• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

O, adevar sublime...
Mihai Eminescu



O, adevar sublime — o, tinichea si paie!
O, poezie mandra — o, buiguit nerod!
Istorie spirata — minciuna si bataie,
Amor ceresc si dulce — a mùcosilor plod.

O, om, oglind-a lumii cu capul sui si sec,
Cu creierul ca ceata, cu coaste de berbec,
Stapan pe-a ta gandire — cum esti p-instinct stapan —
Se vede cand femeia goleste al ei san.
Cand poala s-o ardica, de pulpa-i vezi, stapane,
Tu nu surazi cu rasul cel lacom si murdar,
Tu nu esti ca un taur si nu esti ca un caine,
Ce umil da din coada catelei lui cu har.
Nu esti gelos — ferit-a... cucosii doar si vierii
Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel.
Tu nu ai patimi scumpe si lacrima muierii
Nu misca al tau suflet, nu-ntuneca de fel.
Esti bun cu ai tai semeni, nu c-alte animale.
Tu ii iubesti atata incat ii strangi de gat...
Si-i faci s-admire geniul — sunarea unei oale —
Si limba ta de flacari si plina de urat.
Istoria omenirii cu regi de poezie,
Cu regii de razboaie e ca si un poem;
Dar totusi rog divina ca deparcior ramaie
De corpul meu nevrednic — nu-mi vine la cherem.
Cugetatori ai lumii! o, imputiti eterul
Cu sisteme inalte, puneti-l in saltar.
O lada este lumea cu vechi buclucuri — cerul
De stele si comèdii va este un hambar.

Preoti cu crucea-n frunte, visternici de mistere,
Voi sunteti sarea lumei, formati inima ei.
E rau numai ca ziua stati pe mancat si bere
Si sara pe minciune si noaptea pe femei.
O, dranganiti pe ganduri voi, muzici; voi, sculptor,
Imi pipaiti cu mana un corp tremurator;
Si, voi, artisti dramatici, strambati-va la luna,
Pictori, eternitatea v-asteapta c-o cununa.
Tu, timp, nu poti cununa in degete s-o sfermi
Caci zugravir-atata de bine saci de viermi.
O, regi, ce pusi pe tronuri de Dumnezeu sunteti.
Sa platiti balerine si tiitori s-aveti,
O, diplomati cu graiul politicos si sec,
Lumea cea pingelita o duceti de urechi.
Imi place axiomul cel tacit, fiinti spurcate:
Popoarele exista spre a fi inselate.
 
Zodia Racului


Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
să merg constant înapoi.
Te-aş întâlni printre amintiri
şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul,
te-aş târî cu mine înapoi,
să ne iubim tineri şi nevinovati,
după care, mereu înapoi, te-aş târî mai departe,
spre copilarie,
ne-am juca inocenţi
pâna ce, obosiţi de joc şi de inocenţă,
am dispărea într-un mit.
Dar nu sunt un rac autentic,
în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac
toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,
cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.


Octavian Paler
 
Lucian Blaga
Primavara

A cunoaste. A iubi
Înc-o data, iar si iara
a cunoaste-nseamna iarna
a iubi e primavara.

A iubi - aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaste. A iubi.
Care-i drumul? Ce te-ndeamna?
A cunoaste - ce înseamna?
A iubi - de ce ti-e teama?
printre flori si-n mare iarba?

Printre flori si-n mare iarba,
patima fara pacate
ne rastoarna-n infinit,
cu rumoare si ardoare
de albine re-ncarnate.

Înc-odata, iar si iara,
a iubi e primavara.

Alexandru Vlahuta
Sonet - A revenit frumoasa primavara

A revenit frumoasa primavara;
Copacii parca-s ninsi de-atâta floare;
Dorinti copilaresti, renascatoare,
Fac inimile noastre sa tresara ....

Iubire e în razele de soare,
Si farmec în a codrului fanfara,
Si visuri dulci în linistea de sara:
În cer si pe pamânt e sarbatoare.

Ascult, privesc, respir cu lacomie,
Caci toata frumusetea asta-mi pare
Ca niciodata n-are sa mai fie!

Si-s fericit c-am fost o clipa-n stare
Sa simt, în marea lumii simfonie,
A gândurilor mele întrupare.
 
Octavian Paler - Interviu cu Dumnezeu



-Ai vrea sa-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu.
-Daca ai timp... am raspuns eu.

Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?

-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu a raspuns:

-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; ca îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:

-Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata, pe care ai dori sa le învete copiii Tai?

-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei insisi.

-Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii sa stie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind si a zis:
-Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna...
 
Veronica Micle
Aubade

Desteapta-te, iubita mea,
Caci zorile-s acum pe cer
Si eu `n genunchi naintea ta
O sarutare voi sa-ti cer ...

Desteapta-te si vino-n crang
Sa-l vezi tu cat e de frumos,
Iar eu in brate-mi sa te strang
La poala teiului umbros.

Desteapta-te, caci in curand
Frumosul soare-al primaverii
Trezeste lumea pe pamant
Si-alunga farmecul tacerii.

Elena Vacarescu
Aprilie

Fii bucuros, iubite, în iarba matasoasa ;
Parfumul primaverii se simte tot mai greu ;
Vezi, lunca-i înflorita si cânta si-i frumoasa.
Fii bucuros, iubitul meu !

Aduc în dar iubirii întregu-mi suflet ; vina
Sa simti mireasma dulce pe-ngustele carari.
În falnica padure, în stearsa ei lumina,
Ce dulce-i împreuna sa ratacim în zari.

E-atât de plin de farmec sa mergi visând pe maluri,
Sa mângâi clopoteii de alb margaritar,
Sa vezi cum, capricioase, vin valuri dupa valuri
Cu sârg tesându-si parca, în jur, desenul clar.

Vom bea tot duhul molcolm al lui april, cu sete,
În inima, sfârseala sa intre picurând ;
Apoi lasa-vom ziua s-adoarma pe-ndelete,
Ca sa simtim iubirea asupra-ne veghind.

Fii bucuros, iubite, în iarba matasoasa ;
Balsamul primaverii se simte tot mai greu ;
Vezi, lumea înfloreste si cânta si-i frumoasa,
Fii bucuros, iubitul meu !
 
Limbi vinovate


De ce-aţi amestecat literele?
Limbi vinovate de pe care se scurge scuipatul
De ce limbilor –
De ce v-aţi făcut vinovate
De ce-aţi comis asemenea păcate?
Când privirea zâmbeşte toate limbile se unesc în aceeaşi poveste.
Când privirea furtună, vorbele-s condamnate
Limbile-s de prisos, nu-i una mai bună.
Când vorbele tac toate în mine cuvântă
Oamenii’ntreabă ce-am, tăcerea-mi se’avântă.
N-am înţeles deşi te-am auzit
De mici vorbim aceleaşi cuvinte
Tu în lumea ta,
Eu în lumea mea
Ţara ne uneşte şi neamul, şi glia.
Colindăm când pe munţi când prind şesuri
Călcăm sub picioare acelaşi pământ,
Dar mereu ne despart înţelesuri.


acelasi...PALER
 
DIMINEATA

Cu grele rasuflete apele dorm,
Pe lanuri dorm spicele grele,
Asupra padurii vegheaza de sus
Cetatea eternelor stele.
Luceafarul bòlnav in lumea de-nghet
Clipeste din gene molatic,
Cand dorul pribeag, de pe-o creasta de ulm,
Si-l geme porumbul salbatic...
In geamat se-nalta durerea la cer,
Campii de lumini sa-nfioare,
Luceafarul simte vapaia arzand
Si tremura, bietul, si moare.
Cu ochii plansi, stelele toate se duc
Pe patul de nori sa se culce;
Din dragostea stinsa in neguri de zari
Lin picura linistea dulce.
In taina tacerii porneste-se vant
Sa mangaie trestia-n vale,
Pe-ascuns o saruta, dar dragostea lui
O vad licuricii din cale.
Si-o spun licuricii la frunze de soc,
Si socul padurii o spune,




Si frunzele toate grabite tresar
Si-ncepe padurea sa sune.
Se duce iar vantul, pribeagul drumet,
Sfios falfaind din aripa,
Din doru-i aprins si in veci calator
O doina domol se-nfiripa.
Si doina o canta alunii din crang
Si-o tremura-n murmur izvorul,
Si doina trezeste si turma din deal,
Si turma trezeste pastorul.
Din funduri de pesteri vin umbre sirag
S-asculte amarul cantarii,
De patima doinei si umbrele mor,
Cu lacrimi plang genele zarii.
Si doina se zbate, si frunzele plang,
Si codrul prelung se-nfioara,
Cand, iata, prin neguri cu sarg strabatand
O raza solie coboara:
Deschideti larg poarta, caruntilor brazi,
Sa vie-mparatul maririi,
Se mangaie jalea nestinsului dor,
Sa-mpace durerile firii...


Autor: Octavian Goga
Poezia DIMINEATA de Octavian Goga
 
De-ar fi să treci pe strada mea
Acum, când neaua s-a topit,
Petale roz m-aş scutura
Din zarzărul doar înflorit,

Apoi, din păr, ţi-aş ‘luneca
Să simt fiorii calzi şi reci
Pe buzele-ţi de catifea,
Pe strada mea de-ar fi să treci,

Şi după ce m-oi îmbăta
De liliac, m-aş prăvăli
Pe ai tăi sâni, chiar la ciuşmea,
Apă luând să bei, de-ar fi,

Când printre ei, m-aş strecura
În jos, pe-ascunsele-ţi poteci,
Nebun şi prost te-aş căuta
Pe strada mea de-ar fi să treci,

S-ajung să gust, cu lacrimi mari,
Prin toamnă, chiar de-oi regreta,
Sâmburi de zarzăre, amari,
De-ar fi să treci pe strada mea.

Valeriu Cercel

Te-am cǎutat din nou la telefon
Gândindu-mǎ cu patimǎ la tine
Şi mai ales la micile buline
De pe chiloţii-aceia roz-bombon,


Te-am mai sunat în zori, de vreo cinci ori,
Pe dinţi, mǎ iartǎ, nici nu m-am spǎlat,
Dar telefonul suna ocupat…
De gânduri negre mǎ luau fiori ;


La prânz, între antre’ şi felu’ doi,
Cǎ ciorba prea frigea, iar te-am sunat…
Cum dracu’ am ajuns eu delegat
În loc sǎ sorb din ochii tǎi vioi ?!


Asearǎ din hotel, şedeam la bar,
(Ţi-o jur cǎ eram singur-singurel)
Iar te-am sunat trǎgând un pǎhǎrel,
Dar orice-aş fi fǎcut era-n zadar (!)


Acum cǎ te-am gǎsit , îmi spui tu mie
O chestie banalǎ ce m-a dat
Pe spate, mai precis pe omoplat,
Cǎ celularu’…n-avea baterie !?

Valeriu Cercel

“Tânǎr, nicicând cǎsǎtorit,
Cu calitǎţi şi cu situaţie,
Un caracter deosebit
Şi fǎrǎ nici o obligaţie,
Nici viciu, nici nǎrav mǎcar,
Nefumǎtor chiar pasionat,
Duşman de moarte pe pahar,
Cu maniere, delicat,
Doresc relaţie serioasǎ,
Cu-o partenerǎ tot la fel”
(Adicǎtelea drǎgǎstoasǎ
Şi cu ceva la portofel).

Sunǎ convingǎtor, real
Şi de-o fi vr’una ce-a decis
Sǎ îşi ia soţul ideal,
Tentatǎ va fi-n mod precis;

Dupǎ doi ani de tribunale,
Bani cheltuiţi la avocat
Şi multe alte angarale,
Divorţul eu l-am câştigat:
Cinstit fiind de când mǎ ştiu,
Nu m-am mirat cǎ în instanţǎ
M-au scos beţiv, scandalagiu,
Dar asta n-are importanţǎ;
Am împǎrţit tot, (bat-o vina !)
De a rǎmas ea cu mǎlaiul,
A luat în schimb casa, maşina,
Iar eu valiza şi tramvaiul;

E drept cǎ nu ne-am cunoscut,
Chiar când ne-am luat şi-i un mister,
Cum ne-am iubit de la-nceput
Nepotriviţi la caracter (?!)
Dar astǎzi, în ziarul local
Am dat mai sus, ca sǎ mǎ ştie
(Anunţul matrimonial)
Cea care îmi va fi soţie…

Mai jos, ceva interesant:
Tânǎrǎ, bine educatǎ,
(Sǎ ştii, mi-am zis, e chiar tentant !)
Cu ochi cǎprui, la pǎr roşcatǎ,
Salariu bun, plus beneficii,
Un metru şaij’doi…şi kile…
Manieratǎ, fǎrǎ vicii,
(Mǎ face chiar sǎ mor cu zile !)
Tacutǎ (cum îmi place mie !!)
Şi gospodinǎ, (ce noroc !!!)
Gândindu-mǎ la cǎsnicie
Un telefon i-am dat pe loc;

Ne-am întâlnit la o terasǎ
Ce-o frecventam eu, ca burlac,
Mǎ aştepta deja la masǎ,
Din parc i-am dus chiar…liliac;
Doar din priviri ne-am înţeles,
Atât de mult ne potriveam
Şi asta fi’n’cǎ mai ales
Din ziar perfect ne cunoşteam;

Facem acum “luna de miere”,
Din nou romantici, ‘amoraţi….
(Cǎci prima dragoste nu piere)
La fosta-mi soacrǎ…la Ghimpaţi !

Valeriu Cercel
 
Prieteni
Marin Sorescu

Hai sa ne sinucidem, le spun prietenilor mei,
Azi am comunicat atat de bine,
Am fost atat de tristi,
Perfectiunea asta in comun
N-o mai atingem noi
Si e pacat sa pierdem momentul.
Cred ca in baie e cel mai tragic,
Sa facem pe romanii cei luminati
Care isi deschideau venele,
Discutand despre esenta iubirii.
Uite, am incalzit apa.
Incepem, dragi prieteni, numar eu: unu, doi, trei...
In iar am fost oarecum surprins, pomenindu-ma singur,
Unii poate mor mai greu, mi-am spus, au mai multe legaturi.
Nu se poate sa ma fi pacalit: cuvantul inseamna ceva,
Dar timpul trece...
Mi-a fost destul de greu, in iad, va asigur,
Mai ales la inceput, stiti eram singur,
N-aveam cu cine sa mai schimb o vorba,
Dar incetul cu incetul m-am atasat, mi-am facut prieteni.
Un cerc extraordinar de sudat,
Discutam tot felulde chestii teoretice.
Ne simteam minunat,
Am ajuns chiar pana la sinucidere.
...Si iarasi m-am pomenit singur in purgatoriu,
Cautandu-mi cateva suflete mai apropiate,
Desi sunt destul de suspiciosi
Purgatorienii- cu situatia lor neclara
Intre doua lumi-
O fata ma iubeste, e foarte frumoasa,
Avem clipe de mare extaz- nemaipomenit, fantastic!
Si chiar imi vine pe limba sa-i spun...
Patit, o las pe ea mai intai,
Eu ma sinucid abia dupa aceea,
Dar fata face ce face si-nvie-
Si iatama singur in rai-
Nimeni n-a patruns niciodata aici,
Sunt primul om, lumea exista ca proiect,
Ceva foarte vag,
In capul lui Dumnezeu,
Cu care chiar ma imprietenesc de la o vreme.
Exista tristete la toate nivelurile,
dumnezeu e dezdanajduit,
Ma uit in ochii lui goi si ma pierd in ei.
El aluneca vajaind in prapastiile mortilor mele.
Comunicam de minune,
Doamne, cred c-am atins perfectiunea,
Tu mai intai,
Ce-ar fi sa lasam totul in intuneric.
 
Ultima scrisoare

Sfarsitul a venit fara de veste...
Esti fericita?...Vad ca porti inel!...
Am inteles...Voi trage dunga peste
nadejdea inutila...Fa la fel!...
Nu, nici un cuvant, nu spune ca-i o forma
cunosc insemnatatea ei deplin...
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
eu insa in fata normei nu ma inchin
Nu te mai cant in versuri niciodata...
mai mult, in drumul tau n-am sa mai ies;
nu-ti fac reprosuri nu esti vinovata
si n-am sa-ti spun, de fapt, ca nu m-ai inteles
A fost, desigur, numai o greseala
putea sa fie mult - nimic n-a fost
in vesnicia mea de plictiseala
tot nu imi inchipui ca puneai vre-un rost
Cand degete de Midas am pus, magic,
pe frageda fiinta-a-ta de lut
suna in mine murmurul pelagic
al sfintelor creatii de-inceput
vedeam cum peste vremuri se inalta
statuia ta din aur greu masiv
cum serioase veacuri se descalta
si-ngenunchiate in randuri, submisiv
la soclul tau dumnezeiesc astepta
sa le intinzi cu zambet linistit
sper sarutare adorata dreapta
inainte de-a te sterge in infinit
Oh, de-am fi fost alaturi doar o ora
am fi ramas in auriul vis
ca o eterna roza aurora
de inteles, de nedescris
Ireversibil s-a incheiat povestea
si nici nu stiu de ai sa mai citesti
din intamplare randurile acestea
in care as vrea sa fii ce nu mai esti
N-am sa-ti strivesc eu visul sub picioare
n-am sa lovesc cu vorbe ce mi-i drag
as fi putut sa spun :"Esti ca oricare!"
dar nu vreau in noroaie sa ma bag
De-ar fi mocirla in jurul tau cat haul
tu vei ramane nufarul de nea
ce-l strajuieste beat de pofte TAUL
ce-l tine candid amintirea mea
Vei fi acolo neintinata
te voi iubi mereu fara cuvant
si lumea n-o sa stie niciodata
de ce nu pot mai mult femei sa cant
Acolo sub lumina de mister
Scaldata in apa visurilor lina
vei sta iubito ca-ntr-un colt de cer
o stea de seara blanda si senina
Si cand lumea va fi rea cu tine
cand au sa te improste cu noroi
tu fugi din lumea visului la mine
Vom fi iar singuri amundoi
cu lacrimi voi spala eu orice pata
cu versuri nemaiscrise te mangai
si-n dulcea lor cadenta leganata
te vei simti ca-n visul cel dintai
Si de va fi cum simt eu de o vreme
sa plec de aicea de la voi curand
cand glasul tau pe mine o sa ma cheme
voi reveni la tine din mormant
Si de va fi sa nu se poate trece
pe veci pecetluitele hotare
m-oi zbate crunt in tarana rece
in noaptea mare, mare, tot mai mare.

Mihai Beniuc
 
SA VINA
Marin Sorescu

Sa vina, cine mai e de venit.
Profeti, prooroci, oratori.
Eu, cat mai am de trait,
Am timp sa-i ascult, uneori.

Stiu, stiu, vorbesc fara sir
Si se ingana, gesticuleaza.
Eu nu-i ascult sa ma mir,
Nici anecdota nu mai primeaza.

C-o fi un potop, ori o ciuma
Si iarasi cam toate ce-au fost,
Ramane vesnic rotunda suma
De catastrofe - si-un vesnic post.

Oricum, vreau sa-i ascult de la capat,
Sunt abonatul lor la delir.
In scurt rastimpul, pana nu scapat,
Sa-mi spuna totul, din par a fir.

Sa vina toti! m-am rastit.
Cu tot ce-i in biblii si epopei.
Sa vad in lumea asta ce-i.
Sa vina-n fata, deci! m-am rastit,
Profeti, prooroci, farisei.

Eu ii ascult, rastignit.
 
Ce simplu mi-ai fi, daca nu te-as iubi

Altceva nu-i nimic
Si mereu ma complic
Si ce simplu mi-ar fi,
Daca nu te-as iubi.
Daca m-as lua dupa pretexte,
daca-as trage unde e usor,
nici nu trebuia s-aud de tine
si-mi era mai de folos sa mor.
M-am bagat de buna voie sluga,
dragostei morale ce ti-o port,
dar pricep ca mi-ar fi fost rentabil
sa privesc destinul ca pe-un sport.
Nu-i o simpla incapatanare,
pentru un ambitios pariu,
dar aleg o cale complicata,
tocmai din motivul ca sunt viu.
Eu detest relatia burgheza,
decorata circumstantial,
ma inchin la legile naturii
si salut iubirea, ca scandal.
Mama ei de viata prefacuta,
tatal ei de soarta la mezat,
te iubesc in felul unui traznet,
te prefer asa cum s-a-ntamplat.
Greu imi e si greu iti e si tie
cu acest fel de a trai al meu,
totusi, vreau sa stii ca, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fara care-ar fi cu mult mai greu.

Adrian Paunescu
 
Un om pe niste scari

Adrian Păunescu

In lumea plina de urmari
Eu sunt un om pe niste scari,
In sus ce e, in jos nimic,
In jos ce e, in sus nimic.

Vorbesc cu ceilalti care-au fost
Si-n sus si-n jos, si nu-i dezic,
Eu insumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.

Vecinul meu praseste ciori,
Vecina mea praseste farduri,
Eu sunt un om pe niste scari
Si-un caine bulucind prin garduri.

Daca de mai multe ori
Caci ce pot fi aceste garduri
Decat cazute foste scari
Decat cazute foste garduri.

Vecine, Domnule, Straine,

Nu inteleg ce-aveti cu mine,
Stiu scarile ne sunt comune
Dar trec atat de rar pe-aici,
Portarul insusi poate spune
Ca am ambitii foarte mici.

Din cand in cand mai vin pe-acasa
De ce va suparati cand vin
Agale talpa mea apasa
Pe dalele cu pas strain.

Vecinul meu praseste ciori
Vecina mea praseste farduri
Abia m-am ridicat din garduri
Si maraind in joase salturi
Eu sunt un om pe niste scari.

Si daca vreti sa fiu balada
Si fiindca eu nu am o stea
Accept, ravnesc, visez sa cada
Un porc nervos la moartea mea.

Si-acuma, va implor, zambiti
In lumea plina de urmari
In care fard si ciori prasiti
Intunecati si spalaciti
Lasati-ma sa fiu pe scari.
 
Lucian Blaga


Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
 
Moartea cuvintelor


Un chip de nisip
si miini de nisipi
si limba in gura mi-e tot de nisip
nu mai pot sa spun nimic in apararea mea
in acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
si cineva care intoarce clepsidra.
To ce-am iubit s-a transformat in nisip
tot ce-am gresit s-a transformat in nisip
si judecatori de nisip
ma judeca
si ma condamna la moarte
un esafod de nisip.


Octavian Paler
 
Cerul Si Pământul
(pt ziua pamantului)



Trece-vor graiurile universului
Se va stinge-n tarana seara
Pamantului. Lampile vor orbi
Si-n vazduh va amuti larma
Cucuvailor. Vulturii se vor retrage
In nevazut si taria vederii
Se va preface-n amurg. Toate
Se vor aduna in acea matca
Usoara de nimic din care
Smulse-au fost de Duh la inceputuri.
Atunci te voi vedea pe Tine
Cum ma vezi si ne-om cunoaste
Indeaproape cuvant din cuvant
Putere din putere. Dimineata fi-va,
Fi-vor ani fi-va si reveni-vor blande
-N vested vant aprinsele tulburatoarele zari
Ce ne hraneau nadejdea altadata.
Pamant si cer vor trece ca o facla
Din umbra sfantului mormant
Ramane-va lumina din vapaie
Ramane-va uitarea din cuvant
Ramane-va iubirea iubitoare
Din saraciile ce sunt.

Ioan Alexandru -
 
De Sfântul Gheorghe

de Marcel Cuperman

Pentru toţi de pe site ce îşi sărbătoresc ziua numelui de Sfântul Gheorghe, le urez un călduros La Mulţi Ani!

Pe cărarea dinspre schit,
Gheorghe vine-abţiguit.
Cu bocancii înglodaţi,
Prin băltoace tot umblaţi.

Pana de la pălărie,
La păun i-a fost solie
Ş-acu-i roasă şi uscată,
Nu mai e ce-a fost odată!

Pălăria-i pe-o sprânceană,
Cum se poartă în bostană.
Bluza-i albă cu altiţă,
S-a stropit cu vin de viţă.

Într-a lui patroană dată,
Ghiţă a făcut-o lată.
Pe la crâşme, în cătun,
A băut vin mult şi bun.

La bodega din Corbeni,
S-a-ntâlnit cu mulţi săteni.
Versuri le-a cântat, cu har,
Epigrame de pahar.

A cinstit cu toţi la masă,
C-aşa-i ziua lui, frumoasă!
Iar prin sat când a plecat,
Drumu-n lat l-a măsurat.

Clătinat prin şanţ păşeşte
Şi de-o piatră poticneşte.
Cu sudălmi de anafură
Ia direcţia spre şură.

Cu bocancii în picioare
Şi c-un pled pus pe spinare,
Gheorghe sforăie răpus.
Onomastica s-a dus!

SFÂNTUL GHEORGHE BATRÂN

Lucian Blaga

Sfarsise lupta. Cand? Cand s-a-ntamplat? Ca sta
balaurul cu solzii-mprastiati prin spini.
Mi-aduc aminte: calm pe umeri imi cadea,
adusa rar, cenusa din vulcani straini.

Gandesc la fapte de demult, la aratari
din era prea fierbinte ce se sparse.
De scrumul abatut piezis din alte zari
sprancenele imi sunt si astazi arse.
 
Oda vinului


O,beciuri tainice, lasate de stramosi!
Betivanii temeinice sub ochi frumosi.
Clondire goale, butii mari baute
Tot in cantari si hang de alaute,
Cu invartite mari cat roata car ului,
Spre inaltarea omului si coborarea harului!
Sa fie-al naibii cel care nu bea!
Marite soare, blegii nu-i cruta!
Puterea ta-i statornica in vin,
Tariei car uia eu ma inchin!
Voi, poloboace pline, de stejar,
In chihniti racoroase in zadar
Va tot bociti in sclifoseala beata:
Mort-beat tot n-o sa ma vedeti vreodata!
Dragi podgoreni din sate moldovene,
Muncind fierbinte si sugand alene,
V-a dat in minte, cand v-a fost mai bine,
In poezie sa ciocniti cu mine?



Umpleti ulcica si purtati-o roata
Pentr u pamant si viata minunata!
Acestea spuse sunt intr-o privinta
Ca noi si vinul suntem de-o fiinta.
Esti rotofei si jilav, poloboace,
Cu vrana-n sus si cepul dat incoace!
Da-mi mustul tau dulciu si paduret,
Traim o viata doar, nu doua vieti!
Zic vai! de cel nascut si nenascut
Din vlaga tarinii ce n-a baut!
Fartate vinule, pe unde nu mi-ai fost,
Si-n temniti de beton la adapost,
Si-n cazemate de stejar, mai fine,
Si pretutindeni n-ai scapat de mine!
Ce stai pitit in hrube-ntunecoase?
Se da razboiul intre doua clase:
O clasa pune vita la harag,
Iar alta care bea fara de leac!
Au fost si multi caposi, mai mult misei,
Ce te-ar fi vrut in beci doar pentr u ei!
Dar tu, ca democrat democratia
Ti-ai exprimat-o-n veci prin veselie!
Nu pune pret norodul pe belea:
Pe-ascuns el stie mai vartos sa bea!
Fr umoase nunti, petreceri, intalniri,

Oaze-n pustiul tr uditoarei firi,
Fara de vin si hazul moldovan
Viata insasi n-ar mai face-un ban!


Autor: Nicolai Costenco
 
Back
Top