• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

NU-I TÂRZIU
de Pavel Coruţ

Târziu e, Doamne, şi-n zadar ne chemi,
Vâscos e slinul din imperiul ceţii,
Romanticii au îngheţat prin vremi,
La inamic au dezertat poeţii.

Ei ne-au furat credinţa gram cu gram
Şi ne-au turnat otravă în icoane,
De parcă toţi născuţi de-al Vieţii ram
Am fi sortiţi la cruci şi la piroane.

Rămas-am singur, Doamne-n Casa Ta?
De-ai şti cum mă frământă îndoiala,
Cum smulg din mine verbul a ierta,
Cum rup căpăstrul, hamul şi zăbala!

Târziu e, Doamne, printre morţii vii
Ce-şi plimbă zâmbete neînchise în sicrie
Şi-şi cântă amăgirile pustii.
Doar pentru Tine, Doamne, vremea nu-i târzie.
 
Poezie
Pavel Corut

Daca-n sufletu-ti de zare,
Zamislit de vechi canoane,
Se vor narui altare
Si s-or prabusi icoane,
Daca viforul de spaima
Brazde va taia din tine,
Daca-nselatoarea faima
Te-o purta pe cai straina,
Daca flacara iubirii
Se va stinge in durere,
Daca Legiuirea Firii
O vei crede doar parere,
Tu ridica ochii-n ceruri
Si cerseste cu sfiala
Strop de sfinte adevaruri
Si descintec de-ndoiala!
 
Fa-ti timp....Rudyard Kipling

In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzind
Fa-ti timp sa poti, cu mila, sa te alini oricind!
Fa-ti timp pentru-adevaruri si adincimi de vis,
Fa-ti timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti linga izvor,
Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare, un cocor!
Fa-ti timp, pe-un munte seara, stind singur sa te rogi,
Fa-ti timp, frumoase amintiri, de unul sa invoci!
Fa-ti timp sa stai cu mama, cu tata tau - batrini....
Fa-ti timp de-o vorba buna, de-o coaja pentru ciini....
In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp macar o clipa sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat,
Fa-ti timp, ca esti de multe mistere-nconjurat!
Fa-ti timp cu orice taina sau adevar sa stai,
Fa-ti timp, caci toate-acestea au inima, au grai!
Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa inveti,
Fa-ti timp sa dai vietii adevaratul sens!
Fa-ti timp, ACUM!
Sa stii: zadarnic ai sa plingi,
Comoara risipita a a vietii, n-o mai stringi!
 
frumos, frumos. bravo, alerim. dim pacate...nu avem timp pentru toate si e pacat.
 
Daca....


Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!


Rudyard Kipling – „Dacă”

O alta traducere (care imi place mai mult )

DACA

Rudyard Kipling


De poti sa nu-ti pierzi capul
Cînd cei din preajma ta si-l pierd,
Si pentru asta ti-aduc o vina grea;
De poti sa crezi în tine cînd se-ndoiesc cei multi
Si totusi, de-ndoiala acestora sa-asculti,
De poti s-astepti si de-asteptare sa nu fii obosit,
Iar de te mint vreunii, sa nu te simti mintit;
De poti visa , iar visul stapîn sa nu-ti devie,
De poti gîndi, iar gîndul o tinta sa nu-ti fie,
De poti sa-nfrunti izbind si soarta dimpotriva
Si sa te porti cu-aceste naluci deopotriva
De vezi sfarmate lucruri cu viata ta platite
Si poti sa le-nalti iarasi cu scule învechite,
De poti sa strîngi gramada tot ce-ai agonisit
Si sa-ti încerci norocul cu banul azvîrlit
Iar de vei pierde totul s-o iei de la-nceput
Fara sa scoti un murmur de ceea ce-ai pierdut,
De rabzi ca adevarul ce-ai spus fara prihana
Rastalmacit sa-ajunga pentru nebuni capcana,
De poti puterea, nervii si inima sili
Sa-ti mai slujeasca mult, înca, dupa ce-or pieri
Si sa tii piept la toate, desi n-ai sprijin drept nimic
Decît vointa ce te-ndeamna ''tine piept!'',
De poti vorbi cu gloata si sa-ti pastrezi taria,
Ori de-i umbla cu regii sa nu-ti pierzi omenia,
De n-o putea nici unul sa-ti dea vreo lovitura
Si toti te-or tine-n seama, dar nu peste masura,
De poti sa umpli bine momentul trecator
Cu saizeci de secunde cît tine drumul lor,
Al tau va fi pamîntul cu-a' sale bogatii
Si mai mult decît asta, OM, fiule vei fi!
 
anuk, minunata poezie. si e mai buna a doua traducere.

Iubire, lacrima de stea
Pavel Corut


Iubire,lacrima de stea,
Nu simti sperantele cum pier,
Cum scade viata mea si-a ta?
Se-nfrunta zeii nostri -n Cer.

Sa pleci desculta,mandro-n Cer
S-ajungi la zeii rai si cruzi,
Nu vezi sperantele cum pier?
Nu vezi,iubito si n-auzi...

Sa strigi,iubito,sa te-aud
Ca lumea noastra-i in dureri,
Caci sub destinul rau si crud,
N-avem sperante de-nvieri,

N-avem nici vreme sa iubim.
Nu vezi sperantele cum pier?
Cum inseram si asfintim?
Ne-om intalni,iubito-n Cer...
 
Replica la" Daca"


Kostas Varnalis - Anti-daca

De poti sa faci pe prostul cand altul te repede-
Facand-o pe desteptul- si c-un cuvant nu-l certi;
De nu te-ncrezi in nimeni si nimeni nu te crede;
De-ti poti ierta pacatul, dar altora nu-l ierti;

De numai o clipa un rau sa-l implinesti
Si daca minti mai tare cand altii nu spun drept;
De-ti place in iubire cu ura sa izbesti
Si totusi iti pui masca de sfant si de intelept;

De te tarasti ca viermii si-n visuri nu-ti iei zborul
Si numai interesul il sui la rang de tel;
De parasesti invinsul si treci cu invingatorul
Si-i vinzi, fara sfiala, pe amandoi la fel ;

De rabzi sa-ti afli scrisul si spusa, talmacite
Drept adevar, sa-nsele multimea oarba si
Cand vorbele si fapta in vant ti-s risipite,
Tu dandu-le la dracu, poti altele scorni;

De poti sa faci intr-una dintr-un castig, o mie
Si patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn;
De nu-ti platesti banutul luat ca datorie,
Dar tu sa fii platitul gasesti ca-i drept si demn;

De poti sa-ti storci si gandul si inima si nervii,
Imbatranite-n rele, sa faca rele noi
Si sub nehotarare plecandu-te ca servii,
Cand toti striga: inainte! doar tu sa strigi: inapoi!;

Daca stand in multime te-mpaunezi semet,
Dar langa cel puternic ingenunchezi slugarnic
Si pe dusmani sau prieteni, tratandu-i cu dispret,
Te faci ca tii la dansii dar ii inseli amarnic;

Daca nu pierzi momentul sa faci oriunde un rau
Si-n umbra lui te-linisti ca-n umbra unui pom,
Al tau va fi Pamantul cu tot prisosul sau;
Vei fi intre Domni, Intaiul, dar niciodata OM!
 
Omul

Cu omul din spatele meu
ducem împreună o uşă – lemnul din care-i
închipuită brutal e ud şi greu de zgîriat.
Ca şi cum toate bătăliile absurde ale lumii
cu cai, săgeţi şi coifuri ar fi avut nemijlocit
loc pe întinsurile ei.
Cîmpia mucedă ne hărţuie din urmă.
Sîntem în zori şi coborîm o pantă.
Azi-noapte a plouat şi lunecă
pămîntul sub călcîie.
Cămăşile albe umflate de vînt -
parcă ducem un mort printre valuri
de grîu nemişcat. Omul ar trebui
să fie în faţă. E mai înalt şi
panta coborînd-o toată greutatea
a năvălit pe mine şi mi se umflă
venele la gît şi-aş vrea grozav
să trag o înjurătură. Cine eşti, omule?
Cînd alunec eu, omul din spate
rîde cu gura lui de roată dărîmată.
Cînd lunecă el, eu aproape mă prăbuşesc
de n-ar fi uşa, gunoi de lemn,
un fel de echilibru.
Mergem încet spre cine ştie unde.
Cînd trecem
pe la-ncrucişări de uliţi,
ne scoatem pălăriile tăcuţi
şi ascultăm – plesneşte soarta lumii.
Apoi nu-l mai întreb; ştiu eu pe unde
să apuc şi printre pomi înguşti
înclinăm uşa ca să putem pătrunde
mai departe. Cad picuri mari de
ploaie de pe frunze cum le clintim
crengile-n mers
şi reci îi simt sub gulerul cămăşii,
pe umeri şi sprîncene, şi mi-e foame.
Am fost luat direct din somn
la treaba asta neînţeleasă
şi tu, mamă, nicicînd n-ai să mai ştii
încotro fiul tău a dispărut fără să lase-o urmă.

Ion Alexandru
 
R Kipling
Învaţă de la toate...

Învaţă de la toate să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum,
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi!
Învaţă de la soare cum neclintit s-apui,
Învaţă de la piatră cum trebuie să spui;
Învaţă de la vântul ce-adie prin poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.
Învaţă de la toate că toate-ţi sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori!
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi


Învaţă de la ape să nu dai inapoi,
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea!
Învaţă de la soare ca vremea să cunoşti,
Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti.
Învaţă de la greier, când singur eşti să cânţi
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi,
Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei!
Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea,
Învaţă de la soare să ai blândeţea sa!
Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor
Învaţă de la toate că totu-i trecător.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea care treci
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci.

Fii
Aşa cum eşti
Cine eşti
Şi ce eşti
Renunţă pentru o clipă
La ceea ce trebuie să faci
Pentru a descoperi ceea ce faci cu adevărat
Riscă puţin, dacă poţi,
Întreabă-te ce simţi cu adevărat
Rosteşte doar vorbele tale
Gândeşte doar gândurile tale
Fii tu însuţi
Descoperă
Fă astfel încât planul tău
Să crească din tine
Automulţumirea este un adevărat pericol
Un grăunte de îndoială
Este întotdeauna un preludiu
Al perfecţiunii
Ceea ce se află în urma noastră
Şi ceea ce se află înaintea noastră
Sunt nimic în comparaţie cu ceea ce se află în noi
Unii oameni au o sută de hectare pline de posibilităţi
Şi numai aproximativ o jumătate de hectar este cultivat.
 
Mihai Eminescu


Cu mâine zilele-ţi adaogi...


Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.
Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.
Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.
Naintea nopţii noastre umblă
Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi un vistiernic de vieţi.
Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvârte universu-ntreg.
De-aceea zboare anu-acesta
Şi se cufunde în trecut,
Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.
Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Având cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.
Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.
 
Necuvintele


El a intins spre mine o frunza ca o mana cu degete.
Eu am intins spre el o mana ca o frunza cu dinti.
El a intins spre mine o ramura ca un brat.
Eu am intins spre el bratul ca o ramura
El si-a inclinat spre mine trunchiul ca un mar.
Eu am inclinat spre el umarul ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteteste seva lui batand ca sangele.
Auzea cum se incetineste sangele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am ramas un pom singur.
El un om singur.

Nichita Stanescu
 
Serghei Esenin - Ne ducem toti

Ne ducem toti cîte putin, mereu,
Catre-un liman de tihna si-mpacare,
Poate curînd va trebui si eu
Bulendrele sa-mi strîng pentru plecare.

O, dragi mesteceni, gingasi si subtiri!
Si tu, pamînt! Si voi, cîmpii ca marea!
In preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stapîni-ntristarea.

Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun pace voua, salcii ce-n apus
Va oglinditi în apa purpurie.

Atît de multe gînduri am urzit,
Am scris atîtea cîntece visate
Si pe pamîntul trist sunt fericit
C-am respirat si c-am trait de toate.

Sunt fericit c-am sarutat femei
Si-am lenevit pe iarba parfumata,
Iar fiarelor, ca unor frati ai mei,
Eu nu le-am zdrobit capul niciodata.

Acolo stiu ca nu fosneste-n zari
Cu gîturi lungi de lebada, secara...
De asta-n preajma tainicei plecari
Eu ma-nfior si-mi simt adînc povara.

Acolo stiu ca nu vor mai fi fagi
Nici holdele cu aur viu pe nume...
De asta poate mi-s asa de dragi
Toti oamenii cu care sunt pe lume.
 
Cuplu


Unii te vad numai pe tine,
Altii ma vad numai pe mine,
Ne suprapunem atat de perfect
Incat nimeni nu ne poate zari deodata
Si nimeni nu indrazneste sa locuiasca pe muchia
De unde putem fi vazuti amandoi.
Tu vezi numai luna,
Eu vad numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stam spate in spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sangele duce zvonuri
De la o inima la alta.
Cum esti?
Daca ridic bratul
Si-l intind mult inapoi,
Iti descopar clavicula dulce
Si, urcand, degetele iti ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc si-mi strivesc
Pana la sange gura.
Cum suntem?
Avem patru brate sa ne aparam,
Dar eu pot sa lovesc numai dusmanul din fata mea
Si tu numai dusmanul din fata ta,
Avem patru picioare sa alergam,
Dar tu poti fugi numai in partea ta
Si eu numai in cealalta parte.
Orice pas este o lupta pe viata si pe moarte.



Suntem egali?
Vom muri deodata sau unul va purta,
Inca o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Si molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri intreg
Si va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiata de vecie,
Cat o cocoasa,
Cat un neg...
Oh, numai noi cunoastem dorul
De-a ne putea privi in ochi
Si-a intelege astfel totul,
Dar stam spate in spate,
Crescuti ca doua crengi
Si daca unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singura privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Insangerat, infrigurat,
Al celuilalt.


Ana Blandiana
 
Inima salbatica

Matei Alexandru Marian

Pe malul Libertatii,
prin nisipul amortit,
drumetul prin furtuna
vrea sa se tarasca din sirul de nopti,
incercand sa treaca dincolo
de stralucitoarele porti.

Calatoreste,
visand la nemuritoare panze
impinse de vantul
ce alaturi de el paseste;
trece prin paduri de priviri ciudate,
traverseaza raul
singuratatii,
vorbeste
cu marea ce tremura
la auzul vocii lui meschine,
arunca piatra vointei in haul disperarii,
inghite fructul vietii si
trece de partea visarii;
devine amantul Lunii
ce-i guverna
escapadele divine,
porunceste sufletelor
inchise in fortareata de gheata
sa se trezeasca la viata,
omorand limitele stapane.

Lumina
i se arata
si prea-obositul calator
ii accepta alinarea,
pasind inainte,
spre capatul drumului,
capatul vietii,
spre sfarsit.
 
Cu timpul inveti...

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa
diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui
un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca
cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim
cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa
invete...ca saruturile nu sunt contracte si cadourile
nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte
caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si
invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in
astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine" este
prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are
mai mereu o multime de variante care se opresc insa la
jumatate drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult,
pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui,
arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze
propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in
loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si
invata ca intradevar poate suporta, ca intradevar are
forta, ca intradevar e valoros, si omul invata si
invata ... si cu fiecare zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru
ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme
sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu
timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te
iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te
schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o
doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi
de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi
singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai
vrei sa o vezi. Ajungi cu timpul sa intelegi ca
adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu
lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va
vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment
de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau
celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face
oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu
adevarat mari o pot face.

Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e
foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai
fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu
prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe
care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca
fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta,
nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau
dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai
tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar
multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile
sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu
vor mai fi asa cum sperai.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai
bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai
exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei
care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care
mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai
sunt...

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa
ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor,
sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten,
dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.

Dar din pacate, se invata doar cu timpul...

Jorge Luis Borges
 
Existenţa
Maria Stiopei

Trăim cu superficialitate viaţa,
făra să ştim că ea este simplă.
Cei mai mulţi se împotmolesc în sentimente,
fără să ştie că ele descoperă fiinţa din ei.
Şi dăcă cei care ne învaţă pe noi
au trăit într-un defect al existenţei, numit de mine întuneric.
Cum am putea noi descoperi lumina
si cine ar accepta că cei necunoscuţi să dea lecţi celor consacraţi?
Generaţie orgolioasă, ce nu acceptă pe cei mai tineri,
care de fapt sunt cei mai vechi.
O, lume veche,
ţineţi talentele născute sub limita împosibilităţii!
Cine poate creşte teoria existenţei,
e doar cine stă pe pătura celor care pot controla idei.
Şi cei rebeli se pierd în lume,
pe cont propriu, demonstrănd cu curaj imposibilul!
 
Himera


De este-n lume-adevărat
Că-ndrăgostiţii au aflat
În germinal sau în brumar
Avîntul altfel nesperat
E că-n himeră-şi fac hotar.

Şi pacea serii de-o iubesc
Cu umbrele ce amăgesc
Natura chiar – augusta mamă
E ca-n visare se voiesc
Şi de himeră nu au teamă.

Ei rîd de vise-amăgitoare
Şi nu se tem că omul moare
Că-n timpul lui Homer mai speră…
Sunt singuri fericiţi sub soare:
Că fericirea – e-o himeră.

Iulia Hasdeu
 
Voi rosti totuşi
Liviu Ioan - Muresan

iată, mă tem să îţi spun cuvintele acelea,
demonul ce mi se tîrîie la picioare
le prinde.

cuvintele sînt nume, au viaţă.
odată rostite
devin ca şi noi,
hrană demonilor
şi haţ,

demonii cresc cu fiecare vorbă,
pînă la glezne,
pînă la genunchi,
pînă te împiedici şi cazi,
te doboară, îţi intră în gură să îţi smulgă cuvintele,

aştepţi.
eu nu voi zice,
tu ştii dar aştepţi confirmarea buzelor mele
întredeschise.

da,
te iubesc
şi demonul prinde
puteri.
 
Mi-e dor.........
Mi-e dor de copilarie, mi-e dor de zilele fara griji, mi-e dor de zilele in care traiau amandoi parintii mei (mama nu mai este), mi-e dor de anii in care nimic nu se intampla rau decat celor rai, mi-e dor de siguranta, mi-e dor de stabilitate, mi-e dor de zilele care curgeau toate la fel si parintii mei aveau serviciu si eu mergeam la scoala si veneau vacantele si plecam la bunici. Mergeam fie la Bacau, fie la Craiova, fie la Techirghiol (la bloc). Vacantele de vara daca erau la mare, mergeam cu mama la verisoara ei stabilita in Techirghiol si veneam acasa dupa o luna, bronzata precum ciocolata. Si soarele ne era prieten si nu ne facea cancer de piele. Vacantele de vara daca erau la Craiova (la bloc), mergeam cu verisorul meu Alin la mama lui la scoala pentru ca aveau bazin de inot. Si stateam cat era ziua de lunga ca doua broaste in apa (suntem amandoi varsatori :P ). Si daca nu erau zile de bazin, erau zile de role si de joaca alaturi de prietenii sai de la bloc. Eram ca magarul intre oi : singura fata intre baieti :P :happy:
Vacantele de iarna nu le-am facut niciodata la Techirghiol. O singura data am facut Anul nou la matusa Rodica si de 1 ianuarie am fost in Eforie Nord. Pustiiiiiuuuuuu si friiiiigggg si marea agitata - deh, ca de iarna, si plaja plina de cochilii uriase de melci. Am cules o gramada, i-am adus acasa, i-am spalat si i-am lacuit cu lac de unghii transparent.

Vacantele de iarna daca erau la Bacau la bunici, si era zapada, era superb. Fratele tatalui are 2 copii : baiat si fata, amandoi mai mici ca mine. Ne jucam in curte, aveam un leagan, pisici, gaini, un cais caruia ii cadeau fructele pe casa. Si noaptea pisicile se bateau in pod de imi ingheta sangele de frica. Si focul ardea in soba, si casa mirosea a prajituri facute de bunica..............
Vacantele de iarna daca le petreceam la Craiova (la bloc), patinam cu patine de gheata daca aveam noroc de zapada, mancam cozonac si furam cu lingurita din pahare vin fiert cu scortisoara....... Si tataie ne canta din flaut Hora Unirii, si punea placi (discuri vechi din cele casante) la patefon (cel cu palnie).......Si invartea de o manivela micuta ca sa-i intoarca arcul si sa cante. Si ne invata sa dansam hore si sarbe pe mine si pe verisorul meu. Si ne jucam cu bastonul lui tataie cu care iesea la plimbare - nu ca ar fi avut probleme la mers ci pentru ca asa era la moda (1975-1980) : cand ne scotea la plimbare tataie, se imbraca in costum cu palarie si baston.
Si avea si pusca bunicu (tatal mamei mele). Si am fost cu el la vanatoare. Si avea scaunel cu 3 picioare (unite la mijloc cu suruburi) si piele tringhiulara pe care facea panda sau manca.
Nu mai e nici un bunic azi ................ si imi e tare dor de ei. I-am visat pe fiecare dupa ce s-au destrupat. Si o vreme, pana mi se obisnuia sufletul cu pierderea, eram in vis cu ei. Pana am inteles ca ei vor ramane vesnic in sufletul meu si ca oricand ma pot intalni cu ei in cealalta dimensiune prin intermediul visului.
Am ramas eu cu tata, cu fetita mea si cu sufletul meu pereche.
Eu am crescut cu 4 bunici. Fetita mea nu mai are decat unul - pe tatal meu.
E nedrept dar, daca asa a vrut Dumnezeu, inseamna ca asa trebuie. Si am invatat sa pretuiesc sanatatea si intelepciunea mai presus de orice altceva. Intelepciunea nefiind acealsi lucru cu inteligenta.

Sanatate si ganduri bune !
 
Mic sălaş în sineala obloanelor,
Care veşnic la tine mă chemi,-
Prea aproape -mi e zvâcnetul anilor
Spulberaţi printre neguri de vremi.

Codrul, lunca visez adesea
Şi tomnaticul nostru lan,
Peste care sură se ţese
Stamba cerului nordic sărman.

Nu-mi doresc un afund de lume,
Înclinat spre încântec nu-s,
Dar în suflet păstrez fără nume
Gingăşia aleanului rus.

Îndrăgit-am cărunţii cocori
Ce în zarea pustie tot ţipă
Că nu văd, pribegind pe sub nori,
Vreun ogor mănos sub aripă.

Doar mesteceni foşnesc în vânt,
Doar răchite golaşe şi ude,
Chiot lung de tâlhari se aude,
Ce te bagă de viu în mormânt.

Cât nu cerc să-mi descânt de iubit,
Nu m-ascultă simţirea păgână.
Dragă mult îmi eşti, glie bătrână,
În săraca ta haină de cit.

De aceea şi zvâcnetul anilor
Mai aproape-mi adie prin vremi.
Mic sălaş în sineala obloanelor,
Care veşnic la tine mă chemi!


Esenin
 
Back
Top