• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

Aprilie

Baloane mari de spuma alba prin gradini
(Si zarzarul, si visinul, si perii)
Stau gata sa se-nalte din tulpini
Spre cerul primaverii...
Caisul nostru s-a gatit la poarta
Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,
Si cu zulufi de floare la urechi,
Cum astazi nicaieri nu se mai poarta.
Pe strada mare,
Ies flori inalte la plimbare
In rochii de sezon, usoare,
Cu toate ca-i o vreme asa de schimbatoare.
Ah, fetele - si mai ales cucoanele
Cand vine primavara
Sunt dulci si colorate ca bomboanele!
Pe cea care-a trecut o cheama Clara,
Fiindca are
Ochi albastri tare,
Si gura ei cu rouge ca de coral
Surade vertical...
Un mic vartej, copil al Nefiintei,
De-a curmezisul strazii ratacit,
Nebun in jurul lui s-a rasucit
Sa-si prinda coada galbena cu dintii.
Departe, in azurul dintre nori,
S-arata bifurcat pe cer
Un sir subtire de cocori,
O escadrila de pe vremea lui Homer...

G Toparceanu

=)) Alerim,Cand am ajuns sa postez,am remarcat ca si tu tot Aprilie " ai ales:P:
 
Pai...nu-i aprilie.Pomi infloriti,primavara-anotimpul meu preferat.
 
Zodia Racului
Octaviam Paler

Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
să merg constant înapoi.
Te-aş întâlni printre amintiri
şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul,
te-aş târî cu mine înapoi,
să ne iubim tineri şi nevinovati,
după care, mereu înapoi, te-aş târî mai departe,
spre copilarie,
ne-am juca inocenţi
pâna ce, obosiţi de joc şi de inocenţă,
am dispărea într-un mit.
Dar nu sunt un rac autentic,
în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac
toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,
cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.
 
Vecina


Ma certi mereu, dar nu sunt eu de vina,
Ci numai ochii, - ochii tai, vecina, -
Ca ti-am facut poteca prin gradina...
Adeseori tu lasi la geamuri storul,
Si usa ta e-nchisa cu zavorul,
Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul!
Si tot mai des ma poarta necuratul
Spre zambetul din ochii tai, cu sfatul
Pe care-l tin ispita si pacatul.
De dorul tau, de dragul suferintei,
Cand amagit mi-oi pierde rostul mintii,
Tu vrei sa-mi las si fratii, si parintii?
Sa leg acum ce nu se mai dezleaga,
Sa ispasesc viata mea intreaga
Pacatul greu ca mi-esti atat de draga?
Decat sa fug cu tine-n larga lume,
Ori singur eu, sa nu-ti mai stiu de nume,
- Mai bine-mpaca-mi dragostea cu glume.
Zambind sa-mi vindeci inima ranita,
Pastreaza calda ochilor ispita,
Dar nu mai tine usa zavorata!
Ca tu ti-nconjuri viata cu zavoare
Si clipele de-acum le lasi sa zboare,
Cand duclea tinerete-i trecatoare...
De ce nu vrei sa lasi in prag vesmantul
De datini grele ce-mi ucid avantul,
Ca nu ne-ar sti nici vantul, nici pamantul!
Cand umbra noptii cade peste vale,
Tu sa m-astepti in pragul casei tale,
-un val usor pe umerele goale.
Sa vin, cand luna noptilor maiestre,
ca o fata fara zestre, -
Se uita lung si tainic prin ferestre...

G Toparceanu
 
Nichita Stanescu - Primăvara
Primejdii dulci alcatuind sub gene,
mi te ivesti istovitor de dulce
cu sânii bulbucati zvâcnind sa culce
pe ei sarutul lutului, alene.

Te stingi încet din mine, iara
sub piept loveste-n caldarim o minge
si ziua pe trotuare se prelinge,
lasând în urma-i iz de primavara.

Alaturi de mocirlele uscate
ies pomii toti cu trunchiurile-n floare
Hei… zi cu soare-n zare, spune-mi oare
cam câte fete-s astazi deflorate?

Un orizont pierdut, cu buze rosii
saruta-n crestet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din departare
si mor în primavara ofticosii…
 
Stare
Narin Sorescu

Nu dormeam. Ma lasam dus
Cum se lasa umerii dusi de-o aripa.
Ma înhamasem demult la o clipa
Si-o târam prin vecie, supus.

Ca un cântec pe note nepus,
O, ce agregat de dezagregare!
O, ce mai rasarit de apus!
Ca un prunc în vesnica înfasare.

Si se mai facea totodata,
Ca ma feream de Dumnezeu sa-l respir,
Respirându-l odata pe niciodata
Si începusem sa ma desir.

Nu dormeam. Ma lasam dus
Cum se lasa umerii dusi de-o aripa
Ma înhamasem demult la o clipa
Ce ma târa blând, tot mai sus.
 
Stea palidă a serii
Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,
Ce din amurguri fruntea sclipindă îți desprinzi,
Cu ochii-ți, din palatul de-azur au ce cuprinzi?
Ce vrei să vezi în depărtare?

S-a potolit furtuna și vântul a-ncetat;
Cu freamăt blând pădurea își lăcrimează dorul;
Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborul
Printre miresme și-a luat.

Ce cauți peste lumea ce doarme în stihie?
Parcă spre munți acuma cobori în pas ușor;
Pleci surâzând, prieten plin de melancolie,
Iar ochiul tău clipește în zări tremurător.

Stea ce cobori în noapte spre verzile coline,
Tu, ce din mantia nopții ca lacrimă-ai descins,
Și vezi în depărtare păstorul care vine
Cu turma lui, pe drumul de-ntunecimi cuprins,

Spre ce tărâm mergi, astru, în nesfârșita noapte?
Vrei un culcuș, prin trestii, pe tărmul solitar?
Sau, chip frumos în ceasul tăcerii, fără șoapte,
Cobori adânc în mare, ca scump mărgăritar?

De e să mori, luceafăr, și dacă-n marea-adâncă
Vrei pletele bălaie să le scufunzi, îți cer:
Întârzie-ți plecarea! Mai stai o clipă încă!
Stea dulce a iubirii, nu coborî din cer!

1835
Alfred de Musset
 
Descintec de ploaie




Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Innebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei,
Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfirsit,
Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Imi place sa ma tavalesc prin iarba lor alba, inalta,
Imi place sa le rup firele si sa umblu cu ele in dinti,
Sa ameteasca, privindu-ma astfel, barbatii.
Stiu ca-i urit sa spui Sint cea mai frumoasa femeie ,
E urit si poate nici nu e adevarat,
Dar lasa-ma atunci cind ploua,
Numai atunci cind ploua,
Sa rostesc magica formula Sint cea mai frumoasa femeie .
Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca ploua
Si-mi sta bine cu franjurii ploii in par,
Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca-i vint
Si rochia se zbate disperata sa-mi ascunda genunchii,
Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca tu
Esti departe plecat si eu te astept,
Sint cea mai frumoasa femeie si stiu sa astept
Si totusi astept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Si toti trecatorii adulmeca ploaia sa-i simta mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poti sa te-ndragostesti fulgerator,
Toti trecatorii sint indragostiti,
Si eu te astept.
Doar tu stii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patima ploile,
Innebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei...

Ana Blandiana
 
Adrian Paunescu
Totusi, iubirea

Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.

Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Si totusi mai cred în pereche
Si totusi ceva sa-ntâmplat.

Pretentii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric si tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Retele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeste-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrisi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminosi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-si acelasi repros.

Si tu si iubirea există
Si moartea există în ea
Imi place mai mult când esti tristă
Tristetea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu esti în puterile mele,
Desi închizitii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.
 
Analfabetilor

V-am spus ca sunt un om periculos
Si nu mi-ati luat avertismentu-n seama.
V-am spus s-aveti pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare si de teama.

V-am spus ca fac teribil de urât
De sunt calcat putin pe libertate.
V-am spus ca sunt osteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus sa va astâmparati si voi,
Cenzori capriciosi ai vremii mele,
C-o sa va coste scump maruntul moft,
De a ne face noua zile grele.

V-am spus sa puneti mâna sa munciti.
Sa nu mai tot pânditi zelosi din umbra,
V-am spus ca n-o sa placa nimanui
Pornirea voastra, tulbure si sumbra.

V-am spus ca vremurile s-au schimbat
Si ca situatia e mai complexa,
Nu-i intelectualul - servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexa.

Si lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre si mimind tumulturi
Cu aroganti si trindavi doctoranzi,
Cu papagali care tin loc de vulturi.

V-am spus si am puterea sa mai spun
Ca nu încape muntele în sera
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Si de la caprioara la pantera.

V-am spus sa nu-l fetisizati pe Marx,
Sa nu-i pastrati în spirt învatatura
Si voi într-una fara sa-l cititi
Îl pomeniti pâna va doare gura.

V-am spus ca batalia pentru om
Nu iarta astazi nici o dezertare
Si voi v-ati decorat voi între voi
Când lupta este în desfasurare.

V-am spus ca muzica nu-i un microb
Care ameninta civilizatii
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care sa-i placa dati-i.

V-am spus, concetateni analfabeti,
Si luati aminte si sa tineti minte.
Dar nu stiam ca v-ati nascut si surzi
Si scoateti arma când vedeti cuvinte.


Adrian Paunescu
 
CA PRIMA OARA
Gtigore Vieru


Merg pe pamant
Si sun ca vioara.
Toate imi par ca sant
Prima oara.
Ca un copil
Astept dimineata,
Pana la lacrimi
Mi-e draga viata.
Orice splendoare
Ma doare,
Ma doare-aceasta floare
Si frumusetea ta,
Si frumusetea ta!
Si-aceasta zi
Ce maine nu va mai fi,
Nu va mai fi!
Infiorat spun mama si tata
De parca imi vad parintii
Prima data.
Ca un copil
Astept dimineata,
Pana la lacrimi
Mi-e draga viata.
Cand ma cuprinzi
Tremur, ah, toata,
De parca-as iubi, iubi
Prima data.
Ca un copil
Astept dimineata,
Pana la lacrimi
Mi-e draga viata.
 
Lectie inutila de logica
Octavian Paler


Asa se intampla logic, plecam si sosim undeva. Plecam pentru o clipa, pentru un ceas, pentru o viata, poate nu trebuia sa plecam, dar problema nu-i asta, ci faptul ca sosim undeva, totdeauna sosim undeva, poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie, nu sosim unde-am vrut dar sosim undeva si cata vreme sosim undeva totul e logic chiar daca logica si fericirea sunt lucruri total diferite, totusi am plecat si am sosit undeva, am gresit drumul, dar am sosit undeva, dar cand nu mai sosim nicaieri totul devine ilogic. Spre ce ne ducem daca nu sosim nicaieri?
 
Magnolia

de Marcel Cuperman

Raze aurii de soare
Scaldă o pagodă-naltă.
În miresme-mbătătoare
Un arbust nobil se saltă.

Peste pondul fin cu peşte
Din grădina japoneză,
O magnolie-nfloreşte
Ca o sursă de sinteză.

Ca lungi fuste etalate,
Roz şi albe în culori,
Florile-i fin velurate
Răspândesc gingaşi fiori.

Scurta viaţă ca un fulger
A magnoliei gheişă,
Este un alint de înger
Prin a vieţii tristă nişă.

Florile-i tremură line
Scuturate de furtună,
Iar petalele lor fine
Peste pond, uşor, se-adună.
 
CAVALERUL

Ploaia de primãvarã singurã,
cu sulitã si cu chivãrã,
a trecut prin pãdure la pas,
pe calul ei verde.

În glumã-mplinind minunile,
mugurii pocneau ca alunele,
si, atingându-i haina si pãrul,
înflorea mãciesul si mãrul.

Cu platosã strãlucind si cu pene
deasupra coifului sãu, alene,
cumpãnindu-se si visând rãzboaie,
trecea tânãra ploaie.

Gorunii spuneau: "Fãt-Frumos,
dã-te de pe calul tãu jos.
Aici doarme pajura si balaurul,
strãlucind la soare ca aurul."

Sub copite, sub potcoave mici,
se trezeau popoare de furnici.
Un melc mare auzea din casã
iarba cum creste grasã.

Se fãcea senin, mai senin.
Cavalerul pãlea ca un crin.
Nu i se vedea coiful, nici fata.
Îl fura soarele, ceata.

Calul cãdea în genunchi si cãdea
sulita, în vârf cu o stea.
Numai steagul în zare se vede,
pentru cine nu crede.

Magda Isanos
 
Alb şi negru
Adrian Păunescu

Încă o noapte albă în contul vieţii gri
Încă un bulgăr negru la muntele de smoală
Încă un om mai crede şi altul îl înşală
Şi „a minţi” se-aude la fel cu „a iubi”.

Nu mai putem distinge minciuna de greşeală?
Ni-i dat să spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum să ducem angoasa mondială?

Ce drept are minciuna să vină între noi?
Dăm pensie la diavoli să ne păzească iadul.
Noi re-nviem şi raiul, şi muntele, şi bradul!
Te-acuz şi-ţi cad în faţă tîrîndu-mă-n noroi.

Noi sîntem programaţii, trimişii, posedaţii
Unui blestem mai mare, mai rău şi mai adînc.
M-a umilit minciuna, pe-a cărei notă plîng.
Strigoii-nstrăinării din casa noastră ia-ţi-i.

Încă o noapte albă, poţi merge să te culci
Te voi iubi de taină, de jale şi de veghe,
Îţi voi fura din vorbe, cercei pentru ureche
Încă o noapte albă, cu negre fructe dulci.

Eu plec nu prea departe, aici, lîngă pădure
Mă întîlnesc cu Shakespeare, un viitor coleg.
Şi într-o tragedie de-a lui am să te leg,
Ca toţi actorii lumii destinul să ţi-l fure.

Prea dulceo! Noapte bună –să visezi că minţi
Şi trează în minciună s-adormi cu foc sub talpă
Să ai o noapte neagră, să am o noapte albă
Tu cu o taină-n suflet, eu cu-n cuţit în dinţi.
 
GANDULUI
V Voiculescu


Gand slabanog, deprins numai la ses
Sa calci in pulberea de vorbe tocite;
Gand lesnicios ca o femeie, copilaros la inteles,
Urmand lenevos partia de talpi si copite,
Naravitule sa dormi pe puf de cuvinte:
Scoala-te si gateste-te, ca de acum inainte
Am sa te port prin vorbele cele mai colturoase,
Sa te inglodeasca si sa te doara.
Razna din albia limbii de rand afara,
Pe carari de piatra abia slomite
In graiul cu urcusuri bolovanoase,
Peste praguri de expresii incremenite,
Sus pe coclauri de munte,
Un munte de calm si tacere,
De unde apele au carat toate vorbele marunte
Si unde vazduhul miroase a cimbru si miere.
Acolo sa atipesti pe stanci de grai tare,
Somn sfios ca fiarele,
In noaptea cu stele pe ilic.
Sa rasari treaz sai ciulit odata cu soarele,
Nelinistit, ager si voinic
Si atintit, pradalnic, ca la vanatoare,
La orice fosnet, gandule, sa sari in picioare!
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top