• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

Zi de toamna

E vremea, Doamne! Vara a fost lunga.
Arunca-ti umbra peste cadranele solare
si vanturile pe campii le-alunga.

Da fructelor din urma porunci sa fie pline;
mai da-le doua zile de la sud,
indeamna-le s-ajunga coapte bine
si toarna dulce suc in vinul crud.

De-acum cel fara casa mereu pribeag va fi.
Cel singur va fi singur vreme lunga,
va sta de veghe, lungi scrisori va scri
si prin alei mereu va rataci,
nelinistit, cand frunzele s-alunga.

- Rainer Maria Rilke
(trad. Al.Philippid



__________________________________________


Dans


Toamna îmi ineaca sufletul în fum...
Toamna-mi poarta-n suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei il dansam acum,
Tragica betie, moale leganare...

Sangera vioara neagra-ntre oglinzi.
Gandurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fara nici o soapta. Numai să-mi intinzi
Bratele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcan. Ochii tai is puri.
Cata deznadejde pasii nostri mâna!
Ca un vant ce smulge frunza din paduri,
Ca un vant ce-nvarte usa din tâtâna...

Maine dimineata o să fim straini,
Vei privi tacuta maine dimineata
Cum prin descarnate tufe, în gradini,
Se rotesc fuioare vestede de ceata...

Si-ai să stai tacuta cum am stat si eu,
Când mi-am plans iubirea destramata-n toamna,
Si-ai să-asculti cum cornul vantului mereu
Nourii pe ceruri catre zari indeamna.

Pe când eu voi trece sub castani roscati,
Cu-mpietrite buze, palid, pe carare,
Si-or să mi se stinga pasii cadentati -
In nisip, scrasnita, lasa remuscare...


Nicolae Labis
 
ELEGIE
NICHITA STANESCU


Mai bine să umplem cu flori
toate craterele vulcanilor,
să uităm morţii neîngropaţi
şi vîntul să caute singur
ce mai e de găsit prin cenuşă,
mai bine să ne ducem departe de rănile noastre,
să nu regretăm nimic şi să cultivăm trandafiri,
mai bine să fixăm sărbătorile
în zile fără memorie,
mai bine să ducem ucigaşilor crini
şi să-i decalrăm inocenţi,
mai bine să convingem fantomele
să ne lase în pace,
să ne ducem departe de rănile lor
şi cît mai discret,
să nu deranjăm cu tristeţile noastre pe nimeni,
înainte de a spune că toate acestea-s fireşti.
 
Regrete de toamna
(cer scuze celei care-a scris-o ca nu-i stiu numele dar mi-a placut si-am adus-o la noi in forum )



Toamna m-a strigat anul acesta
Nu credeam ca ma cunoaste...
Ne-am confesat ca cele mai bune prietene
Si ne-am lasat amprentele pe caldaramul umed.

Ne luam de brat in fiecare seara,
Hoinare pe strazi ce merg mereu departe
Lasand in urma secundele de-otrava.

Acum m-a parasit
Bratul mi-e gol si doare...

Iar toamna a tacut anul acesta
 
OCTOMBRIE


Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…

Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…



George Toparceanu
 
Adrian Păunescu

Ca o reverenţă, frunza

Pregătiri de toamnă şi la mine-n sânge,
şi o greutate simt acum la mers,
cred că-mi face semne frunza ce se frânge,
printr-o reverenţă dinspre univers.

Doamne, vine toamna, parcă-i o dovadă
că-i destulă toamnă s-o aştepte-n noi,
dacă nu le vine ochilor să-şi creadă
că senini din toate sunt numai ei doi.


Ca o reverenţă frunza-n prăbuşire
umerii mi-i umple de un tragic scrum,
triste monumente uită să respire
când se-aude ţipăt de cocor în drum.

Sunt schimbări grozave orşiunde, parcă,
prin tufişe slute - zdrenţe moi de nimb,
cu prilejul vieţii moartea mă încearcă,
toamna-i anotimpul ce devine timp.

De-ntrebări finale, ziua este plină,
toamna arde cuprul în copacii gri,
ca o reverenţă frunza în lumină
caută motivul de a se jerfi.
 
Si ceva mai jucaus :P

Isprava toamnei

Toamna, fată deocheată
Biata fată!...
Deocheată, dar frumoasă
Şi cochetă,
Mi-a intrat odată-n casă,
Indiscretă,
Să mă-ntrebe ce mai fac...
Ce problemă viitoare
Mă mai doare...
Ce ţigări de foi mă otrăvesc
Când vorbesc...
Şi ce fel de coniac
Beau când tac...
Şi de-atunci
Nu vreau să spun de când
Am rămas cu toamna-n trup şi gând!...
Şi de-atunci, în fiecare an,
Toamna, fată bună, vine să mă vadă
Vine ca o oră fixă pe cadran
Şi solemnă ca o stea cu coadă...
Şi, cum ştie că eu nu fac decât bine,
Toamna stă trei luni întregi la mine,
Cum ar sta la ea acasă...
Până ce-ntr-o bună zi mă lasă
Şi se duce de s-ascunde...
Unde?...
Dracul ştie unde!...
Numai că, după ce pleacă,
Odăiţa-mi pare mai săracă...
Poate fiindcă toamna-mi fură
De la gură
Tot ce-n nouă luni adun
Cu răbdare şi tutun
Tot ce cred că-i mai de seamă
Pentru clopoţelul meu de-alarmă!...
Toamna, fată indiscretă
Şi cochetă,
Se agită ca un ascuţiş de sapă
Pe biroul plin de praf şi prin sertare
Şi-mi distruge fără milă
Operele literare,
Rupând filă după filă,
De mă lasă gol... goluţ...
Ca o ciutură-ntr-un puţ,
Fără nici un pic de apă!...
Dar norocul meu că-n acest an
Timpul merge după alt meridian...
Şi că versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasă
Cum scriu eu de obicei, pe masă
Ci pe iarba verde,
Undeva, la ţară,
Unde calendarul scrie că-i tot vară
Şi-unde toamna încă nu sosise!...




CU TOAMNA IN ODAIE

Mi-a batut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a batut cu degete de ploaie...
Si la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las sa intre in odaie,
Ca-mi aduce o cutie cu Capstan
Si tigari de foi din Rotterdam...
Am privit in jurul meu si-n mine :
Soba rece,
Pipa rece,
Mana rece,
Gura rece,
Doamne!... Cum puteam s-o las sa plece?
Daca pleaca, cine stie cand mai vine?
Daca-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urma oara-n geam?
“Donnez-vous la peine d’entrer, Madame...”
Si femeia cu privirea fumurie
A intrat suspecta si umila
Ca o mincinoasa profetie
De Sibila...
A intrat...
Si-odaia mea-ntr-o clipa
S-a incalzit ca un cuptor de paine

Numai cu spirala unui fum de pipa
Si cu sarutarea Toamnei, care maine
O sa moara... vai!...
Bolnava de gripa...

Ion Minulescu
 
Au apus copacii


Stau strânşi unul în celălalt de parcă ar presimţi o iarnă,
de parcă singuratea s-ar hrăni cu rădăcini .
Multe crengi, foarte multe
se apleacă şi-mi mângâie obrajii
liniştea poartă pe umeri tot felul de zvonuri
despre noaptea care a prins luna în colivie
copacii tremură, trunchiurile lor mă strivesc uneori ţipă
ca păsările.

taci taci odată tu inimă de om
norii aruncă frică peste noi
cineva îmi oferă un braţ lemnos altcineva îmi loveşte gleznele
în grabă ne amestecăm sufletele
pierdute prin vizuini.

de atunci,
au trecut poate ani , nu ştiu exact
doar simt câteodată un gol de mărimea unui glonţ
şi în trupul meu e o tăcere
ciudată
care mă înspăimântă.


Neagu Raluca
 
Întomnare




Nu-mi zi că a venit toamna…
Simt că printre braţele ei de aramă vrei să te strecori,
Precum o pasăre călătoare,
Lăsându-mă în urma ta
- un cuib gol si tânjind deja după căldura trupului tau.

Nu deschide geamul…
Sub razele quasi-aurii înterzăresc deja ceţurile
De fum
în care încerci de mult să te ascunzi,
Fără să te mai oboseşti măcar să-mi promiţi o primăvară …

Vine-o zi…şi mâine poate fi chiar ziua
Când, în mijlocul atâtor pomi roditori,
Eu nu voi mai fi decât un cireş amar,
lăcrimându-şi păraăirea
în amintirea batistelor arborate dis-de-primavară.

Şi când va veni, îmi va găsi glasul mic,
Şoptind în rând cu ploaia
“Lasă-mi, toamnă, pomii verzi” ,
În timp ce chipul tău, întors deja cu spatele,
Va prinde rădăcini în alt sol, sub alt soare.

Eu mă voi mai trezi la primăvară?


Magu Lazar
 
Primăvara şi toamna

Acelaşi farmec verde
Şi ochiul nostru viu
O primăvară verde
Şi-o toamnă-n arămiu.

Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveseleşte-n cântec de paseri neînvinse,
Şi toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne linişteşte-n taină cu umbrele ei stinse.

O veselie albă
Ce nu cunoaşte haos;
Pe când toamna în salba
Îmbie la repaus.

Inspiră fiecare o altă nostalgie
Şi-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunşi:
Cele de primăvară - ne-îmbată: o orgie;
De cele ale toamnei suntem mereu pătrunşi.

Dorinţa de ieşire
Adâncul cercetându-l;
Dar toamna, c-o privire,
Ne reculege gândul.

În fiecare lucru un farmec poate fi!
Aflându-l, omul ştie să fie mulţumit:
În primăvară simte nevoia de-a iubi,
Pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!

poezie de Iulia Haşdeu
 
Cantec in doi



Si vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata sã gustam
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutam
brindusile ardorii
sã infloreasca iar' în noi
si-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne impresoara-n lume norii.
Ce ginduri are soarele cu noi --
nu stim, dar suntem doi.


Lucian Blaga



----------------------------------------------


Ca o greseala-n care-am stat


Toamna-n gradina, toamna pe deal,
Toamna pe ses,
Toata lumina prinde rugina, frunzele ies
Sa se-nfasoare pe rasuflare si pe vedere
Intr-o cadere ca o culoare fara putere.
Ea ne ajuta, sufletul nostru e impacat,
Vara e muta ca o greseala-n care-am stat.

Cum suntem azi, am fost si ieri, altii, tot altii,
Marea ne uita, uita-ne muntii, inaltii.
Fie ca stam de-aci-nainte puri în lumina,
Frunzele aduc înspre pamant urme de vina.

Totusi ce pret necugetat se pregateste
Pentru livezi si pentru vii, pentru nadejde,
Pentru un cer inca senin, pentru schimbare,
Pentru toti samburii care devin lacre de soare?


Constanta Buzea
 
Muşcături în octombrie


Ardem de vii
prin viile vecine,
învecinaţi cu moartea! Doi struguri negri
atârnă deasupra sânilor tăi. Doi struguri aurii se clatină deasupra
dealurilor mereu încărunţite de crucile alor noştri. Crucile se opăresc în adânc,
se aprind în afară. Toamna asta nu se mai satură de întomnare.
ne întomnăm. Pe munte e prea mult munte,
pe vale e numai vale! Am impresia că săptămâna asta e supraîncărcată
de zilele săptămânii viitoare! Am impresia că la cules de vii
participă şi cei culeşi din vii într-o zi fără soare! Totul e drum
pavat cu paşii celor porniţi dinspre cutare spre cutare. Într-o bună zi
sânii tăi se vor înălţa trandafirii
să muşte din strugurii toamnei viitoare...


Nicolae Popa
 
Clipe mirosind a toamna

Merg cavalerii nopţii să ceară lunii vamă,
Copacii în iluzii, pierd frunzele pe rând,
A mai trecut o vară, s-a mai topit un gând,
Să bem din cupa nopţii şi nu fi tristă, doamnă!

Pe uliţa din suflet mai trece-un dor flămând
Trist căutând un loc unde-ar putea să doarmă,
Din vise desuete gustând ca dintr-o poamă,
Tomnatic pierde-vară el trece fluierând.

Ne plouă în privire, ne plouă şi în gând
Cu stropi plesnind de clipe mirosind a toamnă,
Doar dragostea cu vise, licurici în coamă,
Ne-mbrace cu blandete în trupul ei plăpând.

Să amânăm tristeţea în nopţile ce vin
Cu nostalgia-n suflet, plângând a poezie
Şi spre-a uita de drama naturi-n agonie
O noapte să ne pierdem într-un poem divin

Elena Glodan
 
Descântec de ploaie
de Ana Blandiana


Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…
 
Am pus-o si io, da-mi face placere sa o recitesc de cate ori am ocazia. Buna alegere aditule, bravo!
 
Vierme fudul

Lut însuflețit de raza vecinicei dumnezeiri,
Aluat în care cerul cu pământu-i plămădit,
Tainică verigă care leagă cele două firi:
Vecinicia de-o clipire, infinitul de finit.

Vierme tăvălit în tină, care muști din cer cu dinții,
Urieș semeț, pe care o suflare te doboară,
Tu, a cărui mână scurmă măruntaiele științii
Și a cărui cugetare ia nimicul drept comoară,

În zadar te-ncerci a rupe pânza care te desparte
De enigma nepătrunsă: Ce a fost? și ce va fi?
Cartea facerii e noapte, iară cealaltă carte
Nu e scrisă, sau de-i scrisă, nu ți-e dat a o citi.

Ai în față și la spate două semne de-ntrebare,
Tu-ți trudești, sărmane, mintea ca să afli vrun răspuns;
Rătăcind ca un nemernic pe a vremurilor mare,
Cerci zădarnică cercare în noianul nepătruns.

Și când mintea ta zdrobită de nebuna-i alergare
Abia poate să mai iasă din a vremii adâncime,
Și când vezi că ziditorul n-a lăsat un drum pe care
Să se urce orbul vierme pân la sfânta-i înălțime,

Tu turbezi, nesocotite, și în oarba ta mânie
Strigi: O, nu! dumnezeirea nu e decât o părere,
O nălucă născocită de-a norodului prostie!...
Creatorul e natura... Ea e singură putere!

Vreme, haos, ceruri, râdeți! Microscopică furnică,
Spânzurată de-o lunetă, vă pătrunde, vă strivește!
Ea măsoară infinitul, întunericul despică...
Înaintea Creaturii, Creator, te umilește!


Alexandru Vlahuţă
 
“Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipă…”
GABRIEL GARCIA MARQUEZ


“Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipa ca nu
sunt decât o papusa de
cârpa si
mi-ar oferi în dar o bucatica de viata,

probabil ca n-as spune tot ce
gândesc, desi în definitiv as putea sa gândesc
tot ce spun. As da
valoare
lucrurilor marunte, dar nu pentru ce
valoreaza ele, ci mai curând
pentru
ceea ce ele semnifica. As dormi mai putin si
as încerca sa visez mai mult;
de-abia acum înteleg ca pentru fiecare minut
în care închidem ochii
pierdem
saizeci de secunde de lumina. As merge în
timp ce altii ar sta pe loc, as
ramâne treaz în timp ce toti ceilalti ar dormi.
As asculta în timp ce
altii
ar vorbi si, Doamne, cum m-as bucura de
savoarea unei înghetate de
ciocolata!

Daca Dumnezeu m-ar omeni cu o farâma de
viata, m-ar împinge de la spate
în
bataia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui
nu doar corpul, ci si
sufletul.
Doamne, daca eu as avea o inima, mi-as
scrie ura pe un cub de gheata si
as
astepta ca soarele sa-l topeasca. As picta pe
stele, cu un vis al lui
Van
Gogh, un poem de Benedetti si o serenada
de Serrat pe care as oferi Lunii.
As uda trandafirii cu lacrimile mele ca sa pot
simti durerea spinilor si
sarutul de culoarea carnii al petalelor proaspete.

Doamne, daca as putea primi o farâma de
viata… n-as lasa sa treaca
nici
macar o zi fara sa le spun oamenilor ce
iubesc, ca îi iubesc. As
convinge
fiecare femeie si fiecare barbat ca la ei tin cel
mai mult si as trai
îndragostit de iubire. Barbatilor le-as dovedi
cât de mult gresesc
atunci
când cred ca nu trebuie sa se mai
îndragosteasca atunci când
îmbatrânesc,
fara sa stie ca ei îmbatrânesc tocmai pentru
ca înceteaza a se mai
îndragosti. Unui copil i-as face cadou o
pereche de aripi, dar l-as
lasa sa
învete singur a zbura. Pe cei batrâni i-as
învata ca moartea nu vine o data
cu vârsta, ci o data cu uitarea. În fond, si eu
am învatat de la oameni
atâtea lucruri… Am învatat ca toata lumea
vrea sa traiasca pe vârful unui
munte, fara sa stie ca adevarata fericire este
felul în care urci
pantele
abrupte spre vârf. Am învatat ca ori de câte
ori un nou nascut prinde cu
pumnul lui mic, pentru prima oara, degetul
mare al tatalui sau, îl tine
strâns pentru totdeauna.

Am învatat ca doar un om are dreptul sa se
mire când vede un om cazut, dar
de fapt ar trebui sa întinda mâna sa-l ajute
sa se ridice. Sunt o
multime de
alte lucruri pe care as putea sa le învat de la
voi, desi, realmente, multe
nu îmi mai vor servi la nimic, fiindca atunci
când ma vor pune la
pastrare
în acea cutie eu voi fi murit deja.
 
Aditule, tu ma faci praf. O alta alegere, excelenta. Bravo, bravo, bravo!!!
 
Ma bucur ca ti-am oferit placerea sa le citesti .


Portret Antonio Machado

Copilăria mea-i doar amintirea unei curţi din Sevilia
şi o grădină unde rodeşte lămâiul sub lumină fierbinte.
Tinereţea mea, douăzeci de ani în pământurile din Castilia,
viaţa mea, câteva lucruri de care nu vreau să-mi aduc aminte.

Nici un Maniara seducător şi nici un Bradomin, vreodată
n-am fost – voi îmi cunoaşteţi îmbrăcămintea deloc arătoasă.
Dar Cupidon din arcu-i mi-a slobozit săgeată
şi am iubit atâta cât să iubim ne lasă.

Arde în sângele din venele mele flacăra iacobină,
dar versul meu îşi are izvorul clar din pământ;
şi, mai mult ca oricare supus sub obicei şi doctrină,
sunt bun, în sensul cel mai bun din cuvânt.

Ador frumuseţea şi, după cum cere moderna estetică,
am tăiat bătrânii trandafiri din grădina lui Ronsard;
dar nu iubesc tunsoarea din actuala cosmetică
şi nu-s, precum sunt alţii, o pasăre-cobzar.

Dispreţuiesc romanţele tenorilor goi ca nişte cavouri,
şi corul cel de greieri pe când răsare luna.
Stau nemişcat să pot desluşi vocile de ecouri,
şi dintre voci o voce, atât ascult, doar una.

Sunt clasic sau romantic? Nu ştiu; să las aş vrea
versul cum căpitanul sabia, vestită
numai prin mâna celui ce a ţinut-o-n ea,
şi nu prin măiestria cu care-a fost călită.

Vorbesc cu cel ce drumul şi-l împarte cu mine mereu.
Cine vorbeşte singur, cu Cel de Sus să vorbească aşteaptă.
Tăcerea mea-i vorbire cu acest prieten de la care eu
azi ştiu ce-i bunătatea şi taina-i înţeleaptă.

Dator, în fine, nu vi-s; îmi datoraţi ce-am scris, şi e puţin.
Mă duc la slujbă zilnic; din banii mei îmi fac
hainele de pe mine, din ei casa mi-o ţin,
şi pâinea de pe masă şi patu-n care zac.

Iar când sosi-va ziua să plec de unde nimeni nu revine,
şi gata va fi luntrea ce-ntoarcere nu are,
mă veţi vedea într-însa fără nimic la mine,
aproape gol, ca pruncii care răsar din mare.
 
Am decretat :D: de la mine putere ca astazi e ziua crizantemei in pictura,poezie si legende asa ca vreti ,nu vreti astazi la putere este.....

CRIZANTEMA
de Victor Eftimiu

Asteapta-ma diseara la fereastra
Cu ochii tristi, cu fruntea visatoare ...
Am sa-ti aduc un brat de crizanteme,
Sa-mpodobim iubirea care moare ...

Am sa-ti aduc un brat de crizanteme ...
Sunt flori tarzii, sunt florile din urma,
In viata lor e moartea primaverii,
Cu viata lor iubirea ni se curma ...

Asteapta-ma diseara la fereastra
Cu fruntea-n maini, cu ochi pierduti in vis –
Am sa-ti aduc un brat de crizanteme
Si cel din urma cantec ce ti-am scris ...



Crizanteme
de Dimitrie Anghel

Se trec si florile de toamna, cele din urma flori si-n casa
Langa oglinzile-obosite, o fata subreda si pala
Preschimba florile in vase, evlavios ca o vestala.
Mor florile mahnite, toamna, in casa cui n-a fost mireasa …
Inc-un manunchi, si cate visuri si primaveri - cata ruina!
Dac-ar avea grai ca sa spuie, oglinda cate n-ar mai spune;
A tale brate obosite putere n-ar avea s-adune
Troienele de flori bogate, culese zilnic din gradina.
Norocu-ntailor branduse culese-n zori de zi pe roua …
Cum s-a trecut, si cum trec toate pan’ vine moartea sa te cheme;
Azi vasele-s impodobite cu triste flori de crizanteme;
In lacrimi tremura oglinda ca fata apelor cand ploua.
Si-mbratisati alaturi plangem, plangi blanda, candida vestala,
Din lacrimi linistea sporeste, s-a fi tarziu pricepi ce-nsamna.
Brandusele-nfloresc de-a pururi si poate soarele de toamna
S-o-nduiosa ca sa-ti arunce pe frunte mandra lui beteala.



Rondelul crizantemei
de Alexandru Macedonski

O crizantema in miscare
E-mparateasa stralucita
Printre rosatica-nserare
Peste gradina raspandita.
Minune-abia inchipuita,
Si mai mult mica decat mare,
O crizantema in miscare
E-mparateasa stralucita.
Ii este fata zugravita
Spre-a fi aceeasi aratare
De tinerete neclintita,
S-a fi crezuta de oricare
O crizantema in miscare.
 
Iubirea a spus...

de Mevlana Jalaluddin Rumi



Stii ce esti?
Esti un manuscris al unei scrisori divine,
Esti oglinda care reflecta o fata zeiasca.
Acest univers nu este in afara ta.
Priveste in tine;
tot ceea ce vrei sa fii
Esti.


Asculta secretul din profunzimea
versurilor...
Si lasa-l sa te duca unde vrea...
Nu uita de sfatul meu
Si nu abandona aceasta cheie.


Am terminat cu munca si
Am renuntat la toate.
Acum sciu poezie.
Gandul meu, inima mea, viata mea
Ii apartin Lui.
Toate aceste trei cuvinte
Le-am cuprins intr-unul singur:
IUBIRE

Indragostitii au religia lor.
Singurul lor crez este Iubirea.

Ne ducem toti
Serghei Esenin

Ne ducem toti cîte putin, mereu,
Catre-un liman de tihna si-mpacare,
Poate curînd va trebui si eu
Bulendrele sa-mi strîng pentru plecare.

O, dragi mesteceni, gingasi si subtiri!
Si tu, pamînt! Si voi, cîmpii ca marea!
In [Cuvînt scris incorect.] preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stapîni-ntristarea.

Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun pace voua, salcii ce-n apus
Va oglinditi în apa purpurie.

Atît de multe gînduri am urzit,
Am scris atîtea cîntece visate
Si pe pamîntul trist sunt fericit
C-am respirat si c-am trait de toate.

Sunt fericit c-am sarutat femei
Si-am lenevit pe iarba parfumata,
Iar fiarelor, ca unor frati ai mei,
Eu nu le-am zdrobit capul niciodata.

Acolo stiu ca nu fosneste-n zari
Cu gîturi lungi de lebada, secara...
De asta-n preajma tainicei plecari
Eu ma-nfior si-mi simt adînc povara.

Acolo stiu ca nu vor mai fi fagi
Nici holdele cu aur viu pe nume...
De asta poate mi-s asa de dragi
Toti oamenii cu care sunt pe lume.
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top