NOSTALGII

[bodo]

De dragoste
Marin Sorescu

• Ieri doua caprioare ne-au taiat drumul,
Saltand sprintere una alaturi de alta,
Ca doi sani. Oi sani ai naturii mame.
Si-am pus fruntea infierbantata pe golul
Dintre cele doua caprioare.
• Ghici unde bat?
Pe cine vreau sa tapez de un sarut?
Afla de la mine
Ca daca n-ar fi si lucruri de-astea
Absolut dumnezeiesti,
Desi sunt de la natura,
Asa pretinde natura.
Multumesc,
Esti atat de plina de socuri electrice.
Ce s-ar intampla, ce s-ar intampla?
Lasa ca stii tu.
• Oamenii se simt singuri si au nevoie
De o iubire neconsfintita decat prin ea
Insasi, spusa pe sleau, pe imbracate ori pe
Pielea goala – ce e mai frumos decat
Trupul omenesc?
• N-as fi fericita sa pot trai asa,
Nu gasesc rostul iubirii, daca nu mlasi sa ard.
Uite cum se ridica fumul din tigara asta
Si ea a ars, asta m-a deranjat
Ca prea te porti cu manusi,
Ma supar si ma lasi asa, sa nu ma supar, nu fortezi.
• Cand ma gandesc la tine
Imi vine sa inchid usa cu cheia
Sa nu intre cineva peste noi
Ne-ar gasi lungiti lesinati,
Ar crede ca s-a comis o crima,
Cand colo exact contrariul,
Care e contrariul asta?
Sa faci un bine vital,
Nu un rau capital,
Sa pui umarul la aducerea pe lume a unui om.
Exact chinul nostru ca sa zic asa,
Chin dulce ca mierea de flori de salcam...
Iata-ne in aceasta plasa a destramarii,
Zvarcolindu-ne in beneficiul vaduvelor...
...E aproape o lupta corp la corp...
Te-ai insinuat ca o jale,
Care nu te-apuca de-o data,
Ci asa incetul cu incetul
Intai ti-e sete de-o vorba,
La urma ti-e foame
De buzele care spun vorba,
La urma ti-e dor...
• Spuneai ieri ca ai vrea sa traiesti rotund,
Ca o molecula...
Ideea era ca cineva se tot amesteca
Si strica molecula,
Ideea corpului strain.
Habar n-am ce-am vrut sa spun.
Impreuna clipa e mare,
Traim o clipa mare.
Clipa e pana clipesti o data, nu?
• Chiar cand nu se intampla nimic
Se intampla o mie de lucruri intre noi.
• O stea m-a calauzit la acesti sani,
Ca la doua, albe, musuroaie cu minuni.
Ingenunchez la sanii tai, ca magul,
Si nu mai pot de dragul lor.
In ei furnicile lucreaza de cu noapte,
Furnicile care dau lapte.
Ca este pace ori razboi afara,
Retrase-n munti furnicile tot ara.
Trebuie lucrat intr-una acest lut,
Unde e vesnic ceva de facut.
Obrazul lasa sa-l ingrop in sani,
Ca-n doua musuroaie cu minuni,
Mormantul din care, fara-a osteni,
Voi invia a treia zi.
• Pieptul tau se umfla gata sa sara la mine,
Se da la om vasazica,
Tine-ti sanii cucoana in lant,
Ca acum or sa sara
Peste uluca bluzei,
Or sa rupa nasturii, fereasca Dumnezeu,
Am mai vazut eu nasturi pocnind
Precum castanele toamna.

 

[anuk]

Din viaţă - Virgil Carianopol




Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit

 

[bodo]

Despre tãceri

Iulian Tãnase


Există tăceri tot atît de albe şi tot atît de complicate
cît sentimentul de victorie al trupurilor carnivore ale lui Vayenas.

Tăceri melancolice şi tăceri nostalgice
tăceri discrete sau stridente
tăceri sacadate, precipitate, ca preludiile astmice ale morţii.

Tăcerile cărnii învinse, tăceri gestuale
tăcerea dinaintea ridicării cortinei
tăceri calde şi tăceri albe
tăcerile violet.

Şi tăcerile tale.

Tăcerile suprarealiste şi supranerealiste ale poeţilor
tăcerile tăcuţilor şi tăcerile tăcutelor dimineţi
tăcerile celei care tace şi decapitează lalelele
tăcerile lui Blaga mut ca o lebădă
tăcerile platonice ale lui Socrate
tăcerile pitagoreice
tăcerile infinite dinaintea primului cuvînt.

Tăcerile palmelor îmbrăţişate
tăcerile sărutului
tăcerile inegale ale paşilor tăi depărtîndu-se de mine

tăcerile pietrei luînd loc la Masa Tăcerii.

Şi tăcerile tale.

Tăceri gălăgioase, locvace, ipocrite
tăceri care nu pot să tacă
tăceri care îşi privesc cuvintele în oglindă şi zîmbesc.

Tăcerea crimei şi tăcerea pedepsei
tăcerile de lapte ale nou-născutului
tăcerile întunericului, tăcerea după-amiezelor de vară
tăcerile în aversă ale ploii
şi tăcerile albe şi alunecoase ale zăpezii.

Şi tăcerile tale.

Tăcerea spontană dintr-o sală de cinema, atunci cînd personajul principal al filmului moare absurd (dar necesar), lăsînd pe drumuri - pe drumurile de întoarcere spre casă - mai mulţi spectatori trişti şi neconsolaţi.

Tăceri orgolioase şi tăceri păcătoase îmbibate de dorinţă
tăcerea glonţului traversînd absent carnea mirată a victimei
tăcerile cuvîntului tăcere.

Tăcerile de nisip ale oglinzilor părăsite de priviri
tăcerile trupului părăsit de viaţă
tăcerile surde ale celor pentru care sunetul este doar un gest.

Şi tăcerile tale cînd te apropii de mine.

Tăceri vicioase

tăcerile transparente ale tristeţii
tăcerile dionisiace ale sîngelui
tăcerile sangvine ale iubirii
tăcerile monosilabice ale trădării.

Tăcerile numerelor perfecte, tăcerile cifrei 19
tăcerile lui 3, tăcerile lui plus infinit
tăcerile ceasului deşteptător.

Şi tăcerile tale atunci cînd te îndepărtezi de mine.

Tăcerile mecanice ale amorului închiriat la colţ de stradă
tăcerile superioare ale femeilor aparent inabordabile
tăcerile tactile ale gesturilor neutre.

Tăcerea din finalul unui roman, al unei poezii, al unui prieten
tăcerea de catifea verde şi neagră a ochilor tăi
tăcerile epidermice ale umerilor tăi albi cu care tai ferestrele în două.

Tăcerea mieilor, tăcerea Hotelului Lebăda
Tăcerea de cristal a lui Chick Corea & Gary Burton
şi, în fine, tăcerea umbrei mele apropiindu-se de fereastra ta.

 

[anuk]

Africa de sub frunte
Geo Dumitrescu

Numai veşti rele mai aştept.
Numai veşti proaste mai pot aduce :
a mai murit un copac,
a mai plecat o pasăre,
cineva şi-a tăiat sufletul într-un
ciob de oglindă,
undeva, în continentul iubirii
au năvălit oamenii-cangur ...

Toate vânturile bat de-a-ndărătelea,
zicând că trebuie îndreptaţi arborii
pe care tot ele i-au strâmbat. Şi astfel
mortalitatea arborilor
a crescut înspăimântător –
căci nimic, o, nimic nu se poate îndrepta
fără încuviinţarea sevelor,
şi tot ce se-ndreaptă cu de-a sila
se frânge ...

De aceea, nu mai aştept decât veşti rele –
se vor distinge probabil şi focurile rămase,
va creşte păr aspru de cal
pe ultimele frunţi albe, strălucitoare,
nesfărâmate încă de ciomege,
şi ultimele cântece în păduri
vor fi ale gorilelor-lupi ...

Până atunci, toată lumea trebuie
să se scarpine individual –
aşa e legea, aşa e obiceiul
înainte de moarte. Nu stăruiţi,
nu se acordă nici o dispensă –
doar ciungii au nevoie să se scarpine
reciproc, cu botul sau cu picioarele ...

Şi între timp a mai murit un copac,
a mai plecat o pasăre,
cineva şi-a tăiat oglinda
într-un ciob de suflet,
şi oamenii-cangur se înmulţesc
în buzunarul de la spate al lumii ...

Numai veşti rele mai aştept

 

[anuk]

Ar trebui


Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu...

Ana Blandiana

 

[bodo]

Cand ai nevoie de dragoste
Mircea Cartarescu

Cand ai nevoie de dragoste
cand ai nevoie de dragoste nu ti se da dragoste.
cand trebuie sa iubesti nu esti iubit.
cand esti singur nu poti sa scapi de singuratate.
cand esti nefericit nu are sens sa o spui.

cand vrei sa strangi in brate nu ai pe cine.
cand vrei sa dai un telefon sunt toti plecati.
cand esti la pamant cine se intereseaza de tine?
cui ii pasa? cui o sa-i pese vreodata?

fii tu langa mine, gandeste-te la mine.
poarta-te tandru cu mine, nu ma chinui, nu ma face gelos,
nu ma parasi, caci n-as mai suporta inca o ruptura.
fii langa mine, tine cu mine.

intelege-ma iubeste-ma, nu-mi trebuie partuze, nici conversatie,
fii iubita mea permanenta.
hai sa uitam regula jocului, sa nu mai stim ca sexul e o jungla.
sa ne atasam, sa ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeste dragoste
cand ai nevoie de dragoste.
cand trebuie sa iubesti nu esti iubit.
cand esti la pamant nici o femeie nu te cunoaste.

 

[anuk]

Sunt un om viu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise - şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi olace să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi pferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi...

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.

Nichita Stănescu

 

[anuk]

Nopţi de Sânziene


Risipeşte, Doamne, închipuirile mele,
într-o zi-n cuvinte, într-o zi-n culori,
urcă-mi Doamne, pe-ndelete seva
în tulpini de rubarbe acrii
unde, ascunşi prin cuibare,
orăzari cu pliscuri portocalii se drăgostesc până când somnul se-nchină,
răspândeşte-mă Doamne în ierburi înalte,
unde, printre flori liliachii, brusturi să m-arunce umbră,
unde margini de ţărână să mă fac, ca să pot năpădi pădurea,
unde, în scorburi, gnomi să-mi pritocească împletitele verzuri
din smaraldele-mi dosite prin sertare…

E Noaptea Sânzienelor acum,
şi Iele în ciorapi de mătase dănţuiesc nestingherite,
vis argintat îmi năpădeşte cerul,
prea de necuprins e ceea ce nu se mai poate întoarce niciodată,
Doamne, dusu-s-a iubindu-mă, dusu-s-a iubindu-mă omul meu,
măcar mă-ncearcă!

mai dă-mi încă un solstiţiu…
mai dă-mi Doamne, înc-un anotimp…


Dana Stefan

 

[bodo]

Stare de fapt
Daniel Chirileanu

1. Ne-am invatat sa fim nemultumiti
Si sa ne plangem poate de prea bine,
Ne rasculam cand suntem prigoniti
Ori comentam cand chiar si-un moft ni se retine.

2. Il judecam pe Dumnezeu,
In functie de cat Ii dam zecime,
Uitand ca tot ce am primit mereu
N-a fost platit si nici cadou de la multime.

3. Ne-am invatat sa ne rugam in cor,
Sau cel putin rostind aceeasi fraza,
De parca am trai pe placul tuturor,
Asa cum doar multimile te limiteaza.

4. De ce sa nu ne mai rugam acasa
Si sa traim minuni,nu doar povesti?
Nu scrie nicaieri de izbavire-n masa,
Ci doar de mantuiti,in urma bunei Sale vesti.

5. Avem si dreptul la minuni nepublicate,
Putem ruga pe Dumnezeu si personal,
N-avem nevoie de formule invatate,
Nu suntem obligati sa curgem dupa val.

6. Minunile-s minuni cand numai tu si Dumnezeu
Le-ati petrecut ca fiu si Tata,
Cand le-ai cerut in ceasul rascolit si greu,
Iar El te-a ascultat de fiecare data.

7. E timpul sa ne vindecam de gloate
Si sa traim mai personal orice moment;
Sa-I multumim lui Dumnezeu,ca El de toate
Ne-a dat de la-nceput pana-n prezent!

 

[anuk]

Pacatul


Pacatuit-a omul în vremuri fericite,
Când nu-i lipsea nimica, nici hrana, nici odihna,
Când n-avea a se teme de zile amarâte,
Când roaba-i era lumea – si el domnea în tihna.

Pamântul, înca proaspat, patatu-s-a de sânge
Când lumea era larga si oamenii putini,
Când nimenea, sub soare, n-avea de ce se plânge,
Când cerul n-avea trasnet – si nici pamântul spini.

Si vreti ca astazi omul sa nu pacatuiasca?
Când grijile-l apasa, nevoile-l muncesc,
Când el se vede-n lume menit sa patimeasca,
Când relele-l framânta, si poftele-l robesc!

Si vreti sa n-avem Caini, când e nepotrivire,
Si ura si cruzime în neamul omenesc,
Când neagra dusmanie si lacoma râvnire
De-a pururea-ncuibate în inimi clocotesc!

Nu, nu; din nopti pierdute în vremuri departate
Blastemul sta pe oameni, în veci vor suferi.
Si râvna, si ispita, si negrele pacate
Nascutu-s-au cu lumea, cu lumea vor pieri!

Vlahuta

 

[bodo]

Am legat...
Marin Sorescu

Am legat copacii la ochi
Cu o basma verde
Si le-am spus sa ma gaseasca.

Si copacii m-au gasit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat pasarile la ochi
Cu-o basma de nori
Si le-am spus sa ma gaseasca.

Si pasarile m-au gasit
Cu un cantec.

Am legat tristetea la ochi
Cu un zambet,
Si tristetea m-a gasit a doua zi
Intr-o iubire.

Am legat soarele la ochi
Cu noptile mele
Si i-am spus sa ma gasesca.

Esti acolo, a zis soarele,
Dupa timpul acela,
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Si toate sentimentele
Pe care am incercat sa le leg
La ochi.


Incertitudine
Marin Sorescu

Multi m-au sfatuit
Sa ma dau la fund pentru o vreme.
E mai bine asa,
Pentru o vreme,
Si m-am dat.
La fund toti se impiedicau de mine.
Si-am iesit iar la suprafata.
Acum om vedea...

 

[anuk]

Iubeste-mi Mainile...
Iubeste-mi mâinile
Si ochii
Si iarta-le dac-au fost clipe
În care n-au stiut sa-ti spuna,
În care n-au putut sa-ti dea
Atât cât ar fi vrut,
Atâta – cât poate doru-ti le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznadejdea unei clipe...

Iubeste-mi mâinile
Si ochii
Si iarta-le nevruta vina
Ca prea târziu venira-n cale-ti
Si prea curând se duc de tot...

Dezleaga-mi sufletul de vina
Ca în curând n-am sa-ti mai pot
Aduce-n mâini
Si-n ochi
Durutul,
Târziul zâmbet de lumina...


E Farago

 

[bodo]

Floare de Nu-ma-uita
Daniel Puia-Dumitrescu


Te-am mangaiat prima oara
intr-un lan de grau ce facea plecaciuni
inaintea ta.

Ti-am sorbit albastrul
din prima floare de Nu-ma-uita pe care
am gasit-o
in campia albastra
pe care ai modelat-o cu varful degetului
de frica
sa nu se intoarca
si sa fuga de atata timiditate adunata din flori.

Te-am tinut de mana
atunci cand am incercat sa prind prima raza
de soare
cazuta-ti din inima
tocmai pe umbra mea care te urmarea credincioasa
si incerca
sa intre in tine
ca sa iti intalneasca sufletul la un ceai.

Te-am sarutat indelung
de fiecare data cand rasareai si asfinteai
in mine
fara macar sa intreb
daca o sa ne facem si maine casa pe aceeasi stanca
si radeam
cand imi spuneai
ca, de fapt, noi locuim in stanca mereu.

Ti-am dat mana
si am pictat impreuna campia albastra din noi
cu flori de Nu-ma-uita.

 

[anuk]

Ţara de pripas .

Vlahuta


Un vechi tolbaş de vorbe late,
Om norocos din cale-afară,
S-a pomenit pe neaşteptate
Stăpân peste întreaga ţară.

Din ea-şi făcu o prăvălie,
Şi ca un negustor de treabă,
Pentru ca-n lume să se ştie,
Prinse-a striga de la tarabă

Poftiţi aici! Oricine are
Obrazul fără de ruşine
Ş-o conştiinţă de vânzare…
Poftiţi să faceţi târg cu mine!

Prostie, lene, linguşire,
Eu cumpăr tot. Veniţi aici!
Şi cei mai nărăviţi din fire
Mi-or fi tovarăşi şi amici.

Eu dau tot felul de noroace,
Căci sunt atoateţiitorul,
Măriri, averi… Să vie-ncoace
Toţi trântorii ce le duc dorul!…

Aşa, sunt zece ani de când
Pe norocosul negustor
Îl auzim mereu strigând,
Şi muşteriii vin de zor.

În zece ani ce de-a lingăi
Nu se văzură-n slujbe mari,
Câţi oameni fără căpătâi
N-ajunseră milionari!
Veniţi şi voi, străini calici,

Şi strângeţi tot ce-a mai rămas!…
. . . . . . . . . . . . . . .
Ce să mai faci? Ce să mai zici?

Sărmană ţară de pripas!

 

[bodo]

Tu pluteşti ...
Nichita Stănescu

Tu pluteşti ca un vis de noapte
Deasupra sufletului meu
Iţi sprijini tâmpla
de inima mea ca de o piatra roşie,
şi aştepţi să-ţi spun numele
tuturor lucrurilor
pe care eu am isprăvit de mult
să ţi le mai spun.
Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârşită,
înclinată ca mătasea unui steag
într-o zi fără vânt.
O, nu pleca nicăieri!
Îmi voi rupe inima cu un singur gest
al mâinii,
ca să răsară durerea care ştie
numele durerii,
ca să răsară dragostea mea de bărbat
care ştie numele tău ciudat, de femeie.




Din nou, noi
Nichita Stănescu

Bun, dar cu noi cum rămâne?
Ei au fost mari, tragici, sfinţi...
Ei au mâncat pâine,
părinţilor noştri le-au fost părinţi.

Dar noi, dar cu noi?...
Lor le-a fost frig, au pătimit,
au mers prin zăpadă, prin noroi,
au murit şi s-au nemurit.

Noi trăim, cu noi cum rămâne?
S-a hotărât ceva? S-a hotărât?
Când anume şi ce anume?
Suntem, dar ne este urât.

 

[anuk]

TRISTETI PROVINCIALE



Tristeti de dupa-amezi ploioase
Si de nostalgice obsesii,
Cand stai cu storurile trase
Si-astepti sa vie ora mesii...
Tristeti de strazi pustii si mute,
Cu ziduri vechi si cu fatade
De edificii cunoscute
In care nu stii cine sade...


De domicilii spatioase
Cu flori la geam si cu salon,
Din care pe la ceasul sase
Auzi urland un gramofon...
Tristeti adanci de guvernante
Ce nu stiu bine romaneste
Si de flasnete ambulante
Cu papagal care ghiceste...
De cartiere suferinde,
De usi cu lacate-n verigi
Si de dugheana care vinde
Fitil de lampa si covrigi...
Tristeti de goarna funerara,
Melancolii de catelusi
Uitati de cineva pe-afara
Sa scheaune pe langa usi...
Tristeti romantice de fata
Cu nasul lung si demodat,
Si de odaie mobilata
In care-a stat un magistrat...
Tristeti adanci de pui de mata
Zvarliti pe undeva, prin scai...
De copilas urat, de tata,
Uitat de maica-sa-n tramvai...
Tristeti de garduri invalide,
De porti iesite din tatani,
De doici care-au ramas gravide
Si-acum li-i frica de stapani...

De ordonante fara leafa
Si de trasura cu un cal
Si cu scapetul ras la ceafa...
Tristeti de balci provincial,
De panorami, cu-o ferestruica
Si cu-o maimuta roasa-n dos,
Ce-ar semana cu domnul Duica
De-ar fi oleaca mai frumos...
Tristeti de cioara-mbatranita
Ce sta asa, pe-un varf de pom,
Si de fantana parasita
In care s-a-necat un om...
Tristeti pustii, molipsitoare...
De ce ma urmariti mereu
Si, fie ploaie ori ninsoare,
Va tineti scai de capul meu?...


Demostene Botez

 

[bodo]

Dati-mi un trup, voi muntilor
Lucian Blaga

Numai pe tine te am, trecãtorul meu trup,
si totusi
flori albe si rosii eu nu-ti pun pe frunte si'n plete,
cãci lutul tãu slab
mi-e prea strâmt pentru strasnicul suflet
ce-l port.

Dati-mi un trup,
voi muntilor,
mãrilor,
dati-mi alt trup sã-mi descarc nebunia
în plin!
Pãmântule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei nãprasnice inimi,
prefã-te'n lãcasul furtunilor cari mã strivesc,
fii amfora eului meu îndãrãtnic!
Prin cosmos
auzi-s'ar atuncea mãretii mei pasi
si-as apare nãvalnic si liber
cum sunt,
pãmântule sfânt.

Când as iubi,
mi-as întinde spre cer toate mãrile
ca niste vânjoase, sãlbatice brate fierbinti,
spre cer,
sã-l cuprind,
mijlocul sã-i frâng,
sã-i sãrut sclipitoarele stele.

Când as urî,
as zdrobi sub picioarele mele de stâncã
bieti sori
cãlãtori
si poate-as zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecãtorul meu trup.

 

[anuk]

E totul rânduit să se întâmple

Cum să trăieşti frumos fără iubire,
Cum să visezi,să umbli,ori să zbori,
Cum să cuprinzi neliniştea din zori
Şi pacea din amurg dintr-o privire?

Cum să înoţi prin mările de flori,
Cum să te bucuri de îintreaga fire
Şi viaţa ta să-şi afle împlinire
Fără minunea care dă fiori?

E totul rânduit să se întâmple-
Cu simplitatea unei adieri-
Când de lumină sufletul se umple,

Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri
Gheţarii urii se ivesc la tâmple,
Nu-ţi vei afla iertarea nicăieri.

(G. Ţărnea)

---

Descântec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie",
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie".
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei...

A Balandiana

 

[bodo]

Un mic dar pentru Anuk. Stiu ca-ti place poezia si e cel mai potrivit dar pe care-l am la indemana. Poezia.


La multi ani!

Astazi am imbatranit,
Caci inca-un an din viata mea s-a dus,
Ma simt un pic mai obosit,
Un pic din vlaga mi s-a scurs.

Si inca-o boaba de nisip,
Umplu clepsidra timpului ce-i dus,
As vrea sa vad, dar nu e chip,
Clepsidra-n partea ei de sus.

Sa vad cat timp mai am …
Dar pot sa vad numai nisipul,
Ce-aduna boabe an de an,
Si lasa-n urma lui … nimicul!

Astazi sunt sarbatorit!
Ma simt atat de minunat!
Caci tot ce pana astazi am trait
A fost si este-atat de colorat!

Sa sara dopul la sampanie!
Ma suna prietenii intr-una!
Azi pentru mine-i sarbatoare!
Si-asa va fi intotdeauna!

Noi toti cojocul anilor purtam,
Si viata trece, timpul nu sta in loc,
Putem alege sa stam sa-l masuram,
Sau sa nu il cantarim deloc!

Putem trai doar in trecut,
Sa stam sa numaram nisipul,
Putem trai in viitor,
Si sa ghicim de-i mult nimicul!

Dar, vrei sa fii nemuritor?
Atunci traieste numai clipa,
Traieste-ACUM, nu-n viitor.
Iar in trecut? Nu e nimica…

C. Alin BĂLĂȘOIU

---

Dreptul la timp

Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se miscă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad înainte.
Cu ovalul feţei să stea înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.


Nichita Stanescu

 

[anuk]

Recunosc ca m-ai surprins totalmente.Am lacrimi in ochi.merci,merci,merci .Un dar mai frumos ,nu cred ca exista.