• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

Clopotele de Pasti


C. Z. Buzdugan

Miezul noptii, e-o tacere pste tot orasul, sfanta...
Dar deodata glas de clopot tot vazduhul il framanta!

Da semnalul, ca un tunet, primul, clopotul cel mare,
Grav, maret vuind in noapte,-o razboinica chemare

Raspandind talaz de sunet ca talazurile marii,
Tot mai grav, tot mai departe, in adancurile zarii.

Desteptat din somn, raspunde clopotul cel mijlociu,
Cam dogit, batranul clopot, dar sfatos, cucernic, viu...

In sfarsit, cu ritmul vesel, clopotele mici si ele
Bat sonor in noaptea clara sub albastru plin de stele,

Iar metalicele note revarsate val cu val
Par o grindina de aur pe-o cupola de cristal.

De departe-n lungi ecouri, mii de sunete de clopot
Isi amesteca-armonia in acest feeric ropot.

-"Primavara" lung rasuna prin vazduhuri cadentat,
Iar ecoul bland raspunde: "Adevarat a inviat!"...

Si cand templele sfintite deschid vechile lor porti
E-ntr-un gand intreg pamantul: "A-nviat Christos din morti!"...

Fratilor, cand voci de clopot spun minunea lui Iisus,
Ridicati-va din tarna, va-naltati mai sus, mai sus!

Desteptati-va si-aprindeti iarasi candela vegherii
Salutati in mandre canturi sarbatoarea primaverii.

Uniti glasurile voastre cu al clopotelor cor
Innoiti-va viata la al vietii sfant izvor!...
 
Mihai Eminescu - Invierea


Prin ziduri innegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas ingana cuvintele de miere,
Inchise in tratajul stravechii evanghelii.

C-un muc in mani mosneagul cu barba ca zapada,
Din carti cu file unse norodul il invata,
Ca moartea e in lupta cu vecinica viata,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.

O muzica adanca si plina de blandete
Patrunde tanguioasa puternicile bolti:
"Pieirea, Doamne sfinte, cazu in orice colt,
Inveninand pre insusi izvorul de viete,

Nimica inainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic iti cere o raza mangaioasa,
In palcuri sunatoare de plansete duioase
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg".

Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul intuneric se sperie de soapte...
Douasprezece pasuri rasuna... miez de noapte...
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormant rasare Christos invingator,
Iar inimile toate s-unesc in armonie:

"Cantari si laude-naltam
Noi, Tie unuia,
Primindu-l cu psalme si ramuri,
Plecati-va neamuri,
Cantand Aleluia!

Christos au inviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcand-o,
Lumina ducand-o
Celor din morminte!"
 
Alexandru Vlahuta - Christos a inviat

Si-au tremurat stapanii lumii
La glasul blandului profet
Si-un dusman au vazut in fiul
Dulgherului din Nazareth!

El n-a venit sa razvrateasca
Nu vrea pieirea nimanui;
Descult, pe jos, colinda lumea
Si multi hulesc in urma lui.

Si multi cu pietre il alunga
Si rad de el ca de-un smintit:
Iisus zambste tuturora-
Atotputernic si smerit!

El orbilor le da lumina,
Si mutilor le da cuvant,
Pe cei infirmi ii intareste,
Pe morti ii scoala din mormant.

Si tuturor de o potriva.
Imparte darul lui ceresc-
Si celor care cred intr-insul,
Si celor ce-l batjocoresc.

Urasca-l cei fara de lege...
Cei pasa lui de ura lor?
El a venit s-aduca pacea
Si infratirea tuturor.

Din toata lumea asupritii
In jurul lui s-au gramadit
Si-n vijeliile de patimi
La glasul lui au amutit:

"Fiti blanzi cu cei ce va insulta,
Iertati pe cei ce va lovesc,
Iubiti pe cei ce-n contra voastra
Cu vrajmasie se pornesc"...

Cat bine, cata fericire,
Si cata dragoste-ai adus!
Si oamenii drept rasplatire
Pe cruce-ntre talhari te-au pus.

Au ras si te-au scuipat in fata
Din spini cununa ti-au facut,
Si in desarta lor trufie
Stapani desupra-ti s-au crezut...

Aduceti piatra cea mai mare
Mormantul sa-i acoperiti
Chemati sutasii cei mai ageri,
Si straji de noapte randuiti...

S-au veselit necredinciosii
C-au pus luminii stavilar,
Dar ea s-a intarit in focul
Durerilor de la Calvar,

Si valurile-i neoprite
Peste pamant se impanzesc,
Ducand dreptate si iubire
Si pace-n neamul omenesc.

Voi toti, ce-ati plans in intuneric
Si nimeni nu v-a mangaiat,
Din lunga voastra-nghenunchere
Sculati... Christos a Inviat!
 
A cincea elegie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Nichita Stănescu


N-am fost supărat niciodată pe mere
că sunt mere, pe frunze că sunt frunze,
pe umbră că e umbră, pe păsări că sunt păsări.
Dar merele, frunzele, umbrele, păsările
s-au supărat deodată pe mine.
Iată-mă dus la tribunalul frunzelor,
la tribunalul umbrelor, merelor, păsărilor,
tribunale rotunde, tribunale aeriene,
tribunale subţiri, răcoroase.
Iată-mă condamnat pentru neştiinţă,
pentru plictiseală, pentru nelinişte,
pentru nemişcare.
Sentinţe scrise în limba sîmburilor.
Acte de acuzare parafate
cu măruntaie de pasăre,
răcoroase penitenţe gri, hotărîte mie.
Stau în picioare, cu capul descoperit,
încerc să descifrez ceea ce mi se cuvine
pentru ignoranţă...
şi nu pot, nu pot să desciofrez
nimic,
şi-această stare de spirit, ea însăşi,
se supără pe mine
şi mă condamnă, indescifrabil,
la o perpetuă aşteptare,
la o încordare a înţelesurilor în ele însele
pînă iau forma merelor, frunzelor,
umbrelor,
păsărilor.
 
Orice zi începe prost.

Alexandru Andrieş

Orice zi începe prost
Dacă n-ai un adăpost,
Orice zi e-un singur pas către noapte…

Orice noapte trece greu
Dacă singur eşti mereu,
Orice noapte-i un popas de o noapte…

Când soarele-apune
Toate sunt bune,
Când el răsare
Nimic nu pare schimbat!

Orice zi începe-aşa,
La sfârşit e noapte grea,
Orice zi e-un singur pas către tine…
 
Lucian Avramescu

Singurul lucru care contează

femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas...
pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,
inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin mine insumi
imi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano...

femeia este singurul lucru care conteaza
cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei

fara femeie
limuzina noastra este o caruta hodorogita
contul la banca scade chiar daca este in crestere
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii

o ai
iti canta privighetoarea in cosul pieptului
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenul
si o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux

femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi inlocui decat de sinele sau
pielea ei stie toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi invingem crizele mondiale
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a ne face fericiti sau nefericiti
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletesti

femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
femeia cu pielea ei
care ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
femeia
cu toata argintaria surasului sau
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care conteaza
domnilor
 
Învaţă-mă să ard intunecat


Lasă-mă să m-aprind de întunericul tău,
În lumina feroce
Învaţă-mă să ard întunecat,
Modelează după forma aripilor
Flacăra mea
Şi purific-o de orice culoare.
Sau,
Şi mai bine,
Dă-mi o sămânţă de întuneric,
S-o îngrop în pământ
Şi-nvârte mai repede anotimpurile
Să crească,
S-o seamăn din nou.
În lumina feroce
Ar fi atunci păduri şi lanuri,
Crânguri, livezi, pajişti şi codri de noapte.
O beznă tandră
În care am putea muri oricând am vrea,
Un întuneric în care
N-am mai fi frumoşi, nici buni,
Ci doar singuri,
Şi nemaitrebuind să privim,
Închizând ochii, am putea vedea.
 
Poveste scurta
Ion Minulescu

Pe cand iubeam -
C-am suferit si eu de-aceasta boala -
Iubeam o fata care ma-nsela
Exact ca-n poezia mea:
Romanta celei care-nseala,
A carei eroina era ea!…

Dar intr-o noapte eroina mea
Ma parasea - de daruri incarcata -
Si, luandu-si martori stelele si luna,
Jura ca pleaca pentru totdeauna
Si n-are sa mai vina niciodata -
Marturisire, vai… adevarata!…

Si iata cum iubita mea,
In noaptea cand ma parasea,
N-avea sa-mi lase la plecare
Decat un pat pe trei picioare
Iar in dulapul din sufragerie
Un sfert de cozonac cu nuca
Si-o scobitoare-nfipta-n el -
Simbolul sufletului ei rebel,
Cu care dorul ei de duca
Teatraliza eterna tragedie
A-nselatoarelor ce mor
Neplanse de-nselatii lor -
Exact ca-n poezia mea
A carei eroina era… Ea!…
 
George Dumitrescu
I - Muguri
Din ciclul "Sonete de primavara"

Asemenea cornitelor de iada,
Se îmbulzesc pe ram întâii muguri.
Cu lacrimi mari, ca boabele de struguri,
Butucul vitei plânge în ograda.

Miros de frunze arse, fum de ruguri
Si vrabiile gurese-n livada.
Pamântul abureste din zapada,
Cutreerat în carnea lui de pluguri.

O dulce ameteala te colinda
Si geana bate: fluture-n lumina.
Mustind de seva, pomii din gradina

Au prins golase ramuri sa-si întinda
Si-asteapta dimineata aprilina
În albe policandre sa-i aprinda.
 
Paradoxul zilelor noastre



"Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.

poezie de Octavian PalerTrimite
 
Boala râsului

Marin Sorescu

S-a născut dintr-un hohot de râs.

Când părinţii au trebuit să îi arate lumea
El a început să râdă în faţa fiecărui lucru,
Până la soare.
Şi a fiecărui cuvânt,
Până la infinit.

La şapte ani încă nu se oprise din râs
Şi doctorii l-au trimis la şcoală.
Profesorii i-au arătat cartea de fizică
Dar el râdea ţinându-se cu mâinile de burtă.
La istorie ajunsese cu mâinile la genunchi.
La geografie, la tălpi.

Atunci doctorii i-au recomandat trei femei
Demne de acest nume,
De care să se-ndrăgostească,
Dragostea intrând în profilaxia liniştii.
Cum să vă spun?
Pe prima a iubit-o-n hohote,
Pe a doua a zâmbit-o,
Cu a treia s-a-necat de râs.

Atunci doctorii i-au prescris moartea,
S-o ia o dată în viaţă
Şi după aceea câte o linguriţă
Din trei în trei veşnicii.

Dar şi în mormânt
El tot mai continuă, şi azi, să râdă.

Până acum a fost mutat în vreo
Şapte cimitire
La cererile repetate
Ale răposaţilor.
 
Marin Sorescu

Blestemul doi

S-a umplut casa de fum
Eu ard, nu te speria,
Eu am luat foc,
Bine ca esti aici langa mine,
Sa ma vezi,
Ca tu pana nu vezi nu crezi,
Nu mai vreau sa ard nici eu pe infundate,
Mi-am dat drumul.
Ai spus ca daca nu te iubesc
Nu ard si uite proba,
Eu voiam sa o tin ascunsa.
Saruta aceste fapturi de fum
Care ies din mine, toate sunt eu,
Seamana cu mine, sunt chiar eu,
Care naparlesc,
Inainte de a ma ingropa in bratele tale,
In buzele tale.
Un sarpe care-si leapada camasile multicolore,
Inainte de marea hibernare.
Tot tu imi vei da zemuri de plante,
De smochine strivite ca sa inviez,
Voi suge lapte din sanul tau
Sa ma dezintoxic
De pamantul care s-a varsat in vinele mele,
Si s-a cerut arat,
Sunt si pruncul si tatal si sfantul duh,
Dar mai la urma,
Cand ne mai vine suflarea
Acum suntem amandoi cu sufletul la gura
Si il bem unul de pe buzele altuia,
Il sorbim,
Iata o idee de perpetuum mobile,
Fumul meu te imbraca
Fumul tau ma despoaie
Am luat foc amandoi,
Ti-am spus sa stai mai departe.
Cine-o stinge aceste cuvinte,
Sa fie blestemat.
 
Avem timp




Avem timp pentru toate.

Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.



Octavian Paler
 
Vino cu mine la ţară
Tristan Tzara

Casă în construcţie cu ramuri uscate, ca păianjenii, în schele
Înalţă-te în ceruri cu seninătate
Până când norii ţi-or sluji de perdele
Şi stelele: mulţămirea lămpilor pe balcoane înserate.

Între doi castani împovăraţi ca oamenii ce ies din spital
Crescu cimitirul ovreiesc – din bolovani;
La marginea oraşului, pe deal
Mormintele ca viermii se târăsc.

Docarul galben ne aşteaptă în faţa gării
În mine se rup trestii cu foşnet de hârtie
Vreau să mă sfârşesc încet de-a lungul ţării
Şi să-mi ezite sufletul ca dansatorul pe frânghie.

Rătăcesc prin pădure
Cerşetori ţigani cu barbă de cenuşă
Că ţi-e frică dacă-i întâlneşti
Când îşi freacă soarele pleoapa pe poteci.

Călare o să mergem zile întregi
O să poposim în hanurile sure,
Acolo legi multe prietenii,
Te culci noaptea cu fata hangiului.

Sub nuci – pe unde trece vântul greu ca o grădină de fântâni
O să jucăm şah
Ca doi farmacişti bătrâni
Şi soră-mea o să citească gazetele în hamac…

Ne-om dezbrăca pe deal în pielea goală
Să se scandalizeze preotul, să se bucure fetele,
Vom umbla ca agricultorii cu pălării mari de paie
O să facem baie lângă roata morii
Să ne întindem la soare fără sfială
Şi-or să ne fure hainele şi-o să ne latre câinele…
 
Celei prea vesele

de Charles-Pierre Baudelair


Un peisaj incantator
e-ncantatoarea ta faptura
iti joaca zambetul pe gura
ca boarea unui vant usor

drumetul trist ce-ti iese-n cale
isi simte sufletul vrajit
in clipa cand i-a rasarit
splendoarea sanatatii tale

in armonia de culori
ce trupul tau il invesmanta
poetii-nchipuirii canta
un gratios balet de flori

Vestmantul tau multicolor
Cu inima ti-l potrivesti
Nebuna, tu ma-nnebunesti
Si te urasc cum te ador!

Tanjeam in vesela gradina
Cand soarele, batandu-si joc
m-a sfasiat cu lanci de foc
din arzatoarea lui lumina

M-au umilit ca pe-un martir
Gradina, primavara, firea
Si pentru-a-mi razbuna jignirea
Am pedepsit un trandafir!

Ascuns in umbrele tacerii
As vrea sa ma strecor la fel
In preajma ta, ca un misel,
La ceasul tainic al placerii,

Sa-ti pedepsesc frumosul trup
Sa-ti sanger carnea-nspaimantata,
Nevinovatul san de fata
Si-o rana-n coapsa ta sa rup,

Apoi, cu dulce voluptate,
Infrigurat as cauta
In asta noua gura-a ta,
Sa torn veninul meu
- de frate.
 
Cinele sufletului
Tudor Arghezi

Sufletul meu e câine credincios
L-am dezlegat adeseori din lant,
Adeseori din cusca lui l-am scos
Si l-am târât pâna la sant,
Pâna la santul întaririi mele,
Ca sa-l înnec în zmârcul dintre stele.

Desprins cu lantul si lungimea lui,
Se-ntoarce repede la cusca
Si mârâie la biciul dintr-un cui
Care scoboara pe-nserat si-l musca
Si i se plimba ca un foc pe piele
Ranile lui sunt si-ale mele.

Câine misel, tu mârâi numai biciul
Si urmele si pragul mi le lingi!
Caci te târasti ca sa-ti pastrezi soriciul
Si dând din coada voia mi-o învingi.
Pe toata viata înnadit cu tine,
Nedespatit de coada si de bot,
Sunt suparat ca, strânsi atât de bine,
Sa te alung din batatura mea nu pot.

Însa ma jur, când voi cadea de moarte,
Hoitul meu gol nu-ti va spori ospatul,
Caci de aproape, ca si de departe,
Te voi croi si din mormânt cu bat
 
Lucian Blaga
Dorul

Setos iti beau mirasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amindoua, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: "Mi-asa de dor de tine!"
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pamânt.

Femeie,
ce mare porti în inima si cine esti?
Mai cânta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult
si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea -- vesnicii.
 
Gelozie
Poezie de dragoste de Gh. Toparceanu

Daca nu te-as fi-ntalnit
absolut din intamplare,
tu pe altul orisicare
tot la fel l-ai fi iubit.

Daca nu-ti iesiam in drum
ai fi dat cu bucurie
altuia strain, nu mie
mangaierile de-acum.

Ai avea si vreun copil,
care poate: idiotul!
ar fi semanat in totul
cu-acel tata imbecil.

Dar asa ce lucru mare
cantr-o zi te-am inalnit!
si sant plin de bucurie
absolut din intamplare
 
A saptea elegie

Nichita Stanescu

Traiesc in numele frunzelor, am nervuri,
schimb verdele pe galben si
ma las pierit de toamna.
In numele pietrelor traiesc si ma las
cubic batut in drumuri,
cutreierate de repezi masini.
Traiesc in numele merelor si am
sase simburi scuipati printre dintii
In numele caramizilor traiesc,
cu bratari de mortar intepenite
la fiecare mina, in timp ce imbratisez
un posibil galbenus al existentelor.
Niciodata n-am sa fiu sacru. Mult,
prea mult am imaginatia
celorlalte forme concrete.

Si nici n-am vreme din pricina asta
sa ma gindesc
la propria mea viata.
Iata-ma. Traiesc in numele cailor.
Nechez. Sar peste copaci retezati.
Traiesc in numele pasarilor,
dar mai ales in numele zborului.
Cred ca am aripi, dar ele
nu se vad. Totul pentru zbor.
Totul,
pentru a rezema ceea ce se afla
de ceea ce va fi.

Intind o mina, care-n loc de degete
are cinci miini,
care-n loc de degete
au cinci miini, care
in loc de degete
au cinci miini.

Totul pentru a imbratisa,
amanuntit, totul,
pentru a pipai nenascutele privelisti
si a le zgiria
pina la singe
cu o prezenta.
 
Elena Vacarescu
Aprilie

Fii bucuros, iubite, în iarba matasoasa ;
Parfumul primaverii se simte tot mai greu ;
Vezi, lunca-i înflorita si cânta si-i frumoasa.
Fii bucuros, iubitul meu !

Aduc în dar iubirii întregu-mi suflet ; vina
Sa simti mireasma dulce pe-ngustele carari.
În falnica padure, în stearsa ei lumina,
Ce dulce-i împreuna sa ratacim în zari.

E-atât de plin de farmec sa mergi visând pe maluri,
Sa mângâi clopoteii de alb margaritar,
Sa vezi cum, capricioase, vin valuri dupa valuri
Cu sârg tesându-si parca, în jur, desenul clar.

Vom bea tot duhul molcolm al lui april, cu sete,
În inima, sfârseala sa intre picurând ;
Apoi lasa-vom ziua s-adoarma pe-ndelete,
Ca sa simtim iubirea asupra-ne veghind.

Fii bucuros, iubite, în iarba matasoasa ;
Balsamul primaverii se simte tot mai greu ;
Vezi, lumea înfloreste si cânta si-i frumoasa,
Fii bucuros, iubitul meu !
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top