NOSTALGII

[bodo]

Nimeni
Iulian Boldea

nimeni nu ştie care e drumul cel bun
nimeni nu-şi aminteşte povara singurătăţii
în labirinturile delicate ale visului.
nimeni nu mai învaţă să silabisească tristeţea de a fi
coşmarul acesta tandru din care ne vom trezi o dată şi-o dată
murind.
nimeni nu-şi mai permite luxul melancoliei
pe străzile înguste umbrite urât mirositoare
nimeni nu profită de ocazia de a nu se naşte
în lumina aceasta trudnică copleşitor de ireală
nimeni nu mai rămâne sub pleoapa rănită a cerului
în somnul unduios al ierbii.
nimeni nu-şi aminteşte acum de carnea încercănată enigmatică
a destinului:
nimeni nu ştie care e drumul
bun

 

[magda]

Alexandru Andritoiu

Sentimentul primaverii

Suave astenii de primavara
si cugetarea-ntr-un impas difuz
si verb rotund ca un sigil in ceara
abia ghicit si dulce la auz.

Prin varsta iarasi iezere alpine
privind, spre cer, orbite de lumini -
Poetul va previne : vremea vine
pana si-n cer sa fim printre vecini.

Venim cu sentimentul primaverii
acut, in toti, uitand ca ore bat.
Genealogic arbori, merii, perii
ne smulg din varsta timpului uscat.

Acum pe umeri ridicam lumina
si ducem orele, distrati pe maini.
Albi de nesomn suntem precum hermina
si stravezii de parc-am fi fantani,
si stravezii de parc-am fi fantani.

 

[bodo]

Nu-ţi este ţie hărăzit!
Rabindranath Tagore


nu-ţi este ţie hărăzit
să faci bobocul verde să-nflorească.
oricât l-ai scutura şi l-ai lovi
nu-i în puterile tale
să-l faci să dea petale.
atingerea-ţi murdară-l pângări.
îi smulgi petalele, şi i le spulberi
fărâme le striveşti în pulberi.
ah! nu-ţi este ţie hărăzit
să faci bobocul verde să-nflorească
cel care poate să-l deschidă
o face-atât de simplu!
i-aruncă o privire pe sub gene
şi mustul vieţii se porneşte-n vene.
la suflul ăsta floarea-şi scoate
aripile la vânt, vâslind din toate.
culori s-aprind ca dorul inimii curate
şi o mireasă îşi destaină
dulcea-i taină.
cel care poate să-l deschidă
o face atât de simplu.


* * *

Acolo unde mintea nu e încolţită de frică şi poţi să-ţi ţii capul sus,
Acolo unde cunoaşterea e liberă pentru toţi,
Acolo unde lumea n-a fost fragmentată de pereţii înguşti ai caselor,
Acolo unde cuvintele vin din profunzimea adevărului,
Acolo unde străduinţa neobosită îşi întinde braţele spre perfecţiune,
Acolo unde izvorul clar al raţiunii nu şi-a pierdut calea în nisipul mohorât al deşertului obişnuinţelor moarte,
Acolo unde mintea e condusă înainte de ea însăşi în tot mai larga gândire şi acţiune,
Acolo în Raiul libertăţii, o, Tată, acolo să se trezească ţara mea!

Rabindranath Tagore

 

[anuk]

Planetă... suspendată



Stăm suspendaţi de gravitaţii
În echilibrul spre funebru...
Cu scut fragil de radiaţii
Fugim în Univers tenebru.

Suntem o piatră aruncată
Rotindu-ne p-un lac de spaţiu...
Trăim p-o scoarţă sfârtecată
Filozofând într-un nesaţiu.

Ne încălzim printre explozii
Dintr-un cuptor fără control;
Ne supraestimăm, nerozii,
Îndoctrinaţi c-avem vreun rol.

Nu stăpânim nici uragane,
Aversele ne-neacă semeni...
Piese n-avem de schimb d-organe...
Pretinşi la Univers, de gemeni?!

Suntem pild-a infatuării,
Infimii, ce jucăm "la mare"...
Trăim din gustul poluării
Sfârşind printre furtuni solare.

Oh, Doamne, cum ne-o merităm
Şi soartă şi tristeţi, nevoi;
Imperturbabili n-abdicăm...
Sfârşitul, vrem să-l facem noi!



Aurelian Rădulescu

 

[magda]

Ziua pamantului

Pamantule, ce faci mai traiesti?
Prin praful din Bucuresti ?
Mii de tone de nisip
Se astern pe al tau chip!

Si cand toti privesc spre cer
Se afunda in gropii si cer—
Celor care ii conduc, de sus
Sa fie si ei mai supusi

Cate gropi si cata dezordine
O Romaine fara ordine
Unde totul este cumparat de bani
Mai putin sanatatea, iubirea si anii

Te simti mult mai sarac
Atunci cand nu ai parc
Te simti zilnic dezgolit
De copacii ce au pierit

Te simti singur si neajutorat
Cu acest popor needucat
Ce nu stie sa pastreze
Ce-i verde sa protejeze

Te simti ca un singuratic
Sub un cer de stil lunatic
Si totul este haotic
TImpul trece: tac tic!

Este un sir fara profunzime
Numit al populatie cruzime
Cum ucid atatia copacii
Ce ar putea sa le fie fratii

Oare cand se va schimba
Prin parcuri ne vom plimba
Aer curat vom respira
De toate ne vom bucura!

anonim

 

[anuk]

Ar fi ca şi cum........


Ce viaţă ar fi fără dor şi iubire,
Ce soartă nebună ne-ar ţine în jug?

Ar fi ca şi cum ne-am întoarce pe dos,
Nimic nu s-ar face la loc, dintr-o dată,
Şi gândul s-ar zbate, plângând anxios,
Iar cerul, pe noi, ar cădea deîndată.

Ar fi ca şi cum ar sosi curieri
Cu oase şi cranii în loc de răvaşe,
Iar noi, amândoi, am plăti crupieri
Spre-a face, din zaruri, statui prin oraşe.

Ar fi ca şi cum nici n-ar fi vreun pământ,
Suprem cataclism şi durere letală,
Plus gândul că lumea devine mormânt,
Bocindu-şi, acid, prăbuşirea finală.

Ar fi ca şi cum ar ploua cu noroi,
Cu lacrimi de sânge, cu stare de jale,
Pescarii ar sta lângă bălţi cu puroi,
Iar moartea ar bate din palmele sale.

Ar fi ca şi cum un blestem ne-ar lovi,
Pierduţi pe vecie, răpuşi fără milă,
Ar fi ca şi cum Dumnezeu ar strivi
Întreg universul, cu ură şi silă.

Iubiţi-vă mult, ideal, permanent,
Trăiţi dăruind, zi de zi, fericire,
Priviţi drept în inimi şi puneţi accent
Pe viaţă, pe suflet, pe dor şi iubire.



Cristian Lisandru

 

[anuk]

Pe cruce


Iisus murea pe cruce. Sub arsita grozava
Palea curata-i frunte ce-o sangerase spinii
Pe stancile Golgotei tot cerul Palestinii
Parea ca varsa lava.

Si chiar in clipa mortii hulira carturarii
Cu fierea otelita il adapau strajerii...
Radea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Si-l ocarau talharii.

Zdrobita, la picioare-i zacea plangand Maria
Si-adanc zbucnea blestemul din inima-i de mama
Alaturi Magdalena, in lunga ei marama,
Tipa vazand urgia.

Departe ucenicii priveau fara putere...
N-aveau decat sa fuga in lumea cea pribeaga
Cu el se naruise nadejdea lor intreaga
Si fara mangaiere.

Tarziu, porni multimea in palcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecura fariseii cu fetele smerite
Si barbile-argintate.

Maslini fara de frunze dormeau mocnind pe coaste
In vale, ca-ntr-o pacla, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul mortii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.



Vasile Voiculescu

 

[anuk]

Hristos a'nviat!!!


Hristos a'nviat

Se asternuse piatra pe proaspatul mormant
Si noaptea coborase, acoperind cetatea.
Se linistise neamul vanzarii. Pe pamant
Era o taina mare... minune-apropiata.

Au stat tacuti de paza cei doi ostasi strajeri
Ne-atinsi de maretia adancurilor firii,
Nepresimtind venirea minunii celei mari
Ce-avea sa schimbe fata si rostul omenirii.

Si iata miezul noptii, de stele-mpodobit:
Un tunet lung s'aude, pamantu-n el vueste.
Adanci puteri il misca, izbindu-l. Sguduit
Mormantul se deschide: scriptura se implineste.

Lumini lucesc la gura mormantului deschis,
Intunecimea piere o clipa-n toata firea...
Hristos invie!... Paznici, sa fie voua vis,
Lumina va orbeste, v'a inlemnit uimirea!

Lumina din lumina cerescului cuprins
Luceste-acum pe chipu-i. Il'nalta biruinta.
Si, lepadand pamantul, ii lasa foc nestins
Pe calea mantuirii: nadejdea si credinta.

Cu moartea Sa, pe cruce murind nevinovat,
Ne-a dat El noua pilda a marei jertfi de Sine,
Cu moartea Sa pe moarte calcand a inviat
Spre invierea vietii in faptele de bine.

Cantati cu bucurie acelui Ce-a scapat
Pe om si omenirea de moarte sufleteasca.
E Pastele! Vieata! Hristos a inviat!
Iubire intre oameni si pace sa domneasca.



Alexe Mateevici



-_______________________________________________




Invierea


Prin ziduri innegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas ingana cuvintele de miere,
Inchise in tratajul stravechii evanghelii.

C-un muc in mani mosneagul cu barba ca zapada,
Din carti cu file unse norodul il invata,
Ca moartea e in lupta cu vecinica viata,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.

O muzica adanca si plina de blandete
Patrunde tanguioasa puternicile bolti:
"Pieirea, Doamne sfinte, cazu in orice colt,
Inveninand pre insusi izvorul de viete,

Nimica inainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic iti cere o raza mangaioasa,
In palcuri sunatoare de plansete duioase
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg".

Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul intuneric se sperie de soapte...
Douasprezece pasuri rasuna... miez de noapte...
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormant rasare Christos invingator,
Iar inimile toate s-unesc in armonie:

"Cantari si laude-naltam
Noi, Tie unuia,
Primindu-l cu psalme si ramuri,
Plecati-va neamuri,
Cantand Aleluia!

Christos au inviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcand-o,
Lumina ducand-o
Celor din morminte!"




Mihai Eminescu

 

[alerim_61]

Hristos a înviat! (Vasile Militaru)

Hristos a Inviat! Ce vorba Sfanta!
Iti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parca serafimii-ti canta
De cate ori crestine o auzi.

Hristos a Inviat in firul ierbii,
A inviat Hristos in Adevar;
In poienita-n care zburda cerbii,
In florile de piersec si de mar.

In stupii de albina fara gres,
In vantul care sufla mangaios
In ramura-nflorita de cires
Dar vai, in suflet ti-nviat Hristos?

Ai cantarit cu mintea ta crestine
Cat bine ai facut sub cer umbland,
Te simti macar acum pornit spre bine
Macar acum te simti mai bun, mai bland?

Simti tu topita-n suflet vecea ura?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ti-ai pus zavor pe barfitoarea-ti gura?
Iubirea pentru semeni o simti jar?

O, daca-aceste legi de-a pururi sfinte
In aur macar azi te-au imbracat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept sa canti: Hristos a Inviat!

 

[anuk]

La Pasti



Prin pomi e ciripit si cant,
Vazduhu-i plin de-un rosu soare
Si salciile-n alba floare-
E pace-n cer si pe pamant.
Rasuflul cald al primaverii
Adus-a zilele-nvierii.

Si cat e de frumos in sat!
Crestinii vin tacuti in vale
Si doi de se-ntalnesc in cale
Isi zic:Hristos a inviat!
Si rade-atata sarbatoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Pe deal se suie-ncetisor
Nevaste tinere si fete,
Batrani cu iarna vietii-n plete;
Si-ncet, in urma tuturor,
Vezi sovaind cate-o batrana
Cu micul ei nepot de mana.

Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu ştiu că şi-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă
Sunt Paştile! Nu plânge, mamă!



George Cosbuc

 

[bodo]

Paşte
Aurelian Radulescu

Ce componentă universală suntem
Să ne compunem singuri din trasee
Ce pavoazăm, ce le-am deschis cu cheie
Ş-apoi păşim spăşiţi, pe ce-am creat, cu ce ne mintem.

Ne-avem în luptă surdă cu hazard
Ce vrem să-l stăpânim făr-al cunoaşte;
Si-aşa ne-am dat la suflet, Crăciun, Paşte...
Să nu fim bila dintr-un joc de biliard.

Suntem supremi în vise ce traducem
Într-un real, ce-l fabricăm cu forţe proprii;
Noi suntem singurii, se pare, interlopii
Să preschimbăm sfârşit, eternul să-l inducem.

Miraju-i maxim, ne-ntrupăm doar "fizici"
Uitând, morala, sufletul, de-a naşte...
Ne căutând, două milenii-n urmă, într-un Paşte
Ce-l venerăm umili, nefiind încă amnezici.

Mă-ntreb ades de ce-avem referinţă
Trecutul, recitind Sofocle, Aristotel...
Ce evoluţii suntem, de ne-am schimbat ţel?
Demni suntem oare d-un Christos şi d-o credinţă?

Eu uit de mine-n fiecare primăvară...
Chiar de-ntrebări îmi pun, mă las purtat
Pe un parfum de flori şi de tămâie, înălţat
D-un har, creat de mult, de mult, odinioară.

Regret amar că-ncet timp nu-i la fel
La înviere; hoarde ades de circumstanţă
Se duc într-o cutumă, vide de substanţă...
Nu cum bunica... m-aşeza-n genunchi de mititel.

Tot sper trecut, credinţă, oameni... Vor renaşte
Să fie iarăşi ca un ciclu nesfârşit, iar o Mesie
Să reîntregească suflete hidoase într-o Tiopie?...
Să fie lumea o smerenie într-o zi de Paşte???!!!

 

[anuk]

Psalm de Paşti


Ce bine mi-e a-ţi recunoaşte
Ştergarul alb de in la porţi,
Te-ai pregătit şi tu de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Pe mal de râu mai cântă broaşte
Şi râu cântă-n contraforţi,
Reînviem şi noi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

A re-nvia, a te mai naşte,
E darul crudei tale sorţi,
Să ne privim în ochi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Asinul ce pe pietre paşte
Te reînvaţă să suporţi,
Şi ani pustii, şi Zi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Şi vom muri, şi ne vom naşte,
Şi plini de sorţi, şi fără sorţi,
Dar vom avea o Zi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Mă poţi vedea, te pot cunoaşte,
Cum mă comport, cum te comporţi,
Când prin lumina grea de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Creştine, ca să poţi renaşte,
Deschide crucii orice porţi,
Rectitoreşte-te de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.


Adrian Păunescu

 

[alerim_61]

E-atât de simplu, Doamne, să iubesti...

Viaţa are o limită, iubirea nu... nu irositi viaţa, iubiţi-vă!
Marin Bunget

Nu irosiţi secundele tăcerii...
E-atât de scurtă trecerea prin lut.
Când ai ajuns la ceasurile serii
Să nu pui întrebarea... ce-ai făcut?

Nu înveli iubirea-n gânduri rele,
Alege dor, când viaţa ta e goală,
Să nu fii singur dincolo de stele
Impovărat de propria-ţi greşeală.

Când timpul curge fără de oprire
Nu ţine ură-n viaţa ce-o trăieşti.
Numai iubind ajungi în nemurire.
E-atât de simplu, Doamne, să iubeşti...

poezie de Marin Bunget

 

[bodo]

Marin Sorescu
Opreşte

Opreşte!
A răcnit sufletul,
Opreşte să mă dau jos!
Sunt sătul de atâtea corvezi,
De-atâtea determinări, obligaţii şi legi,
Eu am fost făcut să fiu liber!
- Nu pot să mă opresc,
I-am spus pământului,
(Pământul din mine),
Dă-te jos din mers,
Dacă-ţi dă mâna
Şi fă-o chiar acum,
Când eu o virez
Spre scârbă şi tină.
Dă-te jos în cer,
Prietene de-o viaţă,
Te iau când revin.


Nichita Stănescu
Gând

Inimă
fii simplă ca moartea
Lucrurile simple nu se pot dovedi
şi sunt atâţia morţi în jur...

 

[anuk]

Nici cerul nu mai mişcă



Pe treptele crăpate de la bloc
Mai trece rareori o umbră,
Şi strada care duce către Port
A şi uitat cum pasul meu se mişcă.
Şi nici icoana nu mai e ce-a fost,
Şi totul parcă nu mai are rost…

Uite şi plopul de la ţară plânge,
Că trunchiul lui e retezat,
Eu însă nu mai pot capta nici ce-i durere, nici păcat.

Şi trec alene şi pasiv prin viaţa-mi seacă,
A murit zâmbetul senin ce îl purtam odată,
Acum nici să mai plâng nu ştiu şi nici să sper,
Parcă nici cerul nu mai mişcă,
Poate mă pierd într-un scenariu de apocalipsă,
Poate mă înec în ceea ce ei numesc “frică”.

Parcă nici lumânarea nu mai arde
Şi parcă slujba cantă alene-n sat,
În biserica de ţară, doar babe vin la”blestemat”.

Astăzi nici cerul nu mai mişcă,
Şi nici sfinţii nu mai vin,
Iar în oraşul de la mare doar valurile mai trec rar
Şi mai aduc o scoică...care se macină în ţărmul pal,
Iar cerul este acum un simplu drum şi-un felinar...


Sabău Emilia

 

[anuk]

Dragostea noastră a fost un chibrit



Dragostea noastră a fost un chibrit
Aprins la ambele capete
Mai întâi cu vâlvătaie
Apoi cu flacară din ce în ce mai albastră
Şi acum scrum

Dragostea noastră a fost mai presus de foame
De sete, de prezent şi de răutate
A fost religie şi a avut temple
Pe care astăzi le îmbracă ca o iederă
Nepăsarea şi uitarea

Dragostea noastra a părut pentru o clipă eternă
Şi pentru o clipă am părut şi noi de neîmbătrânit
Dar culmea ironiei
Îmbătrâneam de fapt
Şi dragostea o dată cu noi



Cucu Constantin

 

[bodo]

Trecut

Amintirile, aceste umbre prelungi
în corpul nostru efemer,
acest traseu de moarte
pe care noi îl lăsăm să trăiască
înfiorătoare amintiri de neuitat,
iată-le deja apărute:
melancolice şi tăcute
fantome stârnite de un vânt funebru.
Şi tu nu eşti mai mult decât o amintire.
Ai străpuns memoria mea.
Acum da, pot să spun
că îmi aparţii
şi orice s-a întâmplat între noi
este irevocabil.
Totul s-a terminat, atât de extaziat!
Precipitat şi uşor
timpul ne-a atins.
Momente trecătoare ale unei poveşti obişnuite
închisă ermetic şi tristă.
Trebuia să ştim că dragostea
arde viaţa şi face timpul să zboare.

Vincenzo Cardarelli


Prietenie

Noi nu ne ştim. Mă gândesc la acele zile
când, pierduţi în timp, ne vom întâlni,
în nefericita noastră intimitate.
De fiecare dată ne-am despărţit
fără să ne luăm rămas bun,
cu regrete şi scuze de la distanţă.
Nădăjduiam să ţinem pasul unul cu altul,
fiare vânate,
vânători în vârstă,
pentru a sprijini lupta
din afara noastră.
Reticenţe îngrozitoare,
pauze ameţitoare şi insurmontabile,
au spus, în confidenţele noastre,
să eludăm contactul şi inutila desfătare.
Ceva ne-a rămas dintotdeauna,
mândria amară,
de a nu ne lăsa pradă simţămintelor noastre,
chiar dacă întotdeauna ne-a lipsit ceva.

Vincenzo Cardarelli

 

[anuk]

În ţara Mea



În tara mea sunt vai si munti si flori,
Si diamante,
Si sunt sticleti atât de multi în capete savante !…
Poetii ritmului sarac slavesc albastrul zarii,
Si creste-atât de mult spanac pe lanurile tarii.

În tara mea sunt tei si plopi,
Si zarea-i diafana,
Si-n tara mea jandarmi si popi iau lefuri de pomana;
Si-n tara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de pastrat în spirt, expuse prin muzee.

Din larg de crânguri vin zefiri si tuturor dau veste
Ca-n tara mea sunt trandafiri si fete
Ca-n poveste,
Idile nasc si se desfac subt luminis de luna,
În tara mea onoarea-i fleac si dragostea
Minciuna.

Si-n tara mea sunt multi parinti ce plâng morminte
Multe …
Si pribegesc scrâsniri din dinti …
Dar cine sa le-asculte,
Când e minciuna pe amvon si nedreptatea-i lege,
Când guvernantii-s de carton
Si nepasarea Rege ?

Ion Pribeagul “Vârfuri de spada “, 1915

 

[alerim_61]

Impozite, biruri şi taxe

De ce nu puneţi şi pe râs impozit
Şi birul progresiv pe sărăcie?
De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?
Impozitaţi şi vântul ce adie!
Ar fi păcat să ezitaţi în crima
De-a confisca şi sângele din vine,
Continuaţi prăpădul cu ardoare
Şi răul ce vă face-atât de bine!
Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,
Penumbra, deznădejdea şi oftatul
Şi unghiile care cresc într-una,
Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul.
Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri,
Pe nou născuţi, ce nu ştiu cum îi cheamă,
Lucraţi neiertător şi echitabil,
Impozitaţi şi laptele de mamă.
Dar ce fiscalitate este aia
Din care nu se fură-ntreaga pâine
Acestui neam ce şi-a luat maidanul
De-a nu trăi în lesă ca un câine?
Taxaţi sever şi strângerea de mână!
Impozitaţi total telepatia!
Luaţi atâtea piei câte vă place
Şi desfiinţaţi prin taxe România!
Ce e complicitatea asta bleagă
Cu sărăntocii şi dezmoşteniţii?
Tot au şi ei ceva să dea ca taxă,
Treziţi-le revolte şi ambiţii!
Voi nu vedeţi că omul mai respiră?
Cât amânaţi sentinţa capitală?
Loviţi la oase naţia întreagă,
Înduioşarea e un fel de boală.
Adăugaţi impozite şi taxe
Pe taxe şi impozite, cuminte,
Impozitaţi şi lacrima şi ploaia!
Taxaţi adânc şi morţii din morminte!
Impozite pe floarea dăruită,
Impozite pe cald, ca şi pe rece,
Impozite pe rouă şi pe lună,
Impozite pe notele de 10.
Cafeaua, ceaiul, apa de fântână,
Fereastra, uşa, merită accize
Când, cu o poftă tragică, Guvernul
Îi dă un nou impuls acestei crize.
Impozite şi taxe pe cuvinte,
Dar biruri pe ecou şi pe tăcere,
A jupui poporul este nobil,
Când nu-i mai laşi nici dreptul să mai spere.
Hei, Românie, parcă răstignită,
Degeaba vrem să te-ntrebăm "Quo vadis?",
Nici să trăim aici, nu-i cu putinţă
Nici să murim acum nu mai e gratis.
La luptă împotriva tuturora,
Într-un neomenesc război promiscuu,
Trăiască lanţul ce ne intră-n oase!
Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul!

Adrian Păunescu

 

[anuk]

1 MAI


E 1 Mai, redus la nemişcare
încet oraşul îşi deschide roza
şi-ncepe-n zori, făuritor, osmoza
cu hărnicia clasei muncitoare.

Apare roşu, aprig, dinspre fabrici,
un soare ca o forjă reaprinsă,
albastre zări de noapte interzisă
sunt ochii tăi de ceaţă grea, metalici.

Lucid, spălat de roua genei tale,
pe burta urbei văd urcate-n crampe
falange viermuite-adânc, de vampe
şi-armate pe sub roşii felinare.

Sunt oşti înveşmântate-n pungi de plastic,
ce-şi duc, febril, prin pieţe, iar, războiul,
termită-i clipa, măcinând altoiul
discursului pe sânul tău bombastic.

Se trec apoi, cohorte-nspre pădure
sau pe izlaz, în pas de defilare
pleacă oraşul, transhumanţa doare
când muşc din buza-ţi tăvălită-n mure.

Ne suntem ca pe-o arcă, în cearşafuri
mor pânzele corăbiei moderne,
se-aprind pe vale focuri, printre lemne
ard muncitorii, de pe tobe, prafuri.

Urcă spre blocuri voci tânguitoare,
ne-acoperă stelară epidermă,
fumuri de idoli mici avem ca pernă,
în ritmuri de manele, pe grătare.

Aşa-nvelită-n pungă, ziua piere
şi-n oboseală de amurguri plânge,
c-amestecaţi frenetic, până-n sânge,
ne-am înmuiat aripile în bere.

E 1 Mai, apusul îşi aruncă
raze coclite-n iarba şi gunoaie.
Oraşul se intoarce. În odaie
trei şoapte mă îndeamnă:
"Treci la muncă!"



Daniel Bratu