NOSTALGII

[anuk]

Frumoasa poezie si frumos mesaj

 

[anuk]

AM INVATAT


Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca,
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie,
Altora s-ar putea sa nu le pese.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata,

Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul circa 15 minute,
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva...
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca,
Ci cu ceea ce poti tu sa faci.
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor,
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva.
Am invatat ca, oricum ai taia,
Orice lucru are doua fete.
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde.
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi...
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti.
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie,
Indiferent de consecinte.
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc,
Dar nu stiu s-o arate.
Am invatat ca atunci cand sunt suparat, am DREPTUL sa fiu suparat,
Dar nu am dreptul sa fiu si rau.
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta,
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu,
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten,
Oricum te va rani din cand in cand,
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii,
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea,
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale.
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit.
Am invatat ca, indiferent de consecinte,
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata.
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat,
Cand te striga un prieten, vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul,
Ca si vorbitul,
Poate linisti durerile sufletesti.
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc,
Ca sa pot sa fiu iubit.



Paler

 

[bodo]

Cu dedicatie, pentru Gogu cremenalu

Lup – Urlet şi bocet


Ce urlete se-aud prin tot decorul,
Se moare la minut, intempestiv,
Şi trage fără milă vânătorul,
Făcând din moarte un moment festiv.
În lumea asta nouă pare logic
Să te spoieşti cu sânge, să înjuri,
Iar urletul se zbuciumă ilogic
Şi moartea trage coasa prin păduri.
Noi suntem iar catalogaţi drept pradă,
Ce inutil urlăm, atinşi fatal,
Se-ascunde luna-n nori, ca să nu vadă
Cum se visează omul zeu letal.
E-o carabină toată omenirea,
Şi praf de puşcă respirăm constant,
O ţintă-n plus, aceasta e menirea,
Acesta e destinul obsedant.
Să te ascunzi nu-i un demers credibil,
Din gloanţe facem puncte de reper,
Se moare-n murmur neinteligibil,
Şi lupii urlă, emigrând în cer.
Azi n-ai scăpare nici în rezervaţii,
Vin vânători în haită, excitaţi,
Împuşcături, aplauze, ovaţii
Şi picnicuri cu oameni exaltaţi.
Printr-o harababură criminală
Primim certificate de strigoi,
Veniţi la vânătoarea mondială,
Ca să urlaţi când nu vom mai fi noi.

Cristian LISANDRU

 

[anuk]

=))

 

[adrian_nicolae]

=))) =))) =))) =))

 

[aida_n]

Stă sufletul fără iubire

Stă sufletul fără iubire, ca o fântână părăsită,
C-un pic de apă-n fund, sălcie, sub năruirea de pereţi ...
Stă-n marginea de drum fântâna netrebnică şi oropsită,
Cşci nimeni n-o mai cercetează; găleata-i spânzură dogita
Şi-n ghizdurile putrezite cresc brusturi şi-nfloresc bureţi.

Stă sufletul fără iubire, pustiu, ca mărul fără roade,
Paraganit într-o livadă şi plin de lacome omizi,
Ce-l năpădesc în primăvară şi toată frunza încet o roade
Şi toată floarea, otrăvită, se scutură curând şi cade,
Lăsându-i crengile uscate ca nişte sterpe palamizi.

Stă sufletul fără iubire cum stă o vatră ruinată,
Ca un cuptor surpat de vremuri, fără de vad şi fără foc,
La care nimeni nu duce aluatul proaspăt în covată
Să-l rumenească pe-ndelete dogoarea jarului, uscată,
Şi să-l prefacă-n dulce azimi, mirositoare, ce se coc.

Vasile Voiculescu

 

[bodo]

Sa il salutam pe Beniamin, care a intrat la noi de curand. Si il asteptam cu poezii noi si incantatoare. Si , de ce nu, cu eseuri despre viata.

Inger si demon
iadul si raiul
Copoiu Florin Beniamin


Arată-ţi chipul...să văd ce-i drept că plângi,
Înger slab...cu aripi negre...frânte şi fulgii arşi...
Ce-ai căutat Tu-n Iadul meu?...să-l frângi?...
Să-l bântui tot?...să scapi de lacrimi tot si îngeri falşi.

Nu plânge Tu...cu lacrimi sfinte...înger rătăcit...
Nu mă găseşti...sunt rătăcit în Iadul ca şi Tine,
M-am rătăcit lipsit de dragoste şi îndrumare...obosit,
Speram că mă salvezi...de mă găseai pe mine...

Sunt multe lacrimile mele...am plâns să fac izvoare...
Cu suflet păcătos ...spre Cer am blestemat...
Să curg eu în pîraie...să n-am deloc picioare,
Să curg eu iar spre Tine...dar Iadul le-a secat.

Şi sufar tot văzându-ţi chipu-n orice drac,
Prefaci din înger,drac să mă gaseşti...
Degeaba lupt...ca Tine să prefac...
C-Ai renuntat la Rai...pe dracul să-l iubeşti...

Şi plouă-n Iad cu stropi de foc şi urlete din suflet,
Te-aud cum ţipi...din aripi tot mai dai...
Nu pătimi...mă spulberi cu un plânget...
Eşti demon tot...în suflet coarne n-Ai...

Nu simţi că focul meu îţi arde aripi...Sfinte!
Zadarnic plângi în lungul meu deşert...
Acum Esti drac din înger fără minte...
Dar nu Eşti Tu prin lacrimi tot şi sângele cel fiert.

Nu plânge Tu...că ard din piei uscate...
Să nu mă strigi pe numele spurcat,
Eu uit de vis...de rai...de tot ce-s colorate,
Am fost în Rai şi-n Iad eu Te-am aflat...

Şi frânge-L tata tu din Iadul meu...
Şi să nu cauţi Tu zadarnic Iad...
Că eu poftesc iubirea de ateu...
Dar nuştiu cum,tot prada Ţie-Ţi cad.

Şi mă adormi să cad în visul meu...
Să văd din nou...ce-n suflet tot tânjesc...
Nu-i Rai...ori Iad...e-o lume de ateu...
Eu drac întors...pe Înger Îl iubesc...

Nu-s pomii verzi...iubirea toata cum e-n visul meu,
Şi nu Esti Tu să simt cum plângi din Cerul blînd;
E iadul gol...prea-gol şi ars de lungile dureri din greu,
Iubire n-am ...de dragoste-s flămând...

 

[anuk]

Sustin invitatia ta si-l astepatam cu interes .

 

[adrian_nicolae]

Nichita Stănescu

Emotie de toamnă

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

 

[adrian_nicolae]

Hai sa-ti spun o poveste!
O poveste ce sper ca n-o vei uita usor.
E-o poveste despre o lacrima,o lacrima de dor,
Despre ploi de lacrimi, despre nori, o palma de nor.
E-o poveste despre un nor de iubire, iubire divina.
Divin legamânt, legamânt de iubire si mila.
Despre nevoia de mila, nevoia de har,
Despre revarsarea de har din iubire,iubire divina,
Divin juramânt, juramânt fara vina...
Durere de cruce, o cruce prea grea.
Mai grea ca o inima rea, mai grea decât inima mea
E-o poveste despre o inima zdrobita, zdrobita de pamânt.
Un pamânt razvratit, un neam luat de vânt,
Un vânt de durere , durere si chin...
E nevoie de har, e nevoie de mila,
E nevoie de legamânt de iubire, iubire divina.
Un nor de iubire,un nor ne-mpresoara,o palma de nor
Nori de-ntristare, nori de lacrimi, lacrimi de dor...

 

[anuk]

Oare cui ii dedicata aceasta postare ? =))


La vânătoare

I. Decorul

Sus, pe dealuri, Toamna pune
Mirişti galbene-n lumină,
Arături ca de cărbune
Şi mohoare de rugină.

Rânduri-rânduri, spre câmpie
Se perindă nori de plumb
Peste larga simetrie
De coline cu porumb.

Iar când soarele străbate,
Luminând peisajul vast
De dreptunghiuri colorate
Într-un limpede contrast,

Saltă-n valuri jucăuşe
Şi foşneşte lung sub soare,
Cu mătasă la pănuşe,
Mămăliga viitoare...

II. Un iepure

Scurt, mohorul a foşnit...
Şi spre neagra arătură
Într-o clipă s-a ivit
Un măgar-miniatură!

Din căpiţă sare pleavă,
Sar gunoaie dintr-un snop.
Puşca scoate fum pe ţeavă
Şi porneşte ca un dop...

A căzut... ba nu! Din goană,
Mic, elastic şi urgent,
Lâng-o tufă de simziană
A făcut un compliment.

Spre porumb acum s-abate...
Un scaiete zăpăcit
Îl întreabă: - Ce e, frate?
- Sunt teribil de grăbit!...

Alungat ca de furtună,
Cu picioare de lăcustă,
Se destinde şi s-adună
Peste-o mirişte îngustă.

Ca o minge se prăvale,
Se coboară şi se suie
Prin hârtoapele din vale:
Uite-l - nu e, uite-l - nu e!...

Liniştea coboară iarăşi
Peste ţarinile moarte...
- L-ai scăpat! zice-un tovarăş.
- Mi-a sărit cam de departe...

III. Masa

Din văzduh abia s-aude
Ţipăt jalnic de prigorii...
Cu ciubote mari şi ude
Stau la masă vânătorii.

Toţi cu puşca lângă geantă,
Guralivi şi orăşeni,
Pun o pată discordantă
Pe căpiţa de strujeni.

Şi e frig, şi toţi îngheaţă...
Şi din când în când nu strică,
Începând de dimineaţă,
Câte-un strop de săcărică...

- Într-o toamnă, zice unul,
La un capăt de răzor
M-am oprit să scot tutunul...
Când, de jos, de la picior,

Fără veste văd că-mi sare
Un şoldan cât un viţel,
Şi stârneşte-n goana mare
Alţi vreo şapte după el!

Trag cu ploaie în grămadă,
Fără să ţintesc deloc...
Cine s-aştepta să-mi cadă
Patru iepuri dintr-un foc?...

- Astea sunt invenţii pure...
Mie mi s-a întâmplat,
La o goană-ntr-o pădure,
Un mister adevărat.

Nici nu m-aşezasem bine,
Stam cu puşca subsuoară...
Când deodată lângă mine
Se opreşte-o căprioară.

Stă şi-ascultă, imobilă...
Eu atunci - mă ştiţi cum sunt -
M-a cuprins un fel de milă:
Am oftat... şi-am tras în vânt.

Când văzu că "umplutura"
Trece fără s-o atingă,
Ea şi-a-ntins la puşcă gura
Şi-a-nceput... aşa s-o lingă...

- I-auzi colo, ce curaj, mă!
Asta şi-a-ntrecut perechea!
... Buruienile din preajmă
Trag şi ele cu urechea.

Un măceş de două şchioape
Zice-n taină unui spin:
- Dumneata eşti mai aproape,
Ia-l de mânecă puţin!

IV. La întoarcere

Vântul curge spre câmpie
Transparent şi uniform.
Toate ierburile-nvie,
Toate ţarinile dorm.

Ici şi colo se ridică
Câte-un nour alb de praf...
Străjuind şoseaua mică
Stâlpii rari de telegraf

(Tot mai singuri, ceafă-n ceafă,
Suluri vinete de fum
Lungi ca gâturi de girafă),
Înşiraţi pe lângă drum,

Spre oraşul plin de turle
Stau privind c-un aer tâmp...
Şi deodată-ncep să urle
Că-i apucă noaptea-n câmp.


Toparceanu

 

[alerim_61]

Contraste

Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,
Dar şi amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăţi care îndreaptă,
Dreptăţi care nedreptăţesc.

Sunt multe contradicţii, multe:
Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinţi ce-aduc lumină
Şi fericiri nefericiri!...

poezie de Virgil Carianopol

 

[adrian_nicolae]

Nicolae Labis

Am iubit...

Am iubit de când mă ştiu
Cerul verii, străveziu,
Despletitele răchite,
Curcubeiele pe stânci
Ori pădurile adânci
Sub ger alb încremenite.
Mi-a fost drag pe bărăgane
Să văd fetele morgane
Ori pe crestele din munte
Joc de trăsnete rotunde,
Scurgerea cocorilor,
Pacea înălţimilor,
Semeţia pinilor
Plini de scama norilor.

Am iubit iubirea pură,
Floare roşie pe gură
Şi în inimă arsură,
În priviri zăpezi candide
Şi-n piept voci necontenite.

M-a înfiorat ades
Tot ce gândurile ţes:
Pe al filelor polei
Dansuri repezi, legănate,
De pe arcuri înstrunate,
Săgetarea de idei...

Toată-această măreţie
Ne-a fost dată din vecie...

 

[bodo]

Comparaţie

îmi place paharul
pe jumătate plin
mă obligă să apreciez
la justa valoare
partea goală
sorb cu pasiune evidentă
ospătarul este întotdeauna pregătit
sufletele pe jumătate goale
sunt mai greu de umplut
sorbi din tine
te îmbeţi
ai mai bea
nu mai ai de unde
niciun ospătar nu desface
încă o sticlă
când se pun scaunele pe mese
în sufletul tău
nu te mai bucuri
fiindcă închizi cârciuma
te ţii de garduri nevăzute
şi
îţi cauţi uitarea de sine
prin iarbă
cu disperarea celui părăsit
de propriile repere

Cristian Lisandru

 

[anuk]

Destin



Noi ne iubim in paturi de-mprumut:
Pe-o canapea ingusta, fara perna,
Crezind ca aventura de-un minut
Devine lesne "dragoste eterna".

Noi ne iubim pe scena, -ntr-un decor:
Pe-un sac - umplut cu paie - dintr-o piesa
Eu par un ceas truver ratacitor,
Tu esti o ora magica printesa.

Speram cu disperare amindoi
Ca ni-e de ajuns o-mbratisare-n fuga
Si ca statutul nostru de eroi
Nu poate-apoteoza sa-i distruga.

Noi ne iubim visindu-ne-n secret
Perechea pasionata si celebra
Traind în moarte, fara de regret,
Un scurt si iluzoriu act de febra.

Noi ne iubim... dar cuplu consacrat,
Culcat calm, in culcus fara alarme,
Am deveni doar intr-un simplu pat
In care-am invata cum se si doarme.



Romulus Vulpescu

 

[adrian_nicolae]

Lucian Blaga - Din părul tău

Înţelepciunea unui mag mi-a povestit odată
de-un val prin care nu putem străbate cu privirea,
păienjeniş ce-ascunde pretutindeni firea,
de nu vedem nimic din ce-i aievea.

Şi-acum, când tu-mi îneci obrajii, ochii
în părul tău,
eu, ameţit de valurile-i negre şi bogate
visez
ca valul ce preface-n mister
tot largul lumii e urzit
din părul tău -
şi strig,
şi strig,
şi-ntâia oară simt
întreaga vrajă ce-a cuprins-o magul în povestea lui.

 

[bodo]

Viitor farmacist

Lehamitea neliniştilor noastre
Îşi trage sevă dulce din infarct,
Poeţii ne mai ceartă, dintre astre,
Când joacă, resemnaţi, un ultim act.
Jucăm la cazinouri inutile
Pe roşu sau pe negru, par, impar,
Ne îndopăm cu fumuri şi pastile,
Iar funia se-apropie de par.
E aţa pe mosor atât de scurtă,
Dansăm pe-o sârmă, hohotind absurd,
Ne ghiorăie speranţele în burtă
Şi sus, în ceruri, Dumnezeu e surd.
Noi stăm, prin indolenţe infernale,
Cu-n calendar mayaş ascuns sub pat,
Prizonieri ai vieţilor carnale,
Orgasmic păcălind un vis gripat.
Ne amăgim că poate fi mai bine
Atunci când ne sfârşim cu ochi uimiţi,
Eu sap în noi, ca să ajung la tine,
Printre netulburaţii adormiţi.
Ne scoatem fericiri din somnifere,
Mi-aş face farmacie, ca să dau
Pe gratis, o fărâmă de plăcere
Acelora ce jalea-n piept o iau.
Suntem impetuoşi în neglijenţă,
Perseverenţi în a strica profund
Chiar temelia dintr-o existenţă
Privită ca uitare fără fund.
Tot facem slalom printre mari carenţe,
Ne tot pândim, ilogic, prin vizor,
În noi subzistă marile absenţe
Şi moartea-i trendy la televizor.

Cristian Lisandru

 

[adrian_nicolae]

Poezie trimisa de Antonius Steef
* Imi amintesc...

Te-am cunoscut in zi de toamna
Cand totul m-i se parea pustiu
Si m-am indragostit de tine
Fara sa vreau,fara sa stiu.
Te aseman unui soare
Ce pluteste lin pe cer
Iar eu fiind intinsa mare
O singura raza-ti cer;
O raza plina de iubire
O vorba dulce si un sarut
Sa pastrez ca amintire
Tot ce-am trait sau am avut.
Iubirea noastra-i vantul
Ce adie oftand
Iar de ar fi sa nu mai bata
As mai avea un gand;
Sa fi tu fericita
Cu sau fara amintirea mea
Si eu...Oriunde as fi
Sa-ti pazesc dragostea!

 

[aida_n]

Am sa plec intr-o zi,
Intr-un loc nestiut,
Intr-un munte secret,
Undeva in trecut.

Am sa plec in trecut,
Am sa plec intr-o zi,
Sa ajung cand te nasti,
Sa te pot intalni.

Stiu si eu ca-i ciudat
Si ca pasii-mi sunt grei,
Catre nunta din veac
A parintilor mei.

Las de veghe aici
Toti nepotii frumosi,
Eu ma intorc in trecut,
Eu ma intorc la stramosi.

Eu ma intorc la ai mei,
Intr-un mars revansard,
Sunt retrasi in paduri
Langa vreascuri ce ard.

Mai vorbesc despre noi
Si mai mor in razboi,
Se mai mira de cei
Care vin inapoi.

Am sa plec intr-o zi,
Am bagajul intreg,
Am cu mine ce simt,
Ce iubesc si inteleg.

Sunt satul de prezent,
Nu mai vreau viitor,
Dar ma-ntorc in trecut
Ca nu vreau nici sa mor.

Pe un deal coroiat
Curge mustul din teasc
Si batranii se sting
Si copii se nasc.

Eu ma-ntorc in trecut,
Din acest viitor
Si pastorii ma iau
Langa turmele lor.

Si din rodnice nunti,
Urca iarba pe munti,
Tutelarule Zeu,
N-ai de ce sa te-ncrunti.

Mai degraba sa pui
Legea ta peste tot,
Ca stramosi la nepoti
Sa se intoarca inot.

Si, cand vremea va fi,
Printr-un strigat urgent,
Pe noi toti sa ne chemi
Sa venim in prezent.

Sa fim toti pregatiti
De momentul solemn,
Cand va bate in munti
Vechea toaca de lemn.

Si un clopot din cer
O sa dangane sfant,
Ca s-a-ntors Dumnezeu,
Printre-ai lui, pe pamant.

Adrian Paunescu

 

[anuk]

Lauda omului

Din punctul de vedere-al copacilor,
soarele-i o dunga de caldura,
oamenii- o emotie coplesitoare...
Ei sunt niste fructe plimbatoare
ale unui pom cu mult mai mare!

Din punctul de vedere-al pietrelor,
soarele-i o piatra cazatoare,
oamenii-s o lina apasare...
Sunt miscare-adaugata la miscare,
si lumina ce-o zaresti, din soare!

Din punctul de vedere-al aerului,
soarele-i un aer plin de pasari,
aripa in aripa zbatand.
Oamenii sunt pasari nemaiintalnite,
cu aripile crescute inlauntru,
care bat, plutind, planand,
intr-un aer mai curat- care e gandul!



Nichita_Stanescu