentru un timp foarte scurt.

Prin urmare, orice rezervă de apă de care ar dispune Vesta, ar trebui să fie adăpostită în interior. Acum, oamenii de ştiinţă spun că la câţiva metri sau chiar centimetri sub scoarţa lui, este destul de rece pentru a păstra apa pe o durată lungă. Prin urmare, apa adusă de comete ar fi putut fi stocată şi transportată de meteorit.

Este posibil ca această gheaţă să se fi topit ulterior, ca urmare a încălzirii asociate cu un impact.

În depresiunea Cornelia, de exemplu, eroziunile sunt formate într-un material de culoare închisă care domină în unele zone de pe asteroid. Acum, oamenii de ştiinţă sugerează că acest material este foarte similar cu chondrite carbonacee care pot conţine multă apă şi hidroxizi.

În acest context, oamenii de ştiinţă se gândesc dacă nu cumva impactul care a creat craterul Cornelia a fost responsabil pentru creşterea presiunii care să îi permită apei aflată în stare lichidă să se scurgă pe pereţii craterului, formând eroziuni.

Sursa: BBC


http://www.descopera.ro/

 

[anuk]

Şapte planete din Calea Lactee ar putea găzdui forme de viaţă .


Şapte planete aflate în Calea Lactee, în afara sistemului nostru solar, ar putea găzdui viaţă. Acesta este anunţul făcut de cercetătorii care au lansat un proiect ambiţios, ce are ca scop catalogarea tuturor planetelor locuibile.

Proiectul HEC (The Habitable Exoplanets Catalog) a sărbătorit aniversarea unui an de la debut, cercetătorii anunţând că până acum proiectul a depăşit cele mai optimiste aşteptări.

„Ne-am fi aşteptat să adăugăm una sau maxim două planete în acest catalog în primul său an de existenţă”, a declarat Abel Mendez, coordonatorul acestui proiect şi totodată directorul Planetary Habitability Laboratory din cadrul Universităţii Puerto Rico. „Adăugarea altor cinci planete locuibile pe lângă cele două deja cunoscute a depăşit aşteptările tuturor”, a adăugat cercetătorul.

„Deoarece există multe comunicate de presă care anunţă descoperirea unor planete locuibile, acest lucru ar putea crea confuzie, astfel că am decis că ar fi o iniţiativă utilă să elaborăm un catalog ce poate fi consultat de toată lumea”, a explicat profesorul Mendez.

Expertul afirmă că îmbunătăţirea instrumentelor ştiinţifice şi a tehnicilor folosite pentru identificarea planetelor aflate în afara sistemului solar duce la accelerarea ritmului în care sunt descoperite aceste corpuri cereşti.

Până acum, cercetătorii au descoperit 80 de exoplanete cu dimensiuni similare cu cele ale Terrei, dar doar câteva dintre acestea se află la distanţa potrivită de steaua lor pentru a avea apă sub formă lichidă la suprafaţă.

Catalogul elaborat de cercetători foloseşte mai mulţi indici pentru a clasifica planetele. În total, 7 planete au fost incluse până acum în Catalogul Exoplanetelor Locuibile: Gliese 581d, HD 85512b, Kepler 22b, Gliese 667Cc, Gliese 581g, Gliese 163c, HD 40307g. Toate aceste exoplanete sunt „SuperPământuri”, având dimensiuni mult mai mari decât Terra, dar având potenţialul de a găzdui forme de viaţă. Până acum, oamenii de ştiinţă nu au descoperit o planetă similară Pământului din toate punctele de vedere.

Acestea sunt cele 7 planete care ar putea găzdui forme de viaţă:

Oamenii de ştiinţă au conceput o simulare a modului în care un om ar putea vedea apusul pe aceste „lumi locuibile”:

Lista extinsă a planetelor locuibile include şi planetele-candidat, a căror existenţă nu a fost confirmată definitiv:

Iată o scurtă prezentare în format video a celor 7 planete ce ar putea găzdui viaţă:

Surse: Daily Mail, The Habitable Exoplanets Catalog / Foto: ESO/L. Calçada

 

[anuk]

Porumbel ? Nu ,dune pe solul martian.

http://news.nationalgeographic.com/...e193-north-polar-dunes-mars_52135_600x450.jpg

 

[anuk]

Roverul marţian Curiosity, a fotografiat o formatiune cu aspectul unui manunchi de pistiluri de floare .

Experţii NASA afirmă că nu e vorba despre un rest de material artificial, de vreme ce bizara formaţiune pare să „crească” direct de pe suprafaţa pietroasă a planetei. (În octombrie 2012, o altă structură ciudată, fotografiată de Curiosity, s-a dovedit a fi o bucăţică de material plastic, desprinsă chiar din rover.)

Amatorii pasionaţi discută şi ei, pe forumurile de specialitate, despre noua descoperire, încercând să-i identifice natura. În acest mediu a şi apărut interpretarea conform căreia formaţiunea arată ca pistilurile unei flori.

Nu este vorba, desigur, de o plantă, după cum explică Guy Webster, purtător de cuvânt al NASA: „Cred că floare este un termen descriptiv folosit de cineva referitor la aspectul [formaţiunii], nu în sensul că pe Marte există flori.”

Alţii au speculat că ar putea fi vorba despre cristale de cuarţ prinse în rocă.

Pentru moment, natura „florii” marţiene rămâne neelucidată.

Sursa: Mail Online

http://www.descopera.ro/dnews/10434254-o-misterioasa-floare-martiana-ii-intriga-pe-astrofizicieni

 

[anuk]

În galaxia noastră există 17 de miliarde de planete similare Terrei în dimensiuni

Calea Lactee găzduieşte cel puţin 17 miliarde de planete similare în dimensiuni planetei Pământ, arată un nou studiu. Cu alte cuvinte, pentru fiecare persoană de pe Terra, undeva în galaxia noastră există două planete de dimensiunile Terrei.

Francois Fressin de la Centrul pentru Astrofizică Harvard-Smithsonian spune că este prea devreme pentru a putea estima câte dintre aceste planete se află în zona Goldilocks, ideală pentru existenţa unor forme de viaţă.

Cercetarea publicată de cercetătorul de la Harvard reprezintă primul studiu ce oferă o estimare concretă a numărului de exoplanete similare Pământului în dimensiuni, dar specialiştii avertizează că ne aflăm abia la începutul căutării unui „geamăn” al planetei noastre.

În ciuda numărului tot mai mare de exoplanete descoperite în ultimii ani, oamenii de ştiinţă nu au găsit încă o planetă de dimensiunile potrivite care să se găsească în acelaşi timp în zona Goldilocks, acolo unde nu este nici prea frig, nici prea cald, astfel încât apa poate exista sub formă lichidă la suprafaţa planetei. Specialiştii afirmă că această condiţie este necesară pentru existenţa formelor de viaţă pe respectiva planetă.

Numărul colosal de planete cu dimensiuni similare Pământului oferă astronomilor un punct de start în cursa identificării unei planete aflate în zona locuibilă.

Fressin şi echipa sa au ajuns la acest număr în urma unei analize efectuate asupra datelor colectate de naveta Kepler, care a fost lansată în 2009 pentru a identifica „gemenii Terrei”. Cercetătorii estimează că una din 6 stele din galaxie găzduieşte o planetă de dimensiuni similare Pământului, ajungând astfel la numărul de 17 miliarde.

Folosind o altă metodă, o echipă de oameni de ştiinţă de la Universităţile California şi Hawaii au ajuns la o concluzie similară. Conform calculelor cercetătorilor, 17% dintre sistemele solare existente în galaxia noastră conţin planete de dimensiuni similare Terrei sau puţin mai mari.

Concluziile oamenilor de ştiinţă au fost prezentate în cadrul unei conferinţe organizate de American Astronomical Society.

Între timp, naveta Kepler continuă să identifice planete pe măsură ce trec printre Pământ şi steaua pe care o orbitează. Kepler a identificat 461 de noi planete-candidat, a explicat Christopher Burke de la Institutul SETI, numărul total al potenţialelor exoplanete ridicându-se la 2.740. Dintre acestea, patru se află în zona Goldilocks, însă cercetătorii subliniază că sunt necesare mai multe observaţii pentru a confirma existenţa lor.

Fressin afirmă că este clar că planetele solide sunt prezente în abundenţă în afara sistemului nostru solar. „Dacă vă uitaţi la cer într-o noapte înstelată, fiecare dintre stelele pe care le priviţi – aproape fiecare dintre ele – are un sistem planetar”, a concluzionat Fressin.

Surse: AP, SI, Harvard


http://www.descopera.ro

 

[anuk]

Pana nu demult, Planeta Marte era definita de Wikipedia asa: "Marte este, pornind dinspre Soare, a patra planetă a sistemului solar, a cărei denumirea provine de la Marte, zeul roman al războiului. Uneori mai este numită și „planeta roșie” datorită înfățișării sale văzută de pe Pământ. Culoarea roșiatică se explică prin prezența pe suprafața sa a oxidului de fier."insa,pe masura ce stiinta avanseaza ,aflam ca in univers, lucrurile stau altfel decat stiam noi si banuiesc ca o sa avem si alte surprize .


De ce Marte nu mai este Planeta Roşie?

Curiosity a folosit pentru prima dată kit-ul său de curăţare şi a făcut o descoperire care demonstrează că greşim atunci când spunem despre Marte că este Planeta Roşie.

Roverul este dotat cu o serie de instrumente care îi permit nu numai să se cureţe pe sine, dar şi să „lustruiască” suprafeţe. Acum, pentru prima dată Curiosity a curăţat praful de pe o rocă marţiană pe care plănuieşte să o cerceteze.

Aplicaţia numită „Dust Removal Tool” (unealta de înlăturare a prafului) arată ca o perie rotativă amplasată la extremitatea braţului robotic al lui Curiosity. Cu ajutorul acestei perii, suprafeţele pot fi curăţate pentru a putea fi studiate cu ajutorul spectrometrului cu raze X (APXS -Alpha Particle X-Ray Spectrometer) şi al instrumentului Mars Hand Lens Imager, cel care a realizat imaginea de mai sus.

Roca în cauză se află în golful Yellowknife, din zona Craterului Gale, aflat pe Marte. După ce a fost curăţată de praful roşiatic, s-a constatat că roca are, de fapt, o culoare gălbuie.

În prezent, echipa de cercetători de la NASA analizează şi alte roci din zonă care ar putea deveni ţinte potrivite pentru instrumentele de forare ale roverului. Atunci când va avea loc, forarea va fi o premieră deoarece, până acum, niciun alt rover nu a fost dotat cu tehnologie necesară pentru a putea fora pe o altă planetă.

Sursa: POPSCI


http://www.descopera.ro

 

[anuk]

Nu suntem singuri în Univers: au fost descoperite cele mai convingătoare dovezi ale existenţei vieţii pe Marte

Planeta Marte ar putea găzdui forme de viaţă în subteran, acestea oferind indicii preţioase asupra evoluţiei vieţii pe Pământ

O nouă cercetare asupra unor minerale descoperite în subteranul planetei Marte anunţă că acestea constituie „cea mai convingătoare dovadă” că Planeta Roşie ar fi putut găzdui forme de viaţă.

Cercetătorii de la Natural History Museum din Londra şi de la Universitatea Aberdeen afirmă că ingredientele esenţiale vieţii ar fi putut exista într-o zonă aflată până la 5 kilometri adâncime pentru cea mai mare parte din istoria planetei.

Cercetătorii au folosit date colectate de NASA şi de ESA pentru a realiza acest studiu, ce a fost publicat în jurnalul ştiinţific Nature Geoscience.

Oamenii de ştiinţă afirmă că cercetarea oferă noi dovezi în favoarea teoriei existente ce postulează că Marte ar fi putut găzdui viaţă graţie microorganismelor aflate sub suprafaţa planetei.

Atunci când meteoriţii lovesc suprafaţa planetei Marte, explică experţii, aceştia joacă rolul de „sonde naturale”, aducând la suprafaţă roci din subsol. Craterul McLaughlin este una din zonele de interes studiate de cercetători.

„Nu ştim cum a apărut viaţa pe Pământ, însă este plauzibil ca ea să fi apărut în subteran, protejată de condiţiile dificile care existau la suprafaţa planetei în perioada de început a Pământului”, explică Joseph Michalski, coordonatorul studiului şi totodată geolog la Natural History Museum.

„Din nefericire, dovezile geologice din perioada de început a Pământului nu sunt bine conservate, astfel că e posibil să nu aflăm niciodată care au fost procesele care au dus la apariţia vieţii pe Pământ şi nici cum a avut loc evoluţia la început”, a adăugat Michalski. „Fie că dovezile geologice de pe Marte atestă existenţa vieţii sau nu, analizând aceste tipuri de roci ne va permite să învăţăm foarte multe lucruri despre procesele chimice ce au avut loc în primele etape ale sistemului solar. În această lucrare oferim dovezi ce argumentează în favoarea explorării subsolului marţian, nu doar a suprafeţei. Dar nu cred că ar trebui să forăm în subsolul marţian pentru a căuta forme de viaţă străvechi, ci cred că este mai bine să studiem rocile aduse la suprafaţă în mod natural, în urma impactului meteoriţilor. De asemenea, recomand cercetarea bazinelor în care fluidele au ieşit la suprafaţă”, spune Michalski.

Profesorul John Parnell, coautor al studiului şi totodată geochimist la Universitatea Aberdeen, afirmă că „această cercetare demonstrează modul în care studiile asupra Terrei şi cele asupra planetei Marte depind unele de celelalte. Pentru că am observat microbi trăind sub continentele şi oceanele Pământului, am putut să lansăm ipoteze referitoare la formele de viaţă care au existat în trecut pe Marte, ceea ce ne permite la rândul său să înţelegem modul în care au supravieţuit pe Pământ primele forme de viaţă”.

Rocile din craterul McLaughlin par să fie formate din argile şi minerale care au fost modificate de acţiunea apei, elementul esenţial pentru existenţa vieţii. „Ştim din multe studii efectuate pe Terra că o proporţie substanţială din formele de viaţă de pe planeta noastră trăiesc sub suprafaţa planetei, iar în craterul McLaughlin putem observa condiţii similare sub suprafaţa marţiană. Nu există niciun motiv să nu existe şi acum bacterii sau alţi microbi care trăiesc la mari adâncimi sub suprafaţa planetei Marte. Ar putea trăi datorită hidrogenului, ceea ce fac şi microbii aflaţi sub suprafaţa Terrei”, spune profesorul John Parnell.

„Ştim din istoria Pământului că planetele au parte de condiţii traumatizante, cum ar fi bombardamente cu meteoriţi şi ere glaciare, momente în care formele de viaţă pot supravieţui dacă se află sub pământ. Aşadar, merită cercetat dacă subsolul marţian conţine dovezi ce atestă existenţa formelor de viaţă, aşa cum merită cercetat şi subsolul planetei noastre. Pe Pământ e mult mai uşor -- astfel că trebuie să găsim o metodă ingenioasă pentru a face acelaşi lucru pe Marte”, a mai explicat Parnell.

„Deşi noi trăim pe suprafaţa planetei Pământ, viaţa nu a originat aici, ci sub pământ. Abia după ce viaţa s-a dezvoltat sub suprafaţa planetei aceasta a început să se extindă uşor, ajungând şi la suprafaţă. De fapt, există atât de multe forme de viaţă sub suprafaţa planetei noastre încât noi suntem neobişnuiţi prin faptul că trăim la suprafaţă”, a concluzionat Parnell.

http://www.descopera.ro

 

[anuk]

Planeta Jupiter este o sursă puternică de unde scurte.



Iata textul de pe http://www.spaceweather.com/


AWASH IN JUPITER RADIO BURSTS: The planet Jupiter is a powerful source of shortwave radio bursts. They come from natural radio lasers in the giant planet's polar magnetosphere that sometimes sweep past Earth as Jupiter rotates. On Jan. 21st, as Jupiter and the Moon were converging for their Monday conjunction, a series of Jupiter's radio laser beams hit Earth. Amateur astronomer Thomas Ashcraft recorded the static-y sounds coming from the loudspeaker of his shortwave radio telescope in New Mexico:

"Sometimes when people are outside Jupiter-gazing they might also be awash in Jovian radio beam sweeps and not know it," says Ashcraft. "On Sunday, a Jovian radio storm produced a few minutes of strong radio waves. As I was outside my observatory looking up at Jupiter I was also hearing the waves on my radio telescope speakers and realized that my own body was, in that moment, being bathed in electromagnetic beams from Jupiter. What a nice feeling!"

 

[anuk]

Stelele pitice roşii ar putea avea pe orbită planete similare Pământului

Oamenii de ştiinţă care caută planete locuibile nu sunt nevoiţi să caute prea departe de „cartierul nostru galactic”, anunţă un nou studiu, care arată că o planetă de dimensiunile Pământului ar putea orbita o stea roşie pitică chiar şi la numai 13 ani-lumină distanţă de noi.

„Am crezut că va trebui să căutăm la distanţe vaste de noi pentru a găsi o planetă similară Pământului. Acum conştientizăm că este probabil ca alt Pământ este chiar la noi în bătătură, aşteptând să fie descoperit”, a declarat Courtney Dressing, un astronom de la Universitatea Harvard.

Cercetătorii şi-au bazat calculele pe planetele deja descoperite de super-telescopul Kepler, concentrându-se asupra stelelor roşii pitice care ar putea găzdui pe orbitele lor planete de dimensiunile Terrei ce au potenţialul de a fi locuibile.

Piticele roşii sunt mai mici, mai reci şi mai puţin luminoase decât Soarele nostru – şi sunt totodată stelele cele mai răspândite la noi în galaxie, reprezentând aproximativ 75% din totalul stelelor din Calea Lactee.

Kepler a studiat împrejurimile a aproximativ 158.000 de stele, iar conform analizei efectuate de Dressing şi de colegii săi, telescopul a identificat 95 de planete-candidat ce orbitează stele pitice roşii.

Majoritatea acestor planete nu erau de dimensiunile sau de temperatura potrivită pentru a putea găzdui forme de viaţă, astfel că cercetătorii s-au concentrat asupra celor 3 planete care erau atât calde, cât şi de dimensiuni apropiate Pământului.

Pornind de la faptul că numărul de stele pitici roşii în galaxia noastră este estimat a fi 75 de miliarde, cercetătorii au ajuns la concluzia că aproximativ 6% dintre acestea ar trebui să aibă o planetă similară Pământului, iar cea mai apropiată ar putea fi la doar 13 ani-lumină distanţă de noi.

„Acum cunoaştem rata prezenţei planetelor locuibile în jurul celor mai răspândite stele din galaxia noastră”, spune David Charbonneau, co-autorul studiului. „Această rată sugerează că va fi mult mai uşor să căutăm forme de viaţă în afara sistemului nostru solar decât credeam până acum”, a adăugat Charbonneau.

Un an-lumină este echivalentul a 9,46 trilioane de kilometri, distanţa pe care lumina o poate parcurge într-un an. Aşadar, 13 ani-lumină nu este o distanţă foarte mică.

Cu toate acestea, este mult mai mică decât distanţa de 300-600 de ani-lumină ce ne separă de planetele-candidat identificate de Kepler care se găsesc în „zona locuibilă”, care pot găzdui apă în formă lichidă şi, implicit, forme de viaţă.

Caracteristicile stelelor roşii pitice fac uşoară identificarea planetelor ce le orbitează chiar şi de la distanţe îndepărtate – proces ce se bazează pe identificarea umbrelor create atunci când o planetă trece prin faţa stelei sale.

Cercetătorii afirmă că este posibil să fie nevoie de un telescop spaţial mai mic dedicat identificării unei planete apropiate, sau de o reţea de telescoape aflate la sol, căci telescoapele spaţiale mai mari studiază stelele aflate la distanţe mult mai mari.

Dressing a avertizat că o planetă similară Pământului ce orbitează o stea roşie pitică ar arăta destul de diferit de Terra, însă aceste diferenţe nu ar elimina posibilitatea ca aceasta să găzduiască forme de viaţă.

„Nu este nevoie de o clonă a Pământului pentru a avea forme de viaţă”, a concluzionat Dressing.

Surse: AFP, Harvard


http://www.descopera.ro

 

[anuk]

O fotografie realizată recent de roverul marţian Curiosity surprinde un obiect ciudat care pare să iasă dintr-o rocă: este strălucitor, metalic şi aparent la nelalocul său în peisajul prăfuit de pe Marte.

Roverul trimis de NASA pe Marte a detectat ciudatul obiect pe data de Sol 173 (30 ianuarie, în zile pământene), fotografiindu-l cu instrumentul Mastcam. Protuberanţa pare să măsoare doar 0,5 centimetri, fiind vizibilă datorită umbrei pe care o proiectează pe roca de sub ea.

Momentan, specialiştii nu ştiu ce ar putea fi ineditul obiect zărit în imaginea realizată pe Marte. O ipoteză speculează că ar putea fi vorba despre o bucată de fier, care nu a oxidat datorită cantităţilor foarte scăzute de oxigen aflate pe Marte. Originea fierului ar putea fi un meteorit.

Faptul că protuberanţa nu a acumulat praf, spre deosebire de rocile din jurul său, pare să susţină ipoteza unui metal, deoarece suprafeţele metalice tind să reziste mai uşor depunerii de praf în comparaţie cu alte suprafeţe.

Imaginea originală surprinsă de roverul Curiosity, ce are rezoluţia de 13720 x 5491, poate fi văzută pe Flickr.

Aceasta nu este prima fotografie realizată de roverul Curiosity pe Marte ce i-a intrigat pe astrofizicieni. Luna trecută o misterioasă „floare marţiană” i-a nedumerit pe oamenii de ştiinţă.

Sursa: The Atlantic

http://www.descopera.ro/

 

[anuk]

Comparaţie între planetele din sistemul nostru solar şi cele din sistemul Kepler-37 A fost descoperită cea mai mică planetă observată vreodată .

NASA a anunţat o nouă descoperire făcută de oamenii de ştiinţă implicaţi în misiunea Kepler: cea mai mică planetă observată vreodată.

Corpul ceresc în cauză orbitează o stea asemănătoare cu Soarele, doar că ceva mai rece şi mai mică. Planeta se află în constelaţia Lyra, la aproximativ 210 ani lumină de Pământ şi se află în vecinătatea a alte două planete.

Numită Kepler-37b, planeta a fost descoperită în sistemul Kepler-37 şi este doar puţin mai mare decât Luna, măsurând o treime din dimensiunile Terrei.

Din cercetările realizate până acum, oamenii de ştiinţă şi-au putut da seama că planeta Kepler-37b este solidă, dar nu are atmosferă şi prin urmare nu poate susţine viaţa aşa cum o ştim noi. Ca mai apropiată vecină a lui Kepler-37b, planeta Kepler-37c este şi ea ceva mai mică decât Venus, măsurând aproape trei sferturi din dimensiunile Pământului, în timp ce planeta Kepler-37d, aflată ceva mai departe de Kepler-37b este de două ori mai mare ca Terra.

Toate cele trei planete orbitează în jurul stelei lor la o distanţă mai mică decât cea dintre Soare şi Mercur, ceea ce sugerează că temperaturile sunt extrem de ridicate pe aceste 3 corpuri. De fapt, Kepler-37b parcurge orbita în doar 13 zile, având o temperatură de aproximativ 427 de grade Celsius.

http://www.descopera.ro/

 

[anuk]

Planeta Marte ar putea lovita in 2014 de cometa C/2013 A1

Se crede că C/2013 A1 provine din Norul Oort - o regiune ipotetică din jurul Sistemului Solar, conţinând miliarde de nuclei de comete care au fost expluzaţi din sistemul solar primordial, în urmă cu miliarde de ani.

În trecut, Marte a mai fost lovită de comete, ca de altfel şi alte planete din Sistemul Solar, inclusiv Terra.

C/2013 A1 a fost descoperită de Robert McNaught, de la Siding Spring Observatory, Australia, pe data de 3 ianuarie anul curent. După descoperire, astrononmii de la Catalina Sky Survey, SUA, au colectat, pe baza înregistrărilor lor, date retrospective privind locul unde s-ar fi găsit cometa în luna decembrie a anului trecut.

Aceste informaţii au permis calcularea aproximativă a traiectoriei cometei, care pare să se îndrepte spre Marte, unde ar urma să ajungă la 19 octombrie 2014.

Cât de probabil este impactul celor două corpuri cereşti? Deocamdată, se pare că riscul este destul de mic. Conform calculelor realizate de Jet Propulsion Laboratory (JPL) din cadrul NASA, cel mai probabil este ca C/2013 A1 să treacă la mică distanţă (mică în termeni astronomici, desigur) de Marte, la aproximativ 101.000 km.

Totuşi, există unele motive de îngrijorare. Din cauza datelor insuficiente (cometa n-a fost observată decât prea puţin timp, până în prezent), e dificil pentru astronomi să prevadă cu exactitate unde se găsi cometa peste 20 de luni. Marja de eroare a calculelor înseamnă că C/2013 A1 ar putea trece pe lângă Marte la o distanţă sigură, de peste 1 milion de kilometri, dar tot aşa de bine ar putea să lovescă în plin planeta.

O altă incertitudine este legată de dimensiunile cometei: încă nu ştim cât de mare este C/2013 A1, dar, în general, cometele nu sunt mici. De aceea, o ciocnire ar putea fi un eveniment astronomic de amploare colosală.

Urmărirea cometei în continuare va face posibilă o calculare mai precisă a traiectoriei şi o evaluare mai exactă a riscului de impact. Pentru moment, acest risc este considerat mic de către specialişti.

Sursa: Discovery News

 

[anuk]

Astronomii afirmă că mai multe elemente din imaginea realizată cu ajutorul telescopului susţin teoria care afirmă că planetele gigant se dezvoltă prin folosirea gazului şi a prafului rămas în urmă după formarea unei stele.



Oamenii de ştiinţă au detectat protoplaneta folosind o cameră de rezoluţie înaltă pe care au ataşat-o telescopului European Southern Observatory, ce se găseşte în deşertul Atacama din Chile

Detalii gsditi aici http://www.descopera.ro/dnews/10620...grafiat-o-planeta-aflata-in-chinurile-facerii