PLANETELE

[anuk]

Frumuseţe marţiană: Vulcanul-curcubeu, gigantul de pe Planeta Roşie


O imagine spectaculoasă, publicată de Agenţia Spaţială Europeană, înfăţişează un vulcan-curcubeu, Tholus Tharsis, de pe planeta Marte, care are o înălţime de 8 kilometri şi o vechime de 4 miliarde de ani.

Pentru un vulcan de pe Marte, care are patru miliarde de ani, Tholus Tharsis nu arată rău, scrie New Scientist.

Imaginea reprezintă o combinaţie a mai multor fotografii realizate de către o cameră de înaltă rezoluţie, de la bordul navei spaţiale Mars Express.

"Deoarece gravitaţia de pe Marte este de doar 38% din cea a Pământului, pe planeta roşie există munţi de trei ori mai înalţi decât pe Terra", a declarat Pascal Lee, co-fondator al institutului Marte şi cercetător în cadrul proiectului NASA Haughton Mars.

 

[anuk]

Planeta pentru omuleții verzi?


Observatorul Spațial Kepler și-a respectat promisiunea. Atunci când a fost lansat, în 2009, principalul lui țel a fost să descopere planete locuibile în alte sisteme stelare. Iată că a descoperit una. Departe de noi. La 600 de ani lumină. (Pentru cine nu știe, anul lumină e o unitate de distanță, nu de timp. Reprezintă distanța parcursă în timp de un an terestru. În kilometri, asta înseamnă vreo 10 trilioane.)

Planeta se cheamă Kepler-22b (nu foarte inspirat, nu?) și se învârte în jurul unei stele aflată în constelația Lebăda. Steaua nu se poate vedea cu ochiul liber. Aveți nevoie de un telescop de 15 centimetri diametru pentru a o vedea în condiții bune. Evident, nu veți vedea și planeta. Steaua asta e foarte asemănătoare cu Soarele nostru, numai că un pic mai rece. Kepler-22b e de 2,4 ori mai mare ca Pământul și se învârte în jurul Soarelui ei în timp de 290 de zile terestre. Deci, e puțin mai aproape de steaua ei decât suntem noi de Soare.

Încă nu se știe masa planetei, deci nici densitatea ei. Astfel, nu putem spune dacă e o planetă dominată de roci, gaze sau materie lichidă. Vom afla asta la vară. Chiar dacă nu știm prea multe despre această planetă, se estimează o temperatura la suprafață de 225-260 K. Tradus în grade Celsius asta înseamnă între -48 și -13 grade. Nu-i chiar rău, nu? Dacă mai are și atmosferă care să întrețină un ușor efect de seră, ajungem la o temperatură confortabilă de aproximativ 20 de grade Celsius. Nu-i rău deloc.

Planeta a fost descoperită încă din 2009, la câteva zile după ce Observatorul Kepler a fost plasat pe orbită. Cum descoperă Kepler planete? Telescopul observă multe. multe stele în același timp. Unele au planete în jurul lor. Când o planetă trece prin fața stelei, strălucirea acesteia scade puțin. Extrem de puțin. Însă Kepler e capabil să perceapă aceste infime variații. Abia după ce observă 3 treceri ale planetei prin fața stelei în jurul căreia se învârte, se trage concluzia că acolo există o planetă. Deci, aceste planete nu sunt observate în mod direct, ci prin efectele pe care le produc asupra stelei din centrul sistemelor lor stelare. Planetele nu pot fi observate direct pentru că sunt prea mici și prea îndpărtate. Până la confirmare descoperirii lui Kepler-22b a trecut multă vreme din cauza perioadei orbitale destul de mari a planetei.

De ce e considerată Kepler-22b o planetă locuibilă? Pentru că se află la odistanșă potrivită de steaua în jurul căreia se învârte. Pentru orice sistem stelar se definește o zonă locuibilă. Aceasta e zona în care o planetă de tipul Pământului ar putea avea la suprafață apă în stare lichidă.

De e sau nu viață pe planeta asta vom afla mai târziu.

http://www.jurnalcosmic.ro/

 

[anuk]

Noi "dovezi" ca Marte a avut candva conditii de viata


Detalii http://apod.nasa.gov/apod/

 

[anuk]

„Inima” lui Jupiter se dizolvă.




Noile analize ale astronomilor chinezi sugerează că nucleul din roci al lui Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar, se dizolvă la propriu, asemenea unei tablete de antacid depusă în apă. Consecinţele acestui fenomen asupra Terrei nu sunt încă clare.

Se presupune că planetele gigantice precum Jupiter şi Saturn şi-au început evoluţia sub forma unor corpuri solide alcătuite din roci şi gheaţă. Când masa lor a depăşit-o pe a Terrei de peste zece ori, propria gravitaţie a atras gazele din nebuloasele din care au provenit, oferindu-le astfel atmosfere distincte, alcătuite din nori groşi de hidrogen.

În mod curios, unele studii susţin că nucleul lui Jupiter are greutatea a 10 Terre, pe când nucleul planetei mai mici, Saturn, atinge o greutate similară cu cea a 15, posibil 30 de planete de dimensiunea Pământului.

În decursul ultimului an, o echipă de cercetători conduşi de profesorul Shu Lin Li, din cadrul Universităţii din Beijing, a venit cu o ipoteză proprie conform căreia o planetă din rocă dură, mai mare decât Terra, s-a izbit de Jupiter cu mulţi ani în urmă, ciocnirea celor două astre provocând vaporizarea nucleului lui Jupiter.

Alţi cercetători susţin că presiunea şi temperaturile extreme din centrul lui Jupiter pot cauza dizolvarea nucleului în atmosfera planetei.

Sursa: New Scientist


http://www.descopera.ro

 

[bodo]

Misterele planetei cu doi sori


S-a crezut initial ca Planeta Kepler-16b, descoperita toamna trecuta de misiunea NASA a navei spatiale Kepler, este o lume rece care orbiteaza in jurul a doua stele, unde viata nu ar putea fi posibila.

Dar conform unor simulari recente pe calculator savantii au ajuns la concluzia ca ar putea exista suficienta caldura pe Kepler-16b pentru ca aceasta sa poata gazdui forme de viata.

Billy Quarles, un doctorand la Universitatea din Texas, Arlington, si colegii sai au simulat mai multe configuratii posibile pentru Kepler-16b. Cercetatorii au presupus ca steaua cea mai luminoasa dintre cei doi sori ai lui Kepler-16b ar putea fi principala sursa de caldura si lumina care sa permita viata pe planeta - este vorba de acea zona din jurul unei stele de la care planeta primeste indeajuns de multa caldura pentru ca existenta apei in stare lichida sa fie posibila.

Bazandu-se pe marimea stelei si pe temperatura, cercetatorii au stabilit ca aceasta zona s-ar intinde pe o arie de la 55 la 106 de milioane de kilometri in jurul stelei respective, informeaza "http://news.nationalgeographic.com/...ce/?source=link_fb20120109news-tatooineplanet "target="_blank">National Geographic/a>.

O Luna locuibila?

Cu o orbita circulara de aproximativ 65 de milioane de kilometri, aceasta planeta atat de asemanatoare cu Saturn se afla pe marginea a acestei zone unde ar putea sa existe conditii pentru aparitia sau chiar existenta vietii. Dar pe cata vreme sumbra Kepler-16b nu pare sa poata fi locuibila, o Luna aflata pe orbita sa ar putea gazdui viata, afirma cercetatorii.

Simularile sugereaza ca o Luna pe deplin formata si-ar fi facut aparitia mai tarziu in viata planetei Kepler-16b, cu mult dupa nasterea acesteia. Echipa cercetatorilor sustine ca Luna care ar putea gazdui viata este indeajuns de masiva pentru a retine o atmosfera asemanatoare cu cea a Pamantului. Mai ramane de parcurs pasul imens de la ipoteza stiintifica si simulare, la confirmarea propriu zisa a acestor teorii.

In orice caz descoperirea unei Luni locuibile ar fi o premiera in cadrul acestui nou proiect care isi propune sa cerceteze sistematic planetele cu una sau mai multe Luni. Pana acum cercetarile indica faptul ca planeta Kepler-16b reprezinta tinta ideala pentu aceasta noua initiativa.

O lume "aspra" de tip pamantean

In afara de posibilitatea existentei acestei Luni din jurul lui Kepler-16b, asemanatoare cu Pamantul, echipa de cercetatori mai investigheaza si daca ar putea exista o planeta nedetectata inca in acea zona "locuibila" din jurul rudei indepartate a lui Saturn.

Asta pentru ca rezultatele recente sugereaza existenta unei planete situate la o distanta de 141 de milioane de kilometri in afara orbitei lui Kepler-16b. Teoretic, aceasta lume care ramane inca misterioasa se pare ca este inconjurata de o atmosfera foarte aspra si greoaie, constituita din gaze precum dioxidul de carbon si metanul, care reprezinta o capcana capabila sa capteze si sa retina caldura, permitand astfel existenta apei lichide si implicit pe cea a vietii.

http://www.ziare.com/magazin/planete/misterele-planetei-cu-doi-sori-1144308

 

[anuk]

Doi noi sateliţi naturali pentru Jupiter.


Astronomii americani au descoperit în premieră două „luni” care orbitează în jurul planetei Jupiter, ceea ce ridică la 66 numărul sateliţilor naturali ai celei mai mari planete din sistemul nostru solar.

Cei doi sateliţi naturali au primit numele de S/2011 J1 şi S/2011 J2, fiind identificaţi prin intermediul telescopului Magelan Baade din cadrul observatorului Las Campanas din Chile. Cele două corpuri cosmice sunt printre cei mai mici sateliţi naturali descoperiţi în sistemul nostru solar, măsurând în diametru aproximativ 1 kilometru.

"Noile obiecte stelare fac parte din roiul de sateliţi retrograzi din jurul planetei Jupiter", declară Scott Sheppard din partea Departamentului de Magnetism Terestru de pe lângă Institutul Carnegie pentru Ştiinţe din Washington D.C.

Sateliţii retrograzi sunt "luni" care orbitează în sens invers faţă de sensul de rotaţie a planetei în jurul axei sale. Incluzându-I pe aceştia doi, Jupiter are acum un număr de 52 sateliţi retrograzi din totalul de 66 sateliţi naturali cunoscuţi până în prezent.

Sursa: National Geographic


http://www.descopera.ro/dnews/9203453-doi-noi-sateliti-naturali-pentru-jupiter

 

[anuk]

Enceladus, satelitul lui Saturn, în chip de "lună nouă"



Sonda spaţială Cassini, care investighează încă din anul 2004 planeta Saturn şi sateliţii săi naturali, a surprins o frumoasă imagine a unuia dintre aceşti sateliţi, Enceladus, pe care oamenii de ştiinţă cred că există oceane ascunse sub un strat de gheaţă.

În imagine este vizibilă (slab) o caracteristică geologică a lui Enceladus - un "gheizer" care împroaşcă apă îngheţată - la Polul Sud al satelitului.

Existenţa acestor "gheizeri" îi face pe aoemnii de ştiinţă să creadă că pe Enceladus există mari cantităţi de apă, poate sub forma unor oceane acoperite de scuturi de gheaţă.

Aceste particule fine de apă îngheţată contribuie la crearea unui halou de praf, gheaţă şi gaz în jurul lui Enceladus şi, de asemenea, la formarea unuia dintre inelele lui Saturn.

Fotografia, care îl arată pe Enceladus parţial luminat, cu un aspect de "lună nouă", a fost făcută în lumină vizibilă, de la distanţa de cca. 291.000 km de satelit.




http://www.descopera.ro/

 

[anuk]

Vehiculul spațial Mars Expres, al Agenției Spațiale Europene, a oferit o imagine 3D extrem de detaliată a planetei Marte. Relieful atât de variat a fost creat de inundații, spun oamenii de știijnță.

Fotografiile mozaic arată cât de variat este relieful de pe planetă, iar specialiștii spun că el ar fi fost creat de inundațiile violente, care ar fi avut loc în urmă cu milioane de ani, scrie dailymail.co.uk.

„Masele de apă din regiunea Tiu Valles au săpat între 1.500 şi 2.000 de metri în relieful marţian”, spun cercetătorii de la Institutul pentru Ştiinţe Geologice din Berlin, care au colorat imaginile oferite de Mars Express.

Oamenii de știință mai spun că aceste cratere dijn regiune s-ar fi format după ce rezervele de apă de cpe Marte au secat, pentru că altfel s-ar fi umplut cu sedimente.



http://www.evz.ro

 

[anuk]

Filmul de mai sus ne arată planetele în fiecare seară la ora 19:30, între 15 februarie și 20 martie. La fel stau lucrurile și pe cer numai că sunt mai mari.

 

[anuk]

Oamenii de ştiinţă au observat o modificare bruscă şi neaşteptată a duratei mişcării de rotaţie a planetei Venus, cu prilejul investigării planetei de către o sondă spaţială a ESA.

Informaţiile au fost adunate în urma misiunii Venus Express a Agenţiei Spaţiale Europene. Specialiştii spun că, acum, pentru a finaliza o mişcare de rotaţie, lui Venus îi ia cu 6 minute şi jumătate mai mult ca acum 16 ani, când nava spaţială Magellan a înregistrat ultima dată aceşti parametri.

Venus Express a utilizat un detector cu infraroşu pentru a putea penetra atmosfera densă în care este învăluită planeta. Astfel s-a constatat că suprafaţa, pe care oamenii de ştiinţă se aşteptau să o scaneze, se afla cu 20 de kilometri în urmă, ca urmare a încetinirii mişcării de rotaţie.

Acum 16 ani, o zi pe planeta Venus era echivalentul a 243,0185 zile pământene, iar planetei îi trebuiau 224,7 zile pământene pentru a parcurge orbita în jurul Soarelui, ceea ce înseamna că o zi era mai lungă decât un an. Acum, noile măsurători indică faptul că, pentru o mişcare completă de rotaţie, Venus are nevoie de 243,023 zile pământene.

Măsurătorile detaliate legate de mişcarea lui Venus sunt întreprinse pentru a se afla dacă planeta are un miez solid sau lichid. Dacă Venus are un miez solid, oamenii de ştiinţă cred că masa acestuia trebuie să fie concentrată spre centru, ceea ce înseamna că mişcarea de rotaţie a planetei ar reacţiona mai puţin la forţele externe.

Cercetătorii cred că mişcarea de rotaţie a lui Venus poate suferi schimbări la fel ca cea a Pământului. Durata unei zile pe Terra poate varia cu aproximativ o milisecundă pe parcursul unui an, ca urmare a unor vânturi, temperaturi sau maree de proporţii. Venus are o atmosferă foarte densă şi o presiune atmosferică la nivelul mării de 90 de ori mai mare ca cea a Pământului. Aceşti factori au capacitatea de a produce schimbări la nivelul mişcării de rotaţie a planetei.

O echipă de specialişti de la Observatorul Regal din Belgia a analizat şi ea aceste variaţii pe termen scurt ale mişcării de rotaţie a lui Venus şi a ajuns la concluzia că ele se vor compensa în timp, pe termen lung.

Sursa: CBS


http://www.descopera.ro

 

[anuk]

Observaţiile cu ajutorul telescopului Hubble au dezvăluit existenţa unui „lumi a apelor” – o planetă mai mare decât Terra şi care este înconjurată de o atmosferă densă, încărcată de vapori de apă.

Exoplaneta GJ 1214b este o descoperire inedită pentru astronomi; după afirmaţiile lui Zachory Berta, de la Harvard Smithsonian Center for Astrophysics, "nu seamănă cu nicio altă planetă pe care o cunoaştem."

Planeta a fost descoperită în anul 2009, cu ajutorul telescoapelor instalate de Pământ, dar abia recentele observaţii făcute de telescopul spaţial Hubble au dezvăluit câteva dintre caracteristicile ei surprinzătoare, printre care şi faptul că o mare parte din masa ei este reprezentată de apă.

GJ 1214b are un diametru de 2,7 ori mai mare decât cel al Terrei şi o masă de aproape 7 ori mai mare. Orbitează în jurul unei stele pitice roşii, la o distanţă de cca. 2 milioane de kilometri, ceea ce, după calculele astronomilor, înseamnă că temperatura la suprafaţa planetei ajunge la cca. 200 de grade Celsius.

Analiza luminii emise de steaua pitică roşie şi filtrată prin atmosfera planetei, în cursul trecerii acesteia prin faţa stelei, sugerează că atmosfera lui GJ 1214b este constituită, în cea mai mare parte, din vapori de apă.

Iar calculele legate de densitatea planetei sugerează că GJ 1214b are mai multă apă decât Terra şi că structura internă a acestui corp ceresc este foarte diferită de cea a planetei noastre.

Temperaturile şi presiunile ridicate de pe GJ 1214b, spun specialiştii, ar putea favoriza existenţa unor "materiale exotice", precum "gheaţă fierbinte" sau "apă superfluidă", complet străine pentru noi.

Distanţa relativ mică faţă de Terra face din planeta GJ 1214b un obiectiv accesibil observaţilor mai amănunţite cu telescopul spaţial James Webb, care urmează să fie lansat până la sfârşitul acestui deceniu.

Sursa: BBC


http://www.descopera.ro

 

[anuk]

Venus

detalii AICI

 

[anuk]

Spectacol ceresc: Marte a intrat în opoziţie cu Terra


Marte se va afla în opoziţie cu Terra pe 4 şi 5 martie, oferind pasionaţilor de astronomie din lumea întreagă şansa de a vizualiza imagini spectaculoase cu planeta roşie.

La fiecare 26 de luni, conform HuffingtonPost, orbitele planetelor Terra şi Marte se aliniează, astfel încât cele două formează o linie dreaptă cu Soarele. Evenimentul cosmic se numeşte "opoziţie", întrucât planeta roşie se află pe partea opusă a Terrei faţă de Soare.

Marte a intrat în opoziţie cu Terra sâmbătă şi poate fi văzută de pasionaţii de astronomie chiar dacă cerul este acoperit, cu ajutorul platformei astronomice online Slooh, care dispune de o cameră video specială, Slooh Space Camera, ce transmite pe internet imagini live, în timp real. Opoziţia planetei Marte a început duminică, 4 martie, la ora 04.00 GMT.

Platforma Slooh transmite imagini captate de mai multe observatoare astronomice din lumea întreagă, inclusiv din Arizona şi din Insulele Canare. Imaginile pot fi vizualizate pe pagina oficială a platformei astronomice Slooh, http://events.slooh.com/.

Deşi opoziţa lui Marte a început deja, planeta roşie se va afla cel mai aproape de Terra, luni, 5 martie, când cele două planete vor afla la o distanţă de circa 100 milioane de kilometri. Această "discrepanţă" se datorează orbitei eliptice a planetei Marte în jurul Soarelui.

Orbita ovală a planetei roşii face ca anumite opoziţii ale ei să o aducă mai aproape de Terra în comparaţie cu altele. Astfel, în timpul opoziţiei din 2003, Marte s-a aflat la o distanţă de 56 milioane de kilometri de Terra - cea mai mică distanţă dintre cele două planete din ultimii 60.000 de ani.

Pasionaţii de astronomie care vor să vadă opoziţia lui Marte trebuie să ştie că planeta roşie se află în această perioadă în constelaţia Leului. Marte va răsări de la est, cam în acelaşi timp în care Soarele va apune la vest.

Marte va depăşi în strălucire toate stelele din constelaţia Leului şi ar trebui să poată fi văzută cu ochiul liber, urmând să apară pe bolta cerească sub forma unui punct roşu pal. Cu ajutorul unui telescop de putere medie, pasionaţii de astronomie vor putea să vadă calotele de gheaţă de la polii lui Marte, dar şi câteva alte elemente de la suprafaţa acestei planete.

Nu este pentru prima dată când Slooh Space Camera transmite live pe internet evenimente cosmice. Luna trecută, de exemplu, această platformă astronomică online a transmis imagini cu o conjuncţie triplă considerată foarte rară, care a adus împreună pe cerul nopţii Luna, Venus şi Jupiter.

http://www.jurnalul.ro

 

[anuk]

Cateva date despre Marte apropo de apropierea de pamant :

Distanța medie dintre Marte și Soare este de 230 milioane de km.

Planeta face o rotație în jurul Soarelui (un an) în 684 zile, de două ori mai mult decât Pământul. În schimb ziua pe Marte durează aproape cât cea pe Pământ: 24h 39m 35s.

Odată la 780 zile se produce opoziția planetei. Atunci se află cel mai aproape de Pământ, distanța minimă putând fi între 55 și 90 milioane km.

În data de 27 august 2003, Marte a fost mai aproape de Pământ ca niciodată în ultimii 60.000 de ani. Distanța a fost de numai 55.758.006 km. Ultima oara când Marte a fost așa de aproape a fost pe 12 septembrie anul 57.617 î.Hr. Următoarea mare apropiere se va produce în anul 2208, pe 24 august.



"Fisa " Planetei Marte AICI

 

[anuk]

Plecand de la postarea cum ca este posibil ca extraterestrii sa "locuiasaca " pe unul din satelitii lui Marte ,postare pe care o gasiti AICI am simtit nevoia sa postez punctul de vedere pur stiintific.



Sateliții lui Marte

Marte are doi sateliți, foarte mici ca dimensiuni, ce se numesc Phobos și Deimos după însoțitorii din mitologie ai lui Marte.

Sateliții sunt foarte slabi ca strălucire și, în ciuda observațiilor atente asupra planetei, nu au fost descoperiți decât în 1877, în luna august, de către un astronom american pe nume Asaph Hall. Acesta observa planeta prin luneta de 66 cm în diametru de la observatorul din Washington. Primul satelit descoperit, pe 10 august, a fost Deimos. Dupa șase zile, a descoperit alt satelit, pe Phobos. Sateliții sunt foarte greu de observat din cauza apropierii de discul planetei care face să dispară stelele slabe din preajma. Asaph Hall a avut norocul să observe printr-un instrument mare și să vadă sateliții când aceștia erau la cea mai mare depărtare aparentă de planetă.

Amândoi sateliții sunt situați foarte aproape de planetă și se rotesc foarte repede în jurul acesteia.

Phobos se află pe o orbită circulară, situată la numai 9376 km de centrul planetei. După un calcul simplu realizăm ca satelitul se află la numai 6000 de km de suprafața planetei! Viteza lui este atât de mare (2138 km/s) încât face o rotație în jurul lui Marte în numai 7 ore 39 m (0,31891 zile). Mareele gravitaționale dintre Marte și Phobos fac ca satelitul să se apropie de planetă cu 1,8 metri pe secol. Peste aproximativ 50 de milioane de ani acesta se va prăbuși pe planetă sau se va sfărâma din cauza gravitației acesteia și va forma un inel.

Phobos deasupra limbului lui Marte, 28 feb 1989. Imagine transmisă de sonda Phobos 2. Foto: Russian Academy of Sciences / Ted Stryk

Într-o zi marțiană, satelitul ar răsări de două ori, la depărtare de 11 ore. Eclipsele de Soare nu ar fi posibile pentru că satelitul este mic. Phobos ar traversa discul Soarelui în numai 19 secunde. Într-un an marțian Phobos tranzitează discul Soarelui de 1300 de ori. În schimb satelitul ar trece foarte des prin umbra planetei și s-ar produce astfel eclipse de Phobos (similare cu eclipsele de Lună).

Văzut de pe planetă, Phobos ar apărea de două ori mai mic decât Luna și cu o strălucire puțin mai mare decât a planetei Venus.

Forma lui Phobos este departe de a fi rotundă. Dimensiunile satelitului pot fi exprimate ca la concursul de miss: 26,8x22,4x18,4 km. Este un satelit mare cam cât orașul București! Temperatura variază foarte mult, din cauza lipsei atmosferei. În timpul zilei pe Phobos sunt -4°C, iar noaptea -112°C.

Forma lui Phobos. Foto: USGS

Suprafața satelitului este acoperită de un strat de praf, gros de aproximativ 1 m. Se pot observa multe cratere, unul remarcându-se: se numește Stickney. Este imens în comparație cu dimensiunile lui Phobos iar impactul în urma căruia s-a produs a lăsat urme pe partea opusă a sateliului. Zeci de bolovani au căzut în crater, aceștia lăsând dâre prin praf.

Craterul poartă numele soției lui Asaph Hall, ce se numea Stickney Hall.

O serie de șanțuri se observă pe satelit. Acestea au lungimi de maxim 20 km, sunt late de până în 200 m și adânci de 30 m. Se pare că șanțurile au fost produse în urma impacturilor cu material de pe satelit. Astronomii au reușit să le împartă în 12 familii, arătând astfel că s-au format în urma a 12 impacturi cu meteoriți.

Observații radar, făcute de la Arecibo, arată că materialul din care este formată suprafața este regolit poros.

Un eventual astronaut ce ar călca pe Phobos ar avea probleme. Datorită gravitației mici (microgravitație), de 1000 de ori mai mică decât pe Terra, un strănut l-ar arunca în spațiu.

Harta lui Phobos. Foto: USGS

Craterele de pe Deimos. Foto NASA

Deimos este situat puțin mai departe de planetă decât Phobos dar nu cu mult. Orbita satelitului se află la o depărtare de 23.460 km de Marte. În doar 30 de ore acesta face o rotație completă în jurul planetei.

Fiind și mai mic și mai departe decât Phobos, Deimos ar avea un aspect stelar, văzut de pe Marte. Satelitul ar traversa discul Soarelui într-un minut și 48 de secunde, de 30 de ori pe an. Printr-un telescop un observator ar putea vedea cum se modifică fazele satelitului, în timp ce acesta se rotește în jurul planetei (în 1,2648 zile).

Dimensiunile satelitului sunt 15x12,2x10,4 km, cam jumătate față de Phobos. La suprafață se întâlnesc cratere, dar nu mai multe decât pe Phobos. Suprafața este acoperită de un strat gros de praf, numit regolit.

Doar două dintre cratere au primit nume, Swift și Voltaire, doi autori ce au speculat despre existența satelitilor lui Marte înainte ca aceștia să fie descoperiți.

http://www.astro-urseanu.ro/marte_sateliti.html

 

[anuk]

Oare ce curge pe Marte?


Pe Marte presiunea atmosferică este prea mică pentru ca apa să existe în stare lichidă.

Crater anonim din regiunea Arabia Terra. Ceva a curs la vale pe marginile interioare. Foto: NASA/JPL/University of Arizona

Totuși ceva curge pe pantele craterelor și dealurilor.

Pentru ziariștii în căutare de senzațional: nu este apă, nu vă grăbiți la tabloidele multicolorate.

Este doar nisip mai întunecat la culoare. Pe planeta roșie există avalanșe de praf, puse în mișcare de sublimarea gazului aflat printre dunele de nisip (un alt motiv ar putea fi înclinarea mare a pantei).

Pare rezolvată problema dar există și un mister: avalanșele recente conțin nisip de o culoare închisă. Se pare că îmbătrânirea nisipului duce și la albirea lui. Puteți vedea în imaginea de mai sus avalanșe negre peste unele mai gri.

Generații diferite de avalanșe de nisip. Foto: NASA/JPL/University of Arizona

Există și posibilitatea ca nisipul să fie pus în mișcare de topirea și fierberea rapidă a apei. Cum apa fierbe foarte repede doar la câteva grade celsius (pe Marte), apar spații goale între firele de nisip care încep să se miște.

Imaginea originală se găsește pe site-ul de imagini de mare rezoluție al sondei Mars Reconnaissance Orbiter.


http://sonkab.wordpress.com/2012/03/09/oare-ce-curge-pe-marte/

 

[anuk]

Descoperirea care schimba tot ce se stia despre unul din satelitii planetei Saturn.


Oficialii NASA anunta ca au facut o descoperire importanta despre unul din satelitii naturali ai planetei Saturn, Dione, despre care se credea pana acum ca este un corp ceresc complet inghetat.

Potrivit BBC News, datele furnizate de sonda spatiala Cassini arata ca pe suprafata lui Dione exista activitate vulcanica.

Prin urmare, acest corp ceresc este mult mai dinamic decat credeau pana acum specialistii, care il considerau o imensa “minge de gheata”.

Mai mult, campul magnetic al planetei Saturn sugereaza ca Dione emite in spatiu particule, acest lucru facand-o oarecum similara altui satelit al planetei, Enceladus, care “lanseaza” adevarate jeturi de apa.

Cu putin timp inainte de aceasta descoperire importanta, oamenii de stiinta au anuntat ca in atmosfera din jurul lui Dione a fost detectat oxigen.

Sonda Cassini a furnizat si alte date interesante despre acest corp ceresc: suprafata lui Dione ar putea avea zone “calde”, unde gheata ar fi topita, spune Bonnie Buratti, de la NASA.

Dione are un diametru de 1.122 kilometri. Suprafata sa exterioara este acoperita in totalitate cu gheata, iar interiorul este format din roci.

http://ro.stiri.yahoo.com/descoperirea-care-schimba-tot-ce-se-stia-despre-125800948.html

 

[anuk]

Astronomii au descoperit planete rare, ce se deplasează cu viteze uluitoare prin Univers

Acum şapte ani, astronomii au observat pentru prima dată o stea din galaxia noastră ce se deplasa prin spaţiu cu o viteză extrem de mare - 2,4 milioane de kilometri pe oră. Surprinzătoarea descoperire i-a făcut pe astronomi să se întrebe dacă aceeaşi viteză ar putea fi înregistrată şi de planete. După şapte ani de cercetări, oamenii de ştiinţă au aflat răspunsul.

Specialiştii au descoperit planete ce se deplasează prin spaţiu cu viteze uluitoare, de până la 50 de milioane de kilometri pe oră.

"Aceste planete cu viteză-warp sunt printre cele mai rapide obiecte din galaxia noastră. Dacă am trăi pe una dintre ele, am fi martorii unei călătorii fantastice dinspre centrul galaxiei spre marea întindere a Universului", a explicat Avi Loeb, astrofizician la Centrul de Astrofizică Harvard-Smithsonian.

"Cu excepţia particulelor subatomice, nu cunosc nimic altceva în galaxia noastră care să atingă o viteză la fel de mare ca cea cu care se deplasează aceste planete", a adăugat Idan Ginsburg, coordonatorul studiului.

Aceste corpuri rapide, numite "planete hiperrapide" (hypervelocity planets în engleză), sunt create în urma unui proces similar cu cel ce duce la apariţia stelelor hiperrapide. Astfel, un sistem solar cu două stele se apropie prea mult de gaura neagră gigant aflată în mijlocul galaxiei. Forţele gravitaţionale puternice separă cele două stele, una fiind "aruncată" cu viteză mare în direcţia opusă găurii negre, pe când cealaltă este capturată de gaura neagră.

În cadrul acestui studiu, cercetătorii au simulat ce s-ar petrece dacă una dintre aceste stele ar avea una sau două planete orbitând la o distanţă mică. Oamenii de ştiinţă au descoperit că steaua "aruncată" cu viteză ar purta aceste planete cu ea de-a lungul călătoriei. Planetele celei de-a doua stele, cea capturată de gaura neagră, ar fi separate de steaua lor şi aruncate în spaţiul interstelar cu viteze uluitoare.

Cercetătorii estimează că, în mod normal, aceste planete ar atinge viteze de 11-16 milioane de kilometri pe oră, însă ar exista şi câteva excepţii, ce ar putea atinge viteze de câteva ori mai mari.

Tehnologia actuală nu ne permite să detectăm planetele hiperrapide, deoarece sunt prea puţin luminate, se află la distanţe mari de noi şi sunt extrem de rare. Singura şansă de observare a unei astfel de planete ar fi detectarea unei stele hiperrapide, urmând ca aceasta să fie urmărită pentru a detecta un moment în care se întunecă parţial, când planeta hiperrapidă trece prin faţa sa.

Oamenii de ştiinţă care au efectuat această cercetare au concluzionat cu o glumă: "Agenţiile de turism ar putea crea pachete conţinând călătorii pe planetele hiperrapide, pentru a atrage persoanele foarte aventuroase".

Sursa: Harvard


http://www.descopera.ro

 

[anuk]

VENUS PE CERUL ZILEI:
Venus este cea mai stralucitoare planeta vizibila pe cerul nostru, magnitudinea aparenta a acesteia ajungand la -4.7, in timp ce cea mai stralucitoare stea, Sirius, are magnitudinea de -1.4. Datorita stralucirii mari, planeta Venus poate fi observata pe cerul zilei cu ochiul liber. Este impresionant sa observi o "stea" pe cerul albastru al zilei. Singura problema in observarea planetei Venus ziua este ca, neavand repere, ochiul nu focalizeaza pe albastrul nesfarsit al boltii. Totusi, cam o data pe luna, in perioadele de vizibilitate a planetei Venus, Luna ne ajuta sa gasim si sa observam Venus ziua. In momentul in care Luna este aproape de planeta Venus (conjunctie), astrul nostru vecin poate fi folosit pentru localizarea planetei pe cer, dar ajuta si ochiul sa focalizeze pe cer pentru a vedea "steaua" ziua.

O astfel de oportunitate este pe 26 martie 2012. Mai precis, planeta Venus poate fi observata dupa ora 12, cu ajutorul Lunii. Distanta aparenta dintre cele doua obiecte va fi de aprox. 4°.

http://astro-info.ro/astrophotos/arhiva.php?an=2012&luna=3&zi=26

 

[anuk]

Tot despre Venus ,in aceasta saptamana se apropie de Pleiade. Vanus trece pe langa Pleiade o data la fiecare 8 ani.


Incepand cu 2 aprilie, cand Venus este la marginea Ursei Mici.

Cea mai buna pt a privi este marţi, 3 aprilie .

Articol despre Venus langa Pleiade AICI