• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

.Poveste despre ratacire

Ratacesc in casa oglinzilor
si-mi vad eurile miscandu-se,
din perete-n perete reflectandu-se.
Ratacesc in casa oglinzilor
unde mii de fete ciudate
isi aleg drumuri repetate
sau cauta altele noi,ca mai apoi
sa sfarsim prin a rataci toti
in oglinzile infinite,in camerele cu suflete oglindite.
Ratacesc in casa oglinzilor
casa in care mortii isi scot ochii
si vin pe urmele mortilor vii ca niste stafii.
Ratacesc cu sufletul in oglinzile ovale
chiar daca doare sa ma vad de undeva de sus
de unde si-au dat drumul toti cei care s-au dus…
Ratacesc in casa oglinzilor.
 
Pe cruce

Iisus murea pe cruce. Sub arsita grozava
Palea curata-i frunte ce-o sangerase spinii
Pe stancile Golgotei tot cerul Palestinii
Parea ca varsa lava.

Si chiar in clipa mortii hulira carturarii
Cu fierea otelita il adapau strajerii...
Radea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Si-l ocarau talharii.

Zdrobita, la picioare-i zacea plangand Maria
Si-adanc zbucnea blestemul din inima-i de mama
Alaturi Magdalena, in lunga ei marama,
Tipa vazand urgia.

Departe ucenicii priveau fara putere...
N-aveau decat sa fuga in lumea cea pribeaga
Cu el se naruise nadejdea lor intreaga
Si fara mangaiere.

Tarziu, porni multimea in palcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecura fariseii cu fetele smerite
Si barbile-argintate.

Maslini fara de frunze dormeau mocnind pe coaste
In vale, ca-ntr-o pacla, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul mortii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.

Vasile Voiculescu
 
Octavian Paller
Avem timp

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.
 
La Pasti
- George Cosbuc

Prin pomi e ciripit si cant,
Vazduhu-i plin de-un rosu soare
Si salciile-n alba floare-
E pace-n cer si pe pamant.
Rasuflul cald al primaverii
Adus-a zilele-nvierii.

Si cat e de frumos in sat!
Crestinii vin tacuti in vale
Si doi de se-ntalnesc in cale
Isi zic:Hristos a inviat!
Si rade-atata sarbatoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Pe deal se suie-ncetisor
Nevaste tinere si fete,
Batrani cu iarna vietii-n plete;
Si-ncet, in urma tuturor,
Vezi sovaind cate-o batrana
Cu micul ei nepot de mana.
 
Ruga pentru duminica floriilor

de Ion Minulescu

Dezleaga-ma Parinte,de ce-am jurat sa fiu
Si iarta-ma ca-n viata n-am fost decat ce sunt-
Un cantec prea devreme,sau poate prea tarziu,
Un ropot scurt de ploaie
Si-un mic vartej de vant...
Dezleaga-ma de vina de-a fi-ncercat sa fac
Granit din caramida
Si,bronz dn baligar,
Colan de pietre scumpe din samburi de dovleac
Si-un Pegas cu aripi duble din clasicul magar...
Si iarta-ma ca-n viata n-am fost decat asa
Cum te-am vazut pe tine-
C-asa credeam ca-i bine!...
Dar azi,cand vad ca-i altfel de um am vrut sa fie,
Stropeste-mi ochii,Doamne,cu stropi de apa vie,
Reteaza-mi mana dreapta
Si pune-mi straja gurii,
Alunga-mi nebunia din scoartele Scripturii
Si-apoi desprinde-mi chipul de pe icoana Ta
Si fa sa uit c-odata am fost si eu ca Tine!...
 
Si alta pentru Saptamana Patimirilor!

Pe cruce

Iisus murea pe cruce. Sub arsita grozava
Palea curata-i frunte ce-o sangerase spinii
Pe stancile Golgotei tot cerul Palestinii
Parea ca varsa lava.

Si chiar in clipa mortii hulira carturarii
Cu fierea otelita il adapau strajerii...
Radea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Si-l ocarau talharii.

Zdrobita, la picioare-i zacea plangand Maria
Si-adanc zbucnea blestemul din inima-i de mama
Alaturi Magdalena, in lunga ei marama,
Tipa vazand urgia.

Departe ucenicii priveau fara putere...
N-aveau decat sa fuga in lumea cea pribeaga
Cu el se naruise nadejdea lor intreaga
Si fara mangaiere.

Tarziu, porni multimea in palcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecura fariseii cu fetele smerite
Si barbile-argintate.

Maslini fara de frunze dormeau mocnind pe coaste
In vale, ca-ntr-o pacla, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul mortii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.

Vasile Voiculescu
celebrul meu buzoian!
 
E sărbătoare la Florii



E sarbatoare la Florii -
Cum n-a mai fost vreodata,
Caci Cel prezis de profetii,
Azi in Sion se-arata.

Smerit, cu chipul Sau senin,
Inconjurat de gloate,
Isus, calare pe asin,
Coboara spre cetate.

In maini, cu crengi de palmier,
Ii ies multimi in cale;
Rasuna al Iudeii cer,
De cint si osanale.

Rasuna coruri de copii
Multimea se tot strange,
E sarbatoare la Florii,
Dar Imparatul plange:

"Ierusalim, Ierusalim,
Ce mi-ai respins iubirea
Si darul pacii cel sublim -
Iti plang nenorocirea.

Dusmanii vor imprejmui
Tot zidul tau cu schele,
Iar pentru mame si copii
Veni-vor vremuri grele."

Cu lacrimi calde pe obraz
Plangea Ierusalimul ... ,
Dar plansul lui mai scalda azi
New Yorkul si Kremlinul.

Vazduhul Terei e brazdat -
De undele divine,
Iar orologiile bat
Sfarsitul care vine.

E sarbatoare pe pamant
Si lupta pentru pace,
Se flutura lozince in vant,
Dar Printul pacii tace.

Azi, nu romani si nici barbari,
La porti vin cu stafeta,
Ci mii de monstrii nucleari -
Ameninta planeta.

E sarbatoare si e joc
Si muzicile canta,
Dar pace tu nu ai deloc
Si moartea te-nspaimanta.

El hotaraste iar o zi
Azi, cat se poate spune,
Pe Printul pacii-L poti primi,
Nu amana pe maine!

Petru Dugulescu)
 
Adrian Păunescu
--------------------------------------------------------------------------------
Nobilul viciu

Cetatea peste mine se răstoarnă,
În carnea mea îi simt într-una biciul,
De este vară sau de este iarnă,
Femeia este singurul meu viciu.

Nici nu mi-e teamă, nici nu-mi este silă
De tot ce împotrivă mi se-ntâmplă,
Orgolioasă, dreaptă sau umilă
Femeia-mi şade veşnic lângă tâmplă.

O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagră,
Dar cel mai drag îmi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o tristă capră neagră
Din care am facut răsfăţ şi templu.

Ştiu că mi-e viaţa scurtă, ştiu că moartea
În fiece femeie stă la pândă,
Dar fie de femei umplută cartea
De care viaţa lumii e flămândă.

Nu mi-au plăcut averi, nici vinuri bune
Şi n-am avut în rest nici un capriciu
Deşertăciune din deşertăciune
Femeia este singurul meu viciu.

Nu m-am bătut în târguri sau războaie,
N-am vrut să fiu împerator sub stele,
Femeia care nu se încovoaie,
Am înjugat-o nebuniei mele.

Şi am arat cu ea mereu pământul,
Şi-am semănat ogoare numeroase,
Nu i-am lăsat pe buze nici cuvântul
Ca pe-un metal am resorbit-o-n oase.

E-adevărat că am iubit pe una,
E-adevărat tot ceea ce se zice,
Am căutat-o prin neant cu luna
E-adevărat c-a fost Euridice.

E-adevărat că-n geamul meu caisii
N-aveau puterea nici un an să steie
Ca într-un joc de-absurde artificii
Şi creanga lor îmi mirosea femeie.

Motorul meu şi-al lumii de aceea,
Motorul meu cuminecat cu biciul,
A fost femeia şi-a rămas femeia,
Puterea mea şi singurul meu viciu.

Ea m-a condus, eu am condus-o-n lume,
Am fost mereu un cuplu în derivă,
Şi chiar de nu i-am dat nimic din nume
Trecând mereu, mi-a fost definitivă.

Iubirea mea nu a mişcat nici aştri
Şi nici pământul sub o-mbrăţişare,
Dar lance cand a fost, cu ochi albaştri,
Simţeam că-n ochi privirea ei mă doare.

De n-avea rană, îi făceam eu rană,
Să-i pot iubi supremul sacrificiu,
În faţa ta, condiţie umană,
Femeia este singurul meu viciu.
 
Adrian Paunescu - Sa ne iubim pe tarmul Marii Negre

Sa ne iubim pe tarmul Marii Negre
Ca doua fragede fierbinti statui
Sa fim întîia clasica pereche
A omenirii noi ce înca nu-i.

Sa ne iubim cît ne întreaba valul
Ce e cu noi, ce sîntem si ce vrem
Noi sa-i raspundem cufundati cu malul
Ceva-ntre rugaciune si blestem.

Ca un barbar ce tine o tanagra
Asa sîntem pe-acest nisip noi doi
Si stelele ce cad în Marea Neagra
Ridica valul sîngelui din noi.

Sa ne iubim hipnotizati de luna
Cutreierati de-al vaselor tangaj
Si sa ne viscoleasca împreuna
Ninsorile de sare pe obraji.

Sa ne iubim, pagîna mea atee
Iubito, marea seamana cu noi
Sîntem un Dumnezeu si-o Dumnezee
Chemati sa-nceapa lumea de la doi.

Sa ne iubim pe tarmul Marii Negre
Pe unde trec epavele calari
Sa curatam întreaga lume veche
În fluxul si refluxul noii mari.

Sa ne iubim etern, noi, provizorii,
Cum niciodata, valul nu va sta
Eu spun ca îngenunchi în fata marii
Sa nu spun ca-ngenunchï în fata ta.
 
Ingerul si mironositele


Pe cine-l caut'acuma'n gradina
Cu vasele de mir umplute?
De lacrimi inima li-i plina...
Zoreste ziua noua. Ii racoare,

Dar cerul se insenineaza
In ciripituri cantatoare.
De ce Il cauta aicea pe Hristos ?
De ce-a venit aicea ca sa-l planga?

Pe piatr'un inger luminos...
El sade-n haine albe, stralucite...
Vestind cereasca bucurie
Mironositelor scarbite:

"Hristos a inviat! Si nu va mai mahniti
Si nu-l mai plangeti ca pe un mort
Cautandu-l intre cei muriti!
A iadului putere-i biruita,

Zadarnica ii rautatea:
De-acuma lumea-i izbavita.
Intunecimea in lumina piere,
Marirea ei i s-a surpat

Si fug vrajmasii de durere.
Grabiti-va cu vesti de veselie
Si spuneti vestile-n Sion:
"Hristos e viu si'n veci invie!"

Dorm florile. Gradina moarta tace,
Iar primprejur-albastre umbre,
Nisip, zori aurii - si pace.

Alexe Mateevici
 
Invierea


Prin ziduri innegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas ingana cuvintele de miere,
Inchise in tratajul stravechii evanghelii.

C-un muc in mani mosneagul cu barba ca zapada,
Din carti cu file unse norodul il invata,
Ca moartea e in lupta cu vecinica viata,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.

O muzica adanca si plina de blandete
Patrunde tanguioasa puternicile bolti:
"Pieirea, Doamne sfinte, cazu in orice colt,
Inveninand pre insusi izvorul de viete,

Nimica inainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic iti cere o raza mangaioasa,
In palcuri sunatoare de plansete duioase
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg".

Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul intuneric se sperie de soapte...
Douasprezece pasuri rasuna... miez de noapte...
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormant rasare Christos invingator,
Iar inimile toate s-unesc in armonie:

"Cantari si laude-naltam
Noi, Tie unuia,
Primindu-l cu psalme si ramuri,
Plecati-va neamuri,
Cantand Aleluia!

Christos au inviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcand-o,
Lunina ducand-o
Celor din morminte!"

Mihai Eminescu
 
Celei care minte
Autor : Ion Minulescu

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!…

În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,
Bate miezul nopţii…
E ora când amanţii,-alt’dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată…
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?…

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!…

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!

(1908)
 
Isus în celulă
(Radu Gyr)


Azi noapte Isus mi-a intrat in celula.
O, ce trist si ce'nalt parea Crist!
Luna venea dupa El, in celula
si-L, facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui, pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura:
- De unde vii Doamne, din ce veac?
Isus a dus lin un deget la gura
si mi-a facut semn ca sa tac.

S'a asezat langa mine pe rogojina:
- Pune-Mi pe rani mana ta!
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina dar zabrelele groase,
lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea capatana
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani...

Cand m'am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
numai Isus nu era nicairi...

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: niciun raspuns!
Doar razele reci, ascutite'n unghere,
cu sulita lor m'au strapuns...

- Unde esti Doamne? Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui...
M'am pipait... si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.
 
Vasile Voiculescu - In gradina Ghetsimani



In gradina Ghetsimani

Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul...
Cazut pe branci in iarba, se-mpotrivea intruna.
Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul
Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna.

O mana nendurata, tinand grozava cupa,
Se coboara-miindu-l si i-o ducea la gura...
Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa...
Dar nu voia s-atinga infama bautura.

In apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Si sub veninul groaznic simtea ca e dulceata...
Dar falcile-nclestandu-si, cu ultima putere
Batandu-se cu moartea, uitase de viata!

Deasupra fara tihna, se framantau maslinii,
Pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada...
Treceau batai de aripi prin vraistea gradinii
Si uliii de seara dau roate dupa prada.
 
Isus e viu!

Petru Dugulescu


Miscat de forta vietii-n el aprinsa,
Pamantul s-a cutremurat in zori
Iar garda din armata neinvinsa,
Cuprinsa e de spaima si fiori.

Sfarmand obezi si lanturi milenare,
Frandandu-I mortii bratele ei reci,
Biruitor in lupta cea mai mare,
Isus e viu si viu va fi in veci!

Si nu vor fi pe lume straji romane
Nici pietre ca sa-L tina in mormant,
Caci biruind ostirile dusmane,
Isus e-n cer si-n inimi, nu-n pamant.

Triumfator, S-a ridicat din glie -
Isus Cel viu no poate sta ascuns;
Iar cand pe nori, cu slava o sa vie,
Il vor vedea si cei ce L-au strapuns.

Cantati-I imnuri, plini de bucurie,
Voi toti care-ati gemut incatusati;
Sfarsitu-s-a azi timpul de robie,
Isus e viu, iar voi eliberati!

Din crucea Lui curg valuri de iubire,
Ducand viata, pace-n unda lor ...
Tresalta azi si canta omenire!
Isus e viu - tu ai Mantuitor!

Voi toti care zaceti fara putere
Si va tarati viata prin noroi -
Isus a biruit prin inviere,
Isus traieste azi si pentru voi.

Si-n ziua glorioas-a revederii
Cand vom zbura spre Patria de sus,
Noi vom canta in corul Invierii,
Cantarea biruintei lui Isus!
 
Adam

Cu toate ca se afla in rai,
Adam se plimba pe alei preocupat si trist
Pentru ca nu stia ce-i lipseste.
Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe Eva
Dintr-o coasta a lui Adam.
Si primului om atat de mult i-a placut aceasta minune
Incat chiar in clipa aceea
Si-a pipait coasta imediat urmatoare,
Simtindu-si degetele frumos fulgerate
De niste sini tari si coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O noua Eva rasarise in fata lui.
Tocmai isi scosese oglinjoara
Si se ruja pe buze.
"Asta e viata!" - a oftat Adam
Si-a mai creat inca una.
Si tot asa, de cate ori Eva oficiala
Se intorcea cu spatele
Sau pleca la piata dupa aur, smirna si tamiie
Adam scotea la lumina o noua cadina
Din haremul lui intercostal.
Dumnezeu a observat
Aceasta creatie desantata a lui Adam
L-a chemat la el, l-a sictirit Dumnezeieste
Si l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.

Marin Sorescu
 
Patimile Domnului Isus ( part.I)
Rad Maria

GHETIMANI
Ucenicii au rămas cu Isus ceas după ceas.
Şi prin câte a trecut Domnul Isus, au văzut.

-"Vegheaţi în rugăciune şi nu vă tulburati.
Staţi mereu aproape pe Tatăl să-l chemaţi."
Iar în liniştea adâncă, Isus, după obicei,
Se dusese să Se roage departe un pic de ei.
Aplecat în rugăciune şi pe jos îngenunchind:
-"Tată, dacă poţi, paharul depărtează-l în curând.

Dar nu voia Mea, Părinte, să se facă, cum Tu vrei,
Cum doreşti să se-mplinească şi mărirea să Ţi-o iei."

Şi chinuri ca de moarte se aratau pe rand.
Şi se ruga fierbinte, pe Tatăl implorând.
În foşnetul de frunze, prin pomii fremătând,
Se auzeau din paşii ce se grăbeau venind.

Isus se roagă în grădină, Isus se roagă tot mereu,
Rugăciunea Lui se înalţă până sus la Dumnezeu.
-"Tată -ndepărtează paharul care-i plin,
Dar să-Ţi fie voia, în veci de veci, Amin.

Tată, Tată, îndepărtează şi paharul de băut,
Dar să fie, sfinte Tată, voia Ta de la-nceput."
Dorm şi pomii în grădină, toate dorm, toate se-nchid,
Numai Cel sfânt, fără vină, aici nu a adormit.

El se roagă şi suspină, dorul Lui se adâncea
Înspre Tatăl, fără vină, accepta osânda grea.
Înspre Tatăl se îndreaptă, mâna sus la asfinţit,
Dacă are să-mplinească ce avea de împlinit.

Şi Isus bău paharul care atât de amar a fost,
El ştia că trebuia să îl beie cu un rost.
Că doar multa suferinţă şi jertfirea va putea
Să plătească preţul care e sortit ca să se dea.

O, Isuse, Tu ştiut-ai şi ai fost îndurerat,
Pentru ce vor face, iată, arhireii şi Pilat.



Patimile lui Isus (part.II)



gradina se arata,
Oamenii venind la poarta.
Sa il prinda pe Isus
Si Iuda cu ei s-a dus.

El se pleaca sa-l sarute,
Pe Isus pe a Lui frunte.
Dar Isus ii zice lui,
-"Iuda, cu o sărutare vinzi pe Fiul Omului"?

Pe Isus L-au prins şi dus deoparte, a rămas fără cuvânt,
Înaintea celor care Îl batjocoreau râzând.
Îl prinseseră şi-L luase şi cu-alai L-au îmbrăcat,
Cu cununi de spini pe frunte pe Isus L-au aratat.

Au spus lui Pilat să-i deie un verdict necruţător,
Ca s-ajungă să-l închidă ca un răufăcător.
Dar Pilat se arătase mult mai liniştit,
Mai plin de înţelepciune şi el s-a ferit,

Că nu a văzut nimica în Mesia lor,
De ce să-L închidă ca înşelător?

Oamenii --"Răstigneşte-L tu odată, de ce zăboveşti?
Asta vrem, aici de faţă, ca să împlineşti.
Nu-L ierta şi tu deschide sulul de zapis,
Scrie, iată, condamnarea, după cum am zis."

Iar Pilat, ce nu văzuse nici un rău măcar,
Ci un sfânt care căzuse printre ei, mai rar,
Se întoarse şi-L lăsară la-nvoiala lor,
Să Îl judece preoţii după cum ei vor.

Trimisese pe Mesia apoi la Irod,
Să spună şi el părerea marelui sobor.
Irod avea ca să Îl vadă şi să-L umilească,
L-a întrebat multe acolo, de slava cerească.

Dar Isus tăcerea mare El o oglindea,
Căci ştia despre jignirea ce se aducea.
Şi mai bine suferea şi stătea tăcut,
Aşteptând ce o să vină şi trebuia făcut.

Ce faci tu, pământ şi mare? auzit-ai ce s-a zis,
Ce-i această condamnare? s-a rostit şi nu-i un vis.
Sa-Lomoare, rastignit? sa nu zica nici un grai?
Unde eşti, Dumnezeire, Tu nu vezi, unde erai? ---





Patimile lui Isus, (part.III)

Si a fost dus la Golgota,
Si grea i s-a dat osanda.
Ca sa fie rastignit,
Cum fusese hotarat.

Isus, iată-L răstignit, sus pe cruce pironit,
Ce durere şi ce jale s-au lăsat atunci pe vale.
Nu mai spune un cuvânt, nu mai merge EL vorbind,
Ce durere şi ce jale am simţit atunci pe cale.

Iată-L trist şi-njunghiat, spinii în frunte L-au brăzdat,
Ce durere şi ce jale a simţit Isus se pare.
Nu mai vi cu noi, Stăpâne? şi în ziua cea de mâine?
Ce durere şi ce jale am avut cu toţi, pe cale.

Plâng femeile adunate care-au venit din cetate,
Ce durere şi ce jale s-a lăsat la fiecare.
Plâng şi florile-n grădină, toate parcă azi suspină,
Ce durere şi ce jale El a presărat pe cale.

Cât de mult a suferit, cât a fost batjocorit.
Ce durere şi ce jale a avut fara scapare.
Iată-L cu sange pe mână, în picioare şi inimă,
Zace fără de putere şi lipsit de mângâiere.

Nu a zis nimic şi iată, L-au jertfit chiar ei indata,
Ca un miel la junghiere, a fost dus El în tăcere.
A răbdat pentru păcate, pentru tine, scumpe frate,
A răbdat fără de vină, o, ce mulţi acum suspină.

Si-apoi a strigat --- "Mi-e sete!"
Şi I-au adus un burete.

Plin cu oţet amestecat cu fiere
Sa-i fie si amar langa a Lui durere.
Si l-a atins de buzele Lui,
Ca să fie si mai rau atunci trupului.

Şi apoi, după ce a murit,
Cu o piatra grea mormantu-i l-a acoperit.
Si au pus strajeri aproape, sa steie acol' pazind,
Aşteptînd să treacă noaptea şi să plece mai curând,

Ei doreau sa vina zorii, zorii cei mai minunati,
Ca să scape de-ntuneric şi să fie luminaţi.
Erau cuprinşi de teamă, dar o stăpâneau vorbind,
Discutând despre Mesia ce venise pe pământ.

Patilile lui Isus (par. IV)

Dar înaintea învierii,
In acele clipe, momentele tacerii:
-Marea clocoteşte şi se adânceşte,
Spumegă văzduhul, Isus Şi-a dat Duhul.

Face să răsară iar o primăvară
Din lacrimi şi sânge, care se prelinge.
Pe pământ se lasă, noaptea cea mai deasă,
Ce vrea să-L surprindă şi-n gheare să-L prindă.

Şi în miez de noapte, iată, grai şi şoapte
Spulberă misterul, când dispare cerul.
Clipe fug departe, pânza se desparte
Timpul şi natura nu vor mai fi una,

Un hohot răsună, o, ce veste bună:
"Unde-i Salvatorul şi Mântuitorul?
Unde e Mesia"? deschisă e glia,
Care Îl primeşte mort, cum se doreşte.

Şi mulţimea mută uimită ascultă,
Vântu-ncet doineşte, jalea care creşte,
Nu mai vezi acuma decât plansul numai,
Care se iveşte şi în gât sporeşte.

Iar spre dimineaţă, când o mare ceaţă
Spulberă furtuna ce apare acuma.
Când trecută-i noaptea şi aicea-i moartea,
Ce adanc e somnul pentru cel prezent,
Ce veghease groapa, în mod permanent.

Şi cobor la vale turmele, agale,
Parcă amuţind, ne mai chiuind.

Iar soarele,-n creste, nu se mai iveşte,
Căci este devreme şi parca se teme.
Tulnic şi povară, omul cu greu cară,
Fără izbăvire, plin de amortire.

Ceva se întâmplă, ceva minunat,
Un înger apare, piatra a luat.
Şi Isus, din criptă, El s-a ridicat,
Străjerii, plini de spaimă, s-au împrăştiat.

Si de dimineaţă, vestea s-a aflat,
Că au aţipit când zorii s-au ivit.
Şi nu au văzut ce s-a petrecut.

Isus nu poposeşte cu fiinta-I draga,
Parcă-ncet pluteşte, se ridică-n slavă.
Vine spaima mare şi prinde temei,
Căci El înviase, iată, dintre ei.

Şi cine a ştiut de această înviere?
Cine au venit pasind in tacere?
Dis de dimineaţă apare langa tei,
La mormânt se duc, un grup de femei.

-"Cu tristete acum eu vin aplecat,
De la mormânt iată si sunt întristat...
O, spune, grădinare, te rugam o spune,
Unde e Isus, unde tu L-ai pune?

Spune, grădinare, unde e Mesia,
Unde tu L-ai pune"? întrebă Maria.
Si Isus fusese si a spus -"Maria,"
Atunci a vazut ca era Mesia.

A înviat, a înviat, aliluia a-nviat
Femeile, dar, să plângă nu stau,
Aleargă acasă, vestea o dau.
Că nu-i în mormânt, că El a înviat,
Că îngerul spune: spre cer s-a ‘nălţat.

Dar Toma nu credea şi mereu era
Tare tulburat şi încăpăţânat.

De voi pune mâna eu pe rana Lui,
Voi crede atunci învierea Lui.
Voi crede când ochii, mei Îl vor vedea,
De voi pune mâna, eu pe rana Sa.

O, tu, Toma, ce nu crezi? --- A ÎNVIAT.
Stai s-asculţi şi ai să vezi --- A ÎNVIAT.
Nu mai fi necredincios --- A ÎNVIAT.
A-nviat ISUS CRISTOS --- A ÎNVIAT.

Credeţi şi vă bucuraţi, slavă Domnului să-I daţi
Credeţi toţi - se îndemnau - dar parcă nu toţi credeau.

O cântare de credinţă am în inimă şi eu,
Căci pe Isus viu, acuma L-am văzut şi cred mereu.
Dar văzând pe Domnul printre ucenici,
Indoiala, iată, a căzut aici. Că lui Toma zise:

-"Vino, pune mâna,
Să simţi peste palmă degetul acuma.
Numai dacă vezi, Toma, tu doar crezi"?
Fericit va fi de acel ce crede
Şi dacă nu are şi nimic nu vede.

Bucuroşi, au preamărit, pe Isus ce S-a ivit,
Între ei, ce har divin, era peste toţi deplin.
CREDEŢI - duceţi vestea mare: A ÎNVIAT ISUS,
A înviat cel sfânt, MESIA - după cum ne-a spus.

Se arată plin de mila şi ne spune clar,
Că prin El avem iertare, prin jertfa din Calvar.
Cine crede, cine vine, cine a crezut,
Va ajunge sus, la Domnul, la Tatăl iubit.
 
Clopotele de Pasti


C. Z. Buzdugan


Miezul noptii, e-o tacere pste tot orasul, sfanta...
Dar deodata glas de clopot tot vazduhul il framanta!

Da semnalul, ca un tunet, primul, clopotul cel mare,
Grav, maret vuind in noapte,-o razboinica chemare

Raspandind talaz de sunet ca talazurile marii,
Tot mai grav, tot mai departe, in adancurile zarii.

Desteptat din somn, raspunde clopotul cel mijlociu,
Cam dogit, batranul clopot, dar sfatos, cucernic, viu...

In sfarsit, cu ritmul vesel, clopotele mici si ele
Bat sonor in noaptea clara sub albastru plin de stele,

Iar metalicele note revarsate val cu val
Par o grindina de aur pe-o cupola de cristal.

De departe-n lungi ecouri, mii de sunete de clopot
Isi amesteca-armonia in acest feeric ropot.

-"Primavara" lung rasuna prin vazduhuri cadentat,
Iar ecoul bland raspunde: "Adevarat a inviat!"...

Si cand templele sfintite deschid vechile lor porti
E-ntr-un gand intreg pamantul: "A-nviat Christos din morti!"...

Fratilor, cand voci de clopot spun minunea lui Iisus,
Ridicati-va din tarna, va-naltati mai sus, mai sus!

Desteptati-va si-aprindeti iarasi candela vegherii
Salutati in mandre canturi sarbatoarea primaverii.

Uniti glasurile voastre cu al clopotelor cor
Innoiti-va viata la al vietii sfant izvor!...
 
Noaptea învierii
Nichifor Crainic

Din spuma de visini rasare conacul
Sub nemarginitul safir instelat.
Aprins de-asteptare, pandeste buimacul
Strangandu-si toporul sub bratu-ncordat.

Troianul de floare l-ascunde ca norul
Ce-ar sta sa se sparga in trasnet cumplit.
Din sange rachiul, din minte amorul
Strapung cu duhoare vazduhu-nflorit.

E noaptea-nvierii. Tresalta faptura;
Tamaie e-n codri si smirna-n gradini,
Spre marea minune se-nalta natura
Cu ierburi si arbori schimbati in lumini.

Un clopot rasuna, raspund celelalte,
Talazuri rotind in eter,
Se umplu se vuiet tacerile-nalte
Si sufletul lumii se suie spre cer.

Buimacul injura paruta zabava
Cu care crestinii se duc spre altar
Pur, crinul credintei se leagana-n slava
Sa-l miruie roua cerescului har.

Conacul e singur. Ai casei plecara.
Zavoarele astazi pe usi nu se pun,
Deschisa e poarta oricarui de-afara.
In noaptea-nvierii tot omul e bun.

Acasa ramane bunica oloaga.
Iisus inviatul luceste-n iatac.
Batrana-n fotoliu, sub candeli, se roaga
Cand intra navala talharul buimac.

Alaturi e lada crezuta cu-o suma
Ce face un diavol din omul marunt,
El strange toporul de parca-l sugruma
Smuncindu-l in aer salbatic si crunt.

Batrana se uita la el fara frica
Cu chipu-n vapae de candeli nimbat,
Ea crede ca omul o cruce ridica
Si grasul ei canta: “Hristor a-nviat!”

Ce calda blandete, ce miere cereasca
E-n glasul batranei ca omu-a-mpietrit?
Se narui bratul ce vru sa loveasca,
Toporul ii cade cu zgomot icnit.

Se misca naluca Iisus in icoana
Si-nvaluie-n aur tacutul iatac,
Podeaua rasuna de stranie zvoana
De parca-n adancuri ar geme un drac.
Atat a fost totul. Acum se framanta
Ca noru-ntre vanturi de nord si de sud;
Cu mintea trezita si-asupra-si rasfranta,
Se vede deodata nemernic si crud.

Cu spaima zareste, surprinse-n trezie,
Duhanii de bezna ce-n suflet s-ascund
Precum intr-o apa cand e stravezie
Vascoase jivine tarandu-se-n fund.

Sub bolta-nstelata, ce sta-n sarbatoare,
Pamantul se-ntinde smaltat ca un pres,
Tot omul lumina, tot pomul o floare,
Doar el, panguritul, se simte un les.

Batrana-l priveste de parca-l rasfata,
Straina cu totul de zbuciumul lui;
Ea pare bunica lui insusi de fata
Ca-n vremea cand, frged, era doar un pui.

Mergea impreuna cu sfanta batrana
In nopti ca si asta la Domnu Hristos,
Radeau ghioceii in chita din mana
Si inima floare s-o duca prinos.

O, glasuri de clopot si ropot de toaca,
Odrasla de inger ramasa-napoi,
Cascada de munte cazuta-n baltoaca,
Zapada de suflet topita-n noroi !

Zdrobit ingenunche si geme: “Iertare,
Iertare, iertare” , cu grai sugrumat.
Batrana-l priveste cu-adanca mirare,
Iar glasul ei canta: “Hristos a-nviat !”
 
Back
Top