• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

Nu vreau sa raman datoare, asa ca.... Deja vu

Am un sentiment de regăsire
de mută uimire,de revelaţie...
parcă sufletul meu a mai trăit odată
sau doar un sentiment de deja vu.

Regăsesc forme cunoscute
sentimente confuze
ce-mi inunda creierul
într-o nesfârşită mirare...
să fie doar vis?!

Uneori am impresia
că repet la infinit
un film ce se încăpăţânează
să schimbe doar actorii...

Mă întreb ,de ce sa-l mai văd o dată?
Îmi răspund:pentru eternitatea lui.

Dacă macar odată aş putea fi scenarist
sau măcar regizor?!...

Calotescu Tudor Gheorghe



 
Draga mea ,eu am sa raman datoare multumindu-ti mult pentru aceste versuri frumoasa.
 
Rapsodii de primavara


I
Sus prin crangul adormit,
A trecut in taina mare,
De cu noapte, risipind
Siruri de margaritare
Din panere de argint,
Stol balai
De ingerasi
Cu alai
De toporasi.
Primavara, cui le dai?
Primavara, cui le lasi?
II
Se-nalta abur moale din gradina.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperisuri vestede-n lumina
Intind spre cer ogeacuri fara fum.
Pe langa garduri s-a zvantat pamantul
Si ies gandacii-Domnului pe zid.
Ferestre amortite se deschid
Sa intre-n casa soarele si vantul.
De prin balcoane
Si coridoare
Albe tulpane
Falfaie-n soare.


Ies gospodinele
Iuti ca albinele,
Parul le flutura,
Toate dau zor.
Unele matura,
Altele scutura
Colbul din patura
Si din covor.
Un zarzar mic, in mijlocul gradinii,
Si-a rasfirat crengutele ca spinii
De frica sa nu-i cada la picioare,
Din crestet, valul subtirel de floare.
Ca s-a trezit asa de dimineata
Cu ramuri albe µ si se poate spune
Ca-i pentru-ntaia oara in viata
Cand i se-ntampla-asemenea minune.
Un nor sihastru
Si-aduna-n poala
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petala
De miozot.
III
Soare crud in liliac,
Zbor subtire de gandac,
Glasuri mici
De randunici,
Viorele si urzici...


Primavara, din ce rai
Nevisat de pamanteni
Vii cu mandrul tau alai
Peste cranguri si poieni?
Pogorata pe pamant
In matasuri lungi de vant,
Lasi in urma, pe campii,
Galbeni vii
De papadii,
Balti albastre si-nsorite
De omat topit abia,
Si pe dealuri mucezite
Araturi de catifea.
Si pornesti departe-n sus
Dupa iarna ce s-a dus,
Dupa trena-i de ninsori
Asternuta pe colini...
Drumuri nalte de cocori,
Calauzii cei straini,
Iti indreapta an cu an
Pasul tainic si te mint
Spre tinutul diafan
Al campiilor de-argint.
Iar acolo te opresti
Si doar pasul tau usor,
In omat stralucitor,
Lasa urme viorii
De conduri imparatesti
Peste albele stihii...
Primavara, unde esti?

TOPARCEANU
 
Cremă hidratantă pentru umbră


La pălării şi ciorapi de plasă
renunţasem cu mult înainte
trăgeam uşor un fir
şi mă destrămam pe dinăuntru

nici staţia de autobuz nu mai era acolo
deşi ploaia s-a oprit deasupra mea
ca şi cum n-ar conta acoperişurile dispărute
- trecutul asemeni unei haine de iarnă -

încă mă împiedic pe stradă
cînd îmi apăs umbra
pielea ei crapă. doar atunci văd
cum mă schimbă singurătatea.


Iarina Copuzaru
 
Poemul pe care mi-l spun numai mie


e un cuţit între noi
cu două capete tăioase
de oriunde am începe
simt cum se scurge sîngele pe mîini

de ce văd resturile iubirii agăţate
ca o copilărie căreia i-am sfîrtecat intestinele

sub bătăile inimii stau
le-aud - pietre aruncate în apă -

somnul are miros de săpun
întinde hainele mele decolorate pe frînghie
s-au lărgit atît de mult
încît îmi închipui că eşti lipit de mine
şi sîngerarea e imposibilă
ca şi cum am fi dintotdeauna doi morţi
pentru care doar dragostea



Iarina Copuzaru
 
Copilărie - Victor Eftimiu

Când văd pe maidane copiii zvârlind
Cu grele buhoaie în rontul de bile,
Sau alţii, ochind în arşice cu ichiuri de plumb,
Sau alţii, cercându-şi norocul la groapa cu nuci;

Când văd pe maidane copiii zburdând,
Sărind şi ţipând sau râzând ca nebunii,
Mă prinde-o tristeţe adâncă şi-o milă
De cel care-am fost altădată - copilul.

Mă văd printre dânşii sfios, visător,
Cercându-mi zadarnic norocul la bile,
Ochind, totdeauna, arşicile-alături.
Fugind după zmeul uşor, dintr-o coadă,
Furat de Culae cu zmeul din patru.

Când văd pe maidane copiii jucând
În soarele vesel al zilei de vară,
Zăresc strecurându-se pală-ntre dânşii
Fantoma pierdutei copilării...
 
Lecţie inutilă de logică



Aşa se întâmplă logic,
plecăm şi sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă,
poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
nu sosim unde-am vrut
dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva
totul e logic
chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,
totuşi am plecat şi am sosit undeva,
am greşit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri?


O Paler
 
Singurul lucru care contează

femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas…
pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,
inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin mine insumi
imi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano…

femeia este singurul lucru care conteaza
cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei

fara femeie
limuzina noastra este o caruta hodorogita
contul la banca scade chiar daca este in crestere
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii

o ai
iti canta privighetoarea in cosul pieptului
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenul
si o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux

femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi inlocui decat de sinele sau
pielea ei stie toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi invingem crizele mondiale
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a ne face fericiti sau nefericiti
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletesti

femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
femeia cu pielea ei
care ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
femeia
cu toata argintaria surasului sau
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care conteaza
domnilor


Lucian Avramescu
 
Ramura furata

Ne vom strecura noaptea
sa furam
o ramura inflorita.

Vom sari zidul
in intunericul unei gradini straine,
doua umbre in umbra.

Iarna inca nici n-a trecut
si marul se arata
preschimbat pe neasteptate
intr-o cascada de flori mirositoare.

Vom patrunde in noapte,
vom ajunge pana la firmamentul ei tremurator
si mainile tale mici, si mainile mele
vor fura stelele…

Si in varful picioarelor,
in casa noastra,
prin noapte si umbra,
va patrunde odata cu pasii tai
pasul mut al parfumului
si,
cu picioarele instelate,
trupul limpede al primaverii.


Pablo Neruda
 
Călătorie cu cartea

Te rog să mergem împreună
Înspre Dumbrava Minunată
Te uită, de după-o căpşună
Lizuca-n faţă ni se-arată.

Patrocle-i, lângă ea, căţelul
Ce latră lin, parcă-ar cânta.
O floare-şi sună clopoţelul
Şi cade în izvor o stea.

Vezi tu cărarea? Ca-n poveşti
Ea duce-n cântec de talangă
Din Târgul Neamţ spre Humuleşti,
Spre casa mică-a lui Ion Creangă.
Se-aude pupăza din tei
Şi râde-n scaldă Smărăndiţa.

Hai, să călătorim ca-n cărţi
Uite aşa de bună voie
Spre-o insulă nescrisă-n hărţi,
Visând cu Robinson Crusoe.

Să facem casă dintr-un pom,
Din frunze pâlnii şi pahare
-Păi nu-i coliba lui Moş Tom?
-Nu! Ea era ceva mai mare.

Legenda s-a ales din fum
Precum mătasea din gogoaşă.
Pinocchio ne-aşteaptă-n drum
La braţ cu meşterul Cireaşă.

Isteţ deşi e mititel
Că doar poporul i-a dat harul.
Te pomeneşti că n-o fi el
Ci că e Mateiaş Gâscanul.

Sau alţi eroi-mai mari, mai mici,
Care cu toţii ne sunt pildă.
O fi Păcală-Păcălici.
Sau bunăoară, Buchoglindă.
Sau poate Hogea Nastratin.
Scufiţa Roşie să fie?
Sau poate înşişi noi să fim.





 
Drum crucial


Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu –
Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea,
Iar El urca surâzător spre ea!...

Şi ne-am oprit la jumătatea scării
Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării
Săgeţile perechilor de ochi, ca de-obicei –
Ah! ochii Lui cum semănau cu ochii mei!

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu –
El cobora solemn din conştiinţa mea
Iar Eu urcam surâzător spre ea!..


Ion Minulescu
 
Popas de Florii în poezia română


„Şi iarăşi bat la poartă cu degetele moi florile primăverii…“ Din creaţia literară românească cu tematică religioasă răzbate spiritul unei adânci evlavii. Sărbătoarea Floriilor bucură şi primeneşte sufletul, căci este cântec prevestitor al Învierii - Osana Celui dintru înălţime!


Floriile

Iată zile-ncălzitoare
După aspre vijelii!
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Primăvară-ncântătoare
Scoate iarba pe câmpii
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Lumea-i toată-n sărbătoare,
Ceru-i plin de ciocârlii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Păcat zău de cine moare
Şi ferice de cei vii
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Copiliţă, nu vrei oare,
Nu vrei cu mine să vii,
Când Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii?

Să culegem la răcoare
Viorele albăstrii?
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.

Eu ţi-oi da de orice floare
Mii de sărutări şi mii.
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.

Iar tu dulce, zâmbitoare,
Te-i face că te mânii...
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.

(Vasile Alecsandri)


Florii

Era o vreme dulce cu aburi pe zăvoaie
Şi dangăte de clopot în turlele de fer,
Cântau în prag cucoşii prevestitor a ploaie
Cu gâturile-ntinse spre apele din cer.

Pe măgurile negre cu poalele jilave
Mijea un fir de sate răznite de la drum,
Ieşeau pe brânci din iarnă cătunele buhave
Şi îşi scoteau la soare căciulile de fum.

Departe pe pârloage, băjenărind uitate,
Un pâlc de capre albe îngenunchea umil;
Suind spre grinduri, cârduri de vite-ngândurate
Păşeau ascultătoare de-un câine şi-un copil.

O paşnică tristeţe punea fără de ştire
În orice coş de piepturi un suflet ne-ncăput;
Lumina sta pe uliţi, râdea prin cimitire,
Dar se sfia să intre în casele de lut!

Pe Domnul primăverii îl aştepta pământul,
Iisus venea cu iarba. Şi sălciile-n vad
Din bumbi de muguri proaspeţi îşi descheiau vestmântul
Şi-n cale ploconite i-l aşterneau plocad.
(Vasile Voiculescu)


Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim

Glasuri de bucurie,
Laude şi rugăciuni,
Din cântarea gurii vie
Şi a chimvalurilor struni...
Iudeea slobozită
Poate-şi cânta izbăvirea?
Roma poate-i biruită
Şi venitu-i-a pieirea?
Împăratul cel puternic,
Aşteptat cu nerăbdare
Poate vine falnic, mare
La norodul său nemernic?
Drumul dinspre Galileea
Tună-n vuiete de glasuri,
Pare că toată Iudeea
A uitat a ei necazuri...
Şi mulţimea zgomotoasă
Merge-n valuri de lumină,
Aşternând pe căi pietroase
Rămurele de măslină...
Poarta mare din cetate
S-a deschis de dimineaţă,
Gloate vii şi bucurate
Iese-n mâine cu verdeaţă,
Şi-a lor veselă „osană“...
Prin împrejurimi răsună...
Calea cea galileeană
Cu Împăratul le-mpreună...
„Bucură-se Cel Ce vine
Întru Dumnezeu la noi,
Cel Ce lumea cu-a Lui mâine
Slobozeşte de nevoi;
Şi-n blagosloviri trăiască
Al Davidului Fecior,
Ce-a venit să izbăvească,
Ce-a venit Mântuitor!“
*
Glăsuiri de bucurie,
Laude şi rugăciuni,
Din cântarea gurii vie
Şi-a chimvalurilor struni,
Ele oare ce înseamnă?
Din măria pământească
Nu-i căzută Roma-Doamnă,
Şi pierirea vrăjmăşească
Îi departe. Împăratul
Păcii, nu al biruirii,
Vine blând acuma, iată-L,
Spre măria răstignirii.
Nu-i înconjurat de slavă
Pământească, pieritoare,
Ci prin sânge câştiga-va
Slava-n veci judecătoare.
Izbăvi-va nu moşia
Iudeilor de dănii:
Lumea toată - de robia,
De-njosirile sătănii.
Vine un voinic, cu gloata
De vânjoşi leghionari ,
Merge-ncet, smerit, în roata
Ucenicilor păscari;
Şi cetatea, ce-L primeşte
Nu un scaun de-mpărat,
Cruce, spini îi pregăteşte,
Chipul cel însângerat...
Dar şi răstignit pe cruce
El trăi-va-n vecinicie:
Ucenicii Lui vor duce
Pretutindeni veste vie
De iubire şi dreptate,
Şi de mila cea frăţească
Şi vor boteza noroade,
Ţările să le sfinţească...
*
Glăsuiri de bucurie,
Laude şi rugăciuni,
Din cântarea gurii vie
Şi a chimvalurilor struni...
Drumul dinspre Galileea
Tună-n vuiete de glasuri;
Parcă toată Iudeea
A uitat a ei necazuri;
Şi mulţimea zgomotoasă
Merge-n valuri de lumină,
Aşteptând pe căi pietroase
Rămurele de măslină...
(Pr. Alexe Mateevici)


Rugă pentru Duminica Floriilor


Dezleagă-mă, Părinte, de ce-am jurat să fiu
Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât ce sunt -
Un cântec prea devreme, sau poate prea târziu,
Un ropot scurt de ploaie
Şi-un mic vârtej de vânt...
Dezleagă-mă de vina de-a fi-ncercat să fac
Granit din cărămidă…
Colan de pietre scumpe din sâmburi de dovleac…
Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât aşa
Cum te-am văzut pe Tine -
C-aşa credeam că-i bine!...
Dar azi, când văd că-i altfel de cum am vrut să fie,
Stropeşte-mi ochii, Doamne, cu stropi de apă vie!
(Ion Minulescu)


Floriile!

Nu-i bucurie, sufletu-mi s-aline
Mai mult ca bucuria de-acum.
De-aceea eu m-aplec în rugăciune
Şi-Ţi mulţumesc! Atâta pot să-ţi spun!

Nu-i biruinţă să mă-nvioreze
Mai mult ca biruinţa de acum
Truditu-mi suflet vrea să-ngenuncheze
În adorări - şi asta vreau să-Ţi spun!

Nu-i lacrimă mai dulce ca aceasta
Din ziua de Florii, aceea de acum.
Cu stropi de har îmi luminează faţa
Şi Te iubesc ! Şi veşnic o să-Ţi spun!
Portiţa de-ndurare şi iubire
Şi mângâiere pentru tot îmi eşti!
De astăzi, întristarea-n bucurie
Se va schimba, fiindcă mă iubeşti!

De-acum doar mă aplec în adorare
Şi mult îmi strâng al lacrimei izvor.
Iar inima de-atât alint tresare.
(Maria Corb)


Copiii din Ierusalim


În fiecare zi, timp de un an,
Eu desenez câte un ram.
Cu frunze verzi, ram de finic.
Aşa fac eu de când sunt mic.
De când sunt mic vine-un copil
Pe foaia de desen, tiptil.
Şi-mi dăruieşte din creion
O mică rază dintr-un pom.
Şi când e anul încheiat
Şi pomul este desenat.
Înmugureşte chiar în zori,
Răsar copii în loc de flori.
Iuhuuu, strigăm şi eu şi ei.
Sunăm ca nişte clopoţei.
Cea mai frumoasă zi
E ziua de Florii.
Hai, sari în pom cu noi şi tu,
Să vezi ce nu s-a mai văzut:
Trece Iisus pe măgăruş!
Mă urc acuş. Mă urc acuş.
Cu drag privesc acum în jos
La Domnul meu Iisus Hristos.
Ochii îmi ard, sunt fericit,
Visul meu drag s-a împlinit.
De vrei şi tu cu noi să fii
La sărbătoarea de Florii,
Mereu şi tu să desenezi
Câte un ram cu frunze verzi.
Şi chiar acum din zori de zi,
Te poţi urca în pom, să ştii!
Te-aşteaptă sub cerul senin
Copiii din Ierusalim.
(Viria Lupu)


http://www.ziarullumina.ro/poezii/popas-de-florii-poezia-romana
 
Adolescenti pe mare
de Nichita Stănescu


Aceasta mare e acoperita de adolescenti
care invata mersul pe valuri, in picioare,
mai rezemandu-se cu bratul, de curenti,
mai sprijinindu-se de-o raza teapana, de soare.
Eu stau pe plaja-ntinsa taiata-n unghi perfect
si ii contemplu ca la o debarcare.
O flota infinita de yole. Si astept
un pas gresit sa vad, sau o alunecare
macar pan' la genunchi in valul diafan
sunand sub lenta lor inaintare.
Dar ei sunt zvelti si calmi, si simultan
au si deprins sa mearga pe valuri, in picioare.
 
Armindeni


Profil de burg gigant
Si atmosfera, rara,
Amar parfum de liliac
Si bonduri de ghitara.


Placeri
De-o zi de sarbatoare,
Voioase, vechi moravuri
Spre camp se duce
Si dumbrave
Eroua lume muncitoare.


Si dupa alta zi,
Post festum -
Indemanari de cruci
Pe strazi
Si in tramvaie,
Spre necesarul randament
Din monotona Munca.

George Bacovia
 
Hristos a înviat! (Vasile Militaru)
Hristos a Inviat! Ce vorba Sfanta!
Iti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parca serafimii-ti canta
De cate ori crestine o auzi.

Hristos a Inviat in firul ierbii,
A inviat Hristos in Adevar;
In poienita-n care zburda cerbii,
In florile de piersec si de mar.

In stupii de albina fara gres,
In vantul care sufla mangaios
In ramura-nflorita de cires
Dar vai, in suflet ti-nviat Hristos?

Ai cantarit cu mintea ta crestine
Cat bine ai facut sub cer umbland,
Te simti macar acum pornit spre bine
Macar acum te simti mai bun, mai bland?

Simti tu topita-n suflet vecea ura?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ti-ai pus zavor pe barfitoarea-ti gura?
Iubirea pentru semeni o simti jar?

O, daca-aceste legi de-a pururi sfinte
In aur macar azi te-au imbracat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept sa canti: Hristos a Inviat!

 
Hristos a'nviat

Se asternuse piatra pe proaspatul mormant
Si noaptea coborase, acoperind cetatea.
Se linistise neamul vanzarii. Pe pamant
Era o taina mare... minune-apropiata.

Au stat tacuti de paza cei doi ostasi strajeri
Ne-atinsi de maretia adancurilor firii,
Nepresimtind venirea minunii celei mari
Ce-avea sa schimbe fata si rostul omenirii.

Si iata miezul noptii, de stele-mpodobit:
Un tunet lung s'aude, pamantu-n el vueste.
Adanci puteri il misca, izbindu-l. Sguduit
Mormantul se deschide: scriptura se implineste.

Lumini lucesc la gura mormantului deschis,
Intunecimea piere o clipa-n toata firea...
Hristos invie!... Paznici, sa fie voua vis,
Lumina va orbeste, v'a inlemnit uimirea!

Lumina din lumina cerescului cuprins
Luceste-acum pe chipu-i. Il'nalta biruinta.
Si, lepadand pamantul, ii lasa foc nestins
Pe calea mantuirii: nadejdea si credinta.

Cu moartea Sa, pe cruce murind nevinovat,
Ne-a dat El noua pilda a marei jertfi de Sine,
Cu moartea Sa pe moarte calcand a inviat
Spre invierea vietii in faptele de bine.

Cantati cu bucurie acelui Ce-a scapat
Pe om si omenirea de moarte sufleteasca.
E Pastele! Vieata! Hristos a inviat!
Iubire intre oameni si pace sa domneasca



Alexe Mateevici
 
Clopotele de Pasti

C.Z.Buzdugan

Miezul noptii, e-o tacere pste tot orasul, sfanta...
Dar deodata glas de clopot tot vazduhul il framanta!

Da semnalul, ca un tunet, primul, clopotul cel mare,
Grav, maret vuind in noapte,-o razboinica chemare

Raspandind talaz de sunet ca talazurile marii,
Tot mai grav, tot mai departe, in adancurile zarii.

Desteptat din somn, raspunde clopotul cel mijlociu,
Cam dogit, batranul clopot, dar sfatos, cucernic, viu...

In sfarsit, cu ritmul vesel, clopotele mici si ele
Bat sonor in noaptea clara sub albastru plin de stele,

Iar metalicele note revarsate val cu val
Par o grindina de aur pe-o cupola de cristal.

De departe-n lungi ecouri, mii de sunete de clopot
Isi amesteca-armonia in acest feeric ropot.

-"Primavara" lung rasuna prin vazduhuri cadentat,
Iar ecoul bland raspunde: "Adevarat a inviat!"...

Si cand templele sfintite deschid vechile lor porti
E-ntr-un gand intreg pamantul: "A-nviat Christos din morti!"...

Fratilor, cand voci de clopot spun minunea lui Iisus,
Ridicati-va din tarna, va-naltati mai sus, mai sus!

Desteptati-va si-aprindeti iarasi candela vegherii
Salutati in mandre canturi sarbatoarea primaverii.

Uniti glasurile voastre cu al clopotelor cor
Innoiti-va viata la al vietii sfânt izvor!...
 
La plimbare printre stele
de Emilia Plugaru

Îmi iau visul de căpăstru

Şi pornesc cu el la drum.

Am ajuns până la stele,

Suntem buni amici acum.



Ne jucăm şi ne dăm huţa

Pe-o steluţă mică, mică.

E atât de sus, dar mie

Nici un pic nu-mi este frică.



Obosit de-atâta scrânciob,

Merg spre stele să le zic:

Noapte bună, hai, steluţe,

Mai dormiţi şi voi un pic.



Mie-mi este dor de casă.

Unde e căsuţa mea?

Vai de mine, ce ne facem?

Şi Pământul e o stea!



Oare cum îl vom găsi?

Ceru-i doldora de stele,

Toate-s mici şi luminoase,

Toate seamănă-ntre ele.



Deodată o steluţă

Clipoceşte, bag de seamă,

Cu lumina ei albastră,

Face semne că ne cheamă.



Face semne să ne ducem,

Să-i venim în ospeţie.

Plec cu visul într-acolo,

Înspre steaua sinilie.



Observăm că steaua noastră

E Pământul, ne-a găsit

El pe noi şi-acum ne strigă:

- Copilaşi, bine-aţi venit!
 
Timpul



Mă surprindea adesea anotimpul
stând la răscrucea sufletului meu
şi urmărind, cu ochii-n patru, timpul
ca pe-un vânat superb. Şi-am vrut mereu
să-mi cadă viu în plasa de mătase,
să mi-l domesticesc, să-l am captiv,
la mine in grădină. Ziduri groase
mi l-ar fi-mprejmuit definitiv.
L-aş fi-nvăţat să stea în două labe,
să sară cu tertipuri şi drăcii.
Ceasornicul cu cifrele-i arabe
şi calendarele cu file vii
le-aş fi avut atunci la îndemână
şi, ager, degetu-mi arătător
s-ar fi trezit că minutaru-l mână,
cum vrea, înspre trecut sau viitor.
Dar timpul îmi scăpa din mâini. Se pare
că nu în mine îşi găsea ecou,
nu eu eram printre eroii care
puteau să-l facă creator şi nou -
Eu mai credeam în Feţi Frumoşi din basme
şi mai visam la codrul românesc.
Dar printre vechi legende şi fantasme
eu am văzut cum oamenii scrâşnesc.
Eu am vazut istoria cum plânge
în cimitirul cu trei pruni bătrâni,
cum suferinţa-n ochi i se răfrânge,
cum flori de purpură îi cad din mâini.

Alexandru Andriţoiu
 
Am legat…


Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Si le-am spus sa ma gaseasca.

Si copacii m-au gasit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat pasarile la ochi
Cu-o basma de nori
Si le-am spus sa ma gaseasca.

Si pasarile m-au gasit
Cu un cantec.

Am legat tristetea la ochi
Cu un zambet,
Si tristetea m-a gasit a doua zi
Intr-o iubire.

Am legat soarele la ochi
Cu noptile mele
Si i-am spus sa ma gaseasca.

Esti acolo, a zis soarele,
Dupa timpul acela,
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Si toate sentimentele
Pe care am incercat sa le leg
La ochi.


Marin Sorescu
 
Back
Top