Patimile Domnului Isus ( part.I)
Rad Maria
GHETIMANI
Ucenicii au rămas cu Isus ceas după ceas.
Şi prin câte a trecut Domnul Isus, au văzut.
-"Vegheaţi în rugăciune şi nu vă tulburati.
Staţi mereu aproape pe Tatăl să-l chemaţi."
Iar în liniştea adâncă, Isus, după obicei,
Se dusese să Se roage departe un pic de ei.
Aplecat în rugăciune şi pe jos îngenunchind:
-"Tată, dacă poţi, paharul depărtează-l în curând.
Dar nu voia Mea, Părinte, să se facă, cum Tu vrei,
Cum doreşti să se-mplinească şi mărirea să Ţi-o iei."
Şi chinuri ca de moarte se aratau pe rand.
Şi se ruga fierbinte, pe Tatăl implorând.
În foşnetul de frunze, prin pomii fremătând,
Se auzeau din paşii ce se grăbeau venind.
Isus se roagă în grădină, Isus se roagă tot mereu,
Rugăciunea Lui se înalţă până sus la Dumnezeu.
-"Tată -ndepărtează paharul care-i plin,
Dar să-Ţi fie voia, în veci de veci, Amin.
Tată, Tată, îndepărtează şi paharul de băut,
Dar să fie, sfinte Tată, voia Ta de la-nceput."
Dorm şi pomii în grădină, toate dorm, toate se-nchid,
Numai Cel sfânt, fără vină, aici nu a adormit.
El se roagă şi suspină, dorul Lui se adâncea
Înspre Tatăl, fără vină, accepta osânda grea.
Înspre Tatăl se îndreaptă, mâna sus la asfinţit,
Dacă are să-mplinească ce avea de împlinit.
Şi Isus bău paharul care atât de amar a fost,
El ştia că trebuia să îl beie cu un rost.
Că doar multa suferinţă şi jertfirea va putea
Să plătească preţul care e sortit ca să se dea.
O, Isuse, Tu ştiut-ai şi ai fost îndurerat,
Pentru ce vor face, iată, arhireii şi Pilat.
Patimile lui Isus (part.II)
gradina se arata,
Oamenii venind la poarta.
Sa il prinda pe Isus
Si Iuda cu ei s-a dus.
El se pleaca sa-l sarute,
Pe Isus pe a Lui frunte.
Dar Isus ii zice lui,
-"Iuda, cu o sărutare vinzi pe Fiul Omului"?
Pe Isus L-au prins şi dus deoparte, a rămas fără cuvânt,
Înaintea celor care Îl batjocoreau râzând.
Îl prinseseră şi-L luase şi cu-alai L-au îmbrăcat,
Cu cununi de spini pe frunte pe Isus L-au aratat.
Au spus lui Pilat să-i deie un verdict necruţător,
Ca s-ajungă să-l închidă ca un răufăcător.
Dar Pilat se arătase mult mai liniştit,
Mai plin de înţelepciune şi el s-a ferit,
Că nu a văzut nimica în Mesia lor,
De ce să-L închidă ca înşelător?
Oamenii --"Răstigneşte-L tu odată, de ce zăboveşti?
Asta vrem, aici de faţă, ca să împlineşti.
Nu-L ierta şi tu deschide sulul de zapis,
Scrie, iată, condamnarea, după cum am zis."
Iar Pilat, ce nu văzuse nici un rău măcar,
Ci un sfânt care căzuse printre ei, mai rar,
Se întoarse şi-L lăsară la-nvoiala lor,
Să Îl judece preoţii după cum ei vor.
Trimisese pe Mesia apoi la Irod,
Să spună şi el părerea marelui sobor.
Irod avea ca să Îl vadă şi să-L umilească,
L-a întrebat multe acolo, de slava cerească.
Dar Isus tăcerea mare El o oglindea,
Căci ştia despre jignirea ce se aducea.
Şi mai bine suferea şi stătea tăcut,
Aşteptând ce o să vină şi trebuia făcut.
Ce faci tu, pământ şi mare? auzit-ai ce s-a zis,
Ce-i această condamnare? s-a rostit şi nu-i un vis.
Sa-Lomoare, rastignit? sa nu zica nici un grai?
Unde eşti, Dumnezeire, Tu nu vezi, unde erai? ---
Patimile lui Isus, (part.III)
Si a fost dus la Golgota,
Si grea i s-a dat osanda.
Ca sa fie rastignit,
Cum fusese hotarat.
Isus, iată-L răstignit, sus pe cruce pironit,
Ce durere şi ce jale s-au lăsat atunci pe vale.
Nu mai spune un cuvânt, nu mai merge EL vorbind,
Ce durere şi ce jale am simţit atunci pe cale.
Iată-L trist şi-njunghiat, spinii în frunte L-au brăzdat,
Ce durere şi ce jale a simţit Isus se pare.
Nu mai vi cu noi, Stăpâne? şi în ziua cea de mâine?
Ce durere şi ce jale am avut cu toţi, pe cale.
Plâng femeile adunate care-au venit din cetate,
Ce durere şi ce jale s-a lăsat la fiecare.
Plâng şi florile-n grădină, toate parcă azi suspină,
Ce durere şi ce jale El a presărat pe cale.
Cât de mult a suferit, cât a fost batjocorit.
Ce durere şi ce jale a avut fara scapare.
Iată-L cu sange pe mână, în picioare şi inimă,
Zace fără de putere şi lipsit de mângâiere.
Nu a zis nimic şi iată, L-au jertfit chiar ei indata,
Ca un miel la junghiere, a fost dus El în tăcere.
A răbdat pentru păcate, pentru tine, scumpe frate,
A răbdat fără de vină, o, ce mulţi acum suspină.
Si-apoi a strigat --- "Mi-e sete!"
Şi I-au adus un burete.
Plin cu oţet amestecat cu fiere
Sa-i fie si amar langa a Lui durere.
Si l-a atins de buzele Lui,
Ca să fie si mai rau atunci trupului.
Şi apoi, după ce a murit,
Cu o piatra grea mormantu-i l-a acoperit.
Si au pus strajeri aproape, sa steie acol' pazind,
Aşteptînd să treacă noaptea şi să plece mai curând,
Ei doreau sa vina zorii, zorii cei mai minunati,
Ca să scape de-ntuneric şi să fie luminaţi.
Erau cuprinşi de teamă, dar o stăpâneau vorbind,
Discutând despre Mesia ce venise pe pământ.
Patilile lui Isus (par. IV)
Dar înaintea învierii,
In acele clipe, momentele tacerii:
-Marea clocoteşte şi se adânceşte,
Spumegă văzduhul, Isus Şi-a dat Duhul.
Face să răsară iar o primăvară
Din lacrimi şi sânge, care se prelinge.
Pe pământ se lasă, noaptea cea mai deasă,
Ce vrea să-L surprindă şi-n gheare să-L prindă.
Şi în miez de noapte, iată, grai şi şoapte
Spulberă misterul, când dispare cerul.
Clipe fug departe, pânza se desparte
Timpul şi natura nu vor mai fi una,
Un hohot răsună, o, ce veste bună:
"Unde-i Salvatorul şi Mântuitorul?
Unde e Mesia"? deschisă e glia,
Care Îl primeşte mort, cum se doreşte.
Şi mulţimea mută uimită ascultă,
Vântu-ncet doineşte, jalea care creşte,
Nu mai vezi acuma decât plansul numai,
Care se iveşte şi în gât sporeşte.
Iar spre dimineaţă, când o mare ceaţă
Spulberă furtuna ce apare acuma.
Când trecută-i noaptea şi aicea-i moartea,
Ce adanc e somnul pentru cel prezent,
Ce veghease groapa, în mod permanent.
Şi cobor la vale turmele, agale,
Parcă amuţind, ne mai chiuind.
Iar soarele,-n creste, nu se mai iveşte,
Căci este devreme şi parca se teme.
Tulnic şi povară, omul cu greu cară,
Fără izbăvire, plin de amortire.
Ceva se întâmplă, ceva minunat,
Un înger apare, piatra a luat.
Şi Isus, din criptă, El s-a ridicat,
Străjerii, plini de spaimă, s-au împrăştiat.
Si de dimineaţă, vestea s-a aflat,
Că au aţipit când zorii s-au ivit.
Şi nu au văzut ce s-a petrecut.
Isus nu poposeşte cu fiinta-I draga,
Parcă-ncet pluteşte, se ridică-n slavă.
Vine spaima mare şi prinde temei,
Căci El înviase, iată, dintre ei.
Şi cine a ştiut de această înviere?
Cine au venit pasind in tacere?
Dis de dimineaţă apare langa tei,
La mormânt se duc, un grup de femei.
-"Cu tristete acum eu vin aplecat,
De la mormânt iată si sunt întristat...
O, spune, grădinare, te rugam o spune,
Unde e Isus, unde tu L-ai pune?
Spune, grădinare, unde e Mesia,
Unde tu L-ai pune"? întrebă Maria.
Si Isus fusese si a spus -"Maria,"
Atunci a vazut ca era Mesia.
A înviat, a înviat, aliluia a-nviat
Femeile, dar, să plângă nu stau,
Aleargă acasă, vestea o dau.
Că nu-i în mormânt, că El a înviat,
Că îngerul spune: spre cer s-a ‘nălţat.
Dar Toma nu credea şi mereu era
Tare tulburat şi încăpăţânat.
De voi pune mâna eu pe rana Lui,
Voi crede atunci învierea Lui.
Voi crede când ochii, mei Îl vor vedea,
De voi pune mâna, eu pe rana Sa.
O, tu, Toma, ce nu crezi? --- A ÎNVIAT.
Stai s-asculţi şi ai să vezi --- A ÎNVIAT.
Nu mai fi necredincios --- A ÎNVIAT.
A-nviat ISUS CRISTOS --- A ÎNVIAT.
Credeţi şi vă bucuraţi, slavă Domnului să-I daţi
Credeţi toţi - se îndemnau - dar parcă nu toţi credeau.
O cântare de credinţă am în inimă şi eu,
Căci pe Isus viu, acuma L-am văzut şi cred mereu.
Dar văzând pe Domnul printre ucenici,
Indoiala, iată, a căzut aici. Că lui Toma zise:
-"Vino, pune mâna,
Să simţi peste palmă degetul acuma.
Numai dacă vezi, Toma, tu doar crezi"?
Fericit va fi de acel ce crede
Şi dacă nu are şi nimic nu vede.
Bucuroşi, au preamărit, pe Isus ce S-a ivit,
Între ei, ce har divin, era peste toţi deplin.
CREDEŢI - duceţi vestea mare: A ÎNVIAT ISUS,
A înviat cel sfânt, MESIA - după cum ne-a spus.
Se arată plin de mila şi ne spune clar,
Că prin El avem iertare, prin jertfa din Calvar.
Cine crede, cine vine, cine a crezut,
Va ajunge sus, la Domnul, la Tatăl iubit.
