NOSTALGII

[anuk]

Cantecul Calatorului In Toamna


Piere zvon subt zariste,
talanga in rariste.

Vine toamna oilor
prin panzele ploilor.

Glas dau cetii, patimii
cu frunza lor paltinii.

Jalea ratacirilor,
mohorul mahnirilor,

ale cui sunt, ale cui?
Parc-ar fi a nimanui.

Mi-au secat pleoapele
si-n inima apele.

Doar cand urc poienele
mi se-ncarca genele

subt amiaza fierului
de picurii cerului.

Plang spre zarea dorului
cu lacrima norului.


Vasile Voiculescu

 

[anuk]

Echinoctiu de toamna


Vino, sa iesim dintre aceste ziduri,
de sub arcade ce apasa,
din inelul cu-nvechite turnuri, al cetatii,
din ceata ce pe poduri de metal se lasa.
Vino pe deal, pe cel din urma-n soare,
unde-un trecut de slava cu suflare lenta
sub pietre doarme,
sa strigam de-acolo dupa pasarile calatoare.
Sa strigam precum obisnuiesc copiii intre jocuri,
sari far-a sti ce striga
isi rostesc prin chiote extazul efemer
pentru cele ce au loc in cer.

Induplecati de soarta,
noua insine straini, cu patria pe umeri – ¬moarta,
noi am vazut, ce-i drept, de-atatea ori,
ca-ntraripatele puteri, razbind prin nori,
orbite de o tinta departata
ne iau vazduhul prin tangenta doar – ca o sageata -
¬si nu mai prind de jos din tari nici fluturari
de semne si nici veste.
Vino totusi sa strigam de-acolo de pe creste,
sa strigam dupa cocorii care pleaca
si-n vuietul de mantuire
o tin catre limanul dincolo de fire.
In cumpana si-n sfasierea
acestui ceas prejmuitor,
vino, strafundul neguros, rumoarea ce ne-neaca
sa le lasam sub noi – si de pe dealul cel din urma
cu semne-nchipuind in vanturi libertatea
sa strigam dupa triunghiul calator.

Vasile Voiculescu

 

[bodo]

Buna varianta rea

La noapte ne certam definitiv,
Ne despartim în mici felii de pâine
Si ne urâm acum fara motiv,
Sa ne-mpacam fara motive mâine.

Nu-i cauza si nu e nici efect
În toata înclestarea asta mare,
Iubirea noastra toata-i un defect,
Fereasca Dumnezeu sa se repare.

Îmi vine sa te-njur de Dumnezeu
Si-apoi sa-L rog pe El sa te salveze,
Esti binele, precum esti raul meu,
Cea mai cumplita dintre ipoteze.

Ma calci pe nervi si ma înnebunesti,
Ai sa ma faci, fierbinteo si rebelo,
Cu-aceste negre mâini împaratesti
Sa-ti nimeresc gâtlejul ca Othello.

Tu, am impresia, nici nu observi
Cu ce iubire te pastrez în mine,
Pe inima te port, te duc pe nervi,
M-ai prefacut în cioburi si ruine.

La tot ce-i hotarât definitiv
Nu am nici azi nimica împotriva,
Dar eu ma tem sa nu gasim motiv
Pentru o despartire relativa.

Promite-mi ca pe celalalt tarâm
Ne vom vedea cu niste ochi de gheata
Atâta timp cât nu ne hotarâm
La scurta despartire de o viata.

Adrian Paunescu

 

[anuk]

Dedicatie speciala (pesimistilor si alarmistilor de ieri ,de azi si celor ce-o sa vina )



Finis

Un meteor!... Bizară auroră boreală
Din polul nord la polul d-amiază... Din Zenit
Până-n Nadir cutremur... iar sfera siderală
Cămin imens, chaotic, jăratic infinit!

A! ce ameninţare meschină şi banală!
Nu mă-ngrozeşte! – zice poetul prigonit –
Un fenomen ca altul!... Nuanţă infernală,
Văzduh aprins... Desigur, Iehova-a-nnebunit!

Ei, şi?... Balanţa-i strâmbă şi judecata nulă!
Nici psalm, nici Laudamus, dar nici accent de hulă,
Din coardele-mi măiestre d-acu n-or mai ieşi!

Se răsucesc şi crapă ai lumii vechi pilaştri:
Catapeteasma cade!... Macabru danţ de aştri!...
În loc deTot, Nimica!... Ei, bravo, zău!... Ei, şi...?

Ion Luca Caragiale

 

[anuk]

Octombrie


Octombrie-a lasat pe dealuri
Covoare galbene si rosii.
Trec nouri de argint în valuri
Si cânta-a dragoste cocosii.

Ma uit mereu la barometru
Si ma-nfior când scade-un pic,
Caci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe dupa zile,
Mai nestatornice si mai
Subtile...

Întârziata fara vreme
Se plimba Toamna prin gradini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Si cum abia pluteste-n mers
Ca o marchiza,
De parca-ntregul univers
Priveste-n urma-i cu surpriza, -

Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnisoara
S-a-ngalbenit, s-a zapacit
Si de emotie-a-nflorit
A doua oara...


George Toparceanu


-----------------------------------------------





Asteapta Sa Vina Octombrie

Asteapta sa vina octombrie.
Asteapta sa treaca
Tulburea fuga de moarte
Ascunsa în rut,
Neroada furie a cresterii
Si coacerea oarba.
Asteapta pâna creanga
Se leapada de fructe
Si fiara îsi uita
Puiul crescut.
Ramâi în cer
Pâna când ziua
Are curajul sa se umileasca,
Punându-se cu noaptea
Spate-n spate
Sa vada cine-i mai înalt
Si noaptea gingasa se-apleaca
Spre a parea
Egale si surori.
Nu te-apropia
Pâna te cheama
Sânge stângaci
Ca sa cobori.
Tu vino numai când rasare
Înlacrimatul soare de octombrie
Din oul varuit cu nouri,
Clocit în calde vesnicii,
Pândeste cumpana din care
Se lasa-n jos cuminte -
Atunci
Poti, chip de om purtând,
Sa vii!

Ana Blandiana

 

[anuk]

RIŞTI?...


Râzând,
Rişti să pari nebun.
Plângând,
Rişti să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
Rişti să te implici.
Arătându-ţi sentimentele,
Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,
Rişti să pierzi...
Iubind,
Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Rişti sa mori...
Sperând,
Rişti să disperi,
Încercând măcar,
Rişti să dai greş...
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu eşti nimic...


Rudyard Kipling

 

[anuk]

Daca vrei sa nu te mai intorci

Daca vrei sa nu te mai intorci
Fereste-te de matraguna -
Ea-mi fura seara glasul
Si plange cu el
Din urmele talpilor tale;
Daca vrei sa ma uiti
Ascunde-te de luna -
Iti va aminti
Cum am mers prin lumina ei
Cu picioarele goale;
Daca vrei sa pleci
Ascunde-te de ploaie,
Fereste-te de ninsoare,
Daca vrei sa ma uiti
Nu te apropia de mare,
Inconjura marea,
Nu te arata sub zborul pasarilor,
Fugi
De salciile cu pletele prelungi,
Pana vei gasi locul unde te
Asteapta uitarea
De tot ce-i viu ascunde-te.
O, dar daca vrei sa pleci
Daca vrei sa ma uiti,
Nu incerca sa mori,
Mai ales nu incerca sa mori -
Stiu sa cobor ca intr-o fintana
Prin flori.....


Ana Blandiana

 

[anuk]

Am învăţat Octavian Paler

Am învăţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtăşesc şi vouă!!
Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească
Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită.
Restul … depinde de ceilalţi.
Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie
Altora s-ar putea să nu le pese.
Am învăţat că durează ani să câştigi încredere
Şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi.
Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă
Ci PE CINE ai.
Am învăţat că te descurci şi ţi-e de folos farmecul
circa 15 minute
După aceea, însă, ar fi bine să ştii ceva.
Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii mai bine să facă
Ci cu ceea ce poţi tu să faci.
Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor
Ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva.
Am învăţat că oricum ai tăia,
Orice lucru are două feţe.
Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde.
S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi...
Am învăţat că poţi continua încă mult timp
După ce ai spus că nu mai poţi.
Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie,
Indiferent de consecinţe.
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu ştiu s-o arate.
Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat
Dar nu am dreptul să fiu şi rău.
Am învăţat că prietenia adevărată continuă să existe chiar şi la distanţă,
Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată.
Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu,
Nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul.
Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten,
Oricum te va răni din când în când
Iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii,
Câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi.
Am învăţat că indiferent cât de mult suferi,
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea
Dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii.
Am învăţat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc
Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc.
Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc
Şi nu faptele sale.
Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru
Şi pot vedea ceva total diferit.
Am învăţat că indiferent de consecinţe,
Cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe în viaţă.
Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore
De către oameni care nici nu te cunosc.
Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat,
Când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.
Am învăţat că scrisul,
Ca şi vorbitul
Poate linişti durerile sufleteşti.
Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult
îţi sunt luaţi prea repede.
Am învăţat că este prea greu să-ţi dai seama
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.

Am învăţat să iubesc
Ca să pot să fiu iubit.


Octavian Paler

 

[bodo]

Sa ne aduncem aducem aminte de Paunescu...

Condamnarea la toamna

Nu e toamna cum esti tu,
vara mea de suflet, nu,
pe pamant,
vara decazu.

Daca padurea ne condamna
la nostalgie, fara rost,
e toamna, vara mea, e toamna,
asa cum poate n-a mai fost.

Atatea taine nepatrunse
ne cad in brate la un semn
si suntem imbracati in frunze
si captusiti c-un fel de lemn.

In rau sunt doua lazi de bere,
pe foc s-a pus un ultim vreasc,
trec cerbi frumosi, bolnavi de fiere,
catre cerboaice care nasc.

Si ziua e atat de mica
incat n-ai vreme de-un salut,
si-un fum noptatec o complica
si saptamana a trecut.

Mai e in tot un pic de vara,
dar paturi aspre ne-nsotesc,
la orice drum mai lung afara
prin clai de aburi nefiresc.

Mai am senzatia ca toate
pot fi si altfel decat sunt,
dar muntii-mi pun poveri in spate
si simt ca port pe talpi pamant.

Acum si fiarelor li-i foame
si ies lunatice la drum,
padurea este numai drame
si-o mai salvam cu cate-un fum.

Dar ea, deodata, ne condamna
la nostalgii si la pacat,
e toamna, vara mea, e toamna,
si-atat de singur m-ai lasat.

 

[bodo]

Si totusi vine toamna


E inca verde iarba pe coline
Si zilele nu s-au scurtat de tot
Si cineva cu-n sac in spate vine
De sus din munti ca de la un complot.

Porumbul are inca dinti de lapte
Albinele se-ngreuneaza-n zbor
Varatec ploua in fiecare noapte
Si greierii mai canta pana mor.

Cojoacele n-au coborat din poduri
Iubirile n-au coborat din vis
Se coc gutui in foarte multe moduri
A le musca e inca interzis.

In clai de fan miroase a foc de floare
Cerboaicele nu cauta mascul
In aburii de vifor cerul moare
Mai este pana la nunta timp destul.

Si totusi vine toamna,si totusi vine toamna
Si tu o simti si o ingani
Si totusi vine toamna, si totusi vine toamna
Si vai: suntem batrani.

Adrian Paunescu

 

[anuk]

Toamna-i anotimpul meu favorit dar.....iarna o sa-i ia locul curand si intram in febra sarbatorilor .

Sfarsit de toamna

Oaspetii caselor noastre, cocostarci si randunele,
Parasit-au a lor cuiburi s-au fugit de zile rele;
Cardurile de cucoare, insirandu-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmarite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde campie acu-i trista, vestezita,
Lunca, batuta de bruma, acum pare ruginita;
Frunzele-i cad, zbor in aer, si de crengi se dezlipesc
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

Din tuspatru parti a lumei se ridica-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negre plini de geruri
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un card de corbi iernatici prin vazduh croncanitori.

Ziua scade; iarna vine, vine pe crivat calare!
Vantul suiera prin hornuri raspandind infiorare.
Boii rag, caii rancheaza, cainii latra la un loc,
Omul, trist, cade pe ganduri si s-apropie de foc.

Vasile_Alecsandri
---------------------------------------------------------

Sfârşit de toamnă

Iarba uscată lângă teiul batrân
Schimbă parfumul aerului mucigăit
O frunză, un romb prăfuit
Zboară în cercul ce pare rotund.
Crengile foşnesc în pădurea uscată,
Frunzele-aurii se înaltă în vânt,
E toamnă, e toamnă întunecată.


Şi nori negri se zăresc pe cer
E vânt şi picuri reci îmi înfioară făptura
Totul e murdar, noroi şi sânge.
Însă în curând va ninge şi va fi curat,
Un alb argintiu va împodobi padurea,
Însa până atunci e ... toamnă.

A fost toamnă ieri,
Şi azi e toamnă
E toamnă, ...
Dar în curând va fi iarna
Cu alb prematur
Cu stele de gheaţă,
Cu ţurţuri în păr,
Cu ochii de sticlă,
Tu mă priveşti gânditor.


Iulia Damian

 

[anuk]

Scrisoare de ramas bun

Pseudoscrisoarea de adio a lui Gabriel Garcia Marquez - pledoarie pentru iubire la timpul prezent

“Dacă pentru un moment Dumnezeu ar putea uita că sunt o păpuşă de cârpă şi mi-ar da drept cadou o bucăţică de viaţă, aş profita de ea cât mai mult posibil. Nu aş spune probabil tot ceea ce gândesc,dar cu siguranţă aş gândi tot ceea ce spun. Aş da valoare lucrurilor, nu pentru ceea ce ele reprezintă, ci mai curând pentru ceea ce semnificâ. Aş dormi puţin, aş visa mai mult, ştiind că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumină. Aş merge când alţii se opresc; m-aş trezi când alţii adorm.

Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou încă puţină viaţă – m-aş îmbrăca cu simplitate, m-aş lungi pe burtă pe pământ, lipindu-mi de el nu numai corpul ci şi sufletul. Le-aş arăta oamenilor cât de mult se înşeală gândindu-se că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că îmbătrânesc atunci când încetează să iubească.

Unui copil i-aş da aripi, dar l-aş lăsa să înveţe singur să zboare. Pe bătrâni i-aş învăţa că moartea nu vine odată cu bătrâneţea, ci mai curând odată cu uitarea.

Am învăţat atâtea de la voi, oameni!... Am învăţat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful muntelui, fără să ştie că adevărata fericire constă în felul în care urci. Am învăţat că atunci când un nou născut strânge pentru prima dată, în mâna sa micuţă, degetul tatălui său, el îl prinde în capcană pentru toată viaţa. Am învăţat că un om nu are dreptul să privească de sus pe un semen al său, decât atunci când trebuie să îl ajute să se ridice.

Sunt atâtea lucruri pe care le-am putut învăţa de la voi! Dar puţine îmi vor servi cu adevărat, pentru că atunci când ele vor fi fost aranjate în această valiză, care este viaţa mea, din păcate eu voi fi pe cale să mor.

Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti!

Dacă aş şti că astăzi este ultima dată când te văd adormind, te-aş strânge tare în braţele mele şi L-aş ruga pe Dumnezeu să îţi păzească sufletul. Dacă aş şti că acestea sunt ultimele minute în care te văd, ţi-aş spune “Te iubesc”şi aş ignora, ruşinat, că tu o ştii deja.

Există întotdeauna un ‘mâine’ şi viaţa ne dă o altă oportunitate de a face lucrurile bine; dar dacă mă înşel şi această zi este singura care ne-a mai rămas, mi-ar place să-ţi spun cât te iubesc şi că nu te voi uita niciodată. Ziua de mâine nu este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Astăzi ar putea fi ultima dată când îi vezi pe cei dragi. Nu mai aştepta, acţionează acum, pentru că s-ar putea ca “mâine” să nu mai vină niciodată şi cu siguranţă, vei regreta ziua în care nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut şi în care ai fost prea ocupat pentru a adresa celor dragi o ultimă urare. Păstrează-i aproape de tine pe cei pe care îi iubeşti; şopteşte-le la ureche că ai nevoie de ei; iubeşte-i şi poartă-le de grijă; fă-ţi timp să le spui ‘te înţeleg’, ‘iartă-mă’, ’te rog’, ’multumesc’ şi toate celelalte cuvinte de dragoste pe care le cunoşti. Nimeni nu-şi va aminti de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-I lui Dumnezeu forţa şi înţelepciunea să le exprimi. Demonstrează prietenilor tăi şi fiinţelor dragi cât de mult înseamnă pentru tine.”



Gabriel Garcia Marquez

Se spune ca nu ar fi scrisa de Marquez dar fiind asa de frumoasa ,din punctul meu de vedere, nu prea conteaza.

 

[anuk]

: ca tot a devenit un salut pe forum desi sursa de inspiratie nu-i poezia lui Caragiale ci scenata cu Mitică Popescu şi Florin Zamfirescu.

MOARTA!...


Balada

Danga-langa, suna clopot...

O ingroapa pe-o regina

Dintr-o nobila tulpina...

Cine vine iute-n tropot?

Danga-langa, suna clopot.

La sicriu el se aseaza:

“O! mai zi-mi o vorba numa!

Ah viata e ca spuma

Ce o clip-abia dureaza...”

La sicriu el se aseaza.

Ea...sta, muta, nemiscata...

El... o plange scrasnitor...

E pierdut nebunu-amor!

Ochii ei la el nu cata...

Ea sta muta nemiscata.

In castelul cel cernit,

Plang si zidurile mute,

Se bocesc pietre tacute...

E un planset nesfarsit

In castelul cel cernit.

Picura din ceara picuri...

Plang si jalnicele torte,

El e istovit de forte...

Zile! nopti! timp! ce nimicuri!

Picura din ceara picuri!

“O! te-ndura, Doamne sfinte! ...

Poate-n lume sa traiasca

Un viermus clocit in iasca.

Si ea nu?... crude parinte!

O! te-ndura, Doamne sfinte!”

Un episcop psalmodie

Langa capul junei fete

Adornat in blonde plete...

Ah! ce cruda parodie!

Un episcop psalmodie...

“Ah! te blestem, provedinta!

Doamne! crud ingrozitor!...

Mi-ai rapit al meu amor...

Mi-ai distrus a mea credinta:

Ah! te blestem, provedinta!

Stinsa-i scumpa ei viata

Si nimic n-o mai invie...

“Unde-i Dumnezeu?... Sa vie!

Sa-l stupesc eu drept in fata:

Stinsa-i scumpa ei viata!”

“Vaiet, bocet... inutile!

Ea e moarta... Lacrimi multe

Moartea nu vrea sa le-asculte:

Blestemi in zadar, copile!

Vaiet, bocet... inutile!”

*

Au venit ca s-o ridice...

“Ah! mai stati! e prea degraba!

Unde-o duceti?” el intreaba.

“Locu-i nu mai e aice:

Au venit ca s-o ridice!”

“S-o ridice?... nu se poate!

(Striga el, nebun, pierdut)

Sunt aici!... Voi... n-ati stiut?

Piara lumea! piara toate! ...

S-o ridice?... nu se poate!

Imi bat joc de Dumnezeu

Si nu-l las sa mi-o rapeasca!

Dansa trebui sa traiasca!

Sa traiasca! da! vreau eu!...

Imi bat joc de Dumnezeu!”

“E nebun! prelatul zice,

Luand ochii de pe carte;

Dati nebunul intr-o parte,

Iar pe ea sa mi-o ridice...

E nebun!” prelatul zice;

Si groparii o ridica.

El tot plange, plange, plange.

Buza-si musca pin la sange,

Un cuvant far sa mai zica...

Si... groparii o ridica.

*

Danga-langa, langa-danga!…

...S-a sfarsit! Convoiul pleaca.

O! viata!... lume!... Daca

Langa-danga, danga-langa...

El isi vara-n pieptu-i spanga!


Ion Luca Caragiale

 

[anuk]

Apocalipsa

Va veni sfărşitul lumii
doar când vrea Dumnezeu.
Cu asta nu se face glume,
fie că eşti credincios, ateu.

Este vorba de diversiune,
să inoculezi asta in mintea celor agitaţi.
Cine crede în apocalipsă, cine spune?
Cei care au la creier doar recreaţii.

Eşti sensibil la o veste uluitoare,
lumea ştie acum de apocalipsă.
Se exagerează cu ideea asta oare?
Se dovedeşte credulitatea umană, lipsa.


elena gheorghiu

 

[anuk]

Decembre

Te uitã cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveste -
Mai spune s-aducã jãratec
Si focul s-aud cum trosneste.

Si mânã fotoliul spre sobã,
La horn sã ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
As vrea sã le-nvãt simfonia.

Mai spune s-aducã si ceaiul,
Si vino si tu mai aproape, -
Citeste-mi ceva de la poluri,
Si ningã... zãpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Si toate din casã mi-s sfinte, -
Te uitã cum ninge decembre...
Nu râde... citeste nainte.

E ziuã si ce întuneric...
Mai spune s-aducã si lampa -
Te uitã, zãpada-i cât gardul,
Si-a prins promoroacã si clampa.

Eu nu mã mai duc azi acasã...
Potop e-napoi si nainte,
Te uitã cum ninge decembre...
Nu râde... citeste nainte.

G Bacovia

Nu stiu de ce, dar in fiecare iarna ,prima ninsoare ma duce cu gandul la poezia Mama de G Cosbuc.

 

[anuk]

Apocalipsa la...

... Greci

Apocalipsa – cu ovații
O vom primi. Cu sirtaki.
În fond, chiar fără demonstrații,
O să scăpăm de datorii.

... Mongoli

Mongolezul, spre nevastă,
Tremurând, de frig, în iurtă:
Cu apocalipsa asta,
Vom avea o iarnă scurtă.

... Români

E cataclismul fără milă,
Ce-n orice țară, viața curmă;
Dar noi, săraci, făr’ nici o pilă,
Vom fi lăsați, din nou, la urmă.

... Francezi

La Noe,-n arca din străvechi,
Popoarele-au trimis perechi
Și doar francezii, din Marseille,
Au îmbarcat, pe navă, trei.

... Tot la români

Se-anunță soacra de Crăciun!
Nici n-am chemat-o, nu-i simt lipsa,
De-aceea, sincer să vă spun,
Mai bine vine-apocalipsa.


Laurenţiu Orăşanu

 

[anuk]

Colinde, colinde


Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Caci gheata se-ntinde
Asemeni oglinzilor
Si tremura brazii
Miscând ramurelele,
Caci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.

Se bucura copiii,
Copiii si fetele,
De dragul Mariei
Îsi piaptana pletele.
De dragul Mariei
S-a Mântuitorului
Luceste pe ceruri
O stea calatorului.


Mihai Eminescu

 

[anuk]

Nu vreau sa va intristez,dar simt nevoia nevoia impetuoasa sa o postez.



Repetabila Povara


Cine are parinti, pe pamânt nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi îmbatrânind ne e dor de parinti.

Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, înca vii, respirând tot mai greu,
Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu.

Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, dupa actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albira de dor
Sa le fie copilul c-o treapta mai domn,
Câta munca în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, patimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, dupa lungi saptamâni
Fii batrâni ce suntem, cu parintii batrâni
Daca lemne si-au luat, daca oasele-i dor,
Daca nu au murit tristi în casele lor...
Între ei si copii e-o prasila de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are parinti, pe pamânt nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Ca din toate ce sunt, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parinti, ci parinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însa pentru potop, înca nu-i de ajuns.
Mai avem noi parinti? Mai au dânsii copii?
Pe pamântul de cruci, numai om sa nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orasel, într-o zare de sat,
Mai asteapta si-acum, semne de la stramosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

Cine are parinti, înca nu e pierdut,
Cine are parinti are înca trecut.
Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pâna-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot parea, când n-ai ce sa-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisalogi.
Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreaba de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?
Ca povara îi simti si ei stiu ca-i asa
Si se uita la tine ca si când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurta vreme de dus
Pe constiinta povara acestui apus
Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uita curând,
Si nu vad nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce înca nu e potop pe cuprins,
Desi ploua mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care parinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduïta de plâns


Adrian Paunescu

 

[Admin1]

Ca venii vorba de Eminescu, as vrea si eu sa postez versurile mele preferate. Este o strofa din Luceafarul
Nu e nimic si totusi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemenea
Uitarii celei oarbe.

 

[anuk]

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atît de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe cînd nu s-a zărit,
Azi o vedem și nu e.

Tot astfel cînd al nostru dor
Pieri în noapte-adîncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmărește încă.

Eminescu - "La steaua"



Si totusi...... undeva, în adâncul sideral, există un loc care a fost botezat: “Mihai Eminescu”... Este vorba despre cel mai mare crater cartografiat până acum pe planeta Mercur şi a fost denumit aşa de specialiştii NASA, în 2010, atunci când se împlineau 160 de ani de la naşterea ultimului poet romantic din literatura universală.

Craterul, care prezintă un inel bine conturat, are un diametru de 125 de kilometri şi se presupune că ar fi fost format în urmă cu aproximativ un miliard de ani. Înconjurat de lanţuri şi cratere secundare, “Eminescu” are o impetuozitate pe care nu o întâlnim la formaţiunile geomorfologice din apropiere şi se presupune că ar fi de origine vulcanică; şi asta în primul rând datorită faptul că este vizibil, pe lângă inelul exterior, şi un “inel de vârf”, la fel de pronunţat.

Toate particularităţile craterului Eminescu de pe Mercur au fost studiate de o echipă de savanţi americani, pe baza informaţiilor primite de pe sonda spaţială “Messenger”. S.C. Schon, J.W. Head şi L.M. Prockter au detaliat observaţiile lor într-o comunicare pe care au susţinut-o la cea de-a 41-a întâlnire a “Lunar and Planetary Science Conference”, în 2010, arătând că, în vreme ce în zona inelului de vârf există porţiuni întinse acoperite cu un material strălucitor, către marginile craterului pot fi observate... câmpii întunecate.