• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

POVESTIRI CU TÂLC

Cele trei porti
Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.
-Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
-Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip. Dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te… Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi: “SCHIMBA LUMEA”.
“Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.”Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce-ai invatat tu pe acest drum?
-Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
-Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: “SCHIMBA-I PE CEILALTI”.
“Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.” El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
-Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.
-Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:” SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI”.
“Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi. El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau. Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce ai invatat tu pe acest drum?
-Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
-Asa este, spuse batranul.
-Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
-Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: “ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI”. Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens. “In lupta devenim orbi, isi spuse el.” Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca. Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
-Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
-Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.
Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria “ACCEPTA-I PE CEILALTI”. Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase. Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
-Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
-Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
-Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.
Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: “ACCEPTA LUMEA”. Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
-Ce-ai invatat pe drumul acesta?
-Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.
-Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.
 
Picatura si oceanul
A fost odata ca niciodata un copil care l-a intrebat pe tatal sau:
-Care este lucrul care ma separa de adevar?
Tatal i-a raspuns:
-Nu esti singurul care este separat de adevar, mai sunt si altii. Iti voi spune cateva povesti care iti vor parea simple. Trebuie sa te gandesti la ele pana cand le vei intelege si vor capata pentru tine proportii uriase… si chiar mai departe, pana vor deveni din nou simple.
Prima poveste:
A fost odata ca niciodata o picatura intr-un Ocean. Ea spunea ca Oceanul nu exista. Tot astfel se intampla cu multi oameni. Traiesc in interiorul creatiei divine si spun ca nu exista divinitate.
A doua poveste:
-Vreau sa fiu libera! spuse picatura de apa din mijlocul Oceanului, si oceanul in compasiunea sa a ridicat-o la suprafata.
-Vreau sa fiu libera! spuse din nou picatura de apa si soarele auzindu-i glasul o aseza intr-un nor.
-Vreau sa fiu libera! spuse picatura inca o data si norul o elibera iar aceasta cazu din nou in Ocean.
A treia poveste:
O picatura intelectuala este o picatura intelectuala, dar nu mai apartine Oceanului.
A patra poveste:
-Nici o picatura nu are nici o valoare, spuse picatura din mijlocul Oceanului.
A cincea poveste:
-Exista un lucru de care mi-am dat seama: fara indoiala, eu sunt mai importanta decat Oceanul!
A sasea poveste:
-Nu voi putea niciodata sa ajung la Ocean! spuse picatura din Ocean.
A saptea poveste:
-Oh, ce-mi pasa mie de Ocean! spuse picatura din Ocean.
A opta poveste:
Era odata o picatura care-si regreta soarta: la urma urmei, ea era in mijlocul Oceanului si nu stia nimic despre Ocean…
A noua poveste:
O picatura din Ocean chema toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula impotriva Oceanului.
A zecea poveste:
-Prin puterea cu care am fost investita, spuse picatura din Ocean, toate cele care nu ganditi ca mine, de astazi sunteti excluse din Ocean.
A unsprezecea poveste:
-Tu te afli in mijlocul iubirii mele, ii spuse Oceanul picaturii de apa.
Dar picatura nu auzi Oceanul pentru ca era plina de iubire pentru alta picatura.
A doisprezecea poveste:
-Daca as putea cuprinde, gandi o picatura, fiecare picatura cu dragostea mea… atunci as deveni Oceanul!

Cum gandi aceasta, picatura incepu sa reverse dragostea sa asupra tuturor picaturilor, pe rand. Dar era o picatura care ii facuse un mare rau si desi era capabila de o mare iubire, picatura nu putu sa o ierte. Si pentru ca nu putu sa-si reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu sa devina Oceanul.
Copilul il intreba pe tatal sau:
-A existat vreodata o picatura care a devenit Oceanul ?
Si tatal sau ii spuse ultima sa poveste:
Era odata o picatura care cauta pacea Oceanului, care cauta cauta profunzimea Oceanului. Dorinta ii era mare si puterea de iertare ii era mare… si deodata Oceanul ii spuse:
-Tu si cu mine, noi suntem una! Si Oceanul isi deschise larg bratele si imbratisa picatura, si tot ce apartinea Oceanului deveni si al picaturii.
Ea se patrunse de pacea Oceanului, se intinse pe toata suprafata Oceanului si prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.
- Afla astfel, copile, ca Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc si ca-i primeste in maretia sa pe toti cei ce o doresc cu adevarat.
-Dar ce se va intampla daca o astfel de picatura devine murdara?

Tatal rase din toata inima si spuse:
O picatura nu poate deveni
atat de murdara
incat oceanul
sa nu o poata curata…
 
Cel ce insala

Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus:
- Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine?
Sigur, boierule - a raspuns omul bucuros - ce trebuie sa fac ?
- Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii.
Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus ? "E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel ?!"
Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica.
Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus:
- Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare.
Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sa-l insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat. Daca ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau indrepta nimic.
In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni.

"Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi."
 
Timpul schimb?rii

La un b?tr?n c?lug?r, a venit ?ntr-o zi un t?n?r pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorb? ?n vorb?, t?n?rul ?i spuse:
-P?rinte, sunt un om destul de r?u. As vrea s? m? schimb, dar nu pot. Am ?ncercat s? m? schimb dar nu am putut. Totusi eu sper c? dup? ce voi mai creste, voi putea s? m? schimb, nu-i asa?
-Nu, i-a r?spuns b?tr?nul. Vino cu mine!
L-a dus pe t?n?r ?n spatele chiliei, unde ?ncepea p?durea, si i-a spus:
-Vezi acest vl?star?
-Da, p?rinte!
-Smulge-l!
T?n?rul a scos br?dutul imediat. Merg?nd mai departe, c?lug?rul s-a oprit l?ng? un br?dut ceva mai ?nalt, aproape c?t un om.
-Acum scoate-l pe acesta.
S-a muncit b?iatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit p?n? la urm? s?-l scoat?. Ar?t?ndu-i un brad ceva mai mare, c?lug?rul i-a spus:
-Smulge-l acum pe acela.
-Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te si mai cheam? pe cineva.
?ntorc?ndu-se cu ?nc? 2 prieteni, au tras ce au tras de pom si, cu mult? greutate, au reusit, ?n sf?rsit, s?-l scoat?.
-Acum scoate-ti bradul cel falnic de acolo, le spuse c?lug?rul.
-P?rinte, dar acela e un copac mare si b?tr?n, cu r?d?cini ad?nc ?nfipte ?n p?m?nt. Nu am putea nicioadat? s?-l smulgem, chiar de-am fi si 100 de oameni.
-Acum vezi, fiule? Si apuc?turile rele din suflet sunt la fel! Orice p?cat pare la ?nceput inofensiv si f?r? mare important?, dar, cu timpul, prinde r?d?cini ?n fiinta omului, creste si pune st?p?nire din ce ?n ce mai mult pe sufletul t?u. C?t este ?nc? mic, ?l poti scoate si singur. Mai t?rziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te s? lasi r?ul s? ti se cuib?reasc? ad?nc ?n suflet, c?ci atunci nimeni nu va mai putea s? ti-l scoat?. Nu am?na niciodat? s?-ti faci cur?tenie ?n viat? mai t?rziu va fi mult mai greu.

"Degeaba t?iem crengile p?catului ?n afara noastr? dac? ?n noi r?m?n r?d?cinile. Acestea vor creste din nou."(Sf.Grigorie Dialogul)
 
Fereastra sufletului

Am citit zilele acestea o poveste despre o familie care a primit de la o ruda in varsta o casa intr-un cartier foarte linistit. Inainte de a se muta mama, tatal si fiica lor mergeau cateva ore in fiecare zi pentru a scoate din casa lucrurile vechi, pentru a face curatenie si a pregati cat mai bine locuinta.
In prima dimineata cand au ajuns in casa fiica a observat, privind pe fereastra, o doamna in varsta care isi intindea hainele abia spalate in balcon.
- Mama, priveste ce haine murdare intinde vecina noastra in balcon! Pana si eu stiu sa spal mai bine decat ea! Poate ar trebui sa merg s-o invat cum se face! Sau poate sa-i spun ce sapun sa foloseasca…
Mama a privit la doamna in varsta care isi intindea rufele, a privit apoi la fiica ei si n-a spus nici un cuvant.
Si asa, la fiecare doua sau trei zile fiica repeta observatiile, in timp ce vecina isi intindea rufele la soare.
Dupa vreo luna fiica a ramas surprinsa vazand ca vecina sa intindea pe sarma cearceafuri mult mai curate, asa ca i-a spus mamei sale:
- Priveste, a invatat sa spele rufele, cu toate ca n-am avut timp sa trec pe la ea sa-i spun cum se face!
Mama s-a uitat zambind la ea si i-a raspuns:
- Nu, astazi am reusit sa vin ceva mai devreme decat tine si am spalat geamurile casei noastre!

Si in viata se intampla de multe ori la fel… Totul depinde de cat de curata este fereastra sufletului nostru, cea prin care observam faptele celorlalti.
 
Cele mal grele intrebari

Femeile obisnuiesc sa puna cele mai grele intrebari barbatilor lor. Iata care sunt cinci din ele: "La ce te gandesti?", "Ma iubesti?", "Arat grasa?", "Crezi ca ea e mai frumoasa decat mine?", "Ce ai face daca as muri?"
Intrebarile sunt atat de critice, deoarece un raspuns nepotrivit poate duce la un scandal de pomina, daca nu la divort. Ne permitem sa dam cateva staturi barbatilor cum sa raspunda acestor ?ntrebari ?ncuietoare.
1."La ce te gandesti?"
Raspunsul corect ar trebui sa fie formulat astfel: "Iarta-ma draga ca sunt atat de ganditor. Ma gandeam cat de buna, de frumoasa si de inteligenta esti tu si, ce mare binecuvantare mi-a dat Dumnezeu prin tine". Desigur, afirmatia aceasta n-ar trebui sa aiba nimic de a face cu cele la care te gandeai atunci, cum ar fi fotbalul, baschetul, pescuitul, etc...
2."Ma iubesti?"
Raspunsul corect este "Da". Pentru cei care doresc sa fie mai elaborati m raspunsul lor, recomandam: "Da, draga!" Printre raspunsurile gresite putem enumera:
- Presupun ca da.
- Te simti mai bine daca-ti spun ca da?
- Depinde ce ?ntelegi tu prin dragoste.
- Conteaza?
- Cine, eu?
3."Arat grasa?"
Raspunsul corect este tara ?ndoiala: "Nu, bine?nteles ca nu!", dupa care parasiti imediat ?ncaperea. Este un mare risc sa raspundeti;
- N-as putea spune ca esti grasa, dar nici slaba.
- Comparat cu cine?
- Cateva kilograme ?n plus nu-ti fac rau.
- Am vazut altele si mai grase.
- Vrei sa repeti ?ntrebarea?
4."Crezi ca e mai frumoasa ca mine?"
Cea din chestiune poate fi o prietena, o trecatoare, sau actrita din filmul pe care tocmai ?l vizionati. Oricine ar fi, raspunsul corect este:
"Nu, tu esti mult mai frumoasa!" Printre raspunsurile riscante, putem enumera:
- Nu e mai frumoasa. E frumoasa ?n alt fel.
- Nu stiu cum se masoara lucrurile acestea.
- Da, dar tu ai o personalitate mai interesanta.
- Numai ?n sensul ca ea e mai tanara si mai subtirica.
5."Ce ai face daca as muri?"
Raspunsul este: "Iubita inimii mele, ?n cazul unei asemenea tragedii, viata ar fi fara nici un sens pentru mine. M-as arunca sub rotile primului camion". Cu toate ca pare cea mai stupida ?ntrebare din pachetul celor cinci, ea contine reale pericole, pe care le-am putea ilustra cel mai bine cu urmatoarea ?ntamplare:
"Draga", spuse sotia. "Ce ai face daca as muri?"
"Vai, iubit-o! As fi cel mai nenorocit om. Cum poti sa pui asemenea ?ntrebari?"
"Te-ai recasatori?", insista ea.
"Nu! Desigur ca nu!", raspunse el.
"Deci nu-ti place sa tii casatorit?"
"Desigur ca-mi place draga mea", spuse el ?ncurcat deja.
"Deci, te-ai recasatori?"
"Ei bine"... spuse el ezitand, "ma voi recasatori".
"Daaaa?", ?ntreba ea vadit ranita. "S-ar putea...", zise el si mai derutat. "Si ai s-o aduci ?n casa facuta de noi doi?" "Presupun ca da", raspunse el foarte ezitant. "Si ai s-o lasi sa se ?mbrace cu rochiile mele?" "Cred ca da, daca asa va vrea ea?"
"Apoi ai sa iei fotografiile mele de pe noptiere si ai sa le inlocuiesti cu ale ei?"
"Cred ca ar fi corect asa...", zise el cu vocea stinsa.
"Si ai s-o lasi sa umble cu bicicleta mea?", ?ntreba ea furioasa.
"Nu draga. Asta nu. Nu stie sa mearga pe bicicleta."
 
Sabia si coroana

Demult, un mare imparat a vrut sa incerce intelepciunea copilului sau, mostenitorul tronului, si a asezat pe o masa coroana si sabia lui. Chemandu-si fiul, ia cerut sa se gindeasca bine si sa aleaga ce ii este mai de folos in viata. Baiatul a ales sabia.
- De ce tocmai sabia, l-a intrebat regele?
-Pentru ca prin sabie, pot cistiga si pastra coroana.
-Asa este, fiul meu, ai facut o alegere buna. Insa tine minte: la fel este si calea pe care trebuie sa o urmeze fiecare om, fie el rege sau taran de rind: Calea Crucii, a jertfei de sine. Crucea este singura arma pe care o poti folosi in viata, in razboiul de toata vremea, razboiul cu diavolul, cu ispitele, cu neputinta si cu tine insuti. Credinta inseamna lupta. Tu ai sabia prin care poti cuceri si pastra coroana, insa Crucea o avem cu totii si numai prin ea putem primi si pastra Cerul in sufletele noastre. Sa nu uiti asta, fiul meu!
 
• Cei doi calugari

Se spune ca odata, doi calugari au vrut sa treaca peste un rau nu prea adanc, dar peste care nu se afla nici un pod. Pe mal, o tanara fata nu indraznea sa se incumete in lupta cu apa. Vazand-o, unul dintre calugari a luat-o in brate, a trecut-o pe celalalt mal, apoi si-a vazut mai departe de drum.
Cel de-al doilea calugar nu i-a spus nimic, dar spre seara, cand au ajuns, in sfarsit, intre zidurile manastirii, a rabufnit:
- Cum este posibil sa ridici in brate o fata, cand noi, calugarii, nu avem voie nici macar sa le privim?
Linistit, celalalt i-a raspuns:
- Eu am lasat fata acolo, tu, insa, o mai porti si acum cu tine ...

"Dumnezeu nu se uita la binele ce l-ai facut si la cum arata acest bine, ci la intentia cu care l-ai facut."
 
Floarea rosie


Într-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar când baietelul a vazut ca intrarea în clasa lui se facea printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atât de mare ca la început.

Într-o dimineata când baietelul se afla în clasa, profesoara le-a spus copiilor: “Astazi o sa facem un desen”. “Grozav”, a spus baietelul, caci îi placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a început sa deseneze…

Dar profesoara a zis “Asteptati!”, “Nu începeti înca!”. Si a asteptat pâna când i s-a parut ca toti
copiii sunt pregatiti. “Acum o sa desenam o floare”, a zis profesoara. “Grozav” s-a gândit baietelul, caci îi placea sa deseneze flori. Si a început sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat în roz, portocaliu, albastru.

Dar profesoara le-a zis copiilor: “Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati”. Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde. “Acum puteti începe!”, a zis profesoara. Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasa decât a profesoarei; dar n-a spus nimic. A întors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era rosie, cu o tulpina verde.

Într-o alta zi, când baietelul intrase în clasa prin usa din curte profesoara le-a spus copiilor: „Astazi o sa facem ceva din argila”. „Grozav”, a spus baietelul, caci îi placea sa lucreze cu argila. Stia sa faca tot felul de lucruri din argila: Serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pâna ce toti copiii au fost gata.

„Acum o sa facem o farfurie”, a zis profesoara. „Grozav”, s-a gândit baietelul caci îi placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a început sa faca farfurii de toate formele si marimile. Dar profesoara le-a spus copiilor: „Asteptati, va arat eu cum se face!”. Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adânca. „Asa! Acum puteti începe!”, a zis profesoara.

Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Îi placeau mai mult farfuriile lui, decât farfuria adânca a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvânt. Si-a transformat farfuriile lui într-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adânca si mare ca cea facuta de profesoara.

Si foarte curând baietelul a învatat sa astepte si sa priveasca si sa faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curând n-a mai facut nimic de unul singur.

Si s-a întâmplat într-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat într-o alta casa, într-un alt oras.

Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa prin care sa intre direct din curte în clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte înalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung p âna ajungea în clasa lui.

În prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor: „Astazi o sa facem un desen!”.„Grozav”, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca… Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Când a ajuns lânga baietel i-a spus:
„Tu nu vrei sa desenezi?”.
„Ba da!”, a zis baietelul.
„Ce desen facem?”.
„Nu stiu pâna nu-l faci” a zis profesoara.
„Cum sa-l fac?” zise baietelul
„Cum îsi place tie!” raspunse ea
„Sa-l colorez cum vreau eu?” a mai întrebat baietelul
„Cum vrei tu!”, a fost raspunsul ei.
„Daca toti ati face acelasi desen , si l-ati colora la fel cum sa stiu eu cine l-a facut?”
„Nu stiu!” zise baietelul
Si a început sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde…


Morala?

Creativitatea umana este un dar nepretuit. Iti aduci aminte de usurinta cu care puteai sa iti imaginezi jocuri cand erai copil, sau sa vezi in jucaria de carpe cea mai frumoasa papusa din lume?

Einstein spunea ca " Mintea intuitiva este un dar sacru iar mintea rationala este servitorul ei de incredere. Am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul. "

Cine spune ca floarea trebuie sa aiba petale rosii si frunze verzi? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne defineste ca oameni, iar atunci cand vom fi inlantuiti in proceduri de lucru... nu ne vom diferentia prea mult de masinile care le-am construit.
 
• A doua sansa

Dupa ce a trait o viata plina de egoism, in care nu s-a gandit decat la el, nepasandu-i de cei din jur, un om a ajuns in iad. Cat de mult s-a cait atunci pentru tot ce facuse! Dar era prea tarziu. Chinuindu-se zi si noapte in flacarile iadului, se ruga incontinuu:
- Iarta-ma Doamne, am gresit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajuta-ma Doamne ca m-am schimbat si nu mai am pic de rautate in mine!
In timp ce se ruga el, a aparut deodata un inger, care i-a spus:
- Bucura-te omule! Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii in rai, dar oare te-ai schimbat cu adevarat ?
- Sigur ca da - zise omul cu nerabdare - sigur ca m-am schimbat!
- Bine! - a mai spus ingerul. Vez firul care coboara acum spre tine ? Daca te vei urca pe el, vei ajunge in rai si vei scapa de chinurile de aici.
Nespus de bucuros, omul a inceput sa se catare pe firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe masura ce se urca, a bagat de seama ca firul se subtia din ce in ce mai tare. Cand s-a uitat dedesubt, sa nu-si creada ochilor! Multi pacatosi se atarnasera de firul sau, incercand cu disperare sa scape din flacarile iadului.
- Ce faceti ?! - striga omul speriat. Dati-va imediat jos, o sa se rupa firul si o sa cad iarasi. Dati-va jos, n-auziti ?! - tipa omul cu disperare si incepu sa-i loveasca cu picioarele . In clipa aceea, firul s-a rupt si au cazut cu totii.
- Of, ingerule, uite ce mi-au facut ceilalti! Spune-i lui Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa scap odata de aici!
- Nu se poate! - i-a raspuns ingerul.
- Cum asa ? Doar n-am nici o vina, firul s-a rupt din cauza lor!
- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta si a invidiei tale. Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot iadul daca ai fi avut incredere in cuvantul lui Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ai spus ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de aproapele tau, dar nu este adevarat. Fiind la fel de pacatos si rau, firul nu te-a tinut; de aceea s-a rupt.
In viata nu va reusi cel rau, cel zgarcit si interesat doar de propria persoana. Poate ca va strange averi, dar in sufletul sau cu ce se va alege ?
Dar cel ce ii ajuta mereu si cu dragoste pe ceilalti, acela strange in inima comori ceresti, devenind om cu adevarat, caci om este doar cel ce traieste pentru oameni.

"Nu fi iubitor de sine si vei fi iubitor de Dumnezeu!
Nu cauta placerea in tine si o vei gasi in ceilalti!"
 
PARADOXUL VREMURILOR NOASTRE IN ISTORIE


Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem cladiri mai mari dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult dar avem mai putin;
cumparam mai mult dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii dar mai putin timp;
avem mai multe functii dar mai putina minte,
mai multe cunostinte dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta dar nu cum sa ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.


Am ajuns pâna la luna si înapoi dar avem probleme când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari dar nu mai bune.
Am curatat aerul dar am poluat solul.
Am cucerit atomul dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult dar învatam mai putin.
Planuim mai multe dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata dar comunicam din ce în ce mai putin.

Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor rapide si relatiilor
superficiale. Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri dar mai multe divorturi, Case mai frumoase dar camine destramate.

Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice stare de la bucurie la liniste si la moarte.

Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior. Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta scrisoare
si în care poti decide fie sa împartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi acest mesaj.

Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite, Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va creste curând si va pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.
Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o spui din inima. O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le ai.

Octavian Paler

PS Un text drag mie .
 
Cele patru piersici

O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuvi¬inţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat, apoi, sâmburele, 1-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.
- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă...
- Şi apoi?
- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom că "lacomul mai mult pierde şi leneşul mai mult aleargă". Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună? - 1-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.
- Nu ştiu.
- Cum nu ştii, da’ ce-ai făcut cu ea?
- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi.
În sfârşit, ţăranul 1-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.
- Dar ţie ţi-a plăcut piersica?
- Nici eu nu ştiu, tătucă.
- Cum, şi tu ai vândut-o?
- Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.
Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi I-a spus:
- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma vei fi un bun creştin şi asta e tot ce contează.

„Lăsaţi copiii să vină la Mine!”
 
Un copil îsi sfatuieste parintii

1. Mainile mele sunt micute. Va rog sa nu asteptati ca ceea ce-mi cereti sa fie perfect, indiferent daca e sa-mi fac patul, sa desenez sau sa arunc mingea.
2. Ochii mei nu vad lumea asa cum o vedeti voi cu ai vostri. Lasati-ma va rog s-o explorez eu singur fara sa interveniti cu restrictii ce nu sunt necesare.
3. Munca de pe langa casa va fi mereu acolo, dar eu n-am sa mai fiu mic decat o scurta perioada de vreme. Faceti-va timp va rog, sa-mi aratati si sa-mi explicati despre minunatiile din lumea aceasta.
4. Sentimentele mele sunt deosebit de plapande. Fiti sensibili la nevoile mele. Tratati-ma asa cum ati vrea sa fiti voi tratati.
5. Eu sunt un dar special al lui Dumnezeu pentru voi. Pastrati-ma asa cum vrea Dumnezeu. Cresteti-ma în simtul raspunderii fata de faptele mele. Dati-mi calauzirea în viata asa cum o vrea El. Supuneti-ma la dispciplina în dragoste.
6. Am nevoie de încurajare pentru a creste armonios. Critica aspra ma poate doborî. încercati sa-mi corectati comportamentul fara sa ma criticati ca persoana.
7. Dati-mi libertatea sa iau decizii. Permiteti-mi sa falimentez, ca sa pot învata din greselile mele. Numai în felul acesta voi putea sa iau acele decizii corecte la care ma va supune viata de adult.
8. Nu refaceti în fata mea ceea ce eu nu am facut conform pretentiilor voastre. Acest lucru ma face sa ma simt fara de folos si bun de nimic. Stiu ca e greu, dar nu faceti comparatii între mine si fratii mei mai mari.
9. Nu va temeti sa ma lasati cu altcineva în cate un sfarsit de saptamana. Si copiii au nevoie de putina pauza la fel cum si parintii au nevoie de putina liniste printre copilul lor. In felul acesta putem vedea si noi, copiii ca relatile dintre voi sunt deosebit de importante.
 
Casa Domnului

Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică, mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:.
- Mamă, de ce plângi?
- Fata mea, sunt zile grele nu mai avem bani şi pentru a putea trăi am vândut şi casa aceasta frumoasă. Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă mult mai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din acest loc minunat, unde am trăit în linişte atâţia ani, şi să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă şi ca vai de ea…
- Dar, mamă, nu locuieşte Dumnezeu şi în casa aceea săracă în care ne vom muta?
Miraţi de credinţa copilei şi de adevărul spus de aceasta, părinţii au înţeles că, în viaţă, greutăţile şi necazurile de orice fel încolţesc sufletului omului, dar credinţa şi speranţa nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în suflet drumul spinos al vieţii e străbătut mai uşor.
"Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă a se cerne şi a se curăţa prin foc până ce străluceşte, tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fie cercetate de necazuri, până ce se curăţă şi se lămuresc.”
De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
 
Cerul pământul şi lumea

Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viaţa sa curată, a fost întrebat de un vecin:
- Cum faci tu de eşti totdeauna atât de mulţumit? Niciodată nu te-am văzut supărat.
- Foarte simplu - a răspuns celălalt, în fiecare dimineaţă, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Aşa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de milă şi de bunătate. Apoi privesc pământul. Astfel îmi amintesc de moarte şi de Judecata de Apoi. în cele din urmă, privesc în jurul meu lumea întreagă ce se trezeşte în fiecare dimineaţă la viaţă. Aşa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care suferă de boli sau neputinţe, de cei ce au o viaţă mai grea decât a mea şi pe care i-aş putea ajuta, în felul acesta mă bucur pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce pot face.
Bunătatea izvorâtă din dragoste aduce totdeauna linişte şi mulţumire, atât în sufletul celui care primeşte cu recunoştinţă, cât şi în sufletul celui care dăruieşte cu drag.
"Cine este bun mai bun să se facă şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite. " ( părintele Paisie Olaru )
 
Copilul pierdut

S-a petrecut la Londra. Intr-o zi un copil de numai doi anisori s-a pierdut in marea metropola. S-a asezat pe marginea trotuarului si plangea cu amar. Trecatorii l-au întrebat de ce plange.
- M-am pierdut! M-am pierdut!, spunea copilul printre lacrimi. A venit un politist sl s-a apropiat de micutul ratacit.
- Cum te cheama?, a întrebat omul în uniforma.
- Tomi. M-am pierdut! M-am pierdut!, a continuat printre suspine micutul. Parinteste, politistul l-a luat de mana si l-a consolat:
- Nu mai plange! Ne descurcam noi. 0 s-o gasim imediat pe mamica. Trecatorii au urmarit cum politistul înalt de statura ducea puiul de om tinandu-l de mana. L-a dus în fata unei statui mari din centrul pietei si l-a întrebat:
- Ai mai vazut asta vreodata?
- Nu, a spus copilul. Am vazut numai una cu un nene care tinea mainile asa, a spus copiîul destacandu-si bratele în cruce.
Politistul, care cunostea bine orasul, si-a dat seama imediat ca baietelul vorbea despre un crucitix urias care era într-o piata vecina. L-a dus acolo si l-a întrebat din nou:
- Pe aceasta o cunosti?
- Sigur ca da, a spus copilul zambind. Casa noastra este acolo si, a aratat spre cladirea casei parintesti.

Multi dintre noi, care ratacim prin metropolele lumii acesteia, pierduti si tara tinta, am gasi drumul spre Casa Tatalui nostru Ceresc, daca am reveni la Crucea Fiului Sau care a murit pentru pacatele noastre!
 
Gandul zilei...

Un om si un caine mergeau pe un drum.
Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata isi dadu seama ca de fapt murise.
Isi aducea acum aminte clar ca murise iar cainele care mergea langa el,
murise chiar cu mai multi ani in urma.... Se intreba "...oare unde duce drumul asta?"
Dupa o vreme ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt de piatra.
Privindu-l mai de indeaproape, vazu ca era facut dintr-o marmura foarte fina.
Mai sus pe colina, gardul era intrerupt de o arcada care stralucea in soare..
Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle iar aleea care ducea spre ea
parea pavata cu aur. El si cainele sau se apropiara de poarta si atunci observa
intr-o parte, un om sezand la un birou .
Il intreba:
- Scuzati-ma, unde ne aflam ?
- Aici e Raiul - raspunse acesta.
- Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa ?
- Bine'nteles, intrati inauntru. Am sa trimit imediat vorba sa vi se aduca niste apa cu gheata. Facu un gest si poarta incepu sa se deschida.
- Prietenul meu, poate intra si el ? - intreba calatorul aratind inspre caine.
- Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale.
Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua calea pe care pornise
impreuna cu cainele sau.
Dupa inca o plimbare lunga si pe varful unei alte coline, pe un drum prapadit de tara,
dadura de o ferma a carei poarta parea ca nu avusese zavor niciodata. De gard, nici vorba.
Se apropie si vazu un cetatean sezand, rezemat de un copac si citind o carte.
- Scuzati-ma ! - i se adresa el. Aveti cumva putina apa?
- Da, desigur... e o cismea ceva mai incolo.
- Si pentru prietenul meu ? - aratand catre caine.
- Trebuie sa fie si o strachina chiar langa cismea.
Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu pompa. Omul si cainele baura pe saturate. Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.
- Ce loc este acesta ? - intreba calatorul.
- Asta este raiul.
- Sant total incurcat. Un cetatean, ceva mai jos pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.
- Te referi la locul acela cu aleea de aur si zid de marmura ?... Ala e iadul.
- Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca Dv. ?!...
- Din contra, santem fericiti ca ei ii triaza intai pe cei care sant gata sa-si lase in urma
prietenii cei mai buni.

Uneori ne miram de ce prietenii continua sa redirectioneze glume spre noi, fara a ne scrie un singur cuvant...
 
Sfânta simplitate

Un preot de la ţară, mergând cu treburi spre satul vecin, a văzut o femeie din parohia sa spălându-şi rufele în râu şi, apropiindu-se, a întrebat-o:
- Duminică, la slujbă, am văzut că nu m-au ascultat toţi cu atenţie. Poate am vorbit lucruri prea savante şi mă gândesc, duminica asta, să vorbesc mai pe înţelesul oamenilor. Spune-mi, dumneata ce-ai înţeles din ce-am spus eu la predică?
- Părinte, i-a răspuns cu smerenie femeia, eu n-am multă carte, dar aş vrea să vă întreb şi eu ceva: vedeţi pânzele ce le spăl eu acuma? Apa trece prin ele şi le curăţă. Credeţi că au ele habar- de cum le-a curăţat apa? Şi cu toate astea, devin albe şi fru¬moase. Nu înţeleg eu, în biserică, tot cuvântul sfinţiei tale, dar simt în suflet căl¬dura Duhului Sfânt, Care mă curăţeşte de păcat, aşa cum apa aceasta curăţă pânzele mele.
Tare mulţumit a plecat preotul văzând un om care nu e doar cu gândul la cele sfinte, ci şi cu sufletul.

"La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viaţă, nu printr-un anume fel de a gândi."
(Christos Yannaras)
 
Fotografia
- Jimmy, te rog foarte mult sa fii cuminte si sa ai grija de surioara ta, numai cateva minute pana ma întorc eu, a spus mama.
- Bine mamica, asa am sa fac.
- Te rog sa n-o lasi singura nici o clipa. Ne-am înteles? Mama s-a îmbracat deosebit de frumos si a plecat. "Oare unde se duce?", s-a întrebat curios Jimmy. "Ce ar fi sa vad unde merge?" Zis si facut. Tiptil, tiptil, a trecut strada si s-a apropiat de cladirea unde intrase mama. Prin crapatura usii a vazut-o cum discuta cu un domn, care scria ceva pe niste hartii, apoi au iesit în gradina. "Oare ce fac acolo?" Jimmy s-a catarat pe gardul de piatra care înconjura gradina. Noroc ca nu era înalt gardul si putea vedea bine ceea ce se petrecea. Barbatul acela a pus-o sa stea pe un scaun, a stat cateva clipe si apoi a dat sa plece. Iute ca o zvarluga, Jimmy a fugit spre casa si, pe cand a intrat mama, respiratia îi era deja normala.
- Ai fost cuminte Jimmy? Nu ai plecat nicaieri?
- Nu am fost nicaieri mami!, a spus Jiminy mintind. Am avut mereu grija de surioara mea.
A doua zi, mama a primit un plic din care a scos cateva fotografii foarte frumoase. Privindu-le, mama in loc sa se bucure s-a întristat deosebit.
- Jimmy, tu ai spus ieri ca n-ai fost niciunde, ca ai stat tot timpul cu surioara ta.
- Da mama, asa am facut.
- Atunci, vino aici si priveste.
In fotogratîa mamei înconjurata de florile gradinii, în spate, deasupra gardului de piatra, era chiar el, Jimmy, cu ochii mirati cand o spiona pe mama în timp ce fusese la fotograf.
Minciuna are întotdeauna picioare scurte si momentul adevarului nu va fi usor pentru nimeni care în naivitatea copilareasca a lui Jimmy mai cred ca pot scapa ochiului atotpatrunzator al lui Dumnezeu.
 
Sfânta Cruce

Se povesteşte că Sfânta Elena, mama Sfântului împărat Constantin cel e, a poruncit să fie făcute săpături pe Muntele Golgota, unde s-au descoperit trei cruci. Pentru a afla care este Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, a fost adusă o femeie bolnavă şi i s-a spus să atingă pe rând crucile. Aceasta a atins prima cruce, apoi pe a doua, iar, când s-a atins şi de a treia cruce s-a vindecat pe loc de boala ce o chinuia de multă vreme, în felul acesta, Sfânta Elena a ştiut care este Crucea Mântuitorului şi care sunt cele două cruci pe care au fost răstigniţi tâlharii. Crucea Sfântă se mai păstrează şi astăzi într-o biserică din Ierusalim, săvârşind fără încetare minuni în trupurile şi în sufletele celor ce vin şi se închină în faţa ei cu sinceritate şi cu credinţă.
"Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârşit îmbrăţisându-ne. " (Sfântul Atanasie cel Mare)
 
Back
Top