• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

DIETE

De ce nu functioneaza cura de slabire


Dieta alimentara a devenit ceva cotidian. Multi oameni au incercat sa se imbogateasca cu idei de diete, care mai de care mai indraznete si mai laudate.

Intre-timp s-au acumulat sute de diete. Insa probabil ca majoritatea acestora nu sunt eficiente si exista un motiv pentru asta. In general o dieta care promite o slabire rapida nu poate sa functioneze pentru ca pur si simplu omul nu este conceput pentru asta.

Astazi ne dorim sa vina totul rapid, dar in ceea ce priveste slabitul acesta nu se poate produce rapid cu efecte pe termen lung. De cele mai multe ori dupa o dieta de o luna sau doua persoanele se ingrasa la loc, si de obicei devin mai grele decat erau inainte de cura de slabire. Asta deoarece corpul uman s-a adaptat la conditiile de acum peste 30.000 ani, cand hrana era o chestiune capricioasa. Nu tinea doar de talentul celui care o cauta ci si de sezon sau alti factori similari.

Din aceasta cauza corpul uman s-a dezvoltat astfel incat sa retina grasime care sa il salveze cand nu are de mancare. In timpul unei diete, noi reducem brusc hrana si corpul nostru intra in starea de urgenta. Consuma energia inmagazinata si noi ne bucuram. Dar el este mai pregatit decat noi: o data cu arderea de grasime vine si o dorinta puternica de mai multa mancare si se mareste proportia de grasime care se inmagazineaza.

Prin urmare dupa dieta suntem mai vulnerabili fata de o alimentatie in exces iar coprul nostru retine si mai multa grasime. Asa ne ingrasam rapid dupa o dieta. Nici o dieta pe termen scurt nu poate sa schimbe acest lucru, oricat de bine ar suna. Singurul lucru pe care putem sa-l este sa abordam o schimabre de alimentatie pe termen lung si un program cu mai multa miscare. Mai nou acest lucru se poate realiza cu ajutorul unui psiholog care ne indruma pentru a ne schimba obisnuintele.


http://www.totulnatural.ro
 
In materie de diete ,toti suntem specialisti :D: si dupa ce terminam dieta ,rapid punem kg-le loc ,basca cateva in plus =))


Aproape jumătate dintre români consideră că au o greutate prea mare şi nu sunt mulţumiţi de acest lucru. Iar 41% cred că ar trebui să ţină un regim de slăbire, dar încă nu au început o dietă. Acestea sunt principalele rezultate ale unui studiu realizat de Herbalife şi intitulat "Atitudini şi comportamente în stilul de viaţă al românilor".

Dietele sunt foarte populare în rândul românilor, însă foarte puţini apelează la metode sănătoase de scădere în greutate. Potrivit studiului, derulat anul acesta în luna ianuarie, 42% dintre români au urmat un regim de slăbire cel puţin o dată în viaţă, dar majoritatea (67%) au fost nemulţumiţi de rezultate. Aceasta pentru că mulţi dintre ei ţin diete fără a consulta un medic nutriţionist şi fac numeroase greşeli.

Puţini români fac şi sport atunci când ţin un regim alimentar pentru a slăbi. O altă greşeală care reiese din studiu este renunţarea la mese pentru a scăpa de kilogramele în plus. De exemplu, 71% dintre români spun că au încercat să slăbească renunţând la masa de seară. "Ceea ce nu ajută la nimic în pierderea kilogramelor şi nici nu este un obicei sănătos, pentru că organismul are nevoie şi de masa de seară", semnalează dr Şerban Damian, specialist în nutriţie, cel care a prezentat rezultatele studiului.
Doar 3% dintre români ştiu că un regim alimentar echilibrat înseamnă mese fără excese, cu proporţii bune pentru toate componentele nutritive. "Un program corect de nutriţie trebuie să asigure un aport echilibrat de calorii, carbohidraţi buni, proteine de calitate, grăsimi sănătoase, fibre alimentare, vitamine şi minerale", explică dr Şerban Damian.

Programul de mese nu este respectat de majoritatea românilor. Numai 35% dintre ei încearcă să mănânce trei mese pe zi, iar prânzul este masa principală a zilei pentru mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi. 30% nu acordă importanţă mesei de dimineaţă, declarând că iau micul dejun doar rareori sau niciodată.

Creşterea consumului de apă este printre cele mai populare metode de slăbit printre români. Nu mai puţin de 68% dintre ei au băut multă apă în încercarea de a scăpa de kilogramele în plus. "Dar, evident, acest lucru nu este suficient", aminteşte dr Şerban Damian. Medicamentele pentru slăbit sunt şi ele destul de populare, 20% dintre cei care au încercat să slăbească au apelat la ele. Alţi 17% au luat suplimente alimentare.
O altă metodă greşită la care recurg românii pentru a slăbi este renunţarea la gustările dintre mese. Peste o treime dintre cei intervievaţi au făcut acest lucru din dorinţa de a deveni mai supli. "Aceasta nu este o soluţie. Gustările între mese sunt chiar importante pentru ţinerea sub control a poftelor culinare, cu condiţia ca acestea să fie alcătuite din fructe, legume, suc de fructe, nu mai mult de câteva alune sau seminţe", spune nutriţionistul Şerban Damian.

Românii nu sunt deloc prieteni cu sportul. Jumătate nu fac deloc sport la ora actuală, în timp ce numai 21% practică o activitate fizică o dată pe săptămână. Pentru 58% din românii care au încercat să slăbească, plimbările lungi au reprezentat principalul tip de activitate fizică efectuată în paralel cu regimul. "Nu este rău, dar plimbările nu ajută la slăbit. Pentru asta e nevoie de exerciţii fizice susţinute", potrivit medicului Damian. Peste 17% dintre respondenţi nu au făcut nici un tip de mişcare în paralel cu dieta, după cum reiese din acest studiu la care au participat 802 persoane, bărbaţi şi femei, din mediul urban, cu vârste între 24 şi 50 de ani, având minimum studii liceale sau postliceale.

http://www.jurnalul.ro
 
Titlul spune tot si ma scuteste de comentarii :D:


A înnebunit lumea! Cea mai drastică metodă de slăbit, prin SONDĂ GASTRONAZALĂ, face furori




O nouă dietă-minune face valuri printre mirese, înaintea nunții. Se numeşte KE (ketogenică) şi face kilogramele KO. Zece zile nu pun nimic în gură, se hrănesc doar printr-un tub introdus în nas. Curând, vom vedea pe străzi femeile cu tub în nas
Adeptele, majoritatea viitoare mirese, se hrănesc timp de zece zile doar printr-un tub introdus în nas

Dietele bogate în grăsimi sunt ceva nemaiîntâlnit, dar nu înseamnă că nu sunt şi eficiente. O astfel de dietă, inventată de specialistul în nutriţie Oliver del Pietro, din Florida, începe să câştige din ce în ce mai mulţi adepţi în rândul americancelor care vor să slăbească frumos şi repede pe ultima sută de metri înaintea nunţii, relatează Huffington Post.

Programul cere însă sacrificii extreme: hrana nu este ingerată, ci ajunge în stomac prin nas, prin intermediul unui tub nazal. Este vorba, de fapt, de un amestec lichid compus din grăsimi, proteine şi apă, cu o valoare energetică de 800 de calorii, care „pică” constant prin tub, de-a lungul zilei.


Timp de zece zile nu se mănâncă şi nu se bea altceva. Datorită lipsei totale de zaharuri se ard exclusiv depozitele de grăsime, iar masa musculară rămâne intactă. De regulă, dietele drastice de slăbit au dezvantajul că topesc muşchii, în locul grăsimilor.

Foamea dispare complet

Aspectul cel mai surprinzător al dietei KE este faptul că senzaţia de foame este suprimată complet în câteva ore, iar pe parcursul celor zece zile de regim, stomacul ajunge să nu mai ceară mâncare deloc.

„Pacienţii pierd în medie, zece kilograme de grăsime pe zi. Acesta lucru s-a confirmat aproape în totalitate în cazul sutelor de mii de pacienţi pe care i-am tratat. În timpul procesului de ketoză, pur şi simplu nu mai simţi foamea. Desigur, la sfârşitul dietei trebuie să continui un regim sărac în zaharuri, pentru ca rezultatele să se menţină. Dieta a devenit foarte populară în rândul femeilor care sunt disperate să scape de kilograme înaintea nunţii”, spune autorul, care admite că există şi efecte adverse „minore”- respiraţie urât mirositoare şi constipaţie, dieta fiind săracă în fibre.

„Beneficiile depăşesc însă riscurile”, spune del Pietro. O astfel de dieta costă 1.500 de dolari.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/die...intr-un-tub-nazal-ca-sa-slabeasca-979812.html

 
TOP 5 mâncăruri și băuturi de sezon care îngrașă


Deși unii cred că vara slăbesc mai ușor, pentru că mănâncă mai multe legume și fructe și pentru că fac mai multă mișcare, nutriționiștii avertizează că mâncărurile și băuturile de sezon sunt bombe calorice.


Oricâte salate ai mânca și oricât de mult sport ai face vara, sunt câteva feluri de mâncare, deserturi sau băuturi care pot strica socotelile unei diete sănătoase.

Nutriționiștii au făcut un clasament al alimentelor și lichidelor de care trebuie să vă feriți vara, dacă doriți să rămâneți în formă.

Băuturile alcoolice dulci.
Au calorii cât o porție sănătoasă de mâncare. De exemplu, un cocteil Pina Colada are între 250 și 500 de calorii. Băuturile de tip „daiquiri” sar peste 500 și pot ajunge să aibă chiar 800 de calorii. Nu vă lăsați păcăliți de gustul dulceag și încercați să reduceți cantitățile dintr-un cocteil obișnuit. Beți, de expemplu, o jumătate.


Înghețata.
O cupă de înghețată are „doar” 380 de calorii. Înmulțiți caloriile cu numărul de cupe din porția normală dintr-un desert și veți ajunge la concluzia că ați cam epuizat numărul de calorii recomandate pentru o singură zi. Mâncați, de exemplu, înghețată fără grăsimi sau chiar încercați să v-o preparați acasă, din lapte degresat.


Distrugătoarele de sete”.
Băuturile acidulate, chiar și cele de tip „light” agresează stomacul și induc senzația de foame. Sunt plăcute, la ieșirile la terasă, și băuturile reci pe bază de cafea, ceaiurile reci sau milkshake-urile. Conțin zahăr cât o cutie de bomboane de ciocolată. Limitați-vă la fresh-urile din fructe, ceaiuri reci neîndulcite sau chiar doar apă.


Grătarele.
Dacă locuiți într-o zonă plină cu verdeață, prepararea unui grătar în curte este o relaxare. Nu-l transformați însă în obișnuință! Carnea de porc, mititeii sau alte tipuri de carne cu un conținut mare de grăsimi nu fac decât să adauge proporții la siluetă. Înjumătățiți cantitatea și puneți pe farfurie legume, preparate tot pe grătar.


Gustările dulci sau sărate.
Unde e o bere rece, trebuie să fie și o gustare. Chips-urile, covrigeii sărați sau alunele sunt pericol curat! Încercați popcornul făcut fără ulei, iar ca o gustare dulce salate de fructe.


http://www.evz.ro
 
Dieta japoneză. Vezi care sunt alimentele recomandate.


Dieta japoneză se bazează pe porţii mici de alimente proaspete de sezon , importantă fiind calitatea mâncării, nu cantitatea. Cei care doresc să urmeze această dietă trebuie să mânânce încet şi să înveţe să se sature cu puţină mâncare.
Produsele lactate şi pâinea nu sunt permise în dieta japoneză, iar atunci când carnea de pui şi de vită sunt incluse în mese, ele sunt considerate condimente, nu scopul principal al mesei. Fructele proaspete reprezintă desertul ideal, însă este permis şi un desert mai bogat, dar în cantităţi mici.
În Japonia, micul dejun este cea mai importantă masă a zilei. Micul dejun din dietă este esenţial şi este format din supă miso, orez, ou sau peşte, legume, fructe şi ceai verde.
Mâncăruri recomandate: peşte (somon sau macrou), legume (inclusiv ridiche albă şi legume de mare), orez, soia (tofu, miso, sos de soia), fructe (mere, mandarine, căpşuni), ceai (este preferabil ceaiul verde).
Plan de dietă:
Micul dejun: supă miso, o cană de orez alb, un ou, ceai verde
Prânz: 100 grame de peşte, orez, ceai verde
Gustare: un măr sau o mardarină
Cina: pui, orez, supă miso, legume de mare cu tofu
Gustare: un fruct

Sunt recomandate exerciţiile fizice şi activităţi precum mersul pe jos, uractul şi coborâtul scărilor sau mersul pe bicicletă.


http://www.jurnalul.ro/starea-de-sanatate/dieta-japoneza-612870.htm



Detali despre Supa Miso gasiti AICI
 
Doar dieta fara miscare multa.....nu da roade ,totusi ,pt o viata sanatoasa n-ar strica :P

Remedii naturiste care AJUTĂ LA SLĂBIT



Ananasul, seminţele de chimen şi spirulina uşurează digestia şi vă ajută să ardeţi repede caloriile.
Fibrele taie pofta de mâncare și reglează tranzitul. Consumați-le în stare naturală sau din suplimente

Deşi nu există o formulă magică de slabit, în afara unui regim de viaţă sănătos, anumite remedii naturiste vă pot fi de ajutor: ceaiurile diuretice sau laxative, suplimentele cu spirulină şi L-carnitină, dar şi anumite alimente sau condimente.

Mecanismul lor de acţiune este diferit: fie taie pofta de mâncare şi stimulează metabolismul, fie elimină mai repede apa din ţesuturi şi intensifică tranzitul intestinal.

"Orice plantă sau aliment poate avea şi efecte adverse (şi mătrăguna e o plantă!). Atenţie şi dacă luaţi medicamente cu care acestea pot interacţiona", subliniază Cristina Bogdan, fitoterapeut la Centrul Naturopathya Med.

De exemplu, ceaiurile diuretice (mătase de porumb, păpădie, coada-calului) trebuie asociate întotdeauna cu un consum crescut de lichide bogate în săruri, pentru a nu produce dezechilibre majore în organism.

Şi ceaiurile laxative, precum cel de cruşin, consumate în exces, pot provoca hemoragii digestive şi pot agrava hemoroizii.

"Pentru menţinerea unui tranzit intestinal bun recomand un consum regulat de fibre- glucomanan, tărâţe de psyllium, seminţe de chia etc.", adaugă specialistul în fitoterapie.

CEAI VERDE

Este cunoscut pentru efectul puternic antioxidant, dar consumat haotic îşi pierde beneficiile.

"Nu fierbeţi frunzele, ci infuzaţi-le, dar nu mai mult de 3 minute. Consumul prelungit poate duce însă la apariţia rezistenţei la insulină şi la blocarea arderii grăsimilor", spune medicul.

SPIRULINĂ

Ajută la regenerarea celulelor şi îmbunătăţeşte metabolismul. "Spirulina e o algă minunată, deoarece reprezintă o sursă de aminoacizi de calitate, enzime şi oligominerale importante în procesele metabolice", adaugă specialistul în plante. Un supliment cu efect similar este L-Carnitina.

ARDEI IUTE

Intensifică arderea caloriilor, însă nu toate persoanele îl pot consuma în perioada caldă.

Atenţie şi la cantitate, întrucât un consum excesiv poate favoriza gastrita. "Se poate asocia cu ghimbir, garcinia, seminţe de chia pentru intensificarea arderilor", adaugă medicul Cristina Bogdan.

SEMINŢE DE CHIMEN

Seminţele de chimen, la fel ca cele de muştar sunt puternic digestive, ameliorează balonările, sunt slab laxative şi ajută la metabolizarea mai rapidă a alimentelor.

Pentru a beneficia de aceste efecte, este suficient să adăugaţi câteva seminţe în mâncare sau chiar să le consumaţi ca atare.

ANANAS



Datorită enzimelor pe care le conţine, ananasul ajută stomacul să digere mult mai bine alimentele, mai ales grăsimile şi proteinele din compoziţia acestora.

Medicii recomandă să consumaţi zilnic câteva bucăţi din acest fruct în stare crudă, nu în compot, deshidratate sau confiate.


http://www.evz.ro
 
mult cardio, fitness, aerobic. Mancare sanatoasa, legume etc sa vedeti cum dati jos imd! :D bafta!
 
M-am ferit de struguri fiind dulci,dar se pare ca m-am inselat:P

Beneficiile strugurilor. În cinci zile poţi slăbi trei kilograme

Dieta cu struguri a devenit cunoscută datorită unui bărbat care suferea de insuficienţă renală.
Vinul romanesc, amenintat de evaziune si falsuri

Acesta a mâncat timp de trei săptămâni numai struguri şi la final a constatat că pierduse foarte multe kilograme. Dieta presupune renunţarea pentru un anumit timp la toate alimentele, mesele constând numai în struguri, care reglează digestia şi favorizează eliminarea toxinelor.

Dieta cu struguri are şi efect detoxifiant. În cinci-şase zile, se pot pierde două sau chiar trei kilograme. Trebuie să ştiţi că dieta nu se poate ţine mai mult de câteva zile.



Uleiul din sâmburi de struguri

Mai puţin cunoscut, uleiul din sâmburi de struguri este o variantă sănătoasă atât pentru salate, cât şi pentru gătit. Este bogat în grăsimi sănătoase, care reduc colesterolul rău şi conţine şi multi antioxidanţi.

Strugurii în cosmetică

Specialiştii laboratoarelor Caudalie spun că viţa de vie are propriul ei mecanism de stocare a apei: când condiţiile meteo se înrăutăţesc, planta îşi face rezerve de apă în rădăcini şi tulpini pentru a le folosi atunci când apar frunzele şi fructele. Această apă, care se regăseşte în struguri, este puternic hidratantă şi bogată în minerale şi vitamine.

http://www.evz.ro
 
Cele mai bune TRUCURI de SLĂBIT de la antrenorii vedetelor de la Hollywood

Autor: Cristina Botezatu

Chiar dacă cei mai mulți specialiști sunt de acord că atunci când vine vorba despre slăbit cea mai eficientă este o metodă personalizată, există câteva reguli universale care nu pot da greș.


"Huffington Post" a adunat sfaturi de la antrenorii vedetelor de la Hollywood, dar și medici nutriționiști, autori ai unor volume de specialitate.

Iată 10 trucuri care te pot ajuta dacă vrei să fii în formă:

1. Nu săriți peste micul dejun, vă asigură energia pentru întreaga zi! Regula este pe buzele tuturor celor care promovează un stil de viață sănătos. Fie că este vorba despre iaurt cu cereale integrale, omletă cu legume sau sendvișuri cu pâine neagră și somon, există sigur o variantă care va fi pe placul tau.


2. Gustați, nu mâncați! În ceea ce privește desertul, specialiștii recomandă regula celor trei îmbucături. Dacă nu vă puteți abține de la prăjitura preferată, gustați de trei ori din ea și puneți lingurița jos.

3. Evitați gustările târzii. Încercați să mâncați cina cu trei ore înainte de culcare. În timpul nopții, metabolismul încetinește, astfel încât grăsimile consumate atunci se vor transforma mai ușor în surplus de greutate.

4. Dormiți bine. Este recunoscut faptul că persoanele care nu dorm suficient mănâncă mai mult. Specialiștii recomandă un somn de 8 ore, adaptat, bineînțeles, nevoilor fiecăruia.

5. Începeți masa cu legume. În acest fel, vă asigurați că veți mânca suficiente. Legumele conțin fibre, care vă vor transmite în scurt timp o senzație de sațietate și veți consuma mai puține alimente.

6. Nu uitați gustările. Chiar dacă sunteți la dietă, puteți chiuguli câte ceva între mese. Două gustări luate pe parcursul zilei vă vor ține departe de tentații și vă menține metabolismul activ.

7. Țineți un jurnal. Metoda este eficientă mai ales în rândul femeilor. Potrivit unui studiu publicat în Journal of the Academy of Nutrition and Dietetics, femeile care au notat tot ce mâncau în timpul dietă au slăbit cu aproape trei kilograme mai mult decât cele care nu au făcut asta.


8. Nu faceți cumpărături când vă e foame. Cu siguranță nu veți respecta lista făcută acasă și veți umple căruciorul cu gustări nesănătoase.

9. Uitați de sucurile acidulate!

10. Stabiliți-vă obiective clare. Încercați să vă stabiliți un obiectiv cu un termen limită clar. Astfel veți rămâne motivat pe parcursul întregii diete.



http://www.evz.ro
 
Ce stiti despre alimentele probiotice, sau mai corect formulat,care sunt acestea? Ce bine ar fi sa stim care sunt :P

Un nou studiu descris in publicatia stiintifica „Journal of Functional Foods” sugereaza ca alimentele care contin bacterii vii (cunoscute şi sub numele de probiotice) pot ajuta la arderea grasimii abdominale prin prevenirea absorbtiei intestinale a grasimii.

Incurajator rezultatul :
"După o lună şi jumătate, participanţii care consumaseră iaurt cu L. fermentum pierduseră 3% din grăsimea corporală, iar cei care consumaseră L. amylovorus aveau cu 4% mai puţin ţesut adipos. Cea mai mare parte a grăsimii pierdute era din zona abdominală, grăsime asociată riscului de afecţiuni cardiace."

Restul articolului aici : http://www.descopera.ro/dnews/10341...t-care-ajuta-la-reducerea-grasimii-abdominale
 
Am gasit raspunsul la interebarea " care sunt alimentele probiotice"

Probioticele sunt microorganisme vii care ajuta la stabilizarea echilibrului florei intestinale prin colonizarea directa a intestinului. Probioticele ajuta la functionarea corecta a organelor noastre. Probioticele, cunoscute si sub denumirea de bacterii benefice se gasesc in mod natural in alimente cum ar fi anumite lactate sau in anumite produse farmaceutice.

Iaurt, cas
Doua dintre cele mai bune surse de alimente probiotice sunt chiar iaurtul si casul, mai ales cele realizate din lapte de capra. Acesta are probiotice foarte bune cum ar fi bifidus, bulgaricus, acidophilus sau thermophilus.

Inainte de a cumpara aceste produse, asigura-te ca ai citit bine lista de ingrediente si ca pe aceasta nu se afla coloranti, indulcitori artificiali, sirop de porumb sau arome artificiale.

Si cum eu cumpar de la taranii din piata........citesc NU :D: de
regula insa,cumpar de la oameni cunoscuti ,asa ca sper ca nu mi-oi au in freza,scuzati limbajul :P


Chefir, lapte acru
Chefirul este similar cu iaurtul si este realizat dintr-o combinatie de lapte de capra si cereale fermentate. Chefirul are un continut de lactobacili si bifidus, dar si un soi de drojdie benefica si foarte bogata in antioxidanti.


Varza acra
Varza acra fermenteaza si produce astfel o multitudine de culturi vii si sanatoase, pe langa vitaminele A, B, C si E. In plus, varza murata actioneaza ca un antialergic, iar medicii recomanda sa consumam acest aliment cat mai des posibil.

Super,m-am scos, am butoiul pe balcon ()


Ciocolata neagra
Ciocolata cu un continut ridicat de cacao are de 4 ori mai multe probiotice decat orice produs lactat, insa partea mai putin placuta este ca oricat ar fi de gustoasa, medicii recomanda consumarea acesteia in cantitati moderate.


Microalge
Spirulina si algele verzi sunt de asemenea alimente cu un continut ridicat de probiotice cum ar fi Lactobacillus si Bifidobacteria, extrem de benefice pentru tractul digestiv. Desi sunt mai greu de procurat si nu au un gust foarte ademenitor, microalgele sunt foarte sanatoase.

Nu ca nu ma dau in vant dupe ele, le detest :D:


Muraturi
Muraturile fermentate natural sunt si ele foarte bogate in bacterii bune . Solutia formata din sare de mare si apa incurajeaza dezvoltarea probioticelor si ofera astfel muraturilor o serie de avantaje pe care le aduce sistemului digestiv.

Si din astea am ,har cerului ,oare sa fie bai ca-s cu saramura luata direct de la izvor?


Ceai Kombucha

Ceaiul Kombucha este o forma de ceai fermentat cu un continut ridicat de probiotice perfecte pentru un intestin sanatos. Cu toate acestea, ceaiul Kombucha nu este potrivit pentru oricine si este contraindicat persoanelor care sufera de candidoza .

http://sanatate.acasa.ro/




 
Istoria dietelor: sacrificarea pentru corpul perfect


De sărbători toată lumea cedează ispitei şi consumă ceva mai mute bunătăţi decât şi-ar fi dorit. După Anul Nou, însă, mulţi vor fi cei care se vor simţi obligaţi să ţină diete pentru a reveni la greutatea ideală.

Mare parte dintre noi trăim sub tirania unor norme culturale care impun păstrarea corpului „cât mai perfect” cu ajutorul dietelor. Astăzi, grăsimea este „rea” iar norma este dieta. Cu toate acestea dacă aruncăm o privire în trecut, observăm că există o adevărată industrie care stă în spatele dietelor. Chiar şi aşa, continuăm să ţinem diete în speranţa de a pierde cât mai mult din greutate, într-o perioadă cât mai scurtă.

În cartea sa „Calories and Corsets: a history of dieting”, Louise Foxcroft explică faptul că, iniţial, cei care ţin diete pierd între 5 şi 10% din masa corporală, dar în majoritatea cazurilor, kilogramele pierdute prin multă trudă revin după puţin timp. Există rapoarte care, după analizarea mai multor studii cu privire la diete, au concluzionat că, la doi ani după ce au ţinut diete, două treimi dintre indivizi cântăresc mai mult decât o făceau înainte de a ţine regimul. Alte studii au susţinut că regimurile stricte, care impun un consum foarte limitat de calorii, nu au rolul de a prelungi viaţa, aşa cum considera mulţi dintre oameni. De fapt, se pare că, spre deosebire de exerciţiile fizice care sunt benefice, dietele repetate pot afecta inima.

Modul în care ne percepem corpul se schimbă de-a lungul timpului şi, de la epocă la epocă, fiecare cultură a avut propriile obsesii legate de o anumită formă a corpului, care veneau să dea un alt sens „frumosului” şi „urâtului”.

Supraponderalitatea

Acesta este un subiect îndelung dezbătut de-a lungul istoriei. Femeile supraponderale, mai ales, au apărut din totdeauna în lucrări de arată. Una dintre aceste forme de artă este figurina ce o prezintă pe Venus din Hohle Fels, descoperită în 2010 în Germania şi despre care se crede că ar avea aproape 35.000 de ani.

Există figurine hominide, care să reprezinte obezitatea şi care să fie mult mai vechi decât aceasta. Specialiştii presupun că Venus din Berekhat Ram ar putea data din perioada 230.000 - 500.000 de ani î.e.n. Mai mult, şi despre Venus din Tan-Tan, Maroc, se crede cam acelaşi lucru. Dacă lucrurile stau într-adevăr aşa, atunci niciuna dintre lucrări nu îi aparţin indivizilor din grupuri Homo sapiens, ci din cele de Homo erectus.

Cert este că, potrivit cercetărilor din ultimii ani, s-a constatat că obezitatea făcea parte din viaţa omului din paleolitic. Este posibil ca îngrăşarea să fi devenit un fenomen comun odată ce oamenii au început să devină din vânători-culegători, agricultori, acum 12.000 de ani.

Despre regina Hatchepsut, care a devenit faraon în 1479 î.e.n. şi care este privită drept unul dintre cei mai buni conducători, specialiştii spun că s-ar putea să fi fost supraponderală, iar acest lucru este susţinut de dovezi istorice printre care şi nişte cercetări realizate pe baza rămăşiţelor ei.


De asemenea, insultele pe care le aruncăm la adresa oamenilor supraponderali (criticile secrete sau mai puţin secrete) au şi ele rădăcini străvechi. Grecii antici, de exemplu, considerau că polisarcia, boala de a acumula prea multă grăsime, apărea la persoanele leneşe şi stupide, care nu se puteau controla şi care aveau o durată mai scurtă de viaţă, comparativ cu restul lumii. Din acest motiv, grecii îşi pedepseau trupurile cu vărsături regulate (de obicei provocate de o băutură alcătuită din isop, oţet şi sare), clisme şi abstinenţă.

Hipocrate, de exemplu, recomanda, pentru persoanele obeze cu laxitate a musculaturii şi tenul roşu, o dietă pe bază de alimente uscate care să completeze constituţia lor jilavă, dar şi una bazată pe emolienţi care să ajute la curăţarea intestinelor. Micul dejun nu trebuia ratat niciodată, iar după această masă individul putea trage un pui de somn pentru ca apoi fie să facă plimbări lungi sau să practice un sport.

Mai târziu, ideea este reluată sub altă formă. Mai exact, la începutul creştinismului, primii adepţi, care considerau că lăcomia este cel mai mare păcat se înfometau până la moarte, în unele cazuri.

Una dintre cele mai inedite diete a fost cea pe bază de alcool. Wiliam Cuceritorul a fost cel care, în 1087 a pus temelia acestei diete bazate doar pe alcool, dar totul a ajuns să se sfârşească într-un mod tragic. În loc să piardă din greutate, Wiliam Cuceritorul umbla tot timpul beat şi într-una din zile a căzut de pe armăsarul său. În urma acestui eveniment nefericit, Wiliam s-a stins din viaţă lăsându-şi slujitorii să caute un coşciug suficient de mare pentru a-l încăpea.

Modelarea trupului

Forma copului este dictată de modă iar asta se întâmplă de sute de ani. Corsetele de exemplu, erau purtate atât de către adulţi, cât şi de copii. Create iniţial din metal, corn şi os de balenă, corsetele au fost la modă chiar şi în vremurile în care lipsa alimentelor era o problemă serioasă.

În secolul al XVII-lea, poetul britanic Sir John Harington a fost cel care a creat portretul frumuseţii feminine moderne care presupunea ca femeile să aibă pielea şi dinţii curaţi şi luminaţi şi sânii şi şoldurile mari. Aşa au apărut primele corsete care erau create special pentru cei din înalta societate care doreau să trăiască după ideile lui Harington.



Între timp, cu un secol în urmă începuseră să apară unele dintre cele mai faimoase cărţi despre slăbit, printre care şi: „The Art of Living Long” a lui Luigi Cornaro. Conform lui, oamenii ar trebui să consume zilnic 350 de grame de alimente precum pâine, supe, gălbenuşuri de ouă sau carne şi 400 de grame de vin pe zi.

Revenind la secolul al XVII-lea nu putem trece cu vederea peste una dintre personalităţile marcante din acest domeniu şi anume George Cheyne, un adevărat guru al dietelor. Deşi el cântărea peste 200 de kilograme, asta nu l-a împiedicat să le vorbească prietenilor despre legătura dintre minte şi corp şi să le dea sfaturi privitoare la diete. De asemenea, el a publicat o serie de lucrări, unele dintre ele fiind traduse şi în alte limbi şi apărând în mai multe ediţii. Tratamentele recomandate de el pentru combaterea obezităţii erau bazate pe cumpătare şi vegetarianism.

Una dintre victimele dietelor a fost prinţesa Sisi care după 3 sarcini în doar 4 ani, suferea de anemie şi era extenuată. Desigur asta nu ar trebui să ne mire dacă luăm în considerare faptul că pentru a se asigura că arată bine, ea îşi administra purgative şi se supunea la nenumărate exreciţii fizice, având propria ei sală de gimnastică şi practicând drumeţii sau echitaţie. Vestită pentru corsetele ei, Sisi reuşea să se îmbrace în 3 ore. Mai mult, ea mânca foarte puţin la micul dejun, la cină prefera doar supele, iar alimentele sale preferate erau portocalele şi laptele. Se spune că prinţesa lua cu ea aparate de gimnastică atunci când pleca în călătorii şi că a practicat exerciţii fizice intense până în anul în care a murit.

Altă figură marcantă este cea a Lordului Byron care a fost unul dintre oamenii ce au ţinut cele mai multe diete în scopul de a avea o înfăţişare demnă de un poet romantic. Aşa cum fac şi vedetele din ziua de astăzi, Byron a depus eforturi uriaşe pentru a scăpa de obezitatea morbidă. În 1820, poetul făcea populară dieta bazată pe apă şi oţet. Byron era anorexic şi bulimic, iar consumul mare de apă şi oţet din cidru de mere i-a cauzat acestuia diaree şi vomă. (În prezent, oamenii de ştiinţă spun că apa şi oţetul nu ajută la pierderea kilogramelor în plus).

Cu toate acestea, indiferent cât de mult slăbea, el cădea mereu pradă obiceiurilor nesănătoase. Totuşi, aceste încercări prin care trecea nu l-au determinat să o înţeleagă pe fosta sa iubită, Lady Caroline Lamb, care îl urmărea şi care, după despărţirea de el a suferit o pierdere dramatică în greutate. Aşa se face că, adresându-se soacrei sale, el a declarat că este urmărit de un schelet. Această acuzaţie a urmărit o întreagă generaţie de femei până în anii 1920.

O adevărată industrie

La începutul secolului al XIX-lea, când clasa muncitoare s-a mutat la oraşe, acolo unde există ispite bogate în calorii, obezitatea începe să devină o problemă. Acest fenomen facilitează crearea unei pieţe înfloritoare care oferă drept soluţie, nenumărate diete.

Sylvester Graham, un mare nutriţionist al secolului al 19-lea este cel care a pus bazele uneia dintre cele mai cunoscute diete. Această dietă îi poartă numele nutriţionistului american şi are la bază legumele şi fructele. Dieta Graham presupunea un consum echilibrat de fructe, legume, zarzavaturi, cereale integrale şi alte alimente bogate în fibre alimentare. Sylvester Graham a fost şi preot, iar motivul pentru care a inventat această dietă era reducerea sexualităţii exacerbate, americanul crezând că masturbarea duce la orbire.

În aceeaşi perioadă intră în scenă dieta bazată pe carbohidraţi puţini. În anul 1864, William Banting publica “Letter of Corpulence”, în care descria cum o alimentaţie bazată pe un consum scăzut de carbohidraţi l-au ajutat să slăbească 23 de kilograme.

"La ora 9:00 servesc între 150 şi 170 de grame de carne de vită, carne de oaie, rinichi, peşte fript, şunculiţă sau friptură rece, de orice fel, mai puţin porc sau viţel; o cana mare de ceai sau cafea (fără lapte sau miere), un biscuite mic, sau 30gr. de pâine prăjită

La ora 14:00 servesc 150gr de orice fel de peşte, mai puţin somon, hering sau anghilă, orice tip de carne, mai puţin porc sau viţel, orice legumă, mai puţin cartofi, păstârnac, sfeclă roşie sau morcovi, 30gr de pâine prăjită şi două sau trei pahare de bordo, vin de Madeira sau cherry, dar nu şampanie sau bere.

La ora 18:00 servesc între 30 şi 60 de grame de fructe fierte, un biscuite sau doi şi o cană cu ceai fără lapte sau miere; mă hrănesc cu 60- 120 de grame de alimente solide şi 260 lichide.

La ora 21:00 servesc 90 sau 120gr de carne sau peşte din aceleaşi categorii ca cele de la ora 14:00, cu un pahar sau două de vin roşu şi apă; mă hrănesc cu 120gr de alimente solide şi 120 lichide"

La începutul secolului 20, jocheii, sportivi recunoscuţi pentru numeroasele încercări de a-şi menţine greutatea corporală redusă, luau medicamente despre care se spune că aveau în componenţa lor viermi laţi. Mai apoi, această dietă a revenit pe piaţă în cadrul talk-show-ului moderat de Tyra Banks. Într-una dintre emisiuni, o femeie a spus că înghite viermi laţi pentru a rămâne slabă. De sigur, este adevărat că viermii laţi te pot scăpa de aproximativ 6.000 de calorii pe zi, însă aceştia dăunează grav sănătăţii dumneavoastră.


În 1961, apare pentru prima dată în, cartea medicului Herman Taller, dieta „caloriile nu contează”. Taller susţinea faptul că nu contează câte calorii mănânci, atâta timp cât nu consumi carbohidraţi, iar ziua ţi-o începi prin a bea un păhăruţ de ulei de şofran. Desigur, toate acestea erau doar minciuni, iar doctorul Taller a fost amendat pentru afirmaţii nefondate, infracţiune ce a dus la ruinarea reputaţiei acestuia.

Cam tot atunci apare dieta Hay care îi poartă numele creatorului, la rândul său o persoană supraponderală. Această dietă pune accentul pe mestecarea cât mai bine a mâncării, evitarea alimentelor care pot produce aciditate în fluxul sangvin prin consumarea amidonului separat de fructe şi de proteine. Desigur, reţeta nu dă rezultate reale dar asta nu l-a împiedicat pe Henry Ford, care consuma doar fructe la micul dejun, alimente bogate în amidon la prânz şi proteine la cină, să se declare mulţumit de efectele sale. Optimizat un pic, aceste regim devine, în anii 1980, bine-cunoscuta dietă Beverly Hills.

Această dietă a fost optimizată de Beverly Mazel în 1981, iar cartea sa a stat pe primul loc al listei de bestseller-uri a celor de la New York Times timp de 30 de săptămâni. Dieta Beverly Hills spunea că în primele zece zile trebuie să consumi doar fructe. După acest succes răsunător, Mazel şi-a deschis un cabinet în care celebrităţile veneau pentru a fi tratate de kilogramele în plus. Desigur, această dietă a fost aspru criticată la vremea ei, doctorii spunând că un consum excesiv de fructe poate duce la diaree, deshidratare, iar în cazuri extreme putea cauza moartea din cauza scăderii mari a presiunii sangvine.

Istoria dietelor: sacrificarea pentru corpul perfect

În acelaşi fel, regimul Atkins, bogat în proteine, a devenit recent dieta Dukan, a doctorului francez cu acelaşi nume. Implorat de un pacient obez să îl ajute să slăbească, Dukan îi recomandă acestuia să mănânce doar carne macră şi să bea apă din belşug. După 5 zile, rezultatele au fost uimitoare, pacientul a slăbit 5 kilograme. Această dietă îi mulţumeşte pe oameni deoarece ei pot mânca cât au nevoie pentru a nu le fi foame.

Dacă înainte obezitatea era o problemă a celor bogaţi, astăzi, când sedentarismul şi mâncarea de tip junk food sunt la putere, ea invadează oamenii din toate clasele sociale. Autoarea susţine că o treime din populaţia occidentală suferă de obezitate şi că acest lucru explică foarte bine de ce dietele alcătuiesc, în America, o industrie de 40 de miliarde de dolari pe an.

http://www.descopera.ro/cultura/10410669-istoria-dietelor-sacrificarea-pentru-corpul-perfect
 
cea mai buna dieta sunt sarbatorile.mananci ca porcul si te ingrasi!iar la sarbatorile de iarna slabesti cel mai usor daca racesti cobza.:D
 
Daca vrei sa scapi de grasimea de pe abdomen ar trebui sa mananci ;









Brânzeturi degresate:
brânza, iaurtul şi laptele conţin proteine care ajută la dezvoltarea ţesutului muscular şi calciu pe care te poţi baza dacă vrei să scapi de colăcei. Teoria a fost testată pe şoareci supraponderali care au dat jos 42% din greutatea corporală după ce au primit suplimente de calciu.

Avocado:
grăsimile nesaturate care se găsesc în acest fruct
împiedică depozitarea celuleor grase. În plus, avocado este bogat în potasiu, un nutrient care vă scapă de balonare.

Ciocolată neagră:
conţine o cantitate mare de antioxidanţi care previn depunerea celulelor de grăsime. În plus, un studiu al Universităţii Harvard a descoperit că persoanele care mănâncă ciocolată neagră de 3 ori pe lună îşi prelungesc viaţa cu aproape un an.

Unt de arahide:
conţine grăsimi bune mononesaturate care au acelaşi rol ca ciocolata neagră, adică de a aplatiza burta.

Seminţe de dovleac:
conţin, de asemnea, grăsimi bune, magneziu, fier şi pot fi incluse în salate sau diverse mâncăruri pe bază de peşte.

Măsline:
sunt bogate în grăsimi monosaturate care ajută în procesul de slăbire, scad colesterolul “rău” şi controlează nivelul zahărului din sânge.

Nuci şi migdale:
o mână de nuci sau migdale aduce o mulţime de beneficii organismului tau, datorită conţinutului mare de vitamine, minerale şi acizi graşi esenţiali. În plus, te ajută să îţi domoleşti pofta de dulce, nu te balonează deloc şi contribuie la dezvoltarea musculaturii.

Oua:
sunt un ajutor de neădejde în dieta de slăbit – topesc grăsimea şi contribuie la dezvoltarea muşchilor, inclusiv a celor de pe abdomen.

Cereale integrale:
esenţiale pentru digestie, cerealele integrale curăţă organismul, în special colonul şi elimină cele mai frecvente afecţiuni digestive, printre care şi balonarea sau constipaţia.

Citrice:
bogate în vitamina C te ajută să arzi cu până la 30% mai multe grăsimi în timpul exerciţiilor fizice, conform unui studiu realizat la Universitatea de Stat din Arizona.


http://www.doctorulzilei.ro/
 
Amuzanta denumire are dieta :P


Dieta trișorului. Cum să slăbești mâncând în anumite zile ce ai chef

Toți cei care urmează o dietă trișează la un moment dat, însă ceea ce contează nu este dacă trișezi, ci cât de des o faci.

Expertul în nutriție Paul Rivas este de părere că cei care sunt fizic activi, mănâncă alimente sănătoase majoritatea timpului și trișează doar în weekend, vor pierde din greutate permanent.

De luni până vineri, practicanții „Dietei Trișorului” sunt încurajați să mănânce o dietă în stil mediteraneean care include fructe, legume, cereale integrale, lactate cu puține grăsimi (mai ales iaurt), alune și grăsimi nesaturate. Zilnic, sunt permise trei mese principale și două gustări.

Gustările pot include fructe, nuci, iaurt, batoane de proteine etc. Nu sunt permise pâinea, grăsimile saturate și nici alcoolul.

În weekend, puteți trișa cu:

- pizza

- vin

- ciocolată

- unt de arahide

- înghetață

- pâine

- carne

- nuci

„Dacă își păstrezi nivelul caloriilor constant în timpul săptămânii și exagerezi doar în weekend, rata metabolică crește pentru a face față numărului mare de calorii în plus și continuă să fie ridicată și în timpul săptămânii”, vin explicațiile expertului în nutriție, care a pus la punct această dietă.

http://www.doctorulzilei.ro/dieta-trisorului-cum-sa-slabesti-mancand-in-anumite-zile-ce-ai-chef/
 
Cură de detoxifiere propusă de un expert în nutriţie

Practicată de secole peste tot în lume, detoxifierea se referă la curăţarea şi hrănirea organismului din interior către exterior.

Organismul elimină impurităţile cu ajutorul ficatului, rinichilor, prin intestine, plămâni şi piele. Când acest sistem este compromis, impurităţile nu mai sunt filtrate corect şi fiecare celulă din organism este afectată.

Procesul de detoxifiere ajută la eliminarea acestor substanţe nocive din organism, iar rezultatul constă în îmbunătăţirea tonusului general, în pierderea kilogramelor nedorite şi în recuperarea mai rapida din eventualele afecţiuni existente.

Există o serie de alimente permise si altele interzise in dieta de detoxifiere. Interzise sunt alimente cum ar fi: produsele lactate, carnea, pestele, ouale, cofeina, sarea, zaharul si alimentele procesate.

Iată câteva variante de alimente pentru cele 3 mese principale propuse de nutriţionistul Lygia Alexandrescu în timpul programului de detoxifiere:

Mic dejun:

- germeni de ovăz fierţi cu fructe proaspete

- musli cu suc proaspăt de grapefruit

- salată de fructe proaspete.

Pranz:

- supă de legume cu germeni de grâu sau de ovăz

- salată de crudităţi cu seminţe de dovleac

- orez fiert cu salată de crudităţi

- tzatziki cu crudităţi

- avocado proaspăt cu salată verde şi zeamă de lămâie

- cartof copt în coajă şi legume înăbuşite.

Cina:

- ghiveci de legume

- egume pe grill cu zeamă de lămîie şi usturoi

- porumb fiert

- suc proaspăt de legume

- salată de ţelină cu miez de nucă.

Este important aşadar să consumăm o mare diversitate de legume şi fructe colorate pentru a putea beneficia la maxim de efectele lor asupra sănătăţii. Asta pentru că ele conţin diverse substanţe fitochimice care se combină şi se completează reciproc în lupta pentru menţinerea stării de sănătate.


http://www.doctorulzilei.ro
 
Nu stiu daca ati sesizat ,dar in ceea ce priveste optica referitoare la "mancarea sanatoasa" fiecare dietician ,are alta opinie.Daca tot ce se scrie in acest material concorda cu adevarul....ramane de vazut. Eu inclin sa cred ca este un punct de vedere corect .

Adevărul ştiinţific din spatele a 8 mituri alimentare foarte răspândite .

În domeniul nutriţiei şi al sănătăţii există destul de multe mituri. Chiar şi profesioniştii din domeniul nutriţional se contrazic între ei când vine vorba alimentaţie şi beneficiile aduse de unele alimente. Mai jos am întocmit o listă cu 8 mituri legate alimentaţia sănătoase care au fost desfiinţate de cercetările ştiinţifice.


1. Toate caloriile sunt egale

Există un mit bine înrădăcinat în mentalul colectiv care sugerează că orice problemă legată de greutate ţine de calorii. Fireşte că toate caloriile contează, însă la fel de importante sunt şi alimentele pe care le consumăm.

Iată trei exemple din care ne putem da seama că nu „toate caloriile sunt la fel”:

a. Fructoza vs. glucoza

Este mult mai probabil ca fructoza să stimuleze foamea, să promoveze grăsimea abdominală şi rezistenţa la insulină, comparativ cu acelaş număr de calorii provenite din glucoza.

b. Proteinele

Comparativ cu grăsimile şi carbohidraţii, consumul de proteine poate creşte rata metabolică, reducând senzaţia de foame.

c. Acizii graşi cu catenă lungă vs. cei cu catenă medie

Acizii graşi care au catenă medie (precum cei din uleiul de cocos) cresc rata metabolică şi reduc foamea, comparativ cu acizii graşi cu catenă lungă.

Prin urmare, nu toate caloriile sunt la fel. Alimente ne afectează în mod diferit corpurile.

2. Nu este bine să mănânci multe proteine

Există oameni care cred că dieta bogată în proteine afectează rinichii şi provoacă osteoporoză. Este adevărat că atunci când consumăm proteine excretăm mai mult calciu pe termen scurt, însă pe termen lung, aportul de proteine este asociat cu îmbunătăţirea sănătăţii osoase şi scăderea riscului de apariţie a fracturilor. Mai mult, studiile nu au găsit nicio asociere între proteine şi problemele la rinichi. Cei mai importanţi factori de risc pentru insuficienţa renală sunt diabetul şi presiunea arterială ridicată. Consumul adecvat de proteine ajută la prevenirea acestor factori, ceea ce înseamnă că scade şi riscul apariţiei problemelor renale.

Prin urmare, atât timp cât nu avem probleme de sănătate care ne impun să consumăm puţine proteine, nu ar trebui să ne temem de ele.

3. Cea mai sănătoasă dietă este echilibrată şi săracă în grăsimi

Moda dietei sărace în grăsimi a luat naştere în 1977, aproximativ în acelaşi timp cu epidemia de obezitate. Cu toate acestea, nu s-a demonstrat că astfel de diete ar fi eficiente, concluzia fiind bazată în mare doar pe observaţii. Totuşi, National Institute of Health a decis să testeze dieta şi a finanţat Women’s Health Initiative pentru crearea celui mai mare studiu realizat vreodată asupra dietei. Studiul s-a desfăşurat pe o perioadă de 7,5 ani iar concluziile au fost acestea:

- Dieta nu a prevenit luarea în greutate. După cei 7,5 ani nu s-au constatat diferenţe între grupul de control şi cel care a ţinut dieta.

- Dieta nu a prevenit apariţia bolilor de inimă.

În concluzie dieta bazată pe un consum redus de grăsimi a fost testata şi nu a funcţionat.

4. Toată lumea ar trebui să reducă aportul de sodiu

Sodiul este un electrolit important pentru corp. Celulele noastre au nevoie de el astfel încât să se menţină la un anumit nivel. În caz contrar, nu putem supravieţui.

Pentru mult timp s-a crezut că sodiu creşte presiunea arterială, ducând la un risc crescut de apariţie a bolilor de inimă. Deşi, sodiul creşte un pic tensiunea arterială pe termen scurt, studiile au demonstrat că diminuarea lui nu ne aduce beneficii, ci din contră ne poate creşte nivelurile de trigliceride şi colesterol.

Prin urmare, dacă nu suferiţi de tensiune arterială ridicată, nu aveţi de ce să evitaţi sarea.

5. Grăsimile saturate cresc nivelul de colesterol rău şi provoacă atac de cord

Mitul potrivit căruia grăsimile saturate ridică nivelul de colesterol şi produc boli de inimă, încă mai supravieţuieşte.

Ideea s-a bazat pe studii observaţionale eronate din anii `60-`70. De atunci, multe studii au reanalizat relaţia dintre grăsimile saturate şi sănătate şi au concluzionat următoarele:

- Nu există nicio asociere între grăsimile saturate şi boli cardiovasculare.

- Grăsimile saturate cresc nivelul de HDL (colesterol bun) şi transformă LDL-ul mic şi dens (colesterolul rău) în particule mari de LDL, care sunt benigne.

- Nu există niciun motiv pentru care să evităm alimentele naturale care conţin grăsimi saturate.

6. Cafeaua afectează sănătatea

În trecut, cafeaua a avut o reputaţie proastă.

Este adevărat că aportul de cofeină, compusul stimulant activ din cafea, poate creşte uşor presiunea arterială pe termen scurt. În ciuda acestor efecte minore, pe termen lung, cofeina scade riscul de apariţie a multor boli. Studiile arată că aportul de cofeină:

- îmbunătăţeşte funcţiile cerebrale

- ne ajută să ardem grăsimile

- scade riscul de diabet

- scade riscul de apariţie a bolii Alzheimer sau Parkinson

- protejează ficatul împotriva cirozei sau cancerului

Mai mult, cafeaua are mulţi antioxidanţi, motiv pentru care ea este cea mai mare sursă de antioxidanţi din dieta vestică.

7. Ouăle sunt bogate în colesterol şi pot provoca boli de inimă

Din cauza nivelul lor de colesterol, ouăle au căpătat o reputaţie proastă. Cu toate acestea, colesterolul din alimentaţie nu contribuie neapărat la creşterea nivelului de colesterol din sânge. Mai mult, nu s-a demonstrat niciodată că ouăle ar dăuna sănătăţii. Din contră, studiile au arătat că mâncatul ouălor îmbunătăţeşte profilul lipidic al sângelui şi creşte nivelul de HDL (colesterol bun). Mai mult, studiile observaţionale nu au constatat nicio asociere între consumul de ouă şi boli de inimă.

8. Dietele bazate pe un nivel scăzut de carbohidraţi sunt ineficiente şi periculoase

Dietele bazate pe un consumă scăzut de carbohidraţi au fost considerate periculoase din cauza cantităţii crescute de grăsimi saturate. Din acest motiv, se credea că aceste diete cresc riscul de boli de inimă şi alte tulburări cronice.

Cu toate acestea, din anul 2002, au fost realizate mai bine de 20 de studii clinice asupra dietei bazate pe un consumă scăzut de carbohidraţi Rezultatele au arătat că această dietă:

- determină o pierdere în greutate mai mare ca dietele bazate pe un consum scăzut de grăsimi

- scade drastic nivelul de trigliceride

- creşte nivelul de HDL

- îmbunătăţeşte nivelul de zahăr din sânge şi nivelul insulinei, mai ales în rândul diabeticilor

- micşorează presiunea arterială

Sursa: Popular Science

http://www.descopera.ro
 
Cine sa mai inteleaga ?!? :D: Fiecare nutritionist ,sau medic vine cu argumente in sprijinul celor pe care le sustine si "tu" muritor de rand , nu stii cine are dreptate :D: De ex, din punct de vedere logic tot ce se sustine in acest articol ," pare " a fi adevarat.



Există numeroase diete care promit eliminarea toxinelor din organism, însă mulţi medici produsele de detoxifiere o risipă de bani şi chiar o practică ce poate avea efecte dăunătoare. Persoanele care promovează „terapiile de detoxifiere” pornesc de la premisa că trupul uman acumulează toxine ce pot provoca diferite afecţiuni, printre care şi cancer. Astfel, susţin aceştia, „curăţarea” corpului de toxine reduce riscul de afecţiuni şi conferă mai multă energie, sănătate şi o piele mai strălucitoare.

Adevărul despre toxine

Toxinele sunt otrăvuri, însă toxicitatea – gradul în care o substanţă este otrăvitoare – depinde de doză. Majoritatea toxinelor din corp nu sunt suficient de concentrate pentru a fi toxice sau dăunătoare. Aproape orice substanţă chimică, inclusiv apa, este toxică (sau chiar letală) la o anumită doză.

Într-adevăr, corpul nostru acumulează toxine prin consumarea de alimente, apă şi aer. În această lume modernă plină de substanţe chimice produse de om, un nivel alarmant de toxine circulă în trupurile noastre. Oamenii de ştiinţă nu sunt siguri dacă această „supă chimică” din corpul nostru este dăunătoare, şi dacă da, cât de dăunătoare. De asemenea, nimeni nu este imun, nici persoanele care trăiesc în zone izolate.

Ce este clar, însă, este că aşa-numitele „cure de detoxifiere” – fie că este vorba de post, sucuri de fructe sau soluţii pe bază de plante – nu par să producă vreun efect în ceea ce priveşte eliminarea toxinelor. Acest lucru ar putea fi unul bun, pentru că o eliberare bruscă a toxinelor din locul în care sunt stocate ar putea provoca corpul să sufere un şoc.

Ficatul – inamicul toxinelor

Principala metodă prin care corpul se apără de toxine este ficatul. Orice substanţă respiraţi sau înghiţi ce este ulterior descompusă şi absorbită în sânge trece prin ficat. Corpul depinde de ficat pentru a regla, sintetiza, stoca şi secreta numeroase proteine importante şi substanţe nutritive, cât şi pentru a purifica, transforma şi elimina substanţele toxice sau inutile.

Deşi ficatul acţionează pentru a detoxifica sângele – transformând substanţe chimice ce au potenţialul de a fi nocive în substanţe solubile în apă ce pot fi eliminate prin transpiraţie sau excreţie – organul nu funcţionează ca un filtru ce devine „blocat” de toxinele interceptate, având nevoie să fie „curăţat”.

Aşadar, din punct de vedere biologic, nu există „curăţarea ficatului”. Toxinele pot fi detoxificate parţial sau complet şi pot trece prin ficat de denumărate ori, însă acestea nu se acumulează în ficat. Singurele excepţii sunt în cazul vitaminei A, a fierului şi a cuprului, însă aceste cazuri sunt rare şi sunt un semn ce anunţă o boală a ficatului.

În cel mai bun caz, substanţele ce pretind că ajută la „curăţarea ficatului” pot, eventual, să stimuleze funcţionarea ficatului astfel încât acesta să fie mai eficient în eliminarea toxinelor. Nu există însă cercetări care susţină aceste afirmaţii, deşi unele studii sugerează că păpădia şi armurariul stimulează ficatul.

Colonul nu acumulează toxine

Curăţarea colonului” nu are nicio bază ştiinţifică. Doctorii de la Universitatea Georgetown au efectuat în 2011 o metaanaliză cuprinzătoare a literaturii medicale şi nu au identificat niciun element ştiinţific care să susţină ideea de „detoxifiere a colonului”.

Ideea că în colon se găsesc numeroase toxine vine din antichitate şi pare oarecum logică, dacă ne gândim la substanţele care ies din colon. Dar, la fel ca în cazul ficatului, colonul nu acumulează toxine.

Orice gastroenterolog vă va spune că materiile fecale nu rămân blocate în colon, pentru că acest organ este prea umed şi flexibil pentru a permite acest lucru.
Acest lucru elementar din biologie elimină două argumente oferite de cei ce promovează „curăţarea colonului” – că materia fecală menţine toxinele în corp şi că aceasta blochează absorbţia subtanţelor nutrivite (lucru ce are loc, de fapt, în intestinul subţire).

Dacă materia fecală nu rămâne blocată în colon, nu există niciun motiv ca toxinele să rămână blocate aici. Mai mult, „curăţarea colonului” ar putea avea consecinţe nefaste. Acest obicei ar putea duce la curăţarea bacteriilor benefice din colon ce ajută la digestie. Mai mult, prin curăţarea regulată, colonul şi rectul îşi pot pierde abilitatea de a genera tranzitul intestinal, astfel că pacientul riscă să devină dependent de clisme.

Cele mai răspândite efecte secundare ale „curăţării colonului” sunt greaţa, vărsăturile, diareea şi durerile abdominale. În funcţie de substanţa folosită pentru „curăţare” şi de cantitatea de apă, pacienţii pot suferi o pierdere dramatică a electroliţilor din corp. Literatura medicală documentează apariţia unor cazuri de insuficienţă a rinichilor şi a ficatului, perforaţii rectale, infecţii ale sângelui şi chiar dizenterie în urma acestor „cure de detoxifiere”.

Detoxifierea şi celulele grase

O altă metodă de detoxifiere se bazează pe repaus alimentar, consumul de sucuri şi de soluţii pe bază de plante sau pe adoptarea unei diete raw.

Pe scurt, nu există niciun aliment sau plantă care să elimine în mod magic toxinele din sânge şi organe. Toxinele au multe forme chimice şi nu există vreun motiv pentru care o plantă să poată identifica şi extrage toate elementele nocive din corp, pentru a lăsa în urmă tot ce e bun.

Dieta raw vegan, despre care multă lume crede că este „detoxifiantă”, oferă un exemplu instructiv. Această dietă ar sugera că toate speciile care se hrănesc raw vegan – vacile, iepurii etc. – ar fi lipsite de toxine. Cu toate acestea, animalele respective prezintă la fel de multe toxine ca oamenii. Mai mult, unele persoane care au adoptat dieta vegană au temeri referitoare la toxinele din carnea de vită şi din lapte.

Cel mai logic argument ar fi că postitul va ajuta la arderea celulelor grase, care conţin toxine. Cu toate acestea, corpul arde grăsimea din celulele grase, nu celula însăşi. Celulele se micşorează în dimensiuni, nu dispar. Dacă ar dispărea, aşa cum se petrece în cazurile de înfometare extremă, doctorii nu ştiu exact ce s-ar petrece cu toxinele din interiorul acestora.

Cel mai probabil, toxinele nu ar dispărea pur şi simplu din corp, ci ar trece din nou prin ficat. Este posibil ca o eliberare bruscă a toxinelor acumulate lent, de-a lungul anilor, şi stocate în celulele grase să suprasolicite ficatul, provocând probleme serioase.

Reducerea acumulării de toxine – cea mai bună soluţie

Cel mai bun sfat pentru a reduce cantitatea de toxine din corp este reducerea expunerii la toxine (fumatul, poluarea urbană, consumul de medicamente ce nu sunt necesare), menţinerea unei diete sănătoase şi consumul unei cantităţi suficiente de fluide pentru a permite rinichilor, ficatului şi glandelor sudoripare să-şi îndeplinească sarcina de a elimina cât mai multe toxine cu putinţă.

http://www.doctorulzilei.ro
 
Dietele care promit să dezvăluie secretul scăderii în greutate nu sunt o modă recentă. De la paraziţii intestinali şi până la injecţiile cu hormoni, o privire retrospectivă asupra istoriei metodelor de slăbit dezvăluie cele mai stranii practici pentru obţinerea siluetei perfecte.



Anul 1820: Dieta cu oţet şi apă

Lordul Byron, celebrul poet britanic, avea o tendinţă de a se îngrăşa, motiv pentru care a adoptat un regim alimentar ieşit din comun, relatează Daily Mail. El obişnuia să consume doar apă, oţet, biscuiţi şi ouă fierte, metodă prin care a reuşit să slăbească în jur de 30 de kilograme. Notorietatea sa a făcut ca obiceiurile alimentare pe care le-a adoptat să devină la modă, fiind preluate de tinere din toată ţara.

1900: Mestecatul şi scuipatul

Cunoscută şi ca dieta masticaţiei, aceasta constă în mestecarea alimentelor pentru o perioadă îndelungată, fără a le înghiţi însă. Această metodă a fost inventată de Horace Fletcher, care propunea ca oamenii să mestece de câte o sută de ori, după care să scuipe alimentele, hrănindu-se, astfel, fără să ia în greutate. Deşi mestecatul pe îndelete este recomandat, dieta masticaţiei nu este tocmai eficientă şi nu e deloc sănătoasă.

1925: Fumatul

Înainte ca riscurile de sănătate la care se expun fumătorii să fie cunoscute, ţigările erau chiar recomandate ca remedii în cazul anumitor afecţiuni. La începutul secolului trecut, compania Lucky Strike a lansat o campanie publicitară prin care îndemna doamnele să fumeze atunci când le era poftă de dulciuri menţinându-şi astfel silueta. "Nicotina reduce, într-adevăr, apetitul şi, uneori, persoanele care renunţă la fumat iau în greutate", spune Sioned Quirke, purtător de cuvânt al British Dietetic Association. Această metodă de a ţine greutatea sub control nu este, în nicun caz, indicată.

1930: Dieta cu grepfruit

Aceasta recomandă consumarea unor mari cantităţi de astfel de fructe, cel puţin un grepfruit la fiecare masă. Pe atunci se credea că aceste citrice conţin o enzimă care contribuie la arderea grăsimilor. Quirke spune că, deşi fructele şi legumele sunt recomandate în cadrul curelor de slăbire, grepfrutul nu are niciun fel de calităţi miraculoase.

1940: Supa de varză

Această metodă de slăbit are o singură regulă: cei care o urmează pot mânca oricâtă supă de varză doresc, dar nu au voie să consume alte calorii. Quirke spune că, deşi ar putea funcţiona pe termen scurt, această dietă nu este deloc sănătoasă. Ţinută mai mult de o săptămână, aceasta poate conduce la deficienţe nutriţionale serioase. Chiar dacă vrem să pierdem în greutate sau nu, este recomandat să urmăm o dietă echilibrată, spun nutriţioniştii.

1950: Dieta cu tenii

Una dintre cele mai controversate metode de slăbit din istorie, această dietă constă în infectarea intenţionată cu parazitul intestinal, fie prin înghiţirea ouălor de tenie, fie prin înghiţirea unui vierme viu. Odată ajuns în organism, parazitul se hrăneşte cu substanţele nutritive din corp, ajungând să crească până la mai mulţi metri lungime. Se spune că solista Maria Callas a slăbit aproape 30 de kilograme folosind această metodă. Această soluţie de a pierde în greutate este deosebit de periculoasă, din cauza complicaţiilor care pot apărea. Teniile pot roade pereţii intestinelor şi pot cauza chisturi, inclusiv în ochi şi în creier, sau chiar moartea.

1970: Frumoasa din pădurea adormită

Această metodă de slăbit recomandă persoanelor care vor să piardă în greutate să doarmă cât mai mult. Elvis ar fi utilizat această practică, în încercarea de a-şi menţine silueta. Deşi somnul este sănătos şi chiar indicat în timpul curelor de slăbire, această metodă este complet ineficientă, pentru că organismul consumă foarte puţine calorii în timp ce dormim. O singură sesiune la sala de forţă este mai eficientă decât mai multe zile de dormit non-stop.

2000: Dieta cu vată de bumbac

O altă dietă controversată şi foarte la modă este cea care presupune mâncarea unor bile de vată în loc de mâncare. Acestea pot fi înmuiate în suc sau cafea pentru gust şi ar trebui să dea senzaţia de saţietate. Metoda este foarte periculoasă, în primul rând pentru că vata nu poate fi digerată şi poate provoca blocaje intestinale, dar şi din cauza faptului că vata din comerţ nu este întotdeauna produsă din bumbac, ci din fibre din poliester înălbite.

2000: Dieta HCG

Periculoasă şi controversată, aceasta consta în consumul a cel mult 800 de calorii zilnic, la care se adaugă HCG, Gonadotropina corionică umană, un mediacament pentru fertilitate. Metoda nu a fost aprobată de autorităţi şi nu este privită cu ochi buni de specialişti, care susţin că scăderea în greutate se datorează doar consumului periculos de mic de calorii şi nu HCG-ului, care ar avea şi efecte secundare.

2006: Master Cleanse

Făcută celebră de Beyonce, care spune că a slăbit nouă kilograme aşa, dieta Master Cleanse este o cură care propune supravieţuirea pe baza unui regim format doar din lămâi, apă caldă, ardei iute cayenne şi sirop de arţar. Pe lângă reducerea drastică a numărului de calorii, cei care susţin această dietă spun că ardeiul iute şi lămâia accelerează metabolismul. Specialiştii spun că aceasta metodă nu este nici sănătoasă, nici eficientă, iar greutatea se pune la loc odată cu terminarea curei de slăbire.


Sursa
 
Doamne iarta-ma si pazeste-ma...ce diete...Chiar le-a urmat vreo persoana?? Trebuie sa ai mari probleme la mansarda sa urmezi asa ceva...
 
Back
Top