Povestea fulgului de zapada care s-a indragostit de o crenguta de brad
Îi plăceau înălţimile. Îi plăcea să fie vecin cu Stelele, să locuiască în Castelul Cerului, să privească Lumea de sus şi să se mire cât e de mică. O iubea pe Mama Iarna şi îi plăceau poveştile pe care le spunea ea fiecărui fulg ce se năştea. Îi plăceau înălţimile, bineînţeles. Fiecărui frate-fulg îi plăceau. Dar micuţului Fulguşor îi plăcea cel mai mult zborul. Zile întregi visa cum se-aruncă îndrăzneţ pe Pământ, cum oamenii îl aplaudă când coboară, cum dansează vesel şi face giumbuşlucuri, cum este încoronat Regele Fulgilor de Nea. Ce mândră va fi mama de el!
- Şi ce senzaţie! Suspină Fulguşor cu capul în mânuţele lui subţirele, ce senzaţie trebuie să ai când cazi! Se gândi el şi o lacrimă ca de cristal i se prelinse din ochişori.
- Dacă mai plângi mult, ai să te topeşti şi-ai să ajungi pe Pământ ca o biată picătură de ploaie, chicoti Cea-Mai-Frumoasă-Steluţă-De-Zăpadă privindu-l cu drag.
- Eu n-am să mă topesc, spuse Fulguşor. Eu am să zbor şi-am să dansez în aer şi toţi oamenii mă vor aplauda şi se vor aduna să mă vadă cum cad. Am să cad în părculeţul ăla verde de-acolo, ştiai? O să dansez în jurul brăduţului din mijlocul parcului, o să dansez şi-o să mă învârt până am să obosesc… apoi am să mă aşez pe Crenguţa aia de brad şi-am să-i fur o sărutare.
Cea-Mai-Frumoasă-Steluţă-De-Zăpadă se înfurie:
- Ba n-ai să cazi pe Crenguţa aia de brad. Nici măcar n-ai să dansezi în Parcul ăla. Mama Iarna o să se înfurie şi-o să te pedepsească dacă ai să te abaţi de la drumul nostru. Noi doi trebuie să cădem împreună, ai uitat? Şi Cea-Mai-Frumoasă-Steluţă-De-Zăpadă se îndepărta furioasă… şi Fulguşor continua să viseze la clipa când va fura o sărutare Crenguţei…
- Veniţi, copii, striga Mama Iarna. A venit momentul să faceţi ce v-am învăţat.
Şi Iarna îşi adună toţi fulgii, îi sărută pe fiecare pe frunte şi ei deveniră albi-albi, strălucind de mândrie şi de voie bună. Apoi fiecare fulg se aşeza la locul lui şi Iarna le dădea avânt pe rând, unul după altul, ca să cadă aşa cum îi învăţase.
Cea-Mai-Frumoasă-Steluţă-De-Zăpadă şi Fulguşor au pornit deodată. Trebuiau să zboare, să facă un drum lung şi să se unească deasupra unei fabrici de zahăr.
- Yupiiiiiiiiii, striga Cea-Mai-Frumoasă-Steluţă-De-Zăpadă fericită… Grăbeşte-te, Fulguşor, trebuie să aterizăm deodată pe Pământ.
Dar Fulguşor se îndepărta, se îndepărta mereu.
- Nu te abate de la drumul tău! Mama Iarna o să te pedepsească! striga zadarnic Cea-Mai-Frumoasă-Steluţă-De-Zăpadă, în timp ce Fulguşor se îndepărta, se îndepărta mereu.
Fulguşor nu o mai auzea. Se avântă cu curaj spre Parc, hotărât să fure sărutarea Crenguţei. Simţea în stomac ceva, ca un ghem, ca un gol care creştea şi creştea şi, pentru o clipă, bietul fulg s-a temut că se topeşte şi că nu va mai ajunge la Crenguţă.
- Nu te abate de la drumul tău, îi şopti Vântul încercând să-l împingă.
- Lasă-mă, ţipă Fulguşor şi se avântă cu şi mai mare viteză spre Parc.
- Nebunule! Se supără Vânt şi-l lasă să zboare încotro vroia.
Şi micuţul fulg zbura, zbura mereu… în curând avea să ajungă în Parc. Vedea deja băncile, vedea Brăduţul cu crenguţele lui, o vedea pe Crenguţă.
“Doamne, e mult mai mare decât mi-o aminteam, îşi spuse Fulguşor. Sper să nu mă înghită când o sărut.”
- Bună dimineaţa, Crenguţă, strigă el. Am venit la tine.
Veselă, Crenguţa se foi în bătaia Vântului:
- Bună dimineaţa, străine. Cine eşti şi de unde mă cunoşti?
- Eu sunt Fulguşor, am să dau un spectacol pentru oameni, în curând. Te cunosc de când m-a făcut Mama Iarna, de când am deschis prima dată ochii. Te-am văzut şi m-am îndrăgostit de tine.
Crenguţa scoase un clinchet vesel:
- De unde vii şi pentru ce?
- Vin din Regatul Cerului, unde stăteam împreună cu fraţii mei – Fulgii, cu Norii Pufoşi, cu Picăturile de Ploaie, cu Stelele şi cu Depărtările Albastre. Am venit ca să-ţi fur o sărutare.
- Nimeni nu mi-a mai furat vreodată o sărutare, râse Crenguţa. Nu ţi-e teamă că am să te înţep? Vezi tu, eu am o mulţime de ace verzi – se scutură mândră – poate fi periculos să mă superi.
- Ba nu poate. Eu am să dau un spectacol atât de frumos, încât ai să te îndrăgosteşti de mine şi ai să vrei sa te sărut. Apoi ai să mă ţii în braţele tale şi eu am să strălucesc pe crenguţa ta.
Şi Fulguşor începu să se rostogolească în aer, să sară, să se învârtă şi să danseze cum ştia el mai frumos.
- Ningeeeeeeeeee! Strigau copiii din Parc, întinzând braţele în sus şi încercând să prindă fulgii de zăpadă.
- Mamă, tată, priviţi! Strigă o copilă cu năsucul roşu, arătând spre Fulguşor.
Iar Fulguşor dansa, se-nvîrtea, sărea şi se rostogolea în aer, fericit…
- Ţi-am spus eu că oamenilor o să le placă spectacolul meu, îi spuse el Crenguţei, făcând un triplu-salt minunat, aşa cum îl învăţase Iarna. Eram cel mai bun dansator, acolo, în Regatul Cerului. Mama Iarna vroia ca eu să mă unesc cu Cea-Mai-Frumoasă-Steluţă-De-Zăpadă, îi şopti el cu mândrie.
- Îmi pare bine că nu ai făcut-o. Te iubesc, Fulguşor, te iubesc şi te-aştept de când eram într-un mugur, oftă Crenguţa. Iartă-mă că nu te-am cunoscut mai devreme. Dacă tu nu m-ai fi strigat, n-aş fi ridicat niciodată ochii spre cer şi m-aş fi uscat fără să iubesc niciodată.
Şi Fulguşor alunecă lin pe Crenguţă, furându-i o sărutare.
- Nu-i aşa că noi doi o să fim împreună pentru totdeauna? îl îmbrăţişa Crenguţa, fericită.
- Pentru totdeauna, repetă Fulguşor şi-şi spuse în sinea lui că a meritat… a meritat tot drumul, toate zilele în care a visat să ajungă aici, toate speranţele pe care nu a lăsat pe nimeni să i le frângă. A meritat… era mult mai fericit decât işi imaginase…
Dar fericirea lor a durat doar o dimineaţă. Furioasă, Iarna l-a certat pe Fulguşor:
- Copil neascultător, de ce te-ai abătut de la drumul tău?
Şi, supărată, Iarna a plecat din Parc.
- Nu pleca, a rugat-o Fulguşor, simţind cum se topeşte. Te rog, nu pleca încă…
- Fulguşor, plângea Crenguţa, văzându-l cum se transformă într-o picătură de apă. Rămâi cu mine, dragul meu, rămâi cu mine pentru totdeauna…
Şi Crenguţa plângea, plângea întruna, văzând cum i se topesc pe rând toţi fulgii de zăpadă care o împodobiseră atât de frumos. Plângea şi îşi frângea mânuţele în bătaia Vântului, văzându-l pe Fulguşor tot mai moale, tot mai transparent…
- Nu pleca, te iubesc! Noi doi trebuia să fim împreună pentru totdeauna, plângea Crenguţa…
Dar Fulguşor a căzut odată cu primele Raze ale Lunii… A fost ultima picătură de ploaie care a părăsit-o pe Crenguţă. Disperată, ea a întins mânuţele, s-a chinuit să îl prindă şi să îl tragă înapoi în braţele sale, dar el a alunecat şoptindu-i cu glasul stins:
- Te iubesc, Crenguţă, am să te iubesc întotdeauna…
Şi, în lumina Lunii, Fulguşor a strălucit pentru ultima dată, dansând cu ultimele puteri, în drumul lui spre Pământ.
- Nu plânge, Crenguţă, am fost cel mai fericit fulg din Regatul Cerului, îi şoptea Pământul în fiecare dimineaţă.
- Am să te iubesc, Fulguşor, am să te iubesc pentru totdeauna, plângea Crenguţa scuturându-se de rouă, de picăturile de ploaie şi de oricine încerca să-i mai fure o sărutare…