• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

Iubesc pe-acel ce în dispreţ mă poartă
Adrian Munteanu
|

Iubesc pe-acel ce în dispreţ mă poartă
Rânjind atunci când gândul meu se-ncheagă,
Mă zvârle-n colb cleios şi-apoi mă leagă
Cu lanţul vrajbei atârnat de toartă.

Mă zbat să-nving vedenia beteagă
Ce mă împinge către-o altă soartă.
Fiertura urii-n sânge cade moartă
Şi-o izgonesc pe-o lacrimă întreagă.

M-afund în mâl şi-n ierburi rătăcite,
Iar şerpi tăcuţi s-au cuibărit în sân.
Îmi rup cămaşa cu mişcări grăbite

Şi-n miezul clipei despuiat rămân.
Mă-ncumet spre pustiul ce mă-nghite,
Să mă prefac în propriul meu stăpân.
 
SEMPER EADEM
(din Florile Raului) Beaudelaire


Mi-ai spus:"De unde-ţi vine ciudata întristare
Ce creşte ca şi marea pe-un ţărm stâncos,pustiu?"
-Când inima culesul şi-a isprăvit, ne pare
O boală viaţa.Taina aceasta toţi o ştiu.


E o durere simplă,deloc misterioasă
Şi limpede ca tine când râzi şi lumii placi.
Nu căuta degeaba, frumoasa mea curioasă!
Şi-acum, deşi ţi-i glasul atât de dulce,taci!


Taci, ne-nvăţato!Suflet ce nu cunoaşte ceaţa!
Copilărească gură!Mai mult chiar decât Viaţa
În mreji subtile Moartea adesea ne-a închis.


Mai bine cu-o minciună să mă îmbăt, şi-alene
Să mă scufund în ochii tăi limpezi ca-ntr-un vis
Şi-ncet s-adorm la umbra ce-ţi alunecă din gene!
 
Lasa-mi


Lasa-mi ramasita scoicii
Timpului tau a carui clepsidra sparta,
Mi-a taiat pentru totdeauna,
Cu cioburile sperantelor,
Venele iubirii mele.

Lasa-mi ridurile amurgului
Din îmbratisarea palmilor amintirii,
Prin care au curs suvoaiele de lacrimi,
Ale Destinului nostru,
Cazut la picioarele Eternitatii,
Ce nu l-a mai recunoscut,
Ca fiind sânul sau de unde s-a hranit,
Cu mierea tarânii din noi,
Spre a ne iubi pentru totdeauna.

Lasa-mi valurile sângelui Clipei,
În care am fost sarutul,
Unei singure lacrimi si atât,
Ce nu s-a mai scurs niciodata
Pe obrazul Timpului,
Fiind eterna!


Sorin Cerin
 
Stă sufletul fără iubire
Vasile Voiculescu



Stă sufletul fără iubire, ca o fântână părăsită,
C-un pic de apă-n fund, sălcie, sub năruirea de pereţi …
Stă-n marginea de drum fântâna netrebnică şi oropsită,
Cşci nimeni n-o mai cercetează; găleata-i spânzură dogita
Şi-n ghizdurile putrezite cresc brusturi şi-nfloresc bureţi.

Stă sufletul fără iubire, pustiu, ca mărul fără roade,
Paraganit într-o livadă şi plin de lacome omizi,
Ce-l năpădesc în primăvară şi toată frunza încet o roade
Şi toată floarea, otrăvită, se scutură curând şi cade,
Lăsându-i crengile uscate ca nişte sterpe palamizi.

Stă sufletul fără iubire cum stă o vatră ruinată,
Ca un cuptor surpat de vremuri, fără de vad şi fără foc,
La care nimeni nu duce aluatul proaspăt în covată
Să-l rumenească pe-ndelete dogoarea jarului, uscată,
Şi să-l prefacă-n dulce azimi, mirositoare, ce se coc.

…Tii minte basmul vechi? Pe-atuncea cine putea sa-l inteleaga?
Avea unchiasul biet o fata, dar baba rea o izgoni…
Si luindu-si lumea-n cap, copila pleca, plangand ca o pribeaga,
Dar la raspantia de drumuri ea n-a mai stat ca sa-si aleaga,
Ci drept, cu inima barbata, spre Sfanta Vineri o porni.

Dar abatandu-se din cale, slei fantana parasita
Si curati cu ravna marul de-atatia ani paraginit,
Lipi cuptorul spart cu huma, aprinse foc, dospi o pita
Asa, de dragul harniciei, din gand curat, fara ispita,
Dar i s-a tras de-aici norocul, caci Sfanta visul i-a-mplinit.

…Sta sufletul cum sta in basme fantana, marul si cuptorul.
Sta-n drumul catre Sfanta Vineri un suflet pururi patimas…
Trec fete mandre, cu podoabe, dar una nu-i pricepe dorul,
De buna voie sa s-abata, sa-i primeneasca iar izvorul,
Sa-l curete si sa-l aprinda, ca-n basme fata de unchias!
 
Singurătatea omului

Omar Khayam

Să-ţi faci puţini prieteni. Din tine nu ieşi.
Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge.
Când ţi se-ntinde-o mână, 'nainte de-a o strânge,
Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.

Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi.
Nădejdile, - ascunse să-ţi stea de lumea toată.
În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi,
Nebunilor nu spune durerea niciodată.

O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile!
Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine,
Tăcut contemplă jocul umanelor destine.

Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi.
Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei -
Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.

Renume de-ai să capeţi, hulit vei fi de vulg.
Dar dacă te vei ţine departe de mulţime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, să mă smulg,
Să nu mă ştie nimeni şi să nu ştiu de nime?

Mai toarnă-mi vinul roşu ca un obraz de fată.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Căci, în afara cupe-i, Khayyām azi nu mai are
Măcar un singur prieten cu inima curată.

Cel care are pâine de astăzi până mâine
Şi-un strop de apă rece în ciobul său frumos,
De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
De ce să fie sclavul unui egal cu sine?

Când zările din suflet ni-s singura avere,
Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere.
Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai -
Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai.

Nu ştie nimeni taina ascunsă Sus sau Jos.
Şi nici un ochi nu vede dincolo de cortină.
Străini suntem oriunde. Ni-i casa în ţărânâ.
Bea - şi termină-odată cu vorbe de prisos!

Târzii acum mi-s anii. lubirea pentru tine
Mi-a pus în mână cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis căinţa şi mintea îngereşte.
- Dar timpul, fără milă - şi roza desfrunzeşte…

Puţină apă şi puţină pâine
Şi ochii tăi în umbra parfumată.
N-a fost sultan mai fericit vreodată
Şi nici un cerşetor mai trist ca mine

Atâta duioşie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Şi-acum
De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?

Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană.
Acum buzele tale îmi sunt şi vin
şi cană.
Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune,
Mi-ai sfâşiat vestmântul cusut de-nţelepciune.

Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea.
Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava,
Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea
Aşa cum unor plante le-a dat Alah otrava.
 
duminica dintre maluri
Ela Victoria Luca




şi dacă dragostea ar fi doar o altă zi toridă, într-un oraş părăsit
prin care am merge cu tălpile goale, arsura ne-ar lăsa urme
aproape că ne-ar durea, însă nu ne-ar păsa nici de asta
când soarele ar coborî printre noi şi ar vedea cât suntem de reci
acoperiţi de haine pestriţe, ne-ar certa că nu mai simţim
nicio atingere

ne-am îndepărtat, ne privim de la prea mare distanţă
sunt prea multe bănci goale pe celălalt mal, iar salciile care stau
liniştite de pază ne cunosc prea bine povestea

astăzi şi copiii sunt orbi, nici nu le-ar face bine o întâmplare
pe marginea căreia abia mai stăm, abia simţim respiraţia
dincolo de dealuri e mai frumos, vin ploile
copiii le aud ropotul, se bucură de parcă ar fi crescut
deja mai mari decât noi şi s-ar iubi

noi însă nu mai trăim dragostea asta, nu mai avem decât orbirea
 
Minciunile

Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,
Dar, hai, să ne spunem minciuni şi mai mici,
Aşa cum amanţii le mint pe amante
Şi ele îi mint pe pământ pe aici.

Dar, hai, să ne spunem cu patos braşoave,
Dar, hai, să vedem cine minte mai mult,
Ascultă delirul consoanelor grave,
Cum şi eu minciunile tale le-ascult.

E foarte frumoasă, e foarte frumoasă
Minciuna aceasta pe care mi-o spui,
Aşa că, te rog, şi pe mine mă lasă
Să palavrăgesc doar ce nu-i, doar ce nu-i.

Concurs de minciuni la echipe şi solo
Şi ies campioni mincinoşii cei mari,
Dar, dragă Păcală, tu ce faci acolo?
În campionate de ce nu apari?

Se minte cum nu s-a minţit niciodată,
E multă minciună la noi pe pământ,
Sunt false recursuri şi nu-i judecată,
Balanţa cea veche-a dreptăţii s-a frânt.

Dar, hai, să minţim fără nici o ruşine,
Dar, hai, să minţim în direct şi-n răspăr,
Că poate prin rău vom ajunge la bine,
Minciuna supremă va fi adevăr.

ADRIAN PAUNESCU
 
Omar Khayyam - Fatalitatea
O-nchipuire-i lumea din naluciri de fum.
Un loc vrea fiecare pe scena sa ocupe.
Tu afla adevarul din adâncimi de cupa
Ca totul penduleaza între miraj si scrum

Khayyam, în asta lume pâna si adevarul
Hyperbola doar este. Te chinuie mereu
Aceasta înjosire? Da-ti sortii trupul tau
Si sufletu-ntâmplarii. Ce-a scris - nu sterge Zeul.

O mâna-ascunsa scrie si trece mai departe.
Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte
Nu vor îndupleca-o sa stearga vreun cuvânt ;
Nici lacrimile tale nu pot sa stearga-un rând.

O, suflete, -mpreuna suntem ca un compas
C-un brat în lut, iar altul pribeag în infinit.
Un cerc imens înscriem în acest scurt popas
Dar într-un punct, alaturi, cadea-vom la sfârsit.

Ce este-aceasta goana de umbre colorate?
Fantastica lor fuga absurda-i si sublima.
Ea naste dintr-o mare ce astfel se exprima
Si în aceeasi mare se-ntorc pe urma toate.

Tot ce exista fost-a marcat din prima zi.
Absenti pe chipul lumii sunt binele si raul.
Dintru-nceputuri Cerul a-nscris tot ce va fi.
Sa scrie totul altfel, în veci nu-ndupleci zeul.

Când esti sortita zilnic prin zodie cereasca
Mâhnirea si durerea mereu sa te loveasca,
O, inima, poti spune, în piept de ce-ai venit?
Si pentru ce pleca-vei ranita la sfârsit?

De-adolescenta anii încep sa ma dezvete,
Se scurse primavara cu farmecu-i curat.
Iar pasarea-ncântarii numita tinerete
Nu stiu nici când venit-a si nici când a plecat.
 
Nimicnicia si absurdul vietii.


Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,
Iar moartea n-o sa-i schimbe rotundul si splendoarea.
Si nimeni nu-i sa-mi spuna ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Si-acum - ce sens plecarea?

Un joc ce se repeta e viata - si tu stii:
Câstigul e durere si moartea fara
Ferice de copilul sfârsit în
Mai fericit acela ce n-a venit.

Spun unii ca exista un Creator, si zic
Ca pentru a distruge, fiinte a creat.
Fiindca sunt urâte? Dar cine-i vinovat?
Sau pentru ca-s frumoase? Nu mai pricep nimic.

Credinta si-ndoiala, eroare si-adevar,
Ca boaba unei spume, usoare sunt si goale.
Opaca sau bogata în irizari de cer,
Aceasta boaba-i chipul si tâlcul vietii tale.

Când am sa plec din lume n-au sa mai fie flori,
Nici chiparosi, nici buze, nici vin cu-arome fine.
Nici zâmbet, nici tristete, nici înserari si zori.
Nu va mai fi nici lumea - caci gândul meu o tine.

Un punct pierdut e lumea în haosul imens
Toata stiinta noastra: cuvinte fara sens.
Om, pasare si floare sunt umbre în abis.
Zadarnic este gândul, iar existenta - vis.

Un joc de sah e viata. Destinul singur joaca.
Iar noi suntem pionii. Vrând de urât sa-i treaca,
Ne muta, ne opreste, un timp ne muta înca
Si apoi în cutia neantului ne-arunca.

Tu ai sa pleci spre ziua sau poate chiar deseara.
E timpul sa bei vinul cu sufletul usure.
Tu te compari, nebune, cu o comoara rara
Si crezi ca hotii-asteapta cadavrul - sa ti-l fure?

Toti cei care plecara au adormit pe rând
În pulberea saraca a vanitatii lor.
Sa bem, si-asculta-aicia amarul adevar
Tot ce-a spus fiecare, o, Saki, a fost vânt.

Durere si mâhnire în lumea nesfârsita,
Cu mii de taine plina - alt lucru n-am gasit.
Ai vrut mai mult sa afli, o, inima-ostenita,
Dar astazi, la plecare, nu stim de ce-am venit.

Se-ntuneca. Mesenii extenuati de viata
Au adormit, în umbra, priviti ce palizi sunt!
Întinsi si reci! Tot astfel vor fi si în mormânt :
N-aduceti lampa! Mortii nu mai au dimineata.

Vreau beat sa fiu într-una si-as vrea sa dorm mereu.
Am renuntat sa aflu ce-i bine si ce-i rau.
Durerea, bucuria - ia fel sunt pentru mine.
Caci zâmbetu-i solia tristetii care vine.

Tu esti, batrâna lume, palatul trist în care
Alearga nopti si zile, spre moarte galopând
Si unde sahi de-a rândul visara fiecare
Marire sau iubire - si s-au trezit plângând.

Ma-ntreb: ce-mi apartine cu-adevarat? Ce rost
Avui, când fara urma am sa ma pierd în moarte?
Un scurt incendiu-i viata. Vapai de toti uitate,
Cenusa spulberata-n vânt: un om a fost.

N-as fi venit aicea de-as fi putut alege.
Si chiar daca-as fi liber, spuneti-mi,
unde-as merge?
Sa nu te nasti mai bine-i. Dar cum sa evitam?
...Acum însa ca suntem - de ce sa mai plecam?

Betivule, imensa urna, eu nu stiu cin' te-a modelati
Stiu doar ca poti sa-ncapi trei vedre si stiu c-ai sa te sfarmi curând.
Mult timp am sa ma-ntreb atuncea: de ce ai fost oare creat,
De ce-ai fost fericit si-acuma - de ce nu esti decât pamânt?

Prisos de stralucire eu lumii n-am adus.
Tot ce ma înconjoara - de mine-i mai presus.
Nedumerit si singur ma-ntreb neîncetat:
De ce-am venit pe lume? De ce sunt alungat?

Prietenii mei unde-s? Calcatu-i-a-n picioare
Ne-nduratoarea moarte? Dar noaptea mi se pare
Ca-i mai aud cum cânta prin parcul adormit
- Sunt morti, ori poate numai sunt beti de-a fi trait?

Cu toate ca-s frumoasa si am parfum de lotusi,
Desi am ca laleaua obraz catifelat
Si svelt ca chiparosul mi-e trupul, spune-mi, totusi.
Ce scop avu cerescul Zugrav când m-a schitat?


Omar Khayyam
 
Charles-Pierre Baudelaire

Din ,,Florile Răului ”

Prefaţă

Greşelile, păcatul, zgârcenia, prostia
Ne-aruncă-n suflet zbucium şi-n trupuri frământări
Şi noi nutrim cu grijă blajine remuşcări
Aşa cum cerşetorii îşi cresc păducheria.

Păcatele ni-s aspre ,căinţele mişele,
Mărturisirea noastră ne-o răsplătim din gros
Şi iar ne-ntoarcem veseli pe drumul gloduros
Crezând cu lacrimi sterpe că ne-am spălat de rele.

În mrejele pierzării prelung Satan ne plimbă
Şi sufletul ni-l lasă vrăjit şi vlăguit
Şi al voinţei noastre metal nepreţuit
Acest chimist destoinic în aburi îl preschimbă.

Cu sfori ascunse,Dracul ne prinde şi ne joacă!
De tot ce-i murdărie ni-i sufletul atras;
Spre Iad în orice clipă ne scoborâm cu-n pas,
Senini,printr-o adâncă şi scârnava cloacă.

Cum muşcă-un muieratic sărac,cu desfătare
Căznitul sân al unei vechi târfe scăpătate,
Gustăm şi noi o biată plăcere, pe-apucate,
Ca pe-o lamâie veche storcând-o cât mai tare.

Noroade-ntregi de Demoni în capul nostru zbiară
Foind ca milioane de viermi încolăciţi
Şi-n pieptul nostru Moartea,ând rasuflam truditi,
Cu gemete mocnite,râu nevazut coboară.

Dacă pumnalul, focul,otrava, siluirea
N-au vrut să-şi puie înca blazonul lor poznaş
Pe pânza care-o ţese destinul nostru laş
Pricina e că slabă şi trândavă ni-i firea.

Dar printre şerpi, pantere, şacali, mistreţi , căţele,
Maimuţe, vulturi, scorpii şi monştri ce se zbat,
Se târâie, rag, urlă,sporind neîncetat
În noi menajeria năravurilor rele,

E unul şi mai mârşav, mai slut, mai rău la fire!
Deşi nici nu se zbate şi nici nu-i zgomotos
El ar distruge lumea întreagă bucuros
Şi-ntr-un căscat s-ar prinde să-nghită-o omenire;

Urâtul e! - Cu lacrimi în silă revărsate,
Visează eşafoduri fumând nepasator.
Pe monstru-acesta gingaş tu-l ştii, o! cititor,
- O! cititor făţarnic, -tu,semenul meu,-frate!
 
Dorisem o privire ca sa-mi dai
Doar o secunda mi-ar fi fost de ajuns
Mi-ai fi deschis o poarta catre rai
De-apoi privirea in laturi s-ar fi dus.


Nu ti-am cerut sa te opresti din drumul tau
Ma intreb acum de ce-ai facut-o oare
Sa-mi dovedesti ca-n lume e mult rau
Sa-mi faci iubirea a fii muritoare.


Ce-mi pasa mie,de nimic nu-mi pasa
Nici inima ranita sa plang nu ma mai lasa
Si soarele de veacuri n-a mai stralucit
Si vag mi-aduc aminte:Thanatos te-am iubit.

Adrian Paunescu
Totusi, iubirea

Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.

Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Si totusi mai cred în pereche
Si totusi ceva sa-ntâmplat.

Pretentii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric si tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Retele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeste-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrisi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminosi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-si acelasi repros.

Si tu si iubirea există
Si moartea există în ea
Imi place mai mult când esti tristă
Tristetea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu esti în puterile mele,
Desi închizitii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene în creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.

O să te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.

Si mă-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
si noi ne iubeam prin mansarde.
N-as mai fi vrut să se sfirseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte.

E o întâmplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.

Să stam de vorba, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi
timpla de stele, până când
lumea mea prelunga si în nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.

iar acum ,draga mea anuk,fara sa lesini,te rog,dar mai si glumim,daaa?


Poezie de dragoste

In romgleza :)

I love you atat de tare
incat I believe ca mor
you are so incantatoare
oh, my dear, cat te ador.

When I go la brat cu tine
ma simt very magulit
caci are looking toti la mine
oh, I am so, so fericit.

All ar fi atat de bine…
but you see, nu-i chiar asa
caci I tell ce simt în mine
dar tu smile si smile într-una

And I think ca spun traznai.
Please don’t face pe nebuna
si mai look în ochii mei.

Understand? I love you draga
cum vrei sa-ti mai vorbesc
you are totul pentru mine
and I want sa te-ntalnesc.

But is dificult, vezi bine
caci your mother e pe faza
si din five în five minute
carefully ne controleaza

Maybe sa ajung la tine
ca in Shakespeare, “Juliet”
I “Romeo” love pe tine
give me scara din boschet.

HA
bine ca ai apucat sa-mi multumesti inainte sa vezi traznaia...

Chat
Chat Va spun un lucru strict secret
M-am abonat la internet
In prima zi de stat pe chat
9 gagici am agatat
Si le-am chemat la 7 fix La barul din cartierul X
Cand le-am zarit pe toate 9 Doamne, parc-am intrat la ZOO

Prima-i bruneta cu par drept
Pe maini, pe fatza si pe piept
Si m-a privit zimbind usor
Trantita intr-un carucior

A doua insa m-a uimit
Cu nasul ei cel ascutit
Putea sa taie castraveti
Dintr-un judetz in alt judetz

A treia mi-a rinjit cuminte
Cu gura fara nici un dinte
C-un jet de stropi s-a prezentat :
”Salut, sunt Silvia Scarlat”

A patra tipa cred c-avea

Vreo 4 tone si ceva
Din fusta-i stramta de nailon
Faceai trei huse la camion

Pe-a cincea n-o vedeam de loc
Doua grisine-n virf c-un smoc
Spre mine cand s-a indreptat
De la efort a lesinat

A sasea-i buna, ma incita
Insa de-a saptea e lipita
Vai ce mirifice fapturi
Trei maini, un ochi si doua guri

A opta arata beton
Proptita-n carja si-n baston
La 83 de ani si-un pic
Mi-a zis c-ar vrea sa-i fiu gagic

A noua tipa, dragii mei,
Te dizolvai in ochii ei ”
Eu sunt Marina” mi-a soptit
O noapte-ntreaga ne-am iubit

Acuma daca vreti sa stiti
De ce am ochii obositi
Si merg mai cracanat putin
Marina mea era... Marin!

L-ati vazut cumva pe Zdreanta,
Cel cu ochii de faianta?
E un caine zdrenturos
De flocos, dar e frumos.
Parca-i strans din petice,
Ca sa-l tot impiedice,
Ferfenitele-i atarna
Si pe ochi, pe nara carna,
Si se-ncurca si descurca,
Parca-i scos din calti pe furca.
Are insa o ureche
De pungas fara pareche.
Da tarcoale la cotet,
Ciufulit si-asa laiet,
Asteptand un ceas si doua
O gaina sa se oua,
Care canta cotcodace,
Proaspat oul cand si-l face.
De cand e-n gospodarie
Multe a-nvatat si stie,

Si, pe branci, taras, grabis,
Se strecoara pe furis.
Pune laba, ia cu botul
Si-nghite oul cu totul.

- "Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. - "L-a mancat!"
"Stai nitel, ca te dezvat
Fara matura si bat.
Te invata mama minte."
Si i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a imbucat,
Zdreanta l-a si lepadat
Si-a-njurat cu un latrat.

Cand se uita la gaina,
Cu culcusul lui, vecina,
Zice Zdreanta-n gandul lui
"S-a facut a dracului!"

De paste
Astazi in sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necajite si minjite,
Zece oua inrosite.
Un ou alb,abia ouat,
Cu mirare le-antrebat:
- Ce va este, fratioare, Ce va doare?
Nu va ninge, nu va ploua, Stati gatite-n haina noua,
Parca, Dumnezeu ma ierte, N-ati fi oua...
- Suntem fierte !!!
Zice-un ou rotund si fraise Linga pasca cu orez.
Si schimbindu-si brusc alura,
Toate-au inceput cu gura:

Pin” la urma tot nu scap!
- Ne gateste de parada.
- Ne ciocneste cap in cap
Si ne zvirle coaja-n strada...
- Ce rusine!
- Ce dezastru!
- Preferam sa fiu omlet!
- Eu, de m-ar fi dat la closca, As fi scos un pui albastru...
- Si eu, unul violet...
- Eu, mai bine-ar fi sa tac:
Asa galben sunt, ca-mi vine
Sa-mi inchipui ca pe mine
M-a ouat un cozonac

A mea
Singurateca ea mă asteapta să-i vin acasa,
In lipsa mea ea se gindeste numai la mine,
ea cea mai draga si cea mai aleasa
dintre roabele sublime.

Ei i se face rău de singuratate
ea sta si spala tot timpul podeaua
pană o face de paisprezece carate
si tocmai să calce pe dinsa licheaua.

Ea spala zidul casei cu mana ei
si atirna pe dinsul tablouri

ca să se bucure derbedeul, e-hei
cazut de la usa-n ecouri.

Ea isi asteapta barbatul betiv
Ca să-i vina acasa
si degetele albe si le misca lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasa.

Pregatindu-i-le de dezbatat
ea tine in boluri si zeama acra,
parul lung si negru si-l intinde de la usa spre pat
să nu greseasca barbatul niciodata
drumul predestinat.
 
Esti intro stare speciala,sa inteleg.Usor nostalgica ,usor jucausa :P Oricare care este motivul.....frumos colaj .
 
Şi dacă-un dor…

Şi dacă-un dor mai simt în piept
Când se iveşte luna,
E ca să nu te mai aştept
Şi azi ca-ntotdeauna.

Şi mângâieri de mai pot fi
Unei vieţi de jale,
Ar fi de-a nu te întâlni
Nicicând în a mea cale.

Iar fericită de eram
Să fiu în astă lume,
Pe tine nu te cunoşteam
Nici îţi ştiam de nume.

Imbratisarea

Cand ne-am zarit, aerul dintre noi
si-a aruncat dintr-o data
imaginea copacilor, indiferenti si goi,
pe care-o lasa sa-l strabata.

Oh, ne-am azvarlit, strigandu-ne pe nume,
unul spre celalalt, si-atat de iute,
ca timpul se turti-ntre piepturile noastre
si ora, lovita, se sparse-n minute.

As fi vrut sa te pastrez in brate
asa cum tin trupul copilariei,in trecut,
cu mortile-i nerepetate.
Si sa te-mbratisez cu costele-as fi vrut.

Octavian Paler
Definiţia strigătului

Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu.

Sunt lacrimioarele-nflorite

Sunt lăcrimioarele-nflorite
Şi când duios mă uit la ele
La tine mă gândesc, iubite,
Şi-mi amintesc vremile-acele

Când înflorite lăcrimioare
Cu drag îmi trimeteai tu mie,
Şi când era în orice floare
Un semn de-amor, de bucurie.

Ah! florile atunce date
N-a mai rămas nimic din ele
În vânt sunt toate spulberate,
Simţirea ta, vremile-acele!

ANUK,iertaciunee...

Trei lacrimi seci de navetistă (variaţie după "Trei lacrimi reci de călătoare" de Ion Minulescu)

Privesc în jur
şi văd distanţa
cum se aşterne peste noi!
Şi mai privesc
cum nici noroiul fără de tine nu-i noroi.

Din zare urmăresc potopul cum mi se scurge în batistă,
dar vor cădea pe gura-mi rece
trei lacrimi seci de navetistă?
Iar tu în tren
mâhnită, oare, mă vei găsi în mintea ta?
Şi înţelegi acestea, sigur...
dar ştii(?) – ţi-am spus: nu mă uita!

Şi gândul meu
l-o duce poate vreun vânt grăbit până la tine,
Iar tu –
Chemându-l ca niciuna,
strigându-l dintre rău şi bine -
vei năzui la minunata, dar îngropata seară-n care
ne-am sărutat în parc(?) –
nu-mi spune că amintirea nu te doare!
Mă reculeg şi văd
că ploaia se scurse toată în batistă
şi simt în ea – ce chin năprasnic... -
trei lacrimi seci de navetistă!

Eu te-am iubit

Eu te-am iubit şi poate că iubirea
În suflet încă nu s-a stins de tot,
Dar nici nelinişte şi nici tristeţe
Ea nu îţi va mai da, aşa socot.
Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cândva iubit
Aşa adânc, aşa gingaş cum te-am iubit.

Cel din urmă vis

O visul meu cel mai slăvit,
Frumos şi cel din urmă,
Aşa cum dulce te-ai ivit
Te stinge şi te curmă.

Căci e demult de când am pus
Inimii mele pază,
Şi-i mult mai mult de când i-am spus
Iubirii să nu crează.

Şi prea târziu să mai aprind
Azi dragostei făclie,
Şi-n mintea mea să mai cuprind
O dulce nebunie.

Destul c-o clipă l-am iubit,
Şi-o clipă i-am dus dorul,
Te stinge vis cum te-ai ivit
Stingându-mi şi amorul.

Totusi iubirea peste blestem

Obsesia mea despre tine
Renaste, in mine, acum
Si iarasi e rau si e bine
Si toate se afla pe drum.

O clasica dragoste veche,
Transcrisa in versuri, candva,
Acum isi gaseste pereche
Si replica este a ta.

Poemele mele supreme,
Traite-ntre bine si rau,
Acum, s-au intors ca probleme,
Le-as trece pe numele tau.

Mereu, intre viata si moarte,
Mi-a fost si mi-e dat sa ma zbat,
Iar astazi, cand esti prea departe,
Abia te mai strig sugrumat.

Si nu mai dau lumii de stire
Ideea de care ma tam,
Ca nu mai exista iubire,
Asa cum exista blestem.

N-am cum sa accept ca, din toate,
Ramane doar zborul tarat
Si faptul ca nu se mai poate
Iubi decat rau si urat.

Vin versuri stravechi sa-mi inspire
Poemul cel nou ce il chem
Si totusi exista iubire,
In veci, peste orice blestem.
 
da anuka, cu siguranta ai dreptate.sublime cele personale,trist ca numai o durere fara margini poate genera o asemenea inspiratie.dar exista o vorba:cu dragostea poti misca muntii din loc, insa eu mai stiu alta:nici macar cu muntii nu poti clinti o dragoste adevarata.restul....
 
Celei care minte

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!


Minulescu
 
dragostea este un lucru sfant,cand vb despre ea tre sa-ti descoperi capul.nici in mormant nu scapi de ea.
 
Poi ,desprea asta se si facea vorbire in versurile postate,ce credeai?
 
eu stiu despre ce se facea referire in versuri fii fara grije.cancanul se refrea la altceva
 
Back
Top