• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

ÎMBĂTRÂNESC




Îmbătrânesc!…
Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră-mi pare,
Căci zi cu zi în ea zăresc
Un rid mai mult,
Un por mai mare,
Un păr mai sur,
Şi-un zâmbet trist,
Ironic,
Care
N-acceptă nici o resemnare…
Şi-mi pare rău că mai exist.

Îmbătrânesc!…
Şi tinereţea
N-am cunoscut-o niciodată.
Când cei de vârsta mea
Jucau,
Cântau
Şi se înveseleau,
Eu eram mamă,
Eram tată,
Luptam din greu pentr-o bucată
De pâine,
Pentru azi şi mâine.
Îmbătrânesc!..
Şi ce-i iubirea?
Eu n-am ştiut-o niciodată;
Că niciodată n-am iubit,
Când prea iubit-am fost de-oricare…
Ca piatra, piatră-mi rămânea
Şi sufletul şi inima
La orişice chemare.

Îmbătrânesc!…
Şi tot mereu mă-ntreb: La ce mă chinui oare?
Ce ceas ferice,
Ce zi mare
Putea-va fi o sărbătoare
Şi pentru mine?
Care soare
Putea-va timpul nencălzit de nici o rază
Să-ncălzească?
Ce flacără ar fi în stare
S-aprind-o inimă în care
Au îngheţat atâtea simţuri
D-atâtea ierne grele, rele.

Îmbătrânesc!…
Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră mi se pare…
Căci văd cum sufletu-mi zdrobit
Se stinge zi cu zi cum moare…
Şi mă întreb: la ce-am trăit?
Când n-am făcut decât atât:
Să plâng, să plâng, să plâng întruna,
Să plâng, să uit şi-apoi să iert.

Cincinat Pavelescu
 
Aşternut de clipe...
Elena Paduraru


Din infinit am primit o clipă,
Un vis mi-a pus un gând pe-o aripă,
Cu aripi de vise mă-nălţai
Şi-n condurii clipei mă încălţai.

Sublima lor culoare îmi şopti:
"Zboară departe, din drum nu opri!"
Şi-am pornit subtil în miez de noapte,
Chemată de firul unei şoapte.

Gânduri senine ceru îmi dărui
Pe scara vieţii când, eu încet sui,
Adierea vântului îmi şopti:
"Zboară departe, din drum nu opri!"

Oglinda apei apoi, m-a trimis
Dincolo de lume-n lume de vis,
Tremurătoare unda îmi şopti:
"Zboară departe, din drum nu opri!"

În calea mea am adunat clipe
Ce, viaţa au vrut s-o înfiripe
Şi-n orice clipă am pus clipe mii,
Pe aşternut de clipe adormii...
 
SINGURUL LUCRU CARE CONTEAZĂ




femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas…
pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,
inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin mine insumi
imi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano…

femeia este singurul lucru care conteaza
cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei

fara femeie
limuzina noastra este o caruta hodorogita
contul la banca scade chiar daca este in crestere
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii

o ai
iti canta privighetoarea in cosul pieptului
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenul
si o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux

femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi inlocui decat de sinele sau
pielea ei stie toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi invingem crizele mondiale
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a ne face fericiti sau nefericiti
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletesti

femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
femeia cu pielea ei
care ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
femeia
cu toata argintaria surasului sau
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care conteaza
domnilor

Lucian Avramescu
 
Ori a mai fost, ori am citit pe undeva... Oricum , frumos exprimat. Place mult.
 
Posibil sa o mai fi postat ,daca da....scuze :P
 
Blestem De Dragoste.





Blestem De Dragoste


Când ti-o fi lumea mai draga,
sa-ti pice dreapta beteaga
si s-ajungi, la cap de pod,
cersetor, slut si narod.
Din puterea ta a plina,
supta de vreo curvistina,
sa ramâi sfrijit ca paiul,
urle-ti versul ca buhaiul,
limba sa ti se-mpleteasca,
sa vorbesti pe pasareasca,
sa te topesti de-a-n picioare,
galbin, ca o lumânare!

Sa nu fie boala rea,
care-n tine sa nu dea!
Ardite-ar focul, mangalul,
sa fii scopit ca muscalul!
Cânte-ti popa din Scriptura,
sa-ti vaz dafinul pe gura!
Crai parsiv, din tiganie,
ca m-ai omorât de vie,
când m-ai luat din casa fata,
cruda si nevinovata,
si m-ai spintecat în doua
sub cerul cu luna noua.

Si-n loc sa ma iei mireasa,
m-ai lasat sa zac bortoasa
si te-ai dus, duce-te-ar apa,
unde si-a dus mutul iapa!
Dar de-o fi si-o fi sa vii,
iar în brate sa ma tîi,
sa-mi saruti tâta si gura
si sa-mi stingi din sân arsura,
Vedea-te-as tot cum te stiu:
’nalt, balan si cilibiu,
cu ochi arzatori ca focul;
Aduce-mi-te-ar ghiocul!

Miron Radu Paraschivescu
 
:D misto, Anuk




nu stiu sa scriu

Ionut Demetrescu


domnisoara,

nu stiu sa scriu, asa ca scrijelesc
pe o tampla de pamant, la capatul unei idei,
la marginea unui elegant rasarit imbacsit
acolo unde nu ma cunosti;
nu mi-au ramas decat ochii tai
in zeama de amintire fugara
si degetele tale printre degetele mele
in dimineata aceea cand am incercat sa inghetam timpul
si sa-i ranjim metamorfozati printre aschii de crom
nu mi-a mai ramas decat un tablou zmangalit de profet
peste aburul corpului tau tencuit in perete de vis

domnisoara,
nu stiu sa scriu
n-ai sa intelegi ca sunt viu





Sa las in loc o lacrima
Ionut Demetrescu


Locul unde au crescut aripile
s-a vindecat de mult
si n-a mai ramas decat o lacrima
rece si tremurand in bataia vantului...
Trec oameni pe acolo, cu capetele plecate
cu mintea furata si ochii goi
atinsi de ploi...
intrebandu-ma cand vor creste din nou
daca vor mai creste candva
le raspund ca da...
si ma trec fiori asteptand
si eu ca si ei
pana au sa creasca iar
sa le port si eu
si sa las in loc
o lacrima...
 
Dragoste-colivie

Geo Dumitrescu

Te-ai aşezat în faţa mea, dragoste,
numai tu, mereu, în faţa mea, dragoste,
soarele mi l-ai luat, luna n-o mai văd,
nimeni nu-mi mai trece prin luminile ochilor, dragoste,
crescând tu mereu din tine însăţi, din zările mele pierdute, închise,
numai tu, oblon, dragoste, mereu
în faţa mea, în drumul meu,
numai tu, început şi sfârşit, întuneric-
nici punte, nici fereastră, numai tu,
înlemnită stăpână, zid, dragoste.
Înconjurat din toate părţile,
împresurat de tine, dragoste,
până unde bat cu privirea
numai tu eşti,
ghemuită asupră-ţi, dragoste, într-una te cercetezi cu lupa,
scormonind prin tine cu unghii lungi,
prin uscate încăperi foşnitoare,
în care nu mai locuieşte nimeni de mult,
în afară de propria-ţi umbră,
dragoste, umbră rece,
floare presată, dragoste.
O, mica ta dragoste, dragoste
cu aripi de lemn, ţepene, scurte,
lustruite podoabe zadarnice,
neînvăţate să zboare,
neînvăţate să mângâie, dragoste,
pe care mereu mi le zbaţi, cu nebunească zarvă,
nestrăveziu, în faţa ochilor, dragoste,
pleoapă de fier, dragoste nimicitoare de dragoste.
Te-ai aşezat în faţa mea, dragoste,
şi nu mai înfrunzesc, şi florile nu le mai ţin,
şi lumină nu mai am de unde să dau,
şi mă iubeşti cu dinţii strânşi, dragoste
şi mă săruţi cu ochii deschişi,
şi cu ochii în patru, dragoste,
şi cu tine mi-e greu,
şi fără tine nu pot, dragoste, dragoste oarbă, dragoste înec…
Şi mai dă-te un pic la o parte din faţa ochilor,
Om frumos, nepriceputule,
Ca să te pot vedea şi văzându-te,
Să te iubesc din nou întâia oară, dragoste…
 
TIMPUL



timpul nu poate vedea,
timpul nu poate auzi,
timpul nu poate iubi,
timpul nu poate simţi,
timpul are însă memorie…

timpul se mişcă greu,

dar şi iute,
în el se lăfăie
amintirea,
timpul ne e duşman
şi ne e prieten,
câteodată sunt
două zile gemene întruna,
altădată
secundele se par ani,
anii trec ca clipele,
între zori şi amurg
curge istoria,
mesopotamia,
egiptul,
grecia,
roma,
eu, tu, noi, iubito,
ubic râu,
eternul timp
ne macină vieţile
şi se-ntoarce lent în sine
amintindu-ne
că totul este pentru vierme.

rămâne legenda

şi democrit
care şi-a smuls ochii
ca să poată
gândi,
el e penumbra lentă
care seamăna cu eternitatea.

rămâne răstimpul
dintre vise şi vise,

când luna ne-ademeneşte
cu o rază de speranţă,
în care irişii
se reazema pe-o coapsă de lut
în speranţa nemuririi…

ne-nghite ochiul fântânii

ce ne-mbrânceşte în eterna noapte,
până-n adânc,
aruncându-şi inelul
şi jucând în apa oglinzii
pâna ajungem în cuibul pietrei obscure.

timpul- grija tiranilor,

talisman pentru unii,
linişte, foc, gheaţă- pentru alţii,
iubire, versuri, dorinţe,
ocolul surd al sentimentelor,
ne măsoară
spaţiul
cu acidele mizerii,
ieşind din noi
în infinite şi macabre tenebre.



ion ionescu
 
Oul dogmatic
Ion Barbu



E dat acestui trist norod
Si oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare !

Cum lumea veche, în clestar,
Înoată, în subtire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă si cavou.

Din trei atlazuri e culcusul
În care doarme nins albusul
Atât de gales, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul ?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Si masculin
Albusului în hialin :
Sărutul plin.

*

Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, si azi – întocma :
Mărunte lumi păstrează dogma.

Să vezi la bolti pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou – simbol ti-l aduc,
Om sters, uituc.

Nu oul rosu.
Om fără sat si om nerod,
Un ou cu plod
Îti vreau plocon, acum de Paste :
Îl urcă – în soare si cunoaste !

*

Si mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Si ou si lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar…
A mortii frunte – acolo-i toată.
În gălbenus,
Să roadă spornicul albus,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma – dogma.

*

Încă o dată :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Si nici la closcă să nu-l pui !
Îl lasă – în pacea – întâie-a lui,

Că vinovat e tot făcutul,
Si sfânt, doar nunta, începutul.
 
Singur


Esti singur si uitat de toti,
Iar noaptea se prelinge pe langa tine.
Durerea iar devine otrava ce-ti
Curge viclean prin vene, otravindu-ti trupul
Pana ajunge la inima,
Si ti-o inunda, ti-o ineaca!
O simti tinuta strans de o mana de otel
Ce ti-o striveste strangand ,
Mai tare si mai tare.
Si apoi simti ca o gheara
Ce ti-o strapunge adanc,
Ti-o sfasie, ti-o taie in bucati,
Si cauta prin ele sa-ti gaseasca
Eul ferecat demult acolo,
Ferit de deznadejde si pazit
De cerberul vointei tale,
Ce nu ar fi dezvaluit nicicand
Secretele ascunse acolo chiar de tine.
Si lasi durerea sa te arda
Otrava rascolindu-ti maruntaiele,
Chircindu-te pe jos, si capul
Ti-l sprijini in palme, ascunzandu-ti ochii
Ce se umezesc de lacrimi fierbinti.
Trupul ti se scutura de hohote de plans
Sleindu-ti si ultima farama de putere.
Si-ntr-un tarziu, adormi. Adanc.

Paula Boaru
 
DE CÎND ALERG
Adrian Erbiceanu



De cînd alerg pe drumul ăsta lung,
Neodihnit, prin vise tîlcuite,
Străin, tot bat la porţi zăgăzuite,
Iar îndoiala n-am cum s-o alung.

Pocalu-i gol, izvoarele coclite….
Ochiul, în sine, drămuie prelung;
Neînţelesul n-am cum să-l străpung
Şi Valea-i năruită-ntre ispite…

Nu-s purgatorii gîndurile aste!
În cine să mă-ncred şi cui să spun
Pierdut că sunt în lumea de contraste?

Aş vrea să mă-nţeleg şi să m-adun,
Timpu-i zorit şi nu vrea să adaste
Şi n-am cum în dorinţă să-l supun…
 
Fericire
Ana Blandiana


Mai greu de suportat
decât fericirea nu e nimic
Sau în orice caz
posibilitatea de a avea tootul
Pe care în această parte de lume
O numim fericire.
A fi totul este dimpotrivă
O exultantă suferinţă.
A fi totul înseamnă a fi îm stare
Să suferi în locul tuturor,
A încerca să vezi cum e să fii celălalt,
să fii altul,
Cum e să nu mai fii tu,
Cum e să nu mai fii.
 
PROMIT.
cristina serban




de azi nu mai fumez
de azi mă angajez
de azi nu delirez
de azi nu mai visez
de azi doar eu contez
de azi vreau să slabesc
de azi vreau să muncesc
de azi am mult curaj
şi ies din anturaj
de azi nu mă prostesc
de azi serios vorbesc
de azi citesc mai mult
de azi promit să ascult
de azi nu mai omor
nici un tânţar în zbor
de azi mă împac cu mine
de mâine va fi bine
şi ieri a fost trecut
azi e un nou început
şi mâine e la fel
cum a mai fost şi ieri...
 
Descantec de ploaie



Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Înnebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei,
Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfârsit,
Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Îmi place sa ma tavalesc prin iarba lor alba, înalta,
Îmi place sa le rup firele si sa umblu cu ele în dinti,
Sa ameteasca, privindu-ma astfel, barbatii.
Stiu ca-i urât sa spui “Sunt cea mai frumoasa femeie”,
E urât si poate nici nu e adevarat,
Dar lasa-ma atunci când ploua,
Numai atunci când ploua,
Sa rostesc magica formula “Sunt cea mai frumoasa femeie”.
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca ploua
Si-mi sta bine cu franjurii ploii în par,
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca-i vânt
Si rochia se zbate disperata sa-mi ascunda genunchii,
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca tu
Esti departe plecat si eu te astept,
Si tu stii ca te-astept,
Sunt cea mai frumoasa femeie si stiu sa astept
Si totusi astept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Si toti trecatorii adulmeca ploaia sa-i simta mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poti sa te-ndragostesti fulgerator,
Toti trecatorii sunt îndragostiti,
Si eu te astept.
Doar tu stii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patima ploile, înnebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei…


Baldiana


______________________________________________________
Ploaie
N-am auzit-o, parca, de mult...
O ascult.
Nadusala noptii curge pe geamuri.
Ploua-n golurile din ramuri.
As voi sa gasesc o asemanare
Si caut in zgomote si murmure,
In viori, in naiuri si ghitare
Ecoul ndeslusit si turbure.
Noaptea s-a-ntunecat cu alte nopti in fund,
Si din noapte-n noapte, noptile urzite
Cern ploaia cu nisipul marunt
Ca niste site.
Gandul, ajuns in flacara lui de ploaie tarzie,
Se face palid si descreste ca o faclie.
Fereastra e cernita de un fag
De care-atarna noaptea neagra, toata, ca un steag.
Nu-i suierul sabiilor ce se ascut
Si-al spadei ciocnite de scut.
Nu e bataia inimii.
Nu-i Turnul si ornicul lui in care timpul colinse.
E parca sufletul tuturor ostilor invinse.

Arghezi


_________________________________________________

Despre ploaie , in zi de Sfantul Ilie ,cu sau fara tunete si fulgere ,sa speram ca Sf. Ilie ne va aduce numai bine !
 
Ceva amuzant, ca tot e sarbatoare. :D

O AVENTURA GALANTA
de Ion Pribeagu



Într-o searã, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventurã,
Nici cu Haike nici cu Surã,
O coniţã delicioasã,
Nici urîtã, nici frumoasã,
Şi-am intrat cu ea în vorbã,
Nici de Cosmos, nici de ciorbã.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici cãprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zîmbitoare,
Nici prea micã, nici prea mare,
Sînii, douã rîndunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptã
Nici prostuţã, nici deşteaptã.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutînd ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.
Şi-am ajuns la ea acasã,
Nici prea’naltã, nici prea joasã,
Locuinţã minunatã,
Nici murdarã, nici curatã.

Mi-a dat o cafea uşoarã,
Nici prea dulce, nici amarã,
Ş-a început sã se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,
I-am sorbit formele toate,
Nici din faţã, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbã,
Nici prea neagrã, nici prea albã.

Avea talia subţiricã,
Nici prea mare, nici prea micã,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,
Nişte-îmbrãţişãri divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sãrutam prin beznã,
Nici pe nas şi nici pe gleznã,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mãtuşe,
Ci bãrbat-su, Şmil din piaţã,
Nici cu cioc, nici cu mustaţã,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartã, nu-i nici vie
Simt un fior care mã trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,
Şi cînd mã rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mã din ladã,
Nici în curte, nici în stradã,
Deodatã uşa scapã,
Nici se sparge, nici se crapã,
Şi stã Şmil ca un sihastru,
Vãd nici verde, nici albastru.

- Ce cauţi aici? – Mã întreabã,
Nici în pripã, nici în grabã,
I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:
- Nici pe tata, nici pe mama!
Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul…
…Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţã,
Nici spital, nici ambulanţã,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtã, nici pe spate,
De atunci mi-e viaţa rozã,
Nici în versuri, nici în prozã,
Şi aştept o aventurã,
Ori cu Haike ori cu Surã.
 
=)) o citisem,le are omul. ai citit-o pe aia de ziua lui?

Cel cu doua
Ion Pribeagul


Se zvonise-n oraselul
De pe deal, Chilia noua,
Cum ca Huma Haskelovici
Zice-se ca are doua.
Nimeni nu stia ce-s alea
Daca-s albe sau galbui
Doar atat, ca el le are
Si-amandoua-s ale lui.
Poate are doua case ?
Doua vaci, doua mâte ?
Doua gainusi motate ?
Poate doua porumbite ?
Nu, niciuna dintr-acestea
Dar fiind sigur ca le stiti
Va comunic ca sunt alea
Chiar la care va ganditi.

Insa fetele-ntre ele
Rusinoase, sum sunt toate
Isi spuneu cu preciziune :
- Nu se poate ! Nu se poate !
Zau, santem niste vacute
Cum ne intra-n creier noua
Toata lumea s-aiba una
Numai Huma s-aibe doua ?

Numai Hana Iosub, prinsa
De-al amorului jaratec
Si la gandul c-are doua
Si e si baiat simpatic.
S-a indragostit de dansul
De la prima scaparare
Si mai mult, sa se convinga
Daca-ntr-adevar le are.

Il pandea la strand sa-l vada
Dezbracandu-se pe chei -
Ce nu face-o fata culta
Pentru viitorul ei ? -
Azi asa si maine iarasi
A jucat in asa fel
Pana cand, la urma urmei
Ea s-a maritat cu el.
Insa vai, in noaptea nuntii
Dupa ce-a trecut furtuna
Hana-a observat ca Huma
A lucrat numai cu una.
Foarte indignata fata
De metodele aceste
L-a-ntrebat : -Asculta Huma
Dar cealalta unde este ?
- Unde vrei sa fie scumpo ?
E la rabin, draga fata !
La noi nimeni nu lucreaza
Cu-amandoua deodata !
Doar cand una oboseste
Si tu esti inca in verva,
Este bine-ntodeauna
Sa ai piesa de rezerva.

- Poate asa e ritualul ?
S-a gandit Hana Iosub -
Si-n familia lui Huma
Cele sfinte-s cu surub ?
Si plangea sarmana Hana
Varsand lacrimi mari cat cana
Fiinca Huma niciodata
N-a intrebuintat pe-a doua.

A trecut o luna - doua
Si-ntr-o seara, fara luna
In alcovu-ndragostitei
Giugiulindu-se-npreuna
Ea i-a spus : Asculta Huma
Ce-i in mana, nu-i minciuna !
Aia de la rabin draga
E cu mult, cu mult mai buna !
 
Nu am gasit nimic. Pune tu, daca o ai, te roooog.
Mai pun o poezie "impertinenta" , cum ii placea lui sa zica despre creatiiile lui. Oricum, tipul e total. :D



Autoprotret :D

Ca un savant din vremuri vechi
Îmi plimb prin cafenele mutra.
Am păr în nas şi în urechi
Şi aduc puţin cu Brahmaputra

Mi-e capul bleg şi lătăreţ,
Picioarele: două prăjine,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Deşi sunt tont şi fonf şi slut
Şi am o mască incoloră
De cimpazeu sau de mamut,
Toate femeile m-adoră.

De sunt urât şi nătăfleţ
Şi n-am nici muşchi, nici intestine,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Sunt mare cât un năpârstoc
Şi poţi să mă măsori cu cotul,
Din loje nu mai văd de loc
Şi în tramvai mă pierd cu totul

Şi aşa cum sunt un fleculeţ
Încât mă poţi în palmă ţine
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!
 
Pandele

Bunicuţa lui Pandele
După strada Ghica Tei
A băgat discret de seamă
Cum că nepoţelul ei,
Când nu-i observat de nimeni
Nici de Tone şi nici de Rodica
Se cam joacă cu puţica.
Şi i-a spus: Pandele dragă,
Vai de mine, nu-i frumos
Vezi pe domnul cel de colo,
Ală gras şi burtos?
Tot aşa o burtă mare
I-a spus tainic bunicuţa –
O să-ţi crească, de vreodată
Ai să te mai joci cu puţa!
S-a speriat grozav Pandele
Şi oftă cu-nfrigurare
Când gândea că o să-i crească
Tot aşa o burtă mare.
Dar primind cadou o tobă,
Şi un cerc şi-o muzicuţă
De atuncea niciodată,
N-a mai pus mâna pe puţă.
Într-o zi, fiind la plimbare
Pe o vreme înnourată
A văzut şezând pe-o bancă
O femeie însărcinată
Drept la ea s-a dus şi-i spuse
C-a roşit şi bunicuţa:
- Vezi ce ai păţit cucoană,
Dacă te-ai jucat cu puţa!
 
Back
Top