NOSTALGII

[adrian_nicolae]

Atât de fragedă de Mihai Eminescu

Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi.

Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Şi de la creştet pân-în poale
Pluteşti ca visul de uşor.

Din încreţirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc -
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi şi noroc.

O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din poveşti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce eşti,

Cât poţi cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde şoapte,
Cu-mbrăţişări de braţe reci.

Deodată trece-o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinţi:
E-ntunecoasa renunţare,
E umbra dulcilor dorinţi.

Te duci, ş-am înţeles prea bine
Să nu mă ţin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!

Că te-am zărit e a mea vină
Şi vecinic n-o să mi-o mai iert,
Spăşi-voi visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în deşert.

Ş-o să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană -
Unde te duci? Când o să viï?

 

[adrian_nicolae]

George Bacovia
Noapte

Se-ntind bulevarde-n noapte de vară,
Pe arbori, electrică lumină -
La gară zvâcneşte o maşină
Şi-n gol, tresar signale de gară.

Pe cer de safir, comori de avari...
Tăcerea în gol vibrează cu zvon, -
Oraşul, cu-ncetul, pare-un salon, -
Acuma, în somn, tresar fete mari.

 

[anuk]

Sa nu va suparati daca am vorbit de Cella Serghi am sa pun si un citat


"Vezi, aşa îmi închipui viaţa, ca o pânză de păianjen imensă, cenuşie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva păzeşte carnivorul: păianjenul..."
"Panza de paianjen"

ciudat ,am citit cartea acu o suta de ani si pasajul asta il stiu pe dinafara :

 

[anuk]

Copilul meu, sa nu ma cauti .


Copilul meu, sa nu ma cauti. Toate
iti vor vorbi de mine cu dreptate.
Dupa ce n-am sa mai fiu,
sa nu spui: “Pentru mama-i tarziu”.
Sa stii ca am sa rad in flori
si c-am sa-nconjur de multe ori
cu nourii si cu ploaia ograzile
unde mi-am petrecut amiezile.
Daca suferi, sa ma chemi serile,
si-am sa vin langa inima ta,
de-ar trebui sa strabat zarile
si marea cu aripa mea.
Sa nu te temi de fata mea schimbata.
Sa nu spui: “Mama n-a fost asa niciodata!”
Ai sa-mi cunosti glasul povestilor
in arborii din fata ferestrilor.
Din multe semne-ai sa-ntelegi ca-s eu,
cand am sa vin langa patul tau
si-am sa fac aerul racoros,
scoborand toate stelele jos.
Ai sa cunosti ca-i mama, dupa pace,
si dupa felul-n care totul tace -
durerea si grija de maine -
dupa mirosul de gutui si paine.
Ai sa ma stii si-ai sa zambesti dormind.
Eu, cand am sa vad soarele rasarind,
de teama sa nu ma fac roua si sa nu mor,
am sa-mi iau ingerii si-am sa zbor.



Magda Isanos

 

[adrian_nicolae]

Speranta

As vrea sa fiu vantul
Sa ma pot juca cu parul tau
As vrea sa fiu o raza de soare
Sa-ti pot mangaia chipul
As vrea sa fiu un rau
Sa pot sa-ti sarut picioarele
As vrea sa fiu luna
Sa pot sa-ti veghez somnul
As vrea sa fiu ploaia
Sa pot sa-ti sarut ochii
As vrea sa fiu o lacrima
Sa pot sa-ti sarut obrazul
Dar stii ce n-as dori sa fiu
Trecutul, ignoranta, uitarea ta
N-as vrea sa fiu doar o amintire
Dar daca asta iti doresti
Ma voi supune cu resemnare
Traind cu eternul regret
Ca nu am stiut sa te apreciez
Ca nu am stiut sa te iubesc
Asa ca rugamintea inimii mele
Este aceea de a spune doar un cuvant
Asteapta sau Adio

Autor: George don omar

 

[anuk]

autorul ? sau e scrisa de tine ?

 

[adrian_nicolae]

nu era scrisa de mine .... nu vazusem autorul

---

Lacrima

m-am nascut cand erai trista
pe obraz m-am scurs incet
de pe lume-am disparut
fara sa am vreun regret.
As fi vrut sa nu exist
iar tu sa zambesti mereu
insa zambetul tau trist
l-am cunoscut doar eu.

Tot ce vreau eu de la tine
sa incerci sa uiti de mine
dar as vrea macar odata
sa iti mangai obrajorul
pentru ca o asa fata
orice om i-ar duce dorul.

Si o lacrima ca mine
ar trai doar langa tine
insa eu nu vreau sa suferi
vreau sa razi ca si alti ingeri
ingeri care te vegheaza
chipul, ei ti-l lumineaza
Si o lume iti creeaza.

Autor: Flavius G.

 

[adrian_nicolae]

Atât de fragedă…

Atât de fragedă eşti, frumoasă femeie,
Cu al tău chip frumos şi atât de pur,
Zărirea ta a fost ca şi-o scânteie,
Totul a fost atât de augur.

Ferice visez noaptea o dulce fată,
Îmbrăcată în ceva alb şi lucitor,
Trezindu-mi în orice dimineaţă,
Cu al său chip atât de tălmăcitor.

Cerul atât de pur ca al său trup,
Iar norii care seamănă cu a ei privire,
Mă simt în a ei haina ca un calup,
Spălându-se, cu mare atribuire.

Atât de fragedă ca o prinţesă din poveste,
Frumoasă, bună cu al său suflet de aur,
Cu a sa rochie încreţită cu trenă din reviste,
Prinşi pe ea trandafirii albi frumosi ca un tenzaur.

Bogaţia pentru tine este un lucru fără valoare,
Dacă ştii că, omul ales de tine îţi e mereu aproape,
La bine şi la rău desenate fără vreo culoare,
Bărbatul să fie pentru tine ca un şarpe.


Autor: Razvan Claudiescu

 

[ramanya]

,,Do not stand at my grave and weep,
I am not there, I do not sleep.
I am a thousand winds that blow;
I am the diamond glints on snow.
I am the sunlight on ripened grain;
I am the gentle autumn's rain.
When you awaken in the morning's hush,
I am the swift uplifting rush
Of quiet birds in circled flight.
I am the soft star that shines at night.
Do not stand at my grave and cry.
I am not there; I did not die."

Nu sta la mormântul meu şi plânge,
Nu sunt acolo, eu nu dorm.
Sunt o mie de vanturi care sufla;
Sunt sclipirea de diamant a zapezii.
Sunt lumina soarelui pe cerealele coapte;
Sunt blanda ploaie de toamnă.
Când te trezesti în linistea dimineţii,
Sunt freamatul inaltator
Al pasarilor care zboara in cerc.
Sunt steaua blanda, care straluceste pe timp de noapte.
Nu sta la mormântul meu şi plânge.
Nu sunt acolo, nu am murit."

Mary Elizabeth Frye

 

[alerim_61]

Scrisoare catre mama

Cum se deschide o zi frumoasa,
Din zorii sangerii, cu mersu-ncet ca de mireasa,
Din imbulzeala de culori si de parfum a diminetii
Ce scalda gingas flori de camp si flori de tei
Si aer colindat de primavara
Si ape aruncand in ochi scantei,
Asa mi se ridica gandul meu, placut de buna seama,
Spre tine, draga, buna si iubita mama .

As vrea ca din scrisoarea mea sa stii
Ca largi carari de ganduri duc spre tine,
Ca-mi este dor si-n vis adesea vii
Sa-mi spui ingrijorarea ta
In rugaminti, in vorbe si-n suspine.

Caci vezi, m-am invatat cu glasul tau,
M-am invatat cu inima ta buna,
Si uneori aici, fara sa vreau,
Deschid o usa si te strig :
As vrea sa-mi dai o haina, e vant afara si e frig,
Dar ma opresc la timp, pe data dandu-mi seama,
In timp ce-n aer mai pluteste trist
Din ce in ce mai trist cuvantul "mama" .

Se mai intampla la scrisoarea ta
Sa nu-ti raspund cum vrei, asa degraba,
O stii prea bine, nu-i din rea vointa,
Insa cuprins in cercul vietii,
Mereu din treaba-n treaba,
Tot aman, dar cer iertare si-a ta ingaduinta
Si iti promit sa-ti scriu mai des,
Sa-ti spulber tulburarea,
Ce inima involbureaza
Cum se-nspumeaza tulburata marea.

Si dac-atunci socoti pe drept
C-ar fi cuvintele prea stramte
Si nu te-mpaci cu gandul ca totul s-ar fi zis,
Daca gandesti ca firul telefonic n-aduce decat vorbe frante
Si e neputincios si prea subtire
Sa poarte departari si-adanc abis,
ATUNCI COMUNICAM PRIN INIMI,
O inima de mama ce-si cheama de departe
O inima de fiu,
Un telefon fara de fir, din carne si simtire,
Ingrijorat si viu ;
Ma-ntrebi si ma asculti, te-ntreb si te ascult
Eu rad, tu razi si plangi de bucurie, stiu ,
Tu ma iubesti, maicuta, pe ploaie si pe vant,
Pe soare , pe furtuna si stii ca simt si stiu
Cum nopti albesc in ganduri si cum te culci tarziu.

De-aceea-ti scriu acuma, sa nu fi ingrijorata,
Sunt sanatos si bine, de lipsuri nu ma plang,
De tine sa ai grija si-n treburi ce te strang
Nu pune-atata suflet si inima ta toata,
Sa te gasesc cu bine acasa cand ajung.

In incheiere, mama, ma rog ca pentru tine
De sus sa iti dea Domnul cu spor de bunatate
Trai linistit, credinta, putere, sanatate,
Cu zile fara lacrimi si fara de suspine,
Cu doruri dupa casa ce-n ea nu-i despartire
Si suferinti si jale, de-aceea pentru mine
Sa te mai rogi fierbinte, sa te mai rogi crezand
Ca ruga-i ascultata si fiul ocrotit ...
Si-acum te las cu bine si sa m-astepti curand.

George Uba

 

[adrian_nicolae]

Sărută-mă fără teamă

Mi-a spus un vechi amic de-al nostru,
Că dormi cu a mea fotografie sub pernă,
O săruţi cu mare foc,
De parcă-aş fi lîngă tine,
Ori m-ai fi sărutat pe mine.
Te-am văzut, dar păreai timidă,
Am încercat de-a-ţi vorbi,
Dar tu stăteai cu capul înjos,
Ştiu că mă iubeşti,
Ştiu că mă doreşti,
Sărută-mă fără teamă,
Sărută-mă fără teamă, frumoaso.

Dă-mi un sărut care să mă umple de dragostea ta,
Tu eşti inima mea din al meu piept,
Frumuseţea ta sunt bătăile inimii mele,
Atât eşti de graţioasă şi frumoasă,
Te rog, te mai rog odată, femeie dragă,
Sărută-mă fără teamă, că nu te mănânc,
Aş mânca doar minunatul tău trup,
Sculptat bine, ca de păpuşă.

M-am îndrăgostit de tine,
Ştiu că, la fel şi tu,
Haide, iubito să facem un singur trup,
Cu a nostră iubire,
A ta inchisă, a mea deschisă,
Suntem făcuţi unul pentru altul.
Te iubesc, mă iubeşti,
Te doresc, mă doreşti,
Sărută-mă fără teamă.


Autor: Razvan Claudiescu

 

[bodo]

Baladă pentru somnul tău liniştit

Ai adormit şi vreau să-ţi pun
Lângă ureche, gândul bun,
Spre-a fi, în somn, o amuletă,
Apărătoarea ta completă,
Cu dor de tine şi de noi,
Pe drum parcurs de amândoi,
Oniric, şi real, şi lung,
Geamăt intens, geamăt prelung,
Pasional, neîntrerupt
Nici chiar atunci când ceru-i rupt
Şi când cad stele-n agonie
Ca picături de insomnie,
Ca nişte lacrimi prin uitare,
Hrănind iubirea asta mare,
Atât de îndelung dorită,
Cerşită şi apoi simţită,
Eu te trăiesc la absolut,
Când tu eşti apă, eu sunt lut,
Când tu eşti patimă şi vis
Eu sunt acela ce stă-nchis
În ochii tăi. Şi nu mai plec,
Sunt multe voci ce mă petrec
Şi vor să mi te las răpusă
De vreo-ndoială presupusă,
Dar aş pleca de-aş fi nebun.
Rămân aici. Cu gândul bun,
Spre-a fi, în somn, o amuletă,
Apărătoarea ta completă,
Cu dor de tine şi de noi
Pe drum parcurs de amândoi,
Oniric, şi real, şi lung,
Geamăt intens, geamăt prelung…

Cristian Lisandru

 

[anuk]

CRITICILOR MEI



Multe flori sunt, dar putine
Rod în lume o sa poarte,
Toate bat la poarta vietii,
Dar se scutur multe moarte.



E usor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Insirând cuvinte goale
Ce din coada au sa sune.



Dar când inima-ti framânta
Doruri vii si patimi multe,
S-a lor glasuri a ta minte
Sta pe toate sa le-asculte,



Ca si flori în poarta vietii
Bat la portile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer vestmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ti viata,
Unde ai judecatorii,
Nenduratii ochi de gheata?



Ah! atuncea ti se pare
Ca pe cap îti cade cerul:
Unde vei gasi cuvâtul
Ce exprima adevarul?



Critici voi, cu flori desarte,
Care roade n-ati adus
E usor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.


Eminescu

(1883, decembrie)

 

[bodo]

Dedublare
Marin Sorescu

Noaptea cineva umbla cu hainele mele
Si mi le poarta.
Dimineata observ pe pantofi noroi proaspat,
Cine-o fi semanand la umblet cu mine?

De la o vreme a inceput
Sa-mi imbrace si gandurile,
Cand ma trezesc nu le mai gasesc niciodata
Unde le-am pus.

Sunt uzate,obosite,cu cearcane
In jurul ochilor.
Se cunoaste ca cineva a gandit cu ele
Toata noaptea.

Cine s-o fi potrivind la suflet
Cu mine?!



Cine
Marin Sorescu

Să cercetăm bine
Cine se ascunde sub noi,
Să fim foarte atenţi
Pe cine numim
Eu.

Că nu mai poţi
Avea încredere oarbă
În nimeni,
Să fim atenţi, mai ales,
Pe cine numim
Eu.

Îndesaţi cu genunchiul
Sub nişte măşti,
Atât de convenţionale,
Râsul, plânsul, iubirea,
Ne căznim, stângaci,
Să fim familiari cu noi.

Poate chiar reuşim
În unele momente,
Dar ne speriem grozav
Când ne auzim glasul.

 

[bodo]

Tu – singura certitudine…

Degeaba îmi găsiţi, mereu, defecte,
Eu n-am decât defectul de a fi
Un imperfect printre greşeli perfecte,
Acela incapabil de-a bârfi.
Mi se impută chestii ordinare
Şi mi se pune sare în cafea,
Dar din cotidiana măcinare
Eu scot, perseverent, puterea mea.
De-acolo mă hrănesc cu dor de viaţă,
Obţin din invective un profit,
Când alţii mă înjură ca la piaţă
Sunt bucuros că încă n-am murit.
Vin intriganţii balurilor sumbre
Să pună etichete fără sens,
E-n joc nebun de ură şi de umbre,
Iar eu provoc secundele, intens.
Accept şi picătura chinezească,
Dacă e cazul mă aşez la zid,
Dar nu-mi las sufletul să lâncezească
Şi pe acei cu mască îi desfid.
Eu n-am capacitatea infernală
De-a face din manipulare bici,
Înregistrez doar patima venală,
Aşa ceva nu veţi găsi aici.
Am poezia lângă tâmpla dreaptă
Iubirea mi-e reper fundamental,
Mai cred că lumea strâmbă se îndreaptă
Şi-mi scriu trăirea, temperamental.
Mă prind de tine-n copci sentimentale
Prin toată anemia din decor,
Şi mă pansează degetele tale
Atunci când caut primul ajutor.

Cristian LISANDRU

 

[anuk]

Dictatura iubirii.



De vrei sau de nu vrei
Văzutele şi nevăzutele toate
Încolţesc, răsar şi cresc
Sub blândeţea forţei
Sub duioşia înfricoşării
Îndurătoare-neîndurătoare
Linişte neliniştită
Veşnic în alergare
Sacra putere a iubirii
Sub care toate se desăvârşesc
Dar dumnezeiesc!

Uneori parcă sunt
tumultul
memoriei exilate
din muguri în flori

cu ochiul florii văd în fine
cum lumina
din adâncul florii vine
aerul ne caută şi
ne respiră
prin celeste-pământene grădini
vântul cosmic ne răsfiră
trecutele- viitoare iubiri

în jocul razei lui cu umbra
soarele ne dansează tandru
pe trupuri, pe gânduri
imperceptibil, perceptibil
amplu
contrariile se apropie, se depărtează
şi iarăşi seating
se sting
ca din nimic apoi se aprind
cum
nevăzutele şi văzutele toate
încolţesc, răsar şi cresc
sub sacra putere a iubirii
în care toate se desăvârşesc.

Viul
În puritate se alintă
Nemăsurat, măsurat
Patimă împătimită
Din începuturi plămădită.

Suntem ai Soarelui
Suntem fii ai Pământului
Unde o clipă
Opoziţiile se suspendă
Şi iarăşi se infiripă
Pentru că
Toate nevăzutele şi văzutele
Simt în adâncul lor
Cum încolţesc, răsar şi cresc
Sub sacra putere a iubirii
În care toate se desăvârşesc
Minunat dar dumnezeiesc.

Timpul nu ne-ar atinge
Binecuvântată fii iubire!
m-aş întoarce şi m-aş alătura
celor ce construiesc noul model
omenesc, neomenesc
cu tine, cu el.

Dictatura iubirii este posibilă
Oricând, oriunde
În lumea vizibilă, invizibilă…

Comunicarea
Tăcerea din miezul hohotului
Lumina
Triunghiul înţelepciunii
Izvoditorul razelor genunii
În care râde, râde nestăvilit
Ochiul
Pulsatoriu, aleatoriu
Tăinuit.
Destăinuit
Râde Cel ce Vede
Şi cunoaşte neîncetat
Cum se naşte puritatea din păcat
Cum grandioasele splendori
Micul mare şi marele mic
Nemanifestatul manifestat
Căutarea parcă îşi găsesc aflarea
Şi cum
Deodată ţâşnesc, se aruncă în mişcare
Mi întâi vgând şi vis
Adorareapoi rug aprins de neaflare.

Nevăzutele şi văzutele toate
Încolţesc, răsar, cresc şi dispar
În văile abisale
Pe crestele mitocondriale
Sub blândeţea forţei
Sub duioşia îndurării
Sub care toate se desăvârşesc, în
Sacra putere a Iubirii.


Elena Avramescu

 

[bodo]

Apel

Trăiţi-vă iubirea ca pe o chintesenţă
A vremurilor pure care s-au dus demult,
Creaţi din sentimente a doua existenţă,
Luând, prin pasiune, şi teamă şi tumult.

Nu evadaţi din viaţă ca dintr-o închisoare,
Uitaţi teribilisme şi pragmatisme seci,
Că nu pricep cum naiba tristeţea nu vă doare
Şi cum de bate vântul prin inimile reci?

Trăiţi-vă speranţa chiar şi când se retrage
În ultima-ncăpere a sufletului ros,
Chiar şi atunci când moartea cu gheare lungi vă trage,
Spre-a-ntoarce idealul, fără regret, pe dos.

Vorbiţi-mi despre artă, despre picturi abstracte
Sau despre vreo nuvelă uitată-n edituri,
Nu despre nebunia jucată-n multe acte
Şi nici de manualul ce spune cum să furi.

Iar o să vină iarna, ca o cicatrizare
A rănilor perfide, săpate prin tăceri,
Se va aşterne neaua de-aici şi până-n zare,
Şi-un dor se va înfige din mâine până-n ieri.

Întoarceţi-vă paşii din drumuri chinuite,
Zâmbiţi-vă erotic şi nu doar ipocrit,
Descoperiţi în suflet plăceri nebănuite,
Cedând un gram de dulce mileniului acrit.

Cristian LISANDRU

 

[anuk]

Chiar si iubirea poate sa ucida
Chiar si iubirea poate sa ucida,
Cand se supune pretului de cost
Si dovedeste astfel sa fi fost
Prea dreapta, prea egala, prea lucida.

Mai norocos ramane drumul prost
Decat o cale dreapta si rigida,
Cand e constransa viata sa decida
Intre minuni si pamantescul rost.

Sa tremuri fara somn si-n asteptare,
Cand peste vis perdelele se trag
Si disperarea bantuie mai tare,

Fara sa stii nimic despre cel drag,
Dar sa cunosti cereasca desfatare,
Cand umbra sa da buzna peste prag.



George Tarnea

 

[anuk]

Dialog de iarna.



Fereastra e-o poema de plumb si de scântei,
Orasul adoarme troienit.
Mult mai târziu de miezul noptii sunt orele trecute...
În haosul vietii nici noi nu ne-am gasit...
O, vino, cel putin, acum, prin fortele necunoscute;
-- Sa viu ?
-- Oh ! mi-i frica...
-- Vezi !
-- Hai !
-- Am venit ;
-- Unde ?
-- Lânga tine ;
-- Plâng...
-- Plâng...
-- Taci...
-- Hai...
-- Hai ;
-- În infinit...
-- În infinit ;
-- Cânta...
-- Vis ;
-- Da...
-- Nu.
-- Nu...
-- Minus ;
-- Minus...
-- Plus ;
-- Plus...
-- Armonie.
-- Armonie...
-- Când ?
-- Când...
-- Poate ;
-- Poate...
-- Of !

Fereastra e-o poema de plumb, si de scântei.
O zi de promoroaca în camera patrunde...
Sirenele de munca vibreaza, plângator ;
Orasul e-un ghetar de fum, de clopotei,
Si de fior...
-- Unde... Unde ? !


George Bacovia

 

[alerim_61]

Fulgii
de Ion Barbu

Cad fulgii sovaielnici in stoluri fara numar,
Din nevazute urne ei cad pe albul umar
Al dealurilor prinse de-o crusta argintie
Ostiri de nori alearga ... Ce surda simpatie,
Nori turburi, nori metalici, spre voi intins ma poarta?
Ati prefacut in domuri de-argint natura moarta
Si-ati pus in peisagiu un nou fior de viata,
Voi,blocuri mohorate,convoi de-obscura ceata! ...
Tot plumbul meu din suflet, o, forme calatoare,
Cu voi sa se topeasca in ganduri de ninsoare,
Caci, iata, vine vremea cand albe, impietrite,
Pe gand descaleca-vor zapezi neprihanite ...

Cad fulgii sovaielnici, asa cum in poveste
Cad stropi de piatra scumpa, usor si lenes, peste
Un stralucit razboinic, cuprins de vraja-adanca.
- Asemenea campiei, sub cerul vanat inca,
Tinuturi ale mintii, lasasi sa va-impresoare,
Lasati sa cada-intr-una din neaua altui soare,
Ce, vesnic, bratul ritmic al timpului arunca ...