• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

POVESTIRI CU TÂLC

Doua portrete : Iisus si Iuda


In urma cu cateva secole , un celebru artist a fost angajat pentru a picta interiorul catedralei dintr-un oras sicilian.Subiectul lucrarii era viata lui Cristos.Vreme de multi ani, maestrul a lucrat fara incetare si , in cele din urma, lucrarea era gata , cu exceptia a doua importante portrete : cel al lui Iisus copil si cel al lui Iuda.Pictorul a cautat peste tot , in lungul si in latul Siciliei , modelele potrivite pentru aceste esentiale portrete.
Intr-o zi , in vreme ce se plimba prin oras, atentia i-a fost atrasa de cativa copii ce se jucau in strada.Printre ei , era un baiat de 12 ani , a carui fata l-a tulburat pana in strafundul sufletului. Inaintea lui se afla o imagine coplesitoare a puritatii , dar si a puterii de a elibera oamenii de suferinte si amagiri.A luat copilul cu el la catedrala si, timp de cateva saptamani, zi de zi, baiatul a stat nemiscat pana cand portretul lui Iisus copil a fost desavarsit.
Pictorul nu reusea insa sa gaseasca nici un barbat ale carui trasaturi sa redea cat mai expresiv infatisarea lui Iuda.A ajuns chiar pana acolo incat sa ofere o mare recompensa acelui om care ar fi putut sa ii ofere modelul unei figuri incarcate de toate pacatele omenirii.Nu s-a resemnat nici o clipa si a continuat sa umble de colo colo , prin satele si catunele italiene.Cautarile lui au durat saptamani , luni , ani ...
Dupa mult timp , pe cand isi ineca amarul in bautura intr-o taverna , a fost surprins de o aparitie infioratoare .Un barbat cu o fata inspaimantatore , plina de zbarcituri si cicatrici , a pasit pragul carciumii si a inceput sa se milogeasca pentru un pahar cu vin.Fata lui parea sa fie o oglinda a tuturor viciilor umane.Traversat de o bucurie fara margini, artistul l-a apucat de brat pe cersetor si l-a indemnat : "Vino cu mine si iti voi cat vin doresti !"
Zi si noapte , pictorul nu si-a scapat din ochi modelul si a lucrat febril la finalizarea capodoperei sale.Pe masura ce inainta in munca , s-a petrecut insa o transformare profunda in atitudinea barbatului ce ii statea in fata.O stranie tensiune a pus stapanire peste el si i-a indepartat expresia indobitocita si resemnata pe masuta ce isi atintea cu neliniste si oroare ochii injectati peste portretul sau ce incepea sa capete contur.
Intr-o seara , nemairezistand atmsferei incordate din biserica, artistul si-a pierdut rabdarea si a intrebat : " Ce se intampla cu tine , omule ? Ce anume te face sa suferi atat de crunt ?"
Barbatul si-a ingropat fata in palme oftand din greu .Dupa un timp , si-a ridicat capul , dandu-si la iveala lacrimile :

"Maestre , nu iti mai amintesti de mine ? Cu multi ani in urma , m-ai ales drept model pentru portretul lui Iisus copil !"
 
Poveste

„Un vultur zbura in inaltimi, se desfata de frumusetea lumii si gandea in sinea lui: Trec in zbor peste departari intinse: peste vai si munti, mari si rauri, campii si paduri; vad multime de fiare si pasari; vad orase si sate si cum traiesc oamenii. Dar cocosul de la tara nu cunoaste nimic in afara ograzii in care traieste si nu vede decat cativa oameni si cateva dobitoace. Voi zbura la el si-i voi povesti despre viata lumii. Si vulturul a venit sa se aseze pe acoperisul gospodariei si a vazut cat de tantos si de vesel se plimba cocosul in mijlocul gainilor lui si s-a gandit: Inseamna ca e multumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, ii voi povesti cele ce cunosc. Si vulturul a inceput sa-i spuna cocosului despre frumusetea si bogatia lumii. La inceput cocosul l-a ascultat cu atentie, dar nu intelegea nimic. Vazand ca nu intelege nimic, vulturul s-a mahnit si i-a fost greu sa mai vorbeasca cu cocosul. La randul lui, cocosul, neintelegand ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea si ii era greu sa-l asculte. Si fiecare a ramas multumit de soarta lui.”

Am găsit povestea într-un art intitulat "Suntem liberi?", aici:
http://www.crestinortodox.ro/editori...-suntem-liberi
 
Tacerea e de aur, dar vorba e de argint
Poveste cu talc

Intr-o familie de tarani din muntii Tirolului se nascuse un fiu mut ca un peste. Baiatul indeplinea toate muncile care i se cereau si se arata cuminte si in celelalte privinte, dar nu scosese nici un singur sunet, in toata viata lui.
Intr-o seara, se povesteste, muntenii se asezasera la masa. Si atunci, mutul a deschis deodata gura si a pronuntat, fara sa se incurce: "Supa-i prea sarata." Au incremenit cu totii de uimire, cu lingurile in aer, deasupra strachinilor aburinde. Primul care si-a regasit cumpatul a fost pater familias. "Baiete, de ce pana acum n-ai scos nici o vorba?", l-a intrebat. Iar tanarul si-a lasat privirile in pamant. "Pai, pen'ca, s-a incumetat el, pan'acu' supa n-a fost niciodat' prea sarata."

Admirabila economie de expresie! Vai, de-am fi cu totii aidoma acelui pui de tarani: suficient de discreti si modesti ca sa renuntam la vorbele inutile. Din pacate, lumea, in totalitatea ei, este departe de acest ideal. Palavrageste, se cearta, dezbate, spune vrute si nevrute, nascoceste si raspandeste barfe, dupa cum ii sta in fire. Da, peste tot si mereu se vorbeste...
 
VARA LUI MIHAI

Legenda spune că pe 28 sept, începe "Vara lui Mihai" sau "Vara lui Mioi", care va ţine până pe 13 oct.
Se spune că atunci, de mult, tare de mult, pe când Dumnezeu cobora pe pământ şi vorbea cu oamenii iar fiarele pădurii se iubeau cu gingaşele flori, un om sărac, Mihai sau Mioi,l-a rugat pe Dumnezeu să-i dea "o bucată de vară" ca să-şi culeagă porumbul de pe pămîntul lui pentru că pînă atunci muncise pe pămînturile altora... Pentru că Mihai sau Mioi era un om foarte credincios, Dumnezeu s-a îndurat de rugăciunea lui şi i-a dăruit această perioadă de timp.
Veţi observa că în aceste zile va fi o vreme blândă, caldă, calmă tocmai bună pentru a culege roadele câmpului...

Spor la treabă! Spor la cules, fiecare ce are...
 
Esti special

Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau niste omuleti mici, din lemn, ciopliti toti de un tamplar pe nume Eli. Acesta isi avea atelierul pe un deal, de la a carui inaltime se vedea intreg satul.
Fiecare omulet era altfel. Unii aveau nasul mare, altii aveau ochii mari. Unii erau inalti, altii erau scunzi. Unii purtau palarie, altii purtau costum. Insa doua lucruri le erau comune: toti erau facuti de acelasi tamplar si traiau in acelasi sat.
De dimineata pana seara, zi de zi, omuletii faceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omulet avea o cutie plina cu stelute aurii si o cutie plina cu bulinute negre. Cat era ziua de lunga ii vedeai pe strazile satului lipind stelute sau buline unul pe celalalt.
Omuletii draguti, din lemn lustruit si frumos vopsiti intotdeauna primeau stelute, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sarita, nu primeau decat buline.
Tot stelute primeau si cei talentati unii; puteau ridica greutati deasupra capului, altii puteau sarii peste cutii inalte. Mai erau unii care stiau cuvinte dificile, iar altii care cantau cantece frumoase. Acestora toata lumea le dadea stelute aurii. Asa se face ca unii omuleti aveau trupul plin de stelute… Ori de cate ori primeau cate o steluta se simteau atat de bine incat isi doreau sa mai faca ceva ca sa poata primi inca una.
Altii insa nu stiau sa faca prea multe lucruri si aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre acestia din urma.
Tot timpul incerca sa sara cat mai sus, ca altii dar intotdeauna cadea la pamant. Iar cand ceilalti il vedeau jos se adunau buluc in jurul lui si lipeau buline pe el. De multe ori se mai si zgaria in cadere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar dupa aceea cand incerca sa le explice omuletilor de ce cazuse mereu spunea cate o neghiobie si toti se ingramadeau sa lipeasca si mai multe buline pe el.
Dupa un timp avea atat de multe incat nu mai vroia sa iasa pe strada, se temea ca va face iar ceva anapoda: cine stie, o sa-si uite palaria sau o sa calce intr-o balta… si imediat o sa primeasca bulinute!!!
Adevarul este ca avea atat de multe buline incat ceilalti omuleti veneau si ii lipeau altele fara nici un motiv.
- Merita multimea asta de buline negre, isi spuneau omuletii unii altora.
- Este clar ca nu e bun de nimic!
Dupa un timp Pancinello a ajuns sa creada ce se spunea despre el: „Asa este, nu sunt bun de nimic!”, isi spunea el.
In rarele dati cand iesea din casa statea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simtea mai in largul lui.
Intr-o zi, se intalni cu un omulet total diferit de ceilalti: nu avea nici stelute, nici buline. Era din lemn si atat. Era o fata pe nume Lucia.
Sa nu credeti ca oamenii nu incercau sa lipeasca etichete si pe ea! Incercau numai ca nu ramaneau lipite ci cadeau. Fiindca nu avea nici o bulina unii o admirau atat de mult incat se grabeau sa-i lipeasca o steluta. Dar nici una nu statea lipita. Altii insa o priveau cu dispret fiindca nu avea nici o stea si atunci vroiau sa ii lipeasca o bulina dar si aceasta cadea imediat.
- Ca ea vreau sa fiu!, ii trecu prim minte lui Pancinello. Nu mai vreau sa primesc etichete de la ceilalti!
Asa ca o intreba pe Lucia cum se face ca ea nu are nici o eticheta.
- Nu este mare lucru, ii raspunse ea. In fiecare zi ma duc sa il vad pe Eli.
- Pe Eli?
- Da, pe Eli, tamplarul, imi place sa stau cu el in atelier.
- Dar de ce?
- Ce ar fi sa descoperi singur? Du-te la el sus pe deal! Si cu aceste cuvinte, Lucia se intoarse si pleca.
- Dar crezi ca-i va face placere sa ma vada?!?, striga el dupa ea.
Insa Lucia nu-l mai auzii. Asa ca Pancinello se intoarse acasa, se aseza la fereastra si incepu sa se uite cum alergau omuletii de colo-colo, lipindu-si etichetele unul pe celalalt.
- Dar nu este drept!, isi spuse el suparat. Si pe loc se hotari sa mearga le Eli.
Se indrepta spre deal si urca pe cararea stramta pana ce ajunse in varf. Cand intra in atelier, facu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIASE. Scaunul era cat el de inalt. Ca sa vada ce se afla pe bancul de lucru trebui sa se ridice pe varfuri. Ciocanul era lung cat bratul lui! Inghiti in sec si isi zise:
- Eu aici nu raman!, si se indrepta spre iesire. Dar chiar atunci isi auzi numele:
- Pancinello, tu esti?, se auzi un glas patrunzator. Cat ma bucur sa te vad, Pancinello! Vino mai aproape, vreau sa te vad mai bine!
Pancinello se intoarse incet si il privi pe mesterul tamplar, un barbat inalt, cu o barba stufoasa.
- Stii cum ma cheama?, il intreba Pancinello.
- Bineinteles ca stiu, doar eu te-am creat! Eli se pleca, il ridica de jos si il aseza langa el pe banca. Hmm… Se pare ca ai adunat ceva etichete…
- Nu am vrut, Eli! Am incercat din rasputeri sa fiu bun!
- Pancinello, copilul meu, in fata mea nu este nevoie sa te aperi! Mie nu-mi pasa ce spun ceilalti despre tine!
- Chiar nu-ti pasa?
- Nu, si nici tie nu ar trebui sa-ti pese! Cine sunt ei – sa imparta etichete bune sau rele? Si ei sunt tot omuleti de lemn ca tine. Nu conteaza ce gandesc ei, Pancinello. Conteaza doar ceea ce gandesc eu, Iar eu cred ca esti o persoana tare deosebita!
Pancinello incepu sa rada:
- Eu, deosebit? De ce as fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot sa sar, vopseaua mi se duce. De ce as insemna ceva pentru tine?
Eli se uita la Pancinello, isi puse mana pe umarul lui micut si spuse incet:
- Fiindca esti al meu, de aceea insemni foarte mult pentru mine!
Nimeni… niciodata… nu-l mai privise astfel pe Pancinello… si in plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte…
- In fiecare zi am sperat ca vei veni la mine, continua apoi Eli.
- Am venit fiindca m-am intalnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete, raspunse Pancinello.
- Stiu, mi-a povestit despre tine.
- De ea de ce nu se prind etichetele?
- Fiindca a hotarat ca este mai important ce gandesc eu despre ea, decat ce gandesc altii. Etichetele se lipesc de tine doar daca le lasi!
- Cum adica?
- Etichetele se lipesc doar daca le consideri importante. Dar cu cat te increzi mai mult in dragostea mea, cu atat mai putin iti pasa de etichetele pe care ti le pun ceilalti oameni. Intelegi?
- Pai, nu prea…
- Vei intelege cu timpul. Acum esti inca plin de buline negre. Deocamdata iti va fi de ajuns sa vii la mine in fiecare zi, iar eu iti voi aduce aminte cat de important esti pentru mine.
Eli il puse jos pe Pancinello. In timp ce acesta se indrepta spre usa, Eli ii spuse:
- Nu uita, esti o persoana deosebita fiindca eu te-am creat! Iar eu nu gresesc niciodata!
Pancinello nu se opri din mers, dar gandi: “Cred ca Eli chiar vorbeste serios. Poate are dreptate!”
Si chiar in clipa aceea cazu de pe el o bulina…
de Max Lucado
http://www.maxlucado.com
 
Impresionat!

Pe măsură ce înaintez în vârstă, îmi plac din ce în ce mai mult dimineţile de sâmbătă. Poate că din cauza liniştii pe care o simt atunci când mă trezesc primul, sau poate că este doar bucuria neascunsă că nu trebuie să fiu la serviciu.
Oricum ar fi, primele ore ale dimineţilor de sâmbătă sunt cât se poate de plăcute. Acum câteva săptămâni, savurând liniştit prima cafea a unei astfel de dimineţi de sâmbătă, am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una din acele lecţii pe care viaţa ţi le dă din când în când. Iată despre ce e vorba:
La radio rula o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate telefonic de ascultători pe tema emisiunii, punctate din când în când de anunţuri ale crainicului prin care îi asigura pe aceştia că le stă la dispoziţie în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineţile de sâmbătă până la prânz.
La un moment dat a intrat în direct un ascultător care dorea să povestească, oricui dorea să asculte, povestea celor 1000 de bile, ceea ce mi-a captat atenţia. Avea o voce gravă, fermă, dar deosebit de calmă.
Şi iată povestea lui, spusă crainicului radio:
Se pare că eşti tare ocupat cu acest serviciu la postul
de radio: să ai o emisiune zilnic, inclusiv sâmbăta
dimineaţa, nu e un lucru uşor.
Sunt convins că te plătesc bine dar cred că e o ruşin
că te ţin departe de familie atât de mult timp.
E foarte dureros că în aceste sâmbete în care ai lucrat
ai pierdut primul concurs de dans al fiicei tale, primul
meci de fotbal al fiului tău, şi câte altele...
Dă-mi voie să-ţi spun ceva ce pe mine m-a ajutat să-mi
stabilesc şi să-mi urmăresc priorităţile. Este povestea
celor 1000 de bile.
Vezi tu, într-o dimineaţă de sâmbătă ca şi aceasta, m-am
aşezat la masă şi am făcut puţină aritmetică:
- un om trăieşte în medie 75 de ani. Ştiu că unii
trăiesc mai mult iar alţii mai puţin, dar media este
asta : 75 de ani;
- am înmulţit 75 cu 52 şi am obţinut 3900, adică
numărul de zile de sâmbătă pe care le trăieşte în medie
un om;
- deoarece la acel moment aveam deja 55 de ani, am
socotit câte zile de sâmbătă trăisem deja, adică 55x52,
adică aproape 2900 de sâmbete;
- am socotit apoi că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au
mai rămas aproximativ 1000 de sâmbete.
După ce am terminat cu aritmetica, am trecut prin 3
magazine de jucării şi am cumpărat 1000 de bile de
sticlă, din acelea cu inserţii colorate, cu care se
joacă copiii.
Şi am trecut prin 3 magazine pentru că nici unul nu avea
1000 de bile.
Oricum, până la urmă le-am cumpărat, le-am dus acasă şi
le-am pus într-un vas mare şi transparent.
De atunci, în fiecare sâmbătă dimineaţă, am scos câte o
bilă şi am aruncat-o.
Am realizat că observând cum se micşorează numărul
bilelor din vas am devenit tot mai concentrat pe
lucrurile care contează cu adevărat în viaţ
Nimic nu te motivează şi nu te ajuta mai mult în a-ţi
stabili priorităţile în viaţă decât simpla imagine a
timpului tău scurgându-se.
Şi acum, dă-mi voie să-ţi mai spun un singur lucru
înainte de a închide şi a merge să-mi trezesc familia
pentru a lua împreună micul dejun: în această dimineaţă
am scos din vas ultima bilă.
Mă gândesc că dacă apuc sâmbăta următoare, sau şi pe
cealaltă... pur şi simplu mi s-a dat puţin timp în plus...
Şi singurul lucru pe care orice om îl va accepta, este
puţin timp în plus.
Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine şi sincer, îţi
doresc să ai parte de mai mult timp cu familia ta. Iar
mie îmi doresc să mai fiu pe-aici şi să ne mai întâlnim
pe acest post de radio.

Bună dimineaţa şi... la revedere!
 
Viziunea lui George Carlin despre BATRANETE

Constientizati ca singura data in viata cand ne place sa "imbatranim" este in copilarie? La mai putin de 10 ani, suntem asa de incantati de asta, incat gandim si in fractiuni de an.
"Cati ani ai?"
"Am patru ani si jumatate!"
Nu vei spune niciodata ca ai 36 ani ..si jumatate. Da, dar ai patru ani si jumatate... Asta e diferenta! Ai ajuns adolescent, acum nu te mai pot opri. Sari de bunavoie la numarul urmator sau chiar putin mai departe.
"Cati ani ai?"
"O sa am 16!"
Poate ca ai 13, dar vei avea 16!
Si vine si cea mai grozava zi din viata ta.... ai 21. Chiar si cuvintele suna ca o ceremonie: ai devenit major, ai 21 ani! YESSSS!!!
Apoi, faci 30. Oooohh, ce se intampla aici? Parca ai fi lapte batut! Ala "se face" si e numai bun de aruncat, nu mai e amuzant, te-ai acrit. Ce nu e in regula? Ce s-a schimbat? Ai DEVENIT major, FACI 30, MERGI PE 40. Whoa! Pune frana, o iei razna. Pana sa bagi de seama, AJUNGI de 50 si toate visele s-au spulberat. Dar, asteapta!!! IMPLINESTI 60. Nici tu nu credeai ca vei face si asta!
Deci: DEVII major, FACI 30, MERGI pe 40, AJUNGI de 50 si IMPLINESTI 60. Asa viteza ai luat, incat ATINGI 70. Dupa asta este "de pe o zi pe alta", astepti "SA O DUCI PANA MIERCURI".
In varsta de 80 ani, fiecare zi e un ciclu complet: O TII pana la pranz, AI PRINS si 4:30; AI AJUNS si seara asta. Si nu se opreste aici !
In anii 90, o iei usurel inapoi: "Abia am avut 92". Apoi se intampla cel mai straniu lucru: dupa 100, devii iar copil "Am 100 si ...jumatate!"
Va urez tuturor sa prindeti 100 si jumatate cu sanatate!
CUM SA RAMAI TANAR?
1. Ignorati numerele neesentiale. Inclusiv varsta, greutatea si inaltimea.. Lasati doctorii sa-si faca griji in legatura cu astea. De asta ii platim.
2.. Inconjurati-va de prieteni veseli. Aia mohorati va deprima.
3. Invatati. Studiati computerul,mestesugurile,gradinaritul, orice. Nu lasati creierul sa leneveasca. "O minte inceata este atelierul diavolului." Si numele diavolului este Alzheimer.
4. Savurati lucrurile simple.
5. Radeti des, mult si din toata inima. Radeti pana nu mai puteti si va trebuie aer.
6. Mai apar si lacrimi. Indurati, suferiti si treceti mai departe. Singura persoana care ne insoteste toata viata, suntem NOI INSINE. Fiti "VII", cat sunteti in viata..
7. Inconjurati-va cu dragoste, indiferent ca asta inseamna familia, animalutele dragi, muzica, plante, hobbi-uri, ce-o fi. Casa voastra este refugiul vostru.
8. Pretuiti-va sanatatea. Daca este buna, pastrati-o. Daca mai are "hibe", reparati-o. Daca nu tine de voi "reparatia", cautati sprijin.
9. Nu va cautati vina. Faceti vizita la mall, in alt judet, in alta tara , dar NU unde este vina.
10. Spuneti-le oamenilor pe care ii iubiti, ca ii iubiti, cu orice ocazie.
SI NU UITATI NICIODATA: Viata nu se masoara cu numarul de respiratii pe care le aveti, ci in momente care iti taie rasuflarea!

Sa va fie ziua minunata!
 
Viata e ca o cafea buna

Un grup de oameni de succes in apogeul carierei lor, toti avand joburi si pozitii de vis, masini si case au facut o vizita unui fost profesor din facultate. Discutia a alunecat treptat spre cat de stresanta si obositoare e viata zi de zi.
Profesorul i-a intrebat daca vor sa bea o cafea buna si s-a intors din bucatarie cu un ibric mare, plin cu cafea, si o multime de cesti. Unele erau din portelan fin, altele din sticla, plastic, unele aratand normal, altele foarte delicate si scumpe, unele cu insertii aurite, altele cu toarta ciobita, si i-a rugat pe fiecare sa se serveasca.
Cand toti aveau cate o ceasca de cafea in mana, profesorul le-a zis : Daca ati observat, fiecare dintre voi a pus cafea in cate o ceasca scumpa si fina, lasand cestile simple si ieftine, goale pe masa. E normal sa vreti ceea ce e mai bun in viata, dar tocmai asta e sursa problemelor si a stresului pe care il aveti zi de zi.
Nu conteaza ce ceasca ai ales, cafeaua are acelasi gust. Ceasca nu adauga nici o calitate cafelei. In cele mai multe cazuri o face doar sa fie mai scumpa sau in alte cazuri nu putem vedea ce e de fapt inauntru. Ceea ce ati vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceasca si totusi inconstient ati ales cele mai scumpe si bune cesti. Si apoi ati inceput sa va uitati la ceasca celuilalt gandindu-va ca e mai frumoasa decat a voastra.
Viata e ca o cafea buna : jobul, banii, cariera, masina, casa, hainele, pozitia in societate sunt cestile. Doar ne ajuta sa ne traim viata, dar nu sunt VIATA. Hainele pe care le avem, pozitia in societate si banii nu inseamna viata.
Doar ne ajuta sa traim viata. Nu definesc ceea ce inseamna viata. Din contra majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidiosi pe altii care au mai mult si nu reusesc sa se bucure de ceea ce au.
Cateodata, concentrandu-ne doar pe ceasca, uitam sa savuram cafeaua.

Savurati cafeaua, nu cestile! Cei mai fericiti oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai feiriciti oameni stiu sa se bucure cat mai mult de ceea ce au, acolo unde au, la momentul prezent. Ei fac viata sa fie frumoasa.
 
Biblia invingatorului

Cand invingatorul comite o greseala, spune: ”Am gresit!“ si invata lectia.
Cand invinsul comite o greseala, spune: “Nu e vina mea!” si arunca vina pe altii.
Un invingator stie ca adversitatea este cel mai bun invatator.
Un invins se simte victima in fata adversitatilor vietii.
Un invingator stie ca rezultatele actiunilor lui depind de el.
Un invins crede in existenta ghinionului.
Un invingator munceste mult, dar isi si creeaza mult timp liber pentru el insusi.
Un invins este o persoana mereu ”foarte ocupata”, care nu are timp nici pentru ai lui.
Un invingator infrunta provocarile una cate una.
Un invins le evita si nu indrazneste sa le infrunte.
Un invingator promite, isi da cuvantul si si-l tine.
Un invins face promisiuni, dar nu da nici o asigurare.
Un invingator spune “Sunt bun, dar voi fi si mai bun!”
Un invins spune: “Nu sunt chiar asa de rau ca multi altii…”
Un invingator asculta, intelege si raspunde.
Un invins doar asteapta pana cand ii vine randul sa vorbeasca.
Un invingator ii respecta pe cei ce stiu mai mult decat el, si incearca sa invete ceva de la ei.
Un invins se impotriveste celor care stiu mai mult decat el si tine seama numai de defectele lor.
Un invingator spune: ”Trebuie sa existe o cale mai buna de a o face…“
Un invins spune: ”Asa am facut-o intotdeauna!”
Un invingator este o parte din solutie.
Un invins este o parte din problema.
Un invingator tine seama de ”cum se vede zidul in intregime”.
Un invins tine seama de ”caramida pe care trebuie sa o puna”.
Un invingator ca tine impartaseste acest mesaj…
Un invins, ca ceilalti, este egoist si il pastreaza numai pentru el insusi…

UN SALUT TUTUROR iNVINGATORILOR!
 
Căruţa goală

Într-o dimineaţă, un băiat se plimba prin pădure împreună cu tatăl său. La un moment dat, tatăl s-a oprit, a stat câteva secunde ascultând, apoi şi-a întrebat băiatul:
- În afară de cântecul păsărilor şi de foşnetul frunzelor, ce mai auzi?
Băiatul, ciulind urechile, îi răspunse:
- Aud zgomotul unei căruţe.
- Aşa este, răspunse tatăl, mai mult decât atât, este o căruţă goală.
- Cum ştii, tată, că este o căruţă goală? căci încă nu se vede, ci doar o auzi.
- Este foarte uşor să-ţi dai seama când o căruţă este goală, din cauza zgomotului pe care îl face. Cu cât căruţa este mai goală, cu atât face mai mult zgomot.

Tot aşa este şi în viaţa de zi cu zi. Când vorbim prea mult, întrerupând conversaţia tuturor, fiind inoportuni şi îngâmfaţi, simţindu-ne preaputernici şi reducând valoarea oamenilor din jurul nostru, trebuie să ne amintim de căruţa goală care, cu cât este mai goală, cu atât este mai mare şi zgomotul pe care îl face.
 
Cine este Mesia ?

In cel mai indepartat si mai inaccesibil varf de munte din lume , se inalta o modesta si totodata semeata manastire , asemanata de unii cu un cuib solitar de vulturi.Daca monahii erau extrem de piosi, simtind cumva o apropiere aproape fizica de Dumnezeu, ucenicii acceptati erau insufletiti de o mare nazuinta de a se infrupta din severele daruri ale dumnezeirii.Cantarile inaltate din mijlocul manastirii se prindeau de inimile oamenilor ca niste aripi de ingeri , indemnandu-i sa mediteze si sa isi gaseasca impacarea in rugaciuni.
Intr-o zi , insa , asa cum Adam si Eva au cazut prada ispitei din Eden , lucrurile au inceput sa se schimbe... Din ce in ce mai putini tineri se chinuiau sa ia drumul potecii abrupte ducand catre sfantul loc, tot mai putini oameni incercau sa isi gaseasca acolo impacarea sufleteasca.Calugarii au devenit , pe masura ce trecea timpul , tot mai tristi si mai lipsiti de sclipirea propavaduirii.In cele din urma, staretul , in cautare de sfat si indrumare , s-a hotarat sa apeleze la intelepciunea unui om sfant .
Inteleptul si binecuvantatul om a ascultat cu atentie pasurile staretului si a intrebat : " Oare nu cumva din cauza pacatelor , manastirea voastra a ajuns sa nu mai fie cautata de oameni ?"
"Daca avem vreo greseala , aceasta este cea a ignorantei " , i-a raspuns inalt veghietorul acelui loc.
"Pacatul ignorantei ?" , s-a mirat sfantul om ."De ce ati fi voi ignoranti ?"
Vestitul om al lui Dumnezeu s-a cufundat in meditatie si post , si , dupa cateva zile , a gasit solutia.El i-a zis abatelui : " Cu adevarat sunteti necunoscatori ! In mijlocul vostru, nestiut si ndezvaluit de nimic , se afla insusi Mesia ! El este insa deghizat in hainele si vorbele simple ale vietii voastre de calugari .. " Acestea fiind spuse, preacuviosul om s-a cufundat intr-o reflectie si rugaciune din care nu putea fi tulburat vreme de luni de zile ...
"Mesia ? " , s-a intrebat abatele."Cine dintre noi ar putea fi Mesia ? Sa fie calugarul bucatar , sau contabilul asezamantului nostru ? O fi clopotarul ori gradinarul ? "
"Cine sa fie ? Cine o fi oare ? Cu totii avem defecte , pacate si greseli.Nu trebuie , oare, sa fie Mesia perfect ? Dar , poate ca pacatele si greselile lui nu sunt , de fapt , decat o parte din felul sau de a se deghiza si a se ascunde de noi ... Cine sa fie ? Care o fi oare ?"
Staretul i-a adunat laolalta in biserica pe toti calugarii si le-a marturisit vorbele spuse de omul cel sfant.
"Unul dintre noi sa fie Mesia ? Nu se poate ! E imposibil !"
Persoana care le daduse aceasta sugestie era insa prea respectata pentru a i se pune la indoiala spusele ...
"Sa fie vecinul meu ? Mesia ? Probabil ca asa este .Dar cine ar putea fi ? Care dintre frati ? Cine dintre noi ? "
Fiecare dintre calugari putea fi Mesia , iar aceasta fiinta intrupata de Dumnezeu era cu siguranta acolo , intre zidurile manastirii. Neavand cum sa afle care dintre ei era Mesia , calugarii au inceput a se purta unul cu celalt cu un neasemuit respect ."Nu se stie de unde sare iepurele " , isi spuneau ei , "daca unul dintre noi este Mesia , trebuie sa ii arat cat de cuvincios si credincios sunt ".

Nu a trecut mult timp pana cand manastirea a devenit din nou un izvor de sfintenie si credinta aducatoare de bucurie.In curand, ucenicii si-au facut intr-un foarte mare numar aparitia la portile sfantului locas, si oameni din toata lumea s-au asezat in cozi nesfarsite , asteptand binecuvantarea sfintilor calugari.Inca o data , manastirea era strabatuta de spiritul iubirii.
 
Cucul şi pupăza

O pupăză moţată şi frumoasă în pene (ca unele femei din zilele noastre), murdărind cuibul, îl lăsă şi plecă în altă parte să-şi facă un cuib nou.
- Ce faci aici, soro? îi zice cucul.
- Vreau să-mi clădesc un nou cuib, nu se vede?
- Ba se vede, dar, parcă ai mai făcut, în primăvară, unul?
- Am făcut unul şi încă unul şi... degeaba: nu se mai poate sta în ele de necurăţenie.
- Dar, spune-mi, insistă cucul, năravul a rămas în acele cuiburi sau îl aduci cu tine? Că dacă vei veni cu nărav cu tot, degeaba îţi este lucrul. Îl vei umple şi pe acesta de necurăţie, ca şi pe celelalte, şi nu vei avea parte de el. Învaţă mai întâi să te lepezi de nărav şi apoi te apucă de treabă.

Năravul din fire n-are lecuire.
 
Apa minunată

O femeie, mergând la o mănăstire, se plânse de bărbatul ei unui părinte, zicând:
- Părinte, bărbatul meu este aşa de ursuz şi arţăgos, că nu mai pot să-l mai suport. Tot timpul ne certăm şi nu ştiu cum să fac ca să-l îndrept.
Părintele, înţelegând despre ce este vorba şi vrând să-i dea un mijloc prin care pacea să se reîntoarcă în familie, îi zise:
- Mergi la trapeză şi spune-i fratelui care are ascultare acolo, să-ţi dea într-o sticlă apă din fântâna mânăstirii şi s-o duci acasă. Când vine bărbatul tău acasă, să iei o înghiţitură din această apă. S-o păstrezi cu grijă în gură şi apoi vei vedea minunea.
Femeia făcu tot ce i se spusese. Când bărbatul veni seara acasă, lesne se vedea că era rău dispus, obosit şi nerăbdător. Numaidecât femeia luă în gură o înghiţitură din apa misterioasă şi se străduia să n-o piardă.
Într-adevăr, curând, bărbatul încetă. Astfel furtuna din acea seară trecu repede.
Încă o dată luă femeia acel medicament minunat şi din nou se lăsa cu acelaşi succes. Din acel moment bărbatul era altul, era transformat. Îi vorbea frumos şi o lăuda pentru gingăşia şi răbdarea ei.
Fericită din cale-afară pentru schimbarea soţului ei, femeia merse în grabă la părinte şi-i povesti despre succesul cu apa minunată.
- Nu apa din fântâna mănăstirii, spuse părintele, a făcut minunea, ci tăcerea ta. Mai înainte comentai înaintea bărbatului tău, care venea obosit de la muncă, şi-l enervai prin contraziceri. Tăcerea ta însă l-a îmblânzit.

Care aveţi probleme asemănătoare cu soţii, mergeţi de luaţi apă minunată de la acea mânăstire, iar dacă a secat acea fântână din cauza multelor solicitări, încercaţi şi cu apă de la chiuvetă; are acelaşi efect. Garantat!

Sursa: popasduhovnicesc.ro
 
Parabolă

Un duhovnic trebuia odată să ţină o predică într-un penitenciar. Zile întregi s-a tot frământat, căci nu ştia despre ce să le vorbească puşcăriaşilor pentru a le mişca inimile. În sfârşit, sosi ziua şi, cum intră în sală, care era foarte friguroasă, observă feţe ironice.
În timp ce urca la amvon, se ruga în taină spre a-l lumina Duhul Sfânt. La penultima treaptă, preotul se împiedică şi se rostogoli. Auditoriul izbucni în aplauze şi hohote de râs. Pe moment, preotul simţi o mare durere şi ruşine. Totuşi sări deodată în picioare şi, şchiopătând, urcă din nou vioi treptele. Adresându-se celor din faţa sa, le spuse cu zâmbetul pe buze:

“Dragii mei, tocmai pentru asta am venit la voi. Voiam să vă arăt că putem să ne ridicăm atunci când cădem!”
 
Charles RAMUZ: Dragostea nu imbatraneste

Oh, vino, sa te asezi alaturi de mine pe banca din fata casei, tu - draga mea sotie. Este dreptul tau: se vor implini in curand 40 de ani de cand suntem impreuna.
Diseara, pentru ca e timp frumos si pentru ca aceasta este si seara vietii noastre.
Vezi tu, meriti din plin acest scurt moment de odihna.
Iata, la ora asta copiii sunt deja la casele lor si din nou suntem doar noi doi ca la inceput.
Femeie, iti mai mai aduci aminte? La inceput nu aveam nimic, noi trebuia sa facem totul.
Si ne-am apucat sa le facem pe toate, era insa tare greu. Trebuia curaj, perseverenta. Trebuia iubire, iar iubirea nu este ceea ce se crede atunci cand esti la inceput.
Iubirea nu inseamna doar acele saruturi furate, acele vorbe dulci soptite la ureche sau imbratisarile acelea stranse unul langa celalalt: viata este lunga, ziua nuntii este doar o zi.
Mai tarziu si doar mai tarziu am inceput viata.
Trebuie sa fac asta si de indata totul se naruieste; trebuie sa refac cutare lucru si din nou el se strica.
Vin mai apoi copiii. Trebuie hraniti, trebuie crescuti. E un drum care parca nu se mai sfarseste; se mai intampla si sa se imbolnaveasca; stateai toata noaptea in picioare; iar eu munceam de dimineata pana seara.
Uneori eram disperati…
Iti mai amintesti, nevasta?
Toate grijile, toate harsaielile: numai ca tu erai mereu aici, langa mine.
Ne-am ramas credinciosi unul celuilalt. Si asa, eu am putut sa ma sprijin pe tine, iar tu te-ai spijinit pe mine.
Am avut noroc sa fim impreuna, am rezistat, am facut fata necazurilor, le-am invins. Adevarata iubire nu este ceea ce se crede. Adevarata iubire nu este doar pentru o zi, ci pentru totdeauna. Ea este ajutor reciproc, ea este intelegere.
Si, putin cate putin, incetul cu incetul, vezi ca nu le poti rezolva pe toate.
De aceea, aseaza-te langa mine si, dupa aceea, priveste, priveste, caci e vremea culesului roadelor si a punerii lor la pastrare.
Atunci cand cerul e roz, ca in seara aceasta si cand o pulbere la fel de roz urca pretutindeni printre copaci...
Aseaza-te aici, aproape de mine, dar fara sa scoatem o vorba: nu mai avem nevoie sa ne spunem nimic.
Avem nevoie doar sa mai fim, inca o data, impreuna si sa lasam sa cada noaptea peste multumirea unei meniri implinite.

Charles RAMUZ – Carticica de familie

PS. In Noiembrie implinesc 40 de ani de casatorie!
 
Cutia cu iubire...

Fetita pregatea un pachet pentru Craciun. Invelea o cutie cu o hartie aurie foarte scumpa. Dar hartia, funditele si panglica erau mult prea multe fata de cat era nevoie.
- Ce faci? o intreba tatal ei cu asprime. Irosesti toata hartia! Stii cat costa?
Cu ochii plini de lacrimi, fetita se ascunse intr-un colt strangand la piept cutia invelita cu costisitoarea hartie de impachetat.
- E pentru tine, tati, sopti ea.
Tatal se induiosa. Fusese poate prea sever. La urma urmei cadoul era pentru el. Desfacu incet panglica, desfasura cu rabdare hartia aurie si deschise incet cutia. Era goala!
Surpriza neplacuta ii reaprinse supararea si exploda:
- Si tu ai pradat toata hartia si panglica asta pentru a impacheta o cutie goala?
In timp ce ochii mari i se umpleau din nou de lacrimi, fetita spuse:
- Dar nu e goala, tata! Inauntru am pus un milion de saruturi!
De aceea, azi, la servici, un om tine pe biroul lui o cutie de pantofi.
- Dar e goala, ii spun cu totii.
- Nu. E plina cu iubirea fetitei mele, raspunde el.
 
"Ghinion, noroc, cine poate sti?"

A fost o data un om sarac care avea, in schimb, un cal foarte frumos, pe care dorea sa-l cumpere stapanul castelului. Dar de fiecare data, batranul il refuza.
"Pentru mine acest cal nu este doar un animal. Este un prieten. Cum pot sa-mi vand prietenul?"
Intr-o dimineata s-a dus la grajd si a descoperit ca disparuse calul.
Toti satenii i-au zis: "Ti-am spus doar! Ar fi trebuit sa vinzi calul. Acum a fost furat. Ce ghinion teribil!"
"Ghinion sau noroc?" a spus batranul. "Cine poate spune?"
Toata lumea a ras de el.
Dar peste 15 zile calul s-a intors, urmat de o intreaga herghelie de cai salbatici. A scapat din grajd, a curtat o iapa tanara si s-a intors cu intreg alaiul dupa el.
"Ce noroc!" au strigat satenii.
Batranul si fiul sau au inceput sa antreneze caii salbatici. Dar, o saptamana mai tarziu, fiul sau si-a
rupt piciorul, incercand sa antreneze un cal salbatic.
"Ghinion," i-au spus prietenii. "Ce-ai sa te faci acum fara ajutorul fiului tau? Esti si asa vai de
capul tau." "Ghinion, noroc, cine poate spune?" A replicat batranul.
Cateva zile mai tarziu armata stapanului pamantului a fortat toti tinerii din sat sa devina soldati.Toti in afara de unul... fiul batranului, care avea piciorul rupt.
"Cat de norocos poti sa fii," au urlat satenii. "Toti copii nostri merg la razboi, dar tu poti sa-ti pastrezi fiul acasa. Fii nostri probabil vor fi ucisi..."
Batranul a replicat, "Ghinion, noroc, cine poate sti?"

Viitorul vine spre noi fragmentat. Nu putem sti niciodata ce ne rezerva. Dar daca mentii tot timpul o atitudine pozitiva, usile sanselor raman deschise, iar tu vei fi o persoana mai fericita.
 
Trei povestiri despre Realitate

- De ce toata lumea de aici este atat de fericita, cu exceptia mea?
- Pentru ca ei au invatat sa vada frumusetea si bunatatea pretutindeni, i-a raspuns Maestrul.
- Dar eu de ce nu vad frumusetea si bunatatea pretutindeni?
- Pentru ca nu poti vedea in afara ceea ce nu vezi inlauntrul tau.
**************
Maestrul s-a adresat astfel unui vizitator care sustinea ca nu simte nevoia sa mai caute Adevarul, caci l-a descoperit in convingerile religiei sale:
- A fost odata un student care nu a devenit niciodata un matematician, deoarece credea orbeste in raspunsurile de la sfarsitul culegerii sale de probleme. Si culmea! Raspunsurile erau corecte!
**************
Una dintre cele mai deconcertante, dar si din cele mai incantatoare invataturi ale Maestrului era aceasta: “Dumnezeu este mai apropiat de pacatosi decat de sfinti.”
Iata cum explica el aceasta invatatura: “Dumnezeu sta in ceruri si tine fiecare om cu o sfoara. Ori de cate ori pacatuiti, voi taiati aceasta sfoara, dar Dumnezeu o leaga la loc, facand un nod. In acest fel, sfoara se scurteaza putin, iar voi ajungeti ceva mai aproape de el. Voi continuati sa taiati sfoara prin pacatele voastre, si cu fiecare nod, deveniti din ce in ce mai apropiati de el.”
**************

Povestirile fac parte din cartea “Intelepciune la minut”, de Anthony de Mello, aparuta la editura Mix.
 
Maica TEREZA de Calcutta: Imnul vietii

Viaţa e unica, ia-o în serios!
Viaţa e frumuseţe, admir-o!
Viaţa e bucurie, gust-o din plin!
Viaţa e un vis, transformă-l în realitate!
Viaţa e o sfidare, înfrunt-o!
Viaţa e o datorie, împlineşte-o!
Viaţa e un joc, joacă-l!
Viaţa e preţioasă, ai grijă de ea!
Viaţa e o bogăţie, păzeşte-o!
Viaţa e dragoste, bucură-te de ea!
Viaţa e un mister, încearcă să-l pătrunzi!
Viaţa e o promisune, n-o lăsa neîmplinită!
Viaţa e tristeţe, treci peste ea!
Viaţa e un imn, cântă-l!
Viaţa e o luptă, accept-o!
Viaţa e o tragedie, fii tare!
Viaţa e o aventură, încearcă să ţi-o asumi!
Viaţa e fericire, fii astfel încât să o meriţi!
Viaţa e viaţă. Ocroteşte-o!
 
Parabolă

Un om de bine mergea prin oras si dadu de o fetita în zdrente care cerea de pomana. Îsi îndrepta gândul spre Dumnezeu: "Doamne, cum poti permite una ca asta? Te rog, fa ceva."
Pe seara, la telejurnal vazu diverse secvente cu morti si copii muribunzi si cu trupurile chinuite.
Se ruga iarasi: "Doamne, câta mizerie. Fa ceva!"
În timpul noptii, Dumnezeu îi spuse direct: "Am facut deja ceva: te-am facut pe tine!"

(Bruno Ferrero)
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top